Marea artistă, soprana ELENA DIMA-TOROIMAN (12 martie 1926, Curtea de Argeș - 9 decembrie 2010, București) este una dintre personalitățile care a slujit cu un rar devotament viața artistică a Operei Române din București pentru mai bine de un sfert de veac.
Primele învățături muzicale și de canto le-a asmilat la Liceul de Muzică Nr. 1 din București sub îndrumarea profesoarei Aida Helta (clasa de canto) studiind ulterior la Conservatorul Astra și Conservatorul Ciprian Porumbescu din București (1953-1958) având ca profesori pe Petre Ștefănescu-Goangă și Constanța Bădescu (canto), Panait Victor Cottescu (clasa de operă), Victor Giuleanu (teorie și solfegiu), Gheorghe Dumitrescu (armonie), Radu Negreanu, Adriana Sachelarie și George Breazul (istoria muzicii), Mariana Rodan și Tiberiu Alexandru (foclor). Încă dinaintea începutul studiilor la Conservator, Elena Dima se angajează în Corul Ansamblului Consiliului Central al Sindicatelor din București (1949-1957) așa cum au făcut foarte mulți colegi din generația sa, aceasta fiind o oportunitate de dezvoltare muzicală și artistică, un prilej de a se afirma în primele apariții solistice și, în același timp, o posibilitate de a-și câștiga existența lucru foarte important în acei ani grei. Pe parcursul studiilor de Conservator se dezvoltă și evoluează foarte bine motiv pentru care, încă din ultimul an al studiilor, este angajată solistă a Operei Române din București (1956-1983).
Rolul de debut al sopranei Elena Dima la Opera Română din București este cel al Contesei din ”Nunta lui Figaro” de Mozart. De la bun început s-a remarcat prin ceea ce se definește o voce importantă, dotată cu un timbru închis la culoare cu multiple posibilități de modulații expresive și cu o sonoritate pe care o etala în totalitatea nuanțelor de la forte la piano; era însă renumită pentru măiestria frazelor lungi și bine susținute și pentru nuanțele într-un pianissimo devenit cu adevărat legendar; farmecul acelui pianissimo consta într-o consistență timbrală desfșurată la o cotă sonoră foarte delicată dar, în același timp, impecabil susținută.
Elena Dima dovedea un virtuozism la baza căruia stătea o tehnică foarte bine conștientizată favorizată de un organism puternic și perfect echilibrat; în acest context nu numai că nici-odată nu a anulat vre-o reprezentație din motive de sănătate dar este renumit faptul că Elena Dima reprezenta garanția teatrului pentru înlocuirea colegelor în indispoziție și, uneori, era anunțată chiar cu două ore înainte de începerea spectacolului; iar ea venea, liniștită, sigură, făcea câteva vocalize și intra în scenă cântând cu eficiență, pasiune și plăcere la fel cum se comporta cu reprezentațiile sale în care era programată de la bun început.
Artista avea o muzicalitate absolută datorită căreia asimila la perfecțiune partiturile și se desfășura pe scenă fără să depindă câtuși de puțin de dirijorii care, atunci când cânta ea, erau foarte liniștiți pentru scenele sale; avea o prezență de spirit desăvârșită datorită căreia putea salva sub aspect muzical, orice neprevăzut datorat vre-unui lapsus al câte unui coleg.
Eficiența sonorității și bogăția inflexiunilor timbrale într-o multitudine de dimensiuni expresive guvernate de perfecta muzicalitate, i-au permis sopranei Elena Dima abordarea unui repertoriu de mare diversitate și amploare stilistică: Beethoven FIDELIO (Leonora); Mozart NUNTA LUI FIGARO (Contesa), FLAUTUL FERMECAT (A Doua Doamnă); Dargomîjski RUSALKA (Natașa); Ceaikovsky DAMA DE PICĂ (Liza); Borodin KNEAZUL IGOR (Jaroslavna); Verdi TRUBADURUL (Leonora), AIDA (rolul titular), BAL MASCAT (Amelia - premiera de la 14 noiembrie 1963 în regia lui Jean Rânzescu, sub bagheta lui Egizio Massini și alături de Elena Cernei, Matilda Onofrei, Octavian Naghiu, Octav Enigărescu, Valentin Loghin, Ioan Hvorov), DON CARLO (Elisabetta - premiera de la 30 ianuarie 1966, în limba italiană, în regia lui Eugen Gropșeanu, sub bagheta dirijorului italian Tommaso Benintende-Neglia și alături de Elena Cernei, Ileana Cotrubaș, Maria Șindilaru, Cornel Stavru, Nicolae Herlea, Nicolae Florei, Ioan Hvorov); Wagner MAEȘTRII CÂNTĂREȚI DIN NÜRNBERG (Eva), LOHENGRIN (Elsa), WALKIRIA (Brünhilde), OLANDEZUL ZBURĂTOR (Senta), TANNHÄUSER (Elisabeth);
Puccini TOSCA (rolul titular), TURANDOT (rolul titular); Giordano ANDREA CHENIER (Maddalena - la premiera de la 8 ianuarie 1976, în regia lui Hero Lupescu, sub bagheta lui Cornel Trăilescu și alături de Iulia Buciuceanu, Mihaela Botez, Mihaela Mărăcineanu, Cornel Fânățeanu, David Ohansian, Dumitru Brebenel, Lucian Marinescu, Ioan Hvorov, Gheorghe Crăsnaru, Marcel Angelescu, Ion Stoian, Emil Iurașcu, Florin Hudeșteanu, Mihai Panghe); George Stephănescu PETRA (rolul titular - în formă de concert); Gheorghe Dumitrescu IOAN VODĂ CEL CUMPLIT (Roxanda); Sabin Drăgoi NĂPASTA (Anca).
ELENA DIMA (Anca) - Sabin Drăgoi NĂPASTA
Pe scena Radiodifuziunii dar și pe alte scene de concert a interpretat SIMFONIA a IX-a de Beethoven, oratoriul TUDOR VLADIMIRESCU de Gheorghe Dumitrescu, selecțiuni din opere de Wagner, arii din opere care nu se aflau în repertoriul său curent și foarte multe lieduri de Schubert, Schumann, Hugo Wolf, Brahms, Grieg, Dvorak, Ceaikovski, Rachmaninov, Richard Strauss, Glier, George Enescu, Gheorghe Dima, George Stephănescu, Tiberiu Brediceanu, Diamandi Gheciu, Mihail Jora, Doru Popovici.
În acest amplu repertoriu a colaborat cu toți artiștii români ai timpului său: regizorii Jean Rânzescu, Panait Victor Cottescu, George Teodorescu, Eugen Gropșeanu, Hero Lupescu, Alexandru Szinberger; dirijorii Egizio Massini, Jean Bobescu, Alfred Alessandrescu, Constantin Bugeanu, Mihai Brediceanu, Mircea Popa, Cornel Trăilescu, Anatol Kisadji, Constantin Petrovici; mezzosopranele Elena Cernei (partenera cu care a colaborat cel mai mult), Zenaida Pally, Iulia Buciuceanu, Dorothea Palade, Viorica Cortez, Mihaela Mărăcineanu, Iulia Marpozan, Rodica Mitrică;
ELENA DIMA (Aida), ZENAIDA PALLY (Amneris) - Verdi AIDA
tenorii Dinu Bădescu, Ionel Tudoran, Garbis Zobian, Gheorghe Iliescu, Ion Stoian, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Valentin Teodorian, Cornel Fânățeanu, Ion Buzea, Ion Piso, Constantin Iliescu, Ludovic Spiess, Florin Farcaș, Constantin Ene; baritonii Petre Ștefănescu-Goangă, Șerban Tassian, Alexandru Enăceanu, Dinu Cățuleanu, Mihail Arnăutu, Ladislau Konya, Octav Enigărescu, David Ohansian, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Eduard Tumagian, Nicolae Constantinescu, Nicolae Urziceanu, Lucian Marinescu, Emil Iurașcu; bașii Nicolae Secăreanu, Nicolae Teofănescu, Nicolae Rafael, Jean Bănescu, Viorel Ban, Nicolae Florei, Ioan Hvorov, Constantin Gabor, Dumitru Brebenel, Valentin Loghin, Pompei Hărășteanu.
A luat parte la multe turnee ale Operei Române din București (1960 Moscova, 1970 Wiesbaden, Liège, 1982 Lausanne) dar a întreprins și foarte multe turnee personale în fosta URSS, Bulgaria, Jugoslavia, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, R.D. Germană, R.F. Germană, Austria, Italia, Spania, Franța, Belgia, Irlanda, Anglia, Grecia, Danemarca, Elveția, Olanda, Norvegia, Danemarca.
ELENA DIMA (Aida), KURT ADLER (Metropolitan Opera din New York), ELENA CERNEI (Amneris) - Verdi AIDA
A colaborat cu importanți dirijori precum Edgar Doneux, Ernst Märzendorfer, Glauco Curiel, Kurt Adler, Alberto Erede, Jean Perisson, Ciril Cvetko, Gustav Koslik, Tommaso Benintende-Neglia, Tamas Borberitz, Napoleone Annovazzi, Ottavio Ziino, Serge Zehnacker, Zeljko Straka; a cântat alături de artiști de prestigiu precum Nicola Rossi-Lemeni, Ivan Petrov, Aldo Protti, Giulio Fioravanti, Walter Monachesi, Danilo Cestari, Rolf Björling.
Presa de specialitate, în România și în străinătate, a apreciat personalitatea artistică a sopranei Elena Dima: Un mare talent, o voce de mare clasă, cu acute sigure și pianissime excepționale. (”La Cité”, Belgia); O regină nobilă, emoționantă, sensibilă, cu o voce foarte bine impostată, reușind permanent să domine scena. (”Le monde du travail”, Belgia - referitor la o reprezentație cu ”Don Carlo” de Verdi); Vocea de soprană spinto-dramatică a Elenei Dima redă, datorită timbrului excelent, toate nuanțele bogate, dramatice ale rolului. Ea cântă foarte ușor în registrul acut, are treceri minunate din registru într-altul în același timp. (”Avangard”, URSS).
Am urmărit multe spectacole ale sopranei Elena Dima încă de când eram elev la școala primară dar am făcut cunoștiință personal cu ea, la sfârșitul liceului, după o reprezentație cu ”Trubadurul” de Verdi. Începusem lecțiile de canto cu Maestrul Jean Bănescu, fost solist al Operei Române din București și profesor, șef al Catedrei de Canto auxiliar a Conservatorului din București; îmi povestea că, într-o anumită perioadă de timp, tânăra soprană Elena Dima fusese asistentă la Clasa de Canto a Conservatorului colaborând atât cu dumnealui cât și cu eminenta profesoară și artistă, soprana Arta Florescu. Maestrul Bănescu, care o iubea foarte mult pe Elena Dima și o prețuia pentru tehnica sa impecabilă și caracterul ei foarte frumos și elegant; m-a îndemnat să merg la cabina ei, să o cunosc și să o salut din partea lui: Îmbrățișeaz-o pe Leana din partea mea și spune-i că o iubesc la fel de mult ca pe vremea când colaboram atât la Operă cât și la Conservator! Maestrul o alinta ... ”Leana” ... ca să o distingă între multele artiste ale teatrului care se chemau Elena.
Și iată-mă la cabina Doamnei Dima, prezentându-mă, răspunzând la întrebările sale adresate cu mare amabilitate și cu un permanent surâs pe buze, încântată de pasiunea mea pentru muzică și voci și de intențiile mele de viitor de a îmbina medicina cu muzica. Îi reproduc mesajul Maestrului iar Doamna începe să râdă cu poftă: Așa m-a alintat dânsul și continuă s-o facă! Doamna Elena Dima era pentru colegi și prieteni ... Nutzy ... și, foarte curând avea să fie și pentru mine legând o prietenie frumoasă, trainică și plină de bucurii umane și artistice ... Iar eu i-am aplicat o alintătură specială ... Nutzica ... cu o încărcătură puternică de respect și admirație ... Nutzy avea prieteni intimi foarte puțini. Încă de la prima vizită la cabină cunoscusem pe cei mai apropiați și mai devotați prieteni ai săi: Cristina Ionescu și Mihai Canciovici, doctor în filologia folclorului, cunoscut publicului datorită articolelor pe care le publică periodic și aparițiilor ca invitat al realizatoarei Dr. Luminița Arvunescu la Seara de Operă a Radiodifuziunii noastre. Foarte rapid, Cristina și Mihai, au devenit și prietenii mei și ne întâlneam des atât în sala de spectacol cât și acasă unde era prezentă și Nutzy. Comentam spectacole, voci, ascultam discuri și ne bucuram unii de alții într-o atmosferă frumoasă.
Prima puternică impresie lăsată de soprana Elena Dima a fost apariția și mișcarea scenică; majoritatea personajelor sale intrau în scenă într-un mod care permitea aristei să încânte publicul dar și colegii cu o impecabilă ținută regală, cu un mers elegant, armonios și cu o serie de atitudini expresive care puneau în valoare artistică figura sa elegantă de primadonna. Intrările sale în scenă în personajele verdiene Leonora (”Trubadurul”), Elisabetta (”Don Carlo”), Amelia (”Bal mascat”) și Aida din opera omonimă sau în ”Tosca” de Puccini ori în wagnerianele Elisabeth (”Tannhäuser”) și Elsa (”Lohengrin”) relevau o regalitate absolută grație staturii, eleganței mișcărilor, profilului feții care asuma o multitudine de expresii mimice perfect aderente momentelor teatrale.
ELENA DIMA (rolul titular) - Puccini TURANDOT
Academismul personalității sopranei Elena Dima se manifesta și în mișcarea scenică; pornea de la completa înțelegere a concepției regizorale pe care o filtra apoi prin elaborările sale în care conferea sobrietate și ponderație momentelor de impact cu personajele și o profundă interiorizare a momentelor emotive mai ales în monologuri; în acele momente intimiste se simțea forța caracterială și temperamentală a sopranei Elena Dima care sublinia fiecare motiv al frazării vocale cu atitudini sonore, timbrice, mimice și gestuale de mare eleganță.
Încă de la primele fraze am fost frapat de timbrul foarte închis la culoare conjugat cu o sonoritate plină, consistentă. De asemenea am remarcat o eficiență deosebită în a rezolva sonoritatea centro-gravă a țesăturii fiecărui rol abordat; informându-mă ulterior asupra parcursului evolutiv al artistei, am aflat că, în prima parte a studiilor la Conservator, s-a pus problema unei eventuale apartenențe la categoria de mezzosoprană și, în acest sens, au fost efectuate tatonări didactice repertoriale în urma cărora s-a stabilit că totuși era o voce de soprană. Mai târziu, odată cu evoluția pregătirii mele în specialitatea în care am reunit medicina cu muzica, am înțeles că vocalitatea sopranei Elena Dima era aceea a unei soprane Falcon spinto de agilitate cu eficiență decisivă în zona acută a ambitusului. Reluând firul evocărilor analitice, îmi amintesc cum, în funcție de contextele expresive al frazării, artista desfășura o amplă modulație de inflexiuni sonore și timbrale nuanțând cu o elegantă muzicalitate fiecare motiv al frazării. În frazarea unui rol există momente dramatice și lirice care trebuiesc realizate în forte, mezzoforte sau piano ba chiar, uneori, pianissimo.
A cânta dramatic nu înseamnă a emite sunetul într-un forte continuu; dramatismul ca și lirismul comportă toate dimensiunile dinamicii muzicale. Elena Dima știa să realizeze sublinierile dramatismului și lirismului cu o artă de mare precizie reunind academismul tehnic cu o sensibilitate profund interiorizată. Vocalitatea sa comporta și anumite licențe personale precum pianissime extraordinar de fine și, în același timp, foarte viguroase într-o perfectă relație muzicală cu orchestra și integrate în contextul stilistic al personajului și, mai ales, al autorului; o altă licență personală era dozarea parametrului de vibrato; în anumite momente ale dramatismului, tensiunea sa emotivă se manifesta printr-un vibrato foarte intens. Acest vibrato este caracteristic vocalităților de tip soprană Falcon și este cultivat și gustat mult în școala franceză unde se face chiar aprecierea ... voix chevrotée ... dar într-un sens academic apreciativ asupra respectivei calități de vibrato și nu în acel sens ofensiv pe care îl comportă semnificația etimologică a termenului. Astfel de voci cu un vibrato mai intens sunt prețuite în cultura artistică franceză foarte mult, mult mai puțin în cultura italiană și absolut deloc în cultura germană unde chiar este la mare preț nonvibrato în rezonanță de kopfstimme. În acest context de idei, fiecare poate aprecia sau nu vibrato-ul în funcție de gustul personal și de afinitățile culturale dezvoltate în urma experienței acumulate. Unora le plăcea iar altora nu acest vibrato pe care, în anumite momente ale accentuării dramatice din frazare, Elena Dima îl ilustra în estetismul său vocal. În urma unor astfel de opinii îmăprțite, artista, aflată deja la apogeul carierei sale, a studiat și a recalibrat impostația parametrului de vibrato astfel ca să diminueze considerabil tensiunea acelui efect intens. Atât colegii cât și publicul au exclamat în fața miracolului. Eu, în discuțiile mele cu Nutzica, am dorit să știu cum a rezolvat acest aspect și, de asemenea, am fost foarte dornic să o întreb cum reușește emisia perfectă în pianissimo pe acute precum sib2 sau do3.
ELENA DIMA (Amelia) - Verdi BAL MASCAT
Mi-a explicat cu un fascinant spirit didactic faptul că a cultivat o conștientizare progresivă a dozării tensiunii laringiene în funcție de cantitatea de aer; apoi prin anumite atitudini tehnice posturale, reușea să pună în echilibru perfect funcțional sprijinul pe coloana de aer și susținerea acesteia; dar era extraordinar faptul că ea simțea la modul foarte precis momentul când sprijinul pe coloana de aer are nevoie de intrarea în acțiune a susținerii fără să anticipeze sau să posticipeze nici măcar cu o secundă; în această condiție tenică, realiza virtuozismul unor acute de lungă durată, de semnificație expresivă și fără nici cea mai mică oboseală a laringelui. Am fost tentat să o abordez pe Nutzy pentru aceste explicații atunci când eram deja student la medicină și aveam o oarecare experiență de cunoaștere a vocii sub aspect științific și artistic; am fost însă stimulat și de o exclamație făcută după un spectacol cu ”Aida” de Verdi în care, în rolul Amonasro, Nutzy îl avea partener pe ... Puiu ... marele bariton și bunul meu prieten David Ohanesian; în cabină, după spectacol, Puiu exclamă în fața mai multor prieteni: Nutzy ar trebui să scrie și să predea pentru a explica cum face de agață acele note atât de sus, de precis, de lungi și de frumoase! Ohanesian era un artist care aprecia cu entuziasm bravura colegilor. Animat de această frază a lui Ohanesian, la rândul meu, în ultimii zece ani ai vieții sale, am căutat să o îndemn pe Nutzy să scrie memoriile și despre tehnica sa. Răspundea totdeauna cu un zâmbet amar că nu are nici-un entuziasm să facă acest lucru fiind descurajată de anumite aspecte ale societății care defavorizau cultura, arta, instruirea și chiar viața artistică a teatrelor; avea dreptate dar insistența mea era animată de ideea că, poate într-un viitor, societatea va activa reabilitarea culturii și artei la prestigiul bine meritat și atunci aceste texte ar fi folositoare. De aceea și eu scriu și public aceste studii analitice și istorice și prepar și niște texte mai ample; cu speranța că vor fi utile la un anumit moment al evoluției sociale. Deși nu vroia să scrie nimic, eu totuși o provocam pe Nutzica mereu, ori de câte ori ne întâlneam; porneam de la evocarea suceselor sale, treceam rapid la o analiză a mea asupra vocalității sale după care îi puneam niște ... ”nevinovate” ... întrebări ... cum așa? ... de ce așa? ... dar acolo? ... dar după? ... iar ea, mereu surâzătoare, înțelegea strategia mea și răspundea generos spunându-mi: Le vei scrie tu toate acestea la momentul oportun! ... Și evident că prepar deja acel moment.
Din nenumăratele conversații și colocvii pe care le-am avut de-a lungul timpului, am înțeles treptat că Elena Dima era o artistă extrem de documentată și cu o pasiune riguroasă a studiului pariturii în toate detaliile muzicale, estetice și stilistice; studia chiar și paritura generală a dirijorului mai ales pentru ariile și scenele fundamentale din toate rolurile sale. De aceea avea o libertate scenică deosebită fără să depindă de dirijor pe care îl urmărea desfășurând mișcarea scenică a personajelor sale. Această artistă era în măsură să onoreze integral partea emotivă, afectivă a interpretării rămânând în perfect echilibru cu conștientizarea fiecărui moment al emisiunii vocale la toate nivelurile tonale confirmând totdeauna o adevărată capacitate instrumentală vocalității sale. Din cele ce îmi confesa în conversațiile noastre am înțeles că bucuria siguranței tehnice îi asigura liniștea interpretării; deci baza era mereu liniștea siguranței tehnice. În fortissimo, glasul său domina maestos finalul actului al doilea din ”Aida” sau finalul din ”Fidelio” ori momentele de amplă intensitate din ”Turandot”. Acutele sale erau desăvârșite, susținute eficient și integrate în acel context de sobră interiorizare stimulând entuziasmul publicului. Nuanțele în pianissimo erau o specialitate a sa unanim recunoscută de colegi și de public; ataca în pianissimo direct pe note înalte; realiza o impecabilă messa di voce cu crescendo și decrescendo perfect dozate. Acel do3 al ariei Aidei din actul al treilea era emis în contextul frazei de lungă respirație, cu un vibrato bine stăpânit, un timbru consistent într-o sonoritate perfect susținută pe un pianissimo incredibil. În actul al patrulea din ”Trubadurul” verdian era foarte interesantă concepția estetică a frazei Deh pietosa gli arreca i miei sospiri ... unde printr-o linie melodică scalară ascendentă ajungea la sib2 unde autorul a indicat un dolce onorat de Elena Dima printr-un superb pianissimo; fraza continuă printr-o linie melodică stelară finalizând cu o appoggiatura multiplă unde artista realiza crescendo și decrescendo foarte elegant și nuanțat; frazele următoare - D'amor sull'ali rosee ... - comportă o dificultate virtuozistică remarcabilă car constă în exigența unui tril la final de frază stelară cu intervale mari; realizarea trilului în acest context depinde de dozarea coloanei respiratorii, a sprijinului adecvat și al susținerii activate la momentul oportun pentru menținerea constantă a sprijinului pe aer; în rezolvarea acestor fraze, Elena Dima era o maestră care realiza în aceste pasaje o creație executivă și interpretativă impresionantă; la motivul conforta l'egramente, artista ataca direct un lab2 conform indicației dolce din partitură emițând un pianissimo profund, consistent timbrat de mare efect.
Ceea ce mă fascina în interpretările acestei Doamne era intimismul academic asupra cărui m-am oprit de multe ori în aprofundări, meditații și contemplări artistice pe măsură ce evoluam în cunoașterea vocilor și a vocalităților, completând progresiv cu răspunsurile pe care mi le consimțea cu bogată generozitate tuturor întebărilor mele. Caracterial, Elena Dima era un om echilibrat, bine dozat în toate direcțiile comportamentului său; manifesta o luciditate permanent menținută în slujba echilibrului tehnic al tuturor evoluțiilor sale vocale; această luciditate a desăvârșitului autocontrol îi conferea liniștea sufletească încrezătoare pentru a activa temperamentul său totdeauna cu mare ponderație și cu o pudoare a cărei expresie consta în delicatețe și discreție. Elena Dima nu a cultivat nici-odată agitația teatrală care poate fi bine venită în contextul altor tipologii caracteriale și temperamentale artistice. Iar în scenele unde personajul îi solicita o anumită combativitate, rezolva respectivele momente cu o încărcătură emotivă prin care ilustra discret propria suferință iar teatralizarea se declanșa automat și indirect fără ca atitudinea ei să manifeste impetuozități ori agresivități.
Coordonata fundamentală a profilului său artistic era vocalitatea în contextul frazării muzicale pe parcursul căreia elabora modulații și inflexiuni sonore și timbrale încărcate expresiv cu eleganță academică în perfectă concordanță cu eleganța statuară; mișcarea scenică era foarte sumară ca și atitudinile gestuale, totul în slujba frazării cântate. Insist din nou cu o bucurie nostalgică asupra majestuozității sale prin felul în care intra și ieșea din scenă, prin maniera în care se mișca în scenele unde relația cu celelalte personaje trebuia subliniată și prin mișcarea scenică; dar totul cu o grandioasă sobrietate. În timp, am realizat starea de spirit emblematică personalității sopranei ELENA DIMA ... profunda sobrietate a nobilei interiorizări ...
Elena Dima a iubit Muzica, Opera Lirică, Viața Artistică și a respectat colegii generațiilor precedente, contemporani ca și pe cei tineri ce veneau după generația sa. Era prezentă foarte des în loja artiștilor pentru a urmări spectacolele celorlalți colegi; publicul o remarca și o admira deoarece participa la aceste serate cu aceiași eleganță sobră dar de bun gust. Înainte de începerea spectacolelor mergeam să o salut și să vorbim puțin după care continuam în pauze când îi plăcea să se așeze într-un colț al foyerului; nu agrea să meargă prin mulțime și nici să primească salutul și admirația spectatorilor în serile în care primadonnele reprezentațiilor erau alte colege. În aceste pauze comentam cu un spirit analitic care îl domina pe cel critic; manifesta îngăduință atunci când anumite interpretări erau mai incomplete sub aspect tehnic ori interpretativ.
Anii treceau și Doamna Elena Dima continua să fie pe afișul Operei chiar la vârsta de ... 57 de ani ... când alți artiști, mai ales în acea epocă, erau deja la pensie ... În ultimele stagiuni, titluri precum ”Trubadurul”, ”Aida”, ”Bal mascat”, ”Tannhäuser”, ”Kneazul Igor”, ”Fidelio”, Tosca”, erau garantate de interpretările sale în spectacolele în care era programată dar și în situațiile în care trebuia să înlocuiască pe colege indispuse. Mergeam cu mare bucurie la reprezentațiile sale chiar și la acelea unde intra ca să salveze serata fie că eram deja intenționat să merg la Operă și aveam supriza să citesc numele său în program fie că mă anunțau prietenii comuni ... cântă Nutzy astă seară ... Nu voi uita nici-odată seara de ... sâmbătă 25 iunie 1983 ... În acea zi încheiam sesiunea de examene a anului V de facultate la disciplina ORL cu eminentul medic chirurg Prof. Dr. Ștefan Ciurea. Eram deci în vacanță și cu mare bucurie mergeam la reprezentația în care cânta Nutzy ... ”Fidelio” de Beethoven ... Actul întâi decurge frumos, ea cântă elegant și conferă personajului Leonora travestită în Fidelio emotivitatea temperamentului său echilibrat; sobrietatea personalității sale sub semnul dragostei față de muzică se plia perfect pe partitura beethoveniană.
ELENA DIMA (Leonora) - Beethoven FIDELIO
În actul al doilea, am senzația unui puls emotiv cu mult mai ridicat ca de obicei ... Nutzy are o emoție mult mai puternică în glas și abordează o gestualitate parcă orientată spre dominarea acestei emoții ... totul integrat foarte elegant în contextul eliberator al actului final ... Merg la cabină cu prietenii comuni, o îmbrățișez și o felicit exprimându-mi entuziasmul față de această neobișnuită cotă de emotivitate în rol ... Ea mă privește surâzând și ... privind-o mai atent ... remarcam o strălucire oarecum diferită a ochilor săi ... pe care nu mi-o explicam ... Ieșim împreună din teatru și ne salutăm încă odată ... A doua zi de dimineață, îmi telefonează Mihai Canciovici cu glasul sufocat de emoție și îmi spune textual: Ieri seară, după spectacol, îmi telefonează Nutzy și îmi spune că ar dori să mâncăm împreună și că va veni la mine peste o oră. Ei locuiau aproape, la cinci minute de mers pe jos. Mihai o invita des pe Nutzy după spectacole dar de data aceasta se exprimase chiar ea în acest sens. Și Mihai continuă: Am preparat rapid ceva bun și într-o oră Nutzy a venit, elegantă, cu o sticlă de vin foarte bun. Am început să mâncăm, să comentăm spectacolul și ... când am ciocnit primul pahar ... mi-a spus că în acea seară a încheiat cariera evenimentul fiind o surpriză chiar pentru ea însăși ... În pauza spectacolului, deci nici măcar la final, șeful biroului de Studii Muzicale (este vorba de un artist de calibru mediu care fusese încadrat în acea funcție pentru că nu mai dădea randament pe scenă) i-a adus plicul cu decizia de pensionare ... Am rămas stupefiat!
ELENA DIMA (Maddalena) - Giordano ANDREA CHENIER
A se aduce o decizie de pensionare în pauza spectacolului, luând efectiv prin surprindere artista, chiar dacă ea era conștientă că depășise limita de pensie ca vârstă, era teribil; totuși după peste un sfert de veac de devotament continuu față de Opera Română, o astfel de personalitate merita un omagiu, un buchet de flori, o ceremonie adecvată, totul pregătit dinainte. Iar dacă ne mai gândim și la faptul că, în urmă cu mai puțin de un an, după o lungă suferință, se stinsese din viață soțul său, VASILE TOROIMAN, cântăreț și el, membru al Corului Armatei, atunci gravitatea psiho - emotivă a momentului creștea și mai mult ... Cu câteva zile înainte, în același mod, în scurta pauză dintre două tablouri ale reprezentației cu ”Bal mascat”, chiar înainte de a intra în scenă pentru a cânta, și de către același personaj, i se aducea la cunoștiință prin adresa din plic decizia de pensionare a mezzosopranei Iulia Buciuceanu, o altă personalitate foarte importantă a teatrului; ceva mai înainte, se procedase la fel cu soprana Mariana Stoica, personalitate foarte valoroasă a Operei. Am fost extrem de neplăcut impresionat ... Am telefonat lui Nutzy imediat; era calmă, chiar surâzătoare și mi-a spus: Dragă Ștefan, în viață poți avea fel de fel de surprize și trebuie să ai resurse afective și morale pentru a le înfrunta cu demnitate și fără să-ți periclitezi echilibrul personal ... Avea mare dreptate și am ținut cont de acest sfat al ei.
Nutzy a continuat viața ei din totdeauna cu bucuriile prin muzică și în muzică ... Deja în urmă cu doi ani aderase la un grup de artiști care participau la turnee prin țările europene organizate de impresarul Schlotte bine cunoscut la București în acea vreme. A continuat colaborarea cu Schlotte încă un deceniu. Continua să vină la spectacolele Operei ocupându-și locul în loja artiștilor, admirată de publicul care îi simțea lipsa. Nutzy arăta foarte bine, surâzătoare, demnă, elegantă și delicată, răspunzând cu naturalețe la întrebările oamenilor și evitând orice context care ar fi putut asuma un caracter polemic la adresa conducerii teatrului; ea înțelegea cu filosofia ei de viață ce trebuie și ce nu trebuie de vorbit și de acționat cu atât mai mult cu cât acele timpuri erau grele și începuseeră să devină din ce în ce mai grele. La nici-un an de la ... ”pensionare” ... marți 20 martie 1984, era programat un spectacol de ”Aida”; la prânz, aflu că a fost solicitată Elena Dima să înlocuiască soprana aflată într-o indispoziție; o emoție foarte plăcută m-a încercat atât pe mine cât și pe prietenii comuni, la gândul de a admira din nou pe Nutzy în acest rol emblematic al său; ajung la teatru și aflu de la ea chiar, care se preparase în câteva ore pentru ”Aida”, că din alte motive ivite ulterior, s-a hotărât să se programeze ... ”Tosca” ... iar Nutzy, practic cu două ore înainte de începere fiindcă venea devreme la teatru, acceptă senin și surâzător să interpreteze personajul Floria Tosca deși se preparase pentru Aida ... Ultima dată când cântase ”Tosca” fusese la un matineu duminical din 1981 tot în ... martie ... Deci la trei ani distanță și după nouă luni de ... inactivitate ... Elena Dima repurtează un mare succes în acea seară. Se cânta în limba română dar la ... ”Vissi d'arte” ... Nutzy, îngenunchează lângă canapeaua din biroul lui Scarpia, așteaptă în liniște ... 4 - 5 secunde ... care sunt enorm de lungi în astfel de momente și atacă aria... în limba italiană ... continuând apoi rolul în română ... Publicul o răsplătește cu ovații atât după arie cât și la final, împreună cu partenerii - tenorul Constantin Ene și baritonul Nicolae Urziceanu sub bagheta lui Constantin Petrovici. A fost ultima reprezentație a carierei sopranei Elena Dima pe scena Operei Române din București, o retragere pe care Destinul a dorit-o cu ... ”Tosca” ... într-un emoționant ... ”Vissi d'arte” ...
Trei săptămâni după această ultimă seară cu ”Tosca”, luni 9 aprilie 1984, Opera Română organizează un Concert de Gală intitulat ”Gloriile Operei”; erau omagiate personalități artistice din trei generații. Pe scenă, în fotolii, erau invitați ultimii reprezentanți ai generației veteranilor: Emil Marinescu, Victoria Costescu-Duca, Dora Massini, Emilia Guțianu, Maria Moreanu, Ioana Nicola, Cornelia Gavrilescu; gravă lacuna absența sopranei Lucia Bercescu - Țurcanu care trăia foate retrasă la fel ca și Valentina Crețoiu; Garbis Zobian asista la Gală în public fiind în vizită în România; nu a fost invitat pe scenă fiindcă se stabilise în SUA și venea ca turist; absurditățile unui regim obtuz! Din generația care abia încheiaseră carierele se aflau Elena Cernei, Elena Dima, Magda Ianculescu, Valentin Teodorian, Iulia Buciuceanu; din generația de artiști în plină carieră ai teatrului se aflau Lucia Becar, Monica Teodorescu, Elena Grigorescu, Rodica Mitrică, Constantin Ene, care, în omagiu al veteranilor ce nu aveau imprimări, au interpretat câte o arie din repertoriul lor; dintre veterani, aveau imprimări care s-au difuzat doar Ioana Nicola (”Faust” de Gounod - aria Margaretei) și Cornelia Gavrilescu (”Nunta lui Figaro” de Mozart - o arie a lui Cherubino); Gala a fost prezentată într-un mod extrem de documentat și de elegant de către Arta Florescu în interpretarea căreia am ascultat înregistrarea recitativului și ariei Matildei din ”Wilhelm Tell” de Rossini; ceilalți invitați au interpretat acompaniați de orchestra dirijată de Cornel Trăilescu, arii reprezentative ale propriului repertoriu: ”Carmen” de Bizet, Chanson boème - Elena Cernei acompaniindu-se cu legendarele sale castagnete, ”Aida” de Verdi, Ritorna vincitor - Magda Ianculescu, Vorrei morir de Tosti - Valentin Teodorian, ”Samson et Dalila” de Saint-Saëns, aria Dalilei de la începutul actului al doilea - Iulia Buciuceanu. Soprana Elena Dima a interpretat cu acea ocazie aria Contesei din actul al treilea al operei ”Nunta lui Figaro” de Mozart, rol în care debutase pe scena Operei Române din București în anul 1957; a fost ultima sa apariție pe scena Operei din București. Interpretarea sa a reprezentat un mare succes din partea publicului dar și a distinșilor colegi aflați pe scenă.
După un an și ceva, aveam să pornesc în drumul meu prin lume iar pe Elena Dima o reîntâlneam în primăvara anului 1999 când am revenit după mulți ani împreună cu Iubita mea Soție, Elena Cernei. Nutzy era efectiv neschimbată, conservând distincția figurii și eleganța acelui surâs amabil. Aveam să ne reîntâlnim periodic, cu fiecare revenire a mea în țară, atât vara în vacanță cât și în cursul anului și păstram și o strânsă legătură telefonică. De fiecare dată ne revedeam cu multă bucurie și evocam neuitate momente de artă și viață. La una din întâlnirile noastre, mi-a făcut o imensă bucurie: mi-a dăruit întreaga sa fonotecă în care avea benzi de magnetofon cu multe spectacole ale sale alături de valoroșii săi colegi, bijuterii artistice pe care le perpetuez în desfășurările mele profesionale. Cu timpul au apărut suferințe, dureri și, implicit, eforturi pentru menținerea unui echilibru stabil ceea ce Nutzy a reușit să mențină până cu aproape o lună înainte de definitiva plecare în Armonia Universală, joi 9 decembrie 2010, la vârsta de 84 de ani.
De multe ori, în anumite momente, retrăiesc emoțiile evenimentelor artistice la care am asistat cu bucurie și entuziasm în sala Operei Române din București și reascult mental interpretările acestei minunate artiste care rămâne în Istoria Muzicii Române ... ELENA DIMA ... profunda sobrietate a nobilei interiorizări ...
REVISTA MUZICALĂ RADIO 18.03.2016
