ION DACIAN ... Cavaler al Timpului ... dominând ... Vremurile ...

Opereta este Surâsul Muzicii iar acest surâs cunoaşte o infinitate de nuanţe expresive de la surâsul amar, meditativ ori nostalgic, până la râsul exploziv al entuziasmului exuberant.

Personajele operetei evluează trecând prin toate stările sufleteşti de la durere şi suferinţă până la bucuria împlinirii totale atinsă în urma unui drum dramaturgic foarte intens în care luptă cu toate dificultăţile pe care le pot determina stările de ură, invidie, rivalitate, îndoială, neîncredere, inducere în eroare, intrigă ori fatalitatea decalajelor întâmplătoare şi inexplicabile ale unor suflete ce, în final, se regăsesc şi se contopesc într-o supremă şi victorioasă îmbrăţişare. Putem spune că Opereta este ... Ţara Surâsului ... admirabil ilustrată de genialul ei reprezentant, compozitorul Franz Lehar în nemuritoarea sa operetă care poartă tocmai acest nume.

Artiştii care se dedică genului stilistic de operetă trebuie să fie vocalişti cu o tehnică impecabilă atât pentru vocea cântată cât şi pentru vocea vorbită; să fie actori cu un registru expresiv foarte amplu de la dramă şi până la comedie; să fie adevăraţi dansatori profesionişti deoarece personajele lor trebuie să întrunească exigenţe foarte complexe de mişcare şcenică şi coregrafie; să fie oameni de o cultură solidă şi profundă cu nişte maniere alese pe care să le ilustreze în comportamentul lor cu o majestuoasă convingere graţie căreia să slujească unor personaje excepţionale. Indiferent că sunt aristocraţi, ţărani sau chiar ţigani admirabili redaţi artistic de Strauss („Voievodul ţiganilor”) ori de Lehar („Dragoste de ţigan”), personajele de operetă au caractere şi temperamente excepţionale; personalitatea lor robustă exprimă energic un mesaj artistic şi uman de o profunzime existenţială fascinantă.

Am copilărit în Teatrul de Operetă şi am cunoscut şi iubit personajele din tot repertoriul universal şi românesc datorită artiştilor extraordinari a căror Generaţie de Aur era dominată de personalitatea proeminentă a lui Ion Dacian pe care l-am iubit şi continui să-l iubesc cu toată fiinţa mea iar aura personalităţii sale continuă să mă însoţească, să mă stimuleze, să mă inspire, să mă susţină în etapele devenirii mele prin senzaţiile şi amintirile pe care mi le-a lăsat.

ION DACIAN (Saschiz, Judeţul Mureş, 11 octombrie 1911 – Bucureşti, 8 decembrie 1981) este cea mai complexă, mai dotată, mai fascinantă şi mai reprezentativă personalitate a genului artistic de operetă din întreaga sa istorie universală. Este o afirmaţie pe care o rostesc în deplinătatea responsabilităţii profesionale pe care mi-o conferă experienţa muzicologică analitică îndelungat şi incident aplicată tuturor personalităţilor genului din toate şcolile geografice şi epocile istorice. Da! România se poate mândri şi cu faptul că cea mai valoroasă personalitate artistică a genului de Operetă din toate timpurile este un Fiu al ei. Această colocare axiologică a Maestrului Ion Dacian este o rezultantă a aprofundării coordonatelor fundamentale ale personalităţii sale: intelectualul, muzicianul, cântăreţul, actorul, partenerul, libretistul, regizorul, pedagogul, directorul manager, omul. Pregătirea sa complexă, vasta cultură, multiplele valenţe creatoare, imensa activitate, au determinat un fenomen social artistic unic în istoria operetei secolului al XX-lea.

Intelectualul Ion Dacian s-a format la Facultatea de Drept din Cluj (1929 – 1933) obţinând şi un Doctorat în Drept (1935) cu tema Valoarea socială a presei dar şi la Conservatorul de Muzică din Cluj (1930 – 1934). Îndrumători într-ale vocii i-au fost Ionel Crişan, Tomel Spătaru, Rita D’Oria și renumitul tenor Dumitru Mihăilescu-Toscani. Binomul Drept – Muzică i-a hărăzit o severă disciplină muzicală prin care enciclopedismul său cultural a fost pus în slujba Artei Lirice atât în Operă dar mai ales în Operetă. Vorbea şi cânta în zece limbi. Avea o cultură complexă şi profundă în foarte multe domenii de artă, literatură, filosofie şi chiar ştiinţă.

Muzicianul Ion Dacian era un pianist desăvârşit dar şi un violonist pasionat cu o practică temeinică graţie căreia a acumulat un potenţial formativ puternic în teorie şi solfegiu, estetică, stilistică şi istoria muzicii universale, armonie, contrapunct, asimilat datorită excepţionalelor personalităţi profesorale ale conservatorului clujean. Avea o cultură literară extraordinară şi un simţ analitic de o încântătoare profunzime admirabil sublimat în genul de operetă în calitatea sa de artist, regizor, îndrumător, libretist şi organizator.

Cântăreţul Ion Dacian era un rafinat cunoscător al tuturor genurilor muzicale pe care le-a onorat plenar cu vocalitatea sa neobişnuită. Instrumentul său vocal s-ar fi putut încadra în categoria de Baritenor având un ambitus de tenor conjugat unei ţesături de bariton ceea ce îl favoriza admirabil în menţinerea unitar expresivă a frumuseţii timbrale emblematice atât în vocea cântată cât şi în vocea vorbită reunind dialectic într-un fascinant echilibru declamaţia cantabilităţii cu cantabilitatea declamaţiei. Dicțiunea impecabilă conferea un relief artistic eficient expresivităților sale în urma unui studiu minuțios integrând perfect vocalele și consoanele în impostația vocii și conferind diftongilor o magnifică valorificare.

Lehar CONTELE DE LUXEMBURG  - Teatrul Alhambra

Vocalistul Ion Dacian a acumulat toate valorile tehnice şi estetice aferente vocalităţii sale excepţionale afirmată la începuturi în 18 roluri de operă pe şcena Operei Române din Cluj („Traviata” de Verdi, „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, „Martha” de Flotov, „Manon” de Massenet, „Madama Butterfly” de Puccini, „Flautul fermecat” şi „Don Giovanni” de Mozart, „Freischütz” de Weber, „Lakmé” de Delibes, „Faust” de Gounod, „Mireasa vândută” de Smetana, „Swanda cimpoierul” de Weinberger, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovsky, „Tannhäuser” de Wagner, „Pescuitorii de perle” de Bizet, „Ţar şi Teslar” de Lorzing, „Die totten Augen” de d’Albert, „La drumul mare” de Nottara) şi în cele 40 de roluri ale genului de operetă de a cărui complexitate muzicală, literară şi teatrală, s-a simţit fascinat şi pe care l-a înnobilat cu bogăţia personalităţii sale artistice. 

 

Audran MASCOTA - Teatrul Alhambra

Magistrale creaţii intepretative a realizat Ion Dacian în rolurile de tenor din operete precum „Liliacul”, „Sânge vienez” de Strauss, „Prinţesa circului”, „Bayadera”, „Contesa Maritza” de Kalman, „Văduva veselă”, „Ţara Surâsului”, „Paganini” ”Contele de Luxemburg”de Lehar, „Vânzătorul de păsări” de Zeller, ”Secretul liu Marco Polo” de Lopez.

 Lehar VĂDUVA VESELĂ

De asemenea s-a afirmat în premierele absolute ale unor valoroase operete româneşti precum „Ana Lugojana”, „Plutaşul de pe Bistriţa”, „Târgul de fete” de Filaret Barbu, „Lăsaţi-mă să cânt”, „Lysistrata” de Gherase Dendrino, „Anton Pann” de Alfred Mendelsohn, ”N-a fost nuntă mai frumoasă” și „Întâlnire cu dragostea” de Nicolae Kirculescu, „Suflet de artist” de Henri Mălineanu, „Soarele Londrei” de Florin Comişel. Unul dintre rolurile sale emblematice a fost Henry Higgins din „My Fair Lady” de Loewe (1968), primul musical realizat pe o şcenă în România chiar în propria sa regie.

Strauss SÂNGE VIENEZ

Actorul Ion Dacian dovedea un extraordinar autocontrol prin care menţinea echilibrul perfect dintre spontaneitatea instinctivă şi elaborarea conştientă hărăzind actului artistic profunzimi şi perfecţiuni impresionante până la lacrimi. Erudismul personalităţii sale îi stimula o genială inspiraţie de o adevărată retorică şcenică manifestată încă de la prima intrare în șcenă primit mereu în aplauzele puternice ale publicului.

Lehar ȚARA SURÂSULUI

El rămânea ca o statuie până la terminarea aplauzelor când începea să dea viaţă personajului. Ion Dacian avea un dozaj comportamental al propriului corp în statică şi în dinamica mișcării şcenice cu o elasticitate şi o promptitudine prin care realiza un adevărat limbaj metaforic al corpului sublimând un Gest de mare încărcătură emotivă. Ochii căprui de o nuanţă mai închisă aveau farmecul unei frumuseţi de o profunzime ieşită din comun ceea ce conferea privirilor sale un dinamism de o vivacitate suplă prin care se pliau pe cele mai minuţioase detalii expresive ale liniei vocale.

Suppé BOCCACCIO

 

Mimica feţei sale avea de asemenea o impresionantă mobilitate asumând nenumărate nuanţe de la gravitatea meditativă până la râsul exploziv trecând printr-o imensitate numerică de nuanţe ale unui surâs de multiple semnificaţii afective. Mersul pe şcenă era foarte atent dozat şi perfect calibrat pe metroritmia discursului muzical; ştia când să păşească, ştia când, cum şi unde să se oprească, ştia cum să simtă locurile şcenei în funcţie de eficienţa impactului acustic cu spaţiul teatrului iar la momentul culminant al ariilor, de obicei pe frazele cu acute, cunoştea punctul cel mai eficient acustic pentru ca acel moment culminant să fie încununat de o triumfală reuşită.

 

Lehar VĂDUVA VESELĂ - Silli Popescu, Ion Dacian

Gesturile sale erau puţine, sumare, adevărate esențiale sublineri expresive necesare liniei vocale; mişcarea mâinilor era impecabilă şi perfect integrată atât personajului cât şi muzicii sale. Ion Dacian actorul era grandios chiar şi în delicatele momente de intimism şi în acelaşi timp cald, afectuos, prietenos, ceea ce făcea ca publicul să-l iubească şi să-l admire într-un mod unic.

Lehar PAGANINI - Silli Popescu, Ion Dacian

 

Partenerul Ion Dacian a evoluat și, în același timp a influențat dezvoltarea extraordinară a fenomenului artistic și social de operetă prin care s-a născut Generația de Aur a genului. Maestrul stimula şi obliga, dar, în acelaşi timp, conforta şi liniştea pe cei ce împărţeau cu el emoţia actului şcenic. Atitudinea vocală, teatrală şi şcenică era mereu calibrată cu inteligenţa bunului gust pe profilul artistic al colegilor cu care dialoga şi dueta pe şcenă. Geniul artistic îl făcea să fie măreţ dar nu strivitor, falnic dar nu arogant, protagonist autentic dar nu egocentric 

Kalman CONTESA MARITZA - Valeria Rădulescu, Ion Dacian

Dacian avea un cult pentru primadonna spectacolului şi contribuia mereu la succesul partenerei sale căutând mereu adaptarea propriei interpretări pentru a asigura un perfect echilibru de cuplu foarte bine integrat în desfăşurarea spectacolului.

Lehar VĂDUVA VESELĂ - Valeria Rădulescu, Ion Dacian

Vorbea cu deosebită înflăcărare despre partenerele sale, evocându-le cu rigoarea cronologică şi artistică. La începuturile sale la Alhambra şi apoi la Teatrul de Stat de Operetă care astăzi îi poartă numele, s-a bucurat de partenere precum Maria Marini, Lulu Nicolau, Silli Popescu, Dia Panaitescu, Elisabeta Porumbiţă, Elena Zamora, Puica Alexandrescu, Denise Vrancea, Getta Mara, Lya Turowsky, Lilli Duşescu, Lucia Roic, Anna Kelly Vasilopol, Lidia Popescu, Corina Bărbulescu, Ştefi Pârvulescu pentru ca în ultimul deceniu şi jumătate al carierei sale să se bucure de primadonne excelente precum Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, Cleopatra Melidoneanu, Mireille Constantinescu. 

  Lehar ȚARA SURÂSULUI - Lucia Roic, Ion Dacian

Subreta este un personaj fantastic al spectacolului de operetă aducând prin comicitatea sa un echilibru dramaturgic faţă de lirismul melancolic şi suferit al primadonnei şi tenorului din anumite momente ale desfăşurării. Ion Dacian evoca marile subrete ale genului în România: Virginica Romanowsky, Fedora Gamberto, Elisabeta Henţia, Cella Tănăsescu, Valli Niculescu, Constanţa Câmpeanu, Marica Munteanu, Daniela Diaconescu, personalităţi care s-au perindat alături de Ion Dacian în Istoria Operetei din România vreme de aproape patru decenii de artă minunată

 

Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT - Lilli Dușescu, Ion Dacian, Valeria Rădulescu, George Hazgan, Constanța Câmpeanu

Ion Dacian era un Domn Absolut care manifesta o amabilă delicateţe în conştientizarea propriei valori motiv pentru care alături de el au coexistat tenori cu care se alterna în toate rolurile sale, nume prcum Viorel Chicideanu, Mihail Petculescu, Nicolae Ţăranu, Richard Deutsch, Petre Valentin, Ion Stoian, Anton Negoiţescu, Ludovic Spiess, Constantin Drăghici, Eugen Savopol, Eugen Fânăţeanu, Dorin Teodorescu, Cornel Rusu 

Kalman PRINȚESA CIRCULUI - Adriana Codreanu, Ion Dacian, Marica Munteanu

Alături de tenor, partenerul subretei este junele comic, ale cărui roluri sunt de o comicitate debordantă în care cântul, actoria şi dansul se reunesc extraordinar în performanţe care îmi amintesc de Bimbo Mărculescu, Toni Buiacici, George Hazgan, Ion Dinu, Virgil Bojescu, Sergiu Cioiu.

Filaret Barbu TÂRGUL DE FETE - Ion Dacian, Virginica Romanovski

Unele roluri de operetă au o vocalitate de bariton-bas şi oferă profiluri artistice foarte frumoase în care creaţii deosebite realizau Silviu Gurău, Mircea Nemens, Nicolae Ionescu-Dodo, Duşan Bugarin, Iancu Groza, Petre Petrov, Gabriel Gheorghiu, Elizeu Simulescu, artişti care alături de Ion Dacian şi sub regia sa au repurtat mari succese. 

 

Lehar ȚARA SURÂSULUI - Valli Niculescu, Valeria Rădulescu, Ion Dacian, Marica Munteanu 

Prin amploarea distribuţiilor spectacolului de operă, multe roluri sunt interpretate de actori care, ocazional tebuie să şi cânte, dar care susţin partituri teatrale de mare însemnătate atât pentru desfăşurarea spectacolului cât şi pentru istoria atristică a unei societăţi; îmi amintesc de nume precum Maria Wauwrina, Silli Vasiliu, Ruxandra Argeşiu, Mia Chirilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Coca Enescu, Nae Roman, George Groner, Emil Popescu, Tiberiu Simionescu, Nelu Marinescu 

 

Lopez SECRETUL LUI MARCO POLO - Ion Dacian, Valeria Rădulescu, Tamara Buciuceanu, Marica Munteanu, Bimbo Mărculescu 

Spectacolul de operetă prin complexitatea sa are nevoie de maeştri regizori şi coregrafi sau de libretişti foarte talentaţi şi bine pregătiţi; din Generaţia de Aur a Maestrului Ion Dacian făceau parte nume precum Nicuşor Constantinescu, Elena Penescu-Liciu, Ştefan Norris, Vasile Timuş, Miltiade Păun, Elena Agapie Stancu. 

 

Strauss SÂNGE VIENEZ - Nae Roman, Maria Wauwrina, Ion Dacian, Cleopatra Melidoneanu, Valeria Rădulescu, Iancu Groza, Constanța Câmpeanu, Constantin Drăghici 

Dirijorul de operetă este un muzician de mare complexitate care trebuie să coordoneze o desfăşurare amplă care să funcţioneze în perfectă unitarietate conform coerenţei dramaturgice a spectacolului: din Generaţia de Aur a lui Ion Dacian au făcut parte dirijori precum Gherase Dendrino, Constantin Rădulescu, Liviu Cavassi, Traian Mihăilescu, Mircea Ionescu, Mircea Luculescu.

 

ION DACIAN și dirijorul CONSTANTIN RĂDULESCU 

Baletul Operetei se bucura de un numeros ansablu cu nume solistice extrem de valoroase precum Margareta Zirra, Andreea Constantinescu, Maria Mitrache, Elena Teodorescu, Indira Lupescu, Lansetta Cavassi, Dana Florea, Victor Vlasse, Valeriu Tarna, Tudor Cotaibă şi încă foarte mulţi alţii.

Kalman CONTESA MARITZA - Ion Dacian și ansamblul de balet

 

Toţi aceşti artişti ai numeroaselor compartimente artistice au fost parteneri devotaţi ai lui Ion Dacian iar Maestrul îi iubea şi preţuia pe toţi.

Loewe MY FAIR LADY - Ion Dacian, Cleopatra Meldioneanu

Libretistul Ion Dacian s-a plămădit prin profunzimea de cunoaştere aplicate cuvântului prin înţelepciunea juristului şi sensibilitatea vocalistului. A colaborat la libretele multor operete româneşti precum „Ana Lugojana”, „Plutaşul de pe Bistriţa” şi „Târgul de fete” de Filaret Barbu dar şi la versiunea românească a multor librete ale operetelor compozitorilor străini în mod deosebit în cadrul producţiilor regizate de el.

Loewe MY FAIR LADY

Se implica însă cu mare înţelepciune aristică şi la recalibrarea fonetică a anumitor arii ale sale sau ale altor personaje facilitând interpretarea sa şi a colegilor prin alegerea acelor cuvinte care să valorifice din plin fonetica vocalelor predilecte din vocalitatea sa şi a colegilor.

Kalman CONTESA MARITZA - Ion Dacian, Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, Nicolae Țăranu

Regizorul Ion Dacian s-a desăvârşit prin dragostea sa de viaţă dăruită cu realism, logică şi coerenţă teatrală dinamicii spectacolului de operetă. Regiile sale au însemnat evenimente istorice ale Teatrului de Operetă din România deoarece regiza atât la Bucureşti cât şi în alte oraşe ale ţării unde era foarte des invitat. 

 Kalman CONTESA MARITZA

Capodoperele sale regizorale au fost evenimente la care am asistat şi eu cu mare emoţie: „Văduva veselă”, „Paganini”, „Ţara Surâsului”, „Contele de Luxemburg” de Lehar, „Sânge vienez” de Strauss, „Prinţesa circului” de Kalman, „My Fair Lady” de Loewe, „Suzana” de Gilbert. După retragerea din carieră a marelui regizor Nicuşor Constantinescu, Ion Dacian a preluat supravegherea regizorală a unor operete precum „Secretul lui Marco Polo” de Lopez, „Contesa Maritza” de Kalman, „Logodnicul din Lună” de Künecke, „Lăsaţi-mă să cânt” de Gherase Dendrino, „Ana Lugojana” şi „Plutaşul de pe Bistriţa” de Filaret Barbu, îndrumând pe artiştii care debutau în rolurile din aceste lucrări.

Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT - Constanța Câmpeanu, Ion Dacian, Bimbo Mărculescu, Valeria Rădulescu, Eugen Fânățeanu

Ion Dacian venea la teatru des în calitate de regizor pentru a urmări desfăşurarea, a încuraja pe artişti şi a examina eventualele insistenţe necesare la anumite compartimente pentru ca nivelul spectacolului să se menţină în timp la cotele prospeţimii sale de la premieră. De foarte multe ori stăteam împreună cu el, comentam, îl însoţeam în culise, asistam la toate discuţiile cu artiştii, îl urmăream în legendara sa eleganţă cum se exprima, cum sublinia, cum gesticula şi surâdea, cum se aşeza la biroul de la serviciul de regizorat şi cum scria în registrul de spectacol impresiile şi indicaţiile sale pentru anumite corecturi, folosind un toc de aur şi scriind într-o frumoasă alură ca şi cântul său sublim. Iar după aceea, mă conducea cu maşina acasă, noaptea târziu, oprindu-se câteva clipe cu părinţii mei care mă aşteptau. Şi eram un elev de liceu care se bucura de Generoasa Prietenie a Maestrului ce mă stimula în a absorbi şi învăţa foarte multe lucruri de artă şi de viaţă.

Comișel SOARELE LONDREI - Ștefi Pârvulescu, Ion Dacian

Pedagogul Ion Dacian a activat o anumită perioadă ca Profesor la Clasa de Operetă de la Conservatorul din Bucureşti. La teatru însă a îndrumat neîntrerupt toate generaţiile de artişti care au debutat în timpul carierei sale. Ultimul discipol al său era soprana Daniela Diaconescu de care îşi amintea cu duioşie şi cu cele mai frumoase aprecieri.

Loewe MY FAIR LADY - Cleopatra Melidoneanu, Ion Dacian

Directorul manager Ion Dacian a fost animat de un puternic spirit de adevărat gospodar prin care teatrul ocupa întreaga sferă a trăirilor sale cotidiene. Sensibil şi disponibil, colabora amical cu personalul tehnic şi administrativ modulând rigoarea disciplinei cu un aer natural mereu împodobit cu zâmbetul frumos şi calmul majestuos. În perioada 1961 – 1971 a fost Director al Teatrului de Stat de Operetă din Bucureşti şi a organizat marile turnee europene care au permis artiştilor glorie şi prosperitate. Aceste turnee au fost organizate în fosta URSS, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, RDG de atunci, dar şi în Italia, Germania Federală de atunci, Austria, Belgia, Olanda.

Filaret Barbu TÂRGUL DE FETE - Ion Dacian, Valeria Rădulescu

Omul Ion Dacian însemna orginea şi finalitatea tuturor trăsăturilor sale profesionale. Bătrânii se bucurau a fi continuaţi prin el iar tinerii îl aprofundau şi îl studiau cu veneraţie. Chipul său avea o seninătate dominată de privirea pătrunzătoare prin care scruta totul cu ochii săi de o mare frumuseţe aşa cum am mai subliniat. Vocea sa vorbită, ca şi cea cântată, limpede şi penetrantă, dezvolta expresivitatea unei infinităţi de inflexiuni intact păstrate, ca un adevărat miracol, până în clipa trecerii spiritului său în Eternul Prezent Universal de Lumină şi Armonie.

Kalman PRINȚESA CIRCULUI - Ion Dacian, Marica Munteanu

L-am cunoscut de mic copil, mi-a oferit Prietenia generoasă încă din anii de liceu iar după ce s-a retras din carieră, în ultimii şase ani de viaţă, am fost printre puţinii priveligiaţi cu care vorbea la telefon săptămânal. Mergeam împreună la plimbări mai ales când eram în vacanţă devenit deja student la Medicină. Avea o mare pasiune pentru a conduce maşina, un Mercedes alb, 1-B-375; conducea cu graţia unei mitice eleganţe, stând drept la volan, cu mănuşi speciale, elegant îmbrăcat, şi simţându-se foarte bine atunci când remarca faptul că oamenii îl recunoşteau şi chiar îl sautau cu gesturi afectuoase. Ajungeam la Lacul Herăstrău unde parca maşina şi mergeam pe aleile parcului, ne mai opream pe câte o bancă şi vorbeam ... despre voci, despre operetă, despre spectacol, despre atmosfera teatrului de care îi era foarte dor ... 

 Comișel SOARELE LONDREI - Ion Dacian și Valeria Rădulescu pe care, în interviuri și în convorbiri profesionale, Maestrul a considerat-o partenera ideală a carierei sale.

Ultima dată l-am văzut şi i-am şoptit câteva cuvinte exact cu două ore înainte de a părăsi această lume, marţi 8 decembrie 1981, într-o rezervă la Spitalulul Carol Davila unde fusese internat în urmă cu trei zile; acolo eu făceam stagiul de Medicină Internă ca student în al patrulea an. M-a privit cu acelaşi surâs fantastic, l-am mângâiat şi l-am sărutat pe frunte iar când i-am mai aruncat o privire de la uşă remarcam cum mă urmărea ... Ştiam că erau ultimele sale ore ... şi ...am dorit să-l las în linişte să împlinească marea şi definitiva trecere ... Am mers mult pe jos ... până acasă ... cu lacrimi pe obraz, discret camuflate de nişte ochelari de soare ... La orele serii, telejurnalele, radiojurnalele, telefoanele, anunţau şi comentau plecarea definitivă a Maestrului ... 

 

În anul 2000, când se împlinea un semicentenar de când se înființase Teatrul de Stat de Operetă care poartă numele Maestrului, împreună cu Sorina Goia am realizat o serie de emisiuni intitulate Ion Dacian şi generaţia sa de aur în care am evocat personalitatea sa şi am ilustrat pe reprezentanţii acestei generaţii de aur cu imprimări din Fonoteca Radio. Ulterior, la împlinirea 20, 25 şi a 30 de ani de la trecerea în eternitate, ca şi la centenarul naşterii sale, împreună cu Mihaela Soare am realizat o altă serie de emisiuni omagiale evocând personalitatea excepţională a Maestrului.

Ion Dacian este un Cavaler al Timpului dominând Vremurile. Cavaler al celor mai rafinate maniere, Ion Dacian emana eleganţă maestoasă, prestigiu impunător, căldură afectivă în relaţiile cu oamenii sub semnul generozităţii. Născut şi crescut sub Imperiul Habsburgic, afirmat sub Regatul României, s-a desfăşurat în România Comunistă proclamând şi apărând valori artistice absolute indiferent de orientarea lor în contextul dificil al conformismului din acele vremuri pe care le-a dominat cu calmul său legendar aureolat de fascinantul surâs al filosofiei sale existenţiale. Inteligenţa extraordinară, sensibilitatea profundă, tenacitatea răbdătoare, munca permanentă cu el însuşi, au făcut din talentul lui Ion Dacian o genială personalitate artistică în care rostirea şi cântul s-au unit în sublima glăsuire a trăirii sufleteşti. Mesajul artistic plin de încărcătură spirituală continuă să trăiască veşnic prin Nemurirea Verbului Vocal al celui care rămâne în Istoria Universală a Teatrului Liric şi de Operetă, Ion Dacian – Cavaler al Timpului dominând Vremurile.

REVISTA MUZICALĂ RADIO 04.11.2014, STEPHAN POEN MUZICOLOGIE 11.10.2024

RADIODIFUZIUNE ... La mulți ani! ...

 

Radiodifuziunea noastră, Societatea Română de Radiodifuziune, împlineşte 86 de ani prilej de sărbătorire, bilanţuri, retrospective, planuri şi proiecte de viitor, iar în ceea ce mă priveşte, este un moment de emoţie învăluită în nostalgia unor numeroase şi puternice amintiri.

În repetate rânduri, în cadrul emisiunilor la care am participat, am declarat cu entuziastă bucurie că sunt un fiu al Radio-ului. Da, am crescut cu Radio-ul şi m-am dezvoltat enorm datorită lui. Încă de la vârsta de patru ani, am trăit pe fundalul sonor al Radio-ului. Părinţii mei observaseră că, dacă Radio-ul era în funcţiune, jocurile mele erau mai lente şi mişcările mai potolite, uneori rămânând pe loc, în poziţie fixă, pe covor în mjlocul jucăriilor ori pe un fotoliu sau pe un scaun, ca să ascult ceea ce se ... „petrecea” ... dincolo de acea miraculoasă... „cutie” ... de unde ieşeau sunete de voci vorbite şi cântate ori instrumente numeroase. Nici-odată nu am fost împins de curiozitate ca să umblu înăuntrul acelei „cutii” minunate şi aceasta doar dintr-un singur motiv: ca să nu o stric şi să nu înceteze să mai funcţioneze aşa cum se întâmpla cu jucăriile mele cărora le aplicam spiritul explorator al curiozităţii de copil. Radio-ul trebuia să rămână aşa cum era ca să meargă perfect oricând; pusesem de-o parte o bucată de stofă moale pentru ca, în fiecare zi, să-l şterg de praf eu însumi pentru a-l proteja, într-un ritual ... gospodăresc copilăresc aplicat numai şi numai aparatului de radio.

Mama şi Tata erau foatre mulţumiţi de faptul că, atunci când Radio-ul mergea, în casă era linişte iar eu mă dedicam jocului potolit pentru a asculta permanent ce se întâmplă acolo. Când am devenit mai mărişor şi am început să cunosc butoanele, am început să gust şi voluptatea unui anumit volum sonor mai ales dacă reascultam ceva ce îmi păcea foarte mult declanşându-se totodată şi primele ... conflicte intergeneraţionale ... soldate cu impactul ... fizic punitiv ori cu admonestarea imperioasă: fă-l mai încet că ţi-l închid! Mă conformam imediat fiindcă nu era de glumă!

La Radio am ascultat la început emisiunile pentru copii dar şi emisiunile muzicale de toate genurile vocale şi instrumentale. Sensibilitatea mea dominant acustică mi-a determinat o receptivitate precoce faţă de voci şi instrumente încă de la vârsta primei copilăriei datorită Radio-ului. La Radio am ascultat pentru prima dată vocea fascinantă a minunatei artiste care, peste ani, avea să devină Iubita mea Soţie, marea mezzosoprană Elena Cernei ... Primul impact cu personalitatea viitoarei mele Soţii l-am avut la Radio şi devenise un reper pe care îl doream, îl căutam şi îl aşteptam constant până când, mai târziu, am început să merg la spectacolele sale de la Opera Română din Bucureşti.

La radio am cunoscut şi profundat treptat toate vocile rmâneşti din toate genurile artistice şi toate vocile artiştilor nternaţionali ale căror imprimări se aflau în Fonoteca Radiodifuziunii. Odată cu începerea lecţiilor de pian, relaţia mea cu Radio-ul începuse să se desfăşoare într-un mod foarte organizat. Profesoara mea de pian, Eleonora Berdan, soţia Generalului George Berdan, ofiţer superior şi distins patriot român, ţinea pe pianul cu coadă, printre partiturile cu care lucra curent, o revistă asemenea unui ziar, de format mic şi cu multe fotografii: Programul de Radio şi Televiziune. L-am remarcat iar Doamna Profesoară mi l-a dat să-l răsfoiesc; pe partea stângă erau conţinuturile celor trei programe radiofonice iar pe partea dreaptă programele de televiziune; apărea săptămânal şi costa 50 de bani. Cu permisiunea Doamnei Profesoare l-am răsfoit şi m-a frapat faptul că anumite titluri şi ore erau subliniate cu creionul roşu. Doamna Profesoară mi-a spus: aceasta este o revistă foarte importantă pentru sufletul meu iar sublinierile cu roşu le fac pentru a urmări programele care mă interesează. Mi-a ilustrat tipurile de emisiuni şi ritmul periodicităţii programării lor şi am înţeles că acesta era un mod prin care eu puteam ştii dinainte tot ce se întâmplă la Radio spre a veni uşor în întâmpinarea numeroaselor emisiuni al căror conţinut reprezenta bucurie, încântare, informaţie şi, treptat, instruire. Când am ieşit de la lecţie, am cumpărat Programul de Radio – TV şi, de atunci, săptămânal, examinam programările, subliniam pe zile şi ore emisiunile care începuseră să mă intereseze foatre mult. Sufeream atunci când anumite programe aveau la loc la ore la care nu puteam fi acasă dar, atunci când eram, mai ales, în vacanţă, programul zilelor mele era guvernat de ... sublinierile cu roşu ... şi nimeni şi nimic nu m-ar fi putut determina să fac alt ceva la respectivele ore.

Primul aparat de radio cu tranzistori şi baterii a reprezentat pentru mine o explozivă bucurie deoarece îl puteam lua comod cu mine mai ales în vacanţă şi, datorită firului cu cască, puteam asculta liniştit chiar şi la ore foarte târzii. Radio-ul mi-a condţionat viaţa într-un mod foarte fericit şi mi-a impus disciplina unei anumite organizări a timpului. Vocile mai ales erau pasiunea mea în toate domeniile artistice. Aceste voci reveneau periodic. Erau voci ale actualităţii sau ale trecutului mai mult sau mai puţin îndepărtat. Îmi făcusem şi nişte fişe în care notam de fiecare dată ce ascultam şi anumite impresii care, cu timpul, aveau să devină analize din ce în ce mai pasionate şi mai ... profesionale.

Prima dată mi-am auzit glasul la Radio pe la jumătatea anilor de liceu, când eram solistul vocal al Corului Liceului Matei Basarab din Bucureşti unde se organizau şi nişte concerte educative oferite de Filarmonica George Enescu din Bucureşti; veneau mari artişti precum dirijorul Mircea Cristescu cu o formaţie orchestrală camerală, pianistul Nicolae Licareţ (şi el absolvent al Liceului Matei Basarab), soprana Emilia Petrescu, mezzosoprana Martha Kessler; asistam la aceste concerte şi apoi mă întreţineam şi eu cu dumnealor la sfârşit fiindcă îi cunoşteam de la concertele la care mergeam. La unul dintre aceste concerte, a fost prezentă şi o echipă a Radiofiuzunii cu Liana Molnar, redactor la început de carieră, şi, în calitate de solist al Corului Liceului, am participat şi eu la o serie de interviuri vorbind despre importanţa muzicii în formarea noastră şi de regretul că se studia muzică în liceu doar în primul an. Acest interviu a fost transmis şi l-am urmărit împreună cu familia şi prietenii cu o incredibilă emoţie. Ajunsesem să aud şi vocea mea în ... „cutia” minunată a copilăriei mele ... Când am devenit student al Facultăţii de Medicină din Bucureşti şi, încă din anul al treilea, solist vocal al Orchestrei de Cameră a Medicilor dirijată de eminentul medic şi muzician Dr. Ermil Nichifor, interviurile radiofonice la care participam deveniseră foarte frecvente şi de asemenea transmiterea unor concerte la care participam şi eu. Aceasta a reprezentat o satisfacţie extraordinară pentru mine în evoluţia mea ca student universitar intens angajat într-o amplă cercetare ştiinţifică a aparatului fonator prin care îmi consolidam viitoarea identitate profesională. Devenit medic, am continuat să cânt cu Orchestra Medicilor şi să apar în unele emsiuni radiofonice vorbind şi ... cântând cu orchestra ... Înaintea plecării mele în lumea largă, ultima mea apariţie radiofonică a fost la o emisiune realizată pe atunci de muzicologul Anca Florea de care sunt legat de o frumoasă prietenie sub semnul admiraţiei faţă de personalitatea sa complexă şi de mesajul critic exprimat cu dăruirea unui talent excepţional. În acea emisiune, aveam să-i răspund la întrebări legate de destinul meu profesional echilibrat plasat între Medicină şi Muzică. După câteva luni aveam să plec ... În ultima plimbare nocturnă prin oraş înaintea plecării, am trecut şi prin faţa Radiodifuziunii ...

Stabilit în Italia dar colindând lumea foarte intens, am continuat să urmăresc Radio-ul, să cumăpr revista de difuzarea programelor, să le subliniez riguros ... cu roşu ... dar păstrând o nostalgie puternică faţă de clipele petrecute ani de-a rândul la Radio-ul bucureştean. Elena Cernei, Iubita mea Soţie, îmi povestea foarte mult despre colaborarea sa cu Radiodifuziunea, despre concertele la care participase pe şcena sa, despre imprimările realizate atât în studio cât şi live în sala de concert sau de spectacol vreme de un sfert de veac ... Prima apariţie pe şcena Radiodifuziunii a Elenei Cernei a fost în 1959 cu cavatina lui Arsace din „Semiramida” de Rossini dirijată de Mendi Rodan iar ultima în 1984 cu „Samson et Dalila” de Saint-Saëns (Mon coeur s’ouvre à ta voix) şi „Carmen” de Bizet (Chanson bohème – cu castagnete) la primul concert „Vă place Opera?” realizat de Luminiţa Constantinescu.

Cu prilejul Zilei Naţionale din anul 1996, la Roma, cu ocazia concertului oferit de Corul Madrigal dirijat de Marin Constantin, am cunoscut pe Sorina Goia, muzicolog şi redactor de profundă cultură, rafinat realizator de programe şi emisiuni şi cu care aveam să stabilesc o colaborare şi o prietenie extraordinară. Primele colaborări telefonice cu Radodifuziunea le-am avut cu Sorina Goia în perioada 1996 – 1999.

În primăvara anului 1999 aveam să revin pentru prima dată la Bucureşti după foarte mulţi ani împreună cu Elena Cernei căreia i se decerna titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Muzică din Bucureşti, eveniment foarte amplu comentat atât în presă şi televiziune dar şi la ... Radio. Îmi amintesc că eu revenisem cu două săptămâni mai înainte, sâmbătă 1 mai 1999, şi, seara, târziu, după ce m-am relaxat, primul lucru pe care l-am dorit a fost să ascult ceva la ... Radio ... şi aşa am avut primul impact cu o voce caldă, suavă, sensibilă, învăluitoare, ilustrând magia serii de operă cu căldura unei trainice competenţe şi solide pregătiri ... Luminiţa Arvunescu ... nume care îmi era nou dar de care aveam să fiu curând legat printr-o frumoasă prietenie şi intensă colaborare.

Retrăiesc emoţiile ceremoniei din ziua de vineri 21 mai 1999 la Universitatea Naţională de Muzică dedicată Elenei Cernei şi la care, din partea Radiodifuziunii era prezentă Sorina Goia. Sâmbătă 22 mai participam împreună cu Soţia mea la prima emisiune radiofonică în direct după mulţi ani, fiind oaspeţii Luminiţei Constantinescu, distins realizator de Televiziune dar şi de Radiodifuziune, care la vremea aceea, avea o emisiune radiofonică de mare succes „Vă place Opera?”, acelaşi titlu sub care, duminică 6 mai 1984, avea să inaugureze formidabila serie de concerte de operă, având la primul concert capete de afiş precum Elena Cernei şi Nicolae Herlea; o revedeam cu bucurie pe Luminiţa Constantinescu care, la 25 noiembrie 1995, ne luase un interviu în casa noastră de la Roma filmat de destoinicul operator Relu Aldea, pentru ciclul de televiziune „A doua Românie”.

Duminică 23 mai, după o întâlnire cu publicul în sala Operei Române, Elena Cernei şi cu mine am fost luaţi rapid cu maşina de entuziasta Sorina Goia la emisiunea sa în direct „Apelul ascultătorului”. Doamna Cenei într-o superbă toaletă iar eu în smoking, aşa cum fusesem pe şcenă la Operă, prezentaţi de Sorina Goia în cele mai mici detalii iar telefoanele ascultătorilor zbârnâiau între întrebările la care răspundeam şi secvenţele muzicale propuse.

În prima vară pe care o petreceam la casa din Periş după mai mulţi ani, pe la jumătatea lui august 1999, chiar în acea zi a eclipsei de soare, în cadrul unor programe speciale legate de evenimentul astronomic, la Radio România Cultural, programul special era admirabil prezentat de o altă nouă voce pentru mine ... Mihaela Soare, pianist, muzicolog şi redactor de intensă pasiune şi profundă sensibilitate. Îmi amintesc cum discutam cu Soţia mea amuzat de faptul că ... eclipsa de ... soare ... era contracarată de organizatori prin Mihaela ... Soare ... pe care aveam să o cunosc la doar două săptămâni de la acea zi a primului impact, cu prilejul unor înregistrări de emisiuni. În biroul redacţiei se mai afla Irina Hasnaş, compozitor, muzicolog, redactor de profundă competenţă, pasionată de teme complexe ale componisticii contemporane, domeniu foarte dificil de abordat. Treptat am avut bucuria să cunosc alte extrarodinare Doamne ale Radiodifuziunii cu care am şi colaborat uneori, cum ar fi Ligia Ardelean, Felicia Nenoiu, Octavia Galescu, Verona Zbarcea, Iolanda Drâmbei, Anca Ioana Andriescu, Jeanine Costache sau tineri precum Ştefan Costache şi Sebastian Crăciun.

Am revenit de atunci periodic în ţară şi, atât la Bucureşti, cât şi telefonic de la Roma, am început o colaborare foarte amplă cu aceste minunate Doamne ale Radio-ului. Cu Sorina Goia am realizat emisiuni extraordinare în cadrul seriei „Muzica în zgomotul lumii”, o serie de emisiuni intitulate „Ion Dacian şi generaţia sa de aur” dedicate împlinirii a unei jumătăţi de veac de la inaugurarea Teatrului de Operetă din Bucureşti, dar şi numeroase portrete omagiale de compozitori şi artişti cu prilejul marilor evenimente şi aniversări. Cu Mihaela Soare am realizat ciclul „Sub Soarele Italiei – artişti români în Italia şi artişti italieni în România” care s-a bucurat de un uriaş succes înregistrând un record absolut prin cele şaizeci de emisiuni duminicale la ora dupamiezii; după acest ciclu a urmat un altul intitulat „Opera – spirit şi destin uman” în care am abordat complexitatea genului de operă prin aspectele majore ale spiritului şi destinului uman aşa cum au fost ilustrate de geniul marilor compozitori. Cu Irina Hasnaş şi apoi anual cu Luminiţa Arvunescu am realizat emisiunile dedicate seratei inaugurării stagiunii artistice la Teatro alla Scala din Milano pe care le continuăm cu mare entuziasm; cu Luminiţa Arvunescu am realizat şi emisiuni de transmisiuni în direct de la Metropolitan din New York şi din alte teatre ae lumii.

O experienţă fascinantă a fost şi continuă să rămână pentru mine ori de câte ori se repetă, comentarea transmisiunilor în direct de la Bayreuther Festspiele în fiecare vară. Pentru prima dată am fost invitat în vara anului 2003 la toate seratele în direct de la Bayreuth şi de atunci, aproape în fiecare an am fost invitat la câte două, trei sau chiar la toate seratele respectivelor ediţii. Luminiţa Arvunescu, Mihaela Soare, Irina Hasnaş, Anca Ioana Andriescu, Sorina Goia se alternau cu o energie şi un entuziasm care m-a făcut să le numesc „Walkiriile Radiodifuziunii Române” în mijlocul cărora mă simt un adevărat ... Wotan ...

Iar dacă am evocat Walkiriile Radiodifuziunii, trebuie să o evoc şi pe ... Fricka ... reprezentată de excepţionala personalitate a Omului de Radio care este Mihaela Doboş a cărei contribuţie profesională a marcat o etapă importantă în evoluţia instituţiei încununată de realizarea şi inaugurarea Canalului Radio România Muzical cu o robustă dăruire şi cu pasiunea unui profesionalism exemplar.

Am colaborat şi colaborez în continuare cu Radiodiffusione Italiana RAI, Radio Vaticana, Radio Kol Israel şi alte Radiodifuziuni, dar Radiodifuziunea Română se află în cea mai profundă zonă a sufletului meu. Revin cu cea mai mare plăcere de fiecare dată la Radio la Bucureşti iar de la Roma, ori de câte ori timpul îmi permite, ascult emisiunile şi vorbesc la telefon sau corespondez via e-mail cu ... scumpele mele Walkirii.

Am fost şi voi rămâne un fiu al Radiodifuziunii şi cu acest prilej aniversar, doresc să exprim gândurile şi urările mele cele mai frumoase şi sincere tuturor celor care fac ca viaţa Radio-ului să continue cu profesionalism şi entuziasm.

Scumpă Radiodifuziune ... LA MULŢI ANI!

REVISTA MUZICALĂ RADIO 31.10.2014