TIBERIU POSTELNICU ... Matematica și Muzica în perfectă Armonie ...

 

Profesorul TIBERIU POSTELNICU (15 iunie 1930, Câmpina – 12 ianuarie 2026, București) trecut acum în eternitate a fost și va rămâne pentru cei ce l-au cunoscut, l-au apreciat și iubit un model uman și un exemplu. Iar pentru mine, odată cu trecerea sa în eternitate va deveni o lecție de viață pe care o voi aprofunda ori de câte ori voi retrăi momentele extraordinare ale unei prietenii de-a lungul a trei decenii. Personalitatea să se definește și se aprofundează în trei mari ... domenii existențiale ... Matematicianul, Melomanul, Prietenul ... toate trei determinate de ... Omul cu o personalitate complexă și un suflet robust marcat de bunătate și generozitate.

MATEMATICIANUL

A desfășurat o foarte bogată activitate profesională. Profesor Dr., Șef al Departamentului „Inferență Statistică”, Centrul de Statistică Matematică al Academiei (actual Institutul de Statistică Matematică și Matematică Aplicată „Gheorghe Mihoc - Caius Iacob”); Șef al Departamentului de Biostatistică și Informatică Medicală, Universitatea de Medicină „Carol Davila”, București, în perioada 1991 – 2000.

A obținut un Master, 1952 și un Doctorat, 1957 la Facultatea de Matematică, Universitatea din București. Pentru merite profesionale a obținut Bursa a Fundației Humboldt, Universitatea din Bonn, Institutul de Matematică Aplicată, 1969-1970, Bursa IREX pentru un proiect de cercetare în cadrul Departamentului de Biostatistică al Universității din Carolina de Sud, Columbia, SUA, 1994 (2 luni). 

Prof. Dr. TIBERIU POSTELNICU felicitat de Președintele Academiei IOAN AUREL POP

I-au fost conferite valoroase Distincții: Premiul „Gheorghe Lazăr” al Academiei Române, 1972, pentru monografia „Metode matematice în medicină și biologie”; statut distins și numire onorifică în Consiliul Consultativ de Cercetare al Institutului Biografic American; Includere în „2000 de intelectuali remarcabili ai secolului XX” de către Centrul Biografic Internațional Cambridge, Anglia. 

Prof. Dr. TIBERIU POSTELNICU la Academia Română

A fost Profesor invitat la prestigioase universități: Universitățile din Düsseldorf, Bonn și Regensburg, Germania (1970, 1979, 1985, 1989); Universitatea din Bari, Italia, 1993; Universitatea din Bologna, Departamentul de Statistică „Paolo Fortunati” (1993 și 1995).

Pentru meritele sale a fost Membru al: Institutului Internațional de Statistică (ISI), Societății Internaționale de Biometrie (IBS), Societății Americane de Matematică (AMS), Societății Bernoulli pentru Statistică Matematică și Probabilități, Societății Italiene de Statistică (SIS), Societății pentru Matematică Aplicată și Mecanică (GAMM), Asociației Statisticienilor Balcanici (ABS), Asociației Europene pentru Studiul Științei și Tehnologiei (EASST), Academiei de Științe din New York, Societății Internaționale pentru Biostatistică Clinică (ISCB), Societății Matematicienilor Germani (DMV), Societății Române pentru Probabilități și Statistică (SPSR).

Cu generozitate a oferit propria competență și în calitate de Îndrumător de doctorat: pentru Statistică, Probabilități și Biometrie la Centrul de Statistică Matematică între 1965 și 2010. Sub îndrumarea sa au fost susținute 46 de teze de doctorat.

A avut o vastă activitate de participant invitat la întâlniri științifice internaționale precum: Sesiunea ISI de la Florența, 1993; Școala de vară de la Erice, Italia, „Instrumente statistice în biologia umană”, 1994; Conferințele internaționale de biometrie de la Amsterdam, 1996 și Cape Town, 1998; Sesiunea ISI de la Istanbul, 1997; Congresul Internațional al Matematicienilor, Berlin, 1998; Conferința internațională „Stocastica de la Praga '98”; Seminarul internațional „Noi tendințe și tehnici în statistică” (NTTS), organizat de EUROSTAT la Sorrento, Italia, 1998 și la Hersonisos, Creta, 2001; Sesiunea ISI de la Helsinki, 1999; Congresul „Instrumente pentru modelare matematică” de la Sankt Petersburg, 1999; Conferința internațională privind știința sistemelor în asistența medicală, Budapesta, 2000; Congresul mondial privind analiza neliniară, Catania, Italia, 2000; Întâlnirea Europeană a Statisticienilor, Funchal, Portugalia, 2001; Seminarul Internațional „Statistică și Practică Clinică” Varșovia, 2002. 

Prof. Dr. TIBERIU POSTELNICU

A desfășurat importante activități editoriale: Membru al comitetelor editoriale ale „Journal for Statistical Planning and Inference” și ale „Biometrical Journal”; Membru al revistelor „Biostatistica” și „Romanian Statistical Review”.

A realizat programe de cercetare de colaborare: cu Departamentul de Matematică, Universitatea din Regensburg, Germania, Prof. D. Bierlein, 1985-1990; cu Departamentul de Biostatistică, Universitatea din Carolina de Sud, Columbia, SUA, Prof. J.W. Drane, 1990-1995; cu Institutul de Statistică Medicală, Universitatea din Viena, Prof. V. Scheiber, 1987-1992.

A fost selecționat pentru programele de schimb de oameni de știință între Academia Română și: Societatea Regală din Londra, Colegiul Imperial de Știință și Tehnologie, Universitățile din Cambridge și Oxford (1973, 1981, 1986); CNRS din Franța, Institutul de Statistică din Paris (ISUP, 1970, 1980, 1988, 1998, 1999); Academia Austriacă de Științe, Institutul de Statistică al Universității din Viena (1981, 1983, 1987, 1990, 1992) și Institutul de Matematică Discretă (2001, 2002); Societatea Germană pentru Cercetare (DFG) pentru Universitățile din Bonn, Frankfurt a.M., Berlin, Heidelberg, München (1972, 1979, 1984, 1989, 1990, 1991, 1993); Academia Regală Suedeză de Științe, pentru Universitățile din Stockholm, Uppsala și Goeteborg (1979, 1985, 1989, 1996, 1998); Academia Sinica, pentru Departamentul de Statistică din Beijing (1983); Academia Națională de Științe din SUA pentru Universitățile din SC, Columbia, Rockefeller Univ. New York, U.C.L.A. (1984,1987,1990,1992).

MELOMANUL

A fost un matematician de forță dar și un meloman profund, sensibil, subtil, pasionat de muzică și devotat muzicienilor și artiștilor din toate genurile artistice și stilistice cu precădere Opera și Opereta. 

TIBERIU POSTELNICU, tenorul FLORIN DIACONESCU, STEPHAN POEN la ONB

Educat de mic copil într-o familie elevată, a iubit muzica de la vârstă fragedă ca să devină, încă din anii de liceu, un spectator devotat sălilor de Operă și Operetă mai ales. Iubea vocile și cântăreții și cunoștea întreg repertoriul; ajunsese la această vastă cunoaștere la început vizionând spectacolele și ascultând programele radiofonice; ulterior și-a însușit bucuria audițiilor și vizionărilor parcurgând în viața sa toate stadiile și etapele tehnologice al înregistrărilor audio și video de la vechile discuri LP până la dvd-uri și file-uri mp3 și wma. Cu timpul își făcuse o adevărată ... viață telematică ... vizitând site-uri, frecventând portaluri cu ofertele live sau înregistrate ale teatrelor lirice de pe întreg mapamondul. Iar voiajurile sale profesionale în aproape toate țările din Europa și America de Nord îl purtau prin universități și săli de congrese și conferințe dar și prin librării de muzică și săli de operă și de concert. 

TIBERIU POSTELNICU, LUMINIȚA ARVUNESCU, COSTIN POPA

Asimila cu plăcere tot ceea ce vedea și era un fascinant interlocutor în comentarii și considerații de autoritară pertinență expuse cu distincția unei eleganțe impecabile generos menținută chiar și în circumstanțele unor critici negative; și în aceste contexte rămânea aureolat de autoritatea catedratică emblematic integrată în portamentul personalității sale. A acumulat o imensă colecție de discuri, videocasete, cd-uri, dvd-uri minuțios notate cu toate datele și informațiile și riguros ordonate în multele rafturi de unde identifica imediat orice reper. 

TIBERIU POSTELNICU, VIORICA POSTELNICU, CONSTANTIN ERBICEANU, MIHAELA NAUM, COSTIN POPA

Tiberiu Postelnicu a cunoscut pe toți artiștii de operă și operetă din anul 1945, devenind un meloman într-o parabolă existențială de o jumătate de secol iar pe mulți i-a cunoscut personal cultivând o frumoasă prietenie în deplină reciprocitate de stimă, considerație, admirație și afecțiune. Sunt nume precum Emil Marinescu, Maria Moreanu, Petre Ștefănescu-Goangă, Valentina Crețoiu, Șerban Tassian, Dora Massini, Egizio Massini, Cornelia Gavrilescu, Arta Florescu, Zenaida Pally, Elena Cernei, Magda Ianculescu, Mihail Arnăutu, Nicolae Herlea, David Ohanesian, Octav Enigărescu, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Valentin Teodorian, Dan Iordăchescu, Magdalena Cononovici, Elena Simionescu, Maria Slătinaru-Nistor, Ludovic Spiess, Silvia Voinea, Eugenia Moldoveanu și încă foarte mulți alții continuând interesul uman și artistic și față de generațiile următoare.

TIBERIU POSTELNICU

Tiberiu Postelnicu a iubit Opera și artiștii cu toată forța afectivă și intelectuală a personalității sale.

PRIETENUL

La prima impresie apărea foarte interesant iar după ce îl cunoșteai înțelegeai de ce acest matematician avea un farmec aparte conferit de condiția sa de meloman elevat și pasionat. 

Acasă la BUBI cu ILDIKO AGENT, MIHAELA NAUM, MONICA BOTTEZ

L-am cunoscut în ... iunie 1975 ... când venise la Liceul Matei Basarab din București în calitate de Președinte al Comisiei de Bacalaureat ... iar eu eram printre elevii care susțineau examenul în acea sesiune ... Acest președinte de comisie impunea prin ținuta elegantă dar sobră, gesturi sumare, priviri pătrunzătoare, replici energice, totul sub semnul unei severități constituționale prin natura sa umană și înrobustită de educația ți experiența sa de viață. 

Acasă la BUBI cu COSTIN POPA

L-am reîntâlnit după ... două decenii ... cu prilejul un voiaj al său la Roma unde eram stabilit de șapte ani împreună cu soția mea, marea mezzosoprană Elena Cernei, pe care el o admira încă de la debuturile sale la Filarmonică și la Operă. Postelnicu venise în Italia pentru un congres la Universitatea din Bologna și, înainte să vină la Roma, am vorbit la telefon având un mesaj de la un prieten comun, Prof. Dr. Sorin Bottez. Îmi scrisese o scrisoare de la Bologna; când am examinat fața plicului și am citit numele meu ... ”Poen” ... i-am recunoscut slova deosebită ... după două decenii ... memorizată de mine după semnătura pe Diploma de Bacalaureat ... ”Postelnicu” ... era același stil de ... ”P” ... Citind expeditorul mi s-a confirmat că era el. L-am sunat și avea aceiași voce ... după două decenii ... A venit la Roma, l-am invitat la prânz, a revăzut-o cu emoție pe soția mea, Elena Cernei și a evocat toate etapele și momentele carieei sale la București și la care asistase. Am abordat și niște chestiuni de Analiză matematică aferente unor demonstrații interdisciplinare la care lucram și a rămas încântat că, după atâția ani, conservasem cultura generală în Analiza matematică de care aveam nevoie. Din acea zi s-a inaugurat o prietenie extraordinară și am păstrat o legătură permanentă la început telefonic și epistolar și apoi prin mail-uri și sisteme audio video de comunicare telematică. 

MICA și BUBI la Periș

În luna mai 1999, revenind în țară cu soția mea după aproape un deceniu și jumătate, prima cină cu prietenii a fost la Tiberiu – Bubi acasă unde am cunoscut pe adorata lui soție Viorica Postelnicu, profesor universitar de matematică, în deplină rezonanță umană, intelectuală și culturală cu el. Cu acel prilej ne-am reîntâlnit cu prieteni dragi comuni: Ildiko și Radu Prof. Agent (personalitate a Institutului de Construcții din București), Monica și Sorin Prof. Bottez (doi melomani de prestigiu și profesori universitari de valoare, el diplomat pensionar), Ioana și Cornel Stavru (marele artist al Operei Române),Mihaela Naum și Costin Ing. Popa (meloman pasionat devenit în timp un jurnalist de critica evenimentelor în teatrul liric, autor editorial cu bogată activitate). 

BUBI și ȘTEFAN la Periș

Ulterior ne-am întâlnit cu alți buni prieteni: Dr. Anastasie Cavaliotti (medic de medicină legală și meloman foarte cultivat), Dr. Petre Blaier (medic ORL, meloman și om de mare cultură), Viorel Cosma (renumit muzicolog și profesor universitar), Doru Popovici (compozitor și profesor, eminentă personalitate de cultură), Prof. Dr. Mircea Penescu (reputat medic nefrolog și profesor), Constantin Erbiceanu și mulți alții. 

MICA și BUBI la Periș

De atunci la fiecare venire la București, de două sau de trei ori pe an, primul telefon după sosire îl dădeam lui Bubi și ultimul înainte de plecare era tot cu el; dincolo de afecțiunea prietenească mai era din partea mea și acea condiție prioritară acordată unui decan de vârstă al prietenilor noștri; în mesaje și în saluturile personale, pentru a onora poziție lui superioară, foloseam mereu apelativul ... Generalissimo ... 

BUBI și ȘTEFAN la Periș

Revenirile mele la București mi-au prilejuit întâlnirea cu copii lor: fiica Anca (medic oftalmolog excelent) căsătorită cu George Tomi (chirurg ortoped de mare valoare) și fiul Victor (inginer) căsătorit cu Liliana; ulterior am cunoscut nepoții și am fost impresionat de dragostea lor față de ... Bubi ... apelativ care substituia amuzant titlul de bunic.

MICA și BUBI la Periș cu tenorul DANIEL MAGDAL

Prietenia cu ... Bubi ... il Generalissimo ... era efectiv ritualizată în momente petrecute la el acasă, la mine la Periș, vara, unde era nelipsit împreună cu Mica. La el acasă, prânz sau la cină, avea mereu pregătite înregistrări video cu noutățile momentului dar și cu ... antichitățile ... la care rezonam prin profunzimea experiențelor acumulate și pe care ni le schimbam permanent. La Periș veneau cu toții și, cu timpul, s-au adăugat Mihai Prof. Cancoivici (Doctor în Filologie, publicist pasionat de critică ale evenimentelor artistice), Mircea Mihalache (primul contratenor român, stabilit de mulți ani la Viena), Daniel Magdal (marele artist contemporan, tenor cu vast repertoriu foarte iubit și prețuit de Bubi și Mica). Printre diversele feluri de mâncare, le ofeream înregistrări de epocă alese foarte semnificativ alese desfășurând amuzante sesiuni de ... Ascultați și recunoașteți ... 

ȘTEFAN, ILDIKO, BUBI, MICA la Periș

Îmi amintesc de numeroasele vizite făcute împreună cu el la Spitalul Budimex la Profesorul Dr. Alexandru Pesamosca, eminentul chirurg, prieten cu Bubi din anii de liceu și care îmi fusese profesor de Chrirugie pediatrică în facultate și ulterior șef de clinică la Budimex unde am fost medic stagiar. Am fost împreună la Profesorul Pesamosca chiar cu câteva luni înainte de a lăsa această lume. 

MONICA, ȘTEFAN, MICA, DANIEL la Periș

Tot cu Mica și Bubi, însoțiți și de marea artistă soprana Silvia Voinea am fost la ... ultimul prânz cu prietenii ... acasă la baitonul David Ohanesian cu șase luni înainte ca marele artist să părăsească această lume. 

BUBI și DANIEL la Periș

În vara anului 2009, un alt mare prieten comun Academicianul Profesor Dr. Radu Voinea, fost președinte al Academiei Române, și-a exprimat dorința de a mai veni odată la Periș unde retrăiam arta sublimă a soției mele, Elena Cernei, grație imprimărilor de studio și live. Am satisfăcut imediat această onorantă dorință; Radu Voinea a venit însoțit de Viorica și Sergiu Tamaș (prieteni și intelectuali de mare valoare) și am invitat pe Bubi care a venit singur fiindcă soția era ocupată cui nepoții. După câteva luni, Radu Voinea avea să lase această lume. Și astfel de exemple ar mai putea continua, întâlniri semnificative unde am luat parte împreună cu Bubi. Revenirea mea stabilă la București l-a bucurat mult și a fost reciproc. Mergeam săptămânal la spectacole, la evenimente, la el acasă, la mine la Periș vara, în societate la diverși prieteni comuni. 

ȘTEFAN, BUBI, DANIEL la Periș

La 14 octombrie 2021 aveam să primesc cel mai trist telefon al lui Bubi care cu glas stins mi-a spus ... am rămas singur! ... Mica plecase de pe această lume ... El a continuat să trăiască, schimbând treptat bioritmul dar nici-odată spiritul. Inflexiuni și modulații inevitabile vieții după nouă decenii de existență intensă și bogată au rărit întâlnirile noastre și chiar și durata și frecvența comunicărilor noastre dar fără să se diminueze potențialul emotiv și spiritual al prieteniei noastre de ... trei decenii ... Anca și Victor au avut o exemplară grijă devotată și asiduă grație căreia viața lui Bubi a continuat beneficiind de tot confortul și asistența în mediul extraordinar al casei sale. Și pentru asta îi respect și admir cu toată considerația și voi continua să perpetuez cu ei afecțiunea care m-a legat de părinții lor. 

... BUBI ... întru afectuoasă amintire și eternă memorie ... 

Azi dimineață, luni 12 ianuarie, în timp ce mă reculegeam la o lumină dedicată memoriei mamei mele la împlinirea a douăzeci și șase de ani de la plecarea sa de pe această lume ... primesc vestea trecerii în eternitate a lui Bubi în urmă cu câteva ore ... Și la 12 ianuarie 1939... fusese ziua înmormântării marii soprane ... Hariclea Darclée ... al cărei loc de veci la Cimitirul Bellu se află ... la câțiva metri de Cavoul Familiei Postelnicu ... și unde, de acum înainte, voi împlini periodic un dublu pelerinaj de aducere aminte și reculegere ...

Prof. SORIN BOTTEZ - Supremă Lecție a Sufletului spre Triumful Spiritului

 

Profesorul SORIN BOTTEZ (1930 - 2009) a fost o personalitate de cultură și om politic român afirmat după anul 1989, colaborator îndelungat și valoros al Societății Române de Radiodifuziune.

S-a născut la 2 iunie 1930, la Timișoara, într-o familie de intelectuali a căror educație i-a imprimat un foarte elegant portament al conduitei conservat intact în ciuda tuturor vicisitudinilor cu care s-a confruntat în destinul vieții sale. În anul 1949, pe când încă nu împlinise vârsta de 19 ani, fiind elev al liceului Mihai Viteazul din București, tânărul Sorin-Mircea Bottez este arestat sub acuzația că face parte din organizația anticomunistă ”Avram Iancu” și condamnat la 20 de ani de muncă silnică din care a executat doar 15 în urma grațierii de la 11 noiembrie 1963. În timpul perioadei de detenție a suferit torturi și regim foarte dur datorită faptului că își menținuse o atitudine fermă, intransigentă, fără compromisuri și colaborări cu autoritățile comuniste. La momentul eliberării, Sorin Bottez avea ca bilanț existențial, aproape jumătate din viața sa petrecută în închisorile comuniste; iar dacă reflectăm asupra faptului că, la momentul arestării, abia depășise vârsta adolescenței, practic a petrecut în suferința detenției acel deceniu și jumătate fundamental în devenirea personalității adulte; cu toate acestea, forța de caracter, voința și dârzenia l-au ajutat ca să mențină nealterat profilul etic și spiritual conferit de educația din familie. Astfel, încă tânărul Sorin Bottez, înrobustit de suferință și maturizat prin înțelepciune, se înscrie la Facultatea de Limbi Germanice a Universității din București pe care o absolvă strălucit după cinci ani devenind un foarte bun profesor de limbă engleză de liceu și apoi asistent universitar în cadrul facultății pe care o absolvise. Faptul că a devenit un profesor de liceu și apoi un asistent universitar în condiția sa de persoană neagreată de regim, atestă valoarea profesională a personalității sale care, prin munca depusă și cultura acumulată, a reușit să înfrunte în favoarea sa conjuncturile sociale ale epocii.

L-am cunoscut în sala Operei Române din București pe vremea când eram la liceu. Am fost frapat de personalitatea acestui om cu o figură foarte distinsă, trăsături frumoase și fine, de o eleganță impecabilă atent diferențiată în funcție de gradul caracterului festiv al reprezentațiilor, mergând de la o amplă gamă de costume cu cravate rafinat asortate și până la smoking-ul ocaziilor deosebite. Era permanent însoțit de soția sa, Prof. Univ. Dr. Monica Bottez, o doamnă tânără, frumoasă, zâmbitoare, discretă, elevată și plăcut interlocutoare, în deplină concordanță cu soțul său, care și astăzi, peste ani și vremuri, păstrează același profil încântător. Remarcam cum unii oameni, în timp ce el își făcea apariția în sala de spectacol împreună cu soția, vorbeau pe șoptite, discret și, astfel, aveam să aflu și eu despre cumplitul destin pe care Profesorul Bottez îl înfruntase ieșind până la urmă învingător cu prețul dureros al unor teribile confruntări. Era un subiect care nu putea fi abordat deschis în acea epocă a totalitarismului comunist, mereu ”vigilent” prin ampla rețea de ”turnători” care se aflau pretutindeni inclusiv în sala operei. Veneau foarte des la spectacole, uneori la toate reprezentațiile săptămânii, ceea ce făcea să ne întâlnim frecvent, să începem să ne salutăm, să avem locuri vecine pentru că aveam aceeași preferință în materie de ... confort acustic în sală ... parter, în primele rânduri și chiar în primul de multe ori, stânga sau dreapta pentru a putea urmări și dirijorul în anumite momente. În pauze comentam împreună în detaliu toate aspectele legate de vocile din seara respectivă.

Profesorul Sorin Bottez era renumit în București pentru uriașa sa colecție discografică despre care vorbeau și artiștii și chiar realizatorii Radiodifuziunii. Treptat am descoprit mulți prieteni comuni, unii chiar dintre marii artiști români de operă întâlnindu-ne la cabinele lor după spectacole. Se cuvine să mă opresc puțin asupra faptului că Profesorul Bottez evoca de multe ori, în legătură cu anumite roluri, vocile românești pe care le ascultase încă din fragedă copilărie în perioada interbelică dar și vocile străine din trecut ori din prezent pe care le asculta pe disc. Povestea despre spectacolele vizionate de copil pe șcena vechiului Teatru Liric din Piața Walter Mărăcineanu; vorbea cu mare entuziasm despre Dora Massini, Victoria Costescu-Duca, Valentina Crețoiu, Maria Moreanu, Lucia Bercescu-Țurcanu, Jean Athanassiu, Emil Marinescu, Romulus Vrăbiescu, Șerban Tassian, Petre Ștefănescu-Goangă și mulți alții. Îmi amintesc cu câtă emoție povestea despre legendara Hariclea Darclée pe care, avusese ocazia să o cunoască personal. Când ascultam aceste relatări, eu eram un elev de liceu care citea intens monografiile dedicate marilor artiști români. Eram fașcinat de personalitatea sopranei Hariclea Darclée și mi se părea fantastic faptul că Sorin Bottez, deși copil, a avut șansa să o vadă, să o atingă cu mânuța lui, să o privească în ochi și să-i asculte glasul vorbit. Profesorul Bottez este primul om pe care îl cunoscusem dintre cei care o văzuseră personal în viață pe Hariclea Darclée; după aceea am avut ocazia să mai cunosc și alte personalități din România și din întreaga lume care vorbiseră cu marea artistă. Obișnuiesc mereu să spun că ... nimic nu este întâmplător în această viață ... Peste ani și ani, după diverse peregrinări, reîntâlnirea și reînnodarea prieteniei mele cu Sorin Bottez s-a realizat și în memoria lui Darclée. După ce trăise cu lacrimi în ochi emoția primului concert în România al sopranei Mariana Nicolesco pe șcena Ateneului Român în anul 1991, nelipsind apoi de la nici-un alt concert sau apariție a marii artiste, Sorin Bottez împreună cu soția sa, Monica, au fost printre invitații de onoare încă de la prima ediție a Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée ctitorit de Mariana Nicolesco. A asistat cu încântare la toate evenimentele iar în Cartea de Onoare se păstrează autografate cuvintele sale emoționante care omagiază Concursul și Festivalul realizat prin dragostea, talentul, știinta, pasiunea și forța artistică a Doamnei Mariana Nicolesco, acest uriaș rezervor de energie creatoare, pusă in slujba artei și a publicului iubitor de artă. Din nimic, Doamna Mariana Nicolesco a creat un fenomen care, nu ma sfiesc a spune, este cea mai prestigioasă ctitorie artistică a Romaniei de după revolutia din decembrie 1989. După câțiva ani, aveam și eu parte de imensa bucurie și înălțătoarea satisfacție prilejuită de invitarea ca membru al juriului și de conferințele anuale, integrându-mă cu tot sufletul la Brăila în acest sublim cadru de artă și umanism și regăsindu-mă cu Sorin Bottez în spiritul de prețuire și prietenie față de Mariana Nicolesco în memoria Haricleei Darclée.

Reluând firul povestirii mele după această evocare, încă din vremea studenției mele, între mine și Sorin Bottez s-a instaurat o frumoasă prietenie care s-a păstrat și peste ani după ce plecasem din România căutând împlinirea destinului meu prin lumea largă. Între timp se născuseră cei doi copii: Valentin care a studiat Istoria și Alina care, după absolvirea Facultății de Filologie secția de limba engleză urmând practic tradiția familiei, a urmat secția de Canto a Universității Naționale de Muzică din București la clasa sopranei Maria Slătinau-Nistor, devenind o artistă poliedrică afirmată într-un amplu repertoriu atât pe șcena de operă cât și pe podiumul de concert în recitaluri de elaborare tematică erudită și a cărei consistențe formative s-a manifestat cu succes și în domeniul pedagogic.

 

În contextul prieteniei noastre, aveam prilejul să îl observ de aproape și să remarc modul său de a gândi și de a simți în dialoguri, maniera formulării opiniilor, expresia pronunțării afinităților și analiza gustului estetic în materie de muzică, voci și spectacol de operă. Era una dintre foarte puținele personalități care, cel puțin la nivel interlocutorial, nu releva nici-o urmă a unei detenții atât de îndelungate și de suferinde. Admiram această forță de caracter datorită căreia menținuse intacte educația, cultura, spiritualitatea și abilitatea studiului; la 35 de ani devenea student universitar iar la 40 de ani era un proaspăt absolvent care începea o carieră pedagogică în învățământul liceal și ulterior universitar. Îmi dădeam foarte bine seama de valoarea etică, morală și socială a unui astfel de profil uman care supera admirabil vremurile relativizând vârsta. Personalitatea sa se impunea și era căutat, dorit, iar, la un moment dat, chiar solicitat să scrie și să vorbească public în prezentări discografice organizate de Opera Română din București, în emisiuni de radio și de televiziune devenind, în ciuda acelui inevitabil status de ”persona nongrata” în fața regimului, o personalitate foarte agreată și apreciată de public și de realizatorii de radio și televiziune. Corelarea interdisciplinară a culturii sale cu experiențele melomanului foarte pasionat și bine organizat în asimilarea valorilor muzicale și vocale, i-a consimțit Profesorului Sorin Bottez dezvoltarea unui spirit analitic foarte puternic la baza unui opinionism critic pe care îl exercita cu eleganță și cu foarte multă sensibilitate; oferea la radio și la televiziune, unde a fost în repetate rânduri oaspetele muzicologului Iosif Sava în cadrul ciclului de serate muzicale, comentarii interesante echidistant plasate între precizia istorică stilistică și pulsul emotiv al estetismului personal. Îmi amintesc una dintre frazele sale memorabile la o serată, duminică 11 aprilie 1982 când, la un moment dat, Iosif Sava îi solicită opinia asupra unui aspect foarte complex legat de afinitățile și preferințele publicului larg uneori cam ... ciudate; Profesorul Sorin Bottez răspunde senioral cu un autoritar surâs plin de cea mai expresivă sugestibilitate: mai multă lume gustă halvița de cât ciocolata elvețiană! ... Mi-a plăcut această frază pe care am și tradus-o în mai multe limbi pe care le folosesc și o plasez ori de câte ori am bunul prilej evocând personalitatea celui la care am auzit-o pentru prima dată. În acea seară, Sorin Bottez preciza că, în urmă cu trei zile, 8 aprilie, fusese ziua de naștere a lui Franco Corelli, tenorul absolut al gusturilor sale rafinate ... Îl urmăream cu multă plăcere iar cu prilejul numeroaselor noastre întâlniri în sala Operei dar și la concertele Filarmonicii ori ale Radiodifuziunii, continuam respectivele teme în dialogurile noastre.

După ce am absolvit Facultatea de Medicină și am încheiat stagiului profesional, am plecat din țară; continuam să păstrez în suflet grupul de prieteni melomani în cadrul cărora Profesorul Sorin Bottez era o personalitate deosebită. În timpul evenimentelor Revoluției din Decembrie 1989, m-am gândit foarte mult la Profesorul Sorin Bottez și la întreaga sa generație de martiri supraviețuitori ai regimului comunist, oameni care au suferit și care, după ani de răbdare și de efort de voință, aveau să vadă cu ochii o nouă întorsătură a Istoriei în care aproape că nu se mai spera. Mă aflam deja de doi ani la Roma și citeam presa românească din care, printre multe alte aspecte, aflam că Profesorul Sorin Bottez, încă de la 22 decembrie 1989, s-a implicat puternic în reînfințarea Partidului Național Liberal deținând funcța de vicepreședinte și șef al Departamentului de Relații Externe până în septembrie 1992. La alegerile din 20 mai 1990 a fost ales deputat de București din partea Partidului Național Liberal. A deținut funcția de vicepreședinte al Grupului parlamentar pentru relații de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. A făcut de asemenea parte din Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare din Adunarea Deputaților. Între anii 1992 și 1994 a activat ca ambasador în Republica Africa de Sud. În 1991 reînființează, alături de Aurel Savin, Asociația Creștină a Tinerilor YMCA (Young Men's Christian Association - fundație înființată la Londra în anul 1844 la inițiativa lui George Williams) România, al cărui membru a fost în perioada de dinainte de anul 1947. În perioada 1997-1998 a fost ministru al informațiilor publice în guvernul Ciorbea. După Congresul PNL din 18 august 2000 a demisionat din PNL participând la constituirea PNL-Tradițional (care s-a alăturat CDR-2000). În ianuarie 2002 a fost ales președinte al PNL-Tradițional. Peste un an și câteva luni PNL-T a fost absorbit de PNL (Câmpeanu). În noul partid Profesorul Sorin Bottez a deținut funcția de prim-vicepreședinte. În septembrie 2003 a demisionat din PNL (Câmpeanu), nefiind de acord cu fuziunea PNL-PNL(Câmpeanu). În aceeași lună s-a înscris în Acțiunea Populară, formațiune în care a deținut funcția de vicepreședinte și lider al grupului liberal. În anul 2007 este ales Președinte al ACT YMCA România, funcție pe care o ocupă pînă la sfârșitul vieții. În 2008, Acțiunea Populară și PNL au fuzionat. și astfel a revenit în partidul în care și-a început cariera politică. Rămâne în istorie un membru fondator de onoare al PNL.

Și după anul 1990, Profesorul Sorin Bottez a continuat colaborarea cu Radiodifuziunea și Televiziunea în cadrul unor emisiuni dedicate muzicii de operă, onorând invitațiile ori de câte ori se afla la București într-un interval de timp liber.

S-a dedicat energic unor restituiri ale istoriei și mai ales ale unor capitole legate de marii artiști români persecutați de regimul dictaturii comuniste și ale căror personalități fuseseră ocultate timp de aproape o jumătate de secol. Ultimul supraviețuitor al acestora era minunata soprană Valentina Crețoiu care se retrăsese încă de la sfârșitul forțat al carierei sale, la Breaza unde trăia cu demnitate, primea foarte puțină lume și menținuse legăturile cu câțiva prieteni apropiați; unul dintre aceștia era Sorin Bottez și soția sa, Monica, iar peste ani li se alăturau Mariana Nicolesco și Radu Varia, fiind invitați împreună la Breaza. Valentina Crețoiu avea să iasă din tăcerea izolării sale pentru o singură dată, în anul 2001, la telefon, onorând la Ateneul Român un memorabil eveniment: ”Mariana Nicolesco și prietenii săi. Mari Glorii ale Artei și Glorii în devenire”. Pentru prima dată de la încheierea carierei, publicul avea să o audă pe Valentina Crețoiu vorbind cu emoție și exprimându-și admirația față de Gloriile Artei din care făcea parte, încederea față de Gloriile în devenire și recunoștiința față de Mariana Nicolesco și Sorin Bottez.

 

După plecarea mea din țară, aveam să ne reîntâlnim pentru prima oară în ziua de vineri 16 septembrie 1994, la Accademia di Romania din Roma, unde Profesorul Bottez împreună cu soția, se opriseră pentru câteva zile în drum spre București după încheierea misiunii diplomatice în Africa de Sud. A fost o impresionantă reîntâlnire în care ne-am amintit de multe lucruri inclusiv de ... halvița și ciocolata elvețiană ... și am evocat evenimente de care ne-am bucurat împreună. I-am oferit atunci un dublu CD cu ”Aida” de Verdi live de la Metropolitan din 13 martie 1966, în care, sub bagheta lui Zubin Mehta, evoluau Leontyne Price și Elena Cernei alături de ... Franco Corelli ... tenorul său favorit ... Încă nu avusese prilejul să achiziționeze această înregistrare în uriașa sa fonotecă iar emoția a fost amplificată de dedicația autografată din partea legendarei Amneris ... Elena Cernei ...

Am purtat o intensă corespondență. În 1999, aveam să revin la București împreună cu soția mea, marea artistă Elena Cernei, după foarte mulți ani; printre numeroșii prieteni cu care ne-am întâlnit a fost și Profesorul Bottez împreună cu doamna și, cu acel prilej, aveam să-i revăd și pe Alina și Valentin. De atunci, cu fiecare revenire, ne reîntâlneam și ne bucuram de muzică și de tot ce ne reunea în planul afinităților culturale și spirituale.

Sâmbătă 25 iulie 2009, la cină, ne revedeam în casa plină de ospitalitate și de entuziasm într-ale muzicii ale dragilor noștri prieteni comuni Viorica și Tiberiu Prof. Univ. Postelnicu; era prezent și marele tenor Cornel Stavru cu soția, Ildiko Agent, văduva Prof. Univ. Radu Agent, o altă imensă personalitate de cultură a societății românești; într-o atmosferă veselă și cu euforica bucurie prilejuită de vizionarea unor filme de operă, am petrecut până noaptea târziu fără să bănuiesc că după șase zile, vineri 31 iulie 2009, cu totul neașteptat, Sorin Bottez avea să lase această lume. Duminică 2 august, familia și prietenii îl conduceau pe ultimul drum la Cimitirul Ghencea Civil, ceremonie la care nu am putut fi prezent deoarece mă aflam în studioul Canalului Radio România Muzical unde, împreună cu redactorul Irina Hasnaș, comentam transmisiunea directă de la Bayreuther Festspiele cu ”Parsifal” de Wagner. În prima pauză, pe fundalul unei versiuni a preludiului la această opera sub bagheta lui Hans Knappertsbusch, rosteam cu emoție un portret uman, intelectual, social și spiritual al Profesorului Sorin Bottez ... 

 

Sorin Bottez rămâne pentru mine, în timp, reperul puternic al unei teribile lecții de viață întemeiată pe o extraordinară forță sufletească orientată cu dârzenie spre triumful spiritual al unei vieți perfect recuperate în ciuda vicisitudinilor trăite la modul cel mai puternic. Din povestirile lui dar și ale altora care au înfruntat acele vremuri, am reflectat asupra eforturilor fizice, emotive și morale determinate de torturile și umilirile îndurate cu o demnitate a cărei unică forță provenea de la vigoarea sufletească și lumina spirituală. ... 15 ani ... 180 de luni ... 720 de duminici care încheiau tot atâtea săptămâni petrecute în cea mai mare suferință pe care o poate îndura un tânăr educat și obișnuit cu bucuria confortabilă a culturii și spiritualității, cu mângâierea elegantă a bunătății afective ... Cuantificarea acestor aspecte îmi procură o dureroasă meditație prin care, inevitabil, ajung la contemplarea a tot ce poate fi mai urât și mai nedrept în desfășurarea socială a unei istorii adânc marcată de degradarea etică și anularea spirituală ... Așa cum el însuși a mărturisit de multe ori, Muzica a fost una din forțele fundamentale ale sufletului său în lupta cu toate greutățile dureros îndurate ... Muzica l-a susținut în admirabila recuperare a identității sale familiale, intelectuale și sociale ... Muzica l-a însuflețit în traversarea vremurilor și în implicarea sa la răscrucea marilor schimbări care aveau să vină exact la patru decenii de la arestarea sa și la un sfert de veac de la revenirea în libertate ... În conștiința mea, amintirea Profesorului Sorin Bottez rămâne o Supremă Lecție a Sufletului spre triumful Spiritului!

REVISTA MUZICALĂ RADIO, 02.06.2015