Revenirile mele la București în fiecare an îmi oferă bucuria de a fi invitat în transmisiunile Radiodifuziunii, vara pentru Festivalul de la Bayreuth și iarna pentru deschiderea stagiunii la Teatrul alla Scala din Milano; anul acesta mă voi afla pentru a douăsprezecea oară în studioul Radiodifuziunii alături de minunatul redactor al serii de operă, Dr. Muzicolog Luminița Arvunescu.
Anunțat cu mult timp înainte, încep să ... ritualizez pregătirea selectând și sintetizând din memoria experienței mele profesionale, dar și din arhiva documentelor acumulate, toate datele și aspectele pe care le consider interesante pentru publicul nostru drag. Reparcurg și retrăiesc pariturile, imprimările și prepar materialele documentare pentru respectivele transmisiuni. Fiecare revenire a mea în studiourile Radiodifuziunii noastre înseamnă o emoție extraordinar de plăcută și de stimulantă. Am repetat de multe ori, și voi continua s-o fac cu fiecare ocazie, că sunt un ...fiu al Radiodifuziunii noastre ... Am crescut și m-am format înambianța radio-ului aproape permanent activ în camera mea de joacă devenită ulterior cameră de studiu.
În seara de 7 decembrie, Teatrul alla Scala din Milano va inaugura stagiunea 2016/2017 cu ”Madama Butterfly” de Puccini.
În ultimii 65 de ani ai istoriei moderne, practic de la a doua jumătate a secolului al XX-lea și până în zilele noastre (1951 - 2016), Scala nu a inaugurat nici-o stagiune cu această operă iar inaugurările pucciniene au fost doar trei și toate cu ... ”Turandot”: 1958 cu prilejul centenarului nașterii lui Puccini (dirijor Antonino Votto, regizoare Margherita Wallmann, scenografia Nicola Benoit, interpreții principali: Birgit Nilsson, Giuseppe Di Stefano, Rosanna Carteri, Giuseppe Modesti), în 1964 cu prilejul comemorării a patru decenii de la moartea compozitorului (aceiași producție din 1958 sub bagheta lui Gianandrea Gavazzeni, interpreții principali fiind Birgit Nilsson, Franco Corelli, Galina Vishnevskaya, Nicola Zaccaria)) și în 1983 la 125 de ani de la nașterea lui (dirijor Lorin Maazel, regia și șcenografia Franco Zeffirelli, interpreții principali Ghena Dimitrova, Nicola Martinucci, Katia Ricciarelli, Kurt Rydl).
Deși Puccini este un autor foarte mult reprezentat la Scala, prezența sa la inaugurările de stagiune din recenta istorie a teatrului, a fost foarte rară, doar de trei ori cu ”Turandot”. Serata inaugurală de stagiune scaligeră a devenit de-a lungul anilor, prin tradiția instaurată, un reper foarte important artistic, social și chiar monden. Alegerea producțiilor inaugurale s-a făcut pe baza unei multitudini de criterii așa cum a reieșit din conferințele de presă și din interviurile personalităților artistice și manageriale de la conducerea teatrului; dincolo de aniversările și comemorările autorilor sau a titlurilor ori readucerea în atenția publicului a unor opere care au lipsit mult timp din repertoriu sau nu au fost deloc reprezentate, un criteriu foarte important a fost acela al spectacolului în sine; serata inaugurală trebuia să aibe fast, grandoare, eleganță, abundență muzicală și chiar coregrafică; în rolurile principale erau distribuite vedetele timpului ori noutăți reprezentate de artiști care debutau la Scala dar ... după ce repurtaseră răsunătoare succese pe scenele importante iar cronicile și chiar imprimările discografice stimulau curiozitatea publicului scaliger și interesul direcției. Chiar dacă în ultimul sfert de veac, inaugurările la Scala au suferit schimbări considerabile și, de foarte multe ori în detrimentul prestigiului de valoare al tradiției, ideea de spectacol amplu s-a menținut în spiritul de orientare al alegerii de repertoriu pentru producția inaugurală a stagiunilor.. Dintre opus-urile pucciniene, doar ”Turandot” s-a impus în acest sens; în această istorie recentă a Scalei, nimeni nu s-a gândit la o inaugurare de stagiune cu ”Manon Lescaut”, ”La Bohème”, ”Tosca” ori cu Tripticul (”Il Tabarro”, ”Suor Angelica”, ”Gianni Schicchi”) sau cu ”La Rondine” și ... nici cu ... ”Madama Butterfly” ... aceasta din urmă fiind, în mare parte, o operă intimistă, iar profunzimile sale muzicale și dramaturgice extrem de emoționante și dureroase, poate ... mai puțin considerate în ... ton ... și în ... bon-ton ... cu tradiționala spectacularitate a inaugurării de stagiune ... Cu toate acestea, operele pucciniene s-au bucurat de foarte multe reprezentări la Scala chiar dacă prezența lor în seratele inaugurale ale stagiunilor a fost atât de rară.
În perioada la care m-am referit (1951 - 2007), opera ”Madama Butterfly” a avut la Scala 5 producții desfășurate pe parcursul a 15 programări totalizând 166 de reprezentații; ultima producție a avut loc acum aproape zece ani în cadrul unei serii de 9 reprezentații începute la 9 februarie 2007 în regia lui Keita Asari și sub bagheta lui Myung Whun Chung; rolurile principale au fost interpretate de: sopranele Fiorenza Cedolins și Hui He, tenorii Aquiles Machado și Mario Malagnini, baritonii Gabriele Viviani și Claudio Sgura, mezzosopranele Mihoko Fujimura și Anna Maria Popescu. Această producție regizată de Keita Asari a avut premiera la 20 decembrie 1985 și a fost reluată de încă șase ori, totalizând 65 de reprezentații într-un arc de timp de aproape un sfert de veac. Dintre celelalte patru producții ale acestei opere, cea a regizorului Carlo Maestrini s-a bucurat de patru programări în perioada 1958 - 1966 totalizând un număr de 60 de reprezentații. Seriile de reprezentații ale acestor producții au fost dirijate de personalități prestigioase precum Victor De Sabata, Gianandrea Gavazzeni, Nino Sanzogno, Nello Santi, Georges Prêtre, Luis Garcia Navarro, Riccardo Chailly, Carlo Rizzi, Bruno Bartoletti, Myun Whun Chung. Rolul titular a fost interpretat de renumite soprane precum Licia Albanese, Gigliola Frazzoni, Leontyne Price, Antonietta Stella, Gabriella Tucci, Renata Scotto, Raina Kabaivanska, Galina Gorchakova, Eliane Coehlo, Fiorenza Cedolins, Daniela Dessì, Isabelle Kabatu, Hui He, evoluând alături de tenori de valoare cum ar fi Giacinto Prandelli, Gianni Raimondi, Daniele Barioni, Bruno Prevedi, Giacomo Aragall, Amedeo Zambon, Gianfranco Cecchele, Giuliano Ciannella, Giorgio Merighi, Bruno Beccaria, Peter Dvorsky, Johan Botha, Mario Malagnini, Fabio Armiliato, Roberto Aronica, Aquiles Machado.
Sopranele românce afirmate în rolul Cio Cio San în Italia, de-a lungul istoriei, au fost Florica Cristoforeanu (Milano, Teatro Carcano, ecc., 1921 -1931), Maria Cebotari (filmul ”Il sogno di Butterfly”, 1939), Virginia Zeani (Scala și alte teatre, 1965 - 1975), Lucia Stănescu (Torre del Lago 1979), Eugenia Moldoveanu (versiunea originală Venezia 1982 și 1983, Arena din Verona 1987, în regia sopranei Renata Scotto), Adina Nițescu (Scala, Torino, 2004), Iulia Isaev (Mantova, Novarra, Brescia, Cremona, 2007), Cellia Costea (2015).
Pe scena Teatrului alla Scala s-au afirmat câteva prezențe românești importante: în rolul Cio Cio San: Virginia Zeani (11 spectacole în 1966), Adina Nițescu (4 spectacole în 2004); în rolul Suzuki: Elena Cassian (2002, 2004), Annamaria Popescu (2002, 2004, 2007); în rolul Sharpless: Alexandru Agache (2004)
Am fost foarte impresionat și stimulat în evoluția afectivă și profesională a pasiunii mele pentru muzică de extraordinara producție de la Opera Română din București care avusese premiera la 28 mai 1954, o reluare de la Opera Veche pentru stagiunea inaugurală a noului sediu în anul 1954; la această producție au contribuit dirijorul Egizio Massini, regizorul Jean Rânzescu, maestrul de cor Gheorghe Kulibin în decorurile lui Theodor Kiriacoff Suruceanu și costumele realizate de Elena Feodorov; interpreții principali au fost Arta Florescu (CioCio San), Nella Dimitriu (Suzuki), Elena Cernei (Kaete), Ionel Tudoran (Pinkerton), Șerban Tassian (Sharpless). În anii petrecuți de mine în sala Operei Române din București, am admirat artiști excepționali care au realizat creații memorabile în această operă; soprane: Teodora Lucaciu, Elisabeta Neculce Carțiș, Maria Crișan, Maria Șindilaru, Maria Bieșu, Marina Krilovici, Eugenia Moldoveanu (Premiul I la Concursul Internațional Madama Butterfly, Nagasaki 1973), Victoria Bezetti, Matilda Onofrei, Elena Simionescu, Sanda Șandru; tenori: Cornel Stavru, Valentin Teodorian, George Corbeni, Constantin Iliescu, Octavian Naghiu, Corneliu Fânățeanu, Ion Buzea, Vasile Moldoveanu, Ludovic Spiess, Florin Farcaș, Emil Gherman (Premiul I la Concursul Internațional Madama Butterfly, Nagasaki 1973); mezzosoprane: Mihaela Botez, Valeria Savu, Iulia Marpozan, Veronica Gârbu, Adina Iurașcu; baritoni: Octav Enigărescu, Nicolae Constantinescu, Eduard Tumagian, Lucian Marinescu, Emil Iurașcu.
Mărturisesc că această operă m-a impresionat profund încă de la primul impact și făcea să persiste în sufletul meu o stare de tristețe care îmi domina gândurile și îmi estompa concentrările pentru mult timp după spectacol. Firea mea nu s-a regăsit în cele două personaje masculine, nici în Sharpless și, cu atât mai puțin, în Pinkerton. Cu timpul am încercat să pătrund cu o luciditate mai rece și deci mai analitică în specificitatea cauzelor care stau la baza desfășurării dramaturgice și a deznodământului final, dar componenta emotivă a percepțiilor mele continua să se manifeste dominant. De aceea mergeam mai rar la spectacolele cu această operă lucru pe care continui să îl fac și astăzi; merg la teatru dacă am interese profesionale, dacă debutează sau revin în această operă artiști cu care sunt foarte bun prieten dar ... nici-odată ... în spiritul de meloman al ființei mele ... Mă face să sufăr enorm ...
Cu toate acestea, am parcurs partitura la pian de foarte multe ori în cadrul programelor mele didactice cu artiștii tineri și mai puțin tineri de care m-am ocupat și continui să mă ocup; am urmărit discografiile vechi și noi, refugiindu-mă în contextele analitice muzicologice și tehnice vocale ceea ce diminua considerabil efectul emotiv asupra mea.
Puccini a compus 12 opere dar un număr de 21 de proiecte operistice nu au fost finalizate ori au fost încredințate altor compozitori de obicei discipoli ai săi; iată deci o dovadă a unei exigențe și selectivități foarte mari pe măsură ce evolua și își îmbogățea experiența; în același timp a avut o importantă creație simfonică, orchestrală, oratorială, foarte rar prezentă în repertoriul teatrelor sau filarmonicilor. În ceea ce privește operele, timpul creativității sale se întinde pe patru decenii în cadrul a două perioade de câte două decenii fiecare; în prima perioadă, la intervale de trei, patru sau cinci ani, compune primele șase opere (Le Willi, Edgar, Manon Lescaut, La Bohème, Tosca și Madama Butterfly) iar în cea de a doua perioadă, la intervale de timp de șase sau șapte ani, compune alte șase titluri reprezentate reprezentate în patru evenimente artistice ultimul fiind postmortem (La fanciulla del west, La rondine, Tripticul - Il Tabarro, Suor Angelica, Gianni Schicchi - Turandot).Perioada de creație dintre o operă și alta se dublează în cea de a doua perioadă față de prima dat fiindcă scriitura sa devine mult mai complexă sub toate aspectele; operele din cea de a doua perioadă au cunoscut mai multe versiuni spre deosebire de cele din prima; acest lucru se datorează atât exigențelor amplificate ale compozitorului cât și nevoia artistică a sa de a recalibra lucrările sale pentru facilitarea impactului cu publicul.
În cadrul creației pucciniene de operă, Madama Butterfly este a șasea dintr-un total de 12 opere și reprezintă centrul istoric al activității sale marcate de câte două decenii înainte și după această capodoperă; odată cu realizarea acestei opere, verismul puccinian cunoaște o fantastică transformare care va influența în egală măsură atât profilul componsitic evolutiv al său cât și celelalte curente stilistice care se vor dezvolta în prima jumătate a secolului al XX-lea. Șocul eșecului de la premiera absolută de la Scala din 1904, va determina o perioadă de mari frământări creatoare în personalitatea componistică pucciniană ajungând ca această operă să cunoască efectiv cinci versiuni în următorul deceniu și jumătate: versiunea a I-a 17.02.1904 Milano, Teatro alla Scala; versiunea a II-a 28.05.1904 Brescia, Teatro Grande; versiunea a III-a 10.07.1905 Londra, Covent Garden; versiunea a IV-a 28.12.1906 Paris, Opéra Comique; versiunea a V-a 09.12.1920 Milano, Teatro Carcano cu soprana japoneză Tamaki Miura și reluată în 1921 reluată cu soprana româncă Florica Cristoforeanu, eveniment cu prilejul căreia artista începea cariera sa de operă după o întrerupere de doi ani din motive de sănătate și după ce devenise o mare personalitate a teatrului de operetă mai întâi în România și apoi în Italia.
Madama Butterfly este deci opera pucciniană care a cunoscut cel mai mare număr de versiuni datorită impactului mai dificil cu sensibilitatea muzicală și dramaturgică a publicului în contextul în care desăvârșirea componistică a geniului puccinian într-o continuă evoluție atinsese culmi extraordinare muzicale și vocale. Scrisă pe un libret de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, lucrarea ne introduce în orientul îndepărtat al Japoniei pe care Puccini nu l-a vizitat nici-odată; cu toate acestea geniul său componistic a reușit să redea culoarea locală și specificul de comportament și relații dintre personaje prin atmosfera degajată de minunata sa muzică orchestrală și vocală.
Caracteristicile fundamentale ale acestei opere ar fi următoarele:
-
relația sunet - cuvânt se rezolvă la o complexitate mult superioară ca evoluție în inflexiunile și modulațiile tonale necesitând din partea interpreților o expresivitate bazată pe o sonorizare și o timbralizare mult mai în detaliu și la un nivel de înaltă creativitate muzicologică în ceea ce privește aprofundarea partiturii;
-
agregatul armonic orchestral este de asemenea mult mai complex ceea ce conferă noi și interesante dificultăți în ceea ce privește relaționarea dintre voci și orchestră;
-
formulele metroritmice și tonale aplicate de Puccini sunt expresia unei adevărate sublimări ale verismului expansiv deschizând semnificative perspective noilor curente componistice ale secolului al XX-lea;
-
atmosfera emanată de complexitatea contextului muzical și vocal al acestei opere a fost foarte greu asimilată atât de realizatori cât și de către public;
-
încărcătura dramatică a personajului Cio Cio San este foarte intensă manifestându-se puternic pe toate planurile: muzical, vocal, estetic, teatral, ilustrând un simbol al feminității devotate în dragoste până la supremul sacrificiu de renunțare la viață;
-
încărcătura dramatică a fiecărui motiv este impresionantă și induce o inevitabilă durere sufletească în conștiința estetică a publicului dar și a realizatorilor artistici.
Premiera absolută de la 17 februarie 1904 la Scala a fost foarte dur contestată; la vremea respectivă s-a pus serios problema unei acțiuni ostentativ orientate împotriva compozitorului dar și a editorului și chiar a dirijorului Arturo Toscanini și al sopranei Rosina Storchio care era interpreta rolului titular; martorii evenimentului au povestit de-a lungul anilor faptul că, în momentul în care Cio Cio San intră în scenă cu copilul, din public s-au auzit strigăte puternice: priviți pe fiul lui Toscanini! Această reacție viza faptul că, din legătura amoroasă mai de mult instaurată între Arturo Toscanini și soprana Rosina Storchio, rezultase un copil care fusese scos cu forcepsul la naștere ceea ce a avut grave consecințe asupra sănătății lui murind de altfel la vârsta de 16 ani. Astăzi când reflectăm asupra acestui fapt colegat întregii conjuncturi contestatare deosebit de agitate înainte de premieră, considerăm imprudent gestul sopranei de a aduce cu ea în scenă tocmai acel fiu nelegitim ... Dar, dincolo de aceste aspecte, eșecul premierei s-a datorat indiscutabil caracterului avangardist al acestei opere în care geniul puccinian oferea publicului elemente estetice și stlistice atât muzicale cât și vocale foarte noi și foarte complexe punând la grea încercare chiar și pe acei melomani pasionați de opera lirică în general și de creația pucciniană în special.
Mâine, 7 decembrie 2016, Teatrul alla Scala din Milano va inaugura noua stagiune 2016/2017 cu premiera noii producții a acestei opere programată pentru prima dată în recenta istorie scaligeră chiar în deschiderea stagiunii. În regia lui Alvis Hermanis care a colaborat și la scenografie cu Leila Fteita, costumele de Kristine Jurjāne și sub bagheta lui Riccardo Chailly, vor evolua următorii artiști: Maria José Siri (Cio Cio San), Annalisa Stroppa (Suzuki), Nicole Brandolino (Kate), Bryan Hymel (Pinkerton), Carlos Álvarez (Sharpless), CarloBosi (Goro), Costantino Finucci (Yamadori), Abramo Rosalen (Bonzo), Leonardo Galeazzi (Yakusidé), Gabriele Sagona (Comisarul imperial), Romano Dal Zovo (Notarul).
În ”Madama Butterfly”, mesajul puccinian a onorat sensibilitatea feminină gingașă și, în același timp, robustă, iar Cio Cio San a devenit un simbol a cărui meditație oferă foarte multe răsfrângeri etice, morale, culturale, spirituale, extrem de necesare acelui echilibru al conștiinței la baza relației dintre bărbat și femeie. A trecut un secol și încă aproape două decenii de când simbolul acestui personaj trăiește viu în cultura muzicală și socială și ... totuși ... societatea contemporană încă rămâne grav tributară față de entitatea feminină și exigențele majore etice, morale și spirituale prin care gingășia și sentimentul să catalizeze mai puternic viața noastră în acest al treilea mileniu care a început atât de agitat și controversat. Prin aceste aspecte, Cio Cio San continuă să rămână o magistrală lecție de viață încă deschisă și, din păcate, încă nefinalizată favorabil.
REVISTA MUZICALĂ RADIO, 06.12.2016
