HARICLEA DARCLÉE în istoria teatrului liric universal

Hariclea Darclée (Brăila, 10 iunie 1860 – Bucureşti, 10 ianuarie 1939) a fost cea mai mare personalitate artistică a teatrului liric mondial în perioada dintre 1888 și 1918. Cercetătorii istorici ai fenomenului artistic în opera lirică au recunoscut faptul că, datorită expresivităţii scenice şi temperamentului dramatic excepţional, Hariclea Darclee a revoluţionat stilul interpretativ în opera lirică. Ilustrul studios italian Rodolfo Celletti a definit-o cea mai completă voce a timpului său, moştenitoarea sopranelor dramatice de agilitate din perioada verdiană de început.

Hariclea Darclée a început studiile de canto la Bucureşti cu marele profesor şi compozitor George Stephănescu; a debutat în concert la Brăila, în 1881. Hotărâtă să perfecţioneze tehnica vocală şi să se dedice unei cariere artistice internaţionale de mare prestigiu, pleacă la Paris unde studiază cu marele bariton francez Jean–Baptiste Faure şi cu profesorul Edmond Duvernois, cel ce a introdus realismul în canto; întâlnirea cu Duvernois este foarte importantă pentru artista care avea să promoveze intens în cariera sa verismul italian. Odată, înainte de plecarea în Franţa, George Cavadia, marele compozitor şi artist liric, a întrebat-o pe tânăra Hariclea care ar fi motivele pentru care studiază canto. Răspunsul a fost articulat în patru cuvinte: independenţă, voinţă, progres, creativitate. Aceste patru cuvinte au definit practic cele patru concepte de foarte mare importanţă devenite patru principii fundamentale precum patru puncte cardinale ale unei viitoare personalităţi implicate ulterior în viaţa şi destinul modern al teatrului liric mondial.

HARICLEA DARCLEE cu părinții

Conservând nealterată identitatea sa graţie independenţei, Hariclea Darclée a dezvoltat voinţa a noi dimensiuni existenţiale, analitice şi exprsive atingând perfecţionismul progresului înobilat de extazul profund prin care valenţele creative devin facultăţi creatoare dezvoltând expresivitatea estetică vocală la acel nivel de gravă importanţă prin care interpretarea artistică devine un eveniment istoric. Datorită acestui fapt, Hariclea Darclée a oferit creaţiei originale în opera lirică o contribuţie fără precedent şi fără termen de comparaţie în istoria universală a teatrului liric. Deci, fata cu idei atât de clare încă de la început, a demonstrat o deosebită coerenţă în extraordinara sa carieră desfăşurată efectiv sub semnul independenţei, voinţei, progresului şi creativităţii.

HARICLEA DARCLEE și fiul său, compozitorul ION HARTULARY DARCLEE

După progresele manifestate în urma aprofundatelor studii de tehnica vocală şi ale însuşirii unui anumit repertoriu, tânăra soprană este remarcată în timpul unei audiţii la Grand Opéra de Paris de către compozitorul Charles Gounod care rămâne entuziast de vocea sa, de talentul şi de portamentul scenic. Dar mai ales vocea îi dădea o neobişnuită senzaţie a unui cânt atât de energic în cât, deşi foarte feminin, manifesta ceva viril în eroismul din atitudini şi din virtuozitatea cu caracter foarte hotărât. Acest eroism al cântului său manifestat chiar şi în nuanţe de pianissimo, îl face pe Gounod să se gândească la Jeanne D’Arc; şi, prin intermediul mecansimului fonetic al unei armonii imitative – Hariclée-D’Arc-Darclée – Charles Gounod îi elaborează numele artistic adoptat imediat de artistă: Hariclea Darclée. 

  CHARLES GOUNOD (dedicație autografată pentru Hariclea Darclée)

Foarte interesantă este identitatea acestei mari personalităţi. La naşterea sa, tatăl Ion Haricli, foarte trist că nu i s-a născut băiatul pe care şi-l dorea ca să-i poarte mai departe numele, a decis să boteze fetiţa cu un nume derivat din numele de familie pe care îl va pierde ulterior prin căsători; deci a decis să o boteze ... Hariclia ... devenită apoi Hariclea sau chiar Hariclée ori Ericlea. La evenimentul pe care îl putem considera ... naşterea sa artistică, un părinte spiritual, de data aceasta, în persoana lui Charles Gounod, îi conferă un nou „botez” definindu-i identitatea pentru eternitate ... Hariclea Darclée ...

Trebuie să mărturisesc că am înţeles senzaţia lui Gounod la auzul excepţionalei voci ale marii noastre artiste, după mulţi ani, atunci când, pregătind o emisiune interviu pentru Radiodifuziunea Română realizată împreună cu redactorul Mihaela Soare, l-am întrebat pe marele meu prieten, tenorul Giuseppe Di Stefano, ce anume l-a frapat la Maria Callas când a auzit-o alături de el prima dată pe scenă; mi-a răspuns exploziv: cântul foarte viril al unei femei fascinante care manifestă în voce o energie şi o vigoare bărbătească deşi exprimă cu gust un mesaj feminin. Atunci mi-am dat seama ce senzaţie trebuia să fi avut Gounod ascultând vocea sopranei noastre.

Hariclea Darclée a avut debutul absolut la Opera Mare din Paris în rolul Margaretei din opera „Faust” de Gounod în 1888; succesul de public şi de presă a fost grandios; întreg Parisul vorbea despre noua stea a teatrului liric care apăruse iar ofertele de noi contracte au început să apară rapid atât pentru teatre franceze cât şi străine demarând efectiv cariera sa internaţională. În anul următor, 1889, tot la Opera Mare din Paris, o înlocuieşte pe marea soprană Adelina Patti în rolul Julietei din opera „Romeo et Juliette” de Gounod repurtând acelaşi triumfal succes de public şi de presă. Noi turnee în Franţa şi în străinătate între care şi un turneu în Rusia aduc confirmarea unei personalităţi artistice excepţional lansate. În anul 1890, soseşte în Italia, la Milano, unde, după toate succesele repurtate, se dedică unui studiu asiduu asemenea unei studente începătoare cu intenţia de a valorifica absoluta sa bravură de vocalistă pefecţionistă şi în contextul muzical, literar şi fonetic al repertoriului italian şi al repertoriului universal interpretat în acea perioadă în limba italiană în teatrele italiene. Rezultatul muncii sale a fost extraordinar iar ocaziile debutului la Teatro alla Scala din Milano au sosit imediat. Debutul său la Scala a avut loc la 26 decembrie 1890, în seara inaugurală a stagiunii, cu opera „Le Cide” de Massenet în rolul Chimène, alături de cei mai mari artişti ai vremii precum soprana Adelina Stehle, tenorul Franco Cardinali, bartonii Mario Ancona şi Francesco Navarrini şi basul Armand Castelmary; au fost 14 reprezentaţii interpretate de Hariclea Darclée cu foarte mare succes; în continuarea stagiunii, marea noastră artistă a interpretat la 21 februarie 1891, rolul Odalea la premiera absolută a operei „Condor” de Gomes în cadrul unei producţii cu 10 reprezentaţii tot de foarte mare succes; la 24 martie 1891 debutează în rolul Santuzza din opera „Cavalleria rusticana” de Macagni în 3 reprezentaţii. Prima sa stagiune la Scala este marcată de un triumf absolut. Agenţii teatrali şi tinerii compozitori îi oferă ocazii fantastice de afirmare în mod deosebit în opere ale Verismului, tânăra şcoală de compoziţie care începea să se dezvolte în teatrul liric italian şi să se afirme şi în străinătate. Din 1890 până în 1916, Hariclea Darclée a apărut la Teatro alla Scala din Milano în 100 de serate glorioase interpretând atât opere de repertoriu cât şi premiere absolute sau prime execuţii în teatru. Una din aceste serate a fost şi aceea din 8 aprilie 1892, când artista a apărut într-un concert dedicat centenarului naşterii lui Gioacchino Rossini; Darclée a intepretat aria „Inflamatus” din „Stabat Mater” de Rossini sub bagheta dirijorului Edoardo Mascheroni şi rugăciunea din opera „Mosé” de Rossini sub bagheta lui Giuseppe Verdi; a fost un eveniment de extraordinară importanţă în istoria Teatrului Scala din Milano. 

HARICLEA DARCLÉE (Tannhäuser de Wagner – Teatro alla Scala, 1890)

După Scala, Hariclea Darclée a început o colaborare foarte importantă cu Teatro dell’Opera din Roma şi cu toate celelalte teatre importante ale Italiei. Devenită rapid o stea mondială, Hariclea Darclée a fost aclamată în mari şi triumfale turnee în foarte multe ţări din Europa, America de Sud şi de Nord datorită faimei atinse şi al entuziasmului de public, critică dar şi al admiraţiei iluştrilor colegi şi dirijori cu care a colaborat: dirijorii Leopoldo Mugnone, Edoardo Mascheroni, Arturo Toscanini; tenorii Emilio De' Marchi, Francesco Tamagno, Enrico Caruso; baritonii Mattia Battistini, Antonio Cottogni, Mario Ancona, Eugenio Giraldoni, pentru a cita doar unele grandioase personalităţi ale timpului său. 

HARICLEA DARCLEE - Wagner TANNHAUSER Elisabetta - Scala, 1890, premieră

O privire panoramică asupra repertoriului său relevă trăsăturile caracteristice ale personalităţii sale artistice excepţionale. A interpretat roluri din diverse tipologii vocale: soprană lejeră, soprană lirică, soprană lirico – spinto, soprană dramatică, soprană Falcon, mezzosoprană şi contraltă. A interpretat 58 de roluri în 56 de opere de 31 de compozitori dintre care 12 au fost compozitori de tradiţie (39%) şi 19 au fost compozitori debutanţi (61%). Dintre cele 56 de opere interpretate, 32 au fost opere de tradiţie (57%) şi 24 au fost premiere istorice (43%) dintre care 13 opere create special pentru vocea sa, iar din acestea 12 interpretate în premieră absolută (22%); 16 opere a interpretate în premiere istorice de foarte mare importanţă (29%). Faptul că 43% adică aproape jumătate din reperrtoriul său sunt opere originale, atestă poziţia singulară pe care Hariclea Darclée o ocupă în istoria universală a teatrului liric pe care ea a influenţat-o într-un mod determinant.

HARICLEA DARCLEE - Catalani LA WALLY, 21 ianuarie 1892, Scala, premiera absolută

Repertoriul interpretat în premieră absolută în ordinea alfabetică a autorilor:

1. Catalani LA WALLY rolul Wally – 21 ianuarie 1892, Teatro alla Scala din Milano;

2. Catargi ENOCH ARDEN rolul Ammie Lee – 1904, Bucureşti;

3. De Lara AMY ROBSARD rolul Amy Robsard – 1897, Montecarlo;

4. Franchetti CRISTOFORO COLOMBO Isabella di Aragona, Ikuamota – 10 iunie1892, Genova;

5. Gomes CONDOR rolul Odalea – 21 februarie 1891, Teatro alla Scala din Milano;

6. Mancinelli HERO E LEANDRO rolul Hero – 1897, Madrid;

7. Mascagni IRIS rolul Iris – 22 noiembrie 1898, Roma;

8. Mascagni I RANTZAU ROLUL Luisa – 10 noiembrie 1892, Florenţa, Teatro La Pergola;

9. Pacchierotti EIDELBERGA MIA rolul Catina – 1909, Buenos Aires;

10. Panizza AURORA rolul Aurora - 1909, Buenos Aires;

11. Puccini TOSCA rolul Floria Tosca – 14 ianuarie 1900, Roma;

12. Vallini IL VOTO rolul Maria – 27 noiembrie 1894, Roma.

HARICLEA DARCLEE - Mascagni IRIS, Roma, 22 noiembrie 1898, premieră absolută

Repertoriul interpretat în cadrul premierelor locale de foarte mare importanţă totalizează o serie de 24 de evenimente dintre care voi ilustra pe cele care au avut loc în teatre importante şi în opere de mare popularitate de-a lungul celor treizeci de ani de carieră internaţională:

HARICLEA DARCLEE - Gomes CONDOR Odalea, Scala, 21 februarie 1891, premieră absolută

• Glinka IVAN SUSANIN – 1890, Nisa;

• Mascagni L’AMICO FRITZ – 1891, Florenţa, Teatrul La Pergola;

• Mascagni IRIS – 1899 Milano, Teatro alla Scala;

• Mascagni I RANTZAU – 1892 Roma, Teatro dell’Opera;

• Massenet LE CIDE – 1890 Milano, Teatro alla Scala;

• Puccini MANON LESCAUT – 1894 Milano, Teatro alla Scala;

• Puccini LA BOHEME – 1896 Buenos Aires, prima reprezentaţie în America;

• Puccini TOSCA – după premiera absolută de la 14 ianuarie 1900 la Teatrul de Operă din Roma, a fost interpretată în premieră locală la:

  • Torino, Teatro Regio, 20 februarie 1900;

  • Milano, Teatro alla Scala, 17 martie 1900;

  • Lisabona, 19 ianuarie 1901;

  • Bucureşti, 18 ianuarie 1902;

  • Montecarlo, 28 martie 1903;

• Strauss DER ROSENKAVALIER, 1911 Roma, Teatro dell’Opera;

• Verdi SIMON BOCCANEGRA, 1891, Roma, Teatro dell’Opera, cu baritonul Mattia Battistini în rolul itular;

• Wagner TANNHÄUSER, 1891, Milano, Teatro alla Scala;

Puccini TOSCA Roma, 14 ianuarie 1900, premieră absolută, afiș

Aceste date statistice atestă valoarea absolută a personalităţii artistice a sopranei Hariclea Darclée a cărei influenţă benefică a fost determinantă pentru lansarea şcolii veriste în istoria modernă a teatrului liric mondial.

 HARICLEA DARCLÉE (Tosca de Puccini – Teatrul Costanzi din Roma, 1900)

Vocea discografică a marii noastre artiste continuă să fie un obiectiv încă nerealizat de către cercetătorii pasionaţi ai colecţiilor printre care mă număr şi eu. Continui să caut şi am convingerea că într-o bună zi voi găsi acele înregistrări deocamdată ascunse lumii contemporane. Darclée a realizat cu Casa Discografică Fonotipia înregistrări cu arii şi şcene din operele „Don Pasquale” de Donizetti, „La Traviata” de Verdi, „Iris” și ”Cavalleria rusticana” de Mascagni şi „Tosca” de Puccini.

GIACOMO PUCCINI fotografie cu dedicație pentru HARICLEA DARCLEE

Ceea ce avem din înregistrările marii noastre artiste sunt două cântece româneşti: „Cântecul fluieraşului” de George Stephanescu care a fost şi primul său maestru de canto în România şi „Vai mândruţo dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu. Sunt două cântece cu acompaniament de pian pe care artista le-a imprimat la o vârstă înaintată după încheierea carierei şi care se află în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române şi a Casei de Discuri Electrecord care le-a editat în cadrul unei antologii de lied intitulată Vers şi Cântec Românesc în vesiune LP ECE 01310 (1975) şi în CD EDC 970 (2010). Aceste două cântece au o durată totală de două minute şi treizeci şi cinci de secunde; şi totuşi am reuşit să aprofundez evaluarea parametrilor de sonoritate şi timbru integraţi în tehnica vocală şi în mentalitatea estetică ale acestei geniale artiste.

https://www.youtube.com/watch?v=h4hJ6-wXuwE 

Aplicând acestor două înregistrări un riguros protocol de Fonologie Analitică Tehnică şi Estetică bazată pe Semiotica Sunetului Vocal, putem constata merite vocale de importanţă ţinând cont şi de vârsta artistei la momentul respectiv:

• sonoritatea admirabil rezonată într-un efect de kopfstimme în coloană largă cu un timbru intens şi un vibrato foarte compact;

• vibrato-ul manifestat cu o impresionantă delicateţe constant condusă chiar şi atunci când sonoritatea este elaborată într-o dinamică de diminuendo; acest vibrato menţine o anumită vigoare în toate nuanţele expresive ale sonorităţii şi ale timbrului;

• efectul de nonvibrato este căutat într-un mod foarte subtil în anumite situsuri ale frazării vocale;

• intervalul de octavă superioară într-un context al frazei literare care impune frazării vocale o articulaţie energică în slujba dicţiunii înnobilate de o anumită inflexiune a timbrului perfect calibrat pe emotivitatea momentului poetic;

• elasticitatea respiraţiei datorită echilibrului perfect dintre funcţionalitatea sprijinului şi a susţinerii coloanei sonore;

• extraordinara stabilitate laringiană la o vârstă înaintată;

• mai ales în primul cântec, linea vocalităţii solicită de mai multe ori emisia lui do2 impostat într-o coloană largă de sunet intens timbrat într-o nuanţă destul de închisă şi cu un vibrato foarte compact la limita de nonvibrato; de observat cum, în partea inferioară a extensiunii vocale solicitată de aceste cântece, artista recurge la nuanţe timbrale luminoase (aspect extrem de rar remarcat în tehnica vocală) care asigură elasticitatea emisiei în deplină vigoare laringiană pe do2 şi pe fa2 ce sunt emise cu elan integrat cu multă grijă în estetismul unui gust rafinat;

• într-un total de 155 de secunde (mai puţin de trei minute) am putut constata atâtea splendide aspecte estetice pentru a ne face o idee foarte clară de ceea ce însemna organizarea vocală şi mentalitatea stlistică a acestei mari artiste.

 https://www.youtube.com/watch?v=yPWODz4Ie6s

Retrasă de pe şcenă din anul 1918, Hariclea Darclée a devenit o formidabilă profesoară de canto. Când soprana Gina Cigna, foarte tânără, se prezintă la o audiţie la Teatro alla Scala din Milano, dovedind calităţi vocale care aveau nevoie de o anumită perfecţionare şi calibrare pentru a corespunde exigenţelor marelui teatru, Arturo Toscanini a îndrumat-o să meargă la ... Signora Hariclea Darclée ... considerată de el drept singura personalitate a epocii în măsură să instruiască vocile la cel mai înalt nivel. Peste ani când Gina Cigna a încheiat cariera şi a devenit profesoară de canto, a transmis mai departe învăţăturile primite noilor generaţii de artişti italieni şi străini printre care s-au numărat şi trei personalităţi ale şcolii româneşti de canto în ordinea cronologică: mezzosoprana Elena Cernei, sopranele Magdalena Cononovici şi Maria Slătinaru – Nistor.

Peste ani, ajuns în Italia, am avut norocul de a mă perfecţiona în studiul muzical al repertoriului italian cu marele dirijor de valoare internaţională Giuseppe Morelli. Maestrul Morelli mi-a povestit că, pe vremea când era foarte tânăr asistent al compozitorului Umberto Giordano, acesta îi spuse într-o zi cum că a doua zi trebuia să vină foarte elegant îmbrăcat deoarece va veni ... Madame Hariclea Darclée ... cu o elevă pentru o audiţie în rolul Maddalena din opera sa „Andrea Chénier” pe care trebuia să o dirijeze la Teatro Comunale din Bologna. A doua zi, Maestrul Morelli, elegant îmbrăcat, foarte emoţionat să o cunoască personal pe creatoarea rolului Floria Tosca, primadonna care îi solicitase lui Puccini să compună aria Vissi d’arte ce nu se afla iniţial în partitură. După foarte mulţi ani, Maestrul Giuseppe Morelli continua să fie foarte emoţionat de profunda impresie pe care i-o lăsase grandoarea din simplitatea elegantă de autentică Divă care era Darclée iar eu ascultam relatările cu o emoţie extraordinară. Audiţia a reuşit foarte bine, tânăra elevă a debutat în Italia în rolul Maddalenei din opera „Andrea Chénier” de Umberto Giordano sub bagheta compozitorului începând o glorioasă carieră internaţională: era soprana Stella Roman din România. Peste ani, în Statele Unite, Stella Roman avea să lege o amiciţie profundă cu marea soprană Mariana Nicolesco căreia îi transmitea valorile preluate cândva de la Hariclea Darclée.

Nimic nu este întâmplător! Este un leitmotiv al peregrinărilor mele în Universul Verbului Vocal consacrat la cel mai înalt nivel al perfecţionismului uman în Artă. Cercetările mele în Arhivele Teatrului alla Scala din Milano legate de prezenţele româneşti de-a lungul istoriei, m-au condus la o concluzie statistică de mare însemnătate pentru naţiunea noastră: sopranele care au avut cel mai mare număr de premiere absolute sau de interpretări în premieră pentru Scala, sunt Hariclea Darclée şi Mariana Nicolesco.

Nimic nu este întâmplător! Marea artistă Mariana Nicolesco a fondat Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, aflate sub Înaltul Patronaj UNESCO, menite să onoreze memoria legendarei predecesoare şi Cursurile de Măiestrie Artistică pe care le-a oferit între anii 1995-2022 reunind, la Brăila, aproape 3000 de tinere talente din 50 de ţări și 5 continente. Două decenii am fost membru al Juriului Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée şi am luat parte la toate manifestările din cadrul ediţiilor Festivalului şi la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Class, ale Marianei Nicolesco. În cele 18 conferinţe pe care le-am susţinut am reparcurs şi trăit împreună cu publicul, marile momente artistice ale sopranei Hariclea Darclée, emoţia şi bucuria conjugându-se în tonalitatea celui mai incandescent entuziasm prin care se perpetuează magistral memoria marii artiste.

MARIANA NICOLESCO

Hariclea Darclée rămâne în istoria teatrului liric universal acea extraordinară personalitate atristică pe care am definit-o cândva voce a două secole; a reunit în arta sa clasicism, belcanto, romantism, verism şi realism influenţând fundamental destinul teatrului liric şi al vocalităţii. Prospeţimea sufletească, robusteţea spirituală, complexitatea culturală, majestuoasa stăpânire tehnică şi estetică a grandioasei sale naturi vocale, au făcut din Hariclea Darclée un mit al eternei tinereţi sub semnul fascinant al unei frumuseţi care rămâne în continuare un simbol încă de descoperit şi de aprofundat. Dovada concretă o consituie faptul că, în ultima sa stagiune artistică din anul 1918, după treizeci de ani de carieră internaţională, s-a retras sub semnul elanului tineresc interpretând pentru ultima dată „Roméo et Juliette” de Gounod, „Cavalleria rusticana” de Mascagni dar mai ales rolul titular din opera „Carmen” de Bizet.

Memoria marii artiste Hariclea Darclée este o datorie sfântă pentru naţiunea noastră şi sunt onorat de a fi dedicat activitatea mea de cercetare ştiinţifică şi artistică pentru a descoperi noi aspecte ale acestei geniale personalităţi care este mereu prezentă în activitatea mea profesională de peste două decenii.

Prof. Dr. STEPHAN POEN

Nimic nu este întâmplător! La 10 ianuarie 1939, Hariclea Darclée lasă această lume pornind în marea şi definitiva călătorie către Eternul Prezent Universal unde o aşteptau un adevărat cor de spirite integrate în Divina Armonie, în ajunul aniversării a treizeci şi nouă de ani de la premiera absolută cu „Tosca” de Puccini prin care marca punctul de inflexiune dintre secole.

Vissi d’arte, vissi d’amore ...  aria pe care geniul ei a simţit-o şi a sugerat-o literar şi muzical lui Puccini, perpetuează în sufletul tuturor sopranelor o imensă flacără a cărei Lumină se îndreaptă către spiritul celei ce rămâne în istoria culturii și a teatrului liric universal Hariclea Darclée.

Pagini de Istorie a Centenarului Operei Naționale București într-un Recital Extraordinar

Vineri, 3 iunie 2022, ora 18,30, în cadrul Stagiunii de Concerte și Recitaluri, Opera Națională București prezintă un Recital Extraordinar intitulat ”Pagini de Istorie” dedicat Centenarului de la Instituționalizare căreia îi este dedicată stagiunea artistică în curs. Conceptul regizoral este semnat de Alexandru Nagy.

Vor participa artiști apreciați și îndrăgiți de public: sopranele Irina Iordăchescu și Mihaela Stanciu, mezzosopranele Oana Andra și Sorana Negrea, tenorul Lucian Corchiș, baritonul Vasile Chișiu și basul Marius Boloș acompaniați de pianistele Monica Gemene și Liana Mareș.

Programul va cuprinde pagini celebre din repertoriul actual dar care au fost interpretate și de-a lungul gloriosului Centenar, arii din operele ”Nunta lui Figaro” de Mozart, ”Bărbierul din Sevilla” de Rossini, ”Don Pasquale” și ”Elixirul dragostei” de Donizetti, ”Nabucco”, ”Rigoletto”, ”Trubadurul”, ”Otello” de Verdi, ”Carmen” de Bizet, ”Samson și Dalila” de Saint-Saëns, ”Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, ”Manon Lescaut” de Puccini.

Actualul Director General al teatrului, dirijorul Daniel Jinga mi-a făcut onoarea de a fi invitat să moderez serata și, în acest sens, voi porni de la momentele artistice prezentate pentru a evoca evenimente și personalități artistice consacrate în cursul Centenarului aniversat, cu proiecțiile unei ample serii fotografice conținând Pagini de Istorie glorioasă ale Operei Naționale București.

În introducerea dedicată fondatorului George Stephanescu, vor putea fi ascultate pentru prima dată în sala teatrului două imprimări ale legendarei soprane românce Hariclea Darclée interpreta multor premiere absolute printre care ”Tosca” de Puccini creată de compozitor pentru vocea ei.

Înainte de această seară de Pagini de Istorie în Recital Extraordinar, aș dori să ofer publicului atât cel ce se va afla în sală cât și melomanilor care consultă acest blog, niște evocări despre fenoemnul cultural și social al operei lirice în țara noastră și, în mod special, la București, din cele mai vechi timpuri.

Originea latină a poporului român a conferit limbii române o bogăție fonetică extrem de luminoasă care a favorizat dezvoltarea muzicalității și a gustului pentru muzica vocală populară și cultă. Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, la București și în alte mari orașe ale țării, au venit foarte multe trupe de operă majoritatea italiene și franceze care au avut un foarte mare succes în fața publicului român cultivat și rafinat datorită seratelor muzicale și literare frecvent organizate în saloanele epocii. Iar odată cu dezvoltarea învățământului muzical, al școlilor și conservatoarelor de muzică, au început să se afirme tineri entuziaști care au manifestat intees față de studiul vocii și au fost atrași de ideea de a studia și a se perfecționa în Franța, Italia, Austria iar orașe precum Paris, Viena, Milano, Roma, au devenit destinații pentru desăvârșirea și perfecționarea în muzica vocală dar și în cea instrumentală. În aceste condiții, s-a creat un ferment social cultural foarte puternic care a favorizat înființarea unui teatru de operă stabil la București – Opera Română – inaugurată la 6 mai 1885 cu LINDA DI CHAMOUNIX de Donizetti.

 

Această extraordinară realizare s-a datorat eforturilor fondatorului GEORGE STEPHANESCU, compozitor, profesor de canto, dirijor, director artistic și manager iscusit. A evoca personalitatea sa înseamnă a sintetiza parcursul social, cultural și artistic care a stat la baza ulteriorului Act al Instituționalizării Operei Române la 8 decembrie 1921.

GEORGE STEPHANESCU (13 decembrie 1843, București – 25 aprilie 1925, București) este o personalitate de cea mai mare importanță pentru cultura română legată de teatrul liric al cărui fondator a fost. Personalitate interdisciplinară – compozitor, dirijor, profesor de canto, organizator al vieții artistice, a fost deschizător al multor drumuri culturale și artistice în istorie.

În activitatea de compozitor s-a remarcat prin: Simfonia în La (1869) prima simfonie românească; Uvertura națională (1882); iar operele compuse au fost: PESTE DUNĂRE (1880), SÂNZIANA ȘI PEPELEA (1880), SCAIUL BĂRBAȚILOR (1885), COMETA (1900), PETRA (1902).

Spiritul componistic al lui George Stephanescu s-a format sub învățăturile lui Eduard Wachmann la Conservatorul din București și ale lui Daniel Auber și Ambroise Thomas la Conservatorul din Paris; profilul său componistic manifestat în aceste câteva creații, este foarte interesant și demn de a fi cunoscut motiv pentru care l-am analizat în studiile mele de Estetică vocală și muzicală publicate și prezentate în activitățile mele profesionale.

Activitatea de dirijor a început-o la Teatrul Național din București dirijând vodeviluri și operete dar urmărind organizarea condițiilor propice pentru inaugurarea unui teatru liric românesc ceea ce a și realizat în 1885 prin prima companie de operă românească, instituționalizată ulterior în 1921.

A fost un profesor de canto care a îndrumat mulți studenți și le-a observat evoluția urmărind constituirea unui adecvat colectiv artistic pentru teatrul de operă; tinerii artiști pe care i-a îndrumat și apoi i-a integrat în prima companie de operă pe care a fondat-o, au devenit rapid mari personalități afirmate în cele mai mari teatre lirice ale Europei precum Scala din Milano, Opera din Paris, și altele, nume precum Elena Teodorini, Hariclea Darclée, Margareta Iamandi, Grigore Gabrielescu, Ion Dimitrescu, Ion Băjenaru și mulți alții.

Legendara soprană  Hariclea Darclée este figura discipolară dominantă a Maestrului său prin activitatea sa extraordinară. Ea este considerată drept cea mai mare artistă a teatrului liric din lume de-a lungul celor trei decenii ale carierei sale internaționale desfășurată între anii 1888 și 1918. 

O privire panoramică și analitică asupra repertoriului său atestă o excepțională vocalitate afirmată în roluri cu cele mai diverse caracteristici stilistice și estetice: de soprană lirică lejeră (Don Pasquale, L'elisir d'amore, Lucrezia Borgia, Linda di Chamounix de Donizetti); soprană lirică (Don Giovanni de Mozart, Guglielmo Tell de Rossini, Maria di Rohan de Donizetti, Manon, Thaïs de Massenet, Hamlet, Mignon de Ambroise Thomas, La Bohème de Puccini, Marschallin în Der Rosenkavalier de Strauss); soprană lirică spinto (Ernani, Simon Bocanegra, Il Trovatore, Un ballo în maschera, Aida, Otello de Verdi, Manon Lescaut de Puccini, I Pagliacci, Zazà de Leoncavallo, Mefistofele de Boito); soprană dramatică (Tannhäuser, Lohengrin, Die Meistersinger von Nürnberg de Wagner, Cavalleria rusticana de Mascagni); soprană Falcon (rolul Valentine din Les Huguenots de Meyerbeer); mezzosoprană (rolul titular din Carmen de Bizet); contralto (rolul Vania din Ivan Susanin de Glinka).

Urmărite cu mare atenție sunt și analizele statistice pe care le-am efectuat asupra repertoriului său: 58 de roluri din 56 de opere compuse de 31 de compozitori, dintre care 12 de tradiție și 19 cărora le-a interpretat operele în premiere absolute; din acele 56 de opere interpretate, 32 sunt de tradiție, 12 au fost interpretate în premieră absolută și 16 în premiere de mare răsunet.

Printre operele interpretate în premieră absolută și compuse pentru vocea ei, de mare importanță artistică și istorică sunt: Tosca de Puccini (14 ianuarie 1900, Roma, Teatro Costanzi), aria Vissi d'arte fiind compusă la sugestia sa, La Wally de Catalani (20 ianuarie 1892, Teatro alla Scala) și Iris de Mascagni (22 ianuarie 1898, Roma, Teatro Costanzi); alte premiere mondiale: Condor de Carlos Gomes (1891, Teatrul alla Scala), I Rantzau (1892, Roma, Teatro Costanzi) de Pietro Mascagni, Cristoforo Colombo de Alberto Franchetti (1892, Genova), Il Voto de Pietro Vallini (1894, Roma, Teatro Costanzi), Hero e Leandro de Luigi Mancinelli (1897, Madrid), Amy Robsard de Isidore De Lara (1897, Opera din Montecarlo), Enoch Arden de Alexis Catargi (1904, Teatrul Național din București), Eidelberga mia de Ubaldo Pacchierotti (1909, Buenos Aires, Teatro Colon), Aurora de Ettore Panizza (1909, Buenos Aires, Teatro Colon).

La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleei Darclée, în 1995, în orașul său natal, marea noastră artistă, soprana Mariana Nicolesco, a fondat Festivalul și Concursul Internațional de Canto ce poartă numele legendarei predecesoare, manifestări așezate sub Înaltul Patronaj UNESCO, la care au participat până în prezent aproape 3000 de tinere talente din 50 de țări și 5 continente. Dintre laureații Marelui Premiu s-au afirmat pe scena Operei Naționale București tineri artiști precum Oana Andra, Ana Camelia Ștefănescu, George Petean, Iulia Merca, Mihaela Maxim, Aurelia Florian, Edith Borsos, Adrian Dumitru, Ioan Hotea, Florentina Soare. În cadrul sesiunilor Master Classes oferite de Mariana Nicolesco între edițiile Festivalului și Concursului au fost omagiați cu Diploma de Onoare și Medalia de Aur Darclée următoarele personalități artistice din trecutul Operei Naționale București: Nicolae Herlea, Valentina Crețoiu, David Ohanesian, Iulia Buciuceanu, Octavian Naghiu, Ioana Nicola, Cornel Stavru, Maria Slătinaru-Nistor, Eugenia Moldoveanu, Magdalena Cononovici, Corneliu Fânățeanu, Lucia Stănescu, Vasile Moldoveanu. În cadrul sesiunii Master Class din 29 iulie – 4 august 2013 a fost inaugurată la Brăila Casa Memorială Petre Ștefănescu-Goangă unde am ținut o conferință despre viața și cariera ilustrului artist în prezența autorităților și a tinerilor artiști participanți.

George Stephanescu a fost un organizator al vieții artistice care, datorită culturii sale enciclopedice în materie de repertoriu și al spiritului său pedagogic elevat, a instruit pe tinerii săi discipoli în însușirea operelor adecvate asigurând repertoriul teatrului liric proaspăt înființat; a adus în țară partiturile operelor pe care le ascultase la Paris în vremea studenției sale și ulterior cu prilejul voiajurilor întreprinse; a montat opere de mare anvergură și dificultate interpretativă pregătind personal artiștii. 

Chiar inaugurarea de la 6 mai 1885 s-a făcut cu LINDA DI CHAMOUNIX de Donizetti urmată de alte titluri precum MASCOTA de Audran, FRA DIAVOLO de Auber, ROMEO ȘI JULIETA de Gounod, ZÂNA ALBĂ de Boildieu, MIGNON de Ambroise Thomas, HUGHENOȚII de Meyerbeer, MARIA DI ROHAN de Donizetti, WILHELM TELL de Rossini, ZAZA de Leoncavallo.

La data de 20 februarie 1898 se reprezintă prima operă românească NINÌ de Constantin Dimtrescu urmată, la 1 noiembrie 1900, de PETRU RAREȘ de Eduard Caudella și, la 17 decembrie 1905, urmată de URGISITUL de Ionel Brătianu; ca să menționez doar primele trei titluri urmate apoi de o foarte lungă serie de titluri românești care au continuat până în zilele noastre. George Stephanescu nu a organizat reprezentarea nici-uneia dintre operele sale fapt de o înaltă valoare etică și morală; dar ... după ce a lăsat această lume, nici-una din operele sale nu a fost vre-odată reprezentate la Opera Română ... și acest fapt are ... semificația lui ...

Sub conducerea lui GEORGE STEPHANESCU, viața artistică a Opeei Române luase o asemenea amploare în cât cele mai mari personalități artistice ale teatrului liric mondial au venit să cânte pe scena Operei Române din București atât la Teatrul Național de pe Calea Victoriei cât și la Teatrul Liric de la Piața Walter Mărăcineanu, de la intrarea în Grădina Cișmigiu. Astfel publicul român a putut admira măiestria unor artiști precum Adelina Patti, Gemma Bellincioni, Luisa Tetrazzini, Mattia Battistini, Félia Litvinne, Titta Ruffo, Leo Slexak, Felix Weingartner, Feodor Șaliapin, Adele Kern, Aureliano Pertile și încă foarte mulți alții.

 

Amploarea importanței naționale și internaționale a tinerilor artiști români apreciați la cel mai înalt nivel de către marii artiști ai timpului, au creat condiții favorabile demersurilor făcute de către GEORGE STEPHANESCU în fața autorităților obținând instituționalizarea Operei Române din București în anul 1921.

În acel an al inaugurării, pe scena Operei din București se afirmau o pleiadă de artiști valoroși afirmați într-un repertoriu foarte vast; sunt artiștii fondatori cărora, în anii următori, li s-au adăugat noi generații de artiști foarte talentați.

• Soprane: Elena Drăgulinescu-Stinghe, Margareta Metaxa, Elena Ivony, Elena Teodorini, Alexandra Feraru, Enrichetta Rodrigo Athanassiu, Cecilia Nasta-Cerchez, Nectara De Flondor, Feea Pomponiu, Alexandra Lupescu Teișan, Mimi Nestorescu, Viorica Vasilescu, Lucreția Enescu, Maria Cojocoreanu, Alexandra Grozea, Victoria Costescu-Duca, Lucia Bercescu Țurcanu, Valentina Crețoiu, Dora Massini, Emilia Guțianu.

• Mezzosoprane: Elena Dobrescu, Constanța Dobrescu, Tana Nanescu, Elena Basarab, Virginia Miciora, Maria Snejina, Maria Moreanu.

• Tenori: Romulus Vrăbiescu, Vasile Rabega, Emil Marinescu, Mircea Lazăr, Dumitru Mihăilescu Toscani, Constantin Stroescu, Alberto Della Pergola, Arnold Georgewski, Eleachim Algazzi, Nicu Apostolescu, Octav Arbore.

• Baritoni: Dimitrie Popovici Bayreuth, Grigore Teodorescu, Aurel Costescu Duca, Grigore Magiari, Jean Athanasiu, Sigismund Zalewski, Petre Ștefănescu-Goangă, Alexandru Lupescu, Alexandru Alger.

• Bași: George Folescu, George Niculescu-Bassu, Rudolf Steiner, Constantin Teodorian, Georgescu Oprișan, Nicolae Păun.

• Dirijorii George Georgescu, Ionel Perlea, Umberto Pessione, Ion Nona Ottescu, Egizio Massini asigurau pregătirea muzicală impecabilă a ansamblului.

• Regizori precum Constantin Pavel, Sigismund Zaleski (baritonul care a continuat activitatea artistică devenind un mare regizor), Adalbert Markowski (de la Opera de Stat din Viena), îndrumau sub aspect teatral și intepretativ soliștii și corul.

Datorită forțelor artistice care deveneau din ce în ce mai puternice și mai numeroase, repertoriul s-a amplificat cuprinzând titluri din toate școlile italiană, franceză, germană, engleză, rusă dar și din școala românească de compoziție operistică; tinerii compozitori erau stimulați și inspirați de artiștii teatrului din toate generațiile de la veterani la tinerii debutanți.

Inaugurarea Operei Române din București instituționalizată a avut loc la 8 decembrie 1921 cu LOHENGRIN de Wagner sub bagheta marelui George Enescu și în regia lui Adalbert Markowski, într-o versiune românească a libretului realizată de poetul Șt. O. Iosif; din distribuție făceau parte: Romulus Vrăbiescu (Lohengrin), George Folescu (Henric), Grigore Teodorescu (Telramund), Grigore Magiari (Heraldul), Elena Ivony (Elsa), Elena Roman (Ortrud). După premiera dirijată de Enescu, la conducerea muzicală a producției au mai contribuit dirijorii Egisto Tango, Ion Nona Otescu, Ionel Pelea, Alfred Alessandrescu. 

Mari artiști români afirmați și stabiliți în străinătate veneau în fiecare stagiune ca să ofere publicului român arta lor și experiența artistică acumulată pe marile scene ale lumii, nume precum Florica Cristoforeanu, Viorica Ursuleac împreună cu soțul său Klemens Kraus reputat dirijor, Maria Cebotari și mulți alții repurtând succese legendare și perpetuate de-a lungul deceniilor de memoria melomanilor și cronicarilor.

 

Opera Română din București, fondată în 1885 și instituționalizată în 1921, a trecut printr-o perioadă de mari dificultăți după bombardarea Teatrului Național și a Teatrului Liric în anul 1944, scene pe care își desfășura activitatea constant. Timp de un deceniu și-a desfășurat activitatea la fostul Teatru Regina Maria de pe Cheiul Dâmboviței unde, în ultimii patru ani ai acestui deceniu, a împărțit localul cu Teatrul de Stat de Operetă fondat în anul 1950.

 

Actuala clădire a Operei Române din București a fost construită în anul 1953 pe baza unui proiect elaborat de Arhitect Octav Doicescu, în vederea a două manifestări internaționale de mare anvergură care aveau loc atunci: Al Treilea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) și Al Patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2-4 august). Este o clădire foarte frumoasă, amplă, bine structurată, amplasată în mijlocul unui parc mare și frumos; are o capacitate de 952 de locuri; în sala de spectacol se află un enorm candelabru cu o sută de brațe de cristal aurit.

După încheierea celor două manifestări internaționale, în luna septembrie, la începutul stagiunii 1953/1954 Teatrul de Stat de Operă și Balet își începea activitatea în noul sediu pe care avea să-l inaugureze la începutul lunii ianuarie cu producția operei DAMA DE PICĂ de Ceaikovsky. Duminică 3 ianuarie 1954 a avut loc avanpremiera iar sâmbătă 9 ianuarie 1954 prima reprezentaţie inaugurală la care au luat parte oficialităţile de la cel mai înalt nivel. Au cântat: Garbis Zobian (Gherman), Petre Ştefănescu-Goangă (Tomski, Zlatogor), Şerban Tassian (Eleţki), Maria Snejina (Contesa), Ioana Nicola (Liza), Zenaida Pally (Polina, Milovzor), Cornelia Gavrilescu (Prilepa), Irina Atanasiu (Guvernanta), Ianula Papadopol (Maşa), George Mircea (Cecalinski), Viorel Ban (Surin), Nicolae Deculescu (Ceapliţki), Nicolae Păun (Narumov), Valentin Vitcovschi (Majordomul).

Marţi 12 ianuarie 1954 a avut loc premiera pentru public interpretată de: Dinu Bădescu (Gherman), Alexandru Enăceanu (Tomski, Zlatogor), Nicolae Herlea (Eleţki), Maria Snejina (Contesa), Dora Massini (Liza), Elena Cernei (Polina, Milovzor), Cornelia Gavrilescu (Prilepa), Irina Atanasiu (Guvernanta), Renée Cornea (Maşa), Dimitrie Scurtu (Cecalinski), Jean Bănescu (Surin), Nicolae Deculescu (Ceapliţki), Nicolae Păun (Narumov), Valentin Vitcovschi (Majordomul).

După această importantă inaugurare cu mare succes de public și de presă, până la finele primei stagiuni a teatrului în noul sediu, au avut loc următoarele premiere – reluări: baletul COPPELIA de Delibes (10 ianuarie – reluare), RUSALKA de Dargomîjski (14 ianuarie – reluare), TRAVIATA de Verdi (19 ianuarie – reluare), RIGOLETTO de Verdi (27 februarie – premieră), GIANNI SCHICCHI de Puccini (1 martie – premieră în România), baletul MACUL ROȘU de Glier (29 aprilie – reluare), MADAMA BUTTERFLY de Puccini (28 mai – reluare). Treptat, în stagiunile următoare, repertoriul de operă și balet s-a extins iar garniturile de artiști s-au consolidat treptat pe măsură ce veteranilor și se alăturau tinerii artiști angajați.

În următoarea perioadă de timp, 1953 – 1974, repertoriul Operei a inclus următorii compozitori cu respectivele opere: Beethoven FIDELIO, Gluck ORFEU, Mozart NUNTA LUI FIGARO, RĂPIREA DIN SERAI, COSI' FAN TUTTE, DON JUAN, FLAUTUL FERMECAT, Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA, Donizetti LUCIA DI LAMMERMOOR, DON PASQUALE, Verdi TRAVIATA, RIGOLETTO, AIDA, TRUBADURUL, OTELLO, FALSTAFF, BAL MASCAT, DON CARLOS, Wagner MAEȘTRII CÂNTĂREȚI DIN NÜRNBERG, LOHENGRIN, TANNHÄUSER, OLANEZUL ZBURĂTOR, Puccini MADAME BUTTERFLY, GIANNI SCHICCHI, BOEMA, TOSCA, TURANDOT, Bizet CARMEN, Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA, Leoncavallo PAGLIACCI, Ceaikovski DAMA DE PICĂ, EVGHENI ONEGHIN, Dargomîjski RUSALKA, Mussorgski BORIS GODUNOV, Borodin CNEAZUL IGOR, Prokofiev LOGODNĂ LA MÂNĂSTIRE, Offenbach POVESTIRILE LUI HOFFMANN, Delibes LAKMÉ, Gounod FAUST, Massenet MANON, Strauss CAVALERUL ROZELOR, Debussy PELLEAS ET MELISANDE, Smetana MIREASA VÂNDUTĂ, Britten ALBERT HERRING, Strauss LILIACUL.

Din creația românească s-au reprezentat: George Enescu OEDIPE, Paul Constantinescu O NOAPTE FURTUNOASĂ, Gheorghe Dumitrescu ION VODĂ CEL CUMPLIT, FATA CU GAROAFE, RĂSCOALA, DECEBAL, Sabin Drăgoi NĂPASTA, Cornel Trăilescu MOTANUL ÎNCĂLȚAT, BĂLCESCU, Doru Popovici PROMETEU, Corneliu Cezar GALILEO GALILEI, Pascal Bentoiu AMORUL DOCTOR, HAMLET, Mansi Barberis APUS DE SOARE, Emil Lerescu ECATERINA TEODOROIU, Nicolae Buicliu DOAMNA CHIAJNA.

De asemenea, în repertoriul teatrului figurau și balete precum COPPELIA de Delibes, MACUL ROȘU de Glier, CĂLĂREȚUL DE ARAMĂ de Glier, FÂNTÂNA DIN BACCISARAI de Asafiev, HAIDUCCI de Hilda Jerea, CĂLIN de Alfred Mendelsohn, LACUL LEBEDELOR, SPĂRĂGĂTORUL DE NUCI, FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ de Ceaikovski, LA PIAȚĂ de Mihail Jora, TRICORNUL de De Falla, CONCERTUL ÎN FA de Gershwin, PRICULICIUL de Zeno Vancea, ROMEO ȘI JULIETTA de Prokofiev, GISELLE de Adam și încă multe altele completau repertoriul teatrului în respectiva perioadă.

Opera Română dispunea de forțe artistice extraordinare, personalități de cultură și prestigiu cărora li s-au adăugat noi elemente valoroase de-alungul primelor decenii:

• regizori: Jean Rânzescu, George Teodorescu, Panait Victor Cottescu, Eugen Gorpșeanu, Hero Lupescu;

• dirijori: Egizio Massini, Jean Bobescu, Alfred Alessandrescu, Mircea Popa, Constantin Silvestri, Constantin Bugeanu, Emanoil Elenescu, Mihai Brediceanu, Sergiu Comissiona, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Mircea Popa, Anatol Chisadji, Paul Popescu, Lucian Anca, Carol Litvin, Cristian Brâncuși, Răzvan Cernat;

• maeștri de cor: Iosif Rosensteck, Gheorghe Kulibin, Stelian Olariu;

• soprane: Dora Massini, Ana Tălmăceanu Dinescu, Valentina Crețoiu, Cornelia Gavrilescu, Arax Savagian, Ioana Nicola, Arta Florescu, Elena Popa, Tea Rămurescu, Judit Lazarovici, Renée Cornester (Cornea), Lella Cincu, Maria Crișan, Iolanda Mărculescu, Magda Ianculescu, Maria Voloșescu, Elisabeta Neculce Carțiș, Teodora Lucaciu, Maria Șindilaru, Elena Dima Toroiman, Zoe Dragotescu, Matilda Onofrei, Marina Krilovici, Maria Slătinaru-Nistor, Eugenia Moldoveanu, Elena Simionescu, Silvia Voinea, Lucia Becar, Elvira Cârje, Cornelia Angelescu, Marina Mirea, Magdalena Cononovici, Cornelia Pop, Lucia Țibuleac, Sanda Șandru, Monica Teodorescu;

• mezzosoprane: Maria Snejina, Virginia Miciora, Maria Moreanu, Venera Rogozea, Irina Atanasiu, Nella Dimitriu, Zenaida Pally, Elena Cernei, Iulia Buciuceanu, Maria Săndulescu, Vera Rudeanu, Michaela Botez, Dorothea Palade, Mihaela Mărăcineanu, Viorica Cortez, Iulia Marpozan, Rodica Mitrică, Veronica Gârbu, Mihaela Agachi, Ruxandra Vlad;

• tenori: Dinu Bădescu, Ionel Tudoran, Mihail Știrbey, George Corbeni, Garbis Zobian, Ion Puican, Pantelimon Frunză, Rudi Ledeanu, George Mircea, Nicolae Șerbănescu, Vasile Diaconescu, Gheorghe Iliescu, Valentin Teodorian, Cornel Stavru, Constantin Iliescu, Ion Stoian, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Corneliu Fânățeanu, Ion Piso, Ludovic Spiess, Vasile Moldoveanu, Antonius Nicolescu, Marcel Angelescu, Florin Farcaș, Florin Diaconescu, Anatol Covali, Constantin Ene, Florin Georgescu, Ionel Voineag;

• baritoni: Petre Ștefănescu Goangă, Șerban Tassian, Alexandru Enăceanu, Dinu Cățuleanu, Mihail Arnăutu, Barbu Dumitrescu, Alexandru Bădulescu, Alexandru Vârgolici, Octav Enigărescu, Ladislau Konya, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Ștefan Petrescu, Vasile Martinoiu, Nicolae Urziceanu, Eduard Tumageanian (Tumagian), Lucian Marinescu, Nicolae Constantinescu, Emil Iurașcu, Nicolae Urdăreanu;

• bași: George Niculescu Bassu, Nicolae Secăreanu, Mircea Buciu, Nicolae Teofănescu, George Ștefănescu, Silviu Gurău, Nicolae Păun, Jean Bănescu, Nicolae Rafael, Viorel Ban, Valentin Loghin, Nicolae Florei, Ioan Hvorov, Constantin Gabor, Constantin Dumitru, Gheorghe Crăsnaru;

• primi balerini: Irinel Liciu, Ileana Iliescu, Elena Dacian, Sanda Orleanu-Jar, Simona Ștefănescu, Alexa Mezincescu, Cristina Hamel, Marta Herțeg, Rina Constantini, Cora Benador, Magdalena Popa, Gabriel Popescu, Gelu Barbu, Gelu Matei, Stere Popescu, Dumitru Bivolaru, Adrian Caracaș, Amatto Checiulescu, Petre Ciortea, Ion Tugearu;

• maeștri corepetitori: Radu Karp, Aglaia Toscani, Lisette Georgescu, Dorina Popovici, Denise Rudeanu, Andrei Pancova, Geo Hallemberg, Elsa Chioreanu, Alice Parascovici, Andrei Kovacs, Jeny Schönbaum, Letiția Flavian;

• maeștri de scenografie și costume: Vally și Theodor Kiriakoff Suruceanu, Ion Ipser, Ion Clapan, Roland Laub, Paula Brâncoveanu, Ofelia Tutoveanu, Cella Voinescu, Ion Mavrodin, Edith Gross, Elisabeta Benedek, Lidia Iovănescu, Toni Gheorghiu;

• maeștri de coregrafie: Anton Romanovski, Oleg Danovski, Tilde Urseanu, Stere Popescu, Vasile Marcu, Gelu Matei.

Directorii Teatrului de Stat de Operă și Balet – Opera Română așa cum i s-a spus totdeauna de către artiști și public – au fost personalități muzicale, artistice și de cultură care au contribuit la evoluția teatrului prin prestigiul experiențelor personale. În primele două decenii – 1954-1974 – acești directori au fost: dirijorul Constantin Silvestri (1953-1955), regizorul Panait Victor Cottescu (1955-1957), dirijorul Constantin Bugeanu (1957-1959), dirijorul Mihai Brediceanu (1959-1966), dirijorul și profesorul Marin Constantin (1966-1969), baritonul și profesorul Octav Enigărescu (1969-1972), scriitorul publicist Mircea Horia Simionescu (1972-1975).

Primul deceniu la noul sediu a fost un deceniu de consolidarea repertoriului și de completarea colectivului cu tineri artiști care au avut prilejul să se dezvolte și să se integreze în carieră alături de modelele veteranilor, personalități care activau în Opera Română încă din perioada interbelică. Deja după acest prim deceniu, Opera Română devenise un teatru de repertoriu foarte puternic iar în deceniul următor, acest repertoriu s-a dublat și au fost angajați noi artiști pe măsură ce se pensionau veteranii.

În cel de al doilea deceniu, 1964-1974, a urmat o perioadă mai relaxată în ceea ce privește disponibilitatea regimului de a colabora cu străinătatea și a consimți turnee individuale și colective ale teatrului chiar în țările capitaliste. În acest sens, dirijori și artiști de valoare atât din țările comuniste cât și din cele capitaliste au început să fie invitați la Opera Română din București. Un prilej foarte bun l-a constituit organizarea Festivalului George Enescu și a Concursului Internațional de Canto, Pian și Vioară, cu începere din toamna anului 1958 când, în cadrul acestei prime ediții, s-a prezentat premiera în limba română cu capodopera OEDIPE de Enescu. Primele șase ediții ale Festivalului – 1958, 1961, 1964, 1967, 1970, 1973 – au fost foarte bogate în evenimente artistice și spectacole extraordinare pe scena Operei Române din București; iar invitarea unor mari artiști străini a continuat și în intervalele de timp de la o edițe la alta a Festivalului Enescu.

În acest context artistic, s-a produs și afirmarea primilor artiști români pe scenele lumii, artiști ce fuseseră remarcați inițial în edițiile Festivalului Enescu.

Prima soprană româncă afirmată la Scala din Milano a fost ELENA TEODORINI urmată de HARICLEA DARCLÉE și mai târziu de FLORICA CRISTOFOREANU, VIORICA URSULEAC, MARIA CEBOTARI, LUCIA BERCESCU-ȚURCANU și VIRGINIA ZEANI. La Scala dar și la Metropolitan s-au afirmat FELIA LITVINNE și LYDIA LIPKOVSKA. În a doua jumătate a secolului al XX-lea se vor afirma în mari teatre sopranele ILEANA COTRUBAȘ, EUGENIA MOLDOVEANU, MARIA SLĂTINARU-NISTOR, MAGDALENA CONONOVICI, ELENA SIMIONESCU, MARINA KRILOVICI, SILVIA VOINEA.

ELENA CERNEI este prima mezzosoprană româncă afirmată pe cele mai mari scene de operă ale lumii precum Teatrul Alla Scala din Milano, New York Metropolitan Opera, Opéra de Paris, Wiener Staatsoper (TRUBADURUL de Verdi), Gran Teatro del Liceu di Barcelona. Din generația următoare de mezzosoprane s-au afirmat VIORICA CORTEZ, IULIA MARPOZAN, CLEOPATRA CIURKA, RUXANDRA DONOSE.

Primii tenori români afirmați în marile teatre ale lumii au fost ENRICO TAMBERLICK, GRIGORE GABRIELESCU, ION DIMITRESCU, ROMULUS VRĂBIESCU, DIMITRIE ONOFREI, PETRE MUNTEANU iar în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea LUDOVIC SPIESS, OCTAVIAN NAGHIU, ION BUZEA, VASILE MOLDOVEANU.

NICOLAE HERLEA este primul bariton român afirmat în cele mai mari teatre de operă. În următorii ani, noi personalități artistice române se vor afirma în cele mai mari teatre din Europa, America și Asia: DAN IORDĂCHESCU, OCTAV ENIGĂRESCU, DAVID OHANESIAN, VASILE MARTINOIU.

La câțiva ani ed la inaugurarea noului sediu al Operei Române din București, au început o serie de mari turnee internaționale în care teatrul s-a deplasat cu întreg colectivul de soliști, ansamblul coral și coregrafic, orchestră și decoruri prezentând de fiecare dată câteva producții ale repertoriului permanent cu un foarte mare succes de public și de presă; aceste turnee au avut loc la Moscova (1960), Paris (1963), Bulgaria (1965), Atena (1966 și 1970), Wiesbaden (1970), Stuttgart (1970), Liège (1970), Berlin (1975), Stockholm (1976), Lausanne (1981), Moscova (1984)

Acestea sunt doar câteva aspecte istorice ale primei jumătăți din Centenarul aniversat al Operei Naționale București și a căror evocare va fi stimulată de ariile interpretate de cei șapte soliști în seara zilei de vineri 3 iunie 2022, la ora 18.30 în sala mare a teatrului.