LUCIA STĂNESCU (16 iunie 1926, Someșul rece – 25 septembrie 2020, Livorno) este una dintre marile personalități ale școlii române de canto prin a cărei activitate îndelungată, intensă și complexă s-a impus cu demnitate în istoria teatrului liric românesc. Încă din timpul studiilor universitare de la Conservatorul din București la clasa profesorului Constantin Stroescu, a fost angajată solistă a Operei din Cluj, moment inaugural al unei prestigioase cariere naționale și internaționale.
Soprana Lucia Stănescu a interpretat în cariera sa un amplu repertoriu de operă şi lied din toate şcolile stilistice: clasicism, romantism italian, romantism francez, romantism slav, verism, autori ai secolului XX. Publicul, critica şi partenerii au apreciat în mod deosebit creaţiile sale în operele de Puccini şi, treptat, a fost unanim recunoscută şi definită artistă pucciniană. Întreg parcursul vieții și carierei sale sunt amplu prezentate într-un splendid volum autobiografic intitulat A FOST O VIAȚĂ SAU UN VIS ? apărut la editura Eikon din Cluj-Napoca în limba română și italiană.
Din acest amplu volum selectez evocator datele fundamentale ale unor importante realizări dintre care, unele, sunt glorioase primate. În calitate de Director al Operei Române din Cluj (1968 – 1975, prima personalitate feminină în această funcție din istoria operei clujene) a organizat repetate turnee în Italia cu întregul colectiv; datorită acestei contribuții artistice și manageriale, Opera Română din Cluj este primul teatru liric românesc care a întreprins turneee în Italia (Livorno, Pisa, Florența, Lucca în perioada 1972 - 1974 cu opere din repertoriul verdian și puccinian). Este de asemenea, prima artistă româncă afirmată la Festivalul Puccini de la Torre del Lago în opera ”Madama Butterfly” (1974); în acea perioadă, Lucia Stănescu repurta mari succese în teatrele italiene; a cântat în producțiie de mare importanță: ”Aida” de Verdi (Roma, Terme di Caracalla, stagiunea Operei din Roma, 1972), Livorno, Lucca, Pisa, Firenze (1972 - 1981) în ”Boema”, ”Tosca”, ”Madama Butterfly” de Puccini, ”Cavalleria rusticana” de Mascagni, recitaluri și concerte.
La încheierea carierei, soprana Lucia Stănescu, pune bazele doctrinare ale înfiinţării catedrei de canto la Conservatorul „Pietro Mascagni” din Livorno, oraşul natal al marelui compozitor; rămâne astfel în istorie ca prima femeie româncă profesoară de canto într-un conservator în Italia. Dar și în perioada clujeană, Lucia Stănescu a conciliat activitatea artistică și activitatea pedagogică fiind profesoară de canto la Academia Gheorghe Dima din Cluj iar unii dintre studenții săi au devenit mari personalități artistice, nume precum Julia Tözser (Julia Varady de mai târziu), Margareta Fânățeanu, Vasile Catana, Dan Serbac, Emil Gherman, Mircea Moisa, Iulian Jurja.
Pentru meritele sale artistice și pedagogice, sopranei Lucia Stănescu i s-au acordat numeroase premii și distincții dintre care aș vrea să evoc Medalia de Aur și Diploma de Onoare Hariclea Darclée conferite de către marea artistă Mariana Nicolesco în anul 2006 în cadrul Sesiunii de Master Classes de la Brăila, moment emoționant la care am asistat.
Leoncavallo PAGLIACCI - Nedda
Primul impact cu minunata vocalitate a sopranei Lucia Stănescu l-am avut ascultând interpretările transmise de Radiodifuziunea Română şi editate de Casa de Discuri Electrecord din Bucureşti care a realizat un elegant album LP devenit peste ani un foarte valoros CD. Am trăit o senzaţie de afectuoasă mângâiere manifestată atât în frazarea lirică, lejeră, cât şi în cea dramatică de o intensă încărcătură expresivă ilustrând cu evidentă pregnanţă profilul sentimental al personajelor interpretate. O altă puternică senzaţie a fost aceea a unei consistenţe vocale neobişnuite manifestată atât în sonorităţile de forte cât şi în cele de mezzoforte, mezza voce ori în piano, pianissimo; această consistenţă am aprofundat-o în timp pentru ca, peste ani, după acumularea unor experienţe de studiu şi cercetare, să-mi dau seama că la baza fenomenului perceput se afla atât o naturală vocală extraordinară cât şi o generozitate profundă de pe poziţia căreia artista oferea întreg potenţialul către ... Bucurie şi Împlinire ... de mare Forţă Creativă.
Marea artistă lirică şi Iubita mea Soţie, mezzosoprana Elena Cernei, mi-a vorbit îndelung despre prietena şi colega sa Lucia Stănescu; amândouă fuseseră studentele eminentului artist şi profesor, tenorul Constantin Stroescu, la Conservatorul din Bucureşti. S-au întâlnit ulterior în carieră împărţind succese triumfale în „Aida” de Verdi sau în „Carmen” de Bizet atât pe scena Operei Române din Bucureşti cât şi pe scena Operei Române din Cluj. După ani de zile, și eu am cunoscut-o pe Lucia Stănescu în Italia şi s-a instaurat o prietenie absolută care a continuat până la finele parabolei sale existențiale în această lume rămânând destinată ... veşniciei ... Dialogul uman permanent purtat cu Lucia Stănescu m-a făcut să-i pot aprofunda mai mult profilul vocalităţii cu toate mecanismele sale fizice şi psihice de la baza gândirii tehnice şi estetice mai ales în universul puccinian în care a fost recunoscută drept o maestră extraordinară.
Puccini este un compozitor cu totul special care a declanşat o adevărată revoluţie în istoria teatrului liric. Vocalitatea în Puccini ocupă un loc cu totul aparte în universul vocal al teatrului liric. Personajul puccinian este foarte complex atât sub aspectul estetic vocal cât şi sub aspect teatral scenic; necesită forţă expresivă puternică sonoră şi timbrală pentru exprimarea unor stări sufleteşti de extraordinară tensiune dramatică integrată în contextul unei figuri scenice de mare reprezentativitate sub semnul frumuseţii şi farmecului; personajul puccinian are un caracter foarte puternic şi un temperament foarte intens care trebuiesc exprimate prin totalitatea parametrilor vocali. Personajele pucciniene manifestă acel fior al ... bucuriei de a trăi ... Surâsul, fie el și amar, le este permanent prezent pe chip chiar și în momentele de maximă tensiune emotivă. Sunt personaje care trăiesc din plin totalitatea pasionalității lor însoțite de un agregat armonic orchestral de o complexitate foarte bogată ale cărui modulaţii tonale solicită în planul interpretativ inflexiuni sonore şi timbrale de gust foarte rafinat şi inspirat.
Condiţia muzicală şi vocală estetică de artistă pucciniană a sopranei Lucia Stănescu afost confirmată din plin de către magistralele sale interpretări în operele pucciniene „Manon Lescaut”, „La Bohème”, „Tosca”, „Madama Butterfly”, „Suor Angelica”, „Gianni Schicchi”, „Turandot” admirate de public atât în teatru cât şi în înregistrările radiofonice şi discografice.
Lucia Stănescu cultivase o foarte solidă tehnică vocală desfășurând exigenţele sonore şi timbrale ale personajului puccinian aplicate unei vocalităţi de amplă paletă în impact cu o orchestraţie de mare anvergură într-o atmosferă foarte intensă. Era un estet muzical şi vocal puccinian care simțea pulsul personajului reușind admirabil în dozarea şi gradarea modulaţiilor şi inflexiunilor în planul sonor şi timbral al vocalităţii. Actoria vocalităţii sale constituită la baza personajului puccinian era dotată cu un rafinat simţ al încărcăturii emotive şi teatrale în evoluţia scenică; sublinia gestual şi prin expresivitatea mimică stările pe care le parcurgea caracterul şi temperamentul personajului într-o echilibrată relaţie cu propriul său caracter şi temperament. Lucia Stănescu cultivase o sensibilitate care armoniza perfect forța caracterului cu intensitatea temperamentului iar această sensibilitate era catalizată de convingerea pasională asupra mesajului artistic. Se simțea conștientizarea euforică a unui glas generos și frumos pe care îl oferea în totalitate ... un glas al bucuriei de a trăi ... în care verismul puccinian era dominanta emblematică a personalității sale artistice.
Această mare artistă a făcut din plin dovada scenică a triplei condiţii: vocalist puccinian, estet muzical şi vocal şi actor puccinian; a încununat propria personalitate artistică graţie unei autentice figuri de primadonna frumoasă şi impunătoare atât de necesare în interpretarea eroinelor unui compozitor care a iubit enorm femeia sublimând-o extatic în creaţiile sale operistice.
Fenomenul vocal şi estetic puccinian admirabil ilustrat de personalitatea artistică a sopranei Lucia Stănescu poate fi analizat în detaliile expresive ale tuturor parametrilor vocali dintre care mă voi opri asupra celor mai profund integraţi de ea în specificul estetic puccinian așa cum am analizat în capitolul Profil de vocalitate pucciniană în volumul său biografic A FOST O VIAȚĂ SAU UN VIS ? Am prezentat aceste aspecte ale vocii sale și într-o conferință cu exemple muzicale filmate pe tema Verismului în Școala Românească de Operă pe care am ținut-o la Conservatorul Pietro Mascagni din Livorno în prezența doamnei Simonetta Puccini, nepoata compozitorului.
Sonoritatea este parametrul cel mai important al unei vocalităţi deoarece graţie sonorităţii se poate face apreciată într-un anumit spaţiu acustic teatral. Lucia Stănescu era o soprană lirico – spinto a cărei sonoritate se remarca într-un mod degajat printr-o emisie fără eforturi riguros situată între limitele fiziologice și fără nici cea mai mică urmă de oboseală ceea ce este ideal în operele lui Puccini.
Intensitatea vocii sale se manifesta plenar graţie admirabilei sonorităţi de amploare foarte eficient rezonate prin care amplificarea se realiza într-o coloană completă şi de mare importanţă teatrală asigurând o perfectă relaţie cu agregatul armonic orchestral.
Amploarea era percepută deopotrivă la sunetele în sonoritate forte ca şi la cele în piano, atât în efect de crescendo cât şi decrescendo motiv pentru care toate sunetele vocii sale erau efectiv mari în ceea ce priveşte importanţa şi consistenţa artistică.
Prin aceste trăsături legate de sonoritatea vocală, Lucia Stănescu se confirma o vocalistă de extraordinară convingere în exprimarea caracterului personajului puccinian a cărui sonoritate necesită, uneori, o condiţie dominantă faţă de parteneri şi ansamblu în concordanţă cu acea stare extatică a primadonnelor pucciniene.
Culoarea vocii sopranei Lucia Stănescu era de o neobişnuită frumuseţe şi de o impresionantă consistenţă ceea ce se remarca încă de la primul impact. Multitudinea de inflexiuni cromatice îmbogăţea admirabil complexitatea emotivă a frazării vocale.
Emisia sopranei Lucia Stănescu atrăgea atenţia printr-un fascinant paradox oferit de faptul că vocalitatea amplă, masivă, somptuoasă, era rezultatul unei emisii foarte uşoare, depotrivă, energică şi elastică cea ce conferă o ductilitate deosebită coloanei sale sonore; datorită acestei ductilităţi, vocea acestei mari artiste s-a calibrat cu eficientă rapiditate numeroaselor nuanţe alternative sonore şi timbrale printr-o multitudine de stări sufleteşti perfect exprimate.
Expresivitatea sonoră releva elaborarea profilului caracterial al personajului la nivelul unei ample palete de atitudini prin care coloana sonoră s-a dezvoltat tridimensional: conformaţia, configuraţia şi tensiunea coloanei sonore.
Conformaţia coloanei sonore era în general de calibru medio – larg caracterizată atât de vigoarea adecvată aspectului „spinto” cât şi de elasticitatea elegantă adecvată elementului „liric” al identităţii estetice de soprano lirico – spinto; reprezintă o condiţie ideală pentru interpretarea personajului puccinian a cărui linie vocală manifestă accente dramatice, sublinieri lirice, linie vocală de stabilitate sublimată printr-un legato admirabil şi accente teatrale de anvergură mai ales în anumite recitative; toate aceste virtuţi se confirmau admirabil în interpretările pucciniene ale Luciei Stănescu din înregistrările radiofonice, discografice sau de televiziune care le-a realizat și care, multe dintre ele, sunt accesibile pe Canalul Youtube.
Configuraţia coloanei sonore era calibrată printr-un interesant dozaj de la coloana largă la coloana concentrat adunată sub semnul unei supleţe graţie căreia trecerile de la un calibru la altul erau foarte fluente şi încărcate expresiv aşa cum sunt solicitate de Puccini în personajele sale ce trec cu rapiditate printr-o multitudine de stări sufleteşti.
Tensiunea coloanei sonore se menţinea permanent între limitele fiziologice ceea ce conferea o elegantă elasticitate sunetelor emise în forte şi fortissimo şi o impresionantă delicateţe sunetelor emise în piano şi pianissimo; datorită acestor virtuţi, a reuşit să păstreze un perfect echilibru fizic vocal pe toată durata carierei.
Puccini TOSCA
Expresivitatea cromatică este o virtute foarte rară caracteristică marilor personalităţi artistice şi pe care soprana Lucia Stănescu o ilustrează magistral ceea ce o consacră la nivel înalt ca artistă veristă şi în mod deosebit pucciniană; această expresivitate cromatică este determinată în Puccini pe de o parte de starea afectivă a momentului teatral din evoluţia personajului, pe de altă parte de specificitatea modulantă a agregatului armonic orchestral în relaţia cu linia melodică a vocalităţii; Lucia Stănescu dovedeşte atât calităţile de muzician absolut cât şi talentul dramatic actoricesc onorând la cotă artistică maximă această complexitate estetică interpretativă a personajelor pucciniene.
Dicţiunea, parametru vocal important în repertoriul verist şi, mai ales, cel puccinian, unde interlocutorialitatea personajelor bine percepută de către public, devenea la Lucia Stănescu o condiţie absolută pentru realizarea atmosferei teatrale şi a mesajului artistic; pronunţia se manifesta cu eficienţă artistică atât în limba română cât şi în limba italiană; articulaţia se baza pe un mordent foarte bine integrat în tehnica de canto astfel în cât ea menţinea perfecta unitate în profilul sonor, profilul timbral şi în stabilitatea legato-ului asigurând adecvata linie vocală a personajului.
Mişcarea scenică, fundamentală în crearea rolurilor pucciniene întregea substanţial profilul teatral al personajului în contextul unui dinamism foarte complex. Prezenţa scenică a sopranei Lucia Stănescu era o emblemă a frumuseţii fizice deosebite guvernată de intuiţia teatrală şi sensibilitatea artistică. Dinamica scenică, aşa cum o atestă filmele realizate de marea artistă, manifestă o impresionantă armonie a mişcărilor care relevă absoluta frumuseţe de trăire a fenomenului uman de la baza fiecărui personaj interpretat printr-o multitudine de gesturi ale privirilor, mâinilor, ale întregului corp, cu sobrietate perfect orientată către esenţa scenică.
În personalitatea artistică a sopranei Lucia Stănescu, aceste personaje şi-au găsit realizarea plenară la cel mai înalt nivel artistic de gândire, trăire şi simţire; trăsăturile personalității sale și ale rolurilor interpretate se contopeau fascinant în acel ... glas al bucuriei de a trăi ...
Pentru această bucurie de a trăi, viața a iubit-o și i-a oferit să trăiască în Italia aproape o jumătate de secol într-un colț de rai, pe o superbă colină la malul mării, la Quercianella, localitate splendidă în imediata apropiere a orașului Livorno.
Pentru bucuria de a trăi, viața i-a dăruit pe minunata Diana Turtoi, talentată mezzosoprană, care i-a fost alături cu o dragoste și un devotament exemplare aproape un deceniu și jumătate.
Iar această bucurie de a trăi se manifesta permanent și în convorbirile noastre telefonice sau când ne întâlneam și petreceam ore minunate. Generozitatea afectivă a surâsului permanent chipul frumos și luminos hărăzea un farmec aparte vocii sale atât în conversație cât și în unduirile melodice vocale deoarece își conservase foarte bine echilibrul vocal până la sfârșitul vieții.
Port în suflet amintirea multor clipe de încântare din conversațiile noastre, momente în care discutam de toate și ne bucuram de ce era frumos în societatea noastră. Îmi amintesc acum că, la câteva luni după ce publicase volumul său biografic în română și italiană, i-am telefonat după ce le primisem ca să-i mulțumesc pentru afectuoasele dedicații autografate iar ea, surâzând, mi-a pus întrebarea care era însuși titlul cărții: Dragă Ștefan, ce crezi tu ? ... A FOST O VIAȚĂ SAU UN VIS ? ... la care am răspuns entuziast: Scumpă Lucicuța, a fost ... O VIAȚĂ DE VIS ... și ... UN VIS DE VIAȚĂ ... datorită acelui ... glas al bucuriei de a trăi ...
