Sâmbătă, 30 aprilie 2022, ora 20, Radio România Muzical împreună cu Radio România Cultural, în cadrul Stagiunii de Operă Euroradio, au transmis în direct de la New York Metropolitan Opera, spectacolul cu MADAMA BUTTERFLY de Puccini la care am luat parte în calitate de invitat al realizatoarei Dr. Luminița Arvunescu de care mă leagă o frumoasă prietenie dar și o lungă colaborare de aproape două decenii în transmisiuni de la Scala din Milano, Bayreuther Festspiele, New York Metropolitan Opera, Wiener Staatsoper și altele. A fi alături de Luminița Arvunescu în studiourile Radiodifuziunii noastre este o emoție foarte plăcută și stimulantă.
Reprezentația aceasta se afla în cadrul seriei istorice a matineelor de sâmbătă pe care vestitul teatru le oferă transmisiunilor radiofonice în direct de mai bine de un secol. Acest matineu a devenit un prilej de glorioasă afirmare toți mari artiști care s-au afirmat pe scena acestui teatru. Primele trei mari prezențe românești în reprezentațiile transmise în direct și apoi înregistrate pe discuri de mare circulație internațională au fost următoarele.
Soprana Stella Roman, în rolul titular din AIDA de Verdi în reprezentația din 2 martie 1941 în care, sub bagheta marelui compozitor și dirijor Ettore Panizza, evoluau gloriile epocii precum tenorul Giovanni Martinelli (Radames), mezzosoprana Bruna Castagna (Amneris), baritonul Leonard Warren (Amonasro), basul Ezio Pinza (Ramfis), basul Norman Cordon (Regele). Soprana româncă debuta în acel sezon la New York cu Aida într-o serie de spectacole care aveau să inaugureze o lungă colaborare cu Metropolitan Opera și cu toate teatrele americane. Discipolă a legendarei Hariclea Darclée, marea artistă Stella Roman era depozitarea măiestriei vocale pe care Darclé o acumulase în urma studiilor cu Edmond Duvernoy de la Paris și a colaborării cu Verdi, Puccini, Leoncavallo, Mascagni, Mancinelli și mulți alții dar și cu Ettore Panizza care s-a aflat la pupitrul dirijoral la debutul american al marii artiste românce.
Extraordinarul dirijor Jonel Perlea, primul dirijor român afirmat la Metropolitan, s-a aflat la pupitrul a trei matinee transmise în directă radiofonică: 17 decembrie 1949 TRISTAN UND ISOLDE de Wagner cu legendare voci wagneriene precum Lauritz Melchior (Tristan), Helen Traubel (Isolde), Herbert Janssen (Kurwenal), Blanche Thebom (Brangäne); 4 februarie 1950 CARMEN de Bizet având în distribuție pe Risë Stevens (Carmen), Kurt Baum (Don José), Nadine Conner (Micaela), Frank Guarera (Escamillo); 4 martie 1950 RIGOLETTO de Verdi cu Leonard Warren (Rigoletto), Patrice Munsel (Gilda), Jan Peerce (Il Duca di Mantova), Martha Lipton (Maddalena), Nicola Moscona (Sparafucile).
După un deceniu și jumătate, o altă prezență românească glorioasă, baritonul Nicolae Herlea, debuta pe debuta pe scena Metropolitanului fiind primul bariton român afirmat pe această scenă; a cântat în trei matinee preluate radiofonic în direct: 7 martie 1964 DON CARLO de Verdi în care a interpretat rolul Rodrigo alături de Franco Corelli (Don Carlo), Leonie Rysanek (Elisabetta), Irene Dalis (Eboli), Giorgio Tozzi (Filippo II) sub bagheta dirijorului Kurt Adler; 5 decembrie 1964 LUCIA DI LAMMERMOOR de Donizetti în care a interpretat rolul Enrico alături de Joan Sutherland (Lucia), Sandor Konya (Edgardo), Bonaldo Giaiotti (Ramfis) sub bagheta dirijorului Silvio Varviso; 19 martie 1966 IL BARBIERE DI SIVIGLIA de Rossini în care a interpretat rolul Figaro alături de Reri Grist (Rosina), George Shriley (Almaviva), Fernando Corena (Don Bartolo), Cesare Siepi (Don Basilio) sub bagheta dirijorului Silvio Varviso.
În aceiași perioadă de timp, Elena Cernei se afirma ca prima mezzosoprană româncă la Metropolitan, luând parte la un matineu cu AIDA de Verdi transmis la 20 martie 1965 când, sub conducerea muzicală a dirijorului William Steinberg evoluau mari artiști precum Birgit Nilsson (Aida), Ricahrd Tucker (Radames), Cornell MacNeil (Amonasro), Giorgio Tozzi (Ramfis). Ulterior, de-a lungul stagiunilor, până în prezent, o lungă serie de alți artiști români s-au afirmat în matineele preluate radiofonic de pe această scenă.
De la prima reprezentație la Metropolitan de la 11 februarie 1907 cu Geraldine Farrar (Cio Cio San), Enrico Caruso (Pinkerton), Louise Homer (Suzuki), Antonio Scotti (Sharpless) sub bagheta dirijorului Arturo Vigna, MADAMA BUTTERFLY de Puccini a atins recordul reprezentației cu numărul ... 900 ... chiar în recentul spectacol de sâmbătă, 30 aprilie 2022, după 115 ani de mari succese.
Este o Datorie de Onoare pentru mine să evoc marile valori străine dar și române ale teatrului liric universal și de aceea aduc în atenție în acest studiu cele publicate de mine în depliantul reprezentației cu această operă din data de 17 februarie 2022 la Opera Națională din București.
Giacomo Puccini (1858-1924), reprezentant de seamă al verismului, a debutat în calitate de compozitor la Scala din Milano cu opera ”Edgar” a cărui premieră absolută, la 21 aprilie 1889, a fost interpretată în rolul titular de către tenorul român Grigore Gabrielescu prezent în arhivele multor teatre italiene cu numele italienizat: Gregorio Gabrielesco. După premiera de la Torino din 1893, capodopera ”Manon Lescaut” a fost interpretată în premieră la Scala din Milano de către legendara Hariclea Darclée care avea să fie și prima interpretă a rolului Mimì din ”La Bohème” în America, la Teatrul Colon din Buenos Aires precum și creatoarea rolului titular din ”Tosca” la premiera absolută de la Roma de la 14 ianuarie 1900 și apoi la Scala și în alte mari teatre italiene și europene. Este o Datorie de Onoare să omagiem aceste evenimente ale istoriei universale a teatrului liric mai ales în această stagiune a Centenarului de la instituționalizarea Operei Române din București.
Puccini a compus opera ”Madama Butterfly”, tragedie japoneză, așa cum se menționează în partitura originală editată de Casa Ricordi, pe un libret realizat de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica. Puccini dedicase această operă Reginei Italiei, Elena de Muntenegru (1873-1952), soția Regelui Victor Emanuel III (1869-1947). În luna iunie 1900, Puccini asistase la Duke of York Theatre din Londra la o tragedie într-un act intitulată ”Madame Butterfly” de David Belasco (1853-1931), dramaturg, regizor și impresar american, și care, la rândul său, se inspirase din nuvela ”Madame Butterfly” a unui autor americam pe nume John Luther Long. Lucrul la această operă a fost început de către Puccini în anul 1901. Timp de patru ani, Puccini s-a documentat enorm în privința tradițiilor și obiceiurilor japoneze fapt care l-a stimulat să desfășoare un spirit componistic minuțios dedicat specificul muzical japonez pefect integrat în tradiția genului de operă veristă. Premiera absolută a avut loc la Teatrul alla Scala din Milano la 17 februarie 1904, acum 118 ani, în prezența Reginei Elena, dedicatara partiturii. Sub bagheta marelui dirijor Cleofonte Campanini, în rolul titular apărea soprana Rosina Storchio împreună cu tenorul Giovanni Zenatello (Pinkerton) și Giuseppe De Luca (Sharpless).
Compozitorul a dorit unele inovații și o desfășurare în doar două acte contra tradiției instaurate de foarte mult timp a operelor structurate în trei sau patru acte scurte de cât în două acte foarte lungi. Noutatea, exotismul, procedeele componistice inovatoare, cele două acte foarte lungi, pare-se ar fi iritat publicul dar, de-a lungul istoriei, anumite cercetări de arhive prin presa vremii, ar fi dat la iveală și ideea organizării unui complot împotriva lui Puccini; astfel premiera de la Scala a fost un foarte zgomotos insucces cu vehemente contestatții. Puccini a retras partitura și a procedat la o restructurare a ei cu introducerea ariei pentru tenor – Addio fiorito asil – și cu o desfășurare în trei acte mai echilibrate ca durată. Această nouă versiune a avut un foarte mare succes la Teatrul din Brescia la 28 mai în același an și din acel moment, opera s-a impus în toată lumea și continuă și astăzi să ofere mari satisfacții interpreților iar publicului bucuriaunei muzici extraordinar de frumoasă și niște emoții foarte profunde.
În țara noastră, ”Madama Butterfly” s-a rerpezentat pentru prima dată în anul 1908 cu o trupă de operă italiană, la patru ani de la premiera absolută. Un an mai târziu, în 1909, opera este reprezentată la Compania Constantin Grigoriu cu intepreți italieni și români, câteva stagiuuni consecutive.
La 20 aprilie 1920, un an înaintea instituționalizării Operei Române din București, are loc prima producție românească în regia lui Adalbert Markowski și sub bagheta lui Egizio Massini având în rolurile principale pe Enrichetta Rodrigo Athanasiu, Elena Drăgulinescu-Stinghe (Cio Cio San), Mircea Lazăr (Pinkerton), Mihail Ilinski (Sharpless). Această producție s-a menținut în repertoriu foarte mulți ani prilejuind afirmarea multor artiști români și străini.
ARTA FLORESCU - Cio Cio San
Următoarea producție cu ”Madama Butterfly” a avut premiera în actualul local al Operei, chiar în prima stagiune, la 28 mai 1954, la o jumătate de secol de la premiera celei de a doua versiuni de la Brescia, în regia lui Jean Rânzescu și sub bagheta lui Egizio Massini, având în distribuție pe Arta Florescu (Cio Cio San), Nella Dimitriu (Suzuki), Elena Cernei (Kaethe), Ionel Tudoran (Pinkerton), Șerban Tassian (Sharpless). Această montare continuă să reziste și astăzi în repertoriul teatrului, la 68 de ani de la premiera sa, prilejuind de-a lungul anilor afirmarea unui foarte mare număr de artiști români și străini.
În rolul Cio Cio San s-au afirmat soprane de mare prestigiu ale școlii românești de canto repurtând răsunătoare succese de presă și de public.
Din ampla galerie a interpretelor românce ale rolului Cio Cio San, am selectat anumite personalități din trecutul îndepărtat dar și din trecutul mai recent însă care și-au încheiat cariera artistică.
Prima soprană româncă afirmată în acest rol pe plan internațional a fost Florica Cristoforeanu (1886-1960) în foarte multe teatre italiene și sud americane și în turnee la București în perioada interbelică.
Au urmat nume legendare care au interpretat rolul cu mare succes pe scenele lumii dar și în România. Maria Cebotari (1910-1949) a interpretat acest rol pe foarte multe scene germane în limba germană dar și în limba italiană).
Elena Drăgulinescu-Stinghe (1881-1970), după premiera primei producții de la București din 1920, a repurtat mari succese în țară dar și în străinătate, în teatre nord și sud americane.
Virginia Zeani (n. 1925) a realizat o creație de mare succes în această operă la Scala din Milano în 1966 și în foarte multe teatre italiene, europene, americane, reunind splendoarea vocală cu patosul unui imrpesionant temperament artistic.
Lucia Stănescu (1926-2020), soprană pucciniană de mare intensitate artistică, prim solistă a Operei Române din Cluj cu foarte multe apariții pe scena bucureșteană și în rolul Cio Cio San, a interpretat această operă la Festivalul Puccini de la Torre del Lago.
Maria Bieșu (1935-2012) prim solistă a Operei din Chișinău cu numeroase apariții la Opera din București și în rolul Cio Cio San interpretat cu mare succes pe importante scene lirice europene și fiind laureata Premiului Madama Butterfly la Concursul Internațional din Japonia.
Elena Simionescu (n. 1937) s-a impus în acest rol la București și în teatre europene, grație unei rafinate interpretări de mare încărcătură sufletească.
Marina Krilovici (n. 1942), dotată cu un glas de mare frumusețe timbrală și cu un temperament artistic impresionant, a interpretat acest rol în mari teatre europene și americane afirmându-se și la Metropolitan din New York.
Eugenia Moldoveanu (n, 1944) s-a afirmat în acest rol în anul 1973 când a obținut Premiul I la Concursul Internațional de Canto Madama Butterfly din Japonia împreună cu tenorul român Emil Gherman; juriul a fost prezidat de către Maria Callas și Giuseppe Di Stefano. Această victorie a marcat o glorioasă parabolă artistică a artistei românce în țară și pe prestigioase scene internaționale făcând din acest rol o adevărată emblemă a valorii sale artistice.
În cadrul transmisiunilor realizate împreună cu Luminița Arvunescu, a devenit o tradiție sub semnul Datoriei de Onoare evocarea personalităților artistice românești în opera pe care o ascultăm și comentăm în direct fie de la Scala sau de la Metropolitan, de la Bayreuth ori din alte teatre ale lumii. Artiștii români afirmați în această operă la Metropolitan până în prezent au fost următorii.
Dirijorul Christian Badea în anul 1993, a dirijat 9 reprezentații cu Yoko Watanabe, Richard Leech, Franco Farina, Lucio Gallo, Kim Josephson.
Unica soprană româncă afirmată în rolul Cio Cio San este Marina Krilovici care a interpretat în anul 1973 trei reprezentații sub bagheta lui Serge Baudo cu tenorul William Lewis, mezzosoprana Nedda Casei, baritonul Robert Goodloe; a revenit la Met în 1976 pentru trei reprezentații cu ”Il Tabarro” (rolul Giorgietta din Tripticul puccinian) și o reprezentație cu ”Il Trovatore” de Verdi la Detroit într-una din deplasările teatrului.
Tenorii români care au cântat rolul lui Pinkerton au fost: Ion Buzea în 1971 sub bagheta dirijorului Francesco Molinari-Pradelli, cu soprana Raina Kabaivanska, mezzosoprana Marcia Baldwin și baritonul John Reardon;
Octavian Naghiu în 1971 la Cleveland împreună cu teatrul, sub bagheta dirijorului Carlo Franci, cu soprana Pilar Lorengar, mezzosoprana Frederika von Stade și baritonul Frank Guarrera;
Vasile Moldoveanu a cântat în 12 reprezentații între 1979 și 1986, cu sopranele Teresa Kubiak, Gilda Cruz-Romo, Renata Scotto, Yoko Watanabe, sub bagheta dirijorilor Nello Santi și Thomas Fulton.
Așa cum am ilustrat mai înainte, în țara noastră, această operă a cunoscut instituirea unei frumoase tradiții fiind reprezentată și onorată de foarte mulți artiști români și străini. În actualul sediu al Operei Naționale București, încă de la stagiunea inaugurală, MADAMA BUTTERFLY de Puccini a fost prezentă în premiera acelei noi producții pe care am evocat-o și voi omagia artiștii români care au încheiat carierele și au intrat deja în istorie. Dirijori: Egizio Massini, Alfred Alessandrescu, Constantin Bugeanu, Mihai Brediceanu, Anatol Kisadji, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici. Soprane: Valentina Crețoiu, Arta Florescu, Ana Tălmăceanu-Dinescu, Elisabeta Neculce-Carțiș, Maria Crișan, Teodora Lucaciu, Maria Șindilaru, Zoe Dragotescu, Victoria Bezetti, Matilda Onofrei, Elena Simionescu, Marina Krilovici, Eugenia Moldoveanu. Mezzosoprane: Nella Dimitriu, Valeria Savu, Iulia Buciuceanu, Mihaela Botez, Mihaela Mărăcineanu, Iulia Marpozan, Veronica Gârbu. Tenori: Ionel Tudoran, Mihail Știrbei, George Corbeni, Constantin Iliescu, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Corneliu Fânățeanu, Florin Farcaș, Ludovic Spiess. Baritoni: Șerban Tassian, Octav Enigărescu, Alexandru Vârgolici, Dionisie Konya, Nicolae Constantinescu, Eduard Tumagian, Lucian Marinescu, Emil Marinescu.
Sub foarte multe aspecte, spectacolul de la matineul Metropolitanului din 30 aprilie 2022, a fost o încântare atât pentru Luminița Arvunescu cât și pentru mine ceea ce ne-a bucurat enorm. Iar aici aș vrea să fac o precizare asupra unui fapt: atunci când se întâmplă să fim în situația de a comenta critic sau chiar foarte negativ anumite interpretări, încercăm o stare de tristețe și de neplăcere deoarece pentru noi ca și pentru toți melomanii publicului nostru, Muzica și Vocile sunt pasiunea și rațiunea noastră de viață.
Dirijorul Alexander Soddy a oferit o concepție dirijorală frumoasă și foarte minuțios elaborată stabilind un bine venit echilibru între partidele orchestrale cărora le-a dat posibilitatea afirmărilor în acele momente ale partiturii care reclamă alternant dominanța lor sonoră și expresivă. A fost foarte atent la multitudinea detaliilor muzicale și la voci cărora le-a oferit posibilitatea unei evoluții expresive adecvate personajelor la nivelul dramaturgiei liniilor vocale. A reușit într-un mod extraordinar dozarea atmosferei muzicale obținând de la orchestră expresivități de autentic pastel orchestral. Sub bagheta acestui dirijor, s-a remarcat faptul că partitura acestei opere oferă cea mai didascalică orchestră pucciniană, plină de detalii, inflexiuni, nuanțe, contraste perfect aservite spiritului narativ puccinian. Iar când mi-am exprimat cu entuziasm ideea unei perspective wagneriene a acestui dirijor, Luminița Arvunescu mi-a confirmat că el a avut parte de niște experiențe wagneriene la începutul carierei și chiar și de un master dirijoral la Bayreuth. Deci îl așteptăm și în Wagner la Bayreuth într-un viitor apropiat.
În personajul Cio Cio San, protagonista spectacolului, soprana Eleonora Buratto, aflată la apogeul unei frumoase cariere internaționale începută acum un deceniu și jumătate, a oferit un personaj foarte credibil, emoționant și impresionant în totalitatea momentelor evolutive. Calitatea timbrală deosebită și perfect desfășurată pe toată întinderea vocală a favorizat o expresivitate deosebit de bogată și perfect concordantă motivelor muzicale admirabil integrate în teatralitatea interpretării sale. Am admirat detalii de nuanțe chiar la nivel de ... silabe ... pe note individuale ... Tehnica virtuozistică foarte eficientă i-a prilejuit realizare unei fascinante rezonanțe relevând o sonoritate imrpesionantă atât în momentele grandioase cât și în cele discrete ale intimismului profund. Examinând panoramic repertoriul interpretat până acum de Eleonora Buratto, se remarcă foarte mult Clasicismul operelor lui Mozart și Belcanto-ul lui Donizetti dar mai ales al lui Rossini ceea ce explică baza tehnică și estetică a virtuozismului timbral confirmând încă o dată faptul că Belcanto-ul poate sta la baza edificiului unei vocalități ulterior afirmate în Romantism și Verism de diferite școli și tradiții. Iar în acest sens, la un moment dat am evocat faptul că marea noastră artistă, soprana Mariana Nicolesco a pornit cariera sa internațională sub auspiciile Concursului Voci Rossiniane organizat de Televiziunea Italiană al cărei laureată a fost; prin Belcanto a abordat toate celelalte stiluri inclusiv verismul puccinian și interpretând cu mare succes în recitaluri și concerte aria Un bel dì vedremo.
Tenorul Brian Jadge în rolul Pinkerton și-a însușit foarte bine spiritul personajului pe care l-a interpretat mai mult cu nuanțele sonorității de cât cu cele timbrale. Din aceste motiv, interpretarea lui a fost mai puțin aderentă exigențelor expresive mai ales în acele motive și pasaje în care personajul trebuie să releve dulceața emotivă a afectivității. În comentariile mele, m-am referit la o anumită frază din duetul de dragoste cu care se încheie primul act ... Bimba dagli occhi pieni di malia ... (Copilă cu ochii plini de vrajă) ... în care a lipsit total tandrețea, dulceața emotivă a iubirii și a alintului meritat de o soție în noaptea nunții; această frază a fost cântată cu o sonoritate excesivă, nenuanțată și nepotrivită contextului teatral. Și în alte momente tenorul a făcut uz de o sonoritate excesivă care, fiind parțial gestionată tehnic, a declanșat imediat în frazele următoare o moderată disfonie pe fond de oboseală laringiană. Iar la aria Addio fiorito asil din finalul operei, s-a remarcat o parțială dezintegrare a impostației pe sib 1 pe jumătate aproape rupt. Toate aceste aspecte se pot corecta și recalibra dacă artistul are cu cine să se sfătuiască și să lucreze. Un artist în carieră are nevoie de un control al tehnicii și de anumite ajustări din partea maestrului cu care a lucrat sau de la un maestru în care are încredere.
Mezzosoprana Elizabeth DeShong în posesia unei frumoase voci de mezzosoprană lirică și cu o tehnică foarte bună a realizat un personaj credibil și desfășurând toată gama de sentimente și atitudini solicitată de profilul muzical, vocal și teatral al rolului Suzuki.
În rolul lui Sharpless, o adevărată revelație a fost baritonul David Biziç cu o sonoritate excelentă și o timbralitatea foarte bine calibrată pe nuanțele muzicale. Personajul său a fost elegant, maestos, generos în sonorități și abundent în nuanțe. M-am mirat că la vârsta lui de 47 de ani nu a devenit o vedetă de star-system și, din aceste motive, m-am exprimat foarte critic la adresa agențiilor de impresariat a căror politică managerială nu atinge selectivitatea valorică necesară.
Mergând pe tradiția de a onora arta românească în timpul pauzelor dar și la finele reprezentațiilor, de data aceasta publicul a ascultat aria Un bel dì vedremo în interpretarea sopranei Marina Krilovici; a urmat aria Addio fiorito asil interpretată de Ludovic Spiess ale cărui nuanțe sonore și timbrale au înobilat metalul fin și elastic al vocii sale somptuoase. Mi-am amintit de reprezentațiile de la București în care Spiess o avea parteneră pe Eugenia Moldoveanu în a cărei interpretare am difuzat aria Tu, tu, tu, piccolo iddio; ascultând interpretarea aceasta ne putem da seama de ce Maria Callas a fost fascinată de vocalitatea sopranei românce căreia i s-a conferit Premiul I la Concursul Madama Butterfly din Japonia în 1973.
Eugenia Moldoveanu a știut să extragă și să asimileze înțelepciunea didactică și estetică transmise de profesoara sa, marea soprană Arta Florescu, devenind una din marile interprete ale rolului. La finalul emisiunii, am transmis aria Un bel dì vedremo în interpretarea legendarei artiste Virginia Zeani care s-a impus pe plan mondial și în vocalitatea pucciniană interpretând toate rolurile femine potrivite ei din operele pucciniene și între care Cio Cio San stă la loc de cinste.
După emisiune, noaptea, până aproape de zori, am retrăit învăluit de amintiri creații de neuitat ale artiștilor români și străini dar și emoția unor dialoguri despre această operă cu câteva dintre protagonistele liricii internaționale, personalități precum Renata Tebaldi, Viurginia Zeani, Antonietta Stella, Gabriella Tucci, Mirella Freni, Raina Kabaivanska reparcurgând un traseu în vocalitate pe care l-am început cândva în sala Operei Române din București și l-am continuat prin lume ajungând și la New York Metropolitan Opera.
