CARMEN
este un nume devenit un simbol de feminitate combativă sub semnul
unei inevitabile fatalități, lăsând deschis un mesaj care
continuă să încânte dar și să incite grație capodoperei lui
Georges
Bizet
(1838-1875), de la a cărui naștere, pe 25 octombrie, se vor împlini
185 de ani.
CARMEN,
un nume de origine spaniolă care înseamnă CÂNTEC.
Pasiunea față de acest personaj cât și pentru creatorii care au
contribuit la libretul operei compuse de Bizet,
m-a purtat în cercetări cu descoperiri interesante ... Numele de
... CARMEN
... are ... rădăcini
ebraice
... legat de ... Muntele
Karmel
de la Haifa
... unde s-a întemeiat ... Ordinul
Karmelitanilor
în anul 1156
care,
în anul 1247,
alungați de către musulmani au ajuns în Europa unde au devenit un
... Ordin
de Cerșetori
... sub protecția ... Mariei
din Karmel
...În limba
ebraică
KARMEN
se traduce prin PROTECTOR.
Membrii acestui Ordin s-au răspândit foarte mult în Spania ceea ce
explică apariția masivă acolo a prenumelui ... CARMEN
...
GEORGES BIZET
Premiera
absolută
a avut loc în 3
martie 1875,
Paris,
la Opéra
Comique,
fără succes ceea ce l-a afectat profund pe Bizet; după trei luni
va muri la numai 37 de ani în circumstanțe care au lăsat foarte
multe semne de întrebare gravitând în jurul unei singure
certitudini: suferința în fața eșecului de public și de presă.
HENRI MEILHAC
Astăzi,
când avem convingerea că reprezintă cea mai populară operă, așa
cum a reieșit din numeroasele sondaje efectuate în diverse epoci și
pe tot mapamondul, încercăm o puternică strângere de inimă când
ne gândim la acea tragedie pricinuită compozitorului tocmai de cea
mai valoroasă operă a sa, devenită în timp cea mai populară
capodoperă a teatrului liric. Geneza respectivei capodopere are un
parcurs foarte interesant așa cum și muzica lui Bizet se relevă
absolut deosebită și de aceea emană un farmec aparte.
LUDOVIC HALEVY
Compusă
pe un libret elaborat de Henri
Meilhac
și Ludovic
Halévy
conține la bază nuvela CARMEN
de Mérimée publicată în 1845. Bizet s-a căsătorit cu fiica lui
Henri Meilhac care îi fusese și profesor la Conservator.
PROSPER ,MERIMEE
Prosper
Mérimée
(1803 – 1870), scriitor, istoric, arheolog francez, era
o personalitate extrem de interesantă ce a studiat dreptul și
cunoștea mai multe limbi (engleza, spaniola, greaca, rusa și
araba). Tatăl său, pictor, l-a educat cu multă grijă iar mama sa
îi insuflase pasiunea pentru literatură ceea ce i-a stimulat
interesul pentru misticism, mister și, în mod deosebit, despre
cruzimea dramelor psihologice din literatura spaniolă dar mai ales
rusă învățând chiar limba; foarte bun prieten cu marele scriitor
rus Ivan
Serghevici Turghenev
(1818 - 1883), a devenit unul dintre primii traducători ai cărților
ruse în limba franceză. Cu ocazia unui voiaj în Spania unde a
locuit la Contele
Cipriano de Palafox y Portocarrero,
ascultă o poveste foarte interesantă pe care o preia în nuvela sa
intitulată CARMEN
unde reunește o serie întreagă de aspecte și în ulterioara operă
a lui Bizet vor fi simplificate ori chiar înlăturate. Interesat
de obiceiurile țiganilor, de afinitățile lor cu ocultismul și
magia ajunge să le cunoască chiar și limba într-o măsură
considerabilă ceea ce i-a atras simpatia și respectul lor. CARMEN
rămâne nuvela principală în istoria literaturii din creația lui
al cărui destin parcă ar fi fost pus în slujba unei etape
pregătitoare pentru viitoarea capodoperă a teatrului liric. Mérimée
constituia o personalitate foarte importantă în societatea franceză
iar nuvelele sale erau citite și foarte cunoscute.
CAMILLE DU LOCLE
De aceea, Camille
Du Locle,
director la Théâtre
National de l'Opéra Comique,
libretist, impresar și regizor, fin cunoscător al operei lirice și
al compozitorilor, a avut în 1873, chiar acum un secol și jumătate,
extraordinara idee de a-i sugera și solicita lui Bizet să compună
o operă după nuvela CARMEN.
Bizet a lucrat timp de doi ani la această operă colaborând foarte
mult cu cei doi libretiști – Meilhac și Halévy – participând
și la realizarea versurilor celebrei Habanera.
Specificitatea estetică a profilului său componistic, l-a
determinat pe autor să confere personalității eroinei titulare o
complexitate mai rafinată prin care pasiunea și voluptatea sunt
orientate către contexte dramaturgice de o intensă profunzime
filosofică. Bizet a dorit și radicale schimbări în caracterul
personajului Don José care, în nuvela lui Mérimée apărea drept
un bandit vulgar și brutal; picadorul Lucas este amplificat și
devine toreadorul Escamillo; Bizet introduce și un personaj nou, pe
Micaela al cărui profil realizează un interesant contrast
caracterial și temperamental cu Carmen.
Recent,
sâmbătă
7 ianuarie 2023,
am asistat la o reprezentație cu CARMEN
și, grație memoriei mele, mi-am amintit că era pentru a doua oară
când mă aflam în sală la un spectacol cu această operă în ...
seara
de Sfântul Ion
... Prima dată s-a întâmplat în 1975 iar acum, după ... 48 de
ani ... un arc de timp în a cărui amploare am acumulat numeroase
experiențe muzicale, vocale și artistice legate de această operă
atât în România cât și prin lume, pe unde am umblat. Iar
evocarea lor nu este întâmplătoare.
Marți
7 ianuarie 1975
... la București ninsese abundent
și se circula cu dificultate mai mult pe jos decât cu transportul
public ... dar nu mă împiedica să ajung la Operă mai ales la
CARMEN
chiar dacă mai vizionasem patru spectacole cu această lucrare de la
începutul stagiunii ... Eram în ultimul an de liceu, în vacanța
de iarnă dinaintea celui de al doilea trimestru, deci puteam să
merg la spectacole, să trec la pian partiturile, să citesc atât
înainte cât și după spectacol bucurându-mă de lecturi de mare
preț pentru înțelegerea muzicii, a compozitorilor, a vocilor.
CONSTANTIN BUGEANU
În
acea seară, sub bagheta Maestrului CONSTANTIN
BUGEANU,
evoluau importante personalități ale teatrului, nume de răsunet
foarte mult apreciate de public. Dirijor de prestigiu, afirmat atât
în operă cât și în simfonic, profesor universitar la Catedra de
Dirijat a Conservatorului, astăzi Universitatea Națională de
Muzică București, unde a pus bazele învățământului universitar
de dirijat elaborând o programă analitică folosită și în
prezent,
prin
erudiția și bravura sa, Constantin Bugeanu perpetua memoria
maestrului său cu care se perfecționase în tinerețe la Salzburg,
marele dirijor Klemens Kraus, soțul vestitei soprane Viorica
Ursuleac. Maestrul Bugeanu, de la uvertură și până la acordurile
finale, urmărea evoluția orchestrală în relație cu vocile
soliștilor și ale corului.
IULIA BUCIUCEANU
În
rolul titular cânta mezzosoprana IULIA
BUCIUCEANU
care, cu
o experiență artistică îndelungată, reușise să se impună cu
această partitură la București, în unele teatre din țară dar și
în străinătate în cadrul unor turnee de mare succes. Deși la
începutul studiilor avea o voce de soprană, cu timpul, așa cum ea
însăși mărturisea în dialogurile cu Grigore Constantinescu din
cartea sa biografică, trecuse la registrul de mezzosoprană în urma
unei abasări tonale determinate de o intervenție chirurgicală.
Mai
târziu, în urma unor studii complete, am înțeles tipologia
intermediară a vocii de soprană Falcon, situată tonal între
mezzosoprană și soprană. Cu siguranță că Iulia Buciuceanu s-a
aflat în această condiție vocală, altfel nu ar fi putut să se
adapteze atât de ușor în registrul de mezzosoprană pe care l-a
onorat admirabil în numeroase roluri și de mare diversitate
teatrală. În ceea ce privește rolul Carmen, Iulia Buciuceanu a
realizat un rol bazat primordial pe austeritatea unei anumite
tensiuni interioare a personajului său pe care l-a ilustrat cu
măsurată sobrietate și echilibru expresiv în primele două acte.
În următoarele două acte Buciuceanu era în elementul ei iar acest
lucru se remarca în dramatismul tragic al ariei cărților, în
confruntarea cu Micaela, dar mai ales cu Don José în finalul
actului al treilea și, în duetul din sfârșitul actului ultim cu o
actorie progresiv dozată până la fatalitatea deznodământului
final.
CORNEL STAVRU
În
rolul lui Don José îl admiram pe CORNEL
STAVRU,
tenor liric spinto cu generoase accente dramatice și care se afla la
apogeul unei cariere care l-a consacrat protagonist într-un amplu
repertoriu culegând importante succese în țară și în
străinătate. Stavru onora personajul său cu o tehnică vocală
perfectă etalând o sonoritate amplă cu minuțioase modulații de
la pianissimo
la fortissimo
valorificând un timbru de mare consistență și cu multiple nuanțe
de la cele mai întunecate la cele mai luminoase; acutele sale erau
de o strălucitoare explozivitate prin care cu un talent actoricesc
emoționant sublinia momentele evolutive ale personajului său
impresionant.
CORNELIA POP
În
antiteză cu ... Carmen
– femme fatale
... apărea Micaela, logodnica lui Don José din satul său natal,
fata delicată care aduce tânărului militar vești de la mama sa în
actul întâi într-un duet plin de gingășie afectivă iar în
actul al treilea urcă în munți la contrabandiști cu deosebit
curaj pentru a-i aduce logodnicului său trista veste că mama lui
este pe moarte și ar mai dori să-l vadă o dată înainte de
sfârșitul vieții sale. Un rol de mare dificultate chiar dacă
soprana cântă mai puțin dar cântă intens, cu multiple stări
sufletești și implicată în unghiuri dramaturgice care, dacă sunt
bine dozate vocal și teatral, pot oferi interpretei un succes tot
atât de mare precum cel al protagonistei rolului titular. În acea
seară, am ascultat-o pe CORNELIA
POP,
o tânără soprană angajată de câțiva ani la Opera din București
unde a întreprins un parcurs evolutiv de succes într-un amplu
repertoriu de soprană lirică dar și în zona stilistică a
sopranei lirico – spinto. Cornelia Pop a oferit o interpretare
foarte bună.
Deși
mai scurt, rolul Micaela relevă lirism și dramatism, nuanțe
multiple la nivelul unor inflexiuni genial dozate de spiritul
componistic al lui Bizet. Micaela trăiește numeroase stări
sufletești pe care ea le-a exprimat cu o precizie admirabilă atât
în planul muzical cât și în cel teatral interpretativ reunind
sonorități și timbralități; în aria din actul al treilea,
culminau în acut cu un si
bemol 2
și în următoarea modulație cu si
2 natural
încununând cu succes personajul său.
DAN IORDĂCHESCU
Toreadorul
Escamillo se înscrie drept eroul popular foarte iubit și foarte
intens care, într-un interval de timp chiar mai scurt decât în
evoluția Micaelei, are de cântat în actul al doilea aria de mare
popularitate, dialoghează cu Carmen prin nuanțe subtile de
tentativă seductivă, reapare în actul al treilea într-o
confruntare directă cu Don José iar în actul al patrulea intonează
un scurt arioso
în duet cu Carmen în niște costume splendide, apărând după o
evoluție coregrafică și corală spectaculară. Unul dintre cei mai
celebri, mai spectaculari, mai intenși și mai iubiți de public
dintre interpreții rolului se afla în acea seară în distribuție
... minunatul bariton DAN
IORDĂCHESCU
... și el la apogeul unei mari cariere naționale și
internaționale, un artist cult, rafinat, un talent extraordinar și
un simț al pulsului vocal grație unei tehnici impecabile guvernate
de o muzicalitate absolută; iar din această conjuncție rezulta o
interpretare care electriza publicul dar și corul și baletul de pe
scenă; dirijorul și orchestra îl urmăreau cu mare atenție așa
cum îl urmăreau melomanii cei mai cultivați și experimentați. Pe
lângă bucuriile artistice și muzicale, Dan Iordăchescu mi-a
oferit încă din acei ani de liceu, o Prietenie fantastică
influențând semnificativ evoluția mea profesională. Eu, la rândul
meu, la momentul desăvârșirii mele profesionale în Muzicologie,
Fonologie, Estetică muzicală și vocală, l-am bucurat cu analizele
mele în emisiuni de Radio și Televiziune dar și în booklet-ul
unor discuri digitalizate de Electrecord ori în studii publicate în
Blogul meu de Estetică vocală.
Toreadorul
intră triumfal și majestuos așteptat de toată lumea – cor,
balet, orchestră, soliști, public – iar când Escamillo era ...
Dan Iordăchescu ... așteptarea devenea mai plină de emoție și de
entuziasm ... Iar Dan intra falnic, sigur pe el, frumos, strălucitor,
îmbrăcat elegant și cu o impecabilă ținută în momentele
statice și în mișcarea scenică. Era un vulcan de entuziasm
oferind în extaz miracolul transformării dramatice a vocii sale de
bariton liric, dar un lirism care putea fi robust și puternic în
forte
și fortissimo
așa cum se sublima în nuanțe eterice de un pianissimo
incredibil dar cu o impresionantă consistență sonoră și
timbrală. Scena sa din actul al doilea a fost un succes cu niște
aplauze care l-au însoțit atât la intrare cât și la ieșirea din
scenă. În actul al treilea reapare și se confruntă cu Don José
într-o serie de recitative melodice în succesiunea cărora, Dan
Iordăchescu reunea genial cantabilitatea cu declamația în niște
nuanțe profunde și subtile care mă impresionau.
Mă
aflam în rândul întâi în așa numita aripă dreaptă de unde
imediat se putea intra pe scenă și se mergea la cabinele
artiștilor. În acea seară, în acele locuri, stăteam împreună
cu soția lui Dan, distinsa actriță și profesoară, Irina
Bora-Iordăchescu, filolog cu o cultură vastă și care făcea cu
soțul ei un cuplu extraordinar, iar alături de noi celebra
violonistă Silvia Marcovici cu soțul ei de atunci, dr. Țurai, fiul
Profesorului Țurai de la Facultatea de Medicină din Cluj. Silvia și
cu soțul ei emigrau în Israel chiar în acea săptămână și
doriseră să mai vadă un spectacol la Opera Română cu atât mai
mult dacă în distribuție figura prietenul lor Dan Iordăchescu.
Actul
al patrulea începe cu o grandioasă evoluție corală și
coregrafică la finele căreia apar Carmen – Iulia Buciuceanu și
Escamillo – Dan Iordăchescu în aclamațiile generale. Se cânta
în limba română și, înainte de intrarea baritonului – ”De-ți
sunt drag, o, Carmen ... ” – sunt patru sunete pe nota la
pe care trebuia să le emită cornistul din fosă. Se petrecea de
Sfântul Ion, la prânz se sărbătorea în fiecare familie, numele
de Ion fiind foarte răspândit; Dan era sigur că accidentul s-ar fi
datorat faptului că respectivul cornist ar fi avut un prânz mai ...
robust ... în acea zi festivă. În locul acelor patru sunete
intonând la,
s-au auzit niște stranii sunete atonale pe care unii le defineau
chiar ... flatulențiale
... Neglijența respectivului instrumentist față de asigurarea
sonorității adecvate a cormului l-a indignat pe Dan Iordăchescu
care, în loc să atace frazele liniei vocale se oprește și după o
liniște de un sfert de minut circa, se adresează către fosă ...
Maestre,
dă te rog tonul care trebuie!
... Lângă mine, Irina, soția lui Dan, consternată, îmi spune să
merg în culise să văd ce se întâmplă. Acolo regizorul de scenă
Gheorghe Stănescu, râzând, mă ia lângă el foarte aproape de
colțul scenei unde auzeam ceea ce publicul nu putea să audă.
Bugeanu foarte calm dă semnalul să se reia scena de la momentul
întreruperii. În timp ce Dan cânta, Iulia foarte furioasă îl
admonesta printr-o ... imprecație
retrogenitală de natură maternă
... începând cu ... tradiționalul
... Dă-te-n
... după care îi preciza ... Nu
mai îmi trebuie nimic! Ai stricat o scenă romantică!
... Dan continua, în timpul frazelor cântate de Iulia, să
argumenteze gestul lui, după care Iulia a reluat ... imprecația
... pornind de la ... inevitabilul ... Dă-te-n
... Eu după ce am râs cu Stănescu, m-am întors la locul meu, unde
i-am relatat Irinei la ureche, ea la rândul ei Silviei care a
continuat șoptind soțului ei ... și râdeam cu toții încetișor
în timp ce pe scenă, Iulia Buciuceanu și Cornel Stavru interpretau
duetul final al operei.
La
final, publicul a aplaudat cu entuziasm trecând peste incidentul
declanșat de cornistul imprudent și neatent. La cabină, l-am
îmbrățișat pe Dan, evident foarte marcat de acel moment. De
atunci ... acea reprezentație cu momentul cornului revenea în
amintirile mele, diminuându-se incidentul și rămânând doar
amuzamentul declanșat de schimbul de replici pe care publicul nu
le-a auzit ... De-a lungul anilor, episodul a intrat în categoria
întâmplărilor amuzante povestite pe la mese și evocate chiar și
în unele memorii artistice cu anumite variațiuni fanteziste prin
care se poate distorsiona adevărul unei întâmplări... Dar eu, cu
memoria mea, am procedat totdeauna la corectările de rigoare făcând
astfel ca amintirea acelei seri să fie perpetuată fără nici-o
exagerare sau aspecte neadevărate ...
Recent,
sâmbătă
7 ianuarie 2023,
în drum spre Opera Națională București, reflectam grație
memoriei mele că, pentru a doua oară, după 48 de ani, voi asista
la un spectacol de CARMEN
...
în
seara de Sfântul Ion
...
Am urmărit cu multă plăcere reprezentația interpretată de data
asta în limba franceză, suprapunând estetic și emotiv reperelor
de ieri pe cele de astăzi ...
VLAD CONTA
VLAD
CONTA
a oferit o lectură dirijorală desăvârșită în care a îmbinat
aderența la partitură cu integrarea expresivă a relațiilor dintre
partidele orchestrale și a momentelor solistice ale diverselor
instrumente. Sub bagheta sa, orchestra s-a dovedit a fi rând pe rând
în funcție de necesitățile teatrale, un acompaniament plin de
savoare pentru voci și balerini sau un comentariu dramatic al
momentelor teatrale. M-am bucurat să constat că Vlad Conta a
imprimat orchestrei acea elasticitate suplă caracteristică
orchestrațiilor romantismului francez. Dirijorul a urmărit cu mare
atenție dozarea orchestrală în slujba individualității
expresivității vocale a personajelor.
MIHAELA IȘPAN
În
rolul titular, mezzosoprana MIHAELA
IȘPAN
a relevat o participare vocală și interpretativă eficientă în
multe momente ale evoluției sale. Distinsa artistă a Operei
Naționale din București posedă o voce de mezzosoprană lirică
provenind dintr-o entitate intermediară între soprană și
mezzosoprană care se cheamă soprană Falcon, în cazul de față
lirică de agilitate. De la bun început, însuși Bizet a manifestat
incertitudini în privința categoriei vocale de apartenență a
acestui rol pe care, inițial, l-a considerat pentru o soprană așa
cum figurează în prima ediție tipărită a operei. Pe măsură ce
a început să caute o voce adecvată rolului, și-a dat seama că
sopranele dar și mezzosopranele se găseau în dificultate în
anumite momente ale liniei vocale. Georges
Bizet
avea alături pe prietenul său, Edmond
Duvernoiy,
bariton care a interpretat la premiera absolută rolul Morales,
profesor de canto, pianist, expert extraordinar în vocalitate.
Împreună cu Duvernois, Bizet a înțeles complexitatea rolului
care, datorită unei inspirații cu totul neobișnuite, comportă
elemente virtuozistice și estetice de contraltă, mezzosoprană,
soprană Falcon atât în zonele
dramatice și
lirice, de linie și în agilitate. De-a lungul istoriei, l-au
abordat: soprane, mezzosoprane, contralte,
soprane Falcon, lirice, dramatice, de linie și de agilitate.
Intepreta ideală ar fi aceea în a cărei vocalitate ar conflua
toate aceste entități ... Astfel de vocalități complexe s-au
remarcat extrem de puține în istoria universală a teatrului liric
... Poate că degetele de la mâini sunt deja prea multe pentru a le
număra ... Dar fiecare entitate vocală dintre cele enumerate poate
să slujească rolul Carmen foarte bine dacă elaborează propria
interpretare pe baza unui abil dozaj al parametrilor de care dispune
în așa fel în cât, propria specificitate vocală expresivă să
se încadreze în evoluția personajului și să corespundă
mesajului vocal și teatral dorit de compozitor și libretiști.
În
prezentul context de idei și mezzosoprana MIHAELA
IȘPAN
deține toate șansele unei credibile realizări în acest rol ceea
ce a și reușit în multe momente ale spectacolului, mai ales în
acelea când și-a putut permite o anumită independență de a se
detașa de regie și scenografie,
când
reușea să fie seducătoare, combativă, sinceră, amabilă,
furioasă, întrebătoare, melancolică sau curajoasă prin
înfruntarea fără ocol al propriului destin; toate aceste stări
le-a ilustrat cu o anumită discreție, dozând mai mult inflexiunile
vocale de cât pe cele teatrale și dedicându-se mai mult muzicii
decât mișcării scenice unde a fost pusă la grea încercare dar nu
din vina ei. Premiera actualei producții a avut loc la 25 februarie
1999; realizatorii regiei,
Marina
Emandi Tiron
și scenografiei
Cătălin
Ionescu-Arbore,
deși
personalități artistice de talent și prestigiu, au dat curs unei
inspirații mai potrivită pentru cinema decât pentru teatrul liric
unde personajele au nevoie de spațiu amplu pe scenă pentru expresia
limbajului de mișcare și atitudine teatrală; aglomerația de piese
de decor lăsau foarte puțin spațiu pentru un spectacol în care
mișcarea și dansul sunt fundamentale. De asemenea, costumele
uniforme făceau ca să nu se distingă soliștii de coriști ceea ce
penalizau grav relieful teatral al personajelor. Personajele sunt
protagoniști care au nevoie de un cadru adecvat pentru evoluția lor
vocală, muzicală, teatrală, coregrafică. Atunci când Mihaela
Ișpan și-a putut permite o anumită independență artistică față
de regie și de mișcarea scenică impusă, resursele sale vocale și
actoricești au acoperit cu demnitate și încântare standardele
interpretative ale personajului său. Dacă regia obligă artistul să
cânte cu spatele la public sau orientat la dreapta ori la stânga,
sonoritatea vocii nu ajunge integrală în sală. Surpriza cea mare
pentru mine a însemnat duetul final din actul al patrulea în care
rolul necesită o vocalitate de contraltă dramatică în timp de
Mihaela Ișpan este o mezzosoprană lirică; și totuși în această
scenă, artista a relevat eficiență sonoră și expresivitate
interpretativă tocmai pentru că orientarea corpului și amplasarea
în anumite zone ale scenei a favorizat raportul acustic dintre vocea
solistei și sala publicului. În multe momente Mihaela Ișpan a fost
credibilă și prevăd că, dacă în viitor, această artistă va
lucra cu un regizor cunoscător al muzicii și al vocalității, ea
va reuși să găsească cele mai adecvate elaborări ale propriei
vocalități în slujba unei frumoase reușite. Aș sugera ca în
anul 2025, când se va împlini un secol și jumătate de la premiera
absolută a acestei opere, să ne bucurăm de o regie autentică a
unei noi producții care să stimuleze favorabil toate tipologiile
vocale întru bucuria publicului și eterna memorie a compozitorului.
DANIEL MAGDAL
Tenorul
DANIEL
MAGDAL
a repurtat un imens succes într-un rol interpretat mai rar deoarece
activitatea sa, plenar solicitată cuprinde... douăsprezece roluri
de tenor lirico – spinto cu generoase disponibilități dramatice
... în care figurează efectiv unicul interpret. Datorită Domniei
sale, în repertoriul teatrului se pot menține aceste titluri spre
bucuria publicului dar și a colegilor care au astfel prilejul să se
afirme într-un bogat repertoriu. Daniel Magdal a confirmat tehnica
sa impecabilă în conjuncție cu estetismul său de o elegantă și
impresionantă emotivitate, admirabil marcată de acel lamento
care înnobilează frazarea sa extraordinară. Astfel conferă
personajului său Don José întreaga paletă vocală și teatrală
prin care ilustrează momente de gingășie duioasă cu Micaela, de
bărbăție curajoasă în conflictul cu Escamillo, de intransigență
cu Carmen și, pe măsură ce conștientizează sentimentul său
absolut față de ea, dozează lirismul și dramatismul relevând
fatala evoluție a personajului de la iubire până la ura plină de
gelozie prin care devine asasinul iubitei sale. Glasul său
miraculos, reunind tehnică și estetică, impresionează prin
culoarea coloanei centrale admirabil dozate atât în pianissimo,
piano, mezzoforte
și fortissimo
paroxistic. Abundența sonoră și timbrală generos manifestate în
coloana centrală vocală este culminată în acute de un sunet
intens, incisiv și totuși caracterizat de acea seniorală
elasticitate prin care artistul oferă o multitudine de nuanțe
aferente numeroaselor exigențe muzicale și teatrale ale
personajului său.
CĂTĂLIN ȚOROPOC
Rolul
toreadorului Escamillo i-a revenit lui CĂTĂLIN
TOROPOC,
artist dotat cu o interesantă prezență scenică foarte necesară
mai ales unui rol atât de spectaculos. Vocalitatea sa de bariton se
manifestă generos într-o sonoritate al cărui dozaj se confirmă
artistic în majoritatea momentelor din evoluția personajului său.
Își utilizează timbrul consistent și de o frumoasă culoare cu
gust pentru nuanțările expresive muzicale și teatrale.
IRINA IORDĂCHESCU
O
emoție foarte puternică mi-a produs-o faptul că rolul Micaela l-a
abordat fiica marelui bariton de altădată, DAN
IORDĂCHESCU,
soprana IRINA
IORDĂCHESCU,
prim solistă a Operei de foarte mulți ani, aflată la apogeul unei
prestigioase cariere naționale și internaționale, cu o vastă
experiență repertorială în operă, lied, muzică vocal simfonică,
oratoriu, asemenea eminentului său părinte care i-a fost și
Maestru transmițându-i întreaga sa experiență acumulată și
patrimoniul învățăturilor sale.
CONSTANTIN STROESCU
Le primise la rândul lui de la
Maestrul său, ilustru tenor CONSTANTIN
STROESCU
care, la Conservatorul din Paris, a studiat cu profesorul și
artistul EDMOND
DUVERNOY
prietenul lui Bizet,
interpretul rolului Morales la premiera absolută a acestei opere.
EDMOND DUVERNOY
Această
perpetuare generațională m-a emoționat profund. Așa cum am mai
spus, rolul Micaela e un rol complex reunind lirismul cu dramatismul
sub exigența unei actorii de mare forță expresivă. După ce, în
scurta scenă de la începutul primului act, Micaela – Irina a
reușit cu o gingășie delicată și foarte inspirată să se
sustragă soldaților curtenitori ai lui Morales, a revenit în scenă
pentru duetul cu Don José în care a etalat o multitudine de
sonorități adecvat timbralizate pentru stările sufletești:
iubirea față de logodnicul ei, afecțiunea față de mama lui
bolnavă și al cărei mesager este ea, evocarea atmosferei satului
și, mai ales, acele fraze în care tânăra fata reproduce
logodnicului cuvintele mamei sale; Irina Iordăchescu a încălzit
expresia sonoră și timbrală cu un fior lăuntric al ființei sale
moștenit de la celebrul său părinte dar și șlefuit prin
învățăturile însușite de la el și prin sedimentarea propriilor
experiențe artistice. În scena din actul al treilea, când Micaela,
animată de iubire și curaj, urcă în munți, la contrabandiști ca
să întâlnească pe Don José dar și să se confrunte cu Carmen,
soprana Irina Iordăchescu a realizat o creație interpretativă prin
care am încercat una dintre cele mai mari bucurii trăite în viața
mea în privința interpretărilor respectivului rol. Fiecare motiv
al liniei vocale a fost nuanțat sonor și timbral în funcție de
conținutul dramaturgic al frazei literare. Una dintre dificultățile
majore ale minunatei arii constă în succesiunea motivelor și a
celor trei părți într-o continuitate car nu dă răgazul unei
odihniri pe parcurs; conține o linie vocală care se exprimă mult
în jurul zonei de pasaj și are parte de salturi la
sib2
dar
și la si2
natural emise cu o tehnică impecabilă și conferind o profundă
semnificație expresivă cuvintelor. Dintre multitudinea nuanțărilor
diferențiate, aș sublinia-o pe aceea de la motivul ... elle
est dangereuse ... elle est belle
... într-un pianissimo
poco ritenuto
cu un crescendo
urmat imediat de decrescendo
în perfectă aderență la prescripțiile de pe partitură ale
compozitorului. Admirabile diferențieri în cele două motive cu
repetitivitatea literară la niveluri tonale diferite.
Noaptea,
după spectacol, am retrăit noian de amintiri și stări emotive,
bucurii muzicale ... de ieri ... și ... de azi ... simțite în sala
Operei Naționale din București ... la ... CARMEN
... peste ani ... de Sfântul Ion, la Opera din București ...
PLAI STRĂBUN Nr. 71
