ELENA CERNEI ... cad frunze galbene-n grădină ...

 

Cad frunze galbene-n grădină

şi-n picuri ploaia pe alei.

S-a dus mireasma de sulfină

de levănţică şi de tei ...

Iubesc toate cele patru anotimpuri şi pot spune că în memoria afectivă am numeroase repere şi simboluri de cea mai mare importanţă legate de toate cele patru. Toamna însă mi-a inspirat mereu o anumită linişte şi un echilibru pe fundalul unei bucurii datorate poate şi roadelor care se culeg şi al bilanţurilor care se fac. Toamna începeau anii de studiu şi stagiunile artistice iar astăzi continui să consider organizarea anului meu profesional începând cu primele zile ale toamnei. În cei douăzeci de ani petrecuţi alături de Iubita mea Soţie, marea artistă ELENA CERNEI, fiecare toamnă a însemnat Bucuria de Viaţă într-o multitudine de dimensiuni existenţiale aureolate de acea Stare de Graţie care este Dragostea şi a cărei Beatitudine eternizează tot ce poate fi mai frumos şi mai preţios în Esenţa noastră sufletească. Dacă Primăvara a adus ... atunci ... cândva ... fiorul de început al minunaţilor douăzeci de ani de viaţă petrecuţi împreună, Toamna cu belşugul ei a confirmat şi întărit de fiecare dată soliditatea unei Sfinte Legături sortite Comuniunii Perpetue ... Iar dacă cele douăzeci de toamne au reprezentat treptele Dragostei reconfirmate, cea de a douăzeci şi una Toamnă ... a adus ... despărţirea fizică existenţială ... o despărţire temporară ... echlibrată astăzi de conştientizarea unor revelaţii extraordinare din Viaţa Absolută a Armoniei Eternului Prezent Universal Divin ... 

 

Continui să parcurg Toamne de reculegere pline de emoţiile celor mai puternice senzaţii ale unor amintiri pe care vârtejul nostalgiilor şi căldura dorului mi le ordonează în retrăirea lor intensă de-a lungul paginilor de carte pe care le scriu ... încet, trainic şi profund ...

Un vânt hoinar adie-n noapte

pe-aleea licuricilor.

Parcă şi-acum se-aude-n şoapte

concertul greieraşilor.

Sunt versuri ilustrative ale tabloului toamnei aşa cum le-a desenat inspiraţia poetei Aurelia Pascali şi pe care compozitoarea Margareta Xenopol le-a trăit intens în spiritul său creator realizând o romanţă plină de farmec melodic şi poetic ascultată pentru prima data în viaţa mea în interpretarea Elenei Cernei care a inclus-o într-un superb disc de Romanţe editat de Casa de Discuri Electrecord în LP şi masterizat în CD peste ani. 

 https://www.youtube.com/watch?v=UpBBWO3nQaA

Am mai spus-o şi îmi face plăcere să repet faptul că de la primul impact, vocea Elenei Cernei a intrat în întreaga mea fiinţă asa cum intră aerul în plămânul unui nou născut odată cu prima inspiraţie ... De atunci, permanent, în mintea mea răsună neîncetat al său Verb Vocal în toate dimensiunile expresive ale vocii sale cântate şi vorbite. Este un fond sonor care potenţează forţele de concentrare ale minţii mele şi catalizează inspiraţiile. Percepţia aceasta încetează doar atunci când ascult ceva anume – vorbit ori cântat – pentru ca să reapară atunci când stau în linişte sprea marea mea bucurie. În fiecare anotimp, sărbătoare, fondul acesta vocal devine mereu altul în funcţie de reperele amintirilor şi nostalgiilor mele. Toamna, pe ploaie, la vederea frunzelor galbene, fiinţa mea se umple de inflexiunile sonore şi timbrale ale acestei minunate bijuterii muzicale şi vocale care este „Romanţa toamnei” de Margareta Xenopol pe versuri de Aurelia Pascali.

În cântul lor e amintirea

a doi pribegi îndrăgostiţi

ce şi-au jurat mai ieri iubirea

să fie-n viaţă fericiţi.

Elena Cernei a intepretat un vast repertoriu de operă, muzică vocal simfonică, baroc, muzică de cameră, lied, song, chanson, canzone, canzonetta, cântec, romanţă, exprimând mesajul artistic în opt limbi pe care le cunoştea foarte bine. Un loc aparte în sufletul său l-a ocupat Romanţa românească – univers emotiv în care găsim întreaga gamă a sentimentelor omeneşti; a iubit toate romanţele pe care le-a ascultat şi a admirat pe artiştii de toate genurile şi categoriile care au exprimat mesajul lor în romanţe, dar pentru interpretările sale, le-a ales pe acelea cu care sufletul său avea o rezonanţă cu totul deosebită. Sub aspectul esteticii interpretative, Elena Cernei acorda o importanţă capitală Cuvântului în deplinătatea forţei sale expresive; este forţa al cărei caracter se manifestă mult mai intens în Romanţa românească de cât în celelalte genuri tocmai datorită densităţii melodice şi armonice din relaţia sunet – cuvânt. Elena Cernei a dorit şi a reuşit să onoreze magistral frumuseţea estetică a Romanţei datorită eclectismului stilistic al vastei sale experienţe artistice întemeiate pe valoarea absolută a unei naturi vocale afirmată printr-o foarte completă pregătire tehnică şi estetică. În aceste interpretări, timbrul vocal al artistei asumă funcţional poziţia dominantă într-un univers expresiv plăcut surprinzător. Desfăşurarea tuturor parametrilor tehnici merge unanim spre consacrarea timbrului vocal: configurarea coloanei de sunet echilibrat proporţionată prin calibrata dozare şi modulare; măiestria originală a unui captivant balans între vibrato şi non vibrato, între portamente ascendente şi descendente; licenţele estetice personale ale unui efect de rezonanţă pluridimensională de la profundul şi răscolitorul registru de piept al sunetelor grave până la rafinatul efect kopfstimme; toate aceste dimensiuni estetice sunt integrate cu un gust excepţional guvernat de trăirea extatică în care temperamentul vulcanic se relaţionează cu luciditatea unui caracter artistic de o distinsă şi sobră demnitate. Această măiestrie pune în valoare timbrul vocal care slujeşte cuvântul printr-o magnifică bogăţie expresivă de la nuanţele cele mai strălucitoare la cele mai închise. Rigoarea tonală şi metroritmică a unei absolute muzicalităţi vin să completeze o interpretare care onorează simplitatea estetică a Romanţei conferindu-i majestuozitate stilistică. Elena Cernei utilizează starea de graţie a măiestriei vocale printr-o nobilă redimensionare a vocalităţii culte adaptate intimismului emotiv al Romanţei.

În fiecare sfârşit de toamnă, printre frunzele galbene şi sub picăturile de ploaie care se unesc pe obrajii mei cu picăturile de lacrimi, unduirea sonoră şi timbrală a acestei splendide „Romanţa toamnei” face ca să vibreze întreaga mea fiinţă ... într-o stare emotivă în care picăturile de lacrimă şi ploaie se sublimează într-o ... Apă Sfântă ... care transformă Durerea în Forţă şi Singurătatea într-o Linişte Creatoare iar inima mea se bucură ca într-o Sărbătoare însorită şi plină de flori metaforizând spiritual Toamna ... 

 

Cad frunze galbene-n grădină

şi-n picuri ploaia pe alei.

În inimi însă-i sărbătoare

cu soare cald şi flori de tei ...

În aria antică, lied, muzica de cameră, dar mai ales în Romanţa românească, interpretarea marii artiste Elena Cernei ne consimte impactul emotiv cu personalitatea sa umană în deplinătatea profunzimii sale afective de o grandioasă simplitate. Reascultând interpretarea acestor romanţe, retrăiesc momente de viaţă în care Elena Cernei încânta pe toţi acei care, cunoscând-o pe şcenă prin legendarele sale personaje, suprindeau, în viaţa de toate zilele, simplitatea, calmul, vocea vorbită profund impostată în piept aşa cum natura îi era conformată fără nici cel mai mic efort de amplificare sau de emfatizare. Prin însăşi natura sa, Elena Cernei era măreaţă chiar şi în viaţa privată; o femeie de o frumuseţe copleşitoare, înaltă, cu o armonie a trupului a cărei mişcare lentă şi elastică perfect naturală şi deci deloc studiată, punea în evidenţă splendoarea legendară a picioarelor sale devenite subiect de admirativă conversaţie peste tot pe unde a cântat şi încântat în această lume. Îi plăcea eleganţa sobră dar generos împodobită cu bijuterii de aur masiv, inele şi brăţări cu pietre extrem de preţioase iar blănurile asortate culorilor şi croielilor toaletelor sale, completau o figură care, fără intenţie şi deci fără efort, făcea senzaţie şi stârnea succesul chiar printr-o simplă apariţie pe o stradă, într-un parc ori într-o sală de spectacol. Oamenii o iubeau, o admirau şi o doreau mai mult în viaţa publică, ea fiind un om care se simţea foarte bine retrasă în intimitatea casei sau a grădinii de la Periş; se ştia că, în afara spectacolelor şi concertelor, atunci când era în ţară, în viaţa socială apărea foarte puţin, strictul necesar, iar atunci când oamenii o vedeau, se auzea un zumzet al murmurului lor ... „Cernei!” ... repetat într-o avalanşă de şoapte emoţionate. Sunt şcene la care am asistat, de când eram elev, îndrăgostit în secret, custodind în sufletul meu o teribilă taină pe care nu aveam curajul s-o mărturisesc ... Iar când impactul cu oamenii era foarte apropiat – pe stradă ori în teatru, de la portarul care îi deschidea uşile larg, oamenii din orchestră, cor, balet, colegii, cabinierele, croitoresele, absolut tuturor le răspundea la salut cu un zâmbet cald, cu o voce amplă care rezulta dintr-o uşoră atingere a coardelor vocale cu aerul expirat graţie unei tehnici pe care mi-a împărtăşit-o în detaliu. Ochii săi deosebiţi se mobilizau uneori într-o energică privire scrutătoare care parcă explora pe oameni. Ea considera că toţi oamenii sunt frumoşi fiindcă sunt fiii lui Dumnezeu care nu poate să aibe fii urâţi ... De asemenea afirma energic că toate vocile sunt frumoase deoarece vocea este darul lui Dumnezeu care nu poate face daruri urâte ... Iar când interlocutorii săi exclamau – şi totuşi! ... – ea recunoştea că, unii oameni, din foarte multe motive, pot să urâţească darurile primite de la Dumnezeu şi atunci frumuseţea lor devine ... urâciune ... în figură, în voce, în caracter şi ... vai! ... chiar şi în suflet ... Elena Cernei primise o educaţie în familie în spiritul Dragostei faţă de Om iar acest principiu şi l-a consolidat încă de pre vremea când era soră de spital şi alina durerile oamenilor. După terminarea liceului, în plina desfăşurare a celui de al doilea război mondial, în imposibilitatea de a urma imediat Conservatorul, a reuşit la selecţia foarte severă a unui examen de admitere la o Şcoală de Cruce Roşie patronată de Regina Elena a României studiind în regim de internat la Sinaia; între timp familia avea să părăsască casa şi gospodăria din Bairamcea, în sudul Basarabiei, pentru a se refugia peste Prut ca apoi să coboare spre Bucureşti. Deci înainte de a urma Conservatorul şi de a fi angajată solistă, mai întâi la Filarmonica şi apoi la Opera din Bucureşti, Elena Cernei a lucrat în spital timp de patru ani confruntându-se cu suferinţele oamenilor şi oferindu-le generos disponibilitatea alinării lor. Credincioasă Pravoslavnică, iubea şi respecta Omul la toate nivelurile sociale şi pătrunsese profund semnificaţia spirituală a acelor versete din Evanghelia după Ioan care spun că: Gloria lui Dumnezeu este omul viu.

 

În acest univers expresiv al Romanţei româneşti, Elena Cernei a ilustrat întreaga paletă afectivă a personalităţii sale integrând estetismul său genial în conjuncţie cu stilul impecabil într-o interpretare cu totul deosebită. Artista aplică o concepţie interpretativă elaborând procedee absolut originale atunci când intepretează romanţe foarte cunosute de public graţie abordării lor de către mulţi alţi artişti; Cernei doreşte să ofere unghiuri stilistice deosebite şi reuşeşte admirabil în titluri precum „Steluţa” (Dumitrache Florescu – Vasile Alecsandri), „Dor de răzbunare” (George Cavadia – Carol Scrob), „Să treci prin lume fără dor” (Alexandru Leon – Grigore Perieţeanu, care se asculta mult în familia mea când eram copil, compozitorul Alexandru Leon fiind un unchi al tatălui meu); de asemenea unele romanţe moderne ale secolului al XX-lea precum „Romanţa inimii” (Margareta Xenopol – Ion Minulescu) ori „În micul orăşel” (Ion Vasilescu – Eugen Mirea); din ultima, mai ales la vreme de ... toamnă ... şi ... frunze galbene ... mă trec fiorii ori de câte ori reascult inflexiunile grave ale rezonanţei de piept intonând fraza ... acolo într-o tristă zi de toamnă ... 

https://www.youtube.com/watch?v=2GrUL4sFei8

Dar spiritul explorator al artistei i-a manifestat afinităţile şi către unele titluri foarte rar abordate sau chiar deloc în ultimele decenii, Elena Cernei fiind cea care le-a relansat: „Când amintirile” (Vasile Popovici – Mihai Eminescu) sau romanţele moderne „Şi dacă ramuri bat în geam” (Ioan R. Nicola – Mihai Eminescu), „De vrei să mori” (Margareta Xenopol – Otilia Cazimir), „Romanţa toamnei” (Margareta Xenopol – Aurelia Pascali) care se află în centrul acestei evocări. Un loc aparte îl ocupă romanţa „Doi ochi eu am iubit în viaţă” (muzica şi versurile de Grigore Ventura) care are caracterul unei adevărate arii de salon finalizată apoteotic aemenea unui arioso operistic. Este o romanţă foarte veche, de pe la sfârşitul secolului al XIX-lea când a făcut o mare epocă fiind apoi din ce în ce mai puţin abordată. Autorul ei, Grigore Ventura (1840 – 1909), muzician, poet, scriitor, gazetar celebru al timpului său şi care semna cu pseudonimul ... „Rică Venturiano” ... uneori „R.Vent...” – a fost imortalizat şi în comedia „O noapte furtunoasă” de către Ion Luca Caragiale.

Elena Cernei a abordat experienţa Cuvântului şi la nivelul poetic al creativităţii talentului său; există un mare număr de poeme ale artistei adunate sub titlul „Cosmica” şi pe care le voi integra editorial în opera biografică la care lucrez. Unul dintre aceste poeme a emoţionat în mod deosebit pe Jean Lucaci, dirijorul formaţiei orchestrale ale acestor imprimări, care a dorit să compună muzica romanţei „A doua primăvară”, lucrare extrem de interesantă şi care emană un farmec cu totul special. Pe lângă această contribuţie componistică, lui Jean Lucaci i se datorează admirabilele aranjamente orchestrale ale unui ansamblu în care tot el se afla, când la pian, când la prima vioară, în funcţie de specificul muzical al lucrărilor.

Pornind de la nostalgia toamnei şi a frunzelor galbene, am evocat personalitatea marii artiste Elena Cernei în parcursul estetic şi stilistic al unui gen artistic mai intens şi mai complex cum este Romanţa românească. În interpretările accesibile în CD-ul realizat de Electrecord dar şi online în Profilul Youtube Elena Cernei, putem pătrunde în universul emotiv uman al unei mari artiste care continuă să încânte melomanii de pe toate meridianele lumii.

Aceste bijuterii vocale înseamnă pentru mine fiorul de supremă încântare ce mi-a încununat Dragostea faţă de Elena Cernei – Artista, Femeia, Soţia – care a fost şi va rămâne în Etern Norocul vieţii mele prin Divina Binecuvântare. Am ascultat vocea sa de nenumărate ori în public sau în intimitate când o însoţeam şi eu pe clapele pianului. Mă emoţiona în mod deosebit „Steluţa” de Dumitrache Florescu pe vesurile lui Vasile Alecsandri şi mai ales în anumite momente ale serii când Iubita mea intona într-o splendidă mezzavoce plutirea vocală pe undele unei priviri îndreptate către o anumită stea de pe cer ... Iar astăzi, în momentele nopţilor mele de drag nestins şi dor chinuitor, privesc această ... stea dulce şi iubită a sufletului meu ... vibrând la refrenul în care sălăşuieşte întreaga esenţă afectivă a fiinţei mele ... 

https://www.youtube.com/watch?v=lH9Rbyi0UGM 

 

... şi-adeseaori la tine

când noaptea e senină

pe plaiul nemurirei

te caută al meu dor ...

REVISTA MUZICALĂ RADIO 27.11.2014