2017/02/24

ADRIANA CODREANU ... la răscrucea drumului ...

 

ADRIANA CODREANU

ADRIANA CODREANU (21 decembrie 1934, Străoane, Vrancea - 13 iunie 2020, București) a fost o personalitate artistică de prim rang a teatrului românesc de operetă din perioada 1956 - 1988 dar și a muzicii populare românești din perioada 1952 - 1962. 

Primele amintiri legate de această valoroasă personalitate artistică, le am de la unele emisiuni de televiziune din copilăria mea unde apărea în programe de muzică populară și romanțe. De la bun început am fost atras de vocea sa care era total diferită de celelalte interprete ale genului; avea, în același timp, o consistență foarte mare dar și o dulceață mângăietoare mai ales la anumite nuanțări ale cântului său. De asemenea, m-a frapat portretul său încadrat de prim planurile transmisiunilor punând în evidență frumusețea figurii dar și o anumită expresivitate mai ales a privirilor deosebit de energice și care ... cântau parcă împreună cu glasul său. Câțiva ani mai târziu, aveam să mă bucur de aceste calități ale sale în spectacolele Teatrului de Operetă din București a cărui solistă devenise și unde publicul a îndrăgit-o rapid urmărindu-i cu admirație reprezentațiile. În sala Operetei, pe lângă aspectele deja remarcate în acele emisiuni de televiziune, mi-a atras atenția relația afectivă pe care o stabilea cu publicul în anumite momente ale evoluției în rolurile sale; iar publicul simțea și răspundea emotiv la acest fenomen artistic creat de ea. Deși eram elev la finele claselor primare, în 1967, când a avut loc premiera unei noi producții cu opereta ANA LUGOJANA de Filaret Barbu, am rămas foarte marcat de interpretarea sa în rolul titular și, în mod deosebit, în aria ... La răscrucea drumului ... Primul motiv al liniei melodice este anticipat de orchestră într-un agitato iar apoi în mezzoforte după care atacă soprana: ... La răscrucea drumului, un flăcău cu draga lui ... Adriana Codreanu avea o expresivitate foarte intensă atât vocal cât și teatral iar în sufletul meu, cuvântul ... răscruce ... , în tensiunea dintre vocea sopranei și orchestră, îmi producea o stare, oarecum, neliniștită în contextul momentul dramaturgic de mare intensitate din acea scenă. Am revăzut spectacolul de multe ori și am reascultat aria interpretată de marea noastră artistă care o imprimase și pentru Fonoteca Radiodifuziunii Române. De fiecare dată remarcam greutatea expresivă și emotivă conferită acestui cuvânt ... răscruce ... Cunoscând-o personal de-a lungul carierei, aflând multe lucruri interesante despre viața sa, am înțeles că Adriana Codreanu s-a aflat de multe ori în viața sa intensă ... la răscrucea drumului ... în momente frumoase și vesele uneori, iar alteori ... urâte, triste și chiar dureroase ...

Născută la Străoane, lângă Panciu, zonă viticolă cu podgorii și oameni foarte harnici, ADRIANA CODREANU a crescut în ambianța de entuziasm și veselie a unei familii de gospodari sensibili și muncitori. În general, viticultorii, podgorenii, sunt o lume veselă, entuziastă, care muncește cu dăruire dar se și bucură de roadele muncii lor. Micuța Adriana, deja de la trei ani, cânta împreună cu oamenii care munceau în podgorii. Părinții i-au dăruit un mic acordeon; primele lecții cu un profesor de la Panciu, Ion Boroș, i-au stimulat dezvoltarea simțului și gustului muzical; rapid a căpătat o mare abilitate în mânuirea acordeonului cu care se acompania singură în cântecele pe care le învăța; creștea și se dezvolta frumos iar familia, prietenii și îndrumătorii de la școală remarcau cum se profila în ea o tendință care vădea un drum spre artă. Întâia dată ... la răscrucea drumului ... s-a aflat când avea o vârstă foarte fragedă și mama sa a lăsat această lume ... Sora mamei sale a luat-o în grijă și i-a devenit mamă pentru tot restul vieții făcând toate eforturile ca fetița să nu sufere și să nu i se diminueze entuzismul vesel de a cânta.

Primele contacte cu arta la modul mai consistent le-a avut pe vremea când era elevă a liceului Aurel Vlaicu din București; la zece ani, în 1944, a venit la București pentru a se înscrie la liceu unde a cunoscut-o pe profesoara de muzică Manuela Balinca, foarte sensibilă la calitățile elevei pe care o îndrumă în primele afirmări artistice din cadrul spectacolelor liceului; erau serbări cu cântece și dansuri dar pregăteau și spectacole teatrale cu piese de Caragiale; în piesa ”O noapte furtunoasă”, Adriana uimea pe toți cu felul intens în care înțelegea să interpreteze rolul Veta având alături, în rolul Chiriac, pe colegul Dumitru Bondoc ce avea să devină un jurnalist destoinic evocând acei ani de început. Aceiași profesoară, Manuela Balinca, a stimulat pentru arta dirijatului un alt elev al liceului, coleg al Adrianei, care avea să devină ulterior ... dirijorul Carol Litvin; profesoara Balinca o prezintă mezzosopranei Nella Dimitriu, solistă de prestigiu a Operei Române, care, plăcându-i foarte mult natura vocală a Adrianei, îi dă lecții de canto timp de trei ani efectuând primele vocalize de dezvoltare și evoluție a glasului și primele studii de repertoriu abordând arii din opere și operete dar și lieduri atât din repertoriul românesc cât și străin. Întâlnirea cu Nella Dimitriu avea să reprezinte unul din momentele frumoase și norocoase ... la răscrucea drumului ... Elevii liceului aveau acces la manifestările artistice ale Ansamblului Artistic Giulești unde activa ca dirijor Constantin Rădulescu, artist emerit, cu care, mai târziu, la Teatrul de Operetă, viitoarea soprană Adriana Codreanu avea să colaboreze foarte mult de-a lungul a peste două decenii in cariera sa.

ADRIANA CODREANU

Lecțiile de canto stimulau în tânăra fată o evoluție plină de entuziasm și, la vârsta de 18 ani abia împliniți, în 1953, aflându-se din nou ... la răscrucea drumului ... a intrat la Teatrul Regiunii București unde a avut parte de o bine venită ucenicie; a activat simultan și ca solistă de muzică populară și romanțe a Ansamblului Uniunii Generale a Sindicatelor din România acelor ani; în acea perioadă, existau foarte multe ansambluri în care tinerii se puteau afirma în toate genurile de artă; dincolo de principiile regimului de a stimula dezvoltarea potențialului artistic în tânăra generație, se ofereau acestor tineri semnificative oportunități de muncă salarizată și o serie de alte condiții speciale, ceea ce era foarte important pentru ei mai ales în acei ani ai crizei economice de după război când chiar și mâncarea cotidiană constituia o problemă. Tânăra Adriana Codreanu evoluează și progresează consistent ceea ce face ca, în 1953, la Festivalul Internațional al Tineretului organizat la București, să fie distinsă cu o medalie de argint.

După acești primi ani de activitate, în 1956, din nou ... la răscrucea drumului ... este angajată la Teatrul de Operetă din București, la început colaboratoare interpretând roluri secundare și apoi, după un foarte scurt timp, solistă, devenind una dintre cele mai importante primadonne ale teatrului vreme de trei decenii și jumătate.

ADRIANA CODREANU

Teatrul de Stat de Operetă fusese înființat în anul 1950 iar din 1954 rămăsese în localul de pe Splaiul Dâmboviței pe care îl împărțise în primii patru ani de existență cu Opera Română până la inaugurarea noului local destinat ei, la 9 ianuarie 1954. Experiențele artistice ale genului la finele secolului al XIX-lea și cele din prima parte a secolului al XX-lea, în mod deosebit în perioada interbelică, au consolidat o frumoasă tradiție a Operetei în România pregătind și bucurând un public numeros care urmărea spectacolele cu fidelitatea unui entuziasm extraordinar. La momentul începutului de carieră al sopranei Adriana Codreanu, primadonele teatrului erau în ordinea cronologică a debuturilor: Silli Popescu, Puica Alexandrescu, Dia Panaitescu, Elisabeta Porumbiță, Denise Vrancea, Lya Turovski, Lucia Roic, Lilli Dușescu, Getta Mara, Valeria Rădulescu, Lidia Popescu, Corina Bărbulescu; ulterior, noi primadonne au fost angajate, nume de prestigiu precum Ștefi Pârvulescu, Ana Kelly Vasilopol, Cleopatra Melidoneanu, Mireille Constantinescu, Mihaela Mijea, Lucia Țibuleac, Liliana Pagu, Margareta Niculescu, Rodica Mincef, Bianca Ionescu. Subreta, personaj delicios al Operetei, cântăreață, actriță și dansatoare antrenată în momente dramatice dar și comice era reprezentată de nume valoroase precum Virginica Romanovsky, Elisabeta Henția, Cella Tănăsescu, Constanța Câmpeanu, Valli Niculescu, Marica Munteanu cărora în anii următori li s-au adăugat Daniela Diaconescu și Rodica Truică. Tenorii rolurilor de june prim dar și ai unor roluri de consistență mai dramtică, erau personalități artistice de mare valoare precum Ion Dacian, Viorel Chicideanu, Mihail Petculescu, Richard Deutsch, Nicolae Țăranu, Octavian Naghiu, Petre Valentin, Constantin Drăghici, iar în anii '60 și apoi '70 li s-au alăturat Anton Negoițescu, Ludovic Spiess, Ion Stoian, Eugen Fânățeanu, Eugen Savopol, Dorin Teodorescu, Cornel Rusu, Alexandru Ioniță, Dumitru Trandafir. În spectacolele de operetă există roluri de cânt și actorie de toate tipurile și vârstele de la comice până la dramatice și care erau asigurate de un amplu compartiment artistic format din câteva categorii demne de menționat; baritoni: Mircea Nemens, Dușan Bugarin, Iancu Groza, Gabriel Gheorghiu, George Hazgan, Elizeu Simulescu, Nicolae Simulescu, Daniel Eufrosin, Emil Pinghireac; bași: Silviu Gurău, N.Ionescu-Dodo, Aurel Grămescu, Petre Petrov; actrițe cântărețe: Maria Wauwrina, Elena Zamora, Silli Vasiliu, Ruxandra Argeșiu, Tamara Buciuceanu, Mia Chirilescu, Sanda Mărgărit; actori cântăreți: Nae Roman, George Groner, Nicolae Gărdescu, Lică Rădulescu, Ștefan Glodariu, Tiberiu Simionescu, Bimbo Mărculescu, Toni Buiacici, Nelu Marinescu, Petre Teodoru, Ștefan Teodoriu, Ion Dinu, Virgil Bojescu, Ion Duțu. Am dorit să menționez cel puțin acele nume care apăreau frecvent și care aveau mare popularitate, pentru a omagia garnitura de artiști cu care a colaborat Adriana Codreanu. Dirijorii Gherase Dendrino, Traian Mihăilescu, Constantin Rădulescu, Liviu Cavassi, Mircea Lucescu, Mircea Ionescu, Mircea Luculescu, Marian Didu, au asigurat pregătirea și conducerea muzicală a vastului repertoriu asistați de maeștri pianiști precum Teodor Sibiceanu, Gheorghe Boldeanu, Constantin Simionescu, Alexandru Roșianu, Alfred Horvath, Puiu Schwarzman, Edith Huzly, Alexandru Răznovanu, Marin Voicu. Regizorii Panait Victor Cottescu, Franz Auerbach, N.Kirițescu, Barbu Dumitrescu, Ion Dacian, Nicușor Constantinescu, și mai târziu Anghel Ionescu-Arbore, Ion Lucian, George Zaharescu, Hero Lupescu, colaborau cu scenografi de mare valoare precum Nicolae Lebas, Ion Ipser, Ștefan Noris, Elena Agapie Stancu, Dorin Voinescu, George Doroșesnco, Arminio Iordănescu. Primele două decenii de existență al teatrului, la conducerea baletului s-a aflat marea balerină și coregrafă Elena Penescu Liciu căreia i-au urmat Adriana Dumitrescu, Mihaela Atanasiu, Andreea Constantinescu, Victor Vlase. Am dorit să omagiez aceste numeroase nume cu care Adriana Codreanu a colaborat iar alături de veterani s-a format, împărțind cu ei succese triumfale. Este foarte interesant și frumos că, astăzi, în discuțiile noastre pline de verva amintirilor, Adriana Codreanu își amintește de fiecare dintre colegi cu amănunte legate de atmosfera artistică și evenimentele trăite în teatru. Foarte multe dintre aceste nume nu mai sunt rostite azi de nimeni și nici nu figurează scrise în textele de evocări istorice! Trist! Păcat! Nedrept! De aceea îmi fac o Datorie de Onoare în a le enumăra ori de câte am prilejul în aceste studii muzicologice și istorice.

ADRIANA CODREANU

După angajarea la Operetă, Adriana Codreanu a continuat studiul de întreținere tehnică vocală cu mezzosoprana Nella Dimitriu, dar a dorit și o minuțioasă perfecționare cu marea artistă și profesoară care a fost soprana Arta Florescu cu care, timp de doi ani, a cizelat detalii tehnice și de stilistică a interpretării pentru repertoriul de operetă pe care îl aborda îmbogățindu-l cu arii din operele ”Nabucco” de Verdi, ”La Gioconda” de Ponchielli, ”Cavalleria rusticana” de Mascagni, ”La Wally” de Catalani, ”Andrea Chénier” de Giordano, ”Manon Lescaut”, ”Tosca”, ”La Rondine” și ”Turandot” de Puccini; acestora a mai adăugat arii antice, arii de concert de Händel, Rossini și Mozart, precum și lieduri de Brahms, Schubert, Gounod, Grieg, Bizet, Alban Berg sau cântece de compozitori români cum ar fi George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Mihail Jora, Paul Constantinescu, Diamandi Gheciu, Sabin Drăgoi. În urma progreselor semnificative realizate prin studiul intens acompaniată la pian de extraordinara corepetitoare Elsa Chioreanu, profesoara Arta Florescu este de părere că ar trebui să participe la Concursul Internațional de Canto de la Toulouse ceea ce a și făcut la ediția din anul 1966; în fața unui juriu prezidat de Emmanuel Bondeville și din care, printre alții, făcea parte celebra soprană Janine Micheau, a obținut Premiul al Doilea cu Medalia de Argint, pe primul loc situându-se mezzosoprana bulgară Alexandrina Miltcheva

ADRIANA CODREANU - în recitaluri și concerte

În Gala Laureaților, soprana Adriana Codreanu acompaniată la pian de Elsa Chioreanu, a interpretat arii din ”la Gioconda” de Ponchielli și ”La Wally” de Catalani obținând un frumos succes de care s-a declarat foarte mulțumită și exigenta profesoară Arta Florescu. Deci din nou ... la răscrucea drumului ... cu o victorie importantă care i-a consolidat definitiv personalitatea artistică devenită între timp una dintre sopranele cele mai importante ale Operetei din București.

ADRIANA CODREANU - Kalman PRINȚESA CIRCULUI (Lidia)

Repertoriul de operetă al sopranei Adriana Codreanu totalizat un număr de 29 de roluri grupate în trei categorii artistice: 5 roluri secundare de început, 18 roluri de primadonna și 6 roluri de compoziție cântată și actoricească.

ADRIANA CODREANU (Lidia), ION DACIAN (Mister X) 

Primele roluri secundare au fost în următoarele 5 titluri: Zeller VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI (Jeta), Miriutin ZARVĂ-NTRE FETE, Schubert - Berté CASA CU TREI FETE, Elly Roman COLOMBA, Lehar VĂDUVA VESELĂ (Silvia). Primul rol, deci debutul absolut, a fost cu rolul Jeta din VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI de Zeller, nevasta primarului din satul unde se petrece acțiunea; rolul primarului mereu beat era interpretat de marele actor Nae Roman care, nu fusese anunțat că, în respectiva seară, se făcuse o substituție a unei interprete în imposibilitate de a juca; astfel se anticipează debutul absolut al Adrianei Codreanu care intră în scenă plină de vervă mustrându-l pe primarul - soț mereu beat. Iar Nae Roman (Primarul) o privește efectiv năucit și oferă deplină naturalețe replicii: Dar tu cine mai ești ? Jeta se repede în el: Ești atât de afumat că nici nu îți mai recunoști nevasta! Sunt eu, Jeta! Primarul: Tu?!?! Jeta!?!? ... iar după câteva momente de tăcere ... adaugă ... Ietete!!!! ... reacție deloc prevăzută în scenariu dar care, din acea seară, a fost inclusă în spectacol ... Și în râsul general, public și artiști, a avut loc debutul absolut al tinerei artiste.

ADRIANA CODREANU (Lidia), ION DACIAN (Mister X), MARICA MUNTEANU (Miss Mabel) la finalul unei reprezentații cu PRINȚESA CIRCULUI de Kalman

După această perioadă de acomodare tranzitorie la cariera efectivă, au urmat 18 roluri de primadonna care au marcat un drum artistic de mare succes la București, în țară și în străinătate. Aceste mari creații interpretative au fost următoarele. 6 în prima distribuție a premierelor noilor producții: Dendrino LYSISTRATA (Actrița - Pacea), Strauss SÂNGE VIENEZ (Gabriela), Filaret Barbu ANA LUGOJANA (Ana), Strauss VOIEVODUL ȚIGANILOR (Saffi), Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT (Bertha), Comișel SOARELE LONDREI (Floria). 

ADRIANA CODREANU (Mi Tzu Ti), NICOLAE ȚĂRANU (Marco Polo) - Lopez SECRETUL LUI MARCO POLO

6 în a doua distribuție a premierelor tot ale unor noi producții: Lopez SECRETUL LUI MARCO POLO (Mi Tzu Ti), Kalman CONTESA MARITZA (Maritza), Kalman CONTESA MARITZA (Manja), Lehar VĂDUVA VESELĂ (Hanna Glawari), 

ADRIANA CODREANU (Mi Tzu Ti), NICOLAE ȚĂRANU (Marco Polo) - Lopez SECRETUL LUI MARCO POLO 

Filaret Barbu PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA (Ileana), Lehar CONTELE DE LUXEMBURG (Angèle). 6 roluri abordate ulterior după respectivele premiere: Strauss LILLIACUL (Rosalinde), Comișel CULEGĂTORII DE STELE (Sanda), Dendrino LYSISTRATA (Lysistrata), Lehar PAGANINI (Coralina), Kalman PRINȚESA CIRCULUI (Lydia), Benatzky LA CALUL BĂLAN (Josepha). 6 roluri de compoziție cântată și actoricească; 4 la premierele noilor producții: Dunaewski VÂNT DE LIBERTATE (Clementina), Cavassi - Butoescu MĂTUȘA MEA FAUSTINA (Faustina), Rodgers OKLAHOMA (Mătușa Eller), Kalman SILVIA (Cecilia); 2 abordate ulterior: Loewe MY FAIR LADY (Doamna Higgins), Dendrino LĂSAȚI-MĂ SÂ CÂNT (Madame Roza).

ADRIANA CODREANU (Gabriela) - Strauss SÂNGE VIENEZ

Vocalitatea primadonnei Adriana Codreanu era de soprană Falcon excepțional conformată pentru anumite personaje ale repertoriului de operetă, în mod deosebit acelea care solicitau un profil de soprană lirică spinto cu mari resurse sonore și timbrale în jumătatea inferioară a ambitusului spectacular rezolvată într-un registru de piept încărcat de armonice și care punea în valoare artistică un spectru expresiv sonor și timbral de consistentă teatralitate. 

IANCU GROZA (Vercingetorix), VALERIA RĂDULESCU (Frantzi Cagliari), ADRIANA CODREANU (Gabriela) și corpul de balet la finalul unei reprezentații cu SÂNGE VIENEZ de Strauss

O astfel de vocalitate poate fi activă de la prima tinerețe până la maturitatea unei vârste mai înaintate deoarece este compatibilă atât cu rolurile de primadonă dintr-o anumită zonă repertorială cât și cu cele de duenă unde interpretarea solicită teatru de proză atât dramatic cât și comic. 

ADRIANA CODREANU (Gabriela), NICOLAE ȚĂRANU (Eduard) - Strauss SÂNGE VIENEZ

Sonoritatea vocii era foarte amplă și, în același timp, puternic manifestată atât în piano cât și în forte, în linia de cantilenă cât și în anvergura duetelor, terțetelor ori ansamblurilor unde personajul trebuie să domine scena. 

 

ADRIANA CODREANU (Hanna Glavari) - Lehar DIE LUSTIGE WITWE (VĂDUVA VESELĂ) - turnee europene

Timbrul era de o culoare deschisă dar foarte dens și pe care, în repetate rânduri, l-am definit argintat selenar; o astfel de voce deschisă la culoare dar foarte consistentă, produce un efect estetic fascinant în expresivitatea dramatică intensă și în cea lirică de linie căreia îi poate conferi o elegantă măreție. Registrul central plenar înainta spre zona acută unde emite sunete de eficientă incisivitate; conformația în coloană foarte largă și caracteristicile tipice ale categoriei vocale de soprană Falcon limitează în mod firesc registrul acut la nivelul la2 natural - si 2 bemol ceea ce este suficient pentru zona repertorială căreia corespunde artistic. Registrul grav oferea o impostație naturală într-o frumoasă și amplă rezonanță de piept căreia, de-a lungul timpului, i-a aplicat o orientare diferențiată în funcție de personalitatea personajelor și de evoluția teatralității lor în acțiune; eficiența funcțională a unui astfel de registru grav și centro - grav admirabil impostat în rezonanța de piept, a favorizat o frumoasă integrare în proză a vocii vorbite atât pentru personajele de primadonna cât și pentru cele de duenă unde a încântat prin dicțiunea exemplară. 

 

VALERIA RĂDULESCU, ION DACIAN, ADRIANA CODREANU - într-un turneu european

Adriana Codreanu este ceea ce se poate numi o voce foarte dezvoltată printr-un permanent antrenament cotidian realizat de la cea mai fragedă vârstă; de la trei ani a început să cânte dezinvolt alături de podogorenii viilor copilăriei sale din regiunea unde s-a născut iar abilitatea de a se acompania de mică la acordeon i-a consimțit dezvoltarea muzicalității și a simțului estetic vocal direct aplicat cuvântului din fraza melodică a vocii; ucenicia în cântul popular și în romanță i-a dezvoltat robustitatea coloanei sonore bine proporționată consistenței manifestată de natura sa timbrală; ucenicia în cântul popular și în romanță i-a prilejuit adâncirea profundă a expresivității cuvântului încălzit de emoția conștientizării mesajului artistic catalizând o deosebită confidență cu publicul; atât în muzica noastră cât și la alte popoare, atât compoziția cât și evoluția estetică a vocalității au fost mult favorizate de creația populară în care profilul artistic al sopranei Adriana Codreanu a fost bine ancorat încă de la bun început. 

ADRIANA CODREANU - Kalman CONTESA MARITZA - rolul titular, în scena intrării din actul întâi - în partea deraptă a                                         imaginii TAMARA BUCIUCEANU în rolul Bozena și LYA TUROVSKI în rolul Ilka

Adriana Codreanu a continuat să interpreteze romanțele românești apărând în numeroase emisiuni de televiziune unde era dirijată de Ionel Budișteanu și de Victor Predescu. Elegantă, expresivă, cu o voce deja cultivată, nuanța cele mai populare refrene cu o distinsă măiestrie. La una dintre aceste emisiuni, a lansat în primă audiție romanța lui Aurel Giroveanu ”La noi nu-i nimenea bătrân” pe care compozitorul a compus-o pentru vocea ei. Genul romanței în interpretarea Adrianei Codreanu oferă muzicalitate, poeticitate și teatralitate la cel mai înalt nivel.

ADRIANA CODREANU - Kalman CONTESA MARITZA în rolul titular

Am urmărit cariera acestei mari artiste admirând-o în marea majoritate a rolurilor sale în care se simțea din plin că Muzica era o Bucurie iar Cântul devenea o Revelație a identității umane a personajelor cu sublinierile fundamentale în planurile emotive și caracteriale. 

ADRIANA CODREANU și ION DACIAN (Tassillo) - Kalman CONTESA MARITZA

Chiar în numeroasele dialoguri pe care le purtam cu Adriana Codreanu încă în acei ani, îmi explica felul în care urmărea momentele personajului cu respectiva dozare până la cel culminant și favorizarea evoluției către rezolvarea finală a conflictului; dovedea un acut simț al publicului căruia îi percepea pulsul emotiv și gradientul de asimilare al mesajului stimulându-i dozarea interpretării cu inflexiuni și modulații ad hoc perfect sesizate de dirijori și de unii parteneri.

ADRIANA CODREANU și NICOLAE ȚĂRANU (Tassillo) - Kalman CONTESA MARITZA

Rolurile pe care Adriana Codreanu le-a considerat fundamentale ale carierei dar și cele mai apropiate de suflet: Ana din opereta ANA LUGOJANA de Filaret Barbu, Mătușa Eller din musicalul OKLAHOMA de Rodgers și rolul titular din opereta CONTESA MARITZA de Kalman interpretat în țară și peste hotare în limba originală. Considera aceste roluri prin potențialul lor afectiv care conferea sufletelor lor o anumită forță ce captiva publicul de la prima apariție pe scenă. În programul de sală al premierei cu noua producție a operetei ANA LUGOJANA de Filaret Barbu de acum chiar o jumătate de secol, în 1976, Adriana Codreanu semna următoarele considerații artistice și afective despre rolul titular: De la prima citire a libretului operetei ”Ana Lugojana”, mi-am apopiat foarte mult rolul titular care mi-a fost încredințat. Pentru că cine nu poate îndrăgi această fată energică, bună, cu sentimente calde față de tot ce este uman! M-am gândit mult asupra modalității rezolvării cât mai bine și cât mai clar a relațiilor de sentiment Ana - Sandu, prieteni de joacă încă din copilărie, și Ana - Nica, sentimente trezite Anei de apariția și noutatea pe care acesta o aduce cu sine. Deși la început Ana este investită cu mai puține probleme sufletești, desfășurarea acțiunii o pune în fața unei continue frământări sufletești care la finalul actului II culminează cu acea ”nuntă cu lacrimi”, aș zice pentru că trăiește revelația unei surprize: Sandu nu-i este numai prieten. Cea mai caldă dorință a mea este ca spectatorii s-o îndrăgească pe Ana Lugojana și ... s-o iubească.

 

  ADRIANA CODREANU (Ana), NICOLAE ȚĂRANU (Sandu), AUREL GRĂMESCU (Moș Toma) într-o scenă din opereta ANA LUGOJANA de Filaret Barbu la reluarea înrt-o nouă montare în 1967

În plină forță artistică de primadonna, Adriana Codreanu a dorit abordarea unor roluri de duenă cu proză actoricească și dramaturgie consistentă a unor personaje mature și aceasta in dorința de a salva teatrul într-un moment în care pentru respectivele personaje nu existau artiste potrivite acelor roluri.

 ADRIANA CODREANU (Saffi) - Strauss VOIEVODUL ȚIGANILOR

Este vorba de Doamna Higgins din MY FAIR LADY de Loewe unde primea aplauze chiar de la intrare datorită ținutei impozante, majestuoase, elegante și cu un accent profund în declamarea replicilor în calitate de mamă a Profesorului Higgins interpretat admirabil de Ion Dacian; Adriana Codreanu suprinsese în mod foarte plăcut pe Maestrul Dacian, pe colegi și publicul într-un rol de compoziție al unei femei foarte mature ea având doar ... 36 de ani ... și continuând să interpreteze celelalte roluri de primadonna din repertoriul său. Aceasta se întâmpla în octombrie 1971 pentru ca după câteva luni, în februarie 1972, în regia lui Toni Buiacici, Adriana Codreanu să abordeze rolul Clementina din opereta VÂNT DE LIBERTATE de Dunaewsky, rol pe care în urmă cu două decenii, îl abordase Maria Wauwrina; din distribuție mai făceau parte Cleopatra Melidoneanu, Ștefi Pârvulescu (Stella), Mircea Nemens, Elizeu Simulescu (Mario), Constanța Câmpeanu, Valli Niculescu, Daniela Diaconescu (Pepita) și mulți alți mari artiști în celelalte roluri integrate într-o echipă foatre dinamică. Pentru rolul cu totul special al actorului Cezar Gall interpretat odinioară de Petre Ștefănescu-Goangă, fusese invitat baritonul Octav Enigărescu de la Opera Română

ADRIANA CODREANU (Saffi) - Strauss VOIEVODUL ȚIGANILOR

 

În primul act, Adriana odreanu interpretează o foarte frumoasă arie plină de sentiment unde este favorizată de vocalitatea sa de soprană Falcon, aria fiind scrisă pentru o mezzosoprană; rezonanța argintată a registrului său de piept impresionează publicul și face ca reprezentația să demareze foarte bine. În actul al doilea are o scenă de un umor suculent cu cei doi marinari interpreați formidabil de Emil Popescu și George Hazgan după care urmează o scenă incandescent de amuzantă în care Adriana Codreanu dialoghează cu Octav Enigăresscu interpretând apoi un duet ce se încheie cu un dans teribil în aplauzele publicului care dorea bis la fiecare spectacol și ... bisul se desfășura regulat ... 

ADRIANA CODREANU (Saffi) - Strauss VOIEVODUL ȚIGANILOR

La un spectacol, s-a produs o scenă cu totul deosebită: în actul al doilea, Clementina - Adriana tebuie să bea trei pahare cu rom în sănătatea fiicei sale Stella care se căsătorea cu iubitul ei Mario; cei doi marinari - Emil Popescu și George Hazgan - aduc sticla cu rom în care era un ceai și paharele; toarnă băieții cu foc și veselie, oferă Clementinei care, ca de o obicei, la fiecare reprezentație, dă pe gât paharul dintr-odată ... La un moment dat Adriana se oprește, ochii îi lucesc, mișcă buzele într-un anumit fel pe care eu îl disting dar conținutul replicii nu este cazul să-l scriu aici de vreme ce nici publicul în sală nu a auzit ceea ce avea să mi se povestească la final ... Fapt este că, de data aceasta, Clementina îmbujorată până la lacrimi nu bea de cât un singur pahar ... Cei doi râzând insistă iar ea, în perfecta tonalitate a rolului, îi apostrofează cu putere: derbedeilor! ... Iar derbedeii râd și mai tare și eu abia aștept să se termine spectacolul ca să mă duc s-o întreb ce-a fost acolo. Și când merg la cabină, Adriana îmi spune că ... derbedeii ... ca să fie și mai puternic romul, întăriseră ceaiul cu ardei iute și piper ... În timp ce vorbeam cu ea, apar și ... derbedeii ... cărora Clementina le spune: Mă golanilor, de acum înainte vin cu ceaiul meu de acasă! Și s-a ținut de cuvânt!

ADRIANA CODREANU și GHEORGHE APOSTOL 

Glume din acestea se făceau mereu iar Adriana Codreanu le gusta cu umor și artiștii se bucurau de disponibilitatea ei care era extrem de populară, amabilă, accesibilă oricând și pentru orice probleme deși era căsătorită cu ... Gheorghe Apostol (Galați, 13 mai 1913 - București, 21 august 2010) ... marele demnitar politic pe care Gheorghe Gheorghiu Dej îl desemnase succesor la conducerea țării. Apostol însuși era un om amabil, plăcut, serviabil, practic, rațional, cinstit, serios, foarte critic atunci când era cazul să fie și nu ținea cont de nimeni dacă era convins că avea dreptate. Iar Adriana Codreaanu se potrivise perfect soțului său cu caracterul său robust și călit în experiențele sale e viață. Formau un cuplu cu un farmec aparte și au avut o lungă viață conjugală, de aproape jumătate de veac până când Apostol a lăsat această lume la vârsta de 98 de ani. Când se căsătorise cu Adriana, Gheorghe Apostol era prim vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și Președinte al Uniunii Generale a Sindicatelor. Din cauza faptului că era antipatizat de Ceaușescu, după 1967, fusese eliberat din respectivele funcții și repartizat Director General al Rezervelor de Stat. Am întrebat-o pe Adriana Codreanu dacă ar fi continuat activitatea artistică la teatru în situația în care s-ar fi respectat voința lui Gheorghiu Dej și soțul ei ar fi devenit conducătorul țării; mi-a răspuns că da întru cât Gheorghe Apostol iubea arta și artiștii; și era adevărat; venea des la teatru unde l-am cunoscut de mic copil și am stabilit un frumos raport devenit în timp o trainică prietenie. Ceaușescu nu îl agrea pe Apostol pentru că nu accepta să fie criticat și contestat; în plus, prin comportamentul său elegant, Apostol se bucura de foarte mare popularitate și, pe măsură ce antipatia oamenilor față de ceaușescu creștea, creștea popularitatea și simpatia față de Apostol. Adriana Codreanu la Operetă era stimată și iubită și răspundea cu rapidă amabilitate la toate cererile de ajutor ale oamenilor de la case și medicamente străine până la ... butelii de aragaz ... Într-o perioadă în care se vorbea cu apelativele de ”tovarăș” și ”tovarășe”, oamenii se adresau fără nici-o rezervă folosind formula ... ”Doamna Adriana” ... și ea era într-adevăr o mare Doamnă ... 

 
 ADRIANA CODREANU și GHEORGHE APOSTOL

Lui Gheorghe Apostol, din ordinul lui Ceaușescu, i s-au înscenat trei accidente pentru a fi eliminat iar el a scăpat nevătămat din toate trei; a relatat în interviuri și în volumul autobiografic publicat în urmă cu mai mulți ani. Al treilea accident înscenat a avut loc duminică 2 iulie 1972 ... din nou ... la răscrucea drumului ... Îmi amintesc foarte bine, eram la liceu, terminasem primul an și în vacanță, până la încheierea stagiunii, mergeam la Operă și la Operetă în fiecare seară. În ultimele zece zile ale lunii iunie am mers la trei spectacole în care Adriana Codreanu oferea trei creații deosebite: miercuri 21 iunie ”Soarele Londrei” de Comișel în care mai cânta Nicolae Țăranu, Mireille Constantinescu, Valli Niculescu; joi 22 iunie ”My Fair Lady” de Loewe alături de Ion Dacian și Cleopatra Melidoneanu și joi 29 iunie, închiderea stagiunii cu ”Sânge vienez” de Strauss în care mai cântau Nicolae Țăranu, Lilli Dușescu, Marica Munteanu. De fiecare dată megeam la sfârșit pentru felicitări iar în ultima seară a stagiunii ne-am salutat înainte de vacanță cu bucuria de a ne revedea în toamnă. Luni 3 iulie, de dimineață, îmi telefonează tata de la birou; aflase de la prietenul său, chirurgul Costică Olteanu de la Spitalul de Urgență, că fusese adusă în stare de comă Adriana Codreanu în urma unui groaznic accident de mașină petrecut o zi înainte în zona Urziceni; după ce a vorbit cu mine, tata a telefonat la teatru directorului adjunct Corneliu Mărgineanu cu care era prieten locuind în același cartier. Trista veste s-a răspândit rapid și toată lumea era îngrozită fără ca să aibe cineva curajul să comenteze mai în profunzime situația. În acea zi, soții Apostol mergeau la Străoane, lângă Panciu în vizită la părinții Adrianei. Mai târziu aveam să aflu în detalii cum fusese înscenat accidentul și toate aceste amănunte pot fi citite în interviurile acordate după 1990 de Gheorghe Apostol. După o serie de intervenții neurochirurgicale și un laborios program de recuperare neuromotorie, la șase luni de la cumplitul accident, Adriana Codreanu face prima vizită la teatru; era la începutul lui ianuarie 1973 când părăsea această lume Gherase Dendrino, marele compozitor și dirijor; iar duăp alte patru luni,, apare din nou pe scenă în aplauzele publicului și ale colegilor pentru această revenire. Mai târziu, aveam să aflu de la Adriana că Elena Ceaușeșscu, renumită pentru antipatia sa față de artistele frumoase, s-a mirat cu ciudă de faptul că scăpase cu viață în urma acelui accident.

CONSTANȚA CÂMPENU, TONI BUIACICI, ADRIANA CODREANU, CLEOPATRA MELIDONEANU, CORNEL RUSU în final de spectacol cu opereta MĂTUȘA MEA FAUSTINA de Liviu Cavassi și Doru Butoiescu

În noua stagiune, 1973/1974, Adriana Codreanu este din nou protagonistă în rolul titular al unei premiere absolute la jumătatea lunii octombrie: MĂTUȘA MEA FAUSTINA de Cavassi - Butoescu; sub conducerea muzicală a lui Liviu Cavassi și în regia lui Ion Lucian de la Teatrul Național, Adriana Codreanu (Lucia Roic în a doua distribuție) realizează o creație interesantă; rolul este amuzant, cu scene frumoase mergând de la voioșie comică și până la melancolia meditativă marcând un moment culminant cu aria Măi omule ... a cărei linie melodică impresionează publicul; îi are ca patreneri pe Cleopatra Melidoneanu, Dorin Teodorescu, Constanța Câmpeanu, Toni Buiacici și mulți alții. Spre finalul stagiunii, vineri 29 martie 1974, are loc premiera în România a musical-ului OKLAHOMA de Rodgers sub bagheta liu Liviu Cavassi și în regia lui George Zaharescu; Adriana Codreanu interpretează rolul central al acțiunii: Mătușa Eller, cu multă proză la nivel înalt de actorie, cu dans și intervenții cântate; un succes extraordinar pentru ea și fiecare dintre artiștii distribuției: Constanța Câmpeanu, Valli Niculescu, Marica Munteanu, Elizeu Simulescu, Virgil Bojescu, N.Ionescu-Dodo, George Hazgan; se râde și se ... lăcrimează în același timp deoarece culoarea epocii și contextul uman al acțiunii sunt redate foarte veridic.

În 1975, în luna mai, se anunță decesul unui alt mare activist comunist, Chivu Stoica, mort în condiții suspecte despre care se vorbea pe șoptite clarificându-se totul abia duăp 1989; este înmormântat la Mausoleul din Parcul Libertății unde iau parte toți demnitarii din generația defuinctului mai puțin Ceaușescu și soția sa; singurul care are curajul să întrebe și să comenteze contestatar această atitudine este ... Gheorghe Apostol ... ca ed obicei. Iar duăp câteva zile, citim în ziarul Scânteia că, în urma unui Decret Prezidențial, Gheorghe Apostol este eliberat din funcția de Director General al Rezervelor de Stat și pensionat având vârsta de 62 de ani. După un an, în toamna lui 1976, în timpul vizitei de stat la București, Brejnev îl întreabă pe Ceaușescu ce mai face ... tovarășul Apostol ... iar răspunsul, plin de ... teamă dar cu inspirație abilă, vine prompt: i-am acordat o perioadă de odihnă după care îi vom înrcedința o misiune diplomatică. Brejnev se declară mulțumit de răspuns, Ceaușescu răsuflă ușurat și, duăp încheierea vizitei delegației sovieticilor, îl cheamă pe Apostol pentru o conversație și îi spune că s-a gândit să îl trimită ambasador într-un stat din Africa. Apostol, calm, surâzător și stăpân pe situație într-un mod cu care l-a intimidat totdeauna pe Ceaușescu, răspunde: Ascultă Nicule! Ce nu ai reușit prin cele trei accidente regizate cu securitatea, vrei să reușească acea climă insuportabilă din Africa? Eu acolo nu merg, prefer să mor acasă! Dar dacă vrei să mă ții departe, atunci aleg eu unde îmi convine! Au stabilit de comun acord ... Argentina ... Din nou ... la răscrucea drumului ... dar de data aceasta un drum peste mări și țări ... Adriana Codreanu, după un recent succes în rolul Cecilia din opereta SILVIA de Kalman a cărei premieră avusese loc în decembrie 1976, la două luni duăp vizita lui Brejnev, pleacă împreună cu soțul său în Argentina la începutul lunii mai 1977 și stă acolo până în 1983 după care preiau misiunea diplomatică din Brazilia până în 1988 când revin definitiv la București. În tot acest interval, veneau o dată pe an în vacanță și ne întâlneam la teatru unde urmăreau noile premiere iar Adriana mai interpreta câteva spectacole așa de plăcerea de a mai gusta succesul la publicul ce o dorea. Ultima dată i-am văzut în 1986, tot cu prilejul unei vacanțe a lor și înaintea plecării mele în lumea largă.


ADRIANA CODREANU și GHEORGHE APOSTOL

În timpul celor două misiuni diplomatice, Adriana Codreanu era foarte activă alături de soțul ei; organiza evenimente importante și lua parte la viața culturală a societății. Adriana Codreanu și soțul ei mi-au povestit foarte multe întâmplări și aspecte ale acelei perioade trăite în diplomație în America de Sud; sunt lucruri interesante și de mare încărcătură sufletească. Cu farmecul ei de primadonna, Adriana Codreanu a cultivat relații de prietenie cu soția primarului orașului Buenos Aires - Signora Cacciatori - și cu soțiile altor diplomați în cadrul unor întâlniri periodice prilejuite de vizite turistice în oraș sau în alte locuri; cu prilejul unor astfel de întâlniri se făcea și muzică iar Adriana Codreanu era rugată să ofere câte interpretări de arii și lieduri românești și străine. Una dintre aceste întâlniri a fost organizată cu prilejul unei ample recepții cu ocazia vizitei regelui Spaniei Juan Carlos însoțit de regina Sofia; în timpul acelei recepții, artista noastră aude un glas puternic care o cheamă: Adriana!!!! ... Era marea artistă ... Sarita Montiel ... invitată în suita reginei pentru acest voiaj; se cunoscuseră când Sarita fusese la București într-un turneu și când după un recital a fost invitată la un ceai într-o dupămasă de către soția lui Ion Gheorghe Maurer; la acea întâlnire, au cântat și s-au amuzat păstrând fiecare amintirea celeilalte și reîntâlnindu-se după mulți ani la Buenos Aires.

În anul 1988, soții Adriana Codreanu și Gheorghe Apostol au revenit la București; ea a reluat activitatea la teatru și el s-a retras la pensie. Vremurile se înăspriseră. Gheorghe Apostol inițiază proiectul Scrisorii celor șase vorbind cu Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu și ulterior cu Silviu Brucan, Constantin Părvulescu și Grigore Răceanu. După trimiteea acelei scrisori, au început represaliile. Din nou ... la răscrucea drumului ... 

 ADRIANA CODREANU și GHEORGHE APOSTOL

Gheorghe Apostol împreună cu Adriana Codreanu sunt chemați la lungi anchete masacrante pentru nervi; sunt supravegheați, li se întrerupe linia telefonică și li se inetrceptează toată corespondența. Imediat Adriana începe să acuze niște simptome care conduc la un diagnostic ce impune o intervenție chirurgicală la tiroidă; sunt efectele unor iradieri la care fusese supusă în timpul anchetelor și cărora a rezistat prin constituția ei fizică puternică alegându-se doar cu niște tulburări rezolvate chirurgical. Evenimentele din decembrie 1989 pun capăt calvarului dar înfruntă alte vicisitudini cu consecințe grele pentru confortul vieții lor fiind lipsiți de acea înțelegere și susținere pe care ar fi meritat-o datorită curajului cu care s-au comportat în cursul vieții și mai ales în contextul acelei scrisori protestatare care a avut o mare importanță la vremea aceea ... la răscrucea drumului ... În ciuda acestor aspecte ale dificultăților înfruntate, Adriana Codreanu și soțul ei au continuat bucuria de viață: cultul căminului curat și împodobit cu flori, pasiunea culinară împletită cu ospitalitatea, muzica, pictura, lecturile televizorul, societatea, a fi permanent prezent informativ și informativ în pulsația timpului prezent, relațiile cu prietenii. Cu fiecare venire a mea în țară ne-am întâlnit și am depănat amintiri ori am comentat vremurile actuale. La 21 august 2010, Gheorghe Apostol, în vârstă de aproape 98 de ani, lasă această lume după ce a supraviețuit 21 de ani lui Ceaușescu care îi organizase trei accidente pentru a-l elimina ... Din nou Adriana ... la răscrucea drumului ... dar continuând propriul drum cu dârzenie și forță de caracter. Vorbim des la telefon și ne vedem când vin în țară în vacanțe. A rămas aceiași doamnă tonică plină de umor și filtrând viața și timpurile prin filosofia însușită în urma experienței sale de viață.

 ADRIANA CODREANU

Adriana Codreanu este o personalitate artistică de mare importanță pentru Opereta din România în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea iar profilul artistic și realizările sale sunt un model care tebuie cunoscut și aprofundat pentru perpetuarea valorilor genului la generațiile următoare. La finalul acestui studiu artistic, istoric, muzcologic și uman, retrăiesc scena finală a musicalului OKLAHOMA de Rodgers în care, Adriana Codreanu interpretând rolul Mătușa Eller, impresiona publicul cu declamația profund nuanțată a acestor fraze: Timpul bate nerăbdător la poarta casei mele, pentru ca cei tineri să-și ia drumul spre viață! Iar noi, noi, bătrânii, știm asta bine! Știm că vine o vreme când rămânem doar cu amintirile, atât! Este dimensiunea existențială în care a trăit în ultima parte a vieții sale Adriana Codreanu în vibrația amintirilor unei lungi parabole de artă și viață pe parcursul căreia, de foarte multe ori și la mari încercări, s-a aflat ... la răscrucea drumului ...

REVISTA MUZICALĂ RADIO 2017.02.24

2016/12/17

Puccini MADAMA BUTTERFLY - II. Teatro alla Scala din Milano, 7 decembrie 2016

 

În seara zilei de miercuri 7 decembrie 2016, alături de minunata realizatoare a Radiodifuziunii noastre, Dr. Muzicolog Luminița Arvunescu, simultan la Radio România Muzical și Cultural, am comentat pentru a treisprezecea oară inaugurarea stagiunii de la Teatro alla Scala din Milano, anul acesta cu o nouă producție a operei Madama Butterfly de Puccini în versiunea originală care fusese prezentată în teatrul milanez în anul 1904 și nici-odată reluată de atunci; de-a lungul anilor, această operă a revenit la Scala de foarte multe ori dar nici-odată în versiunea sa originală.

În Revista Muzicală Radio publicasem în urmă cu o zi un amplu studiu dedicat acestei opere și versiunilor sale, compozitorului și inaugurărilor de stagiune cu titluri pucciniene.

https://poenmuzicologie.blogspot.com/search/label/scala_butterfly_2016_1


Spectacolul s-a desfășurat ca la premiera absolută de acum aproape 113 ani, cu o singură pauză, actul I având o durată mult mai mică de actul al II-lea. Comentariile noastre din timpul pauzei s-au referit la primul act iar despre al doilea nu am mai avut timp de făcut nici-un comentariu deoarece reprezentația s-a terminat cu ceva timp peste durata anunțată inițial; astfel am promis ascultătorilor noștri un articol - recenzie cu tot ce am fi spus la microfon dacă timpul ne-ar mai fi permis. Sub bagheta lui Riccardo Chailly, au evoluat, așa cum deja știm: Maria José Siri (Cio Cio San), Annalisa Stroppa (Suzuki), Nicole Brandolino (Kate), Bryan Hymel (Pinkerton), Carlos Álvarez (Sharpless), Carlo Bosi (Goro), Costantino Finucci (Yamadori), Abramo Rosalen (Bonzo), Leonardo Galeazzi (Yakusidé), Gabriele Sagona (Comisarul imperial), Romano Dal Zovo (Notarul).

Versiunea originală din 1904 a acestei opere aproape că fusese abandonată și în tot acest interval de timp, a fot reprezentată extrem de rar, în Italia, în anul 1982 cu o reluare în 1983, la Teatrul La Fenice din Venezia, având ca protagonistă pe soprana româncă Eugenia Moldoveanu. În articolul precedent am analizat circumstanțele răsunătorului eșec al versiunii originale la Scala accentuând însă pe un fapt care mi s-a părut dominant și asupra căruia ne-am oprit pentru câteva momente și în pauza transmisiunii în direct de la Scala. Madama Butterfly reprezintă, atât pentru Puccini cât și pentru compoziția de operă universală, nodul unei răscruci evolutive la începutul secolului al XX-lea. Această operă se situează într-o zonă evolutivă tranzitorie de la romantism și verism către impresionism, expresionism și realismul secolului al XX-lea. Puccini se află într-un moment de apogeu al evoluției sale componistice; depășise verismul grație influenței pe care o avusese asupra sa Wagner dar mai ales Mahler și Richard Strauss. În partitura acestei opere se simte un proces mental de trăire dar și de elaborare a relației cuvânt - sunet exprimată printr-un limbaj cu totul nou în ceea ce privește integrarea motivelor în linia melodică, organizarea agregatului armonic orchestral, formulele metro-ritmice, modulațiile și chiar inflexiunile tonale mergând până la abundența punctelor de inflexiune tonală.

În timpul pauzei de la transmisia de la Scala, Luminița Arvunescu, spirit analitic fin și de mare sensibilitate, m-a întrebat în legătură cu influența wagneriană asupra lui Puccini și în privința unei eventule confruntări analitice dintre cei doi compozitori. În acel interval de timp atât de limitat și, în același timp, abundent în teme și argumente, m-am limitat în a confirma opinia mea asupra acestei influențe nuanțând doar un singur aspect pe care aici îl voi dezvolta mai mult. Scriitura pucciniană la momentul Madama Buteterfly depășește cu mult verismul; pe de altă parte, Wagner lăsase această lume de aproape un sfert de secol după ce reușise admirabil universalizarea Relației Sunet - Cuvânt grație fenomenului de Stare Tonală atingând geniala sublimare în cromatismul din Tristan und Isolde.

În Meditații wagneriene I din această revistă din 21 iulie 2015, aprofundam faptul că, la Wagner, integrarea contextuală, melodică și armonică, a punctelor de intonație s-a suprapus perfect pe stările afective ale fonemelor de la baza noționistică a cuvintelor; de aici o anumită libertate lexicală mergând chiar până la elaborări originale ulteriori acceptate lingvistic cel puțin în context metaforic literar. Reușita deplină a mai fost determinată și de faptul că Wagner era deopotrivă autorul libretelor și compozitorul muzicii; în acest context raportul cuvânt-sunet era foarte solid iar dinamica sa perfectă determina unitatea creatoare a capoperelor sale. Muzica și Cuvântul admirabil integrate în totalitatea structurală a operelor determina configurarea simbologică a ideilor ceea ce oferă condiții imediate de metaforizare socială a personajelor wagneriene și a relațiilor dintre ele. Cu capodopera sa TRISTAN UND ISOLDE, Wagner inaugurează o nouă etapă istorică a Cromatismului plasat între Tonalism (asimilabil cu Ordinea) și Atonalism (asimilabil cu Dezordinea). Tonalismul reprezintă zona practicii muzicale guvernată de principiile tonalității. Atonalismul a însemnat abolirea ierarhiei sunetelor caracteristică sistemului tonal; a influențat radical reforma limbajului muzical determinând ulterior dodecafonismul adoptând toate cele douăsprezece puncte de intonație ale sistemului temperat. În concluzie, deși exponent al Romantismului, Wagner depășise limitele stilistice romantice inaugurând o stare de grație componistică absolut specială și care a magnetizat și inlfuențat pe toți compozitorii de după el inclusiv pe Giacomo Puccini.

Relația Sunet - Cuvânt este o proporție care se desăvârșește la nivelul raporturilor dintre Muzică și Dramaturgie și dintre Instrumente și Vocalități. Spuneam în emisiunea din 7 decembrie că, dacă Wagner a pornit de la Sunet către Cuvânt deci de la abstract la concret, Puccini a acționat invers adică de la Cuvânt către Sunet deci de la concret la abstract; efectele estetice ale acestor parcursuri s-au manifestat plenar în cadrul definirii raporturilor dintre Instrumente și Vocalități și implicit dintre Muzică și Dramaturgie. Wagner a pornit de la un edificiu sonor foarte bine edificat și a evoluat creativ spre un edificiu literar pe care el însuși l-a ajustat și calibrat pentru protejarea integrității muzicale fiind și autorul libretelor sale. Puccini a pornit de la Cuvânt, deci de la un libret realizat de alți autori, mergând spre Sunet căruia i-a aplicat o elaborare mult mai anevoiasă. Este foarte greu de ... ”ajustat” ... în planul abstract muzical sub influența unei realități literare care îți vine de la libretiști, deci din afara propriei personalități creatoare. Dacă până la acest moment al vieții sale creatoare, Puccini a fost un ... poet al melodiei ... și un ... melodist al poeziei ... conferind poziție dominantă inspirației sale melodice în deplină concordanță cu poezia temperamentului său, în MADAMA BUTTERFLY a devenit un analist psihologic și filosofic al unei drame cumplite declanșate de o realitate ... dură ... și ... dureroasă ... Într-un astfel de context, poezia se estompează prin dilatarea inevitabilă a dramei. Puccini elaborează formule muzicale care să caracterizeze cât mai bine nenumăratele unghiuri teatrale ale dramei. Urmărește o esență dramaturgică relaționată la o muzică pentru care publicul anului 1904 este luat prin suprindere și reacționează violent dar fără să conștientizeze adevăratele repere ale situației; acel public se oprește la criterii limitate și parțiale care vizează convenționalismul desfășurării spectacolului de operă și o serie întreagă de alte pretexte prin care să justifice de ce respinge această nouă operă. Un lucru este cert: vocația pucciniană este aceea a poetului melodiei care se exprimă cel mai bine atunci când temperamentul său arzător atinge starea de grație compatibilă cu geniala inspirație; acest aspect va continua să se manifeste în toate operele pe care le-a mai compus după MADAMA BUTTERFLY la care a continuat să lucreze încă un deceniu și jumătate realizând treptat cinci versiuni; dintre aceste versiuni, ultima este cea care s-a impus și a decretat succesul operei devenită una dintre cele mai reprezentate. Prima versiune și, întrucâtva, a doua și a treia, au fost foarte greu sau deloc acceptate; sunt convins că dacă autorul ar fi fost un alt compozitor, nu s-ar fi declanșat tot acest scandal contestatar; publicul nu i-a permis idolului său exprimarea într-un alt limbaj de cât cel al poeziei și melodiei în cea mai pură stare din capodoperele Manon Lescaut, La Bohème și Tosca; există niște elaborări originale foarte interesante în Gianni Schicchi, La fanciulla del west și Turandot dar acestea coexistă cu pagini poetice și melodice a căror glorie a atins eternitatea devenind simboluri melodice ale vieții noastre sufletești.

În acest context muzical al relației sunet - cuvânt, MADAMA BUTTERFLY a devenit o operă dificilă nu doar pentru public ci și pentru artiștii care au interpretat-o. Detaliile muzicale ale scriiturii au determinat o imensă bogăție de nuanțe sonore și timbrale punând la grea încercare potențialul expresiv al vocalității. În mod deosebit cele patru roluri principale - Cio Cio San, Suzuki, Pinkerton și Sharpless - s-au confruntat cu exigențe virtuozistice fără precedent mai ales în planul expresiv; cota intensă a dramaturgiei a determinat apariția estetică a unor numeroase contexte de lirism și dramatism, unele de rezolvat în planul expresiei timbrale, altele în planul expresiei sonore, iar altele în ambele planuri; intervalele de amplă tipologie au pus și ele la grea încercare strategia vocală de asimilare, impostație și redare expresivă.

Și totuși rolul titular a fost abordat cu foarte mare succes de-a lungul istoriei de categorii foarte diferite de vocalități: soprane lirice lejere, soprane lirice, soprane lirice spinto, soprane dramatice, soprane de repertoriu clasic, belcanto, romantic sau verist. Aproape că nu putem încadra rolul Cio Cio San într-o categorie precis circumscrisă și, dacă totuși, trebuie să-l definesc la modul apartenent în cadrul tipologiilor vocale consacrate, îl voi plasa într-o zonă în care se regăsesc absolut toate vocalitățile de soprană și anume: soprană lirică de agilitate cu generoase disponibilități în zonele expresive lejere și dramatice. În această definiție de apartenență la categorie, se află: lirismul, dramatismul, agilitatea și lejeritatea. Puccini a conferit rolului titular fraze de încântătoare melodicitate lirică, alternând cu incisivitatea unor fraze de amploare dramatică, în arcade amplasate pe țesături variabile (joase, medii și înalte) în relație cu orchestrația de toate calibrele; sunt unele momente abia șoptite ori susurate iar altele de strigăt puternic. Cea mai perfectă impostație a celei mai experimentate protagoniste va descoperi abia în scenă cota umană și vocală a disponibilității și reglarea pentru asigurarea unui dozaj eficient; în acest rol, mai mult de cât în altele, sopranele remarcă diferența dintre efortul de repetiție și efortul de reprezentație în fața publicului. Într-un astfel de rol știi cum începi dar nu și cum îl sfârșești deoarece tensiunea psiho-emotivă și gradația dramaturgică a teatralități pot deveni imprevedibile. Trădată de ușuraticul Pinkerton, ținută la distanță de protocolarul Sharpless, descurajată de pesimismul lui Suzuki, abandonată de toate rudele aliate cu Unchiul Bonzo, biata Cio Cio San trebuie să fie iubită ... cel puțin de ... dirijor ... ca să nu colapseze mai înainte de momentul karakiri din final ... Să nu fiu înțeles greșit chiar dacă în primul articol am evocat legătura de dragoste dintre soprana Rosina Storchio și dirijorul Arturo Toscanini ... Departe de intențiile mele orice frivolitate! ... Cunosc însă câteva cazuri când dirijorul a fost chiar soțul sopranei care interpreta rolul Cio Cio San ... sau logodnicul ei ... și ... am sesizat unele diferențe foarte semnificative ...

Riccardo Chailly, așa cum am spus și în acea seară la final, a fost triumfătorul seratei; a dirijat impecabil, reușind expresivizarea orchestrală a tuturor detaliilor și aplicând anumite formule de dozaj dinamic și agogic pentru a favoriza asimilarea motivelor caracterizate de o complexitate mai dificilă. A fost foarte atent cu toți artiștii și, în mod eosebit, cu protagonista față de care s-a comportat ca un ... Dirijor - Cavaler ...

Soprana Maria José Siri a început primul act frumos, elegant, sensibilă, atentă la detaliile nuanțărilor. La finalul duetului care încheie acest prim act, am remarcat, pe frazele unor ample arcade scrise în zona înaltă a ambitusului, apariția unui vibrato care se lărgea din ce în ce mai mult, fenomen ce a continuat progresiv în actul al doilea; în astfel de cazuri, în jargonul artistic se spune: voce care bate; cauza acestei manifestări vocale la o artistă de vârstă tânără este oboseala; dacă s-a instaurat acestă oboseală, înseamnă că nu s-a consolidat complet impostația rolului și, la anumite momente, eforturile vocale se resimt; în cursul actului al doilea, de la un anumit moment, ea nu a mai interpretat ci a cântat demonstrând preocuparea pentru a nu se dezechilibra și a putea duce rolul până la finele reprezentației; dar în acest fel a fost sacrificată interpretarea chiar pe msăură ce cota dramatică devenea mai ridicată; aria Un bel dì vedremo a fost de o banalitate dureroasă într-un astfel de rol și incompatibilă cu caracterul festiv al unei deschideri de stagiune la Scala; la final, vocea era obosită iar în scena în care se află aria Tu, piccolo iddio, oboseala vocală a dominat și vocea a devenit din ce în ce mai vulnerabilă. Chailly a fost un perfect Cavaler, a dilatat tempii pentru ca protagonista să poată inspira suficient și chiar să se odihnească; cine a cântat și cântă știe că, uneori, o jumătate de măsură la un anumit tempo poate fi un moment foarte prielnic de a te odihni în timpul interpretării; Chailly a fost generos cu tempii și, grație acestei generozități, soprana a putut interpreta rolul până la final chiar dacă durata spectacolului a avut un sfert de oră în plus față de durata anunțată inițial și evaluată în urma repetițiilor. Conform informațiilor despreparcursul carierei sale, soprana a interpretat în debut rolul Cio Cio San acum la Scala; deci nu se pune problema unei acomodări în rol duăp interpretarea versiunii tradiționale; înainte de repetițiile de la Scala, a cântat ”Tosca” la Dresda în luna octombrie iar în luna septembrie a cântat ”Messa da Requiem” de Verdi la Bolshoi Teatr din Moscova; la sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august a fost protagonista unei producții cu ”Norma” de Bellini la Macerata; aceste date exclud eventualitatea unei oboseli vocale prin suprasolicitare așa cum se întâmplă când un artist cântă mult într-un interval scurt de timp; ba chiar putem spune că a cântat foarte puțin înainte de programul repetițiilor pentru producția inaugurală de stagiune la Scala. Și totuși de ce au aăprut aceste probleme în timpul seratei inaugurale ? Să lăsăm la o patre argumentul emoțiilor pentru că ea este deja o artistă afirmată și cu o perfectă încredere în propriile mijloace! Răspunsul ar fi unul singur: insuficienta impostație funcțională a rolului pentru asigurarea eficienței executive pe care să se bazeze concepția interpretativă estetică și stilistică. Impostația funcțională este un concept introdus de mine în Estetica Vocală pe care am elaborat-o; prin impostație funcțională înțeleg capacitatea garantată de a interpreta un rol. Orice rol se poate învăța muzical și literar într-un anumit interval de timp; impostația lui se realizează într-un interval de timp mult mai lung iar confirmarea impostației funcționale care să asigure aptitudinea scenică solicită un alt interval de timp. Marele artist, baritonul Nicolae Herlea mi-a spus cândva: am învățat muzical și literar rolul Rigoletto într-o lună dar pentru a-l putea interpreta pe scenă am avut nevoie de ... doisprezece ani de experiențe artistice acumulate prin alte roluri care au fost pregătitoare. Iar după acești doisprezece ani, la vârsta de 38 de ani, Nicolae Herlea a debutat în acest rol pe prestigioasa scenă de la Metropolitan din New York. Poate pentru Maria José Siri, cu experiența acumulată în carieră, intervalul de timp ar fi fost cu mult mai scurt; interpretarea sa în serata inaugurală a Scalei a demonstrat însă că, oricât ar fi fost acel interval de timp necesar, ea nu l-a parcurs pentru acest rol. Când am ajuns la Roma și am discutat cu prietenii mei atât de specialitate cât și melomani, toată lumea a exprimat nemulțumiri față de interpretarea acestei soprane în seara respectivă.

Tenorul Bryan Hymel în rolul Pinkerton a etalat o voce frumoasă, cu un timbru consistent, cald și expresiv dar care chiar de la început, atât în duetul cu Sharpless cât și în cel cu Cio Cio San din finalul actului întâi, a avut unele ”alunecări” cu devieri de rezonanță și sincope de susținere foatre aproape de ”stecca” (termen prin care în limba italiană se definește ruperea sunetului, așa numitul ”chix” conform uzanței din limba română); nu s-a întâmplat un asfel de accident deși a fost la limită de câteva ori; dar s-a remarcat o anumită opacizare a timbrului și o diminuire a amplorii sunetului prin scăderea armonicelor consecința oboselii vocale; această stare s-a accentuat în actul al doilea unde, deși nu a cântat mult, vulnerabilitatea vocală a devenit mult mai evidentă recurgând și la anumite stridențe pentru care a fost contestat și huidut de acel restrând grup de spectatori care sunt melomani profund cunoscători și care ăpstrează în suflete cu afecțiune cultul pentru Teatro alla Scala care, astăzi, din ăpcate, nu mai este acel ... Templu Mondial al Operei Lirice ...

Mezzosoprana Annalisa Stroppa în rolul Suzuki a oferit o interpretare demnă, corectă, cu nuanțări adecvate stărilor personajului.

Baritonul Carlos Alvarez în rolul lui Sharpless a fost artistul cel mai echilibrat al garniturii ilustrând o sonoritate amplă, un timbru consistent și expresiv, o muzicalitate de mare precizie îmbinată cu un simț teatral elegant și convingător prin care a creat un personaj de succes. În cadrul lungii sale colaborări cu Scala, acum zece ani a interpretat acest rol în producția precedentă și deci avea avantajul de a fi singurul interpret principal cu experiență în această operă favorizat și de faptul că schimbările muzicale ale edițiilor acestei opere vizează mai puțin personajul său.

Imaginile apărute ulterior au arătat că în regia lui Alvis Hermanis care a colaborat și la scenografie cu Leila Fteita și cu costumele de Kristine Jurjāne, întreaga dinamică a spectacolului a fost realizată aplicând cu gust și fantezie simboluri a căror integrare s-a încadrat foarte bine în partitura lucrării.

Revenit la Roma, am aflat că Simonetta Puccini, nepoata compozitorului, exprimase propria dezaprobare pentru reprezentarea acestei versiuni originale la Scala pe care o considera ”renegată” de bunicul ei de vreme ce elaborase ulterior încă patru versiuni, ultima impunându-se de-a lungul timpului. Înțeleg starea emotivă a Simonettei deoarece am cunoscut-o personal și cunosc sensibilitatea, cultura și abnegația cu care onorează memoria compozitorului prin întreaga sa activitatea la Fundația Internațională Puccini de la Torre del Lago. Dar, în același timp, aprob intenția muzicală filologică și istorică a lui Riccardo Chially care a dorit ca această primă versiune să fie cunoscută și înregistrată pentru a rămâne mărturie a geniului puccinian în căutările sale și frământările sale creatoare; această versiune are totuși valoarea ei deoarece atestă starea creatoare inițială a inspirației pucciniene direcționată spre contexte dramturgice și muzicale absolut noi. Cu toate contestațiile adresate tenorului și limitele sopranei accentuate spre finalul actului al doilea, inaugurarea scaligeră cu această operă a reprezentat un frumos succes totuși iar prin aceasta o demnă reabilitare a creației pucciniene în vremurile moderne duăp mai bine de un secol și unde deceniu.

REVISTA MUZICALĂ RADIO, 17.12.2016

ELENA CERNEI și arta sa în timp

ELENA CERNEI (1 martie 1924, Bairamcea, Cetatea Albă, România astăzi în Ucraina - 27 noiembrie 2000, București)  este o personalitate ca...