Melidoneanu Cleopatra ... Maria ... (de aici acel afectuos ... Mimì ... pentru cei din familie, pentru prieteni și colegi și pe care, treptat, l-a preluat și publicul cu afecțiune și admirație) s-a născut la la București, într-o familie intelectuală de elită; părinții și bunicii erau oameni de cultură care iubeau muzica și cântul. Tatăl său, Grigore Melidoneanu (1909 - 1965), cu ascendențe armenești, a fost funcționar superior deținând funcția de director general la CASBI și ulterior la Institutul General de Asigurare al Funcționarilor Publici; era un om cult, rafinat, cunoscător de muzică, pe care o și practica prin faptul că studiase pianul, dar și un poet afirmat care publicase două volume de poezii: ”Lumina vie” publicat la Editura Cartea Românească din București în 1943 prefațat de Tudor Arghezi și ”Bat apele” publicat la Editura Socec din București în 1947. În prefața de la primul volum, Tudor Arghezi face o constatare în legătură cu autorul: După citirea paginilor cuprinse în coperta de azi, am cunoscut pe cel ce semnează. Vârsta lui, care nu mai e a unui adolescent, mi-a explicat până la un punct, în afară de creația evidentă, rotunjirea expresiei și drumul scurt al unei idei până la împlinirea ei elegantă.
Când am citit frazele lui Arghezi am rămas fascinat de perfecta corespondență între talentul expresiv poetic al tatălui și cel de mai târziu în vocea cântată a fiicei care avea să devină o mare artistă. Esența acestei corespondențe - rotunjirea expresiei și drumul scurt al unei idei până la împlinirea ei elegantă - este o adevărată efigie de principialitate artistică a primadonnei Cleopatra Melidoneanu de mai târziu. Grigore Melidoneanu a supravegheat foarte atent educația completă și complexă a celor două fiice ale sale: literatură, limbi străine și muzică, mai ales studii de pian. Mimì, era mai puțin atrasă de pian dar totuși studiul lui i-a stimulat atât dezvoltarea muzicalității cât și a vocii ale cărei aptitudini se manifestau spectacular încă de la frageda vârstă a copilăriei. În timpul studiilor, mai întâi la Liceul ”Regina Maria” și apoi la Liceul ”Gheorghe Lazăr” din București, dezvoltarea naturală a vocii, muzicalitatea și frumusețea din ce în ce mai pregnantă a fgurii sale, determină alegerea studiilor pentru o carieră artistică. Primele îndrumări în canto le primește de la soprana Selma Hollinger, soția marelui matematician și autor de manuale Abraham Hollinger (1905 - 1985); Selma Hollinger, din generația marii artiste Arta Florescu cu care fusese colegă de studii, o inițiază în teorie muzicală și solfegiu, în cântul frumos și precis intonat. Datorită acestei trainice pregătiri, în anul 1956, este admisă la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” astăzi Universitatea Națională de Muzică din București, unde devine studentă la Clasa de Canto a eminentului artist liric și profesor, tenorul Constantin Stroescu, îndrumător al unui foarte mare număr de artiști români.
https://poenmuzicologie.blogspot.com/search/label/stroescu_senior_stilistica
Pentru Cleopatra Melidoneanu începe o intensă perioadă de muncă și afirmări solistice; în timpul studiilor de conservator, chiar din primul an, în 1956, intră în Corul Ansamblului Artistic al Sfatului Popular (denumirea oficială a acelui ansamblu patronat de Primăria Bucureștiului și care desfășura o importantă activitate artistică prezentând opere în concert cu soliști ce aveau să devină mari nume ale școlii române de operă). Frecventează Conservatorul, activează la cor unde primește și mici solo-uri; acestor manifestări li se mai adaugă recitalurile și producțiile conservatorului în cadrul cărora profilul artistic al studentei Cleopatra Melidoneanu începe să se impună.
Constantin Stroescu - Seniorul Stilisticii Vocale Românești - supraveghează foarte atent evoluția acestei studente oarecum deosebite față de celălalte. În urma unor dialoguri avute cu mari personalități artistice și pedagogice ale epocii respective și, ascultând ulterior cu mare bucurie interpretările marii artiste, am înțeles în ce consta deosebirea față de ceilalți colegi de generație: Cleopatra Melidoneanu era o voce de soprană de tip Falcon cu un timbru închis la culoare, o întindere de soprană lirică dar cu o anumită potență sonoră de mare încărcătură timbrală manifestată în zona centrală și centro-gravă a ambitusului.
https://poenmuzicologie.blogspot.com/search/label/falcon_vocalitate
Unii profesori ai clasei de canto erau tentați să o considere mezzosoprană și chiar se declanșaseră contradicții în cancelarie. Constantin Stroescu, grație experienței sale și a culturii vaste teoretice și practice acumulate în peregrinările sale prin lume, a înțeles identitatea vocală a studentei sale care nu se putea acomoda vocalității de mezzosoprană și nici celei de soprană dramatică de anvergură; i-a cultivat un lirism central de linie elegantă și cu elasticizarea unor agilități prin care a conferit suplețe unei voci ce se profila într-o coloană sonoră amplă foarte consistent timbrată; această intensă cultivare a liniei centrale îi va favoriza o admirabilă dezvoltare a vocii vorbite și cântate atât de necesară repertoriului de operetă pe care îl va aborda mai târziu în carieră; sensibilitatea dezvoltată în familie de Cleopatra Melidoneanu și stimulată de cultura intensă a educației primite, i-a conferit aptitudini și disponibilități estetice care corespundeau exigențelor stilistice ale lui Stroescu. Esența acelei constatări făcute de Arghezi - rotunjirea expresiei și drumul scurt al unei idei până la împlinirea ei elegantă - în poetica tatălui său, Grigore Melidoneanu și automat insuflată fiicei prin educație, se regăsea în principiile stilistice ale Maestrului Stroescu bazate pe omogenitatea rotundă a expresiei elegant împlinită și în perfectă aderență stilistică la autor.
Studenta asimilează cu mare eficiență toate învățăturile primite iar la absolvire, în anul 1961, este repartizată solistă la Opera din Cluj; nu se prezintă la post fiind foarte atașată vieții de familie și societății bucureștene; continuă activitatea la Corul Sfatului Popular. La momentul oportun, Destinul se manifestă puternic în viața viitoarei artiste; o prietenă îi sugerează ideea de a aborda Opereta și, în urma vizionării unor spectacole, această idee devine o preocupare serioasă; prezentându-se la Teatrul de Operetă pentru informații asupra unor eventuale audiții, se întâlnește cu marele regizor al genului, Nicușor Constantinescu care o remarcase în acea vreme cu admirație și interes artistic; auzind că ea ar dori să intre la Operetă, o prezintă imediat directorului de atunci al teatrului, baritonul și regizorul Barbu Dumitrescu care lucra la punerea în scenă a operetei ”Rose Marie” de Friml; avea nevoie de o anumită voce și figură scenică pentru ... personajul Wanda ... o tânără indiană, rol care solicită frumusețe scenică, farmec, prospețime și o voce cultivată pentru o arie destul de dificilă ... La vederea tinerei absolvente de conservator, Barbu Dumitrescu exclamă: Iat-o pe Wanda! Se organizează rapid o audiție pentru verificarea pregătirii vocale și muzical artistice față de specificul exigențelor operetei și ... Cleopatra Melidoneanu devine solistă, la început angajată cu o jumătate de normă. Intră imediat în angrenajul repetițiilor pentru premiera noii producții a teatrului.
Astfel realizează debutul absolut cu rolul Wanda la 2 martie 1962 cu prilejul premierei operetei ”Rose Marie” de Friml, singură pe rol, într-o garnitură artistică de mare prestigiu din care făceau parte: Barbu Dumitrescu (regizor), Gherase Dendrino și Mircea Ionescu (dirijori), Constantin Rădulescu (maestru de cor), Elena Penescu-Liciu (coregrafia), George Voinescu (decoruri și costume), Lidia R. Mihail (asistent de regie), Aurel Grigoraș (asistent de maestru de cor), Theodor Sibiceanu, Gheorghe Boldeanu și Alfred Horvath (corepetitori excelenți care asigurau pregătire muzicală); artiști de mare valoare ai teatrului interpretau numeroasele roluri: Silli Popescu, Lucia Roic, Lilli Dușescu, Valeria Rădulescu (Rose Marie), Mircea Nemens, Anton Negoițescu (Jim), Virginica Romanowski, Cella Tănăsescu, Constanța Câmpeanu (Jeannette), Bimbo Mărculescu, Emil Popescu, George Hazgan (Herman), Lia Turowski, Valli Niculescu (Ethel), Nae Roman, Silviu Gurău, Emil Popescu (Mallone), N.Ionescu-Dodo, Iancu Groza (Hawley), Dușan Bugarin (Vulturul Negru). Premiera are un succes foarte mare de public și de presă și acest titlu rămâne permanent în repertoriul teatrului timp de un deceniu și ar mai fi continuat să rămână dacă, în urma unei temute ... plenare din primăvara anului 1971, nu s-ar fi decis epurarea repertoriilor teatrelor de anumite piese ”nepotrivite”; această operetă era considerată prea americănească.
Pentru Cleopatra Melidoneanu, debutul absolut reprezintă un foarte mare succes personal într-un rol în care etala vocea, talentul tinereții proaspete dar și o frumusețe scenică spectaculară. Cariera sa începea sub cele mai bune auspicii, la începutul deceniului cel mai glorios din istoria Teatrului de Operetă din București sub majestuoasa dominanță a marelui artist Ion Dacian care avea să preia și direcția chiar în acel an. Între timp Cleopatra Melidoneanu este distribuită într-o premieră absolută românească într-un rol în care avea să se alterneze cu alte primadonne ale teatrului: ”Întâlnire cu dragostea” de Nicolae Kirculescu; premiera a avut loc la 5 iunie 1962; regia a semnat-o eminentul artist Nicușor Constantinescu, dirijori au fost Mircea Ionescu și Mircea Lucescu colaborând cu Constantin Rădulescu (maestru de cor) și Elena Penescu-Liciu (coregrafia); în rolurile principale apăreau: Ion Dacian, Nicolae Țăranu, Anton Negoițescu (Dan), Lilli Dușescu, Lidia Popescu, Cleopatra Melidoneanu, Ștefi Pârvulescu (Margit), Constanța Câmpeanu, Lia Turowski (Ioana); în alte roluri, mai episodice dar consistente muzical și teatral apăreau artiști veterani (Dia Panaitescu, Elisabeta Porumbiță, Silli Vasiliu, Viorel Chicideanu, Silviu Gurău, George Groner, Bimbo Mărculescu, Toni Buiacici) și tineri care aveau să devină peste ani vedete (Valli Niculescu, Marica Munteanu, Constantin Drăghici). Tânăra soprană Cleopatra Melidoneanu acumula noi experiențe și își dezvolta talentul îndrumată și inspirată de acești artiști extraordinari.
Între timp noi debuturi o așteptau și noi prilejuri de afirmare artistică. În stagiunea următoare are loc premiera operetei ”Paganini” de Lehar în regia lui Ion Dacian, sub conducerea muzicală a lui Gherase Dendrino și Mircea Ionescu; în rolul titular, Ion Dacian secondat de Nicolae Țăranu, Petre Valentin și Anton Negoițescu; în rolul Annei Elisa apăreau Silli Popescu, Lilli Dușescu, Valeria Rădulescu, Ștefi Pârvulescu. În această operetă, Cleopatra Melidoneanu este distribuită în două roluri secundare - Rosetta și Coralina - cea de a doua fiind un personaj cu mult farmec și inetrpretând o arie de mare succes în actul al treilea; are prilejul de a se confrunta pentru prima dată cu regia lui Ion Dacian urmărindu-i fascinanta manieră de a lucra cu toți și cu el însuși.
În stagiunea viitoare, o nouă premieră prilejuiește sopranei Cleopatra Melidoneanu o nouă afirmare de mare succes: ”Prințesa circului” de Kalman, în regia lui Ion Dacian, sub bagheta dirijorilor Gherase Dendrino și Constantin Rădulescu; premiera a avut loc la 29 februarie 1964. Ion Dacian a realizat o creație extraordinară a rolului Mister X fiind urmat în distribuție de Nicolae Țăranu, Anton Ngoițescu, Ion Stoian, Ludovic Spiess; în rolul Lydiei apărea soprana Silli Popescu care, după o glorioasă carieră artistică avea să se retragă la câteva luni după premieră oferind prilejul titularizării în rol sopranei Cleopatra Melidoneanu urmată de Lucia Roic, Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, Lilli Dușescu, Ștefi Pârvulescu; în rolul Mabel apăreau Virginica Romanowski, Marica Munteanu, Elisabeta Henția și ulterior Constanța Câmpeanu, Valli Niculescu și Daniela Diaconescu. Această operetă a însemnat un extraordinar succes și s-a reprezentat permanent timp de un deceniu. Titlurile așa numite ”de forță” ale repertoriului aveau o programare foarte frecventă și, de aceea, în rolurile respective evoluau câte patru, cinci și șase distribuții. Era pentru mine, la vârsta copilăriei, foarte interesant să urmăresc mai mulți artiști pe același rol cu fascinantele comparații pe care le făceam și care aveau să devină un exercițiu extraordinar în antrenarea simțului vocilor și al interpretărilor.
Cleopatra Melidoneanu se afla la cea de a treia stagiune a sa, își cristalizase un anumit profil de primadonna și interpreta aceste roluri cu mare succes la public evoluând de la o stagiune la alta. ”Prințesa circului” îi prilejuiește și înregistrări de radio și televiziune alături de Ion Dacian ca și participarea la turneul în Italia, la Festivalul de Operetă de la Triest, în vara anului 1965 repurtând alături de Ion Dacian un spectacular succes. Este primul turneu în Italia al Operetei Române; mai aveau în repertoriu ”Vânzătorul de păsări” de Zeller; Valeria Rădulescu, Lucia Roic, Marica Munteanu, Constanța Câmpeanu alături de Nicolae Țăranu și Ludovic Spiess în rolurile cântate completau distribuțiile.
Strauss SÂNGE VIENEZ - NAE ROMAN, MARIA WAUWRINA, ION DACIAN, CLEOPATRA MELIDONEANU, VALERIA RĂDULESCU, IANCU GROZA, CONSTANȚA CÂMPEANU, CONSTANTIN DRĂGHICI
După turneul din 1965 în Italia, urmează o nouă serie de afirmări în care Cleopatra Melidoneanu face dovada evoluției sale artistice. După ”Clopotele din Corneville” de Planquette (1965) are loc premiera cu ”Logodnicul din Lună” de Künnecke (18 martie 1966), un eveniment artistic de mare noutate pentru publicul român al unui autor care a îmbinat elementele clasice ale operetei cu un modernism binevenit atât muzical cât și teatral; acțiunea antrenantă se desfășoară într-un ritm alert cu numere muzicale de mare frumusețe care devin șlagăre pentru publicul meloman; în regia lui Nicușor Constantinescu și sub bagheta dirijorului Cinstantin Rădulescu evoluează o garnitură bine închegată de artiști: Cleopatra Melidoneanu, Valli Niculescu (Julia), Constanța Câmpeanu, Ștefi Părvulescu (Hanny), Anton Negoițescu, Constantin Drăghici, Eugen Fânățeanu (Străinul I), Toni Buiacici, George Hazgan (Egon), N.Ionescu-Dodo, Petre Petrov (Străinul II) iar actorii Tamara Buciuceanu și Nae Roman delectau publicul cu talentul lor formidabil în roluri pline de haz. Cleopatra Melidoneanu realizează un personaj încântător pe care îl va interpreta de foarte multe ori timp de un deceniu; artista ilustrează prin cântul ei poezia visătoare a dragostei privind spre bucuria împlinirii finale. Aș putea spune că ... poezia visătoare ... este inflexiunea expresivă dominantă a personalității acestei mari artiste iar ... visul ... prinde aripi în cântul și interpretarea ei ... Cantilena de linie elegantă a vocalității Falcon plutește asemenea unei corăbii pe apele orchestrale ... unduitor ... și ... visător ... În duetul din actul al treilea al operetei ”Prințesa circului” rămas în Fonoteca Radio și în discurile LP realizate cu Ion Dacian, expresivitatea artistei emană un farmec aparte cântând frazele ... pare că plutesc ... și că trăiesc un vis frumos ... totu-i senin ... fermecător și luminos ...
Anul 1967 marchează cariera sopranei Cleopatra Melidoneanu prin două evenimente artistice de mare importanță ce vor prilejui succese răsunătoare atât în țară cât și în străinătate. Primul eveniment are loc la 24 februarie 1967 cu premiera operetei ”Sânge vienez” de Strauss. Ion Dacian realizează o regie fastuoasă în scenografia arhitecului Ștefan Norris și cu costumele creatoarei Elena Agapie-Stancu, culminând în actul doi cu o amplă evoluție de balet elaborată de maestra Elena Penescu-Liciu; conducerea muzicală este asigurată de Gherase Dendrino și Constantin Rădulescu; în rolul contelui Eduard de Zedlau evoluează Ion Dacian, Nicolae Țăranu, Ion Stoian într-un cuplu majestuos cu Contessa Gabriella interpretată de Adriana Codreanu, Cleopatra Melidoneanu, Lidia Popescu, Ștefi Pârvulescu.
Este o operetă cu două primadonne, cealaltă fiind Franzi Cagliari, un frumos rol de cântăreață, interpretat admirabil de Valeria Rădulescu pentru care s-a introdus în actul al doilea celebrul vals ”Voci de primăvară” în care artista desfășura o cadență finală cu un fa3 acut strălucitor; în rolul Franzi au mai cântat ulterior Lilli Dușescu, Lucia Roic și, peste ani, mai târziu, Mihaela Mijea, Valli Niculescu, Simina Ivan, Margareta Niculescu; rolul subretei Peppi a fost interpretat de Constanța Câmpeanu, Marica Munteanu, Valli Niculescu, Daniela Diaconescu în cuplu cu Joesph interpretat de Constantin Drăghici, Petre Valentin, George Hazgan, Ion Dinu; iar actori precum Maria Wauwrina, Nae Roman, completau magistral scenele de umor. Cleopatra Melidoneanu a interpretat peste un deceniu și jumătate rolul Contesei atât în țară cât și în turnee în străinătate oferind o interpretare nobilă, cu o frazare de linie elegantă și expresivități timbrale profund poetice. Am insistat asupra acestor detalii pentru a evoca atmosfera și profesionalismul artiștilor Operetei bucureștene într-o perioadă istorică și politică foarte grea dar în care reușiseseră să transforme acest teatru într-o oază de pace și de bune maniere, de muzică, dans și comedie de cea mai mare calitate.
Al doilea eveniment al anului 1967 l-a marcat premiera marelui succes ”Contesa Maritza” de Kalman, la 16 decembrie, în regia lui Nicușor Constantinescu, sub bagheta lui Constantin Rădulescu și Liviu Cavassi cărora li s-a alăturat peste câteva stagiuni Mircea Luculescu; o coregrafie extraordinară realizată de Elena Penescu-Liciu evolua împreună cu ceilalți artiști într-o scenografie fascinant de clasică și de modernă în același timp în concepția lui Ion Ipser.
În rolul titular apăreau Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, Cleopatra Melidoneanu, fiecare conturând personajul Contesei cu specificitatea vocală și artistică a personalității lor dar perfect convergente mesajului artistic; în rolul Tassillo evoluau Ion Dacian, Nicolae Țăranu, Anton Negoițescu, Eugen Fânățeanu; Lisa, rolul de subretă, era interpretat de Marica Munteanu, Constanța Câmpeanu, Valli Niculescu iar Koloman Jupan, partenerul ei, de către Bimbo Mărculescu, Toni Buiacici, Constantin Drăghici, George Hazgan; în rolul țigăncii Manja cântau Lidia Popescu, Dia Panaitescu, Ștefi Pârvulescu, Corina Bărbulescu.
În alte roluri, merită evocate creațiile pline de farmec și talent ale unor artiști precum Tamara Buciuceanu, Denise Vrancea, Lia Turowski, Mia Chirilescu, Silviu Gurău, George Groner, Iancu Groza, Tiberiu Simionescu. După câteva stagiuni, în rolul Contesei au mai intrat Lucia Roic, Lucia Țibuleac, Rodica Mincef iar în rolul lui Tassillo tenorii Dorin Teodorescu și Cornel Rusu. Însă acea triplă garnitură pregătită înainte de premieră, s-a bucurat de un extraordinar succes atât în țară cât și în străinătate în cadrul unor lungi turnee europene ale teatrului.
Deja în timpul repetițiilor la ”Contesa Maritza” începuse simultan un program intens de pregătire a unei producții ce avea să fie un extraordinar eveniment artistic: ”My Fair Lady” de Loewe sub regia lui Ion Dacian care interpreta și rolul profesorului Henry Higgins; versiunea românească a libretului a fost excelent elaborată de Vasile Timuș și Nicușor Constantinescu al cărui talent de regizor îi consimțea calibrarea replicilor pe tipul artistic și teatral al interpreților; în splendidele decoruri ale arhitectului Ștefan Norris și admirabilele costume realizate de Elena Agapie-Stancu, conducerea muzicală era asigurată de dirijorul Liviu Cavassi iar pregătirea corului de către dirijorul Constantin Rădulescu asistat de Florin Sămărescu.
Pentru coregrafie și mișcare scenică, Maestrul Ion Dacian îl solicitase pe un coregraf britanic, Michael Boyle, consultându-l și asupra stabilirii distribuirii rolurilor în urma vizionării de către acesta a tuturor artiștilor într-o serie de spectacole ale teatrului. Dintr-un total de 20 de roluri, 8 erau roluri principale; desfășurarea teatrală solicita un amplu cor și un mare număr de balerini; alegerea artiștilor pentru fiecare rol s-a făcut, ca de obicei sub direcția lui Ion Dacian, într-un mod eficient stabilindu-se câte doi sau chiar trei artiști pentru fiecare rol.
Pentru rolul Eliza Doolittle, s-au ivit unele divergențe: coregraful Michael Boyle întrevedea două artiste iar Ion Dacian era foarte sceptic; mulți din teatru se mirau chiar întrucât manifestau o înclinație asupra opiniilor britanicului considerat un mai profund cunoscător al atmosferei și tipologiei umane londoneze. Maestrul Ion Dacian s-a dovedit a fi, la propriu și la figurat, un genial ... Pigmalion ... și, prin autoritatea sa întărită de expunerea rațională și argumentată a unor criterii artistice imbatabile ilustrate cu legendarul surâs al calmului său suveran, a rostit sentința opțiunii sale pentru rol: Cleopatra Melidoneanu.
Mulți au fost mirați deoarece rolul solicită multă mișcare și comedie iar acestea erau aspecte considerate a fi caracteristice unei subrete în timp ce Melidoneanu era o primadonna de profund lirism și cu un farmec perfect corespunzător ipostazelor poetice de intensă emotivitate. Cu toate acestea, lumea știa că geniul lui Dacian trebuie să vadă adevărul și cu toții au început să mediteze și să observe desfășurările pentru a descoperi fațetele acestui ... adevăr ... pe care, inițial, l-a sesizat doar Maestrul ... Primul care s-a convins a fost marele actor Nae Roman care intepreta rolul lui Adolph Doolittle, tatăl Elizei și ... luându-și rolul de tată în serios ... o încuraja pe Mimi - Eliza din tot sufletul. Pe parcursul repetițiilor, treptat, toți artiștii teatrului și întreg ansamblul coral și coregrafic, și însăși Cleopatra Melidoneanu, și-au dat seama că alegerea Maestrului Dacian a fost extraordinară. Premiera de la 8 mai 1968 a reprezentat un succes triumfal; era primul musical reprezentat în România.
Ion Dacian a realizat o creație magistrală în rolul lui Higgins iar Cleopatra Melidoneanu, în cea de a șaptea stagiune a carierei sale, cu experiența celor nouă roluri interpretate intens și cu succes, a realizat o capodoperă artistică, vocală, teatrală, nuanțând cu umor scenele de comedie, subliniind cu poezia lirismului său momentele intens dramatice, alternând cantabilitatea cu o teatralitate splendidă și creând un personaj al cărui farmec a consacrat-o definitiv la cotele maxime ale potențialului său artistic. Cleopatra Melidoneanu, la acel moment al carierei, se lansa ca o vedetă carismatică a genului de operetă iar publicul o răsplătea cu dragoste și admirație. În celelalte roluri se aflau mari artiști care s-au integrat perfect în contextul teatral al spectacolului: George Groner (Pieckering), Nae Roman (Adolph Doolittle), Constantin Drăghici (Freddy), Tamara Buciuceanu (Mrs. Pearce), Denise Vrancea (Mrs. Higgins, mama profesorului), Mia Chirilescu (Mrs. Einsford-Hill), Gabriel Gheorghiu (Karpatini), Dia Panaitescu (Regina), Dușan Bugarin (Harry), Nelu Marinescu (Jamie), Ion Dinu (Prințul moștenitor), Petre Petrov (Cârciumarul), Eugen Savopol (Omul din Selsey), Mihail Popescu (Omul din Hoxton), Petre Teodoru (Bistander), Ștefan Teodoriu (Un locatar irascibil), Ștefan Glodariu (Lord Boxington), Corina Bărbulescu (Mrs. Hopkins).
Am evocat întreaga primă distribuție din programul de sală pentru a omagia pe acești importanți artiști ai teatrului care participau cu mare bucurie chiar în niște roluri foarte mici dar pe care le interpretau cu măiestrie realizând portrete interesante și amuzante prin care întregeau garnitura legendară a unui eveniment în premieră absolută românească. Publicul a luat cu asalt casa de bilete. ”My Fair Lady” era programat săptămânal de trei ori deci de 12 ori pe lună ceea ce însemna peste 100 de reprezentații la sediu pe stagiune cărora se mai adăugau deplasările prin țară. Succesul a fost enorm atât de public cât și de presă iar în teatru se trăia un sentiment de imensă satisfacție artistică. Cleopatra Melidoneanu avea să se identifice pentru totdeauna cu acest rol; când cineva îi rostea numele, automat era asociat personajului Eliza Doolittle. Pe lângă cele 12 spectacole cu ”My Fair Lady”, Mimi mai adăuga încă cel puțin altele patru fiindcă era nevoie și avea chiar și o justificată dorință artistică să mai cânte și alt ceva totalizând 16 spectacole pe lună; era atât de solicitată în această conjunctură artistică în cât pentru următoarele două stagiuni nu a mai fost antrenată în nici-o premieră a teatrului. Cleopatra Melidoneanu a interpretat această operetă două decenii neîntrerupt până la încheierea carierei, iar producția a durat în total trei decenii. Între timp, noi parteneri li s-au alăturat în anumite roluri: N. Ionescu-Dodo, Elizeu Simulescu, Emil Pinghireac (Higgins), Tiberiu Simionescu (Pieckring), Gabriel Gheorghiu (Adolph Doolittle), Eugen Fânățeanu, Eugen Savopol, Alexandru Ioniță, Dumitru Trandafir (Freddy), Lia Turovski, Mia Chirilescu (Mrs. Pearce), Adriana Codreanu, Coca Enescu (Mrs. Higgins), Iancu Groza (Karpatini), Ștefi Pârvulescu, Mioara Adam (Regina). În rolul Eliza Doolittle, din 1971, avea să intre și Constanța Câmpeanu urmată în timp de Rodica Truică și Mioara Manea Arvunescu.
Ultimul spectacol cu ”My Fair Lady” interpretat de Cleopatra Melidoneanu alături de marele Ion Dacian a fost ... duminică 6 ianuarie 1974 ... Îmi amintesc cu mare emoție, o emoție declanșată ulterior deoarece nimeni nu își imagina că în seara aceea, cei doi protagoniști - Dacian și Melidoneanu - se vor întâlni pentru ultima dată pe scenă în acest spectacol de mare succes ... Mimi era însărcinată în luna a șasea și avea să dea naștere fiului său, Coradin, în aprilie; la finele lunii ianuarie intra în așa numitul concediu de maternitate; miercuri 30 ianuarie, avea ultimul spectacol dinainte de concediu, cu ”Contesa Maritza”. Până la finele stagiunii, rolul Eliza Doolittle a fost interpretat doar de Constanța Câmpeanu. În septembrie 1974,chiar înaintea începerii stagiunii, la scurt timp după un voiaj în Italia împreună cu Doamna Dacian, din cauza unor intempestive probleme de sănătate, Ion Dacian anunța că încetează orice activitate artistică. Din acel moment, Mimi - Eliza a interpretat rolul său cu ceilalți parteneri. Am crescut și am trăit în atmosfera minunată a teatrului și îmi amintesc perfect cu amănunte precise și date exacte tot ce a intrat în sufletul și în mintea mea grație acestor mari artiști.
În acei ani, Teatrul de Operetă din București avea un foarte mare prestigiu datorită succeselor repurtate în turnee internaționale precedente și al participării individuale a unor mari artiști în străinătate. Impresari și directori artistici veneau și la București și așa s-a întâmplat ca să vină și impresarul Harry Mund cu directorul artistic german Stracke, acesta fiind și un reputat tenor de operetă; au solicitat lui Ion Dacian organizarea unui amplu turneu cu ”Contesa Maritza” de Kalman și ”Văduva veselă” de Lehar în limba germană; iar Dacian a propus și ”Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino tradusă în limba germană. S-a lucrat intens sub atenta îndrumare a unor profesori de germană pentru a se asigura o dicție perfectă bazată pe corecta pronunție; s-au făcut repetiții numeroase și s-au realizat astfel două turnee europene de câte trei luni fiecare în sezonul de toamnă din 1969 și 1970, în Austria, Germania, Luxemburg, Belgia și Olanda.
Cele trei primadonne - Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, Cleopatra Melidoneanu - se alternau în rolurile Contesei Maritza și al Hannei Glawari, având parteneri pe Ion Dacian, Nicolae Țăranu, Eugen Fânățeanu; Marica Munteanu, Constanța Câmpeanu, Bimbo Mărculescu, Toni Buiacici, Tamara Buciuceanu, Denise Vrancea și încă mulți alții completau restul rolurilor.
Pentru rolul plin de farmec și cu o vocalitate complexă al țigăncii Manja, s-a procedat la alternarea celor trei primadone într-o ordine inversată - Cleopatra Melidoneanu, Adriana Codreanu, Valeria Rădulescu - cărora li s-a alăturat Marica Munteanu. Într-un spirit perfect de echipă, Cleopatra Melidoneanu a acceptat cu mare bucurie rolul mic al Marioarei Lengheriu din ”Lăsați-mă să cânt” unde personajele erau numeroase. Cu prilejul acestor turnee, Cleopatra Melidoneanu avea să adauge un nou debut foarte important în rolul Hanna Glawari din ”Văduva veselă” în regia lui Ion Dacian interpretat doar în străinătate în limba germană ca și Adriana Codreanu de altfel. La București, Valeria Rădulescu se titularizase în acest rol de mai multe stagiuni preluându-l de la Silli Popescu și Dia Panaitescu care încheiaseră cariera artistică. Adriana Codreanu și Cleopatra Melidoneanu nu au mai apucat să interpreteze rolul acesta și în românește la București deoarece, în 1971, în urma acelei plenare de tristă amintire, s-a primit ordin ca și ”Văduva veselă” să fie scoasă din repertoriu împreună cu alte titluri și a lipsit publicului vreme de cinci ani după care s-a reluat într-o nouă montare.
Stagiunea 1970/1971 aduce Cleopatrei Melidoneanu noi evenimente artistice de afirmare. Sâmbătă 26 decembrie 1970 are loc premiera operetei ”Soarele Londrei” de Florin Comișel; Nicușor Constantinescu (regizor), Constantin Rădulescu (dirijor), Elena Penescu-Liciu (coregrafia), Elena Agapie-Stancu (scenografia); Florin Sămărescu (maestru de cor); marele regizor Nicușor Constantinescu este și autorul libretului și, prin talentul și profesionalismul său, realizează un perfect echilibru între structura dramaturgică a lucrării și concepția sa regizorală foarte modernă dar rafinat aservită culorii epocii; în rolul titular al marelui actor Edmond Kean evoluează Ion Dacian și Nicolae Țăranu alăturându-se ulterior Cornel Rusu; este opereta cu două primadone: una este Contesa Floria de Koefeld interpretată de Adriana Codreanu și Valeria Rădulescu cărora, ulterior, li se alătură Lilli Dușescu și Ștefi Pârvulescu; cea de a doua este Miss Anna Damby, o tânără îndrăgostită de Kean și foarte întreprinzătoare, interpretată magistral de Cleopatra Melidoneanu, rol ulterior abordat și de Mireille Constantinescu și Daniela Diaconescu; în rolul subretei Sybill se alternează Valli Niculescu și Constanța Câmpeanu, făcând cuplu cu personajul Pistol în care apar cu aplomb George Hazgan și Virgil Bojescu; numeroase alte personaje sunt interpretate de artiști foarte talentați care se bucură de disponibilitatea generoasă a partiturii și libretului, nume precum Toni Buiacici, Iancu Groza, Tiberiu Simionescu, N. Ionescu-Dodo, Ion Dinu, Gabriel Gheorghiu, Mia Chirilescu, Lia Turowski și, în mod deosebit, Bimbo Mărculescu în rolul sufleurului Salomon în care se alternează admirabil cu Silviu Gurău. Succesul este imens și această lucrare va fi frecvent reprezentată, lunar, timp de șapte stagiuni.
Joi 6 mai 1971, o nouă premieră și un nou eveniment de foarte mare importanță artistică: primul musical românesc intitulat ”Se mărită fetele” de George Grigoriu pe un libret de Angel Grigoriu și Romeo Iorgulescu; Nicușor Constantinescu realizează o regie extraordinar de modernă, elegantă, antrenantă, în perfectă simbioză cu muzica foarte frumoasă care oferă abundent arii, duete, terțete, cvartete, ansambluri, sub bagheta lui Liviu Cavassi. În rolul Camelia, soprana Cleopatra Melidoneanu aduce un nou tip de personaj realizând un adevărat moment emotiv culminant prin interpretarea ariei ”Paradisul ...”; o scriitură muzicală foarte modernă cu o configurație tonală interesantă se pliază perfect pe spiritul metaforic al unei poezii debordând ... visător ... Din nou ... visul ... domină expresia artistică a acestei artiste.
Cu prilejul acestui eveniment, se întâlnește pentru prima dată pe scenă cu tenorul Dorin Teodorescu și succesul extraordinar marchează începutul parabolei artistice a unui cuplu destinat unei frumoase epoci. Voci splendide, prezență scenică foarte frumoasă, sensibilitate și carismă, fac ca cei doi protagoniști să se impună rapid și puternic atât în această nouă lucrare cât și în cele ce vor urma; din repertoriul abordat de Cleopatra Melidoneanu până la acest moment al carierei, unica operetă interpretată de ei împreună ulterior este ”Contesa Maritza” de Kalman în care Dorin va debuta trei ani mai târziu; de asemenea, la debutul ei în ”Secretul lui Marco Polo” de Lopez, în 1966, la zece ani de la premieră, îl va avea partener tot pe Dorin; restul operetelor cântate împreună au fost noi producții în montări moderne și în care cuplul lor a repurtat un succes răsunător de public și de presă cu foarte multe apariții de televiziune și înregistrări de radio în studio dar și din spectacole. ”Se mărită fetele” este un spectacol care s-a reprezentat cu constant succes de public timp de cinci stagiuni, iar alături de cei doi protagoniști a evoluat o extraordinară garnitură de artiști precum Constanța Câmpeanu, Valli Niculescu, Tamara Buciuceanu, Ion Dinu, Virgil Bojescu, George Hazgan, Emil Popescu.
Stagiunea 1971/1972 oferă Cleopatrei Melidoneanu două roluri noi: Angèle Didier din ”Contele de Luxemburg” de Lehar în regia lui Ion Dacian; este ultima regie a lui Ion Dacian și ultima colaborare în cest sens cu Cleopatra Melidoneanu; se încheie un deceniu de activitate artistică de-a lungul căruia Cleopatra Melidoneanu acumulează o vastă experiență prin colaborarea cu directorul, regizorul, profesorul, libretistul, partenerul și ... omul Ion Dacian ... Pe acest deceniu se sprijină maturizarea artistică a următoarelor două decenii ale carierei sale. Premiera acestei operete a avut loc vineri 3 decembrie 1971 și Ion Dacian, meticulos și organizat, subtil inspirat, a preparat trei distribuții care aveau să se alterneze: prima cu Valeria Rădulescu, Nicolae Țăranu, Constanța Câmpeanu, Eugen Savopol; a doua cu Adriana Codreanu, Eugen Fânățeanu, Valli Niculescu, Virgil Bojescu; a treia cu Cleopatra Melidoneanu, Cornel Rusu, Marica Munteanu, George Hazgan; în alte roluri alți importanți artiști culminând cu Tamara Buciuceanu și Nae Roman în două creații deosebite. În duetul din actul I cu tenorul, glasul Cleopatrei Melidoneanu subliniază cu un farmec aparte atât prin culori timbrale cât și prin accente mimice motivele ... ești tu cum te-am visat ... în visul meu odat' ... Din nou visul cu farmecul și misterul lui vibrează în cântul sopranei.
Dunaewski VÂNT DE LIBERTATE - CLEOPATRA MELIDONEANU și MIRCEA NEMENS
Simultan se desfășurau repetițiile la opereta ”Vânt de libertate” de Dunaewsky a cărei premieră avea să aibe loc vineri 25 februarie 1972. Regia modernă și antrenantă a lui Toni Buiacici beneficiază de bagheta lui Liviu Cavassi. Cleopatra Melidoneanu uimește în rolul Stella datorită faptului că lirismului său deja amplu dezvoltat i se adaugă un dramatism vocal și teatral de mare forță; îmi amintesc de ovațiile și aplauzele declanșate după interpretarea unui arioso superb (”Marea cântă și ea”); partener îl are pe veteranul Mircea Nemens care intepretase rolul lui Mario și la premiera din 7 noiembrie 1950 având-o atunci parteneră pe ... Lucia Roic ... care, acum, se afla în primul rând, emoționată în fața afirmării noului val de artiști. Constanța Câmpeanu, George Hazgan, Emil Popescu și mulți alții contribuie la succesul foarte mare. Toți ceilalți artiști ai teatrului sunt în sală la acest eveniment; lipsea doar Valeria Rădulescu care se afla la Viena cu un contract pentru o producție cu opereta ”Der Zigeunerbaron” de Strauss. Se cuvine să evoc două interpretări de mare profunzime în care s-au impus doi mari artiști: Adriana Codreanu în rolul Clementinei abordat odinioară de Maria Wauwrina și Octav Enigărescu al cărui la bemol acut final în aria sa făcea să vibreze clădirea teatrului precum Petre Ștefănescu-Goangă cu peste două decenii în urmă.
În stagiunea 1972/1973 Cleopatra Melidoneanu abordează rolul Otilia, personaj dezinvolt, fermecător, care cântă, dansează și se impune atât în scenele romantice cât și în cele lirice, așa cum l-a conceput compozitorul Ralph Benatzky în opereta sa ”La Calul Bălan” și a cărui premieră la care am asistat a avut loc vineri 8 iunie 1973; admirabila regie a lui Anghel Ionescu-Arbore a beneficiat de baghetele de prestigiu ale lui Constantin Rădulescu și Mircea Ionescu; garnitura de interpeți extinsă pe parcurs cuprindea nume precum: Lucia Roic, Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, Lilli Dușescu, Liliana Pagu (Josepha), Elizeu Simulescu, Eugen Savopol, Dorin Teodorescu (Leopold), Cornel Rusu, Nicolae Țăranu, Eugen Fânățeanu (Siedler), Valli Niculescu, Constanța Câmpeanu, Marica Munteanu (Klärchen), George Hazgan, Toni Buiacici (Sigismund), N. Ionescu-Dodo, Nae Roman (Giesecke) și mulți alții; în rolul Otiliei, după Cleopatra Melidoneanu, au mai apărut Ștefi Pârvulescu, Daniela Diaconescu și Mireille Constantinescu. Un succes care a determinat programarea lunară a acestui spectacol aproape un deceniu. Îmi amintesc cum în acea seară eram la spectacol în compania Maestrului Ion Dacian și a doamnei Maria Wauwrina însoțită de buna sa prietenă, Virginia, văduva marelui artist Constantin Tănase care montase el însuși această operetă în urmă cu peste trei decenii.
În următoarele două stagiuni, Cleopatra Melidoneanu este protagonista a două premiere românești: ”Mătușa mea Faustina” de Liviu Cavassi și Doru Butoiescu (octombrie 1973) regizată de Ion Lucian sub bagheta lui Liviu Cavassi cu un mare număr de interpreți dintre care evoc pe soprana Adriana Codreanu în rolul titular și pe Dorin Teodorescu, Cornel Rusu, Constanța Câmpeanu, Daniela Diaconescu, Toni Buiacici, Liviu Bojescu; în octombrie 1974, Cleopatra Melidoneanu interpetează rolul Ioana din ”Răspântia” de Florin Comișel alături de Elizeu Simulescu, N. Ionescu-Dodo, Constanța Câmpeanu, Eugen Savopol și mulți alții.
Stagiunea următoare, vineri 20 iunie 1975, are loc premiera operetei ”Victoria și al ei husar” de Paul Abraham în regia lui George Zaharescu, noul director al teatrului, și sub bagheta lui Liviu Cavassi; în rolul titular repurtează un frumos succes Cleopatra Melidoneanu urmată de Valeria Rădulescu și mai apoi de Lucia Țibuleac, alternându-se în rol alături de marii artiști ai teatrului afirmați în toate premierele de până acum: Eugen Fânățeanu, Dorin Teodorescu, Valli Niculescu, Daniela Diaconescu, George Hazgan, Mihaela Mijea, Mireille Constantinescu, Eugen Savopol, Ion Dinu; o mențiune specială se cuvine să fac pentru magistrala creație a rolului ambasadorului Cunlight realizată de marele artist Nicolae Țăranu singur distribuit în acest rol.
În toamnă, imediat după deschiderea stagiunii, în vechea montare a operetei ”Lăsați-mă să cânt” de Dendrino, se dorește pregătirea unei noi garnituri de interpreți formată din Cleopatra Melidoneanu (Bertha), Cornel Rusu (Ciprian), Mihaela Mijea (Martha), Adriana Codreanu (Roza); doi ani mai târziu, acești artiști iau parte la o nouă montare sub regia lui Toni Buiacici și cărora li se alătură Dorin Teodorescu, Lucia Țibuleac, Daniela Diaconescu, Rodica Truică și alții; cu această producție se merge și într-un turneu în Polonia.
La finalul stagiunii 1975/1976, mai 1976, directorul și regizorul George Zaharescu în colaborare cu dirijorul Constantin Rădulescu, lansează o nouă producție cu ”Văduva veselă” de Lehar, operetă care lipsea din repertoriu de cinci ani; Cleopatra Melidoneanu, Dorin Teodorescu, Constanța Câmpeanu, Eugen Fânățeanu în prima distribuție și alternându-se cu Lucia Țibuleac, Cornel Rusu, Mireille Constantinescu, Alexandru Ioniță, în cea de a doua, obțin un frumos succes atât în țară cât și în cele două turnee în Italia (1978, 1979). Maturitatea artistică îi permite Cleopatrei Melidoneanu o lectură interpretativă modernă bazată pe efecte în pianissimo și o cantilenă unduită de un superb legato ceea ce face ca celebrul cântec al Viljiei să marcheze un adevărat moment culminant al spectacolului. Cuplul Cleopatra Melidoneanu și Dorin Teodorescu este deja pe deplin afirmat iar publicul îl urmărește cu interes și foarte mare admirație. Un an mai târziu, mai 1977, acest cuplu va repurta un nou succes în premiera operetei românești ”Eternele Iubiri” de George Grigoriu în regia lui George Zaharescu și sub bagheta lui Constantin Rădulescu. Cu acest prilej, la șase ani duăp succesul cu ”Se mărită fetele”, George Grigoriu propune Cleopatrei Melidoneanu din nou o arie splendidă - ”Când fetele iubesc” - în care este valorificată vocea de soprană Falcon cu sonoritate amplă, nuanțe tibrale închise la culoare, rezonate într-o profunzime impresionantă a registrului centro-grav. Interpretarea acestei arii declanșează un succes personal al artistei.
În stagiunea 1979/1980 se reia capodopera ”Vânzătorul de păsări” de Zeller în montarea modernă a li George Zaharescu; în rolul Prințesei, Cleopatra Melidoneanu se alterna cu Lucia Țibuleac într-un spectacol în care Dorin Teodorescu și Eugen Fânățeanu, Daiela Diaconescu și Rodica Truică, încântau publicul cu interpretările lor.
Vineri 2 octombrie 1980, în deschiderea stagiunii, are loc premiera unei noi producții cu opereta ”Voievodul țiganilor” de Strauss în regia lui Hero Lupescu și sub bagheta dirijorului Constantin Rădulescu secondat de Marian Didu recent angajat; în urmă cu câteva luni, marți 5 februarie, avea loc ultimul spectacol al producției precedente reprezentate cu mare succes 12 stagiuni consecutive. Hero Lupescu lansează o nouă formulă de spectacol de operetă cu originale sublinieri scenografice și gestuale aplicate partiturii lui Strauss în fruntea unei distribuții prestigioase (Dorin Teodorescu, Daniela Diaconescu, Sanda Mărgărit, etc.) Cleopatra Melidoneanu etalează completa maturizare a potențialului său artistic într-una dintre cele mai dificile roluri de primadona a genului de operetă; personajul Saffi este o soprană dramatică de coloratură pe care marea artistă îl realizează cu contururi vocale și actoricești personale în contextul unei modernități în care dramatismul și lirismul sunt filtrate printr-un realism ce se desfășoară echilibrat între spectacular și auster; repurtează un mare succes care confirmă noua dimensiune artistică a evoluției sale după aproape două decenii de carieră artistică națională și internațională. Urmează noi turnee personale în China sau în diverse țări europene ajungând de două ori și la New York la Carnegie Hall pentru două recitaluri de lied. Maturizarea mijloacelor vocale și expresive prin experiența stilistică acumulată îi consimte abordarea a două noi roluri de mare complexitate: Rosalinda din ”Liliacul” de Strauss (1984) și Anna Elisa din ”Paganini” de Lehar (1986) despre aceasta din urmă aflând doar din scrisorile prietenilor deoarece ... plecasem deja în lumea largă ... purtând în suflet amintirile, emoțiile și senzațiile tuturor trăirilor de artă și viață prilejuite de Cleopatra Melidoneanu și întreaga sa generație de Slujitori ai Operetei. Tot de la prieteni aveam să aflu că, după 1990, a revenit în teatru, în aceiași formă optimală și a activat și ca director adjunct artistic sub directoratul lui Dorin Teodorescu.
Dar înaintea plecării mele din țară, am dorit să mai asist la un spectacol cu opereta mea preferată ... ”Contesa Maritza” ... și nu voi uita nici-odată emoția puternică trăită conștient de faptul că intram ultima dată în sala teatrului de pe Splai care era destinată ... demolării ... Sub bagheta lui Mircea Luculescu, i-am admirat în acea ultimă seară pe Cleopatra Melidoneanu, Eugen Fânățeanu, Rodica Truică, Virgil Bojescu și Daniela Diaconescu în rolul Manja. Cleopatra Melidoneanu - Mimi așa cum eram obișnuiți să o numim - a cântat și intepretat rolul menținut foarte proaspăt după aproape două decenii de evoluție în el. Am mers la sfârșitul spectacolului la cabină, am îmbrățișat-o, am felicitat-o și ... după câteva săptămâni eram pe alte meleaguri spre noi orizonturi ...
Vreme de un sfert de secol am urmărit cariera sopranei Cleopatra Melidoneanu cu toate împlinirile sale: 28 roluri de roluri în total dintre care 25 de protagonistă în cadrul cărora 17 la premiera respectivelor producții; 8 roluri în care s-a alternat cu alte primadone ale teatrului; 27 de producții dintre care 19 pentru operete străine și 8 pentru operete românești; 17 compozitori dintre care 12 străini și 5 români; 24 titluri dintre care 18 de compozitori străini și 6 de compozitori români; iată un bilanț statistic a trei decenii de devotament artistic spre bucuria publicului și îmbogățirea istoriei culturii noastre în arta lirică.
Astăzi, privind retrospectiv și panoramic universul personalității artistice al primadonei Cleopatra Melidoneanu, îmi apare pregnant ... visul și visarea plutitoare a glasului său bogat în expresivități poetice ... Reascult cu bucurie creațiile sale pe care le conserv în fonoteca mea și dintre care câteva le-am evocat în acest studiu istoric, artistic, muzicologic și emotiv. În musicalul ”Mătușa mea Faustina” de Cavassi - Butoiescu, Mimi intepretează o arie plină de lirism poetic și în care se reliefează în mod deosebit motive precum
... vise ... ale lumii-ndrăznețe ... vise ... pline de frumusețe ...
Astăzi, aceste accente expresive asumă o conotație profund semnificativă a bilanțului de la răscrucea vremurilor. Visele lui Mimi s-au adeverit într-o lume îndrăzneață în care s-a afirmat cu determinare curajoasă printr-un fior emotiv ce continuă și astăzi prin alte vise pline de frumusețe, de frumusețea unui echilibru de artă și viață admirabil menținut.
Prin admirația și afectivitatea care mi-au stimulat memoria sufletului meu, sunt onorat și încântat să omagiez această încântătoare primadonă - Cleopatra Melidoneanu - al cărui nume rămâne scris la loc de cinste în Istoria Teatrului de Operetă din România.
REVISTA MUZICALĂ RADIO 22.10.2016
