În prestigioasa revistă PLAI STRĂBUN numărul 69/2022 am publicat un am plu studiu istoric, muzicologic și artitic dedicat marelui muzician, dirijor, compozitor FLORIN COMIȘEL comemorând astfel Centenarul nașterii sale. Am preluat și pe acest blog textul căruia i-am extins foarte mult materialul fotografic.
Istoria muzicii ilustrează uneori evoluții cu totul deosebite în toate genurile sale instrumentale și vocale. Mă refer la acei creatori al căror mesaj novator, de avangardă chiar, au împlinit un pasaj evolutiv de la o epocă la alta dar ce riscă uitarea prin faptul că lucrările lor s-au relevat complexe, subtile, au impresionat dar au și pus pe gânduri publicul meloman și exegeții; au servit evoluția istorică și tocmai istoria riscă să-i neglijeze iar publicul și artiștii să-i uite pe nedrept. Fenomenul uitării devine cu atât mai intens cu cât respectivii creatori au trăit și lucrat în epoci de mare dificultate socială și politică; ba chiar acești muzicieni au suferit contrastul dintre epoca istorică în care au studiat și s-au format și epoca în care s-au afirmat.
O astfel de personalitate este FLORIN COMIȘEL (n. 10 aprilie 1922, Ploiești – d. 7 octombrie 1985, Ploiești) de la a cărui naștere s-a împlinit un centenar. A fost un muzician deosebit de complex ale cărui temeinice studii s-au desfășurat între anii 1929 și 1947 iar cariera și-a început-o în 1948 continuând timp de aproape patru decenii până la prematura sa plecare de pe această lume la numai 63 de ani. S-a format într-un anumit mediu social trăind în mijlocul unei intelectualități muzicale cu totul deosebită față de timpurile ce aveau să înceapă în 1948 după abolirea monarhiei și constituirea republicii populare.
FLORIN COMIȘEL a crescut în muzică de mic copil deoarece tatăl său, GHEORGHE COMIȘEL, era un dirijor de cor care și-a educat copiii într-o atmosferă de cultură muzicală profundă și completă favorizând dezvoltarea și evoluția lor la cel mai înalt nivel formativ și profesional. Fiica cea mare avea să devină Prof. Univ. Dr. EMILIA COMIȘEL (1913-2010) la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București astăzi Universitatea Națională de Muzică, șefa Catedrei de Folclor, cercetător muzicolog și etnolog de prestigiu fiind discipola și continuatoarea marelui etnomuzicolog CONSTANTIN BRĂILOIU (1893-1958).
Ca fiu mai mic, FLORIN COMIȘEL va urma tradiția de familie și traiectoria evolutivă a surorii sale. A studiat Conservatorul din București între anii 1939 și 1948 fiind admirabil stimulat și influențat de profesori – maeștri precum Constantin Brăiloiu, Ion Ghiga, Marțian Negrea; a activat în funcția de cercetător la Arhiva de Folclor a Societății Compozitorilor Români din anul 1943 iar ulterior la Institutul de Folclor din București. A devenit compozitor, pianist, dirijor de cor și orchestră, culegător de folclor, profesor universitar de Armonie și Dirijat la același conservator bucureștean, printre studenții săi numărându-se valoroși viitori muzicieni și artiști dintre care aș cita pe dirijorii Ion Baciu și pe Marin Constantin, legendarul dirijor fondator al Corului Madrigal. Dar pe lângă activitatea pedagogică și didactică împletită cu cea de cercetător și culegător de folclor, Florin Comișel a fost dirijor la diverse ansambluri și instituții artistice precum Ansamblul „Rapsodia Română”, în perioada 1957-1978.
Pentru meritele sale deosebite de compozitor, pianist, dirijor, profesor, muzicolog și cercetător, Florin Comișel a primit prestigioase premii din partea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, ordine și medalii, și titlul de Artist Emerit conferit în anul 1967.
Pregătirea complexă și riguros desăvârșită prin condiția sa de impecabil profesor universitar în conjuncție cu extraordinarele experiențe de culegător și cercetător al folclorului au influențat constituirea și evoluția profilului său de compozitor afirmat cu mare succes printr-o foarte bogată și valoroasă creativitate manifestată în aproape toate genurile muzicale.
A compus lucrări simfonice dintre care cele mai importante ar fi ”Dans muntenesc”, ”Suita în stil clasic”, ”Suita pentru clarinet și orchestră” și ”Fantezia concertantă pentru țambal și orchestră simfonică” în care reușește o premieră neobișnuită prin integrarea țambalului într-un concert simfonic performanță datorată subtilităților creative aplicate unei profunde cunoașteri a muzicii, a folclorului și a dozajului relațional dintre diferitele tipuri de instrumente.
Datorită studiilor aprofundate în folclor, s-a simțit îndeosebi atras de multiplele forme expresive ale vocii compunând lucrări vocal-simfonice, de exemplu: ”Plutași și țapinari”, ”Țara mea, mândria mea”.
Cântecele și lucrările corale au marcat o altă zonă intensă de manifestare a spiritului său componistic realizând adevărate bijuterii vocale și instrumentale prin care a pus în valoare cuvântul din literatura populară și din cea consacrată; au rămas în amintirea artiștilor și a publicului titluri reprezentative precum: ”Scrisoarea”, ”Cântecul luminii”, ”Codrule frunză galbină”, ”Măi bădiță, ce-ai cu mine”, ”Vatră, casă de piatră”, ”Cântec de pace”, ”Cine bate potecuța”, ”În țara mea”, ”Du-te carte peste țară”.
Florin Comișel a publicat și o suită de colinde pe versuri populare sub titlul ”La mulți ani cu sănătate”.
Opereta rămâne însă genul dominant în creația compozitorului Florin Comișel deoarece lucrările sale s-au bucurat de mare succes în teatrele din țară vreme de aproape patru decenii. Spiritul componistic al lui Florin Comișel a adus interesante noutăți muzicale în ceea ce privește liniile sale melodice excepționale de o inspirație cu totul neobișnuită și organizarea armonică a agregatului orchestral. Formulele metroritmice și procedeele de rezolvare ale discursului muzical atât în planul vocal cât și orchestral dovedeau o complexitate componistică elevată prin care compozitorul a realizat o trecere evolutivă de la opereta clasică românească la opereta modernă oferind condiții artistice foarte prielnice apariției musicalului românesc.
Consider o datorie de onoare față de memoria istoriei muzicii românești să trec în revistă titlurile operetelor compuse de Florin Comișel: IZBÂNDA VIEȚII (1947, lucrare de debut care nu s-a menținut ulterior în activitățile artistice ale teatrelor); CULEGĂTORII DE STELE (1954), SOARELE LONDREI (1970), LEONARD (1972), PLĂIEȘII (1977), ADÂNCILE IUBIRI (1977), RĂSPÂNTIA (1974), URMAȘII MEȘTERULUI MANOLE (1980). Florin Comișel a mai compus și două operete pentru copii: FETIȚA CU CHIBRITURI (1975) și FATA MOȘULUI CEA HARNICĂ (1982) după care s-a elaborat ulterior prelucrarea FATA BABEI ȘI A MOȘULUI.
CULEGĂTORII DE STELE, prima operetă de succes a lui Florin Comișel a avut premiera absolută la Teatrul de Stat de Operetă București, astăzi Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian, la 3 martie 1954. O lucrare în trei acte pe un libret scris de Paul Mihai Ionescu și Bogdan Căuș, regizată de Nicolae Kirițescu care a colaborat cu Nicolae Lebas pentru scenografie; Fanny Maximilian și Elena Agapie-Stancu au iscălit costumele, iar Elena Penescu-Liciu a semnat coregrafia. Sub bagheta dirijorului Liviu Cavassi, au evoluat în ordinea apariției de la premieră următorii artiști în respectivele roluri: Petre Valentin, Nicolae Țăranu (Oană); Getta Mara, Lucia Roic, Lidia Roman, Adriana Codreanu (Sanda); Gabriel Gheorghiu, Iancu Groza, Nicolae Ionescu-Dodo (Pavel); Lia Turovski, Angela Bădescu, Lili Dușescu, Corina Bărbulescu (Măriuca); Bimbo Mărculescu, George Hazgan (Lixandru); Cella Tănăsescu, Ileana Verea, Florica Milescu, Cleopatra Melidoneanu (Miranda); pe lângă aceste roluri principale, acțiunea foarte amplă includea un număr foarte mare de personaje care, în scurta evoluție, ofereau niște portrete umane de mare consistență atât în registrul dramatic cât și în cel comic, fiind interpretate de importanți artiști ai teatrului: Nae Roman, Constantin Pârâu, George Groner, Ștefan Glodariu, Iordănescu-Bruno, Dem Hagiac, Toni Buiacici, Nelu Marinescu, Beno Verea (talentat actor cântăreț, fratele renumitei Lisette Verea, protagonista unei celebre cariere americane); într-un rol de compoziție de mare efect, Olivia, o damă cu multe și simpatice capricii, se alternau cu frumos succes două excelente artiste ... Elena Zamora și Denise Vrancea ...
Scenele de balet impresionau prin frumusețea muzicii și orchestrația extraordinar realizată de Comișel iar soliștii de balet Elena Teodorescu, Maria Luisa Iosif, Paul Popescu, Dumitru Camburu repurtau un superb succes asemenea artiștilor cântăreți. Libretul aducea în atenție viața unui sat în perioada electrificării; dincolo de acele tente caracteristice respectivilor ani, rolurile interpretate de artiști relevau figuri umane impresionante care sufereau, se bucurau, luptau învingând situații conflictuale admirabil redate în partiturile unor personaje ce intrau călduros în inima unui public numeros. Spectacolele s-au jucat zece stagiuni consecutive ceea ce însemna un succes enorm.
Eram copil abia intrat în școala primară când am văzut o primă reprezentație cu această operetă și al cărei impact deosebit de plăcut m-a făcut să mai vizionez și altele urmărind artiștii alternându-se în aceleași roluri. Atât memoria afectivă cât și evoluția pasiunii mele pentru muzică devenită peste ani o condiție profesională dominantă în activitățile mele, mi-au permis aprofundarea complexității componistice a lui Comișel cât și estetismul interpretativ al marilor artiști de operetă pe care i-am admirat, i-am iubit și continui să-i port în suflet peste ani perpetuându-le memoria în folosul tinerelor generații de melomani și de artiști.
Prima amintire pe care o am legată de Nicolae Țăranu datează din anul 1963: rolul lui Oană din opereta amintită. Întâia senzație trăită sub impresia vocii sale a însemnat uimirea față de un mod de a cânta ce mă fascina printr-o delicatețe curgătoare reușind să umple spațiul sălii deși cânta ... ”încet” potrivit percepției mele de copil asupra virtuozismului vocal în pianissimo pe care aveam să-l înțeleg mai târziu, apoi să învăț a cunoaște și gusta efectele de piano și pianissimo, messa di voce, filato, legato, frazare amplă și culori multiple perfect rezonate și despre aceste subtilități voi dialoga peste câțiva ani și cu dumnealui.
Nicolae Țăranu se arăta mereu dispus să răspundă cu generozitate întrebărilor mele de fiecare dată apreciind cu multă afecțiune și simpatie interesul meu din ce în ce mai orientat spre condiția analitică profesională încă din anii de liceu. Rămâne memorabilă interpretarea rolului Oană de către ilustru tenor Nicolae Țăranu al cărui personaj degaja căldură afectivă dar și umor, dârzenie iar vocalitatea sa de tenor liric de linie amplă și rafinată onora muzica lui Comișel creând în aria Aș vrea să fiu culegător de stele un adevărat moment culminant prin bogăția nuanțelor timbrale și a inflexiunilor sonore de la un forte energic și până la un pianissimo impresionant.
LUCIA ROIC (Sanda)
Lucia Roic oferea personajului Sanda un lirism nobil, expresiv, minuțios nuanțat întru revelația trăsăturilor acestuia; iar în duetul Ca și Făt Frumos și cu Ileana Cosânzeana, cei doi artiști încântau prin nuanțările poetice plutind pe frumusețea melodică. Adriana Codreanu realiza personajul Sanda printr-o lectură interpretativă de o profunzime emotivă, susținută de lirismul amplu, robust grație căruia accentele expresive subliniau admirabil momentele dramaturgice importante în evoluția sufletească a personajului.
Duetul Inimă, voioasă fii acum are o construcție melodică foarte complexă cu interesante alternanțe ale sopranei și tenorului și evoluții paralele în planuri literare dramaturgice diferite; acest duet reprezintă un avânt al bucuriei entuziaste de primăvară, al optimismului și elanului dragostei reciproc împărtășite. Râde veselă inimioara mea este o arie de o complexitate și o dificultate virtuozistică la calibrul celor mai dificile arii de operă; melosul popular conjugat cu inspirația melodică și poetică au stimulat în Comișel o construcție vocală și muzicală carismatică prin care personajul Măriuca relevă o explozie de bucurie a vieții redată uimitor de către bravura sopranei Corina Bărbulescu a cărei interpretare se află în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române ca și celelalte numere muzicale ale acestei operete.
Aceiași Corina Bărbulescu împreună cu Nicolae Ionescu-Dodo realizează un alt duet foarte complex sub aspect muzical și de o intensă consistență vocală ... De-ar fi mândra nu știu unde ... prelucrat cu măiestrie de Comișel ca și într-un alt duet ... Dac-ai fi o floricică ... unde vocalitatea declamată a marelui actor-cântăreț George Hazgan se împletește cu un lirism cald și mângâietor prin talentul sopranei Cleopatra Melidoneanu aflată atunci la începutul carierei.
Florin Comișel a compus o capodoperă și a valorificat cu pasiune bogăția muzicală a folclorului românesc integrat într-o construcție muzicală melodică și armonică a cărei complexitate s-a pliat perfect pe dramaturgia libretului.
Tot la Teatrul de Operetă din București, la 26 decembrie 1970, a avut loc o altă premieră absolută a lui Florin Comișel care a constituit un eveniment de un deosebit răsunet: SOARELE LONDREI. Producția a beneficiat de regia lui Nicușor Constantinescu sub bagheta dirijorului Constantin Rădulescu; maestru de cor - Florin Sămărăscu și coregrafia s-a datorat artistei Elena Penescu-Liciu; Elena Agapie Stancu a creat o admirabilă scenografie.
Dirijorul CONSTANTIN RĂDULESCU
Genialul om de teatru care a fost regizorul, textierul și autorul Nicușor Constantinescu a realizat un extraordinar libret al acestei operete pornind de la drama KEAN de Alexandre Dumas – tatăl care a avut premiera absolută la Paris în luna august 1836 la Teatrul Variétés având în rolul titular pe celebru actor Frédérick Lemaitre. Rolul titular al dramei era marele actor britanic Edmund Kean (1787-1833), cel mai mare actor al teatrului lui Shakespeare din istorie, personalitate complexă, misterioasă, cu un talent de geniu și o voluptate artistică și socială renumită; după prematura sa dispariție la doar 46 de ani, mitul lui se amplifica și, din acest motiv, Dumas – tatăl a scris drama prezentată la trei ani de la moartea actorului. Succesul dramei chiar de la premieră a făcut să fie tradusă în toate limbile și să fie montată în toate țările iar figura personajului titular a reprezentat o tentație pentru cei mai mari actori din istoria teatrului, personalități precum Ermete Novelli, Jean Mounet Sully, Eduard De Max (1869, Iași – 1924, Paris) renumit actor francez de origine română, Claude Brasseur, Alessandro Moissi, Lawrence Olivier, Ivan Mosjoukine și mulți alții iar în România Constantin I. Nottara și Tony Bulandra.
Libretul lui Nicușor Constantinescu a stimulat enorm spiritul componistic al Florin Comișel și cu prilejul premierei absolute de la București declara: În dragostea și interesul pe care îl port genului de operetă – ca gen de mare popularitate – am descris muzical în operetele mele diverse personaje, în diferite ipostaze și medii sociale: pe șantier, în cadrul sătesc sau în mediul marinăresc și cred că, familiarizându-mă cu atmosfera propusă, am adoptat limbajul expresiv muzical cel mai adecvat. De data aceasta, câteva aspecte caracterizante din viața genialului actor Edmond Kean – de obârșie foarte modestă – mediul atât de divers și contradictoriu în care s-a desfășurat viața lui, m-au atras și mi-au inspirat o adevărată pasiune. Iată de ce, pe libretul creat cu multă măiestrie de experimentatul Nicușor Constantinescu, am încercat o sinteză între mijloacele noi de expresie ale operetei și formele consacrate ale operetei clasice. Mi-am dorit ca muzica acestei operete să reprezinte un imn – omagiu adus celor ce își fac un crez din lupta pentru demnitate și adevăr, pentru ”frumosul” care rămâne veșnic atrăgător, reconfortant, veșnic tânăr. Am găsit la colectivul Teatrului de Operetă entuziasmul și pasiunea capabile să confere unei creații originale condiții optime de afirmare. Pentru dragostea cu care au îmbrățișat această lucrare, pentru solicitudinea cu care am fost tratat în diferite faze ale creației și în perioada montării, aduc tuturor mulțumirile mele.
Într-adevăr, în distribuția acestei operete se află ... 18 personaje ... care cântă, declamă, râd, suferă, dansează, unii câteva minute, alții aproape pe toată durata spectacolului, personaje slujite de artiști talentați și inimoși care veneau să confirme o frază celebră perpetuată de-a lungul istoriei în toate teatrele și anume că ... Nu există roluri mari sau roluri mici ci doar ... artiști ... mari sau mici ...
Iar la Opereta bucureșteană existau foarte mulți mari artiști care au contribuit cu talentul lor la realizarea acestei producții ce a ținut afișul șapte stagiuni consecutive având lunar trei sau patru spectacole cu casa închisă și sala arhiplină.
În rolul titular al lui Edmond Kean, marele artist Ion Dacian a făcut o creație impresionantă care a stimulat la cel mai înalt nivel pe Nicolae Țăranu și Cornel Rusu alternându-se în acest rol.
În rolul Contesei Floria de Köfeld, o frumoasă venețiană de care Kean se îndrăgostise nebunește, au încântat publicul cu interpretările lor Adriana Codreanu, Valeria Rădulescu, Lilli Dușescu, Ștefi Pârvulescu.
În fermecătoarea Anna Damby care reușea să-l convingă pe Kean să rezoneze cu dragostea ei, se alternau cu grație și succes Cleopatra Melidoneanu, Mireille Constantinescu, Daniela Diaconescu.
În rolul înțeleptului evreu Solomon, prietenul și credinciosul slujitor dar și sufleur al lui Kean se alternau marii artiști Bimbo Mărculescu și Silviu Gurău.
Exista un grup de personaje care sunt prietenii lui Kean din vremurile grele ale începutului și care se implică în acțiune în momente comice dar și emoționante, pline de melancolie și pasiune ... Sunt roluri interpretate vocal și actoricesc de mari artiști ai teatrului precum Valli Niculescu, Constanța Câmpeanu (Sybill), George Hazgan, Virgil Bojescu (Pistol), Gabriel Gheorghiu, Dușan Bugarin (Bob), Corina Bărbulescu, Angela Bădescu (Dolly).
În alte roluri de compoziție elegantă sau comică apar veterani ai teatrului care întregesc prestigios grandioasa distribuție: Toni Buiacici, Mircea Nemens (Prințul), Iancu Groza, Tiberiu Simionescu (Köfeld), N.Ionescu-Dodo, Ion Dinu, Gheorghe Pufulete (Lord Mewill), Lya Turovski, Denise Vrancea (Ducesa), Ștefi Pârvulescu, Angela Bădescu (Vicontesa), Ștefan Teodoriu, Mihail Popescu (Peter Patt), Mia Chirilescu, Corina Bărbulescu, Sanda Mărgărit (D-na Cavelay), Ștefan Glodariu, Petre Teodoriu (Răgușitul), Nicolae Popescu (Portarul – Ofițerul), Stana Gropșeanu (Katty). Iar stelele baletului Operetei de atunci Andreea Constantinescu, Margareta Zirra, Maria Mitrache, Cristina Dan, Lansetta Cavassi, Victor Vlase, Paul Lăzărescu, Constantin Florian, repurtau mari succese în scenele coregrafice de mare anvergură și antren.
Această operetă s-a montat ulterior și în alte teatre din țară de la Constanța și Galați unde obținea un mare succes de public.
Dar la București, de la premieră și până la ultima dintre cele șapte stagiuni, am fost la zeci de spectacole în care am admirat pe toți artiștii. Edmond Kean – perfectă îmbinare de actorie și vocalitate, cu subtile nuanțări ale alternanței dintre cantabilitatea recitantă și recitarea cantabilă, conferind personajului o memorabilă virtuozitate de ”teatru în teatru” a fost ultimul rol din cariera celebrului artist Ion Dacian care era primit în scenă cu un ropot interminabil de aplauze ce se repetau de-a lungul reprezentației în acele momente de maximă intensitate.
L-am urmărit emoționat nenumărate seri și chiar trecusem partitura la pian și îmi procurasem libretul pentru a putea percepe mai bine inflexiunile sale de cânt și actorie foarte subtil dozate. Gesturile din priviri, mișcările mâinilor, ținuta corpului, declamația când intimistă și când retorică, fraza vocală de o infinită bogăție expresivă punea stăpânire pe ființa mea cu câteva zile înainte de spectacol și continua câteva zile după aceea ...
Mergeam la cabină în pauză și la final de reprezentație să-l îmbrățișez și să-l ating ca să simt acea căldură umană a artistului genial ... Discutam pe scenă lent în drum spre ieșire și uneori mergeam cu el cu mașina ... Sunt momente de neuitat ... Așa cum de neuitat va rămâne seara de ... Duminică 26 Mai 1974 ... când, alături de Maestrul Ion Dacian, în distribuție excelau Valeria Rădulescu, Mireille Constantinescu, Constanța Câmpeanu, George Hazgan, Gabriel Gheorghiu și toți ceilalți din multele roluri sub bagheta lui Constantin Rădulescu, marele dirijor al Operetei care a dirijat toate reprezentațiile cu această operetă de-a lungul celor șapte stagiuni ... Nimeni nu știa că acea reprezentație avea să fie ultima din cariera marelui artist Ion Dacian care, în toamnă, din motive de sănătate, ceruse retragerea din activitate ...
Și totuși în acea seară atmosfera era parcă deosebită față de alte dăți. Maestrul Ion Dacian a fost într-o vervă actoricească extraordinară iar glasul său magnific de baritenor a încântat cu frazarea lui nobilă și cu dozajul sonorităților și nuanțelor timbrale atât de minuțios calibrate fiecărui moment teatral al personajului său. Valeria Rădulescu, o apariție scenică și vocală de o frumusețe spectaculară a oferit generos bogăția sonoră și timbrală a vocii sale extraordinar de frumoasă. Iar în momentele teatrale, personajul său impresiona deopotrivă publicul și colegii de scenă; la finalul duetului din actul al III-lea în care evolua alături de Maestrul Dacian, încheia scena cu o cascadă a unui râs exploziv ce umplea sala paroxistic cu verva sarcastică a personajului său iar, înainte de ieșirea din scenă, se oprea, privea pe grandiosul său partener și, interpretând o contesă venețiană, lansa cu fermecătoare maliție o întrebare încărcată de sugestibilitate teatrală ... Chi lo sa?! ... și ieșea râzând ... Ion Dacian interpretând pe Edmond Kean o urmărea cu înfrigurare și, în seara aceea, i-a susurat Valeriei încet ... Și în această seară, ca totdeauna, ai făcut aici o creație! ... La finele reprezentației, am asistat emoționat la niște dialoguri fantastice între Valeria Rădulescu, Ion Dacian și dirijorul Constantin Rădulescu ... Și cu toate acestea, nimeni dintre noi nu știa că fusese ... ultima reprezentație din lunga și intensa carieră a Maestrului Ion Dacian.
CONSTANȚA CÂMPEANU și EUGEN SAVOPOL în ”RĂSPÂNTIA” de Comișel
Stagiunea 1974/1975 ... prima stagiune fără Ion Dacian în teatru ... se deschidea cu o altă operetă a lui Florin Comișel în premieră absolută la 9 octombrie 1974 ... RĂSPÂNTIA ... o partitură pe care aș defini-o mai curând un ... poem istoric revoluționar ... în care o muzică absolut cuceritoare punea în valoare un text inspirat din lupta antifascistă din al doilea război mondial. O acțiune bine închegată antrenând personaje autentice care exprimau un mesaj de umanism și patriotism dar fără excesele impuse de regimul de atunci; totul se desfășura cu echilibru și cu o coerență dramaturgică foarte veridică în regia lui George Zaharescu, coregrafia balerinei Mihaela Atanasiu, scenografia maestrei Elena Agapie-Stancu și sub bagheta marelui dirijor Constantin Rădulescu. În rolul unui profesor universitar patriot pe nume Vlad Dorianu era aplaudat baritonul Elizeu Simulescu iar în rolul Ioana, fiica sa, o emoționantă Cleopatra Melidoneanu într-o partitură care alterna lirism și dramatism și în care făcea cuplu nu cu un tenor ci cu bas-baritonul Nicolae Ionescu-Dodo într-un rol mult diferit de registrul său artistic curent și în care a impresionat prin incredibila poezie a frazării sale lirice generos oferită de vocea sa amplă și intens timbrată cu profunzimile care accentuau expresiv starea personajului său. Constanța Câmpeanu și Eugen Savopol formau un cuplu de partizani care se ascundeau sub diferite identități ceea ce le dădea prilejul unor numere muzicale melancolice dar și comice și cu o teatralitate de mare forță convingătoare. George Hazgan în rolul unui bătrân ceasornicar evreu oferea momente emoționante declamate și cântate iar Lia Turovski încânta publicul cu apariția sa elegantă de actriță rafinată elegant implicată în desfășurarea spectacolului.
Opereta RĂSPÂNTIA s-a reprezentat cu mare succes și la Teatrul Muzical din Craiova.
După un an, în stagiunea următoare, Opereta din București montează în premieră vineri 5 decembrie 1975 o nouă operetă a lui Florin Comișel intitulată LEONARD și dedicată memoriei marelui artist de Operetă N. Leonard de la începutul secolului al XX-lea.
Lucrarea fusese montată în premieră absolută la Teatrul Muzical din Galați care va purta numele N. Leonard întrucât marele artist se născuse la Galați la 13 decembrie 1886 și a plecat din lumea noastră la 42 de ani, în seara de Ajun a anului 1928.
Premiera absolută de la Galați a avut loc chiar la 24 decembrie 1972 când se împlineau 44 de ani de la dispariția marelui artist. În regia lui Nicolae Ciubuc și sub bagheta dirijorului Silviu Zavulovici având ca maestru de cor pe Carmen Capato Velincov, au evoluat prestigioase forțe artistice ale teatrului: Ion Frigioiu, Lucia Țibuleac, Marilena Marinescu-Mareș, Mihai Mihail, Gheorghe V. Gheorghe, Cicerone Ognef, Tamara Alexandru, Laurențiu Buzilă, Alexandru Chiper, Cornel Mărgărit, Corneliu Sava, Maragreta Kiss, Jean Segal, Nicolae Urdăreanu, George Ichim, Traian Vasiliu. Opereta face un foarte mare succes și se menține pe afiș permanent și chiar refăcută în alte concepții regizorale.
La 15 decembrie 1979 cu dirijorul Ury Schmidt, în regia lui Anghel Ionescu-Arbore și scenografia lui Doru Tofan, coregrafia lui Constantin Florian și cu maestru de cor Carmen Capato-Velincov, evoluează soliștii Laurențiu Buzilă, Eleonora Munteanu, Georgeta Popa Pinghireac, Margareta Kiss, Zina Enișor, Jean Segal, Alexandru Chiper, Eremia Manole.
O nouă producție va avea premiera la 16 decembrie 1980 în regia lui Nicolae Ciubuc și sub conducerea muzicală a dirijorului Silviu Zavulovici dar cu colaborarea maestrului de cor Dimitrie Macarie și următorii soliști: Ion Frigioiu, Eleonora Munteanu, Georgeta Popa Pinghireac, Ecaterina Toma-Tașcă, Laurențiu Buzilă, George Panaitopol, Cicerone Ognef, Tamara Alexandru, Anghel Stoian, Alexandru Chiper, Emil Pinghireac, Eeremia Manole, Margareta Kiss, Jean Segal, Nicolae Urdăreanu, George Ichim.
Iar la 9 octombrie 1994, menționăm o nouă producție a regizoarei Anda Tăbăcaru, la pupitru, dirijorul Sorin Oancea, coregrafia Gabriela Cegea și scenografia Anca Tofan, cu soliștii Georgeta Popa-Pinghireac, Eleonora Chiper, Ion Frigioiu, Emil Pinghireac, Benedict Gorodețchi, Tamara Manea, George Panaitopol, Ion Șerban, George Ichim.
Revenind la premiera bucureșteană din 1975, sub bagheta dirijorului Mircea Luculescu s-au bucurat de un triumfal succes tenorul Cornel Rusu în rolul titular urmat de Eugen Savopol iar în rolul celebrei soprane Florica Cristoforeanu a cântat Ștefi Pârvulescu urmată la scurt timp de soprana Lucia Țibuleac, interpreta rolului la premiera absolută de la Galați și angajată prin transfer la Opereta din București unde avea să se afirme în șapte stagiuni de succese după care devine prim solistă a Operei Române București. Într-o distribuție foarte numeroasă în personaje interesante și frumos caracterizate s-au afirmat Constanța Câmpeanu, Daniela Diaconescu, Mireille Constantinescu, George Hazgan și mulți alți valoroși artiști ai teatrului.
LEONARD rămâne cea mai reprezentată lucrare a lui Comișel în timp și în mod deosebit la Galați unde Teatrul Național de Operă și Operetă N. Leonard onorează pe frontispiciul său numele marelui artist.
În anul 1977, la o sută de ani de la războiul pentru independență, are loc la teatrul Muzical din Craiova premiera absolută a operetei ADÂNCILE IUBIRI de Florin Comișel pe un libret de Cezar Țipa și Edmond Ardan; în regia lui Nicolae Ciubuc, sub bagheta lui Marian Didu, cu coregrafia maestrei Elena Penescu-Liciu, în scenografia lui Viorel Penișoară și costumele scenografei Ileana Preduț, au evoluat în rolurile principale Aida Săvescu, Gabriel Mamali, Aneta Bacă; iar soliștii de balet au fost Maria Popescu și Marian Fira.
Tot la Galați, la 19 decembrie 1977, s-a jucat premiera absolută a operetei PLĂIEȘII de Florin Comișel; regia Paul Mihail Ionescu; dirijor Gabor Kiss; maestru de cor Dimitrie Macarie; scenografia Doru Tofan Basarab; coregrafia Venera Gherman; soliști Nicolae Urdăreanu, Cicerone Ognef, Laurențiu Buzilă, Zina Enișor, Margareta Kiss, Jean Segal.
Florin Comișel a scris și operete sau montaje muzical literare din basme populare pentru copii. Un astfel de spectacol este FATA BABEI ȘI FATA MOȘULUI. Spectacolul ce amintește de tâlcuitorul Ion Creangă, răsfoit cu elan în copilărie, îi fascinează pe micii spectatori de îndată, într-un basm pus pe note, ce dă naștere celor mai neașteptate personaje. Adaptat după opereta „Fata moșului cea harnică”, scrisă în anul 1982 de compozitorul Florin Comișel, spectacolul are la bază libretul lui Cezar Țipa, care a înțesat cu inspirație în povestea populară personaje din două alte basme celebre, „Motanul Încălțat” și „Capra cu trei iezi”, stârnind cu atât mai mult curiozitatea și bucuria celor mici. Lucrarea s-a prezentat la Cluj.
Să amintim și o altă operetă pentru copii, FETIȚA CU CHIBRITURI realizată de Comișel pe un libret de Angel Cârstea după un basm de Andersen și reprezentată la Oradea.
Am dorit să evoc personalitatea compozitorului și muzicianului complex care a fost Florin Comișel la centenarul nașterii sale pentru ca memoria lui să rămână vie și să stimulez direcțiile teatrelor spre revitalizarea teatrală a lucrărilor sale a căror valoare muzicală și bogăție teatrală pot oferi foarte mari satisfacții atât artiștilor cât și publicului meloman.
PLAI STRĂBUN 69/2022
