NICOLAE BUICLIU
NICOLAE BUICLIU (Corabia, 6 septembrie 1906 – Bucureşti, 18 aprilie 1974), compozitor şi profesor universitar, este o personalitate a muzicii românești foarte valoroasă și demnă de a fi aprofundat întru perpetuarea memoriei.
Nicolae Buicliu provenea dintr-o familie de armeni din Basarabia ale cărei peegrinări prin lume i-a purtat la Corabia unde s-a născut. După şcoala elementară urmată în oraşul natal, Corabia, a făcut studiile liceale la Caracal obţinând bacalaureatul la Craiova (1925). La Bucureşti a făcut studii universitare simultan la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii şi la Conservatorul de Muzică (1924 – 1934); absolvența la Filosofie a susținut-o cu o Teză în Estetică foarte apreciată la vremea respectivă.
La Conservator a fost îndrumat, printre mulţi alţii, de profesorii Alfonso Castaldi (armonie şi contrapunct), Dimitrie Cuclin (forme muzicale şi orchestraţie) şi Constantin Brăiloiu (istoria muzicii). Aceste trei mari personalităţi ale pedagogiei muzicale româneşti au avut o influenţă fundamentală asupra discipolului Nicolae Buicliu; armonia şi contrapunctul de o foarte puternică originalitate i-a fost insuflată de Castaldi, utilizarea formelor muzicale şi capacitatea realizării unei orchestraţii foarte complexe i-a fost insuflată de către Cuclin, iar pasiunea pentru melosul popular şi valorificarea structurilor muzicale cu caracter popular i-au fost insuflate de către Brăiloiu, marele cercetător al folcorului muzical recunoscut pe plan mondial. La Ecole „César Franck” din Paris (1937 – 1938) a studiat cu Albert Bertelin şi Guy de Lioncourt.
Toate aceste studii și specializări intense conjugate cu profunzimea atinsă prin abordarea Esteticii în cadrul studiilor de Filosofie a conferit tânărului Nicolae Biucliu o personalitate intelectuală solidă și un profil componistic de foarte mare complexitate manifestat cu talent și inventivitate într-o multitudine de stiluri și forme expresive tratate cu o austeritate aproape criptică dar cu un potențial sugestiv foarte accesibil acelora cu înclinație profundă spre inteligența abstractă; astfel își ascundea el intimitatea de trăire și gândire într-o epocă de foarte mari dificultăți politice și sociale. De aceea devine foarte semnificativ faptul că, la vârsta de 27 de ani este onorat cu Mențiunea a I-a la Premiul George Enescu în anul 1933. Enescu a apreciat atunci pe tânărul compozitor onorându-l cu premiul său tocmai fiindcă a simțit consistența expresivă de mare densitate creatoare a unui compozitor care reunește dmirabil Muzica și Filosofia sub semnul unei Estetici care, cu timpul, consider că l-a definit drept un ... filosof mistic al contrapunctului ... așa cum am și subntiulat acest eseu.
După terminarea studiilor, Nicolae Buicliu şi-a început activitatea mai întâi ca profesor de muzică la Liceul de Băieţi din Călăraşi (1935-1946) şi la Liceul de Muzică din Bucureşti (1946-1949). Din anul 1949 până la sfârşitul vieţii a fost profesor de Contrapunct la Conservatorul de Muzică din Bucureşti. Pe o scurtă perioadă (1952-1954) a fost redactor al revistei Muzica din Bucureşti.
În cadrul carierei sale universitare de aproape un sfert de veac, a îndrumat un număr foarte mare de studenți din diverse specializări muzicale unii devenind personalități importante ale vieții muzicale și artistice din România dar și din străinătate, nume precum: Carmen Petra-Basacopol, Felicia Donceanu, Ada Brumaru, Lella Cincu, Elena Cernei, Dan Iordăchescu, Petre Brâncuși, Petre Codreanu, Smaranda Oțeanu-Bunea, Stelian Olariu, Vasile Spătărelu, Nicolae Brânduș, George Draga, Radu Botez, Petru Stoianov, Florian Lungu, Remus Georgescu, Sabina Păutza, Gheorghe Firca, Anton Șuteu, Nicolae Georgescu, Liviu Glodeanu, Ștefan Zorzor, Alexandru Schumski, Cristea Zalu, etc.
Pentru activitatea sa de compozitor (muzică simfonică, muzică de cameră instrumentală, operă lirică) dar şi de pedagog, Nicolae Buicliu a fost onorat de importante distincţii: Menţiunea I-a la Premiul George Enescu (1933), Premiul de Stat (1951 şi 1952), Maestru Emerit al Artei (1957), Ordinul Meritul Cultural.
A compus foarte multe lucrări din aproape toate genurile stilistice, dintre care selectez pe acelea care s-au impus ca fiind cele mai importante, mai apreciate și cu succes de public și critică:
-
Cvartet de Coarde în sol minor (1933), lucrare dstinsă cu Mențiuea a I-a la Premiul George Enescu (1933), revizut în 1952 și distins cu Premiul de Stat (1952);
-
Simfonia a I-a Rustica în la minor (1940);
-
Simfonia a II-a a Republicii în fa major pentru orchestră și cor (1950);
-
Cvartet pentru Suflători (1951);
-
Uvertura festivă (1951), lucrare distinsă cu Premiul de Stat (1951);
-
Simfonia a III-a (1956);
-
Concertul pentru pian și orchestră în re major (1957);
-
Sonata pentru violoncel și pian (1971);
-
Doamna Chiajna, operă în trei acte (şapte tablouri), pe un libret de Elena Cernei şi Nicolae Buicliu după nuvela cu acelaşi titlu de Alexandru Odobescu, finalizată în 1973.
Ultima sa lucrare a fost opera DOAMNA CHIAJNA prezentată în premieră absolută la Opera Română din Bucureşti la 16 octombrie 1973 în regia mezzosopranei Elena Cernei, sub bagheta dirijorului Constantin Petrovici; direcţia corului a fost asigurată de legendarul maestru Stelian Olariu, coregrafia de Vasile Marcu, şcenografia foarte frumoasă și spectaculară aplaudată la scenă deschisă de Roland Laub, costumele admirabile de Elisabeta Benedek; asistenţa de regie a fost asigurată de Vasile Calomfirescu iar cea de coregrafie de Valentina Massini.
Alături de Elena Cernei în rolul titular, au evoluat Eugenia Moldoveanu, Cornelia Pop, Constantin Iliescu, Florin Farcaş, Valentin Loghin, Florin Hudeşteanu, Marcel Angelescu, Nicolae Andreescu, Ioan Hvorov, Dan Zancu, Mihai Panghe, Cezar Ionescu, Mariana Călin, Mircea Mihalache, Nicolae Bratu, Mircea Codreanu, Horia Ţigoiu, Dragoş Vişan; şcenele de luptă au fost elaborate şi conduse de către Paul Maiorescu, iar pregătirea muzicală de maeştrii pianişti Letiţia Flavian, Maria Glass, Anca Niculescu, Florin Rădulescu.
O menţiune specială se cuvine să fac în memoria mezzosopranei Mihaela Mărăcineanu răpusă de cutremurul de la 4 martie 1977 la doar 35 de ani de viaţă; această artistă se ataşase cu imensă admiraţie de Elena Cernei de a cărei îndrumare s-a bucurat pentru studiul şi pregătirea marilor roluri de mezzosoprană (Carmen, Amneris, Eboli, Azucena, Dalila dar şi Jocasta din „Oedipe” de Enescu); Elena Cernei o alesese şi pentru interpretarea rolului Doamna Chiajna în care intrase la câteva spectacole după premieră.
ELENA CERNEI în rolul titular din DOAMNA CHIAJNA de Buicliu
Am cunoscut pe compozitorul Nicolae Buicliu cu câteva luni înaintea morţii sale, la premiera operei sale „Doamna Chiajna” în deschiderea stagiunii 1973/1974 a Operei Române din Bucureşti. În cadrul programelor concertelor simfonice de la Filarmonică şi de la Radiodifuziune avusesem ocazia să ascult unele lucrări simfonice şi camerale ale sale care se difuzau şi în programele radiofonice.
Pe măsură ce am aprofundat cunoaşterea profesională în muzică, am reuşit să înţeleg personalitatea foarte singulară a acestui compozitor. Creaţia componistică a lui Nicolae Buicliu s-a bazat pe modurile şi ritmurile populare care au prilejuit manifestarea personalităţii sale complexe elaborând teme şi melodii stilizate în caracter popular românesc într-o manieră foarte personală dominată de un anumit spirit auster în filtrarea metaforică a expresivităţilor sonore şi timbrale. În construcţia structurilor muzicale (simfonii, uverturi, concerte) s-a caracterizat prin amploare grandioasă, melodicitate densă intens relevantă şi dominantă, totul ilustrat printr-o frazare bazată pe o respiraţie foarte largă. Buicliu confirmă măiestria scriiturii prin originalitatea mijloacelor de expresivitate şi ocupă un loc important în categoria simfoniştilor români din a doua jumătate a secolului XX.
ELENA CERNEI în rolul titular din DOAMNA CHIAJNA de Buicliu
În opera DOAMNA CHIAJNA, Buicliu introduce subiectul lucrării istorico – literare cu suficiente elemente lirico – dramatice perfect integrate într-o muzică variată şi adecvată genului de operă. Cele două planuri ale conflictului sunt cel social al desfăşurării istorice şi cel emotiv al sentimentului foarte puternic; integrarea unitară a celor două planuri atât sub aspect muzical cât şi al acţiunii şcenice, este determinată de libret. Buicliu realizase personajul central al operei gândindu-se la personalitatea artistică a mezzosopranei Elena Cernei a cărei evoluţie extraordinară o urmărise încă de pe când era studentă la Conservatorul din Bucureşti, la clasa Profesorului Constantin Stroescu şi, apoi, în cariera sa artistică la Filarmonica „George Enescu”, la Opera Română din Bucureşti şi în cariera internaţională. În anul 1970, când a încheiat lucrarea, a oferit partitura Elenei Cernei pentru a o examina; era prima sa operă şi dorea o opinie din partea celei care devenise una dintre marile personalităţi ale teatrului liric pe plan internaţional.
Elena Cernei a remarcat unele aspecte fundamentale pentru genul de operă: calitatea muzicii, frumuseţea melodică, potenţialul de impact favorabil cu publicul; dar mai presus de toate, Elena Cenei pătrunsese în sufletul muzical al lucrării dincolo de caracteristicile unui gust mai mult sau mai puţin conformist faţă de o anumită tradiţie a genului de operă.
Cernei a considerat toată viaţa sufletul muzical ca pe un reper absolut în faţa gustului estetic căruia îi atribuia un caracter relativ; de aceea, fascinată de structura muzicală, a expus Maestrului anumite consideraţii critice faţă de aşa numita organizare teatrală a unui libret de operă care trebuie să confere congruenţă cursivităţii de desfăşurare a unui spectacol de operă; marea artistă, datorită experienţei acumulate în cariera sa, a remarcat existenţa celor două planuri – social istoric şi emotiv sentimental – care, deşi existau, aveau nevoie de o anumită dozare pentru o relaţie mult mai echilibrată iar soluţia consta în accentuarea caracterizării personajelor tocmai pe baza acestor două planuri generale care să se manifeste în fiecare desfăşurare a lor. Maestrul a privit cu mare încântare pe studenta de odinioară devenită o personalitate artistică de mare profunzime analitică şi i-a propus imediat reconstruirea libretului conform opiniilor formulate în analiza ilustrată.
ELENA CERNEI între EUGENIA MOLDOVEANU și MIRCEA MIHALACHE la premiera cu DOAMNA CHIAJNA
Elena Cenei a început să se dedice în timpul liber tuturor cercetărilor istorice, folclorice, literare, iconografice şi multe altele. A studiat partitura, a completat libretul iniţial cu rezultatele elaborărilor sale, a solicitat Maestrului transformarea anumitor structuri muzicale, adăugarea altora noi care erau necesare pentru completarea profilului dramatic al lucrării şi reliefarea personajelor.
Lucrarea a fost transformată şi compatibilizată cu specificul genului de operă. Elena Cenei devenea co-libretista versiunii definitive a operei. Specificul componistic al lui Buicliu se caracteriza printr-o imensă bogăţie expresivă înfăţişată într-o modalitate al cărui spirit original a pus într-o oarecare dificultate pe regizorii Operei Române din acei ani; nici-unul dintre aceştia nu a dorit să se angajeze la regia acestei opere; dincolo de austeritatea expresivă a spiritului componistic, au mai existat şi alte aspecte pe care nu le voi prezenta în acest articol dar pe care le-am dezbătut amplu într-un capitol al biografiei mezzosopranei Elena Cernei în legătură cu evenimentul acestei premiere.
Regizorii au declinat colaborarea şi la fel dirijorii cu excepţia marelui dirijor Constantin Petrovici care a fost convins de expunerea prezentării realizate de Elena Cernei în faţa Consiliului Artistic al teatrului. Cernei a declarat direcţiei teatrului că este gata să regizeze ea însăşi această operă fiind absolventă în canto, regie de operă şi muzicologie, deci având şi o atestare a unei formări unversitare dincolo de experienţa sa artistcă; în urma acestui fapt, s-a decis ca premiera să deschidă stagiunea 1973/1974.
ELENA CERNEI în rolul titular din DOAMNA CHIAJNA de Buicliu
În materialul
editorial pregătit pentru biografia
Elenei Cernei am povestit în detaliu despre felul în care s-au
desfăşurat repetiţiile şi despre premiera de la 16 octombrie
1973. Menționez aici doar faptul că, prin această performanță, Elena Cernei a intrat în istoria primatelor ca fiind prima artistă lirică în tripla ipostază de libretistă, regizoare și interpretă a rolului titular într-o operă în premieră absolută.
ELENA CERNEI, VALENTIN LOGHIN și MIRCEA MIHALACHE scena încoronării la premiera cu DOAMNA CHIAJNA
Elena Cernei a realizat o rezolvare admirabilă a personajului Doamna Chiajna, figură legendară comparabilă cu marile personaje feminine din istoria universală; analiza elementelor descriptive din nuvela lui Odobescu au fost corelate cu elementele caracteristice spiritului componistic al Maestrului Buicliu.
Densitatea orchestrală era manifestată în întreaga partitură, deci şi în relaţia cu vocile ceea ce solicita din partea tuturor artiştilor o tehnică vocală foarte echilibrat conjugată cu interpretarea actoricească a respectivelor personaje; toţi artiştii din cele două garnituri ale distribuţiei au avut realizări excepţionale; simfonismul compozitorului se simte încă de la prologul operei; corurile sunt foarte ample; şcena coregrafică este o adevărată capodoperă simfonică; vocalitatea personajului titular se caracterizează printr-o complexitate care se exprimă în trei categorii estetice vocale: soprană Falcon dramatică, mezzosoprană, contraltă; recitativele melodice sunt de mare amploare, de lungă durată şi de robustă configuraţie tonală a unei linii melodice de extraordinară variabilitate; monologurile oferă o atmosferă muzicală foarte austeră solicitând elaborări expresive deosebit de complexe în planul sonor şi timbral al vocalităţii.
ELENA CERNEI în scena finală din DOAMA CHIAJNA la premieră
Scenele de ansamblu sunt grandioase iar în cadrul lor, vocea Doamnei Chiajna tebuie să domine corespunzător caracterului personalităţii sale sociale şi istorice.
ELENA CERNEI și MIRCEA MIHALACHE în scena finală din DOAMNA CHIAJNA la premieră
Elena Cernei a încercat un sentiment de imensă bucurie la premiera acestei opere şi aceasta doar pentru satisfacţia şi împlinirea Maestrului care era foarte grav bolnav, fapt pe care dorise să-l ascundă cu delicateţea lui bine cunoscută. Suferise o intervenţie chirurgicală şi rămăsese internat o anumită perioadă de timp la Spitalul Fundeni unde îi stătea alături devotata soţie Maria – Luiza. În tot acel interval de timp, Elena Cernei venea zilnic să-l viziteze la spital şi să îi expună Maestrului cum înainta în munca sa de libretist; acele pagini compuse la sugestia marii artiste fuseseră realizate în rezerva de la spital unde medicii creaseră condiţiile necesare pentru ca Maestrul să poată lucra în timpul tratamentului.
După premiera absolută cu DOAMNA CHIAJNA în ovațiile publicului
Nicolae Buicliu avea şi o personalitate spirituală de puternică impostaţie religioasă, fapt foarte puţin cunoscut şi pe care l-a ilustrat unui grup restrâns de prieteni; dincolo de firea sa extrem de rezervată, epoca în care a trăit şi activat nu era deloc propice unor astfel de manifestări deschise ale vieţii spirituale; prin credinţa în Dumnezeu, a trăit cu o anumită frecvenţă stări vizionare şi iluminant clar – văzătoare, ale căror conţinuturi, emoţii, consideraţii şi inspiraţii interpretative, le nota meticulos în nişte caiete rămase în arhiva sa; Buicliu ajunsese să ... „asculte” şi Glasul lui Dumnezeu printre sunetele integrate melodic şi armonic în Muzică.
Profesorul său, Dimitrie Cuclin, personalitate de mare complexitate muzicală, mistică şi spirituală, răspunsese cândva Elenei Cernei dornice să afle opinia Maestrului despre Muzică şi ce este aceasta în esenţă. Răspunsul lui Cuclin a venit prompt: ... Muzica este Glasul cu care Dumnezeu încearcă să vorbească cu oamenii, ... cu cine poate ...
După premiera absolută cu DOAMNA CHIAJNA în ovațiile publicului, de la stânga la dreapta se disting EUGENIA MOLDOVEANU, dirijorul CONSTANTIN PETROVICI și ELENA CERNEI
Nicolae Buicliu a ascultat Glasul lui Dumnezeu prin Muzică şi a manifestat un devotament de credinţă şi echilibru spiritual, atingând cu sensibilitatea sa, zone de uluitoare profunzime despre care a continuat să vorbească prietenilor apropiaţi. Foarte semnificativ este ritualul etic şi moral pe care Maestrul l-a manifestat faţă de moarte pe care o considera un eveniment al trecerii în Divina Veşnicie a Armoniei Universale. Iar Dumnezeu a ales momentul trecerii sale în Univers chiar în Săptămâna Luminată de după Paștele din acel an, 18 aprilie 1974, sufletul fiindu-i purtat de Undele Luminii Învierii ... după o intensă parabolă existențială trăită ca un ... filosof mistic al contrapunctului ...
REVISTA MUZICALĂ RADIO 14.04.2014
