Ziua de naștere a marelui artist NICOLAE HERLEA (București, 28 august 1927 - Frankfurt, 24 februarie 2014) a fost mereu un prilej de bucurie festivă și de omagiu admirativ din partea prietenilor, colegilor, oamenilor de artă și cultură din România și din străinătate. Radiodifuziunea transmitea valoroasele sale interpretări live și de studio și interviurile acordate de-a lungul anilor. Televiziunea ... din ce în ce mai puțin ... mai ales în ultimele decenii în care tactica și strategia mangerială a adoptat noi principii din ce în ce mai ancorate în contextele comerciale ale productivității imediate. Dar, în același timp, Rețeaua Google, canalele de socializare, Platforma uriașă care este Youtube și enormul social net de amploare planetară care este facebook, au preluat cu mare eficiență misiunile culturale ale posturilor de televiziune din ce în ce mai puțin orientate către valorile istorice intrate în universalitate și mult mai atent asupra actualităților în materie de evenimente și personaje ale noilor generații ceea ce nu este rău dar rămâne totuși ... insuficient ...
În ultima parte a vieții sale, NICOLAE HERLEA s-a bucurat enorm în calitate de Președinte de Onoare al Juriului la Festivalul și Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila – Manifestările Darclée – fondate în urmă cu peste un sfert de veac de marea artistă soprana MARIANA NICOLESCO. Astfel NICOLAE HERLEA s-a bucurat de grandioase sărbătoriri cu prilejul împlinirii vârstei de 75 și 80 de ani iar în urmă cu 10 ani la împlinirea vârstei de 85 de ani cu prilejul ultimei ediții a Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée la carea avea să participe. A fost sărbătorit pe scenă în aplauzele publicului, ale participanților și ale oficialităților municipale.
În conferințele pe care le-am ținut cu acele prilejuri în anii 2007 și 2012, am omagiat personalitatea sa extraordinară și am ilustrat analitic dar afectiv unicitatea estetică a vocalității sale. NICOLAE HERLEA rămâne în istorie primul bariton român afirmat pe marile scene ale teatrului liric mondial precum Teatro alla Scala din Milano sau New York Metropolitan Opera, ori Grand Opéra de Paris sau London Royal Opera House și încă multe altele.
NICOLAE HELEA a fost un deschizător de drumuri atât prin condiția sa istorică de prim bariton român afirmat în lume cât și prin geniala gândire artistică prin care reunea natura vocală unică și estetismul interpretativ încălzind mesajul său cu o rară căldură umană.
L-am cunoscut și m-am împrietenit cu el încă din anii de liceu iar în anii studenției mele la Medicină, prietenia noastră s-a intensificat atât de mult în cât, la revederea peste niște ani de la plecarea mea în lume, ne-am comportata ca și cum am fi vorbit cu o zi înainte. Anumite prietenii au acel potențial mental și afectiv care le menține într-o totală și viguroasă prospețime ... Pot spune că legătura mea cu el ... de suflet și de minte ... așa cum îi plăcea să spună adesea, continuă și astăzi prilejuindu-mi extatice momente ale unor splendide aduceri aminte ale ocaziilor oficiale dar și al foarte numeroaselor prilejuri umane, private, ale întâlnirilor noastre.
Cât am trăit în străinătate, veneam în țară doar vara 6 săptămâni și iarna alte trei. Cu aceste prilejuri, mergeam acasă la NICOLAE HERLEA de foarte multe ori singur, fiind doar eu cu el, dar și la celelalte întruniri la care invita prietenii și colegii săi de mare prestigiu.
Port în suflet momente de mare intensitate în care Omul NICOLAE HERLEA mi se revela cu sinceritate și Duios Simț al Datoriei față de Istorie, de Posteritate, pentru a fi perpetuat Generațiilor Viitorului dincolo de Patrimoniul Audio și Video al intepretărilor sale legendare.
În acest context uman de Dragoste și Prietenie și cu marea încredere în competența și buna mea credință față de Valorile Naționale din a cărei Galerie Glorioasă făcea parte întru Eternitate, acest Mare Om, Artist și Prieten a dorit să-l perpetuez uman, muzicologic dar și editorial pentru cartea vieții sale la care lucrez din greu datorită dificultăților întâmpinate în obținerea completă a cronologiei artistice și a materialului fotografic pentru a completă așa cum se cuvine o evocare de maximă valoarea artistică, istorică și umană. Cu ajutorul lui Dumnezeu, îmi va sosi materialul pe care îl aștept și atunci evenimentul editorial va putea fi programat.
Marele Artist a dorit ca titlul cărții sale să fie ... NICOLAE HERLEA ... Adevărul despre Adevăr ... și, stimulat de acest titlu și de felul în care el îmi vorbea despre Adevăr și despre ... Adevărul despre Adevăr ... foarte greu de formulat, am scris un Eseu introductiv intitulat ca atare și pe care l-a gustat profund sub semnul afinităților umane și culturale prin care eram legați ...
Vorbind despre această carte a vieții lui, mi-a încredințat zeci și zeci de ore de imprimări ale conversațiilor noastre, momente emoționante în care Omul Herlea vorbea despre Artistul Herlea uneori chiar cu ochii umezi ... Iar eu eram copleșit să constat, dincolo de eforturile enorme pe care le-a făcut pentru a se pregăti la cel mai înalt nivel, câtă suferință a putut să îndure un Om care, prin generoasa personalitate artistică, a răspândit în jurul lui Bunătate, Entuziasm și Bucurie ... Incredibil! ... Dar ... de multe ori ... îmi spunea ... Astea să nu le scrii! ... ceea ce i-am promis solemn dar ... mărturisesc ... mă abțin cu greu ...
Întâlnirile noastre ... de suflet și de minte ... se desfășurau mereu astfel: la ora 11 veneam la el acasă și până la ora 14 înregistram cu aparatul mp3 conversațiile noastre, întrebări și răspunsuri dar și spontane evocări, descrieri, retrăiri ale vremurilor de odinioară ... La ora 14 ne așezam la masă ... Foarte puțină lume știe cât de bine gătea marele artist are făcea niște supe și niște sosuri la fripturi delicioase ... Dar înaintea lor iubea așa numitele ... ”antreuri” ... simple și trainice precum le-a pomenit și gustat în casa părintească de mic copil ... Dar la aceste mese mai gustam și niște salată de boeuf, sarmale, murături, torturi și prăjituri preparate cu mare dragoste de către sora lui, Ecaterina zisă ... ”Kala” ... de către el când era foarte micuț ... și așa i-a rămas numele și astăzi când vorbesc despre ea cu Simona, soția sa, medic ginecolog plurispecializat și de mare prestigiu la Frankfurt sau cu cei doi fii ... Robert și Philipp ... cu care păstrez o permanentă legătură ...
La mesele acestea, fie că eram doar eu, fie că erau și ceilalți prieteni, se bea un vin alb demisec oarecum parfumat și pecare îl aducea într-o carafă specială care conserva temperatura la care era ținut. Îl beam totdeauna simplu ca să-l gust foarte bine și pentru apă aveam un pahar separat. Mesele la el aveau atât solemnitatea prestigiului cât și trăinicia afectivă gospodărească a tradiției de familie în care trăise și în care mă regăseam perfect și eu care copilărisem tot într-o familie de oameni gospodari care erau părinții mei.
Iar în timpul mesei, câte nu-mi mai poovestea și evoca din viața sa personală dar și publică și ne amuzam; sub aspect interlocutorial, el era mult mai degajat când vorbea spontan, la șuetă, de cât în contextul riguros de interviu unde atenția și, de ce nu, prudența, îl făceau să fie mai mult instituțional de cât uman, mai mult solemn de cât afectiv; și era normal fiindcă personalitatea sa era uriașă. La masă însă ... era degajat, vesel, jovial, spunea și gusta chiar bancuri și chiar mai decoltate, uneori superdecoltate, și râdeam iar el ... la momentul oportun ... umplea din nou carafa cu acel vin extraordinar ... La un moment dat îmi zice: ... Ți-am spus în aceste multe ore atâtea lucruri pe care nu ți le-am relatat atunci când ai imprimat în acele trei ore! ... La care eu i-am replicat: ... Să fii tu sănătos, nimic nu se va pierde fiindcă micuțul aparat, ascuns bine după o glastră de flori, a continuat să imprime! ... La care el râzând continuă: ... Vai! Dar eu ți-am spus atâtea lucruri care trebuie să rămână doar între noi! ... Iar eu l-am asigurat că între noi va rămâne fiindcă nimeni nu va avea acces la aceste imprimări. De atunci, el era foarte liniștit în acele trei ore de lucru dinaintea meselor și îmi spunea ... Ceea ce nu am explicat destul acum, voi continua degajat la masă când aparatul tău va continua să imprime! ... Masa începea la ora 14 iar pe la 17, când aducea deja a treia carafă ... ascultam niște discuri ... Dorea mai întâi ”Samson et Dalila” și ”Don Carlo” cu ... Elena Cernei ... pe care o adorase încă de la începutul carierei; urma ”Anna Bolena” cu Mariana Nicolesco pe care o admira enorm și apoi se continua cu alți artiști români dar și străini dintre care nu lipseau Enrico Caruso, Beniamino Gigli și Titta Ruffo sau Riccardo Stracciari ... Pe urmă, îl rugam să pună imprimări cu el, arii din opere și ... canzonette ... pe care le interpreta într-un mod care i-a uluit chiar și pe italieni și, în mod deosebit, pe napoletani ... Iar el se ridica de la masă și cânta peste imprimare cu vocea lui la momentul respectiv și care conservase sonoritate, culoare, vibrato, căldură la modul intact ... un fenomen unic ... care ... contrazicea însăși Rigorile Biologice ale Naturii ... confirmându-mi că ... Vocea Umană poate fi o Chintesență Eternă a Verbului Vocal sub Divina Binecuvântare ... Asistam cu emoționantă uimire la un spectacol unic și de care mă bucuram doar eu mulțumind și astăzi lui Dumnezeu pentru această șansă formidabilă ...
I-am spus emoționat ... Tu ai putea cânta pe scenă ca atâți alți artiști ce nu reușesc performanța aceasta la vârsta ta ... iar el îmi săpunde ... Nu, dragă Ștefan, fiecare lucru are vremea lui dincolo de care trebuie încheiat cu demnitate și sobrietate ... O adevărată Lecție de Etică și Morală Artistică ...
Apoi se mai umplea o carafă și continuam să discutăm multe și felurite și toate imprimate ...
Pe la ora 2 noaptea, cu toate insistențele sale de a mai rămâne, chemăm totuși un taxi fiindcă doream să-l las să se odihnească. Iar el, după o îndelungă îmbrățișare, îmi spunea ... Mă suni când ajungi acasă ... ceea ce făceam și mai continuam o oră să vorbim dar ... nui se mai imprima nimic ...
Același ritual a avut loc ... acum zece ani ... Marți 28 August 2012 ... când, după ce ne-am întors de la Brăila și ne-am mai văzut între timp, pentru ziua lui de naștere ... 85 de ani ... m-a dorit acasă la el, doar pe mine ... Simona și cei doi fii erau la Frankfurt cu activitățile lor iar el a vorbit cu ea la telefon; eram acolo când sunase și îi spunea că este cu mine. La un moment dat a trecut pe la el prietenul Ștefan Gheorghiu cu un imens buchet de flori, a stat puțin și, înainte de a pleca, ne-a făcut niște fotografii care au fost ultimele ...
Am continuat ritualul întâlnirilor noastre; toate suferințele de care se mai plângea la telefon, în astfel de întâlniri, parcă încetau miraculos ... Atunci am imprimat ultima dată glasul lui ... avea 85 de ani ... și cânta divin peste propriile imprimări făcute cu decenii în urmă ...
Ultima îmbrățișare, de data aceea, nu a mai fost la ora 2 noaptea ci la ... ora 3 ... Mi-era teamă să nu se obosească dar el nu dorea să încheiem lunga noastră întâlnire ... Îmbrățișarea a fost mai lungă ... iar când m-am urcat în taxi, am privit fereastra salonului său ... iar el era la fereastră cu ... ultima bezea ... Avea niște presentimente pe care încercam să le atenuez ... Când am revenit în noiembrie 2012, mi-a spus la telefon că au sosit fii lui să-l ia la Frankfurt pentru niște investigații și am continuat să vorbim la telefon, el de acolo iar eu de la Roma până cu ... o săptămână ... înainte de mare plecare ... luni 24 februarie 2014 ...
Dar
acea ultimă zi petrecută ... Marți
28 August 2012 ...
rămâne una dintre cele mai emoționante legate de cel ce continuă
să-mi fie Omul, Artistul, Prietenul NICOLAE HERLEA ... de acolo ... din ... DIVINA ARMONIE UNIVERSALĂ ... unde vibrația sa sufletească și vocală vor continua să răsune ... ÎN ETERNITATE ...
