2019/06/10

ZENAIDA PALLY ... Doamna Zenaida ... glas fluvial și temperament vulcanic ...

 

ZENAIDA PALLY

ZENAIDA PALLY (n. 10 iunie 1919, Soroca, Basarabia – d. 26 iunie 1997, Saarbrücken, Germania) este o personalitate care ocupă o poziție singulară în panorama operei lirice din România în cea de a doua jumătate a secolului trecut, imediat după cel de al doilea război mondial, fiind vreme de trei decenii prim solistă a Operei Române din București.

ZENAIDA PALLY - Dargomîjski RUSALKA - Kneaghina

S-a născut în Basarabia, la Soroca, cetate consolidată de Ștefan Cel Mare prin construirea faimosului castel în 1499; este situată pe malul drept al Nistrului la aproximativ 150 de kilometri de Chișinău, capitala actualei Republici Moldova. Născută într-o familie de oameni așezați și religioși, tatăl fiind diacon devenit apoi preot după stabilirea lor la București, Zînaida, Zinaida – Zîna, Zina, Zinăcika, era cea mai mare dintre cele trei fete; din cauza morții premature a uneia dintre ele, ea a rămas împreună cu sora mai mică, Anghelina – Angela, devenită la maturitate medic radiolog. Inițial numele lor de familie era diferit având doar primele trei litere ... și ... pornind de la ele, mai târziu, s-a elaborat formula notorietății sale artistice devenind chiar și în acte ... ZENAIDA PALLY ... lucru care era posibil în 1940 când au venit în București ... pentru colegi și public devenind rapid ... Doamna Zenaida ... apelativ folosit și de mine în cadrul unei frumoase și stimulante prietenii pe care mi-a oferit-o cu generozitate în anii mei de liceu. Era o personalitate care îmbina disponibilitatea cu discreția, amabilitatea cu distanța și vorbea foarte puțin despre viața ei privată, aproape deloc ... Nu a dorit să dezvăluie nimănui cum o chema înainte deși era un nume frumos dar nu de afiș iar eu, în amintirea ei, rămân fidel acestei discreții. Am abordat totuși chestiunea deoarece multă lume dădea și continuă să dea interpretări eronate atribuindu-i origini ungurești datorită acestui nume de familie care nu se întâlnește la basarabeni. De aceea precizez că ... Doamna Zenaida ... se numea inițial altfel și gata! ... 

 

Asemenea multor artiștii născuți în Basarabia, viitoarea artistă a avut primele experiențe și bucurii vocale la strana bisericii unde glasul său ieșea în evidență printr-o amploare și un timbru neobișnuit la vârsta copilăriei. Zinăcika, așa cum o auzeam că o numea doar sora ei și numai în fața prietenilor apropiați, fusese o fată foarte precoce, deosebit de inteligentă și sensibilă motiv pentru care, încă de la acea vârstă, vocea devenise marea ei pasiune și reperul fundamental al tuturor eforturilor devenirii sale de mai târziu. Încă de când se afla la o vârstă fragedă, familia s-a mutat la Chișinău unde tatăl ei luase un post de diacon la una dintre cele mai mari biserici al cărei paroh era Preotul Ion Roșca din Seliște, renumit teolog dar și ... narodnist ... promotor al unei evenghelizări întemeiate pe o impecabilă caritate; avea un fiu și trei fiice care deveniseră bune prietene cu cele două fiice ale diaconului; fiica cea mare a preotului, Eleonora, căsătorită mai târziu cu un brav ofițer ce avea să devină Generalul Gheorghe Berdan de la Statul Major, peste mulți ani mi-a fost ... profesoară de pian ... și ... mamă spirituală ... așa cum o definise însuși mama mea. Doamna profesoară îmi vorbea îndelung și admirativ despre prietena sa din copilărie iar eu prezentam salutări și mesaje la cabină, la teatru, astfel începând prietenia mea cu ... Doamna Zenaida ... dar și cu Anghelina care era foarte simpatică la rândul ei și foarte cultă. Fetele preotului și fetele diaconului, de vârste apropiate, au urmat împreună renumita ... Școala Eparhială ... din Chișinău. Încă din prima zi de școală, Zinăcika remarcă existența în clasă a unei alte colege ce se numea tot ... Zînaida ... dar provenind prin alint de la ... Zenovia ... aceasta fiind cea mai mare dintre șase surori și un frate; surioara ei cea mai mică, Larissa, avea să devină mai târziu ... Elena Cernei ... viitoare colegă la Opera Română din București.

ZENAIDA PALLY - Ceaikovski DAMA DE PICĂ - Polina, Milovzor

După terminarea Școlii Eparhiale de către cele două fiice ale sale, Zinăcika și Anghelina, diaconul a plecat la București chiar în 1940 înainte de prima anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică de atunci, devenind preot iar fetele înscriindu-se la facultate. Anghelina a urmat Medicina și s-a specializat în Radiologie; Zinăcika a urmat Academia Regală de Comerț și Filologia în paralel; apoi a intrat funcționară la Banca Națională și a conbtinuat să studieze Canto la Academia Regală de Muzică din București și Academia Belle Arte; pe lângă harul artistic al talentului muzical, avea și talent la pictură și găsea în pictură și broderie o relaxare bineăfăctoare pentru artista de mai târziu.


Toate aceste studii le-a realizat în perioada 1940 – 1945 având o capacitate extraordinare de muncă și asimilare și reușind să susțină chiar examenele a doi ani într-unul singur. La momentul pregătirii pentru debutul absolut, mezzosoprana Zenaida Pally era o tânără foarte cultă care cunoștea deja la perfecție cinci limbi. În privința studdilor de Canto, a studiat cu mai mulți profesori căutând să își însușească de la fiecare ceea ce simțea că i se potrivește și determină creșterea unei evoluții tehnice și estetice. La Conservator a fost studenta profesoarei Elena Saghin, soprană cu solidă cultură și vastă experiență; din când în când se mai consulta și cu sora profesoarei, Claudia Saghin, mezzosoprană care a făcut și o eficientă carieră europeană în perioada interbelică, afirmându-se și în Italia, la Opera din Roma în ale cărei arhive i-am găsit numele. La Academia Regală de Muzică a mai studiat interpretarea cu Mihail Vulpescu, artist renumit al vremii, maestru rafinat într-ale regiei și interpretării. În privat a consultat și a primit numeroase și prețioase învățăminte de la personalități precum: Maria Gvozdetzkaya, fostă primadonna a Teatrului Imperial din Petersburg, refugiată și ea în România; Maria Nevi, fostă primadonna Operei din Chișinău și refugiată și ea la București; Lydia Lipkovska, marea soprană cu o prestigioasă carieră internațională, refugiată la București și plecată apoi în Liban în 1955 fiind în regim de apatridă; Lipkovska era născută în Basarabia și ea și debutase la Petersburg și Moscova de unde pornsie în toată lumea ajungând la Scala și la Metropolitan; în casa Lydiei Lipkovska se întâlnea cu o foarte tânără soprană ce avea să plece în 1947 în Italia devenind în câțiva ani mare artistă ... Virginia Zeani; Maria Snejina, era o extrarodinară mezzosoprană stabilită și naturalizată la București imediat după primul război mondial și mai era încă solista Operei din București atunci când Zenaida Pally pregătise cu ea rolurile Azucena și Eboli din respectiv ”Trubadurul” și ”Don Carlos” de Verdi mai ales pentru niște reprezentații în Belgia, la Mons și Liège, între anii 1954 și 1956; pe marele tenor și profesor Constantin Stroescu, l-a consultat pentru perfecționarea în repertoriul francez de operă și lied, preparând în mod deosebit rolurile titulare din ”Samson și Dalila” de Saint-Saëns și ”Carmen” de Bizet dar și numeroase arii din școală franceză de operă.

Mezzosoprana ZENAIDA PALLY cântă în debut absolut rolul Amneris din ”Aida” de Verdi în anul 1945 la Opera Română din București unde avea să desfășoare o glorioasă parabolă artistică timp de trei decenii; deja din anul 1971 a devenit solistă a Operei din Saarbrücken unde și-a continuat cariera cântând alternativ acolo și la București până în anul 1976 când a decis să se stabilească în Germania obținând cetățenia în urma mariajului cu ... Domnul Klein ... un economist foarte fin și distins care venea din când în când la București și pe care îl cunoscusem și eu la Operă în perioada 1971-1975. În prima tinerețe, fusese căsătorită cu un medic stomatolog militar de care însă a divorțat după un an pentru a nu-l face părtaș vieții sale austere și pline de renunțări pe care și le impunea dedicându-se total pregătirii rolurilor și menținerii condiției vocale cu o pasiunea uimitoare. După stabilirea în Germania, în 1976, a mai continuat cariera la Opera din Saarbrücken până în anul ... 1988 ... când s-a retras ... Șiu aici aș avea de făcut o precizare în memoriam și prin devotamentul meu față de ... Doamna Zenaida ... S-a scris că ea ar fi început cariera coristă și că ar fi încheiat-o tot ... coristă! ... Ei bine, nu! ... Este o afirmație falsă determinată de niște banale birocratice aparențe. Înainte de afi angajată la Opera din București, ea cîntase în Corul Băncii Naționale, în Corul Patriarhiei și în Corul Radiodifuziunii, toate aceste activității desfășurându-se simultan pe o perioadă extrem de scurtă. După ce s-a stabilit în Germania în 1976, la câțiva ani, au intervenit niște aspecte birocratice legate de o anumită limită de vârstă pentru încadrarea unui solist; directorul teatrului, din respect, admirație și din dorința de a o ajuta pentru acumularea unei anumite vechimi neceare obținerii pensiei vuvenite, i-a făcut o încadrare în cor la nivelul economic de solistă dar a continuat să fie solistă alternând roluri protagoniste cu roluri secundare în care repertoriul de mezzosoprană abundă. Unii artiști români care circulau și prin Germania și citeau numele din anuarurile teatrelor unde erau trecuți soliștii și coriștii, au remarcat, la un moment dat numele ... Zenaïde Pally ... în Corul Operei din Saarbrücken; neștiind ceea ce eu aveam să aflu mai târziu, după plecarea din țară, au povestit că ... Doamna Zenaida ... cânta în cor, lucru care nu era adevărat dar ei nu știau.

Verdi AIDA - ZENAIDA PALLY (Amneris), MARIA VOLOȘESCU (Aida), VALENTIN LOGHIN (Regele)
 

După debutul absolut, mezzosoprana ZENAIDA PALLY s-a afirmat rapid și cu mare succes integrându-se în garniturile marilor artiști veterani ai perioadei interbelice, unii dintre ei fiind chiar membrii fondatori ai Operei Române din anul 1921. Această mare artistă a avut alături de ea artiști din ... patru generații: veteranii dinainte, colegii săi împreună cu care a evoluat și încă două generații de artiști, devenind în timp o figură impunătoare care manifesta însă o elegantă colegialitate tinerilor debutanți. Lista partenerilor săi la Operă dar și la Filarmonică ori la Radiodifuziune este amplă și o voi prezenta tocmai pentru a se remarca faptul că acești parteneri ai săi acopereau trei sferturi de veac de istorie de teatru liric.

ZENAIDA PALLY - Verdi AIDA - Amneris
 

Regizori: Jean Rânzescu, George Teodorescu, Panait Victor Cottescu, Eugen Gropșeanu, Hero Lupescu.

Dirijorii: Egizio Massini, George Georgescu, Jean Bobescu, Constantin Bobescu, Alfred Alessandrescu, Ionel Perlea, Constantin Silvestri, Constantin Bugeanu, Mircea Basarab, Emanuel Elenescu, Mircea Popa, Mihai Brediceanu, Sergiu Comissiona, Mircea Rosensteck, Iosif Conta, Anatol Kisadji, Paul Popescu, Cornel Trăilescu, Carol Litvin, Ludovic Bacs, Constantin Petrovici.

Soprane: Valentina Crețoiu, Dora Massini, Emilia Guțianu, Victoria Costescu-Duca, Lucia Bercescu Țurcanu, Ana Tălmăceanu Dinescu, Arax Savagian, Cornelia Gavrilescu, Ioana Nicola, Arta Florescu, Lella Cincu, Iolanda Mărculescu, Maria Voloșescu, Elena Dima Toroiman, Teodora Lucaciu, Victoria Drăgănescu Zimțea, Magda Ianculescu, Maria Crișan, Tea Rămurescu, Zoe Dragotescu, Elisabeta Neculce-Carțiș, Lucia Stănescu (primadonna Operei din Cluj des invitată la București), Maria Şindilaru, Lucia Becar, Mariana Stoica, Matilda Onofrei, Eldemira Calomfirescu, Elena Simionescu, Victoria Bezetti, Ileana Cotrubaş, Marina Mirea, Silvia Voinea, Magdalena Cononovici, Maria Slătinaru-Nistor, Marina Krilovici, Eugenia Moldoveanu, Elvira Cârje, Cornelia Angelescu, Elena Grigorescu, Ligia Grossu.

ZENAIDA PALLY, ARTA FLORESCU, LADISLAU KONYA, ELENA CERNEI, CORNEL STAVRU
Moscova, 1960 - Turneul Operei Române din București
 

Mezzosoprane: Maria Snejina, Virginia Miciora, Maria Moreanu, Venera Rogozea sunt artiste pe care le-a găsit deja în teatru la debutul său; Irina Atanasiu, Nella Dimitriu s-au afirmat odată cu ea; ulterior au fost angajate Elena Cernei, Iulia Buciuceanu, Vera Rudeanu, Maria Săndulescu, Mihaela Botez, Dorothea Palade, Viorica Cortez, Milka Nistor, Mihaela Mărăcineanu, Monica Ranetescu, Rodica Mitrică; am citat mezzosopranele pentru că se întâlneau în concerte, recitaluri și în opere unde sunt două sau chiar trei roluri de mezzosoprană așa cum este ”Oedipe” de Enescu.

 

Tenori: Constantin Stroescu, Emil Marinescu, Romulus Vrăbiescu, Mircea Lazăr, Dinu Bădescu, Ionel Tudoran, Mihail Știrbey, George Corbeni, Garbis Zobian, Ion Puican, Pantelimon Frunză, Rudi Ledeanu, George Mircea, Nicolae Șerbănescu, Vasile Diaconescu, Gheorghe Iliescu, Valentin Teodorian, Cornel Stavru, Constantin Iliescu, Ion Stoian, Octavian Naghiu, Corneliu Fânățeanu, Ion Buzea, Ion Piso, Ludovic Spiess, Marcel Angelescu, Cornel Rusu, Florin Farcaș, Vasile Moldoveanu, Antonius Nicolescu, Florin Diaconescu.

ZENAIDA PALLY - Verdi IL TROVATORE - Azucena
 

Baritoni: Petre Ștefănescu-Goangă, Șerban Tassian, Mihail Arnăutu, Alexandru Enăceanu, Dinu Cățuleanu, Alexandru Vârgolici, Alexandru Bădulescu, Ladislau Konya, Nicolae Herlea, David Ohanesian, Octav Enigărescu, Dan Iordăchescu, Vasile Martinoiu, Nicolae Constantinescu, Lucian Marinescu, Eduard Tumagian (Tumageanian), Nicolae Urziceanu.

Bași: George Niculescu Bassu, Edgar Istratty, Nicolae Secăreanu, Mircea Buciu, Nicolae Teofănescu, George Ștefănescu, Silviu Gurău, Nicolae Rafael, Jean Bănescu, Viorel Ban, Nicolae Florei, Ioan Hvorov, Constantin Gabor, Valentin Loghin, Pompei Hărăşteanu, Constantin Dumitru, Mihai Panghe, Dan Zancu, Gheorghe Crăsnaru.

Verdi IL TROVATORE - ZENAIDA PALLY (Azucena), CORNEL STAVRU (Manrico)
 

Zenaida Pally s-a afirmat rapid în toate teatrele de operă și filarmonicile din țară și a început să fie invitată în teatrele străine ajungând să cânte în țări din cinci continente: primele țări în care s-a afirmat au fost Ungaria, Uniunea Sovietică, Bulgaria, Jugoslavia, Cehoslovacia, Polonia, Republica Democrată Germană, China, Mongolia; au urmat apoi Belgia, Franța, Austria, Germania, Italia, Elveția, Spania, Anglia, Elveția, Turcia, Grecia, Suedia, Danemarca, Egipt, Statele Unite, Mexic, Cuba, Chile, Uruguay, Brazilia, Peru, Columbia. A cântat alături de mari personalități artistice internaționale, dirijori precum Kurt Adler, Carlo Felice Cillario, Edgar Doneux, Aleksandr Melik Pashaev, Odisei Dimitriadi, Glauco Curiel, Nello Santi, Ruslan Raicev, Tommaso Benintende Neglia, Ottavio Ziino, Napoleone Annovazzi; a avut parteneri pe Mario del Monaco, Nicola Rossi Lemeni, Placido Domingo, Gianni Raimondi, Franco Tagliavini, Alexander Pirogov, Alexei Krivchenia, Aleksandr Vedernikov, Pavel Lisitsian, Ivan Petrov, Julia Wiener, Milka Stojanovici, Dimter Uzunov, Nikola Nikolov, Aldo Protti, Claire Watson, Pilar Lorengar, Zurab Andjaparidze, Ivan Dimov, Claudia Parada, Maria Bieșu, Martin Ritzman.

ZENAIDA PALLY - Bizet CARMEN

La ceva timp după concertul lui Placido Domingo la Sala Palatului în aprilie 1994, când ne-am întâlnit, mi-a spus: Hai visto come ho citato tutti gli artisti romeni della mia carriera! Iar eu i-am răspuns: Hai ommesso un solo nome: ZENAIDA PALLY con cui tu hai cantato Carmen in Mexico City a luglio 1972. Placido uimit, mi-a mărturisit că rămăsese cu ideea că era rusoaică.

ZENAIDA PALLY - Mussorgski BORIS GODUNOV - Marina Mnișek

A interpretat un amplu repertoriu în care au figurat autori și respectiv opere și roluri precum: Bellini NORMA (Adalgisa), Bizet CARMEN (Carmen), Borodin KNIAZ IGOR (Konychakovna), Boulez CIOCANUL FĂRĂ STĂPÂN (Vocea), Ceaikovski DAMA DE PICĂ (Polina, Milovzor), EVGHENI ONEGHIN (Niania), Dargomîjski RUSALKA (Kniazina), Gheorghe Dumitrescu RĂSCOALA (Smaranda), FATA CU GAROAFE (Domnica), Enescu OEDIPE (Sfinxul), Giordano ANDREA CHENIER (Madelon), Glinka IVAN SUSANIN (Vania), Gounod FAUST (Marthe), Lortzing ZAR UND ZIMMERMANN, UNDINE, DER WILDSCHÜTZ, DER WAFFENSCHMIED, Mascagni CAVALLERIA RUSTICANA (Lucia), Massenet WERTHER (Charlotte), Mussorgski BORIS GODUNOV (Marina Mnișek), Offenbach LES CONTES D'HOFFMANN (Une voix), Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA (Berta), Saint-Saëns SAMSON ET DALILA (Dalila), Strauss ELEKTRA (Clitennestra), Verdi AIDA (Amneris), IL TROVATORE (Azucena), FALSTAFF (Mrs Quickly), UN BALLO IN MASCHERA (Ulrica), RIGOLETTO (Maddalena), DON CARLO (Eboli), LA FORZA DEL DESTINO (Preziosilla), Wagner LOHENGRIN (Ortrud), DIE MEISTERSINGER VOR NÜRNBERG (Magdalene), Von Weber EURYANTHE (Eglantine), OBERON (Fatima). Este un repertoriu care totalizează 36 de roluri dintre care doar 22 au fost interpretate în România. Acestui repertoriu de operă i se mai adaugă improtante titluri vocal simfonice precum STABAT MATER de Pergolesi, SIMFONIA a IX-a de Beethoven, MESSA DA REQUIEM de Verdi, EL AMOR BRUJO de De Falla (interpretat doar o singură dată la Budapesta, în anul 1956, sub bagheta lui Constantin Silvestri; posed imprimarea pe care am procurat-o chiar de acolo). A interpretat un număr imrpesionant de lieduri de la compozitori preclasici și până la autori contemporani ei; de asemenea atât în lied cât și în oratoriu a abordat multe titluri românești.


Saint-Saëns SAMSON ET DALILA - ZENAIDA PALLY (Dalila), MARIO DEL MONACO (Samson)

A realizat înregistrări la importante case de discuri din străinătate (Supraphon din Praga, Melodya din Moscova, Balkanton din Sofia, Paris) și din țară la Casa de Discuri Electrecord unde, pe lângă arii din opere, a înregistrat operele integrale OEDIPE de Enescu, IL TROVATORE de Verdi, LA FORZA DEL DESTINO de Verdi sau la Radiodifuziune ANDREA CHENIER de Giordano. În Cardex-ul Societății Române de Radiodifuziune există un foarte mare număr de imprimări de studio și live.

A fost membra în juriile unor importante concursuri internaționale de canto între care și Concursul Ceaikovski de la Moscova din anul 1970 când i-au fost colegi de juriu ... Maria Callas ... și ... Tito Gobbi ... 

 

  MARIA CALLAS, ZENAIDA PALLY, TITO GOBBI - Moscova, 1970 - în juriul Concursului Ceaikovski

A fost distinsă cu Premiul de Stat (1954), titlul de Artistă a Poporului (1962) şi Ordinul „Meritul Cultural” (1968).

 

ZENAIDA PALLY împreună cu NICOLAE HERLEA, ION DACIAN și AUREL DUMA 

la conferirea titlurilor de ”Artitst al Poporului” - 1964

ZENAIDA PALLY rămâne o personalitate foarte singulară în panorama artistică a operei lirice din România. Am cunoscut-o personal la începutul liceului, la o reprezentație cu TRUBADURUL de Verdi și am instaurat o frumoasă prietenie favorizată și de faptul că Profesoara Eleonora Berdan cu care studiam pianul era o prietenă a ei din copilărie, din anii de la Chișinău. Doamna Zenaida m-a primit cu mare disponibilitate încă de la prima întâlnire; era impresionată de faptul că i-am solicitat primul autograf pe partitura operei; înainte de a-mi scrie, a răsfoit partitura și, cu acut spirit de observație, a remarcat că era ... lucrată ... chiar dacă la vremea aceea abia începeam să studiez și Canto și în nici-un caz nu abordam Verdi; dar eram pasionat de trecerea la pian a operelor mai ales înainte de spectacol dacă aveam timp înr espectiva zi și acest lucru i-l mărturisisem. Am rămas foarte suprins să fiu întrebat de dânsa asupra unor impresii și opinii ale mele despre operă dar și despre felul în care se cânta și chiar despre glasul ei și despre felul în care îl percep la nivelul meu. Ewram foarte emoționat de un astfel de dialog și mă concentram ca să răspund cât mai clar și mai profund posibil, la nivelul meu de atunci. Atât dumneaei cât și Anghelina, sora sa, erau foarte încântate de faptul că mă pregăteam să devin medic și chiar mă admonestau elegant ca nu cumva să mă las ... ”furat” ... de pasiunea pentru muzică și să abandonez Medicina. Cu o voce vorbită foarte pregnantă și fascinant de teatrală controlându-și permanent impostația, îmi spunea: Mon cher, trebuie să devii întâi medic și pe urmă, studiind deja între timp, vei vedea ce se va putea face în muzică deși, artistă, îți spun sincer că agreez mult ideea ca tu să devii un medic muzician devotat dedicat artiștilor. Treptat ajunsesem să stabilesc cu Doamna Zenaida aceiași splendidă relație amicală stabilită deja cu alți mari artiști ai noștri iar eu eram foarte mândru tocmai fiindcă această personalitate era cu adevărat singulară. Uneori, în pauză, venea la mine Anghelina și îmi șoptea la ureche: Zinăcika vrea să te duci acum la ea fiindcă vrea să te întrebe ceva! Imediat m-am grăbit spre cabină; mă primește cu aceiași exuberanță ... Mon cher! Au plaisir de te revoire! ... Era foarte elegant franțuzită. Prima dată când s-a întâmplat m-am și mirat; mă întreba cum i s-a auzit glasul pe anumite fraze dar cu condiția să-i spun cinstit; iar eu i-am spus că unele fraze interpretate mai ales în piano erau mai puțin sonore iar dânsa îmi confirma că se schimbase pe scenă o anumită amplasare a pieselor de decor fapt care o determina să își schimbe poziția obișnuită. Astfel aveam să aflu de faptul că pe scenă sunt puncte de unde glasul se aude perfect chiar și în piano și alte puncte unde nu se aude nici în forte. Era o perfecționistă în cele mai mici detalii și ținea foarte mult la confortul psihologic atât înainte cât și în timpul spectacolului. În pauze vorbea puțin, strictul necesar, uneori șoptit și din când în când mai plin dar doar pentru un control. În afara teatrului, uneori își controla impostația dacă este funcțională cu o spectaculară șiu fascinantă cascadă de râs pornind din acut și coborând aproape două octave. Pentru mine, Doamna Zenaida era un ... permanent spectacol ... de alternanță umană – artistică a unui fenomen istrionic unic. Personajul său avea o foarte mare încărcătură atât vocal cât și temperamental. Se dăruia enorm și, uneori, în zbuciumul paroxistic al delirului dramatic mai ales în Azucena ori în actul al patrulea în Amneris, aproape pierdea controlul vocii iar Anghelina, vând stătea lângă mine, se speria; dar imediat relua luciditatea autocontrolului și evoluția personajului continua frumos. Erau două momente – unul în duetul cu Aida din actul al doilea și altul în duetul cu Radames din actul al patrulea – când Doamna Zenaida domina scena cu volumul său vocal fantastic. În Carmen avea o concepție a ei asupra rolului conferindu-i o retorică exrpesivă într-o continuă expansiune. În general remarcasem o alternanță în interpretările sale și anumne: uneori era interpreta personajului în timp ce alte ori devenea ... vocalista compozitorului ... oferind publicului o spectaculară generozitate sonoră; unii dirijori, mai ales Massini (mi s-a povestit pentru că nu l-am mai prins în teatru) îi reproșau aceste așa numite ... ”excese” ... iar dânsa le motiva recunoscând că, în acele momente, bucuria și plăcerea de a se dărui publicului fără măsură o face să piardă ... măsura ... dar o regăsește imediat. Constantin Bugeanu, dirijor cu un profil estetic pregnant simfonic, îi reproșa acutele excesiv ținute și la volum puternic, iar eu, zâmbind, îi spuneam că ... senzația din sală a publicului este uimitoare ... În Ulrica era cutremurătoare în invocația Re dell'abisso affrettati ... Privea în punct fix, făcea gesturi sumare, și ataca într-un registru de piept cavernos conform expresiei personajului. La un spectacol, o doamnă a trebuit să iasă din sală deoarece copilul de 10 ani s-a speriat nu de aspectul eprsonajului ci de vocea sa. În Berta din ”Bărbierul din Sevilla” de Rossini avea un umor de mare simpatie și după aria sa erau niște aplauze furtunoase; la fel imrpesiona în rolul Vocii mamei Antoniei din ”Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach cântând practic după un tablou dar proiectând o amplă sonoritate perfect percepută în orice colț al sălii. Maddalena din ”Rigoletto” de Verdi era voluptoasă, ironică, pregnantă în cvartet și foarte detaliată ca actorie. Ortrud din ”Lohengrin” de Wagner a fost de asemenea o creație fantastică în care Doamna Zenaida domina efectiv orchestra în duet cu un alt glas imens și generos al baritonului David Ohanesian care interpreta rolul Telramund. Sfinx-ul din ”Oedipe” de Enescu rămâne o creație absolută pe care a oferit-o publicului din România și din străinătate cu prilejul turneelor Operei Române, timp de aproape două decenii. Se cânta în românește; se lucrase cu Silvestri în detaliu partitura și se elaborau expresivități așa cum le solicitase Enescu care avusese un raport de prietenie frumoasă cu Silvestri. Sfinx-ul Doamnei Zenaida nu avea nimic din vocalitatea celorlalte personaje.

Enescu OEDIPE, Grand Opéra de Paris, 1963, turneul Operei Române din București - LADISLAU KONYA (Tezeu), MARIA ȘINDILARU (Antigona), DAVID OHANESIAN (Oedipe), MIHAI BREDICEANU (dirijor), ELENA CERNEI (Jocasta), ZENAIDA PALLY (Sfinxul), MARIA SĂNDULESCU (Meropa), DAN IORDĂCHESCU (Créon)
 

În toți acei ani, când ne vedeam la teatru dar și în privat, am remarcat o grijă foarte mare față de glas și de condiția vocală. Era o ... căutătoare a sunetului ... permanent nemulțumită ... și, uneori, chiar manifesta o nervozitate cu care efectiv își biciuia personajul. Am întrebat-o dece. Mi-a răspuns: Mon cher, vocea pentru mine este o luptă continuă! Uneori mă ascultă și alteori nu! Iar eu trebuie să fac efortul necesar rolului! Abia peste ani, când eram la facultate și cercetam fonația la nivelul tuturor disciplinelor iar Doamna Zenaida nu mai venea în România, am început treptat să înțeleg despre ce era vorba. De mult remarcasem și căutam să nu privesc ostentativ, faptul că obrazul ei avea unele mici alterații; aveam să aflu că erau urmele unei acnee pe fond endocrin ceea ce, într-un plan fiziopatologic, induce o instabilitate laringiană prin constituirea unui microedem de coardă vocală asimtpomatic dar cu unele consecințe în echilibrul fonației. Am mai întâlnit de-alungul timpului astfel de situații și la alți mari artiști. Astfel am înțeles căutările Doamnei Zenaida, nemulțumirile sale, acea înverșunare care, uneori, punea stăpânire pe personaj. Nouă în sală ne plăcea și o admiram, dar în sufletul ei era o luptă pe care, în parte mi-o mărturisese cu discreție, iar restul aveam să o descopăr mai târziu prin evoluția mea profesională influențată determinant de colaborarea cu iubita mea soție Elena Cernei care și-a iubit și respectat colegii.

VIOREL BAN, ROLAND LAUB, VALENTIN TEODORIAN, VIOREL BAN, NICOLAE HERLEA, IOAN HVOROV, DAVID OHANESIAN, VALENTIN LOGHIN, CONSTANTIN GABOR, GELU MATEI, MARIA ȘINDILARU, MIHAI BREDICEANU, ELENA CERNEI, ZENAIDA PALLY, JEAN RÂNZESCU - 1963, revenirea din turneul Operei Române de la Paris (Oedipe, Cavalerul Rozelor, Bărbierul din Sevilla)
 

Nu întâmplător am aprofundat această problemă. Astfel, exegeții care vor remarca anumite diferențe în vocea ei la aceleași arii sau personaje în imprimări diferite și apropiate istoric, să înțeleagă că este vorba de o suită de condiții vocale diferite pe care marea artistă încerca și reușea să le audcă totuși la același numitor chiar dacă uneori o costa mai mult efort. Confortul organismului și al vocii îi impunea în anumite anotimpuri sau zile un program atipic pe care mi-l relata. Iarna când era zăpadă sau în alte anotimpuri când ploua, venea la teatru la ... ora 12 ... Uneori era și Anghelina cu ea, alteori singură; intra în cabină unde avea tot confortul, încuia ușa, se punea lejer într-un halat și lua prânzul aducându-și de acasă într-o geantă mare tot ce era necesar. După ce mânca, citea ceva și apoi se culca pe canapea și dormea până la ora 16. Se scula, se îmbrăca în hainele sale obișnuite și făcea vocalize. La ora 17 când soseau cabinierele și cei de la costume și machaje, o găseau în cabină cu ușa descuiată fără să bănuiască nimic despre programul ei. Am întrebat-o de ce. Mi-a răspuns: mon cher, dacă ninge sau dacă plouă și este umezeală, nu îmi priește să merg prin această atmosferă și să ajung la teatru la 17 cu ... rezonanța căzută ... Cum cu rezonanța căzută? La care ea continua: mon cher, sinusurile nu îmi mai răspund dacă merg în zăpadă sau în ploaie ... Am înțeles mai târziu, ca student și apoi ca medic, că impactul cu temperatura rece sau umezeala poate modifica starea mucoaselor respiratorii mai ales dacă există și anumite vulnerabilități despre care am pomenit mai înainte. Iar în zilele când era liberă, în timpul stagiunii, nu ieșea, nu vorbea, citea, broda, picta. Îmi spunea ... Tăcerea este una dintre cele mai bune prietene ale mele! ... În aceste tăceri medita asupra personajelor sale și a elaborării lor.


ZENAIDA PALLY

Zenaida Pally căuta permanent stare optimală a fizicității sunetului. Într-un alt studiu am evocat ceea ce îmi povestise Elena Cernei despre susținerea sunetului așa cum a remarcat-o la această mare artistă pe care o admira foarte mult încă de când era studentă în Conservator. Mi-a povestit ceva care m-a suprins sub foarte multe aspecte așa cum va suprinde pe toată lumea; încă de la prima stagiune ca solistă a Operei, ea venea la spectacole ca să urmărească evoluțiile vocale și interpretative ale marilor artiști din generația veteranilor dar și ale colegilor generației sale; urmărind atitudinile tehnice ale Doamnei Zenaida, mai ales în arii cu părți care se repetă, observase că, la secvențe muzicale identice și unde nu exista obligativitatea vre-unei variațiuni metroritmice ori expresive, sunetul era schimbat ca poziție de rezonanță sonoră cu foarte mari diferențe; analiza pe partitură și, la spectacolul următor, urmărea foarte atent și diferențele se mențineau dar manifestându-se în alte puncte ale liniei vocale; urmărind cu mare atenție atitudinea posturală a corpului, a remarcat că avea o sonoritate extraordinară atunci când, în cadrul mișcării șcenice, se întâmpla să facă o anumită flexie anterioară a trunchiului la nivelul marginii inferioare a toracelui cu o atitudine de sprijin pe planta piciorului drept sau stâng plasat mi în față; în acele momente, glasul răsuna perfect iar când schimba postura apăreau niște diferențe flagrante accentuate uneori și de probabilitatea de a se afla în anumite zone ale șcenei. Pentru Cernei, aceste observații au devenit o temă de cercetare pe care a rezolvat-o foarte rapid: a încercat mai întâi în vocalize și apoi în fraze de repertoriu să își însușească acea postură a flexiei anterioare a trunchiului cu sprijin pe planta piciorului drept și a simțit cum emisia devine mai stabilă și sonoritatea are o amplore constantă de mare eficiență. De-a lungul anilor, cu amuzantă simpatie, colegii de la București și din alte teatre din România și din străinătate, comentau: Cernei își valorifică frumusețea picioarelor în timp ce cântă! Iar ea râdea foarte amuzată și mi-a și spus: Când ai în față orchestra, în spate corul, în ochi reflectoarele, tensiunea dramatică, cine mai stă să se gândească la astfel de lucruri ? Adevărul este că Elena Cernei a studiat permanent modelele din jurul ei pentru a înțelege universalitatea fenomenului fonator și a-și găsi propria manieră de rezolvare iar această manevră posturală a trunchiului în simultaneitate cu sprijinul pe planta piciorului, a luat-o de la Doamna Zenaida Pally.

 

ZENAIDA PALLY

În ultimii ani venea cam la o lună și jumătate să cânte câteva spectacole; era deja pensionara Operei dar continua să fie invitată deoarece publicul o iubea iar artiștii o stimau și cei tineri erau dornici să o cunoască și să cânte împreună. Mergeam să o salut ... Mon cher! Au plaisir de te revoire! ... Era invariabilul ei salut. Într-o seară, după spectacol, după ce plecaseră toți cei vemiți să o salute, afară, mai departe de teatru îmi șoptește ... Mon cher, eu mă prepar cu Anghelina să rămânem în Germania. La un moment nu voi mai reveni. Îți doresec mult spor și succes în tot ce faci, îmbrățișează pe Nora (doamna profesoară de pian) ... Și cine știe când și dacă ne-om mai întâlni dar avem amintiri frumoase! ... Și așa a fost! În 1975 a venit duminică 5 ianuarie pentru un spectacol cu ”Trubadurul”, în 22 aprilie cânta ultimul spectacol cu ”Bal mascat” după care „Bărbierul din Sevilla” de Rossini la 8 iunie 1975 şi „Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach la 22 iunie 1975 au fost ultimele reprezentaţii ale sale în România. În toamna lui 1976, în noiembrie, Opera din București avea un turneu cu ”Oedipe” în formă semiscenică la Stockholm; directorul Petre Codreanu îi telefonează la Saarbrücken ca să revină pentru repetiții dar Doamna Zenaida răspunde că va veni direct la Stockholm unde va repeta acolo mai ales că avea o singură scenă dintre Oedipe și Sfinx cu David Ohanesian. S-a prezentat direct acolo, a cântat și apoi a plecat înapoi la Saarbrücken. Ohanesian mi-a povestit că era în formă foarte bună dar simțise că nu mai vroia să vină în București; de fapt în acea perioadă vremurile se înăsprise din nou cu mari restricții la plecări și cu rețineri masive din câștigul artiștilor. Din cauza restricțiilor primilor ani 50 Doamna Zenaida pierduse ocazia de a se afirma în marile teatre unde ar fi putut avea momente de glorie mai ales înr eeprtoriul foarte dramatic. Din cauza acelor restricții nu avea în palmaresul ei Scala, Metropolitan și alte teatre fiindcă, așa cum spunea chiar ea, la momentul oportun din viața ei nu se putea ajunge la acele teatre. Iar dacă restricțiile anilor 50 nu le-a putut evita, cel puțin a dorit și reușit să-și cruțe ultima parte a cariereiși să o aibe în deplină libertate.

Datorită memoriei mele pe care Dumnezeu mi-a binecuvântat-o, am reușit să înregistrez în arhiva mentală a amintirilor mele toate evenimentele, dialogurile, informațiile dar și vocile cu toate caracteristicile manifestărilor lor precum și comportamentul teatral în contextul interpretărilor. În anii maturizării mele profesionale, elaborând domeniul doctrinar de ESTETICĂ VOCALĂ în premieră absolută, am înțeles toate detaliile vocalităților grație filtrării analitice bazate pe semiotica aplicată tuturor parametrilor vocali. Iar pentru acei artiști pe care i-am cunoscut personal, analiza mea este mai completă și mai clară sub aspectul transparenței cauzale de la baza discernământului vocal al personalității artistice. Mezzosoprana ZENAIDA PALLY uimea încă de la început prin coloana sonoră extrem de largă și foarte consistent timbrată ceea ce conferea vocalității sale grandoare, măreție și, evident, o forță sonoră neobișnuită. De aceea, peste ani, spun ... glas fluvial și temperament vulcanic ... Chiar și zona de rezolvare a pasajului și acutului, cu acea ... ”adunare” concentrată a coloanei sonore ... era ca o boltă amplă, așa numita largă cupolă. Preocuparea pentru dicțiune se manifesta printr-o articulație foarte energică a cuvintelor dar și în contextul în care aplica principiul, de ea mărturisit, că articulația de la baza pronunției în dicțiune favorizează menținerea impostației în frazare; este un principiu care poate fi util acelor voci foarte mari ca a ei. Manifesta în planul tehnic o corelație fantastică între appoggio (sprijinul laringelui pe coloana de aer) și sostegno (susținerea coloanei de aer pentru menținerea funcțională în appoggio pe măsură ce se diminua aerul inspirat); datorită acestui echilibru dintre sprijin și susținere, reușea să amplaseze perfect sunetului în cele mai favorabile puncte ale rezonanței sale facilitându-i generoasă amploare și niște note ținute spectacular de intense, de mari și de lungi care, chiar dacă iritau pe anumiți dirijori, bucurau enorm publicul care o aplauda cu entuziasm; în fond spectacolul de operă este dominat de fenomenul vocal iar anumite acrobații atletice vocale au făcut deliciul istoriei teatrului liric în trecut mai mult și mult mai puțin astăzi. Această conformație fluvială a vocii sale conferea vocalității mezzosopranei ZENAIDA PALLY o abilitate extraordinară în cântul foarte lent, de linie amplă; dirijorii care au înțeles-o i-au oferit o conducere muzicală în tempo lent, așezat; cei care nu au fost în stare să înțeleagă aceste aspecte, au făcut-o să nu cânte cu plăcere și să compenseze interpretare în mod inteligent cu alte elemente stilistice personale; vocalitatea sa era mai puțin favorizată în cântul de agilitate unde avea nevoie de un tempo mai așezat și, atunci când dirijorii o înțelegeau, rezultatul era magnific. Conformația vocală era în perfectă sintonie cu profilul teatral determinat de un caracter robust și un temperament de intensitate vulcanică. Această formidabilă energie vocală făcea ca romantismul său să fie impregnat de un fior eroic ale cărui accente, uneori, scoteau personajul din contextul stilistic; și aici putea avea unele divergențe cu dirijorii șir egizorii pe care le înfrunta cu o genială startegie a unei diplomații perfecte iar la sfârșit ... la modul tare simpatic ... reușea să interpreteze așa cum simțea ea iar în fața succesului de public, respectivii dirijori capitulau. Evident că pemntru a-ți permite asemenea licențe personale stilistice, trebuie să fii un fenomen vocal de o anumită anvergură așa cum era ea. Temperamentul ei era vulcanic; la anumite momente culminante, atingea un paroxism imrpesionant motiv pentru care cele mai reușite interpretări ale sale au fost atunci când îl avea partener pe tenorul GARBIS ZOBIAN care îi era analog sub aspect vocal și temperamental dar și cu Mario Del Monaco cu care a cântat SAMSON ET DALILA de Saint-Saëns în 1965 la Siracusa, în aer liber, în Italia. De asemenea, era dificil pentru soprane să ... dueteze ... cu Doamna Zenaida și, de aceea, avea o totală afinitate cu soprana MARIA VOLOȘESCU în perfectă analogie vocală cu ea. Vocalitatea ei s-a afirmat plenar iar sufletul său se simțea excelent mai ales în zonele dramatice ale repertoriului sau chiar ale rolului; în acele momente atingea extazul; iar în zonele lirice punea accentul pe expresivitatea teatrală a timbrului și a gesturilor. Interpretarea sa avea un adevărat limbaj gestual de o anumită ... retorică expresivă ... orientată mereu spre grandoarea și caracterul excepțional al personajului. Urmărea ... importanța sonorității și a culorii ... așa cum îmi spunea foarte des. Aș avea mult mai multe lucruri de spur sub toate aspectele despre această mare personalitate artistică. Le voi face cunoscute într-un proiect editorial de ESTETICĂ VOCALĂ cu niște monografii concentrate dedicate marilor artiști români.

ZENAIDA PALLY
 

Nu am mai văzut-o de atunci, de la ultimele spectacole de la București. Am reascultat imprimările sale; am foarte multe, aproape toate câte a făcut. Am înțeles în timp fenomenul vocal al acestei mari artiste și exigențele sale care îi impuneau austeritate și severitate în programul ei de viață. În societate era încântăptoare, elegantă, cu multe bijuterii și blănuri scumpe dar rapid se retrăgea în spațiul intim al său. Când am ajuns în Italia, Doamna Zenaida încă mai cânta la Saarbrücken. Mi-au povestit unii artiști că au încercat să o contacteze, să o întâlnească; era imposibil; trăia izolată, într-un mediu al ei de acolo fără dorința de a mai vedea pe nimeni din perioada dinainte de finele carierei. Îmi imaginez cât a suferit în momentul când a lăsat cântul la teatru. Îmi mărturisea în acei ani că nici nu vrea să se gândească la starea emotivă a ... ultimei seri pe scenă ... Cântul era unica ei rațiune de viață deși, grație culturii și înzestrării, ar fi putut să facă alte activități tot pentru artă și artiști. Ea iubea doar cântul pentru care se dăruia total și pasional. Am întrebat-o pe ce se bazează această devotată pasionalitate a vocii sale. Mi-a răspuns: Mon cher, eu atunci când cânt, mă străduiesc în așa fel să interpretez în cât dușmanul de-ar fi să vină, să mă sărute mai întâi și apoi să bage cuțitul în mine! ... Eram impresionat să aprofundez personalitatea ei iar ea observa și o încânta interesul meu și a altor prieteni. Îmi sună în cap o exclamație a sa atunci când eram cu un prieten meloman la cabină iar Doamna Zenaida, ținându-ne de mână ne spune spontan ... Entre vous deux mon coeur balance! ... și apoi o cascadă de râs pe două octave descendente de la acutul Prințesei Eboli până la gravul Sfinxului.

În iunie 1997, aflu de la cineva din Germania care era în legătură cu niște prieteni comuni cum că Anghelina părăsise această lume după o lungă suferință ... Îmi imaginam durerea încercată de Doamna Zenaida care toată viața trăise împreună cu sora ei chiar și în anii căsătoriei din Germania cu Domnul Klein și el deja de mult plecat dintre cei vii. Mi s-a spus că Doamna Zenaida s-a comportat cu mare forță de caracter; a comandat amenajarea a două cripte, două sicrie și două cruci; prietenii intimi au întrebat-o de ce și le-a răspuns că totul să fie deja preparat pentru când va fi momentul ei ca să nu-i deranjeze pe ei ... Iar pe data de 26 iunie 1997, la numai zece zile de la decesul Anghelinei, ei au găsit-o în casă pe Doamna Zenaida, așezată într-un fotoliu ... fără viață ... Din motive afective foarte puternice, nu doresc să comentez mai mult acest ... moment final ... Așa s-a încheiat parabola existențială a unei personalități ieșite din comun, o luptătoare cu dificultățile și o căutătoare a absolutului în artă.

În meditațiile și contemplările mele dedicate marilor personalități pe care le-am cunoscut, gândul meu se concentrează destul de des la ... Doamna Zenaida ... glas fluvial și temperament vulcanic ...


REVISTA MUZICALĂ RADIO, 10.06.2019

2019/03/29

MAGDA IANCULESCU ... Lectio Magistralis în Vocalitate ...

 

MAGDA IANCULESCU

În cel de al treilea sfert al veacului al XX-lea, și-a desfășurat cariera soprana MAGDA IANCULESCU (30 martie 1929, Iași – 16 martie 1995, București), una dintre cele mai mari personalități artistice ale teatrului liric românesc, de la a cărei fulgerătoare și neașteptată dispariție s-au comemorat 24 de ani în acest an în care ar fi putut împlini 90 de ani de viață. Figura personalității sale continuă să îmi fie mereu vie în suflet deoarece am avut bucuria și o onoarea de a o cunoaște personal și de a consolida o relație de prietenie foarte solidă de-a lungul a aproape un deceniu și jumătate până la plecarea mea în lumea mare; întâlniri foarte dese în teatru la spectacolele sale dar și la cele ale altor artiști cât și întâlnirile în privat, au constituit prilejuri de a aprofunda în timp mecanismele interioare ale acestei fascinante personalități artistice și sociale.

MAGDA IANCULESCU - Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA (Rosina)

Magda Ianculescu s-a născut la Iași într-o familie de intelectuali, tatăl inginer și mama profesoară, de la care a primit o educație aleasă stimulată către studiu. Încă din ani de liceu, avea să se confrunte cu suferințe care au călit-o și înrobustit-o pentru a lupta din ce în ce mai energic cu viața spre afirmarea sa artistică și socială; tatăl său, om cult, rafinat, sensibil, cu siguranță neadaptat noului regim comunist de după abolirea monarhiei, în urma unor informații ale unui sistem aplicat atunci pe scară largă, a suferit un proces prin care a fost condamnat la o lungă detenție fiind considerat un ”dușman” al poporului ... Tânăra fată a urmat cursurile Liceului ”Oltea Doamna” din orașul natal. A manifestat aptitudini muzicale deosebite pentru studiul pianului și apoi al vocii ceea ce a determinat orientarea către cariera artistică. Primele studii artistice, muzicale dar și teatrale, le-a început la un conservator din Iași unde a studiat cu marea actriță și profesoară Gina Sandri Bulandra la clasa de teatru iar canto la clasa profesorului Grigore Maggiari. În anul 1947 s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București la clasa eminentei profesoare Lidia Vrăbiescu Vațianu care i-a confirmat adevăratul său profil vocal și i-a stabilit strategia optimală a unui parcurs evolutiv ce a îndreptat-o spre o totală desăvârșire în propria vocalitate. Rămânând fidelă statului de discipol al profesoarei Lidia Vrăbiescu Vațianu, tânăra studentă Magda Ianculescu a mai frecventat clasele unor profesori precum Elena Saghin, Dora Massini sau Constantin Stroescu în contextele în care profesoara Lidia Vrăbiescu Vațianu a avut discontinuități de activitate până la pensionarea sa impusă de regimul politic de atunci care o trata cu neîncredere ca și pe alți artiști și profesori suspectați de lipsă de ”devotament” față de regim.

LIDIA VRĂBIESCU VAȚIANU

Lidia Vrăbiescu Vațianu (Arad, 1895 – 1982, București) fusese o soprană cu studii la Academiile de Muzică din Budapesta și Viena; fusese căsătorită cu marele tenor Romulus Vrăbiescu (1884 – 1951), artist care s-a impus mai ales în repertoriul wagnerian, cu carieră prestigioasă națională și internațională, afirmat și la Teatro alla Scala din Milano. De foarte tânără, Doamna Vrăbiescu, așa cum au numit-o elevele sale toată viața, paralel cu activitatea artistică a început activitatea pedagogică; în 1929 devine profesor suplinitor la Conservatorul de Muzică din București pentru ca în 1933 să fie titularizată la catedră. Pe lângă Magda Ianculescu, elevele acestei profesoare au devenit personalități artistice de mare importanță precum Ioana Nicola Știrbei, Arax Savagian, Elisabeta Neculece Carțiș, Lucia Roic, Valeria Rădulescu, Marina Krilovici, Rodica Mitrică și multe altele; interesant este faptul că a studiat cu această profesoară și baritonul Eduard Tumagian (Tumageanian).

În anul 1952, în ultimul an de conservator, în urma unui parcurs de probe artistice și spectacole desfășurate în arcul de timp al unui an, Magda Ianculescu este angajată solistă la Opera Română din București. Rolul de debut a fost Rosina din IL BARBIERE DI SIVIGLIA de Rossini pentru care a devenit în scurt timp interpreta ideală constituind împreună cu partenerii Nicolae Herlea (Figaro) și Valentin Teodorian (Almaviva) un triunghi artistic de aur afirmat ani de zile atât în teatrele din țară cât și în multe țări europene.

MAGDA IANCULESCU (Rosina), NICOLAE HERLEA (Figaro) - Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA
 

După ce s-a făcut cunoscută publicului din toate teatrele lirice din țară, a început cariera internațională desfășurată mai ales în foarte multe țări europene atât în turnee individuale cât și împreună cu Opera Română din București bucurându-se de colaborarea cu artiști, dirijori și regizori străini.

MAGDA IANCULESCU (Rosina), VALENTIN TEODORIAN (Almaviva) - Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA
 

Așa cum a mărturisit atât în privat cât și în interviurile acordate, Rosina devenise rolul central al repertoriului său nu doar pentru succesul artistic la public ci și pentru studiul său individual de creștere și evoluție a propriei vocalități. Rolul acesta este interpretat în două variante: una pentru mezzosoprană de coloratură conform partiturii originale a compozitorului și o a doua pentru sopranele de coloratură care au fost foarte tentate de acest magnific personaj vocal și artistic. Varianta pentru soprană s-a integrat rapid în tradiție și a cunoscut o multitudine de modele și maniere între care s-au impus două de-a lungul timpului două versiuni exemplare cu cadențe și formule metroritmice specifice: versiunea Amelita Galli Curci a cărei voce, așa cum ne-o oferă discurile foate vechi, avea o rezonanță foarte diafană perfect pliabilă pe niște agilități extraordinare și versiunea Mercedes Capsir al cărui spectru vocal manifestă nuanțe de o mai mare consistență metalică; și tocmai această consistență metalică era în deplină afinitate cu specificul vocalității Magdei Ianculescu cultivată la școala germană a Doamnei Vrăbiescu; din acest motiv, în pregătirea rolului pentru debut a fost aleasă versiunea Mercedes Capsir cu cavatina din actul I interpretată în tonalitatea Fa major, cu un semiton mai sus față de tonalitatea originală Mi major în care Rossini realizase rolul pentru o mezzosoprană de coloratură. Succesul încă de la debut este extraordinar atât pentru public cât și pentru critica entuziastă și astfel tânăra soprană Magda Ianculescu se lansează într-o formidabilă parabolă artistică timp de un sfert de secol evoluând alături de toți artiștii teatrului atât din generația veterană cât și din generația sa ajungând peste ani să fie parteneră cu noile generații de artiști; să-i numesc în aceste pagini ar însemna să trec în revistă absolut toți artiștii teatrului, efectiv zeci și zeci de nume într-o listă imensă.

MAGDA IANCULESCU - Delibes LAKME (rolul titular)
 

Magda Ianculescu a interpretat un vast repertoriu de o impresionantă dievrsitate grație spiritului său analitic, tehnic și estetic, perfect format la școala Maestrei sale renumite. Doamna Vrăbiescu avea o tehnică vocală germană perfecționată la Budapesta și mai ales la Viena aplicând fundamental acel principiu funcțional al rezonanței pe care școala germană îl definește prin termenul kopfstimme; astfel se cultivă abilitatea unei rezonanțe numite de cap prin poziția deosebit de înaltă a sunetului atât în vocea vorbită cât și în cea cântată în contextul unui virtuozism vocal ideal. Metoda germană a Doamnei Vrăbiescu era ideală pentru repertoriul mozartian pe care îl lucra cu toate elevele înaintea abordării altor compozitori. Vocalitatea sopranei Magda Ianculescu s-a dezvoltat la început ca soprană lirică lejeră și de coloratură foarte adecvată terenului stilistic clasic mozartian care a reprezentat zona de pornire spre toate celelalte curente stilistice: baroc, preclasic, belcanto, romantism, verism, impresionism, realism în opera lirică, muzica vocal simfonică, muzica vocală de cameră, lied, operetă, cântec, romanță. Cu timpul, vocalitatea de soprană lirică lejeră și de coloratură acestei extraordinare artiste avea să evolueze devenind treptat o soprană lirică de linie dar și de agilitate și apoi o soprană lirico – spinto cu ample disponibilități în zona expresivităților dramatice acoperind un număr de ... treizeci și cinci de roluri ... magnific interpretate vocal, estetic, stilistic și scenic ... Păstrez în amintirile mele bogatul conținut al multor colocvii în care Magda Ianculescu îmi explica mecanismul gândirii sale în materie de tehnică și stilistică vocală și strategia formidabilă grație căreia reușise această performanță unică în generația sa de soprane. Ea avea o înclinație către studiul atent al propriei voci și ale vocilor celorlalți iar raționamentele sale erau ancorate într-o cutlură enciclopedică în cadrul căreia cultura profundă muzicală domina impunător. Avea o bibliotecă vastă în care se aflau atât metodele de canto editate ale unor mari personalități vocale și didactice din trecut cât și memoriile marilor artiști români și străini; asimilarea acestei enorme bibliografii conjugată cu acumularea intensă a propriei experiențe i-a dat prilejul de a-și constitui un anumit mod de gândire și de aplicație în canto recunoscut drept Mentalitatea Didactică Magda Ianculescu aplicată pedagogic atât la Conservatorul din București cât și în studioul său privat sub auspiciile unui artizanat rafinat și eficient bazat pe progresive tatonări care să conducă treptat la revelațile vocale începând cu propria sa voce și continuând cu numărul foarte mare de elevi și discipoli, deveniți în timp artiști precum Silvia Voinea, Cornelia Angelescu, Cleopatra Ciurka, Mariana Cioromila, Ruxandra Vlad, Eleonora Enăchescu, Elena Gaja și multe alte altele dar și ... Mircea Mihalache, primul contratenor al școlii române de canto descoperit și cultivat de marea noastră artistă ... 

MAGDA IANCULESCU - Donizetti LUCIA DI LAMMERMOOR (rolul titular)

Magda Ianculescu avea o strategie a studiului cu mare răbdare și cu maximă receptivitate în a sesiza reperele și direcțiile evolutive ale vocii. Aplica vocalize personalizate, unele chiar elaborate de ea însăși. Cultiva cu răbdare evoluția coloanei sonore ca dimensiune și simțea punctele din ambitus unde această coloană avea nevoie de acel proces de ”adunare” sau ”concentrare” aplicând un dozaj al sonorității foarte bine rezonate și cu modulații de ale vibratolui până la un fascinant non vibrato încărcat de o densitate timbrală cu inflexiuni subtile de la cele mai strălucitoare până la cele mai închise uneori virate într-o nuanță intermediară de rezonanță mixtă între cea de cap și ce de piept la nivelul cvintei perfecte centro – joase (sol1 – do1); avea un autocontrol perfect al deschiderii gurii la o anumită configurație legată de specificul sonor al frazării și conștientiza stabilitatea în poziție joasă a laringelui pentru care recomanda anumite exerciții de urmat progresiv pentru a obține cu multă răbdare rezultatele necesare în timp. Lucra cu vocile absolut tot ceea ce experimentase pe propria sa voce și stabilea o legătură foarte funcțională cu elevii și studenții; fac această precizare pentru că veneau la ea pentru audiții, evaluări, sfaturi și studiu pregătitor chiar și voci aflate la vârsta studiilor liceale. Magda Ianculescu era soprana care, pentru cei dotați cu o sensibilitate mai mare, de la o stagiunea la alta avea un spectru vocal și formule expresive diferite ceea ce conferea interpretărilorle un farmec foarte interesant. Iar publicul își dădea seama până la urmă nu doar de faptul că se schimba profilul interpretativ al rolurilor din repertoriu dar oferea debuturi în roluri în care punea în valoare noi valențe virtuozistice și expresive. Din aceste motive, am dorit să ilustrez repertoriul interpretat de Magda Ianculescu în baza unor criterii analitice progresive marcând evoluția sa artistică de la o etapă la alta parcurgând câteva stadii ale vocalității de soprană.

MAGDA IANCULESCU - Verdi RIGOLETTO (Gilda)
 

Magda Ianculescu a interpretat 35 de roluri începând cu cele de soprană lirică lejeră și de coloratură și ajungând la rolurile de soprană lirico – spinto cu accente dramatice, după cum urmează.

11 roluri de soprană lirică lejeră și de coloratură: Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA (Rosina), Ceaikovsky DAMA DE PICĂ (Prilepa), Verdi RIGOLETTO (Gilda), Delibes LAKME (Lakmé), Bizet CARMEN (Frasquita), Mozart DIE ENTFÜHRUNG AUS DEM SERAIL (Blonda) la premiera din 11 martie 1958, Gluck ORFEU (Amor) 31 ianuarie 1961 la Filarmonica George Enescu în formă de concert, Donizetti LUCIA DI LAMMERMOOR (Lucia) la premiera din 9 iunie 1961, Massenet MANON (Manon) la premiera din 11 noiembrie 1962, Cornel Trăilescu MOTANUL ÎNCĂLȚAT (Motanul) la premiera absolută din 22 martie 1964, Donizetti DON PASQUALE (Norina).

MAGDA IANCULESCU - Strauss DER ROSENKAVALIER (Sophie)

11 roluri de soprană lirică: Mozart LE NOZZE DI FIGARO (Susanna), Verdi FALSTAFF (Nannetta) la premiera din 20 iunie 1959, Strauss DER ROSENKAVALIER (Sophie la premiera din 30 iunie 1962 și Marschallin ulterior în străinătate) Debussy PELLEAS ET MELISANDE (Mélisande), Purcell DIDO AND AENEAS (Belinda) 3 februarie 1966 în formă de concert la Radiodifuziunbea Română, Paul Constantinescu O NOAPTE FURTUNOASĂ (Zița) la 23 decembrie 1966 reluare, Puccini LA BOHÈME (Mimì și Musetta), Offenbach LES CONTES D'HOFFMANN (Giulietta) 3 decembrie 1968, Cornel Trăilescu BĂLCESCU (Maria) la premiera absolută din 20 august 1974.

MAGDA IANCULESCU - Verdi AIDA (rolul titular)

2 roluri de soprană de agilitate dramatică: Mozart COSI' FAN TUTTE (Fiordiligi) la premiera din 3 noiembrie 1965 și la reluarea din 15 ianuarie 1971, Mozart DON GIOVANNI (Donna Elvira) la premiera din 17 noiembrie 1967.

MAGDA IANCULESCU - Strauss DIE FLEDERMAUS (Rosalinde)
 

8 roluri de soprană lirico spinto cu accente dramatice: Verdi AIDA (Aida), Verdi IL TROVATORE (Leonora), Verdi OTELLO (Desdemona), Ravel L'HEURE ESPAGNOLE – ORA SPANIOLĂ (Conception) la premiera din 21 aprilie 1967, Strauss DIE FLEDERMAUS – LILIACUL (Rosalinde) la premiera din 11 martie 1968, Puccini TOSCA (Floria Tosca în care a realizat o impresionantă creație având ca partener în rolul Scarpia pe marele bariton Tito Gobbi atât la București cât și în Franța), Puccini MANON LESCAUT (Manon Lescaut) la Opera din Cluj, Borodin KNIAZ IGOR (Jaroslavna) 17 decembrie 1971.

MAGDA IANCULESCU - Verdi LA TRAVIATA (rolul titular)
 

Am lăsat separat rolul Violetta Valery din LA TRAVIATA de Verdi fiind un rol de o factură mai deosebit prin faptul că poate fi abordat de toate aceste categorii de vocalitate într-un context virtuozistic și estetic caracteristic fiecăreia în parte. Magda Ianculescu a abordat acest rol încă din prima etapă a carierei sale de soprană lirică lejeră și de coloratură continuându-l în etapa de soprană lirică și soprană de agilitate dramatică pentru a-l interpreta din ce în ce mai rar atunci când a început să abordeze roluri de soprană lirico spinto cu accente dramatice. Așa cum relata în privat sau în inetrviuri, la un moment dat, simțând o anumită evoluție a propriului calibru vocal, a abandonat interpretarea rolului Rosina în varianta Mercedes Capsir abordând varianta de mezzosoprană interpretată de Maria Malibran și care i-a servit ca antrenament pentru trecerea la rolurile spinto – dramatice.

MAGDA IANCULESCU - Verdi OTELLO (Desdemona)

Deși este un rol pentru mezzosoprană, Magda Ianculescu și-a dorit până la ... visare ... să interpreteze personajul Charlotte din opera WERTHER de Jules Massenet ... dar această lucrare nu s-a aflat în repertoriul Operei din București și nici al unui alt teatru din țară. Încheiase cariera oficial în anul 1977 cu TOSCA de Puccini și continua să apară în concerte și seri de gală interpretând arii alături de alți mari artiști dim generații diferite. De câte ori ne întâlneam îmi spunea cu un surâs încântător ... Să știi că nu am renunțat la Charlotte! ... Și ... în ziua de ... luni 23 aprilie 1984 ... în cadrul unei serate festive a Operei din București intitulată MAGDA IANCULESCU și invitații săi, și-a realizat parțial acest vis întrucât în partea a doua serii, într-un decor adecvat improvizat, Magda Ianculescu împreună cu tenorul Valentin Teodorian au interpretat integral actul al doilea din această operă punând în valoare la cota maximă bogata experiență vocală și artistică acumulată. A fost în acea seară ultima apariție a marii artiste pe scena Operei Române din București după ce cu doar două săptămâni înainte, luni 9 aprilie 1984, în cadrul unei seri de gală intitulată GLORIILE OPEREI, Magda Ianculescu interpretase aria Ritorna vincitor di AIDA de Verdi.

MAGDA IANCULESCU - Debussy PELLEAS ET MELISANDE (Mélisande)
 

Pe lângă LILIACUL de Strauss a mai interpretat încă trei operete: Strauss DER ZIGEUNERBARON (Arsena) în formă de concert sala Radiodifuziunii și Kalman SILVIA, Kalman CONTESA MARITZA pe scena teatrului Muzical din Galați.

 MAGDA IANCULESCU - Puccini TOSCA (rolul titular)

Un număr impresionant de lieduri din absolut toate școlile și interpretate în respectivele limbi originale pe care le poseda la nivel academic a completat repertoriul său alături de romanțe și cântece de muzică ușoară oferite publicului în programe televizate cu o noblețe plină de charme.

MAGDA IANCULESCU
 

Magda Ianculescu a realizat numeroase înregistrări la Casa de Discuri „Electrecord”, Supraphon din Praga, la Radio şi Televiziune. În perioada 1962 – 1977 a fost profesoară la Conservatorul de Muzică din Bucureşti. Între 1953 şi 1955 a obținut prime premii la concursuri internaţionale de la Bucureşti, Praga şi Varşovia, iar în 1962 i s-a conferit titlul de Artistă Emerită. În memoria sa au fost înfiinţate două concursuri naționale de canto ce-i poartă numele: Concursul naţional pentru voci feminine de operă (1997) şi Concursul Internaţional de Canto – Maeştrii Artei Lirice la ediția anului 2009 de la Opera Naţională din Bucureşti.

Personalitatea excepțională a sopranei Magda Ianculescu manifestă o palpitație vie în sufletul meu iar în universul meu profesional, grație extrarodinarei sale parabole artistice sub semnul diversităților virtuozistice și stilistice, rămâne simbolul unei ... Lectio Magistralis în Vocalitate ...

ELENA CERNEI și arta sa în timp

ELENA CERNEI (1 martie 1924, Bairamcea, Cetatea Albă, România astăzi în Ucraina - 27 noiembrie 2000, București)  este o personalitate ca...