NICOLAE BUICLIU ... filosof mistic al contrapunctului ...

NICOLAE BUICLIU

NICOLAE BUICLIU (Corabia, 6 septembrie 1906 – Bucureşti, 18 aprilie 1974), compozitor şi profesor universitar, este o personalitate a muzicii românești foarte valoroasă și demnă de a fi aprofundat întru perpetuarea memoriei.

Nicolae Buicliu provenea dintr-o familie de armeni din Basarabia ale cărei peegrinări prin lume i-a purtat la Corabia unde s-a născut. După şcoala elementară urmată în oraşul natal, Corabia, a făcut studiile liceale la Caracal obţinând bacalaureatul la Craiova (1925). La Bucureşti a făcut studii universitare simultan la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii şi la Conservatorul de Muzică (1924 – 1934); absolvența la Filosofie a susținut-o cu o Teză în Estetică foarte apreciată la vremea respectivă.

La Conservator a fost îndrumat, printre mulţi alţii, de profesorii Alfonso Castaldi (armonie şi contrapunct), Dimitrie Cuclin (forme muzicale şi orchestraţie) şi Constantin Brăiloiu (istoria muzicii). Aceste trei mari personalităţi ale pedagogiei muzicale româneşti au avut o influenţă fundamentală asupra discipolului Nicolae Buicliu; armonia şi contrapunctul de o foarte puternică originalitate i-a fost insuflată de Castaldi, utilizarea formelor muzicale şi capacitatea realizării unei orchestraţii foarte complexe i-a fost insuflată de către Cuclin, iar pasiunea pentru melosul popular şi valorificarea structurilor muzicale cu caracter popular i-au fost insuflate de către Brăiloiu, marele cercetător al folcorului muzical recunoscut pe plan mondial. La Ecole „César Franck” din Paris (1937 – 1938) a studiat cu Albert Bertelin şi Guy de Lioncourt.

Toate aceste studii și specializări intense conjugate cu profunzimea atinsă prin abordarea Esteticii în cadrul studiilor de Filosofie a conferit tânărului Nicolae Biucliu o personalitate intelectuală solidă și un profil componistic de foarte mare complexitate manifestat cu talent și inventivitate într-o multitudine de stiluri și forme expresive tratate cu o austeritate aproape criptică dar cu un potențial sugestiv foarte accesibil acelora cu înclinație profundă spre inteligența abstractă; astfel își ascundea el intimitatea de trăire și gândire într-o epocă de foarte mari dificultăți politice și sociale. De aceea devine foarte semnificativ faptul că, la vârsta de 27 de ani este onorat cu Mențiunea a I-a la Premiul George Enescu în anul 1933. Enescu a apreciat atunci pe tânărul compozitor onorându-l cu premiul său tocmai fiindcă a simțit consistența expresivă de mare densitate creatoare a unui compozitor care reunește dmirabil Muzica și Filosofia sub semnul unei Estetici care, cu timpul, consider că l-a definit drept un ... filosof mistic al contrapunctului ... așa cum am și subntiulat acest eseu.

După terminarea studiilor, Nicolae Buicliu şi-a început activitatea mai întâi ca profesor de muzică la Liceul de Băieţi din Călăraşi (1935-1946) şi la Liceul de Muzică din Bucureşti (1946-1949). Din anul 1949 până la sfârşitul vieţii a fost profesor de Contrapunct la Conservatorul de Muzică din Bucureşti. Pe o scurtă perioadă (1952-1954) a fost redactor al revistei Muzica din Bucureşti.

În cadrul carierei sale universitare de aproape un sfert de veac, a îndrumat un număr foarte mare de studenți din diverse specializări muzicale unii devenind personalități importante ale vieții muzicale și artistice din România dar și din străinătate, nume precum: Carmen Petra-Basacopol, Felicia Donceanu, Ada Brumaru, Lella Cincu, Elena Cernei, Dan Iordăchescu, Petre Brâncuși, Petre Codreanu, Smaranda Oțeanu-Bunea, Stelian Olariu, Vasile Spătărelu, Nicolae Brânduș, George Draga, Radu Botez, Petru Stoianov, Florian Lungu, Remus Georgescu, Sabina Păutza, Gheorghe Firca, Anton Șuteu, Nicolae Georgescu, Liviu Glodeanu, Ștefan Zorzor, Alexandru Schumski, Cristea Zalu, etc.

Pentru activitatea sa de compozitor (muzică simfonică, muzică de cameră instrumentală, operă lirică) dar şi de pedagog, Nicolae Buicliu a fost onorat de importante distincţii: Menţiunea I-a la Premiul George Enescu (1933), Premiul de Stat (1951 şi 1952), Maestru Emerit al Artei (1957), Ordinul Meritul Cultural.

A compus foarte multe lucrări din aproape toate genurile stilistice, dintre care selectez pe acelea care s-au impus ca fiind cele mai importante, mai apreciate și cu succes de public și critică:

• Cvartet de Coarde în sol minor (1933), lucrare dstinsă cu Mențiuea a I-a la Premiul George Enescu (1933), revizut în 1952 și distins cu Premiul de Stat (1952);

• Simfonia a I-a Rustica în la minor (1940);

• Simfonia a II-a a Republicii în fa major pentru orchestră și cor (1950);

• Cvartet pentru Suflători (1951);

• Uvertura festivă (1951), lucrare distinsă cu Premiul de Stat (1951);

• Simfonia a III-a (1956);

• Concertul pentru pian și orchestră în re major (1957);

• Sonata pentru violoncel și pian (1971);

• Doamna Chiajna, operă în trei acte (şapte tablouri), pe un libret de Elena Cernei şi Nicolae Buicliu după nuvela cu acelaşi titlu de Alexandru Odobescu, finalizată în 1973.

   

Ultima sa lucrare a fost opera DOAMNA CHIAJNA prezentată în premieră absolută la Opera Română din Bucureşti la 16 octombrie 1973 în regia mezzosopranei Elena Cernei, sub bagheta dirijorului Constantin Petrovici; direcţia corului a fost asigurată de legendarul maestru Stelian Olariu, coregrafia de Vasile Marcu, şcenografia foarte frumoasă și spectaculară aplaudată la scenă deschisă de Roland Laub, costumele admirabile de Elisabeta Benedek; asistenţa de regie a fost asigurată de Vasile Calomfirescu iar cea de coregrafie de Valentina Massini.

Buicliu DOAMNA CHIAJNA - afișul premierei absolute

Alături de Elena Cernei în rolul titular, au evoluat Eugenia Moldoveanu, Cornelia Pop, Constantin Iliescu, Florin Farcaş, Valentin Loghin, Florin Hudeşteanu, Marcel Angelescu, Nicolae Andreescu, Ioan Hvorov, Dan Zancu, Mihai Panghe, Cezar Ionescu, Mariana Călin, Mircea Mihalache, Nicolae Bratu, Mircea Codreanu, Horia Ţigoiu, Dragoş Vişan; şcenele de luptă au fost elaborate şi conduse de către Paul Maiorescu, iar pregătirea muzicală de maeştrii pianişti Letiţia Flavian, Maria Glass, Anca Niculescu, Florin Rădulescu. 

O menţiune specială se cuvine să fac în memoria mezzosopranei Mihaela Mărăcineanu răpusă de cutremurul de la 4 martie 1977 la doar 35 de ani de viaţă; această artistă se ataşase cu imensă admiraţie de Elena Cernei de a cărei îndrumare s-a bucurat pentru studiul şi pregătirea marilor roluri de mezzosoprană (Carmen, Amneris, Eboli, Azucena, Dalila dar şi Jocasta din „Oedipe” de Enescu); Elena Cernei o alesese şi pentru interpretarea rolului Doamna Chiajna în care intrase la câteva spectacole după premieră.

  ELENA CERNEI în rolul titular din DOAMNA CHIAJNA de Buicliu

Am cunoscut pe compozitorul Nicolae Buicliu cu câteva luni înaintea morţii sale, la premiera operei sale „Doamna Chiajna” în deschiderea stagiunii 1973/1974 a Operei Române din Bucureşti. În cadrul programelor concertelor simfonice de la Filarmonică şi de la Radiodifuziune avusesem ocazia să ascult unele lucrări simfonice şi camerale ale sale care se difuzau şi în programele radiofonice. 

 ELENA CERNEI în rolul titular din DOAMNA CHIAJNA de Buicliu

Pe măsură ce am aprofundat cunoaşterea profesională în muzică, am reuşit să înţeleg personalitatea foarte singulară a acestui compozitor. Creaţia componistică a lui Nicolae Buicliu s-a bazat pe modurile şi ritmurile populare care au prilejuit manifestarea personalităţii sale complexe elaborând teme şi melodii stilizate în caracter popular românesc într-o manieră foarte personală dominată de un anumit spirit auster în filtrarea metaforică a expresivităţilor sonore şi timbrale. În construcţia structurilor muzicale (simfonii, uverturi, concerte) s-a caracterizat prin amploare grandioasă, melodicitate densă intens relevantă şi dominantă, totul ilustrat printr-o frazare bazată pe o respiraţie foarte largă. Buicliu confirmă măiestria scriiturii prin originalitatea mijloacelor de expresivitate şi ocupă un loc important în categoria simfoniştilor români din a doua jumătate a secolului XX.

 

  ELENA CERNEI în rolul titular din DOAMNA CHIAJNA de Buicliu

În opera DOAMNA CHIAJNA, Buicliu introduce subiectul lucrării istorico – literare cu suficiente elemente lirico – dramatice perfect integrate într-o muzică variată şi adecvată genului de operă. Cele două planuri ale conflictului sunt cel social al desfăşurării istorice şi cel emotiv al sentimentului foarte puternic; integrarea unitară a celor două planuri atât sub aspect muzical cât şi al acţiunii şcenice, este determinată de libret. Buicliu realizase personajul central al operei gândindu-se la personalitatea artistică a mezzosopranei Elena Cernei a cărei evoluţie extraordinară o urmărise încă de pe când era studentă la Conservatorul din Bucureşti, la clasa Profesorului Constantin Stroescu şi, apoi, în cariera sa artistică la Filarmonica „George Enescu”, la Opera Română din Bucureşti şi în cariera internaţională. În anul 1970, când a încheiat lucrarea, a oferit partitura Elenei Cernei pentru a o examina; era prima sa operă şi dorea o opinie din partea celei care devenise una dintre marile personalităţi ale teatrului liric pe plan internaţional. 

MIHAELA MĂRĂCINEANU în rolul titular din DOAMNA CHIAJNA de Buicliu

Elena Cernei a remarcat unele aspecte fundamentale pentru genul de operă: calitatea muzicii, frumuseţea melodică, potenţialul de impact favorabil cu publicul; dar mai presus de toate, Elena Cenei pătrunsese în sufletul muzical al lucrării dincolo de caracteristicile unui gust mai mult sau mai puţin conformist faţă de o anumită tradiţie a genului de operă. 

MIHAELA MĂRĂCINEANU în rolul titular din DOAMNA CHIAJNA de Buicliu

Cernei a considerat toată viaţa sufletul muzical ca pe un reper absolut în faţa gustului estetic căruia îi atribuia un caracter relativ; de aceea, fascinată de structura muzicală, a expus Maestrului anumite consideraţii critice faţă de aşa numita organizare teatrală a unui libret de operă care trebuie să confere congruenţă cursivităţii de desfăşurare a unui spectacol de operă; marea artistă, datorită experienţei acumulate în cariera sa, a remarcat existenţa celor două planuri – social istoric şi emotiv sentimental – care, deşi existau, aveau nevoie de o anumită dozare pentru o relaţie mult mai echilibrată iar soluţia consta în accentuarea caracterizării personajelor tocmai pe baza acestor două planuri generale care să se manifeste în fiecare desfăşurare a lor. Maestrul a privit cu mare încântare pe studenta de odinioară devenită o personalitate artistică de mare profunzime analitică şi i-a propus imediat reconstruirea libretului conform opiniilor formulate în analiza ilustrată.

ELENA CERNEI între EUGENIA MOLDOVEANU și MIRCEA MIHALACHE la premiera cu DOAMNA CHIAJNA

Elena Cenei a început să se dedice în timpul liber tuturor cercetărilor istorice, folclorice, literare, iconografice şi multe altele. A studiat partitura, a completat libretul iniţial cu rezultatele elaborărilor sale, a solicitat Maestrului transformarea anumitor structuri muzicale, adăugarea altora noi care erau necesare pentru completarea profilului dramatic al lucrării şi reliefarea personajelor. 

Lucrarea a fost transformată şi compatibilizată cu specificul genului de operă. Elena Cenei devenea co-libretista versiunii definitive a operei. Specificul componistic al lui Buicliu se caracteriza printr-o imensă bogăţie expresivă înfăţişată într-o modalitate al cărui spirit original a pus într-o oarecare dificultate pe regizorii Operei Române din acei ani; nici-unul dintre aceştia nu a dorit să se angajeze la regia acestei opere; dincolo de austeritatea expresivă a spiritului componistic, au mai existat şi alte aspecte pe care nu le voi prezenta în acest articol dar pe care le-am dezbătut amplu într-un capitol al biografiei mezzosopranei Elena Cernei în legătură cu evenimentul acestei premiere. 

Regizorii au declinat colaborarea şi la fel dirijorii cu excepţia marelui dirijor Constantin Petrovici care a fost convins de expunerea prezentării realizate de Elena Cernei în faţa Consiliului Artistic al teatrului. Cernei a declarat direcţiei teatrului că este gata să regizeze ea însăşi această operă fiind absolventă în canto, regie de operă şi muzicologie, deci având şi o atestare a unei formări unversitare dincolo de experienţa sa artistcă; în urma acestui fapt, s-a decis ca premiera să deschidă stagiunea 1973/1974. 

ELENA CERNEI în rolul titular din DOAMNA CHIAJNA de Buicliu

În materialul editorial pregătit pentru biografia Elenei Cernei am povestit în detaliu despre felul în care s-au desfăşurat repetiţiile şi despre premiera de la 16 octombrie 1973. Menționez aici doar faptul că, prin această performanță, Elena Cernei a intrat în istoria primatelor ca fiind prima artistă lirică în tripla ipostază de libretistă, regizoare și interpretă a rolului titular într-o operă în premieră absolută.

  ELENA CERNEI, VALENTIN LOGHIN și MIRCEA MIHALACHE scena încoronării la premiera cu DOAMNA CHIAJNA

Elena Cernei a realizat o rezolvare admirabilă a personajului Doamna Chiajna, figură legendară comparabilă cu marile personaje feminine din istoria universală; analiza elementelor descriptive din nuvela lui Odobescu au fost corelate cu elementele caracteristice spiritului componistic al Maestrului Buicliu. 

Densitatea orchestrală era manifestată în întreaga partitură, deci şi în relaţia cu vocile ceea ce solicita din partea tuturor artiştilor o tehnică vocală foarte echilibrat conjugată cu interpretarea actoricească a respectivelor personaje; toţi artiştii din cele două garnituri ale distribuţiei au avut realizări excepţionale; simfonismul compozitorului se simte încă de la prologul operei; corurile sunt foarte ample; şcena coregrafică este o adevărată capodoperă simfonică; vocalitatea personajului titular se caracterizează printr-o complexitate care se exprimă în trei categorii estetice vocale: soprană Falcon dramatică, mezzosoprană, contraltă; recitativele melodice sunt de mare amploare, de lungă durată şi de robustă configuraţie tonală a unei linii melodice de extraordinară variabilitate; monologurile oferă o atmosferă muzicală foarte austeră solicitând elaborări expresive deosebit de complexe în planul sonor şi timbral al vocalităţii.

 

ELENA CERNEI  în scena finală din DOAMA CHIAJNA la premieră

Scenele de ansamblu sunt grandioase iar în cadrul lor, vocea Doamnei Chiajna tebuie să domine corespunzător caracterului personalităţii sale sociale şi istorice.

ELENA CERNEI și MIRCEA MIHALACHE în scena finală din DOAMNA CHIAJNA la premieră

Elena Cernei a încercat un sentiment de imensă bucurie la premiera acestei opere şi aceasta doar pentru satisfacţia şi împlinirea Maestrului care era foarte grav bolnav, fapt pe care dorise să-l ascundă cu delicateţea lui bine cunoscută. Suferise o intervenţie chirurgicală şi rămăsese internat o anumită perioadă de timp la Spitalul Fundeni unde îi stătea alături devotata soţie Maria – Luiza. În tot acel interval de timp, Elena Cernei venea zilnic să-l viziteze la spital şi să îi expună Maestrului cum înainta în munca sa de libretist; acele pagini compuse la sugestia marii artiste fuseseră realizate în rezerva de la spital unde medicii creaseră condiţiile necesare pentru ca Maestrul să poată lucra în timpul tratamentului.

  După premiera absolută cu DOAMNA CHIAJNA în ovațiile publicului

Nicolae Buicliu avea şi o personalitate spirituală de puternică impostaţie religioasă, fapt foarte puţin cunoscut şi pe care l-a ilustrat unui grup restrâns de prieteni; dincolo de firea sa extrem de rezervată, epoca în care a trăit şi activat nu era deloc propice unor astfel de manifestări deschise ale vieţii spirituale; prin credinţa în Dumnezeu, a trăit cu o anumită frecvenţă stări vizionare şi iluminant clar – văzătoare, ale căror conţinuturi, emoţii, consideraţii şi inspiraţii interpretative, le nota meticulos în nişte caiete rămase în arhiva sa; Buicliu ajunsese să ... „asculte” şi Glasul lui Dumnezeu printre sunetele integrate melodic şi armonic în Muzică. 

După premiera absolută cu DOAMNA CHIAJNA în ovațiile publicului

Profesorul său, Dimitrie Cuclin, personalitate de mare complexitate muzicală, mistică şi spirituală, răspunsese cândva Elenei Cernei dornice să afle opinia Maestrului despre Muzică şi ce este aceasta în esenţă. Răspunsul lui Cuclin a venit prompt: ... Muzica este Glasul cu care Dumnezeu încearcă să vorbească cu oamenii, ... cu cine poate ...

  După premiera absolută cu DOAMNA CHIAJNA în ovațiile publicului, de la stânga la dreapta se disting EUGENIA MOLDOVEANU, dirijorul CONSTANTIN PETROVICI și ELENA CERNEI

Nicolae Buicliu a ascultat Glasul lui Dumnezeu prin Muzică şi a manifestat un devotament de credinţă şi echilibru spiritual, atingând cu sensibilitatea sa, zone de uluitoare profunzime despre care a continuat să vorbească prietenilor apropiaţi. Foarte semnificativ este ritualul etic şi moral pe care Maestrul l-a manifestat faţă de moarte pe care o considera un eveniment al trecerii în Divina Veşnicie a Armoniei Universale. Iar Dumnezeu a ales momentul trecerii sale în Univers chiar în Săptămâna Luminată de după Paștele din acel an, 18 aprilie 1974, sufletul fiindu-i purtat de Undele Luminii Învierii ... după o intensă parabolă existențială trăită ca un ... filosof mistic al contrapunctului ...

REVISTA MUZICALĂ RADIO 14.04.2014

EUGENIA MOLDOVEANU - profunzimea eleganței academice

 

Profunzime, eleganţă, academism, sunt trăsături care converg într-o frumuseţe al cărui farmec special provine din încrederea în viaţă, respectul faţă de valori şi crezul bazat pe munca cinstit susţinută. Aceştia sunt parametri fundamentali ai uneia dintre cele mai valoroase personalităţi ale teatrului liric românesc: soprana EUGENIA MOLDOVEANU.

În fiecare an, la jumătatea lunii martie, trăim bucuria sărbătorească prin care omagiem pe marea noastră artistă iar anul acesta, entuziasmul nostru este stimulat de o anivesare jubiliară a cărei emoţie deosebită stimulează în sufletele noastre amintiri şi emoţii aureolate de prestigioase bilanţuri. Parcurgând panoramica repertorială a acestei extraordinare artiste retrăiesc momente şi etape ale vieţii mele într-un arc de timp de aproape două decenii petrecute în sala Operei Române din Bucureşti, Ateneul Român în cadrul concertelor Filarmonicii George Enescu, în Sala Radiodifuziunii, Sala Palatului. Fiecare seară de operă, de muzică vocal simfonică sau de lied, era un eveniment a cărui emoţie sedimenta în sufletul meu experienţe artistice de foarte mare importanţă pentru evoluţia mea viitoare în profesie şi în pasiunea mea pentru voci.

 

După studii intense începute încă din copilărie cu dirijorul şi pedagogul Aurel Bobescu şi continuate în perioada 1963-1968 la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti (actualmente UNMB) la clasa eminentei artiste şi profesoare Arta Florescu, chiar în anul absolvirii, soprana Eugenia Moldoveanu debutează la Opera Română din Bucureşti, în rolul Donna Anna din „Don Giovanni” de Mozart; acea seară a reprezentat un eveniment care anunţa un început glorios de carieră sub semnul marilor ştafete dintre generaţii; la finele acelei stagiuni, după o lungă şi intensă carieră, soprana Arta Florescu încheia cariera cu rolul Elisabetta din „Don Carlo” de Verdi; finalul Maestrei şi debutul absolut al Discipolei au fost două evenimente simultane.

 

Donna Anna este un rol foarte greu de soprană dramatică de agilitate cu exigenţe tehnice şi estetice integrate într-un stil care solicită o elevată consistenţă culturală generală şi de specialitate; sub îndrumarea riguroasă şi severă a Maestrei, tânăra Discipolă debutantă a confirmat cota valorică a unei pregătiri excepţionale inaugurând o carieră impecabilă. Arta Florescu era o artistă cu pregătire şi potenţial expresiv pluristilistic în contextul unei profunzimi muzicologice aplicate liniei vocale cu gust şi rafinament. Multe roluri ale Maestrei au devenit ulterior ale Discipolei atât în ţară cât şi pe marile şcene ale lumii. Rolul Donna Anna a fost rolul inaugural dar şi rolul norocos al lansărilor frundamentale ale începutului carierei internaţionale aşa cum am aflat din mărturiile Eugeniei Modoveanu din interviuri radiofonice, de televiziune sau în volumul său de memorii realizat de mult în dialog cu regretatul muzicolog Iosif Sava.

Am admirat mereu la Eugenia Moldoveanu echilibrul stabil al emisiei vocale, omogenitatea timbrală a nuanţelor expresive dominate de acea fascinantă culoare argintată ale cărei inflexiuni selenare se unduiau în calmul unei princiare suveranităţi conferite admirabil personajelor sale. Inteligenţa virtuozistică şi spiritul intuitiv al pulsului teatral al personajului determina efecte de concentrată nuanţare simultană a argintului timbral cu calibrul coloanei sonore realizând impresionantele efecte dramatice ale unei voci lirice ample şi maejstuoase. În acest context expresiv al dualismului sonoritate – timbralitate, Eugenia Moldoveanu elabora dramatism şi lirism, elocinţă şi interiorizare, monolog interior şi interlocutorialitate, încadrându-se perfect în toate contextele desfăşurărilor ariilor, duetelor, terţetelor sau ansamblurilor.

Donna Anna este rolul debutului şi al marilor lansări în cariera internaţională. Din numeroasele producţii realizate cu acest rol în marile teatre, doresc să evoc două: prima ar fi cea din 1977 Wiener Staatsoper unde a avut ca parteneri alternativ în rolul lui Don Giovanni pe Tom Krause (bariton suedez şi medic psihiatru la origine) şi Kostas Paskalis, în timp ce Leporello era marele Giuseppe Taddei la vârsta de 61 de ani într-o formă excepţională; Herman Winkler şi Thomas Moser se alternau în rolul Don Ottavio, Teresa Zillis-Gara era o splendidă Donna Elvira, iar în rolul Comandorului se cuvine să evocăm figura marelui bas Karl Ridderbusch; Wilfried Boettcher dirija montarea în regia lui Franco Zeffirelli; a doua producţie pe care o evoc este cea din toamna lui 1987 de la Teatro Regio di Torino în care Renato Bruson debuta în rolul titular iar Daniela Dessi’ era Donna Elvira. Eugenia Moldoveanu avea să interpreteze şi rolul Donna Elvira revenind în aceiaşi producţie a lui Zeffirelli de la Wiener Staatsoper în 1984 avându-l alături pe Ruggero Raimondi în rolul titular, pe Carol Vaness în Donna Anna şi pe Francisco Araiza în Don Ottavio.

 

Continuând pe filonul mozartian şi perpetuând tradiţia Maestrei sale, Eugenia Moldoveanu a realizat o splendidă interpretare a rolului Contesei din „Le nozze di Figaro” iar din seria producţiilor cu acest rol mă opresc tot la două evenimente cu totul speciale: finele lui februarie 1986 la Wiener Staatsoper, în regia lui Jean-Pierre Ponnelle, sub bagheta alternativă a lui Silvio Varviso şi Lothar Zagrosek, când după cele trei spectacole vieneze a urmat un turneu în Japonia în luna aprilie a aceluiaşi an; un an mai târziu, la 16 iunie 1987, Eugenia Moldoveanu intepretează acest rol în regia lui Giorgio Strehler şi sub bagheta lui Riccardo Muti, la Teatro alla Scala din Milano, având ca parteneri pe William Shimel (Contele), Samuel Ramey (Figaro), Barbara Hendricks (Susanna), Ann Murray (Cherubino) într-o serie de nouă reprezentaţii; premiera a fost transmisă în direct de Radiodifuziunea Italiană; o ascultasem şi eu de la Roma unde sosisem de o lună şi trei săptămâni; eram foarte emoţionat să admir pe marea noastră artistă, fie şi la Radio dar, de data aceasta de la Scala din Milano; ce emoţie şi ce bucurie! Artista noastră revenea în acel an la Scala după ce mai intepretase o producţie de „Evgheni Oneghin” (iunie-iulie 1986) şi „Stabat Mater” de Dvorak (octombrie 1985).

Eugenia Moldoveanu a realizat interpretări memorabile şi în alte roluri mozartiene precum Elektra din „Idomeneo” (în concert la Radiodifuziune) ori Fiordiligi din „Cosi’ fan tutte” (premiera de la Opera Română din Bucureşti la 19 martie 1971, chiar de ziua ei de naştere ... eram în sală).

 

Tradiţia academismului tehnic şi estetic vocal ne confirmă că o solidă şcoală mozartiană prepară foarte bine vocalitatea unui artist pentru rolurile verdiene. Vocea de soprană lirică a Eugeniei Moldoveanu, cu disponibilităţi generoase în agilitate şi în accentuările dramatice, s-a afirmat convingător în rolul titular din „La Traviata” de Verdi, la început, în studenţie, în cele două arii şi apoi în rolul integral. După doi ani de activitate la Opera Română din Bucureşti, în anul 1970, aria din „La Traviata” îi aduce laurii primului premiu atât la Concursul Internaţional de Canto de la Toulouse în al cărui juriu, prezidat de marea personalitate a muzicii franceze, compozitorul Emmanuel Bondeville, se afla şi mezzosoprana Viorica Cortez, laureata Marelui Premiu din anul 1965 al aceluiaşi concurs cât şi la Concursul Internaţional de Canto din cadrul Festivalului Internaţional George Enescu. Îmi amintesc Gala Laureaţilor de la Bucureşti din toamna anului 1970 transmisă de TVR.

 

Dintre numeroasele producţii cu „La Traviata” de Verdi, aş dori să amintesc pe aceea care a inaugurat stagiunea 1978/1979 la New York Metropolitan Opera House în regia lui Alfred Lunt şi sub bagheta lui James Conlon, în care în rolul Alfredo se alternau Luis Lima, Carlo Bergonzi şi Giuliano Ciannella iar în rolul Germont se alternau Yuri Mazurok, Mario Sereni şi Ingvar Wixell. Se relua această producţie din 1966 în care cântase Virginia Zeani iar Eugenia Moldoveanu debuta la Metropolitan chiar în seara inaugurală a stagiunii, la 20 septembrie 1978, în cadrul unei serii de 12 reprezentaţii. Succesul de public şi de presă a fost foarte mare; îmi amintesc cum în noiembrie 1978, la revenirea artistei acasă, eram în sală la spectacolul său cu „La Traviata” avându-i alături pe Valentin Teodorian şi Nicolae Herlea şi ascultam cu plăcută emoţie acea voce superbă care răsunase cu doar câteva zile înainte la Metropolitan. Se cuvine să amintesc de succesul Eugeniei Moldoveanu în această operă verdiană la Wiener Staatsoper în perioada 1977-1978 unde a cântat alături de parteneri extraordinari precum Alfredo Kraus şi Kostas Paskalis sau de producţia de la Teatro Colon din Buenos Aires din anul 1982; în vara acelui an, de la Buenos Aires a zburat la Lausanne spre a se alătura colegilor Operei din Bucureşti care paricipa la Festivalul Internaţional de Operă cu „Evgheni Oneghin” de Ceaikovsky. Alte opere verdiene intepretate de Eugenia Moldoveanu au fost „Ernani”, Luisa Miller” (cu Placido Domingo sub bagheta lui Giuseppe Sinopoli la Hamburg în 1983), „Simon Boccanegra”, „Don Carlo”, Otello”.

Eugenia Moldoveanu a onorat cu măiestria sa câteva din creaţiile lui Giacomo Puccini precum „La Bohème” (Mimi’ dar şi Musetta), „Madama Butterfly” (rolul titular), „Manon Lescaut” (rolul titular), Gianni Schicchi” (Lauretta) şi „Turandot” (Liu’). În anul 1973 repurtează un succes extraordinar devenind laureata Premiului I la Concursul Internaţional „Madama Butterfly” din Japonia; co-preşedinţii juriului sunt Maria Callas şi Giuseppe Di Stefano. Eugenia Moldoveanu primeşte diploma şi premiul din mâinile legendarei Maria Callas care o felicită cu emoţie şi căldură. Cincisprezece ani mai târziu, aveam să aflu mai multe lucruri despre acest eveniment de la Di Stefano de care m-a legat o frumoasă prietenie. Eugenia Moldoveanu devine în scurt timp o intrepretă desfăvârşită a rolului Cio Cio San atât la Bucureşti cât şi foarte multe şcene din ţară şi din lume (1981-1985 periodic la Wiener Staatsoper, 1982 Gran Teatro La Fenice din Venezia unde interpretează versiunea originală a partiturii, 1987 Arena din Verona în regia marii soprane Renata Scotto).

De asemenea rolul Mimi’ în „La Bohème” aduce artistei noastre triumfale succese în ţară dar şi în mari teatre ale lumi precum Covent Garden, Berliner Staatsoper, Wiener Staatsoper dar şi la New York Metropolitan Opera unde revine în 1984 pentru o serie de şase spectacole cu această operă interpretate alături de Giuliano Ciannella şi sub bagheta unui dirijor la debutul absolut ... Placido Domingo; marele tenor a dirijat pentru prima dată în cariera lui acum treizeci de ani la Metropolitan acea serie de şase spectacole cu „La Bohème” de Puccini având-o protagonistă pe Eugenia Moldoveanu. Zece ani mai târziu, marea noastră artistă, în calitate de Director General al Operei din Bucureşti, avea să-i adreseze „bun venit la Bucureşti” lui Placido Domingo. Iată câte momente aniversare ne oferă acest parcurs de artă şi viaţă.

 

Acestui triunghi fundamental al universului său repertorial – Mozart, Verdi, Puccini – marea noastră artistă i-a mai adăugat o lungă serie autori şi opere: Weber DER FREISCHÜTZ (Agathe – 17 februarie 1978, premieră la Bucureşti); Gounod FAUST (Marguérite – 1976, debut în rol la Bucureşti); Bizet CARMEN (Micaela debut 1971; în acelaşi an cântă rolul în spectacolul din 12 iunie la Sala Palatului avându-i în distribuţie pe Elena Cernei, Giuseppe Di Stefano şi Dan Iordăchescu); Massenet MANON (Manon – 25 februarie 1977, premiera la Bucureşti); Offenbach POVESTIRILE LUI HOFFMANN (Giuilietta); Leoncavallo I PAGLIACCI (Nedda); Ceaikovsky EVGHENI ONEGHIN (Tatiana – 27 februarie 1981, premieră la Bucureşti, rol interpretat la Covent Garden cu un an înainte, la 18 februarie 1980 sub bagheta lui Edward Downes împreună cu Yuri Mazurok în rolul titular); Straus LILIACUL (rolul Rosalindei în care a debutat la Bucureşti în 1972). Aceste roluri au fost interpretate atât în ţară cât şi în străinătate.

Eugenia Moldoveanu face parte din acea categorie de artişti români care au revenit mereu în faţa publicului român de la Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării chiar dacă acest fapt i-a restrâns considerabil numărul apariţiilor pe marile şcene ale lumii; a onorat creaţia românească de operă în premiere absolute ori în evenimente speciale oferind momente de încântare artistică. Se cuvine să menţionez următorii autori, opere şi roluri cu respectivele date ale debutului sau premierelor: Dumitrescu DECEBAL (Argeza – 6 octombrie 1969), Drăgoi NĂPASTA (Anca – 1972, realizare discografică împreună cu Ludovic Spiess şi Nicolae Secăreanu); Buicliu DOAMNA CHIAJNA (Ancuţa – 16 octombrie 1973, premiera sub regia mezzosopranei Elena Cernei care a interpretat rolul titular şi a fost şi autoarea libretului); Enescu OEDIPE (Antigona – 1975 debut la Bucureşti cu participarea ulterioară la Festivalurile de la Berlin în 1975 şi Stockholm în 1976); Trăilescu BĂLCESCU (Luxiţa – 20 august 1974, premieră); DRAGOSTE ŞI JERTFĂ (Iulia – 19 august 1977, premieră); Bratu DREPTUL LA DRAGOSTE (Maria – 14 martie 1975, premieră).

Pe lângă repertoriul de operă, Eugenia Moldoveanu s-a dedicat cu pasiune şi elevaţie stilistică unui amplu repertoriu de lied (îmi amintesc de o seară a artistei sub titlul „Interpreţi ai liedului” în foyer-ul Operei din Bucureşti la 12 ianuarie 1981 dar şi de alte numeroase seri pe diverse alte şcene), muzică de cameră, muzică vocal-simfonică (Recviem de Mozart, Simfonia a IX-a şi Missa Solemnis de Beethoven, Messa da Requiem de Verdi, Ein Deutsches Requiem de Brahms, Dvorak „Stabat Mater”), operetă, cântece româneşti, canzonette, romanţe sau muzică de divertisment prelucrată la o înaltă cotă stilistică.

Viaţa şi cariera Eugeniei Moldoveanu a însemnat o muncă intensă şi pasionată desfăşurată în mari teatre din Europa, America de Sud şi de Nord, Asia, alături de mari artişti precum Carlo Bergonzi, Alfredo Kraus, Placido Domingo, Jose’ Carreras, Giuseppe Taddei, Mario Sereni, Renato Bruson, Nicolai Ghiaurov, Ruggero Raimondi, Samuel Ramey. Marii dirijori Wolfgang Sawallisch, Claudio Abbado, Riccardo Muti, Giuseppe Patane’, Georges Prëtre, Giuseppe Sinopoli au preţuit muzicalitatea şi rafinamentul stilistic al marii noastre artiste.

Am urmărit cariera bucureşteană a sopranei Eugenia Moldoveanu aproape două decenii; apoi, pornind prin lume, am avut prilejul să întâlnesc pe celebrii săi parteneri care mi-au povestit cu entuziasm despre succesele trăite pe marile şcene şi am avut bucuria să adun în colecţia mea numeroase imprimări ale artistei din teatrele lumii. Ne-am reîntâlnit după foarte mulţi ani la Brăila, în vara anului 2009, când, în cadrul Galei Festive a Sesiunii de Master Class, marea artistă Mariana Nicolesco conferea Eugeniei Moldoveanu Diploma de Onoare şi Medalia Hariclea Darclée. Cu acel prilej am reluat legătura unei frumoase prietenii pe care o continuăm sub semnul înaltelor valori de artă şi viaţă.

 

Eugenia Moldoveanu perpetuează peste timpuri şi vremuri profunzimea eleganţei academice devenită emblematică în cariera artistică şi ulterior în calitate de profesor de canto la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, ca Director General al Operei Române ori în activitatea politică pe care a desfăşurat-o în urmă cu câţiva ani. Profunzimea conştientizării tuturor aspectelor sociale şi culturale filtrate prin academismul propriului discernământ, erau ilustrate elegant printr-o elocinţă care impresiona şi convingea asemenea personajelor interpretate cândva.

Fiecare revenire a mea în ţară îmi oferă imensa bucurie a unei întâlniri cu Eugenia Moldoveanu pe care o regăsesc mereu într-o splendidă formă a unui echilibru stabil conservat, cu entuziasmul ce caracterizează atmosfera casei sale unde, împreună cu Mama şi fiica sa, Daniela, constituie un încântător terzet a trei generaţii la ... unisonul Dragostei ... dincolo de timp şi spaţiu ... într-o Veşnică Tinereţe a Bucuriei de Viaţă!

REVISTA MUZICALĂ RADIO, 19.03.2014