MEDITAȚII WAGNERIENE IV. Die Walküre, debutul dirijoral al lui Placido Domingo – Bayreuth 2018.

 

Richard Wagner ocupă un loc aparte atât în Istoria Universală a Muzicii cât și în Universul Sufletului Uman de-alungul celor aproape două secole care au trecut de la evenimentele premierelor sale absolute. Se poate spune că Wagner nu lasă pe nimeni indiferent; celor neinițiați le stimulează o anumită stare de impact senzorial cu expresivitățile sale instrumentale și vocale iar emotivitatea respectivului impact determină o anumită vigoare reactivă comportamentală în viața cotidiană; celor inițiați le oferă o emoție de puternică încărcătură care catalizează desăvârșirea eclectică a demnității culturale sensibil conștientizate; iluminaților pasionați, însă, Wagner le hărăzește universalizarea spirituală a conștiinței în extazul metaforic al unui fascinant balans de idei, unduire melodică și tensiune armonică stimulând, în fiecare, un spirit vizionar prin care să se sintonizeze perfect cu veșnicul tânărul și neînțelesul ... Richard ... în lupta lui cu societatea pentru afirmarea lui ... Wagner ...

De foarte mulți ani cultiv o pasiune complexă și completă pentru Muzica lui Richard Wagner grație audițiilor prilejuite de reprezentații teatrale și de discografia personală; emoții estetice și împliniri culturale m-au îmbogățit și întărit treptat de-a lungul anilor. Cel mai interesant și captivant impact cu Wagner îl trăiesc la ... pian ... și ... cu propria voce ... Este o senzație fantastică în urma căreia, revenirea la audiții și vizionări se produce la un nivel mult mai înalt. Sunetul, motivul, fraza și edificiul armonic sunt în absolută sintonie cu ideea, cuvântul, propoziția și discursul. Grație lui Wagner, în planul mental al percepției se ordonează raportul dintre sunet și idee, motiv și cuvânt, frază și propoziție, edificiul armonic și discursul plenar. Ca la nimeni altul, la Wagner, instrumentele cântă iar vocile răsună. În final, sufletul se îmbogățește iar spiritul se înalță. Una dintre revelațiile fundamentale ale unor ... Meditații Biblice ... este aceea că ființa noastră are și suflet și spirit ... Iar această revelație este plenar oferită de muzica lui ... Bach și Wagner ... Poate în primul predomină sufletul în timp ce, în al doilea, este dominant spiritul ... Dar Suflet și Spirit se regăsesc într-o fascinantă vâltoare sonoră care, în Wagner, agită cuvintele și trăirile întru proclamarea ideilor! ... 

De un deceniu și jumătate, împreună cu Manifestările Darclée de la Brăila, Wagner a devenit pentru mine un ritual estiv înălțător. La jumătatea lui iulie sosesc lângă București, în preajma milenarului codru al Vlăsiei și activez ale mele ... Meditații Wagneriene ... contemplând partiturile, aprofundând vocile, orchestrele și dirijorii colecției mele care mă însoțește pretutindeni în lume grație unui funcțional hard disc extern. În această atmosferă, prepar viitoarele comentarii și dizertații din cadrul transmisiunilor radiofonice în direct de la Bayreuther Festspiele oferite anual de către posturile noastre Radio România Muzical și Radio România Cultural. În toți acești ani, am fost invitat la foarte multe emisiuni, în funcție de programările din perioada imediat următoare de la Brăila la Manifestările Darclée. La anumite ediții am fost în studio la toate seratele, la altele la doar două sau trei, dar aproape în fiecare an m-am bucurat să fiu ... suflet și spirit ... cu publicul nostru drag în explorarea universului wagnerian așa cum ni l-au ilustrat realizatorii edițiilor Festivalului Richard Wagner de pe Colina Verde de la Bayreuth. Am fost invitat la aceste transmisiuni de către Sorina Goia, Luminița Arvunescu, Mihaela Soare, Irina Hasnaș, Anca Ioana Andriescu, care mi-au devenit foarte dragi prin sensibilitatea și pregătirea lor profesională prețuindu-le ca pe niște adevărate ... Walkirii ale Radiodifuziunii ... așa cum le-am numit la microfon și în articole de mai multe ori și îmi face plăcere s-o repet și de data aceasta!

 

În acest an, programele celorlalte desfășurări mi-au consimțit participarea la directele radiofonice de sâmbătă 28 iulie cu Die Meistersinger von Nürnberg alături de Luminița Arvunescu în studio și marți 31 iulie cu Die Walküre împreună cu Anca Ioana Andriescu la telefon în fiecare pauză. Trebuie să recunosc și chiar cu mare tristețe faptul că schimbările de ... calitate și mentalitate artistică ... în așa numitul ... star system ... au afectat și ... alterat ... profilul și atmosfera ... și de la Bayreuther Festspiele în ultimele două decenii cu o agravare considerabilă în ultimii 5 – 10 ani. Din aceste motive, în cadrul emisiunilor mele radiofonice, atât în România cât și în Italia, comentez interpretările cu mai multă amploare doar dacă sunt satisfăcătoare sau chiar entuziasmante; în caz contrar, mă rezum la câteva fraze critice referitoare la aspectele vulnerabile inevitabile și inechivocabile după care, mai ales la Wagner, prefer să ofer publicului unele aprofundări, considerații, analize ale parcursului meu inițiatic împlinit în universul wagnerian cu intenția de a ușura celor ce ne ascultă impactul cu mesajul wagnerianși la o bucurie muzicală și vocală mult mai amplă atunci când vor dori să asculte respectivele opere în interpretări de calitate superioară. În plus, la Radio, am avantajul de anu fi obligat să comentez regiile unor producții care sunt revoltătoare sub toate aspectele. Întru cât pauzele au limitele lor chiar dacă totuși cele de la Bayreuth sunt foarte lungi, în ultimii ani, beneficiind de avantajele Internet-ului, public în Revista Muzicală Radio online un studiu tematic amplu legat de opera sau operele pe care trebuie să le comentez și pe care le sugerez ascultătorilor spre lectură pentru a putea aprofunda mult mai mult de cât se poate face în timpul pauzei de transmisie; astfel am inaugurat o serie de Meditații Wagneriene iar anul acesta am avut deja al treilea studiu.

MEDITAȚII WAGNERIENE III. 

În seara de vineri 28 iulie am ascultat și comentat Die Meistersinger von Nürnberg. Dirijorul PHILIPPE JORDAN s-a dovedit a fi, cel puțin neinspirat dacă nu chiar tributar unei concepții dirijorale nepotrivite contextului muzical, lucru constatat încă de la uvertură căreia i-a lipsit grandoarea și solemnitatea așa cum compozitorul le-a exprimat prin indicațiile minuțios formulate în partitură. Chiar și pe parcursul actului întâi, au fost destule momente banalizate tocmai de această dificultate în a gestiona un tempo adecvat situațiilor atât cu soliștii cât și cu masa corală amplu prezentă la începutul operei. Iar dacă în timpul actului al doilea, dirijorul a avut eleganța să accepte dominanța muzicală și artistică a interpretului rolului titular, MICHAEL VOLLE, în actul al treilea și, mai ales la apoteoza finală, au reapărut aspectele deficitare manifestatae în primul act. Din cele 17 personaje ale acestei capodopere, doar 7 au roluri importante și de mai mare întindere. În rolul Hans Sachs MICHAEL VOLLE a oferit o interpretare extraordinară sub toate aspectele: vocalitatea de bariton – bas a fost perfect calibrată pe tot parcursul interpretării lungului său rol iar nuanțele teatrale au încântat prin subtilitatea cu care reușea să îmbine și să alterneze, după situație, cantabilitatea și teatralitatea. În rolul lui Veit Pogner, basul GÜNTHER GROISBÖCK a realizat figura unui tată foarte credibil etalând o experimentată și rafinată artă a frazării de înaltă intensitate teatrală înnobilată de cantabilitatea reușită grație unei admirabile impostații permanent adaptată momentului dramaturgic din evoluția rolului său. În rolul Evei, fiica lui Pogner, a cântat soprana EMILLY MAGEE, personalitate artistică wagneriană prezentă în foarte multe producții la Bayreuth de peste două decenii; personajul său a oferit o credibilitate mai mult academică vocală de cât artistic temperamentală; linia vocală elegantă, emisia unui sunet a cărei stabilitate a fost menținută printr-o prudentă perspicacitate tehnică, au fost integrate într-o interpretare a cărei sobră concepție a scutit personajul său de autenticele trăiri ale unei fete confruntată cu marea încercare a vieții sale. În rolul confidentei Magdalene, mezzosoprana WIEBKE LEHMKUHL a dovedit o evoluție frumoasă și eficientă atât în momentele lirice cât și în cele comice foarte reușite în planul vocal și cel teatral. În rolul tânărului ucenic David, tenorul DANIELE BEHE a încântat cu elanul său interpretativ prin care, uneori, atingea accente eroice pline de avânt entuziast grație unei voci lirice foarte elegant dozată în linia lirică sentimentală și în expansiunile consistente susținute cu nuanțe de autentic tenor spinto. Ar fi conferit o deplină reușită Cavalerului Walther von Stolzing în care, cu regret trebuie să spun că a eșuat lamentabil tenorul KLAUS FLORIAN VOGT, cu o sonoritate insuficientă, fragilă, un timbru diluat și, pe alocuri, estompat de o enervantă manieră a unui falsetto incompatibilă cu vocalitatea wagneriană; flagrant sub cota necesară pe tot parcursul rolului ratând în final toate efectele expresive sonore, timbrale și modulant tonale ale celebrului cântec cu care personajul său obține victoria și mâna iubitei sale Eva. Păcat! Trist! Și cu toate acestea, din partea publicului nu s-au semnalat nici-un fel de reacții protestatare nici pentru dirijor și nici pentru acest tenor și nici din partea criticilor. O notă aparte pentru două rpezențe artistice deosebite: rolul Sixtus Beckmesser interpretat de JOHANNES MARTIN KRÄNZLE, extraordinar baritenor dublat de o forță actoricească impresionantă și Paznicul de Noapte (Ein Nachtwächter) interpretat impresionant de TOBIAS KEHRER a cărui vocalitate de bas cu o sonoritate plină a dat un relief deosebit unui rol cu mari dificultăți muzicale și expresive chiar dacă interpretează totul în doar câteva fraze în finalul actului al doilea.

PLACIDO DOMINGO

Marți 31 iulie am ascultat și am comentat la telefon Die Walküre programată izolat de restul ciclului Der Ring des Nibelungen pentru a onora debutul în ipostază dirijorală wagneriană al marelui artist Placido Domingo a cărui carieră internațională continuă cu mult după prea tardivul final al parabolei artistice tenorale. Dirijatul, regia, managementul artistic ar fi fost suficiente încă de acum 20 de ani însă ... pasiunea pentru cânt ... domină caracterul unei personalități excesiv forțate într-un experiment baritonal de îndoielnică valoare artistică. Desigur că simpatia, admirația, stima, considerația și ... indulgența ... consimțită de public marilor artiști care au marcat o anumită epocă, favorizează această continuă efervescență pe care, în ultimul timp, deja din ce în ce mai mulți o socotesc drept un ... jenant și permanent prezențialism ... O spun cu regret deoarece l-am cunoscut personal și am amintiri foarte frumoase însă mă obligă etica profesională în numele căreia nu pot induce în eroare publicul mai puțin avizat și mai ales tânăra generație. Sunt convins că dacă în urmă cu 25 de ani, Domingo s-ar fi dedicat doar dirijatului și managementului propriului său concurs de canto, ar fi realizat lucruri extraordinare fiindcă această parte finală a carierei sale ar fi avut un caracter mult mai unitar și mai eficace. Cu această stare stare de spirit am răsfoit partitura la Die Walküre întreaga zi în așteptarea seratei avându-l drept protagonist dirijoral debutant la Bayreuth pe Domingo. Aveam o strângere de inimă la ideea că voi fi constrâns să fac anumite comentarii și obiecții critice asupra lui. Cunoșteam agenda lui extrem de încărcată, știam că o experiență dirijorală cu o astfel de operă și un astfel de ansamblu reprezintă o piatră de încercare devenită cu atât mai grea cu cât este vorba de o personalitate artistică la cele mai înalte niveluri de exigențe și așteptări ... Dar ... încă de la primele măsuri ale Introducerii orchestrale am simțit un puls orchestral foarte eficient, cu acel dozaj sonor și timbral care depinde efectiv de mâna dirijorului oricât de experimentată ar fi orchestra. Intră în scenă STEPHEN GOULD (Siegmund) admirabilă vocalitate de baritenor cu o coloană sonoră centrală amplă, consistent timbrată și cu o emisie abilă conferind acea elasticitate expresivă atât de importantă în diferențierea nuanțată a fiecărui motiv în funcție de încărcătura dramatică a cuvântului. Domingo îl urmărește cu mare atenție în detaliu; este mai mult de cât evident acest lucru atunci când tenorul ajunge la motivul … Wälse! (solb1 – solb) ... Wälse! (sol1 – sol) ... măiestria dirijorală a lui Placido Domingo activează experiența marelui tenor de altă dată care a interpretat și rolul Siegmund și dozează calibrul sonor orchestral admirabil într-un fortissimo ff care să fie puternic dar, în același timp, să nu afecteze și să altereze expresivitatea tenorului; Domingo îl simte pe Gould și modulează sonoritatea orchestrală intuind semiotic perfect momentul în care tenorul intenționa coborârea la octava inferioară; este un moment foarte greu de gestionat deoarece Wagner a prevăzut o coroană plasată ... între cele două note (doime și pătrime) și deci există riscul unui decalaj între arbitrajul vocii, al dirijorului și reacția orchestrei în spectacol chiar dacă la repetiție s-au stabilit anumite convenții executive; dar decalajul nu s-a produs deoarece Domingo a știu să supravegheze perfect momentul. Și nu întâmplător inist atât de mult asupra acestui motiv din actul I. În paginile muzicale imediat următoare monologul lui Siegmund Winterstürme wichen dem Wonnemond ... Stephen Gould, entuziasmat de evoluția de până acum atinge un punct al său de maxim interpretând eroic și romantic în același timp, cu amploare și o căldură expresivă încântătoare căreia îi corespunde perfect Sieglinde interpretată de ANJA KAMPE, soprană Falcon lirico – spinto, condiție idală pentru astfel de roluri wagneriene. Sonoritatea sa amplă, puternică și elastică, înnobilată de un timbru închis și consistent, frumos conjugate într-o admirabilă rezonanță centro – gravă prin care a onorat plenar frazele în linie descendentă ale motivelor ... Fremdes nur sah ich von je, freundlos war mir das Nahe, ... ale splendidului monolog Du bist der Lenz. Cei doi protagoniști au conferit primului act un final glorios răsplătit de public cu un meritat succes de care a fost din plin demn și basul TOBIAS KEHRER, interpretul lui Hunding, artist wagnerian ideal pentru astfel de roluri datorită sonorității de o masivă amploare și al unui timbru granitic cu foarte multe nuanțe expresive de la incisivități aspre și până la cantilene meditative chiar.

În actul al doilea am admirat cu mare bucurie pe JOHN LUNDGREN care a abordat rolul Wotan cu o idală vocalitate de bariton bas, amplu, măreț, frumos timbrat și cu o capacitate formidabilă de a diferenția expresiv dramaturgia și emotivitatea fiecărei fraze. Partenera sa în rolul Fricka a fost mezzosoprana MARINA PRUDENSKAYA, voce splendidă de mezzosoprană, cu o estetică wagneriană autentică și a cărei integrare stilistică a fost favorizată și de o cunoaștere optimă a limbii germane. Scena amplelor dialoguri dintre cei doi parteneri a fost o încântare muzicală și vocală senioral arbitrată de bagheta lui Placido Domingo care ne-a încântat într-un entuziasmant crescendo și în actul al doilea. Intră apoi în scenă CATHERINE FOSTER, interpreta rolului Brünnhilde, cu acel genial Hojotoho! Hojotoho! Heiha! prin care virtuozismul wagnerian pune la grea încercare soprana solicitând salturi pe note acute – si2 și do3 – și pe care soprana le-a onorat cu perfectă stăpânire tehnică și o incisivitate sonoră spectaculară așa cum admirabil a continuat în lunga scenă cu Wotan atât în actul al doilea cât și în cel de al treilea unde dirijorul Placido Domingo a realizat un efect muzical și vocal deosebit în faimoasa cavalcadă a walkiriilor beneficiind de un valoros octet de interprete: CAROLINE WENBORNE (Gerhilde), CHRISTIANE KOHL (Ortlinde), SIMONE SCHRÖDER (Waltraute), MARINA PRUDENSKAYA (Schwertleite, după ce interpretase Fricka în actul al doilea), REGINE HANGLER (Helmwige), MAREIKE MORR (Siegrune), MIKA KANEKO (Grimgerde), ALEXANDRA PETERSAMER (Rossweisse). În scena finală, după marele duet cu Brünnhilde, John Lundgren oficiază impresionant despărțirea de fiica cea mai iubită diferențiind sonor și timbral cu expresivități profunde fiecare frază și motiv al celor trei secțiuni din celebrul Wotan' Abschied (Leb wohl du kühnes herrliches Kind ... ) pus în valoare muzicală de niște planuri orchestrale admirabil dirijate de Placido Domingo încheiindu-se cu un triumfal Feurzauber.

Împreună redactorul Anca Ioana Andriescu, am rămas câteva minute la finele reprezentației ascultând în prezența ascultătorilor noștri aflați la aparatele de radio aplauzele publicului ca un fundal al prezentărilor finale de la Radiodifuziunea Germană după care colegamentul nostru s-a încheiat. Mare mi-a fost mirarea atunci când, consultând cronicile apărute în presa online, am citit în opt cronici ceea ce nu puteam să cred și anume: că la momentul apariției pe scenă la finalul aplauzelor individuale, a lui Placido Domingo, o parte din public l-a huiduit și fluierat cu agresivă vehemență; toți cei opt autori ai respectivelor cronici comentau sub toate aspectele perfomanța dirijorală a tenorului Domingo; unii chiar puneau problema asupra stării emotive cu care ar fi abordat a doua reprezentație; iar altul dintre respectivii cronicari, etalând ... ”priceperea” ... cu ”repere concrete”, a citat chiar respectivul motiv ... … Wälse! (solb1 – solb) ... Wälse! (sol1 – sol) ... analizat de mine intenționat în detaliu ... pretinzând nici mai mult și nici mai puțin că ... dirijorul Placido Domingo l-ar fi derutat și încurcat cu gestica sa pe tenorul Stephen Gould ... ceea ce este ... ABSOLUT NEADEVĂRAT! ... Am rămas ... UIMIT ... și ... INDIGNAT ... pentru că la mijloc este o ... DIVERSIUNE ... întemeiată pe ... REA CREDINȚĂ ... și ... INCOMPETENȚĂ ... În repetate rânduri, anul acesta, și în trecut, am evocat o frază celebră a pianistei Clara Wick, soția lui Robert Schumann: Fiecare aude în Muzică ceea ce poate să înțeleagă! Dar dincolo de ceea ce poate fiecare să înțeleagă, în Muzică și în toate realitățile artistice, există o anumită zonă accesibilă înțelegerii fiecăruia indiferent de gradul de cultură sau de specializare profesională. Cine se exprimă în contrast cu Adevărul elementar din această zonă accesibilă, inevitabil va fi de ... REA CREDINȚĂ ... Analiza obiectivă a criticii și a criticilor din epoca noastră ar putea constitui un serial de aprofundări și, efectiv stârnit de ceea ce s-a întâmplat recent la Bayreuth, sunt din ce în ce mai convins că va trebui să o abordez în cadrul activității mele de cercetare muzicologică!

Am menționat în aceste pagini faptul că nu apreciez și nu accept tentativa baritonală a lui Placido Domingo ca și excesiva sa prezență obositoare și, de multe ori jenantă, în foarte multe situații. Oricare din acestea ar putea face obiectul unei contestații fie ea finalizată și cu huiduieli și fluierături mai ales în numeroasele și eșuatele sale ipostaze baritonale. Dar în seara debutului său dirijoral cu Die Walküre de la Bayreuther Festspiele, prestația sa muzicală și artistică în calitate de dirijor a fost foarte demnă. Iar dacă reflectăm asupra cronicilor și aplauzelor la scenă deschisă primite de anumiți artiști din alte serate ale acestei ediții de la Bayreuth – Anja Harteros (Elsa cu stridențe foarte vulnerabile în actul al III-lea de la Lohengrin după insuficiența dovedită în primele două și vibrato-ul obositor și în contrast cu estetica vocală germană și mai ales wagneriană), Waltraud Meier (Ortrud insuficientă, cu sonoritate redusă și timbru opac inexpresiv), Ricarda Merbeth (Senta într-o interminabilă cascadă de urlete al căror paroxism producea enervarea), dirijorul Philippe Jordan, tenorul Klaus Florian Vogt (pe care i-am analizat când m-am referit la Die Meistersinger von Nürnberg) – atunci ne apar niște semne de întrebare de maximă gravitate! M-am limitat doar la anumite nume care mi s-au părut foarte vulnerabile și ale căror cronici au fost extrem de pozitive. Aspectul deschide un capitol foarte important legat de gustul și formarea publicului în confruntare cu oportunităățile oferite în acest sens de actualul sistem de învățământ mediu și liceal din întreaga lume pe de o parte și de etica, morala și competența așa numiților ... ”critici” ... pe de altă parte ...

Vreau să cred că această perioadă actuală atât de relativă și ambiguă va atinge, la un moment dat, un punct de maxim în a cărei tensiune oamenii vor dori să redescopere Adevărul din Esența Fundamentală a Muzicii și a Fenomenului Artistic care trebuie arbitrat la nivel social sub auspiciile etice și deontologiei profesionale în deplinătatea respectului față de public.

Revista Muzicală Radio, 06.09.2018