În cel de al treilea sfert al veacului al XX-lea, și-a desfășurat cariera soprana MAGDA IANCULESCU (30 martie 1929, Iași – 16 martie 1995, București), una dintre cele mai mari personalități artistice ale teatrului liric românesc, de la a cărei fulgerătoare și neașteptată dispariție s-au comemorat 24 de ani în acest an în care ar fi putut împlini 90 de ani de viață. Figura personalității sale continuă să îmi fie mereu vie în suflet deoarece am avut bucuria și o onoarea de a o cunoaște personal și de a consolida o relație de prietenie foarte solidă de-a lungul a aproape un deceniu și jumătate până la plecarea mea în lumea mare; întâlniri foarte dese în teatru la spectacolele sale dar și la cele ale altor artiști cât și întâlnirile în privat, au constituit prilejuri de a aprofunda în timp mecanismele interioare ale acestei fascinante personalități artistice și sociale.
Magda Ianculescu s-a născut la Iași într-o familie de intelectuali, tatăl inginer și mama profesoară, de la care a primit o educație aleasă stimulată către studiu. Încă din ani de liceu, avea să se confrunte cu suferințe care au călit-o și înrobustit-o pentru a lupta din ce în ce mai energic cu viața spre afirmarea sa artistică și socială; tatăl său, om cult, rafinat, sensibil, cu siguranță neadaptat noului regim comunist de după abolirea monarhiei, în urma unor informații ale unui sistem aplicat atunci pe scară largă, a suferit un proces prin care a fost condamnat la o lungă detenție fiind considerat un ”dușman” al poporului ... Tânăra fată a urmat cursurile Liceului ”Oltea Doamna” din orașul natal. A manifestat aptitudini muzicale deosebite pentru studiul pianului și apoi al vocii ceea ce a determinat orientarea către cariera artistică. Primele studii artistice, muzicale dar și teatrale, le-a început la un conservator din Iași unde a studiat cu marea actriță și profesoară Gina Sandri Bulandra la clasa de teatru iar canto la clasa profesorului Grigore Maggiari. În anul 1947 s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București la clasa eminentei profesoare Lidia Vrăbiescu Vațianu care i-a confirmat adevăratul său profil vocal și i-a stabilit strategia optimală a unui parcurs evolutiv ce a îndreptat-o spre o totală desăvârșire în propria vocalitate. Rămânând fidelă statului de discipol al profesoarei Lidia Vrăbiescu Vațianu, tânăra studentă Magda Ianculescu a mai frecventat clasele unor profesori precum Elena Saghin, Dora Massini sau Constantin Stroescu în contextele în care profesoara Lidia Vrăbiescu Vațianu a avut discontinuități de activitate până la pensionarea sa impusă de regimul politic de atunci care o trata cu neîncredere ca și pe alți artiști și profesori suspectați de lipsă de ”devotament” față de regim.
Lidia Vrăbiescu Vațianu (Arad, 1895 – 1982, București) fusese o soprană cu studii la Academiile de Muzică din Budapesta și Viena; fusese căsătorită cu marele tenor Romulus Vrăbiescu (1884 – 1951), artist care s-a impus mai ales în repertoriul wagnerian, cu carieră prestigioasă națională și internațională, afirmat și la Teatro alla Scala din Milano. De foarte tânără, Doamna Vrăbiescu, așa cum au numit-o elevele sale toată viața, paralel cu activitatea artistică a început activitatea pedagogică; în 1929 devine profesor suplinitor la Conservatorul de Muzică din București pentru ca în 1933 să fie titularizată la catedră. Pe lângă Magda Ianculescu, elevele acestei profesoare au devenit personalități artistice de mare importanță precum Ioana Nicola Știrbei, Arax Savagian, Elisabeta Neculece Carțiș, Lucia Roic, Valeria Rădulescu, Marina Krilovici, Rodica Mitrică și multe altele; interesant este faptul că a studiat cu această profesoară și baritonul Eduard Tumagian (Tumageanian).
În anul 1952, în ultimul an de conservator, în urma unui parcurs de probe artistice și spectacole desfășurate în arcul de timp al unui an, Magda Ianculescu este angajată solistă la Opera Română din București. Rolul de debut a fost Rosina din IL BARBIERE DI SIVIGLIA de Rossini pentru care a devenit în scurt timp interpreta ideală constituind împreună cu partenerii Nicolae Herlea (Figaro) și Valentin Teodorian (Almaviva) un triunghi artistic de aur afirmat ani de zile atât în teatrele din țară cât și în multe țări europene.
După ce s-a făcut cunoscută publicului din toate teatrele lirice din țară, a început cariera internațională desfășurată mai ales în foarte multe țări europene atât în turnee individuale cât și împreună cu Opera Română din București bucurându-se de colaborarea cu artiști, dirijori și regizori străini.
Așa cum a mărturisit atât în privat cât și în interviurile acordate, Rosina devenise rolul central al repertoriului său nu doar pentru succesul artistic la public ci și pentru studiul său individual de creștere și evoluție a propriei vocalități. Rolul acesta este interpretat în două variante: una pentru mezzosoprană de coloratură conform partiturii originale a compozitorului și o a doua pentru sopranele de coloratură care au fost foarte tentate de acest magnific personaj vocal și artistic. Varianta pentru soprană s-a integrat rapid în tradiție și a cunoscut o multitudine de modele și maniere între care s-au impus două de-a lungul timpului două versiuni exemplare cu cadențe și formule metroritmice specifice: versiunea Amelita Galli Curci a cărei voce, așa cum ne-o oferă discurile foate vechi, avea o rezonanță foarte diafană perfect pliabilă pe niște agilități extraordinare și versiunea Mercedes Capsir al cărui spectru vocal manifestă nuanțe de o mai mare consistență metalică; și tocmai această consistență metalică era în deplină afinitate cu specificul vocalității Magdei Ianculescu cultivată la școala germană a Doamnei Vrăbiescu; din acest motiv, în pregătirea rolului pentru debut a fost aleasă versiunea Mercedes Capsir cu cavatina din actul I interpretată în tonalitatea Fa major, cu un semiton mai sus față de tonalitatea originală Mi major în care Rossini realizase rolul pentru o mezzosoprană de coloratură. Succesul încă de la debut este extraordinar atât pentru public cât și pentru critica entuziastă și astfel tânăra soprană Magda Ianculescu se lansează într-o formidabilă parabolă artistică timp de un sfert de secol evoluând alături de toți artiștii teatrului atât din generația veterană cât și din generația sa ajungând peste ani să fie parteneră cu noile generații de artiști; să-i numesc în aceste pagini ar însemna să trec în revistă absolut toți artiștii teatrului, efectiv zeci și zeci de nume într-o listă imensă.
Magda Ianculescu a interpretat un vast repertoriu de o impresionantă dievrsitate grație spiritului său analitic, tehnic și estetic, perfect format la școala Maestrei sale renumite. Doamna Vrăbiescu avea o tehnică vocală germană perfecționată la Budapesta și mai ales la Viena aplicând fundamental acel principiu funcțional al rezonanței pe care școala germană îl definește prin termenul kopfstimme; astfel se cultivă abilitatea unei rezonanțe numite de cap prin poziția deosebit de înaltă a sunetului atât în vocea vorbită cât și în cea cântată în contextul unui virtuozism vocal ideal. Metoda germană a Doamnei Vrăbiescu era ideală pentru repertoriul mozartian pe care îl lucra cu toate elevele înaintea abordării altor compozitori. Vocalitatea sopranei Magda Ianculescu s-a dezvoltat la început ca soprană lirică lejeră și de coloratură foarte adecvată terenului stilistic clasic mozartian care a reprezentat zona de pornire spre toate celelalte curente stilistice: baroc, preclasic, belcanto, romantism, verism, impresionism, realism în opera lirică, muzica vocal simfonică, muzica vocală de cameră, lied, operetă, cântec, romanță. Cu timpul, vocalitatea de soprană lirică lejeră și de coloratură acestei extraordinare artiste avea să evolueze devenind treptat o soprană lirică de linie dar și de agilitate și apoi o soprană lirico – spinto cu ample disponibilități în zona expresivităților dramatice acoperind un număr de ... treizeci și cinci de roluri ... magnific interpretate vocal, estetic, stilistic și scenic ... Păstrez în amintirile mele bogatul conținut al multor colocvii în care Magda Ianculescu îmi explica mecanismul gândirii sale în materie de tehnică și stilistică vocală și strategia formidabilă grație căreia reușise această performanță unică în generația sa de soprane. Ea avea o înclinație către studiul atent al propriei voci și ale vocilor celorlalți iar raționamentele sale erau ancorate într-o cutlură enciclopedică în cadrul căreia cultura profundă muzicală domina impunător. Avea o bibliotecă vastă în care se aflau atât metodele de canto editate ale unor mari personalități vocale și didactice din trecut cât și memoriile marilor artiști români și străini; asimilarea acestei enorme bibliografii conjugată cu acumularea intensă a propriei experiențe i-a dat prilejul de a-și constitui un anumit mod de gândire și de aplicație în canto recunoscut drept Mentalitatea Didactică Magda Ianculescu aplicată pedagogic atât la Conservatorul din București cât și în studioul său privat sub auspiciile unui artizanat rafinat și eficient bazat pe progresive tatonări care să conducă treptat la revelațile vocale începând cu propria sa voce și continuând cu numărul foarte mare de elevi și discipoli, deveniți în timp artiști precum Silvia Voinea, Cornelia Angelescu, Cleopatra Ciurka, Mariana Cioromila, Ruxandra Vlad, Eleonora Enăchescu, Elena Gaja și multe alte altele dar și ... Mircea Mihalache, primul contratenor al școlii române de canto descoperit și cultivat de marea noastră artistă ...
Magda Ianculescu avea o strategie a studiului cu mare răbdare și cu maximă receptivitate în a sesiza reperele și direcțiile evolutive ale vocii. Aplica vocalize personalizate, unele chiar elaborate de ea însăși. Cultiva cu răbdare evoluția coloanei sonore ca dimensiune și simțea punctele din ambitus unde această coloană avea nevoie de acel proces de ”adunare” sau ”concentrare” aplicând un dozaj al sonorității foarte bine rezonate și cu modulații de ale vibratolui până la un fascinant non vibrato încărcat de o densitate timbrală cu inflexiuni subtile de la cele mai strălucitoare până la cele mai închise uneori virate într-o nuanță intermediară de rezonanță mixtă între cea de cap și ce de piept la nivelul cvintei perfecte centro – joase (sol1 – do1); avea un autocontrol perfect al deschiderii gurii la o anumită configurație legată de specificul sonor al frazării și conștientiza stabilitatea în poziție joasă a laringelui pentru care recomanda anumite exerciții de urmat progresiv pentru a obține cu multă răbdare rezultatele necesare în timp. Lucra cu vocile absolut tot ceea ce experimentase pe propria sa voce și stabilea o legătură foarte funcțională cu elevii și studenții; fac această precizare pentru că veneau la ea pentru audiții, evaluări, sfaturi și studiu pregătitor chiar și voci aflate la vârsta studiilor liceale. Magda Ianculescu era soprana care, pentru cei dotați cu o sensibilitate mai mare, de la o stagiunea la alta avea un spectru vocal și formule expresive diferite ceea ce conferea interpretărilorle un farmec foarte interesant. Iar publicul își dădea seama până la urmă nu doar de faptul că se schimba profilul interpretativ al rolurilor din repertoriu dar oferea debuturi în roluri în care punea în valoare noi valențe virtuozistice și expresive. Din aceste motive, am dorit să ilustrez repertoriul interpretat de Magda Ianculescu în baza unor criterii analitice progresive marcând evoluția sa artistică de la o etapă la alta parcurgând câteva stadii ale vocalității de soprană.
Magda Ianculescu a interpretat 35 de roluri începând cu cele de soprană lirică lejeră și de coloratură și ajungând la rolurile de soprană lirico – spinto cu accente dramatice, după cum urmează.
11 roluri de soprană lirică lejeră și de coloratură: Rossini IL BARBIERE DI SIVIGLIA (Rosina), Ceaikovsky DAMA DE PICĂ (Prilepa), Verdi RIGOLETTO (Gilda), Delibes LAKME (Lakmé), Bizet CARMEN (Frasquita), Mozart DIE ENTFÜHRUNG AUS DEM SERAIL (Blonda) la premiera din 11 martie 1958, Gluck ORFEU (Amor) 31 ianuarie 1961 la Filarmonica George Enescu în formă de concert, Donizetti LUCIA DI LAMMERMOOR (Lucia) la premiera din 9 iunie 1961, Massenet MANON (Manon) la premiera din 11 noiembrie 1962, Cornel Trăilescu MOTANUL ÎNCĂLȚAT (Motanul) la premiera absolută din 22 martie 1964, Donizetti DON PASQUALE (Norina).
11 roluri de soprană lirică: Mozart LE NOZZE DI FIGARO (Susanna), Verdi FALSTAFF (Nannetta) la premiera din 20 iunie 1959, Strauss DER ROSENKAVALIER (Sophie la premiera din 30 iunie 1962 și Marschallin ulterior în străinătate) Debussy PELLEAS ET MELISANDE (Mélisande), Purcell DIDO AND AENEAS (Belinda) 3 februarie 1966 în formă de concert la Radiodifuziunbea Română, Paul Constantinescu O NOAPTE FURTUNOASĂ (Zița) la 23 decembrie 1966 reluare, Puccini LA BOHÈME (Mimì și Musetta), Offenbach LES CONTES D'HOFFMANN (Giulietta) 3 decembrie 1968, Cornel Trăilescu BĂLCESCU (Maria) la premiera absolută din 20 august 1974.
2 roluri de soprană de agilitate dramatică: Mozart COSI' FAN TUTTE (Fiordiligi) la premiera din 3 noiembrie 1965 și la reluarea din 15 ianuarie 1971, Mozart DON GIOVANNI (Donna Elvira) la premiera din 17 noiembrie 1967.
8 roluri de soprană lirico spinto cu accente dramatice: Verdi AIDA (Aida), Verdi IL TROVATORE (Leonora), Verdi OTELLO (Desdemona), Ravel L'HEURE ESPAGNOLE – ORA SPANIOLĂ (Conception) la premiera din 21 aprilie 1967, Strauss DIE FLEDERMAUS – LILIACUL (Rosalinde) la premiera din 11 martie 1968, Puccini TOSCA (Floria Tosca în care a realizat o impresionantă creație având ca partener în rolul Scarpia pe marele bariton Tito Gobbi atât la București cât și în Franța), Puccini MANON LESCAUT (Manon Lescaut) la Opera din Cluj, Borodin KNIAZ IGOR (Jaroslavna) 17 decembrie 1971.
Am lăsat separat rolul Violetta Valery din LA TRAVIATA de Verdi fiind un rol de o factură mai deosebit prin faptul că poate fi abordat de toate aceste categorii de vocalitate într-un context virtuozistic și estetic caracteristic fiecăreia în parte. Magda Ianculescu a abordat acest rol încă din prima etapă a carierei sale de soprană lirică lejeră și de coloratură continuându-l în etapa de soprană lirică și soprană de agilitate dramatică pentru a-l interpreta din ce în ce mai rar atunci când a început să abordeze roluri de soprană lirico spinto cu accente dramatice. Așa cum relata în privat sau în inetrviuri, la un moment dat, simțând o anumită evoluție a propriului calibru vocal, a abandonat interpretarea rolului Rosina în varianta Mercedes Capsir abordând varianta de mezzosoprană interpretată de Maria Malibran și care i-a servit ca antrenament pentru trecerea la rolurile spinto – dramatice.
Deși este un rol pentru mezzosoprană, Magda Ianculescu și-a dorit până la ... visare ... să interpreteze personajul Charlotte din opera WERTHER de Jules Massenet ... dar această lucrare nu s-a aflat în repertoriul Operei din București și nici al unui alt teatru din țară. Încheiase cariera oficial în anul 1977 cu TOSCA de Puccini și continua să apară în concerte și seri de gală interpretând arii alături de alți mari artiști dim generații diferite. De câte ori ne întâlneam îmi spunea cu un surâs încântător ... Să știi că nu am renunțat la Charlotte! ... Și ... în ziua de ... luni 23 aprilie 1984 ... în cadrul unei serate festive a Operei din București intitulată MAGDA IANCULESCU și invitații săi, și-a realizat parțial acest vis întrucât în partea a doua serii, într-un decor adecvat improvizat, Magda Ianculescu împreună cu tenorul Valentin Teodorian au interpretat integral actul al doilea din această operă punând în valoare la cota maximă bogata experiență vocală și artistică acumulată. A fost în acea seară ultima apariție a marii artiste pe scena Operei Române din București după ce cu doar două săptămâni înainte, luni 9 aprilie 1984, în cadrul unei seri de gală intitulată GLORIILE OPEREI, Magda Ianculescu interpretase aria Ritorna vincitor di AIDA de Verdi.
Pe lângă LILIACUL de Strauss a mai interpretat încă trei operete: Strauss DER ZIGEUNERBARON (Arsena) în formă de concert sala Radiodifuziunii și Kalman SILVIA, Kalman CONTESA MARITZA pe scena teatrului Muzical din Galați.
Un număr impresionant de lieduri din absolut toate școlile și interpretate în respectivele limbi originale pe care le poseda la nivel academic a completat repertoriul său alături de romanțe și cântece de muzică ușoară oferite publicului în programe televizate cu o noblețe plină de charme.
Magda Ianculescu a realizat numeroase înregistrări la Casa de Discuri „Electrecord”, Supraphon din Praga, la Radio şi Televiziune. În perioada 1962 – 1977 a fost profesoară la Conservatorul de Muzică din Bucureşti. Între 1953 şi 1955 a obținut prime premii la concursuri internaţionale de la Bucureşti, Praga şi Varşovia, iar în 1962 i s-a conferit titlul de Artistă Emerită. În memoria sa au fost înfiinţate două concursuri naționale de canto ce-i poartă numele: Concursul naţional pentru voci feminine de operă (1997) şi Concursul Internaţional de Canto – Maeştrii Artei Lirice la ediția anului 2009 de la Opera Naţională din Bucureşti.
Personalitatea excepțională a sopranei Magda Ianculescu manifestă o palpitație vie în sufletul meu iar în universul meu profesional, grație extrarodinarei sale parabole artistice sub semnul diversităților virtuozistice și stilistice, rămâne simbolul unei ... Lectio Magistralis în Vocalitate ...
