SILVIA VOINEA - spectacol omagial la Opera Națională București, 27.10.2022

 

Omagierea marilor artiști este o Datorie de Onoare prin care se realizează o firească legătură între trecut și viitor într-un prezent încărcat de bucuria marilor bilanțuri. În stagiunea precedentă am sărbătorit Centenarul Operei Naționale din București și contemplând festiv și emotiv un bilanț foarte bogat în evenimente și mari succese.

Afișul premierei din 3 decembrie 1968

De foarte curând a fost inaugurat al doilea centenar cu o nouă producție a operei LES CONTES D'HOFFMANN (POVESTIRILE LUI HOFFMANN) de Jacques Offenbach a cărei premieră a deschis stagiunea cu un foarte mare succes la cele două reprezentații de gală de la 1 și 2 octombrie. 

Cea de a treia reprezentație din ziua de joi 27 octombrie 2022 va fi un spectacol omagial SILVIA VOINEA prilejuit de faptul că marea noastră artistă își va sărbători ziua de naștere la 1 noiembrie stropind cu șampania festivă un ... tort jubiliar ... Opera Națională din București admirabil condusă de Managerul General DANIEL JINGA, pe lângă foarte multe alte obiective artistice, are în vedere omagierea marilor personalități artistice care au conbribuit prin arta lor la Gloria Centenarului recent sărbătorit.

 

SILVIA VOINEA, ION STOIAN

POVESTIRILE LUI HOFFMANN de Offenbach, 3 decembrie 1968

Una dintre aceste foarte mari personalități este soprana SILVIA VOINEA, artistă care, prin exemplara carieră națională și internațională, se află la loc de frunte în Patrimoniul Cultural Românesc. I-am dedicat un amplu studiu istoric, artistic și muzicologic alegând titlul

SILVIA VOINEA ... Lakmé, Madame, c'est vous ...

https://poenmuzicologie.blogspot.com/2017/10/silvia-voinea-lakme-madame-cest-vous.html

Alegerea capodoperei lui Offenbach se datorează faptului că, rolul Olympia din această operă a marcat debutul absolut al sopranei Silvia Voinea și angajarea sa la Opera Română din București chiar în seara zilei de 3 decembrie 1968 cu prilejul premierei unei noi producții în regia lui HERO LUPESCU și în decorurile lui IOSIF IPSER; coregrafia fusese realizată de VASILE MARCU. 

 

SILVIA VOINEA, ION STOIAN, VALENTIN TEODORIAN

POVESTIRILE LUI HOFFMANN de Offenbach, 3 decembrie 1968

Sub bagheta marelui dirijor PAUL POPESCU, soprana SILVIA VOINEA interpreta rolul Olympia la debutul absolut al carierei sale alături de ... profesoara sa, marea soprană MAGDA IANCULESCU care interpreta rolul Giulietta ... 

MAGDA IANCULESCU ... lectio magistralis în vocalitate ...

https://poenmuzicologie.blogspot.com/2019/03/magda-ianculescu-lectio-magistralis-in.html

Din distribuție mai făceau parte VALENTIN TEODORIAN (Hoffmann), MARIA ȘINDILARU (Antonia), IULIA BUCIUCEANU (Niklaus), MARIA SĂNDULESCU (O Voce), TRAIAN POPESCU (Lindorf, Copelius, Dapertutto, Doctor Miracol), ION STOIAN (Andreas, Cochénille, Pitichinaccio, Franz), GEORGE MIRCEA (Spalanzani), VIOREL BAN (Crespel), VASILE MOLDOVEANU (Nathanael), NICOLAE RAFAEL (Luther), DIONISIE KONYA (Hermann), MIHAI PANGHE (Schlemil), JANETTA PRUSS (Stella); iar soliștii baletului erau nume de prestigiu precum LUMINIȚA DUMITRESCU, RODICA SIMION, MIHAELA CRĂCIUNESCU, ANATOL DUMITRESCU, BOJIDAR PETROV, SERGIU ȘTEFANSKI, IOAN SABĂU, ADRIAN GHEORGHIU.

 

SILVIA VOINEA, CRISTIAN MIHĂILESCU, GEORGE MIRCEA

POVESTIRILE LUI HOFFMANN de Offenbach, 3 decembrie 1968

Această operă se montează foarte rar în teatrele lumii tocmai datorită vocalităților extrem de complexe atât în ceea ce privește virtuozismul tehnic cât și consistența teatrală a interpretării.

La Opera Română din București s-a prezentat pentru prima dată la 3 februarie 1909 iar următoare producție a fost la 25 februarie 1926; după aproape o jumătate de veac, o nouă premieră a avut loc la 3 decembrie 1968 și reluată la 28 februarie 1986.

Rolul Olympia este unul dintre cele mai dificile roluri ale sopranei de coloratură sub toate aspectele. SILVIA VOINEA și-a inaugurat cariera debutând absolut în acest rol extrem de dificil și pe care l-a menținut activ în repertoriul său atât în țară cât și în străinătate timp de un sfert de veac într-o carieră artistică de peste patru decenii de mari succese și triumfuri personale.

 

ELENA DRĂGULINESCU-STINGHE și SILVIA VOINEA

În acea seară a premierei de la 3 decembrie 1968, în loja artiștilor se afla soprana ELENA DRĂGULINESCU-STINGHE, legendară interpretă a rolului Olympia în țară și în străinătate și membru fondator al Operei Române instituționalizate la București. La finele reprezentației de premieră a avut loc o emoționantă întâlnire între ... Olympia de altă dată înainte cu aproape o jumătate de secol ... și ... tânăra debutantă care își începea glorios cariera.

VIORICA TEIȘANU, soprană, pianistă și profesoară

În acea seară se mai afla în sală profesoara VIORICA TEIȘANU, experimentată pianistă și soprană, cu o solidă pregătire însușită în urma studiilor cu ELENA TEODORINI și HARICLEA DARCLÉE de la care a preluat tradiția stilistică și care a fost Maestra sopranei SILVIA VOINEA atât înainte cât și după absolvirea Conservatorului, devenindu-i o adevărată mamă spirituală.

SILVIA VOINEA și VIORICA TEIȘANU

 

SILVIA VOINEA a fost prim solista Operei Române din București timp de trei decenii continuând să cânte și după aceea și totalizând patru decenii admirabile în cariera sa.

Deja din timpul carierei a devenit profesor de canto la Universitatea Națională de Muzică din București unde, în anul 2001, a obținut titlul de Doctor în Muzică susținând teza intitulată Incursiune în Istoria Artei Cântului și a Esteticii Vocale care a fost apreciată cu calificativul Magna cum Laude. Această lucrare a însemnat imediat un eveniment editorial cu prilejul publicării sub același titlu. Șase mari capitole oferă studioșilor și exegeților date teoretice și practice, bibliografice dar și originale din cadrul experienței acumulate referitoare la Exprimare și comunicare prin cânt, Conceptul de metodă cu aplicare la canto, Coordonatele istorice generale ale educării vocii, Marile etape metodologice, Peren și perisabil în metodele de canto, Școala românească de cânt.

În cadrul acestei noi producții cu opera LES CONTES D'HOFFMANN (POVESTIRILE LUI HOFFMANN) de Jacques Offenbach profesoara SILVIA VOINEA are trei discipoli: soprana MIHAELA STANCIU în rolul Antonia, mezzosoprana CLAUDIA CAIA în rolul O Voce și contratenorul MATEI TUDOSE în rolul Niklaus, o premieră absolută cu un contratenor în acest rol interpretat de mezzosoprane en travestì.

Pentru meritele sale artistice și pedagogice, a fost onorată cu importante distincții dintre care menționăm: Premiul Performanță în Arta Lirică (1997), Premiul de Excelență al Fundației Oedipe (1997, 1998, 1999), Premiul Criticii Muzicale ”Glorie în Arta Lirică” (1999), Ordinul Meritul Cultural în Grad de Comandor (2004). Iar această reprezentație extraordinară a spectacolului omagial oferă marii artiste SILVIA VOINEA un nou moment de solemnă festivitate care premiază Arta sa scenică și pedagogică.

Joi 27 octombrie 2022, la Opera Națională din București va fi o seară memorabilă.

MAGDA IANCULESCU ... Lectio Magistralis în Vocalitate ...

 

MAGDA IANCULESCU

În cel de al treilea sfert al veacului al XX-lea, și-a desfășurat cariera soprana MAGDA IANCULESCU (30 martie 1929, Iași – 16 martie 1995, București), una dintre cele mai mari personalități artistice ale teatrului liric românesc, de la a cărei fulgerătoare și neașteptată dispariție s-au comemorat 24 de ani în acest an în care ar fi putut împlini 90 de ani de viață. Figura personalității sale continuă să îmi fie mereu vie în suflet deoarece am avut bucuria și o onoarea de a o cunoaște personal și de a consolida o relație de prietenie foarte solidă de-a lungul a aproape un deceniu și jumătate până la plecarea mea în lumea mare; întâlniri foarte dese în teatru la spectacolele sale dar și la cele ale altor artiști cât și întâlnirile în privat, au constituit prilejuri de a aprofunda în timp mecanismele interioare ale acestei fascinante personalități artistice și sociale.

MAGDA IANCULESCU - Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA (Rosina)

Magda Ianculescu s-a născut la Iași într-o familie de intelectuali, tatăl inginer și mama profesoară, de la care a primit o educație aleasă stimulată către studiu. Încă din ani de liceu, avea să se confrunte cu suferințe care au călit-o și înrobustit-o pentru a lupta din ce în ce mai energic cu viața spre afirmarea sa artistică și socială; tatăl său, om cult, rafinat, sensibil, cu siguranță neadaptat noului regim comunist de după abolirea monarhiei, în urma unor informații ale unui sistem aplicat atunci pe scară largă, a suferit un proces prin care a fost condamnat la o lungă detenție fiind considerat un ”dușman” al poporului ... Tânăra fată a urmat cursurile Liceului ”Oltea Doamna” din orașul natal. A manifestat aptitudini muzicale deosebite pentru studiul pianului și apoi al vocii ceea ce a determinat orientarea către cariera artistică. Primele studii artistice, muzicale dar și teatrale, le-a început la un conservator din Iași unde a studiat cu marea actriță și profesoară Gina Sandri Bulandra la clasa de teatru iar canto la clasa profesorului Grigore Maggiari. În anul 1947 s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București la clasa eminentei profesoare Lidia Vrăbiescu Vațianu care i-a confirmat adevăratul său profil vocal și i-a stabilit strategia optimală a unui parcurs evolutiv ce a îndreptat-o spre o totală desăvârșire în propria vocalitate. Rămânând fidelă statului de discipol al profesoarei Lidia Vrăbiescu Vațianu, tânăra studentă Magda Ianculescu a mai frecventat clasele unor profesori precum Elena Saghin, Dora Massini sau Constantin Stroescu în contextele în care profesoara Lidia Vrăbiescu Vațianu a avut discontinuități de activitate până la pensionarea sa impusă de regimul politic de atunci care o trata cu neîncredere ca și pe alți artiști și profesori suspectați de lipsă de ”devotament” față de regim.

LIDIA VRĂBIESCU VAȚIANU

Lidia Vrăbiescu Vațianu (Arad, 1895 – 1982, București) fusese o soprană cu studii la Academiile de Muzică din Budapesta și Viena; fusese căsătorită cu marele tenor Romulus Vrăbiescu (1884 – 1951), artist care s-a impus mai ales în repertoriul wagnerian, cu carieră prestigioasă națională și internațională, afirmat și la Teatro alla Scala din Milano. De foarte tânără, Doamna Vrăbiescu, așa cum au numit-o elevele sale toată viața, paralel cu activitatea artistică a început activitatea pedagogică; în 1929 devine profesor suplinitor la Conservatorul de Muzică din București pentru ca în 1933 să fie titularizată la catedră. Pe lângă Magda Ianculescu, elevele acestei profesoare au devenit personalități artistice de mare importanță precum Ioana Nicola Știrbei, Arax Savagian, Elisabeta Neculece Carțiș, Lucia Roic, Valeria Rădulescu, Marina Krilovici, Rodica Mitrică și multe altele; interesant este faptul că a studiat cu această profesoară și baritonul Eduard Tumagian (Tumageanian).

În anul 1952, în ultimul an de conservator, în urma unui parcurs de probe artistice și spectacole desfășurate în arcul de timp al unui an, Magda Ianculescu este angajată solistă la Opera Română din București. Rolul de debut a fost Rosina din IL BARBIERE DI SIVIGLIA de Rossini pentru care a devenit în scurt timp interpreta ideală constituind împreună cu partenerii Nicolae Herlea (Figaro) și Valentin Teodorian (Almaviva) un triunghi artistic de aur afirmat ani de zile atât în teatrele din țară cât și în multe țări europene.

MAGDA IANCULESCU (Rosina), NICOLAE HERLEA (Figaro) - Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA

 

După ce s-a făcut cunoscută publicului din toate teatrele lirice din țară, a început cariera internațională desfășurată mai ales în foarte multe țări europene atât în turnee individuale cât și împreună cu Opera Română din București bucurându-se de colaborarea cu artiști, dirijori și regizori străini.

MAGDA IANCULESCU (Rosina), VALENTIN TEODORIAN (Almaviva) - Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA

 

Așa cum a mărturisit atât în privat cât și în interviurile acordate, Rosina devenise rolul central al repertoriului său nu doar pentru succesul artistic la public ci și pentru studiul său individual de creștere și evoluție a propriei vocalități. Rolul acesta este interpretat în două variante: una pentru mezzosoprană de coloratură conform partiturii originale a compozitorului și o a doua pentru sopranele de coloratură care au fost foarte tentate de acest magnific personaj vocal și artistic. Varianta pentru soprană s-a integrat rapid în tradiție și a cunoscut o multitudine de modele și maniere între care s-au impus două de-a lungul timpului două versiuni exemplare cu cadențe și formule metroritmice specifice: versiunea Amelita Galli Curci a cărei voce, așa cum ne-o oferă discurile foate vechi, avea o rezonanță foarte diafană perfect pliabilă pe niște agilități extraordinare și versiunea Mercedes Capsir al cărui spectru vocal manifestă nuanțe de o mai mare consistență metalică; și tocmai această consistență metalică era în deplină afinitate cu specificul vocalității Magdei Ianculescu cultivată la școala germană a Doamnei Vrăbiescu; din acest motiv, în pregătirea rolului pentru debut a fost aleasă versiunea Mercedes Capsir cu cavatina din actul I interpretată în tonalitatea Fa major, cu un semiton mai sus față de tonalitatea originală Mi major în care Rossini realizase rolul pentru o mezzosoprană de coloratură. Succesul încă de la debut este extraordinar atât pentru public cât și pentru critica entuziastă și astfel tânăra soprană Magda Ianculescu se lansează într-o formidabilă parabolă artistică timp de un sfert de secol evoluând alături de toți artiștii teatrului atât din generația veterană cât și din generația sa ajungând peste ani să fie parteneră cu noile generații de artiști; să-i numesc în aceste pagini ar însemna să trec în revistă absolut toți artiștii teatrului, efectiv zeci și zeci de nume într-o listă imensă.

MAGDA IANCULESCU - Delibes LAKME (rolul titular)

 

Magda Ianculescu a interpretat un vast repertoriu de o impresionantă dievrsitate grație spiritului său analitic, tehnic și estetic, perfect format la școala Maestrei sale renumite. Doamna Vrăbiescu avea o tehnică vocală germană perfecționată la Budapesta și mai ales la Viena aplicând fundamental acel principiu funcțional al rezonanței pe care școala germană îl definește prin termenul kopfstimme; astfel se cultivă abilitatea unei rezonanțe numite de cap prin poziția deosebit de înaltă a sunetului atât în vocea vorbită cât și în cea cântată în contextul unui virtuozism vocal ideal. Metoda germană a Doamnei Vrăbiescu era ideală pentru repertoriul mozartian pe care îl lucra cu toate elevele înaintea abordării altor compozitori. Vocalitatea sopranei Magda Ianculescu s-a dezvoltat la început ca soprană lirică lejeră și de coloratură foarte adecvată terenului stilistic clasic mozartian care a reprezentat zona de pornire spre toate celelalte curente stilistice: baroc, preclasic, belcanto, romantism, verism, impresionism, realism în opera lirică, muzica vocal simfonică, muzica vocală de cameră, lied, operetă, cântec, romanță. Cu timpul, vocalitatea de soprană lirică lejeră și de coloratură acestei extraordinare artiste avea să evolueze devenind treptat o soprană lirică de linie dar și de agilitate și apoi o soprană lirico – spinto cu ample disponibilități în zona expresivităților dramatice acoperind un număr de ... treizeci și cinci de roluri ... magnific interpretate vocal, estetic, stilistic și scenic ... Păstrez în amintirile mele bogatul conținut al multor colocvii în care Magda Ianculescu îmi explica mecanismul gândirii sale în materie de tehnică și stilistică vocală și strategia formidabilă grație căreia reușise această performanță unică în generația sa de soprane. Ea avea o înclinație către studiul atent al propriei voci și ale vocilor celorlalți iar raționamentele sale erau ancorate într-o cutlură enciclopedică în cadrul căreia cultura profundă muzicală domina impunător. Avea o bibliotecă vastă în care se aflau atât metodele de canto editate ale unor mari personalități vocale și didactice din trecut cât și memoriile marilor artiști români și străini; asimilarea acestei enorme bibliografii conjugată cu acumularea intensă a propriei experiențe i-a dat prilejul de a-și constitui un anumit mod de gândire și de aplicație în canto recunoscut drept Mentalitatea Didactică Magda Ianculescu aplicată pedagogic atât la Conservatorul din București cât și în studioul său privat sub auspiciile unui artizanat rafinat și eficient bazat pe progresive tatonări care să conducă treptat la revelațile vocale începând cu propria sa voce și continuând cu numărul foarte mare de elevi și discipoli, deveniți în timp artiști precum Silvia Voinea, Cornelia Angelescu, Cleopatra Ciurka, Mariana Cioromila, Ruxandra Vlad, Eleonora Enăchescu, Elena Gaja și multe alte altele dar și ... Mircea Mihalache, primul contratenor al școlii române de canto descoperit și cultivat de marea noastră artistă ... 

MAGDA IANCULESCU - Donizetti LUCIA DI LAMMERMOOR (rolul titular)

Magda Ianculescu avea o strategie a studiului cu mare răbdare și cu maximă receptivitate în a sesiza reperele și direcțiile evolutive ale vocii. Aplica vocalize personalizate, unele chiar elaborate de ea însăși. Cultiva cu răbdare evoluția coloanei sonore ca dimensiune și simțea punctele din ambitus unde această coloană avea nevoie de acel proces de ”adunare” sau ”concentrare” aplicând un dozaj al sonorității foarte bine rezonate și cu modulații de ale vibratolui până la un fascinant non vibrato încărcat de o densitate timbrală cu inflexiuni subtile de la cele mai strălucitoare până la cele mai închise uneori virate într-o nuanță intermediară de rezonanță mixtă între cea de cap și ce de piept la nivelul cvintei perfecte centro – joase (sol1 – do1); avea un autocontrol perfect al deschiderii gurii la o anumită configurație legată de specificul sonor al frazării și conștientiza stabilitatea în poziție joasă a laringelui pentru care recomanda anumite exerciții de urmat progresiv pentru a obține cu multă răbdare rezultatele necesare în timp. Lucra cu vocile absolut tot ceea ce experimentase pe propria sa voce și stabilea o legătură foarte funcțională cu elevii și studenții; fac această precizare pentru că veneau la ea pentru audiții, evaluări, sfaturi și studiu pregătitor chiar și voci aflate la vârsta studiilor liceale. Magda Ianculescu era soprana care, pentru cei dotați cu o sensibilitate mai mare, de la o stagiunea la alta avea un spectru vocal și formule expresive diferite ceea ce conferea interpretărilorle un farmec foarte interesant. Iar publicul își dădea seama până la urmă nu doar de faptul că se schimba profilul interpretativ al rolurilor din repertoriu dar oferea debuturi în roluri în care punea în valoare noi valențe virtuozistice și expresive. Din aceste motive, am dorit să ilustrez repertoriul interpretat de Magda Ianculescu în baza unor criterii analitice progresive marcând evoluția sa artistică de la o etapă la alta parcurgând câteva stadii ale vocalității de soprană.

MAGDA IANCULESCU - Verdi RIGOLETTO (Gilda)

 

Magda Ianculescu a interpretat 35 de roluri începând cu cele de soprană lirică lejeră și de coloratură și ajungând la rolurile de soprană lirico – spinto cu accente dramatice, după cum urmează.

11 roluri de soprană lirică lejeră și de coloratură: Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA (Rosina), Ceaikovsky DAMA DE PICĂ (Prilepa), Verdi RIGOLETTO (Gilda), Delibes LAKME (Lakmé), Bizet CARMEN (Frasquita), Mozart DIE ENTFÜHRUNG AUS DEM SERAIL (Blonda) la premiera din 11 martie 1958, Gluck ORFEU (Amor) 31 ianuarie 1961 la Filarmonica George Enescu în formă de concert, Donizetti LUCIA DI LAMMERMOOR (Lucia) la premiera din 9 iunie 1961, Massenet MANON (Manon) la premiera din 11 noiembrie 1962, Cornel Trăilescu MOTANUL ÎNCĂLȚAT (Motanul) la premiera absolută din 22 martie 1964, Donizetti DON PASQUALE (Norina).

MAGDA IANCULESCU - Strauss DER ROSENKAVALIER (Sophie)

11 roluri de soprană lirică: Mozart LE NOZZE DI FIGARO (Susanna), Verdi FALSTAFF (Nannetta) la premiera din 20 iunie 1959, Strauss DER ROSENKAVALIER (Sophie la premiera din 30 iunie 1962 și Marschallin ulterior în străinătate) Debussy PELLEAS ET MELISANDE (Mélisande), Purcell DIDO AND AENEAS (Belinda) 3 februarie 1966 în formă de concert la Radiodifuziunbea Română, Paul Constantinescu O NOAPTE FURTUNOASĂ (Zița) la 23 decembrie 1966 reluare, Puccini LA BOHÈME (Mimì și Musetta), Offenbach LES CONTES D'HOFFMANN (Giulietta) 3 decembrie 1968, Cornel Trăilescu BĂLCESCU (Maria) la premiera absolută din 20 august 1974.

MAGDA IANCULESCU - Verdi AIDA (rolul titular)

2 roluri de soprană de agilitate dramatică: Mozart COSI' FAN TUTTE (Fiordiligi) la premiera din 3 noiembrie 1965 și la reluarea din 15 ianuarie 1971, Mozart DON GIOVANNI (Donna Elvira) la premiera din 17 noiembrie 1967.

MAGDA IANCULESCU - Strauss DIE FLEDERMAUS (Rosalinde)

 

8 roluri de soprană lirico spinto cu accente dramatice: Verdi AIDA (Aida), Verdi IL TROVATORE (Leonora), Verdi OTELLO (Desdemona), Ravel L'HEURE ESPAGNOLE – ORA SPANIOLĂ (Conception) la premiera din 21 aprilie 1967, Strauss DIE FLEDERMAUS – LILIACUL (Rosalinde) la premiera din 11 martie 1968, Puccini TOSCA (Floria Tosca în care a realizat o impresionantă creație având ca partener în rolul Scarpia pe marele bariton Tito Gobbi atât la București cât și în Franța), Puccini MANON LESCAUT (Manon Lescaut) la Opera din Cluj, Borodin KNIAZ IGOR (Jaroslavna) 17 decembrie 1971.

MAGDA IANCULESCU - Verdi LA TRAVIATA (rolul titular)

 

Am lăsat separat rolul Violetta Valery din LA TRAVIATA de Verdi fiind un rol de o factură mai deosebit prin faptul că poate fi abordat de toate aceste categorii de vocalitate într-un context virtuozistic și estetic caracteristic fiecăreia în parte. Magda Ianculescu a abordat acest rol încă din prima etapă a carierei sale de soprană lirică lejeră și de coloratură continuându-l în etapa de soprană lirică și soprană de agilitate dramatică pentru a-l interpreta din ce în ce mai rar atunci când a început să abordeze roluri de soprană lirico spinto cu accente dramatice. Așa cum relata în privat sau în inetrviuri, la un moment dat, simțând o anumită evoluție a propriului calibru vocal, a abandonat interpretarea rolului Rosina în varianta Mercedes Capsir abordând varianta de mezzosoprană interpretată de Maria Malibran și care i-a servit ca antrenament pentru trecerea la rolurile spinto – dramatice.

MAGDA IANCULESCU - Verdi OTELLO (Desdemona)

Deși este un rol pentru mezzosoprană, Magda Ianculescu și-a dorit până la ... visare ... să interpreteze personajul Charlotte din opera WERTHER de Jules Massenet ... dar această lucrare nu s-a aflat în repertoriul Operei din București și nici al unui alt teatru din țară. Încheiase cariera oficial în anul 1977 cu TOSCA de Puccini și continua să apară în concerte și seri de gală interpretând arii alături de alți mari artiști dim generații diferite. De câte ori ne întâlneam îmi spunea cu un surâs încântător ... Să știi că nu am renunțat la Charlotte! ... Și ... în ziua de ... luni 23 aprilie 1984 ... în cadrul unei serate festive a Operei din București intitulată MAGDA IANCULESCU și invitații săi, și-a realizat parțial acest vis întrucât în partea a doua serii, într-un decor adecvat improvizat, Magda Ianculescu împreună cu tenorul Valentin Teodorian au interpretat integral actul al doilea din această operă punând în valoare la cota maximă bogata experiență vocală și artistică acumulată. A fost în acea seară ultima apariție a marii artiste pe scena Operei Române din București după ce cu doar două săptămâni înainte, luni 9 aprilie 1984, în cadrul unei seri de gală intitulată GLORIILE OPEREI, Magda Ianculescu interpretase aria Ritorna vincitor di AIDA de Verdi.

MAGDA IANCULESCU - Debussy PELLEAS ET MELISANDE (Mélisande)

 

Pe lângă LILIACUL de Strauss a mai interpretat încă trei operete: Strauss DER ZIGEUNERBARON (Arsena) în formă de concert sala Radiodifuziunii și Kalman SILVIA, Kalman CONTESA MARITZA pe scena teatrului Muzical din Galați.

 MAGDA IANCULESCU - Puccini TOSCA (rolul titular)

Un număr impresionant de lieduri din absolut toate școlile și interpretate în respectivele limbi originale pe care le poseda la nivel academic a completat repertoriul său alături de romanțe și cântece de muzică ușoară oferite publicului în programe televizate cu o noblețe plină de charme.

MAGDA IANCULESCU

 

Magda Ianculescu a realizat numeroase înregistrări la Casa de Discuri „Electrecord”, Supraphon din Praga, la Radio şi Televiziune. În perioada 1962 – 1977 a fost profesoară la Conservatorul de Muzică din Bucureşti. Între 1953 şi 1955 a obținut prime premii la concursuri internaţionale de la Bucureşti, Praga şi Varşovia, iar în 1962 i s-a conferit titlul de Artistă Emerită. În memoria sa au fost înfiinţate două concursuri naționale de canto ce-i poartă numele: Concursul naţional pentru voci feminine de operă (1997) şi Concursul Internaţional de Canto – Maeştrii Artei Lirice la ediția anului 2009 de la Opera Naţională din Bucureşti.

Personalitatea excepțională a sopranei Magda Ianculescu manifestă o palpitație vie în sufletul meu iar în universul meu profesional, grație extrarodinarei sale parabole artistice sub semnul diversităților virtuozistice și stilistice, rămâne simbolul unei ... Lectio Magistralis în Vocalitate ...

MIRCEA MIHALACHE - primul contratenor din istoria școlii românești de canto

Mircea Mihalache, primul contratenor din istoria şcolii româneşti de canto, născut la Bucureşti la 17 octombrie 1942 și a părăsit această lume la 20 decembrie 2013, la Viena.

Absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, secţia pedagogică, Mircea Mihalache a devenit o personalitate artistică de mare complexitate datorită unei muzicalităţi absolute şi a unei pasiuni totale pentru voce şi teatrul liric.

A trăit în Opera Română din Bucureşti cu o intensitate afectivă rară, mai întâi ca spectator, apoi ca figurant mereu prezent la toate montările stagiunilor artistice şi apoi ca solist realizând ipostaze stilistice cu totul deosebite datorită profilului său vocal.

După studiile de Canto auxiliar la Conservator sub îndrumarea Profesorului Jean Bănescu, valoros bas, artist al Operei Române din Bucureşti, Mircea Mihalache descoperă adevăratul său profil vocal de contratenor graţie prieteniei şi colaborării cu marea artistă şi profesoară Magda Ianculescu, solistă a Operei Române din Bucureşti. Urmează un program riguros de studii şi aprofundări estetice ale impostaţiei în deplină corelaţie cu exigenţele muzicale ale unui repertoriu adecvat vocalităţii sale. În vremea acelor ani, 1965 – 1970, abia se manifesta în viaţa artistică internaţională relansarea acestor tipuri de voci cu totul deosebite, iar pentru şcoala românească de canto, Mircea Mihalache avea să devină primul contratenor.

O astfel de vocalitate relevă o emisie naturală într-o anumită rezonanţă de cap în care un vocalist se exprimă cu o facilitate impunătoare fără însă a utiliza maniera de falsetto care poate fi accesibilă fenomenologic oricărei voci masculine dar fără importanţă expresivă şi valoare artistică. Este cunoscut în istoria vocalităţii fenomenul vocaliştilor castraţi; erau adolescenţi cu aptitudini vocale şi muzicale excepţionale cărora li se practica operaţia de castrare cu scopul blocării evoluţiei lor hormonale pentru a se menţine un anumit profil de rezonanţă la anumite cote de sonoritate şi timbralitate. Spre deosebire de aceste cazuri obţinute prin intervenţii forţate, contratenorii de astăzi cu toată tipologia de cateorii estetice derivate, sunt voci naturale a căror ecuaţie fono – endocrină le consimte exprimarea în respectiva rezonanţă la parametrii sonori şi timbrali determinaţi de tipul lor constituţional bio – psiho – somatic. O astfel de vocalitate se poate afirma într-o multitudine stiluri ale unui repertoriu extins în diferite şcoli şi epoci muzicale dar predominant în creaţia barocului.

Mircea Mihalache începuse să dea la iveală acest fenomen vocal al său încă din anii din Conservator când reuşea să execute vocalize de o anumită virtuozitate care depăşeau zona de rezonanţă a tenorului lejer obişnuit; devenise renumit prin imitaţiile vocilor de toate categoriile – mascuine şi feminine. Odată, cu prilejul unei producţii a Conservatorului bucureştean cu selecţiuni di opera „Faust” de Gounod realizată de studenţii ce se pregăteau pentru absolvenţă, mezzosoprana care trebuia să interpreteze rolul scurt al Marthei Schwertlein s-a îmbolnăvit fiindu-i imposibil să interpreteze rolul său; cum selecţiunile se bazau în mod deosebit pe actul al treilea în care acest personaj are multe intervenţii, regizorul Jean Rânzescu, profesor al clasei de operă, era foarte preocupat. Mircea Mihalache , Mache aşa cum a fost numit toată viaţa, l-a asigurat că el este în stare să salveze situaţia. Maestrului Rânzescu nu i-a venit să creadă iar când imediat, într-o sală de repetiţii, acompaaniat la pian, Mache a cântat partitura Marthei Schwertlein, a rămas uluit. L-au îmbrăcat în costumul personajului şi au realizat producţia, episodul rămânând în amintirea tuturor povestindu-se şi astăzi.

După acest neobişnuit debut într-o vocalitate care, la vremea aceea, părea foarte stranie celor mai mulţi, Mircea Mihalache realizează rolul Spiridon din „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu, într-o producţie prestigioasă a Conservatorului bucureştean, regizată de Jean Rânzescu şi cu o garnitură de solişti veterani dar şi tineri din care făceau parte Jean Bănescu, Valentin Loghin, Lucia Becar şi alţii.

Dpă absolvirea Conservatorului este angajat la Opera Română din Bucureşti unde a interpretat o serie de roluri mai mici şi mai mari continuând, din pasiunea sa pentru teatru, în serile când nu avea spectacol, să fie prezent şi în figuraţie acolo unde era nevoie, rămânând apoi la spectacol chiar după scenele respective.

Încă din anii studenţiei, Mircea Mihalache devenise membru al Sextetului Cantabile condus de reputata dirijoare şi compozitoare Smaranda Toscani, fiica marelui tenor Dumitru Mihăilescu Toscani, reputat artist al Operei Române din Bucureşti din peerioada interbelică şi profesor de canto. Sextetul Cantabile participa la foarte multe emisiuni de Televiziune, spectacole de Varietăţi, ca de altfel şi la primele patru ediţii istorice ale Concursului şi Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară „Cerbul de Aur” de la Braşov (1968 – 1971).

Din anul 1979, s-a stabilit la Viena unde, iniţial a fost angajat în Corul de la Musikverein afirmându-se în numeroase ipostasze solistice şi luând parte la foarte multe concerte şi turnee în Europa, America de Nord, Asia, Australia; a avut astfel prilejul să colaboreze cu mari dirijori şi artişti şi să-şi îmbogăţească experienţa şi repertoriul.

În acei ani a început să cultive vocalitatea Barocului şi, în mod deosebit, repertoriul liturgic, în care valorifica talentul, muzicalitatea, simţul estetic al stilului şi dovedea un autocontrol instrumental al dimensiunilor sale vocale.

A fost invitat la numeroase festivaluri internaţionale de muzică sacră şi de baroc interpretând rarităţi, piese ale unor compozitori foarte puţin abordaţi.

https://www.youtube.com/watch?v=hezM9P6wEdo

L-am cunoscut personal pe Mircea Mihalache în vara anului 1997 cu prilejul unuia dintre turneele sale în Italia; fusese invitat de către „Accademia Musicale Napoletana” la „Festival Internazionale di Musica Sacra” organizat la „Pontificio Santuario di Pompei” unde a interpretat „Stabat Mater”, Imnul „Pange Lingua”, Mottetto pentru Immacolata Concezione; ansamblul „I Solisti dell’Accademia Musicale Napoletana” era dirijat de Maurizio Ciampi; casa discografică „Nuova Era Records – Italy” a realizat în anul 1998 un CD care s-a bucurat de mare succes ca şi celelalte înregistrări realizate de el.

Arta lui Mircea Mihalache se exprimă printr-o sonoritate foarte suplă, orientată către o configuraţie de coloană sonoră bine corelată cu o încărcătură timbrală limpede admirabil pusă în valoare de o ştiinţă elevată în integrarea efectului non – vibrato la un înalt nivel virtuozistic.

Din păcate, în perioada de apogeu a lui Mircea Mihalache, teatrele lirice nu erau încă angajate în relansarea acestui tip de vocalitate; boom-ul contratenorilor a venit la momentul când artistul român se pregătea să încheie cariera. Aceste voci preţioase, prin spcificul naturii lor, nu se bucură de longevitate artistică.

După 1990 a revenit periodic în România participând la concerte simfonice la Filarmonica „George Enescu” şi la Sala Radiodifuziunii din Bucureşti, la festivaluri de muzică baroc organizate la Braşov, Sibiu şi în alte oraşe. A făcut parte din juriul Concursului de Canto „Magda Ianculescu” la ediţia inaugurală, omagiind cu emoţie artista care a jucat un rol fundamental în evoluţia sa artistică; a realizat o serie de filme la Televiziunea Română.

În ultima parte a vieţii sale, s-a dedicat îndrumării câtorva contratenori şi, din ce în ce mai rar, participa la câte un concert cu o piesă inedită.

Marea lui pasiune pentru teatrul liric şi pentru artiştii români a dominat viaţa sa afectivă adunând programe, fotografii, reproduceri, costume şi accesori de recuzită artistică pe care le-a restaurat cu o răbdare pasionată perpetuând în timp simbolurile şi reperele istoriei Operei Române din Bucureşti de aproape un sfert de veac.

Vesel, optimist, entuziast, spiritual, antrenant, menţinea contacte telefonice şi telematice cu toţi prietenii din toate colţurile lumii. Păstrez în suflet emoţiile a sute şi sute de conversaţii şi istorisiri prin care mi-a transmis informaţii, întâmplări, clipe istorice, pe care, poate, cândva, le voi aşterrne eu în filele unei cărţi pe care el nu era intenţionat să o scrie deşi ar fi putut şi ar fi trebuit.

Deşi foarte suferind în ultimii ani, doar puţini prieteni am înţeles acest lucru, mai mult intuitiv, deoarece Mircea Mihalache – Mache continua să rămână acelaşi om vesel al umorului şi al filosofiei ironice de viaţă.

Vestea agravării stării sănătăţii sale ne-a luat pe toţi prin suprindere fiindcă ne obişnuiserăm cu râsul şi optimismul său debordant. Nici nu am avut prea mult răgaz să ne concentrăm mai bine în momentele noastre sufleteşti de solidaritate spirituală faţă de starea lui. În zilele dinaintea Crăciunului pe care îl sărăbătorea mereu cu incandenscentă bucurie, primeam vestea că Mache a plecat în dimensiunile universale lăsând în sufletele noastre o profundă amintire şi o duioasă nostalgie.

REVISTA MUZICALĂ RADIO, 23.12.2013