TIBERIU POSTELNICU ... Matematica și Muzica în perfectă Armonie ...

 

Profesorul TIBERIU POSTELNICU (15 iunie 1930, Câmpina – 12 ianuarie 2026, București) trecut acum în eternitate a fost și va rămâne pentru cei ce l-au cunoscut, l-au apreciat și iubit un model uman și un exemplu. Iar pentru mine, odată cu trecerea sa în eternitate va deveni o lecție de viață pe care o voi aprofunda ori de câte ori voi retrăi momentele extraordinare ale unei prietenii de-a lungul a trei decenii. Personalitatea să se definește și se aprofundează în trei mari ... domenii existențiale ... Matematicianul, Melomanul, Prietenul ... toate trei determinate de ... Omul cu o personalitate complexă și un suflet robust marcat de bunătate și generozitate.

MATEMATICIANUL

A desfășurat o foarte bogată activitate profesională. Profesor Dr., Șef al Departamentului „Inferență Statistică”, Centrul de Statistică Matematică al Academiei (actual Institutul de Statistică Matematică și Matematică Aplicată „Gheorghe Mihoc - Caius Iacob”); Șef al Departamentului de Biostatistică și Informatică Medicală, Universitatea de Medicină „Carol Davila”, București, în perioada 1991 – 2000.

A obținut un Master, 1952 și un Doctorat, 1957 la Facultatea de Matematică, Universitatea din București. Pentru merite profesionale a obținut Bursa a Fundației Humboldt, Universitatea din Bonn, Institutul de Matematică Aplicată, 1969-1970, Bursa IREX pentru un proiect de cercetare în cadrul Departamentului de Biostatistică al Universității din Carolina de Sud, Columbia, SUA, 1994 (2 luni). 

Prof. Dr. TIBERIU POSTELNICU felicitat de Președintele Academiei IOAN AUREL POP

I-au fost conferite valoroase Distincții: Premiul „Gheorghe Lazăr” al Academiei Române, 1972, pentru monografia „Metode matematice în medicină și biologie”; statut distins și numire onorifică în Consiliul Consultativ de Cercetare al Institutului Biografic American; Includere în „2000 de intelectuali remarcabili ai secolului XX” de către Centrul Biografic Internațional Cambridge, Anglia. 

Prof. Dr. TIBERIU POSTELNICU la Academia Română

A fost Profesor invitat la prestigioase universități: Universitățile din Düsseldorf, Bonn și Regensburg, Germania (1970, 1979, 1985, 1989); Universitatea din Bari, Italia, 1993; Universitatea din Bologna, Departamentul de Statistică „Paolo Fortunati” (1993 și 1995).

Pentru meritele sale a fost Membru al: Institutului Internațional de Statistică (ISI), Societății Internaționale de Biometrie (IBS), Societății Americane de Matematică (AMS), Societății Bernoulli pentru Statistică Matematică și Probabilități, Societății Italiene de Statistică (SIS), Societății pentru Matematică Aplicată și Mecanică (GAMM), Asociației Statisticienilor Balcanici (ABS), Asociației Europene pentru Studiul Științei și Tehnologiei (EASST), Academiei de Științe din New York, Societății Internaționale pentru Biostatistică Clinică (ISCB), Societății Matematicienilor Germani (DMV), Societății Române pentru Probabilități și Statistică (SPSR).

Cu generozitate a oferit propria competență și în calitate de Îndrumător de doctorat: pentru Statistică, Probabilități și Biometrie la Centrul de Statistică Matematică între 1965 și 2010. Sub îndrumarea sa au fost susținute 46 de teze de doctorat.

A avut o vastă activitate de participant invitat la întâlniri științifice internaționale precum: Sesiunea ISI de la Florența, 1993; Școala de vară de la Erice, Italia, „Instrumente statistice în biologia umană”, 1994; Conferințele internaționale de biometrie de la Amsterdam, 1996 și Cape Town, 1998; Sesiunea ISI de la Istanbul, 1997; Congresul Internațional al Matematicienilor, Berlin, 1998; Conferința internațională „Stocastica de la Praga '98”; Seminarul internațional „Noi tendințe și tehnici în statistică” (NTTS), organizat de EUROSTAT la Sorrento, Italia, 1998 și la Hersonisos, Creta, 2001; Sesiunea ISI de la Helsinki, 1999; Congresul „Instrumente pentru modelare matematică” de la Sankt Petersburg, 1999; Conferința internațională privind știința sistemelor în asistența medicală, Budapesta, 2000; Congresul mondial privind analiza neliniară, Catania, Italia, 2000; Întâlnirea Europeană a Statisticienilor, Funchal, Portugalia, 2001; Seminarul Internațional „Statistică și Practică Clinică” Varșovia, 2002. 

Prof. Dr. TIBERIU POSTELNICU

A desfășurat importante activități editoriale: Membru al comitetelor editoriale ale „Journal for Statistical Planning and Inference” și ale „Biometrical Journal”; Membru al revistelor „Biostatistica” și „Romanian Statistical Review”.

A realizat programe de cercetare de colaborare: cu Departamentul de Matematică, Universitatea din Regensburg, Germania, Prof. D. Bierlein, 1985-1990; cu Departamentul de Biostatistică, Universitatea din Carolina de Sud, Columbia, SUA, Prof. J.W. Drane, 1990-1995; cu Institutul de Statistică Medicală, Universitatea din Viena, Prof. V. Scheiber, 1987-1992.

A fost selecționat pentru programele de schimb de oameni de știință între Academia Română și: Societatea Regală din Londra, Colegiul Imperial de Știință și Tehnologie, Universitățile din Cambridge și Oxford (1973, 1981, 1986); CNRS din Franța, Institutul de Statistică din Paris (ISUP, 1970, 1980, 1988, 1998, 1999); Academia Austriacă de Științe, Institutul de Statistică al Universității din Viena (1981, 1983, 1987, 1990, 1992) și Institutul de Matematică Discretă (2001, 2002); Societatea Germană pentru Cercetare (DFG) pentru Universitățile din Bonn, Frankfurt a.M., Berlin, Heidelberg, München (1972, 1979, 1984, 1989, 1990, 1991, 1993); Academia Regală Suedeză de Științe, pentru Universitățile din Stockholm, Uppsala și Goeteborg (1979, 1985, 1989, 1996, 1998); Academia Sinica, pentru Departamentul de Statistică din Beijing (1983); Academia Națională de Științe din SUA pentru Universitățile din SC, Columbia, Rockefeller Univ. New York, U.C.L.A. (1984,1987,1990,1992).

MELOMANUL

A fost un matematician de forță dar și un meloman profund, sensibil, subtil, pasionat de muzică și devotat muzicienilor și artiștilor din toate genurile artistice și stilistice cu precădere Opera și Opereta. 

TIBERIU POSTELNICU, tenorul FLORIN DIACONESCU, STEPHAN POEN la ONB

Educat de mic copil într-o familie elevată, a iubit muzica de la vârstă fragedă ca să devină, încă din anii de liceu, un spectator devotat sălilor de Operă și Operetă mai ales. Iubea vocile și cântăreții și cunoștea întreg repertoriul; ajunsese la această vastă cunoaștere la început vizionând spectacolele și ascultând programele radiofonice; ulterior și-a însușit bucuria audițiilor și vizionărilor parcurgând în viața sa toate stadiile și etapele tehnologice al înregistrărilor audio și video de la vechile discuri LP până la dvd-uri și file-uri mp3 și wma. Cu timpul își făcuse o adevărată ... viață telematică ... vizitând site-uri, frecventând portaluri cu ofertele live sau înregistrate ale teatrelor lirice de pe întreg mapamondul. Iar voiajurile sale profesionale în aproape toate țările din Europa și America de Nord îl purtau prin universități și săli de congrese și conferințe dar și prin librării de muzică și săli de operă și de concert. 

TIBERIU POSTELNICU, LUMINIȚA ARVUNESCU, COSTIN POPA

Asimila cu plăcere tot ceea ce vedea și era un fascinant interlocutor în comentarii și considerații de autoritară pertinență expuse cu distincția unei eleganțe impecabile generos menținută chiar și în circumstanțele unor critici negative; și în aceste contexte rămânea aureolat de autoritatea catedratică emblematic integrată în portamentul personalității sale. A acumulat o imensă colecție de discuri, videocasete, cd-uri, dvd-uri minuțios notate cu toate datele și informațiile și riguros ordonate în multele rafturi de unde identifica imediat orice reper. 

TIBERIU POSTELNICU, VIORICA POSTELNICU, CONSTANTIN ERBICEANU, MIHAELA NAUM, COSTIN POPA

Tiberiu Postelnicu a cunoscut pe toți artiștii de operă și operetă din anul 1945, devenind un meloman într-o parabolă existențială de o jumătate de secol iar pe mulți i-a cunoscut personal cultivând o frumoasă prietenie în deplină reciprocitate de stimă, considerație, admirație și afecțiune. Sunt nume precum Emil Marinescu, Maria Moreanu, Petre Ștefănescu-Goangă, Valentina Crețoiu, Șerban Tassian, Dora Massini, Egizio Massini, Cornelia Gavrilescu, Arta Florescu, Zenaida Pally, Elena Cernei, Magda Ianculescu, Mihail Arnăutu, Nicolae Herlea, David Ohanesian, Octav Enigărescu, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Valentin Teodorian, Dan Iordăchescu, Magdalena Cononovici, Elena Simionescu, Maria Slătinaru-Nistor, Ludovic Spiess, Silvia Voinea, Eugenia Moldoveanu și încă foarte mulți alții continuând interesul uman și artistic și față de generațiile următoare.

TIBERIU POSTELNICU

Tiberiu Postelnicu a iubit Opera și artiștii cu toată forța afectivă și intelectuală a personalității sale.

PRIETENUL

La prima impresie apărea foarte interesant iar după ce îl cunoșteai înțelegeai de ce acest matematician avea un farmec aparte conferit de condiția sa de meloman elevat și pasionat. 

Acasă la BUBI cu ILDIKO AGENT, MIHAELA NAUM, MONICA BOTTEZ

L-am cunoscut în ... iunie 1975 ... când venise la Liceul Matei Basarab din București în calitate de Președinte al Comisiei de Bacalaureat ... iar eu eram printre elevii care susțineau examenul în acea sesiune ... Acest președinte de comisie impunea prin ținuta elegantă dar sobră, gesturi sumare, priviri pătrunzătoare, replici energice, totul sub semnul unei severități constituționale prin natura sa umană și înrobustită de educația ți experiența sa de viață. 

Acasă la BUBI cu COSTIN POPA

L-am reîntâlnit după ... două decenii ... cu prilejul un voiaj al său la Roma unde eram stabilit de șapte ani împreună cu soția mea, marea mezzosoprană Elena Cernei, pe care el o admira încă de la debuturile sale la Filarmonică și la Operă. Postelnicu venise în Italia pentru un congres la Universitatea din Bologna și, înainte să vină la Roma, am vorbit la telefon având un mesaj de la un prieten comun, Prof. Dr. Sorin Bottez. Îmi scrisese o scrisoare de la Bologna; când am examinat fața plicului și am citit numele meu ... ”Poen” ... i-am recunoscut slova deosebită ... după două decenii ... memorizată de mine după semnătura pe Diploma de Bacalaureat ... ”Postelnicu” ... era același stil de ... ”P” ... Citind expeditorul mi s-a confirmat că era el. L-am sunat și avea aceiași voce ... după două decenii ... A venit la Roma, l-am invitat la prânz, a revăzut-o cu emoție pe soția mea, Elena Cernei și a evocat toate etapele și momentele carieei sale la București și la care asistase. Am abordat și niște chestiuni de Analiză matematică aferente unor demonstrații interdisciplinare la care lucram și a rămas încântat că, după atâția ani, conservasem cultura generală în Analiza matematică de care aveam nevoie. Din acea zi s-a inaugurat o prietenie extraordinară și am păstrat o legătură permanentă la început telefonic și epistolar și apoi prin mail-uri și sisteme audio video de comunicare telematică. 

MICA și BUBI la Periș

În luna mai 1999, revenind în țară cu soția mea după aproape un deceniu și jumătate, prima cină cu prietenii a fost la Tiberiu – Bubi acasă unde am cunoscut pe adorata lui soție Viorica Postelnicu, profesor universitar de matematică, în deplină rezonanță umană, intelectuală și culturală cu el. Cu acel prilej ne-am reîntâlnit cu prieteni dragi comuni: Ildiko și Radu Prof. Agent (personalitate a Institutului de Construcții din București), Monica și Sorin Prof. Bottez (doi melomani de prestigiu și profesori universitari de valoare, el diplomat pensionar), Ioana și Cornel Stavru (marele artist al Operei Române),Mihaela Naum și Costin Ing. Popa (meloman pasionat devenit în timp un jurnalist de critica evenimentelor în teatrul liric, autor editorial cu bogată activitate). 

BUBI și ȘTEFAN la Periș

Ulterior ne-am întâlnit cu alți buni prieteni: Dr. Anastasie Cavaliotti (medic de medicină legală și meloman foarte cultivat), Dr. Petre Blaier (medic ORL, meloman și om de mare cultură), Viorel Cosma (renumit muzicolog și profesor universitar), Doru Popovici (compozitor și profesor, eminentă personalitate de cultură), Prof. Dr. Mircea Penescu (reputat medic nefrolog și profesor), Constantin Erbiceanu și mulți alții. 

MICA și BUBI la Periș

De atunci la fiecare venire la București, de două sau de trei ori pe an, primul telefon după sosire îl dădeam lui Bubi și ultimul înainte de plecare era tot cu el; dincolo de afecțiunea prietenească mai era din partea mea și acea condiție prioritară acordată unui decan de vârstă al prietenilor noștri; în mesaje și în saluturile personale, pentru a onora poziție lui superioară, foloseam mereu apelativul ... Generalissimo ... 

BUBI și ȘTEFAN la Periș

Revenirile mele la București mi-au prilejuit întâlnirea cu copii lor: fiica Anca (medic oftalmolog excelent) căsătorită cu George Tomi (chirurg ortoped de mare valoare) și fiul Victor (inginer) căsătorit cu Liliana; ulterior am cunoscut nepoții și am fost impresionat de dragostea lor față de ... Bubi ... apelativ care substituia amuzant titlul de bunic.

MICA și BUBI la Periș cu tenorul DANIEL MAGDAL

Prietenia cu ... Bubi ... il Generalissimo ... era efectiv ritualizată în momente petrecute la el acasă, la mine la Periș, vara, unde era nelipsit împreună cu Mica. La el acasă, prânz sau la cină, avea mereu pregătite înregistrări video cu noutățile momentului dar și cu ... antichitățile ... la care rezonam prin profunzimea experiențelor acumulate și pe care ni le schimbam permanent. La Periș veneau cu toții și, cu timpul, s-au adăugat Mihai Prof. Cancoivici (Doctor în Filologie, publicist pasionat de critică ale evenimentelor artistice), Mircea Mihalache (primul contratenor român, stabilit de mulți ani la Viena), Daniel Magdal (marele artist contemporan, tenor cu vast repertoriu foarte iubit și prețuit de Bubi și Mica). Printre diversele feluri de mâncare, le ofeream înregistrări de epocă alese foarte semnificativ alese desfășurând amuzante sesiuni de ... Ascultați și recunoașteți ... 

ȘTEFAN, ILDIKO, BUBI, MICA la Periș

Îmi amintesc de numeroasele vizite făcute împreună cu el la Spitalul Budimex la Profesorul Dr. Alexandru Pesamosca, eminentul chirurg, prieten cu Bubi din anii de liceu și care îmi fusese profesor de Chrirugie pediatrică în facultate și ulterior șef de clinică la Budimex unde am fost medic stagiar. Am fost împreună la Profesorul Pesamosca chiar cu câteva luni înainte de a lăsa această lume. 

MONICA, ȘTEFAN, MICA, DANIEL la Periș

Tot cu Mica și Bubi, însoțiți și de marea artistă soprana Silvia Voinea am fost la ... ultimul prânz cu prietenii ... acasă la baitonul David Ohanesian cu șase luni înainte ca marele artist să părăsească această lume. 

BUBI și DANIEL la Periș

În vara anului 2009, un alt mare prieten comun Academicianul Profesor Dr. Radu Voinea, fost președinte al Academiei Române, și-a exprimat dorința de a mai veni odată la Periș unde retrăiam arta sublimă a soției mele, Elena Cernei, grație imprimărilor de studio și live. Am satisfăcut imediat această onorantă dorință; Radu Voinea a venit însoțit de Viorica și Sergiu Tamaș (prieteni și intelectuali de mare valoare) și am invitat pe Bubi care a venit singur fiindcă soția era ocupată cui nepoții. După câteva luni, Radu Voinea avea să lase această lume. Și astfel de exemple ar mai putea continua, întâlniri semnificative unde am luat parte împreună cu Bubi. Revenirea mea stabilă la București l-a bucurat mult și a fost reciproc. Mergeam săptămânal la spectacole, la evenimente, la el acasă, la mine la Periș vara, în societate la diverși prieteni comuni. 

ȘTEFAN, BUBI, DANIEL la Periș

La 14 octombrie 2021 aveam să primesc cel mai trist telefon al lui Bubi care cu glas stins mi-a spus ... am rămas singur! ... Mica plecase de pe această lume ... El a continuat să trăiască, schimbând treptat bioritmul dar nici-odată spiritul. Inflexiuni și modulații inevitabile vieții după nouă decenii de existență intensă și bogată au rărit întâlnirile noastre și chiar și durata și frecvența comunicărilor noastre dar fără să se diminueze potențialul emotiv și spiritual al prieteniei noastre de ... trei decenii ... Anca și Victor au avut o exemplară grijă devotată și asiduă grație căreia viața lui Bubi a continuat beneficiind de tot confortul și asistența în mediul extraordinar al casei sale. Și pentru asta îi respect și admir cu toată considerația și voi continua să perpetuez cu ei afecțiunea care m-a legat de părinții lor. 

... BUBI ... întru afectuoasă amintire și eternă memorie ... 

Azi dimineață, luni 12 ianuarie, în timp ce mă reculegeam la o lumină dedicată memoriei mamei mele la împlinirea a douăzeci și șase de ani de la plecarea sa de pe această lume ... primesc vestea trecerii în eternitate a lui Bubi în urmă cu câteva ore ... Și la 12 ianuarie 1939... fusese ziua înmormântării marii soprane ... Hariclea Darclée ... al cărei loc de veci la Cimitirul Bellu se află ... la câțiva metri de Cavoul Familiei Postelnicu ... și unde, de acum înainte, voi împlini periodic un dublu pelerinaj de aducere aminte și reculegere ...

LUIS MARIANÒ, FRANCIS LÓPEZ ... și ... farmecul unui stil singular al operetei

 

Despre compozitorul francez Francisco – Francis López (1916-1995) și Luis Marianò (Mariano Eusebio González y García) actor și tenor spaniol naturalizat în Franța (1914-1970) am aflat pentru prima oară de la Maestrul Ion Dacian care se împrietenise cu ei în timpul voiajurilor sale de studiu și cercetare repertorială la Paris. 

Francisc Lopez

Astfel Maestrul descoperise operetele lui López și pe protagonistul multora dintre premierele sale absolute, Luis Marianò, artist renumit și adorat de public și de critici care-l proclamaseră Regele Operetei Franceze. Dintre cele 48 de operete compuse de López, două s-au detașat extraordinar de celelalte prin frumusețea carismatică a muzicii și farmecul de teatru și comedie al libretelor: ”Cântărețul mexican” (1951) și ”Secretul lui Marco Polo” (1959), amândouă avându-l ca protagonist pe Luis Marianò la Théâtre du Chatelet unde au fost interpretate foarte mulți ani și de unde s-au răspândit în toată Franța și în lumea întreagă. ”Secretul lui Marco Polo” l-a încântat foarte mult pe Ion Dacian care devenise directorul Operetei din București și avea intenția modernizării repertoriului cu titluri noi din operetă și musical. López și Louis Marianò s-au bucurat enorm de ideea aducerii în România a acestei operete.

Ion Dacian (rolul titular) în Secretul lui Marco Polo

În ziua de vineri 4 noiembrie 1966, la Teatrul de Stat de Operetă din București, a avut loc premiera capodoperei ”Secretul lui Marco Polo”; în rolul titular, Ion Dacian se bucura de o garnitură excelentă de parteneri: primadonna Valeria Rădulescu, subreta Marica Munteanu, junele comic Bimbo Mărculescu, actrița de comedie Tamara Buciuceanu iar în alte roluri de mai mică întindere dar de mare importanță artistică se aflau George Groner, Nae Roman, Emil Popescu, Iancu Groza, George Hazgan, Mihail Popescu, Mihail Petculescu, Nelu Marinescu, Dușan Bugarin. La reușita acestei formidabile producții au contribuit: regizorul Nicușor Constantinescu care a realizat și versiunea românească a libretului împreună cu Lucia Pascal lucrând pe libertul original al lui Raymond Vincy; dirijorul Liviu Cavassi; dirijorul corului Constantin Rădulescu; maestra de coregrafie Elena Penescu Liciu; scenograful Dan Nemțeanu.

Ion Dacian, Valeria Rădulescu, Tamara Buciuceanu, Marica Munteanu, Bimbo Mărculescu la premiera cu Secretul lui Marco Polo, București, 4 noiembrie 1966

Invitați de onoare au fost compozitorul Francis López și tenorul Luis Marianò; cu acest prilej au fost cunoscuți de artiștii și publicul din România iar înregistrările cu arii și scene din operetele lui López au fost oferite și Fonotecii Radiodifuziunii cu interpretările lui Luis Marianò. De atunci, datorită spiritului întreprinzător al Maestrului Ion Dacian, generații de melomani au ascultat și admirat muzica lui López și interpretările lui Luis Marianò.

Luis Mariano

Opereta este un gen artistic de foarte mare complexitate; spiritul creativității compozitorilor au acordat prioritate melodiei pe care au prelucrat-o în stricta formă inspirațională a zămislirii ei spontane. Melodiile devenite arii, duete, terțete, cvartete sau ansambluri corale au necesitat din totdeauna o vocalitate solid cultivată tehnic atât soliștilor cât și coriștilor pentru abordarea cu succes a partiturilor de consistența teatrului de operă. Artistul de operetă trebuie să cânte, să declame teatral, să se miște și să danseze cu mare elasticitate, să aibă în egală măsură umor și ironie dar și lirism și dramatism. Această complexitate i-a stimulat pe artiștii de operetă la un perfecționism permanent pregătit și antrenat și, în același timp, i-a captivat și atras și pe artiști, dirijori, regizori din teatrele de operă.

Lucrările compuse de Francis López, grație inspirației pure, spontane și foarte intens trăite, au devenit în urma prelucrării lor de către compozitor, pagini de o virtuozitate ieșită din comun. Melodismul de filon spaniol, tratat muzical în stilul francez și într-un context exuberant strălucitor al expresiei, a pus la grea încercare măiestria artiștilor în privința discernământului tehnic și estetic aservit dozărilor expresive în sonoritate, timbralitate sau în modularea spectrului de rezonanță atât în cantabilitate cât și în declamația teatrală. Acestor aspecte se mai adaugă faptul că protagonistul masculin al acestor operete are cel mai mult de cântat, câte trei sau patru arii și numeroase duete și scene de ansamblu; interpretul trebuie să fie în egală măsură un intelectual și un atlet al vocalității. De aceea operetele lui López au fost interpretate autentic și cu succes de către Luis Marianò; iar după dispariția acestuia au continuat să existe doar prin imprimările sale audio și video. În afara țării noastre, aproape nicăieri în lume nu se cântă ”Secretul lui Marco Polo”; la noi, Maestrul Dacian a oferit noilor generații de artiști un parcurs formativ inițiatic pentru interpretarea acestor pagini dificile și această tradiție instituită în 1966 s-a perpetuat până în zilele noastre de la o generație la alta de artiști.

Revenind la ideea că interpretul rolurilor din operetele lui López trebuie să fie în egală măsură un intelectual și un atlet al vocalității, înțelegem de ce de-a lungul timpului din ce în ce mai puțini tenori au abordat aceste partituri și foarte rar în mod autentic. Aici tenorul trebuie să aibă o coloană sonoră robustă dar flexibilă, de tipul tenorului liric spinto însă cu generoase disponibilități în expresivitățile lirice și dramatice; tenorul trebuie să fie un maestru al rezonanțelor de multiple feluri și să stăpânească perfect arta actorului ținând publicul cu maximă atenție. Această condiție vocală excelentă, atât tehnic cât și estetic, o întrunea perfect Ion Dacian care a început activitatea de artist ca solist al Operei Române din Cluj.

Ion Dacian a acumulat toate valorile tehnice şi estetice aferente vocalităţii sale excepţionale afirmată la începuturi în 18 roluri de operă pe şcena Operei Române din Cluj („Traviata” de Verdi, „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, „Martha” de Flotov, „Manon” de Massenet, „Madama Butterfly” de Puccini, „Flautul fermecat” şi „Don Giovanni” de Mozart, „Freischütz” de Weber, „Lakmé” de Delibes, „Faust” de Gounod, „Mireasa vândută” de Smetana, „Swanda cimpoierul” de Weinberger, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovsky, „Tannhäuser” de Wagner, „Pescuitorii de perle” de Bizet, „Ţar şi Teslar” de Lorzing, „Die totten Augen” de d’Albert, „La drumul mare” de Nottara) şi în cele 40 de roluri ale genului de operetă de a cărui complexitate muzicală, literară şi teatrală, s-a simţit fascinat şi pe care l-a înnobilat cu bogăţia personalităţii sale artistice. Recitalul Remember Luis Marianò care va avea loc la Opera Națională din București se poate considera și un Omagiu adus lui Ion Dacian, artist de operă ca și de operetă, mai ales în această stagiune jubiliară în care aniversăm trei sferturi de veac de la înființarea Teatrului de Stat de Operetă din București astăzi Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian.

Miercuri, 3 decembrie 2008, fiind la București, am dorit să asist la spectacolul extraordinar cu ”Tosca” de Puccini în care protagoniștii celor trei roluri principale erau soprana Georgina Lukacs (Floria Tosca), tenorul Daniel Magdal (Mario Cavaradossi) și baritonul Alexandru Agache (Scarpia). Îl ascultasem pe Magdal într-o serie de imprimări live ale unor spectacole din teatrele germane și fusesem frapat de faptul că, pe lângă numeroasele roluri de tenor spinto – dramatic din opere de Beethoven (”Fidelio”), Rossini, Donizetti, Bellini, Verdi, Wagner, Puccini, Saint-Saëns, Leoncavallo, el interpreta frecvent personajele operelor ”Hughenoții”, ”Profetul”, ”Africana” de Meyerbeer, compozitor cu un profil componistic foarte singular, complex și dificil pe care, cel puțin în epoca noastră, puțini tenori îl abordează și se cântă chiar foarte rar din aceste motive.

La acea reprezentație de ”Tosca”, în actul întâi unde este temuta frază La vita mi costasse vi salverò cu vocala ”A” a cuvântului ”costasse” pe un si1 natural foarte greu de emis fără o tehnică impecabilă. Magdal a preferat formula alternativă oferită de Puccini în partitură ... ne andasse della vita vi salverò ... cu vocala ”I” pe cuvântul ”vita” la nivelul acelui si1 natural. Era pentru prima dată când ascultam un tenor care prefera varianta cu vocala ”I” și am înțeles că vocalitatea lui Magdal are o bază fonetică metalică, incisivă, care rezonează admirabil cu această vocală ”I” facilitând proiecția rezonanței și garantând sonoritatea eficientă care umple sala. Fiecare voce are o anumită specificitate în dominanța unei anumite vocale și dacă sunt bine cultivate pot evolua perfect. Acei artiști care manifestă o emisie mai avantajată de metalul vocalei ”I” pot aborda o amplă zonă repertorială așa cum dovedește palmaresul de roluri din cariera lui Daniel Magdal.

De atunci l-am ascultat pe Magdal în teatru de foarte multe ori și în funcție de dispoziția respectivei seri, în ”Tosca” executa respectiva frază și în versiunea cu vocala ”A” și îi reușea perfect, dar vocala ”I” se pare că este la el ca și al alții Vocala Maestră care îi asigură sonoritatea desăvârșită pe tot ambitusul vocalității sale. Măiestria complexă a lui Daniel Magdal mi-a oferit prilejul unei aprofundări analitice în ceea ce privește tehnica frazării în limbile franceză, italiană, germană și care constituie unul din domeniile mele de studiu și de activitate profesională prin așa numita Estetica vocală comparată. Un rol decisiv în eficiența virtuozistică a lui Magdal îl joacă incisivitatea metalică profilului fonetic de la baza vocalității sale.

Pe lângă spectacolele și recitalurile sale de operă, Daniel Magdal a interpretat și operete și arii din operete în recitaluri. Iar când l-am auzit pentru prima dată într-o arie de López, am avut revelația unei vocalități care poate aborda cu mare succes și ariile din operetele acestui compozitor cântate în zilele noastre foarte rar dacă nu deloc.

Tenorul Daniel Magdal

Am primit cu mare entuziasm știrea că, la Opera Națională din București, vineri 23 ianuarie, ora 19, va avea loc un recital intitulat Remember Luis Marianò susținut de tenorul Daniel Magdal acompaniat la pian de excelentul pianist Alexandru Mihai Burcă, un maestru experimentat al claviaturii afirmat cu strălucitoare succese într-un amplu repertoriu într-o vastă activitate artistică. Conceptul regizoral aparține lui Alexandru Nagy destoinic exponent al generației tinerilor regizori și își va da concursul Corul SmartArt. Din creația compozitorului Francis López vor fi interpretate în limba franceză 15 arii din operete precum ”La belle de Cadix”, ”Andalousie”, ”Le chanteur de Mexico”, ”Le secret de Marco Polo” și altele.

Pianistul Alexandru Mihai Burcă

Evenimentul acestei serate de excepție va readuce în atenția publicului bijuteriile muzicale ale lui Francisc López la 110 ani de la naștere și onorând memoria marelui artist Luis Marianò care, în urmă cu șase decenii i-am descoperit grație Maestrului Ion Dacian și pe care astăzi îi reîntâlnesc datorită interpretării acestor doi mari artiști contemporani care sunt tenorul Daniel Magdal și pianistul Alexandru Mihai Burcă.

VOCILE OPEREI ROMÂNE – evocări istorice și estetice

În fiecare an, în luna ianuarie, ne gândim la evenimentul inaugurării actualului sediu al Operei Naţionale din Bucureşti – Teatrul de Stat de Operă şi Balet la vremea aceea – devenit în scurt timp pentru toată lumea ... Opera Română ... Am intrat pentru prima dată în acest Lăcaş al Muzicii de Operă după zece ani de la inaugurare, la vârsta de opt ani, în anul 1964, când am trăit o profundă emoţie ai cărei fiori continui să-i simt şi astăzi ... după atâți ani ... contopiți cu fiorii emoției și bucuriei de acum când mă aflu aici pe scenă în acest moment festiv. 

Am fost foarte fericit de invitația adresată mie de către Daniel Jinga, General Manager și dirijor, de a ține în ziua de 23 ianuarie 2024 o conferință și de a participa le dezbaterile din partea a doua împreună cu Profesorul Daniel Nica, moderatorul acestor conferințe. TVR Cultural a transmis în direct întreaga desfășurare.

DANIEL NICA și STEPHAN POEN

Scena Gândirii, așa cum a fost prezentată încă de la început înseamnă dialog, cunoaștere și emoție. Dialogul aprofundează cunoașterea dătătoare de emoție. Teatrul Liric este dialog între compozitor și interpreți, între interpreți și public, între diferitele categorii de public; dialogurile stimulează cunoașterea care, atunci când revelează afinitiăți, declanșează emoția impactului cu mesajul artistic izvor de bună stare și bucurie. Acest trinom – dialog, cunoaștere, emoție – definește mecanismul integrării Operei Lirice în societate și activează rolul ei pentru personalitatea umană. De pe această poziție perceptivă am înțeles responsabilitatea paricipării mele la Scena Gândirii, admirabilă inițiativă a Operei Naționale București grație entuziasmului directorului Daniel Jinga și profesorului moderator Daniel Nica. 

DANIEL NICA și STEPHAN POEN

În același timp sunt foarte onorat de faptul că am fost invitat să deschid noul an de conferințe după încheierea anului precedent de către marele intelectual, om de cultură și de prestigiu universitar, Academicianul Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române. I-am urmărit cu mare interes și satisfacție conferința intitulată Cum s-a construit România în care au fost evocate etape importante ale devenirii țării noastre ca stat național unitar de-a lungul unui parcurs subîntins de istorie într-un arc de aproape un secol și jumătate. 

IOAN AUREL POP, Președintele Academiei Române

Acest arc corespunde și procesului evolutiv de constituire a Operei Naționale la București. Primele companii de operă străine, în mod deosebit italiene și franceze, au apărut în România la finele secolului al XVIII-lea pentru ca, la jumătatea secolului al XIX-lea, pasiunea pentru opera lirică a societății și a tinerilor să stimuleze înființarea conservatoarelor; iar cel de la București a luat ființă în anul 1864, deci în urmă cu 160 ani de ani. 

GEORGE STEPHANESCO

În deceniile următoare tineri români cu talent și merite muzicale artistice se perfecționează în străinătate mai ales în Italia și Franța și revin în țară cu entuziasm pentru a se afirma în companiile artistice românești recent înființate. Marele compozitor, profesor și dirijor George Stephanescu este cel care înființează prima companie artistică stabilă intitulată Opera Română și inaugurată la 8 mai 1885 cu premiera operei LINDA DI CHAMOUNIX de Donizetti interpretată în limba română. Spectacolele din stagiunile care au urmat s-au ținut la Teatrul Național dar mai ales la Teatrul Liric din Piața Walter Mărăcineanu. 

TEATRUL NAȚIONAL

În anul 1921, prin decret guvernamental, se realizează instituționalizarea Operei Române din București care devine teatru de stat condus tot de George Stephanesco și inaugurat la 8 decembrie 1921 cu LOHENGRIN de Wagner sub bagheta lui George Enescu. Deci la trei ani de la Unirea prin care s-a constituit Statul Național Unitar Român, Opera din București devenea instituție de stat cu activitate stabilă. În urma distrugerii Teatrului Liric la bombardamentele din aprilie 1944, Opera Română și-a desfășurat activitatea timp de un deceniu în sala fostului Teatru Regina Maria împărțind sediul în ultimii patru ani ai deceniului cu Teatrul de Stat de Operetă înființat în 1950 pentru ca în anul 1954 să se mute în noua clădire construită și în care se află și astăzi.

TEATRUL LIRIC

Toate aceste etape, de la primele începuturi și până la constituirea Operei Române instituționalizate s-au desfășurat în acel arc de timp istoric aprofundat de Președintele Academiei Ioan Aurel Pop. Și aceste aprofundări mi-au stimulat o anumită viziune academică asupra operei lirice ca gen muzical și a teatrului liric ca entitate socială. Opera lirică este un gen artistic foarte complex în care vocea umană și sunetul orchestral se conjugă într-o desfășurare teatrală de mare anvergură cu implicații estetice, stilistice, emotive, psihologice, culturale, spirituale. Opera lirică reprezintă un salt gigantesc de la Natură la Cultură, de la natura muzicală, vocală, estetică, la cultura complexă, amplă, rafinată ale cărei repere sunt adevărați catalizatori ai evoluției conștiinței umane. Iar organizarea și coordonarea unui sistem atât de amplu și complex, impune un anumit academism artistic și managerial. Există două mari teatre de prestigiu internațional care au avut încă de la fondarea lor o titulatură și o importanță de prestigiu academic. În ordinea cronologică a înființării lor, primul teatru a fost Opéra de Paris fondată în anul 1669 în cadrul instituției Académie Royal de Musique; în anul 1875 a fost inaugurată sala de la Palais Garnier cunoscută și sub numele de Grand Opéra de Paris. Al doilea teatru este Bolșoi Teatr înființat în anul 1776 în cadrul Academiei Imperiale Ruse pentru Canto și Balet.

TEATRUL REGINA MARIA

Noul teatru de operă fusese deci construit pentru a onora Festivalul Mondial al Tineretului din anul 1953 a cărui gazdă era oraşul Bucureşti. Dincolo de controversatele opinii legate de aspecte tehnice și politice, trebuie să recunoaştem că această clădire are o anumită maestozitate şi este amplasată într-un splendid parc care o izolează de traficul oraşului devenit în timp din ce în ce mai intens. Intrarea şi foaierul sunt ample, elegante, lojile spaţioase, scaunele confortabile de la primul rând al parterului până la ultimul rând al galeriei de la balconul al doilea. Iar în ceea ce priveşte acustica despre care s-au formulat, de asemenea, opinii contrastante, ca spectator pasionat vreme de 22 de ani în perioada 1964 – 1986, trebuie să recunosc că artiştii care au avut voce amplă şi tehnică solidă s-au bucurat de triumfale succese tributate de un public foarte exigent din care începusem să fac parte şi eu chiar de la vârsta şcolară. 

OPERA ROMÂNĂ inaugurată în anul 1954

Între timp s-a desfășurat Concursul Internațional de Canto al Festivalului Mondial al Tineretului care a oferit multor artiști români satisfacția primelor premii: soprane: Premiul II şi Medalia de Argint: Lella Cincu; Premiul III şi Medalia de Bronz: Magda Ianculescu, Maria Crişan, Lucia Stănescu; mezzosoprane: Premiul II şi Medalia de Argint: Vera Rudeanu; Premiul III şi Medalia de Bronz: Elena Cernei; tenori: Premiul I şi Medalia de Aur: Valentin Teodorian; Premiul II şi Medalia de Argint: Alexandru Racolţea; Premiul III şi Medalia de Bronz: Nikola Nikolov, Ion Piso, Cornel Stavru; baritoni: Premiul II şi Medalia de Argint: Nicolae Herlea; Premiul III şi Medalia de Bronz: Octav Enigărescu, David Ohanesian. 

OPERA ROMÂNĂ inaugurată în anul 1954

La 12 august 1953, în noul sediu al Operei Române din București are loc Concertul de Gală al Festivalului Mondial al Tineretului. Din partea Operei Române evoluează următorii participanți: MAGDA IANCULESCU – Rossini „Il barbiere di Siviglia” – aria Rosinei acompaniată la pian de Suzana Carusso; IRINEL LICIU, GABRIEL POPESCU – Ceaikovsky „Lacul lebedelor” – Pas des deux cu acompaniament la pian de Letiţia Flavian; VALENTIN TEODORIAN – Ceaikovsky „Evghenij Oneghin” – aria lui Lesnki; ELENA CERNEI – Aurel Giroveanu „Ţara mea” – cu acompaniament la pian de Radu Carp. Aceasta a fost prima manifestare artistică la noul sediu al Operei Române prilej de mare satisfacție pentru tinerii artiști programați în acest concert. 

După încheierea Festivalului, Teatrul de Stat de Operă și Balet – Opera Română cum i se spunea de către toată lumea – s-a mutat în noul sediu iar Teatrul de Stat de Operetă a rămas în teatrul pe care îl împărțise cu Opera până la demolarea lui în anul 1987. La Operă, după instalare, au început pregătirile pentru inaugurare în cadrul unui amplu program de repetiții pentru o serie de premiere în noul sediu ale unor producții reprezentate înainte; erau necesare modificări în scenografie și adaptări ale mișcări scenice pentru soliști și cor deoarece se dispunea de un spațiu scenic mai mare și diferit conformat. Inaugurarea fusese programată pentru sâmbătă 9 ianuarie 1954 cu premiera operei DAMA DE PICĂ de Ceaikovski eveniment pentru a cărei pregătire au început primele repetiții.

Lucrarea este grandioasă solicitând un ansamblu de mare anvergură cu orchestră şi cor de mare forţă, balet, figuraţie şi foarte mulţi artişti în rolurile principale şi secundare. Vocile trebuie să corespundă atât prin baza lor naturală cât şi prin profilul estetic acelui fascinant stil al romantismului rusesc în care dramatismul şi lirismul se împletesc cu nuanţe de la cele mai delicate până la cele mai robuste în totalitatea dimensiunilor expresive. Libretul lui Modest Ceaikovsky a abordat nuvela lui Alexandr Serghevici Puşkin.

Regia producţiei a fost asigurată de către regizorul rus invitat Vladimir Ciukov care a colaborat foarte bine cu Walter Siegfried (scenografia) şi Cella Voinescu (costumele). Dirijorii Egizio Massini, Alfred Mendelsohn şi Mihai Brediceanu au asigurat conducerea muzicală colaborând cu Maestrul de Cor Gheorghe Kulibin al cărui asistent era foarte tânărul, pe atunci, Cornel Trăilescu, viitorul mare dirijor şi compozitor. Maestrul coregraf Anton Romanowski, personalitate de valoare a baletului românesc, asigura coregrafia spectacolului. O echipă formidabilă de pianişti corepetitori – Dorina Popovici, Elsa Chioreanu, Andrei Pancova – au asigurat pregătirea celor trei garnituri de solişti iar unele roluri beneficiau chiar de patru sau cinci interpreţi. Maestrul Ion Ipser supraveghea echipa de machiaj iar legendarul pasionat Ştefan Şachim – Nonu – era sufleur devenit ulterior şeful Studiilor Muzicale pentru foarte mulţi ani.

Distribuţia completă a rolurilor principale şi secundare era următoarea: Gherman (tenor dramatic de mare forţă expresivă): Garbis Zobian, Dinu Bădescu, Ion Puican; Contele Tomski şi Zlatogor în Pastorala din actul II (bariton dramatic): Petre Ştefănescu-Goangă, Alexandru Enăceanu, Ştefan Petrescu; Prinţul Eletzky (bariton liric): Mihail Arnăutu, Şerban Tassian, Nicolae Herlea; Contesa (contraltă): Maria Snejina, Maria Moreanu, Elena Cernei; Liza (soprană dramatică): Ioana Nicola, Dora Massini, Hilda Sibianu, Zoe Dragotescu, Maria Voloşescu; Polina şi Milovzor în Pastorala din actul II (mezzosoprană): Zenaida Pally, Elena Cernei, Iulia Buciuceanu; Prilepa (soprană lirică): Cornelia Gavrilescu, Magda Ianculescu, Iolanda Mărculescu, Arax Savagian, Judit Lazarovici; Guvernanta (mezzossoprană): Irina Atanasiu, Ianula Papadopol, Maria Săndulescu; Maşa (soprană): Ianula Papadopol, Lella Cincu, Renée Cornea; Cecalinski (tenor): George Mircea, Dimitrie Scurtu, Pantelimon Frunză; Surin (bas): Viorel Ban, Jean Bănescu, George Ştefănescu; Ceapliţki (tenor): Nicolae Deculescu, Dimitrie Scurtu, Nicolae Luca; Narumov (bas): Nicolae Păun, Viorel Ban, Jean Bănescu; Majordomul (tenor): Valentin Vitcovschi, Nicolae Deculescu; Ştefan Uncu. Am dorit să cinstesc memoria tuturor celor care au luat parte la acest eveniment inaugural al noului sediu al Operei Române.

Despre acest eveniment, de-a lungul anilor, mi-au povestit foarte mulţi dintre artiştii care au luat parte, personalităţi precum Maria Moreanu, Ioana Nicola, Dora Massini, Zenaida Pally, Lella Cincu, Magda Ianculescu, Maria Săndulescu, Mihai Brediceanu, Mihail Arnăutu, Nicolae Herlea, Jean Bănescu şi, în mod cu totul deosebit de profund, iubita mea soţie, marea artistă Elena Cernei. Pe lângă datele adunate de la protagonişti şi documentele din arhiva personală, o foarte valoroasă contribuţie documentară în cercetările mele o au Hronicul Operei Române din București în trei volume admirabil realizate de Acad. Octavian Lazăr Cosma și Opera Română seria celor douăsrpezece volume publicate de către regretata Anca Florea.

Duminică 3 ianuarie 1954 a avut loc avanpremiera iar sâmbătă 9 ianuarie 1954 prima reprezentaţie inaugurală la care au luat parte oficialităţile de la cel mai înalt nivel. În aceste două seri au cântat: Garbis Zobian (Gherman), Petre Ştefănescu – Goangă (Tomski, Zlatogor), Şerban Tassian (Eleţki), Maria Snejina (Contesa), Ioana Nicola (Liza), Zenaida Pally (Polina, Milovzor), Cornelia Gavrilescu (Prilepa), Irina Atanasiu (Guvernanta), Ianula Papadopol (Maşa), George Mircea (Cecalinski), Viorel Ban (Surin), Nicolae Deculescu (Ceapliţki), Nicolae Păun (Narumov), Valentin Vitcovschi (Majordomul). În ultimul moment, baritonul Mihail Arnăutu a fost afectat de o puternică viroză respiratorie; Şerban Tassian a intrat atunci în primul spectacol urmat de Nicolae Herlea la următorul. 

Marţi 12 ianuarie 1954 a avut loc premiera pentru public interpretată de: Dinu Bădescu (Gherman), Alexandru Enăceanu (Tomski, Zlatogor), Nicolae Herlea (Eleţki), Maria Snejina (Contesa), Dora Massini (Liza), Elena Cernei (Polina, Milovzor), Cornelia Gavrilescu (Prilepa), Irina Atanasiu (Guvernanta), Renée Cornea (Maşa), Dimitrie Scurtu (Cecalinski), Jean Bănescu (Surin), Nicolae Deculescu (Ceapliţki), Nicolae Păun (Narumov), Valentin Vitcovschi (Majordomul). 

Scenă din actul I.

Spectacolele se succedau cu foarte mare frecvenţă iar cele trei garnituri de interpreţi se amestecau în iureşul alternanţelor ceea ce făcea ca serile să devină foarte captivante pentru melomani; personajele fiind foarte consistente, era deosebit de interesantă rezolvarea relaţiilor dintre ele de către artiştii care se alternau în respectivele roluri. O figură cu totul deosebită în aceste trei garnituri o reprezenta mezzosoprana Maria Snejina care era parcă o întrupare a bătrânei Contese – Venus Moscovită a Parisului de altă dată, personaj misterios ca şi trucul celor trei cărţi cu ajutorul căruia câştiga mereu şi a cărui tentaţie avea să-l piardă pe tulburatul şi înverşunatul Gherman. „Doamna Snejina” era o personalitate a Operei din perioada interbelică; născută într-o regiune a Poloniei sub vremurile dominaţiei ucrainiene, avea sânge amestecat de ucrainiancă şi poloneză încurcit cu prusaci; femeie foarte frumoasă, voce excepţională, talent puternic, cultură şi inteligenţă deosebit de rafinată, după diverse peregrinări ale carierei, ajunge la Bucureşti la încheierea primului război mondial; îi place atmosfera din „micul Paris”, face cuceriri amoroase la nivel înalt respingându-le cu demnitate şi câştigând o faimă mondenă de mare artistă; se stabileşte definitiv în România cerând ... „supuşenie” (aşa spunea Doamna Snejina) ... şi devine cetăţean român, prim solistă a Operei Române. Împreună cu Maria Moreanu, o altă frumuseţe cu voce şi talent, devin vedetele marilor roluri de mezzosoprană. În anul 1954, Doamna Snejina era deja pensionară, preda lecţii de canto, continua să fie o prezenţă frumoasă, fascinantă, foarte mondenă şi, asemenea misteriosului truc de la cărţi al Bătrânei Contese din „Dama de Pică”, nimeni, dar absolut nimeni, nu ştia câţi ani are dânsa. Se făceau speculaţii, afirmaţii teribilistice, dar deloc pariuri pentru că nu se putea verifica. Cum în acea perioadă, mezzosoprana Maria Moreanu trecea printr-o criză vocală pasageră (debutul său în rolul Contesei a avut loc ceva mai târziu după premieră), salvarea producţiei a fost posibilă datorită amabilităţii cu care Doamna Maria Snejina a acceptat să revină la teatru pentru acest rol dar şi pentru altele cum ar fi Niania (Doica) din EVGHENI ONEGHIN, Bertha din BĂRBIERUL DIN SEVILLA, Martha Schwertlein din FAUST. Deoarece Doamna Moreanu era indisponibilă şi era nevoie de o rezervă în rol pentru acoperirea Doamnei Snejina în caz de o răceală intempestivă, în distribuţia a treia a rolului figura ... tânăra mezosoprană ... Elena Cernei care intepreta şi rolul Polinei ... La această soluţie s-a recurs în urma entuziasmului pe care l-a manifestat Doamna Dora Massini în urma unei producţii studenţeşti a Conservatorului în care, într-un program de selecţiuni din DAMA DE PICĂ, pentru un examen la Clasa de Operă condusă de Maestrul Jean Rânzescu, rolul Contesei fusese interpretat de Elena Cerrnei. Dora Massini fiind şi profesoară la Conservator, a asistat la acea producţie şi, în timpul repetiţiilor de la teatru cu noua montare, a propus ca Elena Cernei, pe lângă rolul Polinei, să acopere în caz de necesitate şi rolul Contesei. Nu a fost nevoie deoarece Doamna Snejina a interpretat toate spectacolele fără probleme, Doamna Moreanu revenise şi deci totul decurgea bine. Elena Cernei însă câştigase o experienţă în plus în acea garnitură de veterani, mari artişti ai Operei Române din Bucureşti. 

Scenă din actul II.

Toţi artiştii cu care am discutat mi-au povestit că personajul Contesei interpretat de Maria Snejina era extraordinar. Elena Cernei îmi spunea că, la fiecare spectacol, stătea în culise ca să urmărească scena Contesei cu Maria Snejina, dar şi ariile interpretate de sopranele, tenorii şi baritonii din respectivele roluri. În mod deosebit Garbis Zobian realiza un personaj cutremurător mai ales în scena din ultimul act în care atingea paroxismul vocal şi dramatic. Ioana Nicola a fost un glas de o frumuseţe nobilă care învăluia şi încânta. Am discutat îndelung cu dumneaei şi am fericirea să fi înregistrat mărturii legate de elaborarea personajului Lizei atât vocal cât şi teatral. Dora Masssini, pe care nu am mai apucat să o admir pe scenă dar am admirat-o foarte mult în viaţa mondenă, mi-a ilustrat alte coordonate ale Lizei şi am rămas foarte fascinat de paralela analitică realizată confruntând mărturiile celor două mari artiste; sunt unghiuri analitice tare interesante. 

Scenă din actul III.

În Fonoteca Radiodifuziunii, putem admira interpretarea ariei Lizei de către două soprane de mare prestigiu ale Operei Române: Maria Voloşescu şi Elena Dima-Toroiman. Despre rolul Prinţului Eleţky am discutat foarte mult cu Mihail Arnăutu şi cu Nicolae Herlea. Mihail Arnăutu concepea dozajul emotiv al pesonajului printr-o multitudine de configuraţii ale coloanei sonore de la cea mai largă la cea mai concentrată (mi-a explicat o întreagă tipologie pe care mi-am notat-o în caietele mele dar în mod deosebit în suflet). Nicolae Herlea concepea expresivitatea emoţională prin nuanţe de sonoritate aplicate unui vibrato unic ale cărui lumini şi umbre contrastante realizau tensiunea dramatică progresivă în expansiunea unui sol1 a cărui forţă m-a impresionat în glasul său mereu. Zenaida Pally, proeminentă personalitate a teatrului liric românesc, orginară şi ea din Basarabia; glasul ei înseamna o permanentă dăruire şi frământare interioară iar momentul mesajului scenic depinde de felul în care simte pulsul vocal al propriei fiinţe acolo pe scenă; de multe ori, spunea marea artistă, te poţi afla într-o stare fizică şi psihică absolut nouă faţă de senzaţiile experienţelor acumulate ceea ce face ca actul artistic să devină o permanentă descoperire a unei pasionante căutări.

După această importantă inaugurare cu mare succes de public și de presă, până la finele primei stagiuni a teatrului în noul sediu, au avut loc următoarele premiere – reluări erau: baletul COPPELIA de Delibes (10 ianuarie – reluare), RUSALKA de Dargomîjski (14 ianuarie – reluare), TRAVIATA de Verdi (19 ianuarie – reluare), RIGOLETTO de Verdi (27 februarie – premieră), GIANNI SCHICCHI de Puccini (1 martie – premieră în România), baletul MACUL ROȘU de Glier (29 aprilie – reluare), MADAMA BUTTERFLY de Puccini (28 mai – reluare). Treptat, în stagiunile următoare, repertoriul de operă și balet s-a extins iar garniturile de artiști s-au consolidat treptat pe măsură ce veteranilor și se alăturau tinerii artiști angajați.

În următoarea perioadă de timp, 1953 – 1958, repertoriul Operei a inclus următorii compozitori cu respectivele opere: Beethoven FIDELIO, Bizet CARMEN, Ceaikovski DAMA DE PICĂ, Dargomîjski RUSALKA, Delibes LAKME, Gounod FAUST, Mozart NUNTA LUI FIGARO, RĂPIREA DIN SERAI, Puccini MADAME BUTTERFLY, GIANNI SCHICCHI, BOEMA, TOSCA, Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA, Verdi: TRAVIATA, RIGOLETTO, AIDA, TRUBADURUL, OTELLO, Wagner MAEȘTRII CÂNTĂREȚI DIN NÜRNBERG; din creația românească: Paul Constantinescu O NOAPTE FURTUNOASĂ, Gheorghe Dumitrescu ION VODĂ CEL CUMPLIT.. De asemenea, în repertoriul teatrului figurau și balete precum COPPELIA de Delibes, MACUL ROȘU de Glier, CĂLĂREȚUL DE ARAMĂ de Glier, FÂNTÂNA DIN BACCISARAI de Asafiev, HAIDUCII de Hilda Jerea, CĂLIN de Alfred Mendelsohn, LACUL LEBEDELOR de Ceaikovski, LA PIAȚĂ de Mihail Jora, TRICORNUL de De Falla, CONCERTUL ÎN FA de Gershwin, completau repertoriul teatrului în respectiva perioadă. 

Enescu OEDIPE, actul I, 1958

În stagiunea 1958/1959 în care s-a desfășurat prima ediție a Festivalului Internațional George Enescu, la 22 septembrie 1958, a avut loc premiera românească a capodoperei OEDIPE de George Enescu interpretată în limba română în traducerea lui Emanoil Ciomac după libretul lui Edmond Fleg. În regia marelui creator Jean Rânzescu și sub formidabila baghetă a lui Constantin Silvestri evoluau o dublă garnitură de mari artiști cărora, de-a lungul anilor, li s-au mai adăugat noile generații de artiști. Corul a fost pregătit și dirijat de Gheorghe Kulibin asistat de Cornel Trăilescu iar coregrafia a aparținut lui Gelu Matei; scenografia a fost realizată de Roland Laub iar costumele de Ofelia Tutoveanu. Pregătirea muzicală a fost asigurată de excelenți maeștri corepetitori precum Dorina Popovici, Denise Rudeanu și Geo Halemberg. La spectacolul de la premieră au luat parte următorii artiști: David Ohanesian în rolul titular, Elena Cernei (Jocasta), Nicolae Secăreanu (Tirezias), Zenaida Pally (Sfinxul), Ionel Tudoran (Laios), Alexandru Enăceanu (Creon), George Mircea (Păstorul) Ioan Hvorov (Marele Preot), Valentin Loghin (Phorbas), Jean Bănescu (Paznicul), Ladislau Konya (Tezeu), Valentina Crețoiu (Antigona), Maria Săndulescu (Meropa). 

Enescu OEDIPE, Elena Cernei (Jocasta) și David Ohanesian (Oedipe), actul II, 1958

De-a lungul a peste trei decenii cât s-a menținut această producție în repertoriul teatrului, noi dirijori și artiști s-au adăugat în ampla distribuție astfel. 

Dirijorii: CONSTANTIN SILVESTRI, MIHAI BREDICEANU, CORNEL TRĂILESCU, MIRCEA POPA, CONSTANTIN BUGEANU; 

Oedipe: DAVID OHANESIAN, NICOLAE FLOREI, JAN KZEKAY (Polonia, 1979 - Festivalul Enescu); 

Tiresias: NICOLAE SECĂREANU, IOAN HVOROV, GHEORGHE CRĂSNARU; 

Creon: ALEXANDRU ENĂCEANU, ALEXANDRU BĂDULESCU, DAN IORDĂCHESCU, EDUARD TUMAGEANIAN, VASILE MARTINOIU,DAN ZANCU; 

Păstorul: GEORGE MIRCEA, CONSTANTIN POPESCU, VALENTIN TEODORIAN, CORNEL RUSU, FLORIN DIACONESCU; 

Marele Preot: IOAN HVOROV, VIOREL BAN, MIRCEA BUCIU; 

Phorbas: VALENTIN LOGHIN, DINU CĂȚULEANU, CONSTANTIN DUMITRU, POMPEI HĂRĂȘTEANU; 

Paznicul: JEAN BĂNESCU, IOAN HVOROV, CONSTANTIN GABOR; 

Thezeu: LADISLAU KONYA, OCTAV ENIGĂRESCU, DIONISIE KONYA, NICOLAE CONSTANTINESCU, EDUARD TUMAGEANIAN, EMIL IURAȘCU; 

Laios: IONEL TUDORAN, CONSTANTIN ILIESCU, GEORGE LAMBRACHE, ANATOL COVALI; 

Jocasta: ELENA CERNEI, ELENA POPA, DOROTHEA PALADE, MIHAELA MĂRĂCINEANU, VERONICA GÂRBU, RODICA MITRICĂ; 

Sfinxul: ZENAIDA PALLY, MIHAELA BOTEZ, ADINA IURAȘCU, VERONICA GÂRBU; 

Antigona: VALENTINA CREȚOIU, CORNELIA GAVRILESCU, MARIA ȘINDILARU, ZOE DRAGOTESCU, EUGENIA MOLDOVEANU, ELENA GRIGORESCU, GERDA RADLER; 

Meropa: MARIA SĂNDULESCU, VENERA ROGOZEA, IULIA BUCIUCEANU.

PERSONALITĂȚI ALE OPEREI ROMÂNE

Pe scena Operei Române din București s-au afirmat o imensitate numerică de artiști care au slujit cu arta lor opera lirică și pasiunea publicului pentru muzică și voci. De mic copil, ascultând relatările veteranilor Operei, artiști aflați la o vârstă înaintată, am aflat despre nume și performanțe uluitoare, evenimente artistice ale reprezentațiilor curente care nici măcar nu au rămas în istoria presei de specialitate. Erau oameni a căror supremă bucurie consta în ofranda artei lor spre mulțumirea publicului. Notorietatea socială și mondenă a epocii reprezenta o formă de satisfacție iar unii dintre ei au avut norocul să înregistreze câteva interpretări cu orchestra dar de cele mai multe ori cu pianul și astfel să rămână în istorie pe lângă prezența lor în colecțiile de programe și reviste mai mult private de cât oficial instituționale. Datorită acestor colecții am reușit să adun foarte multe nume cărora le-am elaborat un profil analitic istoric, artistic și analitic în vocalitate dacă au rămas imprimări.

Dincolo de galeria primilor artiști activi înainte și după actul constituirii Operei Române de la 1885, la inaugurarea Operei instituționalizate de la 8 decembrie 1921, teatrul liric bucureștean dispunea de forțe artistice memorabile menționate în cronici și în memoriile unor artiști. Aceste personalități erau:

• Soprane: Elena Drăgulinescu-Stinghe, Margareta Metaxa, Elena Ivony, Elena Teodorini, Alexandra Feraru, Enrichetta Rodrigo Athanassiu, Cecilia Nasta-Cerchez, Nectara De Flondor, Feea Pomponiu, Alexandra Lupescu Teișan, Mimi Nestorescu, Viorica Vasilescu, Lucreția Enescu, Maria Cojocoreanu, Alexandra Grozea, Victoria Costescu-Duca, Emilia Guțianu, Maria Blejeanu, Lidia Babici, Pia Igy-Delin, Lucia Bercescu Țurcanu, Valentina Crețoiu, Dora Massini;

• Mezzosoprane: Elena Dobrescu, Constanța Dobrescu, Tana Nanescu, Eugenia Babad-Cioculescu, Maria Snejina, Elena Basarab, Virginia Miciora, Maria Moreanu.

• Tenori: Romulus Vrăbiescu, Vasile Rabega, Emil Marinescu, Mircea Lazăr, Dumitru Mihăilescu Toscani, Constantin Stroescu, Alberto Della Pergola, Arnold Georgewski, Eleachim Algazzi, Nicu Apostolescu, Octav Arbore, Mircea Lazăr, Luciano Della Pergola, Viorel Chicideanu, Dinu Bădescu;

• Baritoni: Dimitrie Popovici Bayreuth, Grigore Teodorescu, Aurel Costescu Duca, Grigore Magiari, Jean Athanasiu, Sigismund Zalewski, Petre Ștefănescu-Goangă, Alexandru Lupescu, Alexandru Alger, Alexandru Enăceanu;

• Bași: George Folescu, George Niculescu-Bassu, Rudolf Steiner, Constantin Teodorian, Georgescu Oprișan, Nicolae Păun, Edgar Istratty, Nicolae Secăreanu;

• Dirijori: George Georgescu, Egisto Tango, Ionel Perlea, Umberto Pessione, Ion Nona Ottescu, Egizio Massini, Joseph Rosensteck, Alfred Alessandrescu, Jean Bobescu asigurau pregătirea muzicală impecabilă a ansamblului;

• Regizori precum Constantin Pavel, Sigismund Zaleski (baritonul care a continuat activitatea artistică devenind un mare regizor), Adalbert Markowski (de la Opera de Stat din Viena), îndrumau sub aspect teatral și intepretativ soliștii și corul.

La inaugurarea actualului sediu, în colectivul artistic al teatrului se întâlneau glorioși reprezentanți ai generației veteranilor și foarte valoroși artiști ai generației de tineri dintre care unii aveau să realizeze mari cariere naționale și inetrnaționale. Trecerea lor în revistă pe categorii artistice este o Datorie de Onoare în continuitatea glorioșilor veterani de la începutul instituțional al Operei. De-a lungul anilor, noi nume de artiști talentați și afirmați s-au adăugat pe măsură ce veteranii își încheiau carierele, personalități pe care le-am sistematizat în următoarea secțiune.

Noile generații

• Regizori: Jean Rânzescu, George Teodorescu, Panait Victor Cottescu, Eugen Gropșeanu, Hero Lupescu, Anda Tăbăcaru, Cătălin Ionescu Arbore, Alice Barb;

• Dirijori: Egizio Massini, Jean Bobescu, Alfred Alessandrescu, Mircea Popa, Constantin Silvestri, Constantin Bugeanu, Emanoil Elenescu, Mihai Brediceanu, Sergiu Comissiona, Mircea Rosensteck, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Mircea Popa, Anatol Chisadji, Paul Popescu, Lucian Anca, Carol Litvin, Cristian Brâncuși, Răzvan Cernat, Camil Marinescu, Daniel Jinga, Iurie Florea, Vlad Conta, Tiberiu Soare, Ciprian Teodorașcu;

• Maeștri de cor: Iosif Rosensteck, Gheorghe Kulibin, Stelian Olariu, Daniel Jinga, Adrian Ionescu;

• Soprane: Dora Massini, Ana Tălmăceanu Dinescu, Valentina Crețoiu, Cornelia Gavrilescu, Arax Savagian, Ioana Nicola, Arta Florescu, Elena Popa, Tea Rămurescu, Judit Lazarovici, Renée Cornester (Cornea), Lella Cincu, Maria Crișan, Iolanda Mărculescu, Magda Ianculescu, Maria Voloșescu, Elisabeta Neculce Carțiș, Teodora Lucaciu, Maria Șindilaru, Elena Dima Toroiman, Zoe Dragotescu, Eldemira Calomfirescu, Matilda Onofrei, Magdalena Cononovici, Marina Krilovici, Maria Slătinaru-Nistor, Eugenia Moldoveanu, Elena Simionescu, Ileana Cotrubaș, Silvia Voinea, Lucia Becar, Ligia Grosu, Elena Duma, Elvira Cârje, Cornelia Angelescu, Marina Mirea, Magdalena Cononovici, Cornelia Pop, Lucia Țibuleac, Sanda Șandru, Monica Teodorescu, Felicia Filip, Mariana Colpoș;

• Mezzosoprane: Maria Snejina, Virginia Miciora, Maria Moreanu, Venera Rogozea, Irina Atanasiu, Nella Dimitriu, Zenaida Pally, Elena Cernei, Iulia Buciuceanu, Maria Săndulescu, Vera Rudeanu, Michaela Botez, Dorothea Palade, Mihaela Mărăcineanu, Viorica Cortez, Iulia Marpozan, Rodica Mitrică, Veronica Gârbu, Mihaela Agachi, Ruxandra Vlad, Lucia Cicoară-Drăgan, Ecaterina Țuțu, Adriana Alexandru;

• Contratenorul Mircea Mihalache, primul reprezentant al acestei categorii vocale din școala românească de canto datorat studiilor excepționale de făcute cu soprana și profesoara Magda Ianculescu;

• Tenori: Dinu Bădescu, Ionel Tudoran, Mihail Știrbey, George Corbeni, Garbis Zobian, Ion Puican, Pantelimon Frunză, Rudi Ledeanu, George Mircea, Nicolae Șerbănescu, Vasile Diaconescu, Gheorghe Iliescu, Valentin Teodorian, Cornel Stavru, Constantin Iliescu, Ion Stoian, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Corneliu Fânățeanu, Ion Piso (solist al Filarmonicii invitat pe scena Operei), Ludovic Spiess, Vasile Moldoveanu, Antonius Nicolescu, Marcel Angelescu, Florin Farcaș, Florin Diaconescu, Anatol Covali, Constantin Ene, Florin Georgescu, Ionel Voineag, Gabriel Năstase, Ștefăniță Lascu;

• Baritoni: Petre Ștefănescu Goangă, Șerban Tassian, Alexandru Enăceanu, Dinu Cățuleanu, Mihail Arnăutu, Barbu Dumitrescu, Alexandru Bădulescu, Alexandru Vârgolici, Octav Enigărescu, Ladislau Konya, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Ștefan Petrescu, Vasile Martinoiu, Nicolae Urziceanu, Eduard Tumageanian (Tumagian), Lucian Marinescu, Nicolae Constantinescu, Emil Iurașcu, Nicolae Urdăreanu;

• Bași: George Niculescu Bassu, Nicolae Secăreanu, Mircea Buciu, Nicolae Teofănescu, George Ștefănescu, Silviu Gurău, Marius Rintzler (solist al Filarmonicii din București, invitat al Operei), Nicolae Păun, Jean Bănescu, Nicolae Rafael, Viorel Ban, Valentin Loghin, Nicolae Florei, Ioan Hvorov, Constantin Gabor, Constantin Dumitru, Gheorghe Crăsnaru;

• Primi balerini: Irinel Liciu, Valentina Massini, Clara Volini, Ileana Iliescu, Elena Dacian, Sanda Orleanu-Jar, Simona Ștefănescu, Alexa Mezincescu, Cristina Hamel, Marta Herțeg, Rina Constantini, Cora Benador, Magdalena Popa, Gabriel Popescu, Sergiu Ștefanschi, Gelu Barbu, Gelu Matei, Stere Popescu, Dumitru Bivolaru, Adrian Caracaș, Amatto Checiulescu, Petre Ciortea, Ion Tugearu;

• Maeștri corepetitori: Radu Karp, Aglaia Toscani, Lisette Georgescu, Dorina Popovici, Denise Rudeanu, Andrei Pancova, Geo Hallemberg, Elsa Chioreanu, Alice Parascovici, Andrei Kovacs, Jeny Schönbaum, Letiția Flavian, Florin Rădulescu, Cristian Vais;

• Maeștri de scenografie și costume: Vally și Theodor Kiriakoff Suruceanu, Ion Ipser, Ion Clapan, Roland Laub, Paula Brâncoveanu, Ofelia Tutoveanu, Cella Voinescu, Ion Mavrodin, Edith Gross, Elisabeta Benedek, Lidia Iovănescu, Toni Gheorghiu, Adrian Damian;

• Maeștri de coregrafie: Anton Romanovski, Oleg Danovski, Tilde Urseanu, Stere Popescu, Vasile Marcu, Gelu Matei, Alexa Mezincescu, Ileana Iliescu, Laura Bilică Toader.

A doua jumătate a secolului al XX-lea a fost marcată de dificultăți sociale și politice care au afectat pe unii veterani din cauza originii lor sociale sau a convingerilor culturale, spirituale și afirmate cu un curaj care, uneori, putea fi considerat de către regim o nepermisă îndrăsneală; iar represalii de diferite tipuri se declanșau semănând uneori teroarea printre artiști și melomani.

Tinerii artiști care abia atunci se afirmau sunt de două categorii. Unii care au avut forța sufletească și curajul să rămână în țară alături de familiile lor și să accepte o reducere drastică a carierei internaționale. La acea vreme o ieșire din țară era condiționată de o viză foarte limitateă din partea autrorităților pentru un interval de timp care nu trebuia depășit chiar dacă puteau inetrveni oferte artistice în plus față de contractele aprobate. De multe pașaportul cu viza sosea cu o seară înaintea plecării sau chiar în dimineața călătoriei; sistemul supunea artiștii la un foarte greu joc al nervilor. Alți artiști au avut curajul să plece și să-și ia viața în propriile mâini cum s-ar spune; unii au reușit, alții mai puțin, dar, indiferent de acest aspect s-au mulțumit să trăiască într-o societate liberă unde s-au naturalizat formându-și familii, de multe ori prin așa numitele căsătorii mixte.

Am căutat, atât în acest material, cât și în numeroasele mele conferințe, emisiuni de radio și televiziune, să omagiez în mod deosebit pe acei slujitori ai Operei Române care au oferit constant mesajul lor artistic acasă cu tot respectul față de cei plecați și care, unii dintre ei, au activat foarte puțin la Opera Română. Am considerat necesar să evoc cât mai multe figuri importante ale Operei mai ales din trecutul mai îndepărtat, personalități artistice foarte valoroase care riscă o nedreaptă și nemiloasă uitare.

În conferința mea, am dorit să ofer câteva emblematice evocări istorice și estetice ale celor mai importante personalități de la compartimentele vocale pornind de la generația veterană și ajungând la noua generație.

Influența Operei Române din București a fost fundamentală pentru evoluția mea umană și profesională. În planul uman mi-a stimulat creșterea și evoluția emotivă, dezvoltarea personalității sub aspect emotiv, social și profesional influențându-mi dezvoltarea în ceea ce privește cultura muzicală, cultura vocală, analiza vocilor, confruntarea lor analitică prin comparația între artiști de aceiași categorie și între artiști de categorii diferite. Pentru mine, Opera Română a însemnat o școală de extraordinară valoare formativă; dar remarcam cum și prietenii mei, melomani, de diverse alte profesiuni se îmbogățeau spiritual datorită Operei cu efecte semnificative în propria lor evoluție umană, socială și profesională.

Am dorit să vă ofer câteva emblematice evocări istorice și estetice ale celor mai importante personalități de la compartimentele vocale pornind de la generația veterană și ajungând la noua generație din acele vremuri. Sunt niște caracterizări esențiale, concentrate, în care am sintetizat emblema lor așa cum am perceput-o în arta lor și în cariera întreprinsă grație parcursului formativ pe care mi l-a oferit Opera Română și personalitățile sale artistice. Cu excepția a patru personalități, toți artiștii pe care i-am evocat estetic în continuare sunt oameni pe care i-am cunoscut, i-am întrebat despre devenirea lor, despre căutările lor, despre principiile lor de organizare și desfășurare a tuturor etapelor de pregătire intepretativă în repertoriul lor. Am acumulat niște fișe minuțios întocmite și care mi-au servit la explorarea a noi dimensiuni vocale la alte personalități artistice întâlnite ulterior în cele trei decenii și jumătate de activitate pe care am desfășurat-o în Italia și în lume.

Soprane:

• Valentina Crețoiu, tehnică uimitoare și un estetism fascinant;

• Cornelia Gavrilescu, prezență vocală și scenică încântătoare;

• Ioana Nicola, natură vocală generoasă animată de o profundă sensibilitate;

• Arta Florescu, soprană desăvârșită și profesor într-o simultaneitate îndelungată prin enciclopedismul cultural academic în slujba verbului vocal;

• Lella Cincu, exuberanța unei explozive coloraturi;

• Magda Ianculescu, lectio magistralis în vocalitate prin care a abordat toate genurile de soprană de la lirico-lejeră la dramatic;

• Maria Voloșescu, masivitate vocală uimitor de elastică pliată subtil pe toate detaliile emotive ale frazării;

• Elisabeta Neculce Carțiș, academismul muzicologic în slujba unui vast repertoriu;

• Teodora Lucaciu, seducător temperament consacrat în vocalitatea veristă și în vocalitatea franceză;

• Maria Șindilaru, lirism robust afirmat cu eleganță în repertoriul clasic, romantic și verist;

• Elena Dima Toroiman, profunda sobrietate a nobilei interiorizări consacrată în Mozart, Verdi, Puccini, Wagner;

• Mariana Stoica, generoasa vocalitate a unui puternic spirit wagnerian;

• Elena Simionescu, echilibrul perfect între rigoare și pasiune;

• Magdalena Cononovici, grandioasă voce de soprană Falcon afirmată într-un vast repertoriu;

• Maria Slătinaru-Nistor, frumusețea vocală emblematică în slujba profunzimii mesajului operistic; o vocalitate încântătoare admirată și de Renata Tebaldi cu care am discutat despre ea;

• Silvia Voinea, Lakmé, Madame, c'est vous ...după titlul unei recenzii apărute în Journal de Liège, ultima Lakmé din secolul trecut;

• Eugenia Moldoveanu, profunzimea eleganței academice reunind desăvârșirea tehnicii cu noblețea estetică a stilului;

Mezzosoprane:

• Elena Cernei, prima mezzosoprană româncă afirmată în cele mai mari teatre ale lumii precum Scala, Metropolitan, Grand Opéra de Paris, Wiener Staatsoper și altele; timbru unic, sonoritate pluridimensională, apariție scenică de unică frumusețe;

• Zenaida Pally, glas fluvial și temperament vulcanic;

• Iulia Buciuceanu, pasiune și respect față de artă și de public;

Tenori:

• Dinu Bădescu, intelectualul rafinat cu voce de tenor;

• Mihail Știrbey, lirismul impresionant până la lacrimi;

• Garbis Zobian, tenorul dramatic de uimitoare autenticitate;

• Valentin Teodorian, perfecționismul subtil al emotivității vocale;

• Cornel Stavru, vocalitatea perfect construită;

• Octavian Naghiu, frumusețea în perfectă armonie cu eleganța;

• Ion Buzea, simpaticul atlet cu voce și talent;

• Corneliu Fânățeanu, artizanul maestru al verbul vocal;

• Ludovic Spiess, un as al jocului vieții; tenor aflat în prima linie împreună cu legendarii tenori ai epocii sale;

• Anatol Covali, poet al cuvântului cântat;

• Constantin Ene, spiritul artistic în armonie cu spiritul datoriei față de teatru;

• Ionel Voineag, subtilitatea interiorizării verbului vocal; 

Baritoni:

• Petre Ștefănescu Goangă, unica fascinație a unei perfecțiuni baritonale absolute;

• Șerban Tassian, vocalitate și vocație a unei robuste generozități artistice;

• Alexandru Enăceanu, un senior al unei antice eleganțe vocale;

• Mihail Arnăutu, rar model de bariton liric spinto, termen lansat chiar de el însuși, reunind armonios și funcțional lirismul și dramatismul;

• Octav Enigărescu, impresionanta masivitate vocală de înaltă elevație estetică;

• Nicolae Herlea, primul bariton român afirmat în marile teatre ale lumii în frunte cu Scala și Metropolitan; un vibrato de o noblețe unică;

• Dan Iordăchescu, vocalitatea enciclopedică de la Lied la Operă, de la Oratoriu la Simfonic, de la Cântec la Romanță;

• David Ohanesian, personalitate de granit a teatrului liric românesc;

• Vasile Martinoiu, bariton verdian de mare anvergură, primul român afirmat la Concursul de Voci Vediene și la Teatrul Regio din Parma;

• Eduard Tumageanian (Tumagian) artist intelectual, explorator al tuturor dimensiunilor vocale baritonale; repertoriu impresionant, carieră internațională de prestigiu;

Bași:

• George Niculescu Bassu, artizanul cântăreț marcat de longevitatea artistică;

• Nicolae Secăreanu, filosoful înțelept servind gravitatea vebului vocal;

• Mircea Buciu, vocalitatea robustă a unui talent poleidric;

• Jean Bănescu, vocalistul mistic dedicat unei admirabile pedagogii;

• Nicolae Florei, cântărețul pluristilistic al tuturor școlilor și genurilor de canto;

• Ioan Hvorov, talent de mare forță expresivă în marile roluri de bas;

• Constantin Gabor basul buf cu o ... serioasă și gravă ... comicitate;

Valoarea artistică și potențialul Operei Române din București au consimțit efectuarea unor mari turnee europene mai ales în perioada 1960 – 1984. Se știe că efectuarea turneelor de amploare și în contexte prestigioase reprezintă un efort artistic și economic pe care și-l pot permite teatrele foarte mari, cu o bază economică financiară foarte consistentă provenind de la subvenții de stat și private. Turneele în străinătate ale Operei Române din București erau organizate sub directa coordonare a autorităților care subvenționau pregătirile și deplasările în cadrul raporturilor culturale ale politicii externe. Artiștii aveau înțelepciunea să ia partea bună a acestui context bucurându-se de evoluția în străinătate în teatre prestigioase, la festivaluri importante și de succesul la public. Mesajul artistic și entuziasmul publicului erau aspecte situate în afara respectivei specificului politic al epocii. Se călătorea cu o amplă garnitură de soliști, orchestră, cor, balet iar montările scenografice și regizorale erau de o complexitate în care se reuneau frumusețea, somptuozitatea, eleganța și perfectă funcționalitate.

TURNEELE CARE AU AVUT LOC ÎN PERIOADA 1960 – 1989

1960, 16 septembrie – 3 octombrie, fosta Uniune Sovietică, Moscova, la Teatrul Stanislawski – Nemirovici-Dancenko: Verdi TRUBADURUL; Verdi OTELLO; Bizet CARMEN; Gheorghe Dumitrescu RĂSCOALA; Mihail Jora LA PIAȚĂ; Zeno Vancea PRICULICIUL; Piotr Ilici Ceaikovski LACUL LEBEDELOR; George Enescu OEDIPE fragmente pentru un cerc restrâns de muzicieni și muzicologi; Concert de arii și scene din opere cu soliștii participanți la turneu; 

Moscova, 1960, Concert de Gală, Zenaida Pally, Arta Florescu, Ladislau Konya, Elena Cernei, Cornel Stavru

1963, mai 18 – 26, Franța, Paris: George Enescu OEDIPE la Opera din Paris; Richard Strauss CAVALERUL ROZELOR; Gioacchino Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA la Théâtre Champs Élysées (sărbătorirea semicentenarului de la inaugurarea teatrului); 

OEDIPE, 1963, Grand Opera de Paris - David Ohanesian, Maria Șindilaru, Ioan Hvorov, Mihai Brediceanu, Elena Cernei, Zenaida Pally, Maria Săndulescu, Dan Iordăchescu

1965, 19 mai – 2 iunie, Bulgaria, Sofia: George Enescu OEDIPE; Claude Debussy PELLEAS ET MELISANDE; Adolphe Adam GISELLE; Piotr Ilici Ceaikovski LACUL LEBEDELOR;

1966, 28 iulie – 5 august, Grecia, Atena: George Enescu OEDIPE; Piotr Ilici Ceaikovski LACUL LEBEDELOR; Cornel Trăilescu NASTASIA; Zeno Vancea PRICULICIUL;

OEDIPE, Atena 1966 - final de rerpezentație

1968, iulie 20 – 28, Bulgaria, Varna: Pietro Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA; Ruggero Leoncavallo PAIAȚE;

1969, iulie 21 – 28, Italia, Enna, Sicilia: Gioacchino Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA; Giacomo Puccini TOSCA;

1969, octombrie 15 – 19, Jugoslavia, Belgrad, Festivalul Bemus: Gioacchino Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA;

1970, mai 15 – 18, Germania, Wiesbadener Maifestspiele: George Enescu OEDIPE; Giacomo Puccini BOEMA; Giuseppe Verdi TRUBADURUL; Pana de Aur, Premiul Criticii Europene a fost acordată mezzosopranei Elena Cernei pentru magistrala interpretare a rolului Azucena din TRUBADURUL de Verdi și a fost conferită și întregului ansamblu, Opera Română fiind singurul teatru care s-a bucurat de acest premiu;

1970, mai 22 – 24, Germania, Würtembergische Staatstheater Stuttgart - Großes Haus: George Enescu OEDIPE; Giacomo Puccini BOEMA; Giuseppe Verdi TRUBADURUL;

1970, 27 – 31 mai, Belgia, Liège: Giuseppe Verdi TRUBADURUL; Giuseppe Verdi DON CARLO;

1970, august 3 – 8, Grecia, Atena, Herodes Attikus: Georges Bizet CARMEN; spectacolele de balet: Piotr Ilici Ceaikovski LACUL LEBEDELOR, CHOPINIANA, RAPSODIILE, VALSURI; 

CARMEN, Atena 1970 - Ion Buzea, Paul Popescu, Elena Cernei, Marina Krilovici, David Ohanesian

1970, octombrie 8 – 12, Grecia, Salonic, Festivalul Dimitria: Giuseppe Verdi DON CARLO;

1971, octombrie 10 – 17, Cehoslovacia, Praga: Gioacchino Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA;

1972, octombrie 14 – 18, Grecia, Salonic, Festivalul Dimitria: Giuseppe Verdi TRUBADURUL; Adolphe Adam GISELLE;

1975, octombrie 7 – 13, Germania, Berlin: George Enescu OEDIPE; Giuseppe Verdi DON CARLO; Giacomo Puccini BOEMA;

1976, octombrie, Suedia, Stockholm: George Enescu OEDIPE – reprezentație în formă de concert;

1979, 30 octombrie – 5 noiembrie, Bulgaria, Sofia: Pascal Bentoiu HAMLET: Wolfgang Amadeus Mozart RĂPRIEA DIN SERAI; Carl Maria von Weber DER FREISCHÜTZ;

1981, mai 20 – 30, Elveția, Lausanne: George Enescu OEDIPE; Richard Wagner TANNHÄUSER; Piotr Ilici Ceaikovski EVGHENI ONEGHIN;

1984, 30 august – 14 septembrie, fosta URSS, Moscova, Bolshoi Teatr, Zilele Culturii Române: Concert cu arii, scene și coruri din opere; George Enescu OEDIPE; Wolfgang Amadeus Mozart NUNTA LUI FIGARO; ELENA CERNEI & NICOLAE HERLEA – Academia Piotr Ilici Ceaikovski – Recital de arii și lieduri – Florin Rădulescu, pian.

TURNEELE CARE AU AVUT LOC DIN 1990 PÂNĂ ÎN PREZENT

1991, Germania – Gaetano Donizetti ELIXIRUL DRAGOSTEI și DON PASQUALE;

1993, 17 aprilie – 17 mai, Germania, Elveția, Austria – Gaetano Donizetti DON PASQUALE și Gioacchino Rossini ITALIANCA ÎN ALGER;

1993, iulie 23 – 25, Anglia, Rochester, Festivalul de Operă – Giuseppe Verdi NABUCCO;

1994, 15 aprilie – 23 octombrie, Anglia, Scoția – Domenico Cimarosa CĂSĂTORIA SECRETĂ, Giuseppe Verdi NABUCCO, Camille Saint-Saëns SAMSON ȘI DALILA;

1994, 19 septembrie – 23 octombrie, Anglia, Scoția – Giuseppe Verdi NABUCCO, Camille Saint-Saëns SAMSON ȘI DALILA, Giacomo Puccini MADAMA BUTTERFLY;

1994, noiembrie 4 – 20, Elveția, Spania – Gioacchino Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA, ITALIANCA ÎN ALGER;

1995, iulie 25 – 27, Anglia, Rochester, Medway Arts Festival – Georges Bizet CARMEN;

1996, ianuarie 5 – 15, Elveția, Schaffhausen, Vevey – Gioacchino Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA, Giacomo Puccini MADAMA BUTTERFLY;

1996, 4 – 10 iulie, Grecia, Atena – George Enescu OEDIPE;

1996, octombrie 7 – 31, Anglia, Elveția, Germania – Wolfgang Amadeus Mozart FLAUTUL FERMECAT, Vincenzo Bellini NORMA, Giuseppe Verdi AIDA, Giacomo Puccini MADAMA BUTTERFLY;

1996, noiembrie 5 – 10, Spania, Italia – Vincenzo Bellini NORMA, Carl Orff CARMINA BURANA, Concert;

1997, iulie 14 – 17, Grecia, Salonic, Festivalul de Opera de la Dimitria – Carlo Orff CARMINA BURANA, Engelbert Humperdinck HÄNSEL ȘI GRETEL;

1998, 31 martie – 18 aprilie, Olanda – Giuseppe Verdi NABUCCO, TRAVIATA;

1999, 27 februarie – 21 martie, Olanda – Giuseppe Verdi TRAVIATA, OTELLO;

1999, 28 mai – 18 iunie, Japonia – Georges Bizet CARMEN;

1999, 29 iunie – Bulgaria, Plovidv – Luna Culturii Bulgare – Giuseppe Verdi TRAVIATA;

2001, 26 februarie – 20 martie, Olanda – Giuseppe Verdi AIDA;

2002, iunie 17 – 20, Ungaria, Miskolc – Giacomo Puccini MADAMA BUTTEFLY;

2002, septembrie 8 – 17, Thailanda, Bankok – Giuseppe Verdi AIDA, Pietro Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA, Ruggero Leoncavallo PAGLIACCI;

2003, octombrie 1 – 6, Grecia, Salonic, festivalul Dimitria – Giuseppe Verdi AIDA;

2003, 22 octombrie – 24 noiembrie, Olanda – Giuseppe Verdi NABUCCO, AIDA;

2006, iunie 22 – 26, Ungaria, Miskolc – Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA, Ruggero Leoncavallo PAGLIACCI;

2006, 28 septembrie – 4 octombrie, Coreea de Sud, Daegu – Giuseppe Verdi TRUBADURUL;

2008, 28 noiembrie – 1 decembrie, Israel – Giuseppe Verdi TRUBADURUL;

2009, iunie 8 – 12, Ungaria, Miskolc – Wolfgang Amadeus Mozart NUNTA LUI FIGARO;

2016, iunie 13 – 15, Ungaria, Miskolc – George Enescu OEDIPE în formă de concert;

2022, 17 ianuarie, Dubai, Millenium Amphitheater, Expo 2020 – marcarea Zilei Culturii Naţionale a României la Expoziţia Mondială, eveniment realizat la invitaţia Pavilionului României la Expo 2020 şi respectiv a Ministerului de Externe al României – Concert Extraordinar dirijat de Daniel Jinga; soliști soprana Teodora Gheorghiu, mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Daniel Magdal, baritonul Iordache Basalic, violonistul Rafael Butaru. 

Soprana IRINA IORDĂCHESCU și pianista LIANA MAREȘ

Am evocat acele personalități veterane trecute deja în eternitate și personalitățile mai recente care au încheiat cariera artistică și care riscă o nedreaptă uitare. Pot spune că Opera Națională București continuă să se bucure de un colectiv artistic entuziast la toate compartimentele care face considerabile eforturi pentru continuarea tradiției artistice moștenite de la înaintași. Dintre aceștia, la conferința mea au luat parte doi reprezentanți de frunte care au onorat la superlativ serata cu arta lor magnifică: soprana Irina Iordăchescu care a interpretat recitativul Giunse al fin il momento și aria Susannei Deh vieni non tardar din NUNTA LUI FIGARO de Mozart și aria Vissi d'arte din TOSCA de Puccini și tenorul Daniel Magdal care a interpretat aria E lucevan le stelle din TOSCA și aria Nessun dorma din TURANDOT de Puccini. 

Tenorul DANIEL MAGDAL și pianistul ALEXANDRU BURCĂ

Soprana Irina Iordăchescu a fost acompaniată de pianista Liana Mareș în timp ce tenorul Daniel Magdal s-a bucurat de acompaniamentul pianistului Alexandru Burcă. 

În luna ianuarie s-au împlinit 268 de ani de la nașterea lui Mozart iar interpretarea sopranei Irina Iordăchescu a reprezentat un omagiu adus tuturor artiștilor școlii române de canto care au onorat cu arta lor tradiția mozartiană în frunte cu părintele său marele bariton Dan Iordăchescu, laureat al Marelui Premiu al Concursului Internațional de Canto de la Salzburg chiar în 1956, anul bicentenarului nașterii compozitorului.

Prin cele trei arii pucciniene, practic am inaugurat Anul Puccini omagiat în acest an la Centenarul de la trecerea în eternitate a compozitorului. Am dorit să menționez cu cinste și onoare pentru școala noastră de operă faptul că debutul lui Puccini la Scala a avut loc acum 135 de ani, la 21 aprilie 1889, cu opera EDGAR al cărui rol titular a fost interpretat de tenorul român Grigore Gabrielescu, primul tenor român afirmat la Teatro alla Scala din Milano.

În luna ianuarie s-au împlinit 124 de ani de la premiera absolută a operei TOSCA de Puccini la Teatro Costanzi (Teatro dell'Opera) din Roma având ca protagonistă a rolului titular a fost soprana româncă Hariclea Darclée stimulând în școala noastră de operă un număr foarte mare de soprane românce care s-au afirmat în acest rol din cele mai vechi timpuri de după premiera absolută și până în prezent în toate teatrele lumii. 

Daniel Magdal, Irina Iordăchescu, Stephan Poen, Liana Mareș, Daniel Nica, Alexandru Burcă

Am încheiat atât conferința cât și dezbaterile de după cu un bilanț de meditații și reflecții care pledează pentru importanța teatrului liric în societate și în conștiința oamenilor.