EDUARD TUMAGIAN ... artistul intelectual ...

EDUARD TUMAGIAN - Verdi NABUCCO - Teatro alla Scala

Cu prilejul aniversării a șapte decenii de activitate a Operei Naționale din București în actualul sediu, la 23 ianuarie anul acesta, inauguram noul an de conferințe în cadrul Programului Scena Gândirii elaborat de Managerul General, dirijorul Daniel Jinga și de Profesorul Daniel Nica, admirabil moderator. Tema prelegerii și a dezbaterilor ulterioare a fost VOCILE OPEREI ROMÂNE – evocări istorice și estetice.

De-a lungul discursului meu evocator am dorit să readuc în atenția publicului marile personalități ale Operei Române din București a căror valoare și prestigiu artistic au onorat Patrimoniul Cultural Național și au bucurat publicul meloman în nenumărate seri memorabile de glorie artistică. Evocând seria marilor baritoni români care evoluaseră pe scena actualului sediu al teatru – Petre Ștefănescu-Goangă, Șerban Tassian, Alexandru Enăceanu, Mihail Arnăutu, Octav Enigărescu, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Vasile Martinoiu – o încheiam cu cel mai tânăr dintre ei, Eduard Tumagian pe care îl defineam artist intelectual, explorator al tuturor dimensiunilor vocale baritonale într-un repertoriu impresionant și cu o carieră internațională de mare prestigiu prestigiu.

În acea seară îl știam pe marele artist la Basel unde avea reședința de mai mulți ani alături de iubita lui soție, Stela, cu care chiar vorbisem la telefon la câteva zile după conferință; nimic nu prevedea faptul că, după o săptămână, marele artist avea să treacă în Eternitatea Armoniei Universale pe care o slujise cu pasiune și devotamernt. 

EDUARD TUMAGIAN

EDUARD (TUMAGEANIAN) TUMAGIAN (5 februarie 1942, București, România – 11 februarie 2024, Basel, Elveția), prin educația primită în familie, a fost atras de la o vârstă fragedă de muzică dar și de istorie, filosofie, religie și de studiul limbilor străine, dezvoltând aceste pasiuni de-a lungul dezvoltării personalității sale de autentic intelectual. Studiul aprofundat și comparativ a devenit foarte rapid un principiu de bază al personalității sale. Educația religioasă primită în familie și frecventarea Bisericii Armenești din București i-a consimțit o deosebită dezvoltare a sensibilității și a trăirilor emotive stimulate de diversele forme de artă. În acest context evolutiv au apărut semnalele concrete asupra dotării sale vocale. Primele lecții de Canto le-a primit de la mătușa sa, reputata soprană Arax Savagian Karacașian (1908-1997), solista Operei Române din București între anii 1930 și 1950, afirmată într-un amplu repertoriu de operă și lied, în spectacole și recitaluri rămase memorabile în istoria teatrului liric românesc. După un anumit interval de timp cu rezultate foarte bune, Arax Savagian îl prezintă pe nepotul său, Eduard, chiar propriei sale profesoare de canto, soprana Lidia Vrăbiescu-Vațianu (1895-1982), artistă de prestigiu, cu studii la Academiile de Muzică din Budapesta și Viena, soția marelui tenor Romulus Vrăbiescu (1884-1951) artist care s-a impus mai ales în repertoriul wagnerian și s-a afirmat și la Teatrul alla Scala din Milano. Tânărul Eduard Tumageanian este unicul băiat care a studiat cu Doamna Vrăbiescu care lucra doar cu fetele; a acceptat să-i dea lecții deoarece a avut încredere în calitățile lui, era foarte receptiv și înțelegea aplicând rapid toate exigențele metodei sale de canto de școală germană, cultivând efectul rezonanței vocale într-un viguros kopfstimme.

În urma studiilor cu Doamna Vrăbiescu atent supravegheate și de mătușa sa, Arax Savagian Karacașian, tânărul Eduard Tumageanian este admis la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București astăzi Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa reputatului bas Viorel Ban (1920-2003), solist al Operei Române, artist valoros, discipol al marelui profesor, tenorul Constantin Stroescu (1886-1977).

În timpul studiilor de Conservator a urmat și cursurile Clasei de Lied cu Profesorul Nicolae Secăreanu (1901-1992), bas, solist de mare valoare al Operei Române și ale Clasei de Oratoriu cu Profesorul Aurel Alexandrescu, tenor, solist al Filarmonicii George Enescu din București. În timpul studiilor universitare și în primii ani de carieră, cu prilejul pregătirilor efectuate în vederea participării la concursurile internaționale, s-a bucurat de intense perioade de lucru cu profesorii Arta Florescu și Constantin Stroescu.

Tînărul bariton Eduard Tumagian s-a bucurat de foarte multe victorii la concursurile internaționale: Premiul II la Concursul Internațional de Canto de la Barcelona (1968), Premiul IV la Concursul de Canto de la Verviers, Medalia de Argint (Al II-lea Mare Premiu) la Concursul de la Toulouse (1971), Premiul II la Concursul de la s'Hertogenbosch, Premiul III și Premiul Special al Președintelui Republicii la Concursul de la Paris, Premiul IV la Concursul de la Viena (1972), PremiulI ”Francisc Poulenc” la Concursul de la Paris, Premiul II la Concursul de la Vercelli, Premiul Special pentru cea mai bună interpretare a unui rol din ”Boema” de Puccini la Concursul de la Treviso (1974).

După absolvirea Conservatorului, în anul 1968, baritonul Eduard Tumageanian a fost angajat solist al Operei Române din București debutând cu rolul Doctor Malatesta din DON PASQUALE de Donizetti chiar la premiera producției repurtând un frumos succes de public și de presă. 

EDUARD TUMAGIAN - Donizetti DON PASQUALE (Dottor Malatesta)

În timpul carierei s-a consultat dincând în când și în funcție de necesitățile orientative pentru repertoriul aprofundat prin studiu, cu mari artiști precum baritonii Petre Ștefănescu-Goangă, Șerban Tassian, Mihail Arnăutu și Nicolae Herlea.

Dar toată viața lui a beneficiat de aportul total oferit de iubita sa soție Stela, mezzosoprană din Corul Operei, personalitate puternică, de mare sensibilitate și perspicacitate în a asculta și sesiza la modul diferențiat cele mai mici detalii ale inflexiunilor de sonoritate și timbralitate, fiindu-i un consilier valoros și, în același timp o asistentă de management al vieții de familie dar și de teatru și de societate, asigurând în cele mai mici detalii buna organizare și pregătire a voiajurilor, a relațiilor publice și a tuturor proiectelor de activitate. Stela și Eduard Tumagian (aceasta a fost identitatea sa artistică după afirmarea în cariera internațională) au devenit un cuplu de o formidabilă soliditate bucurându-se de respectul și admirația tuturor artiștilor, dirijorilor, regizorilor și directorilor de teatru cu care artistul a colaborat.

La Opera Română din București a colaborat cu toți artiștii de prestigiu ai teatrului și, foarte rapid, a fost invitat în teatrele lirice din țară și în filarmonici pentru recitaluri și concerte.

PARTENERI LA OPERA ROMÂNĂ DIN BUCUREȘTI

REGIZORI: Jean Rânzescu, Hero Lupescu.

DIRIJORI: Constantin Bugeanu, Anatol Kisadji, Cornel Trăilescu, Paul Popescu, Constantin Petrovici, Carol Litvin, Lucian Anca, Cristian Brâncuși, Răsvan Cernat.

SOPRANE: Zoe Dragotescu, Elisabeta Neculce-Carțiș, Teodora Lucaciu, Elena Dima Toroiman, Maria Şindilaru, Lucia Becar, Mariana Stoica, Magda Ianculescu, Matilda Onofrei, Elena Simionescu, Victoria Bezetti, Marina Mirea, Magdalena Cononovici, Maria Slătinaru-Nistor, Eugenia Moldoveanu, Elvira Cârje, Cornelia Angelescu, Elena Grigorescu.

MEZZOSOPRANE: Zenaida Pally, Elena Cernei, Iulia Buciuceanu, Mihaela Botez, Dorothea Palade, Mihaela Mărăcineanu, Iulia Marpozan, Rodica Mitrică, Veronica Gârbu, Monica Ranetescu, Adina Iurașcu, Ruxandra Vlad, Adriana Alexandru.

TENORI: Cornel Stavru, Valentin Teodorian, Constantin Iliescu, Corneliu Fânăţeanu, Ion Stoian, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Ion Piso, Vasile Moldoveanu, Ludovic Spiess, Florin Diaconescu, Ionel Voineag, Florin Georgescu, Ștefăniță Lascu.

BARITONI: Octav Enigărescu, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Ladislau Konya, Vasile Martinoiu, Lucian Marinescu, Nicolae Constantinescu, Emil Iurașcu.

BAȘI: Viorel Ban, Nicolae Florei, Ioan Hvorov, Constantin Gabor, Valentin Loghin, Pompei Hărăşteanu, Gheorghe Crăsnaru.

În urma victoriilor de la concursurile internaționale de canto, tânărul bariton începe să fie invitat în străinătate; primul contract l-a obținut la Opéra du Rhin din Strasbourg cu care, în stagiunea 1974/1975, a început o colaborare de lungă durată fiind din ce în ce mai apreciat și mai remarcat de dirijori, regizori și mari artiști.

Oricât de dotat și de bine pregătit ar fi un artist, afirmarea sa într-o carieră internațională este depdendentă de o anumită strategie managerială elaborată de pe o poziție solidă a cunoașterii fenomenului artistic la nivel individual cât și a vieții artistice la nivel internațional. Dinamica programărilor repertoriale, componența distribuțiilor, prezența dirijorilor și regizorilor sunt specificități profesionale de mare complexitate care au nevoie să fie abordate cu un discernământ de mare complexitate prin care să se poată înțelege oportunitatea momentelor afirmării treptate, progresive ale unui artist într-o parabolă profesională orientată spre cele mai mari teatre ale lumii. Baritonul Eduard Tumagian a reușit datorită personalității manageriale extraordinare a Doamnei Luisa Petrov – Theateragentur Frankfurt care, într-o prestigioasă activitate de peste patru decenii, a oferit cele mai bune condiții manageriale de afirmare a unui foarte mare număr de artiști valoroși români și străini. 

LUISA PETROV

Sub autoritatea managerială a Doamnei Petrov, baritonul Eduard Tumagian se afirmă treptat, progresiv, strategic și înțelept într-o carieră internațională care îl va purta pe cele mai prestigioase scene ale aproape tuturor țărilor europene bucurându-se de mari succese pe cele mai valoroase scene precum Wiener Staatsoper, Grand Opéra de Paris, London Royal Opera House Covent Garden, Gran Teatro del Liceu din Barcelona culminând cu Teatrul alla Scala din Milano ale cărui turnee l-au purtat în Japonia dar și la Carnegie Hall din New York prilejuindu-i ulterior afirmarea pe foarte importante scene ale Americii de Nord și de Sud la Teatrul Colon din Buenos Aires, Argentina dar și în Brazilia la Sao Paulo. 

EDUARD TUMAGIAN - Verdi NABUCCO - Teatro alla Scala

PARTENERI ÎN CARIERA INTERNAȚIONALĂ

REGIZORI: Margarethe Wallmann, Nicola Benois, Jean Pierre Ponnelle, Pier Luigi Pizzi, Götz Friedrich, Roberto De Simone, Otto Schenk, Andrei Tarnovsky, Virginio Puecher, Elmar Ottenthal.

DIRIJORI: Gianandrea Gavazzeni, Anton Guadagno, Mstislav Rostropovici, Claudio Abbado, Riccardo Muti, Pinchas Steinberg, Jan Latham-König, Christian Thielemann, Elio Boncompagni, Daniel Oren, Roberto Abbado, Michael Halász, Michael Sasson, Faboi Luisi,

SOPRANE: Virginia Zeani, Gwyneth Jones, Galina Vishnevskaya, Linda Roark-Strummer, Montserrat Caballé, Mirella Freni, Ghena Dimitrova, Katia Ricciarelli, Julia Varady, Cheryl Studer, Edita Gruberova, Sona Ghazarian, June Anderson, Nelly Miricioiu, Leontina Văduva, Elena Moșuc, Mara Zampieri, Maria Guleghina, Miwako Matsumoto, Nancy Gustafson, Kallen Esperian, Galina Kalinina, Maria Abajan, Antonella Banaudi.

MEZZOSOPRANE: Margarita Lilowa, Marjana Lipovšek, Agnes Baltsa, Raquel Pierotti, Beatrice Uria Monzon.

TENORI: Placido Domingo, Franco Bonisolli, Neil Shicoff, José Carreras, Francisco Araiza, Chris Merritt, Nicola Martinucci, Wladimir Atlantow, Salvatore Fisichella, Bruno Beccaria, Alberto Cupido, Luis Lima, Krjstian Johannsson, Vincenzo La Scola, Peter Dvorsky, Jonathan Welch, Emil Ivanov, Mario Malagnini, Corneliu Murgu, Marcello Giordani.

BARITONI: István Gátti, Monte Pederson, Gottfried Hornik, Claudio Otelli.

BAȘI: Nicola Rossi-Lemeni, Robert Lloyd, Ferruccio Furlanetto, Kurt Rydl, Evgheni Nesterenko, Hans Helm, Paata Burchuladze, Carlo Colombara, Francesco Ellero D'Artegna. Iar lista lor completă este cu mult mai lungă. 

EDUARD TUMAGIAN - Ceaikovski EVGHENI ONEGHIN

REPERTORIUL DE OPERĂ INTERPRETAT ÎN ȚARĂ ȘI ÎN STRĂINĂTATE

Mansi Barberis APUS DE SOARE; 

Beethoven FIDELIO (Don Pizzaro); 

Bellini I PURITANI (Riccardo), I CAPULETI E I MONTECCHI (Lorenzo, Adolfo), BEATRICE DI TENDA (Filippo); 

Pascal Bentoiu HAMLET (Laertes); 

Berlioz BENVENUTO CELLINI (Balducci), ROMEO ET JULIETTE; 

Bizet CARMEN (Escamillo); 

Borodin KNEAZUL IGOR (Shkula, Igor); 

Britten ALBERT HERING (Mr. Gedge, vicar); 

Ceaikovski EVGHENI ONEGHIN (Evgheni Oneghin), PIKOVAYA DAMA (Yeletzki), IOLANTHA(Robert); 

Cilea ADRIANA LECOUVREUR (Michonnet); 

Donizetti DON PASQUALE (Dottor Malatesta), LUCIA DI LAMMERMOOR (Enrico Ashton), LA FAVORITA (Alfonso), LA FAVORITE (Alphonse), L'ELISIR D'AMORE (Belcore); 

Sabin Drăgoi NĂPASTA (Un unchiaș); 

George Enescu OEDIPE (Creon); 

Giordano ANDREA CHENIER (Mathieu, Carlo Gérard); 

Gounod FAUST (Valentin), MIREILLE (Ourias); 

Leoncavallo PAGLIACCI (Silvio, Tonio); LA BOHEME (Rodolfo, Schaunard); 

Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA (Alfio), L'AMICO FRITZ (David); 

Massenet DON QUIJOTE (Sancho Pânza), WERTHER (Albert); 

Moniuszko CONACUL CU STAFII (Spătarul); 

Mozart FLAUTUL FERMECAT (Papageno), LE NOZZE DI FIGARO (Conte Almaviva), COSI FAN TUTTE (Alfonso); 

Italo Montemezzi L'AMORE DEI TRE RE (Manfredo); 

Mussorgsky BORIS GODUNOV (Călugăr iezuit, Șcelkalov, Rangoni); Carl Orf LUNA (Un agricoltore); 

Ponchielli LA GIOCONDA (Barnaba); 

Prokofiev BETROTHAL IN A MONASTERY (Don Fernando), WAR AND PEACE (Andrei Bolkonski, Napoleon); 

Puccini LA BOHEME (Alcindoro, Benoit, Schaunard, Marcello), TOSCA (Sacristanul, Scarpia), MADAMA BUTTERFLY (Bonzo, Sharples), IL TABARRO (Michele), GIANNI SCHICCHI (Gianni Schicchi), LA FANCIULLA DEL WEST (Jack Rance), TURANDOT (Il Mandarino); 

Purcell DIDO AND AENEAS (Aeneas); 

Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA (Fiorello), GUGLIELMO TELL (rolul titular); 

Saint-Saëns SAMSON ET DALILA (Grand Prêtre); 

Schubert ALFONSO ED ESTRELLA (Mauregato); 

Smetana PRODANA NEVESTA; 

Aurel Stroe ORESTIA II; 

Flavio Testi RICCARDO III (Giorgio di Clarence); 

Cornel Trăilescu MOTANUL ÎNCĂLȚAT (Un slujitor), DRAGOSTE ȘI JERTFĂ (Andrei); 

Verdi NABUCCO (Nabucco), ERNANI (Don Carlo), I DUE FOSCARI (Francesco Foscari), ATTILA (Ezio), MACBETH (Macbeth), IL CORSARO (Selim), LUISA MILLER (Miller), STIFFELIO (Conte Stankar), RIGOLETTO (Marullo, Rigoletto), IL TROVATORE (Conte di Luna), LA TRAVIATA (Marchizul d'Obigny, Giorgio Germont), I VESPRI SICILIANI (Guido di Monforte), SIMON BOCCANEGRA (Simon Boccanegra), UN BALLO IN MASCHERA (Renato), LA FORZA DEL DESTINO (Don Carlo), DON CARLO (Rodrigo), OTELLO (Messaggero, Jago), FALSTAFF (Ford, Falstaff); 

Wagner TANNHÄUSER (Wolfram), DAS RHEINGOLD; 

Carl Maria von Weber DER FREISCHÜTZ (Kilian) 

EDUARD TUMAGIAN - Wagner TANNHAUSER (Wolfram)

REPERTORIUL VOCAL SIMFONIC: Johannes Brahms EIN DEUTSCHES REQUIEM, Gabriel Fauré REQUIEM, Giacomo Puccini MESSA DI GLORIA, Hector Berlioz ROMEO ET JULIETTE simfonie dramatică, Hector Berlioz LA DANNAZIONE DI FAUST (Méphistophélès), ROMEO ET JULIETTE.

COMPOZITORI AI REPERTORIULUI DE LIED: George Enescu, Tiberiu Brediceanu, George Dima, Iacob Mureșianu și mulți alți compozitori mergând până la compozitorii cointemporani; din repertoriul unievrsal de lied a interpretat cicluri integrale de lieduri ale unor compozitori precum Schubert, Schumann, Brahms, Hugo Wolf, Gustav Mahler, Richard Strauss, Ceaikovski, Rachmaninov, Mussorgsky, Massenet, Fauré, Ravel, Debussy, Poulenc și încă mulți alții până la compozitori contemporani.

EDUARD TUMAGIAN - Verdi I DUE FOSCARI (Francesco Foscari) - Teatro alla Scala

L-am cunoscut pe Eduard Tumagian și pe soția sa Stela pe vremea când eram la liceu și, treptat, în timpul studiilor mele de medicină, prietenia noastră s-a consolidat și mă bucuram de fiecare dată, la întâlnirile noastre, să ascult relatările ample despre cum se desfășura cariera sa internațională. Pe scena Operei Române din București îl admirasem în toate rolurile interpretate iar când am plecat și eu în lume, am întâlnit artiști, dirijori, directori de teatru care aveau amintiri foarte frumoase și emoționante prilejuite de colaborarea cu Eduard Tumangian. Am avut marea bucurie să fiu la Scala în seara de duminică 30 ianuarie 1988 la prima sa reprezentație cu opera I DUE FOSCARI de Verdi în care interpreta rolul lui Francesco Foscari sub bagheta lui Gianandrea Gavazzeni, în acea seară debutând la Scala soprana Maria Guleghina. Îmi amintesc că atât Maestrul Gavazeni cât și Riccardo Muti cu care cântase ”Nabucco” și ”I Vespri Siciliani” erau foarte entuziasmați de pregătriea muzicală solidă, de aprofundarea completă a frazării în limba italiană și de nuanțele sonore și timbrale prin care îmbogățea admirabil expresivitatea interpretării. Același entuziasm mi l-a manifestat ulterior și Ghena Dimitrova, partenera sa în rolul Abigaille din ”Nabucco”. Eduard Tumagian a cântat în toate orașele italiene cu mare succes la publicul foarte exigent și cu admirația și simpatia colegilor de scenă italieni și străini. 

EDUARD TUMAGIAN, GHENA DIMITROVA - Verdi NABUCCO - Teatro alla Scala

Eduard Tumagian a conciliat cariera internațională cu cea națională onorând cu eleganță și la cel mai înalt nivel artistic atât Opera Română din București și celelalte teatre din țară cât și stagiunile de concete ale Filarmonicii și ale Radiodifuziunii din București. Pe lângă înregistrările cu Casa de Discuri Electrecord și cu Naxos, Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române deține zeci de ore de imprimări cu foarte multe arii de operă și lieduri sau spectacole de operă realizate în concert.

Personalitatea artistică a acestui foarte mare artist s-a aflat într-o perpetuă evoluție viretuozistică, estetică, stilistică și repertorială datorită spiritului enciclopedic prin care a explorat cultural Arta și Muzica în profunzimi care au revelat efigia lui umană și artistică grație căreia rămâne în istorie

 ... EDUARD TUMAGIAN ... Artistul Intelectual ...

NICOLAE HERLEA carisma umanismului vocal

NICOLAE HERLEA - Verdi DON CARLO (Rodrigo)

Vocea este cel mai frumos dar făcut omului de către natură prin divina binecuvântare iar Nicolae Herlea rămâne unul dintre cei mai dăruiţi fii ai naţiunii noastre. În prag de seară, în ajun de primăvară, la 24 februarie 2014, această voce s-a sublimat într-o rază de lumină ale cărei unde au purtat în eternitate spiritul celui care intrase de mult în marea carte a istoriei. Trista veste a pornit cu repeziciune declanşând fiorii emoţiei umezite de lacrimile celor mulţi care s-au bucurat cu fascinată uimire de unicitatea fenomenului vocal aureolat de profunzimea expresivă cu care Nicolae Herlea a dăruit generos magnificul său mesaj de artă şi omenie. 

NICOLAE HERLEA

Născut la 28 august 1927, la Bucureşti, într-o familie de oameni gospodari şi sensibili, Nicolae Herlea a primit o educaţie a cărei trăinicie s-a bazat pe bunul simţ şi respectul faţă de valorile fundamentale ale vieţii la temelia cărora stau răbdarea şi tenacitatea muncii. 

NICOLAE HERLEA ... la începutul carierei ... 

La vârsta de 16 ani, de ziua onomastică, mama sa îi dăruieşte un patefon şi o colecţie de douăzeci de discuri; acest dar avea să fie determinant pentru destinul vieţii sale. Primele două discuri făceau să răsune în casa lor două voci pe care Nicolae Herlea le va iubi şi aprofunda toată viaţa: Enrico Caruso şi Beniamino Gigli. Mi-a vorbit foarte mult despre efectul produs de aceste două voci asupra fiinţei sale şi asupra evoluţiei sale în viitoarea sa carieră artistică. Dacă prin vocea lui Enrico Caruso avea să cunoască fenomenul vocal ce generează un fenomen sufletesc, vocea lui Beniamino Gigli îl confrunta cu delicateţea sufletească ilustrată în expresia vocală. Din amplele povestiri care mi le-a dăruit generos printr-o Prietenie unică, am înţeles că Nicolae Herlea a asimilat foarte de tânăr esenţa fundamentală a acelui fenomen de rezonanţă prin care sufletul şi vocea devin o entitate unică şi binecuvântată. Această perfectă rezonanţă dintre suflet şi voce l-a urmărit şi l-a călăuzit în mirabila parabolă a devenirii sale artistice. Datorită revelaţiei produse de această rezonanţă, chiar dezvoltarea fizică a vocii sale s-a înscris pe o traiectorie evolutivă deosebită conferindu-i un profil sonor şi timbral cu totul neobişnuite care aveau să-l impresioneze foarte mult pe viitorul său profesor, baritonul Aurel Costescu – Duca al cărui discipol a devenit la Conservatorul „Astra” şi apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Maestrul a înţeles valoarea absolută a vocii tânărului Herlea aplicându-i cu gravitate şi severitate un regim auster de vocalize, atât la clasă cât şi în privat, care a durat ... trei ani cu totala interdicţie de a se aventura în piese de repertoriu până la momentul considerat oportun. Nicolae Herlea s-a supus cu încredere şi respect concentrându-se în timpul lecţiilor la exerciţii între care dominante erau acelea pe o singură notă îndelung emisă pe vocala „A” şi care ajunseseră treptat să fie executate pe întregul ambitus în mezzoforte cu crescendo şi decrescendo bine supravegheate. În urma acestor trei ani de răbdare, Nicolae Herlea avea să obţină perfectul instrument al uneia dintre cele mai desăvârşite vocalităţi din istoria universală a teatrului liric. După o perioadă de studiu a repertoriului, în urma audiţiilor la care a participat, Nicolae Herlea a fost angajat la Opera Română din Bucureşti. Debutul său absolut a avut loc la 14 aprilie 1950 în rolul Silvio din opera „Paiaţe” de Leoncavallo avându-i ca parteneri pe soprana Dora Massini (Nedda), tenorul Garbis Zobian (Canio), baritonul Petre Ştefănescu – Goangă (Tonio), tenorul Valentin Teodorian (Beppe) sub bagheta dirijorului Egizio Massini. 

NICOLAE HERLEA - Leoncavallo PAGLICCI (Tonio) - N.Y. Metropolitan Opera, 1964

După succesul extraordinar de la debutul absolut, frumuseţea vocală, muzicalitatea şi talentul scenic nativ i-au stimulat acumulări repertoriale prilejuindu-i succese răsunătoare în cele mai importante roluri de bariton din operele şcolilor italiană, rusă, franceză. Treptat începe să se afirme atât la Opera Română din Bucureşti cât şi în celelalte teatre lirice ale ţării; încep imediat turneele în ţările vecine, la început, pentru ca treptat cariera sa să se desfăşoare intens în aproape toate ţările europene şi o serie de importante teatre din continentele american şi asiatic. 

NICOLAE HERLEA - Bizet CARMEN (Escamillo) - Opera Română din București, 1957

Nicolae Herlea rămâne în istoria teatrului liric primul bariton român afirmat pe cele mai mari şcene de operă ale lumii precum Teatro alla Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, London Royal Opera Covent Garden, Opera din Paris, Opera de Stat din Viena, Teatrul Liceo din Barcelona. 

NICOLAE HERLEA - Verdi DON CARLO (Rodrigo) - Teatro alla Scala din Milano, 1964

La Teatro alla Scala din Milano, în urmă cu mai bine de o jumătate de veac, după debutul în rolul lui Rodrigo din „Don Carlo” de Verdi şi interpretarea lui Figaro din „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, interpretează rolul Valentin la prima producţie în limba originală cu „Faust” de Gounod din istoria teatrului. La Metropolitan Opera din New York, după debutul în „Don Carlo” de Verdi, se afirmă în „Lucia di Lammermoor” de Donizetti, „Faust” de Gounod, „Bărbierul din Sevilla” de Rossini şi debutează în „Paiaţe” de Leoncavallo (rolul Tonio) şi în operele verdiene „Rigoletto” şi „Forţa destinului”. 

NICOLAE HERLEA - Verdi RIGOLETTO (rolul titular) - N.Y. Metropolitan Opera, 1964

Din repertoriul său mai fac parte titluri de mare importanţă ale vocalităţii de bariton: „Traviata”, „Trubadurul”, „Bal mascat”, „Falstaff” de Verdi frecvent interpretate dar şi „Aida” sau „Otello” de Verdi interpretate doar în străinătate în anumite producţii de importanţă foarte mare. „Evgheni Oneghin” şi „Dama de Pică” de Ceaikovsky, „Kneaz Igor” de Borodin, „Boris Godunov” de Mussorgsky, „Carmen” de Bizet, „Andrea Chénier” de Giordano, „Tosca” de Puccini, au fost opere care i-au prilejuit un foarte mare succes de public şi de critică atât în ţară cât şi peste hotare. 

NICOLAE HERLEA - Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA (Figaro) - Scala, Metropolitan, Covent Garden, Teheran, Paris, Moscova, Sofia, Praga, Budapesta, Berlin, Ankara, Liège, București

A colaborat cu dirijori precum Herbert von Karajan, Gabriele Santini, Alberto Erede, Kurt Adler, Giuseppe Morelli, Lorin Maazel, Nello Santi, Giuseppe Patané, Georges Prêtre, Horst Stein, Kiril Kondrashin, Egizio Massini, George Georgescu, Jean Bobescu, Constantin Bobescu, Constantin Silvestri, Constantin Bugeanu, Paul Popescu, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Iosif Conta, Carol Litvin, Ludovic Bacs. A avut ca parteneri cele mai mari personalităţi ale artei cântului din ţară şi din străinătate: sopranele Leonye Rysanek, Antonietta Stella, Sena Jurinac, Virginia Zeani, Joan Sutherland, Gabriella Tucci, Anna Moffo, Montserrat Caballé, Raina Kabaivanska, Grace Bumbry, Ghena Dimitrova, Roberta Peters, Mirella Freni, Valentina Creţoiu, Cornelia Gavrilescu, Ioana Nicola, Maria Crişan, Teodora Lucaciu, Lucia Stănescu, Lella Cincu, Magda Ianculescu, Maria Şindilaru, Elena Simionescu, Magdalena Cononovici, Maria Slătinaru-Nistor, Elena Dima, Mariana Stoica, Ileana Cotrubaş, Marina Krilovici, Silvia Voinea, Marina Mirea, Eugenia Moldoveanu, Sanda Şandru, Elena Simionescu, Cornelia Angelescu; mezzosopranele Giulietta Simionato, Elena Cernei, Irina Arkhipova, Zenaida Pally, Fiorenza Cossotto, Viorica Cortez, Teresa Berganza, Mignon Dunn, Irene Dalis, Iulia Buciuceanu, Rodica Mitrică; tenorii Mario Del Monaco, Richard Tucker, Franco Corelli, Giuseppe Di Stefano, Carlo Bergonzi, Nicolai Gedda, Placido Domingo, Sandor Konya, Dimiter Uzunov, James Mc Cracken, Luigi Alva, Zurab Andjaparidze, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Ludovic Spiess, Ion Buzea, Ion Piso, Corneliu Fânăţeanu, Valentin Teodorian, Florin Diaconescu; başii Nicola Rossi-Lemeni, Cesare Siepi, Nicolai Ghiaurov, Giorgio Tozzi, Ivan Petrov, Theo Adam, Marti Talvela, Nicolae Secăreanu, Viorel Ban, Nicolae Florei, Valentin Loghin, Constantin Gabor. S-a bucurat de colaborarea şi preţuirea unor mari regizori precum Margarita Wallman, Jean Louis Barrault, Jean Pierre Ponnelle, Jean Rânzescu, George Teodorescu, Eugen Gropşeanu, Hero Lupescu. 

NICOLAE HERLEA - Verdi UN BALLO IN MASCHERA (Renato) - București

Pe lângă rolurile marelui repertoriu de operă, Nicolae Herlea şi-a exprimat crezul artistic şi uman şi în repertoriul liedului, cântecului românesc şi al canzonettei; în aceste memorabile interpretări, starea sa sufletească s-a integrat minunat în tensiunea estetică dintre sunet şi cuvânt. 

NICOLAE HERLEA - Donizetti LUCIA DI LAMMERMOOR (Enrico) - N.Y. Metropolitan, 1964

Pentru prima dată l-am urmărit în sala Operei Române din Bucureşti în rolul Figaro din „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, rol pe care l-a interpretat de peste 550 de ori în întreaga lume. Încă de la primele sunete emise din culise, am simţit în masa de public fiorul acelei aşteptări pline de emoţie şi de dragoste. Am fost uimit de forţa sonoră a glasului său magnific emis cu o relaxată uşurinţă a cărei elasticitate punea în valoare un vibrato fascinant, admirabil modulat în nuanţe timbrale de la cele mai strălucitoare la cele mai întunecate. Treptat, l-am admirat în toate celelalte roluri ale repertoriului său. Linia nobilă a cantilenei verdiene era de o eleganţă absolută care culmina într-o seducătoare expansiune a acutelor sale legendare. În aria „Cortigiani ... „ din „Rigoletto” de Verdi atingea un paroxism care declanşa un entuziasm uriaş. Prologul lui Tonio din „Paiaţe” de Leoncavallo era grandios iar acel la bemol care culmina în motivul „ ... al pari di voi ... „ electriza publicul aşa cum se poate constata şi în înregistrarea live de la debutul în rol la Metropolitan sub bagheta lui Nello Santi, alături de Franco Corelli. Accentele dramatice şi sublinierile lirice de o genială expresivitate au făcut din rolul Scarpia în „Tosca” de Puccini o interpretare de referinţă unanim apreciată de parteneri, critici şi de public, în ţară şi în străinătate. În Marchizul de Posa din „Don Carlo” de Verdi, aşa cum avea să-mi mărtuerisească, intepreta rolul propriului său profil etic şi moral iar în monologul lui Gérard din „Andrea Chénier” de Giordano ilustra propria filosofie de viaţă în faţa relativităţii revoluţiilor şi a panteonului care ar trebui să devină umanitatea. 

NICOLAE HERLEA - Puccini TOSCA (Scarpia) - București, 1975

Încă de pe vremea studenţiei am avut fericirea să leg o trainică prietenie cu Nicolae Herlea care m-a onorat şi m-a stimulat enorm în devenirea mea umană şi profesională. La un moment dat, am pornit prin lume pe unde m-a purtat destinul cunoscând personal pe mulţi dintre celebrii săi parteneri pe scenele lumii; peste ani, ne-am regăsit şi am continuat o prietenie a cărei stare emotivă şi spirituală se menţinuse fără întrerupere. 

NICOLAE HERLEA, MARIANA NICOLESCO, STEPHAN POEN - Brăila, 2012

O experienţă fantastică mi-a fost dat să trăiesc alături de Nicolae Herlea la ediţiile Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée creat la Brăila de marea noastră artistă, soprana Mariana Nicolesco. Din anul 2004 am devenit membru al juriului pe care Nicolae Herlea l-a prezidat încă din 1995. Atât ediţiile Festivalului şi Concursului cât şi sesiunile de master classes la care era invitat, deveniseră pentru Nicolae Herlea un ritual estival al bucuriei de viaţă şi de artă, al stimei şi dragostei exprimate de toată lumea. Plăcutele emoţii începeau cu ceva timp înainte; voiajurile cu maşina, sosirile, primirea entuziastă, perfecta organizare a desfăşurării, mesele festive încununate de evocări, povestiri, comentarii, veselie şi bună dispoziţie. Nu voi uita momentul în care Nicolae Herlea, într-o seară, şi-a exprimat unicul regret al carierei, acela de a nu fi cântat cu Mariana Nicolesco. Port în suflet momentele petrecute împreună în loja oficială din teatru sau pe esplanada Dunării, la interviuri de radio şi televiziune, la deliberările juriului, la analizele interpretărilor. Cele mai frumoase aniversări ale marelui artist Nicolae Herlea au avut loc la Brăila, din iniţiativa plină de dragoste şi admiraţie a incomparabilei Mariana Nicolesco, în prezenţa entuziastă a publicului şi a tinerilor artişti participanţi la ediţiile Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée. Aşa a fost la împlinirea a 75 de ani, la împlinirea a 80 de ani şi la aniversarea a 85 de ani de viaţă a marelui nostru artist din 2012 când a fost şi ultima sa apariţie în public. Nu voi uita nici-odată emoţiile trăite în timpul conferinţei pe care i-o dedicasem; în timpul proiecţiilor filmelor cu interpretările comentate de mine, Nicolae Herlea şi Mariana Nicolesco, ţinându-se de mână, vibrau cu ochii umezi la momentele măreţe de artă pe care publicul le omagia cu aplauzele sale entuziaste. Iar după înmânarea Medaliei şi a Diplomei de Onoare Hariclea Darclée, a urmat o cină de gală care a culminat cu un falnic tort sărbătoresc şi o şampanie ce a catalizat un coral „Mulţi ani trăiască” încununat de un sol natural acut emis de Nicolae Herlea la 85 de ani cu aceiaşi vigoare din carieră. După patru luni, avea să părăsească Bucureştiul pentru totdeauna fapt pe care mi l-a împărtăşit într-un moment de presimţire. Am comunicat permanent telefonic până în urmă cu câteva zile ... înainte luni 24 februarie 2014 ... ziua plecării în Armonia Universală ... 

NICOLAE HERLEA & STEPHAN POEN, București, 28 august 2012 ... ultima îmbrățișare ... 

Încerc senzaţia unei singurătăţi apăsătoare. Mă refugiez în noianul de amintiri. Păstrez în suflet dar şi în zecile de îndelungi imprimări, emoţiile şi colocviile noastre despre viaţă şi artă, despre oameni şi evenimente, despre voci şi vocalităţi, despre roluri şi teatre, despre compozitori şi parteneri, despre principiile fundamentale ale profilului său spiritual. Sunt dialoguri de suflet care mi-au prilejuit revelaţia misterului existenţial a personalităţii sale şi aprofundarea minuţioasă a tuturor mecanismelor de gândire şi simţire ale trăirilor sale artistice ilustrate prin verbul său vocal. Aceasta este preţioasa moştenire pe care mi-a lăsat-o artistul, prietenul şi omul Nicolae Herlea și prin care îl port în suflet cu toată dragostea şi admiraţia.

VOCILE OPEREI ROMÂNE – evocări istorice și estetice

În fiecare an, în luna ianuarie, ne gândim la evenimentul inaugurării actualului sediu al Operei Naţionale din Bucureşti – Teatrul de Stat de Operă şi Balet la vremea aceea – devenit în scurt timp pentru toată lumea ... Opera Română ... Am intrat pentru prima dată în acest Lăcaş al Muzicii de Operă după zece ani de la inaugurare, la vârsta de opt ani, în anul 1964, când am trăit o profundă emoţie ai cărei fiori continui să-i simt şi astăzi ... după atâți ani ... contopiți cu fiorii emoției și bucuriei de acum când mă aflu aici pe scenă în acest moment festiv. 

Am fost foarte fericit de invitația adresată mie de către Daniel Jinga, General Manager și dirijor, de a ține în ziua de 23 ianuarie 2024 o conferință și de a participa le dezbaterile din partea a doua împreună cu Profesorul Daniel Nica, moderatorul acestor conferințe. TVR Cultural a transmis în direct întreaga desfășurare.

DANIEL NICA și STEPHAN POEN

Scena Gândirii, așa cum a fost prezentată încă de la început înseamnă dialog, cunoaștere și emoție. Dialogul aprofundează cunoașterea dătătoare de emoție. Teatrul Liric este dialog între compozitor și interpreți, între interpreți și public, între diferitele categorii de public; dialogurile stimulează cunoașterea care, atunci când revelează afinitiăți, declanșează emoția impactului cu mesajul artistic izvor de bună stare și bucurie. Acest trinom – dialog, cunoaștere, emoție – definește mecanismul integrării Operei Lirice în societate și activează rolul ei pentru personalitatea umană. De pe această poziție perceptivă am înțeles responsabilitatea paricipării mele la Scena Gândirii, admirabilă inițiativă a Operei Naționale București grație entuziasmului directorului Daniel Jinga și profesorului moderator Daniel Nica. 

DANIEL NICA și STEPHAN POEN

În același timp sunt foarte onorat de faptul că am fost invitat să deschid noul an de conferințe după încheierea anului precedent de către marele intelectual, om de cultură și de prestigiu universitar, Academicianul Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române. I-am urmărit cu mare interes și satisfacție conferința intitulată Cum s-a construit România în care au fost evocate etape importante ale devenirii țării noastre ca stat național unitar de-a lungul unui parcurs subîntins de istorie într-un arc de aproape un secol și jumătate. 

IOAN AUREL POP, Președintele Academiei Române

Acest arc corespunde și procesului evolutiv de constituire a Operei Naționale la București. Primele companii de operă străine, în mod deosebit italiene și franceze, au apărut în România la finele secolului al XVIII-lea pentru ca, la jumătatea secolului al XIX-lea, pasiunea pentru opera lirică a societății și a tinerilor să stimuleze înființarea conservatoarelor; iar cel de la București a luat ființă în anul 1864, deci în urmă cu 160 ani de ani. 

GEORGE STEPHANESCO

În deceniile următoare tineri români cu talent și merite muzicale artistice se perfecționează în străinătate mai ales în Italia și Franța și revin în țară cu entuziasm pentru a se afirma în companiile artistice românești recent înființate. Marele compozitor, profesor și dirijor George Stephanescu este cel care înființează prima companie artistică stabilă intitulată Opera Română și inaugurată la 8 mai 1885 cu premiera operei LINDA DI CHAMOUNIX de Donizetti interpretată în limba română. Spectacolele din stagiunile care au urmat s-au ținut la Teatrul Național dar mai ales la Teatrul Liric din Piața Walter Mărăcineanu. 

TEATRUL NAȚIONAL

În anul 1921, prin decret guvernamental, se realizează instituționalizarea Operei Române din București care devine teatru de stat condus tot de George Stephanesco și inaugurat la 8 decembrie 1921 cu LOHENGRIN de Wagner sub bagheta lui George Enescu. Deci la trei ani de la Unirea prin care s-a constituit Statul Național Unitar Român, Opera din București devenea instituție de stat cu activitate stabilă. În urma distrugerii Teatrului Liric la bombardamentele din aprilie 1944, Opera Română și-a desfășurat activitatea timp de un deceniu în sala fostului Teatru Regina Maria împărțind sediul în ultimii patru ani ai deceniului cu Teatrul de Stat de Operetă înființat în 1950 pentru ca în anul 1954 să se mute în noua clădire construită și în care se află și astăzi.

TEATRUL LIRIC

Toate aceste etape, de la primele începuturi și până la constituirea Operei Române instituționalizate s-au desfășurat în acel arc de timp istoric aprofundat de Președintele Academiei Ioan Aurel Pop. Și aceste aprofundări mi-au stimulat o anumită viziune academică asupra operei lirice ca gen muzical și a teatrului liric ca entitate socială. Opera lirică este un gen artistic foarte complex în care vocea umană și sunetul orchestral se conjugă într-o desfășurare teatrală de mare anvergură cu implicații estetice, stilistice, emotive, psihologice, culturale, spirituale. Opera lirică reprezintă un salt gigantesc de la Natură la Cultură, de la natura muzicală, vocală, estetică, la cultura complexă, amplă, rafinată ale cărei repere sunt adevărați catalizatori ai evoluției conștiinței umane. Iar organizarea și coordonarea unui sistem atât de amplu și complex, impune un anumit academism artistic și managerial. Există două mari teatre de prestigiu internațional care au avut încă de la fondarea lor o titulatură și o importanță de prestigiu academic. În ordinea cronologică a înființării lor, primul teatru a fost Opéra de Paris fondată în anul 1669 în cadrul instituției Académie Royal de Musique; în anul 1875 a fost inaugurată sala de la Palais Garnier cunoscută și sub numele de Grand Opéra de Paris. Al doilea teatru este Bolșoi Teatr înființat în anul 1776 în cadrul Academiei Imperiale Ruse pentru Canto și Balet.

TEATRUL REGINA MARIA

Noul teatru de operă fusese deci construit pentru a onora Festivalul Mondial al Tineretului din anul 1953 a cărui gazdă era oraşul Bucureşti. Dincolo de controversatele opinii legate de aspecte tehnice și politice, trebuie să recunoaştem că această clădire are o anumită maestozitate şi este amplasată într-un splendid parc care o izolează de traficul oraşului devenit în timp din ce în ce mai intens. Intrarea şi foaierul sunt ample, elegante, lojile spaţioase, scaunele confortabile de la primul rând al parterului până la ultimul rând al galeriei de la balconul al doilea. Iar în ceea ce priveşte acustica despre care s-au formulat, de asemenea, opinii contrastante, ca spectator pasionat vreme de 22 de ani în perioada 1964 – 1986, trebuie să recunosc că artiştii care au avut voce amplă şi tehnică solidă s-au bucurat de triumfale succese tributate de un public foarte exigent din care începusem să fac parte şi eu chiar de la vârsta şcolară. 

OPERA ROMÂNĂ inaugurată în anul 1954

Între timp s-a desfășurat Concursul Internațional de Canto al Festivalului Mondial al Tineretului care a oferit multor artiști români satisfacția primelor premii: soprane: Premiul II şi Medalia de Argint: Lella Cincu; Premiul III şi Medalia de Bronz: Magda Ianculescu, Maria Crişan, Lucia Stănescu; mezzosoprane: Premiul II şi Medalia de Argint: Vera Rudeanu; Premiul III şi Medalia de Bronz: Elena Cernei; tenori: Premiul I şi Medalia de Aur: Valentin Teodorian; Premiul II şi Medalia de Argint: Alexandru Racolţea; Premiul III şi Medalia de Bronz: Nikola Nikolov, Ion Piso, Cornel Stavru; baritoni: Premiul II şi Medalia de Argint: Nicolae Herlea; Premiul III şi Medalia de Bronz: Octav Enigărescu, David Ohanesian. 

OPERA ROMÂNĂ inaugurată în anul 1954

La 12 august 1953, în noul sediu al Operei Române din București are loc Concertul de Gală al Festivalului Mondial al Tineretului. Din partea Operei Române evoluează următorii participanți: MAGDA IANCULESCU – Rossini „Il barbiere di Siviglia” – aria Rosinei acompaniată la pian de Suzana Carusso; IRINEL LICIU, GABRIEL POPESCU – Ceaikovsky „Lacul lebedelor” – Pas des deux cu acompaniament la pian de Letiţia Flavian; VALENTIN TEODORIAN – Ceaikovsky „Evghenij Oneghin” – aria lui Lesnki; ELENA CERNEI – Aurel Giroveanu „Ţara mea” – cu acompaniament la pian de Radu Carp. Aceasta a fost prima manifestare artistică la noul sediu al Operei Române prilej de mare satisfacție pentru tinerii artiști programați în acest concert. 

După încheierea Festivalului, Teatrul de Stat de Operă și Balet – Opera Română cum i se spunea de către toată lumea – s-a mutat în noul sediu iar Teatrul de Stat de Operetă a rămas în teatrul pe care îl împărțise cu Opera până la demolarea lui în anul 1987. La Operă, după instalare, au început pregătirile pentru inaugurare în cadrul unui amplu program de repetiții pentru o serie de premiere în noul sediu ale unor producții reprezentate înainte; erau necesare modificări în scenografie și adaptări ale mișcări scenice pentru soliști și cor deoarece se dispunea de un spațiu scenic mai mare și diferit conformat. Inaugurarea fusese programată pentru sâmbătă 9 ianuarie 1954 cu premiera operei DAMA DE PICĂ de Ceaikovski eveniment pentru a cărei pregătire au început primele repetiții.

Lucrarea este grandioasă solicitând un ansamblu de mare anvergură cu orchestră şi cor de mare forţă, balet, figuraţie şi foarte mulţi artişti în rolurile principale şi secundare. Vocile trebuie să corespundă atât prin baza lor naturală cât şi prin profilul estetic acelui fascinant stil al romantismului rusesc în care dramatismul şi lirismul se împletesc cu nuanţe de la cele mai delicate până la cele mai robuste în totalitatea dimensiunilor expresive. Libretul lui Modest Ceaikovsky a abordat nuvela lui Alexandr Serghevici Puşkin.

Regia producţiei a fost asigurată de către regizorul rus invitat Vladimir Ciukov care a colaborat foarte bine cu Walter Siegfried (scenografia) şi Cella Voinescu (costumele). Dirijorii Egizio Massini, Alfred Mendelsohn şi Mihai Brediceanu au asigurat conducerea muzicală colaborând cu Maestrul de Cor Gheorghe Kulibin al cărui asistent era foarte tânărul, pe atunci, Cornel Trăilescu, viitorul mare dirijor şi compozitor. Maestrul coregraf Anton Romanowski, personalitate de valoare a baletului românesc, asigura coregrafia spectacolului. O echipă formidabilă de pianişti corepetitori – Dorina Popovici, Elsa Chioreanu, Andrei Pancova – au asigurat pregătirea celor trei garnituri de solişti iar unele roluri beneficiau chiar de patru sau cinci interpreţi. Maestrul Ion Ipser supraveghea echipa de machiaj iar legendarul pasionat Ştefan Şachim – Nonu – era sufleur devenit ulterior şeful Studiilor Muzicale pentru foarte mulţi ani.

Distribuţia completă a rolurilor principale şi secundare era următoarea: Gherman (tenor dramatic de mare forţă expresivă): Garbis Zobian, Dinu Bădescu, Ion Puican; Contele Tomski şi Zlatogor în Pastorala din actul II (bariton dramatic): Petre Ştefănescu-Goangă, Alexandru Enăceanu, Ştefan Petrescu; Prinţul Eletzky (bariton liric): Mihail Arnăutu, Şerban Tassian, Nicolae Herlea; Contesa (contraltă): Maria Snejina, Maria Moreanu, Elena Cernei; Liza (soprană dramatică): Ioana Nicola, Dora Massini, Hilda Sibianu, Zoe Dragotescu, Maria Voloşescu; Polina şi Milovzor în Pastorala din actul II (mezzosoprană): Zenaida Pally, Elena Cernei, Iulia Buciuceanu; Prilepa (soprană lirică): Cornelia Gavrilescu, Magda Ianculescu, Iolanda Mărculescu, Arax Savagian, Judit Lazarovici; Guvernanta (mezzossoprană): Irina Atanasiu, Ianula Papadopol, Maria Săndulescu; Maşa (soprană): Ianula Papadopol, Lella Cincu, Renée Cornea; Cecalinski (tenor): George Mircea, Dimitrie Scurtu, Pantelimon Frunză; Surin (bas): Viorel Ban, Jean Bănescu, George Ştefănescu; Ceapliţki (tenor): Nicolae Deculescu, Dimitrie Scurtu, Nicolae Luca; Narumov (bas): Nicolae Păun, Viorel Ban, Jean Bănescu; Majordomul (tenor): Valentin Vitcovschi, Nicolae Deculescu; Ştefan Uncu. Am dorit să cinstesc memoria tuturor celor care au luat parte la acest eveniment inaugural al noului sediu al Operei Române.

Despre acest eveniment, de-a lungul anilor, mi-au povestit foarte mulţi dintre artiştii care au luat parte, personalităţi precum Maria Moreanu, Ioana Nicola, Dora Massini, Zenaida Pally, Lella Cincu, Magda Ianculescu, Maria Săndulescu, Mihai Brediceanu, Mihail Arnăutu, Nicolae Herlea, Jean Bănescu şi, în mod cu totul deosebit de profund, iubita mea soţie, marea artistă Elena Cernei. Pe lângă datele adunate de la protagonişti şi documentele din arhiva personală, o foarte valoroasă contribuţie documentară în cercetările mele o au Hronicul Operei Române din București în trei volume admirabil realizate de Acad. Octavian Lazăr Cosma și Opera Română seria celor douăsrpezece volume publicate de către regretata Anca Florea.

Duminică 3 ianuarie 1954 a avut loc avanpremiera iar sâmbătă 9 ianuarie 1954 prima reprezentaţie inaugurală la care au luat parte oficialităţile de la cel mai înalt nivel. În aceste două seri au cântat: Garbis Zobian (Gherman), Petre Ştefănescu – Goangă (Tomski, Zlatogor), Şerban Tassian (Eleţki), Maria Snejina (Contesa), Ioana Nicola (Liza), Zenaida Pally (Polina, Milovzor), Cornelia Gavrilescu (Prilepa), Irina Atanasiu (Guvernanta), Ianula Papadopol (Maşa), George Mircea (Cecalinski), Viorel Ban (Surin), Nicolae Deculescu (Ceapliţki), Nicolae Păun (Narumov), Valentin Vitcovschi (Majordomul). În ultimul moment, baritonul Mihail Arnăutu a fost afectat de o puternică viroză respiratorie; Şerban Tassian a intrat atunci în primul spectacol urmat de Nicolae Herlea la următorul. 

Marţi 12 ianuarie 1954 a avut loc premiera pentru public interpretată de: Dinu Bădescu (Gherman), Alexandru Enăceanu (Tomski, Zlatogor), Nicolae Herlea (Eleţki), Maria Snejina (Contesa), Dora Massini (Liza), Elena Cernei (Polina, Milovzor), Cornelia Gavrilescu (Prilepa), Irina Atanasiu (Guvernanta), Renée Cornea (Maşa), Dimitrie Scurtu (Cecalinski), Jean Bănescu (Surin), Nicolae Deculescu (Ceapliţki), Nicolae Păun (Narumov), Valentin Vitcovschi (Majordomul). 

Scenă din actul I.

Spectacolele se succedau cu foarte mare frecvenţă iar cele trei garnituri de interpreţi se amestecau în iureşul alternanţelor ceea ce făcea ca serile să devină foarte captivante pentru melomani; personajele fiind foarte consistente, era deosebit de interesantă rezolvarea relaţiilor dintre ele de către artiştii care se alternau în respectivele roluri. O figură cu totul deosebită în aceste trei garnituri o reprezenta mezzosoprana Maria Snejina care era parcă o întrupare a bătrânei Contese – Venus Moscovită a Parisului de altă dată, personaj misterios ca şi trucul celor trei cărţi cu ajutorul căruia câştiga mereu şi a cărui tentaţie avea să-l piardă pe tulburatul şi înverşunatul Gherman. „Doamna Snejina” era o personalitate a Operei din perioada interbelică; născută într-o regiune a Poloniei sub vremurile dominaţiei ucrainiene, avea sânge amestecat de ucrainiancă şi poloneză încurcit cu prusaci; femeie foarte frumoasă, voce excepţională, talent puternic, cultură şi inteligenţă deosebit de rafinată, după diverse peregrinări ale carierei, ajunge la Bucureşti la încheierea primului război mondial; îi place atmosfera din „micul Paris”, face cuceriri amoroase la nivel înalt respingându-le cu demnitate şi câştigând o faimă mondenă de mare artistă; se stabileşte definitiv în România cerând ... „supuşenie” (aşa spunea Doamna Snejina) ... şi devine cetăţean român, prim solistă a Operei Române. Împreună cu Maria Moreanu, o altă frumuseţe cu voce şi talent, devin vedetele marilor roluri de mezzosoprană. În anul 1954, Doamna Snejina era deja pensionară, preda lecţii de canto, continua să fie o prezenţă frumoasă, fascinantă, foarte mondenă şi, asemenea misteriosului truc de la cărţi al Bătrânei Contese din „Dama de Pică”, nimeni, dar absolut nimeni, nu ştia câţi ani are dânsa. Se făceau speculaţii, afirmaţii teribilistice, dar deloc pariuri pentru că nu se putea verifica. Cum în acea perioadă, mezzosoprana Maria Moreanu trecea printr-o criză vocală pasageră (debutul său în rolul Contesei a avut loc ceva mai târziu după premieră), salvarea producţiei a fost posibilă datorită amabilităţii cu care Doamna Maria Snejina a acceptat să revină la teatru pentru acest rol dar şi pentru altele cum ar fi Niania (Doica) din EVGHENI ONEGHIN, Bertha din BĂRBIERUL DIN SEVILLA, Martha Schwertlein din FAUST. Deoarece Doamna Moreanu era indisponibilă şi era nevoie de o rezervă în rol pentru acoperirea Doamnei Snejina în caz de o răceală intempestivă, în distribuţia a treia a rolului figura ... tânăra mezosoprană ... Elena Cernei care intepreta şi rolul Polinei ... La această soluţie s-a recurs în urma entuziasmului pe care l-a manifestat Doamna Dora Massini în urma unei producţii studenţeşti a Conservatorului în care, într-un program de selecţiuni din DAMA DE PICĂ, pentru un examen la Clasa de Operă condusă de Maestrul Jean Rânzescu, rolul Contesei fusese interpretat de Elena Cerrnei. Dora Massini fiind şi profesoară la Conservator, a asistat la acea producţie şi, în timpul repetiţiilor de la teatru cu noua montare, a propus ca Elena Cernei, pe lângă rolul Polinei, să acopere în caz de necesitate şi rolul Contesei. Nu a fost nevoie deoarece Doamna Snejina a interpretat toate spectacolele fără probleme, Doamna Moreanu revenise şi deci totul decurgea bine. Elena Cernei însă câştigase o experienţă în plus în acea garnitură de veterani, mari artişti ai Operei Române din Bucureşti. 

Scenă din actul II.

Toţi artiştii cu care am discutat mi-au povestit că personajul Contesei interpretat de Maria Snejina era extraordinar. Elena Cernei îmi spunea că, la fiecare spectacol, stătea în culise ca să urmărească scena Contesei cu Maria Snejina, dar şi ariile interpretate de sopranele, tenorii şi baritonii din respectivele roluri. În mod deosebit Garbis Zobian realiza un personaj cutremurător mai ales în scena din ultimul act în care atingea paroxismul vocal şi dramatic. Ioana Nicola a fost un glas de o frumuseţe nobilă care învăluia şi încânta. Am discutat îndelung cu dumneaei şi am fericirea să fi înregistrat mărturii legate de elaborarea personajului Lizei atât vocal cât şi teatral. Dora Masssini, pe care nu am mai apucat să o admir pe scenă dar am admirat-o foarte mult în viaţa mondenă, mi-a ilustrat alte coordonate ale Lizei şi am rămas foarte fascinat de paralela analitică realizată confruntând mărturiile celor două mari artiste; sunt unghiuri analitice tare interesante. 

Scenă din actul III.

În Fonoteca Radiodifuziunii, putem admira interpretarea ariei Lizei de către două soprane de mare prestigiu ale Operei Române: Maria Voloşescu şi Elena Dima-Toroiman. Despre rolul Prinţului Eleţky am discutat foarte mult cu Mihail Arnăutu şi cu Nicolae Herlea. Mihail Arnăutu concepea dozajul emotiv al pesonajului printr-o multitudine de configuraţii ale coloanei sonore de la cea mai largă la cea mai concentrată (mi-a explicat o întreagă tipologie pe care mi-am notat-o în caietele mele dar în mod deosebit în suflet). Nicolae Herlea concepea expresivitatea emoţională prin nuanţe de sonoritate aplicate unui vibrato unic ale cărui lumini şi umbre contrastante realizau tensiunea dramatică progresivă în expansiunea unui sol1 a cărui forţă m-a impresionat în glasul său mereu. Zenaida Pally, proeminentă personalitate a teatrului liric românesc, orginară şi ea din Basarabia; glasul ei înseamna o permanentă dăruire şi frământare interioară iar momentul mesajului scenic depinde de felul în care simte pulsul vocal al propriei fiinţe acolo pe scenă; de multe ori, spunea marea artistă, te poţi afla într-o stare fizică şi psihică absolut nouă faţă de senzaţiile experienţelor acumulate ceea ce face ca actul artistic să devină o permanentă descoperire a unei pasionante căutări.

După această importantă inaugurare cu mare succes de public și de presă, până la finele primei stagiuni a teatrului în noul sediu, au avut loc următoarele premiere – reluări erau: baletul COPPELIA de Delibes (10 ianuarie – reluare), RUSALKA de Dargomîjski (14 ianuarie – reluare), TRAVIATA de Verdi (19 ianuarie – reluare), RIGOLETTO de Verdi (27 februarie – premieră), GIANNI SCHICCHI de Puccini (1 martie – premieră în România), baletul MACUL ROȘU de Glier (29 aprilie – reluare), MADAMA BUTTERFLY de Puccini (28 mai – reluare). Treptat, în stagiunile următoare, repertoriul de operă și balet s-a extins iar garniturile de artiști s-au consolidat treptat pe măsură ce veteranilor și se alăturau tinerii artiști angajați.

În următoarea perioadă de timp, 1953 – 1958, repertoriul Operei a inclus următorii compozitori cu respectivele opere: Beethoven FIDELIO, Bizet CARMEN, Ceaikovski DAMA DE PICĂ, Dargomîjski RUSALKA, Delibes LAKME, Gounod FAUST, Mozart NUNTA LUI FIGARO, RĂPIREA DIN SERAI, Puccini MADAME BUTTERFLY, GIANNI SCHICCHI, BOEMA, TOSCA, Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA, Verdi: TRAVIATA, RIGOLETTO, AIDA, TRUBADURUL, OTELLO, Wagner MAEȘTRII CÂNTĂREȚI DIN NÜRNBERG; din creația românească: Paul Constantinescu O NOAPTE FURTUNOASĂ, Gheorghe Dumitrescu ION VODĂ CEL CUMPLIT.. De asemenea, în repertoriul teatrului figurau și balete precum COPPELIA de Delibes, MACUL ROȘU de Glier, CĂLĂREȚUL DE ARAMĂ de Glier, FÂNTÂNA DIN BACCISARAI de Asafiev, HAIDUCII de Hilda Jerea, CĂLIN de Alfred Mendelsohn, LACUL LEBEDELOR de Ceaikovski, LA PIAȚĂ de Mihail Jora, TRICORNUL de De Falla, CONCERTUL ÎN FA de Gershwin, completau repertoriul teatrului în respectiva perioadă. 

Enescu OEDIPE, actul I, 1958

În stagiunea 1958/1959 în care s-a desfășurat prima ediție a Festivalului Internațional George Enescu, la 22 septembrie 1958, a avut loc premiera românească a capodoperei OEDIPE de George Enescu interpretată în limba română în traducerea lui Emanoil Ciomac după libretul lui Edmond Fleg. În regia marelui creator Jean Rânzescu și sub formidabila baghetă a lui Constantin Silvestri evoluau o dublă garnitură de mari artiști cărora, de-a lungul anilor, li s-au mai adăugat noile generații de artiști. Corul a fost pregătit și dirijat de Gheorghe Kulibin asistat de Cornel Trăilescu iar coregrafia a aparținut lui Gelu Matei; scenografia a fost realizată de Roland Laub iar costumele de Ofelia Tutoveanu. Pregătirea muzicală a fost asigurată de excelenți maeștri corepetitori precum Dorina Popovici, Denise Rudeanu și Geo Halemberg. La spectacolul de la premieră au luat parte următorii artiști: David Ohanesian în rolul titular, Elena Cernei (Jocasta), Nicolae Secăreanu (Tirezias), Zenaida Pally (Sfinxul), Ionel Tudoran (Laios), Alexandru Enăceanu (Creon), George Mircea (Păstorul) Ioan Hvorov (Marele Preot), Valentin Loghin (Phorbas), Jean Bănescu (Paznicul), Ladislau Konya (Tezeu), Valentina Crețoiu (Antigona), Maria Săndulescu (Meropa). 

Enescu OEDIPE, Elena Cernei (Jocasta) și David Ohanesian (Oedipe), actul II, 1958

De-a lungul a peste trei decenii cât s-a menținut această producție în repertoriul teatrului, noi dirijori și artiști s-au adăugat în ampla distribuție astfel. 

Dirijorii: CONSTANTIN SILVESTRI, MIHAI BREDICEANU, CORNEL TRĂILESCU, MIRCEA POPA, CONSTANTIN BUGEANU; 

Oedipe: DAVID OHANESIAN, NICOLAE FLOREI, JAN KZEKAY (Polonia, 1979 - Festivalul Enescu); 

Tiresias: NICOLAE SECĂREANU, IOAN HVOROV, GHEORGHE CRĂSNARU; 

Creon: ALEXANDRU ENĂCEANU, ALEXANDRU BĂDULESCU, DAN IORDĂCHESCU, EDUARD TUMAGEANIAN, VASILE MARTINOIU,DAN ZANCU; 

Păstorul: GEORGE MIRCEA, CONSTANTIN POPESCU, VALENTIN TEODORIAN, CORNEL RUSU, FLORIN DIACONESCU; 

Marele Preot: IOAN HVOROV, VIOREL BAN, MIRCEA BUCIU; 

Phorbas: VALENTIN LOGHIN, DINU CĂȚULEANU, CONSTANTIN DUMITRU, POMPEI HĂRĂȘTEANU; 

Paznicul: JEAN BĂNESCU, IOAN HVOROV, CONSTANTIN GABOR; 

Thezeu: LADISLAU KONYA, OCTAV ENIGĂRESCU, DIONISIE KONYA, NICOLAE CONSTANTINESCU, EDUARD TUMAGEANIAN, EMIL IURAȘCU; 

Laios: IONEL TUDORAN, CONSTANTIN ILIESCU, GEORGE LAMBRACHE, ANATOL COVALI; 

Jocasta: ELENA CERNEI, ELENA POPA, DOROTHEA PALADE, MIHAELA MĂRĂCINEANU, VERONICA GÂRBU, RODICA MITRICĂ; 

Sfinxul: ZENAIDA PALLY, MIHAELA BOTEZ, ADINA IURAȘCU, VERONICA GÂRBU; 

Antigona: VALENTINA CREȚOIU, CORNELIA GAVRILESCU, MARIA ȘINDILARU, ZOE DRAGOTESCU, EUGENIA MOLDOVEANU, ELENA GRIGORESCU, GERDA RADLER; 

Meropa: MARIA SĂNDULESCU, VENERA ROGOZEA, IULIA BUCIUCEANU.

PERSONALITĂȚI ALE OPEREI ROMÂNE

Pe scena Operei Române din București s-au afirmat o imensitate numerică de artiști care au slujit cu arta lor opera lirică și pasiunea publicului pentru muzică și voci. De mic copil, ascultând relatările veteranilor Operei, artiști aflați la o vârstă înaintată, am aflat despre nume și performanțe uluitoare, evenimente artistice ale reprezentațiilor curente care nici măcar nu au rămas în istoria presei de specialitate. Erau oameni a căror supremă bucurie consta în ofranda artei lor spre mulțumirea publicului. Notorietatea socială și mondenă a epocii reprezenta o formă de satisfacție iar unii dintre ei au avut norocul să înregistreze câteva interpretări cu orchestra dar de cele mai multe ori cu pianul și astfel să rămână în istorie pe lângă prezența lor în colecțiile de programe și reviste mai mult private de cât oficial instituționale. Datorită acestor colecții am reușit să adun foarte multe nume cărora le-am elaborat un profil analitic istoric, artistic și analitic în vocalitate dacă au rămas imprimări.

Dincolo de galeria primilor artiști activi înainte și după actul constituirii Operei Române de la 1885, la inaugurarea Operei instituționalizate de la 8 decembrie 1921, teatrul liric bucureștean dispunea de forțe artistice memorabile menționate în cronici și în memoriile unor artiști. Aceste personalități erau:

• Soprane: Elena Drăgulinescu-Stinghe, Margareta Metaxa, Elena Ivony, Elena Teodorini, Alexandra Feraru, Enrichetta Rodrigo Athanassiu, Cecilia Nasta-Cerchez, Nectara De Flondor, Feea Pomponiu, Alexandra Lupescu Teișan, Mimi Nestorescu, Viorica Vasilescu, Lucreția Enescu, Maria Cojocoreanu, Alexandra Grozea, Victoria Costescu-Duca, Emilia Guțianu, Maria Blejeanu, Lidia Babici, Pia Igy-Delin, Lucia Bercescu Țurcanu, Valentina Crețoiu, Dora Massini;

• Mezzosoprane: Elena Dobrescu, Constanța Dobrescu, Tana Nanescu, Eugenia Babad-Cioculescu, Maria Snejina, Elena Basarab, Virginia Miciora, Maria Moreanu.

• Tenori: Romulus Vrăbiescu, Vasile Rabega, Emil Marinescu, Mircea Lazăr, Dumitru Mihăilescu Toscani, Constantin Stroescu, Alberto Della Pergola, Arnold Georgewski, Eleachim Algazzi, Nicu Apostolescu, Octav Arbore, Mircea Lazăr, Luciano Della Pergola, Viorel Chicideanu, Dinu Bădescu;

• Baritoni: Dimitrie Popovici Bayreuth, Grigore Teodorescu, Aurel Costescu Duca, Grigore Magiari, Jean Athanasiu, Sigismund Zalewski, Petre Ștefănescu-Goangă, Alexandru Lupescu, Alexandru Alger, Alexandru Enăceanu;

• Bași: George Folescu, George Niculescu-Bassu, Rudolf Steiner, Constantin Teodorian, Georgescu Oprișan, Nicolae Păun, Edgar Istratty, Nicolae Secăreanu;

• Dirijori: George Georgescu, Egisto Tango, Ionel Perlea, Umberto Pessione, Ion Nona Ottescu, Egizio Massini, Joseph Rosensteck, Alfred Alessandrescu, Jean Bobescu asigurau pregătirea muzicală impecabilă a ansamblului;

• Regizori precum Constantin Pavel, Sigismund Zaleski (baritonul care a continuat activitatea artistică devenind un mare regizor), Adalbert Markowski (de la Opera de Stat din Viena), îndrumau sub aspect teatral și intepretativ soliștii și corul.

La inaugurarea actualului sediu, în colectivul artistic al teatrului se întâlneau glorioși reprezentanți ai generației veteranilor și foarte valoroși artiști ai generației de tineri dintre care unii aveau să realizeze mari cariere naționale și inetrnaționale. Trecerea lor în revistă pe categorii artistice este o Datorie de Onoare în continuitatea glorioșilor veterani de la începutul instituțional al Operei. De-a lungul anilor, noi nume de artiști talentați și afirmați s-au adăugat pe măsură ce veteranii își încheiau carierele, personalități pe care le-am sistematizat în următoarea secțiune.

Noile generații

• Regizori: Jean Rânzescu, George Teodorescu, Panait Victor Cottescu, Eugen Gropșeanu, Hero Lupescu, Anda Tăbăcaru, Cătălin Ionescu Arbore, Alice Barb;

• Dirijori: Egizio Massini, Jean Bobescu, Alfred Alessandrescu, Mircea Popa, Constantin Silvestri, Constantin Bugeanu, Emanoil Elenescu, Mihai Brediceanu, Sergiu Comissiona, Mircea Rosensteck, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Mircea Popa, Anatol Chisadji, Paul Popescu, Lucian Anca, Carol Litvin, Cristian Brâncuși, Răzvan Cernat, Camil Marinescu, Daniel Jinga, Iurie Florea, Vlad Conta, Tiberiu Soare, Ciprian Teodorașcu;

• Maeștri de cor: Iosif Rosensteck, Gheorghe Kulibin, Stelian Olariu, Daniel Jinga, Adrian Ionescu;

• Soprane: Dora Massini, Ana Tălmăceanu Dinescu, Valentina Crețoiu, Cornelia Gavrilescu, Arax Savagian, Ioana Nicola, Arta Florescu, Elena Popa, Tea Rămurescu, Judit Lazarovici, Renée Cornester (Cornea), Lella Cincu, Maria Crișan, Iolanda Mărculescu, Magda Ianculescu, Maria Voloșescu, Elisabeta Neculce Carțiș, Teodora Lucaciu, Maria Șindilaru, Elena Dima Toroiman, Zoe Dragotescu, Eldemira Calomfirescu, Matilda Onofrei, Magdalena Cononovici, Marina Krilovici, Maria Slătinaru-Nistor, Eugenia Moldoveanu, Elena Simionescu, Ileana Cotrubaș, Silvia Voinea, Lucia Becar, Ligia Grosu, Elena Duma, Elvira Cârje, Cornelia Angelescu, Marina Mirea, Magdalena Cononovici, Cornelia Pop, Lucia Țibuleac, Sanda Șandru, Monica Teodorescu, Felicia Filip, Mariana Colpoș;

• Mezzosoprane: Maria Snejina, Virginia Miciora, Maria Moreanu, Venera Rogozea, Irina Atanasiu, Nella Dimitriu, Zenaida Pally, Elena Cernei, Iulia Buciuceanu, Maria Săndulescu, Vera Rudeanu, Michaela Botez, Dorothea Palade, Mihaela Mărăcineanu, Viorica Cortez, Iulia Marpozan, Rodica Mitrică, Veronica Gârbu, Mihaela Agachi, Ruxandra Vlad, Lucia Cicoară-Drăgan, Ecaterina Țuțu, Adriana Alexandru;

• Contratenorul Mircea Mihalache, primul reprezentant al acestei categorii vocale din școala românească de canto datorat studiilor excepționale de făcute cu soprana și profesoara Magda Ianculescu;

• Tenori: Dinu Bădescu, Ionel Tudoran, Mihail Știrbey, George Corbeni, Garbis Zobian, Ion Puican, Pantelimon Frunză, Rudi Ledeanu, George Mircea, Nicolae Șerbănescu, Vasile Diaconescu, Gheorghe Iliescu, Valentin Teodorian, Cornel Stavru, Constantin Iliescu, Ion Stoian, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Corneliu Fânățeanu, Ion Piso (solist al Filarmonicii invitat pe scena Operei), Ludovic Spiess, Vasile Moldoveanu, Antonius Nicolescu, Marcel Angelescu, Florin Farcaș, Florin Diaconescu, Anatol Covali, Constantin Ene, Florin Georgescu, Ionel Voineag, Gabriel Năstase, Ștefăniță Lascu;

• Baritoni: Petre Ștefănescu Goangă, Șerban Tassian, Alexandru Enăceanu, Dinu Cățuleanu, Mihail Arnăutu, Barbu Dumitrescu, Alexandru Bădulescu, Alexandru Vârgolici, Octav Enigărescu, Ladislau Konya, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Ștefan Petrescu, Vasile Martinoiu, Nicolae Urziceanu, Eduard Tumageanian (Tumagian), Lucian Marinescu, Nicolae Constantinescu, Emil Iurașcu, Nicolae Urdăreanu;

• Bași: George Niculescu Bassu, Nicolae Secăreanu, Mircea Buciu, Nicolae Teofănescu, George Ștefănescu, Silviu Gurău, Marius Rintzler (solist al Filarmonicii din București, invitat al Operei), Nicolae Păun, Jean Bănescu, Nicolae Rafael, Viorel Ban, Valentin Loghin, Nicolae Florei, Ioan Hvorov, Constantin Gabor, Constantin Dumitru, Gheorghe Crăsnaru;

• Primi balerini: Irinel Liciu, Valentina Massini, Clara Volini, Ileana Iliescu, Elena Dacian, Sanda Orleanu-Jar, Simona Ștefănescu, Alexa Mezincescu, Cristina Hamel, Marta Herțeg, Rina Constantini, Cora Benador, Magdalena Popa, Gabriel Popescu, Sergiu Ștefanschi, Gelu Barbu, Gelu Matei, Stere Popescu, Dumitru Bivolaru, Adrian Caracaș, Amatto Checiulescu, Petre Ciortea, Ion Tugearu;

• Maeștri corepetitori: Radu Karp, Aglaia Toscani, Lisette Georgescu, Dorina Popovici, Denise Rudeanu, Andrei Pancova, Geo Hallemberg, Elsa Chioreanu, Alice Parascovici, Andrei Kovacs, Jeny Schönbaum, Letiția Flavian, Florin Rădulescu, Cristian Vais;

• Maeștri de scenografie și costume: Vally și Theodor Kiriakoff Suruceanu, Ion Ipser, Ion Clapan, Roland Laub, Paula Brâncoveanu, Ofelia Tutoveanu, Cella Voinescu, Ion Mavrodin, Edith Gross, Elisabeta Benedek, Lidia Iovănescu, Toni Gheorghiu, Adrian Damian;

• Maeștri de coregrafie: Anton Romanovski, Oleg Danovski, Tilde Urseanu, Stere Popescu, Vasile Marcu, Gelu Matei, Alexa Mezincescu, Ileana Iliescu, Laura Bilică Toader.

A doua jumătate a secolului al XX-lea a fost marcată de dificultăți sociale și politice care au afectat pe unii veterani din cauza originii lor sociale sau a convingerilor culturale, spirituale și afirmate cu un curaj care, uneori, putea fi considerat de către regim o nepermisă îndrăsneală; iar represalii de diferite tipuri se declanșau semănând uneori teroarea printre artiști și melomani.

Tinerii artiști care abia atunci se afirmau sunt de două categorii. Unii care au avut forța sufletească și curajul să rămână în țară alături de familiile lor și să accepte o reducere drastică a carierei internaționale. La acea vreme o ieșire din țară era condiționată de o viză foarte limitateă din partea autrorităților pentru un interval de timp care nu trebuia depășit chiar dacă puteau inetrveni oferte artistice în plus față de contractele aprobate. De multe pașaportul cu viza sosea cu o seară înaintea plecării sau chiar în dimineața călătoriei; sistemul supunea artiștii la un foarte greu joc al nervilor. Alți artiști au avut curajul să plece și să-și ia viața în propriile mâini cum s-ar spune; unii au reușit, alții mai puțin, dar, indiferent de acest aspect s-au mulțumit să trăiască într-o societate liberă unde s-au naturalizat formându-și familii, de multe ori prin așa numitele căsătorii mixte.

Am căutat, atât în acest material, cât și în numeroasele mele conferințe, emisiuni de radio și televiziune, să omagiez în mod deosebit pe acei slujitori ai Operei Române care au oferit constant mesajul lor artistic acasă cu tot respectul față de cei plecați și care, unii dintre ei, au activat foarte puțin la Opera Română. Am considerat necesar să evoc cât mai multe figuri importante ale Operei mai ales din trecutul mai îndepărtat, personalități artistice foarte valoroase care riscă o nedreaptă și nemiloasă uitare.

În conferința mea, am dorit să ofer câteva emblematice evocări istorice și estetice ale celor mai importante personalități de la compartimentele vocale pornind de la generația veterană și ajungând la noua generație.

Influența Operei Române din București a fost fundamentală pentru evoluția mea umană și profesională. În planul uman mi-a stimulat creșterea și evoluția emotivă, dezvoltarea personalității sub aspect emotiv, social și profesional influențându-mi dezvoltarea în ceea ce privește cultura muzicală, cultura vocală, analiza vocilor, confruntarea lor analitică prin comparația între artiști de aceiași categorie și între artiști de categorii diferite. Pentru mine, Opera Română a însemnat o școală de extraordinară valoare formativă; dar remarcam cum și prietenii mei, melomani, de diverse alte profesiuni se îmbogățeau spiritual datorită Operei cu efecte semnificative în propria lor evoluție umană, socială și profesională.

Am dorit să vă ofer câteva emblematice evocări istorice și estetice ale celor mai importante personalități de la compartimentele vocale pornind de la generația veterană și ajungând la noua generație din acele vremuri. Sunt niște caracterizări esențiale, concentrate, în care am sintetizat emblema lor așa cum am perceput-o în arta lor și în cariera întreprinsă grație parcursului formativ pe care mi l-a oferit Opera Română și personalitățile sale artistice. Cu excepția a patru personalități, toți artiștii pe care i-am evocat estetic în continuare sunt oameni pe care i-am cunoscut, i-am întrebat despre devenirea lor, despre căutările lor, despre principiile lor de organizare și desfășurare a tuturor etapelor de pregătire intepretativă în repertoriul lor. Am acumulat niște fișe minuțios întocmite și care mi-au servit la explorarea a noi dimensiuni vocale la alte personalități artistice întâlnite ulterior în cele trei decenii și jumătate de activitate pe care am desfășurat-o în Italia și în lume.

Soprane:

• Valentina Crețoiu, tehnică uimitoare și un estetism fascinant;

• Cornelia Gavrilescu, prezență vocală și scenică încântătoare;

• Ioana Nicola, natură vocală generoasă animată de o profundă sensibilitate;

• Arta Florescu, soprană desăvârșită și profesor într-o simultaneitate îndelungată prin enciclopedismul cultural academic în slujba verbului vocal;

• Lella Cincu, exuberanța unei explozive coloraturi;

• Magda Ianculescu, lectio magistralis în vocalitate prin care a abordat toate genurile de soprană de la lirico-lejeră la dramatic;

• Maria Voloșescu, masivitate vocală uimitor de elastică pliată subtil pe toate detaliile emotive ale frazării;

• Elisabeta Neculce Carțiș, academismul muzicologic în slujba unui vast repertoriu;

• Teodora Lucaciu, seducător temperament consacrat în vocalitatea veristă și în vocalitatea franceză;

• Maria Șindilaru, lirism robust afirmat cu eleganță în repertoriul clasic, romantic și verist;

• Elena Dima Toroiman, profunda sobrietate a nobilei interiorizări consacrată în Mozart, Verdi, Puccini, Wagner;

• Mariana Stoica, generoasa vocalitate a unui puternic spirit wagnerian;

• Elena Simionescu, echilibrul perfect între rigoare și pasiune;

• Magdalena Cononovici, grandioasă voce de soprană Falcon afirmată într-un vast repertoriu;

• Maria Slătinaru-Nistor, frumusețea vocală emblematică în slujba profunzimii mesajului operistic; o vocalitate încântătoare admirată și de Renata Tebaldi cu care am discutat despre ea;

• Silvia Voinea, Lakmé, Madame, c'est vous ...după titlul unei recenzii apărute în Journal de Liège, ultima Lakmé din secolul trecut;

• Eugenia Moldoveanu, profunzimea eleganței academice reunind desăvârșirea tehnicii cu noblețea estetică a stilului;

Mezzosoprane:

• Elena Cernei, prima mezzosoprană româncă afirmată în cele mai mari teatre ale lumii precum Scala, Metropolitan, Grand Opéra de Paris, Wiener Staatsoper și altele; timbru unic, sonoritate pluridimensională, apariție scenică de unică frumusețe;

• Zenaida Pally, glas fluvial și temperament vulcanic;

• Iulia Buciuceanu, pasiune și respect față de artă și de public;

Tenori:

• Dinu Bădescu, intelectualul rafinat cu voce de tenor;

• Mihail Știrbey, lirismul impresionant până la lacrimi;

• Garbis Zobian, tenorul dramatic de uimitoare autenticitate;

• Valentin Teodorian, perfecționismul subtil al emotivității vocale;

• Cornel Stavru, vocalitatea perfect construită;

• Octavian Naghiu, frumusețea în perfectă armonie cu eleganța;

• Ion Buzea, simpaticul atlet cu voce și talent;

• Corneliu Fânățeanu, artizanul maestru al verbul vocal;

• Ludovic Spiess, un as al jocului vieții; tenor aflat în prima linie împreună cu legendarii tenori ai epocii sale;

• Anatol Covali, poet al cuvântului cântat;

• Constantin Ene, spiritul artistic în armonie cu spiritul datoriei față de teatru;

Baritoni:

• Petre Ștefănescu Goangă, unica fascinație a unei perfecțiuni baritonale absolute;

• Șerban Tassian, vocalitate și vocație a unei robuste generozități artistice;

• Alexandru Enăceanu, un senior al unei antice eleganțe vocale;

• Mihail Arnăutu, rar model de bariton liric spinto, termen lansat chiar de el însuși, reunind armonios și funcțional lirismul și dramatismul;

• Octav Enigărescu, impresionanta masivitate vocală de înaltă elevație estetică;

• Nicolae Herlea, primul bariton român afirmat în marile teatre ale lumii în frunte cu Scala și Metropolitan; un vibrato de o noblețe unică;

• Dan Iordăchescu, vocalitatea enciclopedică de la Lied la Operă, de la Oratoriu la Simfonic, de la Cântec la Romanță;

• David Ohanesian, personalitate de granit a teatrului liric românesc;

• Vasile Martinoiu, bariton verdian de mare anvergură, primul român afirmat la Concursul de Voci Vediene și la Teatrul Regio din Parma;

• Eduard Tumageanian (Tumagian) artist intelectual, explorator al tuturor dimensiunilor vocale baritonale; repertoriu impresionant, carieră internațională de prestigiu;

Bași:

• George Niculescu Bassu, artizanul cântăreț marcat de longevitatea artistică;

• Nicolae Secăreanu, filosoful înțelept servind gravitatea vebului vocal;

• Mircea Buciu, vocalitatea robustă a unui talent poleidric;

• Jean Bănescu, vocalistul mistic dedicat unei admirabile pedagogii;

• Nicolae Florei, cântărețul pluristilistic al tuturor școlilor și genurilor de canto;

• Ioan Hvorov, talent de mare forță expresivă în marile roluri de bas;

• Constantin Gabor basul buf cu o ... serioasă și gravă ... comicitate;

Valoarea artistică și potențialul Operei Române din București au consimțit efectuarea unor mari turnee europene mai ales în perioada 1960 – 1984. Se știe că efectuarea turneelor de amploare și în contexte prestigioase reprezintă un efort artistic și economic pe care și-l pot permite teatrele foarte mari, cu o bază economică financiară foarte consistentă provenind de la subvenții de stat și private. Turneele în străinătate ale Operei Române din București erau organizate sub directa coordonare a autorităților care subvenționau pregătirile și deplasările în cadrul raporturilor culturale ale politicii externe. Artiștii aveau înțelepciunea să ia partea bună a acestui context bucurându-se de evoluția în străinătate în teatre prestigioase, la festivaluri importante și de succesul la public. Mesajul artistic și entuziasmul publicului erau aspecte situate în afara respectivei specificului politic al epocii. Se călătorea cu o amplă garnitură de soliști, orchestră, cor, balet iar montările scenografice și regizorale erau de o complexitate în care se reuneau frumusețea, somptuozitatea, eleganța și perfectă funcționalitate.

TURNEELE CARE AU AVUT LOC ÎN PERIOADA 1960 – 1989

1960, 16 septembrie – 3 octombrie, fosta Uniune Sovietică, Moscova, la Teatrul Stanislawski – Nemirovici-Dancenko: Verdi TRUBADURUL; Verdi OTELLO; Bizet CARMEN; Gheorghe Dumitrescu RĂSCOALA; Mihail Jora LA PIAȚĂ; Zeno Vancea PRICULICIUL; Piotr Ilici Ceaikovski LACUL LEBEDELOR; George Enescu OEDIPE fragmente pentru un cerc restrâns de muzicieni și muzicologi; Concert de arii și scene din opere cu soliștii participanți la turneu; 

Moscova, 1960, Concert de Gală, Zenaida Pally, Arta Florescu, Ladislau Konya, Elena Cernei, Cornel Stavru

1963, mai 18 – 26, Franța, Paris: George Enescu OEDIPE la Opera din Paris; Richard Strauss CAVALERUL ROZELOR; Gioacchino Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA la Théâtre Champs Élysées (sărbătorirea semicentenarului de la inaugurarea teatrului); 

OEDIPE, 1963, Grand Opera de Paris - David Ohanesian, Maria Șindilaru, Ioan Hvorov, Mihai Brediceanu, Elena Cernei, Zenaida Pally, Maria Săndulescu, Dan Iordăchescu

1965, 19 mai – 2 iunie, Bulgaria, Sofia: George Enescu OEDIPE; Claude Debussy PELLEAS ET MELISANDE; Adolphe Adam GISELLE; Piotr Ilici Ceaikovski LACUL LEBEDELOR;

1966, 28 iulie – 5 august, Grecia, Atena: George Enescu OEDIPE; Piotr Ilici Ceaikovski LACUL LEBEDELOR; Cornel Trăilescu NASTASIA; Zeno Vancea PRICULICIUL;

OEDIPE, Atena 1966 - final de rerpezentație

1968, iulie 20 – 28, Bulgaria, Varna: Pietro Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA; Ruggero Leoncavallo PAIAȚE;

1969, iulie 21 – 28, Italia, Enna, Sicilia: Gioacchino Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA; Giacomo Puccini TOSCA;

1969, octombrie 15 – 19, Jugoslavia, Belgrad, Festivalul Bemus: Gioacchino Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA;

1970, mai 15 – 18, Germania, Wiesbadener Maifestspiele: George Enescu OEDIPE; Giacomo Puccini BOEMA; Giuseppe Verdi TRUBADURUL; Pana de Aur, Premiul Criticii Europene a fost acordată mezzosopranei Elena Cernei pentru magistrala interpretare a rolului Azucena din TRUBADURUL de Verdi și a fost conferită și întregului ansamblu, Opera Română fiind singurul teatru care s-a bucurat de acest premiu;

1970, mai 22 – 24, Germania, Würtembergische Staatstheater Stuttgart - Großes Haus: George Enescu OEDIPE; Giacomo Puccini BOEMA; Giuseppe Verdi TRUBADURUL;

1970, 27 – 31 mai, Belgia, Liège: Giuseppe Verdi TRUBADURUL; Giuseppe Verdi DON CARLO;

1970, august 3 – 8, Grecia, Atena, Herodes Attikus: Georges Bizet CARMEN; spectacolele de balet: Piotr Ilici Ceaikovski LACUL LEBEDELOR, CHOPINIANA, RAPSODIILE, VALSURI; 

CARMEN, Atena 1970 - Ion Buzea, Paul Popescu, Elena Cernei, Marina Krilovici, David Ohanesian

1970, octombrie 8 – 12, Grecia, Salonic, Festivalul Dimitria: Giuseppe Verdi DON CARLO;

1971, octombrie 10 – 17, Cehoslovacia, Praga: Gioacchino Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA;

1972, octombrie 14 – 18, Grecia, Salonic, Festivalul Dimitria: Giuseppe Verdi TRUBADURUL; Adolphe Adam GISELLE;

1975, octombrie 7 – 13, Germania, Berlin: George Enescu OEDIPE; Giuseppe Verdi DON CARLO; Giacomo Puccini BOEMA;

1976, octombrie, Suedia, Stockholm: George Enescu OEDIPE – reprezentație în formă de concert;

1979, 30 octombrie – 5 noiembrie, Bulgaria, Sofia: Pascal Bentoiu HAMLET: Wolfgang Amadeus Mozart RĂPRIEA DIN SERAI; Carl Maria von Weber DER FREISCHÜTZ;

1981, mai 20 – 30, Elveția, Lausanne: George Enescu OEDIPE; Richard Wagner TANNHÄUSER; Piotr Ilici Ceaikovski EVGHENI ONEGHIN;

1984, 30 august – 14 septembrie, fosta URSS, Moscova, Bolshoi Teatr, Zilele Culturii Române: Concert cu arii, scene și coruri din opere; George Enescu OEDIPE; Wolfgang Amadeus Mozart NUNTA LUI FIGARO; ELENA CERNEI & NICOLAE HERLEA – Academia Piotr Ilici Ceaikovski – Recital de arii și lieduri – Florin Rădulescu, pian.

TURNEELE CARE AU AVUT LOC DIN 1990 PÂNĂ ÎN PREZENT

1991, Germania – Gaetano Donizetti ELIXIRUL DRAGOSTEI și DON PASQUALE;

1993, 17 aprilie – 17 mai, Germania, Elveția, Austria – Gaetano Donizetti DON PASQUALE și Gioacchino Rossini ITALIANCA ÎN ALGER;

1993, iulie 23 – 25, Anglia, Rochester, Festivalul de Operă – Giuseppe Verdi NABUCCO;

1994, 15 aprilie – 23 octombrie, Anglia, Scoția – Domenico Cimarosa CĂSĂTORIA SECRETĂ, Giuseppe Verdi NABUCCO, Camille Saint-Saëns SAMSON ȘI DALILA;

1994, 19 septembrie – 23 octombrie, Anglia, Scoția – Giuseppe Verdi NABUCCO, Camille Saint-Saëns SAMSON ȘI DALILA, Giacomo Puccini MADAMA BUTTERFLY;

1994, noiembrie 4 – 20, Elveția, Spania – Gioacchino Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA, ITALIANCA ÎN ALGER;

1995, iulie 25 – 27, Anglia, Rochester, Medway Arts Festival – Georges Bizet CARMEN;

1996, ianuarie 5 – 15, Elveția, Schaffhausen, Vevey – Gioacchino Rossini BĂRBIERUL DIN SEVILLA, Giacomo Puccini MADAMA BUTTERFLY;

1996, 4 – 10 iulie, Grecia, Atena – George Enescu OEDIPE;

1996, octombrie 7 – 31, Anglia, Elveția, Germania – Wolfgang Amadeus Mozart FLAUTUL FERMECAT, Vincenzo Bellini NORMA, Giuseppe Verdi AIDA, Giacomo Puccini MADAMA BUTTERFLY;

1996, noiembrie 5 – 10, Spania, Italia – Vincenzo Bellini NORMA, Carl Orff CARMINA BURANA, Concert;

1997, iulie 14 – 17, Grecia, Salonic, Festivalul de Opera de la Dimitria – Carlo Orff CARMINA BURANA, Engelbert Humperdinck HÄNSEL ȘI GRETEL;

1998, 31 martie – 18 aprilie, Olanda – Giuseppe Verdi NABUCCO, TRAVIATA;

1999, 27 februarie – 21 martie, Olanda – Giuseppe Verdi TRAVIATA, OTELLO;

1999, 28 mai – 18 iunie, Japonia – Georges Bizet CARMEN;

1999, 29 iunie – Bulgaria, Plovidv – Luna Culturii Bulgare – Giuseppe Verdi TRAVIATA;

2001, 26 februarie – 20 martie, Olanda – Giuseppe Verdi AIDA;

2002, iunie 17 – 20, Ungaria, Miskolc – Giacomo Puccini MADAMA BUTTEFLY;

2002, septembrie 8 – 17, Thailanda, Bankok – Giuseppe Verdi AIDA, Pietro Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA, Ruggero Leoncavallo PAGLIACCI;

2003, octombrie 1 – 6, Grecia, Salonic, festivalul Dimitria – Giuseppe Verdi AIDA;

2003, 22 octombrie – 24 noiembrie, Olanda – Giuseppe Verdi NABUCCO, AIDA;

2006, iunie 22 – 26, Ungaria, Miskolc – Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA, Ruggero Leoncavallo PAGLIACCI;

2006, 28 septembrie – 4 octombrie, Coreea de Sud, Daegu – Giuseppe Verdi TRUBADURUL;

2008, 28 noiembrie – 1 decembrie, Israel – Giuseppe Verdi TRUBADURUL;

2009, iunie 8 – 12, Ungaria, Miskolc – Wolfgang Amadeus Mozart NUNTA LUI FIGARO;

2016, iunie 13 – 15, Ungaria, Miskolc – George Enescu OEDIPE în formă de concert;

2022, 17 ianuarie, Dubai, Millenium Amphitheater, Expo 2020 – marcarea Zilei Culturii Naţionale a României la Expoziţia Mondială, eveniment realizat la invitaţia Pavilionului României la Expo 2020 şi respectiv a Ministerului de Externe al României – Concert Extraordinar dirijat de Daniel Jinga; soliști soprana Teodora Gheorghiu, mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Daniel Magdal, baritonul Iordache Basalic, violonistul Rafael Butaru. 

Soprana IRINA IORDĂCHESCU și pianista LIANA MAREȘ

Am evocat acele personalități veterane trecute deja în eternitate și personalitățile mai recente care au încheiat cariera artistică și care riscă o nedreaptă uitare. Pot spune că Opera Națională București continuă să se bucure de un colectiv artistic entuziast la toate compartimentele care face considerabile eforturi pentru continuarea tradiției artistice moștenite de la înaintași. Dintre aceștia, la conferința mea au luat parte doi reprezentanți de frunte care au onorat la superlativ serata cu arta lor magnifică: soprana Irina Iordăchescu care a interpretat recitativul Giunse al fin il momento și aria Susannei Deh vieni non tardar din NUNTA LUI FIGARO de Mozart și aria Vissi d'arte din TOSCA de Puccini și tenorul Daniel Magdal care a interpretat aria E lucevan le stelle din TOSCA și aria Nessun dorma din TURANDOT de Puccini. 

Tenorul DANIEL MAGDAL și pianistul ALEXANDRU BURCĂ

Soprana Irina Iordăchescu a fost acompaniată de pianista Liana Mareș în timp ce tenorul Daniel Magdal s-a bucurat de acompaniamentul pianistului Alexandru Burcă. 

În luna ianuarie s-au împlinit 268 de ani de la nașterea lui Mozart iar interpretarea sopranei Irina Iordăchescu a reprezentat un omagiu adus tuturor artiștilor școlii române de canto care au onorat cu arta lor tradiția mozartiană în frunte cu părintele său marele bariton Dan Iordăchescu, laureat al Marelui Premiu al Concursului Internațional de Canto de la Salzburg chiar în 1956, anul bicentenarului nașterii compozitorului.

Prin cele trei arii pucciniene, practic am inaugurat Anul Puccini omagiat în acest an la Centenarul de la trecerea în eternitate a compozitorului. Am dorit să menționez cu cinste și onoare pentru școala noastră de operă faptul că debutul lui Puccini la Scala a avut loc acum 135 de ani, la 21 aprilie 1889, cu opera EDGAR al cărui rol titular a fost interpretat de tenorul român Grigore Gabrielescu, primul tenor român afirmat la Teatro alla Scala din Milano.

În luna ianuarie s-au împlinit 124 de ani de la premiera absolută a operei TOSCA de Puccini la Teatro Costanzi (Teatro dell'Opera) din Roma având ca protagonistă a rolului titular a fost soprana româncă Hariclea Darclée stimulând în școala noastră de operă un număr foarte mare de soprane românce care s-au afirmat în acest rol din cele mai vechi timpuri de după premiera absolută și până în prezent în toate teatrele lumii. 

Daniel Magdal, Irina Iordăchescu, Stephan Poen, Liana Mareș, Daniel Nica, Alexandru Burcă

Am încheiat atât conferința cât și dezbaterile de după cu un bilanț de meditații și reflecții care pledează pentru importanța teatrului liric în societate și în conștiința oamenilor.