Am
afirmat cu tărie și în repetate rânduri că Opereta
este Surâsul Muzicii iar acest surâs cunoaşte o infinitate de
nuanţe expresive de la surâsul amar, meditativ ori nostalgic, până
la râsul exploziv al entuziasmului exuberant. Personajele operetei
evoluează prin toate stările sufleteşti de la durere şi suferinţă
până la bucuria împlinirii totale atinsă în urma unui drum
dramaturgic foarte intens în care luptă cu toate dificultăţile
virtuozistice. Artiştii care se dedică genului stilistic de operetă
trebuie să fie vocalişti cu o tehnică impecabilă atât pentru
vocea cântată cât şi pentru vocea vorbită; să fie actori cu un
registru expresiv foarte amplu de la dramă şi până la comedie; să
fie adevăraţi dansatori profesionişti deoarece personajele lor
trebuie să întrunească exigenţe foarte complexe de mişcare
şcenică şi coregrafie; să fie oameni de o cultură solidă şi
profundă cu nişte maniere alese pe care să le ilustreze în
comportamentul
lor
cu o majestuoasă convingere graţie căreia să slujească unor
personaje excepţionale aparținând tuturor extracțiilor sociale de
la țărani până la nobili. O spun din nou cu entuziasm că am
copilărit în Teatrul de Operetă din București şi am cunoscut şi
iubit personajele din tot repertoriul universal şi românesc
datorită unor mari artiști care rămân în istorie drept Generația
de Aur a Operetei în România.
NICOLAE
ȚĂRANU este una din personalitățile de frunte ale Operetei, iar
eu am avut bucuria să-l admir și să mă bucur de arta sa minunată
timp de aproape un sfert de veac, de când aveam patru ani și până
la plecarea mea în lume. Pe măsură ce evoluam în experiența de
cunoaștere a muzicii, a compozitorilor și personajelor de operă și
de operetă, personalitatea artistică a tenorului Nicolae Țăranu
devenea un reper foarte important al unor profunde incursiuni în
vocalitate sub aspect tehnic și estetic iar prietenia cu care m-a
onorat mi-a prilejuit numeroase revelații în cadrul unor dialoguri
extraordinare la fiecare întâlnire după numeroasele spectacole la
care asistam cu încântare.
Filaret Barbu PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA - Lucia Roic, Nicolae Țăranu
Prin
cariera sa tridecenală, Nicolae Țăranu a dăruit Operetei o
parabolă existențială de o extraordinară bogăție umană și
artistică fiind protagonist în 30 de producții ale teatrului care
au reprezentat 18 compozitori (7 naționali și 11 universali) a 29
de operete (12 românești și 17 străine) în care a interpretat 30
de roluri (7 personaje românești și 23 de personaje străine).
Nicolae
Țăranu a absolvit Conservatorul din București în anul 1952 la
clasa Profesorului Constantin Stroescu, tenor cu o carieră
internațională de mare prestigiu în Europa și America, devenit
ulterior, la catedră, Seniorul Stilisticii Vocale în România.
Stroescu, pe lângă cunoscătorul absolut al fenomenului vocal
tehnic și estetic, era un psiholog rafinat și adapta strategia sa
pedagogică fiecărui student anticipându-i profetic profilul
viitoarei sale personalități artistice. La clasa Maestrului
Stroescu s-au format viitori artiști precum Elena Cernei, Cornelia
Gavrilescu, Lella Cincu, Iolanda Mărculescu, Lucia Stănescu,
Teodora Lucaciu, Cleopatra Melidoneanu, Ileana Cotrubaș, Dan
Iordăchescu, Viorel Ban, Alexandru Ioniță și mulți alții. Elena
Cernei îmi povestea că remarcase la clasă un tenor sobru,
rezervat, distins, elegant, calm, respectuos, măsurat în cuvintele
pronunțate cu un permanent surâs amabil, punctual, precis, exact,
muncitor și foarte prompt în a-și însuși până la cele mai mici
detalii indicațiile Maestrului care îi acorda o atenție deosebită.
Acest coleg era tenorul Nicolae Țăranu pe care aveam să-l cunosc
și eu treptat și să-i descopăr aceste splendide trăsături ale
personalității sale. Pe măsură ce am reușit să înțeleg și să
aprofundez fenomenul vocal, artistic și uman Nicolae Țăranu, am
suprapus fiecare din acele calități pe câte un parametru al
vocalității sale pefect echilibrate în orice situație și în
orice moment.
Lehar ȚARA SURÂSULUI - Valeria Rădulescu, Nicolae Țăranu
Prima
amintire pe care o am legată de Nicolae Țăranu datează din anul
1960, când, la vârsta de patru ani, începeam să merg la
spectacolele Teatrului de Operetă: rolul lui Oană din opereta
CULEGĂTORII DE STELE de Florin Comișel. Prima senzație trăită
sub impresia vocii sale este uimirea față de un mod de a cânta
care mă fascina printr-o delicatețe curgătoare reușind să umple
spațiul sălii deși cânta ... ”încet” (potrivit percepției
mele de copil)... Evident că, în funcție de exigențele stilistice
și estetice ale rolurilor, artistul oferea și nuanțe sonore în
mezzoforte mergând până la forte ceea ce apreciam ca fiind foarte
normal știind că artiștii lirici manifestă forță vocală ieșită
din comun; ceea ce însă mă făcea să mă minunez la primele mele
experiențe artistice de spectator, erau acele nuanțe extrem de
delicate și mai ales într-o superbă arie - ”Aș vrea să fiu
culegător de stele”; această arie se află în Fonoteca
Radiodifuziunii noastre împreună cu foarte multe arii și duete
înregistrate de marele nostru artist. Mai târziu aveam să învăț
a cunoaște și gusta efectele de piano și pianissimo, messa di
voce, filato, legato, frazare amplă și culori multiple perfect
rezonate, despre care aveam să dialoghez peste câțiva ani și cu
dumnealui. Nicolae Țăranu era mereu dispus să răspundă cu
generozitate întrebărilor mele de fiecare dată apreciind cu multă
afecțiune și simpatie interesul meu din ce în ce mai orientat
către condiția analitică profesională încă din anii de liceu.
Pe
măsură ce am început să mă documentez și să acumulez date și
informații istorice legate de marii noștri compozitori și artiști
de operetă, am elaborat chiar niște fișe fiecărui artist în care
am notat parcursul artistic și caracteristicile vocale specifice
fiecăruia.
Nicolae Țăranu, Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, Cleopatra Melidoneanu, Ion Dacian - la pregătirea turneului european din anul 1970 - Kalman CONTESA MARITZA
În
fișa tenorului Nicolae Țăranu am notat că a fost angajat solist
al Teatrului de Operetă din București în anul 1954 debutând chiar
cu personajul Oană din CULEGĂTORII DE STELE de Florin Comișel. De
la data acestui debut, în primele șase stagiuni ale sale, Nicolae
Țăranu a interpretat rolurile din următoarele operete ale
repertoriului românesc și universal: 1954
Florin Comișel CULEGĂTORII DE STELE (Oană), Kovner ACULINA (Alexey
- interpretat cu un intens temperament); 1955 Gherase Dendrino
LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT (Eduard - rafinat, străucitor, cu elegantă
muzicalitate și profundă implicare în contextul teatral al
desfășurării); 1956 Nicolae Kirculescu N-A FOST NUNTĂ MAI
FRUMOASĂ (Nică Ionică - rol creat cu o pură sensibilitate),
Filaret Barbu PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA (Tudor - interpretat cu un
entuziasm eroic dar și cu o robustă profunzime sufletească),
Strauss LILIACUL (Alfred); 1957
Zeller VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI (Adam - simpatic, vesel, jovial,
seducător dar și melancolic, duios); 1957 Lehar VĂDUVA VESELĂ
(Camille de Rosillon - elegant cu o linie de cânt impecabilă demnă
de ilustrul său Maestru); 1958 Millocker STUDENTUL CERȘETOR
(Simon); 1959
Miliutin ZARVĂ-NTRE FETE (Iuri); 1960 Gherase Dendrino LYSISTRATA
(Lycon - perfect echilibrat între expansiunea eroică și intimismul
sentimental). Aceste considerații și aprecieri ale mele s-au
consolidat în timp, de-a lungul stagiunilor după repetate vizionări
ale spectacolelor la care descopeream de fiecare dată noi detalii.
Filaret Barbu ANA LUGOJANA - Adriana Codreanu, Nicolae Țăranu
În
primele sale șase stagiuni, tenorul Nicolae Țăranu s-a afirmat
treptat în 11 roluri înscriindu-se într-o evoluție spectaculară
câștigând din ce în ce mai mult aprecierea publicului și
prețuirea colegilor atât de la veterani cât și de la tinerii
generației sale. În toate aceste roluri ca și în majoritatea
celor care au urmat după aceea, Nicolae Țăranu s-a alternat cu Ion
Dacian cu care a instaurat un raport artistic și uman de reciprocă
stimă și prețuire. Această alternare artistică se manifesta încă
de la primele repetiții iar premierele erau totdeauna un dublu
eveniment prin care se onorau totdeauna două garnituri de interpreți
care conservau independența artistică a unei originalități
interesante prin care ofereau rolurilor o variabilitate
interpretativă ce stimula publicul la numeroase și repetate
confruntări pline de o explozivă bucurie artistică.
Devenit
una din vedetele teatrului, în stagiunile următorului deceniu,
Nicolae Țăranu se alternează cu Ion Dacian în pregătirea și
realizarea artistică a noilor producții interpretând autori,
operete și roluri precum: 1962 Nicolae Kirculescu ÎNTÂLNIRE CU
DRAGOSTEA (Dan Gruia - fericită îmbinare de artă vocală și
teatrală); Lehar PAGANINI (Paganini - personaj complex ale cărui
stări sufletești le-a redat printr-o amplă gamă expresivă creind
și un personaj șcenic de mare consistență); 1963 Alfred
Mendelsohn ANTON PANN (Anton Pann); 1964 Kalman PRINȚESA CIRCULUI
(Mister X - personaj vocal și teatral grandios, în care aplica o
impresionantă multitudine de inflexiuni expresive sonore și
timbrale alternate cu dozajul unei evoluții teatrale de foatre mare
încărcătură); 1964 Filaret Barbu TÂRGUL DE FETE (Ștefan -
romantic, duios, robust în ilustrarea unei puternice pasiuni atât
în momentele expansive cât și în cele intimiste), Henry Mălineanu
SUFLET DE ARTIST (Andrei - figură plină de poezie și umanism);
1965 Lehar ȚARA SURÂSULUI (Sou Chong - rol interpretat de foarte
multe ori vreme de 15 ani predominant cu marea Valeria Rădulescu în
care oferea linia vocală impecabilă și perfect dozată la justul
calibru cuvenit fiecărui moment șcenic; am amintiri de neuitat cu
acești doi exemplari protagoniști); 1966 Lopez SECRETUL LUI MARCO
POLO (Marco Polo - eroism, romantism, umor, seducție, farmec,
perfect integrate într-un modernism magistral înnobilat de
măiestria sa vocală); 1967 Strauss SÂNGE VIENEZ (Eduard - personaj
fermecător, plin de efecte de mare diversitate de la comedie până
la lirismul pur onorate cu desăvârșirea sa vocală); 1967 Filaret
Barbu ANA LUGOJANA (Sandu - în premiera unei noi producții, a creat
un personaj masiv dar, în același timp, foarte profund și sensibil
în realizarea căruia actoria s-a împletit admirabil cu știința
cântului ajuns la o înaltă cotă de experiență); 1967 Kalman
CONTESA MARITZA (Tassilo - personaj de mare intensitate umană
ilustrat printr-o amplă gamă de mijloace expresive sonore și
timbrale dozând strategic evoluția personajului, realizând
totdeauna un moment foarte gustat de public și constant bisat în
aria ”Zi țigan”; s-a alternat în acest rol cu Ion Dacian
bucurându-se de mari succese în țară și în străinătate
alături de excepționalele primadonne Valeria Rădulescu și Adriana
Codreanu în mod deosebit dar și cu Cleopatra Melidoneanu, Lucia
Roic, Lucia Țibuleac); 1968 Lehar VĂDUVA VESELĂ (abordează rolul
Danilo cu eleganța unui dinamism vocal și șcenic fascinant având
ca patreneră pe Valeria Rădulescu dar și pe Adriana Codreanu în
turnee europene); 1969 Gherase Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT
(Eduard Strauss - în premiera unei noi producții, realizată într-o
manieră stilizată cu o modernitate funcțională foarte practică
pentru turneele în străinătate); 1970 Gilbert SUZANA (René -
elegant, rafinat, subtil, fermecător, maleabil în cânt, suplu în
mișcarea șcenică și perfect dansator strălucind alături de
geniala protagonistă Valeria Rădulescu și alături de subretele
excelente Constanța Câmpeanu și Daniela Diaconescu); 1970 Florin
Comișel SOARELE LONDREI (Edmond Kean - perfectă îmbinare de
actorie și vocalitate, cu subtile nuanțări ale alternanței dintre
cantabilitatea recitantă și recitarea cantabilă, conferind
personajului o memorabilă virtuozitate de ”teatru în teatru”
alternându-se cu Ion Dacian dar și cu Cornel Rusu și
proclamându-și rasata individualitate culegând mari succese
alături de partenerele Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, cărora
li s-au mai adăugat Lilli Dușescu și Ștefi Părvulescu).
Deceniul
1961 - 1971 a fost deceniul directoratului legendar al lui Ion Dacian
care a imprimat teatrului o evoluție artistică, repertorială și
o afirmare în cadrul unor numeroase și lungi turnee europene. În
acest deceniu s-a produs desăvârșirea veteranilor simultan
afirmării noilor artiști, integrându-se cu toții în Generația
de Aur a Operetei. Personalitatea artistică a tenorului Nicolae
Țăranu a făcut parte dintre acei artiști care au armonizat
perfect pe veterani cu noii debutanți. Nicolae Țăranu se
alternează amical și onorabil cu Ion Dacian antrenând în
fascinantul lor balans artistic tenori veterani și debutanți ai
genului precum Viorel Chicideanu, Mihail Petculescu, Richard Deutsch,
Petre Valentin, Ion Stoian, Anton Negoiţescu, Ludovic Spiess,
Constantin Drăghici, Eugen Savopol, Eugen Fânăţeanu, Dorin
Teodorescu, Cornel Rusu. Primadonnele operetei, soprane încântătoare
cu voci expresive și figuri șcenice de o importantă distincție,
unele afirmate altele în curs de afirmare, au fost paretenerele lui
Nicolae Țăranu în repertoriul interpretat: Silli Popescu, Dia
Panaitescu, Elisabeta Porumbiţă, Elena Zamora, Puica Alexandrescu,
Denise Vrancea, Getta Mara, Lya Turowsky, Lilli Duşescu, Lucia Roic,
Anna Kelly Vasilopol, Lidia Popescu, Valeria Rădulescu, Adriana
Codreanu, Cleopatra Melidoneanu, Corina Bărbulescu, Ştefi
Pârvulescu, Mireille Constantinescu. Acestor primadonne li se
alăturau subretele veterane și debutantele noii generații, nume de
mare prestigiu precum Virginica Romanowsky, Elisabeta Henţia, Cella
Tănăsescu, Valli Niculescu, Constanţa Câmpeanu, Marica Munteanu,
Daniela Diaconescu. Distribuțiile erau completate cu baritoni și
bași de prestigiu așa cum erau Mircea Nemens, Nicolae Ionescu-Dodo,
Duşan Bugarin, Iancu Groza, Gabriel Gheorghiu, Elizeu Simulescu,
alături de care se integrau actori și comici care catalizau
sucesele spectacolelor: Maria Wauwrina, Silli Vasiliu, Ruxandra
Argeşiu, Mia Chirilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Coca Enescu, Nae
Roman, George Groner, Emil Popescu, Tiberiu Simionescu, Ștefan
Teodoriu, Nelu Marinescu, Bimbo Mărculescu, Toni Buiacici, George
Hazgan, Ion Dinu, Virgil Bojescu, Sergiu Cioiu.
Florin Comișel SOARELE LONDREI - Valeria Rădulescu, Nicolae Țăranu
Este o emoție foarte
plăcută să scriu aceste nume în perfecta lor ordine cronologică
fără să consult fișele analtice ale imensei arhive acumulate.
Aceste nume, împreună cu cel al tenorului Nicolae Țăranu, sunt
înscrise profund în sufletul meu. Dirijorii Gherase Dendrino,
Constantin Rădulescu, Liviu Cavassi, Traian Mihăilescu, Mircea
Ionescu, Mircea Luculescu, au apreciat mereu calitățile marelui
artist Nicolae Țăranu a cărui muzicalitate era integrată într-o
nobilă stilistică sub semnul preciziei totale și al absolutei
fidelități aderente partiturilor interpretate. Figura sa frumoasă,
plină de acel farmec sobru și elegant, aurelolat de gesturi
esențiale care subliniau cu discreție nuanțele expresivităților
sale timbrale, erau din plin apreciate de regizorii, șcenografii și
libretiștii precum Ion Dacian, Nicuşor Constantinescu, Elena
Penescu-Liciu, Ştefan Norris, Vasile Timuş, Miltiade Păun, Elena
Agapie Stancu, Mihaela Athanasiu, Adriana Dumitrescu. Nicolae Țăranu
a menținut până în zilele noastre silueta unei figuri șcenice
splendide pe care, în cariera sa, o integra cu o funcțională
elasticitate stârnind stima și admirația marilor balerini ai
teatrului: Margareta Zirra, Andreea Constantinescu, Maria Mitrache,
Elena Teodorescu, Indira Lupescu, Lansetta Cavassi, Dana Florea,
Victor Vlasse, Valeriu Tarna, Tudor Cotaibă şi încă foarte mulţi
alţii.
După
primele turnee de la începutul carierei (1957 Filaret Barbu PLUTAȘUL
DE PE BISTRIȚA - Germania Democrată, Cehoslovacia, Polonia, 1958
Gherase Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT, Elly Roman COLOMBA, Zeller
VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI - Moscova), în deceniul directoratului lui
Ion Dacian, se întreprind turnee extraordinare cu garnituri de
artiști între care Nicolae Țăranu este o personalitate de primă
importanță. Aceste turnee au fost următoarele: 1962 Gherase
Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT, Filaret Barbu PLTAȘUL DE PE
BISTRIȚA - RFG (Munchen), RDG (Berlin); 1965 Kalman PRINȚESA
CIRCULUI, Zeller VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI, Gherase Dendrino LĂSAȚI-MĂ
SĂ CÂNT - Italia; 1968 Kalman CONTESA MARITZA - RFG - Berlin Vest,
Munchen; 1969 Gherase Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT, Lopez SECRETUL
LUI MARCO POLO, Strauss SÂNGE VIENEZ - Bulgaria (Sofia); 1969 Kalman
CONTESA MARITZA, Lehar VĂDUVA VESELĂ - Austria, RFG, Luxemburg,
Belgia, Olanda; 1970 Kalman CONTESA MARITZA, Gherase Dendrino
LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT - Austria, RFG, Luxemburg, Belgia, Olanda.
Strauss SÂNGE VIENEZ - Maria Wauwrina, Nae Roman, Iancu Groza, Lilli Dușescu, Valeria Rădulescu, Nicolae Țăranu, Marica Munteanu, Ion Dinu
După
încheierea deceniului directoral al lui Ion Dacian cu progresiva
ralentare a activității până la retragerea sa din carieră, ajuns
la deplina maturitate artistică, Nicolae Țăranu continuă cariera
interpretând o serie de roluri care s-au menținut în repertoriu și
cărora a mai adăugat următoarele cinci producții: 1971 Filaret
Barbu PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA (Tudor - abordare interpretativă la
un nivel suerior de maturizare artistică); 1971 Lehar CONTELE DE
LUXEMBURG (René
- este
ultima colaborare cu regia lui Ion Dacian; personajul său s-a
înscris cu demnitate în galeria marilor sale personaje din
repertoriul clasic al operetei; repurtează mari succese alături de
sopranele Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, Cleopatra
Melidoneanu, Mireile Constantinescu, Ștefi Pârvulescu și de
subretele Constanța Câmpeanu, Valli Niculescu, Marica Munteanu timp
de cinci stagiuni);
1973
Benatzky LA CALUL BĂLAN (Avocatul Siedler - într-o ipostază vocală
și șcenică de mare succes admirabil realizată la avanpremiera
producției împărțind laurii sucesului cu Valeria Rădulescu,
Ștefi Părvulescu, Constanța Câmpeanu, Toni Buiacici, Nae Roman
sub regia lui Anghel Ionescu-Arbore foarte mult apreciată); 1975
Abraham VICTORIA ȘI AL EI HUSAR (Cunlight - realizează un personaj
complex atât vocal cât și teatral la un nivel maxim motiv pentru
care rămâne singur pe rol pentru aproape un deceniu având
partenere excelente precum Cleopatra Melidoneanu, Valeria Rădulescu,
Lucia Țibuleac); 1977 George Grigoriu ETERNELE IUBIRI (Sultanul -
ultimul rol al carierei sale, rol de proză dar realizat impresionant
sub toate aspectele și obținând un succes personal imens la
fiecare spectacol). În această perioadă, colaborează cu noi
partenere, distinse artiste de mare valoare precum Lucia Țibuleac,
Liliana Pagu, Margareta Niculescu, Rodica Mincef, Rodica Truică,
Simina Ivan.
Un
sfert de veac de spectacole, întâlniri, dialoguri sau chiar
colocvii, m-au apropiat foarte mult de personalitatea artistică și
umană a tenorului Nicolae Țăranu. I-am pus, poate, sute de
întrebări, așa cum am făcut cu toți artiștii, iar seara, acasă,
înainte de culcare, notam rapid conținutul răspunsurilor. Am fost
tentat să pătrund în intimitatea tehnică și emotivă a
artistului Nicolae Țăranu și am avut revelația unor valoroase
învățăminte. Principiul său era acela de a nu da maximum
nici-odată în sensul epuizării totale a resurselor vocale;
trebuiau păstrate anumite rezerve; în timp am înțeles că acea
cotă fizică de energie vocală pe care o doza, era suficientă
pentru acoperirea integrală a exigențelor sonore și timbrale ale
rolurilor. Nicolae Țăranu era proverbial prin echilibrul fizic al
personalității sale menținut cu măsură și ponderație chiar și
astăzi, la vârsta patriarhatului, o alură suplă și frumoasă.
Respirația sa era extraordinară iar linia vocală manifesta o
constantă unduire rezultat al perfectului echilibru dintre sprijinul
pe coloana de aer și susținerea adecvată a acesteia astfel în cât
sonoritatea și timbralitatea să aibe o perfectă stabilitate spre a
se plia intențiilor sale expresive. Tocmai grație acestei perfecte
stabilități de emisie vocală, sonoritățile sale, atât cele în
forte cât și cele în piano, se încadrau într-o admirabilă
unitate și într-o eficientă proporționaitate cu inflexiunile
timbrale conferind o totală coerență în expresivitatea frazării
la baza căreia se remarca gândirea în perfectă conjuncție cu
emoția mesajului. Ceea ce mă fascina la Nicolae Țăranu era
variabilitatea calibrului de lărgime al coloanei sale sonore perfect
proporționată cu dozarea de consistență a timbrului într-o
multitudine de poziții de rezonanță. Acutele sale aveau o noblețe
deosebită și o strălucire conferită de un vibrato luminos care
favoriza incidența sonoră. Nicolae Țăranu se exprima cu o liniște
profund academică iar izbucnirile temperamentale ale personajelor
sale în anumite momente erau ... ”domolite” de acea forță
interioară a ponderației echilibrate. Pasajele de proză erau
declamate cu o impostație perfect și omogen adaptată celei
cântate; știa să asigure coloanei sonore vorbite aceiași
funcționalitate tehnică grație căreia declamația și cântul se
alternau perfect până la finele reprezentației. După spectacol nu
arăta nici-un semn de oboseală și avea mereu zâmbetul disponibil,
amabil, generos, totul exprimat cu mare delicatețe. Această
amabilitate și generozitate a sa m-a frapat treptat, pe măsură ce
deveneam mai cunoscător într-ale glasurilor; remarcam cum Nicolae
Țăranu adapta calibrul vocii sale în funcție de partenera din
spectacol; urmărindu-l de nenumărate ori în aceleași roluri cu
partenere diferite, aveam să remarc aceste aspecte prin care mi-am
îmbogățit cunoașterea tehnică artei vocale în timp; puțini
artiști au ilustrat această capacitate și, în general, am
observat acest rafinament în mod deosebit la discipolii Maestrului
Constantin Stroescu. Din numeroasele sale interpretări, au rămas
înregistrate în Fonoteca Radio niște duete cu câteva din
valoroasele sale partenere: Cella Tănăsescu (”Văduva veselă”
de Lehar), Lucia Roic și Adriana Codreanu (”Culegătorii de stele”
de Florin Comișel), Valeria Rădulescu (”Frumoasa Elena” de
Offenbach și ”Soarele Londrei” de Florin Comișel), Cleopatra
Melidoneanu (”Sânge vienez” de Strauss), Marica Munteanu
(”Vânzătorul de păsări” de Zeller). În aceste duete remarcăm
cum calibrul vocal al lui Nicolae Țăranu este modulat cu
discernământ profund ancorat în gândirea estetică vocală pentru
a corespunde incisivității luminoase concentrate când cântă cu
Lucia Roic ori amploarea robustă intens timbrată când cântă
alături de Adriana Codreanu; se remarcă încărcătura viguroasă,
strălucitoare și penetrantă atunci când îi este parteneră
Valeria Rădulescu alături de care a cântat cel mai mult în
cariera sa; glasul îi devine elastic, unduitor, mânuit cu un legato
calm dar cald atunci când cântă cu Cleopatra Melidoneanu, o altă
discipolă a Maestrului Constantin Stroescu; alături de Marica
Munteanu, glasul său se pliază cu sensibilitate pe acea
transparență sonoră a timbrului duios iluminat de incisivitatea
delicată a unor accente luminoase. Aceste mărturii sonore peste
timp atestă valoarea artistică a personalității tenorului Nicolae
Țăranu.
Sanda Țăranu și Nicolae Țăranu
Sanda
Țăranu, celebra personalitate a Televiziunii Române, i-a fost și
continuă să-i fie o Soție iubitoare, devotată, mereu prezentă,
ocrotitoare, atentă, emoționată dar și emoționantă prin
entziasmul cu care se bucura la fiecare spectacol la care asista; de
multe ori ne-am aflat în aceiași lojă și ne-am bucurat împreună
de acele memorabile seri. Ea însăși actriță profesionistă,
energică, frumoasă și distinsă, harnică și primitore, guvernând
acasă o atmosferă caldă și reconfortantă, continuă să fie
Primadonna fundamentală a marelui artist. De câte ori am prilejul
să-i revăd mă bucur de zâmbetul și amabilitatea seducătoare
care au rămas intacte ca pe vremea când, grație micului ecran,
”intra” în casele noastre anunțându-ne programele și
inducându-ne într-o stare de bună dispoziție.
Nicolae
Țăranu și-a început cariera tridecenală cu rolul Oană din
CULEGĂTORII DE STELE de Florin Comișel, rol în care și eu l-am
admirat pentru prima oară la câțiva ani de la debut. Chiar dacă
această operetă nu a fost menținută multe stagiuni în
repertoriu, m-am bucurat să reascult selecțiunile imprimate pentru
Radiodifuziunea noastră și, în mod deosebit, aria ”Aș vrea să
fiu culegător de stele” în a cărei interpretare, Nicolae Țăranu
s-a impus la modul absolut. Pot spune că această arie în care se
găsesc toate mijloacele de expresie sonoră și timbrală în toate
nuanțele dinamice și agogice, domină spiritul meu analitic aplicat
totdeauna vocalității lui Nicolae Țăranu. Grație interpretării
sale, parcă văd satul acela, stelele de pe cer și îmi imaginez
personajul în entuziasmul metaforic de a fi ... ”culegător de
stele” ... Toate sunetele intonate și trăite de Nicolae Țăranu
erau și continuă să rămână datorită înregistrărilor,
asemenea unor stele strălucitoare. Prin arta lui, Nicolae Țăranu
este pentru mine un harnic și iubitor ... ”culegător de stele”
... stele sonore, stele colorate, stele de succes ale evenimentelor
al căror protagonist demn a fost, stele de bucurie de viață și de
artă, stele de renume, stele arzătoare prin trăirea și simțirea
unei vocații cultivate la cel mai înalt nivel al rafinamentului.
Prin mirabila interpretare a sa în această arie, am văzut mereu și
continui să văd și astăzi în Nicolae Țăranu un ... ”culegător
de stele” ... Am dorit din toată inima să fiu, de data aceasta,
și eu un ... ”culegător de stele” ... ca să omagiez toate
stelele pe care le-a cules marele artist Nicolae Țăranu și pe care
le-a așezat într-o anumită constelație spre Lumina Inițiatică a
celor ce vor urma să slujească Teatrul de Operetă în viitor.
REVISTA
MUZICALĂ RADIO 11.02.2015
