ELENA SIMIONESCU ... in memoriam ...

 

Opera Națională din București, artiștii generației actuale și veteranii, melomanii care au cunoscut-o din spectacolele sale dar și tineri care o admirau doar în înregistrările de radio, televiziune și discografice, au fost zguduiți de vestea dispariției fulgerătoare a marii artiste care a fost și va rămâne soprana ELENA SIMIONESCU, personalitate de prestigiu a școlii românești de canto. În urmă cu doar o lună, sărbătorise aniversarea a 85 de ani de viață într-o formă foarte echilibrată, mereu surâzând și încântând pe cei din anturajul său prin forța mentală lucidă, profundă, dinamică, perfect organizată, fără a se abată vre-odată de la schema unui riguros program de viață pe care l-a avut în timpul carierei și l-a menținut perfect după retragerea de pe scenă. Iar dacă restricțiile recentei perioade de pandemie i-au condiționat ieșirile și contactul direct cu lumea, a menținut echilibrul grație activității sale zilnice la laptop gustând bucuriile tehnologice avansate și comunicând cu colegii de generație, cu tinerii artiști și cu melomanii din toate colțurile lumii care îi scriau admirând seriile fotografice pe care le publica, aniversările și comemorările marilor artiști, evocarea evenimentelor din trecut la care participase și, nu în ultimul rând.

Rozalia Simionescu (1911-1993) și Gheorghe Simionescu (1907-1981) 

 

Cultul impresionant față de de părinții săi, Rozica și Gheorghe Simionescu, evocați prin fotografii numeroase și texte emoționante. Vorbeam destul des la telefon cu ea și mă bucuram să-i aud timbrul vocii și spiritul interlocutorial nealterate, cu aceiași energie pe care i-o simțeam în carieră, la finalul reprezentațiilor sale.

 

În urmă cu câțiva ani, când am dorit să public un studiu despre viața și cariera sa însoțit și de un interviu, am ales un subtitlu care caracteriza perfect profilul său uman și profesional ... ELENA SIMIONESCU ... echilibrul perfect între rigoare și pasiune articol pe care îl readuceam periodic înatenția publicului cu prilejul diferitelor aniversări spre bucuria ei plină de entuziasm

https://poenmuzicologie.blogspot.com/2014/10/elena-simionescu-echilibrul-perfect.html

De ziua ei, recent, răspunzând urărilor mele, cu o voce a cărei emoție mă impresionează acum, mi-a răspuns că ar dori să trăiască atâta vreme cât va fi în perfectă luciditate și autonomie fizică. Iar Dumnezeu a răsplătit-o pentru Credința sa și i-a decis chemarea la momentul stabilit foarte rapid și ușor ... poate în somn, poate în fotoliu citind sau ascultând muzică ... nu vom știi nici-odată ... și nici nu trebuie ... deoarece ea era o personalitate de mare discreție pe care o impunea cu o sensibilă eleganță.

ELENA SIMIONESCU s-a născut la 23 aprilie 1937 și a fost una dintre marile personalități artistice ale Operei Române din București din cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea. Absolventă a Conservatorului de Muzică din Bucureşti la Clasa de Canto a marii artiste şi profesoare Arta Florescu, şi-a început cariera la Teatrul Liric din Constanţa în anul 1963 activând pe această şcenă timp de patru stagiuni de-a lungul cărora a fost protagonista unor importante premiere.

Elena Simionescu a fost prim solistă a Operei Române din Bucureşti unde a colaborat cu marii artiști ai teatrului din acea vreme, personalități precum Elena Cernei, Zenaida Pally, Iulia Buciuceanu, Cornel Stavru, Valentin Teodorian, Ion Stoian, Ludovic Spiess, Octavian Naghiu, Nicolae Herlea, David Ohansian, Dan Iordăchescu, Octav Enigărescu, Emil Iurașcu, Nicolae Florei, Constantin Gabor, Valentin Loghin și mulți alții sub bagheta marilor dirijori Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Paul Popescu și în regia valoroșilor regizori Jean Rânzescu, Hero Lupescu și alții.

Timp de douăzeci de stagiuni a interpretat douăzeci şi unu de roluri de mare diversitate stilistică şi teatrală în următoarea ordine cronologică a debuturilor: Gilda din „Rigoletto” de Verdi (11 octombrie 1968), Rosina din „Bărbierul din Sevilla” de Rossini (13 octombrie 1968), Constanţa din „Răpirea din Serai” de Mozart (23 noiembrie 1968), Adela din „Liliacul” de Strauss (1 decembrie 1968), rolul titular din „Motanul încălţat” de Trăilescu (29 decembrie 1968), Norina din „Don Pasquale” de Donizetti (23 mai 1969), Violetta Valery din „Traviata” de Verdi” (21 februarie 1970), Despina din „Cosi’ fan tutte” de Mozart (15 ianuarie 1971 – reluarea producţiei în regim de premieră), Pamina din „Flautul fermecat” de Mozart (9 iunie 1972 – premieră), Luxiţa din „Bălcescu” de Trăilescu (18 noiembrie 1974), Antonia din „Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach (17 ianuarie 1975), Margareta din „Faust” de Gounod (17 aprilie 1977), Iulia din „Dragoste şi jertfă” de Trăilescu (21 august 1977 – premieră), Mimi’ din „Boema” de Puccini (19 noiembrie 1977), Nedda din „Paiaţe” de Leoncavallo (4 martie 1978), Hanna din „Conacul cu stafii” de Moniuzsko (18 ianuarie 1979 – regia producţiei a fost asigurată de marea soprană poloneză Maria Foltyn), Cio Cio San din „Madame Butterfly” de Puccini (4 septembrie 1980), Ileana din „Horia” de Bretan (21 septembrie 1980), Tatiana din „Evgheni Oneghin” de Ceaikovsky (1 aprilie 1981), Beatrice din „Vedere de pe pod” de Rossellini (5 februarie 1982 – premieră – spectacol scos din repertoriu după două reprezentaţii din motive administrative şi economice legate de drepturile de autor), Ziţa din „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu (23 iunie 1985). Am dorit ilustrarea repertoriului în ordinea cronologică a debuturilor pentru a releva gradul intensităţii de activitate al acestei mari artiste. Soprana Elena Simionescu s-a afirmat şi în importante teatre din Franţa, Belgia, Austria, Germania, Cipru, Rusia (fosta Unione Sovietică), Jugoslavia, Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria. Atât în ţară cât şi în străinătate, a colaborat cu dirijorii Siegfried Köhler, Peter Paul Fuchs, Mladen Basic, Zelyko Straka, Redendor Romero, Kazimierz Pustelak şi a avut parteneri pe Albert Voli, Giuseppe Todaro, Manlio Rocchi, Eric Tappy, Zvonimir Krnetic, Pekin Kirgiz, Jules Bastin, Sergej Kopčak. Pentru meritele deosebite ale carierei sale artistice, Elena Simionescu a fost distinsă cu „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer acordat de Preşedintele României în anul 2004 şi a fost onorată cu Diplome de Excelenţă conferite de către Opera Naţoinală din Bucureşti în 2004, 2006, 2011. Numele său figurează în apariţii enciclopedice prestigioase precum „Who’s who in the Opera” (1976 New York, 1984 Cambridge) şi „Who’s who in the Music” (1987, 1996 Cambridge).

Acum sufletul său s-a înălțat spre Armonia Universală iar personalitatea sa de mare valoare umană și artistică va rămâne la loc de cinste în Patrimoniul Vocal Românesc.

Prof. Dr. STEPHAN POEN

din partea Operei Naționale București