HARICLEA DARCLÉE în istoria teatrului liric universal

Hariclea Darclée (Brăila, 10 iunie 1860 – Bucureşti, 10 ianuarie 1939) a fost cea mai mare personalitate artistică a teatrului liric mondial în perioada dintre 1888 și 1918. Cercetătorii istorici ai fenomenului artistic în opera lirică au recunoscut faptul că, datorită expresivităţii scenice şi temperamentului dramatic excepţional, Hariclea Darclee a revoluţionat stilul interpretativ în opera lirică. Ilustrul studios italian Rodolfo Celletti a definit-o cea mai completă voce a timpului său, moştenitoarea sopranelor dramatice de agilitate din perioada verdiană de început.

Hariclea Darclée a început studiile de canto la Bucureşti cu marele profesor şi compozitor George Stephănescu; a debutat în concert la Brăila, în 1881. Hotărâtă să perfecţioneze tehnica vocală şi să se dedice unei cariere artistice internaţionale de mare prestigiu, pleacă la Paris unde studiază cu marele bariton francez Jean–Baptiste Faure şi cu profesorul Edmond Duvernois, cel ce a introdus realismul în canto; întâlnirea cu Duvernois este foarte importantă pentru artista care avea să promoveze intens în cariera sa verismul italian. Odată, înainte de plecarea în Franţa, George Cavadia, marele compozitor şi artist liric, a întrebat-o pe tânăra Hariclea care ar fi motivele pentru care studiază canto. Răspunsul a fost articulat în patru cuvinte: independenţă, voinţă, progres, creativitate. Aceste patru cuvinte au definit practic cele patru concepte de foarte mare importanţă devenite patru principii fundamentale precum patru puncte cardinale ale unei viitoare personalităţi implicate ulterior în viaţa şi destinul modern al teatrului liric mondial.

HARICLEA DARCLEE cu părinții

Conservând nealterată identitatea sa graţie independenţei, Hariclea Darclée a dezvoltat voinţa a noi dimensiuni existenţiale, analitice şi exprsive atingând perfecţionismul progresului înobilat de extazul profund prin care valenţele creative devin facultăţi creatoare dezvoltând expresivitatea estetică vocală la acel nivel de gravă importanţă prin care interpretarea artistică devine un eveniment istoric. Datorită acestui fapt, Hariclea Darclée a oferit creaţiei originale în opera lirică o contribuţie fără precedent şi fără termen de comparaţie în istoria universală a teatrului liric. Deci, fata cu idei atât de clare încă de la început, a demonstrat o deosebită coerenţă în extraordinara sa carieră desfăşurată efectiv sub semnul independenţei, voinţei, progresului şi creativităţii.

HARICLEA DARCLEE și fiul său, compozitorul ION HARTULARY DARCLEE

După progresele manifestate în urma aprofundatelor studii de tehnica vocală şi ale însuşirii unui anumit repertoriu, tânăra soprană este remarcată în timpul unei audiţii la Grand Opéra de Paris de către compozitorul Charles Gounod care rămâne entuziast de vocea sa, de talentul şi de portamentul scenic. Dar mai ales vocea îi dădea o neobişnuită senzaţie a unui cânt atât de energic în cât, deşi foarte feminin, manifesta ceva viril în eroismul din atitudini şi din virtuozitatea cu caracter foarte hotărât. Acest eroism al cântului său manifestat chiar şi în nuanţe de pianissimo, îl face pe Gounod să se gândească la Jeanne D’Arc; şi, prin intermediul mecansimului fonetic al unei armonii imitative – Hariclée-D’Arc-Darclée – Charles Gounod îi elaborează numele artistic adoptat imediat de artistă: Hariclea Darclée. 

  CHARLES GOUNOD (dedicație autografată pentru Hariclea Darclée)

Foarte interesantă este identitatea acestei mari personalităţi. La naşterea sa, tatăl Ion Haricli, foarte trist că nu i s-a născut băiatul pe care şi-l dorea ca să-i poarte mai departe numele, a decis să boteze fetiţa cu un nume derivat din numele de familie pe care îl va pierde ulterior prin căsători; deci a decis să o boteze ... Hariclia ... devenită apoi Hariclea sau chiar Hariclée ori Ericlea. La evenimentul pe care îl putem considera ... naşterea sa artistică, un părinte spiritual, de data aceasta, în persoana lui Charles Gounod, îi conferă un nou „botez” definindu-i identitatea pentru eternitate ... Hariclea Darclée ...

Trebuie să mărturisesc că am înţeles senzaţia lui Gounod la auzul excepţionalei voci ale marii noastre artiste, după mulţi ani, atunci când, pregătind o emisiune interviu pentru Radiodifuziunea Română realizată împreună cu redactorul Mihaela Soare, l-am întrebat pe marele meu prieten, tenorul Giuseppe Di Stefano, ce anume l-a frapat la Maria Callas când a auzit-o alături de el prima dată pe scenă; mi-a răspuns exploziv: cântul foarte viril al unei femei fascinante care manifestă în voce o energie şi o vigoare bărbătească deşi exprimă cu gust un mesaj feminin. Atunci mi-am dat seama ce senzaţie trebuia să fi avut Gounod ascultând vocea sopranei noastre.

Hariclea Darclée a avut debutul absolut la Opera Mare din Paris în rolul Margaretei din opera „Faust” de Gounod în 1888; succesul de public şi de presă a fost grandios; întreg Parisul vorbea despre noua stea a teatrului liric care apăruse iar ofertele de noi contracte au început să apară rapid atât pentru teatre franceze cât şi străine demarând efectiv cariera sa internaţională. În anul următor, 1889, tot la Opera Mare din Paris, o înlocuieşte pe marea soprană Adelina Patti în rolul Julietei din opera „Romeo et Juliette” de Gounod repurtând acelaşi triumfal succes de public şi de presă. Noi turnee în Franţa şi în străinătate între care şi un turneu în Rusia aduc confirmarea unei personalităţi artistice excepţional lansate. În anul 1890, soseşte în Italia, la Milano, unde, după toate succesele repurtate, se dedică unui studiu asiduu asemenea unei studente începătoare cu intenţia de a valorifica absoluta sa bravură de vocalistă pefecţionistă şi în contextul muzical, literar şi fonetic al repertoriului italian şi al repertoriului universal interpretat în acea perioadă în limba italiană în teatrele italiene. Rezultatul muncii sale a fost extraordinar iar ocaziile debutului la Teatro alla Scala din Milano au sosit imediat. Debutul său la Scala a avut loc la 26 decembrie 1890, în seara inaugurală a stagiunii, cu opera „Le Cide” de Massenet în rolul Chimène, alături de cei mai mari artişti ai vremii precum soprana Adelina Stehle, tenorul Franco Cardinali, bartonii Mario Ancona şi Francesco Navarrini şi basul Armand Castelmary; au fost 14 reprezentaţii interpretate de Hariclea Darclée cu foarte mare succes; în continuarea stagiunii, marea noastră artistă a interpretat la 21 februarie 1891, rolul Odalea la premiera absolută a operei „Condor” de Gomes în cadrul unei producţii cu 10 reprezentaţii tot de foarte mare succes; la 24 martie 1891 debutează în rolul Santuzza din opera „Cavalleria rusticana” de Macagni în 3 reprezentaţii. Prima sa stagiune la Scala este marcată de un triumf absolut. Agenţii teatrali şi tinerii compozitori îi oferă ocazii fantastice de afirmare în mod deosebit în opere ale Verismului, tânăra şcoală de compoziţie care începea să se dezvolte în teatrul liric italian şi să se afirme şi în străinătate. Din 1890 până în 1916, Hariclea Darclée a apărut la Teatro alla Scala din Milano în 100 de serate glorioase interpretând atât opere de repertoriu cât şi premiere absolute sau prime execuţii în teatru. Una din aceste serate a fost şi aceea din 8 aprilie 1892, când artista a apărut într-un concert dedicat centenarului naşterii lui Gioacchino Rossini; Darclée a intepretat aria „Inflamatus” din „Stabat Mater” de Rossini sub bagheta dirijorului Edoardo Mascheroni şi rugăciunea din opera „Mosé” de Rossini sub bagheta lui Giuseppe Verdi; a fost un eveniment de extraordinară importanţă în istoria Teatrului Scala din Milano. 

HARICLEA DARCLÉE (Tannhäuser de Wagner – Teatro alla Scala, 1890)

După Scala, Hariclea Darclée a început o colaborare foarte importantă cu Teatro dell’Opera din Roma şi cu toate celelalte teatre importante ale Italiei. Devenită rapid o stea mondială, Hariclea Darclée a fost aclamată în mari şi triumfale turnee în foarte multe ţări din Europa, America de Sud şi de Nord datorită faimei atinse şi al entuziasmului de public, critică dar şi al admiraţiei iluştrilor colegi şi dirijori cu care a colaborat: dirijorii Leopoldo Mugnone, Edoardo Mascheroni, Arturo Toscanini; tenorii Emilio De' Marchi, Francesco Tamagno, Enrico Caruso; baritonii Mattia Battistini, Antonio Cottogni, Mario Ancona, Eugenio Giraldoni, pentru a cita doar unele grandioase personalităţi ale timpului său. 

HARICLEA DARCLEE - Wagner TANNHAUSER Elisabetta - Scala, 1890, premieră

O privire panoramică asupra repertoriului său relevă trăsăturile caracteristice ale personalităţii sale artistice excepţionale. A interpretat roluri din diverse tipologii vocale: soprană lejeră, soprană lirică, soprană lirico – spinto, soprană dramatică, soprană Falcon, mezzosoprană şi contraltă. A interpretat 58 de roluri în 56 de opere de 31 de compozitori dintre care 12 au fost compozitori de tradiţie (39%) şi 19 au fost compozitori debutanţi (61%). Dintre cele 56 de opere interpretate, 32 au fost opere de tradiţie (57%) şi 24 au fost premiere istorice (43%) dintre care 13 opere create special pentru vocea sa, iar din acestea 12 interpretate în premieră absolută (22%); 16 opere a interpretate în premiere istorice de foarte mare importanţă (29%). Faptul că 43% adică aproape jumătate din reperrtoriul său sunt opere originale, atestă poziţia singulară pe care Hariclea Darclée o ocupă în istoria universală a teatrului liric pe care ea a influenţat-o într-un mod determinant.

HARICLEA DARCLEE - Catalani LA WALLY, 21 ianuarie 1892, Scala, premiera absolută

Repertoriul interpretat în premieră absolută în ordinea alfabetică a autorilor:

1. Catalani LA WALLY rolul Wally – 21 ianuarie 1892, Teatro alla Scala din Milano;

2. Catargi ENOCH ARDEN rolul Ammie Lee – 1904, Bucureşti;

3. De Lara AMY ROBSARD rolul Amy Robsard – 1897, Montecarlo;

4. Franchetti CRISTOFORO COLOMBO Isabella di Aragona, Ikuamota – 10 iunie1892, Genova;

5. Gomes CONDOR rolul Odalea – 21 februarie 1891, Teatro alla Scala din Milano;

6. Mancinelli HERO E LEANDRO rolul Hero – 1897, Madrid;

7. Mascagni IRIS rolul Iris – 22 noiembrie 1898, Roma;

8. Mascagni I RANTZAU ROLUL Luisa – 10 noiembrie 1892, Florenţa, Teatro La Pergola;

9. Pacchierotti EIDELBERGA MIA rolul Catina – 1909, Buenos Aires;

10. Panizza AURORA rolul Aurora - 1909, Buenos Aires;

11. Puccini TOSCA rolul Floria Tosca – 14 ianuarie 1900, Roma;

12. Vallini IL VOTO rolul Maria – 27 noiembrie 1894, Roma.

HARICLEA DARCLEE - Mascagni IRIS, Roma, 22 noiembrie 1898, premieră absolută

Repertoriul interpretat în cadrul premierelor locale de foarte mare importanţă totalizează o serie de 24 de evenimente dintre care voi ilustra pe cele care au avut loc în teatre importante şi în opere de mare popularitate de-a lungul celor treizeci de ani de carieră internaţională:

HARICLEA DARCLEE - Gomes CONDOR Odalea, Scala, 21 februarie 1891, premieră absolută

• Glinka IVAN SUSANIN – 1890, Nisa;

• Mascagni L’AMICO FRITZ – 1891, Florenţa, Teatrul La Pergola;

• Mascagni IRIS – 1899 Milano, Teatro alla Scala;

• Mascagni I RANTZAU – 1892 Roma, Teatro dell’Opera;

• Massenet LE CIDE – 1890 Milano, Teatro alla Scala;

• Puccini MANON LESCAUT – 1894 Milano, Teatro alla Scala;

• Puccini LA BOHEME – 1896 Buenos Aires, prima reprezentaţie în America;

• Puccini TOSCA – după premiera absolută de la 14 ianuarie 1900 la Teatrul de Operă din Roma, a fost interpretată în premieră locală la:

  • Torino, Teatro Regio, 20 februarie 1900;

  • Milano, Teatro alla Scala, 17 martie 1900;

  • Lisabona, 19 ianuarie 1901;

  • Bucureşti, 18 ianuarie 1902;

  • Montecarlo, 28 martie 1903;

• Strauss DER ROSENKAVALIER, 1911 Roma, Teatro dell’Opera;

• Verdi SIMON BOCCANEGRA, 1891, Roma, Teatro dell’Opera, cu baritonul Mattia Battistini în rolul itular;

• Wagner TANNHÄUSER, 1891, Milano, Teatro alla Scala;

Puccini TOSCA Roma, 14 ianuarie 1900, premieră absolută, afiș

Aceste date statistice atestă valoarea absolută a personalităţii artistice a sopranei Hariclea Darclée a cărei influenţă benefică a fost determinantă pentru lansarea şcolii veriste în istoria modernă a teatrului liric mondial.

 HARICLEA DARCLÉE (Tosca de Puccini – Teatrul Costanzi din Roma, 1900)

Vocea discografică a marii noastre artiste continuă să fie un obiectiv încă nerealizat de către cercetătorii pasionaţi ai colecţiilor printre care mă număr şi eu. Continui să caut şi am convingerea că într-o bună zi voi găsi acele înregistrări deocamdată ascunse lumii contemporane. Darclée a realizat cu Casa Discografică Fonotipia înregistrări cu arii şi şcene din operele „Don Pasquale” de Donizetti, „La Traviata” de Verdi, „Iris” și ”Cavalleria rusticana” de Mascagni şi „Tosca” de Puccini.

GIACOMO PUCCINI fotografie cu dedicație pentru HARICLEA DARCLEE

Ceea ce avem din înregistrările marii noastre artiste sunt două cântece româneşti: „Cântecul fluieraşului” de George Stephanescu care a fost şi primul său maestru de canto în România şi „Vai mândruţo dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu. Sunt două cântece cu acompaniament de pian pe care artista le-a imprimat la o vârstă înaintată după încheierea carierei şi care se află în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române şi a Casei de Discuri Electrecord care le-a editat în cadrul unei antologii de lied intitulată Vers şi Cântec Românesc în vesiune LP ECE 01310 (1975) şi în CD EDC 970 (2010). Aceste două cântece au o durată totală de două minute şi treizeci şi cinci de secunde; şi totuşi am reuşit să aprofundez evaluarea parametrilor de sonoritate şi timbru integraţi în tehnica vocală şi în mentalitatea estetică ale acestei geniale artiste.

https://www.youtube.com/watch?v=h4hJ6-wXuwE 

Aplicând acestor două înregistrări un riguros protocol de Fonologie Analitică Tehnică şi Estetică bazată pe Semiotica Sunetului Vocal, putem constata merite vocale de importanţă ţinând cont şi de vârsta artistei la momentul respectiv:

• sonoritatea admirabil rezonată într-un efect de kopfstimme în coloană largă cu un timbru intens şi un vibrato foarte compact;

• vibrato-ul manifestat cu o impresionantă delicateţe constant condusă chiar şi atunci când sonoritatea este elaborată într-o dinamică de diminuendo; acest vibrato menţine o anumită vigoare în toate nuanţele expresive ale sonorităţii şi ale timbrului;

• efectul de nonvibrato este căutat într-un mod foarte subtil în anumite situsuri ale frazării vocale;

• intervalul de octavă superioară într-un context al frazei literare care impune frazării vocale o articulaţie energică în slujba dicţiunii înnobilate de o anumită inflexiune a timbrului perfect calibrat pe emotivitatea momentului poetic;

• elasticitatea respiraţiei datorită echilibrului perfect dintre funcţionalitatea sprijinului şi a susţinerii coloanei sonore;

• extraordinara stabilitate laringiană la o vârstă înaintată;

• mai ales în primul cântec, linea vocalităţii solicită de mai multe ori emisia lui do2 impostat într-o coloană largă de sunet intens timbrat într-o nuanţă destul de închisă şi cu un vibrato foarte compact la limita de nonvibrato; de observat cum, în partea inferioară a extensiunii vocale solicitată de aceste cântece, artista recurge la nuanţe timbrale luminoase (aspect extrem de rar remarcat în tehnica vocală) care asigură elasticitatea emisiei în deplină vigoare laringiană pe do2 şi pe fa2 ce sunt emise cu elan integrat cu multă grijă în estetismul unui gust rafinat;

• într-un total de 155 de secunde (mai puţin de trei minute) am putut constata atâtea splendide aspecte estetice pentru a ne face o idee foarte clară de ceea ce însemna organizarea vocală şi mentalitatea stlistică a acestei mari artiste.

 https://www.youtube.com/watch?v=yPWODz4Ie6s

Retrasă de pe şcenă din anul 1918, Hariclea Darclée a devenit o formidabilă profesoară de canto. Când soprana Gina Cigna, foarte tânără, se prezintă la o audiţie la Teatro alla Scala din Milano, dovedind calităţi vocale care aveau nevoie de o anumită perfecţionare şi calibrare pentru a corespunde exigenţelor marelui teatru, Arturo Toscanini a îndrumat-o să meargă la ... Signora Hariclea Darclée ... considerată de el drept singura personalitate a epocii în măsură să instruiască vocile la cel mai înalt nivel. Peste ani când Gina Cigna a încheiat cariera şi a devenit profesoară de canto, a transmis mai departe învăţăturile primite noilor generaţii de artişti italieni şi străini printre care s-au numărat şi trei personalităţi ale şcolii româneşti de canto în ordinea cronologică: mezzosoprana Elena Cernei, sopranele Magdalena Cononovici şi Maria Slătinaru – Nistor.

Peste ani, ajuns în Italia, am avut norocul de a mă perfecţiona în studiul muzical al repertoriului italian cu marele dirijor de valoare internaţională Giuseppe Morelli. Maestrul Morelli mi-a povestit că, pe vremea când era foarte tânăr asistent al compozitorului Umberto Giordano, acesta îi spuse într-o zi cum că a doua zi trebuia să vină foarte elegant îmbrăcat deoarece va veni ... Madame Hariclea Darclée ... cu o elevă pentru o audiţie în rolul Maddalena din opera sa „Andrea Chénier” pe care trebuia să o dirijeze la Teatro Comunale din Bologna. A doua zi, Maestrul Morelli, elegant îmbrăcat, foarte emoţionat să o cunoască personal pe creatoarea rolului Floria Tosca, primadonna care îi solicitase lui Puccini să compună aria Vissi d’arte ce nu se afla iniţial în partitură. După foarte mulţi ani, Maestrul Giuseppe Morelli continua să fie foarte emoţionat de profunda impresie pe care i-o lăsase grandoarea din simplitatea elegantă de autentică Divă care era Darclée iar eu ascultam relatările cu o emoţie extraordinară. Audiţia a reuşit foarte bine, tânăra elevă a debutat în Italia în rolul Maddalenei din opera „Andrea Chénier” de Umberto Giordano sub bagheta compozitorului începând o glorioasă carieră internaţională: era soprana Stella Roman din România. Peste ani, în Statele Unite, Stella Roman avea să lege o amiciţie profundă cu marea soprană Mariana Nicolesco căreia îi transmitea valorile preluate cândva de la Hariclea Darclée.

Nimic nu este întâmplător! Este un leitmotiv al peregrinărilor mele în Universul Verbului Vocal consacrat la cel mai înalt nivel al perfecţionismului uman în Artă. Cercetările mele în Arhivele Teatrului alla Scala din Milano legate de prezenţele româneşti de-a lungul istoriei, m-au condus la o concluzie statistică de mare însemnătate pentru naţiunea noastră: sopranele care au avut cel mai mare număr de premiere absolute sau de interpretări în premieră pentru Scala, sunt Hariclea Darclée şi Mariana Nicolesco.

Nimic nu este întâmplător! Marea artistă Mariana Nicolesco a fondat Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, aflate sub Înaltul Patronaj UNESCO, menite să onoreze memoria legendarei predecesoare şi Cursurile de Măiestrie Artistică pe care le-a oferit între anii 1995-2022 reunind, la Brăila, aproape 3000 de tinere talente din 50 de ţări și 5 continente. Două decenii am fost membru al Juriului Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée şi am luat parte la toate manifestările din cadrul ediţiilor Festivalului şi la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Class, ale Marianei Nicolesco. În cele 18 conferinţe pe care le-am susţinut am reparcurs şi trăit împreună cu publicul, marile momente artistice ale sopranei Hariclea Darclée, emoţia şi bucuria conjugându-se în tonalitatea celui mai incandescent entuziasm prin care se perpetuează magistral memoria marii artiste.

MARIANA NICOLESCO

Hariclea Darclée rămâne în istoria teatrului liric universal acea extraordinară personalitate atristică pe care am definit-o cândva voce a două secole; a reunit în arta sa clasicism, belcanto, romantism, verism şi realism influenţând fundamental destinul teatrului liric şi al vocalităţii. Prospeţimea sufletească, robusteţea spirituală, complexitatea culturală, majestuoasa stăpânire tehnică şi estetică a grandioasei sale naturi vocale, au făcut din Hariclea Darclée un mit al eternei tinereţi sub semnul fascinant al unei frumuseţi care rămâne în continuare un simbol încă de descoperit şi de aprofundat. Dovada concretă o consituie faptul că, în ultima sa stagiune artistică din anul 1918, după treizeci de ani de carieră internaţională, s-a retras sub semnul elanului tineresc interpretând pentru ultima dată „Roméo et Juliette” de Gounod, „Cavalleria rusticana” de Mascagni dar mai ales rolul titular din opera „Carmen” de Bizet.

Memoria marii artiste Hariclea Darclée este o datorie sfântă pentru naţiunea noastră şi sunt onorat de a fi dedicat activitatea mea de cercetare ştiinţifică şi artistică pentru a descoperi noi aspecte ale acestei geniale personalităţi care este mereu prezentă în activitatea mea profesională de peste două decenii.

Prof. Dr. STEPHAN POEN

Nimic nu este întâmplător! La 10 ianuarie 1939, Hariclea Darclée lasă această lume pornind în marea şi definitiva călătorie către Eternul Prezent Universal unde o aşteptau un adevărat cor de spirite integrate în Divina Armonie, în ajunul aniversării a treizeci şi nouă de ani de la premiera absolută cu „Tosca” de Puccini prin care marca punctul de inflexiune dintre secole.

Vissi d’arte, vissi d’amore ...  aria pe care geniul ei a simţit-o şi a sugerat-o literar şi muzical lui Puccini, perpetuează în sufletul tuturor sopranelor o imensă flacără a cărei Lumină se îndreaptă către spiritul celei ce rămâne în istoria culturii și a teatrului liric universal Hariclea Darclée.

EMILIA PETRESCU ... Verbul Vocal consacrat Sacralității Muzicii ...

Vocea umană cultivată devine o vocalitate al cărei potențial interpretativ se poate manifesta și afirma într-o multitudine de genuri muzicale stilistice la diverse niveluri virtuozistice și estetice.

Muzica vocal simfonică, de oratoriu și liturgică dar și muzica de cameră, cantatele, madrigalele, ariile și cântecele culte reprezintă o zonă stilistică repertorială deosebită prin complexitatea elaborărilor componistice și exigențele interpretative virtuozistice și estetice dependente de calități naturale vocale, aptitudini virtuozistice, profunzimi al muzicalității și ale culturii estetice și stilistice.

Vocalistul afirmat în acest teren muzical este obligat să cultive cu dirijorul, cu instrumentiștii și partenerii de podium o relație virtuozistică, muzicală, muzicologică foarte complexă și puternică. Un astfel de vocalist, de-a lungul timpului și prin acumularea experiențelor de artă și viață, devine o autentică personalitate intelectuală artistică.

Soprană, artistă de muzică vocal – simfonică, oratoriu, muzică de cameră și lied, EMILIA PETRESCU (12 mai 1925, București – 28 octombrie 2003, București) este una dintre cele mai mari personalități ale muzicii vocal simfonice, de oratoriu și liturgică din istoria universală.

După studiile la Facultatea de Litere și Filosofie, primele studii muzicale le-a efectuat la Conservatorul ”Astra” din București la clasa profesorului Aurel Costescu-Duca; ulterior s-a transferat la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București la clasa de canto a profesorului Romulus Vrăbiescu. Tenorul și profesorul Aurel Alexandrescu, titularul catedrei de Oratoriu, i-a prilejuit revelația absolută în a-i descoperi adevărata identitate vocală estetică perfect dotată prin natură, muzicalitate și imensa cultură acumulată unei cariere în domeniul artistic al muzicii vocal-simfonice.

În urma studiilor intense de tehnică vocală calibrată pe exigențele celor mai rafinate virtuozități integrate estetic în stilistica muzicii vocal-simfonice, Emilia Petrescu este angajată în anul 1950 ca Solistă în Primul Cvartet de Soliști al Filarmonicii împreună cu mezzosoprana Elena Cernei, tenorul Aurel Alexandrescu, bas-baritonul Alexandru Voinescu și care a rămas în istorie drept Cvartetul de Aur al Filarmonicii.

ALEXANDRU VOINESCU, EMILIA PETRESCU, ELENA CERNEI, AUREL ALEXANDRESCU 

Emilia Petrescu va desfășura întreaga sa carieră la Filarmonica George Enescu acumulând experiențele artistice ale unui vast repertoriu vocal-simfonic, oratorial, de cameră și lied. Treptat, cariera sa asumă proporții naționale și internaționale care îi prilejuiesc afirmări și succese prestigioase de public și de presă. Abordează un repertoriu uriaș care cuprinde absolut toți compozitorii vocal-simfonici și de lied de la Bach la contemporani.

ALEXANDRU VOINESCU, AUREL ALEXANDRESCU, ELENA CERNEI, EMILIA PETRESCU, CONSTANTIN SILVESTRI

Împreună cu Cvartetul Filarmonicii a interpretat Simfonia IX-a in re minor pentru soliști, cor și orchestră de Beethoven; Missa Solemnis pentru soliști, cor , orchestră si orgă de Beethoven în primă audiție românească; Missa în do minor de Mozart, primă audiție românească; Missa în si minor de Bach, primă audiție românească.

                                        EMILIA PETRESCU, ELENA CERNEI,                                         AUREL ALEXANDRESCU, ALEXANDRU VOINESCU

Cultura enciclopedică de un profund rafinament estetic i-a permis să interpreteze în premieră pentru secolul al XX-lea unele lucrări de Bach, Händel, Haydn, Monteverdi, Mozart, Lully, Rameau, Couperin, care au fost evitate de majoritatea sopranelor de specialitate din cauza dificultăților tehnice vocale.

Emilia Petrescu a cultivat o vocalitate extraordinară la baza căreia se afla impostația unui sunet vocal de cea mai autentică factură instrumentală ca precizie intonațională și calibrarea rezonanței sonore în contextul unor expresivități ale căror inflexiuni au rămas adevărate licențe estetice ale genialei interprete neatinse de nici-o altă soprană din lume.

A interpretat dificila partitură de soprană-solistă din Simfonia a IX-a de Beethoven de peste 600 de ori în țară și în străinătate. Emilia Petrescu a fost protagonista unei foarte bogate cariere internaționale desfășurată în toate țările europene, în SUA, Canada, Mexic, Cuba, America de Sud, Japonia, China, etc. A fost periodic invitată să țină cursuri de măiestrie vocală în Europa, în mod deosebit în Germania, în SUA și în Turcia.

CONSTANTIN SILVESTRI

S-a bucurat de prețuirea celor mai mari personalități române și străine ale muzicii vocal-simfonice din epoca sa: George Georgescu, Constantin Silvestri, Theodor Rogalski, Constantin Bugeanu, Mircea Basarab, Mircea Cristescu, Mihai Brediceanu, Marius Rintzler, Martha Kessler, Igor Markewitch, Roberto Benzi, Kurt Masur, Paul Kletzki, Herbert Kegel, Dietrich Fischer-Dieskau, Hans Hotter, Hans Sotin, Theo Adam, Peter Schreier.

A activat mulți ani ca profesoară de canto la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu devenit Universitatea Națională de Muzică din București.

A fost onorată cu numeroase importante distincții precum calitatea de Membru de Onoare al Societății Internaționale Heinrich Schütz din Kassel, și al Institutului Bach de lângă Colegiul Baldwin-Wallace din Ohio, Ducatul de Aur al orașului Göttingen, titlul de cetățean de onoare al orașului bulgar Russe.

A realizat înregistrări discografice atât în țară cât și în străinătate; Monteverdi: L'Orfeo; Mozart: Missa în do minor (1956), Recviem în re Minor KV 628 (1967); Beethoven: Missa Solemnis (1957), Simfonia a IX-a în re minor; Recital de voce și orgă, D.196 (1967); Buxtehude: Laudate Dominum - Cantate for Soprano and Instruments (MHS, 1968); Ricordanza (Amintire): Italienische Kantaten; Cantate (Roumanie); Paul Constantinescu: Byzantine Oratorium (1972); Lieder Recital: Brahms & Wolf.

Personalitatea sa emana o sobrietate severă care exprima o nobilă austeritate celor ce o abordau cu respect și se ridicau la înălțimea valorii sale. Era pasionată de călătorii și de escaladări ale munților fiind o alpinistă pasionată; avea cultura muntelui și a mersului pe jos. Această pasiune pentru natură și, în mod deosebit pentru munte îi prilejuia relaxarea totală în atmosfera pură și bine oxigenată dezvoltând fizicitatea globală a ființei sale; respirația escaladărilor devenise perfect complementarizată funcțional cu tehnica respiratorie a cântului. Pasiunea pentru escaladarea munților i-a hărăzit înțelepciunea ascensiunii pas cu pas, bucuria contemplărilor de la înălțime și contemplarea Creației Divine.

Din numeroasele conversații legate de tehica și estetica vocală în muzica simfonică, litrugică și de oratoriu dar și din confesiunile sufletești și spirituale pe care mi le-a făcut am înțeles cum cultura muntelui în joncțiune cu specificul culturii informative și formative pentru universul repertoriului vocal simfonic i-a stimulat în alte contexte evolutive sobrietatea nobilei austerități și responsabilitatea față de mesajul personalității sale în societate la maxima riguroasă exigență.

Am fost încântat de la primele noastre întâlniri de echilibrul său absolut, luciditatea mentală, spiritul energic de voință sublimat într-o magistrală capacitate de studiu și muncă. Grație acestor extraordinare virtuți, personalitatea sa a atins demnitatea tuturor conștientizărilor tehnice, estetice, stilistice ale interpretărilor sale, extazul beatitudinal al unui sunet de absolută puritate și frumusețe angelică marcat de perfecțiunea virtuozistică instrumentală aservită unui mesaj artistic aureolat de suprema bucurie de viață. Păstrez în suflet amintiri extraordinare legate de personalitatea sopranei Emilia Petrescu.

Joi, 10 aprilie și vineri, 11 aprilie anul acesta, Filarmonica George Enescu a dedicat concertul cu Matthäus – Passion de Bach ... In Memoriam Emilia Petrescu – 100 de ani de la naștere ... 

Am fost prezent la ambele serate, am retrăit foarte multe momente înălțătoare la care am asistat cândva și prin care Emilia Petrescu a intrat în Istoria Muzicii Românești. Au fost două seri pline de emoții și bucurii muzicale în memoria marii noastre artiste și pentru care îmi exprim recunoștiința față de marele muzician și profesor Marin Cazacu, managerul general al Filarmonicii George Enescu care continuă să admire, să iubească și să cinstească marile personalități afirmate de-a lungul istoriei filarmonicii.

Toate realizările și împlinirile carierei naționale și internaționale ale sopranei Emilia Petrescu, continuă să ateste în timp valoarea absolută a acestei personalități unicat în panorama mondială a muzicii vocal simfonice din toate timpurile proclamând cu demnitate ... Verbul Vocal consacrat Sacralității Muzicii ...