2022/05/04

MADAMA BUTTERFLY ... de-a lungul timpului ... de la Opera Română la New York Metropolitan Opera ...

 

Sâmbătă, 30 aprilie 2022, ora 20, Radio România Muzical împreună cu Radio România Cultural, în cadrul Stagiunii de Operă Euroradio, au transmis în direct de la New York Metropolitan Opera, spectacolul cu MADAMA BUTTERFLY de Puccini la care am luat parte în calitate de invitat al realizatoarei Dr. Luminița Arvunescu de care mă leagă o frumoasă prietenie dar și o lungă colaborare de aproape două decenii în transmisiuni de la Scala din Milano, Bayreuther Festspiele, New York Metropolitan Opera, Wiener Staatsoper și altele. A fi alături de Luminița Arvunescu în studiourile Radiodifuziunii noastre este o emoție foarte plăcută și stimulantă.

LUMINIȚA ARVUNESCU și STEPHAN POEN

Reprezentația aceasta se afla în cadrul seriei istorice a matineelor de sâmbătă pe care vestitul teatru le oferă transmisiunilor radiofonice în direct de mai bine de un secol. Acest matineu a devenit un prilej de glorioasă afirmare toți mari artiști care s-au afirmat pe scena acestui teatru. Primele trei mari prezențe românești în reprezentațiile transmise în direct și apoi înregistrate pe discuri de mare circulație internațională au fost următoarele.

STELLA ROMAN - Aida, N.Y. Metropolitan Opera

Soprana Stella Roman, în rolul titular din AIDA de Verdi în reprezentația din 2 martie 1941 în care, sub bagheta marelui compozitor și dirijor Ettore Panizza, evoluau gloriile epocii precum tenorul Giovanni Martinelli (Radames), mezzosoprana Bruna Castagna (Amneris), baritonul Leonard Warren (Amonasro), basul Ezio Pinza (Ramfis), basul Norman Cordon (Regele). Soprana româncă debuta în acel sezon la New York cu Aida într-o serie de spectacole care aveau să inaugureze o lungă colaborare cu Metropolitan Opera și cu toate teatrele americane. Discipolă a legendarei Hariclea Darclée, marea artistă Stella Roman era depozitarea măiestriei vocale pe care Darclé o acumulase în urma studiilor cu Edmond Duvernoy de la Paris și a colaborării cu Verdi, Puccini, Leoncavallo, Mascagni, Mancinelli și mulți alții dar și cu Ettore Panizza care s-a aflat la pupitrul dirijoral la debutul american al marii artiste românce.

 JONEL PERLEA dirijor

Extraordinarul dirijor Jonel Perlea, primul dirijor român afirmat la Metropolitan, s-a aflat la pupitrul a trei matinee transmise în directă radiofonică: 17 decembrie 1949 TRISTAN UND ISOLDE de Wagner cu legendare voci wagneriene precum Lauritz Melchior (Tristan), Helen Traubel (Isolde), Herbert Janssen (Kurwenal), Blanche Thebom (Brangäne); 4 februarie 1950 CARMEN de Bizet având în distribuție pe Risë Stevens (Carmen), Kurt Baum (Don José), Nadine Conner (Micaela), Frank Guarera (Escamillo); 4 martie 1950 RIGOLETTO de Verdi cu Leonard Warren (Rigoletto), Patrice Munsel (Gilda), Jan Peerce (Il Duca di Mantova), Martha Lipton (Maddalena), Nicola Moscona (Sparafucile).

NICOLAE HERLEA - Rodrigo - N.Y. Metropolitan Opera

După un deceniu și jumătate, o altă prezență românească glorioasă, baritonul Nicolae Herlea, debuta pe debuta pe scena Metropolitanului fiind primul bariton român afirmat pe această scenă; a cântat în trei matinee preluate radiofonic în direct: 7 martie 1964 DON CARLO de Verdi în care a interpretat rolul Rodrigo alături de Franco Corelli (Don Carlo), Leonie Rysanek (Elisabetta), Irene Dalis (Eboli), Giorgio Tozzi (Filippo II) sub bagheta dirijorului Kurt Adler; 5 decembrie 1964 LUCIA DI LAMMERMOOR de Donizetti în care a interpretat rolul Enrico alături de Joan Sutherland (Lucia), Sandor Konya (Edgardo), Bonaldo Giaiotti (Ramfis) sub bagheta dirijorului Silvio Varviso; 19 martie 1966 IL BARBIERE DI SIVIGLIA de Rossini în care a interpretat rolul Figaro alături de Reri Grist (Rosina), George Shriley (Almaviva), Fernando Corena (Don Bartolo), Cesare Siepi (Don Basilio) sub bagheta dirijorului Silvio Varviso.

ELENA CERNEI - Amneris - N.Y. Metropolitan Opera

În aceiași perioadă de timp, Elena Cernei se afirma ca prima mezzosoprană româncă la Metropolitan, luând parte la un matineu cu AIDA de Verdi transmis la 20 martie 1965 când, sub conducerea muzicală a dirijorului William Steinberg evoluau mari artiști precum Birgit Nilsson (Aida), Ricahrd Tucker (Radames), Cornell MacNeil (Amonasro), Giorgio Tozzi (Ramfis). Ulterior, de-a lungul stagiunilor, până în prezent, o lungă serie de alți artiști români s-au afirmat în matineele preluate radiofonic de pe această scenă.

De la prima reprezentație la Metropolitan de la 11 februarie 1907 cu Geraldine Farrar (Cio Cio San), Enrico Caruso (Pinkerton), Louise Homer (Suzuki), Antonio Scotti (Sharpless) sub bagheta dirijorului Arturo Vigna, MADAMA BUTTERFLY de Puccini a atins recordul reprezentației cu numărul ... 900 ... chiar în recentul spectacol de sâmbătă, 30 aprilie 2022, după 115 ani de mari succese.

Este o Datorie de Onoare pentru mine să evoc marile valori străine dar și române ale teatrului liric universal și de aceea aduc în atenție în acest studiu cele publicate de mine în depliantul reprezentației cu această operă din data de 17 februarie 2022 la Opera Națională din București.

GIACOMO PUCCINI

Giacomo Puccini (1858-1924), reprezentant de seamă al verismului, a debutat în calitate de compozitor la Scala din Milano cu opera ”Edgar” a cărui premieră absolută, la 21 aprilie 1889, a fost interpretată în rolul titular de către tenorul român Grigore Gabrielescu prezent în arhivele multor teatre italiene cu numele italienizat: Gregorio Gabrielesco. După premiera de la Torino din 1893, capodopera ”Manon Lescaut” a fost interpretată în premieră la Scala din Milano de către legendara Hariclea Darclée care avea să fie și prima interpretă a rolului Mimì din ”La Bohème” în America, la Teatrul Colon din Buenos Aires precum și creatoarea rolului titular din ”Tosca” la premiera absolută de la Roma de la 14 ianuarie 1900 și apoi la Scala și în alte mari teatre italiene și europene. Este o Datorie de Onoare să omagiem aceste evenimente ale istoriei universale a teatrului liric mai ales în această stagiune a Centenarului de la instituționalizarea Operei Române din București.

Puccini a compus opera ”Madama Butterfly”, tragedie japoneză, așa cum se menționează în partitura originală editată de Casa Ricordi, pe un libret realizat de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica. Puccini dedicase această operă Reginei Italiei, Elena de Muntenegru (1873-1952), soția Regelui Victor Emanuel III (1869-1947). În luna iunie 1900, Puccini asistase la Duke of York Theatre din Londra la o tragedie într-un act intitulată ”Madame Butterfly” de David Belasco (1853-1931), dramaturg, regizor și impresar american, și care, la rândul său, se inspirase din nuvela ”Madame Butterfly” a unui autor americam pe nume John Luther Long. Lucrul la această operă a fost început de către Puccini în anul 1901. Timp de patru ani, Puccini s-a documentat enorm în privința tradițiilor și obiceiurilor japoneze fapt care l-a stimulat să desfășoare un spirit componistic minuțios dedicat specificul muzical japonez pefect integrat în tradiția genului de operă veristă. Premiera absolută a avut loc la Teatrul alla Scala din Milano la 17 februarie 1904, acum 118 ani, în prezența Reginei Elena, dedicatara partiturii. Sub bagheta marelui dirijor Cleofonte Campanini, în rolul titular apărea soprana Rosina Storchio împreună cu tenorul Giovanni Zenatello (Pinkerton) și Giuseppe De Luca (Sharpless).

ROSINA STORCHIO - Cio Cio San - Teatro alla Scala di Milano

Compozitorul a dorit unele inovații și o desfășurare în doar două acte contra tradiției instaurate de foarte mult timp a operelor structurate în trei sau patru acte scurte de cât în două acte foarte lungi. Noutatea, exotismul, procedeele componistice inovatoare, cele două acte foarte lungi, pare-se ar fi iritat publicul dar, de-a lungul istoriei, anumite cercetări de arhive prin presa vremii, ar fi dat la iveală și ideea organizării unui complot împotriva lui Puccini; astfel premiera de la Scala a fost un foarte zgomotos insucces cu vehemente contestatții. Puccini a retras partitura și a procedat la o restructurare a ei cu introducerea ariei pentru tenor – Addio fiorito asil – și cu o desfășurare în trei acte mai echilibrate ca durată. Această nouă versiune a avut un foarte mare succes la Teatrul din Brescia la 28 mai în același an și din acel moment, opera s-a impus în toată lumea și continuă și astăzi să ofere mari satisfacții interpreților iar publicului bucuriaunei muzici extraordinar de frumoasă și niște emoții foarte profunde.

În țara noastră, ”Madama Butterfly” s-a rerpezentat pentru prima dată în anul 1908 cu o trupă de operă italiană, la patru ani de la premiera absolută. Un an mai târziu, în 1909, opera este reprezentată la Compania Constantin Grigoriu cu intepreți italieni și români, câteva stagiuuni consecutive.

La 20 aprilie 1920, un an înaintea instituționalizării Operei Române din București, are loc prima producție românească în regia lui Adalbert Markowski și sub bagheta lui Egizio Massini având în rolurile principale pe Enrichetta Rodrigo Athanasiu, Elena Drăgulinescu-Stinghe (Cio Cio San), Mircea Lazăr (Pinkerton), Mihail Ilinski (Sharpless). Această producție s-a menținut în repertoriu foarte mulți ani prilejuind afirmarea multor artiști români și străini.

ARTA FLORESCU - Cio Cio San

Următoarea producție cu ”Madama Butterfly” a avut premiera în actualul local al Operei, chiar în prima stagiune, la 28 mai 1954, la o jumătate de secol de la premiera celei de a doua versiuni de la Brescia, în regia lui Jean Rânzescu și sub bagheta lui Egizio Massini, având în distribuție pe Arta Florescu (Cio Cio San), Nella Dimitriu (Suzuki), Elena Cernei (Kaethe), Ionel Tudoran (Pinkerton), Șerban Tassian (Sharpless). Această montare continuă să reziste și astăzi în repertoriul teatrului, la 68 de ani de la premiera sa, prilejuind de-a lungul anilor afirmarea unui foarte mare număr de artiști români și străini.

ARTA FLORESCU (Cio Cio San) - JONEL TUDORAN (Pinkerton)

În rolul Cio Cio San s-au afirmat soprane de mare prestigiu ale școlii românești de canto repurtând răsunătoare succese de presă și de public.

Din ampla galerie a interpretelor românce ale rolului Cio Cio San, am selectat anumite personalități din trecutul îndepărtat dar și din trecutul mai recent însă care și-au încheiat cariera artistică.

FLORICA CRISTOFOREANU

Prima soprană româncă afirmată în acest rol pe plan internațional a fost Florica Cristoforeanu (1886-1960) în foarte multe teatre italiene și sud americane și în turnee la București în perioada interbelică. 

MARIA CEBOTAR - Cio Cio San

Au urmat nume legendare care au interpretat rolul cu mare succes pe scenele lumii dar și în România. Maria Cebotari (1910-1949) a interpretat acest rol pe foarte multe scene germane în limba germană dar și în limba italiană).

MARIA BIEȘU - Cio Cio San

Elena Drăgulinescu-Stinghe (1881-1970), după premiera primei producții de la București din 1920, a repurtat mari succese în țară dar și în străinătate, în teatre nord și sud americane.

VIRGINIA ZEANI - Cio Cio San - Teatro alla Scala di Milano

Virginia Zeani (n. 1925) a realizat o creație de mare succes în această operă la Scala din Milano în 1966 și în foarte multe teatre italiene, europene, americane, reunind splendoarea vocală cu patosul unui imrpesionant temperament artistic.

 LUCIA STĂNESCU - Cio Cio San

Lucia Stănescu (1926-2020), soprană pucciniană de mare intensitate artistică, prim solistă a Operei Române din Cluj cu foarte multe apariții pe scena bucureșteană și în rolul Cio Cio San, a interpretat această operă la Festivalul Puccini de la Torre del Lago.

MARIA BIEȘU - Cio Cio San

Maria Bieșu (1935-2012) prim solistă a Operei din Chișinău cu numeroase apariții la Opera din București și în rolul Cio Cio San interpretat cu mare succes pe importante scene lirice europene și fiind laureata Premiului Madama Butterfly la Concursul Internațional din Japonia.

ELENA SIMIONESCU - Cio Cio San
 

Elena Simionescu (n. 1937) s-a impus în acest rol la București și în teatre europene, grație unei rafinate interpretări de mare încărcătură sufletească.

 MARINA KRILOVICI

Marina Krilovici (n. 1942), dotată cu un glas de mare frumusețe timbrală și cu un temperament artistic impresionant, a interpretat acest rol în mari teatre europene și americane afirmându-se și la Metropolitan din New York.

EUGENIA MOLDOVEANU - Cio Cio San

Eugenia Moldoveanu (n, 1944) s-a afirmat în acest rol în anul 1973 când a obținut Premiul I la Concursul Internațional de Canto Madama Butterfly din Japonia împreună cu tenorul român Emil Gherman; juriul a fost prezidat de către Maria Callas și Giuseppe Di Stefano. Această victorie a marcat o glorioasă parabolă artistică a artistei românce în țară și pe prestigioase scene internaționale făcând din acest rol o adevărată emblemă a valorii sale artistice.

De la stânga la dreapta EUGENIA MOLDOVEANU, EMIL GHERMAN, MARIA CALLAS
în grădina pe care legenda o atribuie alla Madame Butterfly, 1973

În cadrul transmisiunilor realizate împreună cu Luminița Arvunescu, a devenit o tradiție sub semnul Datoriei de Onoare evocarea personalităților artistice românești în opera pe care o ascultăm și comentăm în direct fie de la Scala sau de la Metropolitan, de la Bayreuth ori din alte teatre ale lumii. Artiștii români afirmați în această operă la Metropolitan până în prezent au fost următorii.

CHRISTIAN BADEA dirijor

Dirijorul Christian Badea în anul 1993, a dirijat 9 reprezentații cu Yoko Watanabe, Richard Leech, Franco Farina, Lucio Gallo, Kim Josephson.

Unica soprană româncă afirmată în rolul Cio Cio San este Marina Krilovici care a interpretat în anul 1973 trei reprezentații sub bagheta lui Serge Baudo cu tenorul William Lewis, mezzosoprana Nedda Casei, baritonul Robert Goodloe; a revenit la Met în 1976 pentru trei reprezentații cu ”Il Tabarro” (rolul Giorgietta din Tripticul puccinian) și o reprezentație cu ”Il Trovatore” de Verdi la Detroit într-una din deplasările teatrului.


Tenorii români care au cântat rolul lui Pinkerton au fost: Ion Buzea în 1971 sub bagheta dirijorului Francesco Molinari-Pradelli, cu soprana Raina Kabaivanska, mezzosoprana Marcia Baldwin și baritonul John Reardon;

OCTAVIAN NAGHIU

Octavian Naghiu în 1971 la Cleveland împreună cu teatrul, sub bagheta dirijorului Carlo Franci, cu soprana Pilar Lorengar, mezzosoprana Frederika von Stade și baritonul Frank Guarrera;  

VASILE MOLDOVEANU

Vasile Moldoveanu a cântat în 12 reprezentații între 1979 și 1986, cu sopranele Teresa Kubiak, Gilda Cruz-Romo, Renata Scotto, Yoko Watanabe, sub bagheta dirijorilor Nello Santi și Thomas Fulton.

Așa cum am ilustrat mai înainte, în țara noastră, această operă a cunoscut instituirea unei frumoase tradiții fiind reprezentată și onorată de foarte mulți artiști români și străini. În actualul sediu al Operei Naționale București, încă de la stagiunea inaugurală, MADAMA BUTTERFLY de Puccini a fost prezentă în premiera acelei noi producții pe care am evocat-o și voi omagia artiștii români care au încheiat carierele și au intrat deja în istorie. Dirijori: Egizio Massini, Alfred Alessandrescu, Constantin Bugeanu, Mihai Brediceanu, Anatol Kisadji, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici. Soprane: Valentina Crețoiu, Arta Florescu, Ana Tălmăceanu-Dinescu, Elisabeta Neculce-Carțiș, Maria Crișan, Teodora Lucaciu, Maria Șindilaru, Zoe Dragotescu, Victoria Bezetti, Matilda Onofrei, Elena Simionescu, Marina Krilovici, Eugenia Moldoveanu. Mezzosoprane: Nella Dimitriu, Valeria Savu, Iulia Buciuceanu, Mihaela Botez, Mihaela Mărăcineanu, Iulia Marpozan, Veronica Gârbu. Tenori: Ionel Tudoran, Mihail Știrbei, George Corbeni, Constantin Iliescu, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Corneliu Fânățeanu, Florin Farcaș, Ludovic Spiess. Baritoni: Șerban Tassian, Octav Enigărescu, Alexandru Vârgolici, Dionisie Konya, Nicolae Constantinescu, Eduard Tumagian, Lucian Marinescu, Emil Marinescu.

Sub foarte multe aspecte, spectacolul de la matineul Metropolitanului din 30 aprilie 2022, a fost o încântare atât pentru Luminița Arvunescu cât și pentru mine ceea ce ne-a bucurat enorm. Iar aici aș vrea să fac o precizare asupra unui fapt: atunci când se întâmplă să fim în situația de a comenta critic sau chiar foarte negativ anumite interpretări, încercăm o stare de tristețe și de neplăcere deoarece pentru noi ca și pentru toți melomanii publicului nostru, Muzica și Vocile sunt pasiunea și rațiunea noastră de viață.

 ALEXANDER SODDY dirijor

Dirijorul Alexander Soddy a oferit o concepție dirijorală frumoasă și foarte minuțios elaborată stabilind un bine venit echilibru între partidele orchestrale cărora le-a dat posibilitatea afirmărilor în acele momente ale partiturii care reclamă alternant dominanța lor sonoră și expresivă. A fost foarte atent la multitudinea detaliilor muzicale și la voci cărora le-a oferit posibilitatea unei evoluții expresive adecvate personajelor la nivelul dramaturgiei liniilor vocale. A reușit într-un mod extraordinar dozarea atmosferei muzicale obținând de la orchestră expresivități de autentic pastel orchestral. Sub bagheta acestui dirijor, s-a remarcat faptul că partitura acestei opere oferă cea mai didascalică orchestră pucciniană, plină de detalii, inflexiuni, nuanțe, contraste perfect aservite spiritului narativ puccinian. Iar când mi-am exprimat cu entuziasm ideea unei perspective wagneriene a acestui dirijor, Luminița Arvunescu mi-a confirmat că el a avut parte de niște experiențe wagneriene la începutul carierei și chiar și de un master dirijoral la Bayreuth. Deci îl așteptăm și în Wagner la Bayreuth într-un viitor apropiat.

ELEONORA BURATTO

În personajul Cio Cio San, protagonista spectacolului, soprana Eleonora Buratto, aflată la apogeul unei frumoase cariere internaționale începută acum un deceniu și jumătate, a oferit un personaj foarte credibil, emoționant și impresionant în totalitatea momentelor evolutive. Calitatea timbrală deosebită și perfect desfășurată pe toată întinderea vocală a favorizat o expresivitate deosebit de bogată și perfect concordantă motivelor muzicale admirabil integrate în teatralitatea interpretării sale. Am admirat detalii de nuanțe chiar la nivel de ... silabe ... pe note individuale ... Tehnica virtuozistică foarte eficientă i-a prilejuit realizare unei fascinante rezonanțe relevând o sonoritate imrpesionantă atât în momentele grandioase cât și în cele discrete ale intimismului profund. Examinând panoramic repertoriul interpretat până acum de Eleonora Buratto, se remarcă foarte mult Clasicismul operelor lui Mozart și Belcanto-ul lui Donizetti dar mai ales al lui Rossini ceea ce explică baza tehnică și estetică a virtuozismului timbral confirmând încă o dată faptul că Belcanto-ul poate sta la baza edificiului unei vocalități ulterior afirmate în Romantism și Verism de diferite școli și tradiții. Iar în acest sens, la un moment dat am evocat faptul că marea noastră artistă, soprana Mariana Nicolesco a pornit cariera sa internațională sub auspiciile Concursului Voci Rossiniane organizat de Televiziunea Italiană al cărei laureată a fost; prin Belcanto a abordat toate celelalte stiluri inclusiv verismul puccinian și interpretând cu mare succes în recitaluri și concerte aria Un bel dì vedremo.

BRIAN JADGE

Tenorul Brian Jadge în rolul Pinkerton și-a însușit foarte bine spiritul personajului pe care l-a interpretat mai mult cu nuanțele sonorității de cât cu cele timbrale. Din aceste motiv, interpretarea lui a fost mai puțin aderentă exigențelor expresive mai ales în acele motive și pasaje în care personajul trebuie să releve dulceața emotivă a afectivității. În comentariile mele, m-am referit la o anumită frază din duetul de dragoste cu care se încheie primul act ... Bimba dagli occhi pieni di malia ... (Copilă cu ochii plini de vrajă) ... în care a lipsit total tandrețea, dulceața emotivă a iubirii și a alintului meritat de o soție în noaptea nunții; această frază a fost cântată cu o sonoritate excesivă, nenuanțată și nepotrivită contextului teatral. Și în alte momente tenorul a făcut uz de o sonoritate excesivă care, fiind parțial gestionată tehnic, a declanșat imediat în frazele următoare o moderată disfonie pe fond de oboseală laringiană. Iar la aria Addio fiorito asil din finalul operei, s-a remarcat o parțială dezintegrare a impostației pe sib 1 pe jumătate aproape rupt. Toate aceste aspecte se pot corecta și recalibra dacă artistul are cu cine să se sfătuiască și să lucreze. Un artist în carieră are nevoie de un control al tehnicii și de anumite ajustări din partea maestrului cu care a lucrat sau de la un maestru în care are încredere.

ELIZABETH DESHONG

Mezzosoprana Elizabeth DeShong în posesia unei frumoase voci de mezzosoprană lirică și cu o tehnică foarte bună a realizat un personaj credibil și desfășurând toată gama de sentimente și atitudini solicitată de profilul muzical, vocal și teatral al rolului Suzuki.

 DAVID BIZIC

În rolul lui Sharpless, o adevărată revelație a fost baritonul David Biziç cu o sonoritate excelentă și o timbralitatea foarte bine calibrată pe nuanțele muzicale. Personajul său a fost elegant, maestos, generos în sonorități și abundent în nuanțe. M-am mirat că la vârsta lui de 47 de ani nu a devenit o vedetă de star-system și, din aceste motive, m-am exprimat foarte critic la adresa agențiilor de impresariat a căror politică managerială nu atinge selectivitatea valorică necesară.

Mergând pe tradiția de a onora arta românească în timpul pauzelor dar și la finele reprezentațiilor, de data aceasta publicul a ascultat aria Un bel dì vedremo în interpretarea sopranei Marina Krilovici; a urmat aria Addio fiorito asil interpretată de Ludovic Spiess ale cărui nuanțe sonore și timbrale au înobilat metalul fin și elastic al vocii sale somptuoase. Mi-am amintit de reprezentațiile de la București în care Spiess o avea parteneră pe Eugenia Moldoveanu în a cărei interpretare am difuzat aria Tu, tu, tu, piccolo iddio; ascultând interpretarea aceasta ne putem da seama de ce Maria Callas a fost fascinată de vocalitatea sopranei românce căreia i s-a conferit Premiul I la Concursul Madama Butterfly din Japonia în 1973.

MARIA CALLAS și EUGENIA MOLDOVEANU - Tokyo, 1973

Eugenia Moldoveanu a știut să extragă și să asimileze înțelepciunea didactică și estetică transmise de profesoara sa, marea soprană Arta Florescu, devenind una din marile interprete ale rolului. La finalul emisiunii, am transmis aria Un bel dì vedremo în interpretarea legendarei artiste Virginia Zeani care s-a impus pe plan mondial și în vocalitatea pucciniană interpretând toate rolurile femine potrivite ei din operele pucciniene și între care Cio Cio San stă la loc de cinste.

 

VIRGINIA ZEANI

După emisiune, noaptea, până aproape de zori, am retrăit învăluit de amintiri creații de neuitat ale artiștilor români și străini dar și emoția unor dialoguri despre această operă cu câteva dintre protagonistele liricii internaționale, personalități precum Renata Tebaldi, Viurginia Zeani, Antonietta Stella, Gabriella Tucci, Mirella Freni, Raina Kabaivanska reparcurgând un traseu în vocalitate pe care l-am început cândva în sala Operei Române din București și l-am continuat prin lume ajungând și la New York Metropolitan Opera.

2021/06/26

NEXT TO NORMAL ... un musical curajos și suprinzător ...

 

În seara zilei de vineri 18 iunie 2021, la Teatrul de Operetă și Musical Ion Dacian din București, a avut loc premiera musical-ului NEXT TO NORMAL de Tom Kitt pe un libret al lui Brian Yorkey. Tom Kitt, compozitor și dirijor american în vârstă de 47 de ani, câștigător al Premiului Pulitzer în 2009, a studiat Economia la Columbia University și a debutat ca dirijor în anul 2002; în anul 2008 a debutat în calitate de compozitor cu musical-ul NEXT TO NORMAL câștigând în 2009 Premiul Pulitzer pentru dramaturgie și Tony Award pentru cea mai bună coloană sonoră originală și cea mai bună orchestrație. Considerat unul dintre cele mai mature musical-uri ale ultimelor decade, NEXT TO NORMAL ne introduce în viața unei familii compusă din tatăl, Dan și mama, Diana care au doi copii adolescenți: Natalie și Gabe, acesta din urmă mort în primul an de viață, eveniment tragic pe care mama nu îl poate accepta și cade pradă unui sindrom bipolar. Mă limitez doar la aceste sumare indicații despre subiect deoarece recomand cu căldură vizionarea spectacolului care a însemnat un grandios succes încă de la premiera de pe Broadway de acum treisprezece ani. Cu acel prilej, în New York Times s-a scris: Un musical curajos și suprinzător. Este mai mult de cât un musical la care vii și te simți bine: este un musical în care simți totul.

Într-adevăr, muzica și dramaturgia acestui musical lansează un mesaj către care converg teme de mare importanță precum elaborarea doliului, sinuciderea, toxicodependența, etica profesională din cadrul metodelor de electroșoc și psihoterapie, în deplină concordanță cu programele Asociației CREAS căreia îi datorăm montarea acestei lucrări la București. Asociația CREAS (Centrul Român pentru Educație Artistică și Socială) a luat naștere în anul 2011, pornind de la inițiativa a doi artiști cu experiență în artele spectacolului, Victor Bucur (regizorul producției) și Daniel Burcea (asistent regie). Obiectivele asociației sunt determinate de dorința de a crea și a promova noi forme de exprimare artistică ale teatrului muzical în spațiul cultural românesc dezvoltând programe de educație prin cultură în slujba combaterii discriminării sociale, etnice, de gen și pentru prevenirea abandonului școlar. Producțiile teatrului muzical contemporan, prin caracterul lor complex, dinamic, accesibil, atrag publicul către manifestarea cultural-teatrală și pot avea o importantă influență educativă mai ales asupra publicului tânăr.

Muzica lui Tom Kitt este densă, intensă, fascinantă prin ampla varietate a stilurilor și procedeelor componistice acoperind o gamă largă de forme expresive ale multor genuri precum pop, rock, slow, countryși altele. Liniile melodice ale personajelor sunt lente sau repezi, stabile sau pline de salturi, uneori intempestive, șoptite înăbușit sau strigate expansiv, într-o relație perfectă cu acompaniamentul. Personajele se exprimă singure prin monologuri dar și în interrelație în duete, terțete, cvartete. Pentru această producție, realizatorii au avut o idee foarte inspirată recurgând la acompaniamentul unei formații camerale reduse guvernată muzical și artistic de pian care, în anumite momente desfășura niște părți solistice prin care sublinia stările sufletești ale personajelor oferind, în același timp publicului, o încântătoare meditație asupra derulării teatrale. 

 


Această regie muzicală, așa cum este menționată în programul de sală și pe afiș, a fost asigurată de către desăvârșitul muzician și om de teatru care este pianistul Alexandru Burcă, unul dintre foarte puținii pianiști la care am constatat că, în mâinile sale, pianul încetează să mai fie un instrument temperat ... Alexandru Burcă a colaborat foarte atent cu regizorul Victor Bucur și a realizat o perfectă armonizare între coloana sonoră și voci la reușita căreia și-a dat concursul bravura celorlalți membri ai grupului orchestral: Geanina Meragiu (vioară/sintetizator), Olivia Beiu (violoncel), Răzvan Mihai Grigorescu (Chitară), Gabriela Daniela Georgescu (chitară bas), Robert Magheți (tobe), Imolda Tamás (percuție). Pot spune că această formație camerală redusă m-a satisfăcut mai mult de cât poate chiar orchestrația integrală deoarece coloana sonoră a fost esențializată strict pe calibrul emotiv al replicilor teatrale vorbite sau cântate; un astfel de procedeu este ideal atunci când dramaturgia este densă, teatralitatea complexă și relația dintre personaje foarte intensă. Coloana sonoră a umplut perfect spațiul acustic al desfășurării și a favorizat enorm relieful personajelor și dozarea relațiilor dintre ele. Toate aceste aspecte ale muzicii corespund perfect densității dramaturgice și dinamicii teatrale ale excelentului libret realizat de Brian Yorkey.


În aceste condiții, montarea unei astfel de producții devine extrem de dificilă și pune la o grea încercare echipa de realizatori formată din Victor Bucur (regia), Alexandru Burcă (conducerea muzicală), Cristian Marin (scenografia), Daniel Burcea (asistent regie), Geanina Jinaru-Doboș (traducerea și adaptarea libretului), Andreea Dobia, Alexandru Burcă (pregătire muzicală), Ana Cebotari (vocal coach), Liviu Elekeș (sound design), Cristian Niculescu, Costi Baciu (lighting design). Reușita acestei echipe a fost extraordinară prin scenografia modernă dar cu mult gust concepută și articulată ingenios conferind o congruentă funcționalitate perfect adaptabilă pe mișcarea secnică a personajelor și relaționarea dintre ele într-o atmosferă în care împreună cu atmosfera muzicală și luminile s-au dovedit perfect convergente mesajului artistic prin eleganta împletire dintre desfășurarea teatrală și ce vocală și muzicală.

Întreaga desfășurare a fost asigurată de un sextet de interpreți care au fost excelenți actori – cântăreți cu voci adecvat impostate genului de musical și cu o măiestrie expresivă care m-a impresionat și bucurat în același timp. Toți cei șase interpreți s-au integrat perfect în spiritul de echipă asigurând atât individualitatea rolurilor cât și relaționarea dintre ele chiar dacă rolul Diana Goodman este oarecum rolul central al acțiunii.

Anca Florescu (Diana Goodman), în rolul mamei, ne-a oferit totalitatea dimensiunilor comportamentale ale soției și mamei impresionând publicul care, în anumite momente, a aplaudat-o la scenă deschisă la finalul unui monolog sau al unei scene impresionante. Vocea cântată de contralto cu un registru de piept perfect impostat și modulat s-a alternat la un înalt nivel artistic cu vocea vorbită ale cărei inflexiuni expresive preluau fascinant cantabilitatea în vorbire. Interpretarea sa a fost dozată la o foarte înaltă cotă emotivă pe care publicul a perceput-o. Adrian Nour (Dan Goodman), în rolul tatălui, a creat un personaj foarte sincer în toate stările emotive parcurse de la veselia și bucuria vieții de familie până la suferința finală a deznădejdii; cu bravura sa a reunit echilibrat teatralitatea și cantabilitatea prin care interpretarea sa a fost impresionantă. Sidonia Doica (Natalie Goodman), în rolul tinerei fiice a cuplului, a realizat un personaj, deopotrivă vocal și teatral, în care elanul juvenil s-a confruntat cu spiritul combativ al adolescentei în căutarea propriei personalități și al unui stil de viață nuanțând cu real talent atât alternanța dintre sintonie și contradicție combativă în relația cu părinții dar și cu iubitul său, Henry, admirabil portretizat de actorul Victor Ion imprimând cu sensibilitate o consistentă participare a personajului său la viața iubitei și a familiei sale. În rolul lui fiului decedat (Gabe Goodman) am fost impresionat de interpetarea lui Lucian Ionescu actor de mare profunzime dar și un foarte bun cântăreț de musical; vocalitatea sa de tenor liric perfect impostată stilului a desfășurat o multitudine de nuanțe sonore și timbrale de o expresivitate minuțios calibrată la fiecare moment al evoluției sale. O mențiune specială aș face pentru Cătălin Petrescu, solist, june comic al Operetei și al cărui rol (Doctor Madden), foarte diferit de rolurile abordate în repertoriul său de până acum, i-a dat posibilitatea să etaleze noi fațete ale teatralității și cantabilității sale de mare prestigiu.

Această producție s-a caracterizat printr-o complexitate de relație între compartimentele vocal, muzical, scenografic și de mișcare scenică, perfect articulate și integrate într-o desfășurare concepută și pusă în aplicare de către regizor. Victor Bucur, regizorul producției, este o personalitate artistică aflată la apogeul unei cariere foarte bogate. Absolvent al Facultății de Teatru din UNATC Ion Luca Caragiale cu specializarea în Arta actorului mânuitor de păpuși și al Facultății de Teatru de la Universitatea Spiru Haret din București la clasa eminentei regizoare și profesoare Sanda Manu. De-a lungul carierei sale a acumulat o vastă experiență de teatru, film și televiziune dezvoltându-și spiritul artistic într-o permanentă și perfecționistă deschidere drept pentru care a urmat cursuri de specializare în Commedia dell'Arte la Centro di Formazione Teatrale VeneziaINscena, la Centrul de Cercetare și Creație Teatrală Iosif Sava, la Academia Itinerantă Andrei Șerban, completându-și formația profesională și prin cursuri de Canto clasic urmate cu maeștrii Vasile Martinoiu și Corneliu Fânățeanu. În urma unui astfel de parcurs formativ și cu experiența artistică acumulată, Victor Bucur a devenit o personalitate regizorală complexă și profundă; a lucrat atât cu actorii-cântăreți cât și cu echipa de realizatori într-un mod extrem de minuțios datorită căruia publicul a fost captivat de toate detaliile expresive și emotive ale desfășurării admirabil dozată și condusă la mesajul final.

La premiera din 18 iunie 2021, NEXT TO NORMAL s-a lansat cu un entuziast succes de public devenind un eveniment de înaltă ținută artistică și de absolută valoare umană și socială prin mesajul său important și confirmând și la noi aprecierile apărute în New York Times la premiera sa absolută, când s-a scris ... un musical curajos și suprinzător ...

2021/05/06

SE MĂRITĂ FETELE de George Grigoriu - cinzeci de ani de la premiera absolută a primului musical românesc


... Joi 6 mai 1971 ... eram la finalul clasei a VIII-a și mă pregăteam pentru examenul de admitere la liceu ... dar, în același timp, eram totdeauna prezent la evenimentele artistice ale teatrelor din București. În acea seară aveam să asist la premiera absolută cu SE MĂRITĂ FETELE de George Grigoriu programată la sfârșitul stagiunii 1970/1971 a Teatrului de Operetă al cărui director era marele artist Ion Dacian.

 

Încă din timpul repetițiilor, Maestrul îmi spunea că se prepara un eveniment cu totul deosebit, că această lucrare compusă de George Grigoriu pe un libret realizat de Angel Grigoriu și Romeo Iorgulescu este practic ... cel dintâi musical românesc ... care avea să inaugureze o nouă etapă în istoria contemporană a teatrului muzical din România.

GEORGE GRIGORIU

George Grigoriu (8 aprilie 1927, Brăila – 23 februarie 1999, București) se afla la apogeul unei extraordinare cariere de muzică de film și de muzică ușoară, autor al unui foarte mare număr de șlagăre lansate de cei mai talentați interpreți și premiate anual la Festivalul de la Mamaia unde numele său figura la loc de cinste. Dar în programul de sală, sub un titlu interogativ ... OPERETA? ... marele muzician mărturisește pasiunea sa pentru Operetă pe care o definește ... Prima mea dragoste, nemărturisită multă vreme, mai precis, după o perioadă de timp care va încheia un ciclu de 15 ani de activitate. ... În această perioadă am abordat unele genuri ale muzicii, dar, mărturisesc sincer, nu am avut nici-odată emoțiile pe care le încerc la prezentul debut. Am ținut nemărturisită această primă dragoste convins fiind de greutățile pe care le implică acest gen complex și multilateral, unde melodia și proza se îmbină armonois cu intepretarea actoricesacă și dansul, toate acestea fiind componente ale teatrului total.

ANGEL GRIGORIU

George Grigoriu, după ce în copilărie și adolescență a studiat pianul, vioara și chitara, a absolvit secția de Canto la Conservatorul din București numit pe atunci Conservatorul Regal. Personalitate de talent și cu o multiplă pregătire desăvârșită la cel mai înalt nivel, tânărul George Grigoriu începe cariera exact în perioada în care se inaugura Teatrul de Stat de Operetă din București (1950) unde a admirat o pleiadă de mari artiști – regizori, dirijori, cântăreți, actori, balerini – generația artistică academică al cărei mentor și catalizator era Ion Dacian, directorul teatrului la momentul acestui eveniment.

George Grigoriu și-a dezvoltat un foarte complex spirit componistic formându-și un anumit gust și o concepție creativă în ceea ce privește relația sunet – cuvânt elaborată și apoi dezvoltată interpretativ în cele mai minuțioase detalii. Astfel ... Opereta ... avea să devină ... Prima Dragoste ... așa cum a mărturisit în programul de sală al debutului său componistic în ... teatrul cântat ... Așa ne putem explica densitatea poetică și muzicală a șlagărelor sale, teatralitatea consistentă a muzicii de film și chiar carisma de interpret vocal într-o anumită perioadă a carierei sale. În acel ciclu de 15 ani evocat în mărturisile sale, a avut ocazia să urmărească evenimente în premieră absolută ale unor maeștri, colegi mai vârstnici, compozitori minunați de șlagăre și care au creat și admirabile lucrări în genul operetei: Nicolae Kirculescu (N-A FOST NUNTĂ MAI FRUMOASĂ 1951, ÎNTÂLNIRE CU DRAGOSTEA 1962), Florin Comișel (CULEGĂTORII DE STELE 1954, SOARELE LONDREI 1970), Gherase Dendrino (LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT 1954, LYSISTRATA 1960), Elly Roman (COLOMBA 1957), Ion Vasilescu, Henri Mălineanu (SUFLET DE ARTIST 1964). Iar după acest deceniu și jumătate, George Grigoriu avea să inaugureze o serie de lucrări în teatrul muzical începând cu SE MĂRITĂ FETELE în acea seară și continuând cu VALURILE DUNĂRII, ETERNELE IUBIRI.

ROMEO IORGULESCU

Premiera din seara zilei de 6 mai 1971 avea să ne reveleze nu o operetă ci ... primul musical românesc ... așa cum îmi spusese Maestrul Ion Dacian care profundase partitura și asamblarea interpretărilor de la repetițiile la care asista chiar și când nu era el regizorul producției. Procedeele moderne folosite în orchestrație și în liniile melodice ale soliștilor și corului, ritmurile baletului, dinamismul și atrenul desfășurării teatrale, aveau specificul genului de ... musical ... pe care marele compozitor George Grigoriu avea să-l inaugureze în acea seară glorioasă inaugurând un nou capitol al Istoriei Muzicii în România.

Producția a beneficiat de o echipă extraordinară de realizatori din care făceau parte personalități excepționale.

NICUȘOR CONSTANTINESCU

Regizorul Nicușor Constantinescu, maestru emerit al artei, era o personalitate cu o vastă experiență în repertoriul de operetă, teatru și revistă și a știut să dozeze dinamismul desfășurării teatrale pentru valorificarea muzicii, libretului, vocilor în slujba mesajului de tinerețe și entuziasm al personajelor.

LIVIU CAVASSI

Dirijorul Liviu Cavssi avea o experiență de două decenii de operetă activând în teatru încă de la inaugurarea din 1950 și manifesta o afinitate către modernism atât în interpretarea muzicală cât și vocală; fusese dirijorul marelui succes cu MY FAIR LADY de Loewe în 1968, dirijase unele producții în premieră absolută și, împreună cu Doru Butoiescu avea să lanseze în calitate de compozitor musicalul MĂTUȘA MEA FAUSTINA (1973) continuând să dirijeze atât musicalurile ulterioare din repertoriu cât și operetele clasice.

Decorurile au fost realizate de către marele scenograf experimentat Arh. Ștefan Norris, iar costumele de către Elena Agapie Stancu, artistă de prestigiu cu valoroase experiențe în repertoriul clasic al genului. Corpul de balet s-a întrecut pe sine sub îndrumarea lui Sandu Feyer care s-a ocupat și de soliști ale căror roluri solicitau foarte mult dans și mișcare scenică. Corul interpreta pagini de mare inspirație și se încadra cu vervă în acțiune sub îndrumarea lui Florin Sămărăscu.

Acțiunea avea în prim plan un trio de fete, absolvente ale Facultății de Drept, prietene din copilărie și care, întru cât parcurseseră împreună toate evenimentele vieții lor de până atunci, hotărâseră să se și căsătorească simultan, lucru nu prea ușor fiindcă aveau personalități oarecum diferite ceea ce declanșaseră o serie de situații încântătoare de la lirismul impresionant al melancoliei interiorizate până la explozia debordantă de ironie totul pe fundalul unui optimsim care asigura finalul fericit al desfășurării. Cele trei interprete, personalități artistice de valoare și prestigiu ale teatrului, au reprezentat o adevărată revelație cântând, dansând și interpretând dialogurile teatrale folosind procedee artistice în premieră absolută în cariera lor.

Cleopatra Melidoneanu (Camelia) a realizat un personaj fascinant caracterizat de crâmpeie vesele de antren și, în mod deosebit de lirismul melancolic al interiorizării, clipe în care personajul său găsește calea către rezolvarea contextului decisiv al evoluției sale. Aria Paradisul ... a reprezentat un moment fundamental al spectacolului datorită bravurii și talentului cu care marea noastră artistă a știut să integreze în muzicalitatea sa procedeele componistice originale ale compozitorului manifestate din belșug în planul tonal și în figurile metroritmice ale liniei vocale finalizată spectacular printr-un cromatism la1, la1 b, sol, în pianissimo pe motivul Numai tu piatră de încercare a impostației prin repetarea vocalei U. Datorită virtuozismului sensibil cu care a rezolvat acest dificil final, Cleopatra Melidoneanu era răsplătită cu aplauze și ovații la fiecare reprezentație.

Partenerul său era Dorin Teodorescu (Șerban) aflat la finalul celei de a doua stagiuni a carierei sale, cu o voce viguroasă afirmată deja în câteva roluri foarte grele ale repertoriului și cu un talent actoricesc carismatic. Cleopatra Melidoneanu și Dorin Teodorescu erau la prima lor colaborare artistică iar succesul din acea seară avea să marcheze începutul unei parabole artistice de foarte mare succes devenind cuplul operetei moderne. Menționez că rolurile acestui cuplu de personaje au mai fost ulterior interpretate și de soprana Daniela Diaconescu și tenorul Eugen Fânățeanu.

Valli Niculescu (Sanda) și Constanța Câmpeanu (Ileana) au intepretat două personaje în care au lansat modernismul unui nou tip de subretă. Artiste experimentate, au recalibrat talentul lor cu inteligență și bun gust cântând, dansând, glumind cu ironie sau reacționând pătimașe în fața unor situații neprevăzute; au oferit ipostaze noi și pot spune că momentul acestei premiere a marcat o nouă etapă evolutivă puternic manifestată ulterior în noile lor roluri de operetă clsică sau de musical.


Cele două artiste evoluau în cuplu cu Ion Dinu (Dan) și Virgil Bojescu (George) doi tineri actori dotați cu voce și talent coregrafic încântând publicul prin eleganța, verva, sensibilitatea replicilor încălzite de temperamentul lor.

Comicitatea debordantă a spectacolului a fost asigurată de doi mari artiști ai genului: Bimbo Mărculescu (Fănică) și Emil Popescu (Costache), artiști talentați și iubiți de public și care au catalizat desfășurarea acțiunii electrizând sala. La un moment dat cei doi, împreună cu Constanța Câmpeanu, interpretează un terțet în care George Grigoriu a filtrat folclorul prin niște ritmuri moderne; vocile cântate, figurile mimate, nuanțele teatrale, poantele pline de umor, declanșau un asemenea entuziasm în cât terțetul era bisat în fiecare seară la insistențele publicului ale cărui aplauze opreau spectacolul.


 

Iar în final, ca un deus ex machina, apare ... Magdalena ... mătușa celor doi tineri, Ion Dinu (Dan) și Virgil Bojescu (George), întruchipată de ... Tamara Buciuceanu ... După o serie de replici ale unor simpatice echivocuri care le derutează pe fetele ... Valli Niculescu (Sanda) și Constanța Câmpeanu (Ileana) ... formidabila Tamara Buciuceanu începe să evoce într-un cuplet cântat locurile sale de vilegiatură cântând în stil nemțesc, franțuzesc, spaniol și ... în final ... ca la Oaș ... cu poante, cu mimică expresivă în fața unui public care urmărea scena în hohote de râs iar la final, în uraganul aplauzelor, solicita bis-ul pe care Tamara îl oferea de fiecare dată. Apariții interesante și cu farmec în roluri mai scurte au mai avut Lya Turovski, Corina Bărbulescu, Gabriel Gheorghiu, Nelu Marinescu, Ștefan Teodoriu.

La premieră erau prezenți maii artiști ai teatrului din prezent dar și din trecutul recent care s-au amuzat și au aplaudat tot atât de entuziast ca și publicul. Final triumfător, pe scenă toți interpreții, realizatorii și George Grigoriu fericit și aclamat.

Au trecut cincizeci de ani de la această extraordinară producție care a ținut afișul cu câte două și trei reprezentații pe săptămână la sediu și prin țară, timp de șase stagiuni. Deși realizat în anul 1971, în plină epocă a comunismului, libretul acestei piese nu avea absolut nimic politizat sau forțat. Și totuși de atunci și până acum nu s-a mai reluat. Sunt convins că SE MĂRITĂ FETELE poate fi un titlu de permanență în repertoriul teatrului de la București dar și din țară și o rampă de lansare a tinerelor talente întru cât personajele au nevoie de acea prospețime viguroasă a tinereții la început de drum în viață. Abia aștept să asist la o nouă premieră a acestui musical. Iar până atunci, continuăm să ascultăm înregistrările de radio și televiziune admirabil realizate de către galeria de protagoniști de acum o jumătate de secol.

2021/04/29

LUCIANO PAVAROTTI - 60 de ani de la debutul absolut

Se aniversează șase decenii de la debutul absolut al lui Pavarotti (Modena, 29 aprilie 1961) care rămâne la o condiție absolută de unicat în categoria vocalității de tenor. Se poate trage o axă istorică și valorică de perfectă analogie între Enrico Caruso și Luciano Pavarotti deși vocalități intrinsec diferite. Și totuși sub aspect istoric (dezvoltarea socială a personalității) și valoric (desăvârșirea unei perfecțiuni a naturii conduse cu sufletul și inteligența divin inspirată) cele două personalități sunt analoge și stau pe aceiași supremă poziție polarizând în jurul lor cu demnitate celelalte excelențe ale vocii de tenor. Pavarotti nu a provenit dintr-o familie de erudiți, nu a fost un om cult și nici nu a ținut să devină; a căutat însă cu bun simț și inteligentă abilitate să fie un om foarte bine informat mai ales asupra a două zone ale cunoașterii: biografia și mecanismul devenirii marilor artiști care l-au precedat și societatea în care a trăit pătrunzând mecanismele ei și dezvoltând un discernământ grație căruia a simțit cu ce manager să lucreze și în ce direcție să se desfășoare. Este foarte important! 

 


Simplitatea familiei în care a fost educat i-a oferit stimuli pentru a-și însuși bunul simț și logica la baza vieții pe care a trăit-o cu totală ... SINCERITATE ... Calitatea fundamentală a personalității sale artistice a fost ... SINCERITATEA ... prin care a oferit TOTALITATEA MĂSURII SALE VOCALE ȘI ARTISTICE. Dar grație bunului simț și logicii, nu a depășit nici-odată această MĂSURĂ! A dezvoltat funcționalitatea acestei măsuri strict între limitele naturii sale pe care și-a cunoscut-o perfect! Deci, măreția sa umană și artistică s-a datorat totalității măsurii pe care nu a forțat-o nici-odată. De aici liniștea și, în același timp, siguranța sa proverbială cu care ilustra virtuozismul său sublim. Liniștea îi conferea acea stare echilibrată prin care tansparența sonorității releva o frumusețe timbrică unică eficient integrată într-un Belcanto stilistic adoptat cu gust în toate celelalte genuri, în arii, canzonette sau opere integrale: Baroc, Preclasic, Clasicism, Romantism, Verism. Centrul său de greutate era în Belcanto iar dramatismul rolurilor mai ”tari” pe care le-a abordat a fost elaborat prin variația expresivă a nuanțelor timbrale favorizate de o sonoritate nici-odată forțată. Nici nu avea nevoie să o forțeze deorece sonoritatea sa se datora conjuncției perfecte dintre conformația somatică și ecuația fono-endocrină la parametri unei unicități stelare. 

 


Și nu în ultimul rând, CREDINȚA ÎN DUMNEZEU a fost axul conștiinței sale. Ca oricare om, la viața lui, a făcut de toate, și bune și mai puțin bune, dar nici-odată nu a abandonat condiția sufletească a filialității divine iar răsplata i-a venit fiindu-i hărăzită Eternitatea unei Veșnice Pomeniri prin Verbul Vocal către care s-a sublimat parabola evolutivă a vocii sale unice. Se pare că tinerii și mai puțini tinerii tenori de după fenomenul Pavarotti nu reușesc să descifreze codul etic uman al acestei personalități și, în consecință, nu ating Starea de Grație a Verbului Vocal rămânând cu parabola evolutivă incompletă! ... Memorie Eternă și Admirație Totală celui care a fost și va rămâne ... LUCIANO PAVAROTTI!

ELENA CERNEI și arta sa în timp

ELENA CERNEI (1 martie 1924, Bairamcea, Cetatea Albă, România astăzi în Ucraina - 27 noiembrie 2000, București)  este o personalitate ca...