MARIANA NICOLESCO ... prin GLORIA CÂNTULUI de la UNIVERSALITATE în VEȘNICIE ...

 

În panorma teatrului liric, MARIANA NICOLESCO (28 noiembrie 1948 - 14 octombrie 2022) a ocupat și va continua să ocupe un loc aparte graţie vocalităţii sale în dublă coordonată: soprană dramatică de agilitate şi soprană de agilitate dramatică reunite într-o fascinantă unicitate în care virtuozismul și estetismul realizează o perfectă simbioză în slujba unui grandios mesaj de artă. Încă de la primul impact cu interpretările sale extraordinare, se remarcă o consistenţă sonoră şi timbrală aureolate de perfecţiunea instrumentală a unei voci care se exprimă cu o inepuizabilă uşurinţă în totalitatea dimensiunilor expresive din toate genurile, stilurile şi şcolile vocalităţii de la baroc până la autorii contemporani. 

Maestoasa efigie a vocalităţii sale era conferită de Belcanto. Perfecta proporţie a dozajului dintre sonoritate şi culoare este integrată falnic într-o intepretare de încântătoare măreţie manifestată atât în frazarea de linie cât şi în salturile acrobatice ale agilităţilor, în lirismul suav şi în dramatismul energic, în acutele pline de strălucire şi în sunetele grave, profunde, de o rară desăvârşire a timbralizării, în atacurile în pianissimo şi în clocotul de fortissimo. Dar ceea ce m-a uluit la Mariana Nicolesco este accentul şi accentuarea genial elaborate şi exprimate dincolo de exigenţele prescrise de compozitori în partitură. Se poate vorbi de o anumită dialectică a accentului expresiv aparţinând Marianei Nicolesco. Dacă prin accent înţeleg impulsul încărcăturii conferite unei note în contextul tonal şi metroritmic dorit de compozitori, prin accentuare definesc forţa expresivă a unei anumite fraze datorită unui discernământ muzical absolut, la baza unei sublimări prin care vocaţia şi talentul devin o adevărată stare de graţie. Toate aceste modalităţi expresive sunt ilustrate de Mariana Nicolesco printr-o atitudine de o demnitate magistrală care aureolează misterios o personalitate pe care vrei să ţi-o apropii, să o cunoşti, să o descifrezi pentru ca, în final, înţelegând-o, să te bucuri în totalitate de generozitatea mijloacelor sale hărăzite Verbului Vocal.

 

Primul impact cu arta sopranei Mariana Nicolesco l-am avut la premiera absolută a operei „Fetonte” de Jommelli, la Teatro alla Scala din Milano, la care am asistat împreună cu soţia mea, marea mezzosoprană Elena Cernei, însoţiţi de legendara soprană Renata Tebaldi şi de marele dirijor Gianandrea Gavazzeni. Pe scenă, Regina Climene, interpretată de Mariana Nicolesco în faţa unei săli arhipline, festiv împodobite, iar în loja de onoare, Beatrix, Regina Olandei, încântată şi uimită de bucuria artistică a evenimentului extraordinar. Toate posturile de Televiziune ale Italiei, aveau să transmită la telejurnale, filmul în care, în timpul pauzei, Regina Beatrix o felicita pe Regina Climene – Mariana Nicolesco, stabilind rapid un dialog de o cordialitate cu adevărat regală.

Niccolò Jommelli (1714 – 1774), este un genial compozitor italian de trainică formaţie pianistică a cărui complexitate componistică s-a exprimat într-un număr de 96 de opere lirice proclamând o vocalitate paradoxală întrucât exigenţele sale solicitau tuturor vocilor masivitate, ductilitate, eleganţă în frazarea de linie, virtuozism pirotehnic al unor agilităţi plasate pe întreaga întindere vocală; iar dacă acestor elemente le mai adăugăm specificul libretelor sale şi profilul personajelor, ne vom da seama că talentul actoricesc al interpreţilor trebuie să fie la paritate cu bravura excepţională în cânt. Vocalitatea lui Jommelli, ca şi a contemporanului său Christoph Willibald Gluck (1714 – 1787), a realizat marele salt de la baroc în pregătirea clasicismului, al cărui exponent major a fost Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791).

Dificultatea muzicală a operelor din aceste perioade istorice, baroc şi rococò (clasicismul timpuriu), aşa cum sunt şi operele lui Jommelli, fac ca reprezentarea lor în teatru să fie extrem de greu de realizat. Aşa se explică faptul că opera „Fetonte”, creată şi dirijată în premieră de Jommelli în anul 1768 la Ludwigsburg, va fi reprezentată în premieră la Teatro alla Scala din Milano abia după 220 de ani, în acea seară în care aveam să fiu prezent, intrând atunci pentru prima oară în marele teatru.

Mariana Nicolesco a triumfat în acel spectacol, în fruntea unei distribuţii de excelenţi interpreţi, onorând la cele mai înalte cote artistice exigenţele unuia dintre cei mai dificili compozitori ai genului de operă.

Am subliniat caracterul instrumental al vocalităţii sopranei Mariana Nicolesco, în care sensibilitatea indică un simţ absolut al sunetului în totalitatea dimensiunilor sale expresive, sonore şi timbrale, elaborând o multitudine de configuraţii ale coloanei sonore prin care obţine efectul adecvatei rezonanţe, de la cea gravă la cea acută, modulând cu măiestrie un Kopfstimme (arta rezonanţei vocii de cap) de rară frumuseţe plutitoare în frazarea liniară de majestuoasă amploare. Totul se exprimă în Mariana Nicolesco cu eleganţa unei rare forţe de caracter, perfect armonizată cu temperamentul său vulcanic.

Din acea seară, vocea şi măiestria sopranei Mariana Nicolesco au devenit reperele mele cardinale în cercetările de fonologie analitică aplicate vocalității de soprană dramatică de agilitate și de agilitate dramatică a căror acumulare şi organizare doctrinară le-am integrat în domeniul de Estetică Vocală pe care l-am fondat.

Misterul uman şi artistic al Marianei Nicolesco începe să se descifreze odată cu aprofundarea parcursului său marcat intens de studiile de vioară finalizate cu un strălucit Bacalaureat susţinut cu interpretarea Concertului pentru vioară şi orchestră de Max Bruch. Aceste studii i-au conferit simţul fantastic aplicat cântului său la nivelul unei complexităţi expresive umitoare. După doar un an de studii la Conservatorul de Muzică din Cluj şi în urma câştigării prin concurs a unei burse de studii, ajunge la Roma, la Conservatorul Santa Cecilia, unde devine studenta preferată a marii artiste lirice, soprana Jolanda Magnoni, personalitate de prestigiu şi valoare a teatrului liric italian, afirmată la Scala din Milano şi în alte mari teatre în perioada interbelică a secolului trecut. Studiile intense cu Jolanda Magnoni, care o iubeşte şi o încurajează ca pe o adevărată fiică spirituală în care se doreşte continuată artistic, fac ca Mariana Nicolesco să-şi însuşească marile tradiţii ale şcolii italiene, manifestând de la bun început o aptitudine deosebită pentru Belcanto; graţie studiilor de vioară, caracterul instrumental al vocalităţii sale se exprimă cu o spectaculoasă uşurinţă atât în frazarea de linie cât şi în agilitatea ornamentelor complexe ale vocalităţii personajelor rossiniene.

În scurt timp devine laureata Concursului Internaţional „Voci Rossiniane”, organizat de Radioteleviziunea Italiană, repurtând un uriaş succes de public şi de critică la gala finală a concursului dirijată de maestrul Armando La Rosa Parodi, discipol al lui Toscanini, sub semnul celor mai riguroase exigenţe muzicale şi estetice. Lumea artistică începe să-şi concentreze atenţia asupra tinerei soprane şi astfel apar primele solicitări în importante concerte şi evenimente artistice. Debutează în regia legendarului Luchino Visconti la Teatro dell’Opera din Roma într-o istorică producţie cu „Don Carlo” de Verdi în rolul Pajului Tebaldo alături de nume importante ale scenelor internaţionale precum Martina Arroyo, Grace Bumbry, Gianfranco Cecchele, Angelo Romero, Cesare Siepi, sub bagheta marelui dirijor Thomas Schippers. La Opera din Roma a revenit pentru încă trei importante producţii cu operele „Fidelio” de Beethoven, „La Traviata” de Verdi şi „Don Giovanni” de Mozart.

Aceste afirmări îi stimulează voinţa excepţională dublată de un curaj eroic şi decide să aleagă libertatea de a se exprima şi afirma în artă într-o carieră internaţională. Deci pe lângă muzicalitatea de la baza unei vocalităţi de cea mai pură factură instrumentală, personalitatea artistică a sopranei Mariana Nicolesco ne ilustrează alte două trăsături importante: voinţa şi curajul. Aceste virtuţi conferă interpretărilor sale farmecul neobişnuit prin care profilul său artistic persistă în sufletele oamenilor chiar de la primul impact cu arta sa.

Debutează în „La Traviata” de Verdi la Maggio Musicale Fiorentino alături de Prinţul Tenorilor care este Alfredo Kraus şi care, peste ani, avea să-mi mărturisească la Roma că, la debutul său în Violetta Valéry, Mariana Nicolesco se comporta ca o primadonna cu experienţa a zeci de spectacole în rol; în întreaga ei carieră, a interpretat acest rol de peste 200 de ori. Repurtează un succes triumfal în rolul Violettei Valéry la Teatro Regio din Parma, în patria lui Verdi, unde melomanii sunt foarte exigenţi cu interpreţii rolurilor verdiene. Treptat, Mariana Nicolesco cunoaşte afirmarea în toate marile teatre italiene, europene şi americane, acumulând experienţe şi performanţe virtuozistice prin care i se deschid larg porţile celor mai mari teatre lirice din lume: Metropolitan Opera din New York sau Teatro alla Scala din Milano.

La Met se bucură de extraordinare succese în producţii precum „I Pagliacci” de Leoncavallo în regia lui Franco Zeffirelli, precum şi în „La Traviata” sau „Otello” de Verdi.

La Scala, Mariana Nicolesco este protagonista multor producţii precum: „La vera storia” de Luciano Berio, „Il Convitato di pietra” („Oaspetele de piatră”) de Dargomîjski, „Lucio Silla” de Mozart, „Recviemul polonez” de Penderecki, „L’Orfeo” de Rossi, „Un re in ascolto” de Berio, „Don Giovanni” di Mozart, „Fetonte” de Jommelli, „Alcyon” şi „Alyssa” de Ravel. 

 

Hariclea Darclée şi Mariana Nicolesco sunt sopranele cu cele mai multe evenimente în premieră absolută pentru Teatrul alla Scla din Milano. Este rezultatul unui studiu istoric și statistic pe care l-am întreprins cercetând arhivele teatrului și pe care l-am publicat pentru prima dată la Societatea Română de Radiodifuziune în cadrul ciclului radiofonic ”Sub Soarele Italiei” realizat împreună cu Mihaela Soare; în urma transmisiunii de duminică 18 octombrie 2003, un număr foarte mare de jurnale au publicat știrea citând sursa; ulterior am publicat această performanță a premierelor absolute a celor două soprane române - Hariclea Darclée și Mariana Nicolesco - în foarte multe alte emisiuni radiofonice, la conferințele pe care le-am ținut între timp în cadrul Evenimentelor Darclée de la Brăila, dar și în străinătate, în cadrul programelor mele la Radiodifuziunea Italiană și la Radio Vatican, în cadrul cursurilor și master-urilor ținute în conservatoarele italiene, la Școala de Înalte Studii Doctorale din cadrul UNMB, la Universitatea Titu Maiorescu.

Coordonatele geografice ale carieei sale internaţionale sunt vaste. A apărut în teatrele de la München, Viena, Paris, Monte Carlo, Chicago, Hamburg, San Francisco, Los Angeles, Barcelona, Madrid, Zürich, Roma, Florenţa, Parma, Veneţia, Bologna, Torino, Palermo, Trieste, Strasbourg, Toronto, Pretoria, Caracas, Philadelphia, Miami, Washington, Boston, Houston, New Orleans, Rio de Janeiro, Dresda, Tokio, Berlin, la Festivalul de la Salzburg, la Maggio Musicale Fiorentino, la Rossini Opera Festival de la Pesaro, la Festivalul de la Martina Franca sau la Festivalul Casals în Puerto Rico.

Mariana Nicolesco este prezentă în spectacole semnate de Luchino Visconti, Giorgio Strehler, Patrice Chéreau, Luca Ronconi, Jean-Pierre Ponnelle, Franco Zeffirelli, Pier Luigi Pizzi, Jonathan Miller, sub bagheta lui Carlo Maria Giulini, Wolfgang Sawallisch, Riccardo Muti, Seiji Ozawa, Lorin Maazel, Peter Maag, Giuseppe Patané, Alberto Zedda, Colin Davis, Georges Prêtre, Gennadij Rozhdestvensky și în prestigioasele săli de concert Carnegie Hall din New York, Royal Festival Hall la Londra, Accademia Santa Cecilia de la Roma, Concertgebouw din Amsterdam, Musikverein la Viena, Salle Pleyel din Paris, Marea Sală a Conservatorului din Moscova.

Personalitate de o neobişnuită versatilitate interpretează cu brio deopotrivă „Idomeneo” (Elettra), „La clemenza di Tito” (Vitelia) de Mozart, „Beatrice di Tenda” de Bellini, „Anna Bolena”, „Maria Stuarda”, „Roberto Devereux”, „Maria di Rohan” de Donizetti, „Faust” de Gounod”, „Luisa Miller”, „Il Trovatore”, „Simon Boccanegra”, de Verdi, „Evgenij Oneghin” de Ceaikovsky, „Dimitry” de Dvorak, „La Bohème”, „Turandot”, „La Rondine” de Puccini, iar lista este încă mult mai lungă.

La Teatrul alla Scala, Mariana Nicolesco e artista desemnată să-l întâmpine pe Papa Ioan Paul II, la prima vizită în 500 de ani în capitala Lombardiei a unui Suveran Pontif. Iar Sanctitatea Sa avea s-o invite să cânte la Primul Concert de Crăciun în Vatican, când odată cu vocea ei vechile noastre colinde intrau prin Mondovisione şi radio în căminele a un miliard de oameni.

Rareori o artistă lirică a strălucit într-o diversitate de repertorii atât de mare ca Mariana Nicolesco, inclusiv în muzica contemporană. Requiemul Polonez de Krzysztof Penderecki, de pildă, l-a interpretat sub bagheta acestuia de zeci de ori în Europa şi America, iar în „Seven Gates of Jerusalem”, în care partea sopranei a fost compusă pentru vocea sa, Mariana Nicolesco a fost aplaudată la premiera mondială din Oraşul Sfânt, la celebrarea a 3000 de ani de existenţă a acestuia.

În România, Mariana Nicolesco a apărut pentru prima dată în 1991, la Ateneul Român din Bucureşti, încununată de o glorioasă carieră internaţională. Recitalul ei a însemnat un eveniment răscolitor în viaţa noastră muzicală, trebuind repetat a doua şi a treia zi, la cererea generală. Emoţia regăsirii cu ţara natală a determinat-o pe marea soprană să-şi dedice atenţia şi competenţa renaşterii culturii naţionale. A contribuit la restaurarea orgii Ateneului, a donat marele pian de concert Steinway, de care ar fi fost nevoie de mai multe decenii, şi mai ales a contribuit decisiv la formarea noilor generaţii de artişti, şi de artişti lirici în primul rând.

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, pe care le-a fondat, menite să onoreze memoria legendarei predecesoare, şi Cursurile de Măiestrie Artistică pe care Mariana Nicolesco le-a oferit gratuit au reunit în 25 de ani, la Brăila, peste 3000 de tinere talente din 50 de ţări de pe 5 continente. La Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc, fondat tot de ea, la Braşov, s-au format în această artă subtilă, din 2003 încoace, sute de interpreţi în cadrul unui adevărat deceniu al renaşterii liedului românesc.

Ani de zile am fost membru al Juriului Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée şi am luat parte la toate manifestările din cadrul ediţiilor Festivalului şi la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Class, ale Marianei Nicolesco. 

 

 

În numeroasele conferinţe pe care le-am susţinut am reparcurs şi trăit împreună cu publicul, marile momente artistice ale Marianei Nicolesco. În zilele fierbinţi de la Brăila, am avut bucuria să fiu alături de marea noastră artistă şi să remarc cu puternică emoţie căldura afectivă cu care se implică în eforturile devenirii în artă a tinerilor participanţi.

 

 

 

În acele zile, ritmul era intens, alert, fără nici cea mai mică urmă de oboseală sau şovăire, totul fiind minuţios gândit, elaborat, pregătit şi confirmat de lungi şi pasionante repetiţii. Iar în clipele care precedeau inaugurarea fiecărui eveniment, emoţia şi bucuria se conjugau în tonalitatea celui mai incandescent entuziasm care culminau de fiecare dată cu un Brindisi triumfal.

 

Ultima ediție a evenimentelor Darclée din vara anului 2022 a fost impresionantă sub foate multe aspecte pe care le-am oferit publicului ilustrând momente și semnificații cu totul deosebite ... 

... Ebben ne andrò lontana ...

„Mariana Nicolesco sau Gloria Cântului”, iată o sublimă temă de contemplare, temă a iubirii de artă, de viaţă, de oameni! Această temă va deveni de acum înainte o lecție magistrală de memorie și stimul perpetuu prin care se va continua în spiritul marii tradiții așa cum o slujea MARIANA NICOLESCO identificându-se impecabil cu GLORIA CÂNTULUI grație căreia, acum, trece de la UNIVERSALITATE  la VEȘNICIE.

REVISTA MUZICALĂ RADIO, 28.11.2013, actualizat în 17.10.2022.