Pagini de Istorie a Centenarului Operei Naționale București într-un Recital Extraordinar

Vineri, 3 iunie 2022, ora 18,30, în cadrul Stagiunii de Concerte și Recitaluri, Opera Națională București prezintă un Recital Extraordinar intitulat ”Pagini de Istorie” dedicat Centenarului de la Instituționalizare căreia îi este dedicată stagiunea artistică în curs. Conceptul regizoral este semnat de Alexandru Nagy.

Vor participa artiști apreciați și îndrăgiți de public: sopranele Irina Iordăchescu și Mihaela Stanciu, mezzosopranele Oana Andra și Sorana Negrea, tenorul Lucian Corchiș, baritonul Vasile Chișiu și basul Marius Boloș acompaniați de pianistele Monica Gemene și Liana Mareș.

Programul va cuprinde pagini celebre din repertoriul actual dar care au fost interpretate și de-a lungul gloriosului Centenar, arii din operele ”Nunta lui Figaro” de Mozart, ”Bărbierul din Sevilla” de Rossini, ”Don Pasquale” și ”Elixirul dragostei” de Donizetti, ”Nabucco”, ”Rigoletto”, ”Trubadurul”, ”Otello” de Verdi, ”Carmen” de Bizet, ”Samson și Dalila” de Saint-Saëns, ”Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, ”Manon Lescaut” de Puccini.

Actualul Director General al teatrului, dirijorul Daniel Jinga mi-a făcut onoarea de a fi invitat să moderez serata și, în acest sens, voi porni de la momentele artistice prezentate pentru a evoca evenimente și personalități artistice consacrate în cursul Centenarului aniversat, cu proiecțiile unei ample serii fotografice conținând Pagini de Istorie glorioasă ale Operei Naționale București.

În introducerea dedicată fondatorului George Stephanescu, vor putea fi ascultate pentru prima dată în sala teatrului două imprimări ale legendarei soprane românce Hariclea Darclée interpreta multor premiere absolute printre care ”Tosca” de Puccini creată de compozitor pentru vocea ei.

Înainte de această seară de Pagini de Istorie în Recital Extraordinar, aș dori să ofer publicului atât cel ce se va afla în sală cât și melomanilor care consultă acest blog, niște evocări despre fenoemnul cultural și social al operei lirice în țara noastră și, în mod special, la București, din cele mai vechi timpuri.

Originea latină a poporului român a conferit limbii române o bogăție fonetică extrem de luminoasă care a favorizat dezvoltarea muzicalității și a gustului pentru muzica vocală populară și cultă. Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, la București și în alte mari orașe ale țării, au venit foarte multe trupe de operă majoritatea italiene și franceze care au avut un foarte mare succes în fața publicului român cultivat și rafinat datorită seratelor muzicale și literare frecvent organizate în saloanele epocii. Iar odată cu dezvoltarea învățământului muzical, al școlilor și conservatoarelor de muzică, au început să se afirme tineri entuziaști care au manifestat intees față de studiul vocii și au fost atrași de ideea de a studia și a se perfecționa în Franța, Italia, Austria iar orașe precum Paris, Viena, Milano, Roma, au devenit destinații pentru desăvârșirea și perfecționarea în muzica vocală dar și în cea instrumentală. În aceste condiții, s-a creat un ferment social cultural foarte puternic care a favorizat înființarea unui teatru de operă stabil la București – Opera Română – inaugurată la 6 mai 1885 cu LINDA DI CHAMOUNIX de Donizetti.

 

Această extraordinară realizare s-a datorat eforturilor fondatorului GEORGE STEPHANESCU, compozitor, profesor de canto, dirijor, director artistic și manager iscusit. A evoca personalitatea sa înseamnă a sintetiza parcursul social, cultural și artistic care a stat la baza ulteriorului Act al Instituționalizării Operei Române la 8 decembrie 1921.

GEORGE STEPHANESCU (13 decembrie 1843, București – 25 aprilie 1925, București) este o personalitate de cea mai mare importanță pentru cultura română legată de teatrul liric al cărui fondator a fost. Personalitate interdisciplinară – compozitor, dirijor, profesor de canto, organizator al vieții artistice, a fost deschizător al multor drumuri culturale și artistice în istorie.

În activitatea de compozitor s-a remarcat prin: Simfonia în La (1869) prima simfonie românească; Uvertura națională (1882); iar operele compuse au fost: PESTE DUNĂRE (1880), SÂNZIANA ȘI PEPELEA (1880), SCAIUL BĂRBAȚILOR (1885), COMETA (1900), PETRA (1902).

Spiritul componistic al lui George Stephanescu s-a format sub învățăturile lui Eduard Wachmann la Conservatorul din București și ale lui Daniel Auber și Ambroise Thomas la Conservatorul din Paris; profilul său componistic manifestat în aceste câteva creații, este foarte interesant și demn de a fi cunoscut motiv pentru care l-am analizat în studiile mele de Estetică vocală și muzicală publicate și prezentate în activitățile mele profesionale.

Activitatea de dirijor a început-o la Teatrul Național din București dirijând vodeviluri și operete dar urmărind organizarea condițiilor propice pentru inaugurarea unui teatru liric românesc ceea ce a și realizat în 1885 prin prima companie de operă românească, instituționalizată ulterior în 1921.

A fost un profesor de canto care a îndrumat mulți studenți și le-a observat evoluția urmărind constituirea unui adecvat colectiv artistic pentru teatrul de operă; tinerii artiști pe care i-a îndrumat și apoi i-a integrat în prima companie de operă pe care a fondat-o, au devenit rapid mari personalități afirmate în cele mai mari teatre lirice ale Europei precum Scala din Milano, Opera din Paris, și altele, nume precum Elena Teodorini, Hariclea Darclée, Margareta Iamandi, Grigore Gabrielescu, Ion Dimitrescu, Ion Băjenaru și mulți alții.

Legendara soprană  Hariclea Darclée este figura discipolară dominantă a Maestrului său prin activitatea sa extraordinară. Ea este considerată drept cea mai mare artistă a teatrului liric din lume de-a lungul celor trei decenii ale carierei sale internaționale desfășurată între anii 1888 și 1918. 

O privire panoramică și analitică asupra repertoriului său atestă o excepțională vocalitate afirmată în roluri cu cele mai diverse caracteristici stilistice și estetice: de soprană lirică lejeră (Don Pasquale, L'elisir d'amore, Lucrezia Borgia, Linda di Chamounix de Donizetti); soprană lirică (Don Giovanni de Mozart, Guglielmo Tell de Rossini, Maria di Rohan de Donizetti, Manon, Thaïs de Massenet, Hamlet, Mignon de Ambroise Thomas, La Bohème de Puccini, Marschallin în Der Rosenkavalier de Strauss); soprană lirică spinto (Ernani, Simon Bocanegra, Il Trovatore, Un ballo în maschera, Aida, Otello de Verdi, Manon Lescaut de Puccini, I Pagliacci, Zazà de Leoncavallo, Mefistofele de Boito); soprană dramatică (Tannhäuser, Lohengrin, Die Meistersinger von Nürnberg de Wagner, Cavalleria rusticana de Mascagni); soprană Falcon (rolul Valentine din Les Huguenots de Meyerbeer); mezzosoprană (rolul titular din Carmen de Bizet); contralto (rolul Vania din Ivan Susanin de Glinka).

Urmărite cu mare atenție sunt și analizele statistice pe care le-am efectuat asupra repertoriului său: 58 de roluri din 56 de opere compuse de 31 de compozitori, dintre care 12 de tradiție și 19 cărora le-a interpretat operele în premiere absolute; din acele 56 de opere interpretate, 32 sunt de tradiție, 12 au fost interpretate în premieră absolută și 16 în premiere de mare răsunet.

Printre operele interpretate în premieră absolută și compuse pentru vocea ei, de mare importanță artistică și istorică sunt: Tosca de Puccini (14 ianuarie 1900, Roma, Teatro Costanzi), aria Vissi d'arte fiind compusă la sugestia sa, La Wally de Catalani (20 ianuarie 1892, Teatro alla Scala) și Iris de Mascagni (22 ianuarie 1898, Roma, Teatro Costanzi); alte premiere mondiale: Condor de Carlos Gomes (1891, Teatrul alla Scala), I Rantzau (1892, Roma, Teatro Costanzi) de Pietro Mascagni, Cristoforo Colombo de Alberto Franchetti (1892, Genova), Il Voto de Pietro Vallini (1894, Roma, Teatro Costanzi), Hero e Leandro de Luigi Mancinelli (1897, Madrid), Amy Robsard de Isidore De Lara (1897, Opera din Montecarlo), Enoch Arden de Alexis Catargi (1904, Teatrul Național din București), Eidelberga mia de Ubaldo Pacchierotti (1909, Buenos Aires, Teatro Colon), Aurora de Ettore Panizza (1909, Buenos Aires, Teatro Colon).

La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleei Darclée, în 1995, în orașul său natal, marea noastră artistă, soprana Mariana Nicolesco, a fondat Festivalul și Concursul Internațional de Canto ce poartă numele legendarei predecesoare, manifestări așezate sub Înaltul Patronaj UNESCO, la care au participat până în prezent aproape 3000 de tinere talente din 50 de țări și 5 continente. Dintre laureații Marelui Premiu s-au afirmat pe scena Operei Naționale București tineri artiști precum Oana Andra, Ana Camelia Ștefănescu, George Petean, Iulia Merca, Mihaela Maxim, Aurelia Florian, Edith Borsos, Adrian Dumitru, Ioan Hotea, Florentina Soare. În cadrul sesiunilor Master Classes oferite de Mariana Nicolesco între edițiile Festivalului și Concursului au fost omagiați cu Diploma de Onoare și Medalia de Aur Darclée următoarele personalități artistice din trecutul Operei Naționale București: Nicolae Herlea, Valentina Crețoiu, David Ohanesian, Iulia Buciuceanu, Octavian Naghiu, Ioana Nicola, Cornel Stavru, Maria Slătinaru-Nistor, Eugenia Moldoveanu, Magdalena Cononovici, Corneliu Fânățeanu, Lucia Stănescu, Vasile Moldoveanu. În cadrul sesiunii Master Class din 29 iulie – 4 august 2013 a fost inaugurată la Brăila Casa Memorială Petre Ștefănescu-Goangă unde am ținut o conferință despre viața și cariera ilustrului artist în prezența autorităților și a tinerilor artiști participanți.

George Stephanescu a fost un organizator al vieții artistice care, datorită culturii sale enciclopedice în materie de repertoriu și al spiritului său pedagogic elevat, a instruit pe tinerii săi discipoli în însușirea operelor adecvate asigurând repertoriul teatrului liric proaspăt înființat; a adus în țară partiturile operelor pe care le ascultase la Paris în vremea studenției sale și ulterior cu prilejul voiajurilor întreprinse; a montat opere de mare anvergură și dificultate interpretativă pregătind personal artiștii. 

Chiar inaugurarea de la 6 mai 1885 s-a făcut cu LINDA DI CHAMOUNIX de Donizetti urmată de alte titluri precum MASCOTA de Audran, FRA DIAVOLO de Auber, ROMEO ȘI JULIETA de Gounod, ZÂNA ALBĂ de Boildieu, MIGNON de Ambroise Thomas, HUGHENOȚII de Meyerbeer, MARIA DI ROHAN de Donizetti, WILHELM TELL de Rossini, ZAZA de Leoncavallo.

La data de 20 februarie 1898 se reprezintă prima operă românească NINÌ de Constantin Dimtrescu urmată, la 1 noiembrie 1900, de PETRU RAREȘ de Eduard Caudella și, la 17 decembrie 1905, urmată de URGISITUL de Ionel Brătianu; ca să menționez doar primele trei titluri urmate apoi de o foarte lungă serie de titluri românești care au continuat până în zilele noastre. George Stephanescu nu a organizat reprezentarea nici-uneia dintre operele sale fapt de o înaltă valoare etică și morală; dar ... după ce a lăsat această lume, nici-una din operele sale nu a fost vre-odată reprezentate la Opera Română ... și acest fapt are ... semificația lui ...

Sub conducerea lui GEORGE STEPHANESCU, viața artistică a Opeei Române luase o asemenea amploare în cât cele mai mari personalități artistice ale teatrului liric mondial au venit să cânte pe scena Operei Române din București atât la Teatrul Național de pe Calea Victoriei cât și la Teatrul Liric de la Piața Walter Mărăcineanu, de la intrarea în Grădina Cișmigiu. Astfel publicul român a putut admira măiestria unor artiști precum Adelina Patti, Gemma Bellincioni, Luisa Tetrazzini, Mattia Battistini, Félia Litvinne, Titta Ruffo, Leo Slexak, Felix Weingartner, Feodor Șaliapin, Adele Kern, Aureliano Pertile și încă foarte mulți alții.

 

Amploarea importanței naționale și internaționale a tinerilor artiști români apreciați la cel mai înalt nivel de către marii artiști ai timpului, au creat condiții favorabile demersurilor făcute de către GEORGE STEPHANESCU în fața autorităților obținând instituționalizarea Operei Române din București în anul 1921.

În acel an al inaugurării, pe scena Operei din București se afirmau o pleiadă de artiști valoroși afirmați într-un repertoriu foarte vast; sunt artiștii fondatori cărora, în anii următori, li s-au adăugat noi generații de artiști foarte talentați.

• Soprane: Elena Drăgulinescu-Stinghe, Margareta Metaxa, Elena Ivony, Elena Teodorini, Alexandra Feraru, Enrichetta Rodrigo Athanassiu, Cecilia Nasta-Cerchez, Nectara De Flondor, Feea Pomponiu, Alexandra Lupescu Teișan, Mimi Nestorescu, Viorica Vasilescu, Lucreția Enescu, Maria Cojocoreanu, Alexandra Grozea, Victoria Costescu-Duca, Lucia Bercescu Țurcanu, Valentina Crețoiu, Dora Massini, Emilia Guțianu.

• Mezzosoprane: Elena Dobrescu, Constanța Dobrescu, Tana Nanescu, Elena Basarab, Virginia Miciora, Maria Snejina, Maria Moreanu.

• Tenori: Romulus Vrăbiescu, Vasile Rabega, Emil Marinescu, Mircea Lazăr, Dumitru Mihăilescu Toscani, Constantin Stroescu, Alberto Della Pergola, Arnold Georgewski, Eleachim Algazzi, Nicu Apostolescu, Octav Arbore.

• Baritoni: Dimitrie Popovici Bayreuth, Grigore Teodorescu, Aurel Costescu Duca, Grigore Magiari, Jean Athanasiu, Sigismund Zalewski, Petre Ștefănescu-Goangă, Alexandru Lupescu, Alexandru Alger.

• Bași: George Folescu, George Niculescu-Bassu, Rudolf Steiner, Constantin Teodorian, Georgescu Oprișan, Nicolae Păun.

• Dirijorii George Georgescu, Ionel Perlea, Umberto Pessione, Ion Nona Ottescu, Egizio Massini asigurau pregătirea muzicală impecabilă a ansamblului.

• Regizori precum Constantin Pavel, Sigismund Zaleski (baritonul care a continuat activitatea artistică devenind un mare regizor), Adalbert Markowski (de la Opera de Stat din Viena), îndrumau sub aspect teatral și intepretativ soliștii și corul.

Datorită forțelor artistice care deveneau din ce în ce mai puternice și mai numeroase, repertoriul s-a amplificat cuprinzând titluri din toate școlile italiană, franceză, germană, engleză, rusă dar și din școala românească de compoziție operistică; tinerii compozitori erau stimulați și inspirați de artiștii teatrului din toate generațiile de la veterani la tinerii debutanți.

Inaugurarea Operei Române din București instituționalizată a avut loc la 8 decembrie 1921 cu LOHENGRIN de Wagner sub bagheta marelui George Enescu și în regia lui Adalbert Markowski, într-o versiune românească a libretului realizată de poetul Șt. O. Iosif; din distribuție făceau parte: Romulus Vrăbiescu (Lohengrin), George Folescu (Henric), Grigore Teodorescu (Telramund), Grigore Magiari (Heraldul), Elena Ivony (Elsa), Elena Roman (Ortrud). După premiera dirijată de Enescu, la conducerea muzicală a producției au mai contribuit dirijorii Egisto Tango, Ion Nona Otescu, Ionel Pelea, Alfred Alessandrescu. 

Mari artiști români afirmați și stabiliți în străinătate veneau în fiecare stagiune ca să ofere publicului român arta lor și experiența artistică acumulată pe marile scene ale lumii, nume precum Florica Cristoforeanu, Viorica Ursuleac împreună cu soțul său Klemens Kraus reputat dirijor, Maria Cebotari și mulți alții repurtând succese legendare și perpetuate de-a lungul deceniilor de memoria melomanilor și cronicarilor.

 

Opera Română din București, fondată în 1885 și instituționalizată în 1921, a trecut printr-o perioadă de mari dificultăți după bombardarea Teatrului Național și a Teatrului Liric în anul 1944, scene pe care își desfășura activitatea constant. Timp de un deceniu și-a desfășurat activitatea la fostul Teatru Regina Maria de pe Cheiul Dâmboviței unde, în ultimii patru ani ai acestui deceniu, a împărțit localul cu Teatrul de Stat de Operetă fondat în anul 1950.

 

Actuala clădire a Operei Române din București a fost construită în anul 1953 pe baza unui proiect elaborat de Arhitect Octav Doicescu, în vederea a două manifestări internaționale de mare anvergură care aveau loc atunci: Al Treilea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) și Al Patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2-4 august). Este o clădire foarte frumoasă, amplă, bine structurată, amplasată în mijlocul unui parc mare și frumos; are o capacitate de 952 de locuri; în sala de spectacol se află un enorm candelabru cu o sută de brațe de cristal aurit.

După încheierea celor două manifestări internaționale, în luna septembrie, la începutul stagiunii 1953/1954 Teatrul de Stat de Operă și Balet își începea activitatea în noul sediu pe care avea să-l inaugureze la începutul lunii ianuarie cu producția operei DAMA DE PICĂ de Ceaikovsky. Duminică 3 ianuarie 1954 a avut loc avanpremiera iar sâmbătă 9 ianuarie 1954 prima reprezentaţie inaugurală la care au luat parte oficialităţile de la cel mai înalt nivel. Au cântat: Garbis Zobian (Gherman), Petre Ştefănescu-Goangă (Tomski, Zlatogor), Şerban Tassian (Eleţki), Maria Snejina (Contesa), Ioana Nicola (Liza), Zenaida Pally (Polina, Milovzor), Cornelia Gavrilescu (Prilepa), Irina Atanasiu (Guvernanta), Ianula Papadopol (Maşa), George Mircea (Cecalinski), Viorel Ban (Surin), Nicolae Deculescu (Ceapliţki), Nicolae Păun (Narumov), Valentin Vitcovschi (Majordomul).

Marţi 12 ianuarie 1954 a avut loc premiera pentru public interpretată de: Dinu Bădescu (Gherman), Alexandru Enăceanu (Tomski, Zlatogor), Nicolae Herlea (Eleţki), Maria Snejina (Contesa), Dora Massini (Liza), Elena Cernei (Polina, Milovzor), Cornelia Gavrilescu (Prilepa), Irina Atanasiu (Guvernanta), Renée Cornea (Maşa), Dimitrie Scurtu (Cecalinski), Jean Bănescu (Surin), Nicolae Deculescu (Ceapliţki), Nicolae Păun (Narumov), Valentin Vitcovschi (Majordomul).

După această importantă inaugurare cu mare succes de public și de presă, până la finele primei stagiuni a teatrului în noul sediu, au avut loc următoarele premiere – reluări: baletul COPPELIA de Delibes (10 ianuarie – reluare), RUSALKA de Dargomîjski (14 ianuarie – reluare), TRAVIATA de Verdi (19 ianuarie – reluare), RIGOLETTO de Verdi (27 februarie – premieră), GIANNI SCHICCHI de Puccini (1 martie – premieră în România), baletul MACUL ROȘU de Glier (29 aprilie – reluare), MADAMA BUTTERFLY de Puccini (28 mai – reluare). Treptat, în stagiunile următoare, repertoriul de operă și balet s-a extins iar garniturile de artiști s-au consolidat treptat pe măsură ce veteranilor și se alăturau tinerii artiști angajați.

În următoarea perioadă de timp, 1953 – 1974, repertoriul Operei a inclus următorii compozitori cu respectivele opere: Beethoven FIDELIO, Gluck ORFEU, Mozart NUNTA LUI FIGARO, RĂPIREA DIN SERAI, COSI' FAN TUTTE, DON JUAN, FLAUTUL FERMECAT, Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA, Donizetti LUCIA DI LAMMERMOOR, DON PASQUALE, Verdi TRAVIATA, RIGOLETTO, AIDA, TRUBADURUL, OTELLO, FALSTAFF, BAL MASCAT, DON CARLOS, Wagner MAEȘTRII CÂNTĂREȚI DIN NÜRNBERG, LOHENGRIN, TANNHÄUSER, OLANEZUL ZBURĂTOR, Puccini MADAME BUTTERFLY, GIANNI SCHICCHI, BOEMA, TOSCA, TURANDOT, Bizet CARMEN, Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA, Leoncavallo PAGLIACCI, Ceaikovski DAMA DE PICĂ, EVGHENI ONEGHIN, Dargomîjski RUSALKA, Mussorgski BORIS GODUNOV, Borodin CNEAZUL IGOR, Prokofiev LOGODNĂ LA MÂNĂSTIRE, Offenbach POVESTIRILE LUI HOFFMANN, Delibes LAKMÉ, Gounod FAUST, Massenet MANON, Strauss CAVALERUL ROZELOR, Debussy PELLEAS ET MELISANDE, Smetana MIREASA VÂNDUTĂ, Britten ALBERT HERRING, Strauss LILIACUL.

Din creația românească s-au reprezentat: George Enescu OEDIPE, Paul Constantinescu O NOAPTE FURTUNOASĂ, Gheorghe Dumitrescu ION VODĂ CEL CUMPLIT, FATA CU GAROAFE, RĂSCOALA, DECEBAL, Sabin Drăgoi NĂPASTA, Cornel Trăilescu MOTANUL ÎNCĂLȚAT, BĂLCESCU, Doru Popovici PROMETEU, Corneliu Cezar GALILEO GALILEI, Pascal Bentoiu AMORUL DOCTOR, HAMLET, Mansi Barberis APUS DE SOARE, Emil Lerescu ECATERINA TEODOROIU, Nicolae Buicliu DOAMNA CHIAJNA.

De asemenea, în repertoriul teatrului figurau și balete precum COPPELIA de Delibes, MACUL ROȘU de Glier, CĂLĂREȚUL DE ARAMĂ de Glier, FÂNTÂNA DIN BACCISARAI de Asafiev, HAIDUCCI de Hilda Jerea, CĂLIN de Alfred Mendelsohn, LACUL LEBEDELOR, SPĂRĂGĂTORUL DE NUCI, FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ de Ceaikovski, LA PIAȚĂ de Mihail Jora, TRICORNUL de De Falla, CONCERTUL ÎN FA de Gershwin, PRICULICIUL de Zeno Vancea, ROMEO ȘI JULIETTA de Prokofiev, GISELLE de Adam și încă multe altele completau repertoriul teatrului în respectiva perioadă.

Opera Română dispunea de forțe artistice extraordinare, personalități de cultură și prestigiu cărora li s-au adăugat noi elemente valoroase de-alungul primelor decenii:

• regizori: Jean Rânzescu, George Teodorescu, Panait Victor Cottescu, Eugen Gorpșeanu, Hero Lupescu;

• dirijori: Egizio Massini, Jean Bobescu, Alfred Alessandrescu, Mircea Popa, Constantin Silvestri, Constantin Bugeanu, Emanoil Elenescu, Mihai Brediceanu, Sergiu Comissiona, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Mircea Popa, Anatol Chisadji, Paul Popescu, Lucian Anca, Carol Litvin, Cristian Brâncuși, Răzvan Cernat;

• maeștri de cor: Iosif Rosensteck, Gheorghe Kulibin, Stelian Olariu;

• soprane: Dora Massini, Ana Tălmăceanu Dinescu, Valentina Crețoiu, Cornelia Gavrilescu, Arax Savagian, Ioana Nicola, Arta Florescu, Elena Popa, Tea Rămurescu, Judit Lazarovici, Renée Cornester (Cornea), Lella Cincu, Maria Crișan, Iolanda Mărculescu, Magda Ianculescu, Maria Voloșescu, Elisabeta Neculce Carțiș, Teodora Lucaciu, Maria Șindilaru, Elena Dima Toroiman, Zoe Dragotescu, Matilda Onofrei, Marina Krilovici, Maria Slătinaru-Nistor, Eugenia Moldoveanu, Elena Simionescu, Silvia Voinea, Lucia Becar, Elvira Cârje, Cornelia Angelescu, Marina Mirea, Magdalena Cononovici, Cornelia Pop, Lucia Țibuleac, Sanda Șandru, Monica Teodorescu;

• mezzosoprane: Maria Snejina, Virginia Miciora, Maria Moreanu, Venera Rogozea, Irina Atanasiu, Nella Dimitriu, Zenaida Pally, Elena Cernei, Iulia Buciuceanu, Maria Săndulescu, Vera Rudeanu, Michaela Botez, Dorothea Palade, Mihaela Mărăcineanu, Viorica Cortez, Iulia Marpozan, Rodica Mitrică, Veronica Gârbu, Mihaela Agachi, Ruxandra Vlad;

• tenori: Dinu Bădescu, Ionel Tudoran, Mihail Știrbey, George Corbeni, Garbis Zobian, Ion Puican, Pantelimon Frunză, Rudi Ledeanu, George Mircea, Nicolae Șerbănescu, Vasile Diaconescu, Gheorghe Iliescu, Valentin Teodorian, Cornel Stavru, Constantin Iliescu, Ion Stoian, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Corneliu Fânățeanu, Ion Piso, Ludovic Spiess, Vasile Moldoveanu, Antonius Nicolescu, Marcel Angelescu, Florin Farcaș, Florin Diaconescu, Anatol Covali, Constantin Ene, Florin Georgescu, Ionel Voineag;

• baritoni: Petre Ștefănescu Goangă, Șerban Tassian, Alexandru Enăceanu, Dinu Cățuleanu, Mihail Arnăutu, Barbu Dumitrescu, Alexandru Bădulescu, Alexandru Vârgolici, Octav Enigărescu, Ladislau Konya, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Ștefan Petrescu, Vasile Martinoiu, Nicolae Urziceanu, Eduard Tumageanian (Tumagian), Lucian Marinescu, Nicolae Constantinescu, Emil Iurașcu, Nicolae Urdăreanu;

• bași: George Niculescu Bassu, Nicolae Secăreanu, Mircea Buciu, Nicolae Teofănescu, George Ștefănescu, Silviu Gurău, Nicolae Păun, Jean Bănescu, Nicolae Rafael, Viorel Ban, Valentin Loghin, Nicolae Florei, Ioan Hvorov, Constantin Gabor, Constantin Dumitru, Gheorghe Crăsnaru;

• primi balerini: Irinel Liciu, Ileana Iliescu, Elena Dacian, Sanda Orleanu-Jar, Simona Ștefănescu, Alexa Mezincescu, Cristina Hamel, Marta Herțeg, Rina Constantini, Cora Benador, Magdalena Popa, Gabriel Popescu, Gelu Barbu, Gelu Matei, Stere Popescu, Dumitru Bivolaru, Adrian Caracaș, Amatto Checiulescu, Petre Ciortea, Ion Tugearu;

• maeștri corepetitori: Radu Karp, Aglaia Toscani, Lisette Georgescu, Dorina Popovici, Denise Rudeanu, Andrei Pancova, Geo Hallemberg, Elsa Chioreanu, Alice Parascovici, Andrei Kovacs, Jeny Schönbaum, Letiția Flavian;

• maeștri de scenografie și costume: Vally și Theodor Kiriakoff Suruceanu, Ion Ipser, Ion Clapan, Roland Laub, Paula Brâncoveanu, Ofelia Tutoveanu, Cella Voinescu, Ion Mavrodin, Edith Gross, Elisabeta Benedek, Lidia Iovănescu, Toni Gheorghiu;

• maeștri de coregrafie: Anton Romanovski, Oleg Danovski, Tilde Urseanu, Stere Popescu, Vasile Marcu, Gelu Matei.

Directorii Teatrului de Stat de Operă și Balet – Opera Română așa cum i s-a spus totdeauna de către artiști și public – au fost personalități muzicale, artistice și de cultură care au contribuit la evoluția teatrului prin prestigiul experiențelor personale. În primele două decenii – 1954-1974 – acești directori au fost: dirijorul Constantin Silvestri (1953-1955), regizorul Panait Victor Cottescu (1955-1957), dirijorul Constantin Bugeanu (1957-1959), dirijorul Mihai Brediceanu (1959-1966), dirijorul și profesorul Marin Constantin (1966-1969), baritonul și profesorul Octav Enigărescu (1969-1972), scriitorul publicist Mircea Horia Simionescu (1972-1975).

Primul deceniu la noul sediu a fost un deceniu de consolidarea repertoriului și de completarea colectivului cu tineri artiști care au avut prilejul să se dezvolte și să se integreze în carieră alături de modelele veteranilor, personalități care activau în Opera Română încă din perioada interbelică. Deja după acest prim deceniu, Opera Română devenise un teatru de repertoriu foarte puternic iar în deceniul următor, acest repertoriu s-a dublat și au fost angajați noi artiști pe măsură ce se pensionau veteranii.

În cel de al doilea deceniu, 1964-1974, a urmat o perioadă mai relaxată în ceea ce privește disponibilitatea regimului de a colabora cu străinătatea și a consimți turnee individuale și colective ale teatrului chiar în țările capitaliste. În acest sens, dirijori și artiști de valoare atât din țările comuniste cât și din cele capitaliste au început să fie invitați la Opera Română din București. Un prilej foarte bun l-a constituit organizarea Festivalului George Enescu și a Concursului Internațional de Canto, Pian și Vioară, cu începere din toamna anului 1958 când, în cadrul acestei prime ediții, s-a prezentat premiera în limba română cu capodopera OEDIPE de Enescu. Primele șase ediții ale Festivalului – 1958, 1961, 1964, 1967, 1970, 1973 – au fost foarte bogate în evenimente artistice și spectacole extraordinare pe scena Operei Române din București; iar invitarea unor mari artiști străini a continuat și în intervalele de timp de la o edițe la alta a Festivalului Enescu.

În acest context artistic, s-a produs și afirmarea primilor artiști români pe scenele lumii, artiști ce fuseseră remarcați inițial în edițiile Festivalului Enescu.

Prima soprană româncă afirmată la Scala din Milano a fost ELENA TEODORINI urmată de HARICLEA DARCLÉE și mai târziu de FLORICA CRISTOFOREANU, VIORICA URSULEAC, MARIA CEBOTARI, LUCIA BERCESCU-ȚURCANU și VIRGINIA ZEANI. La Scala dar și la Metropolitan s-au afirmat FELIA LITVINNE și LYDIA LIPKOVSKA. În a doua jumătate a secolului al XX-lea se vor afirma în mari teatre sopranele ILEANA COTRUBAȘ, EUGENIA MOLDOVEANU, MARIA SLĂTINARU-NISTOR, MAGDALENA CONONOVICI, ELENA SIMIONESCU, MARINA KRILOVICI, SILVIA VOINEA.

ELENA CERNEI este prima mezzosoprană româncă afirmată pe cele mai mari scene de operă ale lumii precum Teatrul Alla Scala din Milano, New York Metropolitan Opera, Opéra de Paris, Wiener Staatsoper (TRUBADURUL de Verdi), Gran Teatro del Liceu di Barcelona. Din generația următoare de mezzosoprane s-au afirmat VIORICA CORTEZ, IULIA MARPOZAN, CLEOPATRA CIURKA, RUXANDRA DONOSE.

Primii tenori români afirmați în marile teatre ale lumii au fost ENRICO TAMBERLICK, GRIGORE GABRIELESCU, ION DIMITRESCU, ROMULUS VRĂBIESCU, DIMITRIE ONOFREI, PETRE MUNTEANU iar în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea LUDOVIC SPIESS, OCTAVIAN NAGHIU, ION BUZEA, VASILE MOLDOVEANU.

NICOLAE HERLEA este primul bariton român afirmat în cele mai mari teatre de operă. În următorii ani, noi personalități artistice române se vor afirma în cele mai mari teatre din Europa, America și Asia: DAN IORDĂCHESCU, OCTAV ENIGĂRESCU, DAVID OHANESIAN, VASILE MARTINOIU.

La câțiva ani ed la inaugurarea noului sediu al Operei Române din București, au început o serie de mari turnee internaționale în care teatrul s-a deplasat cu întreg colectivul de soliști, ansamblul coral și coregrafic, orchestră și decoruri prezentând de fiecare dată câteva producții ale repertoriului permanent cu un foarte mare succes de public și de presă; aceste turnee au avut loc la Moscova (1960), Paris (1963), Bulgaria (1965), Atena (1966 și 1970), Wiesbaden (1970), Stuttgart (1970), Liège (1970), Berlin (1975), Stockholm (1976), Lausanne (1981), Moscova (1984)

Acestea sunt doar câteva aspecte istorice ale primei jumătăți din Centenarul aniversat al Operei Naționale București și a căror evocare va fi stimulată de ariile interpretate de cei șapte soliști în seara zilei de vineri 3 iunie 2022, la ora 18.30 în sala mare a teatrului.

 

 

VASILE CĂTANĂ ... excelența vocalității verdiene autentice ...

 

VASILE CĂTANĂ (Suceag, Cluj, 30 mai 1932 – Cluj, 6 ianuarie 1989) a rămas în istoria culturii naționale o personalitate artistică de frunte a Operei Române din Cluj unde a fost prim solist vreme de un sfert de veac dar și o vocalitate eminamente verdiană la loc de cinste în Patrimoniul Artistic Românesc.

După absolvirea Facultății de Științe Naturale, s-a dedicat studiilor de canto de operă, mai întâi cu marele bariton Gogu Simionescu și apoi, în timpul studenției, la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, cu soprana Lucia Stănescu.

Încă de la debutul său absolut, în anul 1962, în rolul Germont din LA TRAVIATA de Verdi s-a impus cu un răsunător succes ca o autentică vocalitate verdiană.

Este deosebit de semnificativ și onorant pentru tânărul bariton Vasile Cătană, aflat la începutul carierei, faptul că a fost distribuit în cele două spectacole extraordinare ale sopranei Virginia Zeani la revenirea în țară după aproape două decenii de carieră internațională.

 

Primul spectacol a fost LA BOHÈME de Puccini la 17 septembrie 1965 sub bagheta dirijorului Anatol Chisadji și în care alături de Virginia Zeani evoluau Stella Simonetti în rolul Musetta împreună cu Teodor Anastasiu, Ion Iercoșan, Vasile Cătană, Ion Trifa, George Busuioc. 

 

Al doilea spectacol a avut loc pe 19 septembrie 1965 cu LA TRAVIATA de Verdi dirijat de Petre Sbârcea și în care Virginia Zeani era flancată de Alexandru Racolța și Vasile Cătană; împreună cu marea artistă venise soțul său basul Nicola Rossi-Lemeni care a fost protagonistul a două spectacole extraordinare cu IL BARBIERE DI SIVIGLIA de Rossini și FAUST de Gounod după care oaspeții au plecat să cânte la Opera Română din București.

După aceea, în continuarea activității sale, baritonul Vasile Cătană a interpretat următoarele roluri verdiene: Don Carlo din ERNANI la premiera din 1966, Renato din UN BALLO IN MASCHERA la premiera din 1968, Rodrigo din DON CARLO la premiera din 1970, Ford din FALSTAFF la premiera din 1983 și alte roluri verdiene precum Contele de Luna din IL TROVATORE, Amonasro din AIDA și rolul titular din RIGOLETTO acesta din urmă devenindu-i emblematic și consacrându-l pe scenele din țară (Cluj, București, Timișoara) cât și în străinătate în turnee personale (Austria, Germania, Cehoslovacia, Bulgaria, Uniunea Sovietică de atunci) sau în turneele Operei din Cluj întreprinse în Italia în perioada 1970 – 1975 apărând în numeroase spectacole cu operele RIGOLETTO, DON CARLO, LA TRAVIATA de Verdi și LA BOHEME de Puccini, repurtând triumfale succese și bucurându-se de aprecierile entuziaste ale criticilor italieni.

Virtuozismul excelent al vocalității sale verdiene, i-a consimțit abordarea altor zone stilistice repertoriale interpretând roluri cărora le-a conferit un estetism de nobilă eleganță; a interpretat cu mare succes din creația pucciniană LA BOHEME (Marcello), IL TABARRO (Michele), MADAMA BUTTERFLY (Sharpless), TOSCA (Scarpia) și, de asemenea, L'ELISIR D'AMORE (Belcore) și LUCIA DI LAMMERMOOR (Enrico Ashton) de Donizetti, FAUST (Valentin) de Gounod, PAGLIACCI (Silvio) de Leoncavallo, TANNHÄUSER (Wolfram) de Wagner, LE NOZZE DI FIGARO (Il Conte) de Mozart, ROMULUS (rolul titular) de Salvatore Allegra la premiera din 1971.

Artistul a abordat și creația românească de operă, titluri precum REGINA DUNĂREANĂ de M. Andreescu-Skeletti (premiera în 1967) sau HORIA (rolul titular) de Bretan la premiera din 1973 fiind și protagonistul unei înregistrări discografice ale Casei de Discuri Electrecord.

Este semnificativ și onorant pentru memoria marelui artist Vasile Cătană faptul că, la reprezentația cu LUCIA DI LAMMERMOOR de Donizetti din 13 februarie 1971 de la Opera Română din București a cărei protagonistă era, marea soprană franceză Mady Mesplé l-a avut ca partener. Cu prilejul acelui spectacol, baritonii de la Opera din București care interpretau rolul Enrico Ashton erau în unele turnee contractate cu timp înainte. Directorul Operei din București, baritonul Octav Enigărescu, care începuse cariera la Cluj, a solicitat Operei din Cluj a cărei directoare era marea artistă Lucia Stănescu, un artist demn de a cânta alături de vedeta franceză oaspete și, ținând cont de această ocazie cu totul specială, decizia a fost luată pentru baritonul VASILE CĂTANĂ considerat la acea epocă cea mai reprezentativă figură a categoriei sale vocale de la opera clujeană. Și într-adevăr, publicul, artiștii și Mady Mesplé au fost foarte plăcut impresionați de interpretarea baritonului clujean a cărui vocalitate verdiană a amplificat farmecul belcanto-ului robust donizettian în care se anticipează viitorul romantism verdian. Este o datorie de onoare să ofer aceste date pe acest profil mai ales în această evocare a artistului Vasile Cătană.

Artist foarte muzical și actor de mare talent, cu o prezență scenică impunătoare, a interpretat și roluri de operetă în LILIACUL (Falke) și VOIEVODUL ȚIGANILOR (Homonay) de Johann Strauss. Artistul a mai cultivat un vast repertoriu de creații de lied românesc și străin și muzică de cameră în numeroase recitaluri.

L-am cunoscut personal cu prilejul repetatelor sale apariții la Opera din București unde a interpretat RIGOLETTO, DON CARLO, UN BALLO IN MASCHERA de Verdi și LUCIA DI LAMMERMOOR de Donizetti. Am admirat de la primul moment o sonoritate grandioasă caracterizată printr-o coloană de largă amploare și foarte consistent timbrată; linia impecabilă a frazării deosebit de sensibilă oferea o multitudine de nuanțe sonore și timbrale integrate cu gust și marcate de impresionante accente expresive, ilustrând un profil ideal de vocalitate verdiană. Iar sub acest aspect, acest mare artist a obținut un mare merit impunându-se în mod deosebit în Renato și Rigoletto care reprezintă două dintr cele mai dificile și complexe roluri de operă, o adevărată mândrie pentru un autentic bariton verdian. La unele dintre aceste reprezentații mă aflam împreună cu marele artist Nicolae Herlea care admira cu entuziasm vocalitatea de bariton verdian al colegului său clujean despre care vorbea la superlativ atât la București cât și la Cluj cu prilejul spectacolelor interpretate acolo de-a lungul anilor.

La vremea respectivă, imprimările radiofonice se realizau în limba română și doar uneori, în anumite circumstanțe, se efectuau înregistrări în limbile originale. Ceea ce este uimitor în interpretările baritonului VASILE CĂTANĂ în limba română este faptul că măiestria sa conferea eleganța fonetică în conjugare cu muzicalitatea frazării cu o noblețe grație căreia spiritul verdian era onorat chiar și într-o altă limbă de cât italiana. Când era invitat la spectacolele Operei Române din București, se cânta uneori în limba română și în alte ocazii în limba originală; VASILE CĂTANĂ era emoționant și impresionant în limba română așa cum reușea în limba italiană.

La Opera din Cluj a colaborat cu toți mari artiști având foarte des ca parteneră chiar pe soția, soprana EMILIA CĂTANĂ, una dintre cele mai valoroase personalități artistice ale teatrului din acea perioadă, soprană extrem de apreciată, atât pentru frumusețea calităților sale vocale, cât și pentru interpretarea cu sensibilitate și profesionalism a celor mai importante roluri din repertoriul operistic (italian și francez), de operetă și a numeroaselor lucrări vocal-simfonice abordate.

Timp de peste două decenii, Emilia Cătană a activat ca prim-solistă a Operei Naționale Române Cluj-Napoca, pe scena căreia a debutat la data de 13 marie 1968, în rolul Mimì din LA BOHÈME G. Puccini, urmat de succese foarte mari în urma interpretării unor roluri titulare sau principale precum Cio-Cio-San din MADAMA BUTTERFLY și rolul titular din TOSCA de Puccini, Fenena din NABUCCO, Amelia din UN BALLO IN MASCHERA, Leonora din IL TROVATORE, Elisabeta din DON CARLO, rolul titular din AIDA, Desdemona din OTELLO, Alice Ford din FALSTAFF de Verdi, Margareta din FAUST de Gounod, Nedda din PAGLIACCI de Leoncavallo, Donna Elvira din DON GIOVANNI de Mozart, Rosalinda din LILIACUL și Saffi din VOIEVODUL ȚIGANILOR de Strauss, Prințesa din VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI de Zeller) sau Bertha Gorgon di capodopera românească LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT de Gherase Dendrino.

Repertoriul extins al sopranei Emilia Cătană i-a prilejuit colaborări cu importante instituții lirice și filarmonice din țară precum Operele naționale din București, Timișoara sau cu numeroase filarmonici din țară. În foartfe multe spectacole și concerte, soții Emilia și Vasile Cătană apăreau împreună bucurându-se reciproc de succesele unor memorabile serate.

După stabilirea în Statele Unite ale Americii în urma plecării prea timpurie a soțului său de pe această lume, începând cu anul 1995 și până în prezent, soprana Emilia Cătană activează ca profesoară de canto axată în permenență pe înțelegerea, aprofundarea și perfecționarea abilităților vocale vocale pregătind tineri artiști de toate categoriile vocale și pentru întreg repertoriul universal oferindu-le vasta experiență acumulată în cariera sa.

Arta acestor doi mari artiști români este astăzi perpetuată de fiul lor, baritonul SEBASTIAN CĂTANĂ, stabilit în USA și care desfășoară o glorioasă carieră artistică impunându-se în mod deosebit în repertoriul verdian pe toate scenele de prestigiu din Italia dar și în America de Nord, Sud, Europa, Asia, Noua Zeelandă.

Marele artist VASILE CĂTANĂ a avut o existență umană și artistică foarte intensă a cărei parabolă s-a împlinit în doar ... 56 de ani ... dar continuă să fie admirabil perpetuat de iubita lui soție în domeniul didactic și de fiul său, excelent bariton dramatic verdian aflat la apogeul unei prestigioase cariere internaționale. Iar eu, în arhivele memoriei mele dedicate vocilor și vocalităților, la loc de cinste se află personalitatea lui VASILE CĂTANĂ ... excelența vocalității verdiene autentice ...

ELENA SIMIONESCU ... in memoriam ...

 

Opera Națională din București, artiștii generației actuale și veteranii, melomanii care au cunoscut-o din spectacolele sale dar și tineri care o admirau doar în înregistrările de radio, televiziune și discografice, au fost zguduiți de vestea dispariției fulgerătoare a marii artiste care a fost și va rămâne soprana ELENA SIMIONESCU, personalitate de prestigiu a școlii românești de canto. În urmă cu doar o lună, sărbătorise aniversarea a 85 de ani de viață într-o formă foarte echilibrată, mereu surâzând și încântând pe cei din anturajul său prin forța mentală lucidă, profundă, dinamică, perfect organizată, fără a se abată vre-odată de la schema unui riguros program de viață pe care l-a avut în timpul carierei și l-a menținut perfect după retragerea de pe scenă. Iar dacă restricțiile recentei perioade de pandemie i-au condiționat ieșirile și contactul direct cu lumea, a menținut echilibrul grație activității sale zilnice la laptop gustând bucuriile tehnologice avansate și comunicând cu colegii de generație, cu tinerii artiști și cu melomanii din toate colțurile lumii care îi scriau admirând seriile fotografice pe care le publica, aniversările și comemorările marilor artiști, evocarea evenimentelor din trecut la care participase și, nu în ultimul rând.

Rozalia Simionescu (1911-1993) și Gheorghe Simionescu (1907-1981) 

 

Cultul impresionant față de de părinții săi, Rozica și Gheorghe Simionescu, evocați prin fotografii numeroase și texte emoționante. Vorbeam destul des la telefon cu ea și mă bucuram să-i aud timbrul vocii și spiritul interlocutorial nealterate, cu aceiași energie pe care i-o simțeam în carieră, la finalul reprezentațiilor sale.

 

În urmă cu câțiva ani, când am dorit să public un studiu despre viața și cariera sa însoțit și de un interviu, am ales un subtitlu care caracteriza perfect profilul său uman și profesional ... ELENA SIMIONESCU ... echilibrul perfect între rigoare și pasiune articol pe care îl readuceam periodic înatenția publicului cu prilejul diferitelor aniversări spre bucuria ei plină de entuziasm

https://poenmuzicologie.blogspot.com/2014/10/elena-simionescu-echilibrul-perfect.html

De ziua ei, recent, răspunzând urărilor mele, cu o voce a cărei emoție mă impresionează acum, mi-a răspuns că ar dori să trăiască atâta vreme cât va fi în perfectă luciditate și autonomie fizică. Iar Dumnezeu a răsplătit-o pentru Credința sa și i-a decis chemarea la momentul stabilit foarte rapid și ușor ... poate în somn, poate în fotoliu citind sau ascultând muzică ... nu vom știi nici-odată ... și nici nu trebuie ... deoarece ea era o personalitate de mare discreție pe care o impunea cu o sensibilă eleganță.

ELENA SIMIONESCU s-a născut la 23 aprilie 1937 și a fost una dintre marile personalități artistice ale Operei Române din București din cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea. Absolventă a Conservatorului de Muzică din Bucureşti la Clasa de Canto a marii artiste şi profesoare Arta Florescu, şi-a început cariera la Teatrul Liric din Constanţa în anul 1963 activând pe această şcenă timp de patru stagiuni de-a lungul cărora a fost protagonista unor importante premiere.

Elena Simionescu a fost prim solistă a Operei Române din Bucureşti unde a colaborat cu marii artiști ai teatrului din acea vreme, personalități precum Elena Cernei, Zenaida Pally, Iulia Buciuceanu, Cornel Stavru, Valentin Teodorian, Ion Stoian, Ludovic Spiess, Octavian Naghiu, Nicolae Herlea, David Ohansian, Dan Iordăchescu, Octav Enigărescu, Emil Iurașcu, Nicolae Florei, Constantin Gabor, Valentin Loghin și mulți alții sub bagheta marilor dirijori Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Paul Popescu și în regia valoroșilor regizori Jean Rânzescu, Hero Lupescu și alții.

Timp de douăzeci de stagiuni a interpretat douăzeci şi unu de roluri de mare diversitate stilistică şi teatrală în următoarea ordine cronologică a debuturilor: Gilda din „Rigoletto” de Verdi (11 octombrie 1968), Rosina din „Bărbierul din Sevilla” de Rossini (13 octombrie 1968), Constanţa din „Răpirea din Serai” de Mozart (23 noiembrie 1968), Adela din „Liliacul” de Strauss (1 decembrie 1968), rolul titular din „Motanul încălţat” de Trăilescu (29 decembrie 1968), Norina din „Don Pasquale” de Donizetti (23 mai 1969), Violetta Valery din „Traviata” de Verdi” (21 februarie 1970), Despina din „Cosi’ fan tutte” de Mozart (15 ianuarie 1971 – reluarea producţiei în regim de premieră), Pamina din „Flautul fermecat” de Mozart (9 iunie 1972 – premieră), Luxiţa din „Bălcescu” de Trăilescu (18 noiembrie 1974), Antonia din „Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach (17 ianuarie 1975), Margareta din „Faust” de Gounod (17 aprilie 1977), Iulia din „Dragoste şi jertfă” de Trăilescu (21 august 1977 – premieră), Mimi’ din „Boema” de Puccini (19 noiembrie 1977), Nedda din „Paiaţe” de Leoncavallo (4 martie 1978), Hanna din „Conacul cu stafii” de Moniuzsko (18 ianuarie 1979 – regia producţiei a fost asigurată de marea soprană poloneză Maria Foltyn), Cio Cio San din „Madame Butterfly” de Puccini (4 septembrie 1980), Ileana din „Horia” de Bretan (21 septembrie 1980), Tatiana din „Evgheni Oneghin” de Ceaikovsky (1 aprilie 1981), Beatrice din „Vedere de pe pod” de Rossellini (5 februarie 1982 – premieră – spectacol scos din repertoriu după două reprezentaţii din motive administrative şi economice legate de drepturile de autor), Ziţa din „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu (23 iunie 1985). Am dorit ilustrarea repertoriului în ordinea cronologică a debuturilor pentru a releva gradul intensităţii de activitate al acestei mari artiste. Soprana Elena Simionescu s-a afirmat şi în importante teatre din Franţa, Belgia, Austria, Germania, Cipru, Rusia (fosta Unione Sovietică), Jugoslavia, Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria. Atât în ţară cât şi în străinătate, a colaborat cu dirijorii Siegfried Köhler, Peter Paul Fuchs, Mladen Basic, Zelyko Straka, Redendor Romero, Kazimierz Pustelak şi a avut parteneri pe Albert Voli, Giuseppe Todaro, Manlio Rocchi, Eric Tappy, Zvonimir Krnetic, Pekin Kirgiz, Jules Bastin, Sergej Kopčak. Pentru meritele deosebite ale carierei sale artistice, Elena Simionescu a fost distinsă cu „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer acordat de Preşedintele României în anul 2004 şi a fost onorată cu Diplome de Excelenţă conferite de către Opera Naţoinală din Bucureşti în 2004, 2006, 2011. Numele său figurează în apariţii enciclopedice prestigioase precum „Who’s who in the Opera” (1976 New York, 1984 Cambridge) şi „Who’s who in the Music” (1987, 1996 Cambridge).

Acum sufletul său s-a înălțat spre Armonia Universală iar personalitatea sa de mare valoare umană și artistică va rămâne la loc de cinste în Patrimoniul Vocal Românesc.

Prof. Dr. STEPHAN POEN

din partea Operei Naționale București