Se împlinesc 155 de ani de la nașterea sopranei Hariclea Darclée (Brăila, 10 iunie 1860 – Bucureşti, 12 ianuarie 1939), legendară personalitate a teatrului liric mondial la răscrucea dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, carismatică primadonna care a revoluționat stilistica vocală contribuind la consacrarea verismului în opera lirică. Anul trecut, când comemoram trei sferturi de veac de la plecarea sa de pe această lume, i-am dedicat un articol a cărui lectură este accesibilă la acest link https://poenmuzicologie.blogspot.com/search/label/Darclee%20istoria și unde am ilustrat profilul său artistic, analiza estetică a vocalității și bilanțul statistic al carierei sale care atestă contribuția sa enormă la evoluția teatrului liric. Hariclea Darclée reprezintă un reper activ al pasiunii mele pentru voci și opera lirică; aprofundarea personalității sale și a repertoriului său vast au devenit pentru mine un fascinant exercițiu mental și sufletesc care îmi înrobustește și îmbogățește continuu gândirea și trăirea în vocalitate. Iar cele 155 de secunde ale celor două lieduri românești interpretate de Darclée, unicele înregistrări de care dispunem deocamdată până la miracolul regăsirii celorlalte imprimări de operă realizate, reprezintă un prilej de contemplare a unui fenomen vocal extraordinar manifestat chiar și la o vârstă înaintată, după încheierea oficială a carierei artistice.
https://www.youtube.com/watch?v=h4hJ6-wXuwE
https://www.youtube.com/watch?v=yPWODz4Ie6s
Pe lângă cei 155 de ani de la nașterea acestei mari artiste, se împlinesc acum 125 de ani de la debutul său în Italia, la Teatrul alla Scala din Milano, debut glorios care avea să marcheze o nouă etapă evolutivă atât în cariera sa cât și în istoria universală a operei lirice. Este vorba de un glorios deceniu de afirmare a verismului, culminând cu premiera absolută a operei ”Tosca” de Puccini la Teatrul Costanzi (Teatrul de Operă) din Roma în urmă cu 115 ani, la 14 ianuarie 1900, chiar la răscrucea dintre cele două secole încărcate de evenimente artistice.
După debutul la Opera din Paris în anul 1888 (”Faust” și ”Roméo et Juliette” de Gounod), după o serie de succese triumfale în Franța (1890 premiera cu ”Ivan Susanin” de Glinka la Nisa) și în câteva turnee prin Europa ajungând și în Rusia, Hariclea Darclée se hotărăște să meargă la Milano înțelegând că Scala și teatrele din Italia reprezintă definitiva consacrare pentru un artist liric. Iar în vremea aceea și pentru încă un secol Scala avea să fie Templul Liricii Mondiale. Doar pentru încă un secol ... o afirm cu tristețe, trăind în această minunată țară, dar fără să renunț la optimismul meu dedicat viitorului ...
Gomes CONDOR - Odalea
Darclée sosește așadar la Milano unde se instalează într-o pensiune confortabilă; se dedică studiului zilnic asistată de corepetitori foarte buni, printre care se afla și tânărul compozitor Ruggero Leoncavallo cunoscut de ea la Paris; prepară audiția pentru Scala unde avea să fie ascultată de o comisie prezidată de marele dirijor Leopoldo Mugnone. Impresia produsă de vocea ei este extraordinară și chiar la 26 decembrie 1890, în serata inaugurală a stagiunii, debutează la Scala în spectacolul cu ”Le Cid” de Massenet, interpretând rolul Chimène alături de mari artiști ai timpului precum Adelina Stehle, Franco Cardinali, Mario Ancona, Armand Castelmary, Francesco Navarrini. Dirijor este chiar celebrul Leopoldo Mugnone (Napoli, 1858 - Capodichino, Napoli, 1941), personalitate extraordinară a teatrului liric mondial, cu o carieră al cărei apogeu corespunde perioadei dintre anii 1885 și 1925; patru decenii în care el a dirijat în cele mai mari teatre și pe cei mai mari artiști ai vremii într-un repertoriu extins la toate școlile; de numele lui sunt legate foarte multe evenimente în premieră absolută atât în Italia cât și în alte teatre din Europa, America de Nord și de Sud. Pasionat de muzică și de voci, Mugnone era un om extraordinar de cultivat dar și de antrenat în a asculta și simți atât vocile cât și orchestra; era un napoletan expansiv, spiritual, care din fragedă copilărie trăise printre artiștii Teatrului San Carlo din Napoli unde tatăl său, Antonio Mugnone, era prim contrabasist al orchestrei. Și-a afirmat de foarte tânăr talentul dirijoral și a început cariera ajungând foarte rapid să fie o personalitate de frunte a teatrelor italiene, stimat de Giuseppe Verdi cu care devenise foarte bun prieten și apoi de întreaga pleiadă de compozitori care au urmat precum Mascagni, Boito, Puccini, Leoncavallo, Cilea și mulți alții. Dirijorul Giuseppe Morelli și renumitul director artistic și muzicolog Francesco Siciliani care l-au cunoscut personal, mi-au povestit că Mugnone avea un instinct uluitor în ce privește vocile, ca și cum le-ar fi filtrat și decantat pentru a le putea oferi o perfectă încadrare în relația cu orchestra; Morelli mai ales îmi explica extaziat că Mugnone simțea pulsul vocal în desfășurarea spectacolului și era în stare prin expresivitatea sugestivă a modului de a dirija, să imprime orchestrei calibrul sonor și timbral adecvat stării momentane a artistului.
Wagner TANNHÄUSER - Elisabeth
Am
insistat asupra personalității lui Mugnone pentru a da măsura
valorică a impresiei extraordinare pe care a produs-o în fața lui
soprana noastră, așa cum se întâmplase și la Paris la audiția
oferită compozitorului Charles Gounod. Mugnone a înțeles imediat
fenomenul vocal și estetic Hariclea Darclée și avea să urmeze o
lungă și fructuoasă colaborare în următoarele trei decenii.
Primul rol al lui Darclée la Scala este deci într-o operă
franceză; deși se cânta în limba italiană, gustul rafinat format
la Paris și care guverna talentul lui Darclée conferea cu siguranță
elasticitatea expresivă unei frazări italienești care a
entuziasmat publicul atât la premieră cât și în cele
douăsprezece reprezentații care au urmat. Scala o angajase pentru
întreaga stagiune; următoarea producție a fost ”Condor” de
Carlos Gomes în premieră absolută la 21 februarie 1891, cu seria
de zece reprezentații; sub bagheta lui Mugnone, alături de Darclée
- în rolul Odalea - evoluau Adelina Stehle, Giovanni Battista Negri,
Francesco Navarrini; succesul a fost extraordinar, compozitorul
brazilian emoționat până la lacrimi iar Mugnone savura cu
satisfacție performanțele splendidei Hariclea Darclée.
Mascagni IRIS
În urmă cu câteva luni doar, la Teatro Costanzi din Roma, Leopoldo Mugnone fusese dirijorul unui eveniment epocal care avea să marcheze nașterea verismului: premiera absolută a operei ”Cavalleria rusticana” a compozitorului Pietro Mascagni (Livorno, 1963 - Roma, 1945); anul acesta se vor împlini, așadar, 70 de ani de la moartea acestui mare compozitor și dirijor care a avut o intensă colaborare cu Darclée cu prilejul unor premiere ale operelor sale ”L'amico Fritz" (1891 la Florența, Teatrul La Pergola; 1910, București), ”I Rantzau” (1892 la Florența și Roma) și ”Iris” (1898 Roma, 1899 Scala din Milano, 1908 București).
Puccini TOSCA
Vocalitatea rolului Santuzza, ca și a rolului Chimène, este a unei soprane Falcon dramatice de agilitate, cu o țesătură centrală dar cu expansiuni în zona acută și în impact cu o orchestrație grandioasă; spiritul melodic genial impune exigențe estetice deosebite ale unei absolute proporționalități dintre variabilele calibre sonore corelate multitudinii de nuanțe timbrale. Sub bagheta lui Mugnone, la premiera absolută de la Roma, au evoluat Gemma Bellincioni și Roberto Stagno, mari artiști ai timpului, parteneri pe șcenă dar și în viață. Noutatea muzicală, libertatea teatrală de expresie în interpretare, accentele dramatice impresionante, au contribuit la un succes epocal grație căruia, în același an, această capodoperă a lui Mascagni s-a impus în toată Italia, în Europa și a ajuns rapid în America. După premiera de la Roma, au urmat premiere la Teatro Regio din Parma cu Ernestina Bendazzi Garulli (Santuzza) și Alfonso Garulli (Turiddu) sub bagheta lui Gialdino Gialdini (10 ianuarie 1891), laTeatrul San Carlo din Napoli (14 ianuarie 1891) cu Emma Calvé (Santuzza) și Fernando De Lucia (Turiddu), la Teatrul la Fenice din Venezia (24 ianuarie 1891) cu Elisa Frandin (Santuzza) și Ottavio Nuvelli (Turiddu) sub bagheta lui Armando Seppilli. Respectivele soprane abordau rolul Santuzzei prin experiența lor în repertoriul de Belcanto și Romantic; singura Gemma Bellincioni avea o anumită consistență teatrală compatibilă cu verismul, dar cu accente care destabilizau emisia - fapt remarcat de însuși Verdi cu prilejul unei reprezentații cu ”La Traviata” la Scala și în urma căreia nu s-a exprimat favorabil pentru ea în Desdemona din viitoarea premieră cu ”Otello” (5 februarie 1887) optând pentru soprana Romilda Pantaleoni, o celebritate a timpului său, alături de Francesco Tamagno și Victor Maurel, alți doi viitori parteneri ai lui Darclée și chiar în această operă verdiană.
Puccini TOSCA
Romilda Pantaleoni (Udine, 1847 - Milano, 1917) era o soprană dramatică de agilitate formată la tradiționala solidă școală din secolul al XIX-lea a lui Francesco Lamperti; cronicarii au scris despre vocea Romildei Pantaleoni că era viguroasă, dar, în același timp ductilă, deci un calibru dramatic cu disponibilități de agilitate grație complexității metodologice bine organizate a studiului. O astfel de voce putea interpreta repertoriul baroc, clasic, belcanto și romantic. După premiera cu ”Otello”, Verdi a exprimat însă unele dubii referitoare la o anumită emfază a artistei prin care rezolvase rolul Desdemona, rol oarecum tranzitoriu între romantismul verdian și verismul ulterior. Romilda Pantaleoni a interpretat la Scala în premieră absolută și ”Edgar” de Puccini (21 aprilie 1889) alături de tenorul Grigore Gabrielescu, iar doi ani mai târziu, același Mugnone o solicita pentru prima producție cu ”Cavalleria rusticana” de Mascagni. Contrar uzanțelor epocii care impuneau distribuirea unui singur artist în rolul protagonist la premiere absolute și locale, Mugnone, tocmai datorită aspectelor pe care le-am ilustrat, a dorit să mai distribuie o soprană în rolul Santuzza, iar această soprană era ... Hariclea Darclée ... vedeta absolută a stagiunii, noutatea artistică senzațională, vocea care uimea Scala și entuziasma presa. După o primă serie de reprezentații în care au evoluat Romilda Pantaleoni (Santuzza), Fernando Valero (Turiddu), Scipione Terzi (Alfio), cu aceiași distribuție, în 24 și 25 martie și în 2 aprilie 1891, Darclée realizează o magistrală creație vocală și interpretativă oferind publicului un personaj care a impresionat până la lacrimi marcând efectiv succesul noii prodcuții. Peste ani, Mugnone relata impresiile sale tinerilor ... Giuseppe Morelli și Francesco Siciliani ... care, peste alți ani, deveniți și ei niște patriarhi ai muzicii în Italia, aveau să-mi relateze și mie făcându-mi cinstea de a fi depozitarul acestor emoții sublime de artă. În același an, 1891, cu o companie proprie, Darclée avea să ofere și la București premiera cu această opera pe scena Teatrului Național.
Astfel marea noastră artistă avea să încheie cu un triumfal succes prima sa stagiune la Scala cu trei roluri - Chimène (romantism francez), Odalea (romantismul târziu brazilian naturalizat italian) și Santuzza (evenimentul inaugural al verismului ținând cont că Puccini se ”stabilește” stilistic în verism abia în 1893 cu ”Manon Lescaut”), semnând contracte pentru stagiunea următoare în care avea să participe la premiera pentru Scala cu ”Tannhäuser” de Wagner (29 decembrie 1891 - rolul Elisabetta, în limba italiană), premiera absolută cu ”La Wally” de Catalani (20 ianuarie 1892 - rolul titular), o nouă producție cu ”Les Huguenots” - ”Gli Ugonotti” de Meyerbeer (12 martie 1892 - rolul Valentina, în limba italiană) și în concertul comemorativ pentru centenarul nașterii lui Rossini în care a interpretat aria Inflamatus din ”Stabat Mater” sub bagheta marelui dirijor Edoardo Mascheroni, ca și celebra Rugăciune din opera ”Mosé in Egitto” sub bagheta lui Verdi împreună cu Virginia Guerrini, Michele Mariacher, Paolo Wulman. În timp, Hariclea Darclée avea să apară într-o serie de o sută de serate triumfale la Scala, ultima fiind cu doi ani înainte de încheierea carierei, la 30 martie 1916, când, sub bagheta lui Pietro Mascagni, avea să interpreteze pentru ultima dată rolul Santuzza având parteneri pe Costantino Folco Bottaro (Turiddu), Giuseppe Danise (Alfio), iar în rolul Lola, la începutul carierei, pe viitoare glorie a liricii mondiale ... Toti Dal Monte ...
Din cronicile vremii, din memoriile compozitorilor și ale dirijorilor, am înțeles că deja în romantismul târziu iar apoi, decisiv, în verism vocalitatea italiană a fost pusă într-o mare dificultate datorită particularităților liniei melodice a rolurilor, a expansiunilor care marcau accentuările dramatice, a complexității scriiturii muzicale în contextul unui modernism care oferea un caracter melodic și armonic cu totul special relevat de o orchestrație foarte amplă. Sub aspect tehnic au apărut niște dificultăți noi care au pus la grea încercare personalități afirmate precum sopranele Romilda Pantaleoni, Gemma Bellincioni și celelalte pe care le-am trecut în revistă în legătură cu premierele operei ”Cavalleria rusticana” în teatrele italiene imediat după premiera absolută de la Roma. Prima soprană care s-a impus fără nici-o dificultate și cu mare succes în acest nou stil care avea să inaugureze și o nouă școală, a fost Hariclea Darclée; statisticile prezentate în articolul meu de anul trecut confirmă din plin acest lucru.
Studiile îndelungate cu maeștrii săi dar și studiul individual, susținut cu răbdare, și orientate către o permanentă conștientizare a propriei voci, au condus-o la o perfecțiune tehnică în cadrul căreia dramatismul robust se împletea cu lirismul unduitor, creind tensiuni emotive din contrastele realizate între nuanțele cromatice ale timbrului și calibrările coloanei sale sonore foarte elastice. Am contemplat fenomenul Darclée și am înțeles complexitatea vocalității sale în dublă coordonată de soprană dramatică de agilitate și soprană de agilitate dramatică; sunt două condiții estetice vocale care foarte rar se întâlnesc în aceeași vocalitate; în a doua jumătate a secolului al XX-lea, unicele exemple fiind Maria Callas și Mariana Nicolesco iar afirmația mea se bazează pe raționamentele aplicate aprofundărilor interdisciplinare. Prin studiile pe care le-am realizat științific și le-am cuantificat estetic pe baza fidelității filologice față de partituri, am înțeles raritatea acestor vocalități în istoria teatrului liric universal; este o condiție în care se întrunesc densitatea timbrului, incidența sonorității și maleabilitatea coloanei în a fi modulată în specificul geometric al piramidei cu progresivă concentrare pe măsură ce emisia se înalță spre acut. Am fost foarte mult ajutat în înțelegerea acestui profil vocal atât la Darclée cât și la alte soprane, precum și datorită colocviilor pe care le-am avut cu celebra soprană Gina Cigna (Paris, 6 martie 1900 - Milano, 26 iunie 2001) care, după ce studiase cu Emma Calvé, la recomandarea lui Arturo Toscanini, s-a perfecționat decisiv cu Hariclea Darclée de la care a înțeles adevărata măiestrie virtuozistică. Gina Cigna mi-a explicat foarte multe aspecte legate de tehnica vocală, evaluarea unei voci și strategia de studiu așa cum le înțelesese de la marea noastră artistă. Gina Cigna, după încheierea carierei, s-a dedicat cu mare succes pedagogiei vocale iar de experiențele sale acumulate datorită lui Darclée s-au bucurat ulterior și trei mari artiste românce: Elena Cernei, Magdalena Cononovici și Maria Slătinaru-Nistor.
În așteptarea miracolului regăsirii înregistrărilor de operă realizate de Hariclea Darclée, dacă dorim să ne facem o idee despre cum ar fi răsunat glasul ei în repertoriul de operă abordat, această emoție ne-ar putea fi oferită de înregistrările minunatei soprane Stella Roman (Cluj, 1904 - New York, 1992) care a studiat la Milano cu Darclée și, chiar la recomandarea sa, a debutat în Italia în ”Andrea Chénier” de Umberto Giordano sub bagheta compozitorului, la Teatrul Comunal din Bologna. După o spectaculoasă carieră în Italia și în Europa, ea s-a impus la Metropolitan din New York devenind o adevărată regină iubită și admirată în întreaga Americă. Stella Roman, avea s-o întâlnească în America pe marea soprană Mariana Nicolesco, în care a recunoscut valorile virtuozistice și comorile stilistice ale tradiției autentice ale cântului așa cum le asimilase de la Hariclea Darclée, și de care s-a legat printr-o mare prietenie. Aceste învățăminte prețioase erau în deplină concordanță cu studiile pe care Mariana Nicolesco le-a făcut la Conservatorul Santa Cecilia din Roma cu marea artistă și profesoară Jolanda Magnoni (1910 - 2001) la rândul ei discipol al marii mezzosoprane Edwige Ghibaudo (1870 - 1965), exponent al formidabilei școli de canto a secolului al XIX-lea.
Nimic nu este întâmplător ... E un leitmotiv care se manifestă des în contemplările și meditațiile mele ... Marea artistă Mariana Nicolesco a ctitorit Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, menite să onoreze memoria Haricleei Darclée, ca şi Cursurile de Măiestrie Artistică pe care le oferă gratuit. Ediţia jubiliară, 2015 care va avea loc între 28 iulie și 9 august, va marca 20 de ani de la crearea evenimentelor dedicate legendarei soprane şi la care, din 1995 până în prezent, inclusiv artiștii participanți în acest an, s-au înscris peste 2.500 de tinere talente din 50 de ţări. Manifestările Darclée sunt așezate sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și, la inițiativa Directorului General Irina Bokova, acestea au dobândit și Înaltul Patronaj UNESCO în semn de recunoaștere a contribuției la patrimoniul mondial al culturii.
Hariclea Darclée, la 155 de ani de la naștere și la 125 de ani de la inaugurarea verismului la care a contribuit încă de la prima sa stagiune la Scala din Milano, continuă să ne umple inimile de acea bucurie lăuntrică sub semnul demnității culturale, spirituale și umane.
REVISTA MUZICALĂ RADIO 2015.06.10
