Vasile Martinoiu este una dintre personalităţile de frunte ale Operei Române din Bucureşti de-a lungul a peste patru decenii, desfăşurând o carieră artistică foarte bogată şi prestigioasă atât în ţară cât şi în străinătate.
Născut la 2 aprilie 1934 la Târgu Jiu într-o familie de muzicieni, Vasile Martinoiu începe studiile la Conservatorul „Cornetti” din Craiova pentru a le termina la Conservatorul „George Enescu” din Iaşi. După absolvire, devine este angajat al Teatrului Muzical din Galaţi.
Încă de tânăr manifestă un puternic entuziasm în consolidarea tehnică vocală şi pregătirea stilistică devenind laureatul unor importante concursuri internaţionale precum: 1965 Concursul Internaţional de Canto „Ferenc Erkel” de la Budapesta; 1967 Concursul Internaţional de Canto „Maria Canals” de la Barcelona; 1968 Concursul Internaţional de Canto „Voci Verdiane” de la Busseto; 1968 Concursul Internaţional de Canto „Giuseppe Verdi” de la Parma; 1968 Concursul Internaţional de Canto „Achille Peri” de la Regio Emilia; aceste victorii au reprezentat preţioase ocazii pentru a se face remarcat prilejuindu-i colaborări importante în viitoarea sa carieră internaţională.
VASILE MARTINOIU - Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA (Figaro)
După încheierea studiilor de universitare, Vasile Martinoiu s-a bucurat de o eficientă perfecţionare cu marele bariton italian Carlo Tagliabue; în timpul carierei, în cadrul unei frumoase relaţii amicale intergeneraţionale, Vasile Martinoiu a avut parte de valoroasele îndrumări tehnice şi stilistice ale lui Şerban Tassian, personalitate de frunte a Operei Române; de la Carlo Tagliabue, am sesizat că Vasile Martinoiu şi-a însuşit emisia în coloană foarte largă şi adunată la pasaj în aşa numita „larga cupola” (cupolă largă) la o consistenţă timbrală cu nuanţări calibrate pe sensurile expresive ale frazării de foarte lungă respiraţie; de la Şerban Tassian şi-a însuşit dozarea unui vibrato foarte energic care conferea pregnanţă expresivă interpretărilor sale.
GEORGE CORBENI, ALICE MANUKIAN, VASILE MARTINOIU - după un spectacol cu RIGOLETTO de Verdi (1965)
Anul 1965 a marcat încheierea carierei lui Şerban Tassian şi începutul carierei la Opera Română din Bucureşti a lui Vasile Martinoiu, angajarea sa fiind determinată de succesul tânărului bariton la Concursul Internaţional de Canto „Ferenc Erkel” din Budapesta unde a fost distins cu Premiul I.
Angajarea baritonului Vasile Martinoiu la Opera Română din Bucureşti în anul 1965 asumă o semnificaţie foarte valoroasă dacă ne gândim la baritonii teatrului din acel an în următoarea ordine cronologică a vârstelor: Petre Ştefănescu-Goangă, Şerban Tassian, Mihail Arnăutu, Alexandru Vârgolici, Octav Enigărescu, Ladislau Konya, David Ohanesian, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu.
VASILE MARTINOIU - Verdi DON CARLO (Rodrigo, debut ONB 1966)
Dar pe lângă prestigioasa galerie de baritoni, Opera Română din Bucureşti se bucura de personalităţi de valoare la toate compartimentele, artişti de prestigiu alături de care baritonul Vasile Martinoiu a repurtat sute de serate de mari succese. Se cuvine să menţionăm aceste nume: soprane lirice şi de coloratură: Iolanda Mărculescu, Magda Ianculescu, Lella Cincu, Elena Simionescu, Silvia Voinea, Marina Mirea, Cornelia Angelescu, Eugenia Moldoveanu; soprane spinto-dramatice: Ioana Nicola, Arta Florescu, Elena Dima-Toroiman, Maria Şindilaru, Maria Voloşescu, Mariana Stoica, Magdalena Cononovici, Maria Slătinaru-Nistor, Marina Krilovici, Lucia Becar, Monica Teodorescu; mezzosoprane: Elena Cernei, Zenaida Pally, Maria Săndulescu, Iulia Buciuceanu, Mihaela Botez, Dorothea Palade, Viorica Cortez, Mihaela Mărăcineanu, Iulia Marpozan, Rodica Mitrică, Veronica Gârbu; tenori: Mihail Ştirbei, Dinu Bădescu, Garbis Zobian, Ionel Tudoran, Cornel Stavru, George Corbeni, Valentin Teodorian, Corneliu Fânăţeanu, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Ion Piso, Vasile Moldoveanu, Ludovic Spiess, Florin Diaconescu; başi: Viorel Ban, Ioan Hvorov, Nicolae Rafael, Jean Bănescu, Nicolae Florei, Constantin Gabor, Valentin Loghin; dirijori: Jean Bobescu, Constantin Bugeanu, Mihai Brediceanu, Mircea Popa, Anatol Kisadji, Paul Popescu, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici.
Stimulat de atnosfera atristică a unui teatru atât de bogat în valori, tânărul bariton s-a afirmat foarte rapid şi mai ales în repertoriul verdian cu mare succes atât pe şcena bucureşteană cât şi în celelalte teatre ale ţării începând treptat o carieră internaţională prestigioasă în importante teatre din Austria, Belgia, Franţa, Italia, Belgia, Olanda, Germania, Turcia, Polonia, Rusia, Suedia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, Jugoslavia, USA (New York City Opera, Baltimore, Lincoln Center, Philadelphia, Washington). Sunt unele opere pe care Vasile Martinoiu le-a interpretat doar în străinătate: „La forza del destino” de Verdi (Komische Oper Berlin), „Simon Boccanegra” de Verdi (Amsterdam), „Andrea Chénier” de Giordano (Istambul), „La Favorita” de Donizetti (Regio Emilia).
A avut parteneri celebri precum Beverly Sills, Virginia Zeani, Irina Arkhipova, Elena Obraztsova, Montserrat Caballe’, Edita Gruberova, Richard Tcuker, John Alexander, Placido Domingo, Jose’ Carreras, Flaviano Labo’, Vladimir Atlantov, Zurab Sotkilava, Nicola Rossi-Lemeni, Theo Adam, Nicola Ghiuzelev, alături de care s-a bucurat de frumoase succese sub baghete renumite ale unor mari dirijori: Kurt Adler, Francesco Molinari-Pradelli, Giuseppe Morelli, Lamberto Gardelli, Giuseppe Patane’, Nello Santi, Peter Maag, Julius Rudel, Asen Naidenov.
În urma afirmării la Concursurile Internaţionale de Canto „Voci Verdiane” de la Bussetto şi „Giuseppe Verdi” de la Parma, a primit un contract pentru rolul Stankar din opera „Stiffelio” de Verdi în deschiderea stagiunii 1968/1969 la Teatrul Regio din Parma, 26 decembrie 1968; era premiera acestei opere în timpuri moderne, la peste o sută de ani de la premiera absolută dar şi prima reprezentare completă în urma găsirii materialului complet al partiturii verdiene; Vasile Martinoiu devine astfel primul bariton român afirmat la Teatrul Regio din Parma în faţa unui public foarte exigent mai ales cu interpretările verdiene; producţia a fost dirijată de Peter Maag şi Romano Gandolfi, iar regia a aparţinut lui Filippo Crivelli, corul find pregătit de maestrul Edgardo Eggadi’; partenerii lui Vasile Martinoiu au fost Gastone Limarilli şi Renato Gavarini (Stiffelio), Angeles Gulin Dominguez (Lina); Walter Alberti în alternanţă cu baritonul român (Stankar); Beniamino Prior (Raffaele); Antonio Zerbini (Jorg). „Martinoiu a atins un nivel ce învecinează perfecţiunea„ s-a scris în Gazzetta de Parma după premieră. Imediat după acest eveniment, Vasile Martinoiu interpretează rolul Tonio pe aceiaşi şcenă, în premiera (30 decembrie 1968) şi reprezentaţiile succesive ale unui noi producţii cu „I Pagliacci” de Leoncavallo având ca parteneri pe Alba Bertoli şi Ileana Meriggioli (Nedda), Renato Gavarini şi Tito Del Bianco (Canio), Beniamino Prior (Beppe), Gian Luigi Colmago (Silvio), sub bagheta dirijorilor Mario Gusella şi Romano Gandolfi, în regia lui Lamberto Puggelli, maestru de cor fiind Edgardo Eggadi’. La conferinţa de Estetică Vocală pe care am ţinut-o la Teatrul Regio din Parma, am avut emoţia să întâlnesc pe unii veterani ai corului teatrului care îşi aminteau de Vasile Martinoiu dar şi de alţi mari artişti români care au entuziasmat exigentul public de acolo: Florica Cristoforeanu, George Niculescu-Bassu, Virginia Zeani, Mariana Nicolesco.
Verdi AIDA - VASILE MARTINOIU (Amonasro), MARIA SLĂTINARU (Aida)
Rolul Tonio din „I Pagliacci” de Leoncavallo îi prilejuieşte baritonului român, în acelaşi an 1969, debutul la New York City Opera sub direcţia managerială a marii sopranei Beverly Sills. După debut, în New York Times se scria despre Vasile Martinoiu „ unul dintre cei mai buni baritoni„; pe această şcenă a avut treizeci de apariţii, adăugând rolului Tonio alte roluri de mare calibru precum Scarpia di „Tosca” de Puccini sau rolul titular din „Rigoletto” de Verdi.
Am început să frecventez spectacolele Operei Române din Bucureşti din anul 1964; cu fiecare an, pe măsură ce creşteam şi evoluam, asistam la tot mai multe spectacole iar în perioadele de vacanţă, eram în sală practic în fiecare seară. Vreme de peste două decenii, am urmărit şi cariera baritonului Vasile Martinoiu pe care am avut chiar bucuria de a-l cunoaşte personal stablind o frumoasă relaţie şi prezentându-mă la cabină pentru a-l felicita şi a conversa despre foarte multe aspecte legate de voce, operă şi interpretare. Mi-l amintesc având o fire foarte veselă şi foarte exuberantă, manifestându-se după spectacol cu o energie incredibilă. Memoria afectivă a sufletului meu îmi permite minuţioase reconstituiri ale acelei epoci şi ale spectacolelor cu atmosfera din sală şi din culise. Amintirile legate de personalitatea artistică a baritonului Vasile Martinoiu sunt practic o incursiune în repertoriul pe care l-a abordat şi căruia i-a adăugat un numèr considerabil de lucrări de Haendel, Gluck, Beethoven, Brahms, Fauré, Enescu, Brediceanu, interpretate în recitaluri şi concerte; la acest moment de jubiliară aniversare, voi evoca unele dintre momentele carierei sale la Opera Română la care am asistat.
În prima sa stagiune la Opera din Bucureşti, 1964/1965, a debutat cu rolul Contelui de Luna din „Il Trovatore” de Verdi, debut foarte semnificativ pentru un tânăr bariton verdian. În stagiunea următoare debutează în „Rigoletto” şi în „Don Carlo” de Verdi; deci afirmare verdiană de mare anvergură încă de la început. În stagiunea 1966/1967 interpretează pentru prima dată rolul Valentin din „Faust” de Gounod; foarte elegant şi cu o linie impecabilă, Vasile Martinoiu se afirma şi în stilul romantismului francez prin acest rol. În stagiunea 1967/1968 ia parte la premiera cu „Ora spaniolă” de Ravel interpretând rolul Ramiro alături de Magda Ianculescu (Conception); a fost un eveniment deosebit deoarece această opera reprezenta o noutate pentru public şi o experienţă interesantă pentru artişti. În stagiunea 1968/1969, cu prilejul sosirii marelui artist, basul italian Nicola Rossi-Lemeni în rolul Don Basilio din „Il barbiere di Siviglia” de Rossini, Vasile Martinoiu repurtează un mare succes în rolul Figaro alături de Lella Cincu şi Valentin Teodorian, la câteva luni duăp ce îl interpretase şi la Budapesta; aveam să aflu acest detaliu mulţi ani mai târziu, la Roma, când marele bariton Paolo Silveri îmi arăta un afiş al Operei din Budapesta cu o reprezentaţie de „Rigoletto” de Verdi în care interpreta rolul bufonului împreună cu fiica sa, soprana Silvia Silveri, tată şi fiică în viaţă şi în artă; Silveri mi-a arătat ăe acel afiş o reprezentaţie cu „Il barbiere di Siviglia” amintindu-şi de baritonul din acea seară care îi plăcuse foarte mult; i-am spus emoţionat că este baritonul român Vasile Martinoiu pe care îl cunoşteam foatre bine. În aceiaşi stagiune interpretează rolul Germont într-o reprezentaţie de „La Traviata” de Verdi în care debutau Eugenia Moldoveanu şi Vasile Moldoveanu.
Stagiunea 1969/1970 prilejuieşte baritonului nostru debutul în rolul Enrico Ashton din „Lucia di Lammermoor” de Donizetti; în seara zilei de 31 decembrie 1969, Vasile Martinoiu interpretează rolul titular din „Rigoletto” de Verdi la debutul sopranei Silvia Voinea în rolul Gildei, alături de Valentin Teodorian în rolul Ducelui, sub bagheta dirijorului american Peter Paul Fuchs; la Opera Română se cânta foarte mult chiar şi în zilele de sărbători iar sala era mereu plină. În cadrul turneului Operei Române în Belgia, la 31 mai 1970, Vasile Martinoiu interpretează rolul Rodrigo în „Don Carlo” de Verdi sub bagheta lui Constantin Petrovici alături de Elena Dima-Toroiman, Elena Cernei, Ludovic Spiess, Nicolae Florei, spectacolul fiind preluat de televiziunea belgiană.
VASILE MARTINOIU - Emil Lerescu ECATERINA TEODOROIU
În stagiunea 1970/1971, are loc premiera operei „Ecaterina Teodoroiu” de Emil Lerescu sub bagheta lui Constantin Petrovici, în regia lui Octav Enigărescu, şcenografia lui Ion Clapan, coregrafia lui Marius Zirra, dirijorul corului fiind Stelian Olariu, baritonul Vasile Martinoiu interpreta rolul Colonelului Vlad Dobre, alături de o garnitură de mari artişti precum Teodora Lucaciu, Valentin Teodorian, Constantin Iliescu, Ioan Hvorov, Lucian Marinescu, Lella Cincu, Elena Popa, Constantin Dumitru într-o distribuţie cu foarte multe roluri în care figurau multe alte nume importante. Noi roluri adaugă baritonul nostru în stagiunile următoare: Escamillo din „Carmen” de Bizet şi Amonasro din „Aida” de Verdi (stagiunea 1971/1972), Scarpia din „Tosca” de Puccini (stagiunea 1972/1973). În luna mai 1973 participă la Festivalul de Operă de la Pecs, în Ungaria, în producţii cu „Carmen” de Bizet şi „Il Trovatore” de Verdi alături de Elena Cernei şi Cornel Stavru cu ansamblul maghiar, realizându-se şi un film de televiziune color. În stagiunea 1974/1975 debutează în rolul Creon din „Oedipe” de Enescu; îmi amintesc în luna decembrie a anului 1974 de spectacolele intepretate de Vasile Martinoiu cu atrişti oasspeţi: „Rigoletto” de Verdi cu tenorul turc Pekin Kirgiz împreună cu soprana Elena Simionescu şi de „Tosca” de Puccini cu soprana Yldiz Tumbul de la Ankara şi Ludovic Spiess; soprana turcoaică era îmsrăcinată în luna a patra şi interpreta rolul în limba ... turcă; ne-am amuzat mult la finele reprezentaţiei împreună cu Martinoiu şi Spiess; eram în ultimul an de liceu ...
Stagiunea 1977/1978 aduce în repertoriul baritonului nostru o altă premieră românească, 19 august 1977, „Dragoste şi jertfă” de Cornel Trăilescu în care interpreta rolul Lazăr; dirijor Cornel Trăilescu, regia Hero Lupescu, maestru de cor Stelian Olariu, şcenografia Hristofenia Cazacu, coregrafia Alexa Mezincescu; în distribuţie mai figurau Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Iulia Buciuceanu, Pompei Hărăşteanu iar în roluri mai mici dar semnificative muzical, nume importante precum Cornel Stavru, Nicolae Florei, Constantin Gabor, Elvira Cârje, Elena Grigorescu, Lucian Marinescu, Eduard Tumageanian şi foarte mulţi alţii.
În stagiunea 1979/1980 îmi amintesc de un eveniment deosebit: revenea la Opera Română după o absenţă de aproape doi ani, Elena Cernei să interpreteze rolul Azucena într-o reprezentaţie extraordinară împreună cu soprana Tamara Milashkina de la Bolshoi Teatr din Moscova (Leonora) şi tenorul italian Giuseppe Pastorello (Manrico); Vasile Martinoiu interpreta rolul Contelui de Luna iar Pompei Hărăşteanu era Ferrando; dirijorul spectacolului era Constantin Petrovici; era chiar în zilele congresului partidului comunist şi chiar în acea zi, miercuri 21 noiembrie 1979, la Sala Palatului, la şedinţa congresului, veteranul Constantin Pârvulescu îl înfrunta protestatar pe Nicolae Ceauşescu având loc un moment de foarte mare tensiune; vestea se răspândise în tot oraşul; oamenii se întâlneau şi nu făceau de cât să întrebe şi să răspundă la modul: „ai auzit?” – „am auzit!” şi nimic mai mult. Ajung la teatru, mă întânesc cu prieteni; ... „ai auzit?” – „am auzit!” ... Se stătea şi în picioare; Cernei, Milashkina şi Pastorello erau o mare atracţie pe lângă Martinoiu care era la apogeul carierei; mulţi artişti veniseră să asiste la spectacol cu familiile chiar: Jean Rânzescu, Hero Lupescu, Stelian Olariu, Oleg Danovsky, Nicolae Herlea, David Ohanesian, Cornel Stavru, Ileana Iliescu, Elena Dima-Toroiman, Corneliu Fânăţeanu ... şi mulţi, mulţi alţii ... pe care îi salutam şi .. bineînţeles leitmotivul zilei ... „ai auzit?” – „am auzit!” ... Serata se încheie cu mare succes pentru toată lumea; merg în culise la toţi artiştii, îmbrăţişări, felicitări, pe româneşte, pe ruseşte, pe italieneşte, merg şi la Vasile Martinoiu care era foarte încântat de succes şi ... evident .. leitmotivul ... „ai auzit?” – „am auzit!” ... Ce vremuri! ...
Noi roluri, noi evenimente alături de rolurile deja consolidate, îmbogăţesc cariera lui Vasile Martinoiu: Evgheni Oneghin din opera lui Ceaikovsky (1980/1981), Renato din „Un ballo in maschera” de Verdi (1982/1983 stagiune în care reia un rol mai rar interpretat, Marcello din „La Bohème” de Puccini alături de Maria Slătinaru-Nistor şi Octavian Naghiu), Jago din „Otello” de Verdi ( stagiunea 1984/1985, la premiera din 13 ianuarie 1985; dirijor Cornel Trăilescu, regia Jean Rânzescu, maestru de cor Stelian Olariu, alături de Ludovic Spiess şi Cornelia Pop).
VASILE MARTINOIU, EUGENIA MOLDOVEANU, FLORIN GEORGESCU - după un spectacol cu LA TRAVIATA de Verdi
Tot în stagiunea 1984/1985 „Lucia di Lammermoor” de Donizetti, prestigioasă reluare cu caracter festiv al unei premiere sub bagheta lui Constantin Petrovici evoluând alături Silvia Voinea şi Florin Georgescu, Vasile Martinoiu relua rolul lui Enrico Ashton; în stagiunea 1985/1986 asist pentru ultima oară la un debut al lui Vasile Martinoiu: rolul Don Carlo din „Ernani” de Verdi. Imediat după acest eveniment aveam să plec în lume pentru foarte mulţi ani luând cu mine în suflet un imens patrimoniu artistic graţie minuţioaselor mele amintiri ...
Ajuns în Italia, la Roma, lângă Iubita mea Soţie, mezzosoprana Elena Cernei, începeam o nouă etapă profesională şi socială a vieţii mele dar continuând să mă dedic marilor artişti români ale căror realizări le cercetam în arhivele teatrelor italiene. Prietenii mei de la Bucureşti mă ţineau la curent cu evenimentele de la Opera Română şi atfel aveam să aflu de succesul lui Vasile Martinoiu în rolul titular dn opera „Nabucco” de Verdi la premiera de la 31 octombrie 1987 – dirijor Cornel Trăilescu, regia Hero Lupescu, maestru de Cor Stelian Olariu; Vasile Martinoiu cânta alături de Lucia Ţibuleac, Dan Zancu, Ionel Voineag, Veronica Gârbu, Cornelia Angelescu, Nicolae Andreescu; în stagiunea 1992/1993 – luna octombrie – aveam să aflu de „Don Carlo” de Verdi în reluarea montării din 1966 a regizorului Eugen Gropşeanu într-o versiune adaptată semnată de Cristina Cottescu (fiica regizorului Panait Victor Cottescu); şenografia Roland Laub; dirijor Ion Iancu de la Timişoara – Vasile Martinoiu interpretează rolul Rodrigo într-o distribuţie în care figurau Pompei Hărăşteanu şi Nicolae Florei, Constantin Ene, Adrian Ştefănescu şi Dan Zancu, Sanda Şandru, Lucia Cicoară, Eleonora Enăchescu, Iulia Isaev, Anatol Covali, Mihnea Lamatic; în stagiunea 1996/1997 (12 octombrie 1996) avea loc premiera unei noi producţii cu „Aida” de Verdi în regia lui Plamen Kartalov, şcenografia Viorica Petrovici, dirijor Alexandru Samuilă; Vasile Martinoiu se alternează cu Nicolae Urdăreanu în rolul Amonasro alături de sopranele Melania Ghioaldă şi Dorina Cheşei, mezzosopranele Ecaterina Ţuţu şi Gabriela Drăguşin, tenorii Ionel Voineag şi Gabriel Năstase, başii Dan Zancu, Paul Basacopol, Pompei Hărăşteanu, Dan Dumitrescu; iar în stagiunea 1998/1999 aveam să aflu de „Cavalleria rusticana” de Mascagni şi „I Pagliacci” de Leoncavallo în montarea lui Franco Zeffirelli oferită de London Royal Opera Covent Garden adaptată de Cristina Cottescu, sub bagheta dirijorului Răsvan Cernat, maestru de Cor Stelian Olariu; Vasile Martinoiu (Tonio) alături de Mariana Colpoş, Corneliu Murgu, Iordache Basalic, Robert Nagy.
După foarte mulţi ani, revenind în ţară, în luna mai 1999 ... bineînţeles că primul drum l-am făcut la Operă unde am avut emoţia revederii cu multă lume şi ocazia să-l revăd şi pe Vasile Matinoiu după mult timp şi să-l îmbrăţişez din nou. De mult, în urmă cu treizeci de ani, destinul acestui artist îl confrunta cu nişte momente în care avea să trăiască tot potenţialul de durere şi suferinţă al tuturor personajelor sale la un loc ... Tăria sufletească şi forţa de caracter l-au ajutat să îşi reaşeze viaţa şi să continue încă mulţi ani cariera sa îndelungată ... Şi pentru această mare realizare de viaţă şi de artă, m-am bucurat la momentul revederii şi l-am admirat cu atât mai mult ... Ar fi foarte interesant dacă ar începe să scrie memoriile şi să aprofundeze propria viaţă şi personalitate ...
Am dorit să ofer tuturor acest portret al unui Om şi al unui Artist care a dăruit Fiinţa sa Muzicii şi Publicului cu Pasiune, Dârzenie şi Devotament...
REVISTA MUZICALĂ RADIO 02.04.2014
Reactualizare STEPHAN POEN MUZICOLOGIE 02.04.2024
