MARIA SLĂTINARU – NISTOR … frumusețea vocală emblematică …

Marea artistă, soprana și profesoara de canto, MARIA SLĂTINARU NISTOR s-a născut la 25 mai 1938, la Iași; primele studii muzicale le-a urmat la Liceul de Muzică (1959 – 1964) după care a studiat la Conservatorul din Iaşi (1964 – 1967) unde a avut profesori pe Florica Mărieş, George Pascu, Mihai Cozmei, Ion Pavalache; după primi trei ani de studiu, se transferă la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti, unde a fost studenta eminentei artiste și profesoare Arta Florescu. În ultimii trei ani de studenție, se afirmă ca laureată a unor prestigioase concursuri internaționale de canto: Piotr Ilici Ceaikovski, Moscova (1966), Toulouse (1967), George Enescu, Bucureşti (1967), ’s-Hertogenbosch, Olanda (1969), Francesco Viñas, Barcelona, Spania. În 1969, după absolvire, este angajată solistă a Operei Române din București unde a debutat în rolul Elisabeta di Valois din opera DON CARLO de Verdi rol pe care l-a interpretat și la absolvire într-o producție a Conservatorului.

Wagner LOHENGRIN - Elsa

Pe scena Operei Române din București, timp de două decenii și jumătate, a colaborat cu toți artiștii teatrului; regizori: Jean Rânzescu, Hero Lupescu, George Teodorescu; dirijori: Constantin Bugeanu, Anatol Kisadji, Paul Popescu, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Carol Litvin, Lucian Anca; soprane: Elena Simionescu, Silvia Voinea, Marina Mirea, Cornelia Angelescu, Elena Dima-Toroiman, Mariana Stoica, Magdalena Cononovici; mezzosoprane: Elena Cernei, Zenaida Pally, Iulia Buciuceanu, Mihaela Botez, Dorotea Palade, Viorica Cortez, Mihaela Mărăcineanu, Iulia Marpozan, Rodica Mitrică, Veronica Gârbu; tenori: Cornel Stavru, Gheorghe Iliescu, Valentin Teodorian, Ion Stoian, Constantin Iliescu, Corneliu Fânăţeanu, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Vasile Moldoveanu, Ludovic Spiess, Florin Farcaș, Anatol Covali, Florin Diaconescu, Ionel Voineag; baritoni: Mihail Arnăutu, Nicolae Herlea, David Ohanesian, Octav Enigărescu, Dan Iordăchescu, Vasile Martinoiu, Eduard Tumagian (Tumageanian), Lucian Marinescu, Nicolae Constantinescu, Nicolae Urziceanu, Emil Iurașcu; başi: Nicolae Secăreanu, Viorel Ban, Ioan Hvorov, Nicolae Florei, Constantin Gabor, Valentin Loghin, Pompei Hărășteanu, Mihai Panghe, Gheorghe Crăsnaru, Dan Zancu, Alexandru Moisiuc.

Maria Slătinaru Nistor s-a afirmat într-un repertoriu a cărei vastitate a cuprins școlile italiană, germană, franceză, rusă și românească, abordând autori, opere și roluri precum: Beethoven FIDELIO (Leonora); Bentoiu HAMLET (Regina Actriță); Boito MEFISTOFELE (Margherita); Debussy L'ENFANT PRODIGUE (Lia); Ceaikovsky PIKOVAYA DAMA (Lisa); Giordano ANDREA CHENIER (Maddalena); Gounod FAUST (Marguérite); Lerescu ECATERINA TEODOROIU (rolul titular); Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA (Santuzza); Mozart DON GIOVANNI (Donna Anna), DIE ZAUBERFLÖTTE (Erste Dame); Pfitzner DER ARME HEINRICH (Hilde); Ponchielli LA GIOCONDA (Gioconda); Puccini MANON LESCAUT (rolul titular), LA BOHEME (Mimì), TOSCA (Floria Tosca), LA FANCIULLA DEL WEST (Minnie), IL TABARRO (Giorgietta), TURANDOT (Turandot, Liù); Strauss ARABELLA (Arabella), ELEKTRA (Chrysotemis); Verdi NABUCCO (Abigaille), IL TROVATORE (Leonora), UN BALLO IN MASCHERA (Amelia), SIMON BOCCANEGRA (Amelia – Maria), LA FORZA DEL DESTINO (Leonora), DON CARLO (Elisabetta), AIDA (rolul titular), OTELLO (Desdemona) Wagner DER FLIEGENDDE HOLLÄNDER (Senta), TANNHÄUSER (Elizabeth), LOHENGRIN (Elsa), DIE WALKÜRE (Sieglinde). Sunt 16 compozitori a 32 de opere; din totalul celor 33 de roluri, 15 au fost interpretate în România iar restul de 18 au fost interpretate în teatrele din străinătate.

Marea noastră artistă a interpretat și lucrări din repertoriul vocal simfonic precum: Simfonia a IX-a de Beethoven, Requiem de Mozart, Messa da Requiem de Verdi, Requiem de Brahms, Requiem de Fauré, Simfonia a VIII-a de Mahler, Stabat Mater de Dvorak, Missa galagolitică de Janacek. Acestora a adăugat foarte multe lieduri de compozitori români și străini interpretate în numeroasele sale recitaluri precum și un considerabil număr de arii și scene din opere pe care nu le-a interpretat integral în teatru.

Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA - Santuzza

Maria Slătinaru Nistor s-a bucurat de mari succese și pe scena Radiodifuziunii din București unde a fost protagonista unor evenimente muzicale și artistice de mare importanță într-un arc de timp de mai bine de două decenii: 7 noiembrie 1963 Sviridov ORATORIU PATETIC pentru soliști, cor și orchestră (David Ohanesian, dirijor Carol Litvin); 4 aprilie 1968 AIDA de Verdi (aria Aidei din actul al III-lea și duetul cu Amonasro – Nicolae Constantinescu – în cadrul unui concert de arii și duete din opere); 30 mai 1968 LA GIOCONDA de Ponchielli (selecțiuni cu Michaela Botez, Ludovic Spiess, Octav Enigărescu, Nicolae Florei, dirijor Ion Drăcea); 19 decembrie 1968 TREI GENERAȚII de Sarchizov, rolurile Sultana și Veronica (Emilia Petrescu, Michaela Botez, Silvia Voinea, Traian Popescu, Dionisie Konya, Vasile Micu, Vasile Moldoveanu, Mihail Panghe, Nicolae Constantinescu); 27 februarie 1969 IL RITORNO DI ULISSE IN PATRIA de Monteverdi, rolurile Amore, Pallas Atene, Ericlea (Martha Kessler, Gheorghe Crăsnaru, Cristian Mihăilescu, Valentin Teodorian, Ion Stoian, Pompei Hărășteanu, Lucia Constantinescu, Nicolae Constantinescu, Eduard Tumageanian, Ion Muțiu, Mihai Dogaru, dirijor Ludovic Bacs); 25 ianuarie 1970 TURANDOT de Puccini, rolul titular (George Mircea, Nicolae Florei, Ludovic Spiess, Teodora Lucaciu, Octav Enigărescu, Valentin Teodorian, Corneliu Fânățeanu, Dionisie Konya, Mircea Ștefănescu, Georgeta Dumitru, Florica Martic, dirijor Carol Litvin); 29 octombrie 1970 MESSA DA REQUIEM de Verdi – Maria Slătinaru, Elena Cernei, Vasile Moldoveanu, Nicolae Florei, dirijor Armando La Rosa Parodi; 24 iunie 1971 ANDREA CHENIER de Giordano, rolul Maddalena (Cornel Stavru, Nicolae Herlea, Dorothea Palade, Mihaela Mărăcineanu, Zenaida Pally, Nicolae Secăreanu, Dan Zancu, Nicolae Constantinescu, Florin Hudeșteanu, Eduard Tumageanian, Mircea Ștefănescu, Corneliu Fânățeanu, dirijor Carol Litvin); 17 ianuarie 1972 LA FORZA DEL DESTINO de Verdi, rolul Leonora (Ludovic Spiess, Nicolae Herlea, Zenaida Pally, Nicolae Florei, Constantin Gabor, Mihaela Mărăcineanu, Ion Stoian, Dan Mușetescu, dirijor Carol Litvin); 27 februarie 1972 L'INCORONAZIONE DI POPEA, rolul Ottavia (Florin Diaconescu, Horiana Brănișteanu, Nicolae Constantinescu, Dan Mușetescu, Georgeta Stoleriu, Martha Kessler, Virginia Manu, Ion Stoian); 10 februarie 1977 FIDELIO de Beethoven, Leonora (Cornel Stavru, Mihai Zamfir, Cornelia Angelescu, Octav Enigărescu, Gheorghe Crăsnaru, Ionel Pantea, dirijor Ludovic Bacs); 12 mai 1977 Wagner SIEGFRIED, GÖTTERDÄMMERUNG selecțiuni – Maria Slătinaru (Brünnhilde) și Cornel Stavru (Siegfried) – dirijor Ludovic Bacs; 6 mai 1984 VĂ PLACE OPERA? Primul concert prezentat de Luminița Constantinescu și Călin Marian, dintr-o ulterioară serie lungă – aria Dich Teure Halle din TANNHÄUSER de Wagner și aria Suicidio din LA GIOCONDA de Ponchielli; 22 aprilie 1990 VĂ PLACE OPERA? Viorica Cortez, Maria Slătinaru, Gabriela Cegolea, Nicolae Herlea, Ionel Voineag, dirijor Horia Andreescu; 10 ianuarie 1991 CAVALLERIA RUSTICANA de Mascagni, rolul Santuzza (Florin Farcaș, dirijor Fausto Spirito); 14 aprilie 1992 WESENDONK LIEDER de Wagner – dirijor Andrea Riderelli.

Floria Tosca

Treptat, Maria Slătinaru Nistor devine o artistă foarte iubită de public și solicitată de toate celelalte teatre lirice ale țării ale căror invitații a onorat cu amabilă disponibilitate. Încă din primii ani ai carierei naționale și în urma afirmărilor la acele importante concursuri internaționale de canto, începe o carieră internațională care avea să crească în amploare de la un an la altul, prilejuindu-i răsunătoare succese în cele mai prestigioase teatre ale lumii precum New York Metropolitan Opera, Wiener Staatsoper, Opéra din Paris, Gran Teatro del Liceu din Barcelona și în multe orașe ale lumii: Bordeaux, Berna, Berlin, München, Hamburg, Basel, Strasbourg, Bruxelles, Torre del Lago (Festivalul Puccini), Verona, Venezia, Palermo, Praga, Budapesta, Sofia, San Francisco, Seatle, Montreal, Toronto, Sidney, Tokyo, Johannesburg, etc.

Floria Tosca - N.Y. Metropolitan Opera

În cariera sa internațională, Maria Slătinaru Nistor a colaborat cu personalități artistice de mare prestigiu; dirijori: Francesco Molinari Pradelli, Alberto Erede, Anton Guadagno, Kurt Herbert Adler, Horst Stein, Carlo Felice Cillario, Nello Santi, Maurizio Arena, Henry Lewis, Berislav Klobucar, Gianluigi Gelmetti, Garcia Navarro, Herbert Kegel, Julius Rudel, Andrew Melzer, Stefan Söltesz, Miguel Gomez, Martinez, Theodor Guschlbauer, Daniel Oren; tenori: Carlo Bergonzi, Jess Thomas, James King, Bruno Sebastian, Gianfranco Cecchele, Franco Bonisolli, Giorgio Casellato Lamberti, Carlo Cossuta, Bruno Beccaria, Maurizio Frusoni, Giuseppe Giacomini, Nicola Martinucci, Ermanno Mauro, Klaus König, Piero Visconti, Giacomo Aragal, Luis Lima, Peter Hoffmann, Giorgio Merighi, Vladislav Piavko; baritoni: Giuseppe Taddei, Gabriel Bacquier, Matteo Manuguerra, Ernest Blanc, Renato Capecchi, Piero Capuccilli, Louis Quillico, Eberhard Wächter, Ingvar Wixell, Giorgio Zancanaro, Wolfgang Brendel, Giampiero Mastromei, Juan Pons, Kari Nurmela, Silvano Carroli; bași: Erich Kunz, Italo Tajo, Bonaldo Giaiotti, Karl Ridderbusch, Paul Pishka, Theo Adam, James Morris, Matti Salimnen, Hans Helm, Kurt Rydl, Bengt Rundgren, Ruggero Raimondi, Dimitri Kavrakos; soprane: Waltraud Meier, Barbara Vogel; mezzosoprane: Fiorenza Cossotto, Livia Budai, Ruth Hesse, Margarita Lilowa, Nadine Denize, Mariana Paunova, Sheila Nadler, Ludmilla Semtchuk; regizori, scenografi: Margarete Wallmann, Nicolas Benoit, Jean-Pierre Ponnelle, Wolf-Dieter Ludwig, Otto Schenk, Joachim Herz, Sylvano Bussotti, Pierluigi Samaritani, Hermann Wedekind, Jean-Claude Riber, Vera Lucia Calabria.

Puccini IL TABARRO - Giorgietta - Opera din Paris, Maggio Musicale Fiorentino

Maria Slătinaru Nistor a avut o parabolă artistică intensă și de mare prestigiu vreme de un sfert de veac în care a onorat în egală măsură publicul român și publicul străin. Dacă începutul carierei sale, anul 1969, coincide cu o anumită perioadă de relaxare a tensiunii dictatoriale a regimului comunist ceea ce a îngăduit afirmarea marilor artiști români în străinătate, în țările capitaliste, după un deceniu, tensiunea și restricțiile aplicate populației aveau să se răsfrângă și asupra artiștilor lirici; unii, în funcție de diferite conjuncturi, și-au putut permite să se stabilească în străinătate, dar alții, legați de familii și, de ce nu, legați chiar de propria țară și de atmosfera românescă în familie și în relațiile sociale, au continuat să revină periodic acasă ceea ce a afectat considerabil și progresiv afirmarea lor în străinătate; contracte care nu au putut fi semnate și contracte care nu au putut fi onorate din cauza neacordării vizei de ieșire din țară sau chiar a pașaportului la timp, au determinat o nemiloasă reducere a afirmării internaționale afectând profilul unor mari personalități artistice ale unei generații de artiști din care a făcut parte și soprana Maria Slătinaru Nistor. Și cu toate acestea, artista noastră, a reușit totuși să împlinească un frumos parcurs de teatre europene, americane, asiatice și australiene, continuând să revină acasă conform intervalului de timp al vizelor acordate. Pentru tinerii de azi, aceste relatări par poate neverosimile dar astfel de vremuri au existat și acea generație de artiști le-a înfruntat cu demnitate și cu o mare forță de caracter.

Puccini IL TABARRO - Giorgietta - Opera din Paris, Maggio Musicale Fiorentino

Încă din anii carierei, Maria Slătinaru Nistor a colaborat cu Catedra de Canto a Conservatorului din București (astăzi UNMB) a cărui studentă fusese și unde, după luarea deciziei de încheiere a parabolei sale artistice, a devenit profesor titularpe peroiada 1990 – 2016. În acest sens, marea noastră artistă a realizat un bilanț foarte simetric: două decenii și jumătate de activitate artistică și tot două decenii și jumătate de activitate pedagogică pe care continuă să o desfășoare prin lecțiile și consultațiile oferite tinerilor studenți și artiști care doresc să se perfecționeze. În calitate de profesor de canto și artist cu o bogată experiență, a fost invitată de către unele Academii de Muzică din Canada, Elveţia şi Bulgaria pentru sesiuni de Master Classes şi a făcut parte din juriile unor importante concursuri internaţionale de canto de la Barcelona, Verviers, Pretoria, Belgrad, Sofia, München, Johannesburg, Pamplona – Julián Gayarre. De-alungul acestor două decenii de carieră didactică universitară, a fost distinsă cu Premiul Glorie în Arta Lirică, acordat de UCMR, Medalia George Stephanescu a ONB, Ordinul Naţional Steaua României. I s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa şi, în 2015, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi.

În anul 2008, la Gala Master Class prin care se celebra Anul Jubiliar Puccini la 150 de ani de la nașterea compozitorului, marea artistă Mariana Nicolesco, fondatoarea Manifestărilor Darclée de la Brăila, conferea distinsei personalități Maria Slătinaru Nistor, Diploma de Onoare și Medalia Darclée pentru întreaga sa activitate artistică și în special pentru rolurile pucciniene.

Verdi DON CARLO - spectacolul de debut la Opera Română din București - 18 ianuarie 1970

Maria Slătinaru Nistor este o artistă despre care s-a vorbit în entuziaste superlative încă de la absolvența de la Conservator și de la primele sale apariții pe scena Operei Române din București. Eram deja de șase ani un spectator asiduu al Operei și atenția mea era maximă atunci când apărea o nouă voce și mai ales o voce debutantă; încercam o puternică emoție să asist la un astfel de debut considerându-l realizarea unor vise orientate spre începutul efectiv al unei cariere după perioada de formare și completare a tehnicii vocale. Vocea sopranei Maria Slătinaru Nistor a răsunat pentru prima dată la Opera Română din București la 18 ianuarie 1970 în rolul Elisabetta din DON CARLO de Verdi sub bagheta dirijorului Constantin Petrovici alături de mari personalități artistice precum Elena Cernei (Eboli), Cornel Stavru (Don Carlo), Dan Iordăchescu (Rodrigo), Nicolae Florei (Filippo II), Ioan Hvorov (Grande Inquisitore), Mihai Panghe (Un Frate), Elena Grigorescu (Tebaldo), Cristian Mihăilescu (Conte Lerma), Marcel Angelescu (Araldo), Silvia Voinea (Voce dal Cielo). Tânăra artistă reeditează marele succes repurtat cu câteva luni înainte la examenul de absolvență pe scena Conservatorului. Spectacolul cântat în limba italiană încă de la premiera de la 30 ianuarie 1966, prilejuiește un mare succes debutantei ocrotită de încurajările colegilor veterani din distribuție cu care, în toamnă, avea să cânte în turneul de la Salonik în această operă. Următorul debut, tot într-un rol verdian, are loc la 29 martie 1970, rolul Leonora din IL TROVATORE de Verdi sub bagheta dirijorului Anatol Kisadji alături de Elena Cernei (Azucena), Ion Buzea (Manrico), Vasile Martinoiu (Conte di Luna), Valentin Loghin (Ferrando), Zoe Dragotescu (Ines), Marcel Angelescu (Ruiz), Florin Hudeșteanu (Un Messo), Jean Dăscălescu (Un Vecchio); se cânta tot în limba italiană fapt consimțit de autorități atunci când în distribuție erau artiști străini sau când se pregătea un turneu al teatrului în străinătate. În acest caz, la mai puțin de două luni, Opera Română avea să efectueze un glorios turneu la Wiesbadener Mai Festspiele cu OEDIPE de Enescu, LA BOHEME de Puccini și … IL TROVATORE di Verdi; iar pentru această ultimă operă Maria Slătinaru Nistor era distribuită în prima garnitură împreună alături de Elena Cernei, Ion Buzea, Nicolae Herlea iar în cea de a doua garnitură cântau Magda Ianculescu, Zenaida Pally, Cornel Stavru, Dan Iordăchescu. Pentru tânăra soprană, în prima ei stagiune, debuturile în aceste două roluri verdiene de mare dificultate și importanță artistică, anunțau inaugurarea unei cariere pline și frumoase ceea ce avea să se confirme foarte rapid. Bucuria estetică și emoția artistică produse de această tânără soprană, m-au stimulat să o urmăresc fiind prezent aproape la toate aparițiile sale pe scena de concert la Radiodifuziune și la Operă.

Verdi IL TROVATORE debutul în rolul Leonora la Opera Română din București - 29 martie 1970

Îmi sunt proaspete în memorie serile debuturilor sale care au urmat la Opera Română din București în stagiunile următoare: 1970/1971 FAUST (Marguérite) de Gounod; TURANDOT (Liù) în alternanță cu Teodora Lucaciu care cântase la premiera din 19 martie 1971; ECATERINA TEODOROIU (rolul titular) distribuită alternativ cu Teodora Lucaciu care interpretase rolul la premiera din 12 mai 1971 într-o montare regizată de baritonul Octav Enigărescu; 1971/1972 LA BOHÈME (Mimì) de Puccini; DIE ZAUBERFLÖTTE (Erste Dame) de Mozart în premiera de la 9 iunie 1972; 1975/1976 HAMLET (Regina Actriță) de Bentoiu, la premiera din 26 septembrie 1975; în această stagiune s-a desfășurat turneul dela Berlin cu DON CARLO de Verdi alături de Mihaela Mărăcineanu, Cornel Stavru, Nicolae Herlea, Nicolae Florei; ANDREA CHÉNIER (Maddalena) de Giordano alternativ cu soprana Elena Dima Toroiman de la premieră; 1976/1977 29 septembrie 1976 DIE WALKÜRE (Sieglinde) de Wagner; TOSCA (Floria Tosca) de Puccini; FIDELIO (Leonora) de Beethoven nouă montare 26 martie 1977; 1977/1978 AIDA (rolul titular) de Verdi; 1981/1982 CAVALLERIA RUSTICANA (Santuzza) de Mascagni. Fiecare nouă apariție a sa într-un rol era un eveniment care aducea o nouă treaptă evolutivă a personalității sale artistice. Frumusețea vocală, eleganța expresivă, ductilitatea stilistică în diferite școli, au determinat o rapidă afirmare în prestigioasele teatre ale lumii unde a apărut înregistrând răsunătoare succese care îi amplificau reputația și notorietatea în lumea artistică. Maria Slătinaru Nistor face parte din acea categorie de artiști care au continuat să revină acasă, să onoreze publicul român și să își bucure familia chiar dacă acest lucru avea să-i limiteze dureros afirmarea pe plan internațional. Atunci când numele său era pe afiș, sălile erau pline și se stătea chiar și în picioare.

MARIA SLĂTINARU-NISTOR în concert

Emoția primei impresii produse de Maria Slătinaru Nistor a fost determinată de o frumusețe vocală neobișnuită care se manifesta puternic în toate nuanțele sonore de la pianissimo la fortissimo și în toate contextele expresive solicitate de evoluțiile dramatice ale liniei vocale. Slătinaru încânta publicul cu timbrul frumos și cu o consistență bogată într-o multitudine de nuanțe de la cele mai închise la cele mai strălucitoare. Sonoritatea era caracterizată de o incisivitate naturală care determina un puternic impact în sala de teatru sau de concert; se simțea o neobișnuită consistență sonoră și timbrală revărsate din belșug și emanând încântare și bucurie de a dărui publicului mesajul său artistic. Toate acestea aspecte vocale erau percepute cu atât mai mult cu cât interpretarea sa scenică de o sobră esențializată integrând gesturi puțin dar bine orientate expresiv. Pe măsură ce evoluam și eu în cunoașterea vocilor și a tehnicii vocale, la jumătatea anilor de liceu, începusem să apreciez din ce în ce mai multe virtuți vocale; Maria Slătinaru Nistor a făcut parte din acea generație de mari artiști români care mi-au stimulat pasiunea pentru voci și aprofundarea continuă a cunoașterii lor. La un moment dat, am simțit nevoia unei apropieri pentru a cunoaște mai bine și în planul uman această personalitate; prima întâlnire a fost după un spectacol cu TURANDOT de Puccini în seara zilei de … duminică 29 decembrie 1974; eram la finele liceului, aveam deja niște ani de studiu al pianului iar de un an și jumătate studiam și canto; începusem să pătrund mai adânc în interpretările artiștilor și să realizez acel salt perceptiv de la … voce … la … vocalitate … Eram fascinat de felul în care o vocalitate robustă realiza interpretarea personajului Liù cu atât mai mult cu cât această … Liù spinto – dramatică ... se confrunta cu o Principesă care era doar lirico – spinto interpretată în acea seară de Elena Dima Toroiman; tenorul era un oaspete din Cehoslovacia de atunci, Jiri Zahradnicek. Slătinaru avea o anumită forță chiar și în nuanțele de piano și pianissimo elaborate mereu la consistență metalică, dar un metal foarte fin dozat; această robustă vocalitate manifestată chiar și în nuanțele delicate, am relaționat-o cu enorma forță de caracter a personajului său ce jertfește propria viață pentru omul iubit … Și iată-mă la finalul reprezentației la cabina sopranei noastre unde, ca de obicei, era foarte multă lume; am așteptat să termine cu toți ceilalți ca să rămân eu ultimul și astfel am discutat mai mult; am avut revelația unei amabilități de mare căldură afectivă cu care se bucura și onora omagiile primite; vocea vorbită răsuna plin, consistent, la aceiași culoare splendidă și cu o rezonanță încântătoare ce se poate admira și astăzi în dialogurile cu artista. De atunci și până când am plecat din România, am mers de fiecare dată la cabină să o felicit, să o îmbrățișez și m-am bucurat treptat de instaurarea unei frumoase prietenii generos acordate mie și care mă onora și mă stimula în dvenirea mea. O prietenie care a crescut treptat și care mi-a oferit prilejul de a descoperi și omul minunat care este … Marcella … așa cum o numesc prietenii și aveam curând să o numesc și eu.

Marcella

După ce am plecat din România, ajungând să cunosc pe marii artiști ai lumii, aveam să constat cu bucurie felul în care aceștia vorbeau despre marea noastră artistă; iar în arhivele teatrelor consultate de mine, aveam să descopăr parcursul carierei sale internaționale despre care ea îmi istorisea înainte, la întâlnirile noastre de la București; am primit și continui să primesc foarte multe înregistări audio și video ale spectacolelor sale din lume și pe care, cu mare bucurie, i le ofer. Iar când peste ani, am revenit în țară împreună cu Iubita mea Soție, Elena Cernei, la prima noastră intrare în Conservator (Cernei primea titlul de Doctor Honoris Causa al UNMB), Maria Slătinaru Nistor se afla pe scenă făcând parte din prezidiul academic al Senatului Universitar. Elena Cernei își amintea cu emoționantă bucurie de una dintre cele mai frumoase voci de soprană spinto – dramatică din cariera sa și care debutase în prima sa stagiune la Operă alături de ea. Dar Iubita mea Soție îmi evoca, emoționată, o magnifică seară trăită la 29 octombrie 1970: MESSA DA REQUIEM de Verdi – Maria Slătinaru, Elena Cernei, Vasile Moldoveanu, Nicolae Florei, dirijor Armando La Rosa Parodi; Cernei își amintea că, în momentul duetului soprană-mezzosoprană, Recordare, unduirea vocilor și simbioza emotivă estetic revelată la cel mai înalt nivel de măiestrie, i-a produs o emoție unică a momentului din toată cariera legată de interpretarea acestui Requiem. Din păcate, nu a rămas nici-o înregistrare … 

 

... Periș, 30 septembrie 2000 ...

Îmi amintesc cum în ziua de sâmbătă 30 septembrie 2000, la Periș, la un prânz cu prietenii (Maria Slătinaru Nistor, Silvia Voinea, Viorel Cosma, Grigore Constaninescu, Mircea Penescu și alții … ) îmi vine ideea de a le ruga pe Elena și Marcella să … fredoneze … duetul Recordare în amintirea evenimentului din urmă cu exact … trei decenii … Iar ele încep în plină voce … Recordare Jesu pie, quod sum causa tuae viae, ne me perdas illa die … Cele două artiste, chiar dacă încheiaseră cariera artistică, aveau … forța vocală și spiritul estetic … activate la maxim … O emoție extraordinară cu atât mai mult cu cât eu eram singurul care știa că în acea duminică era … ultimul prânz al Soției mele cu prietenii dragi … urmând să lase această lume după opt săptămâni … 

MARIA SLĂTINARU-NISTOR și VIRGIL NISTOR

Am continuat cu Marcella și cu soțul său, Virgil Nistor, prietenia noastră trainică, întâlnindu-ne în multe momente frumoase. În exemplificările conferințelor mele sau ale cursurilor de Estetică Vocală pe care le țin, vocile marilor artiști români sunt prioritare în opțiunile mele și deci, la capitolul de soprană spinto – dramatică de vast enciclopedism repertorial, Maria Slătinaru Nistor se află la loc de cinste. În închierea acestui studiu istoric, muzicologic, estetic și eseistic dedicat jubielului aniversării nașterii ei, voi cita un paragraf dedicat artei sale într-o Conferință Doctorală ținută la Universitatea Națională de Muzică din București, la 28 noiembrie 2012, marea noastră artistă fiind prezentă. La această Conferință cu tema Modele cognitive în cercetarea muzicală avansată, am prezentat Modele biotehnice și analitice în Estetica Vocală aplicate practic în interpretarea celor mai dificile arii ale repertoriului de operă. În cadrul acestor analize, am dedicat sopranei noastre studiul intitulat Repere fonologice în vocalitatea ariei Suiccidio a personajului titular din opera LA GIOCONDA de Ponchielli, prezentând următoarele aspecte.

MARIA SLĂTINARU-NISOR, LUMINIȚA ARVUNESCU și STEPHAN POEN - Radio Româia Muzical

Soprana Maria Slătinaru – Nistor, personalitate de prestigiu a şcolii româneşti de canto, a repurtat un grandios succes la Opera din San Francisco într-o numeroasă serie de reprezentaţii ale unei producţii cu LA GIOCONDA de Ponchielli din anul 1983. Maria Slătinaru-Nistor abordează interpretarea acestei pagini cu o sonoritate de un farmec majestuos a cărui intensitate se conjugă admirabil cu agregatul armonic orchestral extrem de dens şi cu o amploare care conferă o grandoare expresivă personajului său. Culoarea vocală de o limpezime extrem de pură şi la o densitate foarte mare, proclamă frumuseţea timbrală a unei voci de mare importanţă artistică. Ambitusul ariei este stăpânit cu desăvârşire tehnică datorită căreia coloana centrală a vocalităţii sale erupe în acute incisive şi strălucitoare şi coboară în profunzimile unei rezonanţe admirabil rezolvată în registrul grav de piept. Atacurile sunetelor incipiente ale frazelor vocale sunt realizate cu impresionantă fermitate într-un context de echilibrată stabilitate a emisie ceea ce îi conferă un potenţial admirabil de valorificarea parametrilor de legato, staccato, dozaj şi modulare a intensităţii. Expresivitatea sonoră este încununată prin admirabila configurare a coloanei sale sonore de largă conformaţie dar care, acolo unde contextul stilistic o impune, se concentrează conferind supleţe dinamică în realizarea agilităţilor. Planul timbral expresiv comportă o amplă gamă de nuanţe în cadrul căreia tonurile închise la culoare se alternează cu cele luminoase şi strălucitoare creând efectul unui contrast a cărui tensiune expresivă conferă un admirabil relief temperamental profilului personajului său. Muzicalitatea rafinată completează o interpretare de referinţă din istoria teatrului liric mondial.

MARIA SLĂTINARU-NISTOR și STEPHAN POEN

La această jubiliară sărbătoare aniversară, am dorit să omagiez personalitatea sopranei Maria Slătinaru-Nistor care a onorat plenar Patrimoniul Cultural Național prin … frumusețea vocală emblematică … 

 REVISTA MUZICALĂ RADIO, 24.05.2018

MY FAIR LADY … la o jumătate de secol în România …

 

În urmă cu o jumătate de veac, miercuri 8 mai 1968, în istoria Operetei din România avea loc un eveniment care marca începutul unei noi perioade evolutive atât pentru artiști cât și pentru public. La Teatrul de Stat de Operetă din București, astăzi Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian, avea loc premiera capodoperei MY FAIR LADY de Frederik Loewe pe un libret de Alan Jay Lerner după piesa PYGMALION de Bernard Shaw. 

ION DACIAN - regizor și interpret al Profesorului Higgins

Versiunea românească a libretului fusese realizată de Nicușor Constantinescu și Vasile Timuș. 

 

NICUȘOR CONSTANTINESCU - autorul versiunii românești a libretului

În regia lui Ion Dacian, se reuniseră Liviu Cavassi (dirijor), Constantin Rădulescu și Florin Sămărăscu (maeștri de cor), Arh.Ștefan Norris (decoruri), Elena Agapie – Stancu (costume).

LIVIU CAVASSI - dirijorul de la premieră și timp de două decenii

 

CONSTANTIN RĂDULESCU - dirijorul corului

Pentru coregrafie și mișcare scenică fusese invitat coregraful Michel Boyle (Anglia). În distribuția premierei au evoluat în memorabile creații interpretative personalități artistice excepționale ale epocii: Ion Dacian (Henry Higgins), Cleopatra Melidoneanu (Eliza Doolittle), George Groner (Colonelul Pickering), Nae Roman (Adolf Doolittle), Constantin Drăghici (Freddy Eynsford-Hill), Tamara Buciuceanu (Mrs. Pearce), Denise Vrancea (Doamna Higgins), Mia Chirilescu (Doamna Eynsford-Hill), Dușan Bugarin (Harry), Nelu Marinescu (Jamie), Gabriel Gheorghiu (Karpatini), Dia Panaitescu (Regina), Ion Dinu (Prințul moștenitor), Petre Petrov (Cârciumarul), Eugen Savopol (Omul din Selsey), Mihail Popescu (Omul din Hoxton), Petre Teodoru (Bixtander), Ștefan Teodoriu (Un locatar irascibil), Ștefan Glodariu (Lord Boxington), Corina Bărbulescu (Doamna Hopkins). În alte roluri apăreau Mioara Adam, Cornelia Teodoru, Elena Paraschivescu, Aurel Grămescu, Paul Obogeanu, Cristian Fridlovski, Decebal Celea, Ion Slasomeanu; erau artiști ai corului, cântăreți cu voci bine cultivate și talent artistic care apăreau în rolurile secundare, apariții caracterizate de momente interesante în care portretele lor completau foarte bine dramaturgia acțiunii. Solistele balerine Elena Teodorescu, Maria Mitrache, Cristina Dan, Lanseta Pop, Inge Statnic, Anca Alexandrescu, Luiza Stedili, Stela Crișan și soliștii balerini Victor Vlase, Valeriu Tarna, Ion Sasu, Constantin Plitos, Florin Scarlat, Mircea Balea, se aflau în fruntea unui imens ansamblu de balet care împreună cu corul confereau grandoare scenelor de ansamblu. Pregătirea muzicală fusese asigurată de doi muzicieni impecabili precum Theodor Sibiceanu și Marin Voicu secondați de excelenții corepetitori Alexandru Răznovanu și Constantin Simionescu. La coorodonarea integrării ansambluli de balet colaborau asistenții de coregrafie Malu Iosif și Andreea Constantinescu. Miriam Rozsa era asistentă de costume. Pregătirea întregului mecanism de integrare scenică a soliștilor, coriștilor și balerinilor pe parcursul numeroaselor scene era asigurată de un serviciu de regizorat al cărui șef era Gheorghe Coman colaborând cu regizorii tehnici Gheorghe Pufulete, Aurel Stroe, Mircea Munteanu și Victor Marinescu, iar șeful producției era Virgiliu Ștefănescu. Programul de sală pe care îl păstrez în arhiva mea, continuă cu aproape treizeci de nume ale șefilor de compartimente de la numerosaele sectoare tehnice ale teatrului. Am dorit să omagiez aceste nume în totalitatea evocărilor programului de sală deoarece sunt oameni de valoare care, prin contribuția muncii lor pasionate, au dat viață unei perioade extrem de bogate a Teatrului de Operetă din România. I-am cunoscut personal pe toți iar cu unii am devenit bun prieten în timp. A le menționa numele în această evocare este, pentru mine, o … Datorie de Onoare … peste timp. Ion Dacian care era și directorul teatrului, se îngrijea minuțios de toate detaliile activității dorind ca fiecare colaborator să aibe bucuria de a-și vedea numele pe programele de sală.

ELENA AGAPIE-STANCU maestră de scenografie și costume

Stagiunea 1967/1968 se deschisese cu o nouă montare a operetei ANNA LUGOJANA de Filaret Barbu în regia lui Ion Cojar, sub conducerea muzicală a lui Gherase Dendrino, având ca interpreți pe Adriana Codreanu, Nicolae Țăranu, Anton Negoițescu, Vali Niculescu, Toni Buiacici, Maria Wauwrina, Ștefan Glodariu. La 10 decembrie 1967, avea loc o altă premieră de mare succes cu CONTESA MARITZA de Kalman în regia lui Nicușor Constantinescu, sub conducerea muzicală a lui Constantin Rădulescu, având ca interpreți în rolurile principale pe Ion Dacian, Valeria Rădulescu, Marica Munteanu, Bimbo Mărculescu, Lidia Popescu, Tamara Buciuceanu, Denise Vrancea, George Groner, Tiberiu Simionescu. Iar după cinci luni, premiera cu MY FAIR LADY de Loewe. Se lucra intens și simultan deoarece pregătirile pentru fiecare premieră se desfășurau pe o perioadă de 6 până la 8 și chiar 10 luni. În fiecare stagiune aveau loc câte trei sau chiar patru premiere. În repertoriul stagiunii se aflau 20 – 25 de titluri dintre care 10 – 12 foarte frecvent programate astfel că în fiecare săptămână (luni era zi de … relache) erau programate opt spectacole (duminica erau trei spectacole, la ora 10,30, la 15 și seara). O dată pe săptămână se făceau deplasări la Giurgiu, Oltenița, Ploiești, Buzău, Târgoviște, Pitești, unde se mergea cu autocare și camioane pentru decoruri, oferind publicului câte două reprezentații ale unei operete cu două garnituri de artiști. Opereta avea un public numeros care urmărea viața teatrului și venea să vadă toate distribuțiile rolurilor.

În acest context artistic al teatrului a avut loc marele eveniment al premierei cu MY FAIR LADY. Era primul musical care se reprezenta pe o scenă în România la doisprezece ani de la premiera sa absolută dela 15 martie 1956 la Mark Helinger Theatre din New York și la patru ani de la filmul realizat în 1964 de către producătorul Jack Warner în care, sub regia lui George Cukor, evoluau în rolurile principale Rex Harrison (Henry Higgins) și Audrey Hepburn (Eliza Doolittle a cărei parte cântată era asigurată de Marni Nixon).

FREDERIK LOEWE compozitor

Musical-ul este un gen de reprezentație teatrală bazat pe cânt, proză și dans care a luat naștere în America la jumătatea secolului al XIX-lea; exgeții iau ca reper pentru localizarea istorică a nașterii acestui gen data de 12 septembrie 1866 când a avut loc premiera absolută a lucrării Cocoșatul negru la New York; acesta ar fi primul gen de comedie cu muzică originală aplicată unui libret original și dans. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, genul de musical continua să evolueze dar fără o dezvoltare anume care să-i permită un salt calitativ și impunerea în cadrul categoriilor teatrale muzicale acceptate; aceste considerații pe care le-am cules bibliografic au fost formulate ulterior când musical-ul a luat amploare ca gen. Putem spune că musical-ul s-a cristalizat și a căpătat o anumită anvergură abia în perioada 1940 – 1960 considerată epoca de a aur a sa datorită unor premiere devenite evenimente artistice de mare consistență pentru afirmarea plenară a genului de musical; dintre aceste evenimente aș cita OKLAHOMA de Rodgers și Hammerstein (31 martie 1943), KISS ME KATE de Porter (1948), MY FAIR LADY de Loewe (15 martie 1956, în versiune cinematografică în 1964), WEST SIDE STORY de Bernstein (26 septembrie 1957, în versiune cinematografică în 1961). Istoria a confirmat că MY FAIR LADY a reprezentat momentul cel mai glorios al genului de musical al cărui succes a fost masiv amplificat de filmul ulterior prin care a fost răspândit în toată lumea stimulând dorința realizatorilor de a fi reprezentat și în teatrele de operetă care își începeau o nouă epocă prin integrarea repertorială a genului de musical.

Compozitorul FREDERIK LOEWE și libretistul ALAN JAY LERNER

Compozitorul Frederik Loewe (Berlin, 10 iunie 1901 – Palms Springs, 14 februarie 1988) s-a născut la Berlin, petrecând însă copilăria la Viena, unde părinții săi erau artiști deoperetă; tatăl său făcuse parte din distribuțiile a două premiere absolute de operetă: VĂDUVA VESELĂ de Lehar (30 decembrie 1905) și SOLDATUL DE CIOCOLATĂ de Oscar Straus pe un libret din piesa omonimă de … George Bernard Shaw … dramaturgul a cărei alte piese, PYGMALION, avea să devină peste o jumătate de secol, capodopera … MY FAIR LADY … a viitorului compozitor Frederik Loewe. Crescut și educat în mediul artistic al operetei, copilul Frederik a început să dovedească serioase aptitudini muzicale iar primele studii de pian i-au stimulat înclinații către compoziție. După copilăria petrecută la Viena, familia s-a mutat la Berlin unde Loewe este elevul lui Ferruccio Busoni, pianist, compozitor și profesor italian naturalizat în Germania și care a activat mulți ani ca profesor la Berlin. Primele afirmări artistice, îl lansează pe Loewe ca pianist apărând chiar de la vârsta de 13 ani ca solist al Orchestrei Simfonice din Berlin; începe să fie atras din ce în ce mai mult de compoziție iar la 15 ani obține un anumit renume și în acest sens publicând cântece, romanțe, valsuri. După diverse peregrinări ale familiei, va reveni la Berlin ca să studieze compoziția la Hochschule für Musik cu renumitul compozitor și profesor Emil Nikolaus von Reznicek. În anul 1924, Frederik Loewe pleacă în America din dorința unei afirmări pentru care avea să sufere înfrângeri și eșecuri vreme de peste … trei decenii … Compune o serie de musical-uri care însă nu au succes nici de public și nici de presă. Ajunsese la un pas de o foarte puternică depresiune. Se împrietenise cu Alan Jay Lerner (New York, 31 august 1918 – New York, 14 iunie 1986) textier și scenarist american, distins în cariera sa de trei ori cu Premiul Oscar, de trei ori cu Premiul Tony Award și de două ori cu premiul Golden Globe). Cei doi prieteni erau foarte îngrijorați de faptul că așteptau … marele succes … cam de prea mult timp. Într-o noapte târzie, Lerner telefonează lui Loewe care, trezit brusc din somn, nu se arată prea interesat de faptul că prietenul lui fusese în seara aceea la o piesă de teatru și chiar îl cam repede. Dar Lerner îl întrerupe, îi spune să se îmbrace, să facă o cafea, pentru că în câteva minute va sosi la el acasă și închide telefonul. După câteva minute, Lerner sună la ușa lui Loewe care deschide și avea deja cafeaua gata fiind curios ce va auzi de la bunul lui prieten. 

GEORGE BERNARD SHAW

Acesta îi spune că a fost la teatru și că văzuse PYGMALION de George Bernard Shaw (Dublin, 26 iulie 1856 – Ayot St Lawrence, 2 noiembrie 1950). Lerner scoate niște foi unde, în timpul spectacolului, notase idei pentru elaborarea unui libret destinat unui musical pe care să-l compună prietenul său. Loewe rămâne pe gânduri, ia cafeaua, se așează la pian și, pe măsură ce prietenul lui își desfășoară expunerea, el, pornind de la starea emotivă a unor acorduri, ajunge să … ”deseneze” … melodic portretele personajelor și relațiile dintre ele. Lerner îi spune că dorește fidelitate față de piesa lui Shaw și că muzica va completa figurile personajelor și relațiile dintre ele, inevitabil esențializate în desfășurarea unui spectacol cu proză, cânt, dans, lirism, comedie și … lovituri de teatru; cei doi însă au convenit să păstreze echilibrul unității dramaturgice și profilul caracterial și relațional al personajelor așa cum dorise George Bernard Shaw în această piesă a cărei premieră absolută avusese loc în anul 1912 și, după care, s-a realizat o transpunere cinematografică în anul 1938 de către producătorul Gabriel Pascal pe un scenariu elaborat de însuși autorul piesei și cu o muzică scrisă de compozitorul Arthur Honegger. 

ARTHUR HONEGGER

Lerner îl convinsese pe Loewe să păstreze echilibrul unitar al dramaturgiei lui Shaw care era un continuator al lui Henrik Ibsen (1828 – 1896). Autor dramatic foarte prolific, George Bernard Shaw avea să primească în 1925 Premiul Nobel pentru Literatură cu următoarea motivație: pentru lucrările sale pline de idealism și umanitate a căror satiră stimulantă este adesea impregnată cu o poeticitate de o deosebită frumusețe. Lerner cu libretul și Loewe cu muzica au mers exact pe aceste repere ale teatrului lui Shaw plenar manifestate în respectiva piesă: idealism, umanitate, satiră, poeticitate și … frumusețe! În trei săptămâni partitura a fost terminată! Loewe a compus o muzică de un farmec aparte, pornind de la o bază a operetei clasice în a cărei atmosferă crescuse la Viena, și pe care edificase cu o genială fantezie creatoare un modernism melodic și armonic în deplină concordanță cu teatralitatea genului de musical. Era pentru prima dată când un musical nu avea la bază un libret original, inventat pentru muzică, ci pornea de la un text consacrat așa cum era piesa lui Shaw. Un an mai târziu de la acest mare succes care avea să fie musical-ul lui Loewe și Lerner, marele compozitor și dirijor Leonard Bernstein avea să compună capodopera sa WEST SIDE STORY care era o inspirație modernizată a lui ROMEO ȘI JULIETA de Shakespeare.

Premiera absolută de la 15 martie 1956, pe scenă la Mark Helinger Theatre (un fost complex de teatru și cinema din Broadway) din New York a avut un succes răsunător făcând din MY FAIR LADY primul mare musical din istorie; compozitorul său intra în galeria marilor autori ai genului precum Cole Porter, George Gershwin, Irving Berlin, Jrome Kern, Richard Rodgers, Lorenz Hart, Oscar Hammerstein.

Ion Dacian (Sascîz, 11 octombrie 1911 – București, 8 decembrie 1981) era o personalitate extraordinară așa cum l-am aprofundat și comemorat în studiul istoric, muzicologic și artistic pe care i l-am dedicat în paginile acestei reviste.

https://poenmuzicologie.blogspot.com/2014/11/ion-dacian-cavaler-al-timpului-dominand.html

ION DACIAN (Higgins)

Format la Facultatea de Drept din Cluj (1929 – 1933) obţinând şi un Doctorat în Drept (1935) cu tema „Valoarea socială a presei” dar şi la Conservatorul de Muzică tot din Cluj (1930 – 1934), Ion Dacian consacrase Binomul Drept – Muzică în slujba Artei Lirice atât în Operă dar mai ales în Operetă. Vorbea şi cânta în zece limbi. Avea o cultură complexă şi profundă în foarte multe domenii de artă, literatură, filosofie şi chiar știință. Violonist, pianist, poet chiar (autor de texte, librete și traducător de librete străine), artist liric care proclamase cu rafinament o foarte singulară voce de … baritenor … în care se regăseau acutele energice tenorale dar și profunzimea gravă baritonală admirabil impostată în declamația teatrală atât pe scenă cât și în viață. Gândirea sa perfect organizată îl proiectase de foarte tânăr în regie realizând montări extraordinare; și aceiași gândire desăvârșită făcuse din el un mare manager fiind director al Teatrului de Operetă din București din anul 1963 până în anul 1971. Exact la jumătatea arcului de timp a directoratului său, avea să-și lege numele de o realizare epocală în istoria operetei române prin premiera musical-ului MY FAIR LADY.

ION DACIAN (Higgins)

Maestrul care voiaja și avea posibilitatea să se informeze despre mersul operetei și al musical-ului în lume, aflase despre succesul de la New York din 1956; pentru România însă era prea devreme pentru un astfel de eveniment care nu ar fi fost acceptat într-o societate puternic impregnată de stalinismul sovietic persistent chiar și după moartea lui Stalin. Piesa lui George Bernard Shaw se jucase în România în perioada interbelică dar și după 1947. Pentru acest musical, Ion Dacian avea să mai aștepte ceva timp pentru ca în timpul anului 1966 să înceapă niște demersuri către autoritățile culturale ale vremii. De-a lungul anilor, pe măsură ce Maestrul mi-a oferit o generoasă prietenie ce se consolida cu fiecare an din ce în ce mai mult, am avut acces la confidențele sale legate de strategia prin care reușise să convingă autoritățile comuniste să aprobe și să acorde fondurile necesare pentru montarea acestui musical invitând de la Londra pe coregraful Michel Boyle pentru coregrafie și mișcare scenică dar și pentru superviziunea calibrării atmosferei autentic londoneze din desfășurare. Practic Maestrul, în întâlnirile sale cu autoritățile, a pledat în favoarea faptului că Bernard Shaw fusese un simpatizant ideologic de stânga și chiar făcuse un voiaj în anii 1935 – 1936 în URSS unde îl cunoscuse pe Stalin. În acest fel, în pledoaria Maestrului, accentul a căzut pe relativitatea originii sociale și pe faptul că o … florăreasă … foarte bine instruită poate trece drept o … Lady … chiar și în fața Reginei Angliei! … Când îmi povestea aceste lucruri, Maestrul avea un zâmbet care aureola umorul fin, încărcat de subtilitatea rafinamentului cu care știa să jongleze ideatic și … ideologic … în orice compartiment de artă și cultură în societate. De mic copil am fost fascinat de personalitatea lui și pot spune că am crescut contemplându-l și aprofundându-l din ce în ce mai mult, fiindu-i aproape din ce în ce mai mult, la telefon, personal, frecvent și ...chiar și cu două ore înaintea marii sale plecării de pe această lume … Ion Dacian era un Maestru al pledoariei artistic declamate cu accentuarea expresivă a sublinierilor importante într-un discurs. Nuanțase și faptul că pe programele de sală va figura mențiunea că acest musical este după lui Bernard Shaw și după filmul lui Gabriel Pascal din anul 1938 supervizionat în scenariu și desfășurări de autorul piesei. Realizarea acestei mari producții a mai fost favorizată și de faptul că în anul 1965 începuse o anumită destindere dar care, din păcate, avea să dureze doar cinci ani; însă în acești cinci ani, Ion Dacian a desfășurat din plin niște programe extraordinare cu premiere importante și turnee artistice în Europa pe durate de câte trei luni fiecare. Deci, într-o bună zi, la teatru, a anunțat colectivul că va începe pregătirea pentru acest eveniment. Maestrul studiase partitura îndelung așa cum obișnuia să facă de fiecare dată pentru o nouă premieră. Unul din principiile sale aplicate mai ales atunci când era și regizorul producției era acela de a se gândi întimpul studiului partiturii cui sunt potrivite respectivele roluri. Pentru această capodoperă rolurile erau … douăzeci … dintre care de o anumită anvergură … zece … iar în cadrul acestora, cuplul dominant era Profesorul Henry Higgins alias Pygmalion și … creatura sa Eliza Doolittle alias Galathea ... 

CLEOPATRA MELIDONEANU (Eliza Doolittle)

Maestrul aprofundase în detaliu toate momentele muzicale și teatrale ale personajului său (Higgins), ale celorlalte personaje, dar mai ales al … Elizei … virtualizând în universul mentalității sale creatoare o figură artistică precisă în persoana sopranei … Cleopatra Melidoneanu … personalitate artistică de mare valoare și prestigiu care se impusese în primele sale șase stagiuni de la debutul absolut în rolul Wanda de la premiera operetei ROSE MARIE de Friml la 2 martie 1962. Am dedicat acestei mari artiste un amplu studiu biografic, muzicologic, estetic și afectiv în paginile revistei.

https://poenmuzicologie.blogspot.com/2016/10/cleopatra-melidoneanu-vise-ale-lumii.html

Nimic nu este întâmplător! Debutul în operetă al sopranei Cleopatra Melidoneanu a fost într-o operetă prezentată la 2 septembrie 1924, pe Broadway, cu mare succes. ROSE MARIE avea să fie acea operetă care să marcheze o tranziție de la opereta clasică la musical și, datorită filmului realizat în 1936, devenise și un prilej de meditație și inspirație pentru compozitorii noului gen de spectacol. Iar după șase ani de splendide experiențe artistice și magnifice succese la public, Cleopatra Melidoneanu avea să dea viață unui personaj extrem de iubit de public precum Eliza Doolittle alături de un magnific Pygmalion întruchipat de Ion Dacian. Maestrul era deja un afirmat … Pygmalion … grație regiilor sale anterioare prin care a șlefuit talentul și personalitatea artiștilor teatrului, personalități care, deveneau, treptat, vedete apreciate de public. Pe lângă spectacolele în care cântau împreună, Cleopatra Melidoneanu colabora cu regizorul Ion Dacian pentru a patra oară după PAGANINI de Lehar (1962), PRINȚESA CIRCULUI de Kalman (1964) și SÂNGE VIENEZ de Strauss (1967). 

Rolul Eliza punea niște probleme de mare complexitate teatrală desfășurându-se de la comedie până la dramatism și trecând printr-o multitudine de stări psihologice care marcau transformarea personajului său rapid de la ...florăreasa rebelă … la acea … Lady fermecătoare … care încântase întreaga asistență de la palat inclusiv pe Regină și prințul moștenitor; partitura era de asemenea foarte diferită de cea a personajelor abordate până atunci. Am analizat în studiul publicat faptul că primadonna Cleopatra Melidoneanu avea o superbă voce de soprană Falcon ceea ce o avantaja mult în țesătura vocală a acestui rol unde trebuia să concilieze cântul cu proza într-o dinamică mult mai alertă de cât în opereta clasică.

Ion Dacian a fost un Pygmalion vizionar încă de la studiul partiturii. De ce spun asta? Pentru rolul Eliza Doolittle, s-au ivit unele divergențe: coregraful Michel Boyle întrevedea două artiste din teatru iar Ion Dacian era foarte sceptic; mulți din teatru se mirau chiar întrucât manifestau o înclinație asupra opiniilor britanicului considerat un mai profund cunoscător al atmosferei și tipologiei umane londoneze. Maestrul Ion Dacian s-a dovedit a fi, la propriu și la figurat, un genial … Pygmalion … și, prin autoritatea sa întărită de expunerea rațională și argumentată a unor criterii artistice imbatabile ilustrate cu legendarul surâs al calmului său suveran, a rostit sentința opțiunii sale pentru rol: Cleopatra Melidoneanu. 

ION DACIAN (Higgins) și CLEOPATRA MELIDONEANU (Eliza)

Mulți au fost mirați deoarece rolul solicită multă mișcare și comedie iar acestea erau aspecte considerate a fi caracteristice unei subrete în timp ce Melidoneanu era o primadonna de profund lirism și cu un farmec perfect corespunzător ipostazelor poetice de intensă emotivitate. Cu toate acestea, lumea știa că geniul lui Dacian trebuie să vadă adevărul și cu toții au început să mediteze și să observe desfășurările pentru a descoperi fațetele acestui … adevăr … pe care, inițial, l-a sesizat doar Maestrul … Primul care s-a convins a fost marele actor Nae Roman care intepreta rolul lui Adolph Doolittle, tatăl Elizei și … luându-și rolul de tată în serios … o încuraja pe Mimi – Eliza din tot sufletul. Pe parcursul repetițiilor, treptat, toți artiștii teatrului și întreg ansamblul coral și coregrafic, și însăși Cleopatra Melidoneanu, și-au dat seama că alegerea Maestrului Dacian a fost extraordinară. Nae Roman avea un extraordinar simț al rolurilor și al actorilor și de aceea era în perfectă sintonie cu Ion Dacian în toate producțiile în care au colaborat. Publicul, criticii și artiștii au confirmat că Nae Roman a realizat personajul Adolf Doolittle mai spectacular și mai convingător de cât Stanley Holloway din celelebrul film al lui George Cukor.

NAE ROMAN (Adolf Doolittle) între PETRE PETROV (Cârciumarul) și NELU MARINESCU (Jamie)

Premiera a reprezentat un succes triumfal. Ion Dacian a realizat o creație magistrală în rolul lui Higgins iar Cleopatra Melidoneanu, în cea de a șaptea stagiune a carierei sale, cu experiența celor nouă roluri interpretate intens și cu succes până atunci, a realizat o capodoperă artistică, vocală, teatrală, nuanțând cu umor scenele de comedie, subliniind cu poezia lirismului său momentele intens dramatice, alternând cantabilitatea cu o teatralitate splendidă și creând un personaj al cărui farmec a consacrat-o definitiv la cotele maxime ale potențialului său artistic. Cleopatra Melidoneanu, la acel moment al carierei, se lansa ca o vedetă carismatică a genului de operetă dar și de musical iar publicul o răsplătea cu dragoste și admirație.

CLEOPATRA MELIDONEANU (Eliza) și ION DACIAN (Higgins)

 

Ion Dacian a elaborat interpretarea până la cele mai minuțioase detalii începând cu inflexiunile sonore și timbrale ale glasului său legendar și până la mișcarea scenică detaliată la nivel de precizie a privirilor și clipire a ochilor. 

Eram fascinat de personalitatea acestui profesor de fonetică în stare să distingă originea oamenilor după vocea lor și capabil să educe o florăreasă până la a o face să se comporte ca o autentică Lady și să rămână la acea condiție dobândită. 

 

CLEOPATRA MELIDONEANU (Eliza) și ION DACIAN (Higgins) într-o scenă de ansamblu

Personalitatea lui Ion Dacian în acest rol a avut un impact foarte puternic asupra mea care, manifestam de mic copil o înclinație către vocile oamenilor și o totală lipsă de memorie vizuală, stare care mă predispunea în drumul meu către cercetarea vocală și pentru care Maestrul Ion Dacian m-a încurajat enorm și îmi oferea cu genrozitate întreaga sa experiență atunci când îi puneam întrebări; se instaurase un dialog care a început încă de pe vremea când eram elev (la 8 mai 1968 terminam clasa a cincea) și care … continuă și astăzi … grație retrărilor prilejuite de … memoria mea afectivă dar și … efectivă …

Balerina LANSETTA CAVASSI și NAE ROMAN (Adolf Doolittle) într-o scenă de ansamblu

Am asistat la unele repetiții și am fost în sală la zeci și zeci de reprezentații urmărind cu totală concentrare cuplul Ion Dacian – Cleopatra Melidoneanu dar și pe ceilalți artiști care realizau niște personaje extraordinare. Însă fascinația mea era stimulată de relația dintre Maestru și Eliza și de momentele care marcau evolutiv atât transformarea fetei cât și încărcătura afectivă a relației Profesor – Discipolă. La 5 mai 1968 a avut loc o avanpremieră cu public reprezentat de artiștii și echipele tehnice ale teatrului cu familiile lor și prietenii, iar miercuri 8 mai 1968, odată cu premiera pentru public și critică, demara această capodoperă teatrală și muzicală care avea să țină afișul timp de … trei decenii și jumătate … 

 NICOLAE IONESCU-DODO (Higgins)

NICOLAE IONESCU-DODO (Higgins), TIBERIU SIMIONESCU (Pieckring), CLEOPATRA MELIDONEANU (Eliza)

De-a lungul timpului, în rolul Profesorului Henry Higgins s-au afirmat Nicolae Ionescu-Dodo, Elizeu Simulescu, Emil Pinghiriac iar în rolul Eliza admirabila subretă Constanța Câmpeanu care oferea alte unghiuri teatrale și vocale pentru personaj. 

CONSTANȚA CÂMPEANU (Eliza)

CONSTANȚA CÂMPEANU (Eliza), MIA CHIRILESCU (Mrs. Pearce) și trei artiste din ansamblu

În rolul Freddy s-au mai afirmat Eugen Fânățeanu, Eugen Savopol, Alexandru Ioniță, Dumitru Trandafir; rolul Colonelului Pickering, după retragerea lui George Groner, a fost abordat de Tiberiu Simionescu care preluase și funcția de regizor al spectacolului după retragerea Maestrului Ion Dacian. În rolul Mrs. Pearce realizat la premieră de Tamara Buciuceanu, s-au mai afirmat cu mare succes Lya Turowski și Mia Chirilescu. Doamna Higgins, mama profesorului, era un rol de mare prestanță admirabil realizat de Denise Vrancea care, după trei stagiuni se pensionase pe motive medicale; rolul rămăsese descoperit fapt care punea în pericol continuitatea programării acestei capodopere. La începutul stagiunii 1971/1972, era imposibil de oferit cuiva acest rol; primadonnele teatrului aflate la vârste diferite, unele mai tinere, altele … mai puțin ... mai ales acestea din urmă nu vroiau să abordeze un rol de proză unde nu aveau de cântat deși aveau de … jucat … și încă frumos și chiar spectacular. Dar cum să abordeze ele un rol în care trebuiau să fie … mama lui Higgins … Ion Dacian? Salvarea a avenit prin entuziasmul și umorul sopranei Adriana Codreanu care, la cei 36 de ani ai săi, a spus: Voi lua eu acest rol! Și toată lumea s-a mirat inclusiv Maestrul. Dar deja în timpul foarte scurt al repetițiilor, s-au convins că Adriana intuise foarte bine și avea un succes enorm fiind aplaudată chiar de la intrarea în scenă într-o rochie elegantă, cu pălărie somptuoasă și cu o actorie majestuoasă plină de umor perfect calibrat pe calapodul englezesc … 

EUGEN SAVOPOL (Freddy)

EUGEN SAVOPOL (Higgins, rol abordat ulterior) cu MIOARA MANEA (Eliza)

Ultima reprezentație în care au apărut împreună Ion Dacian și Cleopatra Melidoneanu în acest spectacol a fost … duminică 6 ianuarie 1974 … Artista intra într-un concediu prenatal urmând ca în aprilie să dea naștere fiului său Coradin … iar Maestrul, după încă patru reprezentații alături de Constanța Câmpeanu, avea să se retragă din carieră intempestiv după opt luni din motive de sănătate … Deci acest cuplu mitic care împărțiseră un triumfal succes timp de aproape șase ani cu acest spectacol, aveau să nu se mai întâlnească nici-odată pe scenă … La spectacolele care au urmat, în scenele unde se foloseau înregistrări pe care Higgins (intepretat de ceilalți artiști) le reasculta nostalgic în scena finală, vocea rămăsese cea a Maestrului fapt care îmi producea o emoție foarte puternică.

ION DACIAN (Higgins) și CLEOPATRA MELIDONEANU (Eliza)

Am continuat să mai merg la spectacolele cu această piesă ca să o revăd din când în când pe … Mimi … adorabila Cleopatra Melidoneanu, să o îmbrățișez și să ne amintim de spectacolele realizate cu Maestrul. După plecarea mea din România, acest spectacol a continuat să rămână în repertoriu și să fie jucat mereu cu săli pline; programele următoarelor stagiuni mă informau … de la distanță … că în rolul Higgins se afirmaseră la o frumoasă maturitate artistică Eugen Savopol și George Pănescu dar și actorul Silviu Stănculescu iar în rolul Eliza sopranele Rodica Truică și Mioara Manea Arvunescu alături de noile generații de artiști ai teatrului. Dirijorului Liviu Cavassi de la premieră, i-au urmat Mircea Ionescu, Mircea Luculescu și Lucian Vlădescu. Aveam să aflu de la prieteni că, în anul 1988, după două decenii de continuu succes în această piesă, marea artistă Cleopatra Melidoneanu, dorea să încheie cariera cu două spectacole emblematice pentru profilul său artistic: VĂDUVA VESELĂ de Lehar și … MY FAIR LADY de Loewe … 

ION DACIAN

Astfel MY FAIR LADY a devenit una dintre marile producții ale teatrului, prilej de afirmare și satisfacție pentru foarte mulți artiști vreme de … treizeci și cinci de ani … începând cu premiera de la … 8 mai 1968 … și până la ultima reprezentație … vineri 28 martie 2003 … Trei decenii și jumătate de istorie a teatrului românesc de operetă și musical marcate de această capodoperă muzicală și teatrală. Iar numele lui Ion Dacian pe afiș ca regizor a continuat să se mențină încă … șapte ani ...după încheierea carierei sale … și alți … douăzeci și doi de ani … după plecarea sa de pe această lume … Ion Dacian îmi explica faptul că o capodoperă genială precum piesa lui Bernard Shaw și musical-ul lui Frederik Loewe depășesc toate barierele istorice și politice deoarece în ele este omagiat harul voinței omenești în idealul devenirii care se desăvârșește atunci când efortul muncii atinge măsura completă a potențialului de care se dispune. În aceste zile am retrăit atmosfera de acum o jumătate de secol când capodopera MY FAIR LADY începea glorioasa ei parabolă existențială în panorama vieții artistice de-alungul a trei decenii și jumătate legându-și în etern numele de cuplul carismatic dominant al său reprezentat de Ion Dacian și Cleopatra Melidoneanu.

REVISTA MUZICALĂ RADIO, 08.05.2018