Opereta este ... Surâsul Muzicii ... Am repetat de multe ori această considerație cu totală convingere și cu bucuria de a reflecta asupra unuia dintre genurile artistice cele mai complexe și mai dificile atât pentru artiști cât și realizatorii spectacolului la nivel de regie, costume, scenografie, coregrafie și direcție muzicală.
La Operetă, personajele evoluează trecând prin toate stările sufletești de la dramatism și lirism până la comedia incandescentă a râsului exploziv; întreaga gamă a sentimentelor și conflictelor omenești se regăsește în dramaturgia libretelor de operetă. Toate personajele trebuie să cânte și să declame, să privească și să danseze, să se miște și să reacționeze și asta pe fundalul mereu schimbător al tuturor stărilor afective. Pentru ca finalul fericit să nu fie banal și neinteresant, parcursul evolutiv al spectacolului trebuie să aibe o desfășurare progresivă a cărui transparentă evoluție să releve momentul culminant din care să pornească liniile artistice convergente mesajului final.
În acest mecanism teatral atât de complex, comedia joacă un rol fundamental și este o condiție artistică obligatorie pentru toate personajele acțiunii în cadrul căreia personajele comice interpretate de actori – cântăreți de comedie sunt foarte greu de elaborat, de preparat, de exersat și de antrenat pentru ca să asigure bunul mers al spectacolului. Realizatorii de librete și regizorii de spectacole trebuie să aibe acea sclipire genială prin care să știe unde și cum să plaseze în acțiune o scenă comică, o ocazie pentru public e a râde cu poftă. Știu de la marii artiști din trecut că ... este mult mai greu să-i faci pe oameni să râdă de cât să plângă ... Am reflectat ani de zile asupra acestei fraze care asumă greutatea unui principiu advertisment pentru Maeștri și Discipoli care se dedică genului de comedie.
Mi-am petrecut copilăria în Teatrul de Operetă din București unde am avut parte de o frumoasă pornire spre toate celelalte genuri de spectacol muzical (operă, muzică vocal simfonică, lied, etc.). De la Operetă porneam către alte teatre și săli de concert pentru a reveni mereu la Operetă unde sufletul meu se încărca într-un mod cu totul deosebit. Iar dacă în celelalte teatre și genuri de muzică vocală simțeam cu deveneam pe rând adolescent, tânăr și apoi matur, la Operetă contiuam să mă simt mereu copil, să sufăr și să râd ca un copil, să descopăr voluptatea revelațiilor de artă și viață asemenea unui copil ... un copil care și astăzi continuă să se manifeste în mine ori de câte ori mă aflu într-o sală de spectacol de operetă sau ascult înregistrări audio și video.
În Galeria de Aur a Marilor Artiști de Comedie care s-au afirmat la Teatrul de Operetă din București, astăzi Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian, la loc de cinste se află personalitatea marelui artist NAE ROMAN (21 noiembrie 1908 – 4 februarie 1985). Anul acesta, în luna februarie, s-au împlinit 35 de ani de la plecarea sa de pe această lume iar acum numărăm 112 ani de când s-a născut în orașul Roman sub numele Nicolae Constantinescu.
După studiile gimnaziale din orașul natal, viitorul mare artist urmează cursurile de actorie la Conservatorul de Artă Dramatică din București unde este studentul marii artiste și profesoare Lucia Sturdza – Bulandra (1873 – 1961), celebra, unica, fascinanta ... Doamna Bulandra ... Încă de la primele sale afirmări, i se definește profilul artistic de comedie completat de talentul muzical și de vocea sa de baritenor, categorie vocală intermediară între tenor și bariton, ideală a pentru proza și pentru părțile cântate din comedie. Debutează ca artist la Teatrul de Comedie condus de marele actor Constantin Tănase (1880 - 1945), personalitate centrală în istoria teatrul de comedie românesc, actor, regizor, director, descoperitor dar și zămislitor de talente; spun aceasta deoarece foarte mulți mari artiști de comedie și de revistă au fost îndrumați și determinați de el întru descoperirea propriei identității teatrale și a profilului interpretativ. Genialul Tănase, privindu-l pe debutantul ... Nicolae Constantinescu ... îi spune că numele său nu are nici-un fel de rezonanță pentru un afiș ... și îi sugerează o formulă bazată pe diminutivul popular al numelui de botez și numele orașului natal ... NAE ROMAN ... Și cu această nouă identitate, tânărul actor a început o formidabilă parabolă artistică și socială devenind o personalitate, un nume care era cunoscut, iubit și prețuit de toată lumea umplând sălile atunci când se afla pe afiș. La momentul debutului său absolut, împreună cu el, mai debuta un alt actor – cântăreț pe nume ... Ion Mărculescu ... devenit, tot grație inventivități lui Tănase ... BIMBO MĂRCULESCU ... și el o vedetă a Operetei bucureștene împreună cu colegul său de debut.
După o intensă perioadă de fructuoasă ucenicie urmată de o lungă și multiplă afirmare în genul de Revistă dar și în Teatrul de Comedie, la Teatrul Alhambra, Teatrul Goconda și la Teatrul Armatei, săli unde se reprezentau și spectacole de operetă, Nae Roman se angajează la Teatrul de Operetă din București chiar de la înființarea sa luând parte la premiera primei producții a noului teatru cu opereta VÂNT DE LIBERTATE de Dunaevski care a avut loc, acum șaptezeci de ani, la 7 noiembrie 1950. Cu această premieră se inaugura primul teatru de stat de operetă din România, în așa numitul teatru de pe splai, fostul teatru Regina Maria.
Isaak Osipovici Dunaevski (1900 – 1955) era un compozitor sovietic foarte talentat, cu o bogată activitate muzicală artistică; datorită puternicului său spirit componistic caracterizat de o construcție muzicală echilibrată valorificând o melodicitate foarte inspirată, era considerat cel mai de seamă reprezentant al operetei sovietice. VÂNT DE LIBERTATE avusese premiera la Moscova în anul 1947 și se bucurase de un mare succes deoarece muzica era foarte frumoasă iar acțiunea libretului realizat de Vinikov, Kraht și Tipot era concentrată pe reliefarea virtuților omenești, elementele de propagandă ale epocii găsindu-se într-o proporție extrem de mică; devenise o operetă de răsunător succes în fosta Uniune Sovietică și celelalte țări proaspăt devenite comuniste; în acest context s-a decis ca inaugurarea noului teatru de stat de operetă să se realizeze cu VÂNT DE LIBERTATE de Dunaevski; și a fost un mare succes, jucându-se mulți ani în două producții. La inaugurarea din 1950, regia a fost asigurată de Sică Alexandrescu și Nicușor Constantinescu, coregrafia de Elena Penescu Liciu, decorurile și costumele de Arh. Ștefan Norris, sub conducerea muzicală a dirijorului Liviu Cavassi având ca maestru de cor pe Alexandru Roșianu.
Nae Roman în rolul Filip împreună cu Bimbo Mărculescu în rolul Toma, realizeazau celebrul cuplu al marinarilor care cântă, dansează și intervin în desfășurarea și rezolvarea fericită a dramaturgiei libretului; a devenit celebru cupletul celor doi marinari a cărui antrenantă melodie rămânea puternic întipărită în sufletului publicului entuziast. Din distribuția amplă făceau parte mari artiști ai genului pe care se cuvine să-i evoc, atât pe cei de la premieră cât și pe cei ce au interpretat respectivele roluri imediat după aceea și în următoarele stagiuni ale teatrului: Maria Wauwrina, Sili Vasiliu (Clementina), Sili Popescu, Geta Mara, Elisabeta Porumbiță, Lucia Roic (Stela), Șerban Tassian solist al Operei Române, Iancu Groza, Mircea Nemens (Mario), Petre Ștefănescu-Goangă solist al Operei Române, Cezar Ionescu, Gabriel Gheorghiu (Cezar Gall), Migry Avram Nicolau, Elisabeta Henția, Constanța Câmpeanu, Marica Munteanu (Pepita), Toni Buiacici (Miky), Virginica Romanovski, Elena Zamora, Ditta Pavel (Regina) și nume valoroase precum Lia Turovsky, Fedora Gamberto, George Groner, Ștefan Glodariu, N. Ionescu-Dodo, D. Iordănescu-Bruno, Tiberiu Simionescu care evoluau în celelalte roluri chiar dacă de întindere mai mică, având în schimb importanța integrării lor în acțiune și intensitatea lor artistică foarte considerabilă. Succesul a fost enorm; datorită entuziasmului publicului, după patru luni se înregistrase un număr de ... 100 de reprezentații.
Aflat la o anumită maturitate artistică și a unei experiențe de viață și teatru de mare amplitudine, Nae Roman începe o parabolă artistică extraordinară devenind una dintre vedetele Operetei bucureștene peste trei decenii. A colaborat cu toți artiștii teatrului în acest lung interval de timp din 1950 până în 1983 când s-a retras din activitate încheind la vârsta de 75 de ani o glorioasă carieră. A lucrat cu regizorii Sică Alexandrescu, Nicușor Constantinescu, Barbu Dumitrescu, Ion Dacian, Anghel Ionescu-Arbore. A jucat și cântat alături de toate primadonele, subretele, tenorii și a făcut parte dintr-o generație de aur de actori – cântăreți, mari slujitori ai comediei în operetă, nume de mare prestigiu precum Maria Wauwrina, Silli Vasiliu, Ania Bogoslava, Denise Vrancea, Tamara Buciuceanu, Mia Chirilescu, Coca Enescu, Lică Rădulescu, Nicolae Gărdescu, George Groner, Silviu Gurău, Ștefan Glodariu, Emil Popescu, Ștefan Teodoriu, Petre Teodoru, Nelu Marinescu, Bimbo Mărculescu, Toni Buiacici, George Hazgan, Ion Dinu, Virgil Bojescu.
Rolurile sale au cuprins o vastă zonă repertorială din activitatea teatrului de-a lungul carierei sale, în ordinea lor cronologică în următoarele producții de operetă la respectivele premiere: VÂNT DE LIBERTATE de Dunaevski (1950), N-A FOST NUNTĂ MAI FRUMOASĂ de Nicolae Kirculescu (1951), PERICOLA de Offenbach (1951), ACULINA de Kovner (1952), CULEGĂTORII DE STELE de Florin Comișel (1954), LILIACUL de Strauss (1955), VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI de Zeller (1956), VĂDUVA VESELĂ de Lehar (1957), ZARVĂ-NTRE FETE de Miliutin (1959), VIȚELUȘUL TĂRCAT de Vincze (1960), LYSISTRATA de Gherase Dendrino (1960), ROSE MARIE de Friml (1962), PAGANINI de Lehar (1962), PRINȚESA CIRCULUI de Kalman (1964), ȚARA SURÂSULUI de Lehar (1965), LOGODNICUL DIN LUNĂ de Künnecke (1966), SECRETUL LUI MARCO POLO de Lopez (1966), SÂNGE VIENEZ de Strauss (1967), MY FAIR LADY de Loewe (1968), VOIEVODUL ȚIGANILOR de Staruss (1968), SUZANA de Gilbert (1970), CONTELE DE LUXEMBURG de Lehar (1971), LA CALUL BĂLAN de Bentazky (1973).
Nae Roman a avut o activitate artistică foarte bogată care cuprindea și alte zone și genuri stilistice de spectacol. A creat roluri de mare succes în filme importante precum: O ZI PIERDUTĂ (1960), NU VREAU SĂ MĂ-NSOR (1960), DARCLÉE (1961), POLITICĂ ȘI DELICATESE (1963), STRĂINUL (1964), DRAGOSTE LA ZERO GRADE (1964), PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR (1965), DE-AȘ FI HARAP ALB (1965), ÎMPUȘCĂTURI PE PORTATIV (1968), RĂZBOIUL INDEPENDENȚEI (1977, serial TV), EXPRESUL DE BUFTEA (1979). A realizat foarte multe imprimări la Teatrul Radiofonic cum ar fi ÎNȘIR-TE MĂRGĂRITE de Victor Eftimiu, JOCUL DE-A VACANȚA de Mihail Sebastian, RĂZVAN ȘI VIDRA de Hașdeu, CĂSĂTORIA de Gogol și multe altele.
A fost invitat în fiecare an la numeroase emisiuni de divertisment ale Radiodifuziunii și Televiziunii și a participat la foarte multe spectacole de revistă în cadrul unor turnee în toată țara și în străinătate organizate de diversele teatre cu care a colaborat. Nae Roman era un actor care se afla mereu în ipostaza de cap de afiș deoarece talentul și umorul, simpatia și forța personalității, i-au atras admirația și dragostea publicului din toate colțurile țării.
Pentru meritele excepționale ale activității artistice și pentru prestigiul popularității sale, actorului Nae Roman i s-au conferit titlul de Artist Emerit (1964) și Meritul Cultural (1967).
Dintre cele ... 23 de roluri ... interpretate de Nae Roman la Teatrul de Operetă din București, pentru faptul că nu eram încă născut sau eram la o vârstă prea fragedă, doar în 15 roluri l-am admirat iar dintre acestea, pe ultimele 12 din această listă cronologică le-am savurat și aprofundat de-a lungul anilor deoarece vizionam și ascultam de foarte multe ori fiecare dintre spectacolele Operetei așa cum făceam și la Operă. Pentru întreg publicul, comicitatea în operetă avea un Cuplu de Aur realizat de NAE ROMAN și venerbila sa colegă, marea actriță MARIA WAUWRINA. Scenele în care cei doi titani ai artei teatrale se desfășurau în duet erau fascinante, încărcate de o rară omenie ilustrată cu talent și cu un umor care, uneori, atingea paroxismul și întrerupea spectacolul datorită aplauzelor și râsetelor interminabile ale publicului în fața cărora cei doi se opreau cu o mimică foarte serioasă chiar gravă și mirată ceea ce amplifica și mai mult hazul. Încă de la intrarea în scenă erau salutați cu un ropot de aplauze și se simțea că publicul era fericit să-i revadă.
Nae Roman stăpânea perfect personajul în toate detaliile sale și îl simțea ca pe o ființă vie care coexista cu el în propria-i personalitate. De aceea, prolificitatea inventivității sale spontane făcea ca în anumite momente să prelungească scenele cu noi poante, gesturi, sublinieri, dialoguri efectiv noi întrerupte de aplauzele și râsetele publicului. În acele momente, Ion Dacian, fie din culise fie din scenă, îi șoptea discret: Nae, dă drumul la spectacol pentru că la sfârșit va pierde lumea tramvaiele și autobuzele ca să ajungă acasă!
La fel făcea la repetițiile dinaintea premierelor; pornea de la textul libretului și, spontan, oferea niște replici care stârneau râsetele colegilor iar regizorii – Nicușor Constantinescu, Ion Dacian, Barbu Dumitrescu, Anghel Ionescu-Arbore – decideau ca acele replici să fie trecute în text; personajele lui Nae Roman erau mereu îmbogățite grație genialului său talent.
El și-a iubit toate rolurile și le-a slujit cu har și talent spre bucuria publicului dar și a colegilor. Există însă un rol pe care Nae Roman l-a dfinit ... rolul vieții ... Adolf Doolittle, gunoier, tatăl lui Elisa Doolittle din MY FAIR LADY de Loewe reprezentat în premieră pentru România la 8 mai 1968 în regia marelui Ion Dacian care interpreta și rolul profesorului Henry Higgins; în rolul Eliza a realizat o creație extraordinară Cleopatra Melidoneanu urmată după câțiva ani de Constanța Câmpeanu când rolul Higgins a mai fost intepretat și de N. Ionescu Dodo, Elizeu Simulescu, Emil Pinghiriac. Scenele lui Nae – Doolittle erau extraordinare prin faptul că reuneau comicitatea debordantă exploziv cu acea gravitate a filosofiei existențiale a personajului. Artiștii, criticii și publicul, cu toții, au recunoscut că personajul creat de Nae Roman în producția teatrului cu acest musical întrecuse cu mult realizarea actorului Stanley Holloway care interpretase acest rol în filmul lui George Cukor din 1964.
Arta lui Nae Roman, în timp, mi-a devenit o ... Școală de Viață ... în care marele actor oferea cu generozitate ... forța umorului subtil în comedia vieții ... Pe măsură ce creșteam, evoluam și revedeam creațiile teatrale ale lui Nae Roman înțelegeam din ce în ce mai mult ... forța și umorul subtil în comedia vieții ... Iar când am început să discut cu el în nenumărate ocazii, l-am aprofundat și l-am cunoscut dincolo de scenă și de personajele sale. Și ca om era fascinant, cuceritor, disponibil, încântător așa cum era pe scenă.
În teatru, așa cum am mai subliniat, lucrul cel mai greu de realizat este să-i faci pe oameni ... să râdă ... Este mai ușor să-i faci să plângă de cât ... să râdă ... sănătos, cu entuziasm și din toată ființa. Urmărind evoluția lui Nae Roman în personajele sale și observând reacția publicului, am înțeles ... puterea râsului sănătos ... către ... sensul filosofic existențial al comicității adevărate ... și la baza căreia stă ... seriozitatea ... alimentând energic ... forța și umorul subtil în comedia vieții ...
Nae Roman avea forță și umor reunite printr-o inteligență grație căreia a înțeles ... comedia vieții ... și a reușit să o domine atât pe scenă cât și în afara teatrului ... Talentul său nativ i-a fost stimulat și cizelat de cei doi Maeștri și Mentori Lucia Sturdza-Bulandra în Conservator și Constantin Tănase la începutul carierei. Am înțeles de la Nae Roman că ironia trebuie bine dozată ca să nu devină mușcătoare sau ofensatoare. Am înțeles de la el că râsul cu lacrimi te poate salva de la plâns și că, astfel, prin râs poți investi mult mai avantajos ... lacrimile ...
Am înțeles multe și continui și astăzi retrăind în filmul memoriei atmosfera operetei din acea vreme în care marele actor Nae Roman ne oferea din plin ... forța și umorul subtil în comedia vieții ...
