2018/05/08

MY FAIR LADY … la o jumătate de secol în România …

 



În urmă cu o jumătate de veac, miercuri 8 mai 1968, în istoria Operetei din România avea loc un eveniment care marca începutul unei noi perioade evolutive atât pentru artiști cât și pentru public. La Teatrul de Stat de Operetă din București, astăzi Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian, avea loc premiera capodoperei MY FAIR LADY de Frederik Loewe pe un libret de Alan Jay Lerner după piesa PYGMALION de Bernard Shaw

ION DACIAN - regizor și interpret al Profesorului Higgins

Versiunea românească a libretului fusese realizată de Nicușor Constantinescu și Vasile Timuș

 

NICUȘOR CONSTANTINESCU - autorul versiunii românești a libretului

În regia lui Ion Dacian, se reuniseră Liviu Cavassi (dirijor), Constantin Rădulescu și Florin Sămărăscu (maeștri de cor), Arh.Ștefan Norris (decoruri), Elena Agapie – Stancu (costume).

LIVIU CAVASSI - dirijorul de la premieră și timp de două decenii
 

CONSTANTIN RĂDULESCU - dirijorul corului

Pentru coregrafie și mișcare scenică fusese invitat coregraful Michel Boyle (Anglia). În distribuția premierei au evoluat în memorabile creații interpretative personalități artistice excepționale ale epocii: Ion Dacian (Henry Higgins), Cleopatra Melidoneanu (Eliza Doolittle), George Groner (Colonelul Pickering), Nae Roman (Adolf Doolittle), Constantin Drăghici (Freddy Eynsford-Hill), Tamara Buciuceanu (Mrs. Pearce), Denise Vrancea (Doamna Higgins), Mia Chirilescu (Doamna Eynsford-Hill), Dușan Bugarin (Harry), Nelu Marinescu (Jamie), Gabriel Gheorghiu (Karpatini), Dia Panaitescu (Regina), Ion Dinu (Prințul moștenitor), Petre Petrov (Cârciumarul), Eugen Savopol (Omul din Selsey), Mihail Popescu (Omul din Hoxton), Petre Teodoru (Bixtander), Ștefan Teodoriu (Un locatar irascibil), Ștefan Glodariu (Lord Boxington), Corina Bărbulescu (Doamna Hopkins). În alte roluri apăreau Mioara Adam, Cornelia Teodoru, Elena Paraschivescu, Aurel Grămescu, Paul Obogeanu, Cristian Fridlovski, Decebal Celea, Ion Slasomeanu; erau artiști ai corului, cântăreți cu voci bine cultivate și talent artistic care apăreau în rolurile secundare, apariții caracterizate de momente interesante în care portretele lor completau foarte bine dramaturgia acțiunii. Solistele balerine Elena Teodorescu, Maria Mitrache, Cristina Dan, Lanseta Pop, Inge Statnic, Anca Alexandrescu, Luiza Stedili, Stela Crișan și soliștii balerini Victor Vlase, Valeriu Tarna, Ion Sasu, Constantin Plitos, Florin Scarlat, Mircea Balea, se aflau în fruntea unui imens ansamblu de balet care împreună cu corul confereau grandoare scenelor de ansamblu. Pregătirea muzicală fusese asigurată de doi muzicieni impecabili precum Theodor Sibiceanu și Marin Voicu secondați de excelenții corepetitori Alexandru Răznovanu și Constantin Simionescu. La coorodonarea integrării ansambluli de balet colaborau asistenții de coregrafie Malu Iosif și Andreea Constantinescu. Miriam Rozsa era asistentă de costume. Pregătirea întregului mecanism de integrare scenică a soliștilor, coriștilor și balerinilor pe parcursul numeroaselor scene era asigurată de un serviciu de regizorat al cărui șef era Gheorghe Coman colaborând cu regizorii tehnici Gheorghe Pufulete, Aurel Stroe, Mircea Munteanu și Victor Marinescu, iar șeful producției era Virgiliu Ștefănescu. Programul de sală pe care îl păstrez în arhiva mea, continuă cu aproape treizeci de nume ale șefilor de compartimente de la numerosaele sectoare tehnice ale teatrului. Am dorit să omagiez aceste nume în totalitatea evocărilor programului de sală deoarece sunt oameni de valoare care, prin contribuția muncii lor pasionate, au dat viață unei perioade extrem de bogate a Teatrului de Operetă din România. I-am cunoscut personal pe toți iar cu unii am devenit bun prieten în timp. A le menționa numele în această evocare este, pentru mine, o … Datorie de Onoare … peste timp. Ion Dacian care era și directorul teatrului, se îngrijea minuțios de toate detaliile activității dorind ca fiecare colaborator să aibe bucuria de a-și vedea numele pe programele de sală.

ELENA AGAPIE-STANCU maestră de scenografie și costume

Stagiunea 1967/1968 se deschisese cu o nouă montare a operetei ANNA LUGOJANA de Filaret Barbu în regia lui Ion Cojar, sub conducerea muzicală a lui Gherase Dendrino, având ca interpreți pe Adriana Codreanu, Nicolae Țăranu, Anton Negoițescu, Vali Niculescu, Toni Buiacici, Maria Wauwrina, Ștefan Glodariu. La 10 decembrie 1967, avea loc o altă premieră de mare succes cu CONTESA MARITZA de Kalman în regia lui Nicușor Constantinescu, sub conducerea muzicală a lui Constantin Rădulescu, având ca interpreți în rolurile principale pe Ion Dacian, Valeria Rădulescu, Marica Munteanu, Bimbo Mărculescu, Lidia Popescu, Tamara Buciuceanu, Denise Vrancea, George Groner, Tiberiu Simionescu. Iar după cinci luni, premiera cu MY FAIR LADY de Loewe. Se lucra intens și simultan deoarece pregătirile pentru fiecare premieră se desfășurau pe o perioadă de 6 până la 8 și chiar 10 luni. În fiecare stagiune aveau loc câte trei sau chiar patru premiere. În repertoriul stagiunii se aflau 20 – 25 de titluri dintre care 10 – 12 foarte frecvent programate astfel că în fiecare săptămână (luni era zi de … relache) erau programate opt spectacole (duminica erau trei spectacole, la ora 10,30, la 15 și seara). O dată pe săptămână se făceau deplasări la Giurgiu, Oltenița, Ploiești, Buzău, Târgoviște, Pitești, unde se mergea cu autocare și camioane pentru decoruri, oferind publicului câte două reprezentații ale unei operete cu două garnituri de artiști. Opereta avea un public numeros care urmărea viața teatrului și venea să vadă toate distribuțiile rolurilor.

În acest context artistic al teatrului a avut loc marele eveniment al premierei cu MY FAIR LADY. Era primul musical care se reprezenta pe o scenă în România la doisprezece ani de la premiera sa absolută dela 15 martie 1956 la Mark Helinger Theatre din New York și la patru ani de la filmul realizat în 1964 de către producătorul Jack Warner în care, sub regia lui George Cukor, evoluau în rolurile principale Rex Harrison (Henry Higgins) și Audrey Hepburn (Eliza Doolittle a cărei parte cântată era asigurată de Marni Nixon).

FREDERIK LOEWE compozitor

Musical-ul este un gen de reprezentație teatrală bazat pe cânt, proză și dans care a luat naștere în America la jumătatea secolului al XIX-lea; exgeții iau ca reper pentru localizarea istorică a nașterii acestui gen data de 12 septembrie 1866 când a avut loc premiera absolută a lucrării Cocoșatul negru la New York; acesta ar fi primul gen de comedie cu muzică originală aplicată unui libret original și dans. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, genul de musical continua să evolueze dar fără o dezvoltare anume care să-i permită un salt calitativ și impunerea în cadrul categoriilor teatrale muzicale acceptate; aceste considerații pe care le-am cules bibliografic au fost formulate ulterior când musical-ul a luat amploare ca gen. Putem spune că musical-ul s-a cristalizat și a căpătat o anumită anvergură abia în perioada 1940 – 1960 considerată epoca de a aur a sa datorită unor premiere devenite evenimente artistice de mare consistență pentru afirmarea plenară a genului de musical; dintre aceste evenimente aș cita OKLAHOMA de Rodgers și Hammerstein (31 martie 1943), KISS ME KATE de Porter (1948), MY FAIR LADY de Loewe (15 martie 1956, în versiune cinematografică în 1964), WEST SIDE STORY de Bernstein (26 septembrie 1957, în versiune cinematografică în 1961). Istoria a confirmat că MY FAIR LADY a reprezentat momentul cel mai glorios al genului de musical al cărui succes a fost masiv amplificat de filmul ulterior prin care a fost răspândit în toată lumea stimulând dorința realizatorilor de a fi reprezentat și în teatrele de operetă care își începeau o nouă epocă prin integrarea repertorială a genului de musical.

Compozitorul FREDERIK LOEWE și libretistul ALAN JAY LERNER

Compozitorul Frederik Loewe (Berlin, 10 iunie 1901 – Palms Springs, 14 februarie 1988) s-a născut la Berlin, petrecând însă copilăria la Viena, unde părinții săi erau artiști deoperetă; tatăl său făcuse parte din distribuțiile a două premiere absolute de operetă: VĂDUVA VESELĂ de Lehar (30 decembrie 1905) și SOLDATUL DE CIOCOLATĂ de Oscar Straus pe un libret din piesa omonimă de … George Bernard Shaw … dramaturgul a cărei alte piese, PYGMALION, avea să devină peste o jumătate de secol, capodopera … MY FAIR LADY … a viitorului compozitor Frederik Loewe. Crescut și educat în mediul artistic al operetei, copilul Frederik a început să dovedească serioase aptitudini muzicale iar primele studii de pian i-au stimulat înclinații către compoziție. După copilăria petrecută la Viena, familia s-a mutat la Berlin unde Loewe este elevul lui Ferruccio Busoni, pianist, compozitor și profesor italian naturalizat în Germania și care a activat mulți ani ca profesor la Berlin. Primele afirmări artistice, îl lansează pe Loewe ca pianist apărând chiar de la vârsta de 13 ani ca solist al Orchestrei Simfonice din Berlin; începe să fie atras din ce în ce mai mult de compoziție iar la 15 ani obține un anumit renume și în acest sens publicând cântece, romanțe, valsuri. După diverse peregrinări ale familiei, va reveni la Berlin ca să studieze compoziția la Hochschule für Musik cu renumitul compozitor și profesor Emil Nikolaus von Reznicek. În anul 1924, Frederik Loewe pleacă în America din dorința unei afirmări pentru care avea să sufere înfrângeri și eșecuri vreme de peste … trei decenii … Compune o serie de musical-uri care însă nu au succes nici de public și nici de presă. Ajunsese la un pas de o foarte puternică depresiune. Se împrietenise cu Alan Jay Lerner (New York, 31 august 1918 – New York, 14 iunie 1986) textier și scenarist american, distins în cariera sa de trei ori cu Premiul Oscar, de trei ori cu Premiul Tony Award și de două ori cu premiul Golden Globe). Cei doi prieteni erau foarte îngrijorați de faptul că așteptau … marele succes … cam de prea mult timp. Într-o noapte târzie, Lerner telefonează lui Loewe care, trezit brusc din somn, nu se arată prea interesat de faptul că prietenul lui fusese în seara aceea la o piesă de teatru și chiar îl cam repede. Dar Lerner îl întrerupe, îi spune să se îmbrace, să facă o cafea, pentru că în câteva minute va sosi la el acasă și închide telefonul. După câteva minute, Lerner sună la ușa lui Loewe care deschide și avea deja cafeaua gata fiind curios ce va auzi de la bunul lui prieten. 

GEORGE BERNARD SHAW

Acesta îi spune că a fost la teatru și că văzuse PYGMALION de George Bernard Shaw (Dublin, 26 iulie 1856 – Ayot St Lawrence, 2 noiembrie 1950). Lerner scoate niște foi unde, în timpul spectacolului, notase idei pentru elaborarea unui libret destinat unui musical pe care să-l compună prietenul său. Loewe rămâne pe gânduri, ia cafeaua, se așează la pian și, pe măsură ce prietenul lui își desfășoară expunerea, el, pornind de la starea emotivă a unor acorduri, ajunge să … ”deseneze” … melodic portretele personajelor și relațiile dintre ele. Lerner îi spune că dorește fidelitate față de piesa lui Shaw și că muzica va completa figurile personajelor și relațiile dintre ele, inevitabil esențializate în desfășurarea unui spectacol cu proză, cânt, dans, lirism, comedie și … lovituri de teatru; cei doi însă au convenit să păstreze echilibrul unității dramaturgice și profilul caracterial și relațional al personajelor așa cum dorise George Bernard Shaw în această piesă a cărei premieră absolută avusese loc în anul 1912 și, după care, s-a realizat o transpunere cinematografică în anul 1938 de către producătorul Gabriel Pascal pe un scenariu elaborat de însuși autorul piesei și cu o muzică scrisă de compozitorul Arthur Honegger

ARTHUR HONEGGER

Lerner îl convinsese pe Loewe să păstreze echilibrul unitar al dramaturgiei lui Shaw care era un continuator al lui Henrik Ibsen (1828 – 1896). Autor dramatic foarte prolific, George Bernard Shaw avea să primească în 1925 Premiul Nobel pentru Literatură cu următoarea motivație: pentru lucrările sale pline de idealism și umanitate a căror satiră stimulantă este adesea impregnată cu o poeticitate de o deosebită frumusețe. Lerner cu libretul și Loewe cu muzica au mers exact pe aceste repere ale teatrului lui Shaw plenar manifestate în respectiva piesă: idealism, umanitate, satiră, poeticitate și … frumusețe! În trei săptămâni partitura a fost terminată! Loewe a compus o muzică de un farmec aparte, pornind de la o bază a operetei clasice în a cărei atmosferă crescuse la Viena, și pe care edificase cu o genială fantezie creatoare un modernism melodic și armonic în deplină concordanță cu teatralitatea genului de musical. Era pentru prima dată când un musical nu avea la bază un libret original, inventat pentru muzică, ci pornea de la un text consacrat așa cum era piesa lui Shaw. Un an mai târziu de la acest mare succes care avea să fie musical-ul lui Loewe și Lerner, marele compozitor și dirijor Leonard Bernstein avea să compună capodopera sa WEST SIDE STORY care era o inspirație modernizată a lui ROMEO ȘI JULIETA de Shakespeare.

Premiera absolută de la 15 martie 1956, pe scenă la Mark Helinger Theatre (un fost complex de teatru și cinema din Broadway) din New York a avut un succes răsunător făcând din MY FAIR LADY primul mare musical din istorie; compozitorul său intra în galeria marilor autori ai genului precum Cole Porter, George Gershwin, Irving Berlin, Jrome Kern, Richard Rodgers, Lorenz Hart, Oscar Hammerstein.

Ion Dacian (Sascîz, 11 octombrie 1911 – București, 8 decembrie 1981) era o personalitate extraordinară așa cum l-am aprofundat și comemorat în studiul istoric, muzicologic și artistic pe care i l-am dedicat în paginile acestei reviste.

https://poenmuzicologie.blogspot.com/2014/11/ion-dacian-cavaler-al-timpului-dominand.html

ION DACIAN (Higgins)

Format la Facultatea de Drept din Cluj (1929 – 1933) obţinând şi un Doctorat în Drept (1935) cu tema „Valoarea socială a presei” dar şi la Conservatorul de Muzică tot din Cluj (1930 – 1934), Ion Dacian consacrase Binomul Drept – Muzică în slujba Artei Lirice atât în Operă dar mai ales în Operetă. Vorbea şi cânta în zece limbi. Avea o cultură complexă şi profundă în foarte multe domenii de artă, literatură, filosofie şi chiar știință. Violonist, pianist, poet chiar (autor de texte, librete și traducător de librete străine), artist liric care proclamase cu rafinament o foarte singulară voce de … baritenor … în care se regăseau acutele energice tenorale dar și profunzimea gravă baritonală admirabil impostată în declamația teatrală atât pe scenă cât și în viață. Gândirea sa perfect organizată îl proiectase de foarte tânăr în regie realizând montări extraordinare; și aceiași gândire desăvârșită făcuse din el un mare manager fiind director al Teatrului de Operetă din București din anul 1963 până în anul 1971. Exact la jumătatea arcului de timp a directoratului său, avea să-și lege numele de o realizare epocală în istoria operetei române prin premiera musical-ului MY FAIR LADY.

ION DACIAN (Higgins)

Maestrul care voiaja și avea posibilitatea să se informeze despre mersul operetei și al musical-ului în lume, aflase despre succesul de la New York din 1956; pentru România însă era prea devreme pentru un astfel de eveniment care nu ar fi fost acceptat într-o societate puternic impregnată de stalinismul sovietic persistent chiar și după moartea lui Stalin. Piesa lui George Bernard Shaw se jucase în România în perioada interbelică dar și după 1947. Pentru acest musical, Ion Dacian avea să mai aștepte ceva timp pentru ca în timpul anului 1966 să înceapă niște demersuri către autoritățile culturale ale vremii. De-a lungul anilor, pe măsură ce Maestrul mi-a oferit o generoasă prietenie ce se consolida cu fiecare an din ce în ce mai mult, am avut acces la confidențele sale legate de strategia prin care reușise să convingă autoritățile comuniste să aprobe și să acorde fondurile necesare pentru montarea acestui musical invitând de la Londra pe coregraful Michel Boyle pentru coregrafie și mișcare scenică dar și pentru superviziunea calibrării atmosferei autentic londoneze din desfășurare. Practic Maestrul, în întâlnirile sale cu autoritățile, a pledat în favoarea faptului că Bernard Shaw fusese un simpatizant ideologic de stânga și chiar făcuse un voiaj în anii 1935 – 1936 în URSS unde îl cunoscuse pe Stalin. În acest fel, în pledoaria Maestrului, accentul a căzut pe relativitatea originii sociale și pe faptul că o … florăreasă … foarte bine instruită poate trece drept o … Lady … chiar și în fața Reginei Angliei! … Când îmi povestea aceste lucruri, Maestrul avea un zâmbet care aureola umorul fin, încărcat de subtilitatea rafinamentului cu care știa să jongleze ideatic și … ideologic … în orice compartiment de artă și cultură în societate. De mic copil am fost fascinat de personalitatea lui și pot spune că am crescut contemplându-l și aprofundându-l din ce în ce mai mult, fiindu-i aproape din ce în ce mai mult, la telefon, personal, frecvent și ...chiar și cu două ore înaintea marii sale plecării de pe această lume … Ion Dacian era un Maestru al pledoariei artistic declamate cu accentuarea expresivă a sublinierilor importante într-un discurs. Nuanțase și faptul că pe programele de sală va figura mențiunea că acest musical este după lui Bernard Shaw și după filmul lui Gabriel Pascal din anul 1938 supervizionat în scenariu și desfășurări de autorul piesei. Realizarea acestei mari producții a mai fost favorizată și de faptul că în anul 1965 începuse o anumită destindere dar care, din păcate, avea să dureze doar cinci ani; însă în acești cinci ani, Ion Dacian a desfășurat din plin niște programe extraordinare cu premiere importante și turnee artistice în Europa pe durate de câte trei luni fiecare. Deci, într-o bună zi, la teatru, a anunțat colectivul că va începe pregătirea pentru acest eveniment. Maestrul studiase partitura îndelung așa cum obișnuia să facă de fiecare dată pentru o nouă premieră. Unul din principiile sale aplicate mai ales atunci când era și regizorul producției era acela de a se gândi întimpul studiului partiturii cui sunt potrivite respectivele roluri. Pentru această capodoperă rolurile erau … douăzeci … dintre care de o anumită anvergură … zece … iar în cadrul acestora, cuplul dominant era Profesorul Henry Higgins alias Pygmalion și … creatura sa Eliza Doolittle alias Galathea ... 

CLEOPATRA MELIDONEANU (Eliza Doolittle)

Maestrul aprofundase în detaliu toate momentele muzicale și teatrale ale personajului său (Higgins), ale celorlalte personaje, dar mai ales al … Elizei … virtualizând în universul mentalității sale creatoare o figură artistică precisă în persoana sopranei … Cleopatra Melidoneanu … personalitate artistică de mare valoare și prestigiu care se impusese în primele sale șase stagiuni de la debutul absolut în rolul Wanda de la premiera operetei ROSE MARIE de Friml la 2 martie 1962. Am dedicat acestei mari artiste un amplu studiu biografic, muzicologic, estetic și afectiv în paginile revistei.

https://poenmuzicologie.blogspot.com/2016/10/cleopatra-melidoneanu-vise-ale-lumii.html

Nimic nu este întâmplător! Debutul în operetă al sopranei Cleopatra Melidoneanu a fost într-o operetă prezentată la 2 septembrie 1924, pe Broadway, cu mare succes. ROSE MARIE avea să fie acea operetă care să marcheze o tranziție de la opereta clasică la musical și, datorită filmului realizat în 1936, devenise și un prilej de meditație și inspirație pentru compozitorii noului gen de spectacol. Iar după șase ani de splendide experiențe artistice și magnifice succese la public, Cleopatra Melidoneanu avea să dea viață unui personaj extrem de iubit de public precum Eliza Doolittle alături de un magnific Pygmalion întruchipat de Ion Dacian. Maestrul era deja un afirmat … Pygmalion … grație regiilor sale anterioare prin care a șlefuit talentul și personalitatea artiștilor teatrului, personalități care, deveneau, treptat, vedete apreciate de public. Pe lângă spectacolele în care cântau împreună, Cleopatra Melidoneanu colabora cu regizorul Ion Dacian pentru a patra oară după PAGANINI de Lehar (1962), PRINȚESA CIRCULUI de Kalman (1964) și SÂNGE VIENEZ de Strauss (1967). 

Rolul Eliza punea niște probleme de mare complexitate teatrală desfășurându-se de la comedie până la dramatism și trecând printr-o multitudine de stări psihologice care marcau transformarea personajului său rapid de la ...florăreasa rebelă … la acea … Lady fermecătoare … care încântase întreaga asistență de la palat inclusiv pe Regină și prințul moștenitor; partitura era de asemenea foarte diferită de cea a personajelor abordate până atunci. Am analizat în studiul publicat faptul că primadonna Cleopatra Melidoneanu avea o superbă voce de soprană Falcon ceea ce o avantaja mult în țesătura vocală a acestui rol unde trebuia să concilieze cântul cu proza într-o dinamică mult mai alertă de cât în opereta clasică.

Ion Dacian a fost un Pygmalion vizionar încă de la studiul partiturii. De ce spun asta? Pentru rolul Eliza Doolittle, s-au ivit unele divergențe: coregraful Michel Boyle întrevedea două artiste din teatru iar Ion Dacian era foarte sceptic; mulți din teatru se mirau chiar întrucât manifestau o înclinație asupra opiniilor britanicului considerat un mai profund cunoscător al atmosferei și tipologiei umane londoneze. Maestrul Ion Dacian s-a dovedit a fi, la propriu și la figurat, un genial … Pygmalion … și, prin autoritatea sa întărită de expunerea rațională și argumentată a unor criterii artistice imbatabile ilustrate cu legendarul surâs al calmului său suveran, a rostit sentința opțiunii sale pentru rol: Cleopatra Melidoneanu

ION DACIAN (Higgins) și CLEOPATRA MELIDONEANU (Eliza)

Mulți au fost mirați deoarece rolul solicită multă mișcare și comedie iar acestea erau aspecte considerate a fi caracteristice unei subrete în timp ce Melidoneanu era o primadonna de profund lirism și cu un farmec perfect corespunzător ipostazelor poetice de intensă emotivitate. Cu toate acestea, lumea știa că geniul lui Dacian trebuie să vadă adevărul și cu toții au început să mediteze și să observe desfășurările pentru a descoperi fațetele acestui … adevăr … pe care, inițial, l-a sesizat doar Maestrul … Primul care s-a convins a fost marele actor Nae Roman care intepreta rolul lui Adolph Doolittle, tatăl Elizei și … luându-și rolul de tată în serios … o încuraja pe Mimi – Eliza din tot sufletul. Pe parcursul repetițiilor, treptat, toți artiștii teatrului și întreg ansamblul coral și coregrafic, și însăși Cleopatra Melidoneanu, și-au dat seama că alegerea Maestrului Dacian a fost extraordinară. Nae Roman avea un extraordinar simț al rolurilor și al actorilor și de aceea era în perfectă sintonie cu Ion Dacian în toate producțiile în care au colaborat. Publicul, criticii și artiștii au confirmat că Nae Roman a realizat personajul Adolf Doolittle mai spectacular și mai convingător de cât Stanley Holloway din celelebrul film al lui George Cukor.

NAE ROMAN (Adolf Doolittle) între PETRE PETROV (Cârciumarul) și NELU MARINESCU (Jamie)

Premiera a reprezentat un succes triumfal. Ion Dacian a realizat o creație magistrală în rolul lui Higgins iar Cleopatra Melidoneanu, în cea de a șaptea stagiune a carierei sale, cu experiența celor nouă roluri interpretate intens și cu succes până atunci, a realizat o capodoperă artistică, vocală, teatrală, nuanțând cu umor scenele de comedie, subliniind cu poezia lirismului său momentele intens dramatice, alternând cantabilitatea cu o teatralitate splendidă și creând un personaj al cărui farmec a consacrat-o definitiv la cotele maxime ale potențialului său artistic. Cleopatra Melidoneanu, la acel moment al carierei, se lansa ca o vedetă carismatică a genului de operetă dar și de musical iar publicul o răsplătea cu dragoste și admirație.

CLEOPATRA MELIDONEANU (Eliza) și ION DACIAN (Higgins)
 

Ion Dacian a elaborat interpretarea până la cele mai minuțioase detalii începând cu inflexiunile sonore și timbrale ale glasului său legendar și până la mișcarea scenică detaliată la nivel de precizie a privirilor și clipire a ochilor. 

Eram fascinat de personalitatea acestui profesor de fonetică în stare să distingă originea oamenilor după vocea lor și capabil să educe o florăreasă până la a o face să se comporte ca o autentică Lady și să rămână la acea condiție dobândită. 

 
CLEOPATRA MELIDONEANU (Eliza) și ION DACIAN (Higgins) într-o scenă de ansamblu

Personalitatea lui Ion Dacian în acest rol a avut un impact foarte puternic asupra mea care, manifestam de mic copil o înclinație către vocile oamenilor și o totală lipsă de memorie vizuală, stare care mă predispunea în drumul meu către cercetarea vocală și pentru care Maestrul Ion Dacian m-a încurajat enorm și îmi oferea cu genrozitate întreaga sa experiență atunci când îi puneam întrebări; se instaurase un dialog care a început încă de pe vremea când eram elev (la 8 mai 1968 terminam clasa a cincea) și care … continuă și astăzi … grație retrărilor prilejuite de … memoria mea afectivă dar și … efectivă …

Balerina LANSETTA CAVASSI și NAE ROMAN (Adolf Doolittle) într-o scenă de ansamblu

Am asistat la unele repetiții și am fost în sală la zeci și zeci de reprezentații urmărind cu totală concentrare cuplul Ion DacianCleopatra Melidoneanu dar și pe ceilalți artiști care realizau niște personaje extraordinare. Însă fascinația mea era stimulată de relația dintre Maestru și Eliza și de momentele care marcau evolutiv atât transformarea fetei cât și încărcătura afectivă a relației Profesor – Discipolă. La 5 mai 1968 a avut loc o avanpremieră cu public reprezentat de artiștii și echipele tehnice ale teatrului cu familiile lor și prietenii, iar miercuri 8 mai 1968, odată cu premiera pentru public și critică, demara această capodoperă teatrală și muzicală care avea să țină afișul timp de … trei decenii și jumătate … 

 NICOLAE IONESCU-DODO (Higgins)

NICOLAE IONESCU-DODO (Higgins), TIBERIU SIMIONESCU (Pieckring), CLEOPATRA MELIDONEANU (Eliza)

De-a lungul timpului, în rolul Profesorului Henry Higgins s-au afirmat Nicolae Ionescu-Dodo, Elizeu Simulescu, Emil Pinghiriac iar în rolul Eliza admirabila subretă Constanța Câmpeanu care oferea alte unghiuri teatrale și vocale pentru personaj. 

CONSTANȚA CÂMPEANU (Eliza)

CONSTANȚA CÂMPEANU (Eliza), MIA CHIRILESCU (Mrs. Pearce) și trei artiste din ansamblu

În rolul Freddy s-au mai afirmat Eugen Fânățeanu, Eugen Savopol, Alexandru Ioniță, Dumitru Trandafir; rolul Colonelului Pickering, după retragerea lui George Groner, a fost abordat de Tiberiu Simionescu care preluase și funcția de regizor al spectacolului după retragerea Maestrului Ion Dacian. În rolul Mrs. Pearce realizat la premieră de Tamara Buciuceanu, s-au mai afirmat cu mare succes Lya Turowski și Mia Chirilescu. Doamna Higgins, mama profesorului, era un rol de mare prestanță admirabil realizat de Denise Vrancea care, după trei stagiuni se pensionase pe motive medicale; rolul rămăsese descoperit fapt care punea în pericol continuitatea programării acestei capodopere. La începutul stagiunii 1971/1972, era imposibil de oferit cuiva acest rol; primadonnele teatrului aflate la vârste diferite, unele mai tinere, altele … mai puțin ... mai ales acestea din urmă nu vroiau să abordeze un rol de proză unde nu aveau de cântat deși aveau de … jucat … și încă frumos și chiar spectacular. Dar cum să abordeze ele un rol în care trebuiau să fie … mama lui HigginsIon Dacian? Salvarea a avenit prin entuziasmul și umorul sopranei Adriana Codreanu care, la cei 36 de ani ai săi, a spus: Voi lua eu acest rol! Și toată lumea s-a mirat inclusiv Maestrul. Dar deja în timpul foarte scurt al repetițiilor, s-au convins că Adriana intuise foarte bine și avea un succes enorm fiind aplaudată chiar de la intrarea în scenă într-o rochie elegantă, cu pălărie somptuoasă și cu o actorie majestuoasă plină de umor perfect calibrat pe calapodul englezesc … 

EUGEN SAVOPOL (Freddy)

EUGEN SAVOPOL (Higgins, rol abordat ulterior) cu MIOARA MANEA (Eliza)

Ultima reprezentație în care au apărut împreună Ion Dacian și Cleopatra Melidoneanu în acest spectacol a fost … duminică 6 ianuarie 1974 … Artista intra într-un concediu prenatal urmând ca în aprilie să dea naștere fiului său Coradin … iar Maestrul, după încă patru reprezentații alături de Constanța Câmpeanu, avea să se retragă din carieră intempestiv după opt luni din motive de sănătate … Deci acest cuplu mitic care împărțiseră un triumfal succes timp de aproape șase ani cu acest spectacol, aveau să nu se mai întâlnească nici-odată pe scenă … La spectacolele care au urmat, în scenele unde se foloseau înregistrări pe care Higgins (intepretat de ceilalți artiști) le reasculta nostalgic în scena finală, vocea rămăsese cea a Maestrului fapt care îmi producea o emoție foarte puternică.

ION DACIAN (Higgins) și CLEOPATRA MELIDONEANU (Eliza)

Am continuat să mai merg la spectacolele cu această piesă ca să o revăd din când în când pe … Mimi … adorabila Cleopatra Melidoneanu, să o îmbrățișez și să ne amintim de spectacolele realizate cu Maestrul. După plecarea mea din România, acest spectacol a continuat să rămână în repertoriu și să fie jucat mereu cu săli pline; programele următoarelor stagiuni mă informau … de la distanță … că în rolul Higgins se afirmaseră la o frumoasă maturitate artistică Eugen Savopol și George Pănescu dar și actorul Silviu Stănculescu iar în rolul Eliza sopranele Rodica Truică și Mioara Manea Arvunescu alături de noile generații de artiști ai teatrului. Dirijorului Liviu Cavassi de la premieră, i-au urmat Mircea Ionescu, Mircea Luculescu și Lucian Vlădescu. Aveam să aflu de la prieteni că, în anul 1988, după două decenii de continuu succes în această piesă, marea artistă Cleopatra Melidoneanu, dorea să încheie cariera cu două spectacole emblematice pentru profilul său artistic: VĂDUVA VESELĂ de Lehar și … MY FAIR LADY de Loewe … 

ION DACIAN

Astfel MY FAIR LADY a devenit una dintre marile producții ale teatrului, prilej de afirmare și satisfacție pentru foarte mulți artiști vreme de … treizeci și cinci de ani … începând cu premiera de la … 8 mai 1968 … și până la ultima reprezentație … vineri 28 martie 2003Trei decenii și jumătate de istorie a teatrului românesc de operetă și musical marcate de această capodoperă muzicală și teatrală. Iar numele lui Ion Dacian pe afiș ca regizor a continuat să se mențină încă … șapte ani ...după încheierea carierei sale … și alți … douăzeci și doi de ani … după plecarea sa de pe această lume … Ion Dacian îmi explica faptul că o capodoperă genială precum piesa lui Bernard Shaw și musical-ul lui Frederik Loewe depășesc toate barierele istorice și politice deoarece în ele este omagiat harul voinței omenești în idealul devenirii care se desăvârșește atunci când efortul muncii atinge măsura completă a potențialului de care se dispune. În aceste zile am retrăit atmosfera de acum o jumătate de secol când capodopera MY FAIR LADY începea glorioasa ei parabolă existențială în panorama vieții artistice de-alungul a trei decenii și jumătate legându-și în etern numele de cuplul carismatic dominant al său reprezentat de Ion Dacian și Cleopatra Melidoneanu.

REVISTA MUZICALĂ RADIO, 08.05.2018



2018/02/28

ELENA CERNEI … Enigmă a Vocii Umane … 1.


Întâi de martie … la început de primăvară … ca și la final de toamnă în târziul lui noiembrie … sunt nodurile sufletești ale cadenței mele anuale de aproape două decenii … în care spiritul meu retrăiește memorabile pagini de viață … întru … Eterna Memorie … de … Veșnică Pomenire … al unui Ritual în care … Înțelepciunea invocată transformă … Durerea în Bucurie … fascinant paradox, premiu trainic al Credinței și Voinței

ELENA CERNEI s-a născut la … Întâi de Martie … început de primăvară … iar această energie astrală a nașterii sale a marcat fundamental profilul personalității sale umane și artistice. Am adunat de-a lungul anilor câteva îndelungi și profunde meditații Arta sa în TimpPrintemps qui commenceCad frunze galbene în grădinăEternamente CarmenStarea de Grație a Verbului VocalÎnvingătoare peste VremuriCântul Luminii în Armonie cu Lumina Primăverii … prin care am evocat unele aspecte ale acestei singulare artiste care și astăzi, la aproape două decenii de la plecarea în Univers și la peste patru decenii de la încheierea oficială a carierei artistice începute în urmă cu aproape șapte decenii, continuă să stimuleze interesul plin de admirație și bucurie mai ales al noilor generații care o cunosc doar din înregistrările audio și video difuzate în rețeaua web. Iar cei ce au cunoscut-o și au admirat-o pe scenă, care mai mulți ani, care mai puțini, în funcție de vârste, continuă să îi cultive amintirea cu entuziastă admirație față de interpretările sale artistice.

În tematica meditațiilor acumulate de-a lungul anilor m-am referit constant la Voce care, de foarte multe ori, a fost reper de început și de concluzie al evocărilor mele. Am ilustrat bravura tehnică și harul estetic prin care se definea personalitatea stilistică vocală a mezzosopranei Elena Cernei. Acum voi evoca Vocea ca parte integrantă a acestei minunate ființe și raportul instaurat de-a lungul anilor cu ea mergând până la acel … Verb Vocal … în care se concentra esența emotivă și spirituală a personalității sale. Iar acest parcurs evocator îmi este dictat de un impuls afectiv stimulat de nenumăratele întrebări ce mi s-au adresat mai ales din partea celor foarte tineri, cultori și studioși de canto, care personal sau prin mesaje adresate în scris de pe toate meridianele lumii grație a fenomenului cultural de masă care a devenit You Tube. Îmi face o enormă plăcere să simt și să constat interesul atâtor oameni, mai ales tineri, care se simt atrași de această neobișnuită Voce și vor să afle cum s-a integrat ea în Destinul marii artiste Elena Cernei. Iar în cele ce urmează voi continua aspectele abordate atunci în meditațiile referitoare la … Starea de Grație a Verbului Vocal … și … Cântul Luminii în Armonie cu Lumina Primăverii … Omagiul meu meditativ de astăzi privește la … Enigma Vocii și Starea de Grație … 

 

Vocea este cel mai frumos dar făcut omului de către natură spunea Robert Schumann care, grație harului său componistic, a dăruit vocii umane minunate pagini în care Verbul Vocal a exprimat întreaga gamă a stărilor sale sufletești în mod deosebit în Lied. Frauenliebe und Leben este un ciclu din creația lui Schumann pe care Elena Cernei l-a interpretat cu o anumită periodicitate a acelor reveniri determinate de unduirile existențiale ale carierei sale. Îmi povestea că la fiecare nouă abordare simțea un nou extaz în care tehnica slujea expresia iar virtuozismul susținea emoția … atingând stări diferite ale coordonatelor aceluiași mesaj

Nu îmi era greu să înțeleg aceste mărturisiri ale sale în ceasurile noastre de taină deoarece simțeam și eu fascinanta diversitate a emoțiilor și a trăilor ori de câte ori o reascultam în intepretările sale la teatru, în sala de concert sau acasă acompaniind-o la pian … Și poate acele momente în care eram doar noi doi îmi prilejuiau o mai profundă incursiune în magnificul univers vocal al său … Iar liedul, romanța și … cântul liturgic … îmi deschideau noi porți de acces în fascinantul mecanism psiho – estetic zămislitor al unui stil interpretativ cu adevărat unic … Totdeauna căutam să activez spiritul analitic aplicat exercițiului mental meditativ și contemplativ total detașat de sentimentul dragostei mele infinite. Analiza semiotică a parametrilor vocali, cuantificarea dozajelor de la baza estetismului interpretativ sunt instrumente obiective utilizate în explorarea tuturor vocalităților cu care mă confrunt atât sub aspect profesional cât și pasional într-o perfectă unitate; spun aceasta deoarece vocea în totalitatea manifestărilor sale expresive reprezintă, în același timp pentru mine, pasiune sufletească și dăruire profesională reunite într-un echilibru stabil guvernat de discernământul obiectivității. Doar într-un final, când palpitația sufletească mă readuce la realitatea condiției mele emotive umane, conștientizam atunci ca și acum – a câta oară!!!! - că această minunăție umană și artistică este … Eterna mea Dragoste … căreia, în aceste vremuri ale vieții mele, îi dedic un ritual zilnic al audiției într-un extaz spiritual de perpetuă bucurie. Zilnic ascult glasul ei fie audio, fie video, fie … mental ... datorită memoriei mele … retrăind momentele unor evenimente artistice care nu au rămas imprimate audio sau video … Ritualul acesta cotidian îmi îmbogățește permanent potența de a înțelege și aprofunda glasul ei și al tuturor celorlalți vocaliști din prezent sau din trecut. Dar atunci când, de drag și dor … doresc … o profunzime mai mare … ascult glasul ei în lied și romanță și în … înregistrările pe care le făceam cu discreție, nevăzut, atunci când cânta în catedrale și biserici, la Roma și peste tot, și de care se bucura atunci când i le ofeeam spre audiere … În atitudinile vocale ale acelor momente de intimism liederistic ori de sacralitate profundă, Elena Cernei ilustrează un … Verb Vocal … cu totul deosebit al cărei potențial continuă să mă încarce și să mă bucure zilnic …

În acest context analitic și sufletesc, continuându-mi viața, am reușit să explorez din ce în ce mai mult continuând ceea ce mi-a transmis în cele două decenii de viață conjugală și activitate profesională susținută împreună. Astfel mi-am întregit cunoașterea fenomenului vocal … dincolo … de condiția tehnică și virtuozistică ori de calibrul estetic și stilistic. Am înțeles că, în final, după parcurgerea integrală a unei gestații informative și formative, Vocea devine o parte integrantă a personalității asemenea unei ființe care trăiește în … ființa noastră. O ființă blândă, binevoitoare, amabilă și disponibilă cu condiția să i se asigure confortul dincolo de aspectele fundamentale fizice de adecvată întreținere. Aceste adevărate stări de grație ale cunoașterii și percepției mi-au deschis un fantastic drum de explorare în acele … Enigme ale Vocii Umane … pe care Elena Cernei le publicase în limba română (1982, București) și în limba italiană (1988, Roma) … Alături de ea și apoi continuând cu ea în suflet și în minte, am înțeles minunăția fenomenului din … Vibrație ... care devine ... Voce … se cultivă în … Vocalitate … pentru a se sublima în … Verb Vocal … făcând să triumfe … Iubirea … prin care se consolidează condiția noastră în … Divina Filialitate … și integrarea în … Armonia Universală … din … Eternul Prezent Divin … unde … Spațiul … și … Timpul … fuzionează în … Perpetua Palpitație de Iubire Absolută … Fiecare dintre conceptele pe care le-am accentuat sunt etape evolutive ale creșterii noastre spirituale … în cadența lentă a aprofundărilor complete … Acest parcurs interior al ființei poartă către acea … Stare de Grație … în care se desăvârșesc toate darurile noastre nu doar pentru vocea vorbită sau cântată ci și pentru toate meseriile și profesiunile ce pot fi purtate de la stadiul artizanal la cel artistic al sublimității … Revenind la … Cântul Frumos … pot spune că … în Voce stă Secretul … în Vocalitate stă Enigma … iar în Verbul VocalMisterul … Dacă putem dezlega Secretul și aprofunda Enigma, trebuie să acceptăm că Misterul, în cursul existenței noastre terene, ne poate fi revelat doar parțial … iar acea parte a lui care rămâne necunoscută trebuie să o acceptăm și să îi fim încrezători pe drumul nostru zi de zi în care descoperim mersul propriului destin … Iar în materie de voce cântată, oricât de pregătit ar fi un artist și de în formă într-o anumită zi, adevărata stare a vocii sale o va descoperi doar pe scenă … Așteptarea reveleării acestui … Mister Cotidian Vocal … este una dintre cele mai plăcute emoții pentru cine și-a făcut pe deplin datoria față de propria voce și așteaptă să constate cum se va manifesta ea … Sunt niște teme de o amplă vastitate analitică și meditativă asupra cărora voi reveni periodic și, din acest motiv, am intitulat această meditație de astăzi … ELENA CERNEI … Engimă a Vocii Umane … I. Iubirea și Pătrunderea plină de admirație și respect m-a făcut să cunosc în totalitate această personalitate pe care publicul și colegii o defineau enigmatică și plină de mister … ca, în final să am Suprema Revelație … ELENA CERNEI … Engimă a Vocii Umane … O Enigmă de Viață și Artă revelată oamenior prin … Ofranda Bucuriei Cântului …

De multe ori îmi dădea de exemplu anumite nume rugându-mă să meditez asupra unor aspecte inechivocabile: erau artiști (de multe naționalități) inteligenți, culți, pregătiți, chiar rafinați, rezistenți, și care, totuși, nu făcuseră mari cariere deși aveau toate premizele; pe fețele lor era o tristețe asumând uneori inflexiuni deprimante dacă nu chiar tragice ori crâmpeie de nepăsare refugiindu-se în ironia sfidătoare față de propriul destin. În același timp, mă stimula să aprofundez personalitatea, caracterul, acelor mari artiști considerați vedete și pe deplin realizați în viața și cariera lor și care … paradoxal! ... aveau temeri, vulnerabilități și conștientizau perpetua luptă cu perfecționismul într-o continuă … hărnicie … a sincerității și bunei credințe … premiată mereu printr-o reușită spectacular afirmată mult mai sus de cât nivelul încrederii în propria stare a momentului … Un adevărat miracol al triumfului celui bun la suflet și conștient! Chiar și ea avea întrebările sale interioare asupra actuliartistic pe care îl pregătea iar răspunsul definitiv venea … doar pe scenă … în fața publicului ... Aș dori să nuanțez cu și mai mare claritate: pregătirea, antrenamentul zilnic, studiul muzical, estetic, stilistic, sunt aspecte care trebuiesc cultivate zilnic în viața unui artist conștiincios; fără aceste valențe foarte bine completate, personalitatea artistică se resimte. Totuși, o deplină reușită la un nivel foarte înalt care să ofere satisfacțiile unui fenomen social consistent declanșat de propria valoare, mai poate depinde de un … ceva … anume … care, pornește de la nivelul de bază al pregătirii, trece prin edificarea experienței … dar … vizează o anumită … suprastructură … a personalității … a cărei manifestare și influență decisivă în reușita dorită, este considerată, popular, … noroc … Este norocul un reper foarte abordat la nivelul trăirilor sufletului uman și nu doar în reușita artistică ci în toate formele de reușite ale vieții … Cu cât succesul și reușita sunt mai spectaculare, cu atât se consideră la un nvel foarte înalt … norocul … Dar ce este cu adevărat … Norocul … ? … Nu i-a trecut prin cap Sfinxului să-l întrebe pe Oedipe! …

Îmi amintesc cum, în urmă cu foarte mulți ani, eram împreună la un prânz foarte select unde se aflau oameni de cultură afirmați în diverse profesiuni inclusiv artistice și cunoscători de muzică și de profiluri vocale pe care le analizau și cântăreau cu mare pasiune. La un moment dat, pe la jumătatea prânzului, s-a făcut o pauză pentru o cafea și a început o discuție din ce în ce mai amplificată în jurul unei personalități artistice afirmate, devenită chiar o vedetă însă considerată de toți cei prezenți sub nivelul lansării și propulsării manageriale de care se bucura. Toți vorbeau și se întreceau în critici și contestații despre o personalitate artistică ale cărei discuri erau în circulație și ale cărei apariții erau mediatizate și chiar apreciate de un anumit public destul de numeros. Elena Cernei sorbea din cafea, urmărea intervențiile, avea un surâs calm, amabil și, cu un anumit unghi expresiv al privirii mi-a sugerat să nu intervin în discuții. Așteptam să văd cum va evolua dezbaterea fiindcă era inevitabil ca prietenii noștri să o abordeze pe Elena în această discuție ceea ce s-a și întâmplat: Tu Elena non dici niente? întreabă gazda în deplină sintonie cu privirile celorlalți. No! foarte categoric a venit răspunsul. După care, rând pe rând, au început să o întrebe stârniți de curiozitate iar scena se derula cam așa: Îți place cum arată? Nu! Te încântă cum cântă? Nu! Te bucură cum se prezintă ca ținută și interpretare? Nu! … Și atunci ce îți place la ea? … Iar Cernei spune: voi toți nu găsiți nimic frumos la ea și, într-o anumită măsură, vă pot da dreptate însă … ceea ce îmi place mie este … norocul ei … care este foarte frumos și asta prin Voința lui Dumnezeu! … S-a făcut o liniște și fiecare a căzut pe gânduri … După care Elena a continuat: ceea ce eu numesc … NOROC ... este de fapt acea bucurie interioară a plăcerii de a cânta și entuziasmul unei munci pregătitoare pline de sârguință aplicată unor daruri mai limitate dar de care ea se bucură și pe care ea le șlefuiește și le oferă cu entuziasmul unei adevărate … STĂRI DE GRAȚIE … ce declanșează forța de convingere a mesajului ei … Iar Dumnezeu o iubește pentru că i-a dat puțin iar ea, din acel puțin, a realizat mai mult, asemenea talanților din Biblie … Este mare lucru ca, în momentul datoriei împlinite, pe un teren bogat sau sărac, să te înalți cu bucurie spre a atinge acea … STARE DE GRAȚIE ... a reușitei și care este considerată de lume un … NOROC … în timp ce în realitate este cu totul alt ceva ... Prietenii noștri au înțeles dimensiunea gândirii de pe poziția căreia Elena Cernei expunea argumentele sale. Evident că merită un astfel de raționament acela care împlinește cu eficiență un anumit parcurs evolutiv în formarea ca artist lucrând complet … talanții … fie mulți fie puțini! Fără această nu se ajunge la … Starea de Grație! … 

 

Elena Cernei a muncit enorm cu propria voce dar nu a făcut din ea un instrument al ambiției de a parveni în societate sau de a se îmbogăți. A muncit la modul complet spunând de mult ori celor din jur pur și simplu că treaba trebuie făcută foarte bine! Bucuria de a exprima mesajul său a devenit în timp ceea ce se poate defini foarte nobil și frumos … ofranda artistică … Nu s-a implicat nici-odată în tranzacții și polemici pe teme economice financiare în definirea contractelor lăsând acest lucru în seama priceperii și autorității celor doi impresari cu care a colaborat în cariera sa internațională Viktor Wladarsky (pentru Europa și Asia) și Solomon Hurok (pentru America). În conștiința artistică a Elenei Cernei parametrul dominant era Bucuria Mesajului înțeles și acceptat de public cu aceiași Bucurie cu care ea îl oferea. Această Bucurie era expresia acelei Stări de Grație care înalță spiritul artistic dincolo de condiția tehnică și estetică și de starea formei de moment. Cu această plenară Bucurie se pot conduce la o fericită împlinire eforturile artistice atât cele programate cât și cele neprevăzute întâmpinate într-o evoluție scenică a unei seri. Există seri în care totul poate merge foarte ușor în timp ce în alt seri glasul și întregul organism pot răspunde mai greu iar prețul energetic al efortului necesar să fie mult mai mare. Și Cernei a avut astfel de seri cu senzații și eforturi diferite la un preț energetic mai mare sau mai mic dar frumusețea satisfacției sale personale a constat în faptul că, de fiecare dată, rezultatul artistic a fost foarte bun. Iar ea era un om care își organiza viața în așa fel în cât să mențină un echilibru între studiu, antrenament și comportament zilnic. Îmi explica riscul la care se poate supune un artist care neglijează aceste aspecte ale echilibrului atunci când trebuie să înfrunte o seară mai dificilă sub aspect fizic energetic: căderea este doar la un pas!

 ELENA CERNEI și STEPHAN POEN

Bucuria de a oferi Mesajul de Artă și de Viață o însoțea permanent, atât în desfășurarea programului zilei cât și în evoluția de pe scenă. De aceea, pentru ea nu au existat suprize neplăcute! Nu însemna că nu avea suferințe! Această Bucurie care coexista uneori cu suferința, o ținea la adăpost de ambiții, de concurențe, de rivalități, de dispute, de orice altceva i-ar fi putut îngreuna Starea Sufletească și implicit Starea de Grație în care se simțea atât de bine când conștientiza faptul că era suverană pe propria personalitate artistică fără să cunoască teama, tracul, îndoiala, neplăcerea. S-a lansat în carieră din primi ani de Conservator, devenind mai întâi solistă a Filarmonicii și după un an și a Operei Române din București, instituții în care a activat simultan primii șapte ani ai carierei. Avea două salarii de normă întreagă! Cu salariul de la Filarmonică întreținea părinții în vârstă și fără pensie fiindcă erau refugiați din Basarabia iar din cel de la Operă își organiza propria sa viață. Deci pe primil plan era Bucuria de a servi și ajuta ăprinții și pe multe din rudele sale. Colabora cu cei mai mari dirijori, regizori și artiști ai timpului, muncea cu o infinită plăcere pentru a cânta cu ... Bucuria … Stării de Grație … care o proiecta în afara vicisitudinilor acelor vremuri atât de grele. Iar pe măsură ce bravura sa creștea, creșteau aprecierile, faima și solicitările și astfel a ajuns să se afirme și în străinătate, mai întâi în țările comuniste și apoi în țările capitaliste. Cariera sa internațională a fost afectată de limitele impuse de către autorități; perioadele de actvitate în străinătate erau limitate, primea pașaportul, uneori, cu o seară înaintea unei plecări, a pierdut oferte de contracte discografice primite de la RCA din New York, a cântat în marile teatre ale lumii cu mult mai puțin de cât ar fi putut și ar trebuit. Toate aceste aspecte nu i-au umbrit surâsul, calmul, echilibrul și acea … Bucurie … de a cânta … De multe ori, trebuia să spună celor doi impresari că nu este disponibilă pentru a nu intra în conflict cu autoritățile care îi organizau turnee în țările comuniste. Cernei se bucura să cânte oamenilor de pretutindeni onorând plăcerea lor de muzică și gustând entuziasmul lor manifestat la finele spectacolelor.

ELENA CERNEI și STEPHAN POEN

Ori de câte ori o evoc și o ilustrez în desfășurările mele sociale, simt plenar … Bucuria … din … Starea de Grație … pe care mi-a insuflat-o prin … Iubire … … ELENA CERNEI … Engimă a Vocii Umane … O ... Enigmă de Viață și Artă … revelată oamenior prin … Ofranda Bucuriei Cântului …

REVISTA MUZICALĂ RADIO 28.02.2018


ELENA CERNEI și arta sa în timp

ELENA CERNEI (1 martie 1924, Bairamcea, Cetatea Albă, România astăzi în Ucraina - 27 noiembrie 2000, București)  este o personalitate ca...