Radiodifuziunea noastră, Societatea Română de Radiodifuziune, împlineşte 86 de ani prilej de sărbătorire, bilanţuri, retrospective, planuri şi proiecte de viitor, iar în ceea ce mă priveşte, este un moment de emoţie învăluită în nostalgia unor numeroase şi puternice amintiri.
În repetate rânduri, în cadrul emisiunilor la care am participat, am declarat cu entuziastă bucurie că sunt un fiu al Radio-ului. Da, am crescut cu Radio-ul şi m-am dezvoltat enorm datorită lui. Încă de la vârsta de patru ani, am trăit pe fundalul sonor al Radio-ului. Părinţii mei observaseră că, dacă Radio-ul era în funcţiune, jocurile mele erau mai lente şi mişcările mai potolite, uneori rămânând pe loc, în poziţie fixă, pe covor în mjlocul jucăriilor ori pe un fotoliu sau pe un scaun, ca să ascult ceea ce se ... „petrecea” ... dincolo de acea miraculoasă... „cutie” ... de unde ieşeau sunete de voci vorbite şi cântate ori instrumente numeroase. Nici-odată nu am fost împins de curiozitate ca să umblu înăuntrul acelei „cutii” minunate şi aceasta doar dintr-un singur motiv: ca să nu o stric şi să nu înceteze să mai funcţioneze aşa cum se întâmpla cu jucăriile mele cărora le aplicam spiritul explorator al curiozităţii de copil. Radio-ul trebuia să rămână aşa cum era ca să meargă perfect oricând; pusesem de-o parte o bucată de stofă moale pentru ca, în fiecare zi, să-l şterg de praf eu însumi pentru a-l proteja, într-un ritual ... gospodăresc copilăresc aplicat numai şi numai aparatului de radio.
Mama şi Tata erau foatre mulţumiţi de faptul că, atunci când Radio-ul mergea, în casă era linişte iar eu mă dedicam jocului potolit pentru a asculta permanent ce se întâmplă acolo. Când am devenit mai mărişor şi am început să cunosc butoanele, am început să gust şi voluptatea unui anumit volum sonor mai ales dacă reascultam ceva ce îmi păcea foarte mult declanşându-se totodată şi primele ... conflicte intergeneraţionale ... soldate cu impactul ... fizic punitiv ori cu admonestarea imperioasă: fă-l mai încet că ţi-l închid! Mă conformam imediat fiindcă nu era de glumă!
La Radio am ascultat la început emisiunile pentru copii dar şi emisiunile muzicale de toate genurile vocale şi instrumentale. Sensibilitatea mea dominant acustică mi-a determinat o receptivitate precoce faţă de voci şi instrumente încă de la vârsta primei copilăriei datorită Radio-ului. La Radio am ascultat pentru prima dată vocea fascinantă a minunatei artiste care, peste ani, avea să devină Iubita mea Soţie, marea mezzosoprană Elena Cernei ... Primul impact cu personalitatea viitoarei mele Soţii l-am avut la Radio şi devenise un reper pe care îl doream, îl căutam şi îl aşteptam constant până când, mai târziu, am început să merg la spectacolele sale de la Opera Română din Bucureşti.
La radio am cunoscut şi profundat treptat toate vocile rmâneşti din toate genurile artistice şi toate vocile artiştilor nternaţionali ale căror imprimări se aflau în Fonoteca Radiodifuziunii. Odată cu începerea lecţiilor de pian, relaţia mea cu Radio-ul începuse să se desfăşoare într-un mod foarte organizat. Profesoara mea de pian, Eleonora Berdan, soţia Generalului George Berdan, ofiţer superior şi distins patriot român, ţinea pe pianul cu coadă, printre partiturile cu care lucra curent, o revistă asemenea unui ziar, de format mic şi cu multe fotografii: Programul de Radio şi Televiziune. L-am remarcat iar Doamna Profesoară mi l-a dat să-l răsfoiesc; pe partea stângă erau conţinuturile celor trei programe radiofonice iar pe partea dreaptă programele de televiziune; apărea săptămânal şi costa 50 de bani. Cu permisiunea Doamnei Profesoare l-am răsfoit şi m-a frapat faptul că anumite titluri şi ore erau subliniate cu creionul roşu. Doamna Profesoară mi-a spus: aceasta este o revistă foarte importantă pentru sufletul meu iar sublinierile cu roşu le fac pentru a urmări programele care mă interesează. Mi-a ilustrat tipurile de emisiuni şi ritmul periodicităţii programării lor şi am înţeles că acesta era un mod prin care eu puteam ştii dinainte tot ce se întâmplă la Radio spre a veni uşor în întâmpinarea numeroaselor emisiuni al căror conţinut reprezenta bucurie, încântare, informaţie şi, treptat, instruire. Când am ieşit de la lecţie, am cumpărat Programul de Radio – TV şi, de atunci, săptămânal, examinam programările, subliniam pe zile şi ore emisiunile care începuseră să mă intereseze foatre mult. Sufeream atunci când anumite programe aveau la loc la ore la care nu puteam fi acasă dar, atunci când eram, mai ales, în vacanţă, programul zilelor mele era guvernat de ... sublinierile cu roşu ... şi nimeni şi nimic nu m-ar fi putut determina să fac alt ceva la respectivele ore.
Primul aparat de radio cu tranzistori şi baterii a reprezentat pentru mine o explozivă bucurie deoarece îl puteam lua comod cu mine mai ales în vacanţă şi, datorită firului cu cască, puteam asculta liniştit chiar şi la ore foarte târzii. Radio-ul mi-a condţionat viaţa într-un mod foarte fericit şi mi-a impus disciplina unei anumite organizări a timpului. Vocile mai ales erau pasiunea mea în toate domeniile artistice. Aceste voci reveneau periodic. Erau voci ale actualităţii sau ale trecutului mai mult sau mai puţin îndepărtat. Îmi făcusem şi nişte fişe în care notam de fiecare dată ce ascultam şi anumite impresii care, cu timpul, aveau să devină analize din ce în ce mai pasionate şi mai ... profesionale.
Prima dată mi-am auzit glasul la Radio pe la jumătatea anilor de liceu, când eram solistul vocal al Corului Liceului Matei Basarab din Bucureşti unde se organizau şi nişte concerte educative oferite de Filarmonica George Enescu din Bucureşti; veneau mari artişti precum dirijorul Mircea Cristescu cu o formaţie orchestrală camerală, pianistul Nicolae Licareţ (şi el absolvent al Liceului Matei Basarab), soprana Emilia Petrescu, mezzosoprana Martha Kessler; asistam la aceste concerte şi apoi mă întreţineam şi eu cu dumnealor la sfârşit fiindcă îi cunoşteam de la concertele la care mergeam. La unul dintre aceste concerte, a fost prezentă şi o echipă a Radiofiuzunii cu Liana Molnar, redactor la început de carieră, şi, în calitate de solist al Corului Liceului, am participat şi eu la o serie de interviuri vorbind despre importanţa muzicii în formarea noastră şi de regretul că se studia muzică în liceu doar în primul an. Acest interviu a fost transmis şi l-am urmărit împreună cu familia şi prietenii cu o incredibilă emoţie. Ajunsesem să aud şi vocea mea în ... „cutia” minunată a copilăriei mele ... Când am devenit student al Facultăţii de Medicină din Bucureşti şi, încă din anul al treilea, solist vocal al Orchestrei de Cameră a Medicilor dirijată de eminentul medic şi muzician Dr. Ermil Nichifor, interviurile radiofonice la care participam deveniseră foarte frecvente şi de asemenea transmiterea unor concerte la care participam şi eu. Aceasta a reprezentat o satisfacţie extraordinară pentru mine în evoluţia mea ca student universitar intens angajat într-o amplă cercetare ştiinţifică a aparatului fonator prin care îmi consolidam viitoarea identitate profesională. Devenit medic, am continuat să cânt cu Orchestra Medicilor şi să apar în unele emsiuni radiofonice vorbind şi ... cântând cu orchestra ... Înaintea plecării mele în lumea largă, ultima mea apariţie radiofonică a fost la o emisiune realizată pe atunci de muzicologul Anca Florea de care sunt legat de o frumoasă prietenie sub semnul admiraţiei faţă de personalitatea sa complexă şi de mesajul critic exprimat cu dăruirea unui talent excepţional. În acea emisiune, aveam să-i răspund la întrebări legate de destinul meu profesional echilibrat plasat între Medicină şi Muzică. După câteva luni aveam să plec ... În ultima plimbare nocturnă prin oraş înaintea plecării, am trecut şi prin faţa Radiodifuziunii ...
Stabilit în Italia dar colindând lumea foarte intens, am continuat să urmăresc Radio-ul, să cumăpr revista de difuzarea programelor, să le subliniez riguros ... cu roşu ... dar păstrând o nostalgie puternică faţă de clipele petrecute ani de-a rândul la Radio-ul bucureştean. Elena Cernei, Iubita mea Soţie, îmi povestea foarte mult despre colaborarea sa cu Radiodifuziunea, despre concertele la care participase pe şcena sa, despre imprimările realizate atât în studio cât şi live în sala de concert sau de spectacol vreme de un sfert de veac ... Prima apariţie pe şcena Radiodifuziunii a Elenei Cernei a fost în 1959 cu cavatina lui Arsace din „Semiramida” de Rossini dirijată de Mendi Rodan iar ultima în 1984 cu „Samson et Dalila” de Saint-Saëns (Mon coeur s’ouvre à ta voix) şi „Carmen” de Bizet (Chanson bohème – cu castagnete) la primul concert „Vă place Opera?” realizat de Luminiţa Constantinescu.
Cu prilejul Zilei Naţionale din anul 1996, la Roma, cu ocazia concertului oferit de Corul Madrigal dirijat de Marin Constantin, am cunoscut pe Sorina Goia, muzicolog şi redactor de profundă cultură, rafinat realizator de programe şi emisiuni şi cu care aveam să stabilesc o colaborare şi o prietenie extraordinară. Primele colaborări telefonice cu Radodifuziunea le-am avut cu Sorina Goia în perioada 1996 – 1999.
În primăvara anului 1999 aveam să revin pentru prima dată la Bucureşti după foarte mulţi ani împreună cu Elena Cernei căreia i se decerna titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Muzică din Bucureşti, eveniment foarte amplu comentat atât în presă şi televiziune dar şi la ... Radio. Îmi amintesc că eu revenisem cu două săptămâni mai înainte, sâmbătă 1 mai 1999, şi, seara, târziu, după ce m-am relaxat, primul lucru pe care l-am dorit a fost să ascult ceva la ... Radio ... şi aşa am avut primul impact cu o voce caldă, suavă, sensibilă, învăluitoare, ilustrând magia serii de operă cu căldura unei trainice competenţe şi solide pregătiri ... Luminiţa Arvunescu ... nume care îmi era nou dar de care aveam să fiu curând legat printr-o frumoasă prietenie şi intensă colaborare.
Retrăiesc emoţiile ceremoniei din ziua de vineri 21 mai 1999 la Universitatea Naţională de Muzică dedicată Elenei Cernei şi la care, din partea Radiodifuziunii era prezentă Sorina Goia. Sâmbătă 22 mai participam împreună cu Soţia mea la prima emisiune radiofonică în direct după mulţi ani, fiind oaspeţii Luminiţei Constantinescu, distins realizator de Televiziune dar şi de Radiodifuziune, care la vremea aceea, avea o emisiune radiofonică de mare succes „Vă place Opera?”, acelaşi titlu sub care, duminică 6 mai 1984, avea să inaugureze formidabila serie de concerte de operă, având la primul concert capete de afiş precum Elena Cernei şi Nicolae Herlea; o revedeam cu bucurie pe Luminiţa Constantinescu care, la 25 noiembrie 1995, ne luase un interviu în casa noastră de la Roma filmat de destoinicul operator Relu Aldea, pentru ciclul de televiziune „A doua Românie”.
Duminică 23 mai, după o întâlnire cu publicul în sala Operei Române, Elena Cernei şi cu mine am fost luaţi rapid cu maşina de entuziasta Sorina Goia la emisiunea sa în direct „Apelul ascultătorului”. Doamna Cenei într-o superbă toaletă iar eu în smoking, aşa cum fusesem pe şcenă la Operă, prezentaţi de Sorina Goia în cele mai mici detalii iar telefoanele ascultătorilor zbârnâiau între întrebările la care răspundeam şi secvenţele muzicale propuse.
În prima vară pe care o petreceam la casa din Periş după mai mulţi ani, pe la jumătatea lui august 1999, chiar în acea zi a eclipsei de soare, în cadrul unor programe speciale legate de evenimentul astronomic, la Radio România Cultural, programul special era admirabil prezentat de o altă nouă voce pentru mine ... Mihaela Soare, pianist, muzicolog şi redactor de intensă pasiune şi profundă sensibilitate. Îmi amintesc cum discutam cu Soţia mea amuzat de faptul că ... eclipsa de ... soare ... era contracarată de organizatori prin Mihaela ... Soare ... pe care aveam să o cunosc la doar două săptămâni de la acea zi a primului impact, cu prilejul unor înregistrări de emisiuni. În biroul redacţiei se mai afla Irina Hasnaş, compozitor, muzicolog, redactor de profundă competenţă, pasionată de teme complexe ale componisticii contemporane, domeniu foarte dificil de abordat. Treptat am avut bucuria să cunosc alte extrarodinare Doamne ale Radiodifuziunii cu care am şi colaborat uneori, cum ar fi Ligia Ardelean, Felicia Nenoiu, Octavia Galescu, Verona Zbarcea, Iolanda Drâmbei, Anca Ioana Andriescu, Jeanine Costache sau tineri precum Ştefan Costache şi Sebastian Crăciun.
Am revenit de atunci periodic în ţară şi, atât la Bucureşti, cât şi telefonic de la Roma, am început o colaborare foarte amplă cu aceste minunate Doamne ale Radio-ului. Cu Sorina Goia am realizat emisiuni extraordinare în cadrul seriei „Muzica în zgomotul lumii”, o serie de emisiuni intitulate „Ion Dacian şi generaţia sa de aur” dedicate împlinirii a unei jumătăţi de veac de la inaugurarea Teatrului de Operetă din Bucureşti, dar şi numeroase portrete omagiale de compozitori şi artişti cu prilejul marilor evenimente şi aniversări. Cu Mihaela Soare am realizat ciclul „Sub Soarele Italiei – artişti români în Italia şi artişti italieni în România” care s-a bucurat de un uriaş succes înregistrând un record absolut prin cele şaizeci de emisiuni duminicale la ora dupamiezii; după acest ciclu a urmat un altul intitulat „Opera – spirit şi destin uman” în care am abordat complexitatea genului de operă prin aspectele majore ale spiritului şi destinului uman aşa cum au fost ilustrate de geniul marilor compozitori. Cu Irina Hasnaş şi apoi anual cu Luminiţa Arvunescu am realizat emisiunile dedicate seratei inaugurării stagiunii artistice la Teatro alla Scala din Milano pe care le continuăm cu mare entuziasm; cu Luminiţa Arvunescu am realizat şi emisiuni de transmisiuni în direct de la Metropolitan din New York şi din alte teatre ae lumii.
O experienţă fascinantă a fost şi continuă să rămână pentru mine ori de câte ori se repetă, comentarea transmisiunilor în direct de la Bayreuther Festspiele în fiecare vară. Pentru prima dată am fost invitat în vara anului 2003 la toate seratele în direct de la Bayreuth şi de atunci, aproape în fiecare an am fost invitat la câte două, trei sau chiar la toate seratele respectivelor ediţii. Luminiţa Arvunescu, Mihaela Soare, Irina Hasnaş, Anca Ioana Andriescu, Sorina Goia se alternau cu o energie şi un entuziasm care m-a făcut să le numesc „Walkiriile Radiodifuziunii Române” în mijlocul cărora mă simt un adevărat ... Wotan ...
Iar dacă am evocat Walkiriile Radiodifuziunii, trebuie să o evoc şi pe ... Fricka ... reprezentată de excepţionala personalitate a Omului de Radio care este Mihaela Doboş a cărei contribuţie profesională a marcat o etapă importantă în evoluţia instituţiei încununată de realizarea şi inaugurarea Canalului Radio România Muzical cu o robustă dăruire şi cu pasiunea unui profesionalism exemplar.
Am colaborat şi colaborez în continuare cu Radiodiffusione Italiana RAI, Radio Vaticana, Radio Kol Israel şi alte Radiodifuziuni, dar Radiodifuziunea Română se află în cea mai profundă zonă a sufletului meu. Revin cu cea mai mare plăcere de fiecare dată la Radio la Bucureşti iar de la Roma, ori de câte ori timpul îmi permite, ascult emisiunile şi vorbesc la telefon sau corespondez via e-mail cu ... scumpele mele Walkirii.
Am fost şi voi rămâne un fiu al Radiodifuziunii şi cu acest prilej aniversar, doresc să exprim gândurile şi urările mele cele mai frumoase şi sincere tuturor celor care fac ca viaţa Radio-ului să continue cu profesionalism şi entuziasm.
Scumpă Radiodifuziune ... LA MULŢI ANI!
REVISTA MUZICALĂ RADIO 31.10.2014
