Profunzime, eleganţă, academism, sunt trăsături care converg într-o frumuseţe al cărui farmec special provine din încrederea în viaţă, respectul faţă de valori şi crezul bazat pe munca cinstit susţinută. Aceştia sunt parametri fundamentali ai uneia dintre cele mai valoroase personalităţi ale teatrului liric românesc: soprana EUGENIA MOLDOVEANU.
În fiecare an, la jumătatea lunii martie, trăim bucuria sărbătorească prin care omagiem pe marea noastră artistă iar anul acesta, entuziasmul nostru este stimulat de o anivesare jubiliară a cărei emoţie deosebită stimulează în sufletele noastre amintiri şi emoţii aureolate de prestigioase bilanţuri. Parcurgând panoramica repertorială a acestei extraordinare artiste retrăiesc momente şi etape ale vieţii mele într-un arc de timp de aproape două decenii petrecute în sala Operei Române din Bucureşti, Ateneul Român în cadrul concertelor Filarmonicii George Enescu, în Sala Radiodifuziunii, Sala Palatului. Fiecare seară de operă, de muzică vocal simfonică sau de lied, era un eveniment a cărui emoţie sedimenta în sufletul meu experienţe artistice de foarte mare importanţă pentru evoluţia mea viitoare în profesie şi în pasiunea mea pentru voci.
După studii intense începute încă din copilărie cu dirijorul şi pedagogul Aurel Bobescu şi continuate în perioada 1963-1968 la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti (actualmente UNMB) la clasa eminentei artiste şi profesoare Arta Florescu, chiar în anul absolvirii, soprana Eugenia Moldoveanu debutează la Opera Română din Bucureşti, în rolul Donna Anna din „Don Giovanni” de Mozart; acea seară a reprezentat un eveniment care anunţa un început glorios de carieră sub semnul marilor ştafete dintre generaţii; la finele acelei stagiuni, după o lungă şi intensă carieră, soprana Arta Florescu încheia cariera cu rolul Elisabetta din „Don Carlo” de Verdi; finalul Maestrei şi debutul absolut al Discipolei au fost două evenimente simultane.
Donna Anna este un rol foarte greu de soprană dramatică de agilitate cu exigenţe tehnice şi estetice integrate într-un stil care solicită o elevată consistenţă culturală generală şi de specialitate; sub îndrumarea riguroasă şi severă a Maestrei, tânăra Discipolă debutantă a confirmat cota valorică a unei pregătiri excepţionale inaugurând o carieră impecabilă. Arta Florescu era o artistă cu pregătire şi potenţial expresiv pluristilistic în contextul unei profunzimi muzicologice aplicate liniei vocale cu gust şi rafinament. Multe roluri ale Maestrei au devenit ulterior ale Discipolei atât în ţară cât şi pe marile şcene ale lumii. Rolul Donna Anna a fost rolul inaugural dar şi rolul norocos al lansărilor frundamentale ale începutului carierei internaţionale aşa cum am aflat din mărturiile Eugeniei Modoveanu din interviuri radiofonice, de televiziune sau în volumul său de memorii realizat de mult în dialog cu regretatul muzicolog Iosif Sava.
Am admirat mereu la Eugenia Moldoveanu echilibrul stabil al emisiei vocale, omogenitatea timbrală a nuanţelor expresive dominate de acea fascinantă culoare argintată ale cărei inflexiuni selenare se unduiau în calmul unei princiare suveranităţi conferite admirabil personajelor sale. Inteligenţa virtuozistică şi spiritul intuitiv al pulsului teatral al personajului determina efecte de concentrată nuanţare simultană a argintului timbral cu calibrul coloanei sonore realizând impresionantele efecte dramatice ale unei voci lirice ample şi maejstuoase. În acest context expresiv al dualismului sonoritate – timbralitate, Eugenia Moldoveanu elabora dramatism şi lirism, elocinţă şi interiorizare, monolog interior şi interlocutorialitate, încadrându-se perfect în toate contextele desfăşurărilor ariilor, duetelor, terţetelor sau ansamblurilor.
Donna Anna este rolul debutului şi al marilor lansări în cariera internaţională. Din numeroasele producţii realizate cu acest rol în marile teatre, doresc să evoc două: prima ar fi cea din 1977 Wiener Staatsoper unde a avut ca parteneri alternativ în rolul lui Don Giovanni pe Tom Krause (bariton suedez şi medic psihiatru la origine) şi Kostas Paskalis, în timp ce Leporello era marele Giuseppe Taddei la vârsta de 61 de ani într-o formă excepţională; Herman Winkler şi Thomas Moser se alternau în rolul Don Ottavio, Teresa Zillis-Gara era o splendidă Donna Elvira, iar în rolul Comandorului se cuvine să evocăm figura marelui bas Karl Ridderbusch; Wilfried Boettcher dirija montarea în regia lui Franco Zeffirelli; a doua producţie pe care o evoc este cea din toamna lui 1987 de la Teatro Regio di Torino în care Renato Bruson debuta în rolul titular iar Daniela Dessi’ era Donna Elvira. Eugenia Moldoveanu avea să interpreteze şi rolul Donna Elvira revenind în aceiaşi producţie a lui Zeffirelli de la Wiener Staatsoper în 1984 avându-l alături pe Ruggero Raimondi în rolul titular, pe Carol Vaness în Donna Anna şi pe Francisco Araiza în Don Ottavio.
Continuând pe filonul mozartian şi perpetuând tradiţia Maestrei sale, Eugenia Moldoveanu a realizat o splendidă interpretare a rolului Contesei din „Le nozze di Figaro” iar din seria producţiilor cu acest rol mă opresc tot la două evenimente cu totul speciale: finele lui februarie 1986 la Wiener Staatsoper, în regia lui Jean-Pierre Ponnelle, sub bagheta alternativă a lui Silvio Varviso şi Lothar Zagrosek, când după cele trei spectacole vieneze a urmat un turneu în Japonia în luna aprilie a aceluiaşi an; un an mai târziu, la 16 iunie 1987, Eugenia Moldoveanu intepretează acest rol în regia lui Giorgio Strehler şi sub bagheta lui Riccardo Muti, la Teatro alla Scala din Milano, având ca parteneri pe William Shimel (Contele), Samuel Ramey (Figaro), Barbara Hendricks (Susanna), Ann Murray (Cherubino) într-o serie de nouă reprezentaţii; premiera a fost transmisă în direct de Radiodifuziunea Italiană; o ascultasem şi eu de la Roma unde sosisem de o lună şi trei săptămâni; eram foarte emoţionat să admir pe marea noastră artistă, fie şi la Radio dar, de data aceasta de la Scala din Milano; ce emoţie şi ce bucurie! Artista noastră revenea în acel an la Scala după ce mai intepretase o producţie de „Evgheni Oneghin” (iunie-iulie 1986) şi „Stabat Mater” de Dvorak (octombrie 1985).
Eugenia Moldoveanu a realizat interpretări memorabile şi în alte roluri mozartiene precum Elektra din „Idomeneo” (în concert la Radiodifuziune) ori Fiordiligi din „Cosi’ fan tutte” (premiera de la Opera Română din Bucureşti la 19 martie 1971, chiar de ziua ei de naştere ... eram în sală).
Tradiţia academismului tehnic şi estetic vocal ne confirmă că o solidă şcoală mozartiană prepară foarte bine vocalitatea unui artist pentru rolurile verdiene. Vocea de soprană lirică a Eugeniei Moldoveanu, cu disponibilităţi generoase în agilitate şi în accentuările dramatice, s-a afirmat convingător în rolul titular din „La Traviata” de Verdi, la început, în studenţie, în cele două arii şi apoi în rolul integral. După doi ani de activitate la Opera Română din Bucureşti, în anul 1970, aria din „La Traviata” îi aduce laurii primului premiu atât la Concursul Internaţional de Canto de la Toulouse în al cărui juriu, prezidat de marea personalitate a muzicii franceze, compozitorul Emmanuel Bondeville, se afla şi mezzosoprana Viorica Cortez, laureata Marelui Premiu din anul 1965 al aceluiaşi concurs cât şi la Concursul Internaţional de Canto din cadrul Festivalului Internaţional George Enescu. Îmi amintesc Gala Laureaţilor de la Bucureşti din toamna anului 1970 transmisă de TVR.
Dintre numeroasele producţii cu „La Traviata” de Verdi, aş dori să amintesc pe aceea care a inaugurat stagiunea 1978/1979 la New York Metropolitan Opera House în regia lui Alfred Lunt şi sub bagheta lui James Conlon, în care în rolul Alfredo se alternau Luis Lima, Carlo Bergonzi şi Giuliano Ciannella iar în rolul Germont se alternau Yuri Mazurok, Mario Sereni şi Ingvar Wixell. Se relua această producţie din 1966 în care cântase Virginia Zeani iar Eugenia Moldoveanu debuta la Metropolitan chiar în seara inaugurală a stagiunii, la 20 septembrie 1978, în cadrul unei serii de 12 reprezentaţii. Succesul de public şi de presă a fost foarte mare; îmi amintesc cum în noiembrie 1978, la revenirea artistei acasă, eram în sală la spectacolul său cu „La Traviata” avându-i alături pe Valentin Teodorian şi Nicolae Herlea şi ascultam cu plăcută emoţie acea voce superbă care răsunase cu doar câteva zile înainte la Metropolitan. Se cuvine să amintesc de succesul Eugeniei Moldoveanu în această operă verdiană la Wiener Staatsoper în perioada 1977-1978 unde a cântat alături de parteneri extraordinari precum Alfredo Kraus şi Kostas Paskalis sau de producţia de la Teatro Colon din Buenos Aires din anul 1982; în vara acelui an, de la Buenos Aires a zburat la Lausanne spre a se alătura colegilor Operei din Bucureşti care paricipa la Festivalul Internaţional de Operă cu „Evgheni Oneghin” de Ceaikovsky. Alte opere verdiene intepretate de Eugenia Moldoveanu au fost „Ernani”, Luisa Miller” (cu Placido Domingo sub bagheta lui Giuseppe Sinopoli la Hamburg în 1983), „Simon Boccanegra”, „Don Carlo”, Otello”.
Eugenia Moldoveanu a onorat cu măiestria sa câteva din creaţiile lui Giacomo Puccini precum „La Bohème” (Mimi’ dar şi Musetta), „Madama Butterfly” (rolul titular), „Manon Lescaut” (rolul titular), Gianni Schicchi” (Lauretta) şi „Turandot” (Liu’). În anul 1973 repurtează un succes extraordinar devenind laureata Premiului I la Concursul Internaţional „Madama Butterfly” din Japonia; co-preşedinţii juriului sunt Maria Callas şi Giuseppe Di Stefano. Eugenia Moldoveanu primeşte diploma şi premiul din mâinile legendarei Maria Callas care o felicită cu emoţie şi căldură. Cincisprezece ani mai târziu, aveam să aflu mai multe lucruri despre acest eveniment de la Di Stefano de care m-a legat o frumoasă prietenie. Eugenia Moldoveanu devine în scurt timp o intrepretă desfăvârşită a rolului Cio Cio San atât la Bucureşti cât şi foarte multe şcene din ţară şi din lume (1981-1985 periodic la Wiener Staatsoper, 1982 Gran Teatro La Fenice din Venezia unde interpretează versiunea originală a partiturii, 1987 Arena din Verona în regia marii soprane Renata Scotto).
De asemenea rolul Mimi’ în „La Bohème” aduce artistei noastre triumfale succese în ţară dar şi în mari teatre ale lumi precum Covent Garden, Berliner Staatsoper, Wiener Staatsoper dar şi la New York Metropolitan Opera unde revine în 1984 pentru o serie de şase spectacole cu această operă interpretate alături de Giuliano Ciannella şi sub bagheta unui dirijor la debutul absolut ... Placido Domingo; marele tenor a dirijat pentru prima dată în cariera lui acum treizeci de ani la Metropolitan acea serie de şase spectacole cu „La Bohème” de Puccini având-o protagonistă pe Eugenia Moldoveanu. Zece ani mai târziu, marea noastră artistă, în calitate de Director General al Operei din Bucureşti, avea să-i adreseze „bun venit la Bucureşti” lui Placido Domingo. Iată câte momente aniversare ne oferă acest parcurs de artă şi viaţă.
Acestui triunghi fundamental al universului său repertorial – Mozart, Verdi, Puccini – marea noastră artistă i-a mai adăugat o lungă serie autori şi opere: Weber DER FREISCHÜTZ (Agathe – 17 februarie 1978, premieră la Bucureşti); Gounod FAUST (Marguérite – 1976, debut în rol la Bucureşti); Bizet CARMEN (Micaela debut 1971; în acelaşi an cântă rolul în spectacolul din 12 iunie la Sala Palatului avându-i în distribuţie pe Elena Cernei, Giuseppe Di Stefano şi Dan Iordăchescu); Massenet MANON (Manon – 25 februarie 1977, premiera la Bucureşti); Offenbach POVESTIRILE LUI HOFFMANN (Giuilietta); Leoncavallo I PAGLIACCI (Nedda); Ceaikovsky EVGHENI ONEGHIN (Tatiana – 27 februarie 1981, premieră la Bucureşti, rol interpretat la Covent Garden cu un an înainte, la 18 februarie 1980 sub bagheta lui Edward Downes împreună cu Yuri Mazurok în rolul titular); Straus LILIACUL (rolul Rosalindei în care a debutat la Bucureşti în 1972). Aceste roluri au fost interpretate atât în ţară cât şi în străinătate.
Eugenia Moldoveanu face parte din acea categorie de artişti români care au revenit mereu în faţa publicului român de la Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării chiar dacă acest fapt i-a restrâns considerabil numărul apariţiilor pe marile şcene ale lumii; a onorat creaţia românească de operă în premiere absolute ori în evenimente speciale oferind momente de încântare artistică. Se cuvine să menţionez următorii autori, opere şi roluri cu respectivele date ale debutului sau premierelor: Dumitrescu DECEBAL (Argeza – 6 octombrie 1969), Drăgoi NĂPASTA (Anca – 1972, realizare discografică împreună cu Ludovic Spiess şi Nicolae Secăreanu); Buicliu DOAMNA CHIAJNA (Ancuţa – 16 octombrie 1973, premiera sub regia mezzosopranei Elena Cernei care a interpretat rolul titular şi a fost şi autoarea libretului); Enescu OEDIPE (Antigona – 1975 debut la Bucureşti cu participarea ulterioară la Festivalurile de la Berlin în 1975 şi Stockholm în 1976); Trăilescu BĂLCESCU (Luxiţa – 20 august 1974, premieră); DRAGOSTE ŞI JERTFĂ (Iulia – 19 august 1977, premieră); Bratu DREPTUL LA DRAGOSTE (Maria – 14 martie 1975, premieră).
Pe lângă repertoriul de operă, Eugenia Moldoveanu s-a dedicat cu pasiune şi elevaţie stilistică unui amplu repertoriu de lied (îmi amintesc de o seară a artistei sub titlul „Interpreţi ai liedului” în foyer-ul Operei din Bucureşti la 12 ianuarie 1981 dar şi de alte numeroase seri pe diverse alte şcene), muzică de cameră, muzică vocal-simfonică (Recviem de Mozart, Simfonia a IX-a şi Missa Solemnis de Beethoven, Messa da Requiem de Verdi, Ein Deutsches Requiem de Brahms, Dvorak „Stabat Mater”), operetă, cântece româneşti, canzonette, romanţe sau muzică de divertisment prelucrată la o înaltă cotă stilistică.
Viaţa şi cariera Eugeniei Moldoveanu a însemnat o muncă intensă şi pasionată desfăşurată în mari teatre din Europa, America de Sud şi de Nord, Asia, alături de mari artişti precum Carlo Bergonzi, Alfredo Kraus, Placido Domingo, Jose’ Carreras, Giuseppe Taddei, Mario Sereni, Renato Bruson, Nicolai Ghiaurov, Ruggero Raimondi, Samuel Ramey. Marii dirijori Wolfgang Sawallisch, Claudio Abbado, Riccardo Muti, Giuseppe Patane’, Georges Prëtre, Giuseppe Sinopoli au preţuit muzicalitatea şi rafinamentul stilistic al marii noastre artiste.
Am urmărit cariera bucureşteană a sopranei Eugenia Moldoveanu aproape două decenii; apoi, pornind prin lume, am avut prilejul să întâlnesc pe celebrii săi parteneri care mi-au povestit cu entuziasm despre succesele trăite pe marile şcene şi am avut bucuria să adun în colecţia mea numeroase imprimări ale artistei din teatrele lumii. Ne-am reîntâlnit după foarte mulţi ani la Brăila, în vara anului 2009, când, în cadrul Galei Festive a Sesiunii de Master Class, marea artistă Mariana Nicolesco conferea Eugeniei Moldoveanu Diploma de Onoare şi Medalia Hariclea Darclée. Cu acel prilej am reluat legătura unei frumoase prietenii pe care o continuăm sub semnul înaltelor valori de artă şi viaţă.
Eugenia Moldoveanu perpetuează peste timpuri şi vremuri profunzimea eleganţei academice devenită emblematică în cariera artistică şi ulterior în calitate de profesor de canto la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, ca Director General al Operei Române ori în activitatea politică pe care a desfăşurat-o în urmă cu câţiva ani. Profunzimea conştientizării tuturor aspectelor sociale şi culturale filtrate prin academismul propriului discernământ, erau ilustrate elegant printr-o elocinţă care impresiona şi convingea asemenea personajelor interpretate cândva.
Fiecare revenire a mea în ţară îmi oferă imensa bucurie a unei întâlniri cu Eugenia Moldoveanu pe care o regăsesc mereu într-o splendidă formă a unui echilibru stabil conservat, cu entuziasmul ce caracterizează atmosfera casei sale unde, împreună cu Mama şi fiica sa, Daniela, constituie un încântător terzet a trei generaţii la ... unisonul Dragostei ... dincolo de timp şi spaţiu ... într-o Veşnică Tinereţe a Bucuriei de Viaţă!
REVISTA MUZICALĂ RADIO, 19.03.2014
