La sfârşitul anului trecut, 2014, în urmă cu o lună, a părăsit această lume marele artist român, tenorul Corneliu Fânăţeanu, personalitate de prestigiu a teatrului liric românesc, rămas în conştiinţa multor generaţii de melomani şi artişti graţie profilului său uman şi artistic carismatic.
Născut la 18 ianuarie 1933 în comuna Căţelu din judeţul Sălaj, şi-a desăvârşit studiile muzicale şi artistice la Conservatorul de Muzică din Cluj unde a fost studentul unor mari personalităţi ale pedagogiei româneşti precum: Albert D’André, Gogu Simionescu, Octav Enigărescu (canto), Panait Victor Cottescu, Alexandru Szinberger (clasa de operă), Liviu Comes (armonie), Romeo Ghirgoiaşu, Gheorghe Merişescu (istoria muzicii), Ioan R. Nicola (folclor). A urmat un curs de perfecţionare cu Giorgio Favaretto la Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma.
Debutul absolut în cariera tenorului Corneliu Fânăţeanu a avut loc la Opera Română din Cluj în rolul Igorievici din „Kneazul Igor” de Borodin; timp de patru ani s-a afirmat pe această şcenă şi, în acest interval de timp, a activat şi ca asistent al catedrei de canto de la Conservator.
S-a afirmat la concursuri internaţionale de canto unde a fost distins cu numeroase premii de prestigiu precum Premiul I la Festivalul Mondial al Tineretului de la Viena (1959), Medalia de Argint la Geneva (1959), Premiul III la Concursul Internaţional de Canto Primăvara la Praga (1960), Premiul I la Sofia (1961).
Din anul 1964 a devenit solist al Operei Române din Bucureşti unde a activat vreme de un sfert de secol. Atât în ţară cât şi în străinătate a interpretat un repertoriu foarte vast cuprinzând 44 de roluri în operele a numeoşi autori: Gluck („Alcesta”, „Ifigenia în Taurida”), Mozart („Idomeneo”, „Don Giovanni”, „Nunta lui Figaro”, „Flautul fermecat”), Rossini („Bărbierul din Sevilla”), Donizetti („Don Pasquale”, „Elixirul dragostei”, „Lucia di Lammermoor”), Schumann („Faust”), Gounod („Faust”), Verdi („Traviata”, „Rigoletto”, „Don Carlo”, „Nabucco”, „Bal mascat”, Falstaff”), Puccini („Boema”, „Tosca”, „Gianni Schicchi”, Turandot”), Offenbach („Povestirile lui Hoffmann”), Smetana („Mireasa vândută”), Delibes („Lakmé”), Von Weber („Freischütz”), Giordano („Andrea Chénier”), Wolf-Ferrari („Cei patru bădărani”), Mussorgsky („Boris Godunov”), Borodin („Kneazul Igor”), Rachmaninov („Aleko”), Ceaikovsky („Evgheni Oneghin”, „Dama de pică”), Janacek („Jenufa”), Wagner („Walkiria”, „Tannhäuser”), Gretry („Portretul vorbitor”), Stravinsky („Persefone”), Paul Constantinescu („Pană Lesnea Rusalim”), Tudor Jarda („Neamul Şoimăreştilor”), Gheorghe Dumitrescu („Ion Vodă Cel Cumplit”, „Orfeu”), Cornel Trăilescu („Bălcescu”), Nicolae Bretan („Horia”). Din creaţia de operetă a interpretat roluri în operetele „O noapte le Veneţia” de Strauss, „Văduva veselă” de Lehar. S-a afirmat şi într-un bogat repertoriu vocal simfonic interpretând cantata „Phoebus şi Pan” de Bach, Simfonia a IX-a de Beethoven, Recviem de Mozart, Messa da Requiem de Verdi, Damnaţiunea lui Faust de Berlioz. Artist rafinat cu o tehnică de foarte mare precizie, a interpretat un număr foarte mare de lieduri din creaţia românească şi universală.
În cariera sa, pe lângă afirmarea pe toate şcenele de operă şi de concert din România, s-a bucurat de mari succese în Italia, Austria, Elveţia, Germania, Franţa, Irlanda, Anglia, Norvegia, Belgia, Danemarca, Polonia, Ungaria, Jugoslavia, Bulgaria, fosta URSS, Cehoslovacia, China, Israel, Turcia, Singapore şi multe altele fiind partenerul unor artişti de mare prestigiu: dirijorii Nello Santi, Garry Bertini, Edgar Doneux, Paul Klecki, Ruslan Raicev, Kurt Wöss sau Radmila Bakocevici, Mady Mesplé, Gundula Janowitz, Tereza Zillis-Gara, Ingeborg Hallstein, Grace Bumbry, Giuseppe Taddei, Aldo Protti, Giangiacomo Guelfi, Nicolai Ghiaurov, Nicola Ghiuzelev.
La Opera Română din Bucureşti a făcut parte dintr-o generaţie de tranzit între marii artişti interbelici şi noile valori artistice evoluând în spectacole de înaltă ţinută alături de: regizorii Jean Rânzescu, Hero Lupescu, Eugen Gropşeanu, George Teodorescu; dirijorii: Jean Bobescu, Constantin Bugeanu, Mihai Brediceanu, Paul Popescu, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Carol Litvin; sopranele Arta Florescu, Ioana Nicola, Iolanda Mărculescu, Maria Voloşescu, Lella Cincu, Elisabeta Neculce-Carţiş, Elena Dima, Magda Ianculescu, Mariana Stoica, Elena Simionescu, Maria Slătinaru-Nistor, Ileana Cotrubaş, Marina Mirea, Silvia Voinea, Marina Krilovici, Eugenia Moldoveanu, Cornelia Angelescu, Sanda Şandru, Monica Teodorescu; mezzosopranele Zenaida Pally, Elena Cernei, Mihaela Botez, Iulia Buciuceanu, Dorothea Palade, Viorica Cortez, Mihaela Mărăcineanu, Rodica Mitrică, Veronica Gârbu, Adina Iuraşcu, Mihaela Agachi; baritonii Mihail Arnăutu, Octav Enigărescu, Ladislau Konya, David Ohanesian, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Vasile Martinoiu, Nicolae Urziceanu, Emil Iuraşcu, Lucian Marinescu, Nicolae Constantinescu; başii Viorel Ban, Nicolae Florei, Dan Zancu.
A realizat o importantă discografie cu arii şi şcene din opere şi operete, canzonette şi integrale de operă între care de foarte mare importanţă este „Tosca” de Puccini alături de Virginia Zeani şi Nicolae Herlea sub bagheta lui Cornel Trăilescu. În anul 1960 a participat la realizarea filmului „Darclée” sub regia lui Mihai Iacob, în care a interpretat rolul tenorului Grigore Gabrielescu, artist român de prestigiu afirmat la Teatro alla Scala din Milano în aceiaşi perioadă cu Hariclea Darclée.
Corneliu Fânăţeanu avea o personalitate intelectuală şi un potenţial de implicare în viaţa socială la o cotă foarte înaltă în ciuda sănătăţii sale care a fost precară chiar din perioada de tinereţe. Astfel, pe lângă activitatea sa artistică exemplară, s-a desfăşurat şi ca director adjunct al Operei Române din Bucureşti (1976 – 1982), profesor de canto la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (1974 – 1976), la Opera Română din Bucureşti (1985 – 1988, 1992 – 1996), iar pe perioada 1990 – 1991 a fost chiar Ataşat Cultural al Ambasadei Române din Roma prilej emoţionant de a ne revedea după mai mulţi ani de la plecarea mea din ţară.
Calitatea care m-a impresionat când am ascultat pentru prima vocea tenorului Corneliu Fânăţeanu a fost culoarea unui timbru luminos, dens, strălucitor care emana o căldură neobişnuită. Impactul cu publicul avea un efect emoţional foarte puternic. L-am revăzut apoi în toate rolurile interpretate pe şcena Operei din Bucureşti şi chiar de foarte multe ori în acelaşi rol. Pe măsură ce, graţie studiilor de pian şi apoi de canto, îmi amplificam experienţa în cunoaşterea vocilor, îmi dădeam seama de vocalitatea tenorului Corneliu Fânăţeanu încântându-mă la toţi parametri. Mă fascina efectul mângâietor care se manifesta plenat atât în nuanţele de piano cât şi în forte sau în fortissimo, atât în cantilena intimistă cât şi în cabalettele foarte energice. Cu timpul am înţeles şi am învăţat să preţuiesc legato-ul care la Corneliu Fânăţeanu guverna suveran frazarea în orice context stilistic; emisia sa realiza sunete perfect şi constant conformate cărora le modula configuraţia în geometrii estetice adecvate contextelor estetice perfect integrate în coerenţa dramaturgică a personajelor sale. O imensitate numerică de nuanţe timbrale colorau expresiv liniile frazării într-o unduire perfect aderentă liniei muzicale din frazare. Avea un simţ pluridimensional al sunetului căruia îi aplica simultan modulaţii la numeroşi parametri asociaţi selectiv fiecărui motiv muzical al frazării susţinute de o absolută muzicalitate. L-am cunoscut personal, întâlnirile noastre începuseră să devină din ce în ce mai dese şi mai pline de bucuria unor revelaţii ale cunoaşterii în vocalitate. Mi-am dat seama treptat de cultura sa profundă dar şi de gândirea sa extraordinară care îi conferea un simţ orientativ perfect atât asupra propriei voci cât şi a altora şi de aceea a fost şi unul dintre cei mai desăvârşiţi profesori de canto din generaţia sa. Cunoscându-l din ce în ce mai bine am început să înţeleg mecanismele psiho – emotive interioare conjugate cu reperele culturale şi spirituale ale formaţiei sale complexe şi graţie cărora, personajele sale se caracterizau prin demnitate, sobrietate, eleganţă, nobleţe impunătoare. Uneori mergeam la cabină să-l salut înainte de spectacol şi să-l îmbrăţişez cu cele mai afectuoase urări; reveneam la finele reprezentaţiei pentru a-l felicita şi aveam supriza să-l regăsesc cu acelaşi surâs jovial, cu un simţ al umorului fantastic, vesel, bucuros, fără nici cea mai mică urmă de oboseală deşi ştiam, uneori, că în ziua respectivă, sănătatea nu-i era o ... parteneră favorabilă. Şi totuşi Corneliu Fânăţeanu era învingătorul seratei contra tuturor condiţiilor şi dificultăţilor inerente în viaţa şi cariera unui artist.
La unele spectacole venea să asiste sora sa, soprana Margareta Fânăţeanu – Dragea (1937 – 1993) prea timpuriu plecată dintre noi; Margareta era solista Operei din Cluj cu o activitate prestigioasă fiind o artistă afirmată într-un amplu repertoriu de soprană lirică lejeră: „Flautul fermecat” şi „Răpirea din Serai” de Mozart, „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, „Don Pasquale” şi „Lucia di Lammermoor” de Donizetti, „Traviata” şi „Rigoletto” de Verdi, „Lakmé” de Delibes, „Boema” de Puccini, pentru a enumera doar câteva titluri dintr-o foarte lungă serie; era o fire foarte veselă, foarte sensibilă şi îşi iubea fratele într-un mod impresionant; atunci când venea la Bucureşti şi ne întâlneam la spectacole, uneori, stăteam chiar împreună în lojă şi remarcam participarea sa afectivă plină de emoţie iar la finele spectacolului îmbrăţişarea de la cabină. Un alt frate al lor, tot tenor, Eugen Fânăţeanu (1939 – 1988), plecat şi mai de timpuriu dintre noi, era solist la Teatrul de Operetă din Bucureşti, artist de mare anvergură afirmat într-un larg repertoriu, iubit de public şi de colegi, cu mari succese atât în ţară cât şi în străinătate. Prezenţa şcenică deosebit de frumoasă şi vocea sa de mare forţă sonoră şi expresiviate timbrală, a fost apreciată într-un vast repertoriu intepretând autorii străini şi români de operetă. Cei trei fraţi s-au regăsit odată pe şcena operei din Cluj într-un spectacol cu „Lucia di Lammermoor” de Donizetti: Margareta interpreta rolul titular, Corneliu rolul lui Edgardo, iar Eugen rolul lui Arturo; pentru public dar mai ales pentru părinţii celor trei protagonişti a fost o foarte puternică şi plăcută emoţie.
În anii recenţi l-am reîntâlnit pe calea undelor în emisiunea „Turnul Babel” de la Radio România Cultural în care Irina Hasnaş îi realizase un omagiu la împlinirea vârstei de 80 de ani, în ianuarie 2013; de la Roma, telefonic, am punctat un profil artistic şi uman şi am schimbat câteva cuvinte şi am constatat cu bucurie că spiritul său rămăsese acelaşi în ciuda anilor care trecuseră şi a stării de sănătate din ce în ce mai precare; spunea cu o profundă înţelepciune că are foarte multe boli fără ca să fie ... bolnav ... o lecţie de discernământ emotiv al tensiunii psihologice în viaţă. În vara aceluiaşi an, în cadrul Sesiunii de Master Class de la Brăila, la Gala finală, marea noastră artistă, soprana Mariana Nicolesco conferea tenorului Corneliu Fânăţeanu Medalia şi Diploma de Onoare Hariclea Darclée pentru întreaga carieră artistică. La telefon, marele artist a mulţumit şi a vorbit cu căldură şi umanism profund despre viaţă, despre artă, despre trecut, dar şi despre viitor entuziasmând publicul care l-a ovaţionat şi aplaudat îndelung. A fost ultimul omagiu pe care l-a primit şi ultima apariţie în public fie şi la telefon, înaintea definitivei plecări.
În ultima lună a anului 2014, an în care ne-am despărţit de mulţi artişti lirici români şi străini, am fost cu toţii emoţionaţi de ştirea că, marele artist, tenorul Corneliu Fânăţeanu, retras de câteva luni, cu discreţie şi delicateţe, în locurile natale de lângă Cluj, ne-a părăsit lăsându-ne amintirea unui surâs frumos, al unui glas de caldă penetranţă, a unui maestru de preţioase îndrumări, ale unui om care a iubit şi a cinstit Viaţa şi Arta la cele mai înalte cote ale entuziasmului şi dăruirii.
REVISTA MUZICALĂ RADIO 20.01.2015
