NICOLAE HERLEA carisma umanismului vocal

NICOLAE HERLEA - Verdi DON CARLO (Rodrigo)

Vocea este cel mai frumos dar făcut omului de către natură prin divina binecuvântare iar Nicolae Herlea rămâne unul dintre cei mai dăruiţi fii ai naţiunii noastre. În prag de seară, în ajun de primăvară, la 24 februarie 2014, această voce s-a sublimat într-o rază de lumină ale cărei unde au purtat în eternitate spiritul celui care intrase de mult în marea carte a istoriei. Trista veste a pornit cu repeziciune declanşând fiorii emoţiei umezite de lacrimile celor mulţi care s-au bucurat cu fascinată uimire de unicitatea fenomenului vocal aureolat de profunzimea expresivă cu care Nicolae Herlea a dăruit generos magnificul său mesaj de artă şi omenie. 

NICOLAE HERLEA

Născut la 28 august 1927, la Bucureşti, într-o familie de oameni gospodari şi sensibili, Nicolae Herlea a primit o educaţie a cărei trăinicie s-a bazat pe bunul simţ şi respectul faţă de valorile fundamentale ale vieţii la temelia cărora stau răbdarea şi tenacitatea muncii. 

NICOLAE HERLEA ... la începutul carierei ... 

La vârsta de 16 ani, de ziua onomastică, mama sa îi dăruieşte un patefon şi o colecţie de douăzeci de discuri; acest dar avea să fie determinant pentru destinul vieţii sale. Primele două discuri făceau să răsune în casa lor două voci pe care Nicolae Herlea le va iubi şi aprofunda toată viaţa: Enrico Caruso şi Beniamino Gigli. Mi-a vorbit foarte mult despre efectul produs de aceste două voci asupra fiinţei sale şi asupra evoluţiei sale în viitoarea sa carieră artistică. Dacă prin vocea lui Enrico Caruso avea să cunoască fenomenul vocal ce generează un fenomen sufletesc, vocea lui Beniamino Gigli îl confrunta cu delicateţea sufletească ilustrată în expresia vocală. Din amplele povestiri care mi le-a dăruit generos printr-o Prietenie unică, am înţeles că Nicolae Herlea a asimilat foarte de tânăr esenţa fundamentală a acelui fenomen de rezonanţă prin care sufletul şi vocea devin o entitate unică şi binecuvântată. Această perfectă rezonanţă dintre suflet şi voce l-a urmărit şi l-a călăuzit în mirabila parabolă a devenirii sale artistice. Datorită revelaţiei produse de această rezonanţă, chiar dezvoltarea fizică a vocii sale s-a înscris pe o traiectorie evolutivă deosebită conferindu-i un profil sonor şi timbral cu totul neobişnuite care aveau să-l impresioneze foarte mult pe viitorul său profesor, baritonul Aurel Costescu – Duca al cărui discipol a devenit la Conservatorul „Astra” şi apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Maestrul a înţeles valoarea absolută a vocii tânărului Herlea aplicându-i cu gravitate şi severitate un regim auster de vocalize, atât la clasă cât şi în privat, care a durat ... trei ani cu totala interdicţie de a se aventura în piese de repertoriu până la momentul considerat oportun. Nicolae Herlea s-a supus cu încredere şi respect concentrându-se în timpul lecţiilor la exerciţii între care dominante erau acelea pe o singură notă îndelung emisă pe vocala „A” şi care ajunseseră treptat să fie executate pe întregul ambitus în mezzoforte cu crescendo şi decrescendo bine supravegheate. În urma acestor trei ani de răbdare, Nicolae Herlea avea să obţină perfectul instrument al uneia dintre cele mai desăvârşite vocalităţi din istoria universală a teatrului liric. După o perioadă de studiu a repertoriului, în urma audiţiilor la care a participat, Nicolae Herlea a fost angajat la Opera Română din Bucureşti. Debutul său absolut a avut loc la 14 aprilie 1950 în rolul Silvio din opera „Paiaţe” de Leoncavallo avându-i ca parteneri pe soprana Dora Massini (Nedda), tenorul Garbis Zobian (Canio), baritonul Petre Ştefănescu – Goangă (Tonio), tenorul Valentin Teodorian (Beppe) sub bagheta dirijorului Egizio Massini. 

NICOLAE HERLEA - Leoncavallo PAGLICCI (Tonio) - N.Y. Metropolitan Opera, 1964

După succesul extraordinar de la debutul absolut, frumuseţea vocală, muzicalitatea şi talentul scenic nativ i-au stimulat acumulări repertoriale prilejuindu-i succese răsunătoare în cele mai importante roluri de bariton din operele şcolilor italiană, rusă, franceză. Treptat începe să se afirme atât la Opera Română din Bucureşti cât şi în celelalte teatre lirice ale ţării; încep imediat turneele în ţările vecine, la început, pentru ca treptat cariera sa să se desfăşoare intens în aproape toate ţările europene şi o serie de importante teatre din continentele american şi asiatic. 

NICOLAE HERLEA - Bizet CARMEN (Escamillo) - Opera Română din București, 1957

Nicolae Herlea rămâne în istoria teatrului liric primul bariton român afirmat pe cele mai mari şcene de operă ale lumii precum Teatro alla Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, London Royal Opera Covent Garden, Opera din Paris, Opera de Stat din Viena, Teatrul Liceo din Barcelona. 

NICOLAE HERLEA - Verdi DON CARLO (Rodrigo) - Teatro alla Scala din Milano, 1964

La Teatro alla Scala din Milano, în urmă cu mai bine de o jumătate de veac, după debutul în rolul lui Rodrigo din „Don Carlo” de Verdi şi interpretarea lui Figaro din „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, interpretează rolul Valentin la prima producţie în limba originală cu „Faust” de Gounod din istoria teatrului. La Metropolitan Opera din New York, după debutul în „Don Carlo” de Verdi, se afirmă în „Lucia di Lammermoor” de Donizetti, „Faust” de Gounod, „Bărbierul din Sevilla” de Rossini şi debutează în „Paiaţe” de Leoncavallo (rolul Tonio) şi în operele verdiene „Rigoletto” şi „Forţa destinului”. 

NICOLAE HERLEA - Verdi RIGOLETTO (rolul titular) - N.Y. Metropolitan Opera, 1964

Din repertoriul său mai fac parte titluri de mare importanţă ale vocalităţii de bariton: „Traviata”, „Trubadurul”, „Bal mascat”, „Falstaff” de Verdi frecvent interpretate dar şi „Aida” sau „Otello” de Verdi interpretate doar în străinătate în anumite producţii de importanţă foarte mare. „Evgheni Oneghin” şi „Dama de Pică” de Ceaikovsky, „Kneaz Igor” de Borodin, „Boris Godunov” de Mussorgsky, „Carmen” de Bizet, „Andrea Chénier” de Giordano, „Tosca” de Puccini, au fost opere care i-au prilejuit un foarte mare succes de public şi de critică atât în ţară cât şi peste hotare. 

NICOLAE HERLEA - Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA (Figaro) - Scala, Metropolitan, Covent Garden, Teheran, Paris, Moscova, Sofia, Praga, Budapesta, Berlin, Ankara, Liège, București

A colaborat cu dirijori precum Herbert von Karajan, Gabriele Santini, Alberto Erede, Kurt Adler, Giuseppe Morelli, Lorin Maazel, Nello Santi, Giuseppe Patané, Georges Prêtre, Horst Stein, Kiril Kondrashin, Egizio Massini, George Georgescu, Jean Bobescu, Constantin Bobescu, Constantin Silvestri, Constantin Bugeanu, Paul Popescu, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Iosif Conta, Carol Litvin, Ludovic Bacs. A avut ca parteneri cele mai mari personalităţi ale artei cântului din ţară şi din străinătate: sopranele Leonye Rysanek, Antonietta Stella, Sena Jurinac, Virginia Zeani, Joan Sutherland, Gabriella Tucci, Anna Moffo, Montserrat Caballé, Raina Kabaivanska, Grace Bumbry, Ghena Dimitrova, Roberta Peters, Mirella Freni, Valentina Creţoiu, Cornelia Gavrilescu, Ioana Nicola, Maria Crişan, Teodora Lucaciu, Lucia Stănescu, Lella Cincu, Magda Ianculescu, Maria Şindilaru, Elena Simionescu, Magdalena Cononovici, Maria Slătinaru-Nistor, Elena Dima, Mariana Stoica, Ileana Cotrubaş, Marina Krilovici, Silvia Voinea, Marina Mirea, Eugenia Moldoveanu, Sanda Şandru, Elena Simionescu, Cornelia Angelescu; mezzosopranele Giulietta Simionato, Elena Cernei, Irina Arkhipova, Zenaida Pally, Fiorenza Cossotto, Viorica Cortez, Teresa Berganza, Mignon Dunn, Irene Dalis, Iulia Buciuceanu, Rodica Mitrică; tenorii Mario Del Monaco, Richard Tucker, Franco Corelli, Giuseppe Di Stefano, Carlo Bergonzi, Nicolai Gedda, Placido Domingo, Sandor Konya, Dimiter Uzunov, James Mc Cracken, Luigi Alva, Zurab Andjaparidze, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Ludovic Spiess, Ion Buzea, Ion Piso, Corneliu Fânăţeanu, Valentin Teodorian, Florin Diaconescu; başii Nicola Rossi-Lemeni, Cesare Siepi, Nicolai Ghiaurov, Giorgio Tozzi, Ivan Petrov, Theo Adam, Marti Talvela, Nicolae Secăreanu, Viorel Ban, Nicolae Florei, Valentin Loghin, Constantin Gabor. S-a bucurat de colaborarea şi preţuirea unor mari regizori precum Margarita Wallman, Jean Louis Barrault, Jean Pierre Ponnelle, Jean Rânzescu, George Teodorescu, Eugen Gropşeanu, Hero Lupescu. 

NICOLAE HERLEA - Verdi UN BALLO IN MASCHERA (Renato) - București

Pe lângă rolurile marelui repertoriu de operă, Nicolae Herlea şi-a exprimat crezul artistic şi uman şi în repertoriul liedului, cântecului românesc şi al canzonettei; în aceste memorabile interpretări, starea sa sufletească s-a integrat minunat în tensiunea estetică dintre sunet şi cuvânt. 

NICOLAE HERLEA - Donizetti LUCIA DI LAMMERMOOR (Enrico) - N.Y. Metropolitan, 1964

Pentru prima dată l-am urmărit în sala Operei Române din Bucureşti în rolul Figaro din „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, rol pe care l-a interpretat de peste 550 de ori în întreaga lume. Încă de la primele sunete emise din culise, am simţit în masa de public fiorul acelei aşteptări pline de emoţie şi de dragoste. Am fost uimit de forţa sonoră a glasului său magnific emis cu o relaxată uşurinţă a cărei elasticitate punea în valoare un vibrato fascinant, admirabil modulat în nuanţe timbrale de la cele mai strălucitoare la cele mai întunecate. Treptat, l-am admirat în toate celelalte roluri ale repertoriului său. Linia nobilă a cantilenei verdiene era de o eleganţă absolută care culmina într-o seducătoare expansiune a acutelor sale legendare. În aria „Cortigiani ... „ din „Rigoletto” de Verdi atingea un paroxism care declanşa un entuziasm uriaş. Prologul lui Tonio din „Paiaţe” de Leoncavallo era grandios iar acel la bemol care culmina în motivul „ ... al pari di voi ... „ electriza publicul aşa cum se poate constata şi în înregistrarea live de la debutul în rol la Metropolitan sub bagheta lui Nello Santi, alături de Franco Corelli. Accentele dramatice şi sublinierile lirice de o genială expresivitate au făcut din rolul Scarpia în „Tosca” de Puccini o interpretare de referinţă unanim apreciată de parteneri, critici şi de public, în ţară şi în străinătate. În Marchizul de Posa din „Don Carlo” de Verdi, aşa cum avea să-mi mărtuerisească, intepreta rolul propriului său profil etic şi moral iar în monologul lui Gérard din „Andrea Chénier” de Giordano ilustra propria filosofie de viaţă în faţa relativităţii revoluţiilor şi a panteonului care ar trebui să devină umanitatea. 

NICOLAE HERLEA - Puccini TOSCA (Scarpia) - București, 1975

Încă de pe vremea studenţiei am avut fericirea să leg o trainică prietenie cu Nicolae Herlea care m-a onorat şi m-a stimulat enorm în devenirea mea umană şi profesională. La un moment dat, am pornit prin lume pe unde m-a purtat destinul cunoscând personal pe mulţi dintre celebrii săi parteneri pe scenele lumii; peste ani, ne-am regăsit şi am continuat o prietenie a cărei stare emotivă şi spirituală se menţinuse fără întrerupere. 

NICOLAE HERLEA, MARIANA NICOLESCO, STEPHAN POEN - Brăila, 2012

O experienţă fantastică mi-a fost dat să trăiesc alături de Nicolae Herlea la ediţiile Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée creat la Brăila de marea noastră artistă, soprana Mariana Nicolesco. Din anul 2004 am devenit membru al juriului pe care Nicolae Herlea l-a prezidat încă din 1995. Atât ediţiile Festivalului şi Concursului cât şi sesiunile de master classes la care era invitat, deveniseră pentru Nicolae Herlea un ritual estival al bucuriei de viaţă şi de artă, al stimei şi dragostei exprimate de toată lumea. Plăcutele emoţii începeau cu ceva timp înainte; voiajurile cu maşina, sosirile, primirea entuziastă, perfecta organizare a desfăşurării, mesele festive încununate de evocări, povestiri, comentarii, veselie şi bună dispoziţie. Nu voi uita momentul în care Nicolae Herlea, într-o seară, şi-a exprimat unicul regret al carierei, acela de a nu fi cântat cu Mariana Nicolesco. Port în suflet momentele petrecute împreună în loja oficială din teatru sau pe esplanada Dunării, la interviuri de radio şi televiziune, la deliberările juriului, la analizele interpretărilor. Cele mai frumoase aniversări ale marelui artist Nicolae Herlea au avut loc la Brăila, din iniţiativa plină de dragoste şi admiraţie a incomparabilei Mariana Nicolesco, în prezenţa entuziastă a publicului şi a tinerilor artişti participanţi la ediţiile Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée. Aşa a fost la împlinirea a 75 de ani, la împlinirea a 80 de ani şi la aniversarea a 85 de ani de viaţă a marelui nostru artist din 2012 când a fost şi ultima sa apariţie în public. Nu voi uita nici-odată emoţiile trăite în timpul conferinţei pe care i-o dedicasem; în timpul proiecţiilor filmelor cu interpretările comentate de mine, Nicolae Herlea şi Mariana Nicolesco, ţinându-se de mână, vibrau cu ochii umezi la momentele măreţe de artă pe care publicul le omagia cu aplauzele sale entuziaste. Iar după înmânarea Medaliei şi a Diplomei de Onoare Hariclea Darclée, a urmat o cină de gală care a culminat cu un falnic tort sărbătoresc şi o şampanie ce a catalizat un coral „Mulţi ani trăiască” încununat de un sol natural acut emis de Nicolae Herlea la 85 de ani cu aceiaşi vigoare din carieră. După patru luni, avea să părăsească Bucureştiul pentru totdeauna fapt pe care mi l-a împărtăşit într-un moment de presimţire. Am comunicat permanent telefonic până în urmă cu câteva zile ... 

NICOLAE HERLEA & STEPHAN POEN, București, 28 august 2012 ... ultima îmbrățișare ... 

Încerc senzaţia unei singurătăţi apăsătoare. Mă refugiez în noianul de amintiri. Păstrez în suflet dar şi în zecile de îndelungi imprimări, emoţiile şi colocviile noastre despre viaţă şi artă, despre oameni şi evenimente, despre voci şi vocalităţi, despre roluri şi teatre, despre compozitori şi parteneri, despre principiile fundamentale ale profilului său spiritual. Sunt dialoguri de suflet care mi-au prilejuit revelaţia misterului existenţial a personalităţii sale şi aprofundarea minuţioasă a tuturor mecanismelor de gândire şi simţire ale trăirilor sale artistice ilustrate prin verbul său vocal. Aceasta este preţioasa moştenire pe care mi-a lăsat-o artistul, prietenul şi omul Nicolae Herlea și prin care îl port în suflet cu toată dragostea şi admiraţia.

NICOLAE HERLEA ... 28 august ... în eternitate ...

 

NICOLAE HERLEA - Donizetti LUCIA DI LAMMERMOOR - N.Y.Metropolitan Opera

Ziua de naștere a marelui artist NICOLAE HERLEA (București, 28 august 1927 - Frankfurt, 24 februarie 2014) a fost mereu un prilej de bucurie festivă și de omagiu admirativ din partea prietenilor, colegilor, oamenilor de artă și cultură din România și din străinătate. Radiodifuziunea transmitea valoroasele sale interpretări live și de studio și interviurile acordate de-a lungul anilor. Televiziunea ... din ce în ce mai puțin ... mai ales în ultimele decenii în care tactica și strategia mangerială a adoptat noi principii din ce în ce mai ancorate în contextele comerciale ale productivității imediate. Dar, în același timp, Rețeaua Google, canalele de socializare, Platforma uriașă care este Youtube și enormul social net de amploare planetară care este facebook, au preluat cu mare eficiență misiunile culturale ale posturilor de televiziune din ce în ce mai puțin orientate către valorile istorice intrate în universalitate și mult mai atent asupra actualităților în materie de evenimente și personaje ale noilor generații ceea ce nu este rău dar rămâne totuși ... insuficient ... 

NICOLAE HERLEA, MARIANA NICOLESCO, STEPHAN POEN - Brăila, 2012

 

În ultima parte a vieții sale, NICOLAE HERLEA s-a bucurat enorm în calitate de Președinte de Onoare al Juriului la Festivalul și Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila – Manifestările Darclée – fondate în urmă cu peste un sfert de veac de marea artistă soprana MARIANA NICOLESCO. Astfel NICOLAE HERLEA s-a bucurat de grandioase sărbătoriri cu prilejul împlinirii vârstei de 75 și 80 de ani iar în urmă cu 10 ani la împlinirea vârstei de 85 de ani cu prilejul ultimei ediții a Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée la carea avea să participe. A fost sărbătorit pe scenă în aplauzele publicului, ale participanților și ale oficialităților municipale.

Cu marele artist, la Brăila în 2007

 

În conferințele pe care le-am ținut cu acele prilejuri în anii 2007 și 2012, am omagiat personalitatea sa extraordinară și am ilustrat analitic dar afectiv unicitatea estetică a vocalității sale. NICOLAE HERLEA rămâne în istorie primul bariton român afirmat pe marile scene ale teatrului liric mondial precum Teatro alla Scala din Milano sau New York Metropolitan Opera, ori Grand Opéra de Paris sau London Royal Opera House și încă multe altele.

NICOLAE HELEA a fost un deschizător de drumuri atât prin condiția sa istorică de prim bariton român afirmat în lume cât și prin geniala gândire artistică prin care reunea natura vocală unică și estetismul interpretativ încălzind mesajul său cu o rară căldură umană.

 NICOLAE HERLEA - Verdi RIGOLETTO - N.Y.Metropolitan Opera

L-am cunoscut și m-am împrietenit cu el încă din anii de liceu iar în anii studenției mele la Medicină, prietenia noastră s-a intensificat atât de mult în cât, la revederea peste niște ani de la plecarea mea în lume, ne-am comportata ca și cum am fi vorbit cu o zi înainte. Anumite prietenii au acel potențial mental și afectiv care le menține într-o totală și viguroasă prospețime ... Pot spune că legătura mea cu el ... de suflet și de minte ... așa cum îi plăcea să spună adesea, continuă și astăzi prilejuindu-mi extatice momente ale unor splendide aduceri aminte ale ocaziilor oficiale dar și al foarte numeroaselor prilejuri umane, private, ale întâlnirilor noastre.

 Dedicație primită în, în 1982, timpul studenției de la marele artist

Cât am trăit în străinătate, veneam în țară doar vara 6 săptămâni și iarna alte trei. Cu aceste prilejuri, mergeam acasă la NICOLAE HERLEA de foarte multe ori singur, fiind doar eu cu el, dar și la celelalte întruniri la care invita prietenii și colegii săi de mare prestigiu.

Port în suflet momente de mare intensitate în care Omul NICOLAE HERLEA mi se revela cu sinceritate și Duios Simț al Datoriei față de Istorie, de Posteritate, pentru a fi perpetuat Generațiilor Viitorului dincolo de Patrimoniul Audio și Video al intepretărilor sale legendare.

În acest context uman de Dragoste și Prietenie și cu marea încredere în competența și buna mea credință față de Valorile Naționale din a cărei Galerie Glorioasă făcea parte întru Eternitate, acest Mare Om, Artist și Prieten a dorit să-l perpetuez uman, muzicologic dar și editorial pentru cartea vieții sale la care lucrez din greu datorită dificultăților întâmpinate în obținerea completă a cronologiei artistice și a materialului fotografic pentru a completă așa cum se cuvine o evocare de maximă valoarea artistică, istorică și umană. Cu ajutorul lui Dumnezeu, îmi va sosi materialul pe care îl aștept și atunci evenimentul editorial va putea fi programat.

Marele Artist a dorit ca titlul cărții sale să fie ... NICOLAE HERLEA ... Adevărul despre Adevăr ... și, stimulat de acest titlu și de felul în care el îmi vorbea despre Adevăr și despre ... Adevărul despre Adevăr ... foarte greu de formulat, am scris un Eseu introductiv intitulat ca atare și pe care l-a gustat profund sub semnul afinităților umane și culturale prin care eram legați ...

Vorbind despre această carte a vieții lui, mi-a încredințat zeci și zeci de ore de imprimări ale conversațiilor noastre, momente emoționante în care Omul Herlea vorbea despre Artistul Herlea uneori chiar cu ochii umezi ... Iar eu eram copleșit să constat, dincolo de eforturile enorme pe care le-a făcut pentru a se pregăti la cel mai înalt nivel, câtă suferință a putut să îndure un Om care, prin generoasa personalitate artistică, a răspândit în jurul lui Bunătate, Entuziasm și Bucurie ... Incredibil! ... Dar ... de multe ori ... îmi spunea ... Astea să nu le scrii! ... ceea ce i-am promis solemn dar ... mărturisesc ... mă abțin cu greu ...

Întâlnirile noastre ... de suflet și de minte ... se desfășurau mereu astfel: la ora 11 veneam la el acasă și până la ora 14 înregistram cu aparatul mp3 conversațiile noastre, întrebări și răspunsuri dar și spontane evocări, descrieri, retrăiri ale vremurilor de odinioară ... La ora 14 ne așezam la masă ... Foarte puțină lume știe cât de bine gătea marele artist are făcea niște supe și niște sosuri la fripturi delicioase ... Dar înaintea lor iubea așa numitele ... ”antreuri” ... simple și trainice precum le-a pomenit și gustat în casa părintească de mic copil ... Dar la aceste mese mai gustam și niște salată de boeuf, sarmale, murături, torturi și prăjituri preparate cu mare dragoste de către sora lui, Ecaterina zisă ... ”Kala” ... de către el când era foarte micuț ... și așa i-a rămas numele și astăzi când vorbesc despre ea cu Simona, soția sa, medic ginecolog plurispecializat și de mare prestigiu la Frankfurt sau cu cei doi fii ... Robert și Philipp ... cu care păstrez o permanentă legătură ...

La mesele acestea, fie că eram doar eu, fie că erau și ceilalți prieteni, se bea un vin alb demisec oarecum parfumat și pecare îl aducea într-o carafă specială care conserva temperatura la care era ținut. Îl beam totdeauna simplu ca să-l gust foarte bine și pentru apă aveam un pahar separat. Mesele la el aveau atât solemnitatea prestigiului cât și trăinicia afectivă gospodărească a tradiției de familie în care trăise și în care mă regăseam perfect și eu care copilărisem tot într-o familie de oameni gospodari care erau părinții mei.

Iar în timpul mesei, câte nu-mi mai poovestea și evoca din viața sa personală dar și publică și ne amuzam; sub aspect interlocutorial, el era mult mai degajat când vorbea spontan, la șuetă, de cât în contextul riguros de interviu unde atenția și, de ce nu, prudența, îl făceau să fie mai mult instituțional de cât uman, mai mult solemn de cât afectiv; și era normal fiindcă personalitatea sa era uriașă. La masă însă ... era degajat, vesel, jovial, spunea și gusta chiar bancuri și chiar mai decoltate, uneori superdecoltate, și râdeam iar el ... la momentul oportun ... umplea din nou carafa cu acel vin extraordinar ... La un moment dat îmi zice: ... Ți-am spus în aceste multe ore atâtea lucruri pe care nu ți le-am relatat atunci când ai imprimat în acele trei ore! ... La care eu i-am replicat: ... Să fii tu sănătos, nimic nu se va pierde fiindcă micuțul aparat, ascuns bine după o glastră de flori, a continuat să imprime! ... La care el râzând continuă: ... Vai! Dar eu ți-am spus atâtea lucruri care trebuie să rămână doar între noi! ... Iar eu l-am asigurat că între noi va rămâne fiindcă nimeni nu va avea acces la aceste imprimări. De atunci, el era foarte liniștit în acele trei ore de lucru dinaintea meselor și îmi spunea ... Ceea ce nu am explicat destul acum, voi continua degajat la masă când aparatul tău va continua să imprime! ... Masa începea la ora 14 iar pe la 17, când aducea deja a treia carafă ... ascultam niște discuri ... Dorea mai întâi ”Samson et Dalila” și ”Don Carlo” cu ... Elena Cernei ... pe care o adorase încă de la începutul carierei; urma ”Anna Bolena” cu Mariana Nicolesco pe care o admira enorm și apoi se continua cu alți artiști români dar și străini dintre care nu lipseau Enrico Caruso, Beniamino Gigli și Titta Ruffo sau Riccardo Stracciari ... Pe urmă, îl rugam să pună imprimări cu el, arii din opere și ... canzonette ... pe care le interpreta într-un mod care i-a uluit chiar și pe italieni și, în mod deosebit, pe napoletani ... Iar el se ridica de la masă și cânta peste imprimare cu vocea lui la momentul respectiv și care conservase sonoritate, culoare, vibrato, căldură la modul intact ... un fenomen unic ... care ... contrazicea însăși Rigorile Biologice ale Naturii ... confirmându-mi că ... Vocea Umană poate fi o Chintesență Eternă a Verbului Vocal sub Divina Binecuvântare ... Asistam cu emoționantă uimire la un spectacol unic și de care mă bucuram doar eu mulțumind și astăzi lui Dumnezeu pentru această șansă formidabilă ...

I-am spus emoționat ... Tu ai putea cânta pe scenă ca atâți alți artiști ce nu reușesc performanța aceasta la vârsta ta ... iar el îmi săpunde ... Nu, dragă Ștefan, fiecare lucru are vremea lui dincolo de care trebuie încheiat cu demnitate și sobrietate ... O adevărată Lecție de Etică și Morală Artistică ...

Apoi se mai umplea o carafă și continuam să discutăm multe și felurite și toate imprimate ...

Pe la ora 2 noaptea, cu toate insistențele sale de a mai rămâne, chemăm totuși un taxi fiindcă doream să-l las să se odihnească. Iar el, după o îndelungă îmbrățișare, îmi spunea ... Mă suni când ajungi acasă ... ceea ce făceam și mai continuam o oră să vorbim dar ... nui se mai imprima nimic ...

Același ritual a avut loc ... acum zece ani ... Marți 28 August 2012 ... când, după ce ne-am întors de la Brăila și ne-am mai văzut între timp, pentru ziua lui de naștere ... 85 de ani ... m-a dorit acasă la el, doar pe mine ... Simona și cei doi fii erau la Frankfurt cu activitățile lor iar el a vorbit cu ea la telefon; eram acolo când sunase și îi spunea că este cu mine. La un moment dat a trecut pe la el prietenul Ștefan Gheorghiu cu un imens buchet de flori, a stat puțin și, înainte de a pleca, ne-a făcut niște fotografii care au fost ultimele ... 

Am continuat ritualul întâlnirilor noastre; toate suferințele de care se mai plângea la telefon, în astfel de întâlniri, parcă încetau miraculos ... Atunci am imprimat ultima dată glasul lui ... avea 85 de ani ... și cânta divin peste propriile imprimări făcute cu decenii în urmă ...

Ultima îmbrățișare, de data aceea, nu a mai fost la ora 2 noaptea ci la ... ora 3 ... Mi-era teamă să nu se obosească dar el nu dorea să încheiem lunga noastră întâlnire ... Îmbrățișarea a fost mai lungă ... iar când m-am urcat în taxi, am privit fereastra salonului său ... iar el era la fereastră cu ... ultima bezea ... Avea niște presentimente pe care încercam să le atenuez ... Când am revenit în noiembrie 2012, mi-a spus la telefon că au sosit fii lui să-l ia la Frankfurt pentru niște investigații și am continuat să vorbim la telefon, el de acolo iar eu de la Roma până cu ... o săptămână ... înainte de mare plecare ... luni 24 februarie 2014 ... 

Dar acea ultimă zi petrecută ... Marți 28 August 2012 ... rămâne una dintre cele mai emoționante legate de cel ce continuă să-mi fie Omul, Artistul, Prietenul NICOLAE HERLEA ... de acolo ... din ... DIVINA ARMONIE UNIVERSALĂ ... unde vibrația sa sufletească și vocală vor continua să răsune ... ÎN ETERNITATE ...

Pagini de Istorie a Centenarului Operei Naționale București într-un Recital Extraordinar

Vineri, 3 iunie 2022, ora 18,30, în cadrul Stagiunii de Concerte și Recitaluri, Opera Națională București prezintă un Recital Extraordinar intitulat ”Pagini de Istorie” dedicat Centenarului de la Instituționalizare căreia îi este dedicată stagiunea artistică în curs. Conceptul regizoral este semnat de Alexandru Nagy.

Vor participa artiști apreciați și îndrăgiți de public: sopranele Irina Iordăchescu și Mihaela Stanciu, mezzosopranele Oana Andra și Sorana Negrea, tenorul Lucian Corchiș, baritonul Vasile Chișiu și basul Marius Boloș acompaniați de pianistele Monica Gemene și Liana Mareș.

Programul va cuprinde pagini celebre din repertoriul actual dar care au fost interpretate și de-a lungul gloriosului Centenar, arii din operele ”Nunta lui Figaro” de Mozart, ”Bărbierul din Sevilla” de Rossini, ”Don Pasquale” și ”Elixirul dragostei” de Donizetti, ”Nabucco”, ”Rigoletto”, ”Trubadurul”, ”Otello” de Verdi, ”Carmen” de Bizet, ”Samson și Dalila” de Saint-Saëns, ”Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, ”Manon Lescaut” de Puccini.

Actualul Director General al teatrului, dirijorul Daniel Jinga mi-a făcut onoarea de a fi invitat să moderez serata și, în acest sens, voi porni de la momentele artistice prezentate pentru a evoca evenimente și personalități artistice consacrate în cursul Centenarului aniversat, cu proiecțiile unei ample serii fotografice conținând Pagini de Istorie glorioasă ale Operei Naționale București.

În introducerea dedicată fondatorului George Stephanescu, vor putea fi ascultate pentru prima dată în sala teatrului două imprimări ale legendarei soprane românce Hariclea Darclée interpreta multor premiere absolute printre care ”Tosca” de Puccini creată de compozitor pentru vocea ei.

Înainte de această seară de Pagini de Istorie în Recital Extraordinar, aș dori să ofer publicului atât cel ce se va afla în sală cât și melomanilor care consultă acest blog, niște evocări despre fenoemnul cultural și social al operei lirice în țara noastră și, în mod special, la București, din cele mai vechi timpuri.

Originea latină a poporului român a conferit limbii române o bogăție fonetică extrem de luminoasă care a favorizat dezvoltarea muzicalității și a gustului pentru muzica vocală populară și cultă. Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, la București și în alte mari orașe ale țării, au venit foarte multe trupe de operă majoritatea italiene și franceze care au avut un foarte mare succes în fața publicului român cultivat și rafinat datorită seratelor muzicale și literare frecvent organizate în saloanele epocii. Iar odată cu dezvoltarea învățământului muzical, al școlilor și conservatoarelor de muzică, au început să se afirme tineri entuziaști care au manifestat intees față de studiul vocii și au fost atrași de ideea de a studia și a se perfecționa în Franța, Italia, Austria iar orașe precum Paris, Viena, Milano, Roma, au devenit destinații pentru desăvârșirea și perfecționarea în muzica vocală dar și în cea instrumentală. În aceste condiții, s-a creat un ferment social cultural foarte puternic care a favorizat înființarea unui teatru de operă stabil la București – Opera Română – inaugurată la 6 mai 1885 cu LINDA DI CHAMOUNIX de Donizetti.

 

Această extraordinară realizare s-a datorat eforturilor fondatorului GEORGE STEPHANESCU, compozitor, profesor de canto, dirijor, director artistic și manager iscusit. A evoca personalitatea sa înseamnă a sintetiza parcursul social, cultural și artistic care a stat la baza ulteriorului Act al Instituționalizării Operei Române la 8 decembrie 1921.

GEORGE STEPHANESCU (13 decembrie 1843, București – 25 aprilie 1925, București) este o personalitate de cea mai mare importanță pentru cultura română legată de teatrul liric al cărui fondator a fost. Personalitate interdisciplinară – compozitor, dirijor, profesor de canto, organizator al vieții artistice, a fost deschizător al multor drumuri culturale și artistice în istorie.

În activitatea de compozitor s-a remarcat prin: Simfonia în La (1869) prima simfonie românească; Uvertura națională (1882); iar operele compuse au fost: PESTE DUNĂRE (1880), SÂNZIANA ȘI PEPELEA (1880), SCAIUL BĂRBAȚILOR (1885), COMETA (1900), PETRA (1902).

Spiritul componistic al lui George Stephanescu s-a format sub învățăturile lui Eduard Wachmann la Conservatorul din București și ale lui Daniel Auber și Ambroise Thomas la Conservatorul din Paris; profilul său componistic manifestat în aceste câteva creații, este foarte interesant și demn de a fi cunoscut motiv pentru care l-am analizat în studiile mele de Estetică vocală și muzicală publicate și prezentate în activitățile mele profesionale.

Activitatea de dirijor a început-o la Teatrul Național din București dirijând vodeviluri și operete dar urmărind organizarea condițiilor propice pentru inaugurarea unui teatru liric românesc ceea ce a și realizat în 1885 prin prima companie de operă românească, instituționalizată ulterior în 1921.

A fost un profesor de canto care a îndrumat mulți studenți și le-a observat evoluția urmărind constituirea unui adecvat colectiv artistic pentru teatrul de operă; tinerii artiști pe care i-a îndrumat și apoi i-a integrat în prima companie de operă pe care a fondat-o, au devenit rapid mari personalități afirmate în cele mai mari teatre lirice ale Europei precum Scala din Milano, Opera din Paris, și altele, nume precum Elena Teodorini, Hariclea Darclée, Margareta Iamandi, Grigore Gabrielescu, Ion Dimitrescu, Ion Băjenaru și mulți alții.

Legendara soprană  Hariclea Darclée este figura discipolară dominantă a Maestrului său prin activitatea sa extraordinară. Ea este considerată drept cea mai mare artistă a teatrului liric din lume de-a lungul celor trei decenii ale carierei sale internaționale desfășurată între anii 1888 și 1918. 

O privire panoramică și analitică asupra repertoriului său atestă o excepțională vocalitate afirmată în roluri cu cele mai diverse caracteristici stilistice și estetice: de soprană lirică lejeră (Don Pasquale, L'elisir d'amore, Lucrezia Borgia, Linda di Chamounix de Donizetti); soprană lirică (Don Giovanni de Mozart, Guglielmo Tell de Rossini, Maria di Rohan de Donizetti, Manon, Thaïs de Massenet, Hamlet, Mignon de Ambroise Thomas, La Bohème de Puccini, Marschallin în Der Rosenkavalier de Strauss); soprană lirică spinto (Ernani, Simon Bocanegra, Il Trovatore, Un ballo în maschera, Aida, Otello de Verdi, Manon Lescaut de Puccini, I Pagliacci, Zazà de Leoncavallo, Mefistofele de Boito); soprană dramatică (Tannhäuser, Lohengrin, Die Meistersinger von Nürnberg de Wagner, Cavalleria rusticana de Mascagni); soprană Falcon (rolul Valentine din Les Huguenots de Meyerbeer); mezzosoprană (rolul titular din Carmen de Bizet); contralto (rolul Vania din Ivan Susanin de Glinka).

Urmărite cu mare atenție sunt și analizele statistice pe care le-am efectuat asupra repertoriului său: 58 de roluri din 56 de opere compuse de 31 de compozitori, dintre care 12 de tradiție și 19 cărora le-a interpretat operele în premiere absolute; din acele 56 de opere interpretate, 32 sunt de tradiție, 12 au fost interpretate în premieră absolută și 16 în premiere de mare răsunet.

Printre operele interpretate în premieră absolută și compuse pentru vocea ei, de mare importanță artistică și istorică sunt: Tosca de Puccini (14 ianuarie 1900, Roma, Teatro Costanzi), aria Vissi d'arte fiind compusă la sugestia sa, La Wally de Catalani (20 ianuarie 1892, Teatro alla Scala) și Iris de Mascagni (22 ianuarie 1898, Roma, Teatro Costanzi); alte premiere mondiale: Condor de Carlos Gomes (1891, Teatrul alla Scala), I Rantzau (1892, Roma, Teatro Costanzi) de Pietro Mascagni, Cristoforo Colombo de Alberto Franchetti (1892, Genova), Il Voto de Pietro Vallini (1894, Roma, Teatro Costanzi), Hero e Leandro de Luigi Mancinelli (1897, Madrid), Amy Robsard de Isidore De Lara (1897, Opera din Montecarlo), Enoch Arden de Alexis Catargi (1904, Teatrul Național din București), Eidelberga mia de Ubaldo Pacchierotti (1909, Buenos Aires, Teatro Colon), Aurora de Ettore Panizza (1909, Buenos Aires, Teatro Colon).

La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleei Darclée, în 1995, în orașul său natal, marea noastră artistă, soprana Mariana Nicolesco, a fondat Festivalul și Concursul Internațional de Canto ce poartă numele legendarei predecesoare, manifestări așezate sub Înaltul Patronaj UNESCO, la care au participat până în prezent aproape 3000 de tinere talente din 50 de țări și 5 continente. Dintre laureații Marelui Premiu s-au afirmat pe scena Operei Naționale București tineri artiști precum Oana Andra, Ana Camelia Ștefănescu, George Petean, Iulia Merca, Mihaela Maxim, Aurelia Florian, Edith Borsos, Adrian Dumitru, Ioan Hotea, Florentina Soare. În cadrul sesiunilor Master Classes oferite de Mariana Nicolesco între edițiile Festivalului și Concursului au fost omagiați cu Diploma de Onoare și Medalia de Aur Darclée următoarele personalități artistice din trecutul Operei Naționale București: Nicolae Herlea, Valentina Crețoiu, David Ohanesian, Iulia Buciuceanu, Octavian Naghiu, Ioana Nicola, Cornel Stavru, Maria Slătinaru-Nistor, Eugenia Moldoveanu, Magdalena Cononovici, Corneliu Fânățeanu, Lucia Stănescu, Vasile Moldoveanu. În cadrul sesiunii Master Class din 29 iulie – 4 august 2013 a fost inaugurată la Brăila Casa Memorială Petre Ștefănescu-Goangă unde am ținut o conferință despre viața și cariera ilustrului artist în prezența autorităților și a tinerilor artiști participanți.

George Stephanescu a fost un organizator al vieții artistice care, datorită culturii sale enciclopedice în materie de repertoriu și al spiritului său pedagogic elevat, a instruit pe tinerii săi discipoli în însușirea operelor adecvate asigurând repertoriul teatrului liric proaspăt înființat; a adus în țară partiturile operelor pe care le ascultase la Paris în vremea studenției sale și ulterior cu prilejul voiajurilor întreprinse; a montat opere de mare anvergură și dificultate interpretativă pregătind personal artiștii. 

Chiar inaugurarea de la 6 mai 1885 s-a făcut cu LINDA DI CHAMOUNIX de Donizetti urmată de alte titluri precum MASCOTA de Audran, FRA DIAVOLO de Auber, ROMEO ȘI JULIETA de Gounod, ZÂNA ALBĂ de Boildieu, MIGNON de Ambroise Thomas, HUGHENOȚII de Meyerbeer, MARIA DI ROHAN de Donizetti, WILHELM TELL de Rossini, ZAZA de Leoncavallo.

La data de 20 februarie 1898 se reprezintă prima operă românească NINÌ de Constantin Dimtrescu urmată, la 1 noiembrie 1900, de PETRU RAREȘ de Eduard Caudella și, la 17 decembrie 1905, urmată de URGISITUL de Ionel Brătianu; ca să menționez doar primele trei titluri urmate apoi de o foarte lungă serie de titluri românești care au continuat până în zilele noastre. George Stephanescu nu a organizat reprezentarea nici-uneia dintre operele sale fapt de o înaltă valoare etică și morală; dar ... după ce a lăsat această lume, nici-una din operele sale nu a fost vre-odată reprezentate la Opera Română ... și acest fapt are ... semificația lui ...

Sub conducerea lui GEORGE STEPHANESCU, viața artistică a Opeei Române luase o asemenea amploare în cât cele mai mari personalități artistice ale teatrului liric mondial au venit să cânte pe scena Operei Române din București atât la Teatrul Național de pe Calea Victoriei cât și la Teatrul Liric de la Piața Walter Mărăcineanu, de la intrarea în Grădina Cișmigiu. Astfel publicul român a putut admira măiestria unor artiști precum Adelina Patti, Gemma Bellincioni, Luisa Tetrazzini, Mattia Battistini, Félia Litvinne, Titta Ruffo, Leo Slexak, Felix Weingartner, Feodor Șaliapin, Adele Kern, Aureliano Pertile și încă foarte mulți alții.

 

Amploarea importanței naționale și internaționale a tinerilor artiști români apreciați la cel mai înalt nivel de către marii artiști ai timpului, au creat condiții favorabile demersurilor făcute de către GEORGE STEPHANESCU în fața autorităților obținând instituționalizarea Operei Române din București în anul 1921.

În acel an al inaugurării, pe scena Operei din București se afirmau o pleiadă de artiști valoroși afirmați într-un repertoriu foarte vast; sunt artiștii fondatori cărora, în anii următori, li s-au adăugat noi generații de artiști foarte talentați.

• Soprane: Elena Drăgulinescu-Stinghe, Margareta Metaxa, Elena Ivony, Elena Teodorini, Alexandra Feraru, Enrichetta Rodrigo Athanassiu, Cecilia Nasta-Cerchez, Nectara De Flondor, Feea Pomponiu, Alexandra Lupescu Teișan, Mimi Nestorescu, Viorica Vasilescu, Lucreția Enescu, Maria Cojocoreanu, Alexandra Grozea, Victoria Costescu-Duca, Lucia Bercescu Țurcanu, Valentina Crețoiu, Dora Massini, Emilia Guțianu.

• Mezzosoprane: Elena Dobrescu, Constanța Dobrescu, Tana Nanescu, Elena Basarab, Virginia Miciora, Maria Snejina, Maria Moreanu.

• Tenori: Romulus Vrăbiescu, Vasile Rabega, Emil Marinescu, Mircea Lazăr, Dumitru Mihăilescu Toscani, Constantin Stroescu, Alberto Della Pergola, Arnold Georgewski, Eleachim Algazzi, Nicu Apostolescu, Octav Arbore.

• Baritoni: Dimitrie Popovici Bayreuth, Grigore Teodorescu, Aurel Costescu Duca, Grigore Magiari, Jean Athanasiu, Sigismund Zalewski, Petre Ștefănescu-Goangă, Alexandru Lupescu, Alexandru Alger.

• Bași: George Folescu, George Niculescu-Bassu, Rudolf Steiner, Constantin Teodorian, Georgescu Oprișan, Nicolae Păun.

• Dirijorii George Georgescu, Ionel Perlea, Umberto Pessione, Ion Nona Ottescu, Egizio Massini asigurau pregătirea muzicală impecabilă a ansamblului.

• Regizori precum Constantin Pavel, Sigismund Zaleski (baritonul care a continuat activitatea artistică devenind un mare regizor), Adalbert Markowski (de la Opera de Stat din Viena), îndrumau sub aspect teatral și intepretativ soliștii și corul.

Datorită forțelor artistice care deveneau din ce în ce mai puternice și mai numeroase, repertoriul s-a amplificat cuprinzând titluri din toate școlile italiană, franceză, germană, engleză, rusă dar și din școala românească de compoziție operistică; tinerii compozitori erau stimulați și inspirați de artiștii teatrului din toate generațiile de la veterani la tinerii debutanți.

Inaugurarea Operei Române din București instituționalizată a avut loc la 8 decembrie 1921 cu LOHENGRIN de Wagner sub bagheta marelui George Enescu și în regia lui Adalbert Markowski, într-o versiune românească a libretului realizată de poetul Șt. O. Iosif; din distribuție făceau parte: Romulus Vrăbiescu (Lohengrin), George Folescu (Henric), Grigore Teodorescu (Telramund), Grigore Magiari (Heraldul), Elena Ivony (Elsa), Elena Roman (Ortrud). După premiera dirijată de Enescu, la conducerea muzicală a producției au mai contribuit dirijorii Egisto Tango, Ion Nona Otescu, Ionel Pelea, Alfred Alessandrescu. 

Mari artiști români afirmați și stabiliți în străinătate veneau în fiecare stagiune ca să ofere publicului român arta lor și experiența artistică acumulată pe marile scene ale lumii, nume precum Florica Cristoforeanu, Viorica Ursuleac împreună cu soțul său Klemens Kraus reputat dirijor, Maria Cebotari și mulți alții repurtând succese legendare și perpetuate de-a lungul deceniilor de memoria melomanilor și cronicarilor.

 

Opera Română din București, fondată în 1885 și instituționalizată în 1921, a trecut printr-o perioadă de mari dificultăți după bombardarea Teatrului Național și a Teatrului Liric în anul 1944, scene pe care își desfășura activitatea constant. Timp de un deceniu și-a desfășurat activitatea la fostul Teatru Regina Maria de pe Cheiul Dâmboviței unde, în ultimii patru ani ai acestui deceniu, a împărțit localul cu Teatrul de Stat de Operetă fondat în anul 1950.

 

Actuala clădire a Operei Române din București a fost construită în anul 1953 pe baza unui proiect elaborat de Arhitect Octav Doicescu, în vederea a două manifestări internaționale de mare anvergură care aveau loc atunci: Al Treilea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) și Al Patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2-4 august). Este o clădire foarte frumoasă, amplă, bine structurată, amplasată în mijlocul unui parc mare și frumos; are o capacitate de 952 de locuri; în sala de spectacol se află un enorm candelabru cu o sută de brațe de cristal aurit.

După încheierea celor două manifestări internaționale, în luna septembrie, la începutul stagiunii 1953/1954 Teatrul de Stat de Operă și Balet își începea activitatea în noul sediu pe care avea să-l inaugureze la începutul lunii ianuarie cu producția operei DAMA DE PICĂ de Ceaikovsky. Duminică 3 ianuarie 1954 a avut loc avanpremiera iar sâmbătă 9 ianuarie 1954 prima reprezentaţie inaugurală la care au luat parte oficialităţile de la cel mai înalt nivel. Au cântat: Garbis Zobian (Gherman), Petre Ştefănescu-Goangă (Tomski, Zlatogor), Şerban Tassian (Eleţki), Maria Snejina (Contesa), Ioana Nicola (Liza), Zenaida Pally (Polina, Milovzor), Cornelia Gavrilescu (Prilepa), Irina Atanasiu (Guvernanta), Ianula Papadopol (Maşa), George Mircea (Cecalinski), Viorel Ban (Surin), Nicolae Deculescu (Ceapliţki), Nicolae Păun (Narumov), Valentin Vitcovschi (Majordomul).

Marţi 12 ianuarie 1954 a avut loc premiera pentru public interpretată de: Dinu Bădescu (Gherman), Alexandru Enăceanu (Tomski, Zlatogor), Nicolae Herlea (Eleţki), Maria Snejina (Contesa), Dora Massini (Liza), Elena Cernei (Polina, Milovzor), Cornelia Gavrilescu (Prilepa), Irina Atanasiu (Guvernanta), Renée Cornea (Maşa), Dimitrie Scurtu (Cecalinski), Jean Bănescu (Surin), Nicolae Deculescu (Ceapliţki), Nicolae Păun (Narumov), Valentin Vitcovschi (Majordomul).

După această importantă inaugurare cu mare succes de public și de presă, până la finele primei stagiuni a teatrului în noul sediu, au avut loc următoarele premiere – reluări: baletul COPPELIA de Delibes (10 ianuarie – reluare), RUSALKA de Dargomîjski (14 ianuarie – reluare), TRAVIATA de Verdi (19 ianuarie – reluare), RIGOLETTO de Verdi (27 februarie – premieră), GIANNI SCHICCHI de Puccini (1 martie – premieră în România), baletul MACUL ROȘU de Glier (29 aprilie – reluare), MADAMA BUTTERFLY de Puccini (28 mai – reluare). Treptat, în stagiunile următoare, repertoriul de operă și balet s-a extins iar garniturile de artiști s-au consolidat treptat pe măsură ce veteranilor și se alăturau tinerii artiști angajați.

În următoarea perioadă de timp, 1953 – 1974, repertoriul Operei a inclus următorii compozitori cu respectivele opere: Beethoven FIDELIO, Gluck ORFEU, Mozart NUNTA LUI FIGARO, RĂPIREA DIN SERAI, COSI' FAN TUTTE, DON JUAN, FLAUTUL FERMECAT, Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA, Donizetti LUCIA DI LAMMERMOOR, DON PASQUALE, Verdi TRAVIATA, RIGOLETTO, AIDA, TRUBADURUL, OTELLO, FALSTAFF, BAL MASCAT, DON CARLOS, Wagner MAEȘTRII CÂNTĂREȚI DIN NÜRNBERG, LOHENGRIN, TANNHÄUSER, OLANEZUL ZBURĂTOR, Puccini MADAME BUTTERFLY, GIANNI SCHICCHI, BOEMA, TOSCA, TURANDOT, Bizet CARMEN, Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA, Leoncavallo PAGLIACCI, Ceaikovski DAMA DE PICĂ, EVGHENI ONEGHIN, Dargomîjski RUSALKA, Mussorgski BORIS GODUNOV, Borodin CNEAZUL IGOR, Prokofiev LOGODNĂ LA MÂNĂSTIRE, Offenbach POVESTIRILE LUI HOFFMANN, Delibes LAKMÉ, Gounod FAUST, Massenet MANON, Strauss CAVALERUL ROZELOR, Debussy PELLEAS ET MELISANDE, Smetana MIREASA VÂNDUTĂ, Britten ALBERT HERRING, Strauss LILIACUL.

Din creația românească s-au reprezentat: George Enescu OEDIPE, Paul Constantinescu O NOAPTE FURTUNOASĂ, Gheorghe Dumitrescu ION VODĂ CEL CUMPLIT, FATA CU GAROAFE, RĂSCOALA, DECEBAL, Sabin Drăgoi NĂPASTA, Cornel Trăilescu MOTANUL ÎNCĂLȚAT, BĂLCESCU, Doru Popovici PROMETEU, Corneliu Cezar GALILEO GALILEI, Pascal Bentoiu AMORUL DOCTOR, HAMLET, Mansi Barberis APUS DE SOARE, Emil Lerescu ECATERINA TEODOROIU, Nicolae Buicliu DOAMNA CHIAJNA.

De asemenea, în repertoriul teatrului figurau și balete precum COPPELIA de Delibes, MACUL ROȘU de Glier, CĂLĂREȚUL DE ARAMĂ de Glier, FÂNTÂNA DIN BACCISARAI de Asafiev, HAIDUCCI de Hilda Jerea, CĂLIN de Alfred Mendelsohn, LACUL LEBEDELOR, SPĂRĂGĂTORUL DE NUCI, FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ de Ceaikovski, LA PIAȚĂ de Mihail Jora, TRICORNUL de De Falla, CONCERTUL ÎN FA de Gershwin, PRICULICIUL de Zeno Vancea, ROMEO ȘI JULIETTA de Prokofiev, GISELLE de Adam și încă multe altele completau repertoriul teatrului în respectiva perioadă.

Opera Română dispunea de forțe artistice extraordinare, personalități de cultură și prestigiu cărora li s-au adăugat noi elemente valoroase de-alungul primelor decenii:

• regizori: Jean Rânzescu, George Teodorescu, Panait Victor Cottescu, Eugen Gorpșeanu, Hero Lupescu;

• dirijori: Egizio Massini, Jean Bobescu, Alfred Alessandrescu, Mircea Popa, Constantin Silvestri, Constantin Bugeanu, Emanoil Elenescu, Mihai Brediceanu, Sergiu Comissiona, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Mircea Popa, Anatol Chisadji, Paul Popescu, Lucian Anca, Carol Litvin, Cristian Brâncuși, Răzvan Cernat;

• maeștri de cor: Iosif Rosensteck, Gheorghe Kulibin, Stelian Olariu;

• soprane: Dora Massini, Ana Tălmăceanu Dinescu, Valentina Crețoiu, Cornelia Gavrilescu, Arax Savagian, Ioana Nicola, Arta Florescu, Elena Popa, Tea Rămurescu, Judit Lazarovici, Renée Cornester (Cornea), Lella Cincu, Maria Crișan, Iolanda Mărculescu, Magda Ianculescu, Maria Voloșescu, Elisabeta Neculce Carțiș, Teodora Lucaciu, Maria Șindilaru, Elena Dima Toroiman, Zoe Dragotescu, Matilda Onofrei, Marina Krilovici, Maria Slătinaru-Nistor, Eugenia Moldoveanu, Elena Simionescu, Silvia Voinea, Lucia Becar, Elvira Cârje, Cornelia Angelescu, Marina Mirea, Magdalena Cononovici, Cornelia Pop, Lucia Țibuleac, Sanda Șandru, Monica Teodorescu;

• mezzosoprane: Maria Snejina, Virginia Miciora, Maria Moreanu, Venera Rogozea, Irina Atanasiu, Nella Dimitriu, Zenaida Pally, Elena Cernei, Iulia Buciuceanu, Maria Săndulescu, Vera Rudeanu, Michaela Botez, Dorothea Palade, Mihaela Mărăcineanu, Viorica Cortez, Iulia Marpozan, Rodica Mitrică, Veronica Gârbu, Mihaela Agachi, Ruxandra Vlad;

• tenori: Dinu Bădescu, Ionel Tudoran, Mihail Știrbey, George Corbeni, Garbis Zobian, Ion Puican, Pantelimon Frunză, Rudi Ledeanu, George Mircea, Nicolae Șerbănescu, Vasile Diaconescu, Gheorghe Iliescu, Valentin Teodorian, Cornel Stavru, Constantin Iliescu, Ion Stoian, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Corneliu Fânățeanu, Ion Piso, Ludovic Spiess, Vasile Moldoveanu, Antonius Nicolescu, Marcel Angelescu, Florin Farcaș, Florin Diaconescu, Anatol Covali, Constantin Ene, Florin Georgescu, Ionel Voineag;

• baritoni: Petre Ștefănescu Goangă, Șerban Tassian, Alexandru Enăceanu, Dinu Cățuleanu, Mihail Arnăutu, Barbu Dumitrescu, Alexandru Bădulescu, Alexandru Vârgolici, Octav Enigărescu, Ladislau Konya, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Ștefan Petrescu, Vasile Martinoiu, Nicolae Urziceanu, Eduard Tumageanian (Tumagian), Lucian Marinescu, Nicolae Constantinescu, Emil Iurașcu, Nicolae Urdăreanu;

• bași: George Niculescu Bassu, Nicolae Secăreanu, Mircea Buciu, Nicolae Teofănescu, George Ștefănescu, Silviu Gurău, Nicolae Păun, Jean Bănescu, Nicolae Rafael, Viorel Ban, Valentin Loghin, Nicolae Florei, Ioan Hvorov, Constantin Gabor, Constantin Dumitru, Gheorghe Crăsnaru;

• primi balerini: Irinel Liciu, Ileana Iliescu, Elena Dacian, Sanda Orleanu-Jar, Simona Ștefănescu, Alexa Mezincescu, Cristina Hamel, Marta Herțeg, Rina Constantini, Cora Benador, Magdalena Popa, Gabriel Popescu, Gelu Barbu, Gelu Matei, Stere Popescu, Dumitru Bivolaru, Adrian Caracaș, Amatto Checiulescu, Petre Ciortea, Ion Tugearu;

• maeștri corepetitori: Radu Karp, Aglaia Toscani, Lisette Georgescu, Dorina Popovici, Denise Rudeanu, Andrei Pancova, Geo Hallemberg, Elsa Chioreanu, Alice Parascovici, Andrei Kovacs, Jeny Schönbaum, Letiția Flavian;

• maeștri de scenografie și costume: Vally și Theodor Kiriakoff Suruceanu, Ion Ipser, Ion Clapan, Roland Laub, Paula Brâncoveanu, Ofelia Tutoveanu, Cella Voinescu, Ion Mavrodin, Edith Gross, Elisabeta Benedek, Lidia Iovănescu, Toni Gheorghiu;

• maeștri de coregrafie: Anton Romanovski, Oleg Danovski, Tilde Urseanu, Stere Popescu, Vasile Marcu, Gelu Matei.

Directorii Teatrului de Stat de Operă și Balet – Opera Română așa cum i s-a spus totdeauna de către artiști și public – au fost personalități muzicale, artistice și de cultură care au contribuit la evoluția teatrului prin prestigiul experiențelor personale. În primele două decenii – 1954-1974 – acești directori au fost: dirijorul Constantin Silvestri (1953-1955), regizorul Panait Victor Cottescu (1955-1957), dirijorul Constantin Bugeanu (1957-1959), dirijorul Mihai Brediceanu (1959-1966), dirijorul și profesorul Marin Constantin (1966-1969), baritonul și profesorul Octav Enigărescu (1969-1972), scriitorul publicist Mircea Horia Simionescu (1972-1975).

Primul deceniu la noul sediu a fost un deceniu de consolidarea repertoriului și de completarea colectivului cu tineri artiști care au avut prilejul să se dezvolte și să se integreze în carieră alături de modelele veteranilor, personalități care activau în Opera Română încă din perioada interbelică. Deja după acest prim deceniu, Opera Română devenise un teatru de repertoriu foarte puternic iar în deceniul următor, acest repertoriu s-a dublat și au fost angajați noi artiști pe măsură ce se pensionau veteranii.

În cel de al doilea deceniu, 1964-1974, a urmat o perioadă mai relaxată în ceea ce privește disponibilitatea regimului de a colabora cu străinătatea și a consimți turnee individuale și colective ale teatrului chiar în țările capitaliste. În acest sens, dirijori și artiști de valoare atât din țările comuniste cât și din cele capitaliste au început să fie invitați la Opera Română din București. Un prilej foarte bun l-a constituit organizarea Festivalului George Enescu și a Concursului Internațional de Canto, Pian și Vioară, cu începere din toamna anului 1958 când, în cadrul acestei prime ediții, s-a prezentat premiera în limba română cu capodopera OEDIPE de Enescu. Primele șase ediții ale Festivalului – 1958, 1961, 1964, 1967, 1970, 1973 – au fost foarte bogate în evenimente artistice și spectacole extraordinare pe scena Operei Române din București; iar invitarea unor mari artiști străini a continuat și în intervalele de timp de la o edițe la alta a Festivalului Enescu.

În acest context artistic, s-a produs și afirmarea primilor artiști români pe scenele lumii, artiști ce fuseseră remarcați inițial în edițiile Festivalului Enescu.

Prima soprană româncă afirmată la Scala din Milano a fost ELENA TEODORINI urmată de HARICLEA DARCLÉE și mai târziu de FLORICA CRISTOFOREANU, VIORICA URSULEAC, MARIA CEBOTARI, LUCIA BERCESCU-ȚURCANU și VIRGINIA ZEANI. La Scala dar și la Metropolitan s-au afirmat FELIA LITVINNE și LYDIA LIPKOVSKA. În a doua jumătate a secolului al XX-lea se vor afirma în mari teatre sopranele ILEANA COTRUBAȘ, EUGENIA MOLDOVEANU, MARIA SLĂTINARU-NISTOR, MAGDALENA CONONOVICI, ELENA SIMIONESCU, MARINA KRILOVICI, SILVIA VOINEA.

ELENA CERNEI este prima mezzosoprană româncă afirmată pe cele mai mari scene de operă ale lumii precum Teatrul Alla Scala din Milano, New York Metropolitan Opera, Opéra de Paris, Wiener Staatsoper (TRUBADURUL de Verdi), Gran Teatro del Liceu di Barcelona. Din generația următoare de mezzosoprane s-au afirmat VIORICA CORTEZ, IULIA MARPOZAN, CLEOPATRA CIURKA, RUXANDRA DONOSE.

Primii tenori români afirmați în marile teatre ale lumii au fost ENRICO TAMBERLICK, GRIGORE GABRIELESCU, ION DIMITRESCU, ROMULUS VRĂBIESCU, DIMITRIE ONOFREI, PETRE MUNTEANU iar în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea LUDOVIC SPIESS, OCTAVIAN NAGHIU, ION BUZEA, VASILE MOLDOVEANU.

NICOLAE HERLEA este primul bariton român afirmat în cele mai mari teatre de operă. În următorii ani, noi personalități artistice române se vor afirma în cele mai mari teatre din Europa, America și Asia: DAN IORDĂCHESCU, OCTAV ENIGĂRESCU, DAVID OHANESIAN, VASILE MARTINOIU.

La câțiva ani ed la inaugurarea noului sediu al Operei Române din București, au început o serie de mari turnee internaționale în care teatrul s-a deplasat cu întreg colectivul de soliști, ansamblul coral și coregrafic, orchestră și decoruri prezentând de fiecare dată câteva producții ale repertoriului permanent cu un foarte mare succes de public și de presă; aceste turnee au avut loc la Moscova (1960), Paris (1963), Bulgaria (1965), Atena (1966 și 1970), Wiesbaden (1970), Stuttgart (1970), Liège (1970), Berlin (1975), Stockholm (1976), Lausanne (1981), Moscova (1984)

Acestea sunt doar câteva aspecte istorice ale primei jumătăți din Centenarul aniversat al Operei Naționale București și a căror evocare va fi stimulată de ariile interpretate de cei șapte soliști în seara zilei de vineri 3 iunie 2022, la ora 18.30 în sala mare a teatrului.