Marea artistă, soprana și profesoara de canto, MARIA SLĂTINARU NISTOR s-a născut la 25 mai 1938, la Iași; primele studii muzicale le-a urmat la Liceul de Muzică (1959 – 1964) după care a studiat la Conservatorul din Iaşi (1964 – 1967) unde a avut profesori pe Florica Mărieş, George Pascu, Mihai Cozmei, Ion Pavalache; după primi trei ani de studiu, se transferă la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti, unde a fost studenta eminentei artiste și profesoare Arta Florescu. În ultimii trei ani de studenție, se afirmă ca laureată a unor prestigioase concursuri internaționale de canto: Piotr Ilici Ceaikovski, Moscova (1966), Toulouse (1967), George Enescu, Bucureşti (1967), ’s-Hertogenbosch, Olanda (1969), Francesco Viñas, Barcelona, Spania. În 1969, după absolvire, este angajată solistă a Operei Române din București unde a debutat în rolul Elisabeta di Valois din opera DON CARLO de Verdi rol pe care l-a interpretat și la absolvire într-o producție a Conservatorului.
Pe scena Operei Române din București, timp de două decenii și jumătate, a colaborat cu toți artiștii teatrului; regizori: Jean Rânzescu, Hero Lupescu, George Teodorescu; dirijori: Constantin Bugeanu, Anatol Kisadji, Paul Popescu, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Carol Litvin, Lucian Anca; soprane: Elena Simionescu, Silvia Voinea, Marina Mirea, Cornelia Angelescu, Elena Dima-Toroiman, Mariana Stoica, Magdalena Cononovici; mezzosoprane: Elena Cernei, Zenaida Pally, Iulia Buciuceanu, Mihaela Botez, Dorotea Palade, Viorica Cortez, Mihaela Mărăcineanu, Iulia Marpozan, Rodica Mitrică, Veronica Gârbu; tenori: Cornel Stavru, Gheorghe Iliescu, Valentin Teodorian, Ion Stoian, Constantin Iliescu, Corneliu Fânăţeanu, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Vasile Moldoveanu, Ludovic Spiess, Florin Farcaș, Anatol Covali, Florin Diaconescu, Ionel Voineag; baritoni: Mihail Arnăutu, Nicolae Herlea, David Ohanesian, Octav Enigărescu, Dan Iordăchescu, Vasile Martinoiu, Eduard Tumagian (Tumageanian), Lucian Marinescu, Nicolae Constantinescu, Nicolae Urziceanu, Emil Iurașcu; başi: Nicolae Secăreanu, Viorel Ban, Ioan Hvorov, Nicolae Florei, Constantin Gabor, Valentin Loghin, Pompei Hărășteanu, Mihai Panghe, Gheorghe Crăsnaru, Dan Zancu, Alexandru Moisiuc.
Maria Slătinaru Nistor s-a afirmat într-un repertoriu a cărei vastitate a cuprins școlile italiană, germană, franceză, rusă și românească, abordând autori, opere și roluri precum: Beethoven FIDELIO (Leonora); Bentoiu HAMLET (Regina Actriță); Boito MEFISTOFELE (Margherita); Debussy L'ENFANT PRODIGUE (Lia); Ceaikovsky PIKOVAYA DAMA (Lisa); Giordano ANDREA CHENIER (Maddalena); Gounod FAUST (Marguérite); Lerescu ECATERINA TEODOROIU (rolul titular); Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA (Santuzza); Mozart DON GIOVANNI (Donna Anna), DIE ZAUBERFLÖTTE (Erste Dame); Pfitzner DER ARME HEINRICH (Hilde); Ponchielli LA GIOCONDA (Gioconda); Puccini MANON LESCAUT (rolul titular), LA BOHEME (Mimì), TOSCA (Floria Tosca), LA FANCIULLA DEL WEST (Minnie), IL TABARRO (Giorgietta), TURANDOT (Turandot, Liù); Strauss ARABELLA (Arabella), ELEKTRA (Chrysotemis); Verdi NABUCCO (Abigaille), IL TROVATORE (Leonora), UN BALLO IN MASCHERA (Amelia), SIMON BOCCANEGRA (Amelia – Maria), LA FORZA DEL DESTINO (Leonora), DON CARLO (Elisabetta), AIDA (rolul titular), OTELLO (Desdemona) Wagner DER FLIEGENDDE HOLLÄNDER (Senta), TANNHÄUSER (Elizabeth), LOHENGRIN (Elsa), DIE WALKÜRE (Sieglinde). Sunt 16 compozitori a 32 de opere; din totalul celor 33 de roluri, 15 au fost interpretate în România iar restul de 18 au fost interpretate în teatrele din străinătate.
Marea noastră artistă a interpretat și lucrări din repertoriul vocal simfonic precum: Simfonia a IX-a de Beethoven, Requiem de Mozart, Messa da Requiem de Verdi, Requiem de Brahms, Requiem de Fauré, Simfonia a VIII-a de Mahler, Stabat Mater de Dvorak, Missa galagolitică de Janacek. Acestora a adăugat foarte multe lieduri de compozitori români și străini interpretate în numeroasele sale recitaluri precum și un considerabil număr de arii și scene din opere pe care nu le-a interpretat integral în teatru.
Maria Slătinaru Nistor s-a bucurat de mari succese și pe scena Radiodifuziunii din București unde a fost protagonista unor evenimente muzicale și artistice de mare importanță într-un arc de timp de mai bine de două decenii: 7 noiembrie 1963 Sviridov ORATORIU PATETIC pentru soliști, cor și orchestră (David Ohanesian, dirijor Carol Litvin); 4 aprilie 1968 AIDA de Verdi (aria Aidei din actul al III-lea și duetul cu Amonasro – Nicolae Constantinescu – în cadrul unui concert de arii și duete din opere); 30 mai 1968 LA GIOCONDA de Ponchielli (selecțiuni cu Michaela Botez, Ludovic Spiess, Octav Enigărescu, Nicolae Florei, dirijor Ion Drăcea); 19 decembrie 1968 TREI GENERAȚII de Sarchizov, rolurile Sultana și Veronica (Emilia Petrescu, Michaela Botez, Silvia Voinea, Traian Popescu, Dionisie Konya, Vasile Micu, Vasile Moldoveanu, Mihail Panghe, Nicolae Constantinescu); 27 februarie 1969 IL RITORNO DI ULISSE IN PATRIA de Monteverdi, rolurile Amore, Pallas Atene, Ericlea (Martha Kessler, Gheorghe Crăsnaru, Cristian Mihăilescu, Valentin Teodorian, Ion Stoian, Pompei Hărășteanu, Lucia Constantinescu, Nicolae Constantinescu, Eduard Tumageanian, Ion Muțiu, Mihai Dogaru, dirijor Ludovic Bacs); 25 ianuarie 1970 TURANDOT de Puccini, rolul titular (George Mircea, Nicolae Florei, Ludovic Spiess, Teodora Lucaciu, Octav Enigărescu, Valentin Teodorian, Corneliu Fânățeanu, Dionisie Konya, Mircea Ștefănescu, Georgeta Dumitru, Florica Martic, dirijor Carol Litvin); 29 octombrie 1970 MESSA DA REQUIEM de Verdi – Maria Slătinaru, Elena Cernei, Vasile Moldoveanu, Nicolae Florei, dirijor Armando La Rosa Parodi; 24 iunie 1971 ANDREA CHENIER de Giordano, rolul Maddalena (Cornel Stavru, Nicolae Herlea, Dorothea Palade, Mihaela Mărăcineanu, Zenaida Pally, Nicolae Secăreanu, Dan Zancu, Nicolae Constantinescu, Florin Hudeșteanu, Eduard Tumageanian, Mircea Ștefănescu, Corneliu Fânățeanu, dirijor Carol Litvin); 17 ianuarie 1972 LA FORZA DEL DESTINO de Verdi, rolul Leonora (Ludovic Spiess, Nicolae Herlea, Zenaida Pally, Nicolae Florei, Constantin Gabor, Mihaela Mărăcineanu, Ion Stoian, Dan Mușetescu, dirijor Carol Litvin); 27 februarie 1972 L'INCORONAZIONE DI POPEA, rolul Ottavia (Florin Diaconescu, Horiana Brănișteanu, Nicolae Constantinescu, Dan Mușetescu, Georgeta Stoleriu, Martha Kessler, Virginia Manu, Ion Stoian); 10 februarie 1977 FIDELIO de Beethoven, Leonora (Cornel Stavru, Mihai Zamfir, Cornelia Angelescu, Octav Enigărescu, Gheorghe Crăsnaru, Ionel Pantea, dirijor Ludovic Bacs); 12 mai 1977 Wagner SIEGFRIED, GÖTTERDÄMMERUNG selecțiuni – Maria Slătinaru (Brünnhilde) și Cornel Stavru (Siegfried) – dirijor Ludovic Bacs; 6 mai 1984 VĂ PLACE OPERA? Primul concert prezentat de Luminița Constantinescu și Călin Marian, dintr-o ulterioară serie lungă – aria Dich Teure Halle din TANNHÄUSER de Wagner și aria Suicidio din LA GIOCONDA de Ponchielli; 22 aprilie 1990 VĂ PLACE OPERA? Viorica Cortez, Maria Slătinaru, Gabriela Cegolea, Nicolae Herlea, Ionel Voineag, dirijor Horia Andreescu; 10 ianuarie 1991 CAVALLERIA RUSTICANA de Mascagni, rolul Santuzza (Florin Farcaș, dirijor Fausto Spirito); 14 aprilie 1992 WESENDONK LIEDER de Wagner – dirijor Andrea Riderelli.
Treptat, Maria Slătinaru Nistor devine o artistă foarte iubită de public și solicitată de toate celelalte teatre lirice ale țării ale căror invitații a onorat cu amabilă disponibilitate. Încă din primii ani ai carierei naționale și în urma afirmărilor la acele importante concursuri internaționale de canto, începe o carieră internațională care avea să crească în amploare de la un an la altul, prilejuindu-i răsunătoare succese în cele mai prestigioase teatre ale lumii precum New York Metropolitan Opera, Wiener Staatsoper, Opéra din Paris, Gran Teatro del Liceu din Barcelona și în multe orașe ale lumii: Bordeaux, Berna, Berlin, München, Hamburg, Basel, Strasbourg, Bruxelles, Torre del Lago (Festivalul Puccini), Verona, Venezia, Palermo, Praga, Budapesta, Sofia, San Francisco, Seatle, Montreal, Toronto, Sidney, Tokyo, Johannesburg, etc.
În cariera sa internațională, Maria Slătinaru Nistor a colaborat cu personalități artistice de mare prestigiu; dirijori: Francesco Molinari Pradelli, Alberto Erede, Anton Guadagno, Kurt Herbert Adler, Horst Stein, Carlo Felice Cillario, Nello Santi, Maurizio Arena, Henry Lewis, Berislav Klobucar, Gianluigi Gelmetti, Garcia Navarro, Herbert Kegel, Julius Rudel, Andrew Melzer, Stefan Söltesz, Miguel Gomez, Martinez, Theodor Guschlbauer, Daniel Oren; tenori: Carlo Bergonzi, Jess Thomas, James King, Bruno Sebastian, Gianfranco Cecchele, Franco Bonisolli, Giorgio Casellato Lamberti, Carlo Cossuta, Bruno Beccaria, Maurizio Frusoni, Giuseppe Giacomini, Nicola Martinucci, Ermanno Mauro, Klaus König, Piero Visconti, Giacomo Aragal, Luis Lima, Peter Hoffmann, Giorgio Merighi, Vladislav Piavko; baritoni: Giuseppe Taddei, Gabriel Bacquier, Matteo Manuguerra, Ernest Blanc, Renato Capecchi, Piero Capuccilli, Louis Quillico, Eberhard Wächter, Ingvar Wixell, Giorgio Zancanaro, Wolfgang Brendel, Giampiero Mastromei, Juan Pons, Kari Nurmela, Silvano Carroli; bași: Erich Kunz, Italo Tajo, Bonaldo Giaiotti, Karl Ridderbusch, Paul Pishka, Theo Adam, James Morris, Matti Salimnen, Hans Helm, Kurt Rydl, Bengt Rundgren, Ruggero Raimondi, Dimitri Kavrakos; soprane: Waltraud Meier, Barbara Vogel; mezzosoprane: Fiorenza Cossotto, Livia Budai, Ruth Hesse, Margarita Lilowa, Nadine Denize, Mariana Paunova, Sheila Nadler, Ludmilla Semtchuk; regizori, scenografi: Margarete Wallmann, Nicolas Benoit, Jean-Pierre Ponnelle, Wolf-Dieter Ludwig, Otto Schenk, Joachim Herz, Sylvano Bussotti, Pierluigi Samaritani, Hermann Wedekind, Jean-Claude Riber, Vera Lucia Calabria.
Maria Slătinaru Nistor a avut o parabolă artistică intensă și de mare prestigiu vreme de un sfert de veac în care a onorat în egală măsură publicul român și publicul străin. Dacă începutul carierei sale, anul 1969, coincide cu o anumită perioadă de relaxare a tensiunii dictatoriale a regimului comunist ceea ce a îngăduit afirmarea marilor artiști români în străinătate, în țările capitaliste, după un deceniu, tensiunea și restricțiile aplicate populației aveau să se răsfrângă și asupra artiștilor lirici; unii, în funcție de diferite conjuncturi, și-au putut permite să se stabilească în străinătate, dar alții, legați de familii și, de ce nu, legați chiar de propria țară și de atmosfera românescă în familie și în relațiile sociale, au continuat să revină periodic acasă ceea ce a afectat considerabil și progresiv afirmarea lor în străinătate; contracte care nu au putut fi semnate și contracte care nu au putut fi onorate din cauza neacordării vizei de ieșire din țară sau chiar a pașaportului la timp, au determinat o nemiloasă reducere a afirmării internaționale afectând profilul unor mari personalități artistice ale unei generații de artiști din care a făcut parte și soprana Maria Slătinaru Nistor. Și cu toate acestea, artista noastră, a reușit totuși să împlinească un frumos parcurs de teatre europene, americane, asiatice și australiene, continuând să revină acasă conform intervalului de timp al vizelor acordate. Pentru tinerii de azi, aceste relatări par poate neverosimile dar astfel de vremuri au existat și acea generație de artiști le-a înfruntat cu demnitate și cu o mare forță de caracter.
Încă din anii carierei, Maria Slătinaru Nistor a colaborat cu Catedra de Canto a Conservatorului din București (astăzi UNMB) a cărui studentă fusese și unde, după luarea deciziei de încheiere a parabolei sale artistice, a devenit profesor titularpe peroiada 1990 – 2016. În acest sens, marea noastră artistă a realizat un bilanț foarte simetric: două decenii și jumătate de activitate artistică și tot două decenii și jumătate de activitate pedagogică pe care continuă să o desfășoare prin lecțiile și consultațiile oferite tinerilor studenți și artiști care doresc să se perfecționeze. În calitate de profesor de canto și artist cu o bogată experiență, a fost invitată de către unele Academii de Muzică din Canada, Elveţia şi Bulgaria pentru sesiuni de Master Classes şi a făcut parte din juriile unor importante concursuri internaţionale de canto de la Barcelona, Verviers, Pretoria, Belgrad, Sofia, München, Johannesburg, Pamplona – Julián Gayarre. De-alungul acestor două decenii de carieră didactică universitară, a fost distinsă cu Premiul Glorie în Arta Lirică, acordat de UCMR, Medalia George Stephanescu a ONB, Ordinul Naţional Steaua României. I s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa şi, în 2015, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi.
În anul 2008, la Gala Master Class prin care se celebra Anul Jubiliar Puccini la 150 de ani de la nașterea compozitorului, marea artistă Mariana Nicolesco, fondatoarea Manifestărilor Darclée de la Brăila, conferea distinsei personalități Maria Slătinaru Nistor, Diploma de Onoare și Medalia Darclée pentru întreaga sa activitate artistică și în special pentru rolurile pucciniene.
Maria Slătinaru Nistor este o artistă despre care s-a vorbit în entuziaste superlative încă de la absolvența de la Conservator și de la primele sale apariții pe scena Operei Române din București. Eram deja de șase ani un spectator asiduu al Operei și atenția mea era maximă atunci când apărea o nouă voce și mai ales o voce debutantă; încercam o puternică emoție să asist la un astfel de debut considerându-l realizarea unor vise orientate spre începutul efectiv al unei cariere după perioada de formare și completare a tehnicii vocale. Vocea sopranei Maria Slătinaru Nistor a răsunat pentru prima dată la Opera Română din București la 18 ianuarie 1970 în rolul Elisabetta din DON CARLO de Verdi sub bagheta dirijorului Constantin Petrovici alături de mari personalități artistice precum Elena Cernei (Eboli), Cornel Stavru (Don Carlo), Dan Iordăchescu (Rodrigo), Nicolae Florei (Filippo II), Ioan Hvorov (Grande Inquisitore), Mihai Panghe (Un Frate), Elena Grigorescu (Tebaldo), Cristian Mihăilescu (Conte Lerma), Marcel Angelescu (Araldo), Silvia Voinea (Voce dal Cielo). Tânăra artistă reeditează marele succes repurtat cu câteva luni înainte la examenul de absolvență pe scena Conservatorului. Spectacolul cântat în limba italiană încă de la premiera de la 30 ianuarie 1966, prilejuiește un mare succes debutantei ocrotită de încurajările colegilor veterani din distribuție cu care, în toamnă, avea să cânte în turneul de la Salonik în această operă. Următorul debut, tot într-un rol verdian, are loc la 29 martie 1970, rolul Leonora din IL TROVATORE de Verdi sub bagheta dirijorului Anatol Kisadji alături de Elena Cernei (Azucena), Ion Buzea (Manrico), Vasile Martinoiu (Conte di Luna), Valentin Loghin (Ferrando), Zoe Dragotescu (Ines), Marcel Angelescu (Ruiz), Florin Hudeșteanu (Un Messo), Jean Dăscălescu (Un Vecchio); se cânta tot în limba italiană fapt consimțit de autorități atunci când în distribuție erau artiști străini sau când se pregătea un turneu al teatrului în străinătate. În acest caz, la mai puțin de două luni, Opera Română avea să efectueze un glorios turneu la Wiesbadener Mai Festspiele cu OEDIPE de Enescu, LA BOHEME de Puccini și … IL TROVATORE di Verdi; iar pentru această ultimă operă Maria Slătinaru Nistor era distribuită în prima garnitură împreună alături de Elena Cernei, Ion Buzea, Nicolae Herlea iar în cea de a doua garnitură cântau Magda Ianculescu, Zenaida Pally, Cornel Stavru, Dan Iordăchescu. Pentru tânăra soprană, în prima ei stagiune, debuturile în aceste două roluri verdiene de mare dificultate și importanță artistică, anunțau inaugurarea unei cariere pline și frumoase ceea ce avea să se confirme foarte rapid. Bucuria estetică și emoția artistică produse de această tânără soprană, m-au stimulat să o urmăresc fiind prezent aproape la toate aparițiile sale pe scena de concert la Radiodifuziune și la Operă.
Îmi sunt proaspete în memorie serile debuturilor sale care au urmat la Opera Română din București în stagiunile următoare: 1970/1971 FAUST (Marguérite) de Gounod; TURANDOT (Liù) în alternanță cu Teodora Lucaciu care cântase la premiera din 19 martie 1971; ECATERINA TEODOROIU (rolul titular) distribuită alternativ cu Teodora Lucaciu care interpretase rolul la premiera din 12 mai 1971 într-o montare regizată de baritonul Octav Enigărescu; 1971/1972 LA BOHÈME (Mimì) de Puccini; DIE ZAUBERFLÖTTE (Erste Dame) de Mozart în premiera de la 9 iunie 1972; 1975/1976 HAMLET (Regina Actriță) de Bentoiu, la premiera din 26 septembrie 1975; în această stagiune s-a desfășurat turneul dela Berlin cu DON CARLO de Verdi alături de Mihaela Mărăcineanu, Cornel Stavru, Nicolae Herlea, Nicolae Florei; ANDREA CHÉNIER (Maddalena) de Giordano alternativ cu soprana Elena Dima Toroiman de la premieră; 1976/1977 29 septembrie 1976 DIE WALKÜRE (Sieglinde) de Wagner; TOSCA (Floria Tosca) de Puccini; FIDELIO (Leonora) de Beethoven nouă montare 26 martie 1977; 1977/1978 AIDA (rolul titular) de Verdi; 1981/1982 CAVALLERIA RUSTICANA (Santuzza) de Mascagni. Fiecare nouă apariție a sa într-un rol era un eveniment care aducea o nouă treaptă evolutivă a personalității sale artistice. Frumusețea vocală, eleganța expresivă, ductilitatea stilistică în diferite școli, au determinat o rapidă afirmare în prestigioasele teatre ale lumii unde a apărut înregistrând răsunătoare succese care îi amplificau reputația și notorietatea în lumea artistică. Maria Slătinaru Nistor face parte din acea categorie de artiști care au continuat să revină acasă, să onoreze publicul român și să își bucure familia chiar dacă acest lucru avea să-i limiteze dureros afirmarea pe plan internațional. Atunci când numele său era pe afiș, sălile erau pline și se stătea chiar și în picioare.
Emoția primei impresii produse de Maria Slătinaru Nistor a fost determinată de o frumusețe vocală neobișnuită care se manifesta puternic în toate nuanțele sonore de la pianissimo la fortissimo și în toate contextele expresive solicitate de evoluțiile dramatice ale liniei vocale. Slătinaru încânta publicul cu timbrul frumos și cu o consistență bogată într-o multitudine de nuanțe de la cele mai închise la cele mai strălucitoare. Sonoritatea era caracterizată de o incisivitate naturală care determina un puternic impact în sala de teatru sau de concert; se simțea o neobișnuită consistență sonoră și timbrală revărsate din belșug și emanând încântare și bucurie de a dărui publicului mesajul său artistic. Toate acestea aspecte vocale erau percepute cu atât mai mult cu cât interpretarea sa scenică de o sobră esențializată integrând gesturi puțin dar bine orientate expresiv. Pe măsură ce evoluam și eu în cunoașterea vocilor și a tehnicii vocale, la jumătatea anilor de liceu, începusem să apreciez din ce în ce mai multe virtuți vocale; Maria Slătinaru Nistor a făcut parte din acea generație de mari artiști români care mi-au stimulat pasiunea pentru voci și aprofundarea continuă a cunoașterii lor. La un moment dat, am simțit nevoia unei apropieri pentru a cunoaște mai bine și în planul uman această personalitate; prima întâlnire a fost după un spectacol cu TURANDOT de Puccini în seara zilei de … duminică 29 decembrie 1974; eram la finele liceului, aveam deja niște ani de studiu al pianului iar de un an și jumătate studiam și canto; începusem să pătrund mai adânc în interpretările artiștilor și să realizez acel salt perceptiv de la … voce … la … vocalitate … Eram fascinat de felul în care o vocalitate robustă realiza interpretarea personajului Liù cu atât mai mult cu cât această … Liù spinto – dramatică ... se confrunta cu o Principesă care era doar lirico – spinto interpretată în acea seară de Elena Dima Toroiman; tenorul era un oaspete din Cehoslovacia de atunci, Jiri Zahradnicek. Slătinaru avea o anumită forță chiar și în nuanțele de piano și pianissimo elaborate mereu la consistență metalică, dar un metal foarte fin dozat; această robustă vocalitate manifestată chiar și în nuanțele delicate, am relaționat-o cu enorma forță de caracter a personajului său ce jertfește propria viață pentru omul iubit … Și iată-mă la finalul reprezentației la cabina sopranei noastre unde, ca de obicei, era foarte multă lume; am așteptat să termine cu toți ceilalți ca să rămân eu ultimul și astfel am discutat mai mult; am avut revelația unei amabilități de mare căldură afectivă cu care se bucura și onora omagiile primite; vocea vorbită răsuna plin, consistent, la aceiași culoare splendidă și cu o rezonanță încântătoare ce se poate admira și astăzi în dialogurile cu artista. De atunci și până când am plecat din România, am mers de fiecare dată la cabină să o felicit, să o îmbrățișez și m-am bucurat treptat de instaurarea unei frumoase prietenii generos acordate mie și care mă onora și mă stimula în dvenirea mea. O prietenie care a crescut treptat și care mi-a oferit prilejul de a descoperi și omul minunat care este … Marcella … așa cum o numesc prietenii și aveam curând să o numesc și eu.
După ce am plecat din România, ajungând să cunosc pe marii artiști ai lumii, aveam să constat cu bucurie felul în care aceștia vorbeau despre marea noastră artistă; iar în arhivele teatrelor consultate de mine, aveam să descopăr parcursul carierei sale internaționale despre care ea îmi istorisea înainte, la întâlnirile noastre de la București; am primit și continui să primesc foarte multe înregistări audio și video ale spectacolelor sale din lume și pe care, cu mare bucurie, i le ofer. Iar când peste ani, am revenit în țară împreună cu Iubita mea Soție, Elena Cernei, la prima noastră intrare în Conservator (Cernei primea titlul de Doctor Honoris Causa al UNMB), Maria Slătinaru Nistor se afla pe scenă făcând parte din prezidiul academic al Senatului Universitar. Elena Cernei își amintea cu emoționantă bucurie de una dintre cele mai frumoase voci de soprană spinto – dramatică din cariera sa și care debutase în prima sa stagiune la Operă alături de ea. Dar Iubita mea Soție îmi evoca, emoționată, o magnifică seară trăită la 29 octombrie 1970: MESSA DA REQUIEM de Verdi – Maria Slătinaru, Elena Cernei, Vasile Moldoveanu, Nicolae Florei, dirijor Armando La Rosa Parodi; Cernei își amintea că, în momentul duetului soprană-mezzosoprană, Recordare, unduirea vocilor și simbioza emotivă estetic revelată la cel mai înalt nivel de măiestrie, i-a produs o emoție unică a momentului din toată cariera legată de interpretarea acestui Requiem. Din păcate, nu a rămas nici-o înregistrare …
Îmi amintesc cum în ziua de sâmbătă 30 septembrie 2000, la Periș, la un prânz cu prietenii (Maria Slătinaru Nistor, Silvia Voinea, Viorel Cosma, Grigore Constaninescu, Mircea Penescu și alții … ) îmi vine ideea de a le ruga pe Elena și Marcella să … fredoneze … duetul Recordare în amintirea evenimentului din urmă cu exact … trei decenii … Iar ele încep în plină voce … Recordare Jesu pie, quod sum causa tuae viae, ne me perdas illa die … Cele două artiste, chiar dacă încheiaseră cariera artistică, aveau … forța vocală și spiritul estetic … activate la maxim … O emoție extraordinară cu atât mai mult cu cât eu eram singurul care știa că în acea duminică era … ultimul prânz al Soției mele cu prietenii dragi … urmând să lase această lume după opt săptămâni …
Am continuat cu Marcella și cu soțul său, Virgil Nistor, prietenia noastră trainică, întâlnindu-ne în multe momente frumoase. În exemplificările conferințelor mele sau ale cursurilor de Estetică Vocală pe care le țin, vocile marilor artiști români sunt prioritare în opțiunile mele și deci, la capitolul de soprană spinto – dramatică de vast enciclopedism repertorial, Maria Slătinaru Nistor se află la loc de cinste. În închierea acestui studiu istoric, muzicologic, estetic și eseistic dedicat jubielului aniversării nașterii ei, voi cita un paragraf dedicat artei sale într-o Conferință Doctorală ținută la Universitatea Națională de Muzică din București, la 28 noiembrie 2012, marea noastră artistă fiind prezentă. La această Conferință cu tema Modele cognitive în cercetarea muzicală avansată, am prezentat Modele biotehnice și analitice în Estetica Vocală aplicate practic în interpretarea celor mai dificile arii ale repertoriului de operă. În cadrul acestor analize, am dedicat sopranei noastre studiul intitulat Repere fonologice în vocalitatea ariei Suiccidio a personajului titular din opera LA GIOCONDA de Ponchielli, prezentând următoarele aspecte.
Soprana Maria Slătinaru – Nistor, personalitate de prestigiu a şcolii româneşti de canto, a repurtat un grandios succes la Opera din San Francisco într-o numeroasă serie de reprezentaţii ale unei producţii cu LA GIOCONDA de Ponchielli din anul 1983. Maria Slătinaru-Nistor abordează interpretarea acestei pagini cu o sonoritate de un farmec majestuos a cărui intensitate se conjugă admirabil cu agregatul armonic orchestral extrem de dens şi cu o amploare care conferă o grandoare expresivă personajului său. Culoarea vocală de o limpezime extrem de pură şi la o densitate foarte mare, proclamă frumuseţea timbrală a unei voci de mare importanţă artistică. Ambitusul ariei este stăpânit cu desăvârşire tehnică datorită căreia coloana centrală a vocalităţii sale erupe în acute incisive şi strălucitoare şi coboară în profunzimile unei rezonanţe admirabil rezolvată în registrul grav de piept. Atacurile sunetelor incipiente ale frazelor vocale sunt realizate cu impresionantă fermitate într-un context de echilibrată stabilitate a emisie ceea ce îi conferă un potenţial admirabil de valorificarea parametrilor de legato, staccato, dozaj şi modulare a intensităţii. Expresivitatea sonoră este încununată prin admirabila configurare a coloanei sale sonore de largă conformaţie dar care, acolo unde contextul stilistic o impune, se concentrează conferind supleţe dinamică în realizarea agilităţilor. Planul timbral expresiv comportă o amplă gamă de nuanţe în cadrul căreia tonurile închise la culoare se alternează cu cele luminoase şi strălucitoare creând efectul unui contrast a cărui tensiune expresivă conferă un admirabil relief temperamental profilului personajului său. Muzicalitatea rafinată completează o interpretare de referinţă din istoria teatrului liric mondial.
La această jubiliară sărbătoare aniversară, am dorit să omagiez personalitatea sopranei Maria Slătinaru-Nistor care a onorat plenar Patrimoniul Cultural Național prin … frumusețea vocală emblematică …
REVISTA MUZICALĂ RADIO, 24.05.2018
