VASILE CĂTANĂ ... excelența vocalității verdiene autentice ...

 

VASILE CĂTANĂ (Suceag, Cluj, 30 mai 1932 – Cluj, 6 ianuarie 1989) a rămas în istoria culturii naționale o personalitate artistică de frunte a Operei Române din Cluj unde a fost prim solist vreme de un sfert de veac dar și o vocalitate eminamente verdiană la loc de cinste în Patrimoniul Artistic Românesc.

După absolvirea Facultății de Științe Naturale, s-a dedicat studiilor de canto de operă, mai întâi cu marele bariton Gogu Simionescu și apoi, în timpul studenției, la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, cu soprana Lucia Stănescu.

Încă de la debutul său absolut, în anul 1962, în rolul Germont din LA TRAVIATA de Verdi s-a impus cu un răsunător succes ca o autentică vocalitate verdiană.

Este deosebit de semnificativ și onorant pentru tânărul bariton Vasile Cătană, aflat la începutul carierei, faptul că a fost distribuit în cele două spectacole extraordinare ale sopranei Virginia Zeani la revenirea în țară după aproape două decenii de carieră internațională.

 

Primul spectacol a fost LA BOHÈME de Puccini la 17 septembrie 1965 sub bagheta dirijorului Anatol Chisadji și în care alături de Virginia Zeani evoluau Stella Simonetti în rolul Musetta împreună cu Teodor Anastasiu, Ion Iercoșan, Vasile Cătană, Ion Trifa, George Busuioc. 

 

Al doilea spectacol a avut loc pe 19 septembrie 1965 cu LA TRAVIATA de Verdi dirijat de Petre Sbârcea și în care Virginia Zeani era flancată de Alexandru Racolța și Vasile Cătană; împreună cu marea artistă venise soțul său basul Nicola Rossi-Lemeni care a fost protagonistul a două spectacole extraordinare cu IL BARBIERE DI SIVIGLIA de Rossini și FAUST de Gounod după care oaspeții au plecat să cânte la Opera Română din București.

După aceea, în continuarea activității sale, baritonul Vasile Cătană a interpretat următoarele roluri verdiene: Don Carlo din ERNANI la premiera din 1966, Renato din UN BALLO IN MASCHERA la premiera din 1968, Rodrigo din DON CARLO la premiera din 1970, Ford din FALSTAFF la premiera din 1983 și alte roluri verdiene precum Contele de Luna din IL TROVATORE, Amonasro din AIDA și rolul titular din RIGOLETTO acesta din urmă devenindu-i emblematic și consacrându-l pe scenele din țară (Cluj, București, Timișoara) cât și în străinătate în turnee personale (Austria, Germania, Cehoslovacia, Bulgaria, Uniunea Sovietică de atunci) sau în turneele Operei din Cluj întreprinse în Italia în perioada 1970 – 1975 apărând în numeroase spectacole cu operele RIGOLETTO, DON CARLO, LA TRAVIATA de Verdi și LA BOHEME de Puccini, repurtând triumfale succese și bucurându-se de aprecierile entuziaste ale criticilor italieni.

Virtuozismul excelent al vocalității sale verdiene, i-a consimțit abordarea altor zone stilistice repertoriale interpretând roluri cărora le-a conferit un estetism de nobilă eleganță; a interpretat cu mare succes din creația pucciniană LA BOHEME (Marcello), IL TABARRO (Michele), MADAMA BUTTERFLY (Sharpless), TOSCA (Scarpia) și, de asemenea, L'ELISIR D'AMORE (Belcore) și LUCIA DI LAMMERMOOR (Enrico Ashton) de Donizetti, FAUST (Valentin) de Gounod, PAGLIACCI (Silvio) de Leoncavallo, TANNHÄUSER (Wolfram) de Wagner, LE NOZZE DI FIGARO (Il Conte) de Mozart, ROMULUS (rolul titular) de Salvatore Allegra la premiera din 1971.

Artistul a abordat și creația românească de operă, titluri precum REGINA DUNĂREANĂ de M. Andreescu-Skeletti (premiera în 1967) sau HORIA (rolul titular) de Bretan la premiera din 1973 fiind și protagonistul unei înregistrări discografice ale Casei de Discuri Electrecord.

Este semnificativ și onorant pentru memoria marelui artist Vasile Cătană faptul că, la reprezentația cu LUCIA DI LAMMERMOOR de Donizetti din 13 februarie 1971 de la Opera Română din București a cărei protagonistă era, marea soprană franceză Mady Mesplé l-a avut ca partener. Cu prilejul acelui spectacol, baritonii de la Opera din București care interpretau rolul Enrico Ashton erau în unele turnee contractate cu timp înainte. Directorul Operei din București, baritonul Octav Enigărescu, care începuse cariera la Cluj, a solicitat Operei din Cluj a cărei directoare era marea artistă Lucia Stănescu, un artist demn de a cânta alături de vedeta franceză oaspete și, ținând cont de această ocazie cu totul specială, decizia a fost luată pentru baritonul VASILE CĂTANĂ considerat la acea epocă cea mai reprezentativă figură a categoriei sale vocale de la opera clujeană. Și într-adevăr, publicul, artiștii și Mady Mesplé au fost foarte plăcut impresionați de interpretarea baritonului clujean a cărui vocalitate verdiană a amplificat farmecul belcanto-ului robust donizettian în care se anticipează viitorul romantism verdian. Este o datorie de onoare să ofer aceste date pe acest profil mai ales în această evocare a artistului Vasile Cătană.

Artist foarte muzical și actor de mare talent, cu o prezență scenică impunătoare, a interpretat și roluri de operetă în LILIACUL (Falke) și VOIEVODUL ȚIGANILOR (Homonay) de Johann Strauss. Artistul a mai cultivat un vast repertoriu de creații de lied românesc și străin și muzică de cameră în numeroase recitaluri.

L-am cunoscut personal cu prilejul repetatelor sale apariții la Opera din București unde a interpretat RIGOLETTO, DON CARLO, UN BALLO IN MASCHERA de Verdi și LUCIA DI LAMMERMOOR de Donizetti. Am admirat de la primul moment o sonoritate grandioasă caracterizată printr-o coloană de largă amploare și foarte consistent timbrată; linia impecabilă a frazării deosebit de sensibilă oferea o multitudine de nuanțe sonore și timbrale integrate cu gust și marcate de impresionante accente expresive, ilustrând un profil ideal de vocalitate verdiană. Iar sub acest aspect, acest mare artist a obținut un mare merit impunându-se în mod deosebit în Renato și Rigoletto care reprezintă două dintr cele mai dificile și complexe roluri de operă, o adevărată mândrie pentru un autentic bariton verdian. La unele dintre aceste reprezentații mă aflam împreună cu marele artist Nicolae Herlea care admira cu entuziasm vocalitatea de bariton verdian al colegului său clujean despre care vorbea la superlativ atât la București cât și la Cluj cu prilejul spectacolelor interpretate acolo de-a lungul anilor.

La vremea respectivă, imprimările radiofonice se realizau în limba română și doar uneori, în anumite circumstanțe, se efectuau înregistrări în limbile originale. Ceea ce este uimitor în interpretările baritonului VASILE CĂTANĂ în limba română este faptul că măiestria sa conferea eleganța fonetică în conjugare cu muzicalitatea frazării cu o noblețe grație căreia spiritul verdian era onorat chiar și într-o altă limbă de cât italiana. Când era invitat la spectacolele Operei Române din București, se cânta uneori în limba română și în alte ocazii în limba originală; VASILE CĂTANĂ era emoționant și impresionant în limba română așa cum reușea în limba italiană.

La Opera din Cluj a colaborat cu toți mari artiști având foarte des ca parteneră chiar pe soția, soprana EMILIA CĂTANĂ, una dintre cele mai valoroase personalități artistice ale teatrului din acea perioadă, soprană extrem de apreciată, atât pentru frumusețea calităților sale vocale, cât și pentru interpretarea cu sensibilitate și profesionalism a celor mai importante roluri din repertoriul operistic (italian și francez), de operetă și a numeroaselor lucrări vocal-simfonice abordate.

Timp de peste două decenii, Emilia Cătană a activat ca prim-solistă a Operei Naționale Române Cluj-Napoca, pe scena căreia a debutat la data de 13 marie 1968, în rolul Mimì din LA BOHÈME G. Puccini, urmat de succese foarte mari în urma interpretării unor roluri titulare sau principale precum Cio-Cio-San din MADAMA BUTTERFLY și rolul titular din TOSCA de Puccini, Fenena din NABUCCO, Amelia din UN BALLO IN MASCHERA, Leonora din IL TROVATORE, Elisabeta din DON CARLO, rolul titular din AIDA, Desdemona din OTELLO, Alice Ford din FALSTAFF de Verdi, Margareta din FAUST de Gounod, Nedda din PAGLIACCI de Leoncavallo, Donna Elvira din DON GIOVANNI de Mozart, Rosalinda din LILIACUL și Saffi din VOIEVODUL ȚIGANILOR de Strauss, Prințesa din VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI de Zeller) sau Bertha Gorgon di capodopera românească LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT de Gherase Dendrino.

Repertoriul extins al sopranei Emilia Cătană i-a prilejuit colaborări cu importante instituții lirice și filarmonice din țară precum Operele naționale din București, Timișoara sau cu numeroase filarmonici din țară. În foartfe multe spectacole și concerte, soții Emilia și Vasile Cătană apăreau împreună bucurându-se reciproc de succesele unor memorabile serate.

După stabilirea în Statele Unite ale Americii în urma plecării prea timpurie a soțului său de pe această lume, începând cu anul 1995 și până în prezent, soprana Emilia Cătană activează ca profesoară de canto axată în permenență pe înțelegerea, aprofundarea și perfecționarea abilităților vocale vocale pregătind tineri artiști de toate categoriile vocale și pentru întreg repertoriul universal oferindu-le vasta experiență acumulată în cariera sa.

Arta acestor doi mari artiști români este astăzi perpetuată de fiul lor, baritonul SEBASTIAN CĂTANĂ, stabilit în USA și care desfășoară o glorioasă carieră artistică impunându-se în mod deosebit în repertoriul verdian pe toate scenele de prestigiu din Italia dar și în America de Nord, Sud, Europa, Asia, Noua Zeelandă.

Marele artist VASILE CĂTANĂ a avut o existență umană și artistică foarte intensă a cărei parabolă s-a împlinit în doar ... 56 de ani ... dar continuă să fie admirabil perpetuat de iubita lui soție în domeniul didactic și de fiul său, excelent bariton dramatic verdian aflat la apogeul unei prestigioase cariere internaționale. Iar eu, în arhivele memoriei mele dedicate vocilor și vocalităților, la loc de cinste se află personalitatea lui VASILE CĂTANĂ ... excelența vocalității verdiene autentice ...

ELENA SIMIONESCU ... in memoriam ...

 

Opera Națională din București, artiștii generației actuale și veteranii, melomanii care au cunoscut-o din spectacolele sale dar și tineri care o admirau doar în înregistrările de radio, televiziune și discografice, au fost zguduiți de vestea dispariției fulgerătoare a marii artiste care a fost și va rămâne soprana ELENA SIMIONESCU, personalitate de prestigiu a școlii românești de canto. În urmă cu doar o lună, sărbătorise aniversarea a 85 de ani de viață într-o formă foarte echilibrată, mereu surâzând și încântând pe cei din anturajul său prin forța mentală lucidă, profundă, dinamică, perfect organizată, fără a se abată vre-odată de la schema unui riguros program de viață pe care l-a avut în timpul carierei și l-a menținut perfect după retragerea de pe scenă. Iar dacă restricțiile recentei perioade de pandemie i-au condiționat ieșirile și contactul direct cu lumea, a menținut echilibrul grație activității sale zilnice la laptop gustând bucuriile tehnologice avansate și comunicând cu colegii de generație, cu tinerii artiști și cu melomanii din toate colțurile lumii care îi scriau admirând seriile fotografice pe care le publica, aniversările și comemorările marilor artiști, evocarea evenimentelor din trecut la care participase și, nu în ultimul rând.

Rozalia Simionescu (1911-1993) și Gheorghe Simionescu (1907-1981) 

 

Cultul impresionant față de de părinții săi, Rozica și Gheorghe Simionescu, evocați prin fotografii numeroase și texte emoționante. Vorbeam destul des la telefon cu ea și mă bucuram să-i aud timbrul vocii și spiritul interlocutorial nealterate, cu aceiași energie pe care i-o simțeam în carieră, la finalul reprezentațiilor sale.

 

În urmă cu câțiva ani, când am dorit să public un studiu despre viața și cariera sa însoțit și de un interviu, am ales un subtitlu care caracteriza perfect profilul său uman și profesional ... ELENA SIMIONESCU ... echilibrul perfect între rigoare și pasiune articol pe care îl readuceam periodic înatenția publicului cu prilejul diferitelor aniversări spre bucuria ei plină de entuziasm

https://poenmuzicologie.blogspot.com/2014/10/elena-simionescu-echilibrul-perfect.html

De ziua ei, recent, răspunzând urărilor mele, cu o voce a cărei emoție mă impresionează acum, mi-a răspuns că ar dori să trăiască atâta vreme cât va fi în perfectă luciditate și autonomie fizică. Iar Dumnezeu a răsplătit-o pentru Credința sa și i-a decis chemarea la momentul stabilit foarte rapid și ușor ... poate în somn, poate în fotoliu citind sau ascultând muzică ... nu vom știi nici-odată ... și nici nu trebuie ... deoarece ea era o personalitate de mare discreție pe care o impunea cu o sensibilă eleganță.

ELENA SIMIONESCU s-a născut la 23 aprilie 1937 și a fost una dintre marile personalități artistice ale Operei Române din București din cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea. Absolventă a Conservatorului de Muzică din Bucureşti la Clasa de Canto a marii artiste şi profesoare Arta Florescu, şi-a început cariera la Teatrul Liric din Constanţa în anul 1963 activând pe această şcenă timp de patru stagiuni de-a lungul cărora a fost protagonista unor importante premiere.

Elena Simionescu a fost prim solistă a Operei Române din Bucureşti unde a colaborat cu marii artiști ai teatrului din acea vreme, personalități precum Elena Cernei, Zenaida Pally, Iulia Buciuceanu, Cornel Stavru, Valentin Teodorian, Ion Stoian, Ludovic Spiess, Octavian Naghiu, Nicolae Herlea, David Ohansian, Dan Iordăchescu, Octav Enigărescu, Emil Iurașcu, Nicolae Florei, Constantin Gabor, Valentin Loghin și mulți alții sub bagheta marilor dirijori Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Paul Popescu și în regia valoroșilor regizori Jean Rânzescu, Hero Lupescu și alții.

Timp de douăzeci de stagiuni a interpretat douăzeci şi unu de roluri de mare diversitate stilistică şi teatrală în următoarea ordine cronologică a debuturilor: Gilda din „Rigoletto” de Verdi (11 octombrie 1968), Rosina din „Bărbierul din Sevilla” de Rossini (13 octombrie 1968), Constanţa din „Răpirea din Serai” de Mozart (23 noiembrie 1968), Adela din „Liliacul” de Strauss (1 decembrie 1968), rolul titular din „Motanul încălţat” de Trăilescu (29 decembrie 1968), Norina din „Don Pasquale” de Donizetti (23 mai 1969), Violetta Valery din „Traviata” de Verdi” (21 februarie 1970), Despina din „Cosi’ fan tutte” de Mozart (15 ianuarie 1971 – reluarea producţiei în regim de premieră), Pamina din „Flautul fermecat” de Mozart (9 iunie 1972 – premieră), Luxiţa din „Bălcescu” de Trăilescu (18 noiembrie 1974), Antonia din „Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach (17 ianuarie 1975), Margareta din „Faust” de Gounod (17 aprilie 1977), Iulia din „Dragoste şi jertfă” de Trăilescu (21 august 1977 – premieră), Mimi’ din „Boema” de Puccini (19 noiembrie 1977), Nedda din „Paiaţe” de Leoncavallo (4 martie 1978), Hanna din „Conacul cu stafii” de Moniuzsko (18 ianuarie 1979 – regia producţiei a fost asigurată de marea soprană poloneză Maria Foltyn), Cio Cio San din „Madame Butterfly” de Puccini (4 septembrie 1980), Ileana din „Horia” de Bretan (21 septembrie 1980), Tatiana din „Evgheni Oneghin” de Ceaikovsky (1 aprilie 1981), Beatrice din „Vedere de pe pod” de Rossellini (5 februarie 1982 – premieră – spectacol scos din repertoriu după două reprezentaţii din motive administrative şi economice legate de drepturile de autor), Ziţa din „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu (23 iunie 1985). Am dorit ilustrarea repertoriului în ordinea cronologică a debuturilor pentru a releva gradul intensităţii de activitate al acestei mari artiste. Soprana Elena Simionescu s-a afirmat şi în importante teatre din Franţa, Belgia, Austria, Germania, Cipru, Rusia (fosta Unione Sovietică), Jugoslavia, Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria. Atât în ţară cât şi în străinătate, a colaborat cu dirijorii Siegfried Köhler, Peter Paul Fuchs, Mladen Basic, Zelyko Straka, Redendor Romero, Kazimierz Pustelak şi a avut parteneri pe Albert Voli, Giuseppe Todaro, Manlio Rocchi, Eric Tappy, Zvonimir Krnetic, Pekin Kirgiz, Jules Bastin, Sergej Kopčak. Pentru meritele deosebite ale carierei sale artistice, Elena Simionescu a fost distinsă cu „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer acordat de Preşedintele României în anul 2004 şi a fost onorată cu Diplome de Excelenţă conferite de către Opera Naţoinală din Bucureşti în 2004, 2006, 2011. Numele său figurează în apariţii enciclopedice prestigioase precum „Who’s who in the Opera” (1976 New York, 1984 Cambridge) şi „Who’s who in the Music” (1987, 1996 Cambridge).

Acum sufletul său s-a înălțat spre Armonia Universală iar personalitatea sa de mare valoare umană și artistică va rămâne la loc de cinste în Patrimoniul Vocal Românesc.

Prof. Dr. STEPHAN POEN

din partea Operei Naționale București

MADAMA BUTTERFLY ... de-a lungul timpului ... de la Opera Română la New York Metropolitan Opera ...

 

Sâmbătă, 30 aprilie 2022, ora 20, Radio România Muzical împreună cu Radio România Cultural, în cadrul Stagiunii de Operă Euroradio, au transmis în direct de la New York Metropolitan Opera, spectacolul cu MADAMA BUTTERFLY de Puccini la care am luat parte în calitate de invitat al realizatoarei Dr. Luminița Arvunescu de care mă leagă o frumoasă prietenie dar și o lungă colaborare de aproape două decenii în transmisiuni de la Scala din Milano, Bayreuther Festspiele, New York Metropolitan Opera, Wiener Staatsoper și altele. A fi alături de Luminița Arvunescu în studiourile Radiodifuziunii noastre este o emoție foarte plăcută și stimulantă.

LUMINIȚA ARVUNESCU și STEPHAN POEN

Reprezentația aceasta se afla în cadrul seriei istorice a matineelor de sâmbătă pe care vestitul teatru le oferă transmisiunilor radiofonice în direct de mai bine de un secol. Acest matineu a devenit un prilej de glorioasă afirmare toți mari artiști care s-au afirmat pe scena acestui teatru. Primele trei mari prezențe românești în reprezentațiile transmise în direct și apoi înregistrate pe discuri de mare circulație internațională au fost următoarele.

STELLA ROMAN - Aida, N.Y. Metropolitan Opera

Soprana Stella Roman, în rolul titular din AIDA de Verdi în reprezentația din 2 martie 1941 în care, sub bagheta marelui compozitor și dirijor Ettore Panizza, evoluau gloriile epocii precum tenorul Giovanni Martinelli (Radames), mezzosoprana Bruna Castagna (Amneris), baritonul Leonard Warren (Amonasro), basul Ezio Pinza (Ramfis), basul Norman Cordon (Regele). Soprana româncă debuta în acel sezon la New York cu Aida într-o serie de spectacole care aveau să inaugureze o lungă colaborare cu Metropolitan Opera și cu toate teatrele americane. Discipolă a legendarei Hariclea Darclée, marea artistă Stella Roman era depozitarea măiestriei vocale pe care Darclé o acumulase în urma studiilor cu Edmond Duvernoy de la Paris și a colaborării cu Verdi, Puccini, Leoncavallo, Mascagni, Mancinelli și mulți alții dar și cu Ettore Panizza care s-a aflat la pupitrul dirijoral la debutul american al marii artiste românce.

 JONEL PERLEA dirijor

Extraordinarul dirijor Jonel Perlea, primul dirijor român afirmat la Metropolitan, s-a aflat la pupitrul a trei matinee transmise în directă radiofonică: 17 decembrie 1949 TRISTAN UND ISOLDE de Wagner cu legendare voci wagneriene precum Lauritz Melchior (Tristan), Helen Traubel (Isolde), Herbert Janssen (Kurwenal), Blanche Thebom (Brangäne); 4 februarie 1950 CARMEN de Bizet având în distribuție pe Risë Stevens (Carmen), Kurt Baum (Don José), Nadine Conner (Micaela), Frank Guarera (Escamillo); 4 martie 1950 RIGOLETTO de Verdi cu Leonard Warren (Rigoletto), Patrice Munsel (Gilda), Jan Peerce (Il Duca di Mantova), Martha Lipton (Maddalena), Nicola Moscona (Sparafucile).

NICOLAE HERLEA - Rodrigo - N.Y. Metropolitan Opera

După un deceniu și jumătate, o altă prezență românească glorioasă, baritonul Nicolae Herlea, debuta pe debuta pe scena Metropolitanului fiind primul bariton român afirmat pe această scenă; a cântat în trei matinee preluate radiofonic în direct: 7 martie 1964 DON CARLO de Verdi în care a interpretat rolul Rodrigo alături de Franco Corelli (Don Carlo), Leonie Rysanek (Elisabetta), Irene Dalis (Eboli), Giorgio Tozzi (Filippo II) sub bagheta dirijorului Kurt Adler; 5 decembrie 1964 LUCIA DI LAMMERMOOR de Donizetti în care a interpretat rolul Enrico alături de Joan Sutherland (Lucia), Sandor Konya (Edgardo), Bonaldo Giaiotti (Ramfis) sub bagheta dirijorului Silvio Varviso; 19 martie 1966 IL BARBIERE DI SIVIGLIA de Rossini în care a interpretat rolul Figaro alături de Reri Grist (Rosina), George Shriley (Almaviva), Fernando Corena (Don Bartolo), Cesare Siepi (Don Basilio) sub bagheta dirijorului Silvio Varviso.

ELENA CERNEI - Amneris - N.Y. Metropolitan Opera

În aceiași perioadă de timp, Elena Cernei se afirma ca prima mezzosoprană româncă la Metropolitan, luând parte la un matineu cu AIDA de Verdi transmis la 20 martie 1965 când, sub conducerea muzicală a dirijorului William Steinberg evoluau mari artiști precum Birgit Nilsson (Aida), Ricahrd Tucker (Radames), Cornell MacNeil (Amonasro), Giorgio Tozzi (Ramfis). Ulterior, de-a lungul stagiunilor, până în prezent, o lungă serie de alți artiști români s-au afirmat în matineele preluate radiofonic de pe această scenă.

De la prima reprezentație la Metropolitan de la 11 februarie 1907 cu Geraldine Farrar (Cio Cio San), Enrico Caruso (Pinkerton), Louise Homer (Suzuki), Antonio Scotti (Sharpless) sub bagheta dirijorului Arturo Vigna, MADAMA BUTTERFLY de Puccini a atins recordul reprezentației cu numărul ... 900 ... chiar în recentul spectacol de sâmbătă, 30 aprilie 2022, după 115 ani de mari succese.

Este o Datorie de Onoare pentru mine să evoc marile valori străine dar și române ale teatrului liric universal și de aceea aduc în atenție în acest studiu cele publicate de mine în depliantul reprezentației cu această operă din data de 17 februarie 2022 la Opera Națională din București.

GIACOMO PUCCINI

Giacomo Puccini (1858-1924), reprezentant de seamă al verismului, a debutat în calitate de compozitor la Scala din Milano cu opera ”Edgar” a cărui premieră absolută, la 21 aprilie 1889, a fost interpretată în rolul titular de către tenorul român Grigore Gabrielescu prezent în arhivele multor teatre italiene cu numele italienizat: Gregorio Gabrielesco. După premiera de la Torino din 1893, capodopera ”Manon Lescaut” a fost interpretată în premieră la Scala din Milano de către legendara Hariclea Darclée care avea să fie și prima interpretă a rolului Mimì din ”La Bohème” în America, la Teatrul Colon din Buenos Aires precum și creatoarea rolului titular din ”Tosca” la premiera absolută de la Roma de la 14 ianuarie 1900 și apoi la Scala și în alte mari teatre italiene și europene. Este o Datorie de Onoare să omagiem aceste evenimente ale istoriei universale a teatrului liric mai ales în această stagiune a Centenarului de la instituționalizarea Operei Române din București.

Puccini a compus opera ”Madama Butterfly”, tragedie japoneză, așa cum se menționează în partitura originală editată de Casa Ricordi, pe un libret realizat de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica. Puccini dedicase această operă Reginei Italiei, Elena de Muntenegru (1873-1952), soția Regelui Victor Emanuel III (1869-1947). În luna iunie 1900, Puccini asistase la Duke of York Theatre din Londra la o tragedie într-un act intitulată ”Madame Butterfly” de David Belasco (1853-1931), dramaturg, regizor și impresar american, și care, la rândul său, se inspirase din nuvela ”Madame Butterfly” a unui autor americam pe nume John Luther Long. Lucrul la această operă a fost început de către Puccini în anul 1901. Timp de patru ani, Puccini s-a documentat enorm în privința tradițiilor și obiceiurilor japoneze fapt care l-a stimulat să desfășoare un spirit componistic minuțios dedicat specificul muzical japonez pefect integrat în tradiția genului de operă veristă. Premiera absolută a avut loc la Teatrul alla Scala din Milano la 17 februarie 1904, acum 118 ani, în prezența Reginei Elena, dedicatara partiturii. Sub bagheta marelui dirijor Cleofonte Campanini, în rolul titular apărea soprana Rosina Storchio împreună cu tenorul Giovanni Zenatello (Pinkerton) și Giuseppe De Luca (Sharpless).

ROSINA STORCHIO - Cio Cio San - Teatro alla Scala di Milano

Compozitorul a dorit unele inovații și o desfășurare în doar două acte contra tradiției instaurate de foarte mult timp a operelor structurate în trei sau patru acte scurte de cât în două acte foarte lungi. Noutatea, exotismul, procedeele componistice inovatoare, cele două acte foarte lungi, pare-se ar fi iritat publicul dar, de-a lungul istoriei, anumite cercetări de arhive prin presa vremii, ar fi dat la iveală și ideea organizării unui complot împotriva lui Puccini; astfel premiera de la Scala a fost un foarte zgomotos insucces cu vehemente contestatții. Puccini a retras partitura și a procedat la o restructurare a ei cu introducerea ariei pentru tenor – Addio fiorito asil – și cu o desfășurare în trei acte mai echilibrate ca durată. Această nouă versiune a avut un foarte mare succes la Teatrul din Brescia la 28 mai în același an și din acel moment, opera s-a impus în toată lumea și continuă și astăzi să ofere mari satisfacții interpreților iar publicului bucuriaunei muzici extraordinar de frumoasă și niște emoții foarte profunde.

În țara noastră, ”Madama Butterfly” s-a rerpezentat pentru prima dată în anul 1908 cu o trupă de operă italiană, la patru ani de la premiera absolută. Un an mai târziu, în 1909, opera este reprezentată la Compania Constantin Grigoriu cu intepreți italieni și români, câteva stagiuuni consecutive.

La 20 aprilie 1920, un an înaintea instituționalizării Operei Române din București, are loc prima producție românească în regia lui Adalbert Markowski și sub bagheta lui Egizio Massini având în rolurile principale pe Enrichetta Rodrigo Athanasiu, Elena Drăgulinescu-Stinghe (Cio Cio San), Mircea Lazăr (Pinkerton), Mihail Ilinski (Sharpless). Această producție s-a menținut în repertoriu foarte mulți ani prilejuind afirmarea multor artiști români și străini.

ARTA FLORESCU - Cio Cio San

Următoarea producție cu ”Madama Butterfly” a avut premiera în actualul local al Operei, chiar în prima stagiune, la 28 mai 1954, la o jumătate de secol de la premiera celei de a doua versiuni de la Brescia, în regia lui Jean Rânzescu și sub bagheta lui Egizio Massini, având în distribuție pe Arta Florescu (Cio Cio San), Nella Dimitriu (Suzuki), Elena Cernei (Kaethe), Ionel Tudoran (Pinkerton), Șerban Tassian (Sharpless). Această montare continuă să reziste și astăzi în repertoriul teatrului, la 68 de ani de la premiera sa, prilejuind de-a lungul anilor afirmarea unui foarte mare număr de artiști români și străini.

ARTA FLORESCU (Cio Cio San) - JONEL TUDORAN (Pinkerton)

În rolul Cio Cio San s-au afirmat soprane de mare prestigiu ale școlii românești de canto repurtând răsunătoare succese de presă și de public.

Din ampla galerie a interpretelor românce ale rolului Cio Cio San, am selectat anumite personalități din trecutul îndepărtat dar și din trecutul mai recent însă care și-au încheiat cariera artistică.

FLORICA CRISTOFOREANU

Prima soprană româncă afirmată în acest rol pe plan internațional a fost Florica Cristoforeanu (1886-1960) în foarte multe teatre italiene și sud americane și în turnee la București în perioada interbelică. 

MARIA CEBOTAR - Cio Cio San

Au urmat nume legendare care au interpretat rolul cu mare succes pe scenele lumii dar și în România. Maria Cebotari (1910-1949) a interpretat acest rol pe foarte multe scene germane în limba germană dar și în limba italiană).

MARIA BIEȘU - Cio Cio San

Elena Drăgulinescu-Stinghe (1881-1970), după premiera primei producții de la București din 1920, a repurtat mari succese în țară dar și în străinătate, în teatre nord și sud americane.

VIRGINIA ZEANI - Cio Cio San - Teatro alla Scala di Milano

Virginia Zeani (n. 1925) a realizat o creație de mare succes în această operă la Scala din Milano în 1966 și în foarte multe teatre italiene, europene, americane, reunind splendoarea vocală cu patosul unui imrpesionant temperament artistic.

 LUCIA STĂNESCU - Cio Cio San

Lucia Stănescu (1926-2020), soprană pucciniană de mare intensitate artistică, prim solistă a Operei Române din Cluj cu foarte multe apariții pe scena bucureșteană și în rolul Cio Cio San, a interpretat această operă la Festivalul Puccini de la Torre del Lago.

MARIA BIEȘU - Cio Cio San

Maria Bieșu (1935-2012) prim solistă a Operei din Chișinău cu numeroase apariții la Opera din București și în rolul Cio Cio San interpretat cu mare succes pe importante scene lirice europene și fiind laureata Premiului Madama Butterfly la Concursul Internațional din Japonia.

ELENA SIMIONESCU - Cio Cio San

 

Elena Simionescu (n. 1937) s-a impus în acest rol la București și în teatre europene, grație unei rafinate interpretări de mare încărcătură sufletească.

 MARINA KRILOVICI

Marina Krilovici (n. 1942), dotată cu un glas de mare frumusețe timbrală și cu un temperament artistic impresionant, a interpretat acest rol în mari teatre europene și americane afirmându-se și la Metropolitan din New York.

EUGENIA MOLDOVEANU - Cio Cio San

Eugenia Moldoveanu (n, 1944) s-a afirmat în acest rol în anul 1973 când a obținut Premiul I la Concursul Internațional de Canto Madama Butterfly din Japonia împreună cu tenorul român Emil Gherman; juriul a fost prezidat de către Maria Callas și Giuseppe Di Stefano. Această victorie a marcat o glorioasă parabolă artistică a artistei românce în țară și pe prestigioase scene internaționale făcând din acest rol o adevărată emblemă a valorii sale artistice.

De la stânga la dreapta EUGENIA MOLDOVEANU, EMIL GHERMAN, MARIA CALLAS

în grădina pe care legenda o atribuie alla Madame Butterfly, 1973

În cadrul transmisiunilor realizate împreună cu Luminița Arvunescu, a devenit o tradiție sub semnul Datoriei de Onoare evocarea personalităților artistice românești în opera pe care o ascultăm și comentăm în direct fie de la Scala sau de la Metropolitan, de la Bayreuth ori din alte teatre ale lumii. Artiștii români afirmați în această operă la Metropolitan până în prezent au fost următorii.

CHRISTIAN BADEA dirijor

Dirijorul Christian Badea în anul 1993, a dirijat 9 reprezentații cu Yoko Watanabe, Richard Leech, Franco Farina, Lucio Gallo, Kim Josephson.

Unica soprană româncă afirmată în rolul Cio Cio San este Marina Krilovici care a interpretat în anul 1973 trei reprezentații sub bagheta lui Serge Baudo cu tenorul William Lewis, mezzosoprana Nedda Casei, baritonul Robert Goodloe; a revenit la Met în 1976 pentru trei reprezentații cu ”Il Tabarro” (rolul Giorgietta din Tripticul puccinian) și o reprezentație cu ”Il Trovatore” de Verdi la Detroit într-una din deplasările teatrului.

Tenorii români care au cântat rolul lui Pinkerton au fost: Ion Buzea în 1971 sub bagheta dirijorului Francesco Molinari-Pradelli, cu soprana Raina Kabaivanska, mezzosoprana Marcia Baldwin și baritonul John Reardon;

OCTAVIAN NAGHIU

Octavian Naghiu în 1971 la Cleveland împreună cu teatrul, sub bagheta dirijorului Carlo Franci, cu soprana Pilar Lorengar, mezzosoprana Frederika von Stade și baritonul Frank Guarrera;  

VASILE MOLDOVEANU

Vasile Moldoveanu a cântat în 12 reprezentații între 1979 și 1986, cu sopranele Teresa Kubiak, Gilda Cruz-Romo, Renata Scotto, Yoko Watanabe, sub bagheta dirijorilor Nello Santi și Thomas Fulton.

Așa cum am ilustrat mai înainte, în țara noastră, această operă a cunoscut instituirea unei frumoase tradiții fiind reprezentată și onorată de foarte mulți artiști români și străini. În actualul sediu al Operei Naționale București, încă de la stagiunea inaugurală, MADAMA BUTTERFLY de Puccini a fost prezentă în premiera acelei noi producții pe care am evocat-o și voi omagia artiștii români care au încheiat carierele și au intrat deja în istorie. Dirijori: Egizio Massini, Alfred Alessandrescu, Constantin Bugeanu, Mihai Brediceanu, Anatol Kisadji, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici. Soprane: Valentina Crețoiu, Arta Florescu, Ana Tălmăceanu-Dinescu, Elisabeta Neculce-Carțiș, Maria Crișan, Teodora Lucaciu, Maria Șindilaru, Zoe Dragotescu, Victoria Bezetti, Matilda Onofrei, Elena Simionescu, Marina Krilovici, Eugenia Moldoveanu. Mezzosoprane: Nella Dimitriu, Valeria Savu, Iulia Buciuceanu, Mihaela Botez, Mihaela Mărăcineanu, Iulia Marpozan, Veronica Gârbu. Tenori: Ionel Tudoran, Mihail Știrbei, George Corbeni, Constantin Iliescu, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Corneliu Fânățeanu, Florin Farcaș, Ludovic Spiess. Baritoni: Șerban Tassian, Octav Enigărescu, Alexandru Vârgolici, Dionisie Konya, Nicolae Constantinescu, Eduard Tumagian, Lucian Marinescu, Emil Marinescu.

Sub foarte multe aspecte, spectacolul de la matineul Metropolitanului din 30 aprilie 2022, a fost o încântare atât pentru Luminița Arvunescu cât și pentru mine ceea ce ne-a bucurat enorm. Iar aici aș vrea să fac o precizare asupra unui fapt: atunci când se întâmplă să fim în situația de a comenta critic sau chiar foarte negativ anumite interpretări, încercăm o stare de tristețe și de neplăcere deoarece pentru noi ca și pentru toți melomanii publicului nostru, Muzica și Vocile sunt pasiunea și rațiunea noastră de viață.

 ALEXANDER SODDY dirijor

Dirijorul Alexander Soddy a oferit o concepție dirijorală frumoasă și foarte minuțios elaborată stabilind un bine venit echilibru între partidele orchestrale cărora le-a dat posibilitatea afirmărilor în acele momente ale partiturii care reclamă alternant dominanța lor sonoră și expresivă. A fost foarte atent la multitudinea detaliilor muzicale și la voci cărora le-a oferit posibilitatea unei evoluții expresive adecvate personajelor la nivelul dramaturgiei liniilor vocale. A reușit într-un mod extraordinar dozarea atmosferei muzicale obținând de la orchestră expresivități de autentic pastel orchestral. Sub bagheta acestui dirijor, s-a remarcat faptul că partitura acestei opere oferă cea mai didascalică orchestră pucciniană, plină de detalii, inflexiuni, nuanțe, contraste perfect aservite spiritului narativ puccinian. Iar când mi-am exprimat cu entuziasm ideea unei perspective wagneriene a acestui dirijor, Luminița Arvunescu mi-a confirmat că el a avut parte de niște experiențe wagneriene la începutul carierei și chiar și de un master dirijoral la Bayreuth. Deci îl așteptăm și în Wagner la Bayreuth într-un viitor apropiat.

ELEONORA BURATTO

În personajul Cio Cio San, protagonista spectacolului, soprana Eleonora Buratto, aflată la apogeul unei frumoase cariere internaționale începută acum un deceniu și jumătate, a oferit un personaj foarte credibil, emoționant și impresionant în totalitatea momentelor evolutive. Calitatea timbrală deosebită și perfect desfășurată pe toată întinderea vocală a favorizat o expresivitate deosebit de bogată și perfect concordantă motivelor muzicale admirabil integrate în teatralitatea interpretării sale. Am admirat detalii de nuanțe chiar la nivel de ... silabe ... pe note individuale ... Tehnica virtuozistică foarte eficientă i-a prilejuit realizare unei fascinante rezonanțe relevând o sonoritate imrpesionantă atât în momentele grandioase cât și în cele discrete ale intimismului profund. Examinând panoramic repertoriul interpretat până acum de Eleonora Buratto, se remarcă foarte mult Clasicismul operelor lui Mozart și Belcanto-ul lui Donizetti dar mai ales al lui Rossini ceea ce explică baza tehnică și estetică a virtuozismului timbral confirmând încă o dată faptul că Belcanto-ul poate sta la baza edificiului unei vocalități ulterior afirmate în Romantism și Verism de diferite școli și tradiții. Iar în acest sens, la un moment dat am evocat faptul că marea noastră artistă, soprana Mariana Nicolesco a pornit cariera sa internațională sub auspiciile Concursului Voci Rossiniane organizat de Televiziunea Italiană al cărei laureată a fost; prin Belcanto a abordat toate celelalte stiluri inclusiv verismul puccinian și interpretând cu mare succes în recitaluri și concerte aria Un bel dì vedremo.

BRIAN JADGE

Tenorul Brian Jadge în rolul Pinkerton și-a însușit foarte bine spiritul personajului pe care l-a interpretat mai mult cu nuanțele sonorității de cât cu cele timbrale. Din aceste motiv, interpretarea lui a fost mai puțin aderentă exigențelor expresive mai ales în acele motive și pasaje în care personajul trebuie să releve dulceața emotivă a afectivității. În comentariile mele, m-am referit la o anumită frază din duetul de dragoste cu care se încheie primul act ... Bimba dagli occhi pieni di malia ... (Copilă cu ochii plini de vrajă) ... în care a lipsit total tandrețea, dulceața emotivă a iubirii și a alintului meritat de o soție în noaptea nunții; această frază a fost cântată cu o sonoritate excesivă, nenuanțată și nepotrivită contextului teatral. Și în alte momente tenorul a făcut uz de o sonoritate excesivă care, fiind parțial gestionată tehnic, a declanșat imediat în frazele următoare o moderată disfonie pe fond de oboseală laringiană. Iar la aria Addio fiorito asil din finalul operei, s-a remarcat o parțială dezintegrare a impostației pe sib 1 pe jumătate aproape rupt. Toate aceste aspecte se pot corecta și recalibra dacă artistul are cu cine să se sfătuiască și să lucreze. Un artist în carieră are nevoie de un control al tehnicii și de anumite ajustări din partea maestrului cu care a lucrat sau de la un maestru în care are încredere.

ELIZABETH DESHONG

Mezzosoprana Elizabeth DeShong în posesia unei frumoase voci de mezzosoprană lirică și cu o tehnică foarte bună a realizat un personaj credibil și desfășurând toată gama de sentimente și atitudini solicitată de profilul muzical, vocal și teatral al rolului Suzuki.

 DAVID BIZIC

În rolul lui Sharpless, o adevărată revelație a fost baritonul David Biziç cu o sonoritate excelentă și o timbralitatea foarte bine calibrată pe nuanțele muzicale. Personajul său a fost elegant, maestos, generos în sonorități și abundent în nuanțe. M-am mirat că la vârsta lui de 47 de ani nu a devenit o vedetă de star-system și, din aceste motive, m-am exprimat foarte critic la adresa agențiilor de impresariat a căror politică managerială nu atinge selectivitatea valorică necesară.

Mergând pe tradiția de a onora arta românească în timpul pauzelor dar și la finele reprezentațiilor, de data aceasta publicul a ascultat aria Un bel dì vedremo în interpretarea sopranei Marina Krilovici; a urmat aria Addio fiorito asil interpretată de Ludovic Spiess ale cărui nuanțe sonore și timbrale au înobilat metalul fin și elastic al vocii sale somptuoase. Mi-am amintit de reprezentațiile de la București în care Spiess o avea parteneră pe Eugenia Moldoveanu în a cărei interpretare am difuzat aria Tu, tu, tu, piccolo iddio; ascultând interpretarea aceasta ne putem da seama de ce Maria Callas a fost fascinată de vocalitatea sopranei românce căreia i s-a conferit Premiul I la Concursul Madama Butterfly din Japonia în 1973.

MARIA CALLAS și EUGENIA MOLDOVEANU - Tokyo, 1973

Eugenia Moldoveanu a știut să extragă și să asimileze înțelepciunea didactică și estetică transmise de profesoara sa, marea soprană Arta Florescu, devenind una din marile interprete ale rolului. La finalul emisiunii, am transmis aria Un bel dì vedremo în interpretarea legendarei artiste Virginia Zeani care s-a impus pe plan mondial și în vocalitatea pucciniană interpretând toate rolurile femine potrivite ei din operele pucciniene și între care Cio Cio San stă la loc de cinste.

 

VIRGINIA ZEANI

După emisiune, noaptea, până aproape de zori, am retrăit învăluit de amintiri creații de neuitat ale artiștilor români și străini dar și emoția unor dialoguri despre această operă cu câteva dintre protagonistele liricii internaționale, personalități precum Renata Tebaldi, Viurginia Zeani, Antonietta Stella, Gabriella Tucci, Mirella Freni, Raina Kabaivanska reparcurgând un traseu în vocalitate pe care l-am început cândva în sala Operei Române din București și l-am continuat prin lume ajungând și la New York Metropolitan Opera.