Marele tenor Ludovic Spiess a lăsat această lume într-o geroasă zi de iarnă, la 29 ianuarie 2006, într-un mod pe atât de violent pe cât de neașteptat ... la 67 de ani, fiind născut la 13 mai 1938, la Cluj. În acea duminică aveam de gând să-i telefonez spre seară și să-i spun că Radiodifuziunea Italiană alesese, pentru comemorarea marii soprane Birgit Nilsson ce îl precedase în definitiva călătorie în urmă cu doar o lună și câteva zile, o înregistrare istorică a operei ”Fidelio” de Beethoven reprezentată la Roma în formă de concert la 17 martie 1970 sub bagheta lui Leonard Bernstein cu prilejul bicentenarului nașterii compozitorului; alături de cei doi protagoniști - Birgit Nilsson (Leonora) și Ludovic Spiess (Florestan) - evoluau Theo Adam (Don Pizarro), Franz Crass (Rocco), Helen Donath (Marzelline), Gerhard Unger (Jaquino), Siegfried Vogel (Don Fernando). De câțiva ani, această înregistrare devenise o bijuterie discografică într-un dublu CD care apăruse și în Italia și pe care avusesem plăcerea să i-l ofer savurând fericirea de pa fața lui ori de câte ori se bucura. Și doream în acea zi să-l bucur de faptul că Redacția de Operă a Radiodifuziunii Italiene alesese pentru comemorarea sopranei Birgit Nilsson această înregistrare fapt foarte semnificativ pentru prestigiul și valoarea lui Ludovic Spiess. În acele clipe când mă gândeam că după masă îi voi telefona, nu bănuiam câtuși de puțin că, în acele momente chiar, sufletul lui avea să își ia zborul spre eternitatea în care deja se înscrisese prin realizările carierei sale foarte prestigioase și intense. Tragica știre care mi-a sosit printr-o rafală de mesaje scrise și vorbite mă blocase efectiv făcându-mă să rămân acasă și să mă gândesc doar la el ... Spre seară aveam să anunț redactorii de la RAI din Roma că marele tenor plecase și el în dimineața acelei zile ... Îmi imaginam sufletele lui Birgit și Ludi ... în dimensiunea universală intonând cu înflăcărare ... apoteoticul final al operei lui Beethoven .. sau poate finalul din ”Turandot” de Puccini ... în care triumfaseră împreună la Teatro alla Scala din Milano la șase săptămâni de la acel ”Fidelio” de la Roma ... Pe Birgit o cunoscusesem grație soției mele, Elena Cernei, iar de Ludi eram legat printr-o minunată prietenie încă de pe vremea când eram la liceu ...
Iubeam deja cu mare pasiune muzica și mai ales vocile în toate genurile stilistice iar opera punea stăpânire pe sufletul meu din ce în ce mai mult. Eram în că la școala generală când l-am văzut pentru prima dată pe Ludovic Spiess al cărui nume îmi era deja foarte cunoscut din programele de radio și televiziune și din revistele și jurnalele care prezentau cronici de spectacol și reportaje cu marii noștri artiști de operă. Primul spectacol în care l-am văzut a fost ”Aida” de Verdi, în toamna anului 1967, înainte de a intra în clasa a cincea; era Festivalul Internațional George Enescu și duminică 10 septembrie, avea loc o reprezentație extraordinară cu participarea sopranei italiene Marcella De Osma (care trăiește la Milano la venerabila vârstă de 80 de ani și cu care vorbesc periodic la telefon) în rolul titular având alături pe marii artiști români Elena Cernei (Amneris), Ludovic Spiess (Radames), David Ohanesian (Amonasro), Viorel Ban (Regele), Valentin Loghin (Ramfis), Marcel Angelescu (Mesagerul), Maria Crișan (Marea Preoteasă); dirija Paul Popescu, personalitate dirijorală de mare valoare atât în repertoriul de operă cât și în cel simfonic; montarea regizată de Jean Rânzescu avea o scenografie extraordinar de frumoasă și de spectaculară iar publicul aplauda efectiv la ridicarea cortinei atât la tabloul din actul al doilea al Triumfalului cât și în actul al treilea la Nil. Am înțeles de la cei ce vorbeau în jurul meu că Ludovic Spiess, 29 de ani împliniți, avea să debuteze în acea seară în rolul lui Radames. Această primă reprezentație cu Spiess a avut asupra mea un efect foarte puternic. Eram fascinat de prezența sa impunătoare pe scenă, de glasul său în care distingeam sunete foarte puternice și pe care mai târziu aveam să le aprofundez ca fiind de o prețioasă incidență metalică; alte sunete erau însă foarte mângâietoare, calde, pline de o însuflețire pe care, tot mai târziu, aveam să o înțeleg prin ceea ce reprezintă trăirea pasională a unui personaj. Dacă la acea vârstă (11 ani) apreciam mai puțin interpretarea recitativelor, în schimb fiorul melodic al ariilor pătrundea foarte ușor în sufletul meu iar ”Celeste Aida” interpretată de Spiess mi-a produs o emoție foarte puternică amplificată de aplauzele și ovațiile explozive cu care publicul își manifesta satisfacția; era un succes la care participam și eu aproape sufocat de uimire. Iar emoția continua în crescendo pentru că Amneris era legendara Elena Cernei ale cărei spectacole le urmăream în mod deosebit ... Ceea ce am remarcat în acea seară la Spiess a fost absoluta siguranță pe tot ceea ce făcea atât vocal cât și scenic și mă uimeam să văd un personaj robust care se mișca pe scenă cu o incredibilă ușurință. A fost o reprezentație de mare succes iar înregistrarea sa integrală se află în Fonoteca Radiodifuziunii Române. De atunci, aveam să-l revăd în foarte multe apariții ale sale pe scena Operei Române din București sau în săile de concert; lua parte la evenimente artistice care au rămas înscrise în istoria teatrului liric românesc cu litere de aur iar personalitatea sa carismatică avea să creeze un advărat fenomen social marcând pregnant epoca în care a trăit.
Devenit elev de liceu, aveam deja vârsta la care puteam umbla singur prin oraș și deci mergeam la spectacole mult mai des iar în vacanțe chiar în fiecare seară. Spiess se lansase deja într-o carieră internațională intensă și aparițiile sale la Operă erau evenimente la care publicul stătea chiar în picioare. Pe măsură ce progresam în cunoașterea muzicii și a vocilor, dorința de a mă apropia de artiști devenea din ce în ce mai mare și îi vizitam la cabine legând apoi, în timp, prietenii extraordinare. Prima seară când am fost la cabina lui Ludovic Spiess a fost sâmbătă 27 aprilie 1974 la o reprezentație cu ”Tosca” de Puccini în care el interpreta rolul lui Mario Cavaradossi alături de splendida Magdalena Cononovici (Floria Tosca) și magistralul Mihail Arnăutu (Scarpia); în acea seară se cânta în limba italiană. Personajul lui Spiess era de o imensă încărcătură afectivă iar glasul său ilustra o imensitate numerică de nuanțe de culoare și sonoritate toate integrate într-un spirit teatral foarte convingător și emoționant. ”Recondita armonia” din actul întâi a entuziasmat publicul care a rămas uluit imediat după aceea la fraza ”La vita mi costasse vi salverò” în care un si1 natural strălucea asemenea unei lame de oțel. În actul al doilea, ”Vittoria! Vittoria!” a declanșat o furtună de aplauze iar după celebra arie ”E lucevan le stelle” din actul al treilea, aplauzele deveniseră interminabile iar ovațiile și strigătele de ”bravo” atingeau paroxismul. Asistasem la astfel de momente declanșate de harul artistic al lui Ludovic Spiess în seri memorabile în care dădea viață personajelor sale emblematice precum Rodolfo din ”Boema” ori Calaf din ”Turandot” de Puccini sau Manrico din ”Trubadurul” ori Don Carlo din omonima operă verdiană ori Lohengrin din opera lui Wagner. În seara aceea însă am simțit foarte puternic impulsul dorinței de a merge la cabină ca să-l cunosc personal și să-i exprim admirația mea cultivată treptat de-a lungul celor șapte ani câți trecuseră de la acea memorabilă ”Aida” ...
Am avut o supriză extraordinară! Intrând în cabina sa, eram fascinat de o figură masivă, jovială, surâzătoare, disponibilă și cu un mod de vorbi de parcă ne-am fi cunoscut din totdeauna și am fi avut aceiași vârstă ... Marii artiști cu personalități deosebite te fac să simți la fel ca ei acea ... vârstă universală ... cadențată doar de pulsațiile emotive ale muzicii ... într-o minunată confidență ... Astfel, încă de la primele schimburi de cuvinte am simțit o totală apropiere sub semnul unei calde prietenii ... Era ca și cum eu aș fi avut vârsta lui iar el vârsta mea ... într-o atmosferă de caldă și veselă cordialitate ... Am fost imediat frapat de unele aspecte care mi s-au părut fundamentale: metalul timbral al vocii sale păstra aceiași consistență chiar în interlocutorialitatea confidențială, privirea extrem de ageră focalizând-o pe a mea, mobilitatea surâsului permanent menținut pe față dar cu inflexiuni foarte dinamice în funcție de conținutul frazelor rostite sau ascultate ... Din acele momente am fost convins că voi fi prezent la cabina sa după fiecare dintre spectacolele sale la care aș fi participat și chiar așa s-a și întâmplat vreme de peste un deceniu, până la plecarea mea în lumea mare ... Am devenit foarte buni prieteni, din ce în ce mai apropiați, într-o perfectă sintonie, eu fiind animat de dorința de a contempla intimitatea mecanismului interior de la baza personalității unui astfel de artist dar și bucuria de a cultiva și întări una dintre cele mai frumoase prietenii ale vieții mele ...
Venind foarte des la teatru, mai ales în perioadele de vacanță, la cabină am cunoscut pe soția sa, Gerda, o doamnă cu o frumusețe austeră și o distincție de o eleganță sobră cu un farmec deosebit. S-a dovedit a fi foarte amabilă cu mine și disponibilă prieteniei la fel ca și soțul ei; dar cu mândrie o spun astăzi, Gerda era foarte selectivă în a acorda prietenia și confidența cuiva; avea foarte multe cunoștiințe așa cum era și firesc deoarece trăia într-un mediu plin de personalități și oameni de tot felul însă ... prietenii ei erau foarte puțini ... Astăzi, continuând, după ani de zile, o trainică prietenie cu această Doamnă, reprezintă pentru mine satisfacția unui veritabil titlu de mândrie. În numeroasele discuții pe care le-am avut cu Gerda în sala de spectacol, după spectacol, la ei acasă, mi-am dat seama că avea o cultură foarte solidă profund ancorată în profilul ei de pianistă excepțională. Se dovedea o subtilă cunoscătoare a repertoriului sub aspect muzical, estetic, stilistic și avea un simț al pulsului vocal grație căruia discernământul său era foarte important pentru Ludovic Spiess care avea în ea o soție, o prietenă, o susținătoare, o sfătuitoare și, nu în ultimul rînd, o pianistă excelentă mereu alături de el în toate etapele de pregătire ale rolurilor sale. Gerda rămâne pentru mine un profil foarte singular de ... ”soție de artist” ...
A știut să-l înțeleagă, să-l simtă, să-l stimuleze, să-l determine, să-l lase să decidă supraveghind discret asupra mersului lucrurilor mereu gata de o intervenție atunci când considera că este cazul. Gerda a știut să simtă pulsul vital al Ludi și să manifeste o discreție superioară tuturor aspectelor pe care le considera relative ... De aceea Ludi a iubit-o în totalitate cu întreaga sa forță umană ... Îmi amintesc cum, în decembrie 2008, la aproape trei ani de la plecarea lui Ludi de pe această lume, când am prezentat în CD integrala Electrecord cu opera ”Samson et Dalila” de Saint-Saëns (Elena Cernei, Ludovic Spiess, Dan Iordăchescu, Nicolae Florei cu Orchestra și Corul Radiodifuziunii dirijate de Kurt Adler, maestru cor fiind Carol Litvin) la Opera Română într-o festivitate aniversară a teatrului, în discursul său, Viorel Cosma, printre altele, a făcut aluzie la faptul că lui Ludovic Spiess i-au plăcut femeiele ... La finalul ceremoniei, Gerda i se adresează cu un surâs discret lui Cosma: Viorel, este adevărat că lui Spiess i-au plăcut femeile dar de iubit a iubit doar una singură! ... Iar eu, de față, privind pe bunul meu prieten Viorel, am accentuat: Așa este! Gerda continua să fie peste ani și vremuri aceeași Doamnă ... Reluând însă firul poveștii, aproape de fiecare dată, la spectacol, chiar și atunci când nu cânta Ludi, îmi plăcea și urmăream să stau lângă Gerda deoarece discuțiile cu ea erau foarte dense și foarte stimulante pentru mine care doream să aflu, să știu, să acumulez, să mă formez într-ale vocii și muzicii de operă.
Între timp, terminasem liceul, devenisem student la Facultatea de Medicină, începusem primele cercetări în domeniul aparatului fonator și al fonației și, în plus, devenisem și solist vocal (bariton) al Orchestrei de Cameră a Medicilor dirijată de eminentul medic și muzician Dr. Ermil Nichifor. Devenisem prieten cu aproape toți artiștii epocii, cu unii mai mult, cu alții mai puțin, în funcție de afinități și disponibilități, dar cu ... Ludi și Gerda ... la cea mai mare intensitate ... ei fiind printre cei mai apropiați mie din mediul artistic ... Lexicoanele, monografiile, interviurile, articolele apărute de-a lungul timpului, sunt o sursă foarte precisă și bogată în date despre tenorul Ludovic Spiess ilustrând de la nașterea sa (13 mai 1938) și până la plecarea de pe această lume (29 ianuarie 2006) drumul parcurs, realizările, repertoriul, partenerii și chiar unele aspecte umane ale sale. În această evocare am dorit să omagiez artistul și omul Ludovic Spiess așa cum l-am perceput eu de-a lungul timpului, la teatru, acasă, în societate, filtrând toate amintirile custodite în memorie prin actuala mea maturizare profesională și socială.
Vocalitatea tenorului Ludovic Spiess se baza pe o sonoritate foarte amplă și un timbru de prețioasă metalicitate cultivată într-o largă paletă de nuanțe de la cele mai închise la cele mai deschise, de la cele mai puternice la cele mai pianissime. Expresivitatea bogată a interpretărilor sale pornea, în studiu, de la indicațiile partiturii dar, în decursul gestației pregătitoare a oricărui rol, reușea să integreze toate nuanțările în convingerea personală emotivă iar realizarea vocală și scenică a personajului devenea extrem de autentică. Avea un simț al personajului grație căruia manifesta forță caracterială și căldură temperamentală în relația cu celelalte personaje, relație pe care o diferenția printr-o subtilă specificitate în funcție de profilul artiștilor cu care cânta în acea seară. De aceea revederea și reascultarea lui în operele repertoriului său era fascinantă pentru că nuanța specific rămânând însă în contextul stilistic al muzicii compozitorilor: Beethoven (”Fidelio”), Von Weber (”Der Freischütz), Verdi (”Un ballo in maschera”, ”Ernani”, ”La Traviata”, ”Rigoletto”, ”Il Trovatore”, ”La forza del destino” în concert, ”Don Carlo”, ”Aida”, ”Otello”), Wagner (”Lohengrin”, ”Die Walküre”, ”Der Fliegende Holländer”), Bizet (”Carmen”), Puccini (”La bohème”, ”Tosca”, ”Turandot” în concert și la operă, ”Madama Butterfly”), Leoncavallo (”I Pagliacci”). Am enumerat titlurile în care l-am urmărit pe Ludovic Spiess la Opera Română din București. Un personaj magistral realizat de el a fost Samson din opera ”Samson et Dalila” de Saint-Saëns pe care l-a intepretat la Opera Română din Cluj și în străinătate, la Toulouse, alături de Viorica Cortez (Dalila) amândoi fiind laureații Marelui Premiu al Concursului Internațional de Canto de la Toulouse ediția 1964. Nu l-am putut urmări pe scenă în acest rol dar i-am admirat interpretarea în integrala discografică Electrecord realizată împreună cu Elena Cernei sub bagheta lui Kurt Adler de la Metropolitan și la care m-am referit mai înainte. Peste ani, pornind în lume, am descoperit o mulțime de integrale discografice live și de studio ale unor opere interpretate de Ludovic Spiess doar în străinătate fiindcă respectivele titluri nu se aflau în repertoriul Operei Române din București.
Interpretările artistului Ludovic Spiess se caracterizau prin densitate teatrală, forță caracterială și o neobișnuită vigoare temperamentală mergând până la o adevărată transă. Din numeroasele discuții avute cu el după spectacole ori în diferite alte ocazii, îmi dădeam seama că poseda perfect muzica, se documenta foarte bine pentru a avea toate datele și informațiile necesare și elabora printr-o gândire profundă care îl ducea la acea perfectă stăpânire prin care își putea permite o suprinzătoare spontaneitate. Această spontaneitate care nu era deloc arbitrară față de contextul stilistic al operei respective, îi conferea o prospețime încântătoare iar personajul interpretat manifesta o trăire fantastică. Mi-a vorbit despre marii artiști cu care a cântat pe scenele lumii ori în România și, treptat, de-a lungul anilor, am adunat noian de impresii și analize ale artistului Ludovic Spiess grație cărora am reușit să înțeleg foarte bine personalitatea lui și personalitatea lor. Îmi plăcea să-l urmăresc vorbind despre marii săi parteneri români și străini. A cântat alături de toate sopranele, mezzosopranele, baritonii și bașii, a colaborat cu toți dirijorii, regizorii și scenografii iar a menționa numele acestora ar însemna lista tuturor artiștilor angajați la Opera Română din București din anul 1965 până în 1988 când s-a retras din carieră.
Înainte de angajarea sa ca solist al Operei Române din București, Ludovic Spiess a fost solistul Teatrului Muzical din Brașov, secția Operetă și apoi la Teatrul de Stat de Operetă din București unde, într-un interval foarte scurt de timp a abordat câteva roluri în care s-a bucurat de mare succes de public, de presă și de prețuire din partea artiștilor teatrului; aceste roluri au fost Ciprian Porumbescu din ”Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino, Ștefan din ”Târgul de fete” de Filaret Barbu, Prințul Sou-Chong din ”Țara Surâsului” de Lehar având partenere pe renumitele primadonne ale teatrului din acei ani, personalități artistice de mare valoare precum Valeria Rădulescu, Lucia Roic, Lili Dușescu. Ludovic Spiess a avut toată viața o dragoste, admirație și recunoștiință profundă față de Omul și Artistul Ion Dacian care, în anii aceia era prim solist, regizor, directorul teatrului și avea și o catedră de Arta actorului și mișcare scenică la Conservatorul din București. Spiess își amintea totdeauna cu încântare de personalitatea Maestrului Dacian spunând că a învățat enorm de la acest om atât în ceea ce privește mișcarea scenică și interpretarea teatrală cât și strategia dozării vocale la toți parametri. Îmi spunea că munca susținută depusă sub îndrumarea Maestrului la repetițiile de pregătire ale unei producții cu ”Țara Surâsului” de Lehar pentru conturarea personajului Prințului Sou-Chong, au determinat în mare parte reușita deplină mai târziu în rolul Calaf din ”Turandot” de Puccini interpretat cu mare succes la Teatro alla Scala din Milano alături de Birgit Nilsson, la Arena din Verona, la Opera din San Francisco și apoi la București atât în formă de concert la Radiodifuziune cât și la premiera noii producții de la Opera Română. Dragostea, admirația, recunoștiința față de Maestrul Ion Dacian erau aspecte pe care le aveam foarte puternic în comun. Peste ani, în 1991, Ludovic Spiess avea să devină Ministrul Culturii; aflasem acest lucru la câteva zile de la numirea lui de la ... Ghena Dimitrova ... după un concert al ei cu pagini pucciniene la Opera din Roma unde fusesem invitat împreună cu Soția mea, mezzosoprana Elena Cernei. Ghena își amintea că se întâlnise cu Ludi în carieră și ne spunea că aflase de numirea lui la Ministerul Culturii. La câteva luni, Ludi avea să treacă prin Roma cu o delegație guvernamentală mergând și la Milano. În anul 1992, el a angrenat toate procedurile oficiale pentru ca Teatrul de Stat de Operetă din București să poarte numele lui Ion Dacian ... Am fost impresionat de acest fapt și, când peste ani, aveam să ne reîntâlnim, l-am îmbrățișat și felicitat pentru această înaltă datorie de onoare îndeplinită în memoria Maestrului Ion Dacian.
Omul Ludovic Spiess era vesel dar, în același timp, foarte serios; era prudent dar nu excesiv de temător; căuta să urmeze un program riguros în zilele când avea spectacol dar și să se bucure din plin de viață după spectacole ori în zilele libere sau în vacanțe. Mergeam la cabină la el să-l salut înainte de spectacol; uneori îmi dădea casetofonul său foarte micuț dar performant pentru a-l imprima în scenele sale deoarece se asculta ulterior acasă foarte atent și foarte critic; veneam în pauze pentru a-i aduce o întărire a confirmării în reușita spectacolului; spun o întărire deoarece era foarte conștient de disponibilitatea formei în care se afla într-o anumită seară și în funcție de aceasta regla potențialul vocal și interpretativ. Uneori avea un termos în care menținea călduță o supă de fazan vânat și gătit de el și care îi făcea foarte bine la gât și stimula benefic energia organismului în timpul pauzelor; îmi oferea și mie și pot spune că avea un gust minunat ... După spectacole, mai ales în serile de vineri sau de sâmbătă, eram invitat la el acasă unde veneau și alți prieteni dintre colegi de la teatru ori de alte profesii; Gerda pleca imediat după spectacol cu mașina ei iar eu mergeam la Ludi la cabină unde primea multă lume, oferea fotografii, autografe, schimburi de replici amuzante și făcea invitațiile pentru acasă. Eu plecam cu el cu mașina, un Mercedes somptuos, 1-B-2323 pe care îl conducea admirabil; avea o suspensie extraordinară și când ne urcam în el, cu staturile noastre corpolente, unduia de parcă eram pe ... un vapor ... iar noi ne amuzam ... Uneori opream la Piața Amzei la benzinărie unde i se făcea o primire foarte afectuoasă ... Într-o seară, tot un Mercedes de același tip oprește alături pentru a face plinul. Cine se dă jos de la volan ? ... Romica Puceanu ... pe care o cunoșteam fiindcă era prietenă cu Profesorul Dr. Alexandru Pesamosca, eminentul chirurg, căruia îi fusesem student și apoi medic stagiar la Spitalul ”Budimex” din Berceni. Au urmat niște amuzante schimburi de replici între Ludi și Romica finalizate cu pupături reciproce ... În mașină, Ludi îmi spune: Romica este o mare artistă în repertoriul ei, cu profundă sensibilitate ... Ludi prețuia pe toți artiștii de toate genurile și categoriile cu condiția ca sinceritatea expresivității lor să fie totală ...
Acasă la el se mânca extraordinar o serie amplă de bunătăți gătite de Gerda dar și de el căruia îi plăcea foarte mult să vâneze și să gătească vânatul. Avea o pasiune pentru sosuri rafinate și experimenta niște rețete de el elaborate. Nu pot uita un sos de hrean preparat cu miere și smântână cărora le mai adăuga și alte ingrediente și care, pe lângă faptul că era de o bunătate incredibilă, mai avea și darul să permeabilizeze căile nazale mai bine de câte orice aerosol ... În capul mesii, Ludi prezida și stimula întreaga atmosferă; se povesteau tot felul de lucruri de actualitate sau din trecut. Foarte des era invitat renumitul scriitor și fost impresar Gaby Mihăilescu care avea memorie și darul povestirii și evoca figurile artistice ale trecutului. În cadrul acestor evocări, la loc de cinste se afla personalitatea Maestrului Petre Ștefănescu-Goangă care manifestase încredere foarte mare și se implicase generos în devenirea tenorului Ludovic Spiess în primii ani de carieră. Se râdea, se mânca, se bea un vin extraordinar de bun și se încheia petrecerea în jurul orei 3 noaptea sau dimineața, cum vreți s-o luăm ...
Bucuria de viață în orice clipă, gustată cu o rară voluptate și cu sinceritate, reprezintă o trăsătură cardinală a personalității omului și artistului Ludovic Spiess. Deși nu a nutrit orgoliu și nici nu a cultivat strategii de nici-un fel, forța uriașă a talentului său foarte bine pregătit l-a propulsat în prima linie a tenorilor la nivel mondial în vremea sa când în acea linie se aflau Mario Del Monaco, Franco Corelli, Giuseppe Di Stefano, Richard Tucker, Nicolai Gedda, Carlo Bergonzi, Jon Vickers, Alfredo Kraus. La paritate cu aceștia, Ludovic Spiess devenise un fenomen artistic care stârnea admirație, curiozitate, interes din partea publicului și a organizatorilor de spectacole. Ludi cânta cu plăcere acolo unde simțea că îl poartă propriul destin și se bucura de fiecare clipă fără amărăciuni ori ranchiuni inutile. A cântat oferind totalitatea forței sale expresive în toate teatrele pe unde l-a purtat viața: Teatro alla Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House Covent Garden din Londra, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, War Memorial Opera House din San Francisco, Teatro Colón din Buenos Aires, Bayerische Staatsoper din München, Salzburger Festspiele, Teatro San Carlo di Napoli, Arena di Verona, Teatro Regio din Torino, Terme di Caracalla din Roma, Wiener Staatsoper și multe altele. Traseele carierei artiștilor din toate timpurile au fost, într-o anumită măsură, influențate de probabilitatea și hazardul unui anumit determinism social în interrelație cu contexte manageriale foarte complexe și, uneori, chiar complicate ... Iar dacă mai luăm în considerație cât de greu se voiaja în anii '60 și '70 și cât de anevoiase erau formalitățile și birocrațiile vizelor, trebuie să recunoaștem că, la acea vreme, a cânta fie și câteva spectacole în marile teatre europene sau peste ocean reprezenta o performanță foarte onorabilă. Spiess, ca și alți artiști români ai vremurilor lui, nu a urmărit anumite teatre; a dorit și a reușit să cânte în toate marile teatre, în unele mai mult și în altele mai puțin, dar totdeauna cu totală dăruire și cu entuziastă bucurie; și astăzi se vorbește despre tenorul din România, atletic ca un gigant și vesel ca un copil care a lăsat în urmă impresii profund admirative. La Scala a apărut în trei spectacole cu ”Turandot” de Puccini (mai 1970) deși pe site-ul web al teatrului sunt menționate doar două; dar nu înseamnă nimic acest detaliu; peformanța dovedită în acele reprezentații a lăsat amintiri entuziaste în sufletele publicului și ale partenerilor Birgit Nilsson (Turandot), Mirella Freni (Liù), Nicola Zaccaria (Timur) sub bagheta lui Nino Sanzogno. În Italia a mai cântat în producții de ”Turandot” de Puccini la Arena din Verona, ”Un ballo in maschera” de Verdi la Torino, ”Il Trovatore” de Verdi la Teatro San Carlo din Napoli, ”Aida” de Verdi la Terme di Caracalla la Roma, ”Otello” de Verdi la Teatru Petruzzelli din Bari. Cu Radiodifuziunea Italiană a mai colaborat în două producții în formă de concert cu ”Boris Godunov” și ”Hovanscina” de Mussorgsky. La Metropolitan a apărut în 5 spectacole (1971) cu ”Il Trovatore” (2), Fidelio în formă de concert (1) și ”I Pagliacci” (2) alături de artiști de prestigiu precum sopranele Inge Borkh, Lucine Amara, Teresa Stratas, Raina Kabaivanska, mezzosoprana Irene Dalis, baritonii Cornel MacNeil, Mario Sereni, Sherrill Milnes; câteva spectacole dar care au rămas în memoria tuturor celor de acolo. Deja înainte de apariția la Met, Spiess repurtează triumfale succese la Opera din San Francisco în ”Turandot” de Puccini (7 spectacole între 1968 și 1969 alături de soprana Amy Shuard sub bagheta lui Giuseppe Patané) și ”Tosca” de Puccini (5 spectacole în 1970) sub bagheta lui Carlo Felice Cillario având alături pe Dorothy Kirsten, Régine Crespin, Jeannine Crader (Floria Tosca), Cornell MacNeil (Scarpia), Renato Capecchi (Il Sagrestano), José Van Dam (Cesare Angelotti). În America de Sud, la Teatrul Colon din Buenos Aires a luat parte la o producție cu ”Un ballo in maschera” de Verdi alături de soprana Martina Arroyo și baritonul Gian-Piero Mastromei sub bagheta marelui dirijor Francesco Molinari-Pradelli. La Covent Garden din Londra are o singură apariție la 23 martie 1973, sub bagheta lui Charles Mackerras, având alături pe Leontyne Price (Aida), Mirna Pecile (Amneris), Gian-Piero Mastromei (Amonasro) dar și pe ... Kiri Te Kanawa (La Sacerdotessa) ... Spațiul german (Germania, Austria, Elveția) a oferit mult mai multe prilejuri pentru noi producții, serii de spectacole, înregistrări; faptul s-ar datora poate și unei organizări mult mai solide ca și unei mai mari accesibilități a voiajurilor; în această zonă, de foarte multe ori, Spiess voiaja la volanul propriei mașini. La Wiener Staatsoper, de exemplu, între anii 1968 și 1975, a cântat în 72 de reprezentații alături de cei mai mari artiști și sub bagheta celor mai prestigioși dirijori ai timpului; pe lângă titluri interpretate și la București precum ”Fidelio”, ”Aida”, ”Don Carlo”, ”Il Trovatore”, ”Un ballo in maschera”, ”La Bohème”, ”Tosca”, Turandot”, ”I Pagliacci”, Spiess apare în două producții în care publicul românesc nu l-a putut admira: ”Dalibor” de Smetana (1969), două spectacole, alături de Leonie Rysanek în alternanță cu Hanna Janku, Eberhard Wächter, sub bagheta lui Joseph Krips și, între 1970 și 1973, ”Der Rosenkavalier” de Strauss în rolul Tenorului italian, cinci reprezentații ale unei producții semnate Otto Schenk, sub baghete prestigioase precum Silvio Varviso, Horst Stein, Leopold Hager, Heinz Wallberg, alături de personalități artistice extraordinare precum Leonie Rysanek, Sena Jurinac, Lisa Della Casa (Die Feldmarschallin), Walter Berry, Karl Ridderbusch, Hans Sotin (Der Baron Ochs), Lisa Della Casa, Agnes Baltsa, Gertrude Jan (Octavian), Otto Wiener, Erich Kunz (Faninal), Hilda de Groote, Lucia Popp, Ileana Cotrubaș (Sophie).
În interviurile acordate, Spiess afirma foarte des că la 17 ani a avut impactul cu muzica în urma căruia a decis să devină artist liric, iar zece ani mai târziu, la 27 ani, era deja solist la Opera Română din București, își cumăprase prima mașină din primele contracte internaționale primite și mergea la Salzburg pentru o audiție la Herbert von Karajan în urma căreia a interpretat rolul lui Dimitri într-o producție cu ”Boris Godunov” de Mussorgsky la Salzburg (1970) alături de Nicolai Ghiaurov (Boris), Galina Vishnevskaya (Marina Mnishek), Martti Talvela (Pimen), Zoltan Kélémen (Rangoni), Anton Diakov (Varlaam), Alexei Maslennikov (Shuisky); această producție a rămas înregistrată pe o integrală discografică editată la DECCA. Reiese din acest fapt caracterul foarte dârz și forța extraordinar de puternică dublată de un temperament incandenscent. A știut ce a vrut și a știut cum să ajungă. Iar când a ajuns un artist consacrat a dovedit o stăpânire și o siguranță cu adevărat rare. David Ohanesian îmi povestea despre o producție cu ”Aida” de Verdi la Arena din Orange, în care câtaseră împreună și unde l-a urmărit din culise în timpul interpretării faimoasei ”Celeste Aida”; înainte să intre în scenă, îi spunea colegului și prietenului Ohanesian: ”Dragă Puiule vei vedea cum îi voi entuziasma pe toți la maxim!”; și s-a ținut de cuvânt; la finalul ariei, întreaga arenă explodase într-un uragan de aplauze și de ovații; la Arena din Orange, Spiess avea să revină pentru o producție cu ”Il Trovatore” de Verdi sub bagheta lui Reinaldo Giovaninetti, alături de Montserrat Caballé, Irina Arkhippova, Peter Glossop, Nicola Zaccaria (1972). Spiess mi-a povestit și, peste ani, mi-a confirmat și Montserat Caballé despre un fapt teribil petrecut în 1971 pe scena Teatrului San Carlo din Napoli unde, sub bagheta lui Giuseppe Patané, Spiess cânta ”Il Trovatore” de Verdi împreună cu Montserrat Caballé, Biserka Cvejik, Peter Glossop. În acea perioadă, sindicatele artiștilor italieni protestau împotriva agențiilor de impresariat fiindcă aveau impresia că erau aduși în teatrele italiene prea mulți artiști străini. O fatală coincidență făcea ca în respectiva producție de la Napoli să fie doar artiști străini oaspeți iar în a doua distribuție se aflau niște artiști italieni, ce-i drept, sub nivelul artistic al protagoniștilor străini, dar ancorați în sindicatul italian al artiștilor; i-am cunoscut când am ajuns în Italia dar nu le voi scrie numele aici; ”sindicaliștii” din distribuția a doua aranjaseră cu cei de la temuta ... claque (claca) ... să fluiere, să huiduie și să facă tărăboi la fiecare arie ... Zis și făcut” Începe premiera, și, dela prima arie a Leonorei, se declanșează vacarmul; la fel pentru Azucena și, imediat după, pentru Di Luna; era o atmosferă cumplită; la actul al treilea, după aria ”Ah sì ben mio” a lui Manrico, încasează și Spiess aceiași porție de contestații ... Montserrat Caballé face câțiva pași spre marginea scenei și ridică mâna în semn că vrea să vorbească publicului care se potolește; sprana le spune: ”Sunteți un public cunoscător, exigent și cu tradiție, deci nu puteți contesta tenorul mai înainte de cabaletta Di quella pira ... deci așteptați momentul final!”, lumea a rămas în tăcere iar soprana revenind lângă tenor îi șoptește: ”Caro Spiess tutto dipende ora da te!”. Iar Spiess se încordează și interpretează celebra arie cu un patos care culminează cu un absolut do2 atât în arie cât și la final după care sala izbucnește în niște aplauze și ovații de tremurau zidurile teatrului ... Din acel moment, datorită lui Spiess, pulsul serii s-a schimbat complet și toate scenele care au urmat și în care artiștii toți s-au străduit, au fost răsplătite cu aplauze și ovații. La final, un triumf general! Trebuie să precizez că așa cum nuanța Spiess frazele din actul al patrulea adresate Azucenei - Se m'ami ancor, se voce di figlio ha possa d'una madre in seno, ai terrori dell'alma oblio cerca nel sonno, e posa e calma - reprezintă o nuanțare expresivă de o unică bogăție pe care nu am mai întâlnit-o la nici-un alt tenor în acest rol; ceea ce realiza Spiess în această scenă este un unicat virtuozistic și estetic ...
Spiess însuși a afirmat în interviuri că avântul tinereții l-a purtat la un entuziasm datorită căruia nu conștientiza anumite erori tactice pe care nu le-ar mai fi făcut dacă ar fi reluat firul vieții și carierei. După un deceniu glorios (1965 - 1975), cu foarte mult realism a procedat la o redimensionare repertorială și a frecvenței spectacolelor pentru o anumită perioadă tranzitorie odihnitoare după care a revenit în marile sale roluri spre bucuria și entuziasmul publicului său.
Prietenia noastră s-a consolidat cu fiecare an din ce în ce mai mult. După terminarea studiilor și stagiului, am plecat în lume și ne-am revăzut după ani, la prima revenire în țară din 1999; de atunci de fiecare dată când veneam în vacanțe sau în cursul anului, ne întâlneam și petreceam ore extrem de plăcute. Aveam să remarc că Ludi înaintase în timp menținând pulsul emotiv al spiritului său în care reunea veselia cu realismul, sentimentul cu luciditatea practică organizându-și viața atât pe plan social, profesional și uman într-un mod splendid. Ultima dată ne-am întâlnit în decembrie 2005, cu șase săptămâni înaintea definitivei și neașteptatei plecări în Univers ... Remarcam în el o pulsație vitală care îmi întărea convingerea că Ludi știa în continuare să domine perfect de bine ... Jocul Vieții ... cu un realism și o filosofie personală care îl făcea să înțeleagă că ... Viața poate fi un Joc dar nu o ... joacă ... Poate puțini oameni, mai ales dintre prietenii apropiați, au putut constata așa cum am sesizat eu, câtă seriozitate și gravitate se ascundea în veselia sa explozivă care îl făcea să nu ia nimic în tragic și tot ce este serios și grav să ajungă la desăvârșita împlinire ... Port în suflet pe Ludi cu mare drag și ori de câte ori reflectez, meditez și retrăiesc momente ale prieteniei noastre îmi dau seama că a fost și va rămâne ...
... un As al Jocului Vieții ...
REVISTA MUZICALĂ RADIO 05.03.2016
