Se aniversează șase decenii de la debutul absolut al lui Pavarotti (Modena, 29 aprilie 1961) care rămâne la o condiție absolută de unicat în categoria vocalității de tenor. Se poate trage o axă istorică și valorică de perfectă analogie între Enrico Caruso și Luciano Pavarotti deși vocalități intrinsec diferite. Și totuși sub aspect istoric (dezvoltarea socială a personalității) și valoric (desăvârșirea unei perfecțiuni a naturii conduse cu sufletul și inteligența divin inspirată) cele două personalități sunt analoge și stau pe aceiași supremă poziție polarizând în jurul lor cu demnitate celelalte excelențe ale vocii de tenor. Pavarotti nu a provenit dintr-o familie de erudiți, nu a fost un om cult și nici nu a ținut să devină; a căutat însă cu bun simț și inteligentă abilitate să fie un om foarte bine informat mai ales asupra a două zone ale cunoașterii: biografia și mecanismul devenirii marilor artiști care l-au precedat și societatea în care a trăit pătrunzând mecanismele ei și dezvoltând un discernământ grație căruia a simțit cu ce manager să lucreze și în ce direcție să se desfășoare. Este foarte important!
Simplitatea familiei în care a fost educat i-a oferit stimuli pentru a-și însuși bunul simț și logica la baza vieții pe care a trăit-o cu totală ... SINCERITATE ... Calitatea fundamentală a personalității sale artistice a fost ... SINCERITATEA ... prin care a oferit TOTALITATEA MĂSURII SALE VOCALE ȘI ARTISTICE. Dar grație bunului simț și logicii, nu a depășit nici-odată această MĂSURĂ! A dezvoltat funcționalitatea acestei măsuri strict între limitele naturii sale pe care și-a cunoscut-o perfect! Deci, măreția sa umană și artistică s-a datorat totalității măsurii pe care nu a forțat-o nici-odată. De aici liniștea și, în același timp, siguranța sa proverbială cu care ilustra virtuozismul său sublim. Liniștea îi conferea acea stare echilibrată prin care tansparența sonorității releva o frumusețe timbrică unică eficient integrată într-un Belcanto stilistic adoptat cu gust în toate celelalte genuri, în arii, canzonette sau opere integrale: Baroc, Preclasic, Clasicism, Romantism, Verism. Centrul său de greutate era în Belcanto iar dramatismul rolurilor mai ”tari” pe care le-a abordat a fost elaborat prin variația expresivă a nuanțelor timbrale favorizate de o sonoritate nici-odată forțată. Nici nu avea nevoie să o forțeze deorece sonoritatea sa se datora conjuncției perfecte dintre conformația somatică și ecuația fono-endocrină la parametri unei unicități stelare.
Și nu în ultimul rând, CREDINȚA ÎN DUMNEZEU a fost axul conștiinței sale. Ca oricare om, la viața lui, a făcut de toate, și bune și mai puțin bune, dar nici-odată nu a abandonat condiția sufletească a filialității divine iar răsplata i-a venit fiindu-i hărăzită Eternitatea unei Veșnice Pomeniri prin Verbul Vocal către care s-a sublimat parabola evolutivă a vocii sale unice. Se pare că tinerii și mai puțini tinerii tenori de după fenomenul Pavarotti nu reușesc să descifreze codul etic uman al acestei personalități și, în consecință, nu ating Starea de Grație a Verbului Vocal rămânând cu parabola evolutivă incompletă! ... Memorie Eternă și Admirație Totală celui care a fost și va rămâne ... LUCIANO PAVAROTTI!
