... Joi 6 mai 1971 ... eram la finalul clasei a VIII-a și mă pregăteam pentru examenul de admitere la liceu ... dar, în același timp, eram totdeauna prezent la evenimentele artistice ale teatrelor din București. În acea seară aveam să asist la premiera absolută cu SE MĂRITĂ FETELE de George Grigoriu programată la sfârșitul stagiunii 1970/1971 a Teatrului de Operetă al cărui director era marele artist Ion Dacian.
Încă din timpul repetițiilor, Maestrul îmi spunea că se prepara un eveniment cu totul deosebit, că această lucrare compusă de George Grigoriu pe un libret realizat de Angel Grigoriu și Romeo Iorgulescu este practic ... cel dintâi musical românesc ... care avea să inaugureze o nouă etapă în istoria contemporană a teatrului muzical din România.
George Grigoriu (8 aprilie 1927, Brăila – 23 februarie 1999, București) se afla la apogeul unei extraordinare cariere de muzică de film și de muzică ușoară, autor al unui foarte mare număr de șlagăre lansate de cei mai talentați interpreți și premiate anual la Festivalul de la Mamaia unde numele său figura la loc de cinste. Dar în programul de sală, sub un titlu interogativ ... OPERETA? ... marele muzician mărturisește pasiunea sa pentru Operetă pe care o definește ... Prima mea dragoste, nemărturisită multă vreme, mai precis, după o perioadă de timp care va încheia un ciclu de 15 ani de activitate. ... În această perioadă am abordat unele genuri ale muzicii, dar, mărturisesc sincer, nu am avut nici-odată emoțiile pe care le încerc la prezentul debut. Am ținut nemărturisită această primă dragoste convins fiind de greutățile pe care le implică acest gen complex și multilateral, unde melodia și proza se îmbină armonois cu intepretarea actoricesacă și dansul, toate acestea fiind componente ale teatrului total.
George Grigoriu, după ce în copilărie și adolescență a studiat pianul, vioara și chitara, a absolvit secția de Canto la Conservatorul din București numit pe atunci Conservatorul Regal. Personalitate de talent și cu o multiplă pregătire desăvârșită la cel mai înalt nivel, tânărul George Grigoriu începe cariera exact în perioada în care se inaugura Teatrul de Stat de Operetă din București (1950) unde a admirat o pleiadă de mari artiști – regizori, dirijori, cântăreți, actori, balerini – generația artistică academică al cărei mentor și catalizator era Ion Dacian, directorul teatrului la momentul acestui eveniment.
George Grigoriu și-a dezvoltat un foarte complex spirit componistic formându-și un anumit gust și o concepție creativă în ceea ce privește relația sunet – cuvânt elaborată și apoi dezvoltată interpretativ în cele mai minuțioase detalii. Astfel ... Opereta ... avea să devină ... Prima Dragoste ... așa cum a mărturisit în programul de sală al debutului său componistic în ... teatrul cântat ... Așa ne putem explica densitatea poetică și muzicală a șlagărelor sale, teatralitatea consistentă a muzicii de film și chiar carisma de interpret vocal într-o anumită perioadă a carierei sale. În acel ciclu de 15 ani evocat în mărturisile sale, a avut ocazia să urmărească evenimente în premieră absolută ale unor maeștri, colegi mai vârstnici, compozitori minunați de șlagăre și care au creat și admirabile lucrări în genul operetei: Nicolae Kirculescu (N-A FOST NUNTĂ MAI FRUMOASĂ 1951, ÎNTÂLNIRE CU DRAGOSTEA 1962), Florin Comișel (CULEGĂTORII DE STELE 1954, SOARELE LONDREI 1970), Gherase Dendrino (LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT 1954, LYSISTRATA 1960), Elly Roman (COLOMBA 1957), Ion Vasilescu, Henri Mălineanu (SUFLET DE ARTIST 1964). Iar după acest deceniu și jumătate, George Grigoriu avea să inaugureze o serie de lucrări în teatrul muzical începând cu SE MĂRITĂ FETELE în acea seară și continuând cu VALURILE DUNĂRII, ETERNELE IUBIRI.
Premiera din seara zilei de 6 mai 1971 avea să ne reveleze nu o operetă ci ... primul musical românesc ... așa cum îmi spusese Maestrul Ion Dacian care profundase partitura și asamblarea interpretărilor de la repetițiile la care asista chiar și când nu era el regizorul producției. Procedeele moderne folosite în orchestrație și în liniile melodice ale soliștilor și corului, ritmurile baletului, dinamismul și atrenul desfășurării teatrale, aveau specificul genului de ... musical ... pe care marele compozitor George Grigoriu avea să-l inaugureze în acea seară glorioasă inaugurând un nou capitol al Istoriei Muzicii în România.
Producția a beneficiat de o echipă extraordinară de realizatori din care făceau parte personalități excepționale.
Regizorul Nicușor Constantinescu, maestru emerit al artei, era o personalitate cu o vastă experiență în repertoriul de operetă, teatru și revistă și a știut să dozeze dinamismul desfășurării teatrale pentru valorificarea muzicii, libretului, vocilor în slujba mesajului de tinerețe și entuziasm al personajelor.
Dirijorul Liviu Cavssi avea o experiență de două decenii de operetă activând în teatru încă de la inaugurarea din 1950 și manifesta o afinitate către modernism atât în interpretarea muzicală cât și vocală; fusese dirijorul marelui succes cu MY FAIR LADY de Loewe în 1968, dirijase unele producții în premieră absolută și, împreună cu Doru Butoiescu avea să lanseze în calitate de compozitor musicalul MĂTUȘA MEA FAUSTINA (1973) continuând să dirijeze atât musicalurile ulterioare din repertoriu cât și operetele clasice.
Decorurile au fost realizate de către marele scenograf experimentat Arh. Ștefan Norris, iar costumele de către Elena Agapie Stancu, artistă de prestigiu cu valoroase experiențe în repertoriul clasic al genului. Corpul de balet s-a întrecut pe sine sub îndrumarea lui Sandu Feyer care s-a ocupat și de soliști ale căror roluri solicitau foarte mult dans și mișcare scenică. Corul interpreta pagini de mare inspirație și se încadra cu vervă în acțiune sub îndrumarea lui Florin Sămărăscu.
Acțiunea avea în prim plan un trio de fete, absolvente ale Facultății de Drept, prietene din copilărie și care, întru cât parcurseseră împreună toate evenimentele vieții lor de până atunci, hotărâseră să se și căsătorească simultan, lucru nu prea ușor fiindcă aveau personalități oarecum diferite ceea ce declanșaseră o serie de situații încântătoare de la lirismul impresionant al melancoliei interiorizate până la explozia debordantă de ironie totul pe fundalul unui optimsim care asigura finalul fericit al desfășurării. Cele trei interprete, personalități artistice de valoare și prestigiu ale teatrului, au reprezentat o adevărată revelație cântând, dansând și interpretând dialogurile teatrale folosind procedee artistice în premieră absolută în cariera lor.
Cleopatra
Melidoneanu
(Camelia) a realizat un personaj fascinant caracterizat de crâmpeie
vesele de antren și, în mod deosebit de lirismul melancolic al
interiorizării, clipe
în care personajul său găsește calea către rezolvarea contextului
decisiv al evoluției sale. Aria Paradisul ... a reprezentat un moment fundamental al spectacolului datorită bravurii și talentului cu care marea noastră artistă a știut să integreze în muzicalitatea sa procedeele componistice originale ale compozitorului manifestate din belșug în planul tonal și în figurile metroritmice ale liniei vocale finalizată spectacular printr-un cromatism la1, la1 b, sol, în pianissimo pe motivul Numai tu piatră de încercare a impostației prin repetarea vocalei U. Datorită virtuozismului sensibil cu care a rezolvat acest dificil final, Cleopatra Melidoneanu era răsplătită cu aplauze și ovații la fiecare reprezentație.
Partenerul său era Dorin Teodorescu (Șerban) aflat la finalul celei de a doua stagiuni a carierei sale, cu o voce viguroasă afirmată deja în câteva roluri foarte grele ale repertoriului și cu un talent actoricesc carismatic. Cleopatra Melidoneanu și Dorin Teodorescu erau la prima lor colaborare artistică iar succesul din acea seară avea să marcheze începutul unei parabole artistice de foarte mare succes devenind cuplul operetei moderne. Menționez că rolurile acestui cuplu de personaje au mai fost ulterior interpretate și de soprana Daniela Diaconescu și tenorul Eugen Fânățeanu.
Valli Niculescu (Sanda) și Constanța Câmpeanu (Ileana) au intepretat două personaje în care au lansat modernismul unui nou tip de subretă. Artiste experimentate, au recalibrat talentul lor cu inteligență și bun gust cântând, dansând, glumind cu ironie sau reacționând pătimașe în fața unor situații neprevăzute; au oferit ipostaze noi și pot spune că momentul acestei premiere a marcat o nouă etapă evolutivă puternic manifestată ulterior în noile lor roluri de operetă clsică sau de musical.
Cele două artiste evoluau în cuplu cu Ion Dinu (Dan) și Virgil Bojescu (George) doi tineri actori dotați cu voce și talent coregrafic încântând publicul prin eleganța, verva, sensibilitatea replicilor încălzite de temperamentul lor.
Comicitatea debordantă a spectacolului a fost asigurată de doi mari artiști ai genului: Bimbo Mărculescu (Fănică) și Emil Popescu (Costache), artiști talentați și iubiți de public și care au catalizat desfășurarea acțiunii electrizând sala. La un moment dat cei doi, împreună cu Constanța Câmpeanu, interpretează un terțet în care George Grigoriu a filtrat folclorul prin niște ritmuri moderne; vocile cântate, figurile mimate, nuanțele teatrale, poantele pline de umor, declanșau un asemenea entuziasm în cât terțetul era bisat în fiecare seară la insistențele publicului ale cărui aplauze opreau spectacolul.
Iar
în final, ca un deus
ex machina,
apare ... Magdalena ... mătușa celor doi tineri, Ion
Dinu
(Dan)
și Virgil Bojescu
(George), întruchipată de ... Tamara
Buciuceanu
... După
o serie de replici ale unor simpatice echivocuri care le derutează
pe fetele ... Valli
Niculescu
(Sanda) și Constanța
Câmpeanu
(Ileana) ... formidabila
Tamara Buciuceanu
începe să evoce într-un cuplet cântat locurile sale de
vilegiatură cântând în stil nemțesc, franțuzesc, spaniol și ...
în final ... ca la Oaș ... cu poante, cu mimică expresivă în
fața unui public care urmărea scena în hohote de râs iar la
final, în uraganul aplauzelor, solicita bis-ul pe care Tamara îl
oferea de fiecare dată. Apariții interesante și cu farmec în roluri mai scurte au mai avut Lya Turovski, Corina Bărbulescu, Gabriel Gheorghiu, Nelu Marinescu, Ștefan Teodoriu.
La premieră erau prezenți maii artiști ai teatrului din prezent dar și din trecutul recent care s-au amuzat și au aplaudat tot atât de entuziast ca și publicul. Final triumfător, pe scenă toți interpreții, realizatorii și George Grigoriu fericit și aclamat.
Au trecut cincizeci de ani de la această extraordinară producție care a ținut afișul cu câte două și trei reprezentații pe săptămână la sediu și prin țară, timp de șase stagiuni. Deși realizat în anul 1971, în plină epocă a comunismului, libretul acestei piese nu avea absolut nimic politizat sau forțat. Și totuși de atunci și până acum nu s-a mai reluat. Sunt convins că SE MĂRITĂ FETELE poate fi un titlu de permanență în repertoriul teatrului de la București dar și din țară și o rampă de lansare a tinerelor talente întru cât personajele au nevoie de acea prospețime viguroasă a tinereții la început de drum în viață. Abia aștept să asist la o nouă premieră a acestui musical. Iar până atunci, continuăm să ascultăm înregistrările de radio și televiziune admirabil realizate de către galeria de protagoniști de acum o jumătate de secol.
