MARIANA NICOLESCO ... prin GLORIA CÂNTULUI de la UNIVERSALITATE în VEȘNICIE ...

 

În panorma teatrului liric, MARIANA NICOLESCO (28 noiembrie 1948 - 14 octombrie 2022) a ocupat și va continua să ocupe un loc aparte graţie vocalităţii sale în dublă coordonată: soprană dramatică de agilitate şi soprană de agilitate dramatică reunite într-o fascinantă unicitate în care virtuozismul și estetismul realizează o perfectă simbioză în slujba unui grandios mesaj de artă. Încă de la primul impact cu interpretările sale extraordinare, se remarcă o consistenţă sonoră şi timbrală aureolate de perfecţiunea instrumentală a unei voci care se exprimă cu o inepuizabilă uşurinţă în totalitatea dimensiunilor expresive din toate genurile, stilurile şi şcolile vocalităţii de la baroc până la autorii contemporani. 

Maestoasa efigie a vocalităţii sale era conferită de Belcanto. Perfecta proporţie a dozajului dintre sonoritate şi culoare este integrată falnic într-o intepretare de încântătoare măreţie manifestată atât în frazarea de linie cât şi în salturile acrobatice ale agilităţilor, în lirismul suav şi în dramatismul energic, în acutele pline de strălucire şi în sunetele grave, profunde, de o rară desăvârşire a timbralizării, în atacurile în pianissimo şi în clocotul de fortissimo. Dar ceea ce m-a uluit la Mariana Nicolesco este accentul şi accentuarea genial elaborate şi exprimate dincolo de exigenţele prescrise de compozitori în partitură. Se poate vorbi de o anumită dialectică a accentului expresiv aparţinând Marianei Nicolesco. Dacă prin accent înţeleg impulsul încărcăturii conferite unei note în contextul tonal şi metroritmic dorit de compozitori, prin accentuare definesc forţa expresivă a unei anumite fraze datorită unui discernământ muzical absolut, la baza unei sublimări prin care vocaţia şi talentul devin o adevărată stare de graţie. Toate aceste modalităţi expresive sunt ilustrate de Mariana Nicolesco printr-o atitudine de o demnitate magistrală care aureolează misterios o personalitate pe care vrei să ţi-o apropii, să o cunoşti, să o descifrezi pentru ca, în final, înţelegând-o, să te bucuri în totalitate de generozitatea mijloacelor sale hărăzite Verbului Vocal.

 

Primul impact cu arta sopranei Mariana Nicolesco l-am avut la premiera absolută a operei „Fetonte” de Jommelli, la Teatro alla Scala din Milano, la care am asistat împreună cu soţia mea, marea mezzosoprană Elena Cernei, însoţiţi de legendara soprană Renata Tebaldi şi de marele dirijor Gianandrea Gavazzeni. Pe scenă, Regina Climene, interpretată de Mariana Nicolesco în faţa unei săli arhipline, festiv împodobite, iar în loja de onoare, Beatrix, Regina Olandei, încântată şi uimită de bucuria artistică a evenimentului extraordinar. Toate posturile de Televiziune ale Italiei, aveau să transmită la telejurnale, filmul în care, în timpul pauzei, Regina Beatrix o felicita pe Regina Climene – Mariana Nicolesco, stabilind rapid un dialog de o cordialitate cu adevărat regală.

Niccolò Jommelli (1714 – 1774), este un genial compozitor italian de trainică formaţie pianistică a cărui complexitate componistică s-a exprimat într-un număr de 96 de opere lirice proclamând o vocalitate paradoxală întrucât exigenţele sale solicitau tuturor vocilor masivitate, ductilitate, eleganţă în frazarea de linie, virtuozism pirotehnic al unor agilităţi plasate pe întreaga întindere vocală; iar dacă acestor elemente le mai adăugăm specificul libretelor sale şi profilul personajelor, ne vom da seama că talentul actoricesc al interpreţilor trebuie să fie la paritate cu bravura excepţională în cânt. Vocalitatea lui Jommelli, ca şi a contemporanului său Christoph Willibald Gluck (1714 – 1787), a realizat marele salt de la baroc în pregătirea clasicismului, al cărui exponent major a fost Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791).

Dificultatea muzicală a operelor din aceste perioade istorice, baroc şi rococò (clasicismul timpuriu), aşa cum sunt şi operele lui Jommelli, fac ca reprezentarea lor în teatru să fie extrem de greu de realizat. Aşa se explică faptul că opera „Fetonte”, creată şi dirijată în premieră de Jommelli în anul 1768 la Ludwigsburg, va fi reprezentată în premieră la Teatro alla Scala din Milano abia după 220 de ani, în acea seară în care aveam să fiu prezent, intrând atunci pentru prima oară în marele teatru.

Mariana Nicolesco a triumfat în acel spectacol, în fruntea unei distribuţii de excelenţi interpreţi, onorând la cele mai înalte cote artistice exigenţele unuia dintre cei mai dificili compozitori ai genului de operă.

Am subliniat caracterul instrumental al vocalităţii sopranei Mariana Nicolesco, în care sensibilitatea indică un simţ absolut al sunetului în totalitatea dimensiunilor sale expresive, sonore şi timbrale, elaborând o multitudine de configuraţii ale coloanei sonore prin care obţine efectul adecvatei rezonanţe, de la cea gravă la cea acută, modulând cu măiestrie un Kopfstimme (arta rezonanţei vocii de cap) de rară frumuseţe plutitoare în frazarea liniară de majestuoasă amploare. Totul se exprimă în Mariana Nicolesco cu eleganţa unei rare forţe de caracter, perfect armonizată cu temperamentul său vulcanic.

Din acea seară, vocea şi măiestria sopranei Mariana Nicolesco au devenit reperele mele cardinale în cercetările de fonologie analitică aplicate vocalității de soprană dramatică de agilitate și de agilitate dramatică a căror acumulare şi organizare doctrinară le-am integrat în domeniul de Estetică Vocală pe care l-am fondat.

Misterul uman şi artistic al Marianei Nicolesco începe să se descifreze odată cu aprofundarea parcursului său marcat intens de studiile de vioară finalizate cu un strălucit Bacalaureat susţinut cu interpretarea Concertului pentru vioară şi orchestră de Max Bruch. Aceste studii i-au conferit simţul fantastic aplicat cântului său la nivelul unei complexităţi expresive umitoare. După doar un an de studii la Conservatorul de Muzică din Cluj şi în urma câştigării prin concurs a unei burse de studii, ajunge la Roma, la Conservatorul Santa Cecilia, unde devine studenta preferată a marii artiste lirice, soprana Jolanda Magnoni, personalitate de prestigiu şi valoare a teatrului liric italian, afirmată la Scala din Milano şi în alte mari teatre în perioada interbelică a secolului trecut. Studiile intense cu Jolanda Magnoni, care o iubeşte şi o încurajează ca pe o adevărată fiică spirituală în care se doreşte continuată artistic, fac ca Mariana Nicolesco să-şi însuşească marile tradiţii ale şcolii italiene, manifestând de la bun început o aptitudine deosebită pentru Belcanto; graţie studiilor de vioară, caracterul instrumental al vocalităţii sale se exprimă cu o spectaculoasă uşurinţă atât în frazarea de linie cât şi în agilitatea ornamentelor complexe ale vocalităţii personajelor rossiniene.

În scurt timp devine laureata Concursului Internaţional „Voci Rossiniane”, organizat de Radioteleviziunea Italiană, repurtând un uriaş succes de public şi de critică la gala finală a concursului dirijată de maestrul Armando La Rosa Parodi, discipol al lui Toscanini, sub semnul celor mai riguroase exigenţe muzicale şi estetice. Lumea artistică începe să-şi concentreze atenţia asupra tinerei soprane şi astfel apar primele solicitări în importante concerte şi evenimente artistice. Debutează în regia legendarului Luchino Visconti la Teatro dell’Opera din Roma într-o istorică producţie cu „Don Carlo” de Verdi în rolul Pajului Tebaldo alături de nume importante ale scenelor internaţionale precum Martina Arroyo, Grace Bumbry, Gianfranco Cecchele, Angelo Romero, Cesare Siepi, sub bagheta marelui dirijor Thomas Schippers. La Opera din Roma a revenit pentru încă trei importante producţii cu operele „Fidelio” de Beethoven, „La Traviata” de Verdi şi „Don Giovanni” de Mozart.

Aceste afirmări îi stimulează voinţa excepţională dublată de un curaj eroic şi decide să aleagă libertatea de a se exprima şi afirma în artă într-o carieră internaţională. Deci pe lângă muzicalitatea de la baza unei vocalităţi de cea mai pură factură instrumentală, personalitatea artistică a sopranei Mariana Nicolesco ne ilustrează alte două trăsături importante: voinţa şi curajul. Aceste virtuţi conferă interpretărilor sale farmecul neobişnuit prin care profilul său artistic persistă în sufletele oamenilor chiar de la primul impact cu arta sa.

Debutează în „La Traviata” de Verdi la Maggio Musicale Fiorentino alături de Prinţul Tenorilor care este Alfredo Kraus şi care, peste ani, avea să-mi mărturisească la Roma că, la debutul său în Violetta Valéry, Mariana Nicolesco se comporta ca o primadonna cu experienţa a zeci de spectacole în rol; în întreaga ei carieră, a interpretat acest rol de peste 200 de ori. Repurtează un succes triumfal în rolul Violettei Valéry la Teatro Regio din Parma, în patria lui Verdi, unde melomanii sunt foarte exigenţi cu interpreţii rolurilor verdiene. Treptat, Mariana Nicolesco cunoaşte afirmarea în toate marile teatre italiene, europene şi americane, acumulând experienţe şi performanţe virtuozistice prin care i se deschid larg porţile celor mai mari teatre lirice din lume: Metropolitan Opera din New York sau Teatro alla Scala din Milano.

La Met se bucură de extraordinare succese în producţii precum „I Pagliacci” de Leoncavallo în regia lui Franco Zeffirelli, precum şi în „La Traviata” sau „Otello” de Verdi.

La Scala, Mariana Nicolesco este protagonista multor producţii precum: „La vera storia” de Luciano Berio, „Il Convitato di pietra” („Oaspetele de piatră”) de Dargomîjski, „Lucio Silla” de Mozart, „Recviemul polonez” de Penderecki, „L’Orfeo” de Rossi, „Un re in ascolto” de Berio, „Don Giovanni” di Mozart, „Fetonte” de Jommelli, „Alcyon” şi „Alyssa” de Ravel. 

 

Hariclea Darclée şi Mariana Nicolesco sunt sopranele cu cele mai multe evenimente în premieră absolută pentru Teatrul alla Scla din Milano. Este rezultatul unui studiu istoric și statistic pe care l-am întreprins cercetând arhivele teatrului și pe care l-am publicat pentru prima dată la Societatea Română de Radiodifuziune în cadrul ciclului radiofonic ”Sub Soarele Italiei” realizat împreună cu Mihaela Soare; în urma transmisiunii de duminică 18 octombrie 2003, un număr foarte mare de jurnale au publicat știrea citând sursa; ulterior am publicat această performanță a premierelor absolute a celor două soprane române - Hariclea Darclée și Mariana Nicolesco - în foarte multe alte emisiuni radiofonice, la conferințele pe care le-am ținut între timp în cadrul Evenimentelor Darclée de la Brăila, dar și în străinătate, în cadrul programelor mele la Radiodifuziunea Italiană și la Radio Vatican, în cadrul cursurilor și master-urilor ținute în conservatoarele italiene, la Școala de Înalte Studii Doctorale din cadrul UNMB, la Universitatea Titu Maiorescu.

Coordonatele geografice ale carieei sale internaţionale sunt vaste. A apărut în teatrele de la München, Viena, Paris, Monte Carlo, Chicago, Hamburg, San Francisco, Los Angeles, Barcelona, Madrid, Zürich, Roma, Florenţa, Parma, Veneţia, Bologna, Torino, Palermo, Trieste, Strasbourg, Toronto, Pretoria, Caracas, Philadelphia, Miami, Washington, Boston, Houston, New Orleans, Rio de Janeiro, Dresda, Tokio, Berlin, la Festivalul de la Salzburg, la Maggio Musicale Fiorentino, la Rossini Opera Festival de la Pesaro, la Festivalul de la Martina Franca sau la Festivalul Casals în Puerto Rico.

Mariana Nicolesco este prezentă în spectacole semnate de Luchino Visconti, Giorgio Strehler, Patrice Chéreau, Luca Ronconi, Jean-Pierre Ponnelle, Franco Zeffirelli, Pier Luigi Pizzi, Jonathan Miller, sub bagheta lui Carlo Maria Giulini, Wolfgang Sawallisch, Riccardo Muti, Seiji Ozawa, Lorin Maazel, Peter Maag, Giuseppe Patané, Alberto Zedda, Colin Davis, Georges Prêtre, Gennadij Rozhdestvensky și în prestigioasele săli de concert Carnegie Hall din New York, Royal Festival Hall la Londra, Accademia Santa Cecilia de la Roma, Concertgebouw din Amsterdam, Musikverein la Viena, Salle Pleyel din Paris, Marea Sală a Conservatorului din Moscova.

Personalitate de o neobişnuită versatilitate interpretează cu brio deopotrivă „Idomeneo” (Elettra), „La clemenza di Tito” (Vitelia) de Mozart, „Beatrice di Tenda” de Bellini, „Anna Bolena”, „Maria Stuarda”, „Roberto Devereux”, „Maria di Rohan” de Donizetti, „Faust” de Gounod”, „Luisa Miller”, „Il Trovatore”, „Simon Boccanegra”, de Verdi, „Evgenij Oneghin” de Ceaikovsky, „Dimitry” de Dvorak, „La Bohème”, „Turandot”, „La Rondine” de Puccini, iar lista este încă mult mai lungă.

La Teatrul alla Scala, Mariana Nicolesco e artista desemnată să-l întâmpine pe Papa Ioan Paul II, la prima vizită în 500 de ani în capitala Lombardiei a unui Suveran Pontif. Iar Sanctitatea Sa avea s-o invite să cânte la Primul Concert de Crăciun în Vatican, când odată cu vocea ei vechile noastre colinde intrau prin Mondovisione şi radio în căminele a un miliard de oameni.

Rareori o artistă lirică a strălucit într-o diversitate de repertorii atât de mare ca Mariana Nicolesco, inclusiv în muzica contemporană. Requiemul Polonez de Krzysztof Penderecki, de pildă, l-a interpretat sub bagheta acestuia de zeci de ori în Europa şi America, iar în „Seven Gates of Jerusalem”, în care partea sopranei a fost compusă pentru vocea sa, Mariana Nicolesco a fost aplaudată la premiera mondială din Oraşul Sfânt, la celebrarea a 3000 de ani de existenţă a acestuia.

În România, Mariana Nicolesco a apărut pentru prima dată în 1991, la Ateneul Român din Bucureşti, încununată de o glorioasă carieră internaţională. Recitalul ei a însemnat un eveniment răscolitor în viaţa noastră muzicală, trebuind repetat a doua şi a treia zi, la cererea generală. Emoţia regăsirii cu ţara natală a determinat-o pe marea soprană să-şi dedice atenţia şi competenţa renaşterii culturii naţionale. A contribuit la restaurarea orgii Ateneului, a donat marele pian de concert Steinway, de care ar fi fost nevoie de mai multe decenii, şi mai ales a contribuit decisiv la formarea noilor generaţii de artişti, şi de artişti lirici în primul rând.

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, pe care le-a fondat, menite să onoreze memoria legendarei predecesoare, şi Cursurile de Măiestrie Artistică pe care Mariana Nicolesco le-a oferit gratuit au reunit în 25 de ani, la Brăila, peste 3000 de tinere talente din 50 de ţări de pe 5 continente. La Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc, fondat tot de ea, la Braşov, s-au format în această artă subtilă, din 2003 încoace, sute de interpreţi în cadrul unui adevărat deceniu al renaşterii liedului românesc.

Ani de zile am fost membru al Juriului Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée şi am luat parte la toate manifestările din cadrul ediţiilor Festivalului şi la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Class, ale Marianei Nicolesco. 

 

 

În numeroasele conferinţe pe care le-am susţinut am reparcurs şi trăit împreună cu publicul, marile momente artistice ale Marianei Nicolesco. În zilele fierbinţi de la Brăila, am avut bucuria să fiu alături de marea noastră artistă şi să remarc cu puternică emoţie căldura afectivă cu care se implică în eforturile devenirii în artă a tinerilor participanţi.

 

 

 

În acele zile, ritmul era intens, alert, fără nici cea mai mică urmă de oboseală sau şovăire, totul fiind minuţios gândit, elaborat, pregătit şi confirmat de lungi şi pasionante repetiţii. Iar în clipele care precedeau inaugurarea fiecărui eveniment, emoţia şi bucuria se conjugau în tonalitatea celui mai incandescent entuziasm care culminau de fiecare dată cu un Brindisi triumfal.

 

Ultima ediție a evenimentelor Darclée din vara anului 2022 a fost impresionantă sub foate multe aspecte pe care le-am oferit publicului ilustrând momente și semnificații cu totul deosebite ... 

... Ebben ne andrò lontana ...

„Mariana Nicolesco sau Gloria Cântului”, iată o sublimă temă de contemplare, temă a iubirii de artă, de viaţă, de oameni! Această temă va deveni de acum înainte o lecție magistrală de memorie și stimul perpetuu prin care se va continua în spiritul marii tradiții așa cum o slujea MARIANA NICOLESCO identificându-se impecabil cu GLORIA CÂNTULUI grație căreia, acum, trece de la UNIVERSALITATE  la VEȘNICIE.

REVISTA MUZICALĂ RADIO, 28.11.2013, actualizat în 17.10.2022.

ELENA CERNEI și arta sa în timp

Sfârşitul lunii noiembrie ne mai adaugă un an de la trecerea în eternitate a marii artiste ELENA CERNEI a cărei personalitate continuă să domine panorama vocalităţii de mezzosoprană graţie înregistrărilor audio şi video, live şi de studio, din România şi din întreaga lume, în recitaluri sau în rolurile emblematice ale repertoriului său. Iar datorită tehnologiilor avansate aplicate ingenios numeroaselor site-uri care îi înfrăţesc pe melomanii de pe toate continentele, această extraordinară artistă continuă să fie admirată de uriaşul public al reţelei web.

ELENA CERNEI a intrat în istorie fiind prima mezzosoprană româncă afirmată într-o carieră artistică internaţională pe cele mai mari scene de operă ale lumii precum Teatro alla Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera din Paris, Wiener Staatsoper, Gran Teatro del Liceu din Bacelona şi multe altele. Meritul acestei performanţe este cu atât mai mare cu cât Elena Cernei a continuat să fie prim solista Operei Române din Bucureşti fără întrerupere de-a lungul carierei sale artistice lucru care i-a afectat foarte mult apariţiile pe marile scene ale lumii asemenea celorlalţi colegi de generaţie; restricţiile impuse de regimul politic de atunci limita perioadele de activitate în străinătate ale multor artişti. Cu toate acestea, valoarea absolută a personalităţii sale artistice s-a impus şi a făcut inevitabilă afirmarea sa în lume. Dacă în ţările comuniste, fosta Uniune Sovietică, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia sau fosta Republica Democrată Gemană era solicitată în cadrul shimburilor culturale, în ţări precum Franţa, Italia, Germania Federală de atunci, Grecia, Turcia, Elveţia, Austria, Belgia, Japonia, Mexic, Statele Unite ale Americii, Canada, Israel şi multe altele, Elena Cernei se bucura de asistenţa managerială a două dintre cele mai mari agenţii de impresariat artistic din istoria teatrului liric: Viktor Wladarsky pentru Europa şi Asia şi Sioma Glaser în parteneriat cu Solomon Hurok pentru America de Nord şi de Sud. Aceste agenţii propuneau contractele artistei ţinând legătura cu Agenţia Română de Impresariat (OSTA devenită ulterior ARIA); datorită dificultăţilor create de către regimul comunist, Elena Cenei a putut onora doar o treime din ofertele care i se făceau în ţările capitaliste. Cu toate acestea, numele său s-a afirmat intens şi este recunoscut cu admiraţie şi respect de public, parteneri şi de melomanii noilor generaţii.

După colaborarea la reluarea producţiei sale cu „Aida” de Verdi la Teatro alla Scala din Milano, în stagiunea 1964/1965, unde a intepretat trei spectacole (nu doar unul aşa cum eronat se prezintă pe site-ul web de arhivă al Scalei), Franco Zeffirelli avea să afirme mai târziu, peste treizeci de ani, că Elena Cernei este cea mai desăvârşită Amneris cu care a lucrat. Gianandrea Gavazzeni, dirijorul producţiei, a rămas impresionat de precizia impostaţiei în totalitatea nuanţelor de la rezonanţa gravă la notele cele mai acute.

Elena Cernei a fost ultima Amneris a Vechiului Metropolitan şi a făcut parte din generaţia de artişti care au inaugurat Noul Metropolitan; pe scena Metropolitanului s-a bucurat de răsunătoare succese în producţii cu „Samson et Dalila” de Saint-Saëns, „Aida” şi „Rigoletto” de Verdi, „Carmen” de Bizet şi „Adriana Lecouvreur” de Cilea, evoluând alături de cei mai mari artişti ai vremii în intervalul dintre stagiunile 1964/1965 şi 1968/1969, cinci stagiuni consecutive.

Pe scenele lumii, Elena Cernei a triumfat alături de cei mai mari artişti: sopranele Birgit Nilsson, Renata Tebaldi, Leontyne Price, Virginia Zeani, Galina Vishnevskaya, Elena Suliotis, Gabriella Tucci, Gundula Janowitz; tenorii Richard Tucker, Franco Corelli, Giuseppe Di Stefano, Jon Vickers, Nicolai Gedda, Sandor Konya, Pedro Lavirgen, Placido Domingo; baritonii Giuseppe Taddei, Giangiacomo Guelfi, Robert Merrill, Cornell MacNeil, Mario Sereni, Piero Cappuccilli, Peter Glossop; başii Nicola Rossi Lemeni, Nicolai Ghiaurov, Giorgio Tozzi, Norman Treigle; dirijori Hans Swarowsky, Fausto Cleva, William Steinberg, Armando La Rosa Parodi, Francesco Molinari Pradelli, Gianandrea Gavazzeni, Alberto Erede, Klaus Tenstedt, Georges Prêtre, Zubin Mehta, Thomas Schippers; regizorii Franco Zeffirelli, Herbert Von Karajan, Jean Louis Barrault, Nathanael Merrill; am selectat cele mai reprezentative nume dintr-o foarte lungă listă de personalităţi artistice.

Franco Corelli o definea Amneris ideală, Giuseppe Di Stefano o considera cea mai mare Carmen a carierei mele, iar pentru Jon Vickers era cea mai fascinantă Dalila. Pentru exigentul întemeietor de şcoală de dirijat Hans Swarowsky, Elena Cernei era o legendară Azucena, iar pentru Alberto Erede o Eboli întruchipând perfecţiunea tehnică vocală cu estetismul rafinat al nuanţelor.

Herbert Von Karajan se declara sedus de lacrima privirilor fixe în ochi ale Elenei Cernei atunci când cu o delicateţe sobră şi gravă îi refuza propunerea rolului Salomeea din opera lui Richard Strauss; Cernei îi explica profunda sa credinţă pravoslavnică plină de dragoste şi respect faţă de sacrificiul lui Ioan Botezătorul ceea ce o împiedica să găsească puncte de sprijin în elaborarea acelei teribile interpretări.

Numeroase cronici de specialitate semnate de muzicologi competenţi au elogiat arta Elenei Cernei pe toate meridianele lumii; am selecționat însă pentru această evocare câteva aprecieri din partea acelora cu care Elena Cenei a împărţit scena şi al căror cuvânt asumă conotaţii valorice cu mult mai semnificative.

Elena Cernei şi-a început cariera artistică încă din anii studenţiei când se afla la Conservatorul din Bucureşti la clasa Profesorului Constantin Stroescu; în anul 1951 a fost anagajată solistă la Filarmonica din Bucureşti unde, împreună cu soprana Emilia Petrescu, tenorul Aurel Alexandrescu şi basul Alexandru Voinescu, a făcut parte din Primul Cvartet de Solişti rămas în istorie sub numele de „cvartetul de aur”; în anul următor, 1952, a fost angajată solistă la Opera Română din Bucureşti, unde a activat continuu până în 1974 cu reveniri periodice până în 1985.

Primii zece ani de carieră i-a desfăşurat activând simultan la Filarmonica şi la Opera Română din Bucureşti cea ce a însemnat o formidabilă şi perpetuă şcoală de perfecţionare a vocalităţii sale în dublă coordonată: contraltă şi mezzosoprană cu o întindere de trei octave. Repetoriul simfonic, cameral şi de lied incredibil de vast, de la Bach la contemporani, i-a şlefuit capacităţile muzicale şi estetice de valorificare a tehnicii vocale la cei mai rafinaţi parametri graţie cărora a înnobilat interpretările sale în repertoriul de operă. „Aida”, „Don Carlo”, „Il Trovatore”, „Rigoletto”, „Un ballo in maschera” de Verdi, „Carmen” de Bizet, „Samson et Dalila” de Saint-Saëns, „Adriana Lecouveur” de Cilea, „Orfeo ed Euridice” de Gluck, „Le nozze di Figaro” de Mozart, „Der Rosenkavalier” de Strauss, „Russalka” de Dargomîjski, „Pikovaya Dama” de Ceaikovsky, „Kniaz Igor” de Borodin, sunt câteva dintre titlurile în care Elena Cernei a excelat. Acestora se cuvine să adaug premierele de „Oedipe” de George Enescu (rolul Jocasta), „Ion Vodă cel Cumplit” de Gheorghe Dumitrescu (rolul Marica Doamna) şi rolul titular din „Doamna Chiajna” de Nicolae Buicliu în care Elena Cernei a realizat o triplă performanţă în premieră absolută fiind libretist, regizor şi interpret titular al unei noi opere.

În cariera sa naţională, atât la Bucureşti, cât şi în alte oraşe ale ţării, Elena Cernei a colaborat cu cei mai mari artişti români precum: sopranele Ioana Nicola, Valentina Creţoiu, Dora Massini, Ana Tălmăceanu Dinescu, Maria Voloşescu, Arta Florescu, Elisabeta Neculce Carţiş, Elena Dima Toroiman, Maria Şindilaru, Teodora Lucaciu, Lucia Stănescu, Elena Vătafu, Magda Ianculescu, Magdalena Cononovici, Elena Simionescu, Maria Slătinaru Nistor, Silvia Voinea, Eugenia Moldoveanu; tenorii Dinu Bădescu, Ionel Tudoran, Garbis Zobian, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Corneliu Fânăţeanu, Ludovic Spiess, Vasile Moldoveanu; baritoni Petre Ştefănescu – Goangă, Şerban Tassian, Mihail Arnăutu, Octav Enigărescu, David Ohanesian, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Vasile Martinoiu; başi Nicolae Secăreanu, Mircea Buciu, Viorel Ban, Valentin Loghin, Nicolae Florei; dirijori George Georgescu, Theodor Rogalsky, Constantin Silvestri, Mircea Basarab, Mircea Cristescu, Egizio Massini, Alfred Alessandrescu, Constantin Bugeanu, Mihai Brediceanu, Cornel Trăilescu, Paul Popescu, Ludovic Bacs, Constantin Petrovici, Carol Litvin; regizori şi şcenografi: Jean Rânzescu, George Teodorescu, Eugen Gropşeanu, Hero Lupescu, Roland Laub, Hristofenia Cazacu, Elisabeta Benedek. Lista partenerilor este cu mult mai lungă iar în volumul biografic dedicat vieţii şi carierei sale, fiecare nume are anumite evocări, aprecieri, caracterizări estetice, prin care Elena Cernei a omagiat pe toţi colegii săi din ţară şi din străinătate.

După încheierea oficială a carierei artistice, Elena Cernei a continuat să fie activă în concerte şi recitaluri până chiar cu şase luni înaintea plecării de pe această lume. S-a dedicat profesoratului, concursurilor internaţionale de canto ca membră în prestigioase jurii şi cercetărilor ştiinţifice legate de mecanismele vocii vorbite şi cântate elaborând principii metodologice personalizate de evaluare şi cultivare a vocilor organizate doctrinar şi publicate editorial în volumele „Enigme ale vocii umane” (1983, Bucureşti), „L’enigma della voce umana” (1987, Roma); studiile şi cercetările legate de fenomenologia respiratorie a fonaţiei, de vibraţie şi energie, au stimulat-o în cercetarea interdisciplinară aprofundând domenii precum ecologia şi universologia atingând uimitoare profunzimi ale spiritualităţii datorită unei înţelepciuni robuste prin care a contemplat progresiv relaţia cu Creatorul atingând acea sublimare a Credinţei Absolute prin care a înfruntat cu majestoasă seninătate conştientizarea plecării sale către Prezentul Etern al Universului Divin.

Această activitate ştiinţifică interdisciplinară i-a prilejuit o adevărată nouă carieră fiind onorată cu premii şi distincţii internaţionale de cea mai mare importanţă, seria fiind încheiată cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Muzică din Bucureşti, în acel 21 Mai 1999 în care făcea un bilanţ de viaţă şi de muncă de peste o jumătate de veac.

Astăzi, putem spune că Elena Cernei este învingătoarea vremurilor trăite graţie unei parabole umane şi artistice în care sobrietatea, realismul, sensibilitatea, luciditatea, au guvernat un discernământ prin care a ştiut să meargă mereu înainte în numele Valorilor Absolute care rămân dincolo de epoci şi conjuncturi.

Armonia şi Echilibrul pe care le-a cultivat cu sfiinţenie de-a lungul vieţii şi carierei sale, au făcut ca Verbul Vocal al personalităţii sale să se menţină integru şi să răsune în deplinătatea expresivităţii sale până la finalul pasajului său teren, până în acel final de noiembrie în ajunul noului mileniu când, după ce a mai uimit încă odată cu glasul său intonând cântul aleluiat mozartian, a pornit în definitiva călătorie a integrării în Universul pe care l-a iubit şi cercetat cu dragoste şi credinţă.

REVISTA MUZICALĂ RADIO, 27 noiembrie 2013