2018/11/19

ELENA CERNEI ... Filarmonica George Enescu și Cvartetul de Aur ...

ELENA CERNEI solistă a Filarmonicii din București

În fiecare an, la începutul primăverii dar și la finele toamnei, aduc un nou omagiu de eternă aducere aminte a marii artiste ELENA CERNEI care continuă să fie admirată și iubită de colegi și publicul de toate vârstele, chiar și de cei ce au cunoscut-o doar grație înregistrărilor audio și video pe care ni le-a lăsat. Aceste aduceri aminte sunt crâmpeiele capitolelor ample de biografie al cărui moment editorial începe să se apropie din ce în ce mai mult.

Tema aleasă pentru acest final de toamnă se datorează faptului că anul acesta s-au împlinit 150 de ani de când a fost înființată Filarmonica Română din București și 130 de ani de când a fost inaugurat Ateneul Român, sediu monumental și istoric al concertelor. De istoria acestei filarmonici care, din anul 1955, a luat numele lui George Enescu, este profund legată viața și devenirea artistică împlinită de către mezzosoprana Elena Cernei care, împreună cu soprana Emilia Petrescu, tenorul Aurel Alexandrescu și bas-baritonul Alexandru Voinescu, au constituit, în toamna anului 1950, primul cvartet de soliști stabili angajați. Până atunci, filarmonica invita artiști de operă cu disponibilități culturale și afinități repertoriale vocal simfonice să interpreteze părțile solistice ale lucrărilor din stagiunile artistice. În toamna anului 1950 era pentru prima dată când direcția filarmonicii a ales aceste patru voci pentru constituirea și formarea unui cvartet vocal simfonic academic. Datorită măiestriei celor patru soliști care au repurtat un extraordinar succes de public și de presă încă de la începutul activității lor, acest cvartet admirabil a intrat în istorie drept Cvartetul de Aur al Filarmonicii Române.

În anul 1950, Elena Cernei se afla deja de șase ani în București după ce absolvise Școala Sanitară de Surori de Crucea Roșie carea se afla sub patronajul Reginei Elena. Lucrase ca soră de spital la sala de operație a Spitalului Militar și apoi la Spitalul de Copii Călărași (astăzi demolat) la secția de ORL. În anul 1948 fusese admisă la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu care, la momentul admiterii încă se mai numea Academia Regală de Muzică până la reforma învățământului în urma căreia au fost abolite denumirile și simbolurile societății dinainte de 1947. Devenise studenta Clasei de Canto a Profesorului Constantin Stroescu, tenor liric cu o carieră internațională de prestigiu și cu un rar talent pedaogogic dublat de o vastă cultură pusă în slujba didacticii vocale. Studenți săi au devenit mari artiști perpetuând arta și didactica Maestrului căruia i-am dedicat un amplu studiu intitulat CONSTANTIN STROESCU ... Seniorul Stilisticii Vocale Românești ...

https://poenmuzicologie.blogspot.com/search/label/stroescu_senior_stilistica

După începerea cursurilor la Conservator, tânăra studentă Elena Cernei solicitase și obținuse un transfer de la spital la Igiena Școlară unde ar fi avut un program care să nu fi interferat cu orele de curs și fără gărzi de noapte. Dar și la Igiena Școlară era o muncă destul de grea pentru o studentă la canto mai ales iarna, în condiții de timp nefavorabil, câbd trebuia să parcurgă distanțe mari până la școlile unde lucra. Muncea din greu și se gândea și la părinții săi, oameni în vârstă, fără pensie, refugiați cu restul familiei din Basarabiei la momentul anexării la Uniunea Sovietică. Vorbise cu Maestrul Stroescu despre eventualitatea angajării sale într-un cor pentru a fi în mediul muzical și eliminând din viața ei eforturile la care era supusă la Igiena Școlară. 

ELENA CERNEI în anii de studenție

Maestrul replica sever că nu trebuie să intre în cor ea cu vocea splendidă și înfățișarea frumoasă pe care le are menționând și anumite riscuri de efort vocal în detrimentul progresului ca studentă de canto. Tânăra fată asculta cuvintele Maestrului dar în sinea ei se gândea foarte serios că este mult mai bine pentru echilibrul vieții sale să intre într-un cor. Era conștientă de calitățile pe care Maestrul i le confirma prin felul în care îi vorbea dar ea, prin credința sa pravoslavnică, avea acea disponibilitate etică morală de a consimți un act de voință prin care să înfrângă orgoliul personal în fața cărui orice om ar fi tentat și s-a hotărât să se intereseze de audiții pentru angajare într-un cor dar ... fără ca Maestrul să fie la curent cu planurile ei ... I-ar fi spus ulterior când lucrurile ar fi fost deja împlinite. Avea amintiri frumoase din copilărie și adolescență când cânta în corul bisericesc de la Bairamcea natală din sudul Basarabiei și intenționa ca să retrăiască acea bucurie interioară în caz că va fi angajată într-un cor unde ar fi făcut toate eforturile necesare pentru a se adapta și a se simți bine alături de colegi. În acel an lua ființă Corul Academic al Filarmonicii Române din București sub conducerea lui Ștefan Mureșanu care avea să pună bazele trainice ale acestui valoros ansamblu la conducerea căruia au urmat Dumitru D. Botez și Vasile Pântea. Elena Cernei se interesează de formalități și se prezintă la secretariatul Filarmonicii pentru înscrierea la audiție. Se sfătuiește cu asistenta Maestrului, Doamna Marcela Ionescu, excelentă pianistă corepetitoare și formidabilă îndrumătoare de tehnică vocală. Aleg împreună câteva piese adecvate din repertoriul ariilor antice hotărând ca prima piesă pe care o va interpreta să fie o lucrare cu totul deosebită și pe care o studiaseră împreună cu Maestrul Stroescu.

 

Aria respectivă era Ah, rendimi din opera LA MITRANE de Francesco Rossi, compozitor care a trăit în secolul al XVII-lea dar căruia nu i secunosc cu exactitate nici anul nașterii și nici cel al morții. Această arie se execută și astăzi deși partitura integrală a operei s-a pierdut în timp. Premiera operei a avut loc în anul 1689 la Treviso după unii cercetători iar după alții la Veneția, la Teatro San Moisé sub patronajul catedralei omonime. A rămas cert în istorie succesul extraordinar al acestei arii pentru contralto scrisă în Mi major și al cărei contest tonal de țesătură pune în valoare registrul grav în rezonanța de piept la nivelul unor exigențe pentru care natura vocală, stăpânire tehnică, elaborarea estetică și orientarea stilistică trebuie să se integreze foarte eficient armonizate între ele. Aria este foarte greu de impostat, de executat și de menținut în forma optimală a condiției vocale și, din acest motiv, aproape un secol și jumătate de la premieră, asupra ei s-a așternut tăcerea pentru a fi readusă în atenție în 1833 de către François-Joseph Fétis (1784-1871), muzicolog, compozitor și profesor belgian care organizase în anul 1833 un concert dedicat muzicii vocale din secolul al XVII-lea. În acel secol și jumătate de tăcere asupra acestei arii, în opera lirică se consolidase vocalitatea de contraltă și de mezzosoprană pe măsură de se răreau vocile cantorilor evirați (castrați). Dificultatea fundamentală pe care o pune această arie constă în faptul că are nevoie de o dublă coordonată de contraltă – mezzosoprană ale unei voci cu totul speciale. Țesătura este centro – gravă de contraltă, dar solicitarea deopotrivă a unei zone centro – înalte situată în apriopierea pasajului de mezzosoprană are nevoie de o coloană de amploare robustă și în același timp dotată de elasticitate pentru modulațiile expresive atât în planul configurației de coloană sonoră cât și în cel cromatic al variației de culoare timbrică. Linia centrală necesită un sunet foarte compact într-o perfectă manieră nonvibrato amplificată în acea rezonanță pe care școala germană o definește cu termenul de kopfstimme; este nevoie de o perfectă stabilitate a emisie ceea ce nu se poate menține în caz că eficiența parțială centro – gravă de contraltă și centro – înaltă de mezzosoprană ar manifesta chiar cele mai mici semne de oboseală. Tânăra studentă Elena Cernei, cu o întindere efectivă în vocalize arpegiate pichetate de trei octave, avea acea voce în dublă coordonată de contraltă – mezzosoprană cu disponibilități lirice și dramatice, de linie și de agilitate până la coloratura acută; limita inferioară a ambitusului său (nota fa din octava mică a pianului) îi asigura mari rezerve pentru sol # din grav iar limita superioară (fa3) îi asigura acea rezervă de potențial părin care emisia de linie centro-înaltă să fie amplă, elastică, în coloană largă, omogenă și, la nevoie, chiar într-un fascinant nonvibrato de kopfstimme. Doamna Marcela spuse Elenei: După ce te vor asculta în această arie, nu vor mai dori să mai asculte nimic și te vor admite!

În ajunul zilei de audiție, studenta Elena Cernei îl roagă pe Maestrul Stroescu să o învoiască pentru a doua zi fiindcă are niște probleme foarte importante de rezolvat iar Maestrul încuviințează amabil. A doua zi de dimineață, tânăra studentă, cu credința sa pravoslavnică, face rugăciunile cu o fervoare mai mare de cât în alte zile cerând ajutorul lui Dumnezeu pentru a putea munci în Corul Filarmonicii ca să își ușureze viața de studentă și să poată avea un salariu mai mare ca să își ajute părinții. Starea ei sufletească este gravă iar ținuta pe care o alege este una foarte sobră și pornește spre ... Ateneul Român ... unde avea loc audiția. Acolo multă lume înscrisă, unii care intrau, alții care ieșeau, forfotă de întrebări și răspunsuri într-un zumzet caracteristic tineretului la examene. Ea se așează într-un colț așteptând cu ochii aproape închiși spre a evita priviri și întrebări deoarece știa că repausul vocal este cea mai bună pregătire înaintea unei confruntări artistice la oricare nivel. Își aude numele și intră în sală. În comisie erau personalități pe care le va cunoaște în viitorul foarte apropiat: dirijorii George Georgescu, Theodor Rogalski și Constantin Silvestri care era și directorul Filarmonicii, dirijorul de cor Ștefan Mureșanu, tenorul Aurel Alexandrescu artist cu o bogată și valoroasă activitate vocal simfonică și pianistul acompaniator Nicolae Rădulescu excelent muzician și realizator de recitaluri și concerte de muzică vocală. Din relatările Elenei Cernei pot spune că, la momentul intrării ei în sala de audiție, comisia a privit-o îndelung; mai târziu, Aurel Alexandrescu, devenindu-i coleg în Cvartet, avea să-i mărturisească faptul că toți au fost uimiți de acea frumusețe neobișnuită și în același timp de o gravă austeritate foarte calmă și sigură pe propriul glas. Începe să cânte prima arie Ah, rendimi din opera LA MITRANE de Francesco Rossi, așa cum stabilise cu Doamna Marcela iar la finalul interpretării, peste comisie se așterne o tăcere de câteva secunde ceea ce în acea situație însemna enorm ... 


GEORGE GEORGESCU

Este întrebată în ce an se află la Conservator și la ce clasă iar când aude de numele lui Constantin Stroescu, dirijorul George Georgescu exclamă: Cum, Stroescu are un astfel de element la clasă și nouă nu ne spune nimic?! Doar știe că de luni de zile căutăm un astfel de glas fără să-l găsim! ... Studenta răspunde calmă că Maestrul Stroescu s-a opus ca ea să intre în cor ca să nu își pericliteze evoluția și progresul fiind abia la începutul anul al treilea de studiu. Toți membrii comisiei își exprimă bucuria de a fi ascultat interpretarea ei și Georgescu continuă: Noi dorim să înființăm un Cvartet de Soliști pentru care avem pe soprana Emilia Petrescu, pe tenorul Aurel Alexandrescu prezent aici și pe bas-baritonul Alexandru Voinescu și așteptam de mult, ascultând zeci de voci, un glas ca al dumitale de contraltă și mezzosoprană în același timp și cu această linie impecabilă de canto care poartă semnătura inconfundabilă a lui Stroescu! Tânăra studentă asculta uimită de supriză! Iar Constantin Silvestri, în calitate de director, îi spuse la final: Domnișoară, mergi la secretariat, spune că eu, directorul Silvestri, te trimit de comun acord cu întreaga comisie, să ți se întocmească toate formele de angajare ca Solistă a Filarmonicii noastre și astfel Cvartetul de Soliști mult dorit și așteptat de noi, se va constitui imediat. De săptămâna viitoare, te prezinți la repetiții conform programelor iar Maestrul Stroescu să țină cont de repetițiile noastre în programarea dumitale la clasă! 

CONSTANTIN SILVESTRI

Elena Cernei a mulțumit, a mers la secretariat, a completat toate formularele de angajare urmând să mai aducă în aceiași zi alte documente și a ieșit atât de rapid aproape în fugă în cât cei ce așteptau pentru audițiile la cor nici nu îndrăzniseră s-o întrebe ceva convinși că audiția ei nu mersese bine. Pe stradă, tânăra studentă avea lacrimi în ochi și nu mai contenea în gândul ei să mulțumească Tatălui Ceresc. A doua zi, când a mers la orele de canto, Maestrul Stroescu știa deja și era foarte mulțumit de această magnifică întorsătură a lucrurilor. Încă de la examenul de admitere, Stroescu remarcase vocea mezzosopranei Elena Cernei și a solicitat să fie repartizată la clasa lui fiind încrezător în viitorul ei artistic; o primă victorie venea acum să confirme încrederea Maestrului.

La data de 1 decembrie 1950, s-a constituit Corul Academic al Filarmonicii din București și Cvartetul de Soliști format din soprana Emilia Petrescu, mezzosoprana Elena Cernei, tenorul Aurel Alexandrescu și bas-baritonul Alexandru Voinescu. A urmat o lungă serie de repetiții în care cei patru soliști erau supravegheați și acompaniați de excelentul pianist Nicolae Rădulescu; repetițiile aveau atmosfera unopr adevărate seminarii de muzicologie aplicată în vocalitatea repertoriului de arii antice, cameră, lied, oratoriu, vocal simfonic; la aceste seminarii participau din când în când cei trei mari dirijori ai Filarmonicii: George Georgescu, Theodor Rogalski, Constantin Silvestri.


Debutul absolut al mezzosopranei Elena Cernei în calitate de solistă a Filarmonicii din București a avut loc la data de 27 mai 1951 în cadrul unui concert în al cărui program figurau:

Mozart Simfonia in mi bemol, Händel Concertul in si minor pentru violă si orchestră solist ALEXANDRU RĂDULESCU, Rogalski Trei dansuri romanesti (prima audiție), Arutiunian Cantata Patriei pentru soliști, cor si orchestra (Corul Filarmonicii dirijat de ȘTEFAN MUREȘANU) soliști ELENA CERNEI mezzosoprană, PETRE ȘTEFĂNESCU-GOANGĂ bariton. Elena Cernei era emoționată și stimulată de marii artiști cu care lucra în repetițiile dinaintea debutului său; Rogalski era un dirijor de mare rafinament, compozitor de talent și un tehnician impecabil al baghetei iar Ștefănescu-Goangă un vocalist perfect atât ca intonație cât și ca impostație, cu un simț estetic al frazării muzicale la cel mai înalt nivel în concert ca și pe scena de operă. Debutul tinerei mezzosoprane a reprezentat un frumos succes de public și de presă bucurându-se de aprecierile celorlalți dirijori și muzicieni prezenți în comisia audiției de la angajarea sa. După acest debut, au urmat alte repetiții pentru recitaluri susținute de Cvartetul Vocal la Ateneu dar și la Sala Dalles în care cei patru admirabili vocaliști interpretau un amplu repertoriu de arii antice, muzică de cameră, lieduri iar unii compozitori erau oferiți publicului în primă audiție românească. Astfel de serate erau programate aproape lunar în cadrul stagiunilor. Elena Cernei a activat ca solistă a Filarmonicii timp de opt ani; din anul următor, 1952, fusese angajată și solistă a Operei Române și deci timp de șapte stagiuni a activat simultan la cele două instituții. Era un ritm intens de muncă dacă ne mai gândim și la eforturile pentru continuarea cursurilor Conservatorului pe care avea să-l absolve în 1954. Dar datorită acestor eforturi, pe lângă prilejul de a-și completa foarte mult formarea sa artistică, avea avantajul a ... două salarii de normă întreagă ... dintre care unul îl oferea părinților săi care nu aveau pensie. Din anul 1959, când cariera artistică în operă luase o amploare mult mai mare datorită primelor turnee în străinătate, la început doar în țările comuniste, Elena Cernei a renunțat la postul de solistă al Filarmonicii în favoarea mezzosopranei Martha Kessler continuând să răspundă cu tot devotamentul la solicitările pentru unele concerte pe scena Ateneului.

 
ALEXANDRU VOINESCU bas-bariton, AUREL ALEXANDRESCU tenor, ELENA CERNEI mezzosoprană, 
EMILIA PETRESCU soprană și dirijorul CONSTANTIN SILVESTRI

Debutul Cvartetului Vocal de Soliști a avut loc în concertele din 2 și 3 decembrie 1951, cu prilejul primei audiții românești a capodoperei Requiem de Mozart dirijat de CONSTANTIN SILVESTRI. A fost un mare succes în a cărui atmosferă, Cvartetul Vocal de Soliști s-a bucurat de elogiile unor aprecieri superlativ absolute.

ALEXANDRU RĂDULESCU pianist, EMILIA PETRESCU soprană, ELENA CERNEI mezzosoprană, 

AUREL ALEXANDRESCU tenor, ALEXANDRU VOINESCU bas-bariton

Au urmat multe alte serate și evenimente triumfale din a căror înșiruire selectez pe cele mai importante: 29, 30 martie 1952 Simfonia IX-a in re minor pentru soliști, cor și orchestră de Beethoven dirijată de ALFRED MENDELSOHN; 7, 8, 10, 11 iunie 1952 Missa Solemnis pentru soliști, cor , orchestră si orgă de Beethoven în primă audiție românească dirijată de CONSTANTIN SILVESTRI (înregistrare discografică realizată de Casa de Discuri Electrecord); 7, 8 iulie 1952 Simfonia IX-a in re minor pentru soliști, cor și orchestră dirijată de GEORGE GEORGESCU; 21, 22 martie 1953 Alexandru Nevski cantata pentru cor, alto și orchestră de Prokofiev, în interpretarea căreia ELENA CERNEI a repurtat un frumos succes personal sub bagheta lui THEODOR ROGALSKI; 19, 20 iunie 1954 Amorul Vrajitor suită lirică de balet de Manuel De Falla, primă audiție românească; sub bagheta lui CONSTANTIN SILVESTRI mezzosoprana ELENA CERNEI repurtează un colosal succes datorită fascinantei sale voci de contraltă cu un emblematic registru grav impostat în rezonanța de piept, lucrare pe care o va interpreta de mai multe ori la Filarmonică și la Radiodifuziune realizând și un disc cu Casa de Discuri Electrecord; 25 ianuarie 1956 Missa în do minor de Mozart, primă audiție românească cu ocazia sărbătoririi bicentenarului nașterii compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart, dirijată de CONSTANTIN SILVESTRI (înregistrare discografică realizată de Casa de Discuri Electrecord); 3, 4 și 5 martie 1956 Missa în si minor de Bach, primă audiție românească; sub bagheta lui DUMITRU D. BOTEZ au cântat EMILIA PETRESCU, EVELINA VAIS, ELENA CERNEI, AUREL ALEXANDRESCU, ALEXANDRU VOINESCU; 9, 10, 11 și 14 februarie 1957 Messa da Requiem pentru soliști, cor și orchestră de Verdi; sub bagheta lui EGIZIO MASSINI, mezzosoprana ELENA CERNEI a cântat alături de trei distinși colegi de la Operă: soprana MARIA VOLOȘESCU, tenorul MIHAIL ȘTIRBEI și basul MIRCEA BUCIU.

Elena Cernei a apărut ultima dată în calitate de solistă permanentă a Filarmonicii în concertul de la 8 ianuarie 1959, organizat împreună cu Radioteleviziunea Română; sub bagheta dirijorului IOSIF CONTA, după uvertura la opera Der Freischütz de Carl Maria von Weber, a fost interpretat oratoriul Horia de Alfed Mendelsohn, soliști fiind ELENA CERNEI, VERA RUDEANU, OCTAV ENIGĂRESCU, CORNEL STAVRU și marele actor al Teatrului Național VALENTIN VALENTINEANU în rolul unui recitator. După această dată, Elena Cernei a mai apărut în anumite concerte ale căror date erau stabilite în funcție de disponibilitățile calendaristice ale carierei sale naționale și internaționale.

La 29, 30 și 31 ianuarie 1961, pe scena Ateneului Român s-a prezentat în premieră pentru România, opera Orfeu de Gluck sub bagheta lui MIHAI BREDICEANU cu ELENA CERNEI în rolul titular alături de MARIA ȘINDILARU (Euridice) și MAGDA IANCULESCU (Amor); a fost un succes extraordinar care a determinat ulterioara producție pe scena Operei.

La 10, 11 și 12 februarie 1962, sub bagheta dirijorului MIRCEA BASARAB se interpretează Messa da Requiem de Verdi soliști fiind soprana ARTA FLORESCU, mezzosoprana ELENA CERNEI, tenorul ION PISO, basul MARIUS RINZLER. La 19 și 20 ianuarie 1963, are loc prima audiție românească a capodoperei Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc și orchestră de Brahms în care ELENA CERNEI uimește publicul și critica grație unui admirabil registru de contralto și a unei măiestrii artistice din ce în ce mai afirmată pe plan național și internațional; dirijor a fost MIRCEA CRISTESCU împreună cu care avea să reia interpretarea suitei Amorul Vrăjitor de Manuel De Falla la 13 mai 1967, moment la care marea noastră artistă devenise deja o personalitate de consacrare internațională pe marile scene ale lumii inclusiv Scala din Milano și Metropolitan din New York. Ultima apariție a mezzosopranei ELENA CERNEI pe scena Ateneului Român a fost dumincă 8 martie 1970 când a interpretat Amorul Vrăjitor de Manuel De Falla în cadrul unui concert organizat de Ziua Internațională a Femeii și în care protagoniste, alături de ea, au fost femei: dirijoarea FLORICA DIMITRIU și violonista CORNELIA BRONZETTI care a interpretat Concertino pentru vioară și orchestră de CARMEN PETRA BASACOPOL.

 

... Cvartetul de Aur al Filarmonicii ... 

Elena Cernei a purtat toată viața în suflet perioada de activitate la Filarmonica George Enescu din București. Mi-a vorbit de foarte multe ori evocând și conturând profilurile tuturor personalităților marilor artiști cu care a lucrat în acea perioadă de timp. Filarmonica a însemnat pentru Elena Cernei o adevărată Academie de Vocalitate grație căreia și-a consolidat baza naturală a vocii, și-a constituit edificiul structurii personalității sale vocale și estetice și a atins sublimarea suprastructurală a devenirii artistice, nivel la care, Vocalitatea se transformă în Verb Vocal. Este o mare diferență între un artist de operă care conciliază în desfășurarea activității repertoriul vocal simfonic cu cel de operă și acel artist care pornește mai întâi de la stadiul de formare vocal simfonică și apoi parcurge etapele formării ca artist de operă. Cernei a fost angajată la Filarmonică după doi ani de Conservator, în timpul primului semestru al celui de al treilea an deci practic după prima perioadă de studii de consolidare tehnică și de formare estetică; întregul repertoriu de operă asimilat la cursurile Conservatorului din următorii ani a fost filtrat analitic prin experiențele de formare și interpretare a repertoriului vocal simfonic. La Filarmonică, Elena Cernei a înțeles ce înseamnă sunetul vocal fundamental echilibrat zămislit și, ulterior, funcțional direcționat într-o multitudine de sensuri de emisie și expresie de multiplă identitate estetică și la o imensitate numerică de calibruri stilistice. Un adevărat univers vocal dominat de doi poli virtuozistici: sunetul non vibrato impostat în rezonanța kopfstimme și sunetul în vibrato căruia i se pot conferi maniere și specificități adecvate tuturor școlilor stilistice. Asimilarea partiturilor vocal simfonice se făcea printr-un spirit analitic profund ancorat în muzicologia aplicată fiecărui compozitor. Cea mai fascinantă zonă a aprofundărilor era stadiul final înclinat spre relația sunet – cuvânt din care reieșea esența fundamentală emoțională prezentă în oricare mesaj artistic. Voce – Vocalitate – Verb Vocal sunt stadii evolutive plenar desăvârșite de Elena Cernei prin inteligența virtuozismului și înțelepciunea estetismului vocal în atmosfera muzicală, artistică, intelectuală pe care a găsit-o la Filarmonica din București în acei ani de început. Esența fundamentală din mesajul artistic a reprezentat pentru toată viața și cariera artistică a sa un instrument absolut al discernământului de elaborare și consolidare ale interpretărilor sale în repertoriul vocal simfonic dar și în cel de operă. La momentul abordării primelor roluri de operă, Elena Cernei, orientată prin acea esență fundamentală, conferea interpretării o sobrietate ... esențială ... cu o desăvârșită selectivitate a manierelor și gesturilor astfel că în felul în care interpreta un rol, totul era transparent, clar, evident, logic și de bun simț, lipsit de elemente inutile ori de excesive emfatizării care sfârșesc prin a supraîncărca o expersie concepută îngroșat. Mișcarea sa scenică era de o mare simplitate pusă în slujba armoniei figurii sale ceea ce amplifica o grandoare artistică absolut neobișnuită și, în același timp, fără nimic ostentativ. Chiar și Carmen, rolul poate cel mai teatral și mai dinamic ca expresie și atitudine scenică, Elena Cernei a conceput-o mergând pe trăsăturile esențiale ale personajului căruia îi conferea multitudinile filgramate ale modulațiilor sonore și inflexiunilor timbrale totdeauna conectate contextului muzical aderent la partitură printr-o exactitate perfectă a cărei abilități și-o formase tot la Filarmonică. De aceea, în timp, Elena Cernei a reușit să atingă Starea de Grație a Verbului Vocal pentru Arta sa în Timp ilustrată astăzi de înregistrările audio și video pe care le avem.

La Filarmonica din București, a avut însă și o altă revelație care a marcat-o profund pentru tot restul vieții. Pe acea binecuvântată scenă, în acei ani feroci ai stalinismului sovietic care impunea ateismul, persecuta pe cei credinioși iar închisorile erau pline de preoți, călugări și oameni de cultură care nu au vrut și nu au putut să accepte așa zisele ”noi vremuri”, în acele timpuri tulburi în care cu foarte mare teamă se intra într-o biserică, Elena Cernei împreună cu colegii din Cvartetul Vocal de Soliști, abordând repertoriul vocal simfonic liturgic (Missa în do minor și Recviemul de Mozart, Missa Solemnis de Beethoven, Rapsodia pentru alto,cor bărbătesc și orchestră de Brahms ori Messa da Requiem de Verdi) proclama cu Verbul Vocal la scenă deschisă publicului ... Laudamus Te ... Domine Deus ... Kyrie eleison ... Gloria ... Et incarnatus est ... Crucifixus ... Benedictus ... Agnus Dei ... Era o adevărată evanghelizare publică și colectivă în vremuri de mare dificultate pentru cult și spirit ... Cernei înțelegea ceea ce de mică se străduia să priceapă și anume că atunci când Voința Divină se manifestă plenar, totul este posibil și Cuvântul lui Dumnezeu ajunge acolo unde trebuie să ajungă. Cele Patru Voci absolut impostate și desăvârșit elaborate sub aspect stilistic și spiritual, se desfășurau într-o sublimă armonie declanșând un extaz liturgic al cărei emoții însuflețea și mângâia publicul acelor ani continuând să uimească publicul de astăzi care ascultă imprimările discografice. Aceste magnifice voci – Emilia Petrescu, Elena Cernei, Aurel Alexandrescu, Alexandru Voinescu – aveau să devină rapid Cvartetul de Aur al Filarmonicii Române.

Elena Cernei a iubit Filarmonica întreaga ei viață și a considerat-o temelia personalității sale de artistă de operă. Este de notorietate publică faptul că ea cânta în toate bisericile în care intra fără nici-o teamă de autorități; în acele momente, cântul său liturgic ilustra măiestria acumulată pe scena Filarmonicii; și a continuat să cânte în toate bisericile și catedralele lumii însoțind-o și eu de multe ori cu un aparat de înregistrare mic, discret și eficient, grație căruia posed o considerabilă zonă litrugică în Fonoteca Elena Cernei din care face parte și un ... Tatăl nostru ... compoziție proprie ca și un ... Îngerul a strigat ... interpretat emoționant într-o Noapte de Înviere la Catedrala Cașin. Verbul Vocal al ființei sale s-a păstrat nealterat până la momentul plecării de pe această lume datorită solidității tehnice perfect armonizate cu trăinicia credinței sale pravoslavnice.

Odată, pe vremea când Elena Cernei îl vizita pe marele compozitor Dimitrie Cuclin înaintea morții sale, l-a întrebat ce reprezenta muzica pentru sufletul său după atâți ani de viață iar răspunsul lui a fost: Muzica este limbajul prin care Dumnezeu încearcă să vorbească oamenilor, să discute cu ei! ... Cu cine poate! ... Cernei regăsea în acest răspuns preceptele insuflate de tatăl său, Serghei Cernei, când ea era o copilă ... Și în conștiința ei s-a consolidat acel principiu etic al dialogului permanent cu Divinitatea, dialog pe care l-a desăvârșit prin Muzică în anii de început ai carierei sale la Filarmonica George Enescu din București.

REVISTA MUZICALĂ RADIO 19.11.2018

 

2018/10/11

LUCIA ROIC ... noblețea fascinantă a lirismului vocal ...

 

Friml ROSE MARIE - rolul titular

Dintre numeroasele personalități care au marcat Istoria Operetei în România, primadonna LUCIA ROIC (11 octombrie 1926, Vîjnița, Bucovina de Nord - 31 decembrie 2021, Munchen, Germania) ocupă un loc cu totul special grație unei spectaculare parabole artistice.

LUCIA ROIC - în perioada studiilor universitare

S-a născut la 11 octombrie 1926, la Vîjnița, în Bucovina de Nord, astăzi aflată în Ukraina, unde a trăit până la vârsta de patru ani. În 1930, tatăl său, Leon Roic, profesor de limbă germană și română, este transferat la renumitul Liceu Petru Rareș unde a devenit și director. După propriile evocări, s-a bucurat de o copilărie și o adolescență fericită într-o familie iubitoare și unită. De la tatăl său a moștenit un profund simț artistic iar de la mama sa vocea de soprană foarte frumoasă. Piatra Neamț devine orașul său de adopțiune unde și-a făcut primele studii la Școala Generală Nr. 2 și apoi la Liceul de Fete. Manifestând de mică o muzicalitate impresionantă, tatăl i-a comandat chiar de la Viena un pian Stingl, marcă foarte bună al cărui model fusese inaugurat încă din anul 1906; studiile de pian, muzicalitatea, simțul artistic, i-au favorizat apariția și dezvoltarea unei voci de mare calitate aptă pentru studii pe care le începe de timpuriu. La vârsta de 17 ani, cu prilejul inaugurării Teatrului din Piatra Neamț, participă cu interpretarea rolului Gilda în celebrul cvartet din actul al treilea al operei RIGOLETTO de Verdi. Datorită aptitudinilor artistice care se impuneau prin vocea sa de soprană de mare calitate, s-a dedicat unor studii universitare artistice începute în 1945 la Academia Regală de Muzică din București și devenind în 1950 absolventa Conservatorului de Muzică Ciprian Porumbescu în urma tranziției istorice a României de la monarhie la republica populară. În paralel cu studiile universitare muzicale, a urmat Facultatea de Litere din București între anii 1945 și 1950. Acest parcurs al formării intelectuale și artistice cu dublă absolvire și licență au conferit personalității sopranei Lucia Roic un profil foarte adecvat estetismului muzical și dramaturgic al genului de Operetă. Studiile filologice au stimulat-o în asimilarea și aprofundarea literară a libretelor corelate apoi cu o perfectă încadrare dramaturgică în desfășurarea spectacolului stabilind o relație de mare consistență artistică atât cu regizorii cât și cu partenerii.

Soprana și Profesoara LIDIA VRĂBIESCU VAȚIANU

La Clasa de Canto a Conservatorului a fost studenta profesoarei Lidia Vrăbiescu Vațianu (Arad, 1895 – 1982, București), soprană cu studii la Academiile de Muzică din Budapesta și Viena, căsătorită cu marele tenor Romulus Vrăbiescu (1884 – 1951), artist care s-a impus mai ales în repertoriul wagnerian, cu carieră prestigioasă națională și internațională, afirmat și la Teatro alla Scala din Milano; de foarte tânără, Doamna Vrăbiescu, așa cum au numit-o elevele sale toată viața, paralel cu activitatea artistică a început activitatea pedagogică; în 1929 devine profesor suplinitor la Conservatorul de Muzică din București pentru ca în 1933 să fie titularizată la catedră; deci avea o experiență pedagogică și didactică în școala cântului de peste un deceniu și jumătate atunci când, la clasa ei, a sosit tânăra soprană Lucia Roic.

Soprana și Profesoara LIDIA VRĂBIESCU VAȚIANU

Multe dintre elevele acestei profesoare au devenit personalități artistice de mare importanță precum Ioana Nicola Știrbei, Arax Savagian, Elisabeta Neculece Carțiș, Magda Ianculescu, Valeria Rădulescu, Marina Krilovici, Rodica Mitrică și multe altele; de menționat că a studiat cu această profesoară și baritonul Eduard Tumagian (Tumageanian).

Doamna Vrăbiescu avea o tehnică vocală germană perfecționată la Budapesta și mai ales la Viena aplicând fundamental acel principiu funcțional al rezonanței pe care școala germană îl definește prin termenul kopfstimme; astfel se cultivă abilitatea unei rezonanțe numite de cap prin poziția deosebit de înaltă a sunetului atât în vocea vorbită cât și în cea cântată în contextul unui virtuozism vocal ideal pentru un artist de operetă care are de cântat dar și de rostit frazele de proză, totul corelat cu o intensă mișcare scenică de foarte multe ori coregrafică. 

LUCIA ROIC (Nedda), DAVID OHANESIAN (Tonio) - Leoncavallo PAGLIACCI - într-o producție a Conservatorului din București în anii de studenție ai celor doi mari artiști 

În anii din Conservator, tânăra soprană Lucia Roic parcurge conform programelor analitice un amplu repertoriu de arii antice, lieduri, roluri de operă; la unul din examene interpretează cu mare succes rolul Nedda din I PAGLIACCI de Leoncavallo avându-l ca partener pe studentul de atunci și marele bariton de mai târziu David Ohanesian

TEATRUL DE STAT DE OPERETĂ din BUCUREȘTI înființat în anul 1950 și demolat în 1987   

Dar profilul artistic al tinerei soprane Lucia Roic atestă niște caracteristici vocale, estetice și culturale ed mare afinitate cu universul artistic al operetei căruia, curând, avea să-i confere ... noblețea fascinantă a lirismului vocal ...

 

Offenbach PERICOLA

Imediat după absolvirea Conservatorului și a Facultății de Litere, în anul 1950, soprana Lucia Roic, foarte bine pregătită sub aspect vocal tehnic și stilistic, muzical și în ceea ce privește cultura universală dar mai ales cea literară, este angajată mai întâi la Teatrul Armatei din București unde își face debutul absolut în opereta PERICOLA de Offenbach. Apoi, în același an este angajată solistă chiar în prima stagiune a Teatrului de Stat de Operetă nou înființat și inaugurat cu premiera VÂNT DE LIBERTATE de Dunaevski la 7 noiembrie 1950 în regia maeștrilor Sică Alexandrescu și Nicușor Constantinescu, sub bagheta dirijorului Liviu Cavassi și având în rolurile principale pe Silli Popescu, Migri Avram Nicolau, Maria Wauwrina, Petre Ștefănescu Goangă, Șerban Tassian, Mircea Nemens și mulți alții. Rolul Stella interpretat de soprana Silli Popescu a fost abordat în scurt timp ca prim rol al său și de tânăra debutantă Lucia Roic a cărei activitate artistică avea să se desfășoare pe această scenă peste un sfert de veac, până în anul 1977. Prin activitatea artistică începută chiar odată cu înființarea, Lucia Roic este membru fondator al Teatrului de Stat de Operetă din București, unica personalitate astăzi în viață din acea generație de membri fondatori.

 

Dunaewski VÂNT DE LIBERTATE - Stella

La momentul angajării sale, directorul teatrului era Velimir Maximilian (1950-1952) căruia i-au urmat, pe perioada cât artista a activat în teatru, Frantz Auerbach (1952-1953), Sandu Eliad (1953-1958), Barbu Dumitrescu (1958-1961), Ion Dacian (1961-1971), Petre Codreanu (1971-1975), George Zaharescu (1975-1990).

Dunaewski VÂNT DE LIBERTATE - Mircea Nemens, Lucia Roic, Petre Ștefănescu-Goangă

Bilanțul statistic ne confirmă că soprana Lucia Roic a interpretat în cariera sa 25 de roluri într-un total de 27 de producții; 9 roluri în lucrări românești participând la pregătirea premierelor absolute; 16 roluri în lucrări străine; 20 compozitori dintre care 6 români și 14 străini. Repertoriul său, inaugurat la Teatrul Armatei cu PERICOLA de Offenbach (1950) a continuat la Teatrul de Stat de Operetă în următoarele titluri cu respectivele mențiuni de personaje și compozitori în următoarea ordine istorică a premierelor: VÂNT DE LIBERTATE (Stella) de Dunaewski (7 noiembrie 1950), N-A FOST NUNTĂ MAI FRUMOASĂ (Ileana) de Nicolae Kirculescu (7 februarie 1951), ANA LUGOJANA (Ana) de Filaret Barbu (7 noiembrie 1951 – reluată într-o nouă montare în 1967), ACULINA (Annette) de Kovner (8 mai 1952), CULEGĂTORII DE STELE (Sanda) de Florin Comișel (3 martie 1954), LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT (Bertha) de Gherase Dendrino (30 octombrie 1954 – reluată într-o montare nouă în 1969), VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI (Prințesa) de Zeller (1956), PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA (Ileana) de Filaret Barbu (30 0ctombrie 1956 – reluată într-o nouă montare în 1971), STUDENTUL CERȘETOR (Laura) de Millocker (1958), BOCCACCIO (Fiammetta) de Suppé (1959), LYSISTRATA (Lysistrata) de Gherase Dendrino (15 decembrie 1960), ROSE MARIE (Rose Marie) de Friml (2 martie 1962), SĂRUTUL CIANITEI (Cianita) de Miliutin (9 aprilie 1963), PRINȚESA CIRCULUI (Lidia) de Kalman (29 februarie 1964), TÂRGUL DE FETE (Daria) de Filaret Barbu (20 august 1964), ȚARA SURÂSULUI (Liza) de Lehar (10 aprilie 1965), SECRETUL LUI MARCO POLO (Mi Tzu Ti) de Lopez (4 noiembrie 1966), SÂNGE VIENEZ (Franzi) de Strauss (24 februarie 1967), CONTESA MARITZA (Contesa Maritza) de Kalman (16 decembrie 1967), VOIEVODUL ȚIGANILOR (Saffi) de Strauss (25 decembrie 1968), SUZANA (Suzana) de Gilbert (9 aprilie 1970), SPUNE INIMIOARĂ SPUNE (Doamna Zoe) de Elly Roman (6 octombrie 1972), LA CALUL BĂLAN (Josepha) de Bentazky (8 iunie 1973), MĂTUȘA MEA FAUSTINA (Faustina) de Liviu Cavassi și Doru Butoescu (12 octombrie 1973).

LUCIA ROIC în centrul unui grup de colegi între care se disting ȘTEFAN GLODARIU, TONI BUIACICI, CONSTANȚA CÂMPEANU, CONSTANTIN DRĂGHICI, MIRCEA NEMENS, LILLI DUȘESCU, MARICA MUNTEANU, VALLI NICULESCU, GEORGE HAZGAN

Lucia Roic a colaborat cu un număr impresionant de personalității artistice din noianul cărora selectez pe cele mai importante: dirijorii Egizio Massini, Gherase Dendrino, Traian Mihăilescu, Constantin Rădulescu, Liviu Cavassi, Mircea Lucescu. Mircea Luculescu; regizorii Sică Alexandrescu, Nicușor Constantinescu, Ivan Dubrovnic, Ion Cojar, Ion Dacian, Nicolae Kirițescu, Barbu Dumitrescu, Anghel Ionescu-Arbore, Ion Lucian; maestra de balet Elena Penescu-Liciu. A avut parteneri de prestigiu precum: tenorii Ion Dacian, Viorel Chicideanu, Petre Valentin, Mihai Petculescu, Nicolae Țăranu, Anton Negoițescu, Eugen Fânățeanu, Eugen Savopol, Dorin Teodorescu, Cornel Rusu; baritonii Mircea Nemens, Iancu Groza, Nicolae Ionescu-Dodo, Dușan Bugarin, Gabriel Gheorghiu; subretele Migry Avram Nicolau, Elisabeta Henția, Virginica Romanovski, Constanța Câmpeanu, Valli Niculescu, Marica Munteanu, Daniela Diaconescu; comicii Bimbo Mărculescu, Toni Buiacici, George Hazgan, Ion Dinu, Virgil Bojescu; actrițele Maria Wauwrina, Elena Zamora, Sili Vasiliu, Ditta Pavel, Tamara Buciuceanu, Mia Chirilescu, Coca Enescu; actorii Nae Roman, Silviu Gurău, George Groner, Dem Hagiac, Tiberiu Simionescu, Nelu Marinescu. Sunt artiști experimentați și talentați care creau o atmosferă foarte prielnică stimulentului evolutiv pentru tinerii debutanți; de asemenea, artiștii generației sale ca și cei din generațiile ulterioare erau elemente talentate și pregătite la un înalt nivel de competitivitate.

 

Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT - Lucia Roic, Anton Negoițescu
 
Într-un astfel de context artistic, tânăra soprană Lucia Roic s-a înscris într-o evoluție eficientă a perfecționismului artistic prin care și-a obținut de foarte tânără un loc aparte în panorama artistică a teatrului. Dar în sufletul său avea să intre bas-baritonul Nicolae Ionescu – Dodo, artist frumos, talentat, cu o imensitate numerică de resurse vocale și actoricești, constituind un cuplu uman și artistic devenit celebru și educând împreună pe fiul lor, Michael Ionesco, astăzi o prestigioasă personalitate în domeniul artei la München.
LUCIA ROIC cu soțul său N.IONESCU-DODO și fiul lor MIHAI astăzi MICHAEL IONESCO

Tânăra soprană Lucia Roic a devenit rapid o iubită și afirmată primadonna în continuitatea unor primadonne veterane de tradiție precum Silli Popescu, Puica Alexandrescu, Lya Turovski, Elisabeta Porumbiță, Getta Mara, Dia Panaitescu, Denise Vrancea; de asemenea a evoluat elegant și distinct pe profilul său alături de colegele de generație Lilli Dușescu, Lidia Popescu, Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, Ștefi Pârvulescu, Corina Bărbulescu și a constituit un model interesant de studiat și de urmat pentru colegele din generația imediat următoare Cleopatra Melidoneanu, Mireille Constantinescu, Mihaela Mijea.

Filaret Barbu PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA rolul Ileana

Succesele de public și de critică au prilejuit afirmarea sopranei Lucia Roic în repetate rânduri în evenimente radiofonice și de televiziune iar unele documente păstrate sunt astăzi în fonoteca și filmoteca de aur. Treptat a început să se afirme și în turnee naționale și internaționale dintre acestea din urmă menționând 1957 (Moscova – LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT de Dendrino); 1961 (Polonia – PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA de Filaret Barbu); 1965 (Italia – PRINȚESA CIRCULUI, VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI), etc.

Filaret Barbu PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA - Lucia Roic și Nicolae Țăranu

Primul impact cu personalitatea artistică a sopranei Lucia Roic l-am avut ascultând unele interpetări ale sale la radio, copil fiind și la începutul studiilor de pian. În vremea copilăriei mele televiziunea prelua periodic spectacolele teatrelor inclusiv ale Teatrului de Operetă; astfel publicul din toată țara avea posibilitatea să urmărească aceste spectacole care erau deosebit de frumoase și trezeau interesul de a se veni la teatru. 

Miliutin SĂRUTUL CIANITEI - rolul titular

Am fost frapat la început de ... numele ... Roic ... unic, pentru că nu l-am mai întâlnit nicăieri ... Lucia Roic ... iradia o muzicalitate fonetică absolut deosebită iar această armonie era perfect ilustrată de figura sa frumoasă, frecvent publicată în materialele fotografice ale revistelor și jurnalelor. De mic copil am început să merg la spectacolele Operetei, mai întâi la matinee, apoi, pe măsură ce am obținut încrederea părinților în atuonomia mea, și la spectacolele serale. Primul spectacol pe care l-am urmărit cu Lucia Roic a fost cu opereta ROSE MARIE de Friml unde interpreta rolul titular. 

Friml ROSE MARIE - rolul titular

La prima intrare în scenă am remarcat emoția publicului care admira figura elegantă a unei primadonna suplă, frumoasă, cu o coafură perfect aranjată în armonie cu figura sa scenică; o artistă care se mișca dezinvolt și nuanța convingător. 

Friml ROSE MARIE - rolul titular

La vremea aceea eram sensibil față de voci la modul emotiv căci nu aveam încă pregătirea profesională; dar îmi amintesc impresiile, emoțiile, reacțiile mele interioare și raționamentul pe care îl făceam asupra vocilor. Lucia Roic avea o voce de luminozitate solară, cu sunete grave mângăietoare și acute strălucitoare, intens penetrante. 

Suppé BOCCACCIO - Fiammetta

Treptat am urmărit-o în 20 dintre cele 24 de roluri interpretate și reveneam de nenumărate ori ca să o reascult și să o urmăresc cu toți partenerii distribuiți. Eram pasionat să înțeleg deosebirile dintre vocile mai multor artiși distribuiți în același rol. 

 

Dendrino LYSISTRATA - rolul titular

Pot spune, reconstituind scenele datorită memoriei mele, că penetranța acutelor sale reprezenta un fenomen expresiv la paritate cu incidența privirilor sale în diferite momente ale fazelor evolutive într-un rol și chiar într-o arie. Lucia Roic conferea privirilor sale o adevărată ... identitate tonală ... în concordanță cu linia melodică a frazării în rol și, datorită acestui aspect al interpretării sale, comunicarea artistică adresată publicului era foarte eficientă. 

Lehar ȚARA SURÂSULUI - Lucia Roic, Ion Dacian 

Îmi amintesc cum, în anumite discuții sau la unele repetiții, Maestrul Ion Dacian spunea artiștilor: priviți publicul în ochi și vorbiți cu el! Mergând des la teatru, având mare plăcere să merg și în culise ca să cunosc pulsația vieții teatrului dincolo de scenă, am ajuns să cunosc pe toți artiștii și efectiv să cresc printre ei mai ales în vacanțe când veneam seară de seară. 

 Lehar ȚARA SURÂSULUI - Lucia Roic, Ludovic Spiess

Așa aveam să o cunosc și pe Lucia Roic ... Lucica ... așa cum o alintau colegii și chiar și publicul și ... până la urmă și eu ... Era o doamnă frumoasă, foarte drăguță și amabilă, cu un surâs cald și tot atât de expresiv ca și pe scenă ... 

Lehar ȚARA SURÂSULUI - Lucia Roic, Dorin Teodorescu

De atunci, am avut prilejul să o întâlnesc de foarte multe ori, să vorbim, să o întreb despre voce și despre roluri, despre tehnica ei și concepția stilistică, despre compozitori și regii iar ea răspundea generos încântată de acest interes al meu pentru fenomenul vocal. 

 

Kalman CONTESA MARITZA - rolul titular

Ultimul ei spectacol a fost cu CONTESA MARITZA de Kalman, într-o duminică, la 16 octombrie 1977, după care s-a retras din carieră. Am continuat să discutăm când ne întâlneam sau chiar la telefon. Ultima dată am vorbit în primăvara anului 1979 înaintea plecării sale în Germania cu fiul său, Mihai; eram încă student la Medicină și ... visam și eu să plec în lume ... ce ce s-a întâmplat peste câțiva ani ... 

Strauss VOIEVODUL ȚIGANILOR - Saffi 

Lucia Roic a rămas un reper vocal și estetic analitic interesant și, peste ani, când am acumulat experiențe complexe formative, sprijinându-mă emotiv pe memoria mea, elaborând profilurile analitice ale tuturor artiștilor pe care i-am cunoscut, am aprofundat și vocalitatea sopranei Lucia Roic: soprană lirică pură cu o emisie elastică aplicată unei coloane de calibru larg în grav, mediu pe centru și progresiv concentrat în registrul acut; un lirism cu disponibilități generoase în agilitate și într-o veritabilă coloratură (pentru rolul Prințesei din VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI de Zeller sau Franzi din SÂNGE VIENEZ de Strauss, Cianita din SĂRUTUL CIANITEI de Milutin ori Daria din TÂRGUL DE FETE de Filaret Barbu sau Mi Tzu Ti din SECRETUL LUI MARCO POLO de Lopez) și cu o expresivitate bine gândită pentru efectele dramatice ilustrate printr-o timbralitate mai densă și la nuanțe mai închise

Lopez SECRETUL LUI MARCO POLO - Mi Tzu Ti

Lirismul sopranei Lucia Roic era de o amploare conferită prin acel efect kopfstimme uneori conceput într-un nonvibrato foarte pur (la2 natural din finalul de la Cântecul indian din ROSE MARIE de Friml care se află în Fonoteca Radiodifuziunii, oferă o emoție estetică deosebită fiind imprimat din spectacol).

Filaret Barbu ANA LUGOJANA - Lucia Roic, Eugen Fânățeanu 

Personajele de operetă, au în vocalitatea lor, de multe ori, alternanțe foarte puternice de fraze de linie cu fraze de agilitate la diferite modulații de agogică, ori alternanțe de lirism, efecte spinto și dramatism care merg până la o supremă forță vocală acompaniată de o orchestrație grandioasă și puternică.

 

Strauss SÂNGE VIENEZ - Lucia Roic, Eugen Savopol

Lirismul sopranei Lucia Roic devenea foarte robust în contextele dramatice ale frazării și această robustețe era asigurată tot prin efectul kopfstimme datorită unui dozaj prin care, cu o anumită abilitate estetică, o voce lirică poate să se exprime foarte bine în contextele spinto-dramatice alternante cu cele lirice; așa se întâmpla în roluri precum Lidia din PRINȚESA CIRCULUI și rolul titular din CONTESA MARITZA de Kalman, Liza din ȚARA SURÂSULUI și Saffi din VOIEVODUL ȚIGANILOR de Strauss.

Lehar ȚARA SURÂSULUI - Lisa

Tehnica germană însușită de la profesoara Lidia Vrăbiescu Vațianu a constituit fundamentul de vocalitate al primadonnei Lucia Roic. Impostația bazată pe rezonanța foarte eficient autocontrolată în conjuncție cu pătrunderea profundă a libretului, determina un proces artistic prin care relația sunet – cuvânt, atât în canto cât și în proză, se rezolva la un înalt nivel poetic în contextul căruia experiențele studiilor muzicale se împleteau cu cele filologice rezultând o ... poeticitate estetică ... din care emana ... noblețea fascinantă a lirismului vocal ... formulă pe care am declarat-o efigia analitică a acestei admirabile personalități artistice.

Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT - Lucia Roic, Dorin Teodorescu

De-a lungul anilor, Lucia Roic a evoluat frumos, echilibrat, fără nici cele mai mici manifestări ale vre-unui declin; era o artistă care se apropia de finalul carierei cu o încântătoare demnitate. Tripleta ultimelor trei roluri realizate în premieră pe scena operetei bucureștene atestă această magnifică încununare a experienței acumulate.

Benatzky LA CALUL BĂLAN - Lucia Roic, Nae Roman

Doamna Zoe din SPUNE INIMIOARĂ SPUNE de Elly Roman (premiera absolută vineri 6 octombrie 1972) era interpretată de Lucia Roic cu o grație majestuoasă, cu sensibilitate, cu profunzime expresivă în melancolia momentelor triste, cu demna resemnare aristocratică. În splendida arie Primii ochi iubiți nu se uită ... simțeam o contopire a lirismului vocal manifestat cândva în Ana din ANA LUGOJANA (avântul sentimental din ... Mereu la tine fi-va gândul meu ... ), în Bertha din LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT (linia extatică a plutitorului vals ... Tu, tu mi-ai dat primul meu vis frumos de iubire ... ) sau în romantismul debordant al Lysistratei din LYSISTRATA ... Atâtea nopți fără sfârșit ... 

 

Benatzky LA CALUL BĂLAN - Lucia Roic, Elizeu Simulescu, Nae Roman

Josepha din LA CALUL BĂLAN de Benatzky (premiera din ziua de vineri 8 iunie 1973) revela o Lucia Roic comediană plină de ironie care glumește, admonestează, insinuează sau dojenește aspru, dansează tirolez într-o scenă suculentă în care avea ca parteneri alternativ când pe soțul ei, N. Ionescu-Dodo, când pe Nae Roman; iar în final, oferă melancolia lirismului ei profund într-un ... arioso ... emoționant ... Totdeauna draga mea, clipa cât ar fi de grea, și-or câte dureri, tu să speri ... iar privirile ei asumau acea tonalitate expresivă caracteristică măiestriei sale interpretative.


Ultima premieră i-a adus rolul Faustina, o savantă, medic cercetător în geriatrie din opereta MĂTUȘA MEA FAUSTINA de Liviu Cavassi și Doru Butoiescu (octombrie 1973), primul dintre autori fiind chiar dirijorul producției. Personajul Faustina este o ... metaforică aluzie ... la figura Doamnei Ana Aslan ... Lucia Roic a creat un personaj de mare densitate teatrală, cu o expresivitate vocală perfect abordată unui modernism vocal și orchestral, completat de o mișcare scenică și coregrafică adecvat adaptată contextului de musical.

Lehar ȚARA SURÂSULUI - Lisa

Lucia Roic a confirmat o personalitate umană puternică, robustă, decisă și dispusă în fața noilor experiențe de viață drept pentru care, după încheierea carierei, a plecat din țară stabilindu-se în Germania, începând o nouă viață și abordând noi confruntări alături de fiul său Mihai, bucurându-se de tot ce viața poate oferi permanent în oricare dimensiune existențială reușind să se adapteze și să se desfășoare datorită acelui potențial uman și spiritual grație căruia, în Istoria Operetei din România și în panorama vocalității, se impune peste timp prin ... noblețea fascinantă a lirismului vocal ...

REVISTA MUZICALĂ RADIO, 11.10.2018, revizuit 30.12.2021.

ELENA CERNEI și arta sa în timp

ELENA CERNEI (1 martie 1924, Bairamcea, Cetatea Albă, România astăzi în Ucraina - 27 noiembrie 2000, București)  este o personalitate ca...