Se afișează postările cu eticheta Dan Iordăchescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dan Iordăchescu. Afișați toate postările

2023/04/02

CARMEN ... peste ani .. de Sfântul Ion ... la Opera din București ...


CARMEN este un nume devenit un simbol de feminitate combativă sub semnul unei inevitabile fatalități, lăsând deschis un mesaj care continuă să încânte dar și să incite grație capodoperei lui Georges Bizet (1838-1875), de la a cărui naștere, pe 25 octombrie, se vor împlini 185 de ani.

CARMEN, un nume de origine spaniolă care înseamnă CÂNTEC. Pasiunea față de acest personaj cât și pentru creatorii care au contribuit la libretul operei compuse de Bizet, m-a purtat în cercetări cu descoperiri interesante ... Numele de ... CARMEN ... are ... rădăcini ebraice ... legat de ... Muntele Karmel de la Haifa ... unde s-a întemeiat ... Ordinul Karmelitanilor în anul 1156 care, în anul 1247, alungați de către musulmani au ajuns în Europa unde au devenit un ... Ordin de Cerșetori ... sub protecția ... Mariei din Karmel ...În limba ebraică KARMEN se traduce prin PROTECTOR. Membrii acestui Ordin s-au răspândit foarte mult în Spania ceea ce explică apariția masivă acolo a prenumelui ... CARMEN ... 

 

  GEORGES BIZET

Premiera absolută a avut loc în 3 martie 1875, Paris, la Opéra Comique, fără succes ceea ce l-a afectat profund pe Bizet; după trei luni va muri la numai 37 de ani în circumstanțe care au lăsat foarte multe semne de întrebare gravitând în jurul unei singure certitudini: suferința în fața eșecului de public și de presă. 

HENRI MEILHAC
 

Astăzi, când avem convingerea că reprezintă cea mai populară operă, așa cum a reieșit din numeroasele sondaje efectuate în diverse epoci și pe tot mapamondul, încercăm o puternică strângere de inimă când ne gândim la acea tragedie pricinuită compozitorului tocmai de cea mai valoroasă operă a sa, devenită în timp cea mai populară capodoperă a teatrului liric. Geneza respectivei capodopere are un parcurs foarte interesant așa cum și muzica lui Bizet se relevă absolut deosebită și de aceea emană un farmec aparte.

 

LUDOVIC HALEVY

Compusă pe un libret elaborat de Henri Meilhac și Ludovic Halévy conține la bază nuvela CARMEN de Mérimée publicată în 1845. Bizet s-a căsătorit cu fiica lui Henri Meilhac care îi fusese și profesor la Conservator.

 

PROSPER ,MERIMEE

Prosper Mérimée (1803 – 1870), scriitor, istoric, arheolog francez, era o personalitate extrem de interesantă ce a studiat dreptul și cunoștea mai multe limbi (engleza, spaniola, greaca, rusa și araba). Tatăl său, pictor, l-a educat cu multă grijă iar mama sa îi insuflase pasiunea pentru literatură ceea ce i-a stimulat interesul pentru misticism, mister și, în mod deosebit, despre cruzimea dramelor psihologice din literatura spaniolă dar mai ales rusă învățând chiar limba; foarte bun prieten cu marele scriitor rus Ivan Serghevici Turghenev (1818 - 1883), a devenit unul dintre primii traducători ai cărților ruse în limba franceză. Cu ocazia unui voiaj în Spania unde a locuit la Contele Cipriano de Palafox y Portocarrero, ascultă o poveste foarte interesantă pe care o preia în nuvela sa intitulată CARMEN unde reunește o serie întreagă de aspecte și în ulterioara operă a lui Bizet vor fi simplificate ori chiar înlăturate. Interesat de obiceiurile țiganilor, de afinitățile lor cu ocultismul și magia ajunge să le cunoască chiar și limba într-o măsură considerabilă ceea ce i-a atras simpatia și respectul lor. CARMEN rămâne nuvela principală în istoria literaturii din creația lui al cărui destin parcă ar fi fost pus în slujba unei etape pregătitoare pentru viitoarea capodoperă a teatrului liric. Mérimée constituia o personalitate foarte importantă în societatea franceză iar nuvelele sale erau citite și foarte cunoscute. 

CAMILLE DU LOCLE
 

De aceea, Camille Du Locle, director la Théâtre National de l'Opéra Comique, libretist, impresar și regizor, fin cunoscător al operei lirice și al compozitorilor, a avut în 1873, chiar acum un secol și jumătate, extraordinara idee de a-i sugera și solicita lui Bizet să compună o operă după nuvela CARMEN. Bizet a lucrat timp de doi ani la această operă colaborând foarte mult cu cei doi libretiști – Meilhac și Halévy – participând și la realizarea versurilor celebrei Habanera. Specificitatea estetică a profilului său componistic, l-a determinat pe autor să confere personalității eroinei titulare o complexitate mai rafinată prin care pasiunea și voluptatea sunt orientate către contexte dramaturgice de o intensă profunzime filosofică. Bizet a dorit și radicale schimbări în caracterul personajului Don José care, în nuvela lui Mérimée apărea drept un bandit vulgar și brutal; picadorul Lucas este amplificat și devine toreadorul Escamillo; Bizet introduce și un personaj nou, pe Micaela al cărui profil realizează un interesant contrast caracterial și temperamental cu Carmen.

Recent, sâmbătă 7 ianuarie 2023, am asistat la o reprezentație cu CARMEN și, grație memoriei mele, mi-am amintit că era pentru a doua oară când mă aflam în sală la un spectacol cu această operă în ... seara de Sfântul Ion ... Prima dată s-a întâmplat în 1975 iar acum, după ... 48 de ani ... un arc de timp în a cărui amploare am acumulat numeroase experiențe muzicale, vocale și artistice legate de această operă atât în România cât și prin lume, pe unde am umblat. Iar evocarea lor nu este întâmplătoare.

Marți 7 ianuarie 1975 ... la București ninsese abundent și se circula cu dificultate mai mult pe jos decât cu transportul public ... dar nu mă împiedica să ajung la Operă mai ales la CARMEN chiar dacă mai vizionasem patru spectacole cu această lucrare de la începutul stagiunii ... Eram în ultimul an de liceu, în vacanța de iarnă dinaintea celui de al doilea trimestru, deci puteam să merg la spectacole, să trec la pian partiturile, să citesc atât înainte cât și după spectacol bucurându-mă de lecturi de mare preț pentru înțelegerea muzicii, a compozitorilor, a vocilor. 

CONSTANTIN BUGEANU

În acea seară, sub bagheta Maestrului CONSTANTIN BUGEANU, evoluau importante personalități ale teatrului, nume de răsunet foarte mult apreciate de public. Dirijor de prestigiu, afirmat atât în operă cât și în simfonic, profesor universitar la Catedra de Dirijat a Conservatorului, astăzi Universitatea Națională de Muzică București, unde a pus bazele învățământului universitar de dirijat elaborând o programă analitică folosită și în prezent, prin erudiția și bravura sa, Constantin Bugeanu perpetua memoria maestrului său cu care se perfecționase în tinerețe la Salzburg, marele dirijor Klemens Kraus, soțul vestitei soprane Viorica Ursuleac. Maestrul Bugeanu, de la uvertură și până la acordurile finale, urmărea evoluția orchestrală în relație cu vocile soliștilor și ale corului. 

IULIA BUCIUCEANU

În rolul titular cânta mezzosoprana IULIA BUCIUCEANU care, cu o experiență artistică îndelungată, reușise să se impună cu această partitură la București, în unele teatre din țară dar și în străinătate în cadrul unor turnee de mare succes. Deși la începutul studiilor avea o voce de soprană, cu timpul, așa cum ea însăși mărturisea în dialogurile cu Grigore Constantinescu din cartea sa biografică, trecuse la registrul de mezzosoprană în urma unei abasări tonale determinate de o intervenție chirurgicală.

Mai târziu, în urma unor studii complete, am înțeles tipologia intermediară a vocii de soprană Falcon, situată tonal între mezzosoprană și soprană. Cu siguranță că Iulia Buciuceanu s-a aflat în această condiție vocală, altfel nu ar fi putut să se adapteze atât de ușor în registrul de mezzosoprană pe care l-a onorat admirabil în numeroase roluri și de mare diversitate teatrală. În ceea ce privește rolul Carmen, Iulia Buciuceanu a realizat un rol bazat primordial pe austeritatea unei anumite tensiuni interioare a personajului său pe care l-a ilustrat cu măsurată sobrietate și echilibru expresiv în primele două acte. În următoarele două acte Buciuceanu era în elementul ei iar acest lucru se remarca în dramatismul tragic al ariei cărților, în confruntarea cu Micaela, dar mai ales cu Don José în finalul actului al treilea și, în duetul din sfârșitul actului ultim cu o actorie progresiv dozată până la fatalitatea deznodământului final. 

CORNEL STAVRU

În rolul lui Don José îl admiram pe CORNEL STAVRU, tenor liric spinto cu generoase accente dramatice și care se afla la apogeul unei cariere care l-a consacrat protagonist într-un amplu repertoriu culegând importante succese în țară și în străinătate. Stavru onora personajul său cu o tehnică vocală perfectă etalând o sonoritate amplă cu minuțioase modulații de la pianissimo la fortissimo valorificând un timbru de mare consistență și cu multiple nuanțe de la cele mai întunecate la cele mai luminoase; acutele sale erau de o strălucitoare explozivitate prin care cu un talent actoricesc emoționant sublinia momentele evolutive ale personajului său impresionant. 

CORNELIA POP

În antiteză cu ... Carmen – femme fatale ... apărea Micaela, logodnica lui Don José din satul său natal, fata delicată care aduce tânărului militar vești de la mama sa în actul întâi într-un duet plin de gingășie afectivă iar în actul al treilea urcă în munți la contrabandiști cu deosebit curaj pentru a-i aduce logodnicului său trista veste că mama lui este pe moarte și ar mai dori să-l vadă o dată înainte de sfârșitul vieții sale. Un rol de mare dificultate chiar dacă soprana cântă mai puțin dar cântă intens, cu multiple stări sufletești și implicată în unghiuri dramaturgice care, dacă sunt bine dozate vocal și teatral, pot oferi interpretei un succes tot atât de mare precum cel al protagonistei rolului titular. În acea seară, am ascultat-o pe CORNELIA POP, o tânără soprană angajată de câțiva ani la Opera din București unde a întreprins un parcurs evolutiv de succes într-un amplu repertoriu de soprană lirică dar și în zona stilistică a sopranei lirico – spinto. Cornelia Pop a oferit o interpretare foarte bună. Deși mai scurt, rolul Micaela relevă lirism și dramatism, nuanțe multiple la nivelul unor inflexiuni genial dozate de spiritul componistic al lui Bizet. Micaela trăiește numeroase stări sufletești pe care ea le-a exprimat cu o precizie admirabilă atât în planul muzical cât și în cel teatral interpretativ reunind sonorități și timbralități; în aria din actul al treilea, culminau în acut cu un si bemol 2 și în următoarea modulație cu si 2 natural încununând cu succes personajul său. 

DAN IORDĂCHESCU

Toreadorul Escamillo se înscrie drept eroul popular foarte iubit și foarte intens care, într-un interval de timp chiar mai scurt decât în evoluția Micaelei, are de cântat în actul al doilea aria de mare popularitate, dialoghează cu Carmen prin nuanțe subtile de tentativă seductivă, reapare în actul al treilea într-o confruntare directă cu Don José iar în actul al patrulea intonează un scurt arioso în duet cu Carmen în niște costume splendide, apărând după o evoluție coregrafică și corală spectaculară. Unul dintre cei mai celebri, mai spectaculari, mai intenși și mai iubiți de public dintre interpreții rolului se afla în acea seară în distribuție ... minunatul bariton DAN IORDĂCHESCU ... și el la apogeul unei mari cariere naționale și internaționale, un artist cult, rafinat, un talent extraordinar și un simț al pulsului vocal grație unei tehnici impecabile guvernate de o muzicalitate absolută; iar din această conjuncție rezulta o interpretare care electriza publicul dar și corul și baletul de pe scenă; dirijorul și orchestra îl urmăreau cu mare atenție așa cum îl urmăreau melomanii cei mai cultivați și experimentați. Pe lângă bucuriile artistice și muzicale, Dan Iordăchescu mi-a oferit încă din acei ani de liceu, o Prietenie fantastică influențând semnificativ evoluția mea profesională. Eu, la rândul meu, la momentul desăvârșirii mele profesionale în Muzicologie, Fonologie, Estetică muzicală și vocală, l-am bucurat cu analizele mele în emisiuni de Radio și Televiziune dar și în booklet-ul unor discuri digitalizate de Electrecord ori în studii publicate în Blogul meu de Estetică vocală.

Toreadorul intră triumfal și majestuos așteptat de toată lumea – cor, balet, orchestră, soliști, public – iar când Escamillo era ... Dan Iordăchescu ... așteptarea devenea mai plină de emoție și de entuziasm ... Iar Dan intra falnic, sigur pe el, frumos, strălucitor, îmbrăcat elegant și cu o impecabilă ținută în momentele statice și în mișcarea scenică. Era un vulcan de entuziasm oferind în extaz miracolul transformării dramatice a vocii sale de bariton liric, dar un lirism care putea fi robust și puternic în forte și fortissimo așa cum se sublima în nuanțe eterice de un pianissimo incredibil dar cu o impresionantă consistență sonoră și timbrală. Scena sa din actul al doilea a fost un succes cu niște aplauze care l-au însoțit atât la intrare cât și la ieșirea din scenă. În actul al treilea reapare și se confruntă cu Don José într-o serie de recitative melodice în succesiunea cărora, Dan Iordăchescu reunea genial cantabilitatea cu declamația în niște nuanțe profunde și subtile care mă impresionau.

Mă aflam în rândul întâi în așa numita aripă dreaptă de unde imediat se putea intra pe scenă și se mergea la cabinele artiștilor. În acea seară, în acele locuri, stăteam împreună cu soția lui Dan, distinsa actriță și profesoară, Irina Bora-Iordăchescu, filolog cu o cultură vastă și care făcea cu soțul ei un cuplu extraordinar, iar alături de noi celebra violonistă Silvia Marcovici cu soțul ei de atunci, dr. Țurai, fiul Profesorului Țurai de la Facultatea de Medicină din Cluj. Silvia și cu soțul ei emigrau în Israel chiar în acea săptămână și doriseră să mai vadă un spectacol la Opera Română cu atât mai mult dacă în distribuție figura prietenul lor Dan Iordăchescu.

Actul al patrulea începe cu o grandioasă evoluție corală și coregrafică la finele căreia apar Carmen – Iulia Buciuceanu și Escamillo – Dan Iordăchescu în aclamațiile generale. Se cânta în limba română și, înainte de intrarea baritonului – ”De-ți sunt drag, o, Carmen ... ” – sunt patru sunete pe nota la pe care trebuia să le emită cornistul din fosă. Se petrecea de Sfântul Ion, la prânz se sărbătorea în fiecare familie, numele de Ion fiind foarte răspândit; Dan era sigur că accidentul s-ar fi datorat faptului că respectivul cornist ar fi avut un prânz mai ... robust ... în acea zi festivă. În locul acelor patru sunete intonând la, s-au auzit niște stranii sunete atonale pe care unii le defineau chiar ... flatulențiale ... Neglijența respectivului instrumentist față de asigurarea sonorității adecvate a cormului l-a indignat pe Dan Iordăchescu care, în loc să atace frazele liniei vocale se oprește și după o liniște de un sfert de minut circa, se adresează către fosă ... Maestre, dă te rog tonul care trebuie! ... Lângă mine, Irina, soția lui Dan, consternată, îmi spune să merg în culise să văd ce se întâmplă. Acolo regizorul de scenă Gheorghe Stănescu, râzând, mă ia lângă el foarte aproape de colțul scenei unde auzeam ceea ce publicul nu putea să audă. Bugeanu foarte calm dă semnalul să se reia scena de la momentul întreruperii. În timp ce Dan cânta, Iulia foarte furioasă îl admonesta printr-o ... imprecație retrogenitală de natură maternă ... începând cu ... tradiționalul ... Dă-te-n ... după care îi preciza ... Nu mai îmi trebuie nimic! Ai stricat o scenă romantică! ... Dan continua, în timpul frazelor cântate de Iulia, să argumenteze gestul lui, după care Iulia a reluat ... imprecația ... pornind de la ... inevitabilul ... Dă-te-n ... Eu după ce am râs cu Stănescu, m-am întors la locul meu, unde i-am relatat Irinei la ureche, ea la rândul ei Silviei care a continuat șoptind soțului ei ... și râdeam cu toții încetișor în timp ce pe scenă, Iulia Buciuceanu și Cornel Stavru interpretau duetul final al operei.

La final, publicul a aplaudat cu entuziasm trecând peste incidentul declanșat de cornistul imprudent și neatent. La cabină, l-am îmbrățișat pe Dan, evident foarte marcat de acel moment. De atunci ... acea reprezentație cu momentul cornului revenea în amintirile mele, diminuându-se incidentul și rămânând doar amuzamentul declanșat de schimbul de replici pe care publicul nu le-a auzit ... De-a lungul anilor, episodul a intrat în categoria întâmplărilor amuzante povestite pe la mese și evocate chiar și în unele memorii artistice cu anumite variațiuni fanteziste prin care se poate distorsiona adevărul unei întâmplări... Dar eu, cu memoria mea, am procedat totdeauna la corectările de rigoare făcând astfel ca amintirea acelei seri să fie perpetuată fără nici-o exagerare sau aspecte neadevărate ...

Recent, sâmbătă 7 ianuarie 2023, în drum spre Opera Națională București, reflectam grație memoriei mele că, pentru a doua oară, după 48 de ani, voi asista la un spectacol de CARMEN ... în seara de Sfântul Ion ... Am urmărit cu multă plăcere reprezentația interpretată de data asta în limba franceză, suprapunând estetic și emotiv reperelor de ieri pe cele de astăzi ... 

VLAD CONTA

VLAD CONTA a oferit o lectură dirijorală desăvârșită în care a îmbinat aderența la partitură cu integrarea expresivă a relațiilor dintre partidele orchestrale și a momentelor solistice ale diverselor instrumente. Sub bagheta sa, orchestra s-a dovedit a fi rând pe rând în funcție de necesitățile teatrale, un acompaniament plin de savoare pentru voci și balerini sau un comentariu dramatic al momentelor teatrale. M-am bucurat să constat că Vlad Conta a imprimat orchestrei acea elasticitate suplă caracteristică orchestrațiilor romantismului francez. Dirijorul a urmărit cu mare atenție dozarea orchestrală în slujba individualității expresivității vocale a personajelor. 

MIHAELA IȘPAN

În rolul titular, mezzosoprana MIHAELA IȘPAN a relevat o participare vocală și interpretativă eficientă în multe momente ale evoluției sale. Distinsa artistă a Operei Naționale din București posedă o voce de mezzosoprană lirică provenind dintr-o entitate intermediară între soprană și mezzosoprană care se cheamă soprană Falcon, în cazul de față lirică de agilitate. De la bun început, însuși Bizet a manifestat incertitudini în privința categoriei vocale de apartenență a acestui rol pe care, inițial, l-a considerat pentru o soprană așa cum figurează în prima ediție tipărită a operei. Pe măsură ce a început să caute o voce adecvată rolului, și-a dat seama că sopranele dar și mezzosopranele se găseau în dificultate în anumite momente ale liniei vocale. Georges Bizet avea alături pe prietenul său, Edmond Duvernoiy, bariton care a interpretat la premiera absolută rolul Morales, profesor de canto, pianist, expert extraordinar în vocalitate. Împreună cu Duvernois, Bizet a înțeles complexitatea rolului care, datorită unei inspirații cu totul neobișnuite, comportă elemente virtuozistice și estetice de contraltă, mezzosoprană, soprană Falcon atât în zonele dramatice și lirice, de linie și în agilitate. De-a lungul istoriei, l-au abordat: soprane, mezzosoprane, contralte, soprane Falcon, lirice, dramatice, de linie și de agilitate. Intepreta ideală ar fi aceea în a cărei vocalitate ar conflua toate aceste entități ... Astfel de vocalități complexe s-au remarcat extrem de puține în istoria universală a teatrului liric ... Poate că degetele de la mâini sunt deja prea multe pentru a le număra ... Dar fiecare entitate vocală dintre cele enumerate poate să slujească rolul Carmen foarte bine dacă elaborează propria interpretare pe baza unui abil dozaj al parametrilor de care dispune în așa fel în cât, propria specificitate vocală expresivă să se încadreze în evoluția personajului și să corespundă mesajului vocal și teatral dorit de compozitor și libretiști.

În prezentul context de idei și mezzosoprana MIHAELA IȘPAN deține toate șansele unei credibile realizări în acest rol ceea ce a și reușit în multe momente ale spectacolului, mai ales în acelea când și-a putut permite o anumită independență de a se detașa de regie și scenografie, când reușea să fie seducătoare, combativă, sinceră, amabilă, furioasă, întrebătoare, melancolică sau curajoasă prin înfruntarea fără ocol al propriului destin; toate aceste stări le-a ilustrat cu o anumită discreție, dozând mai mult inflexiunile vocale de cât pe cele teatrale și dedicându-se mai mult muzicii decât mișcării scenice unde a fost pusă la grea încercare dar nu din vina ei. Premiera actualei producții a avut loc la 25 februarie 1999; realizatorii regiei, Marina Emandi Tiron și scenografiei Cătălin Ionescu-Arbore, deși personalități artistice de talent și prestigiu, au dat curs unei inspirații mai potrivită pentru cinema decât pentru teatrul liric unde personajele au nevoie de spațiu amplu pe scenă pentru expresia limbajului de mișcare și atitudine teatrală; aglomerația de piese de decor lăsau foarte puțin spațiu pentru un spectacol în care mișcarea și dansul sunt fundamentale. De asemenea, costumele uniforme făceau ca să nu se distingă soliștii de coriști ceea ce penalizau grav relieful teatral al personajelor. Personajele sunt protagoniști care au nevoie de un cadru adecvat pentru evoluția lor vocală, muzicală, teatrală, coregrafică. Atunci când Mihaela Ișpan și-a putut permite o anumită independență artistică față de regie și de mișcarea scenică impusă, resursele sale vocale și actoricești au acoperit cu demnitate și încântare standardele interpretative ale personajului său. Dacă regia obligă artistul să cânte cu spatele la public sau orientat la dreapta ori la stânga, sonoritatea vocii nu ajunge integrală în sală. Surpriza cea mare pentru mine a însemnat duetul final din actul al patrulea în care rolul necesită o vocalitate de contraltă dramatică în timp de Mihaela Ișpan este o mezzosoprană lirică; și totuși în această scenă, artista a relevat eficiență sonoră și expresivitate interpretativă tocmai pentru că orientarea corpului și amplasarea în anumite zone ale scenei a favorizat raportul acustic dintre vocea solistei și sala publicului. În multe momente Mihaela Ișpan a fost credibilă și prevăd că, dacă în viitor, această artistă va lucra cu un regizor cunoscător al muzicii și al vocalității, ea va reuși să găsească cele mai adecvate elaborări ale propriei vocalități în slujba unei frumoase reușite. Aș sugera ca în anul 2025, când se va împlini un secol și jumătate de la premiera absolută a acestei opere, să ne bucurăm de o regie autentică a unei noi producții care să stimuleze favorabil toate tipologiile vocale întru bucuria publicului și eterna memorie a compozitorului. 

DANIEL MAGDAL

Tenorul DANIEL MAGDAL a repurtat un imens succes într-un rol interpretat mai rar deoarece activitatea sa, plenar solicitată cuprinde... douăsprezece roluri de tenor lirico – spinto cu generoase disponibilități dramatice ... în care figurează efectiv unicul interpret. Datorită Domniei sale, în repertoriul teatrului se pot menține aceste titluri spre bucuria publicului dar și a colegilor care au astfel prilejul să se afirme într-un bogat repertoriu. Daniel Magdal a confirmat tehnica sa impecabilă în conjuncție cu estetismul său de o elegantă și impresionantă emotivitate, admirabil marcată de acel lamento care înnobilează frazarea sa extraordinară. Astfel conferă personajului său Don José întreaga paletă vocală și teatrală prin care ilustrează momente de gingășie duioasă cu Micaela, de bărbăție curajoasă în conflictul cu Escamillo, de intransigență cu Carmen și, pe măsură ce conștientizează sentimentul său absolut față de ea, dozează lirismul și dramatismul relevând fatala evoluție a personajului de la iubire până la ura plină de gelozie prin care devine asasinul iubitei sale. Glasul său miraculos, reunind tehnică și estetică, impresionează prin culoarea coloanei centrale admirabil dozate atât în pianissimo, piano, mezzoforte și fortissimo paroxistic. Abundența sonoră și timbrală generos manifestate în coloana centrală vocală este culminată în acute de un sunet intens, incisiv și totuși caracterizat de acea seniorală elasticitate prin care artistul oferă o multitudine de nuanțe aferente numeroaselor exigențe muzicale și teatrale ale personajului său. 

CĂTĂLIN ȚOROPOC
 

Rolul toreadorului Escamillo i-a revenit lui CĂTĂLIN TOROPOC, artist dotat cu o interesantă prezență scenică foarte necesară mai ales unui rol atât de spectaculos. Vocalitatea sa de bariton se manifestă generos într-o sonoritate al cărui dozaj se confirmă artistic în majoritatea momentelor din evoluția personajului său. Își utilizează timbrul consistent și de o frumoasă culoare cu gust pentru nuanțările expresive muzicale și teatrale.

IRINA IORDĂCHESCU

O emoție foarte puternică mi-a produs-o faptul că rolul Micaela l-a abordat fiica marelui bariton de altădată, DAN IORDĂCHESCU, soprana IRINA IORDĂCHESCU, prim solistă a Operei de foarte mulți ani, aflată la apogeul unei prestigioase cariere naționale și internaționale, cu o vastă experiență repertorială în operă, lied, muzică vocal simfonică, oratoriu, asemenea eminentului său părinte care i-a fost și Maestru transmițându-i întreaga sa experiență acumulată și patrimoniul învățăturilor sale. 

 

CONSTANTIN STROESCU

Le primise la rândul lui de la Maestrul său, ilustru tenor CONSTANTIN STROESCU care, la Conservatorul din Paris, a studiat cu profesorul și artistul EDMOND DUVERNOY prietenul lui Bizet, interpretul rolului Morales la premiera absolută a acestei opere. 

 

EDMOND DUVERNOY

Această perpetuare generațională m-a emoționat profund. Așa cum am mai spus, rolul Micaela e un rol complex reunind lirismul cu dramatismul sub exigența unei actorii de mare forță expresivă. După ce, în scurta scenă de la începutul primului act, Micaela – Irina a reușit cu o gingășie delicată și foarte inspirată să se sustragă soldaților curtenitori ai lui Morales, a revenit în scenă pentru duetul cu Don José în care a etalat o multitudine de sonorități adecvat timbralizate pentru stările sufletești: iubirea față de logodnicul ei, afecțiunea față de mama lui bolnavă și al cărei mesager este ea, evocarea atmosferei satului și, mai ales, acele fraze în care tânăra fata reproduce logodnicului cuvintele mamei sale; Irina Iordăchescu a încălzit expresia sonoră și timbrală cu un fior lăuntric al ființei sale moștenit de la celebrul său părinte dar și șlefuit prin învățăturile însușite de la el și prin sedimentarea propriilor experiențe artistice. În scena din actul al treilea, când Micaela, animată de iubire și curaj, urcă în munți, la contrabandiști ca să întâlnească pe Don José dar și să se confrunte cu Carmen, soprana Irina Iordăchescu a realizat o creație interpretativă prin care am încercat una dintre cele mai mari bucurii trăite în viața mea în privința interpretărilor respectivului rol. Fiecare motiv al liniei vocale a fost nuanțat sonor și timbral în funcție de conținutul dramaturgic al frazei literare. Una dintre dificultățile majore ale minunatei arii constă în succesiunea motivelor și a celor trei părți într-o continuitate car nu dă răgazul unei odihniri pe parcurs; conține o linie vocală care se exprimă mult în jurul zonei de pasaj și are parte de salturi la sib2 dar și la si2 natural emise cu o tehnică impecabilă și conferind o profundă semnificație expresivă cuvintelor. Dintre multitudinea nuanțărilor diferențiate, aș sublinia-o pe aceea de la motivul ... elle est dangereuse ... elle est belle ... într-un pianissimo poco ritenuto cu un crescendo urmat imediat de decrescendo în perfectă aderență la prescripțiile de pe partitură ale compozitorului. Admirabile diferențieri în cele două motive cu repetitivitatea literară la niveluri tonale diferite.

Noaptea, după spectacol, am retrăit noian de amintiri și stări emotive, bucurii muzicale ... de ieri ... și ... de azi ... simțite în sala Operei Naționale din București ... la ... CARMEN ... peste ani ... de Sfântul Ion, la Opera din București ... 

PLAI STRĂBUN Nr. 71 

2022/06/02

Pagini de Istorie a Centenarului Operei Naționale București într-un Recital Extraordinar

Vineri, 3 iunie 2022, ora 18,30, în cadrul Stagiunii de Concerte și Recitaluri, Opera Națională București prezintă un Recital Extraordinar intitulat ”Pagini de Istorie” dedicat Centenarului de la Instituționalizare căreia îi este dedicată stagiunea artistică în curs. Conceptul regizoral este semnat de Alexandru Nagy.

Vor participa artiști apreciați și îndrăgiți de public: sopranele Irina Iordăchescu și Mihaela Stanciu, mezzosopranele Oana Andra și Sorana Negrea, tenorul Lucian Corchiș, baritonul Vasile Chișiu și basul Marius Boloș acompaniați de pianistele Monica Gemene și Liana Mareș.

Programul va cuprinde pagini celebre din repertoriul actual dar care au fost interpretate și de-a lungul gloriosului Centenar, arii din operele ”Nunta lui Figaro” de Mozart, ”Bărbierul din Sevilla” de Rossini, ”Don Pasquale” și ”Elixirul dragostei” de Donizetti, ”Nabucco”, ”Rigoletto”, ”Trubadurul”, ”Otello” de Verdi, ”Carmen” de Bizet, ”Samson și Dalila” de Saint-Saëns, ”Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, ”Manon Lescaut” de Puccini.

Actualul Director General al teatrului, dirijorul Daniel Jinga mi-a făcut onoarea de a fi invitat să moderez serata și, în acest sens, voi porni de la momentele artistice prezentate pentru a evoca evenimente și personalități artistice consacrate în cursul Centenarului aniversat, cu proiecțiile unei ample serii fotografice conținând Pagini de Istorie glorioasă ale Operei Naționale București.

În introducerea dedicată fondatorului George Stephanescu, vor putea fi ascultate pentru prima dată în sala teatrului două imprimări ale legendarei soprane românce Hariclea Darclée interpreta multor premiere absolute printre care ”Tosca” de Puccini creată de compozitor pentru vocea ei.

Înainte de această seară de Pagini de Istorie în Recital Extraordinar, aș dori să ofer publicului atât cel ce se va afla în sală cât și melomanilor care consultă acest blog, niște evocări despre fenoemnul cultural și social al operei lirice în țara noastră și, în mod special, la București, din cele mai vechi timpuri.

Originea latină a poporului român a conferit limbii române o bogăție fonetică extrem de luminoasă care a favorizat dezvoltarea muzicalității și a gustului pentru muzica vocală populară și cultă. Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, la București și în alte mari orașe ale țării, au venit foarte multe trupe de operă majoritatea italiene și franceze care au avut un foarte mare succes în fața publicului român cultivat și rafinat datorită seratelor muzicale și literare frecvent organizate în saloanele epocii. Iar odată cu dezvoltarea învățământului muzical, al școlilor și conservatoarelor de muzică, au început să se afirme tineri entuziaști care au manifestat intees față de studiul vocii și au fost atrași de ideea de a studia și a se perfecționa în Franța, Italia, Austria iar orașe precum Paris, Viena, Milano, Roma, au devenit destinații pentru desăvârșirea și perfecționarea în muzica vocală dar și în cea instrumentală. În aceste condiții, s-a creat un ferment social cultural foarte puternic care a favorizat înființarea unui teatru de operă stabil la BucureștiOpera Română – inaugurată la 6 mai 1885 cu LINDA DI CHAMOUNIX de Donizetti.

 


Această extraordinară realizare s-a datorat eforturilor fondatorului GEORGE STEPHANESCU, compozitor, profesor de canto, dirijor, director artistic și manager iscusit. A evoca personalitatea sa înseamnă a sintetiza parcursul social, cultural și artistic care a stat la baza ulteriorului Act al Instituționalizării Operei Române la 8 decembrie 1921.

GEORGE STEPHANESCU (13 decembrie 1843, București – 25 aprilie 1925, București) este o personalitate de cea mai mare importanță pentru cultura română legată de teatrul liric al cărui fondator a fost. Personalitate interdisciplinară – compozitor, dirijor, profesor de canto, organizator al vieții artistice, a fost deschizător al multor drumuri culturale și artistice în istorie.

În activitatea de compozitor s-a remarcat prin: Simfonia în La (1869) prima simfonie românească; Uvertura națională (1882); iar operele compuse au fost: PESTE DUNĂRE (1880), SÂNZIANA ȘI PEPELEA (1880), SCAIUL BĂRBAȚILOR (1885), COMETA (1900), PETRA (1902).

Spiritul componistic al lui George Stephanescu s-a format sub învățăturile lui Eduard Wachmann la Conservatorul din București și ale lui Daniel Auber și Ambroise Thomas la Conservatorul din Paris; profilul său componistic manifestat în aceste câteva creații, este foarte interesant și demn de a fi cunoscut motiv pentru care l-am analizat în studiile mele de Estetică vocală și muzicală publicate și prezentate în activitățile mele profesionale.

Activitatea de dirijor a început-o la Teatrul Național din București dirijând vodeviluri și operete dar urmărind organizarea condițiilor propice pentru inaugurarea unui teatru liric românesc ceea ce a și realizat în 1885 prin prima companie de operă românească, instituționalizată ulterior în 1921.

A fost un profesor de canto care a îndrumat mulți studenți și le-a observat evoluția urmărind constituirea unui adecvat colectiv artistic pentru teatrul de operă; tinerii artiști pe care i-a îndrumat și apoi i-a integrat în prima companie de operă pe care a fondat-o, au devenit rapid mari personalități afirmate în cele mai mari teatre lirice ale Europei precum Scala din Milano, Opera din Paris, și altele, nume precum Elena Teodorini, Hariclea Darclée, Margareta Iamandi, Grigore Gabrielescu, Ion Dimitrescu, Ion Băjenaru și mulți alții.

Legendara soprană  Hariclea Darclée este figura discipolară dominantă a Maestrului său prin activitatea sa extraordinară. Ea este considerată drept cea mai mare artistă a teatrului liric din lume de-a lungul celor trei decenii ale carierei sale internaționale desfășurată între anii 1888 și 1918. 


O privire panoramică și analitică asupra repertoriului său atestă o excepțională vocalitate afirmată în roluri cu cele mai diverse caracteristici stilistice și estetice: de soprană lirică lejeră (Don Pasquale, L'elisir d'amore, Lucrezia Borgia, Linda di Chamounix de Donizetti); soprană lirică (Don Giovanni de Mozart, Guglielmo Tell de Rossini, Maria di Rohan de Donizetti, Manon, Thaïs de Massenet, Hamlet, Mignon de Ambroise Thomas, La Bohème de Puccini, Marschallin în Der Rosenkavalier de Strauss); soprană lirică spinto (Ernani, Simon Bocanegra, Il Trovatore, Un ballo în maschera, Aida, Otello de Verdi, Manon Lescaut de Puccini, I Pagliacci, Zazà de Leoncavallo, Mefistofele de Boito); soprană dramatică (Tannhäuser, Lohengrin, Die Meistersinger von Nürnberg de Wagner, Cavalleria rusticana de Mascagni); soprană Falcon (rolul Valentine din Les Huguenots de Meyerbeer); mezzosoprană (rolul titular din Carmen de Bizet); contralto (rolul Vania din Ivan Susanin de Glinka).

Urmărite cu mare atenție sunt și analizele statistice pe care le-am efectuat asupra repertoriului său: 58 de roluri din 56 de opere compuse de 31 de compozitori, dintre care 12 de tradiție și 19 cărora le-a interpretat operele în premiere absolute; din acele 56 de opere interpretate, 32 sunt de tradiție, 12 au fost interpretate în premieră absolută și 16 în premiere de mare răsunet.

Printre operele interpretate în premieră absolută și compuse pentru vocea ei, de mare importanță artistică și istorică sunt: Tosca de Puccini (14 ianuarie 1900, Roma, Teatro Costanzi), aria Vissi d'arte fiind compusă la sugestia sa, La Wally de Catalani (20 ianuarie 1892, Teatro alla Scala) și Iris de Mascagni (22 ianuarie 1898, Roma, Teatro Costanzi); alte premiere mondiale: Condor de Carlos Gomes (1891, Teatrul alla Scala), I Rantzau (1892, Roma, Teatro Costanzi) de Pietro Mascagni, Cristoforo Colombo de Alberto Franchetti (1892, Genova), Il Voto de Pietro Vallini (1894, Roma, Teatro Costanzi), Hero e Leandro de Luigi Mancinelli (1897, Madrid), Amy Robsard de Isidore De Lara (1897, Opera din Montecarlo), Enoch Arden de Alexis Catargi (1904, Teatrul Național din București), Eidelberga mia de Ubaldo Pacchierotti (1909, Buenos Aires, Teatro Colon), Aurora de Ettore Panizza (1909, Buenos Aires, Teatro Colon).

La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleei Darclée, în 1995, în orașul său natal, marea noastră artistă, soprana Mariana Nicolesco, a fondat Festivalul și Concursul Internațional de Canto ce poartă numele legendarei predecesoare, manifestări așezate sub Înaltul Patronaj UNESCO, la care au participat până în prezent aproape 3000 de tinere talente din 50 de țări și 5 continente. Dintre laureații Marelui Premiu s-au afirmat pe scena Operei Naționale București tineri artiști precum Oana Andra, Ana Camelia Ștefănescu, George Petean, Iulia Merca, Mihaela Maxim, Aurelia Florian, Edith Borsos, Adrian Dumitru, Ioan Hotea, Florentina Soare. În cadrul sesiunilor Master Classes oferite de Mariana Nicolesco între edițiile Festivalului și Concursului au fost omagiați cu Diploma de Onoare și Medalia de Aur Darclée următoarele personalități artistice din trecutul Operei Naționale București: Nicolae Herlea, Valentina Crețoiu, David Ohanesian, Iulia Buciuceanu, Octavian Naghiu, Ioana Nicola, Cornel Stavru, Maria Slătinaru-Nistor, Eugenia Moldoveanu, Magdalena Cononovici, Corneliu Fânățeanu, Lucia Stănescu, Vasile Moldoveanu. În cadrul sesiunii Master Class din 29 iulie – 4 august 2013 a fost inaugurată la Brăila Casa Memorială Petre Ștefănescu-Goangă unde am ținut o conferință despre viața și cariera ilustrului artist în prezența autorităților și a tinerilor artiști participanți.

George Stephanescu a fost un organizator al vieții artistice care, datorită culturii sale enciclopedice în materie de repertoriu și al spiritului său pedagogic elevat, a instruit pe tinerii săi discipoli în însușirea operelor adecvate asigurând repertoriul teatrului liric proaspăt înființat; a adus în țară partiturile operelor pe care le ascultase la Paris în vremea studenției sale și ulterior cu prilejul voiajurilor întreprinse; a montat opere de mare anvergură și dificultate interpretativă pregătind personal artiștii. 


Chiar inaugurarea de la 6 mai 1885 s-a făcut cu LINDA DI CHAMOUNIX de Donizetti urmată de alte titluri precum MASCOTA de Audran, FRA DIAVOLO de Auber, ROMEO ȘI JULIETA de Gounod, ZÂNA ALBĂ de Boildieu, MIGNON de Ambroise Thomas, HUGHENOȚII de Meyerbeer, MARIA DI ROHAN de Donizetti, WILHELM TELL de Rossini, ZAZA de Leoncavallo.

La data de 20 februarie 1898 se reprezintă prima operă românească NINÌ de Constantin Dimtrescu urmată, la 1 noiembrie 1900, de PETRU RAREȘ de Eduard Caudella și, la 17 decembrie 1905, urmată de URGISITUL de Ionel Brătianu; ca să menționez doar primele trei titluri urmate apoi de o foarte lungă serie de titluri românești care au continuat până în zilele noastre. George Stephanescu nu a organizat reprezentarea nici-uneia dintre operele sale fapt de o înaltă valoare etică și morală; dar ... după ce a lăsat această lume, nici-una din operele sale nu a fost vre-odată reprezentate la Opera Română ... și acest fapt are ... semificația lui ...

Sub conducerea lui GEORGE STEPHANESCU, viața artistică a Opeei Române luase o asemenea amploare în cât cele mai mari personalități artistice ale teatrului liric mondial au venit să cânte pe scena Operei Române din București atât la Teatrul Național de pe Calea Victoriei cât și la Teatrul Liric de la Piața Walter Mărăcineanu, de la intrarea în Grădina Cișmigiu. Astfel publicul român a putut admira măiestria unor artiști precum Adelina Patti, Gemma Bellincioni, Luisa Tetrazzini, Mattia Battistini, Félia Litvinne, Titta Ruffo, Leo Slexak, Felix Weingartner, Feodor Șaliapin, Adele Kern, Aureliano Pertile și încă foarte mulți alții.

 

Amploarea importanței naționale și internaționale a tinerilor artiști români apreciați la cel mai înalt nivel de către marii artiști ai timpului, au creat condiții favorabile demersurilor făcute de către GEORGE STEPHANESCU în fața autorităților obținând instituționalizarea Operei Române din București în anul 1921.

În acel an al inaugurării, pe scena Operei din București se afirmau o pleiadă de artiști valoroși afirmați într-un repertoriu foarte vast; sunt artiștii fondatori cărora, în anii următori, li s-au adăugat noi generații de artiști foarte talentați.

  • Soprane: Elena Drăgulinescu-Stinghe, Margareta Metaxa, Elena Ivony, Elena Teodorini, Alexandra Feraru, Enrichetta Rodrigo Athanassiu, Cecilia Nasta-Cerchez, Nectara De Flondor, Feea Pomponiu, Alexandra Lupescu Teișan, Mimi Nestorescu, Viorica Vasilescu, Lucreția Enescu, Maria Cojocoreanu, Alexandra Grozea, Victoria Costescu-Duca, Lucia Bercescu Țurcanu, Valentina Crețoiu, Dora Massini, Emilia Guțianu.

  • Mezzosoprane: Elena Dobrescu, Constanța Dobrescu, Tana Nanescu, Elena Basarab, Virginia Miciora, Maria Snejina, Maria Moreanu.

  • Tenori: Romulus Vrăbiescu, Vasile Rabega, Emil Marinescu, Mircea Lazăr, Dumitru Mihăilescu Toscani, Constantin Stroescu, Alberto Della Pergola, Arnold Georgewski, Eleachim Algazzi, Nicu Apostolescu, Octav Arbore.

  • Baritoni: Dimitrie Popovici Bayreuth, Grigore Teodorescu, Aurel Costescu Duca, Grigore Magiari, Jean Athanasiu, Sigismund Zalewski, Petre Ștefănescu-Goangă, Alexandru Lupescu, Alexandru Alger.

  • Bași: George Folescu, George Niculescu-Bassu, Rudolf Steiner, Constantin Teodorian, Georgescu Oprișan, Nicolae Păun.

  • Dirijorii George Georgescu, Ionel Perlea, Umberto Pessione, Ion Nona Ottescu, Egizio Massini asigurau pregătirea muzicală impecabilă a ansamblului.

  • Regizori precum Constantin Pavel, Sigismund Zaleski (baritonul care a continuat activitatea artistică devenind un mare regizor), Adalbert Markowski (de la Opera de Stat din Viena), îndrumau sub aspect teatral și intepretativ soliștii și corul.

Datorită forțelor artistice care deveneau din ce în ce mai puternice și mai numeroase, repertoriul s-a amplificat cuprinzând titluri din toate școlile italiană, franceză, germană, engleză, rusă dar și din școala românească de compoziție operistică; tinerii compozitori erau stimulați și inspirați de artiștii teatrului din toate generațiile de la veterani la tinerii debutanți.

Inaugurarea Operei Române din București instituționalizată a avut loc la 8 decembrie 1921 cu LOHENGRIN de Wagner sub bagheta marelui George Enescu și în regia lui Adalbert Markowski, într-o versiune românească a libretului realizată de poetul Șt. O. Iosif; din distribuție făceau parte: Romulus Vrăbiescu (Lohengrin), George Folescu (Henric), Grigore Teodorescu (Telramund), Grigore Magiari (Heraldul), Elena Ivony (Elsa), Elena Roman (Ortrud). După premiera dirijată de Enescu, la conducerea muzicală a producției au mai contribuit dirijorii Egisto Tango, Ion Nona Otescu, Ionel Pelea, Alfred Alessandrescu


Mari artiști români afirmați și stabiliți în străinătate veneau în fiecare stagiune ca să ofere publicului român arta lor și experiența artistică acumulată pe marile scene ale lumii, nume precum Florica Cristoforeanu, Viorica Ursuleac împreună cu soțul său Klemens Kraus reputat dirijor, Maria Cebotari și mulți alții repurtând succese legendare și perpetuate de-a lungul deceniilor de memoria melomanilor și cronicarilor.

 

Opera Română din București, fondată în 1885 și instituționalizată în 1921, a trecut printr-o perioadă de mari dificultăți după bombardarea Teatrului Național și a Teatrului Liric în anul 1944, scene pe care își desfășura activitatea constant. Timp de un deceniu și-a desfășurat activitatea la fostul Teatru Regina Maria de pe Cheiul Dâmboviței unde, în ultimii patru ani ai acestui deceniu, a împărțit localul cu Teatrul de Stat de Operetă fondat în anul 1950.

 


Actuala clădire a Operei Române din București a fost construită în anul 1953 pe baza unui proiect elaborat de Arhitect Octav Doicescu, în vederea a două manifestări internaționale de mare anvergură care aveau loc atunci: Al Treilea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) și Al Patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2-4 august). Este o clădire foarte frumoasă, amplă, bine structurată, amplasată în mijlocul unui parc mare și frumos; are o capacitate de 952 de locuri; în sala de spectacol se află un enorm candelabru cu o sută de brațe de cristal aurit.

După încheierea celor două manifestări internaționale, în luna septembrie, la începutul stagiunii 1953/1954 Teatrul de Stat de Operă și Balet își începea activitatea în noul sediu pe care avea să-l inaugureze la începutul lunii ianuarie cu producția operei DAMA DE PICĂ de Ceaikovsky. Duminică 3 ianuarie 1954 a avut loc avanpremiera iar sâmbătă 9 ianuarie 1954 prima reprezentaţie inaugurală la care au luat parte oficialităţile de la cel mai înalt nivel. Au cântat: Garbis Zobian (Gherman), Petre Ştefănescu-Goangă (Tomski, Zlatogor), Şerban Tassian (Eleţki), Maria Snejina (Contesa), Ioana Nicola (Liza), Zenaida Pally (Polina, Milovzor), Cornelia Gavrilescu (Prilepa), Irina Atanasiu (Guvernanta), Ianula Papadopol (Maşa), George Mircea (Cecalinski), Viorel Ban (Surin), Nicolae Deculescu (Ceapliţki), Nicolae Păun (Narumov), Valentin Vitcovschi (Majordomul).

Marţi 12 ianuarie 1954 a avut loc premiera pentru public interpretată de: Dinu Bădescu (Gherman), Alexandru Enăceanu (Tomski, Zlatogor), Nicolae Herlea (Eleţki), Maria Snejina (Contesa), Dora Massini (Liza), Elena Cernei (Polina, Milovzor), Cornelia Gavrilescu (Prilepa), Irina Atanasiu (Guvernanta), Renée Cornea (Maşa), Dimitrie Scurtu (Cecalinski), Jean Bănescu (Surin), Nicolae Deculescu (Ceapliţki), Nicolae Păun (Narumov), Valentin Vitcovschi (Majordomul).

După această importantă inaugurare cu mare succes de public și de presă, până la finele primei stagiuni a teatrului în noul sediu, au avut loc următoarele premiere – reluări: baletul COPPELIA de Delibes (10 ianuarie – reluare), RUSALKA de Dargomîjski (14 ianuarie – reluare), TRAVIATA de Verdi (19 ianuarie – reluare), RIGOLETTO de Verdi (27 februarie – premieră), GIANNI SCHICCHI de Puccini (1 martie – premieră în România), baletul MACUL ROȘU de Glier (29 aprilie – reluare), MADAMA BUTTERFLY de Puccini (28 mai – reluare). Treptat, în stagiunile următoare, repertoriul de operă și balet s-a extins iar garniturile de artiști s-au consolidat treptat pe măsură ce veteranilor și se alăturau tinerii artiști angajați.

În următoarea perioadă de timp, 1953 – 1974, repertoriul Operei a inclus următorii compozitori cu respectivele opere: Beethoven FIDELIO, Gluck ORFEU, Mozart NUNTA LUI FIGARO, RĂPIREA DIN SERAI, COSI' FAN TUTTE, DON JUAN, FLAUTUL FERMECAT, Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA, Donizetti LUCIA DI LAMMERMOOR, DON PASQUALE, Verdi TRAVIATA, RIGOLETTO, AIDA, TRUBADURUL, OTELLO, FALSTAFF, BAL MASCAT, DON CARLOS, Wagner MAEȘTRII CÂNTĂREȚI DIN NÜRNBERG, LOHENGRIN, TANNHÄUSER, OLANEZUL ZBURĂTOR, Puccini MADAME BUTTERFLY, GIANNI SCHICCHI, BOEMA, TOSCA, TURANDOT, Bizet CARMEN, Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA, Leoncavallo PAGLIACCI, Ceaikovski DAMA DE PICĂ, EVGHENI ONEGHIN, Dargomîjski RUSALKA, Mussorgski BORIS GODUNOV, Borodin CNEAZUL IGOR, Prokofiev LOGODNĂ LA MÂNĂSTIRE, Offenbach POVESTIRILE LUI HOFFMANN, Delibes LAKMÉ, Gounod FAUST, Massenet MANON, Strauss CAVALERUL ROZELOR, Debussy PELLEAS ET MELISANDE, Smetana MIREASA VÂNDUTĂ, Britten ALBERT HERRING, Strauss LILIACUL.

Din creația românească s-au reprezentat: George Enescu OEDIPE, Paul Constantinescu O NOAPTE FURTUNOASĂ, Gheorghe Dumitrescu ION VODĂ CEL CUMPLIT, FATA CU GAROAFE, RĂSCOALA, DECEBAL, Sabin Drăgoi NĂPASTA, Cornel Trăilescu MOTANUL ÎNCĂLȚAT, BĂLCESCU, Doru Popovici PROMETEU, Corneliu Cezar GALILEO GALILEI, Pascal Bentoiu AMORUL DOCTOR, HAMLET, Mansi Barberis APUS DE SOARE, Emil Lerescu ECATERINA TEODOROIU, Nicolae Buicliu DOAMNA CHIAJNA.

De asemenea, în repertoriul teatrului figurau și balete precum COPPELIA de Delibes, MACUL ROȘU de Glier, CĂLĂREȚUL DE ARAMĂ de Glier, FÂNTÂNA DIN BACCISARAI de Asafiev, HAIDUCCI de Hilda Jerea, CĂLIN de Alfred Mendelsohn, LACUL LEBEDELOR, SPĂRĂGĂTORUL DE NUCI, FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ de Ceaikovski, LA PIAȚĂ de Mihail Jora, TRICORNUL de De Falla, CONCERTUL ÎN FA de Gershwin, PRICULICIUL de Zeno Vancea, ROMEO ȘI JULIETTA de Prokofiev, GISELLE de Adam și încă multe altele completau repertoriul teatrului în respectiva perioadă.

Opera Română dispunea de forțe artistice extraordinare, personalități de cultură și prestigiu cărora li s-au adăugat noi elemente valoroase de-alungul primelor decenii:

  • regizori: Jean Rânzescu, George Teodorescu, Panait Victor Cottescu, Eugen Gorpșeanu, Hero Lupescu;

  • dirijori: Egizio Massini, Jean Bobescu, Alfred Alessandrescu, Mircea Popa, Constantin Silvestri, Constantin Bugeanu, Emanoil Elenescu, Mihai Brediceanu, Sergiu Comissiona, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Mircea Popa, Anatol Chisadji, Paul Popescu, Lucian Anca, Carol Litvin, Cristian Brâncuși, Răzvan Cernat;

  • maeștri de cor: Iosif Rosensteck, Gheorghe Kulibin, Stelian Olariu;

  • soprane: Dora Massini, Ana Tălmăceanu Dinescu, Valentina Crețoiu, Cornelia Gavrilescu, Arax Savagian, Ioana Nicola, Arta Florescu, Elena Popa, Tea Rămurescu, Judit Lazarovici, Renée Cornester (Cornea), Lella Cincu, Maria Crișan, Iolanda Mărculescu, Magda Ianculescu, Maria Voloșescu, Elisabeta Neculce Carțiș, Teodora Lucaciu, Maria Șindilaru, Elena Dima Toroiman, Zoe Dragotescu, Matilda Onofrei, Marina Krilovici, Maria Slătinaru-Nistor, Eugenia Moldoveanu, Elena Simionescu, Silvia Voinea, Lucia Becar, Elvira Cârje, Cornelia Angelescu, Marina Mirea, Magdalena Cononovici, Cornelia Pop, Lucia Țibuleac, Sanda Șandru, Monica Teodorescu;

  • mezzosoprane: Maria Snejina, Virginia Miciora, Maria Moreanu, Venera Rogozea, Irina Atanasiu, Nella Dimitriu, Zenaida Pally, Elena Cernei, Iulia Buciuceanu, Maria Săndulescu, Vera Rudeanu, Michaela Botez, Dorothea Palade, Mihaela Mărăcineanu, Viorica Cortez, Iulia Marpozan, Rodica Mitrică, Veronica Gârbu, Mihaela Agachi, Ruxandra Vlad;

  • tenori: Dinu Bădescu, Ionel Tudoran, Mihail Știrbey, George Corbeni, Garbis Zobian, Ion Puican, Pantelimon Frunză, Rudi Ledeanu, George Mircea, Nicolae Șerbănescu, Vasile Diaconescu, Gheorghe Iliescu, Valentin Teodorian, Cornel Stavru, Constantin Iliescu, Ion Stoian, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Corneliu Fânățeanu, Ion Piso, Ludovic Spiess, Vasile Moldoveanu, Antonius Nicolescu, Marcel Angelescu, Florin Farcaș, Florin Diaconescu, Anatol Covali, Constantin Ene, Florin Georgescu, Ionel Voineag;

  • baritoni: Petre Ștefănescu Goangă, Șerban Tassian, Alexandru Enăceanu, Dinu Cățuleanu, Mihail Arnăutu, Barbu Dumitrescu, Alexandru Bădulescu, Alexandru Vârgolici, Octav Enigărescu, Ladislau Konya, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Ștefan Petrescu, Vasile Martinoiu, Nicolae Urziceanu, Eduard Tumageanian (Tumagian), Lucian Marinescu, Nicolae Constantinescu, Emil Iurașcu, Nicolae Urdăreanu;

  • bași: George Niculescu Bassu, Nicolae Secăreanu, Mircea Buciu, Nicolae Teofănescu, George Ștefănescu, Silviu Gurău, Nicolae Păun, Jean Bănescu, Nicolae Rafael, Viorel Ban, Valentin Loghin, Nicolae Florei, Ioan Hvorov, Constantin Gabor, Constantin Dumitru, Gheorghe Crăsnaru;

  • primi balerini: Irinel Liciu, Ileana Iliescu, Elena Dacian, Sanda Orleanu-Jar, Simona Ștefănescu, Alexa Mezincescu, Cristina Hamel, Marta Herțeg, Rina Constantini, Cora Benador, Magdalena Popa, Gabriel Popescu, Gelu Barbu, Gelu Matei, Stere Popescu, Dumitru Bivolaru, Adrian Caracaș, Amatto Checiulescu, Petre Ciortea, Ion Tugearu;

  • maeștri corepetitori: Radu Karp, Aglaia Toscani, Lisette Georgescu, Dorina Popovici, Denise Rudeanu, Andrei Pancova, Geo Hallemberg, Elsa Chioreanu, Alice Parascovici, Andrei Kovacs, Jeny Schönbaum, Letiția Flavian;

  • maeștri de scenografie și costume: Vally și Theodor Kiriakoff Suruceanu, Ion Ipser, Ion Clapan, Roland Laub, Paula Brâncoveanu, Ofelia Tutoveanu, Cella Voinescu, Ion Mavrodin, Edith Gross, Elisabeta Benedek, Lidia Iovănescu, Toni Gheorghiu;

  • maeștri de coregrafie: Anton Romanovski, Oleg Danovski, Tilde Urseanu, Stere Popescu, Vasile Marcu, Gelu Matei.

Directorii Teatrului de Stat de Operă și BaletOpera Română așa cum i s-a spus totdeauna de către artiști și public – au fost personalități muzicale, artistice și de cultură care au contribuit la evoluția teatrului prin prestigiul experiențelor personale. În primele două decenii – 1954-1974 – acești directori au fost: dirijorul Constantin Silvestri (1953-1955), regizorul Panait Victor Cottescu (1955-1957), dirijorul Constantin Bugeanu (1957-1959), dirijorul Mihai Brediceanu (1959-1966), dirijorul și profesorul Marin Constantin (1966-1969), baritonul și profesorul Octav Enigărescu (1969-1972), scriitorul publicist Mircea Horia Simionescu (1972-1975).

Primul deceniu la noul sediu a fost un deceniu de consolidarea repertoriului și de completarea colectivului cu tineri artiști care au avut prilejul să se dezvolte și să se integreze în carieră alături de modelele veteranilor, personalități care activau în Opera Română încă din perioada interbelică. Deja după acest prim deceniu, Opera Română devenise un teatru de repertoriu foarte puternic iar în deceniul următor, acest repertoriu s-a dublat și au fost angajați noi artiști pe măsură ce se pensionau veteranii.

În cel de al doilea deceniu, 1964-1974, a urmat o perioadă mai relaxată în ceea ce privește disponibilitatea regimului de a colabora cu străinătatea și a consimți turnee individuale și colective ale teatrului chiar în țările capitaliste. În acest sens, dirijori și artiști de valoare atât din țările comuniste cât și din cele capitaliste au început să fie invitați la Opera Română din București. Un prilej foarte bun l-a constituit organizarea Festivalului George Enescu și a Concursului Internațional de Canto, Pian și Vioară, cu începere din toamna anului 1958 când, în cadrul acestei prime ediții, s-a prezentat premiera în limba română cu capodopera OEDIPE de Enescu. Primele șase ediții ale Festivalului – 1958, 1961, 1964, 1967, 1970, 1973 – au fost foarte bogate în evenimente artistice și spectacole extraordinare pe scena Operei Române din București; iar invitarea unor mari artiști străini a continuat și în intervalele de timp de la o edițe la alta a Festivalului Enescu.

În acest context artistic, s-a produs și afirmarea primilor artiști români pe scenele lumii, artiști ce fuseseră remarcați inițial în edițiile Festivalului Enescu.

Prima soprană româncă afirmată la Scala din Milano a fost ELENA TEODORINI urmată de HARICLEA DARCLÉE și mai târziu de FLORICA CRISTOFOREANU, VIORICA URSULEAC, MARIA CEBOTARI, LUCIA BERCESCU-ȚURCANU și VIRGINIA ZEANI. La Scala dar și la Metropolitan s-au afirmat FELIA LITVINNE și LYDIA LIPKOVSKA. În a doua jumătate a secolului al XX-lea se vor afirma în mari teatre sopranele ILEANA COTRUBAȘ, EUGENIA MOLDOVEANU, MARIA SLĂTINARU-NISTOR, MAGDALENA CONONOVICI, ELENA SIMIONESCU, MARINA KRILOVICI, SILVIA VOINEA.

ELENA CERNEI este prima mezzosoprană româncă afirmată pe cele mai mari scene de operă ale lumii precum Teatrul Alla Scala din Milano, New York Metropolitan Opera, Opéra de Paris, Wiener Staatsoper (TRUBADURUL de Verdi), Gran Teatro del Liceu di Barcelona. Din generația următoare de mezzosoprane s-au afirmat VIORICA CORTEZ, IULIA MARPOZAN, CLEOPATRA CIURKA, RUXANDRA DONOSE.

Primii tenori români afirmați în marile teatre ale lumii au fost ENRICO TAMBERLICK, GRIGORE GABRIELESCU, ION DIMITRESCU, ROMULUS VRĂBIESCU, DIMITRIE ONOFREI, PETRE MUNTEANU iar în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea LUDOVIC SPIESS, OCTAVIAN NAGHIU, ION BUZEA, VASILE MOLDOVEANU.

NICOLAE HERLEA este primul bariton român afirmat în cele mai mari teatre de operă. În următorii ani, noi personalități artistice române se vor afirma în cele mai mari teatre din Europa, America și Asia: DAN IORDĂCHESCU, OCTAV ENIGĂRESCU, DAVID OHANESIAN, VASILE MARTINOIU.

La câțiva ani ed la inaugurarea noului sediu al Operei Române din București, au început o serie de mari turnee internaționale în care teatrul s-a deplasat cu întreg colectivul de soliști, ansamblul coral și coregrafic, orchestră și decoruri prezentând de fiecare dată câteva producții ale repertoriului permanent cu un foarte mare succes de public și de presă; aceste turnee au avut loc la Moscova (1960), Paris (1963), Bulgaria (1965), Atena (1966 și 1970), Wiesbaden (1970), Stuttgart (1970), Liège (1970), Berlin (1975), Stockholm (1976), Lausanne (1981), Moscova (1984)

Acestea sunt doar câteva aspecte istorice ale primei jumătăți din Centenarul aniversat al Operei Naționale București și a căror evocare va fi stimulată de ariile interpretate de cei șapte soliști în seara zilei de vineri 3 iunie 2022, la ora 18.30 în sala mare a teatrului.

 

 

ELENA CERNEI ... Filarmonica George Enescu și Cvartetul de Aur ...

ELENA CERNEI solistă a Filarmonicii din București În fiecare an, la începutul primăverii dar și la finele toamnei, aduc un nou omagiu de ...