Teatrul Național Ion Luca Caragiale a inaugurat stagiunea 2023/2024 în seara de duminică 29 octombrie cu piesa GERTRUDE de Radu F. Alexandru într-o premieră absolută al cărei succes de public și de presă a impus-o ca pe un eveniment extraordinar.
În regia magistrală lui Silviu Purcărete și scenografia realizată de Dragoș Buhagiar care a asigurat și Lighting design cu mult rafinament și foarte inspirat tuturor situațiilor, au evoluat o admirabilă garnitură de actori din care au făcut parte Claudiu Bleonț (Gertrude), Marius Manole (Hamlet), Marius Bodochi (Duhul), Lari Giorgescu (Ofelia), Mircea Rusu (Claudius), Alexandru potocean (Horațio), Paul Chiribuță de la Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploiești (Polonius).
Muzica originală fascinantă și perfect aderentă atmosferei dramei a fost realizată de Vasile Șirli, un adevărat maestru inspirat și talentat; coregrafia lui Florin Fieroiu a contribuit plenar la realizarea producției împreună cu Daniel Mateescu, Ștefan Dumitra (asistenți lightind design); se cuvine să menționez pe Mădălina Ciupitu (producător delegat), Viorel Florea, Silviu Negulete (regia tehnică) și Petronela Purima (sufleor).
William Shakespeare (1564 – 1616), dramaturg și poet considerat cel mai important scriitor englez și cel mai mare dramaturg al culturii europene occidentale, a scris acum peste patru secole HAMLET (1600 – 1602), o dramă dominantă în cadrul aproape patruzeci de piese ale sale. Povestea teatrală lui Hamlet, întemeiată pe legenda lui Saxo Grammaticus, a câștigat de-a lungul vremurilor interesul, admirația și chiar pasiunea publicului; personajul nefericitului prinț al Danemarcei a fost tentația a numeroase aprofundări filosofice și psihologice devenind obiect de studiu chiar și pentru reprezentanții psihanalizei. Siegmund Freud a elaborat o analiză pornind de la ezitările lui Hamlet în ceea ce privește datoria răzbunării; aceste ezitări s-ar fi datorat scrupulelor sale în baza cărora prințul nu s-ar fi considerat superior criminalului asupra căruia ar fi trebuit să îndrepte răzbunarea sa. Freud atribuie lui Hamlet chiar o ... înclinație oedipiană ... față de mama sa care l-ar fi împiedicat să-l pedepsească pe Claudius, unchiul criminal, devenit ulterior soțul mamei sale. Dar nici-una din analizele aplicate lui Hamlet nu au reușit să ofere vre-o revelație dincolo de ceea ce ne oferă drama lui Shakespeare.
Radu F. Alexandru aprofundează această dramă și analizează toate aspectele misterioase, punctele de inflexiune nerezolvate și marcate de aspecte a căror incompletă limpezime derutează gândirea în tentativele de a descoperi și a vedea dincolo de ceea ce se poate crede că ar fi ... destul ... Radu F. Alexandru răzbate dincolo de acest ... destul ... pătrunde cu o minuțioasă analiză personajele și observă atent relațiile dintre ele; reușește magistral să încadreze datele analizate în anumite ... unghiuri relaționale ... care declanșează un admirabil mecanism al gândirii intuitive punând în aplicare filtrele unei reelaborări dramaturgice geniale prin care apar intenții și sensuri noi în comportamentul și relația personajelor ... doar ... șapte ... din cele 18 personaje ale dramei lui Shakespeare cărora li se alătură o mulțime de alte personaje secundare sau efectiv momentane în desfășurare. Astfel cercetarea pentru aflarea adevărului operează o esențializare aplicată strict celor ... șapte personaje ... și atinge o suprinzătoare finalitate ... Nu doresc să dezvălui nimic din ceea ce ne oferă revelațiile autorului ... Piesa trebuie vizionată, asimilată, trăită în spațiul vital al teatrului și chiar citită înainte pentru o prelabilă pregătire ...
Radu F. Alexandru este ... genial ... iar această ... genialitate ... este expresia personalității sale poliedrice de matematician, filosof, dramaturg, prozator, eseist, cronicar teatral, cineast, scenarist, politician. Toate aceste valențe identitare ale personalității sale reprezintă parcursuri formative îndelungate și încununate de experiențe intense care au dezvoltat o forță explorativă specială spiritului său analitic cu care a decodificat Hamlet al lui Shakespeare. Geniul este un lung drum al răbdării afirma cândva Joseph Schalk, unul dintre marii dirijori de la celebra Wiener Staatsoper. Iar personalitatea lui Radu F. Alexandru a conferit răbdării o aură de înțelepciune.
Gertrude, devenită personajul titular en travestì a fost realizat magistral de către Claudiu Bleonț care cu seriozitate, eleganță și consistență actoricească a nuanțat toate trăsăturile reginei malefice devenită motorul cauzal al dramei. Fiecare replică, fiecare nuanță și inflexiune a interpretării sale, fiecare gest a avut un unghi expresiv precis orientat spre caracterizarea umană a personajului căruia i-a dat o forță de caracter și o intensitate temperamentală impresionante. Arta lui Bleonț nu a avut nimic caricatural sau ironic așa cum se întâmplă în ipostazele artistice en travestì. Alegerea lui Bleonț pentru acest rol a stimulat în mine o mare curiozitate. Când am urmărit interpretarea lui am înțeles necesitatea umană și artistică a acestei alegeri. Mi-am amintit cum, în urmă cu foarte mulți ani, marele tenor Giuseppe Di Stefano cu care am fost foarte bun prieten, la întrebarea mea despre prima impresie produsă la întâlnirea cu legendara soprană Maria Callas, mi-a răspuns: Era în 1951, în Mexico City, la o repetiție cu ”Tosca” de Puccini. Când am acultat-o cântând, am rămas șocat de faptul că, în ciuda farmecului feminin, acea femeie avea un ... canto virile ... cânta ca un bărbat. Am înțeles de la Di Stefano că Maria Callas avea o forță a personalității artistice tot atât de energică și autoritară asemenea unui bărbat. Și acest fapt este unul din numeroasele argumente în favoarea măreției acestei artiste. Amintindu-mi de acest episod, când am citit piesa lui Radu F. Alexandru și apoi am văzut personajul lui Belonț în concepția regizoarală a lui Silviu Purcărete, am înțeles că această Gertrude era o femeie de o forță și o agresivitate care depășea orice limită maximă feminină și deci teatral avea nevoie de forța de caracter și de temperament a unui bărbat. Silviu Purcărete a imprimat actorilor un anumit limbaj gestual în perfectă concordanță cu limbajul teatral al interpretării lor.
La polul opus maleficei Gertrude, am admirat personajul Ofelia interpretat tot en travestì de către Lari Giorgescu ilustrând teatral o fragilitate trăită cu o intensitate interioară debordantă depășind limitele forței feminine, condiție teatrală care s-a realizat perfect en travestì.
După spectacol am discutat cu Silviu Purcărete care s-a arătat plăcut impresionat de evocarea lui Giuseppe Di Stefano despre Maria Callas prin care omagiam alegerea sa pentru interpretarea acestor două roluri de către cei doi actori.
Marius Manole a fost înduioșător în rolul Hamlet trăind cu maximă intensitate toată agitația interioară a personajului și multiplele inflexiuni psiho – afective de la gingășia interioară la accesele de furie. Am urmărit cu emoție și suspense un personaj pe care îl credeam deja perfect cunoscut și care mi se revela absolut nou și cu inedite situații și contexte relaționale.
Alături de Hamlet, prietenul său fidel și intim Horațiu a fost creat cu juvenilă exuberanță și devotatament uman de către talentatul Alexandru Potocean.
Mircea Rusu a realizat în rolul Claudius o creație marcată de numeroase și puternice nuanțe emotive și robuste inflexiuni caracteriale relevând tensiunea interioară a travaliatului său personaj.
Paul Chiribuță a interpretat rolul lui Polonius exprimându-se convingător în numeroase situații absolut noi și perfect integrate în noutatea pe care ne-a adus-o această piesă.
Duhul a fost impresionant redat de către experimentatul actor care este Marius Bodochi și care a creat un personaj cutremurător ce se impunea prin accentele grave ale unor semnificative expresivități vocale a căror impostație urmărea atent gradația integrării sale în desfășurarea teatrală.
Prin această capodoperă a dramaturgiei, Radu F. Alexandru ne-a demonstrat că viața și relațiile umane din orice epocă pot fi aprofundate cu mult peste ceea ce credem că știm iar noi rezolvări și revelații pot fi împlinite chiar și peste secole.
GERTRUDE de la Teatrul Național este o capodoperă care merită vizionată și pentru care voi reveni în sala de spectacol.
