2022/12/30

... Ebben ne andrò lontana ...

MARIANA NICOLESCO - în rolul titular din BEATRICE DI TENDA de Bellini
 
Plecarea neașteptată de pe această lume a marii soprane MARIANA NICOLESCO (28 noiembrie 1948, Găujani, Giurgiu - 14 octombrie 2022, București) va rămâne evenimentul trist dominant al anului 2022 ... 

Viața și Existența sunt un Mister pe care îl trăim uneori conștient, îl înțelegem dar nu ni-l putem explica și de aceea nici nu-l putem cunoaște cu adevărat ...

Misterul Existențial al Vieții ... devine ... Destinul ... pe care încercăm să ni-l facem cât se poate de comod și de frumos prin munca noastră și prin raporturile și relațiile noastre umane.

Am fost și continui să rămân legat printr-o frumoasă și trainică prietenie de marea artistă Mariana Nicolesco pe care am admirat-o încă dinainte de a o cunoaște personal pe ... Mariana ... Anumite Legături de Suflet și Spirit sunt marcate de Veșnicia prin care Conștiința noastră ne stimulează sub semnul Eternității Universale ...

În panorma teatrului liric, Mariana Nicolesco a ocupat și va continua să ocupe un loc aparte prin fascinanta unicitate în care virtuozismul și estetismul realizau o perfectă simbioză în slujba unui grandios mesaj de artă. Virtuozismul vocal impecabil se conjuga cu o fidelă aderență filologică la partitura respectată în cele mai mici detalii ale scriiturii muzicale.

Încă de la primul impact cu interpretările sale extraordinare, am remarcat o consistenţă sonoră şi timbrală aureolată de perfecţiunea instrumentală a unei voci care se exprima cu o inepuizabilă uşurinţă. De aceea, concentrarea stilistică și teatrală conduceau la realizarea unor personaje de mare forță caracterială și intensitate temperamentală.

Prima ocazie în care am descoperit personalitatea sopranei Mariana Nicolesco a fost în primăvara anului 1975, cu prilejul unui interviu al său acordat postului Radio Europa Liberă; eram elev în ultimul an de liceu, deja pasionat de muzică și de voci și urmăream emisiunile de informații de la Europa Liberă în mare taină împreună cu părinții, în acei ani ai epocii comuniste. M-a frapat spiritul interlocutorial foarte puternic, comunicarea expansivă plină de entuziasm și aureolată de un râs intens. Vocea vorbită ilustra soliditatea impostației în cânt exprimându-se într-un registru de piept amplu și bogat rezonat. Mordentul articulator al pronunției confereau discursului său fluiditatea unei dicțiuni perfecte. De atunci am urmărit-o în revistele străine care pătrundeau în România și ascultam relatările artiștilor români care o întâlneau în teatrele lirice ale lumii.

MARIANA NICOLESCO - Regina Climene din opera FETONTE de Jommelli
 

Cu prilejul primei mele intrări la Scala din Milano, sâmbătă 30 ianuarie 1988, am avut prilejul de a o asculta și urmări pe scenă într-unul dintre cele mai grele roluri de soprană: Regina Climene din opera FETONTE de Niccolò Jommelli; este unul dintre cele mai grele roluri de soprană de agilitate dramatică din întreg repertoriul universal. Eram la această premieră împreună cu soția mea, Elena Cernei, iar cu noi se mai aflau Renata Tebaldi și Gianandrea Gavazzeni. Mariana a realizat în acea seară o magistrală creație interpretativă care s-a bucurat de un triumfal succes în prezența Reginei Beatrix a Olandei aflată în loja oficială.

Atât în teatru cât și în înregistrările pe care le-am ascultat și analizat, am fost încântat de ... Ofranda Artistică Vocală Virtuozistică și Estetică ... dăruită majestuos și entuziast.

Am cunoscut-o personal în 2003, în urma unei emisiuni radiofonice din cadrul ciclului Sub Soarele Italiei realizat de mine împreună cu Mihaela Soare pentru Radio România Cultural. Aveam să public atunci și în România rezultatele cercetărilor mele în arhivele teatrelor italiene în urmă cărora descoperisem că Hariclea Darclée și Mariana Nicolesco erau sopranele cu cele mai multe premiere absolute din întreaga istorie a Teatrului Scala din Milano.

Personalitatea sa m-a fascinat și m-a stimulat în a-i aprofunda ... Misterul ... Uman și Artistic ... în aproape două decenii de minunată prietenie și intensă colaborare în cadrul Manifestărilor Darclée – Festivalul și Concursul Internațional de Canto și Sesiunile de Master Classes

În anul 2004 am fost invitat la Sesiunea de Master Class de la Brăila pentru prima conferință iar din anul 2005, am participat ca membru al juriului internațional la 6 ediții ale festivalului și concursului dintr-un total de 11 câte s-au desfășurat în arcul de timp al unui sfert de veac; am luat parte de asemenea la 11 sesiuni de master classes dintr-un total de 15; în fiecare an am fost prezent și pe scenă în calitate de conferențiar ținând 18 conferințe în care am abordat multiple teme și am omagiat arta multor artiști și compozitori; la loc de cinste se afla mereu personalitatea artistică și intepretările sopranei Mariana Nicolesco

 

Tematica și conținutul conferințelor au avut trei zone:

  • viața, cariera și personalitatea sopranei Hariclea Darclée: analiza și formularea virtuozistică și estetică a profilului vocal, analiza repertoriului de o impresionantă vastitate, evocarea numărului foarte mare de premiere absolute și locale, marile personalități cu care a colaborat și evocarea unor impresii culese de la cei ce au cunoscut-o personal;

  • arta cântului sopranei Mariana Nicolesco: evocarea parcursului carierei și a repertoriului interpretat, analize ale Virtuozismului și de Estetică vocală foarte bine venite mai ales în cadrul sesiunilor de master classes; tinerii participanți au avut prilejul de a aprofunda măiestria Marianei Nicolesco asimilând mult mai ușor și eficient toate indicațiile și observațiile primite în cadrul lungilor ședințe de lucru; unicitatea fenomenului vocal virtuozistic și estetic al Marianei Nicolesco în cadrul unor aprofundări analitice ale ariilor ale căror interpretări proiectate proveneau din filmele concertelor sale; analize la nivel de fraze sau de note în contextul unicității măiestriei sale vocale și în urma unor analize de estetică vocală comparată fără precedent în cariera sa deoarece erau principii și metodologii originale elaborate de mine în cadrul domeniului de Fonologie analitică și Estetică vocală;

  • mari personalități artistice ale istoriei muzicii și operei lirice: compozitorii Händel, Haydn, Gluck, Jommelli, Mozart, Liszt, Rossini, Donizetti, Bellini, Meyerbeer, Verdi, Wagner, Puccini, Mahler, Cilea; artiștii Nicolae Herlea care a fost mulți ani Perședintele de Onoare al Juriului Internațional, Petre Ștefănescu-Goangă la inaugurarea casei memoriale și muzeului din Brăila, Yehudi Menuhin, Elizabeth Schwarzkopf.

Toate aceste date statistice și tematice atestă vastitatea culturală și doctrinară în materie de istorie a teatrului liric, tehnică și estetică vocală oferită prin cele 18 conferințe cu proiectarea filmelor conținând interpretări de referință din cadrul unor evenimente artistice extraordinare.

Fiecare dintre Evenimentele Darclée avea un adevărat ritual de pregătire cu câteva luni înainte de desfășurare.

Începeam o serie de consultări telefonice periodice în care se configura structura generală a desfășurării în funcție de evenimente aniversare, comemorative, dedicate unor compozitori, artiști, evenimente importante din istoria universală a operei; conținuturile erau foarte bine alese și perfect integrate în desfășurare.

Se elaborau albumele anuale ale evenimentelor; textele formulate cu pasiune și rigoare academică erau însoțite de o ilustrație fotografică foarte bine aleasă și de cea mai bună calitate ca prezentare grafică.

Repetițiile artistice și tehnice, ședințele de master, audierea concurenților se desfășurau cu o maximă atenție asupra detaliilor în toate aspectele și se analizau soluții imediate pentru anumite recalibrări ale desfășurărilor.

La aceste Evenimente Darclée așezate sub Înaltul Patronaj UNESCO, au participat aproape 3000 de tinere talente din 50 de țări și 5 continente. Un număr foarte mare de Laureați al Concursului, români și străini, au devenit schimbul generațional de artiști în teatrele din România și din lume culminând cu Teatrul alla Scala din Milano și Metropolitan Opera din New York.

Acum, toate aceste aspecte devin o lecție magistrală ce trebuie perpetuată cu dragoste, cu recunoștință și cu devotamentul care ne-au fost revelate și insuflate, onorând memoria marii artiste care este Mariana Nicolesco și care, prin Gloria Cântului, de la Universalitate, a trecut în Veșnicie.

MARIANA NICOLESCO ... prin GLORIA CÂNTULUI de la UNIVERSALITATE în VEȘNICIE 

Pentru obținerea acestor rezultate, oficia cu devotament un pefecționism și o dăruire pe care le-am înțeles și care m-au făcut să aprofundez ... Misterul Uman și Artistic al Fenomenului care era ... Mariana ... Dăruirea și perfecționismul reprezentau o garanție a reușitei sub semnul calității și prestigiului la cel mai înalt nivel. 

... vineri 29 iulie 2022 ... 

Pandemia cu restricțiile sale au impus amânarea multor evenimente artistice atât în vara anului 2020 cât și în 2021. Aveam să revenim la Brăila în vara anului 2022 în cadrul unei Sesiuni Jubiliare de Master Class în care Festivalul și Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée erau sărbătorite pentru împlinirea unui sfert de veac de la fondarea lor de către marea artistă Mariana Nicolesco. Această sărbătorire fusese inițial programată pentru vara anului 2020 când ar fi avut loc o ediție jubiliară a Festivalului și Concursului Internațional. 

... vineri 29 iulie 2022 ... 

Pentru această Sesiune Jubiliară, Mariana a dorit ca, înaintea proiectării unui film evocator al Evenimentelor Darclée la un sfert de veac, să comentez în conferința mea trei interpretări ale sale ale căror filme erau, ca de obicei proiectate pe marele ecran de pe scenă. 

Mariana mi-a comunicat la telefon, cu o voce emoționată, că alesese cele trei arii și stabilise ordinea lor în care aveau să fie oferite publicului; mi-a solicitat ca textul conferinței mele să fie orientat spre evocarea acestor douăzeci și cinci de ani și spre evenimentele artistice ale legendarei Hariclea Darclée legate de aceste trei arii. Erau arii pe care publicul le mai ascultase în cadrul conferințelor mele de-a lungul anilor iar eu le-am evocat onorând pe Hariclea Darclée dar am aprofundat analitic și bravura minunatei Mariana Nicolesco. De data aceasta trinomul acestor arii se încadra inițial într-un context festiv, sărbătoresc, omagial ... 

... vineri 29 iulie 2022 ...  

Dar astăzi, când meditez la toate cele întâmplate, specificul emotiv dramaturgic și ordinea în care s-a dorit prezentarea și aprofundarea lor ... asumă ... o emoționantă conotație ... exclusiv interpretativă a momentului actual ... deoarece Mariana nu mi-a explicat nimic legat de criteriul acestor alegeri, ariile fiind de mare anvergură și popularitate și care se bucuraseră de succes în repetate rânduri în cadrul Evenimentelor Darclée ...

... TOSCA de Puccini ... Vissi d'arte ... momentul culminant al operei în care eroina, deznădăjduită, după un bilanț al muncii sale de artistă, al generozității sale de om credincios, în fața unui inevitabil obstacol al vieții exclamă ... Perché me ne rimuneri così ?! ...

... LA TRAVIATA de Verdi ... Addio del passato ... un moment sfâșietor al unei eroine aproape de sfârșitul suferințelor sale prin însuși finalul parabolei sale existențiale ...

... LA WALLY de Catalani ... Ebben ne andrò lontana ... moment vocal, muzical și artistic a cărei sublimitate atinge chiar momentul culminant al operei în care eroina titulară interpretează o arie cu un farmec cu totul aparte față de celelalte arii ale repertoriului universal. Wally este conștientă că va pleca departe și fără întoarcere intonând niște fraze ale căror modulații tonale și inflexiuni poetice sunt cutremurător de sfâșietoare ...


Ebben? Ne andrò lontana come va l'eco della pia campana,

là fra la neve bianca, là fra le nubi d'or,

laddove la speranza è rimpianto, è dolor ...


Ei bine? Voi pleca departe cum se duce ecoul sfântului clopot,

acolo în zăpada albă, acolo între norii de aur,

acolo unde speranța este regret, este durere ...


Aceste fraze sunt practic ... ultimele care au răsunat la Brăila cu Mariana pe scenă, la câțiva metri de locul unde țineam conferințele ... Trinomul acestor arii se încheia cu acest monolog al plecării departe și fără întoarcere ...

Nu vom ști nici-odată ce a gândit și simțit marea artistă la momentul acestor alegeri din repertoriu ... la doar patru luni înainte de ... plecarea definitivă ...

Vom rămâne doar cu accentul final ...


Ebben? Ne andrò lontana ...

laddove la speranza è rimpianto, è dolor ... 

 


 






2022/12/17

FESTIVALUL ION DACIAN 2022 LA EDIȚIA A CINCEA

În prima parte a stagiunii 2022/2023, în perioada 3 – 6 noiembrie, Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian a organizat cea de a V-a ediție a Festivalului Ion Dacian.

Festivalul a fost conceput în spiritul omagiului adus lui Ion Dacian, cea mai completă și complexă personalitate din istoria universală a genului.

Ion Dacian – vocalist, tenor, violonist, pianist, regizor, libretist, director de teatru, manager organizator de turnee internaționale, profesor universitar la Conservatorul de Muzică din București astăzi UNMB – a fost promotorul și îndrumătorul generației de artiști care au fondat Teatrul de Stat de Operetă din București inaugurându-l la 7 noiembrie 1950 cu opereta ”Vânt de libertate” de Dunaewski.

Ion Dacian a fost o personalitate extraordinară care a devenit un legendar învingător al bătăliilor culturale și artistice într-o epocă marcată de cumplite dificultăți consacrându-se chiar așa cum l-am definit în aprofundările mele interdisciplinare:

https://poenmuzicologie.blogspot.com/2014/11/ion-dacian-cavaler-al-timpului-dominand.html

ION DACIAN ... Cavaler al Timpului dominând Vremurile ...


La această ediție a Festivalului Ion Dacian au fost oferite publicului trei spectacole de musical de mare anvergură și foarte apreciate de public iar în seara finală a avut loc o Gală de Operetă și Musical. Biletele au fost vândute imediat ce au fost anunțate pe site-ul teatrului și mi-a făcut o enormă plăcere să văd în fiecare seară o sală plină, entuziastă în rezonanță cu artiștii de pe scenă.

Am copilărit la Opereta din București și am continuat să urmăresc cu încântare spectacolele revenind constant în sala teatrului chiar dacă treptat începusem să frecventez Opera Română din București și sălile de concerte de la Filarmonică și Radiodifuziune. 

BIANCA IONESCU - BALLO
 

Opereta a rămas pentru mine acel ... Surâs al Muzicii ... încărcat de pasiune și forță expresivă în muzică, declamație, dans, în pagini solistice sau în ansambluri. Iar acum, revenit acasă după zeci de ani de peregrinări profesionale prin lume, merg la spectacole și concerte cu mare plăcere. Mi-a lipsit ... Teatrul de Operetă ... care în Italia nu există de cât sub forma unor companii reduse cu stagiuni foarte scurte și fără posibilități de abordare al marelui repertoriu de operetă și musical. Mi-a fost dor de Operetă. De atmosfera românească a Operetei și mă bucur de entuziasmul și energia creatoare pe care am regăsit-o la Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian sub conducerea Managerului General Bianca Ionescu, marea noastră artistă pe care o cunosc de la debutul său în Operetă în primăvara anului 1982 când era încă studentă la Clasa de Canto a Profesoarei Arta Florescu de la Conservatorul din București. Bianca Ionescu împreună cu o excelentă echipă managerială din care fac parte Cristian Albu, Director General Adjunct și soprana Camelia Mocanu Rădulescu, Director Realizare și Promovare Spectacole, au revitalizat colectivul artistic și repertoriul teatrului realizând producții de mare succes la public în spectacole cu toate locurile vândute. 

Festivalul Ion Dacian la ediția a V-a a fost inaugurat în seara zilei de 3 noiembrie cu KISS ME, KATE, un musical de mare amploare și forță artistică a compozitorului Cole Porter care a fost și autorul versurilor îmbinând genial cuvântul cu sunetul de-alungul unor melodii captivante plutitoare pe armonii extraordinare; libretul realizat de Sam & Bella Spewack s-a bucurat de traducerea și adaptarea textului pe muzică a cuplului Rodica și Cezar Helmis iar regia artistică, scenografia și lighting desing au fost realizate de Cătălin Ionescu-Arbore, personalitate artistică de mare prestigiu, arhitect scenograf cu o îndelungată experiență și actualmente Profesor la Universitatea Națională de Muzică din București. În foarte sinteticul program de sală Cătălin Ionescu-Arbore oferă publicului trei paragrafe concentrate în care definește și analizează într-un mod foarte interesant concepția sa regizorală aplicată acestui musical. Într-o încântătoare atmosferă scenografică și de lumini am perceput vitalitatea autentică a desfășurării admirabil concepută de regizorul producției. Mă abțin să descriu detaliile scenografiei, costumelor și mecanismele teatrale ale regiei deoarece, doresc din toată inima ca publicul să guste în sală atât acest spectacol cât și celelalte două din Festival.

Florin Ganea (Fred Graham/Petrucchio) a creat un personaj de mare forță și convingere artistică; toate scenele muzicale și teatrale au fost magistral interpretate grație vocalității sale de mare amploare atât în forte, mezzoforte sau pianissimo cât și prin inflexiunile timbrale de mare expresivitate. Figura scenică impunătoare a onorat personajul său cu o mobilitate versatilă admirabil integrată în desfășurarea spectacolului. Vocalitatea lui Florin Ganea aparține acelei categorii de baritenor care astăzi este foarte puțin dacă nu chiar deloc abordată în didactică și în criteriologia managerială artistică; este o voce intermediară, cu o țesătură amplasată între cea de bariton și tenor, dar care, în cazul lui este mai apropiată de bariton; aceasta caracteristică asigură o emisie foarte eficientă în registrul înalt și o timbralizare nobilă, consistentă a coloanei centrale vocale atât în cantabilitate cât și în declamație. L-am urmărit cu mare plăcere și bucurie.

Tina Munteanu (Lilli Vanessi/Katarina) mi-a produs extraordinara supriză a unei revelații. O cunosc de la prima apariție a ei cu orchestra în calitate de Laureată e Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée din al cărui juriu am făcut parte timp de aproape două decenii. Vocea ei de soprană lirică pură, de linie, cu sonorități ample admirabil timbrate și cu sensibilitatea unei emoționante călduri interpretative atât în operă cât și în operetă, mi-a oferit în acest rol o bucurie cu totul deosebită și m-a încântat sub toate aspectele; a creat un personaj de mare forță și pătrundere. O notă specială pentru tehnica elaborării impostației în registrul de piept atât în declamație cât și în vocalitate unde a acoperit integral întinderea rolului în acele scene în care se impune un astfel de impostație. Mi-a plăcut extraordinar de mult tot ce am văzut și auzit la ea în interpretarea acestui rol.

Mediana Vlad (Lois Lane/Bianca) o altă artistă pe care o cunosc de la începuturile sale când a luat parte și ea la Concursul Darclée, a creat un personaj frumos, simpatic, emoționant, dinamic, vesel dar și melancolic, cântând, dansând, declamând și trecând printr-o amplă gamă de sentimente și atitudini, totul susținut de vocalitatea ei de soprană lirică lejeră admirabil condusă tehnic și estetic. Avusesem fericitul prilej să o admir și în alte roluri dar consider realizarea acestui rol o creație a ei cu totul deosebită. Am îmbrățișat-o puternic deoarece, dincolo de realizarea artistică, Mediana Vlad a oferit și bucuria triumfală a unei forțe de caracter și credință în planul uman al personalității sale pusă la o încercare în care a triumfat spre bucuria noastră a tuturor.

În alte roluri s-au integrat cu vervă, talent, declamație, dans și perfectă muzicalitate Marius Meragiu (Ralph), Letiția Vlădescu (Hattie), Alois Doboș (Pops), Cristian Caraman (Harrison Howell) Adrian Nour (Paul) excelent în scena E cald în care a cântat și a dansat repurtând un entuziast succes ca și în terțetul Shakespeare cu Orest Pâslaru-Ranghilof (Bărbat 1) și Valentino Tiron (Bărbat 2) amândouă scenele bisate la insistența publicului.


În seara următoare, 4 noiembrie, a avut loc spectacolul cu faimosul musical MY FAIR LADY de Frederick Loewe pe un libret al lui Alan Jay Lerner adaptat după ”Pygmalion” de George Bernard Shaw și filmul lui Gabriel Pascal. Am apreciat foarte mult faptul că a fost menținută versiunea românească a libretului realizată de valoroși textieri și oameni de teatru care au fost Vasile Timuș și Nicușor Constantinescu cu care colaborase Ion Dacian în calitate de regizor dar și magistral interpret al lui Henry Higgins la producția în premieră pentru România de la 8 mai 1968. Conducerea muzicală a acestei fantastice partituri a fost asigurată de către dirijorii Constantin Grigore (dirijorul spectacolului din seara respectivă) și Alexandru Ilie colaborând pentru pregătirea excelentă a corului cu Aurel Muraru Pentru regia acestei noi producții a fost invitat marele actor și regizor Ion Caramitru care a interpretat și rolul Henry Higgins cu foarte puțin timp înainte de a trece în eternitate. Impresionant precepem astăzi cuvintele sale din programul de sală despre viziunea sa regizorală și actoricească asupra acestei capodopere a genului. În deplină fidelitate față de partitură și libret, desfășurarea acțiunii este oferită cu ajutoul unui foarte funcțional disc rotativ care asigură alternanța cadrului scenic de la un tablou la altul într-un decor care pune în valoare personalitatea artiștilor în interpretarea personajelor.

Scenografia și costumele au fost realizate de Viorica Petrovici asistată de Miruna Bălașa. Maestru de lumini a fost Lucian Moga asistat de Cristian Șimon. Coregrafia a fost realizată de către Florin Fieroiu colaborând cu asistenții Monica Ștraț și Raluca Herciu. Regizorul Andrei Munteanu a s-a dovedit un valoros coordonator artistic necesar unui spectacol atât de complex și de dinamic sub toate aspectele sale muzicale și teatrale. Se cuvine elogierea pregătirii muzicale a interpreților asigurată de pianistele Gönul Aptulà, Adina Cocărgeanu și Crinela Barbu.

În spectacolul din acea seară rolul Henry Higgins a fost interpretat de baritonul Ștefan Popov care a conferit credibilitate presonajului său dozând în detaliu o actorie foarte bogată în stări sufletești și a onorat linia vocală a rolului cu un cânt elegant în care a alternat lirismul cu patosul, comedia cu melancolia.

Soprana Mihaela Alexa, o altă tânără artistă pe care o cunosc de la Manifestările Darclée a oferit o foarte interesantă lectură interpretativă rolului Eliza Doolittle. Simpatică, energică, plină de avânt și entuziasm în ipostaza de florăreasă, înduioșătoare, sârguincioasă și impresionantă în stadiul eforturilor transformării personajului, moment cu moment până la eruperea în distincția de autentică ... Doamnă ... momentul culminant subliniat de însuși titlul acestei capodopere ... My Fair Lady ... Fiecare moment muzical a fost interpretat de Mihaela Alexa în spiritul muzical și estetic vocal perfect corelat momentelor teatrale. Tânăra artistă a avut un bine meritat succes de public care m-a bucurat foarte mult.

Marius Mitrofan a interpretat rolul Colonelului Pickeriung cu o elevată distincție încălzită de emoția stimulantă a antrenării personajului său în această interesantă aventură a transformării umane. Personajul său s-a alternat cu o bogată actorie în relația cu prietenul său, Higgins, și raportul cu tânăra Eliza încurajându-i eforturile și stimulându-i evoluția.

Gunoierul Alfred P. Doolittle, tatăl Elizei, în interpretarea lui Florin Ganea a fost o revelație: vocalitatea sa generos dotată de natură și minuțios pregătită rolului atât tehnic cât și estetic, a conferit personajului său credibilitate, simpatie, iar comicitatea a fost debordantă, din plin gustată de public.

Gladiola Nițulescu-Lamatic a oferit în D-na Higgins un personaj încântător, plin de umor, cu nuanțe subtile și dozări teatrale perfect integrate în acele momente ale desfășurării în care personajul său trebuie să fie determinant în rezolvarea anumitor situații.

Tânărul tenor Andrei Pleșca în rolul lui Freddy Eynsford-Hill a încântat publicul cu sensibilitatea și căldura entuziastă conferită îndrăgostitului Freddy nuanțat cu patosul unei actorii exuberante și plină de o multitudine de încărcături expresive și emotive. Iar în aria Pe străduța ta, pagină celebră și de mare popularitate, a entuziasmat prin forța sonorității vocale și paleta expresivă timbrală nuanțând toate stările afective prin care trece personajul său în această scenă. Succesul a fost triumfal și m-am bucurat pentru performanța lui.

Gabriela Popescu (Doamna Pearce), Claudia Deleanu (D-na Eynsford-Hill), Marius Meragiu (Harry), Mihăiță Radu (Jamie), Lorendi Rădulescu (Profesor Karpathy) s-au integrat perfect în contextul teatral oferind fiecare un personaj simpatic, comic, antrenant și prin care au contribuit la succesul spectacolului ca și mulți alții în roluri episodice dar bine individualizate.

Într-un adevărat crescendo al pulsului artistic, în seara de 5 noiembrie a avut loc un alt spectacol de musical căruia Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian i-a oferit prilejul premierei absolute în urmă cu puțin timp. Este vorba despre JACK ÎNTRE DRAGOSTE ȘI NEBUNIE, musical bazat pe povestea lui Jack Spintecătorul pe muzica și libretul lui Diego Mecchi, orchestrația de Gaspare Bertelloni, aranjamentul muzical al lui Matteo Teani și Howl Jordan. Traducerea și adaptarea au fost asigurate de către Cezar Helmis colaborând cu Consultantul lingvistic Dr. Cristina Deutsch. Este un spectacol de mare intensitate dramatică și teatrală aplicate unei partituri de anvergura unei adevărate opere rock care s-a bucurat de conducerea muzicală a dirijorilor Constantin Grigore și Alexandru Ilie (dirjorul spectacolului din ziua respectivă) colaborând cu un cor impecabil pregătit muzical și integrat în dramaturgia spectacolului de către Aurel Muraru. Regia artistică a fost elaborată de Andrei Munteanu, personalitate artistică regizorală de mare talent, cu o experiență formativă și creativă acumulată în urma unor prestigioase parcursuri internaționale și care a colaborat admirabil cu Vladimir Turturică pentru scenografie și Damiano Bisozzi la coregrafie. Se cuvine să menționez pentru contribuția la reușita producției pe Sorina Raluca Micșunescu, asistent regie și Levente Szasz, asistent coregrafie.

Conducerea artistică a teatrului nostru are meritul de a fi stimulat creatorii acestui musical către o realizare extraordinară; inițial, autorii concepuseră o desfășurare muzicală pentru niște voci de muzică ușoară așa cum se obișnuiește în Italia unde nu există o tradiție de musical iar teatrul de operetă se află în declin de câteva zeci de ani. Datorită direcției manageriale și artistice ale teatrului nostru, realizatorii au înțeles că trebuie să onoreze forțele noastre artistice cu o partitură adecvată ceea ce s-a și întâmplat iar evenimentul a avut importanța și măreția artistică a unei autentice opere rock de mare anvergură muzicală, vocală și teatrală care a entuziasmat publicul și s-a încununat de un grandios succes.

Pe scenă evoluează ... douzeci și trei de personaje ... unele mai mari, altele mai mic, dar toate improtante în angrenajul teatral al desfășurării; se mai adaugă foarte bine integrate în acțiune și cu identități teatrale bine de finite o mulțime de alte forțe ale ansamblului coral și de balet. Scenografia foarte frumoasă, sugestivă și perfect aderentă pulsului muzical și teatral, ne este ilustrată cu ingeniozitate practică oferind o bogată alternanță de cadre scenice, cu numeroase unghiuri de lumină și semiîntuneric, creând o atmosferă care ține publicul concentrat și participant emotiv.

Florin Budnaru (Jack/George) în rolul titular crează un personaj foarte interesant și imrpesionant alternând cu măiestrie dievrse planuri existențiale pe care le exprimă cu mare convingere vocală și teatrală. Cu talentul și forța sa umană de convingere a atins toți parametrii partiturii și dramaturgiei rolului său declanșând o profundă emoție din partea publicului față de nefericitul personaj al lui Jack/George.

Gabriela Daha (Mary) este o revelație de actorie și cânt prin a cărui virtuozitate se confirmă valoarea sa de artistă de operă devotată și dedicată operetei și musicalului cu noblețea unei pasiuni artistice formidabile. Momentele sale muzicale au avut niște virtuozități complexe pe care le-a onorat cu abilitatea experienței sale artistice integrându-le cu profundă emoție în trăirile puternice ale personajului său.

Florin Ganea (Wolf) a uimit prin noi dimensiuni vocale și teatrale total diferite față de cele două personaje interpretate în serile precedente. A confirmat diversitatea, fantezia creatoare, calibrarea specifică a expresivităților vocale și a inflexiunilor declamației teatrale ale unui foarte mare artist pe care publicul îl admiră, îl iubește și îl urmărește cu plăcere așa cum mi-a fost dat să constat asistând la impresiile împărtășite în timpul pauzelor.

O altă revelație în rolul Daniel a fost tenorul Andrei Pleșca. Spre deosebire de rolul Freddy din My Fair Lady a cărui vocalitate este de tenor liric, rolul Daniel are un profil teatral a cărui consistentă intensitate umană încredințată unei partituri de amploare și robustitate, necesită o vocalitate de tenor liric spint cu generoase disponibilități în zona dramatică. Andrei Pleșca a repurtat un magistral succes oferind o impresionantă amploare vocală cu anvergura expresivă timbrală și sonoră a unei autentice voci de operă, o personalitate artistică de mare forță și convingere pe care o doresc și o aștept în viitor în partiturile unor personaje precum Sou-Chong, Sandor Barinkay și chiar Marco Polo din producția apropiatei premiere.

Artiști foarte talentați și sugestivi în felul în care au creat personajele lor s-au dovedit a fi Anton Zidaru (Johnny), Miruna Dascălu (Jane), Daniel Găină (Conder), Ioana Băiașiu (Madam).

Ediția Festivalului Ion Dacian 2022 s-a încheiat duminică, 6 noiembrie, cu Opereta Fest – Gala de Operetă și Musical în două părți sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore în colaborare cu dirijorul corului Aurel Muraru în regia lui Andrei Munteanu.


De-a lungul celor două părți ale Galei am urmărit momente, arii, duete din repertoriul operetei clasice și din musical-ul ultimior trei sferturi de veac, iar unele pagini au fost noi pentru public din dorința organizatorilor și a artiștilor de a se lansa noi lucrări cu eventuale perspective de reprezentarea lor în viitor.

Johann Strauss O NOAPTE LA VENEȚIA Uvertură cu participarea balerinilor Camelia Ghiță, Luminița Florescu, Maria Rogojanu, Bianca Flueraș, Ștefan Băloi, Albertino Neagu care au evoluat foarte bine în coregrafia realizată de Monica Strat și Iulian Rădoi a deschis Gala în atmosfera ritmurilor alternante ale unei foarte frumoase și populare uverturi.

Mitch Leigh MAN OF LA MANCHA The impossible dream a oferit lui Anton Zidaru prilejul de a încânta publicul cu un glas frumos, sensibil, a cărei linie elegantă a convins prin unele accente dramatice și de amploare.

Kálmán CONTESA MARITZA lied Manja în interpretarea mezzosopranei Cristina Trandafir a entuziasmat publicul grație sensibilități cu care a relevat încărcătura expresivă a unui timbru vocal foarte consistent și frumos.

Lehar ȚARA SURÂSULUI arie Sou-Chong Dein ist mein ganzes herz este momentul culminant al acestei operetei și pe care tenorul Daniel Madia ni l-a oferit într-o interesantă lectură interpretativă dominată de un lirism foarte sensibil.

În bijuteria muzicală, vocală și teatrală care este duetul Nu-i bai creat de Gherase Dendrino pentru capopera sa LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT am admirat bravura vocală și simpatia teatrală a sopranei Amelia Antoniu și a baritonului Cătălin Petrescu răsplătiți de public cu meritate aplauze.

Johann Strauss LILIACUL arie Orlovsky a fost momentul în care Raluca Ciocă a oferit o interpretare elegantă plină de căldură și noblețe.

Claude-Michel Schönberg LES MISÉRABLES Bring him home o pagină pe care foarte multă lume o asculta pentru prima dată a fost interpretată de Florin Budnaru cu profunzimea unui patos în care vocea și talentul interpretativ s-au integrat într-un învântător echilibru.

Gherase Dendrino în opereta sa LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT a atins în aria lui Ciprian, Sărmane lăutar pribeag un semnificativ punct culminant muzical și teatral pe care tenorul Andrei Pleșca l-a onorat cu o vocalitate impresionantă în care sonoritatea și expresivitatea timbrală au avut parte de numeroase inflexiuni dând relief sufletesc cuvintelor emoționante și marcând finalului tensiunea teatrală cuvenită.

Gérard Presgurvic ROMEO ȘI JULIETTA arie Doica Ochii îi strălucesc a fost un moment deosebit în care soprana Mioara Manea Arvunescu a interpretat cu o profundă sensibilitate un personaj în care lirismul vocal crește expansiv marcat de talentul său de actriță intensă. Mi-a făcut mare plăcere și m-a emoționat prezența acestei mari artiste.

Lehar PAGANINI Suflet de artist duet Bella-Pimpinelli este un moment în care comicitatea și virtuozismul vocal se împletesc de minune iar Rodica Ștefan și Orest Pâslariu-Ranghilof au creat o atmosferă plină de simpatie și de o veselă bucurie a vervei artistice.

Vincenzo Di Chiara, poet și compozitor napoletan, în LA SPAGNOLA Bolerò antrenează publicul cu o melodie carismatică pe care plutesc cuvinte poetice din care Gladiola Nițulescu-Lamatic a făcut să emane căldura interpretativă a unei mari artiste cu o bogată experiență.,

Kálmán în splendida sa operetă PRINȚESA CIRCULUI a compus o arie de mare virtuozitate și anvergură vocală și orchestrală personajului Mister X, Doi ochi ca-n basme, interpretată de Mihai Urzicana cu un patos convingător alternând delicate sublinieri lirice cu robuste accente dramatice spre bucuria entuziastă a publicului.

Din nou Gérard Presgurvic cu lucrarea sa ROMEO ȘI JULIETTA din care un duet cu cor Aimer a fost admirabil intepretat de Mediana Vlad și George Vîrban onorând cu talentul și virtuozismul lor vocal lirisimul romantic emoționant al acestei pagini frumoase de muzică și sentiment.

Lehar ZIGEUNERLIEBE Ceardaș Zorika Hör'ich Cymbalklänge a reprezentat un intens moment temperamental prin care Tina Munteanu a impresionat cu frumusețea timbrală și sonoritatea robustă a vocii sale, nuanțând cu elegant rafinament alternarea momentelor lirice și dramatice ale ariei și culminând în final cu un dans foarte reușit intens aplaudat de public.

Prima parte a Galei s-a încheiat cu un magnific moment al lui Strauss din celebra operetă SÂNGE VIENEZ: valsul Voci de primăvară. Bianca Ionescu-Ballo, frumoasă, elegantă, impunătoare, generoasă în sonorități admirabil timbralizate și marcate de o expresivitate teatrală de înalt rafinament, ne-a demonstrat că ... primăvara ... se află plenar în ființa ei, în glasul ei, în arta ei, în elanul artistic și în bravura cu care conduce teatrul în calitatea sa de manager general.

În pauză, publicul comenta cu bucurie cele ascultate și am gustat din plin această atmosferă sărbătorească datorată evenimentului la care asistam.

Partea a doua a început cu o arie a compozitorului Nacio Herb Brown din THE KISSING BANDIT Love is where you find it interpretată de Patricia Seymour cu sensibilitate și cu acea profunzime fidelă deopotrivă textului cât și liniei vocale. Tot o pagină mai puțin ascultată a compozitorului Loewe din PAINT YOUR WAGON Wand'rin' Star a fost oferită cu eleganță convingătoare de către Marius Mitrofan cu un cor de bărbați Din nou Kálmán cu PRINȚESA CIRCULUI dar cu aria Lidiei Vorbiți de dragoste am ascultat în interpretarea sopranei Mihaela Alexa al cărei virtuozism vocal foarte bine reușit a prilejuit nuanțările interpretative elegante și sensibile ale personajului în această scenă în care a cântat și dansat admirabil.

Din capodopera lui Cole Porter, KISS ME KATE prezentată integral în Festival în seara inaugurală, am avut plăcerea să ascult o nouă lectură interpretativă a duetului Lilli-Fred Wunderbar în care Amelia Antoniu și Cătălin Petrescu s-au impus prin sensibilitatea elegantă a frazării vocale și accentuarea expresivă a momentelor teatrale fiind răsplătiți de un mare succes la public.

Kálmán în opereta sa BAIADERA a realizat prin aria lui Radjami Când aprinde noaptea ... O baiaderă una dintre cele mai dificile și mai populare pagini ale repertoriului universal de operetă. Tenorul George Vîrban a conferit interpretării sale grandoarea sonoră și expresivă a unei adevărate arii de operă cu o frazare de lungă respirație, nuanțări lirice și dramatice adecvate și o perfectă muzicalitate calibrând profilul sonor și timbral al vocalității conform modulațiilor tonale ale liniei muzicale.

Harold Arlen în VRĂJITORUL DIN OZ a realizat în Somewhere, over the rainbow o cantilenă cu nuanțe și salturi pe intervale mari într-un context muzical care solicită estetismul unor nuanțe sonore și timbrale pe care Mediana Vlad le-a onorat cu măiestria ei și le-a înobilat cu o pronunțir impecabilă a limbii engleze.

Kálmán a realizat în capodopera sa CONTESA MARITZA o arie cu cor Cântec vesel când se-avântă în care protagonista are de interpretat poate cea mai dificilă, mai complexă și mai intensă arie de soprană dramatică de agilitate din repertoriul de operetă la paritate cu multe arii din opere. Soprana Doina Scripcaru ne-a oferit cu o nobilă eleganță și o desăvârșită stăpânire virtuozistică a tehnicii prin perfectă stabilitate a emisiei, o interpretare în care limpezimea timbrală a multiplelor nuanțe, sonoritățile de la piano la forte și frazarea sincopată și contratimpată a spiritului metroritmic de ceardaș au pus în evidență poezia și trăirea temperamentală a unuia dintre cele mai spectaculare personaje al repertoriului de operetă. Entuziasmul publicului i-a decretat un bine meritat succes.

Gershwin PORGY AND BESS I Got Plenty o' Nuttin a constituit un interesant moment în care măiestria absolută a baritonului Florin Ganea să ne ofere noi dimensiuni, inflexiuni și nuanțe atât în planul vocal cât și în cel teatral al interpretării total diferite față de ipostazele precedente ale Festivalului în care l-am admirat. Este un mare artist cu multiple confirmări repertoriale la cel mai înalt nivel.

Franz von Suppé în opereta sa intitulată BOCCACCIO a realizat cu geniu componistic un duet Fiammetta-Boccaccio Frumoasă florentină în care cei doi protagoniști, Tina Munteanu și Andrei Pleșca, dialoghează cu grație, eleganță desfășurând o frazare elastică și foarte bine nuanțată alternând cântul de linie cu cel de agilitate în care bogăția expresivă timbrală este generoasă și fascinantă.

Rodgers OKLAHOMA Oh, what a beautiful morning a fost un moment în care Orest Pâslariu-Ranghilof ne-a suprins foarte plăcut datorită faptului că a demonstrat că poate ieși din registrul artistic al comediei și al comicității reușind admirabil să impresioneze într-un lirism robust de linie cu nuanțele și accentele romantice ale unui glas de bariton de mare calitate și valoare.

Loewe MY FAIR LADY aria Eliza Lasă tu, domnu' Higgins este un moment de mare dificultate muzicală, vocală și teatrală în care Rodica Ștefan a reușit să încânte publicul datorită unei voci în care cântul și actoria s-au împletit cu farmec nuanțând perfect fiecare idee și trăire la cel mai înalt nivel.

Timpul celor aproape trei ore inclusiv pauza a trecut efectiv pe nesimțite și, în final, din creația compozitorului Florin Comișel de la acărui naștere s-a împlinit anul acesta un secol, am ascultat în final din opereta LEONARD duetul Florica-Leonard E în zadar să caut fericirea în care Bianca Ionescu-Ballo și George Vîrban au încheiat apoteotic o magnifică seară de Gală de Operetă și Musical – Opereta Fest la finalul celei de a cincea ediții a marii realizări artistice care este Festivalul Ion Dacian 2022.

Cele trei reprezentații de musical ne-au oferit trei diferite ipostaze ale umanismului în desfășurarea destinului. În KISS ME KATE ni se aprofundează sinceritatea de trăire umană și artistică dincolo de ambițiile devenirii în timp ce în MY FAIR LADY înțelegem rolul educării și formării prin care se pot obține nebănuite performanțe profesionale și sociale. Iar JACK ÎNTRE DRAGOSTE ȘI NEBUNIE ne ilustrează mesajul în însuși titlul său emblematic. Viața noastră poate fi amenințată oricând dacă nu atingem perfectul echilibru între extreme astfel ca dragostea să nu devină nebunie pierzând luciditatea iar nebunia să nu vireze într-o dragoste deviată alterată de erori și echivocuri ale căror tensiuni pot duce la crimă. Și toate aceste idei și aprofundări sunt prilejuite de o muzică interesantă, încântătoare, stimulantă al cărui mesaj se datorează vocilor și conștiințelor artistice ale unui colectiv care, prin muncă pasionată, atinge culmile înțelepte ale unui mesaj de profund umanism. Sunt spectacole care merită vizionate, asimilate și trăite din plin în conștiința noastră sub semnul valorilor absolute de la baza umanismului echilibrat.

ELENA CERNEI și arta sa în timp

ELENA CERNEI (1 martie 1924, Bairamcea, Cetatea Albă, România astăzi în Ucraina - 27 noiembrie 2000, București)  este o personalitate ca...