LUIS MARIANÒ, FRANCIS LÓPEZ ... și ... farmecul unui stil singular al operetei

 

Luis Mariano

Despre compozitorul francez Francisco – Francis López (1916-1995) și Luis Marianò (Mariano Eusebio González y García) actor și tenor spaniol naturalizat în Franța (1914-1970) am aflat pentru prima oară de la Maestrul Ion Dacian care se împrietenise cu ei în timpul voiajurilor sale de studiu și cercetare repertorială la Paris. 

Francisc Lopez

Astfel Maestrul descoperise operetele lui López și pe protagonistul multora dintre premierele sale absolute, Luis Marianò, artist renumit și adorat de public și de critici care-l proclamaseră Regele Operetei Franceze. Dintre cele 48 de operete compuse de López, două s-au detașat extraordinar de celelalte prin frumusețea carismatică a muzicii și farmecul de teatru și comedie al libretelor: ”Cântărețul mexican” (1951) și ”Secretul lui Marco Polo” (1959), amândouă avându-l ca protagonist pe Luis Marianò la Théâtre du Chatelet unde au fost interpretate foarte mulți ani și de unde s-au răspândit în toată Franța și în lumea întreagă. ”Secretul lui Marco Polo” l-a încântat foarte mult pe Ion Dacian care devenise directorul Operetei din București și avea intenția modernizării repertoriului cu titluri noi din operetă și musical. López și Louis Marianò s-au bucurat enorm de ideea aducerii în România a acestei operete.

Ion Dacian (rolul titular) în Secretul lui Marco Polo

În ziua de vineri 4 noiembrie 1966, la Teatrul de Stat de Operetă din București, a avut loc premiera capodoperei ”Secretul lui Marco Polo”; în rolul titular, Ion Dacian se bucura de o garnitură excelentă de parteneri: primadonna Valeria Rădulescu, subreta Marica Munteanu, junele comic Bimbo Mărculescu, actrița de comedie Tamara Buciuceanu iar în alte roluri de mai mică întindere dar de mare importanță artistică se aflau George Groner, Nae Roman, Emil Popescu, Iancu Groza, George Hazgan, Mihail Popescu, Mihail Petculescu, Nelu Marinescu, Dușan Bugarin. La reușita acestei formidabile producții au contribuit: regizorul Nicușor Constantinescu care a realizat și versiunea românească a libretului împreună cu Lucia Pascal lucrând pe libertul original al lui Raymond Vincy; dirijorul Liviu Cavassi; dirijorul corului Constantin Rădulescu; maestra de coregrafie Elena Penescu Liciu; scenograful Dan Nemțeanu.

Ion Dacian, Valeria Rădulescu, Tamara Buciuceanu, Marica Munteanu, Bimbo Mărculescu la premiera cu Secretul lui Marco Polo, București, 4 noiembrie 1966

Invitați de onoare au fost compozitorul Francis López și tenorul Luis Marianò; cu acest prilej au fost cunoscuți de artiștii și publicul din România iar înregistrările cu arii și scene din operetele lui López au fost oferite și Fonotecii Radiodifuziunii cu interpretările lui Luis Marianò. De atunci, datorită spiritului întreprinzător al Maestrului Ion Dacian, generații de melomani au ascultat și admirat muzica lui López și interpretările lui Luis Marianò.

Opereta este un gen artistic de foarte mare complexitate; spiritul creativității compozitorilor au acordat prioritate melodiei pe care au prelucrat-o în stricta formă inspirațională a zămislirii ei spontane. Melodiile devenite arii, duete, terțete, cvartete sau ansambluri corale au necesitat din totdeauna o vocalitate solid cultivată tehnic atât soliștilor cât și coriștilor pentru abordarea cu succes a partiturilor de consistența teatrului de operă. Artistul de operetă trebuie să cânte, să declame teatral, să se miște și să danseze cu mare elasticitate, să aibă în egală măsură umor și ironie dar și lirism și dramatism. Această complexitate i-a stimulat pe artiștii de operetă la un perfecționism permanent pregătit și antrenat și, în același timp, i-a captivat și atras și pe artiști, dirijori, regizori din teatrele de operă.

Lucrările compuse de Francis López, grație inspirației pure, spontane și foarte intens trăite, au devenit în urma prelucrării lor de către compozitor, pagini de o virtuozitate ieșită din comun. Melodismul de filon spaniol, tratat muzical în stilul francez și într-un context exuberant strălucitor al expresiei, a pus la grea încercare măiestria artiștilor în privința discernământului tehnic și estetic aservit dozărilor expresive în sonoritate, timbralitate sau în modularea spectrului de rezonanță atât în cantabilitate cât și în declamația teatrală. Acestor aspecte se mai adaugă faptul că protagonistul masculin al acestor operete are cel mai mult de cântat, câte trei sau patru arii și numeroase duete și scene de ansamblu; interpretul trebuie să fie în egală măsură un intelectual și un atlet al vocalității. De aceea operetele lui López au fost interpretate autentic și cu succes de către Luis Marianò; iar după dispariția acestuia au continuat să existe doar prin imprimările sale audio și video. În afara țării noastre, aproape nicăieri în lume nu se cântă ”Secretul lui Marco Polo”; la noi, Maestrul Dacian a oferit noilor generații de artiști un parcurs formativ inițiatic pentru interpretarea acestor pagini dificile și această tradiție instituită în 1966 s-a perpetuat până în zilele noastre de la o generație la alta de artiști.

Revenind la ideea că interpretul rolurilor din operetele lui López trebuie să fie în egală măsură un intelectual și un atlet al vocalității, înțelegem de ce de-a lungul timpului din ce în ce mai puțini tenori au abordat aceste partituri și foarte rar în mod autentic. Aici tenorul trebuie să aibă o coloană sonoră robustă dar flexibilă, de tipul tenorului liric spinto însă cu generoase disponibilități în expresivitățile lirice și dramatice; tenorul trebuie să fie un maestru al rezonanțelor de multiple feluri și să stăpânească perfect arta actorului ținând publicul cu maximă atenție. Această condiție vocală excelentă, atât tehnic cât și estetic, o întrunea perfect Ion Dacian care a început activitatea de artist ca solist al Operei Române din Cluj.

Ion Dacian a acumulat toate valorile tehnice şi estetice aferente vocalităţii sale excepţionale afirmată la începuturi în 18 roluri de operă pe şcena Operei Române din Cluj („Traviata” de Verdi, „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, „Martha” de Flotov, „Manon” de Massenet, „Madama Butterfly” de Puccini, „Flautul fermecat” şi „Don Giovanni” de Mozart, „Freischütz” de Weber, „Lakmé” de Delibes, „Faust” de Gounod, „Mireasa vândută” de Smetana, „Swanda cimpoierul” de Weinberger, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovsky, „Tannhäuser” de Wagner, „Pescuitorii de perle” de Bizet, „Ţar şi Teslar” de Lorzing, „Die totten Augen” de d’Albert, „La drumul mare” de Nottara) şi în cele 40 de roluri ale genului de operetă de a cărui complexitate muzicală, literară şi teatrală, s-a simţit fascinat şi pe care l-a înnobilat cu bogăţia personalităţii sale artistice. Recitalul Remember Luis Marianò care va avea loc la Opera Națională din București se poate considera și un Omagiu adus lui Ion Dacian, artist de operă ca și de operetă, mai ales în această stagiune jubiliară în care aniversăm trei sferturi de veac de la înființarea Teatrului de Stat de Operetă din București astăzi Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian.

Miercuri, 3 decembrie 2008, fiind la București, am dorit să asist la spectacolul extraordinar cu ”Tosca” de Puccini în care protagoniștii celor trei roluri principale erau soprana Georgina Lukacs (Floria Tosca), tenorul Daniel Magdal (Mario Cavaradossi) și baritonul Alexandru Agache (Scarpia). Îl ascultasem pe Magdal într-o serie de imprimări live ale unor spectacole din teatrele germane și fusesem frapat de faptul că, pe lângă numeroasele roluri de tenor spinto – dramatic din opere de Beethoven (”Fidelio”), Rossini, Donizetti, Bellini, Verdi, Wagner, Puccini, Saint-Saëns, Leoncavallo, el interpreta frecvent personajele operelor ”Hughenoții”, ”Profetul”, ”Africana” de Meyerbeer, compozitor cu un profil componistic foarte singular, complex și dificil pe care, cel puțin în epoca noastră, puțini tenori îl abordează și se cântă chiar foarte rar din aceste motive.

La acea reprezentație de ”Tosca”, în actul întâi unde este temuta frază La vita mi costasse vi salverò cu vocala ”A” a cuvântului ”costasse” pe un si1 natural foarte greu de emis fără o tehnică impecabilă. Magdal a preferat formula alternativă oferită de Puccini în partitură ... ne andasse della vita vi salverò ... cu vocala ”I” pe cuvântul ”vita” la nivelul acelui si1 natural. Era pentru prima dată când ascultam un tenor care prefera varianta cu vocala ”I” și am înțeles că vocalitatea lui Magdal are o bază fonetică metalică, incisivă, care rezonează admirabil cu această vocală ”I” facilitând proiecția rezonanței și garantând sonoritatea eficientă care umple sala. Fiecare voce are o anumită specificitate în dominanța unei anumite vocale și dacă sunt bine cultivate pot evolua perfect. Acei artiști care manifestă o emisie mai avantajată de metalul vocalei ”I” pot aborda o amplă zonă repertorială așa cum dovedește palmaresul de roluri din cariera lui Daniel Magdal.

De atunci l-am ascultat pe Magdal în teatru de foarte multe ori și în funcție de dispoziția respectivei seri, în ”Tosca” executa respectiva frază și în versiunea cu vocala ”A” și îi reușea perfect, dar vocala ”I” se pare că este la el ca și al alții Vocala Maestră care îi asigură sonoritatea desăvârșită pe tot ambitusul vocalității sale. Măiestria complexă a lui Daniel Magdal mi-a oferit prilejul unei aprofundări analitice în ceea ce privește tehnica frazării în limbile franceză, italiană, germană și care constituie unul din domeniile mele de studiu și de activitate profesională prin așa numita Estetica vocală comparată. Un rol decisiv în eficiența virtuozistică a lui Magdal îl joacă incisivitatea metalică profilului fonetic de la baza vocalității sale.

Pe lângă spectacolele și recitalurile sale de operă, Daniel Magdal a interpretat și operete și arii din operete în recitaluri. Iar când l-am auzit pentru prima dată într-o arie de López, am avut revelația unei vocalități care poate aborda cu mare succes și ariile din operetele acestui compozitor cântate în zilele noastre foarte rar dacă nu deloc.

Tenorul Daniel Magdal

Am primit cu mare entuziasm știrea că, la Opera Națională din București, vineri 23 ianuarie, ora 19, va avea loc un recital intitulat Remember Luis Marianò susținut de tenorul Daniel Magdal acompaniat la pian de excelentul pianist Alexandru Mihai Burcă, un maestru experimentat al claviaturii afirmat cu strălucitoare succese într-un amplu repertoriu într-o vastă activitate artistică. Conceptul regizoral aparține lui Alexandru Nagy destoinic exponent al generației tinerilor regizori și își va da concursul Corul SmartArt. Din creația compozitorului Francis López vor fi interpretate în limba franceză 15 arii din operete precum ”La belle de Cadix”, ”Andalousie”, ”Le chanteur de Mexico”, ”Le secret de Marco Polo” și altele.

Pianistul Alexandru Mihai Burcă

Evenimentul acestei serate de excepție va readuce în atenția publicului bijuteriile muzicale ale lui Francisc López la 110 ani de la naștere și onorând memoria marelui artist Luis Marianò care, în urmă cu șase decenii i-am descoperit grație Maestrului Ion Dacian și pe care astăzi îi reîntâlnesc datorită interpretării acestor doi mari artiști contemporani care sunt tenorul Daniel Magdal și pianistul Alexandru Mihai Burcă.

OPERETA 75 - trei sferturi de veac de la inaugurarea instituțională

 

În seara zilei de 7 noiembrie 1950, în vremuri istorice tulburi, agitate, frământate, un grup de mari artiști – dirijori, regizori, coregrafi, cântăreți, actori, balerini – o generație de intelectuali care încercau și reușeau să supraviețuiască artistic, cultural și chiar spiritual, obținuseră o victorie importantă: inaugurarea prin decizia guvernamentală de instituționalizare a Operetei din capitala țării și înființarea Teatrului de Stat de Operetă.

Inaugurarea avea loc cu premiera unei producții ale operetei VÂNT DE LIBERTATE de Dunaevski. În regia maeștrilor Sică Alexandrescu și Nicușor Constantinescu, în coregrafia maestrei Elena Penescu Liciu și sub bagheta dirijorului Liviu Cavassi, au evoluat în rolurile principale, Maria Wauwrina (Clementina), Petre Ștefănescu-Goangă (Cezar Gall), Silli Popescu (Stella), Iancu Groza (Mario), Nae Roman (Filip), Bimbo Mărculescu (Toma), Migry Avram-Nicolau (Pepita), Toni Buiacici (Micky), George Groner (Sten), Lia Turovsky (Mona), Fedora Gamberto (Berta), Virginica Romanowsky (Reghina), N. Ionescu-Dodo (Chiorul), D. Iordănescu-Bruno (Comisarul), Tiberiu Simionescu (Chesterfield), Constantin Cociu (Patronul); soliștii baletului: Lizana Cristescu, Paul Popescu, Paula Fechner, Elena Teodorescu, Eva Covaci.

Oameni dăruiți cu talent, curaj și spirit întreprinzător obținuseră extraordinara victorie în urma unor demersuri bazate pe sinceritate, convingere și dăruire dedicate mesajului de artă aducător de bunăstare ... cel puțin ... sufletească și morală ... în acele vremuri greu încercate ... Opereta ca gen artistic aducea pe scenă sentimente, relații umane între personaje excepționale, lirism, dramatism, comicitate; era un mesaj de artă și viață în a cărei complexitate intra foarte greu politica vremii. Devenise o oază de cultură, moduri și maniere de viață miraculos detașată de contextul social politic al epocii.

ION DACIAN

Acea generație de artiști era benefic și miraculos dominată de ION DACIAN (Saschiz, Judeţul Mureş, 11 octombrie 1911 – Bucureşti, 8 decembrie 1981) personalitatea cea mai complexă și mai fascinantă din istoria universală a genului de operetă. La această concluzie am ajuns după patru decenii de carieră internațională interdisciplinară de medic și muzicolog dedicate vocii vorbite și cântate în toate genurile artistice. Am analizat și aprofundat toate personalitățile artistice din școlile naționale de operetă ale lumii și mă bucur că Maestrul Operetei Române onorează la cel mai înalt nivel Patrimoniul Artistic Românesc.

ION DACIAN Cavaler al Timpului dominând Vremurile

L-am definit pe Maestrul Ion Dacian un Cavaler al Timpului dominând vremurile; cavaler al celor mai rafinate maniere, emana eleganță maiestoasă, prestigiu impunător, căldură afectivă în relațiile cu oamenii sub semnul generozității. Personalitatea sa cuprindea multiple valențe: intelectualul, avocatul cu doctorat în drept, muzicianul, cântărețul, actorul, partenerul, libretistul, regizorul, pedagogul, directorul manager, omul, prietenul. Datorită acestor aspecte Ion Dacian a determinat un fenomen social artistic unic în istoria operetei secolului al XX-lea iar primul din cele trei sferturi de veac de existență ale Operetei instituționalizate la București s-a desfășurat conducerea sa; chiar dacă doar un deceniu a fost director, în realitate a fost conducătorul teatrului în primul veac al istoriei sale iar influența să se manifestă și astăzi. Ion Dacian a creat o adevărată Școală de Operetă la București implicându-se în evoluția și consolidarea a trei generații de artiști.

În anul 1991, devenit ministru al Culturii, marele artist Ludovic Spiess ale cărui începuturi au fost marcate de îndrumările muzicale și interpretative ale Maestrului Ion Dacian, a realizat toate formalitățile pentru ca Teatrul Național de Operetă să poarte numele Maestrului; peste ani, în calitate de manager general al teatrului, regizorul Răzvan Ioan Dincă a adăugat la titulatura teatrului și genul de Musical menținând pe frontispiciu numele Maestrului Ion Dacian care, în primul sfert de veac al Teatrului de Stat de Operetă, pusese bazele operetei moderne românești și străine și ale genului de musical.

Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian și-a continuat activitatea iar la ... 7 noiembrie 2025 ... s-au împlinit ... trei sferturi de veac de existență ... un moment pe care l-am pregătit sufletește dar și practic din timp și pe care îl așteptam cu bucuria unei emoții deosebite.

În prima lună de stagiune jubiliară 2025/2026 a avut loc premiera operetei SÂNGE VIENEZ de Johann Strauss, într-o formulă concepută în așa numita formă de concert semiscenică în care personajele evoluează în costume dar cu un decor sumar, esențial; s-a procedat la o selecție în care au intrat majoritatea scenelor muzicale și cele mai semnificative de actorie. Regizorul Rareș Zaharia a realizat un spectacol frumos, antrenant, care s-a bucurat de succesul publicului dornic să revadă această operetă și să reasculte muzica sa încântătoare. Premiera a fost marcată de două spectacole de gală, sâmbătă 18 octombrie și duminică 19 octombrie, în care au evoluat două garnituri de interpreți. În rolul Contelui Eduard de Zedlau, George Vîrban a creat un personaj sensibil, cu emotivități subtile în cânt și accente teatrale în comicitatea dialogurilor din plin valorificate prin excepționala sa vocalitate de tenor liric; aceluiaș personaj, Mihai Urzicana a conferit o robustitate elegantă cu o actorie foarte expresivă, puse în valoare de vocalitatea sa de tenor liric spinto. Contesa Gabriela de Zedlau a fost realizată de Rodica Ștefan conferind personajului demnitatea scenică dar și combativitate consistentă seducător onorate prin vocalitatea sa de soprană lirică spinto perfect aderentă partiturii dar îmbogățită de fantezia creatoare a interpretării sale. În același rol, Mihaela Alexa, a orientat vocalitatea sa de soprană lirică densă și de mare noblețe timbrală către profunzimi fascinant interiorizate și echilibrat integrate într-o frazare vocală emoționantă. În rolul Frantzi Cagliari, tânăra cântăreață, un adevărat motor al acțiunii, publicul a admirat exuberanța vocală încărcată expresiv a sopranei Daniela Bucșan și charme-ul cochet foarte fin nuanțat și perfect integrat atât în lirism cât și în comedie al sopranei Mediana Vlad. Rolul lui Josef, valetul contelui, a fost interpretat admirabil atât vocal cât și actoricesc de Valentino Tiron și Daniel Andrei Găină-Cojuharov. În ambele garnituri excelentul actor cântăreț Orest Pîslariu-Ranghilof stârnind râsetele și aplauzele publicului în momente teatrale foarte reușite. Marea artistă a teatrului, soprana de coloratură Gabriela Daha, de asemenea, singură în rolul Pepi, a încântat și entuziasmat publicul cu impecabila tehnică vocală în frazarea de linie dar și în registrul acut și cu o desăvârșită actorie strălucitoare și spumoasă în același timp. Dirijorul Constantin Grigore, profund muzician și artist de mare forță temperamentală, a imprimat celor două spectacole spiritul adecvat atât în cânt cât și în actorie, urmărind atent și devotat fiecare artist în parte și coordonând cu măiestrie și patos scenele de ansamblu a căror reușită a fost marcată de bravura sa experimentată.

De când am revenit stabil în România, am urmărit lună de lună spectacolele Operetei și am cunoscut noua generație de artiști și dirijori cu bucuria de a-i admira și de a mă împrieteni cu ei, oameni minunați care slujesc cu vocația talentului lor genul de operetă și musical atât de complex și de dificil sub toate aspectele artistice. Au voci frumoase, bine cultivate, cu personalități artistice elevate, conduși de dirijori energici, talentați, dăruiți și devotați Operetei.

La ședința organizată de Ministerul Culturii în ziua de luni 27 octombrie 2025 și la care fusesem invitat, am început discursul meu în apărarea teatrului cu această frază: Astăzi, în anumite seri, la Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian, se dirijează și se cântă la un nivel superior față de Teatro alla Scala din Milano. Este bine cunoscut faptul că am trăit trei decenii și jumătate în Italia și în toată lumea și cunosc foarte bine regresul marilor teatre ale lumii înregistrat de peste zece ani iar în transmisiunile radiofonice în direct de la Scala, Metropolitan și Bayreuth am abordat și această chestiune de foarte multe ori. Există în conștiința artiștilor români un entuziasm devotat tradiției și culturii naționale; acest entuziasm se manifestă la modul artistic independent de contextul social, administrativ, guvernamental, economic, regizoral, scenografic, etc. Artiștii noștri, de la Operetă dar și de la Operă, găsesc modalitatea de a transmite mesajul lor încărcat de artă și umanism.

La începutul stagiunii 2025/2026, stagiune jubiliară când se împlineau cei 75 de ani de la inaugurarea instituțională a Teatrului de Stat de Operetă, am constat că, în primul trimestru, nu era programată o gală omagială pentru această aniversare iar Festivalul Ion Dacian care s-a desfășurat în luna noiembrie a fiecărui an fusese eliminat. L-am abordat imediat pe managerul general în persoana lui Radu Petrovici cu care stabilisem niște raporturi foarte cordiale și care, la începutul interimatului îmi spusese că, în memoria Maestrului Ion Dacian, dorește să colaborez și cu el; de aceea am fost foarte mirat că nu m-a solicitat și că ignorase complet atât Festivalul Ion Dacian cât și Gala Aniversară 75 care ar fi trebuit să fie programată vineri 7 noiembrie chiar în ziua aniversării. În programul de stagiune figurau spectacolele musicalului Kiss me Kate joi 6 noiembrie (spectacol între timp reprogramat la o altă dată) și sâmbătă 8 noiembrie; cu totul întâmplător în seara de vineri 7 noiembrie nu era spectacol ceea ce m-a determinat să propun organizarea unei gale festive moderată de mine; decorul foarte frumos și luminos de la acel musical s-ar fi pretat foarte bine; mi s-au invocat fel de fel de motive și s-a decis ca acea gală festivă să fie un ... recital cu pianul în ... foaierul de jos ... cu mesele și scaunele barului ... la o capacitate de aproximativ cinzeci de locuri și unde se programau unele recitaluri cu pianul și alte evenimente ale teatrului ... dar care nu era o formulă demnă de omagierea teatrului la 75 de ani și a Maestrului Ion Dacian ... Am acceptat totuși această formulă de cât să nu se fi făcut nimic ... 

Soprana Camelia Mocanu-Rădulescu, Director Artistic al teatrului, harnică, entuziastă, pasionată și devotată Operetei și artiștilor, a luat legătura cu mine și, în urma examinării împreună a unor repere și coordonate de desfășurare, ea a alcătuit un excelent program de arii din repertoriul de operetă și musical la care au participat cu talent și entuziasm artiștii care erau disponibili în contextul programului de stagiune. Le mulțumesc și îi numesc aici riguros în ordinea alfabetică, fetele și apoi băieții, cu mențiunea ariilor interpretate: Mihaela Alexa (”My Fair Lady” de Loewe și ”Prințesa circului” de Kalman), Daniela Bucșan (”Vânt de libertate” de Dunaevski și ”Culegătorii de stele” de Florin Comișel), Raluca Ciocă (”Bal la Savoy” de Paul Abraham), Doina Scripcaru (”Bayadera” de Kalman), Patricia Seymour (”Sânge vienez” de Johann Strauss), Cristina Trandafir (”Liliacul” de Johann Strauss și ”Contesa Maritza” de Kalman) și Daniel Madia (”Vânzătorul de păsări” de Zeller și ”Țara Surâsului” de Lehar), Marius Mitrofan (”South Pacific” de Richard Rodgers și ”My Fair Lady” de Loewe), Andrei Pleșca (”Giuditta” de Lehar și ”Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino), Mihai Urzicana, (”Prințesa circului” de Kalman și ”Secretul lui Marco Polo” de Lopez), George Vîrban (”Bayadera” de Kalman și ”Lysistrata” de Gherase Dendrino). Toți acești artiști au evoluat formidabil atât la repetiția de miercuri 5 noiembrie cât și la Recitalul de vineri 7 noiembrie. Au fost acompaniați impecabil de Adina Cocargeanu, muziciană complexă și pianistă extraordinară, profundă, atentă, sensibilă și oferind multiple nuanțe prin care a slujit personalitatea interpretativă a artiștilor în fiecare moment al recitalului.

Pe două mari ecrane led, au fost difuze o foarte amplă suită de fotografii, în majoritate din colecția personală, din cadrul unei serii fotografice pe care am organizat-o împreună cu Camelia Mocanu-Rădulescu și Alexandra Baicu dela serviciul de marketing cu care colaborez periodic admirabil fiind foarte sensibilă și dornică să slujească teatrul.

Iubesc întreg repertoriul de operetă din toate epocile și școlile naționale inclusiv școala românească a genului. Tripleta genială Strauss, Lehar, Kalman ocupă însă un loc special în sufletul meu; acești trei compozitori au realizat partituri care comportă dificultăți de tehnică, virtuozitate și stil la nivelul genului de operă iar libretiștii cu care au colaborat au relevat în creațiile lor dramatism, lirism, comicitate, tristețe, bucurie, sub semnul celor mai înalte valori afective, etice, morale, spirituale ale vieții. Dacă este realizat în deplină aderență profesională la partitură și libret, spectacolul de operetă devine valoros, grandios, impunător fără nici-o urmă de acea ... desuetitudine ... care a fost imputată genului atunci când realizatorii au dovedit superficialitate și lipsa culturii necesare. În alegerea momentelor mele de reculegere pe parcursul stagiunii jubiliare de 75 de ani de existență ai teatrului, am căutat reperele artistice ale acestei magnifice triplete ... Strauss, Lehar, Kalman ... 

Am dorit să revăd PRINȚESA CIRCULUI de Kalman la reprezentația de joi 12 februarie 2026. Sub bagheta dirijorului talentat și experimentat Constantin Grigore și a dirijorului corului Aurel Muraru au evoluat artiștii pe care i-am mai admirat în această operetă și pe care îi revedeam și reascultam cu mare plăcere: Mihaela Alexa (Fedora), Mihai Urzicana (Mister X), Daniela Bucșan (Mabel), Cătălin Petrescu (Toni), Marius Mitrofan (Prințul Sergius Vladimir), Camelia Rădulescu (Carla Schlumberger), Valenino Tiron (Pelikan), Florin Ganea (Directorul circului), Mihăiță Radu (Aghiotantul), Marius Meragiu (Căpitanul), Alexandru Vasile (Locotenentul), Răzvan Rusu (Baronul). Orchestra, corul și baletul teatrului au fost într-o formă excelentă. Artiștii au interpretat cu vocile lor frumoase ariile, duetele, ansamblurile și au încântat publicul și pe mine cu muzicalitate, rafinament estetic, ținută scenică impecabilă în toate momentele în care au avut posibilitatea să fie ei înșiși punând în valoarea fiecare propria personalitate artistică. Mai puțin reușite au fost acele momente impuse de concepția regizorală formulată de Beatrice Rancea în detrimentul echilibrului muzical și teatral al capodoperei lui Kalman. Regret foarte mult că trebuie să fac aceste afirmații. Am admirat regia ei la Opera din Iași într-o producție cu Traviata când i-am spus că a realizat ceva mult superior unei eventuale montări făcută de Andrei Șerban. În materie de operetă însă, Beatrice Rancea pe care o stimez cu simpatie, nu a reușit în această producție; doar introducerea spectacolului a fost extraordinar de frumoasă, antrenantă și cu adevărat inspirată; tot ce a urmat a fost controproductiv: modificări de succesiune a numerelor muzicale, suprimarea unora, inversarea altora, soluții teatrale forțate, artificiale și mai ales precipitate nefiresc, gaguri deplasate, transformarea naivă și neverosimilă a unor personaje și a relațiilor dintre ele; astfel s-a alterat atât unitatea compactă a desfășurării cât și atmosfera potrivită. Mă opresc cu analiza critică aici deoarece am în preparare publicarea unui lung studiu despre regia în operă și operetă în viitorul foarte apropiat. În această montare în care alternau unele momente simpatice cu foarte multe artificiale și stângace, s-a gustat suculent scena și duetul Carla (Camelia Rădulescu) – Pelikan (Valentino Tiron) din actul al treilea când, după un dialog foarte frumos și amuzant nuanțat între cele două personaje, a urmat un duet cu un schimb antrenant de fraze perfect calibrate situației și muzicii superbe ale unei scene din opereta ... Das Hollandweibchen (Fetița olandeză) ... compusă de Kalman în 1920 după Silvia și înainte de Baiadera. După îndelungi căutări în creația compozitorului, Camelia Rădulescu a făcut această descoperire pe care a încadrat-o perfect în actul al treilea ridicând cota spectacolului în materie de bucurie muzicală, antren și bună dispoziție. Iată că o inovație poate fi de mare succes dacă este făcută cu un gust artistic bine integrat în specificul contextului muzical și literar. O notă foarte admirativă pentru costumele realizate de Doina Levința.

Vineri 6 martie 2026 reveneam în sala teatrului pentru un spectacol cu VOIEVODUL ȚIGANILOR de Strauss preluat de TVR Cultural pentru ulterioara programare pe post așa cum s-a făcut și cu celelalte titluri ale stagiunii. Sub bagheta dirijorului Constantin Grigore cu admirabil spirit muzical și teatral orientat către cele mai fine și subtile detalii muzicale ale desfășurării, a dirijorului de cor excelent Aurel Muraru, cu coordonarea scenică a talentatului Valentino Tiron, coregrafia realizată de marea balerină Andreea Constantinescu Fuciec și în scenografia foarte frumoasă și onorant corespunzătoare partiturii și libretului realizată de Elisabeta Făcăianu, a evoluat o prestigioasă distribuție: Andrei Pleșca (Barinkay) tenor liric spinto de factură operistică a evoluat într-un admirabil crescendo de la o stagiune la alta a emoționat și încântat publicul cu prezența scenică frumoasă, actoria densă, robustă, cu o vocalitate de amploare pliată expresiv pe toate detaliile rolului iar la finalul ariei din primul act a emis un do2 natural impresionant și entuziast aplaudat; Patricia Seymour (Saffi) a dat dovadă de o probă de grandioasă virtuozitate vocală demnă de operă cu o tehnică solidă și un estetism de mare profunzime, nuanțând poetic în unele momente și energic în altele cu demnitatea unei autentice artiste; vocalitatea personajului se exprimă în multiple dimensiuni de soprană dramatică, lirică, de agilitate, de coloratură cântând și jucând mult, intens, generos, total; Cristina Trandafir (Czipra) voce de mezzosoprană de mare calitate cu profunzimi în zona de contraltă și cu nuanțe de mare relevanță expresivă pentru personaj atât în cânt cât și în actorie; Gabriela Daha (Arsena) excelentă artistă cu vocalitatea unei perfecte soprane de coloratură emițând supra acute uimitoare; foarte convingătoare interpretarea de actriță perfect integrată în spiritul comediei spectacolului; Daniel Găină Cojuharov (Ottokar) simpatic, verdic, credibil și plin de nuanțe cântate și jucate prin care a realizat un personaj complex de mare succes; Florin Ganea (Zsupan) s-a impus prin vocalitatea sa cu sonoritate amplă și timbru dens, cu un potențial expresiv cantabil și declamat prin care personajul său a fost convingător, amuzant, simpatic și iubit de public; Mioara Manea Arvunescu (Mirabella) o primadonna rafinată care conferă forță, distincție dar și comicitate densă și subtilă unui personaj de duenă înnobilat la maxim în totalitatea detaliilor vocale și actoricești; Anton Zidaru (Carnero) a creat un personaj dezvoltând un umor fin, subtil și amuzant care m-a făcut să râd copios de parcă aș fi urmărit această piesă pentru prima dată; Marius Mitrofan (Homonay) a dat viață colonelului de husar cu distincție, dinamism interpretativ foarte bine integrat în frazarea vocală și în actoria unei teatralități distinse și convingătoare. La final publicul, în picioare, a aplaudat cu entuziasm un spectacol care a bucurat la superlativ; iar programarea la TVR Cultural a prilejuit bucuria publicului din toată țara și din străinătate.

Peste trei săptămâni a avut loc reluarea unei producții cu opereta SILVIA de Kalman a cărei premieră avusese loc în toamna anului ... 2009; a revenit după aproape două decenii o producție aberantă în ceea ce privește regia (Kerényi Miklós Gábor zis și Kero, scenografia (Csörsz Khell), costume (Fanni Kemenes, Gabriela Kiss) adaptarea libretului (István Kállai și același Kerényi Miklós Gábor zis și Kero), indicațiile interpretative asupra soliștilor și impunerea unor tempi anti muzicali și antiartistici pe care, cu mare greutate sufletească și durere profesională au fost acceptați de către dirijorii teatrului Alexandru Ilie și Constantin Grigore, muzicieni, artiști și dirijori de mare valoare obligați forțat unui compromis nepermis față de partitură. Dar și dirijorul corului Aurel Muraru, excelent profesionist, a fost pus în dificultate din cauza eliminării tuturor vocilor de baritoni și bași corul transformându-se într-un grup ciuntit și ineficient față de exigențele partiturii; această reducere a corului a fost impusă de regizor fără nici-un fel de logică muzicală și teatrală, un capriciu care s-a integrat în aberanta concepție în baza căreia cântăreții și actorii au fost obligați să șarjeze urlând replici absurd adaptate, să se agite ilogic față de muzică și libret, să se trântească pe jos, actorii din rolul lui Boni să facă fel de fel de acrobații inutile mesajului muzical și teatral al acestei capodopere a lui Kalman masacrată inconștient chiar de o echipă de unguri de la Budapesta. M-am mirat că Radu Petrovici, managerul general de atunci, contrabasist în orchestră cu experiență îndelungată, cunoscător al partiturii și libretului a acceptat aceste aberante modalități de tratare regizorală, muzicală și teatrală.

Interpreții rolurilor principale – Silvia: Mihaela Alexa / Rodica Ștefan, Stazi: Daniela Bucșan / Cristina Popa, au fost puși la o foarte grea încercare reușind să depășească aceste dificultăți cu bravura și experiența lor artistică.

Tinerii interpreți ai rolului Edwin au fost tenorii Octavian Ene (prezență scenică frumoasă dar impostația vocală de canto liric afectată recurgând la un mod de a cânta ca la muzica ușoară; i-am recomandat să studieze pentru regăsirea impostației sale frumoase de acum doi ani) și Dumitru Temu (tânăr student la canto la UNMB, originar din Chișinău, a reușit să reziste tuturor dificultăților impuse de regie datorită vocii sale robuste de tenor liric spinto de mare viitor dacă va continua să studieze constant). Nu întâmplător, tenorul George Vîrban, artist foarte valoros al teatrului și care era așteptat să intre la primul spectacol de premieră a preferat să intre ... al treilea ... după ce s-a încheiat activitatea echipei de realizatori și să onoreze arta și publicul cu personalitatea sa puternică și orientată cu alte criterii și principii artistice ... Mi s-a spus că a realizat un personaj interesant pe care îl voi urmări în viitor.

Cei doi tineri interpreți ai rolului Boni Vlad Corb și Victor Ion, deși băieți tineri, simpatici și cu prezență scenică frumoasă, au realizat niște roluri caricaturale, în afara spiritului lui Kalman și al acestei capodopere; am convingerea că, într-un alt context regizoral, ar fi realizat interpretări excelente.

Veteranii în respectivele roluri Feri von Kerekes: Victor Bucur / Cătălin Petrescu, Leopold Maria: Marius Mitrofan / Anton Zidaru, Miska: Daniel Găină Cojuharov / Orest Pîslariu Ranghilof s-au străduit și au reușit într-o măsură considerabilă să compenseze situația cu demnitatea talentului lor ceea ce am apreciat cu bucurie.

O notă aparte interpretelor rolului Anhilte: Amelia Antoniu și Mioara Manea Arvunescu care, în cânt, actorie și dans, au realizat cele mai reușite scene ale spectacolului; sunt singurele scene în care interpretarea muzicii a fost susținută conform partiturii, la tempoul corespunzător. 

Publicul, dornic de muzica lui Kalman, încântat de bravura soliștilor teatrului a manifestat un entuziasm aplaudând muzica și interpretarea artiștilor dar comentariile pe care le-am ascultat în foaier au fost nefavorabile regiei și aspectelor subliniate de mine.

Despre această regie de la SILVIA ca și despre regia la PRINȚESA CIRCULUI mă voi referi mai amănunțit în studiul pe care îl voi publica despre regia în teatrul liric de opere și operetă.

Sâmbătă 4 aprilie 2026 m-am bucurat să asist la Gala extraordinară Sumi Jo și George Vîrban despre care am scris cu entuziaste elogii în recenzia accesibilă la link-ul următor.

Gala extraordinară Sumi Jo și George Vîrban

Spre finalul stagiunii, vineri 19 iunie 2026, am asistat cu bucurie și încântare la spectacolul cu ȚARA SURÂSULUI de Lehar într-o producție care figurează în repertoriul teatrului de mai multă vreme și am speranța că va fi reprogramată mult mai frecvent; în stagiunea trecută, aceasta a fost ... unica reprezentație ... Este un spectacol foarte frumos, cu inovații scenice și teatrale bine venite și cu repere moderne ancorate cu măiestrie în marea tradiție a operetei clasice în deplină fidelitate față de muzică, libret și față de mesajul artistic și uman. Regia a fost asigurată de Anda Tăbăcaru, personalitate artistică excepțională, dotată cu un simț magistral al concepției regizorale excelent elaborată și admirabil pusă în aplicare cu artiștii sub semnul sensibilității profunde și al eleganței rafinate; toate regiile sale m-au încântat și m-au făcut să mă bucur plenar de valorile muzicale, teatrale și scenice ale artiștilor pe care i-a stimulat și coordonat perfect. La această producție, Anda Tăbăcaru a avut un excelent colaborator asistent de regie în persoana lui Cătălin Voineag, un tânăr foarte talentat și foarte bine pregătit și care a activat la TNOMID în anii trecuți realizând regia la unele producții interesante dintre care una se menține în repertoriu: VICTORIA ȘI-AL EI HUSAR de Paul Abraham (2017) în care a preluat evolutiv, modern, elegant, eficient concepția regizorală semnată de George Zaharescu, LILIACUL de Strauss (2019), CENUȘĂREASA (2020) operă pop de Gian Paolo Mazzoli, Oliviero Lacagnina și Mario Melicagli, adaptare după Charles Perrault, Gala Extraordinară a Operetei Românești (2017), Festivalul Ion Dacian (1017, 2018, 2019). Scenografia și lighting design a fost asigurată magnific de Cătălin Ionescu-Arbore stabilind o perfectă concordanță cu concepția regizorală în slujba grandioasei desfășurări scenice a muzicii și a teatralității libretului. Coregrafia realizată de Mălina Andrei s-a sincronizat perfect. Când echipa de realizatori este formată din oameni competenți, dotați, talentați, pricepuți, cu o cultură muzicală și teatrală profundă, devine o adevărată sărbătoare a bucuriei. În acea seară datorită acestor minunați realizatori și a garniturii splendide de artiști – cântăreți, actori, cor și balet – am simțit cu adevărat fiorul sărbătoresc al jubileului de 75 de ani de existență a instituțională a teatrului. 

În rolul prințului Sou Chong, tenorul George Vîrban a realizat o creație impresionantă ca frazare vocală de autenticitate operistică și ca interpretare expresivă în cânt și în teatralitate; lirismul său plin de patos a definit în cele mai mici detalii personajul său complex și intens; iar nuanțările dramatice și accentele culminante ale partiturii au reprezentat momente ale unui succes personal triumfal în arii și duete culminând cu celebra arie Tu ești iubirea mea care a entuziasmat întreaga sală.

Admirabila soprană Patricia Seymour a dat viață fascinantă și impresionantă personajului Lisa; prezența scenică frumoasă, încântătoare, duioasă în anumite momente, a reprezentat o împlinire a bravurii sale vocale tehnice și estetice magistral împlinită într-o vocalitate care cuprinde lirism de linie și de agilitate, robustitate de soprană lirică spinto mergând până la soprana dramatică; recitativele intense, încărcate de teatralitate, ariile, duetele, au fost pentru minunata soprană momente de adevărată tensiune sufletească exprimate prin cânt, actorie, mișcare demnă și grațioasă și dans elegant. În scena din actul al doilea după recitativul dramatic S-a terminat ... a interpretat aria Mi-e dor să mai văd iarăși țara mea cu impresionantă forță sonoră și timbrală într-o frazare cu salturi de la registrul centro-grav la zona de pasaj și culminând în fraza finală cu un do3 natural emis viguros și cu profundă expresivitate în ceea ce se consideră a fi momentul culminant al primadonnei din această capodoperă.

Soprana Mediana Vlad a interpretat rolul Sikkima cu elegantă gingășie îmbinând lirismul cu comedia, frazarea vocală impecabilă cu dansul și mișcarea scenică formând un cuplu foarte reușit cu Daniel Găină Cojuharov admirabil interpret al lui Gustav și al cărui farmec personal se bucură deopotrivă de simpatia publicului și a colegilor.

În rolul Unchiului Thondup, Orest Pîslariu-Ranghilof a realizat un personaj foarte intens și impresionant prin multitudinea momentelor expresive ale declamației și a le limbajului mimic. Iar în rolul Feldmareșalului, tatăl Lisei, a conturat un personaj demn, nobil, elegant, jovial și spiritual stimulând cu talent carismatic atmosfera scenelor sale pline de umor și simpatie.

În alte roluri de mai mică întindere dar de mare importanță artistică i-am admirat pe Marina Stanciu (Pasărea Luan), Oana Rusu (Eunucul), George Matei (Generalul), Arnold Mack (Marele Preot), Marius Meragiu (valetul), Bogdan Ardeleanu (Tachi), Cătălin Cocheș (Sou Chong după 30 de ani), Carmen Anghel (Lisa după 30 de ani) Ștefan Băloi (Fiul lui Sou Chong) și Carmen Angheloiu, Ileana Lenghel, Ana Maria Racu, Aurelia Tudor (cele patru admiratoare). Fiecare dintre acești artiști s-a străduit să ofere desfășurării momentele lor cu dăruirea talentului lor și de aceea am dorit să-i omagiez pe toți.

ȚARA SURÂSULUI ca și VOIEVODUL ȚIGANILOR sunt operete ale căror construcție și dificultate vocală și muzicală le situează în rândul capodoperelor de operă iar cuplurile de protagoniști au roluri de anvergura celor de operă. Sandor Barinkay are analogii cu roluri precum Manrico, Radames din Verdi ori wagnerianul Siegmund iar Saffi este tot atât de complexă și dificilă precum Aida și Isolde; Lisa este susținută de o vocalitate amplă și complexă precum Violetta Valery din Traviata sau Tosca iar Prințul Sou Chong are analogii cu Calaf. 

Marele meu prieten Ludovic Spiess care începuse cariera în operetă cu foarte multe roluri, mi-a mărturisit că a reușit să realizeze vocal, muzical și scenic rolul Calaf cântându-l în cele mai mari teatre ale lumii culminând cu Scala din Milano alături de Birgit Nilsson, datorită uceniciei sale din prima tinerețe în rolul Sou Chong în regia Maestrului Ion Dacian pe care, ca și mine, l-a iubit și l-a purtat în suflet cu toată dragostea și admirația. 

ION DACIAN

În aceste două operete, la alte spectacole, am asistat la succese extraordinare prin interpretări de referință oferite de excelentele soprane Doina Scripcaru, Mihaela Alexa, Rodica Ștefan și de tenorii Mihai Urzicana și Daniel Madia, acesta din urmă în arii interpretate în concerte și recitaluri. Se cuvine să-i numesc cu toată afecțiunea și admirația în acest eseu dedicat jubileului aniversar al teatrului.

La final, dar nu în ultimul rând, aș dori să omagiez cu un laudatio bine meritat acel foarte important compartiment de activitate ... Pregătirea muzicală ... care asigură pregătirea muzicală a corului, baletului și a soliștilor lucrând cu fiecare în parte și contribuind la acele explorări tehnice, estetice și stilistice din vocalitatea necesare așezării impostației primordiale și a construirii personajelor; datorită acestei activități cu acompaniament de pian, se poate trece ulterior la repetițiile de orchestră. Acest compartiment este format din pianiști excelenți care iau parte și la recitaluri și contribuie fundamental la ... Pregătirea muzicală ... așa cum se intitulează compartimentul lor și din care fac parte: Gönul Aptulà, Adina Cocargeanu, Crinela Barbu, Andreea Dobia, Marius Groza și Alexandru Mihai Burcă, acesta din urmă pianist, compozitor, dirijor, profesor universitar asociat și Doctor în Muzică la UNMB.

Am trăit o bucurie entuziastă să urmăresc conducerea muzicală a excelentului dirijor și muzician care este Alexandru Ilie care a conferit uverturii somptuoase o grandioasă lectură dirijorală continuând apoi să urmărească fiecare scenă cu un rafinat spirit al dozajului tempilor și nuanțelor orchestrale în slujba mesajului lui Lehar cu demnitatea profesionalismului său magistral. În urmă cu zece zile primise decizia de numire în calitate de manager general al teatrului și, în entuziasmul succesului din acea seară, i-am dorit și i-am menit o deplină reușită în munca sa devotată pentru Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian.

ION DACIAN ... în Operetă și Musical ...

ION DACIAN

Peste câteva zile se vor împlini trei sferturi de veac de la fondarea Teatrului de Stat de Operetă din București care astăzi se numește Teatrul Național de Operetă și Musical ION DACIAN.

Teatrul de Stat de Operetă (demolat în anul 1987)

În seara zilei de 7 noiembrie 1950, în vremuri istorice tulburi, agitate, frământate, un grup de mari artiști – dirijori, regizori, coregrafi, cântăreți, actori, balerini – o generație de intelectuali care încercau și reușeau să supraviețuiască artistic, cultural și chiar spiritual, obținuseră o victorie importantă: inaugurarea prin decizia guvernamentală de instituționalizare a Operetei din capitala țării și înființarea Teatrului de Stat de Operetă.

Inaugurarea avea loc cu premiera unei producții ale operetei VÂNT DE LIBERTATE de Dunaevski.

Oameni dăruiți cu talent, curaj și spirit întreprinzător obținuseră extraordinara victorie în urma unor demersuri bazate pe sinceritate, convingere și dăruire dedicate mesajului de artă aducător de bunăstare ... cel puțin ... sufletească și morală ... în acele vremuri încercate ... Opereta ca gen artistic aducea pe scenă sentimente, relații umane între personaje excepționale, lirism, dramatism, comicitate; un mesaj de artă și viață în a cărei complexitate intra foarte greu politica vremii. Era o oază de cultură și de moduri și maniere de viață miraculos detașată de contextul social politic al acelor vremuri. 

ION DACIAN

Acea generație de artiști era benefic și miraculos dominată de ION DACIAN (Saschiz, Judeţul Mureş, 11 octombrie 1911 – Bucureşti, 8 decembrie 1981) personalitatea cea mai complexă și mai fascinantă din istoria universală a genului de operetă. La această concluzie am ajuns după patru decenii de carieră internațională interdisciplinară de medic și muzicolog dedicat vocii vorbite și cântate în toate genurile artistice. Am analizat și aprofundat toate personalitățile artistice din toate școlile naționale de operetă ale lumii și mă bucur că Maestrul Operetei Române onorează la cel mai înalt nivel Patrimoniul Artistic Românesc. Cine dorește să cunoască mai în detaliu personalitatea umană și artistică a lui Ion Dacian o poate face prin lectura eseului de la link-ul următor. 

ION DACIAN ... Cavaler al Timpului dominând Vremurile

Doresc să omagiez aceste trei sferturi de veac ale Operetei noastre printr-o serie de eseuri argumentate de experiența de cunoaștere pe care am acumulat-o conjugată cu o vastă arhivă documentară. Astfel actualele și viitoarele generații vor avea posibilitatea să cunoască și să se bucure de performanțele tradiției noastre în operetă și musical.

Inaugurez această serie de eseuri cu o temă prin care voi evoca personalitatea Maestrului Ion Dacian prin contribuția sa extrem de valoroasă în dezvoltarea și evoluția genurilor de operetă și musical în primul veac din cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Da! România se poate mândri și cu faptul că cea mai valoroasă personalitate artistică a genului de Operetă din toate timpurile este un Fiu al ei. Această definire a personalității Maestrului Ion Dacian este un rezultat al aprofundării coordonatelor fundamentale ale personalității sale: intelectualul, avocatul cu doctorat în drept, muzicianul, cântărețul, actorul, partenerul, libretistul, regizorul, pedagogul, directorul manager, omul, prietenul.

Pregătirea sa complexă, vasta cultură, multiplele valențe creatoare, imensa activitate au determinat un fenomen social artistic unic în istoria operetei secolului al XX-lea.

În primul deceniu de existență al Teatrului de Stat de Operetă, Ion Dacian a fost interpretul magistral al primelor producții românești și străine; iar la unele dintre ele a fost chiar regizor lucrând cu artiștii și cu tot ansamblul.

În cel de al doilea deceniu a devenit directorul teatrului și profesor universitar de interpretare artistică la Conservatorul Ciprian Porumbescu astăzi Universitatea Națională de Muzică din București.

S-a ocupat de integrarea artistică, dezvoltarea și evoluția noilor generații de artiști de la toate compartimentele teatrului dovedindu-se un grandios explorator și inovator al fenomenului social artistic prin care a imprimat artiștilor un spirit interpretativ modern și a stimulat publicul către noi emoții și experiențe artistice. În realizarea acestor intenții artistice un prim rol foarte mare l-a jucat întâlnirea lui Ion Dacian cu Franz Lehar (1870-1948) la Viena în anul 1946 datorită lui Viktor Vladarski (1898-1981) cel mai mare impresar al tuturor timpurilor și care venea și la București destul de des la invitația Maestrului.

Ion Dacian a înțeles mersul istoriei sociale și artistice și a determinat o evoluție simultană în trei zone repertoriale: opereta clasică, opereta modernă cu inflexiuni muzicale, vocale și scenice de tranziție spre musical și musicalul. Aceste trei zone artistice erau armonizate cu mare eficiență orientându-le spre o evoluție nouă atât în repertoriul universal cât și în repertoriul românesc; a integrat în repertoriul teatrului și titluri universale moderne și, pentru a nu-și atrage ostilitatea regimului, a început cu lansarea în România a unor compozitori din țările vecine dar orientându-se asupra acelor compozitori foarte valoroși cu titluri interesante.

În anul 1960 au loc premierele a două dintre astfel de operete moderne în care mesajul era bazat pe sentimente și armonia iubirii fără nimic politic: prima a fost Vițelușul tărcat de Otto Vincze (1906-1984), compozitor maghiar talentat și inspirat cu un libret în care comedia și sentimentele se armonizau perfect iar formele muzicale ale ariilor, duetelor, terțetelor, ansamblurilor erau gustate de public; iar cea de a doua Dăruiți iubitelor lalele de Oskar Sandler (1910-1981), compozitor evreu din Kiev, dirijor și profesor de prestigiu.

Maestrul Dacian, născut la Sascâz, lângă Sighișoara, crescuse de mic copil în limba română, germană, maghiară și franceză pe care le poseda perfect și cărora, de-a lungul anilor mai adăugase limbile rusă, engleză, italiană. Afinitățile cu limba și cultura maghiară l-au ajutat să stabilească niște legături extraordinare cu Opereta din Budapesta unde a cântat frecvent timp de un deceniu repurtând mari succese alături de celebra soprană Marika Nemeth (1897-1967) pe care o invitase în câteva rânduri și la București așa cum invitase întregul ansamblu al Teatrului de Operetă de la Budapesta cu capodopera Silvia de Kalman având în fruntea distribuției în rolul Cecilia pe marea primadonă Hanna Honty (1893-1978).

În același an, 1960 după marele succes cu Lăsați-mă să cânt (1954), compozitorul și dirijorul Gherase Dendrino prezintă în premieră absolută noua sa capodoperă Lysistrata unde spiritul muzical și teatral sunt efectiv de o avangardă cu mari afinități în musical. 

Între timp, Ion Dacian, în urma invitațiilor de a cânta în Uniunea Sovietică de atunci, în Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Polonia, Republica Democrată Germană, Cehoslovacia, organiza ulterior turnee cu întreg teatrul prezentând operete din repertoriul universal dar și din cel românesc, lucrări care erau preluate apoi de respectivele teatre de operetă. După cinci ani de astfel de experiențe, Ion Dacian reușește să organizeze turnee în Italia, Austria, Germania Federală, Elveția, Belgia, Olanda unde se interpreta în limba originală Contesa Maritza, Prințesa circului de Kalman, Văduva veselă de Lehar dar și Lăsați-mă să cânt de Gherase Dendrino tradusă în limba germană. Turneele colective ca și cele individuale ale sale i-au prilejuit să cunoască noile realizări ale operetei moderne și ale musicalului gândind și organizând strategii pentru aducerea lor la București. Cu personalitatea sa puternică și popularitatea obținută prin succesele sale de public și de presă, Ion Dacian a reușit să convingă autoritățile să aprobe fondurile necesare pentru dezvoltarea Teatrului de Operetă și afirmarea peste hotare a artiștilor generației sale dovedind și un magistral spirit managerial. 

În același timp, a cultivat compozitorii români de operetă, atât pe cei ce scriau în manieră clasică tradițională cât și pe cei ce manifestau un spirit componistic novator realizând lucrări ce se aflau muzical și stilistic într-o zonă de tranzit de la opereta modernă la musical. Astfel după marele succes cu opereta modernă Rose Marie de Joseph Friml din 1962, capodoperă unde se îmbină modernismul operetei cu inflexiuni de musical, alte premiere absolute ale unor mari compozitori români și străini au oferit publicului noi emoții și trăiri ale mesajului unei operete moderne care avea să pregătească terenul pentru evenimentul musicalului. Aceste premiere absolute românești au fost: Întâlnire cu dragostea de Nicolae Kirculescu (1962), Anton Pann de Alfred Mendelsohn (1963), Târgul de fete de Filaret Barbu (1964) absolut novator după primele sale succese cu Ana Lugojana (1951) și Plutașul de pe Bistrița (1956), după care a urmat Suflet de artist (1964) de Henri Mălineanu și Ion Vasilescu. 

Protagoniștii premierei absolute cu Secretul lui Marco Polo (4 noiembrie 1966) de la stânga la dreapta: Ion Dacian, Valeria Rădulescu, Tamara Buciuceanu, Marica Munteanu, Bimbo Mărculescu

La 4 noiembrie 1966 are loc un eveniment cu totul deosebit: premiera pentru România a operetei Secretul lui Marco Polo de Francisc Lopez (1916-1995) o operetă cu ritmuri antrenante, moderne, cu forme muzicale ingenios integrate în contextul stilistic al unei capodopere care se afirma ca un adevărat musical sub toate aspectele. Ion Dacian văzuse această operetă foarte modernă la Paris, la Théâtre du Châtelet, având ca protagonist pe marele artist Luis Marianò (1914-1970) cu care era foarte bun prieten și prin care l-a cunoscut și pe compozitorul Francisc Lopez; cei doi au fost foarte încântați față de ideea lui Ion Dacian de a prezenta opereta la București în limba română și au venit personal la premieră. A fost un succes extraordinar; în regia lui Nicușor Constantinescu, sub bagheta lui Liviu Cavassi și în coregrafia realizată de Elena Penescu-Liciu, au evoluat Ion Dacian, Valeria Rădulescu, Marica Munteanu, Bimbo Mărculescu și foarte mulți alți actori și cântăreți în numeroasele roluri; producția a ținut afișul timp de ... două decenii și în distribuție au intrat foarte mulți alți artiști. 

ION DACIAN (Profesorul Higgins) - MY FAIR LADY, 1968

Doi ani mai târziu, la 8 mai 1968, în regia lui Ion Dacian care interpreta și rolul Profesorului Higgins având-o ca parteneră în rolul Eliza Doolittle pe marea artistă Cleopatra Melidoneanu, avea loc premiera musicalului My Fair Lady de Frederick Loewe (1901-1988). Pentru cine dorește să afle povestea completă a acestui grandios eveniment și contribuția decisivă a lui Ion Dacian, poate consulta eseul de la link-ul următor. 

ION DACIAN (Higgins), CLEOPATRA MELIDONEANU (Eliza) - MY FAIR LADY, 1968

MY FAIR LADY ... la o jumătate de secol în România ...

Producția cu My Fair Lady în regia Maestrului Ion Dacian a cunoscut o glorie neîntreruptă timp de ... trei decenii ... 1968-1998 ... 

Toni Buiacici, Ion Dacian, Valeria Rădulescu - SOARELE LONDREI, 1971

La 26 decembrie 1970 are loc premiera absolută a operetei Soarele Londrei de Florin Comișel (1922-1985) care, la un deceniu și jumătate de la Culegătorii de stele (1954), oferă publicului o creație foarte modernă de operetă – musical al cărui libret fusese realizat de regizorul Nicușor Constantinescu pornind de la drama Kean de Alexandre Dumas. 

Dirijorul CONSTANTIN RĂDULESCU

Sub bagheta marelui dirijor Constantin Rădulescu, Ion Dacian realizează o creație interpretativă extraordinară în fruntea unor distribuții în care se alternau sopranele Adriana Codreanu, Valeria Rădulescu, Lilli Dușescu, Ștefi Pârvulescu dar și Cleopatra Melidoneanu, Mireille Constantinescu, Daniela Diaconescu, împreună cu cele două mari subrete Valli Niculescu și Constanța Câmpeanu. 

La cinci luni după acest eveniment, la 6 mai 1971, sub directoratul Maestrului Dacian, are loc premiera absolută a primului musical românesc Se mărită fetele de George Grigoriu și a cărui frumoasă poveste v-o ofer la link-ul următor. 

SE MĂRITĂ FETELE ... primul musical românesc ...

În toamna anului 1971, Maestrul Ion Dacian, lasă direcția teatrului continuând să fie activ ca regizor și tenor în unele piese din repertoriul său ... și, în acest context comemorativ al Operetei bucureștene ... nu doresc să fac alte comentarii din toate cele pe care le-am aflat și chiar trăit la vremea respectivă ...

În deceniul directoratului său – 1961-1971 – Maestrul Ion Dacian a creat, prin armonizarea celor trei zone repertoriale – opereta clasică, opereta modernă tranzitorie către musical și musicalul autentic – condițiile favorabile dezvoltării artiștilor și pregătirii publicului pentru afirmarea genului de musical la paritate cu genul operetei clasice. Astfel, în cele trei stagiuni cât a mai fost activ în teatru până în 1974, Ion Dacian a continuat să se implice prin îndrumările sale oferite noilor generații antrenate simultan în operete clasice, moderne și musical.

ION DACIAN cu dirijorul și compozitorul LIVIU CAVASSI

La 10 octombrie 1973, a avut loc premiera musicalului Mătușa mea Faustina de Liviu Cavassi și Doru Butoiescu; regia: Ion Lucian; dirijor: Liviu Cavassi; interpreți: Adriana Codreanu, Cleopatra Melidoneanu, Cornel Rusu, Constanța Câmpeanu, Toni Buiacici; s-a reprezentat patru stagiuni între anii 1973 – 1977.

La 29 martie 1974, a avut loc premiera musicalului Oklahoma de Rodgers; regia: George Zaharescu; dirijor: Liviu Cavassi, Mircea Luculescu; interpreți: Constanța Câmpeanu, Elizeu Simulescu, Valli Niculescu, Marica Munteanu; s-a reprezentat timp de peste un deceniu. 

ION DACIAN

Ion Dacian emana eleganţă maestoasă, prestigiu impunător, căldură afectivă în relaţiile cu oamenii sub semnul generozităţii. Născut şi crescut sub Imperiul Habsburgic, afirmat sub Regatul României, s-a desfăşurat în România Comunistă proclamând şi apărând valori artistice absolute indiferent de orientarea lor în contextul dificil al conformismului din acele vremuri pe care le-a dominat cu calmul său legendar aureolat de fascinantul surâs al filosofiei sale existenţiale. Inteligenţa extraordinară, sensibilitatea profundă, tenacitatea răbdătoare, munca permanentă cu el însuşi, au făcut din talentul lui Ion Dacian o genială personalitate artistică în care rostirea şi cântul s-au unit în sublima glăsuire a trăirii sufleteşti. Mesajul artistic plin de încărcătură spirituală continuă să trăiască prin nemurirea Verbului Vocal al celui care rămâne în istorie onorând cu numele său legendar Teatrul Național de Operetă și Musical ION DACIAN.