DAVID OHANESIAN (6 ianuarie 1927, București - 30 septembrie 2007, București) este una dintre cele mai puternice personalități artistice ale Operei Române din București, personalitate de granit a teatrului liric românesc sub toate aspectele umane și artistice.
Continui să port în sufletul meu cultul memoriei acestui mare artist și prieten de care mă simt legat în etern și al cărui nume rămâne unul dintre marile repere ale Teatrului Liric pe care l-a slujit cu un rar devotament sub semnul unei forțe fizice și ale unei intensități emotive ale căror proporții s-au impus în timp făcându-l să devină … monumentul de granit al școlii române de canto … Această … senzație granitică … am trăit-o de la primul impact pe care l-am avut cu vocea sa la radio, apoi în sala Operei Române din București, la cabină când l-am cunoscut personal și … am continuat să o simt și când am devenit foarte buni prieteni încă de pe vremea când eram student la Medicină. Chiar și intimitatea afectivă a prieteniei a tu per tu, ființa sa era tot … granitică… Era în acest om o caldă și robustă masivitate care pornea din lăuntrul ființei sale și care s-a menținut până în ultimele clipe ale vieții sale.
L-am cunoscut foarte bine și am fost legat de o Prietenie care continuă în … Etern … Păstrez în suflet enorm de multe amintiri, colocvii, dialoguri, întâlniri, povestiri … Patima Muzicii volumul editat în 1986 care conține dialogurile purtate de marele artist cu Iosif Sava relevă o parte din personalitatea și firea Omului și Artistului David Ohanesian, acea parte care putea fi exprimată în acei ani ai regimului comunist; dar și pentru acea epocă, unele afirmații făcute de Ohanesian erau foarte îndrăznețe băgându-l pe Iosif Sava în teamă … La momentul potrivit, voi completa acest volum cu mult mai multe date și fapte așa cum Ohanesian mi-a spus în ultimele luni ale parabolei sale existențiale …
DAVID OHANESIAN s-a născut la 6 ianuarie 1927, la București, într-o familie de armeni gospodari care locuiau în cartierul Giulești. Tatăl lui sosise în România în anul 1915 din Turcia supraviețuind pogromului în care au murit un milion și jumătate de oameni; își văzuse părintele ucis în fața sa; mama sa, pe nume de familie Izmiriliu, era o armeancă deja ”românizată” provenind dintr-o familie ai cărui strămoși sosiseră în România pe vremea domnitorului Alexandru Cel Bun: mama să se născuse la Grozești, lângă Târgu Ocna, foarte aproape de Tescanii lui Enescu; părinții viitorului artist s-au căsătorit în anul 1921; tatăl avea o prăvălie de cafea în cartier. Viața în familie era echilibrată, marcată de severitatea extarordinară a tatălui a cărui fire se înrobustise de tânăr în tragediile trăite; această severitate a marcat foarte mult educația sa și a surorii sale, Areti, cu câțiva ani mai mare. După studiile primare și medii la Școala nr. 41, ”Prunea”, din cartierul Chibrit, a urmat Liceul Comercial Petru Rareș în același cartier pregătindu-se să devină contabil. După examenul de bacalaureat susținut în anul 1945, tânărul David Ohanesian este angajat contabil lucrând la C.F.R., la Societatea de Wagon Lits la început și apoi în alte societăți comerciale. Așa cum el însuși avea să mărturisească mai târziu, experiența de contabil i-a asigurat sentimentul organizării, al disciplinei și al rigorii la baza simțului de rigoare și responsabilitate, trăsături pe care le-a aplicat intens ca artist în pregătriea rolurilor și desfășurarea vieții sale sociale. Devenind independent economic, tânărul Ohanesian a început să frecventeze societatea, în mod deosebit Opera, urmărind cu o plăcere crescândă spectacolele și artiștii acelor vremuri. Bucuria de a asculta muzica stimulată de mic în familie avea să devină acum o adevărată pasiune pentru opera lirică mai ales că, încă din anii de liceu, fusese remarcat datorită forței neobișnuite a glasului său manifestate chiar și în vocea vorbită. Încă de când se angajase contabil, începuse să participe la activitatea artistică a Coralei C.F.R. conduse de Constantin Rădulescu, cel care avea să devină peste câțiva cel mai valoros și prestigios dirijor al Teatrului de Operetă din București vreme de un sfert de veac (1956 – 1981). În anul 1949 s-a angajat în Corul Radiodifuziunii unde, printre colegi, a întâlnit tineri ce aveau să devină mari nume artistice precum: Elena Basarab, Zenaida Pally, Cornelia Gavrilescu, Ioana Nicola, Emilia Petrescu, Alexandru Bădulescu, Mircea Buciu și mulți alții. David Ohanesian își amintea mereu cu emoție de acei ani și spunea că activitatea în cor fusese o școală de știință, muzicalitate, gust, stil. În acei ani corul lucra cu dirijorii Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Constantin Bobescu, Theodor Rogalski și … Constantin Silvestri sub a cărei baghetă a avut loc primul concert la care a luat parte cu Simfonia a IX-a de Beethoven.
La vârsta de 21 de ani, David Ohanesian, s-a înscris la Conservatorului ”Astra” aflat pe Cheiul Dâmboviței de atunci și al cărui director era Profesorul Nicolae Oancea; a fost repartizat la clasa profesorului Aurel Costescu-Duca, bariton dramatic, artist cu o foarte importantă carieră națională bucurându-se și de mari succese în unele țări europene; cântase și în Italia rolul titular din ”Rigoletto” și Amonasro din ”Aida” de Verdi dar mai ales Scarpia din ”Tosca” de Puccini despre care am mai auzit vorbindu-se când am sosit în Italia, acum trei decenii; soția sa era Doamna Victoria Costescu-Duca, o distinsă artistă cu o voce de soprană lirică spinto cu agilități și a cărei cultură muzicală și stilistică îi permitea să abordeze un repertoriu foarte amplu de operă și concert din școlile română, italiană, franceză și germană. Aurel Costescu-Duca era, la rândul lui, discipolul marelui bariton și profesor Dimitrie Popovici-Bayreuth de la care preluase cu severitate o solidă tradiție tehnică și stilistică transmisă apoi elevilor săi. La clasa Maestrului Costescu-Duca, David Ohanesian a întâlnit alți doi baritoni … Nicolae Herlea … și … Octav Enigărescu; acești trei tineri aveau să devină mai târziu tripleta de discipoli Costescu-Duca ducând mai departe prin cariera și faima lor școala Maestrului prin care erau legați în continuitate de Popovici-Bayreuth. După un prim an în care a lucrat cu Maestrul doar vocalize, tânărul Ohanesian a început să abordeze mici piese de început; între timp, reforma învățământului românesc din anul 1948 a impus, prin desființarea conservatoarelor private, transferarea la Conservatorul bucureștean care provenea din vechea Academie Regală de Muzică; fusese repartizat la clasa profesoarei Elena Saghin dar lucra în mod deosebit cu Benone Weiss iar totul era sub controlul Maestrului Costescu-Duca la care Ohanesian mergea regulat acasă pentru lecții în mod deosebit de tehnică vocală.
În toamna anului 1949, încurajat de profesorul Benone Weiss, tânărul Ohanesian se prezintă la o audiție pentru angajare de soliști la Opera Română din Cluj al cărei director era marele dirijor Constantin Bugeanu; impresia la audiție este excelentă și tânărul bariton David Ohanesian este angajat solist și înscris în anul al III-lea al Conservatorului clujean la clasa marelui tenor Dinu Bădescu care va contribui foarte mult la formarea și cizelarea viitorului mare artist care avea deja o tehnică vocală frumos conslidată prin studiile cu baritonul Aurel Costescu-Duca. Debutul absolut al baritonului David Ohanesian la Opera din Cluj a fost la 4 decembrie 1950 cu rolul Tonio din ”Paiațe” de Leoncavallo; muzical se pregătise cu dirijorul Eugen Lazăr iar pentru interpretare beneficiase de îndrumările regizorului Panait Victor Cottescu; parteneri în seara debutului i-au fost: Lia Hubic (Nedda), Augustin Almășan (Canio), Octav Enigărescu (Silvio), Alexandru Racolța (Beppe). Este foarte interesant faptul că David Ohanesian și-a făcut debutul absolut cu un rol atât de greu și de complex; greu deoarece chiar de la începutul reprezentației trebuie să interpreteze Prologul care are o țesătură înaltă și culminează cu un la1 bemol după care se încheie apoteotic cu un sol1 de mare forță; complex deoarece personajul solicită o teatralitate foarte încărcată de trăiri, gesturi și nuanțe chiar dacă se poate spune că linia vocală nu este lungă (Prologul, duetul cu Nedda și o serie de intervenții cu recitative melodice sau doar replici atât în primul cât și în cel de al doilea act). Am cunoscut foarte mulți baritoni care au așteptat experiența a cinci, zece sau chiar cincisprezece ani de activitate artistică până la abordarea acestui rol. Examinând panoramic toate datele istorice și artistice pe care le-am acumulat în peste patru decenii de cercetarea documentelor și arhivelor, dacă nu voi descoperi ulterior noi date despre alți artiști, până acum îl consider pe David Ohanesian singurul bariton care a realizat debutul absolut cu acest rol. Deci Ohanesian debutase în acest rol în 1950 și îmi amintesc că, după peste trei decenii, când a interpretat ultima dată acest rol pe scena Operei Române din București, sâmbătă 4 iunie 1983, glasul era puternic, timbrul consistent și cu foarte multe nuanțe expresive, iar acel la1 bemol era ca o lamă de oțel, elastic vibrantă și puternică; actoria era extraordinară și, în ciuda aspectului uman ingrat al personajului, își impunea … personalitatea artistică de granit …
David Ohanesian a avut o carieră artistică națională și internațională care a durat aproape patru decenii; de la 1 noiembrie 1950 a fost solistul Operei Române din Cluj până la 1 martie 1958 când a devenit solistul Operei Române din București pensionându-se la 24 ianuarie 1977 dar continuând să cânte fiind invitatul tuturor teatrelor lirice și filarmonicilor din România până în anul 1988, deci încă unsprezece ani după pensionare. A dorit și a reușit ca să se dedice interpretării rolului vieții sale care a fost Oedipe din capodopera enersciană timp de trei decenii (1958 – 1988).
În repertoriul său a abordat pe scena lirică – autori, opere și roluri – din repertoriul universal: Beethoven FIDELIO (Don Pizarro); Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA (Figaro); Donizetti LUCIA DI LAMMERMOR (Enrico Ashton); Von Weber DER FREISCHÜTZ (Kaspar); Verdi: LA TRAVIATA (Germont), IL TROVATORE (Di Luna), RIGOLETTO (Rigoletto și Monterone), I VESPRI SICILIANI (Montforte), UN BALLO IN MASCHERA (Renato), DON CARLO (Rodrigo), LA FORZA DEL DESTINO (Don Carlo di Varga), AIDA (Amonasro), OTELLO (Jago); Wagner LOHENGRIN (Telramund), TANNHÄUSER (Wolfram); Gounod FAUST (Mefisto și Valentin); Moniuszko HALKA (Iașiu); Saint-Saëns SAMSON ET DALILA (Le Grand Prêtre); Bizet CARMEN (Escamillo); Borodin KNIAZ IGOR (Igor și Galițki); Mussorgsky BORIS GODUNOV (Boris), TÂRGUL DE LA SOROCINSK (Cerevic); Ceaikovski MAZEPPA (Mazeppa), EVGHENIJ ONEGHIN (Evghenij Oneghin); Janacek AMINTIRI DIN CASA MORȚILOR (Comisarul pieții); Puccini LA BOHEME (Marcello), TOSCA (Scarpia); Leoncavallo PAGLIACCI (Tonio și Silvio); Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA (Alfio); Giordano ANDREA CHENIER (Carlo Gérard); Rachmaninov ALEKO (Aleko); Tigranian ANUȘ (Mosi); Prokofiev LOGODNĂ LA MÂNĂSTIRE (Starețul), Yulij Meitus TÂNĂRA GARDĂ (Stahovici); Britten BILLY BUDD (Un marinar); și din repertoriul românesc: Enescu OEDIPE (Oedipe); Paul Constantinescu PANĂ LESNEA RUSALIM (Pană Lesnea); Gheorghe Dumitrescu ION VODĂ (Ion Vodă), RĂSCOALA (Dragoș); Cornel Trăilescu BĂLCESCU (Cancelarul), Doru Popovici PROMETEU (Prometeu), toate în premieră absolută; într-un bilanț total sunt 28 de compozitori (5 români), 41 de opere (6 românești), 45 de roluri (6 în opere românești).
Marele artist a interpretat de asemenea foarte multe lucrări de muzică vocal simfonică, oratoriu, muzică de cameră, lieduri din toate școlile naționale europene, romanțe românești și cântece populare. Avea harul de a doza expresivitatea potrivită pentru fiecare dintre genurile și stilurile abordate.
La Opera Română din Cluj a cântat sub bagheta unor mari dirijori precum Anton Ronai, Leontin Anca, Anatol Chisadji, Eugen Lazăr, Constantin Bugeanu, și a avut parteneri artiști de mare valoare și prestigiu precum Ana Rozsa Vasiliu, Stella Simonetti, Lia Hubic, Elena Vătafu Carabagiu, Lucia Stănescu, Livia Liseanu, Angela Moldovan (devenită ulterior marea artistă de muzică populară), Ecaterina Vâlcovici, Magdalena Cononovici, Alexandru Racolța, Augustin Almășan, Dinu Bădescu, Teodor Carabiberi, Constantin Ujeicu, Ioan Hvorov, Titus Pauliuc, Gogu Simionescu și mulți alții; la Cluj a colaborat cu marii regizori Panait Victor Cottescu și Anghel Ionescu-Arbore.
Pe scena Operei Române din București a colaborat cu toți artiștii teatrului și, în perfectul spirit de recunoaștere cultivat de Ohanesian de-a lungul vieții sale, se cuvine să menţionez aceste nume:
soprane lirice şi de coloratură: Iolanda Mărculescu, Magda Ianculescu, Lella Cincu, Teodora Lucaciu, Victoria Bezetti, Elena Simionescu, Silvia Voinea, Marina Mirea, Cornelia Angelescu, Eugenia Moldoveanu, Elena Grigorescu;
soprane spinto-dramatice: Valentina Crețoiu, Ana Tălmăceanu-Dinescu, Ioana Nicola, Arta Florescu, Elisabeta Neculce-Carțiș, Elena Dima-Toroiman, Maria Şindilaru, Maria Voloşescu, Maria Crișan, Mariana Stoica, Magdalena Cononovici, Maria Slătinaru-Nistor, Marina Krilovici, Lucia Becar;
mezzosoprane: Elena Cernei, Zenaida Pally, Maria Săndulescu, Iulia Buciuceanu, Mihaela Botez, Dorothea Palade, Viorica Cortez, Mihaela Mărăcineanu, Iulia Marpozan, Rodica Mitrică, Veronica Gârbu, Adina Iurașcu;
tenori: Mihail Ştirbei, Dinu Bădescu, Garbis Zobian, Ionel Tudoran, Gheorghe Iliescu, Cornel Stavru, George Corbeni, Valentin Teodorian, Constantin Iliescu, Corneliu Fânăţeanu, Ion Stoian, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Ion Piso, Vasile Moldoveanu, Ludovic Spiess, Florin Diaconescu, Anatol Covali, Constantin Ene, Gabriel Năstase, Ionel Voineag;
başi: Nicolae Secăreanu, Nicolae Teofănescu, Mircea Buciu, Viorel Ban, Ioan Hvorov, Nicolae Rafael, Jean Bănescu, Nicolae Florei, Constantin Gabor, Valentin Loghin, Constantin Dumitru, Dan Zancu;
dirijori: Egizio Massini, Constantin Silvestri, Alfred Alessandrescu, Jean Bobescu, Constantin Bugeanu, Mihai Brediceanu, Mircea Popa, Anatol Kisadji, Paul Popescu, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici;
regizori: Jean Rânzescu, George Teodorescu, Eugen Gropșeanu, Hero Lupescu.
În lunga serie de reprezentații cu ”Oedipe” de Enescu dar și în ”La Bohème” de Puccini, ”Pagliacci” de Leoncavallo ori în ”Kniaz Igor” de Borodin, s-a întâlnit cu colegi baritoni din generația veteranilor, din generația sa ori mai tineri, nume precum Alexandru Enăceanu, Dinu Cățuleanu, Mihail Arnăutu, Ladislau Konya, Octav Enigărescu, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Vasile Martinoiu, Eduard Tumagian (Tumageanian), Nicolae Constantinescu, Lucian Marinescu, Emil Iurașcu.
David Ohanesian s-a afirmat și în străinătate atât în turneele întreprinse cu Opera Română din București cât și în turneele sale individuale. A cântat pe scene importante dintr-un un număr foarte mare de țări europene și asiatice; a avut contract permanent timp de zece ani la Opera din Hamburg sub direcția managerială și artistică a lui Rolf Lieberman; s-a afirmat cu mari succese la Opéra de Paris și Wiener Staatsoper.
Pe scenele lumii a colaborat cu unele dintre cele mai mari personalități artistice ale timpului său:
dirijori: Hans Swarowsky, Karl Böhm, Leopold Ludwig, Rafael Kubelik, Horst Stein, Pierre Dervaux, Giuseppe Morelli, Charles Mackeras, Giuseppe Patané, Nello Santi, Berislav Klobucar, Heinz Wallberg, Zubin Mehta, Riccardo Muti, Jesus Cobos Lopez;
soprane: Wilma Lipp, Astrid Varnay, Birgit Nilsson, Leonie Rysanek, Virginia Zeani, Leontyne Price, Gwyneth Jones, Jeannette Pilou, Claire Watson, Martina Arroyo, Liliana Molnar-Talajic, Arlene Saunders, Teresa Kubiak, Lidia Marimpietri, Montserrat Caballé, Raina Kabaivanska, Mirella Freni, Sona Ghazarian, Edith Mathis, Lucia Popp, Hanna Schwarz, Katia Ricciarelli;
mezzosoprane: Mignon Dunn, Fiorenza Cossotto, Tatiana Troyanos, Margarita Lilowa, Ruth Hesse, Maria Luisa Nave;
tenori: Jon Vickers, Giuseppe Zampieri, Dimiter Uzunov, Nicolai Gedda, Gianni Raimondi, James McCracken, Carlo Bergonzi, Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Peter Schreier, Adolf Dallapozza, Nikola Nikolov, Richard Cassilly, Pedro Lavirgen, Gianfranco Cecchele, Giuseppe Pastorello, Vladislav Piavko;
baritoni: Tom Krause, Franz Grundheber, Zoltan Kelemen, Herman Prey;
bași: Erich Kunz, Walter Kreppel, Bonaldo Giaiotti, Karl Ridderbusch, Hans Sotin, Nicolai Ghiaurov, Jacques Mars, Donald McIntyre, Ivo Vinco.
Pentru meritele sale artistice a fost distins cu titlul de Artist Emerit și Laureat al Premiului de Stat, Ordinul Național Steaua României în Gradul de Comandor, Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, al Universității Babeș Bolyai din Cluj, al Universității Ovidius din Constanța, Premiul Maestro acordat de Uniunea Criticilor Muzicali și Forumul Muzical Român.
DAVID OHANESIAN - Enescu OEDIPE - în rolul titular
Vocalitatea lui David Ohanesian se caracteriza printr-o sonoritate foarte puternică în conformația unei coloane sonore extrem de largă dar cu o foarte funcțională posibilitate de a o concentra treptat conferind sunetelor acute o incisivitate metalică strălucitoare. Timbrul deosebit de dens era modulat în numeroase nuanțe de la tonuri foarte închise la culoare, aproape negre, până la tonuri mai luminoase dar care erau mereu caracterizate de o robustețe metalică. Frazarea sa era efectiv monumentală dominând orchestra și ansamblul corului mai ales în acele momente în care vocalitatea baritonală este supremă cum ar fi în finalul actului întâi din ”Tosca” de Puccini. Grație măiestriei consolidate prin îndelungata experiență de studiu și de artă, baritonul dramatic prin execelență David Ohanesian era în stare de impresionante virtuozități ale sonorităților în pianissimo incredibil de delicat nuanțate chiar dacă pianissimo-ul său era un sunet metalic, consistent, dar foarte concentrat și subtil integrat estetic în contextul stilistic al frazării. În acest sens îmi amintesc cu uimire ultimul său spectacol cu ”La Traviata” de Verdi; rolul Giorgio Germont îl interpreta foarte rar în ultimii 20 de ani ai carierei sale deoarece era distribuit frecvent în rolurile sale dramatice; în acel ultim spectacol cu ”La Traviata” (duminică 10 august 1975, la matineu) am fost uimit să ascult niște sunete filate chiar dacă erau niște fire … metalice … dar totuși niște … fire … admirabil nuanțate.
Rolul vieții sale a fost Oedipe-ul enescian căruia i s-a consacrat în totalitate și fără încetare timp de trei decenii; când am devenit prieteni, avea deja peste douăzeci de ani de experiență în interpretarea acestui rol și continua să exploreze în profilul său muzical, vocal, estetic, stilistic, dramatic, teatral și uman. A dovedit de-a lungul anilor o maturizare grandioasă a interpretării lui Oedipe cu care s-a identificat la modul absolut. Eram totdeauna impresionat atunci când mergeam la cabină, după spectacol, să-l îmbrățișez și să-l felicit; avea o expresie fascinantă a totalei dăruiri în urma căreia putea fi epuizat dar nici-odată … obosit … Minuțiozitatea studiului l-a caracterizat în aprofundarea tuturor rolurilor culminând cu Oedipe. De multe ori l-am auzit spunând: desfid pe acela care crede că se mai poate corecta ceva greșit învățat! Această frază pe care am auzit-o în discursurile sale încă de pe vremea anilor de liceu, devenise un avertisment teribil pentru studiile mele de orice fel inclusiv cele muzicale.
Omul David Ohanesian în intimitatea casei sale avea aceiași … personalitate de granit … dar îmbinând masiva robustețe cu delicatețea și căldura ospitalieră rămânând … robust și puternic … atunci când te îmbrățișa … atât la sosire cât și la plecare … Și totuși în intimitatea familiei și a prietenilor, acest Om granitic era alintat … Puiu … Era un om extraordinar de gospodar care avea îndemânarea să se ocupe de absolut toate treburile casei și grădinii; lucra cu o bucurie enormă și îi plăcea să împărtășească și cu prietenii această bucurie a lui. Se cuvine să aduc aici un omagiu Iubitei sale Soții, Dorița, așa cum era și continuă să fie alintată de prieteni. Dorița este este exemplul viu de soție ideală alături de un mare artist; l-a vegheat, l-a asistat, l-a însoțit, l-a urmărit mereu cu emoție, cu discreție, cu un rar devotament și cu o absolută dăruire de sine. Aveau o casă deschisă în care primeau musafiri numeroși cu mare plăcere iar Dorița prepara niște prânzuri în care reunea admirabil bucătăria armenească și românească inclusiv tradițiile de peste Prut ea fiind basarabeancă.
București, 21 mai 1999 - Universitatea Națională de Muzică - Ceremonia DHC ELENA CERNEI
După ce am plecat în lume, am ținut legătura în scris și la telefon; la 6 ianuarie, de ziua lui de naștere, telefonam de fiecare dată împreună cu Iubita mea Soție, marea artistă Elena Cernei care îi fusese parteneră în opt opere cel mai frecvent întâlnindu-se pe scenă în Carmen, Aida, Il Trovatore, Don Carlo, dar mai ales în Oedipe. Ne întâmpina la telefon cu glasul lui robust întrebându-ne: când veniți în sfârșit la București să ne mai vedem și noi? …
Nu voi uita ziua de sâmbătă 15 mai 1999 când a venit la aeroport să o întâmpine pe Elena Cernei la revenirea în țară după aproape 15 ani de absență... Avea în mână un superb trandafir din grădina casei iar când ea a apărut, i-a oferit floarea spunându-i: … Oedipe oferă Jocastei trandafirul lui Oktavian pentru Sophie … Marți 18 mai, după o emisiune de televiziune filmată la care Elena Cernei fusese invitată de Cornel Todea, mergeam din nou la prânz acasă la Puiu și Dorița după mulți ani; eram împreună cu soprana Silvia Voinea iar acolo se mai aflau tenorul Ion Piso cu soția și alte rude. Sunăm … și Puiu apare în grădină cântându-i lui Cernei strofa pe care i-o cânta mereu atunci când îi deschidea poarta casei sau o întâlnea în societate … Pe unde treci divină floare / întuneci razele de soare / și lumea-ntreagă te privește / ca pe-o minune călătoare … ; este o strofă din romanța Pe unde treci … de Alexandru Leon (1889 - 1932), compozitor de romanțe din prima parte a secolului trecut, și un … unchi … al tatălui meu …
În ultimii cincisprezece ani ai vieții sale ne-am întâlnit de fiecare dată ori de câte ori veneam în țară și petreceam clipe minunate învăluite în amintiri și în atmosfera unor prânzuri legendare artistic preparate de Dorița cea scumpă și harnică … Puiu oferea, mai ales iarna, o țuică fiartă după o rețetă armenească în care punea foi de dafin, piper, scorțișoară dar și puțină miere … într-o combinație de el dozată … pefect îmbinată cu niște plăcinte cu brânză sărată … înainte de începerea prânzului … la o masă cu 10 – 15 – 20 de persoane; la un cap al mesei stătea Puiu iar eu mereu la dreapta lui și la celălalt capăt Preotul Zareh Baronian care binecuvânta bucatele, pe cine le-a făcut și pe cei ce le vor gusta iar Puiu intona un … granitic Amin! De fiecare dată îl bucuram cu niște imprimări live ale lui de prin lume și pe care el nu le avea sau le avea fragmentar pe niște audiocasete discret înregistrate de Dorița cu un aparat mic în poșetă; eu însă procuram de la colecționarii cu care sunt prieten înregistrări integrale de foarte bună calitate iar el se bucura enorm și le și punea la aparat pe fundalul întâlnirilor noastre.
Ultima dată am fost la el acasă … duminică 26 august 2007 … împreună prieteni apropiați, soprana Silvia Voinea, Viorica și Tiberiu Prof. Univ. Postelnicu care erau prieteni cu Puiu și Dorița de multe decenii … Îi adusesem niște CD-uri cu două spectacole ale sale de la Hamburg ”Lohengrin” de Wagner cu Placido Domingo și ”Tosca” de Puccini cu Marina Krilovici și Domingo … S-a bucurat enorm! Era marcat de suferințele cardio-vasculare din ultima vreme și aveam senzația că era ultima noastră întrevedere … Înainte de despărțire, am rămas în urma celorlalți prieteni stând cu el îmbrățișat câteva … foarte lungi minute … După exact … cinci săptămâni … aveam să primesc vestea plecării sale de pe această lume …
În patrimoniul culturii române, DAVID OHANESIAN rămâne pentru totdeauna o … personalitate de granit a teatrului liric românesc …
REVISTA MUZICALĂ RADIO, 29.09.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu